Mitocondria Curs 10

Pentru a realiza diferite funcţii, celulele au nevoie de energie (energie chimică). În celulă energia este
înmagazinată în compuşi care au “legături macroergice” (legături înalt energetice), cel mai important
fiind ATP-ul (acidul adenozintrifosforic sinonim adenozin trifosfat) care funcţionează ca monedă de
schimb energetic. Producerea de ATP în celulă este realizată în principal de către mitocondrii. În catena
ATP, care cuprinde trei resturi de acid fosforic, sunt două legături macroergice, notate ~:

ATP-ul format în mitocondrii difuzează în celulă şi în prezenţa unor enzime specifice transferă energie
odată cu gruparea fosfat terminală, pe anumite molecule care astfel pot să îndeplinească diferite funcţii
consumatoare de energie. Prin pierderea unei grupări fosfat, ATP-ul se transformă în ADP (acid
adenozindifosforic/ adenozin difosfat) care ulterior se refosforilează în prezenţa unor kinaze (enzimele
care catalizează aceste reacţii), formând ATP.

Mitocondriile sunt organite citoplasmatice care se întâlnesc în majoritatea celulelor eucariote. Prima
oară au fost descrise în celula animală la microscopul optic în 1890 de către Richard Altmann.

Numărul de mitocondrii din celulă este legat de consumul de energie al celulei, de exemplu limfocitele
au puţine mitocondrii, pe când celulele hepatice (hepatocitele) au ~ 1300 de mitocondrii (hepatocitele
au o activitate metabolică intensă care necesită multă energie).

În afară de furnizarea energiei celulare care este funcţia cea mai importantă, mitocondriile intervin în
numeroase alte procese, cum sunt: semnalizarea celulară, diferenţierea celulară, moartea celulară,
apoptoză (= moarte celularǎ programatã), controlul ciclului celular, controlul creşterii celulare şi se pare
că sunt implicate în îmbătrânire.

Structura mitocondriei

Formă: mitocondriile pot fi sferice (mitocondrii granulare) sau alungite (mitocondrii filamentoase) (de
unde şi numele – gr. mitos = fir; khondros = granulă).

Mitocondriile se observă greu la microscopul optic având dimensiuni mici: 0,2-1 m în diametru, cele
filamentoase ajung la 10 m lungime. În microscopia optică cu fond luminos pot fi observate
 pe secţiuni fixate dacă sunt colorate cu hematoxilină ferică Regaud sau fuxină acidă;
1
 Mitocondria Curs 10

 pe secţiuni cu material biologic viu dacă sunt colorate cu albastru de metilen, cu verde Janus B
ş.a
 prin colorarea histochimică a enzimelor componente (vezi Lp 9 “Citochimia/Histochimia”).
De asemenea, mitocondriile pot fi observate folosind tehnici moderne de fluorescenţă (vezi Lp
“Microscopie optică – completări”).
Observarea mitocondriilor vii a arătat că aceste organite îşi modifică forma, se divid, dar pot să şi
fuzioneze şi sunt mobile în celule, fiind antrenate în curenţii citoplasmatici (sunt asociate citoscheletului
celular).
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26894/figure/A2496/?report=objectonly

Ultrastructura mitocondriilor (adică structura electronomicroscopică = structura observată la

microscopul electronic) a fost observată pentru prima oară de către George Emil Palade în 1953:

Mitocondria prezintă o membrană externă şi o membrană internă (au ~ 6 nm grosime), ele delimitează
două compartimente: un spaţiu intermembranar (de 10-20 nm lăţime) şi o matrice centrală.

Cele două membrane mitocondriale sunt paralele, dar membrana internă este pliată în câteva zone,
formând cute care pătrund uneori adânc în centrul mitocondriei. Aceste pliuri se numesc criste (lat.
crista = creastă) şi cresc suprafaţa membranei interne, pot fi foarte numeroase şi lungi în celule care au
un consum mare de energie. Uneori cutele au formă tubulară.

Membrana externă are un raport proteine/fosfolipide similar cu cel al membranei plasmatice: 50%
proteine, 40% lipide (procentele se referă la greutate). Membrana externă conţine un număr mare de
proteine integrale denumite porine, care formează canale (structuri care delimitează căi apoase) care
permit moleculelor de 5000 daltoni sau mai mici să difuzeze prin membrană. Moleculele mai mari sunt
transportate prin membrana externă mitocondrială prin transport activ.

