Mitocondria

Notițele de curs se bazează pe informațiile prezentate în capitolele 13 și 14 din Essential Cell Biology,
by Alberts et al., Ed 5. În capitolul 15, care stă la baza cursului despre Compartimentalizarea celulei
eucariote, puteți regăsi informații legate de originea mitocondriei și sortarea proteinelor
mitocondriale.

Imaginile de microscopie electronică sunt obținute de Laboratorul de Ultrapatologie al Institutului

Național de patologie „Victor Babeș”, condus de d-na. conf. Gherghiceanu.

Diagramele sunt fie din sursa indicată mai sus și va fi păstrată notarea inițială (în roșu), pentru a le
putea regăsi mai ușor împreună cu legenda inițială, fie originale, generate cu BioRender.

Mitocondria – structură și ultrastructură

Mitocondria este un organit delimitat de (două) endomembrane, cu rol în generarea energiei sub
formă de ATP.

Structural, mitocondria este un organit tubular sau filamentos, uneori cu aspect ramificat, care
formează o rețea citosolică (Fig. 14-7). Ca și alte organite, ea nu poate fi observabilă la microscopul
optic prin colorații obișnuite, deși dimensiunile ei (500-1500 µm) ar permite acest lucru, depășind
limita de rezoluție a microscopului optic cu câmp luminos (de 200 nm). Componentele ei biochimice
nu realizează însă în colorații obișnuite contrast cu citosolul care o înconjoară, motiv pentru care
trebuie evidențiată prin metode de colorare specifică.

Pentru evaluarea structurii organitelor (detaliilor vizibile în microscopie optică) se poate folosi
imunofluorescența, deoarece în prezent este cunoscută compoziția biochimică a fiecărui organit și se
cunosc proteinele specifice împotriva cărora se pot obține anticorpi (de exemplu, enzime marker –
acele enzime care sunt localizate doar la nivelul unui organit). Acest lucru este valabil și pentru
mitocondrie, caracterizată de două enzime marker: monoaminoxidaza și succinat dehidrogenaza. În
plus, există o clasă de compuși fluorescenți care se acumulează în mod specific în mitocondrie –
mitotrackers (denumire care subliniază faptul că acești coloranți se acumulează și marchează
fluorescent doar mitocondria).

Fig. 14-7. Mitocondrii marcate fluorescent în roșu (Alberts et al.)

Alte metode prin care pot fi puse în evidență mitocondriile sunt metode enzimatice de culoare - reacții
catalizate de enzimele specifice (cum ar fi succinat dehidrogenaza – o enzimă a ciclului Krebs care se

1
desfășoară în interiorul mitocondriei). De exemplu, prin evidențierea activității succinat-
dehidrogenazei (SDH) în fibrele musculare striate scheletice (celule care au nevoie de multă energie
pentru a funcționa), s-a observat că există trei tipuri de celule musculare striate scheletice – unele
intens pozitive (tip I) pentru SDH, enzimă implicată în reacții oxidative pentru generarea energiei doar
în mitocondrie (acestea sunt fibre musculare deosebit de active), unele slab pozitive (tip IIb) care, fiind
mai puțin active, își iau energia din gliocoliză anaerobă și unele intermediare (tip IIa), evident cu
activitate medie.

Ultrastructural, la microscopul electronic de transmisie, mitocondria este formată din 4 elemente

morfologice: două membrane, una externă, întinsă și una internă, puternic faldurată, spațiul dintre
ele și o matrice, la interior (delimitată de membrana mitocondrială internă). Faldurile membranei
mitocondriale interne se numesc criste mitocondriale (Fig. 1).

Faldurarea/plierea este un mecansim destul de frecvent întâlnit în biologie, prin care se mărește o
suprafață metabolic activă, în condițiile unui spațiu limitat, reducându-se volumul în care elementul
morfologic poate fi plasat. Putem aminti cazul intestinului care prezintă falduri la trei niveluri diferite
de organizare: (i) faldurarea organului în interiorul cavității abdominale, (ii) a mucoasei intestinale sub
formă de vilozități și (iii) a membranei apicale a celulelor intestinale absorbante (enterocitelor) care
formează proiecții spre exterior, numite microvili. Toate aceste modificări sunt menite a crește
suprafața (membranară) capabilă de absorbție a principiilor alimentare: aminoacizi, monozaharide,
acizi grași, etc. La nivelul enterocitelor, membrana microvililor este bogată în proteine transportoare
(uniporteri, co-transportatori) care asigură funcția de absorbție.

În cazul mitocondriei, prin faldurarea membranei interne și organizarea de criste, se crește suprafața
de membrană unde are loc fosforilarea oxidativă – procesul prin care se generează ATP, așadar se
eficientizează funcția de bază a organitului.

Figura 1. Ultrastructura mitocondriei. Elementele morfologice sunt indicate prin săgeți și denumite
corespunzător.