Membrana internă conţine 80% proteine şi 20% lipide. Conţine un fosfolipid special denumit
cardiolipină, care are patru acizi graşi în moleculă, contribuind la proprietatea membranei interne
mitocondriale de a fi impermeabilă. De asemenea, membrana internă nu conţine porine, conţine însă
proteine care îndeplinesc mai multe funcţii:
2
 Mitocondria Curs 10

 unele participă la reacţiile redox din lanţul respirator (sau lanţ transportor de electroni),
 altele realizează sinteza ATP-ului (şi anume enzima ATP sintaza numită şi ATP sintetaza)
 alte proteine realizează transportul metaboliţilor în şi din matrice fiind proteine de transport.

Matricea mitocondrială conţine un amestec format din sute de enzime. De exemplu, în matrice se
găsesc enzimele care realizează:
 oxidarea piruvatului,
 -oxidarea acizilor graşi şi
 ciclul acidului citric,
din produşii cărora mitocondriile produc ATP-ul.

În matricea mitocondrială se află şi ADN mitocondrial şi un sistem mitocondrial de transcripţie şi

translaţie (ARN mitocondrial şi ribozomi mitocondriali de tip procariot - ribozomi de 70 S) cu care îşi
sintetizează o mică parte din propriile proteine (~5-10%). Majoritatea proteinelor mitocondriale sunt
însă codificate de ADN-ul nuclear şi sunt sintetizate în afara organitului, la nivelul ribozomilor
citoplasmatici, apoi sunt importate în mitocondrii.

Moleculele de ADN mitocondrial sunt dublu catenare, fără capete libere (de unde numele de ADN
circular - vezi desenul de mai sus), există 2-10 copii de ADN mitocondrial într-o mitocondrie. Genomul
mitocondrial prezintă unele particularităţi de codificare faţă de codul genetic universal.

Mitocondriile sunt organite semiautonome care nu se formează de novo, ele se autoreproduc prin
fisiune binară din organite preexistente.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26924/figure/A2606/?report=objectonly
Formarea de mitocondrii noi necesită nu numai acizi nucleici şi proteine, ci şi lipide. Mitocondriile îşi
importă majoritatea lipidelor lor. În celulele animale fosfolipidele fosfatidilcolină şi fosfatidilserină sunt
sintetizate în reticulul endoplasmic neted şi apoi sunt transferate în membrana externă a mitocondriei.

La majoritatea organismelor pluricelulare ADN-ul mitocondrial se moşteneşte uniparental, de la mamă.

De exemplu la om se moşteneşte doar din ovul, mitocondriile paternale sunt degradate de proteazomi în
celulele embrionului.

Analiza ADN-ului mitocondrial este folosită în medicina legală ca şi în studiul filogeniei diverselor
grupe de organisme (filogenia arată gradul de înrudire). Analiza ADN-ului mitocondrial a confirmat
originea africană a speciei umane şi a indicat rutele de migraţie ale popoarelor.
(Opţional: https://www.youtube.com/watch?v=yuT4IC1KXoc
Mitochondrial Eve)

Originea mitocondriilor în celula eucariotă este explicată prin ipoteza endosimbiozei.

(Opţional: https://www.youtube.com/watch?v=ru7Wyt778QQ
Chromosome (24) mtDNA - Lynn Margulis and the mitochondrial DNA)

Funcţiile mitocondriei

Respiraţia celulară este procesul în care din moleculele organice din hrană (şi anume din glucoză,
aminoacizi şi acizi graşi) şi oxigen se produce CO2 şi energie. Cea mai importantă sursă de energie în
condiţii normale de nutriţie este glucoza.
 Prima etapă a respiraţiei celulare este un proces anaerob numit glicoliză. În acest proces glucoza
absorbită în celulă este degradată în citosol şi se produce piruvat şi o cantitate mică de ATP (numai
patru molecule), insuficientă pentru funcţionarea celulei.
3
 Mitocondria Curs 10

 Piruvatul străbate membranele mitocondriale şi ajunge în matricea mitocondrială unde este

transformat în acetil coenzima A (acetil-CoA).
 Acizii graşi trec din citosol în matricea mitocondrială unde intră în ciclul -oxidării, la fiecare tură
îndepărtându-se doi atomi de carbon de la capătul carboxil şi rezultă o moleculă de acetil-CoA.
 Acetil-CoA rezultată din acizii graşi sau din glucoză intră în ciclul acizilor tricarboxilici denumit şi
ciclul acidului citric sau ciclul Krebs (a fost elucidat de Krebs in 1937) şi este degradată până la
CO2 şi sunt produşi cofactori reduşi (trei molecule de NADH şi o moleculă de FADH2), care
reprezintă sursa de electroni din lanţul transportor de electroni (NAD = nicotinamid adenin
dinucleotid; FAD = flavin adenin dinucleotid).
 Electronii sunt apoi transportaţi prin ceea ce este cunoscut sub numele de lanţ respirator (sau lanţ
transportor de electroni) situat în membrana internă mitocondrială şi în final se leagă de oxigen
(de unde numele de lanţ respirator) cu formarea de apă.

Funcţia majoră a
mitocondriei este de a
utiliza NAD redus şi FAD
redus rezultaţi din glicoliză
sau -oxidarea acizilor graşi
pentru producerea de
energie înmagazinată în
moleculele de ATP

Figure 14-10A summary of

energy-generating metabolism in
mitochondria

Molecular Biology of the Cell.

4th edition. Alberts B, Johnson
A, Lewis J, et al. New
York: Garland Science; 2002.

Sursă figură: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26894/figure/A2504/?report=objectonly

Lanţul transportor de electroni este alcătuit din molecule de legătură şi 4 complexe proteice
transmembranare care transferă secvenţial electroni de la donori de electroni la acceptori de
electroni prin reacţii redox. Componentele lanţului transportor de electroni sunt complexele I-IV:
- complexul I numit şi complexul NADH-dehidrogenazei,
- complexul al II-lea numit şi complexul succinat-dehidrogenazei,
- complexul al III-lea numit şi complexul citocromilor b-c1,
- complexul al IV-lea numit şi complexul citocromilor a-a3 sau complexul citocrom-
oxidazei
şi moleculele de legătură:
- ubiquinona (coenzima Q) care face legătura între complexul I, respectiv al II-lea şi
complexul al III-lea şi
4
 Mitocondria Curs 10

- citocromul c care face legătura între complexele al III-lea şi al IV-lea.

Lanţul transportor de electroni mitocondrial şi enzima ATP sintaza

Sursă figură: https://en.wikipedia.org/wiki/Mitochondrion#/media/File:Electron_transport_chain.svg

Din cele 4 complexe, 3 sunt pompe de protoni. Aceste pompe de protoni folosesc energia preluată
de la electronii transportaţi pentru a transfera hidrogenul de pe o parte a membranei pe cealaltă,
creând astfel un gradient electrochimic de o parte şi de alta a membrane interne (engl. “inner
mitochondrial membrane”), cu o concentraţie ridicată de ioni de hidrogen în spaţiul intermembranar
(engl. “intermembrane space”).

Cele două componente ale gradientului electrochimic de protoni:

1. pomparea protonilor în spaţiul intermembranar face ca cele două feţe ale membranei
interne să fie diferite din punctul de vedere al încărcăturii electrice: faţa dinspre matrice
este încărcată negativ în raport cu faţa dinspre spaţiul intermembranar, deci există o
diferenţă de potenţial electric denumită potenţial de membrană şi
2. există un gradient de concentraţie ionică.
Sursă figură: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26894/figure/A2512/?report=objectonly
Molecular Biology of the Cell. 4th edition. Alberts B, Johnson A, Lewis J, et al. New
York: Garland Science; 2002.

5
 Mitocondria Curs 10

 Datorită acestui gradient protonii se reîntorc în matrice (engl. “matrix space”) prin complexul ATP
sintaza (este tot un complex proteic transmembranar) care foloseşte energia lor pentru a sintetiza
ATP din ADP şi Pi (fosfat anorganic), proces numit fosforilare oxidativă.

https://www.youtube.com/watch?v=39HTpUG1MwQ
How Mitochondria Create Energy

https://www.youtube.com/watch?v=rdF3mnyS1p0
Electron Transport Chain

Această cuplare între fluxul de protoni şi sinteza chimică a ATP a fost prima oară descrisă în 1961
de către biochimistul englez Peter Mitchell1 (teoria chemiosmotică) şi a fost ulterior confirmată.
Complexul ATP sintaza mai este denumit şi F0F1 ATPaza deoarece poate funcţiona reversibil (fie în
sensul sintezei ATP, fie al degradării ATP în ADP şi fosfat anorganic).

În urma glicolizei şi a ciclului Krebs rezultă 36 molecule de ATP, pornind de la o moleculă de glucoză.

1
Peter Dennis Mitchell (29 Sept. 1920 – 10 Aprilie 1992): biochimist englez, a luat Premiul Nobel
pentru chimie în 1978 pentru descoperirea mecanismului chemiosmotic de sinteză a ATP
6