Originea și biogeneza mitocondriei

2
Opinia unanim acceptată în acest moment, care explică originea mitocondriei plecând de la
particularitățile structurale și funcționale ale acesteia, se numește teoria endosimbiotică. Conform
acestei teorii, pe parcursul evoluției viului și a schimbării caracteristicilor atmosferei terestre dinspre
una lipsită de oxigen, într-una bogată în acest gaz, mitocondria a apărut ca o celulă procariotă
primitivă, bazată pe metabolism aerob (adaptare la condițiile atmosferice), care a fost endocitată de
o celulă anaerobă, însă nu a fost digerată, ci a fost acceptată ca element intern, intrând într-o relație
simbiotică cu celula fagică. Argumente în favoarea acestei teorii sunt prezența în matricea
mitocondriei a unui ADN procariotic, circular și a ribozomilor mitocondriali, asemănători celor
procariotici, precum și formarea de noi mitocondrii prin diviziune simplă, folosind mecanisme
asemănătoare celor folosite de celulele procariote. În plus, membranele procariotelor conțin
cardiolipină (ceea ce se găsește și în membrana mitocondrială internă).

Într-o celulă eucariotă, mitocondriile sunt organite dinamice, care se pot deplasa pe căile puse la
dispoziție de citoschelet (organit nedelimitat de endomembrane care asigură infrastructura de
transport a celulei) și care se pot uni prin fuziune, respectiv se pot diviza prin fisiune. De exemplu,
mitocondriile se divid masiv când celula se pregătește de diviziune celulară, astfel încât, în urma
citokinezei (diviziunii citoplasmei) cele două celule fiice să primească aproximativ același număr de
mitocondrii.

Formarea de noi mitocondrii necesită, ca și în cazul altor organite delimitate de endomembrane,

sinteza de noi proteine și biogeneza de membrane.

Foarte puține proteine mitocondriale sunt codificate de ADNmt – doar 13 componente ale lanțului
fosforilării oxidative. ADNmt conține 37 de gene, care mai codifică în plus 2 specii de ARNr si 22 de
ARNt. Majoritatea proteinelor mitocondriale sunt codificate în cele peste 20 000 de gene din ADNul
eucariot, nuclear și traduse, conform dogmei centrale, de ribozomii citosolici. De aici, ele trebuie să
ajungă în mitocondrie, direcționare care se realizează cu ajutorul unei etichete – o secvență specifică
de aminoacizi, la capătul N-terminal. Această secvență este recunoscută specific de receptori din
membrana mitocondrială externă, care transferă proteina unor transportatori. Aceștia sunt aliniați cu
transportatori din membrana internă, transferând simultan proteina prin cele două membrane către
matricea mitocondrială. Pentru a putea traversa cele două membrane, proteinele mitocondriale sunt
depliate, ajungând în matrice în această formă. Aici vor fi reîmpachetate de șaperone mitocondriale
(Fig. 15-11).

Fig. 15-11. Importul proteinelor în mitocondrie se face în formă depliată.

Mitocondria nu este parte din ciclul secretor, drept urmare nu primește pe această cale, prin transport
vezicular, membrane de la reticulul endoplasmatic. În schimb, lipidele membranare sunt livrate la
membranele mitocondriale cu ajutorul unor transportatori, mecanism discutat în cursul de RE.

3
Mitocondria are posibilitatea de a forma local alte molecule de fosfolipide prin reacții de
disproporționare. Transferul de fosfolipide este facilitat în anumite zone, în care membranele
mitocondriei și ale RE vin în imediata apropiere – MAMs (mitochondrial-associated membranes).

Spre deosebire de ADNul genomic, diploid, ADNmt este poliploid – există multe copii de ADNmt,
distribuite aleator în mitocondrii, care pot suferi individual mutații. O mitocondrie care are o parte din
moleculele sale de ADN purtătoare de mutații poate primi o “infuzie” de ADN sănătos prin fuziune cu
o altă mitocondrie. Mutațiile ADNmt sunt fenotipic exprimate, pentru că ADNmt este mic și doar
foarte puțin din el este non-codant, astfel încât șansa ca o mutație să nu afecteze o zonă care codifică
ARN sau proteine este foarte mică. El se divide mai des decât cel genomic (nuclear) și este supus unui
stres oxidativ permanent, astfel încât șansele de apariție a mutațiilor sunt mai mari.

Dacă aceste mutații sunt transmise pe linie germinativă, pot duce la apariția bolilor mitocondriale –
un grup de patologii caracterizate prin transmitere pe linie maternă, conform teoriei căreia
mitocondriile sunt moștenite de la mamă, iar mitocondriile paterne sunt distruse imediat după
fertilizare. Aceste patologii se exprimă clinic mai degrabă precoce, sunt grave și se pot solda cu deces
la vârstă fragedă. Frecvent au componentă clinică musculară importantă, deoarece celulele musculare
striate au nevoie de multă energie (deci și multe mitocondrii) pentru a funcționa.

Pentru mame purtătoare de astfel de mutații cu potențial patogen, există o opțiune terapeutică
numită “terapie de înlocuire a mitocondriilor” – prin care nucleul fecundat in vitro al celulei-ou este
transferat într-un ovocit fertilizat normal, enucleat, cu mitocondrii sănătoase.

Funcțiile mitocondriei

Funcția principală a mitocondriei este de a genera energie sub formă de ATP. Este deci locul de sinteză
a ATP, prin fosforilarea ADP-ului la nivelul membranei mitocondriale interne. Pentru a se putea obține
energia necesară sintezei unui compus macroergic (care stochează energie, așa cum este ATP-ul), la
nivelul membranei mitocondriale interne au loc o serie de evenimente cunoscute sub numele de
fosforilare oxidativă, care presupune pe de o parte procesul denumit lanț respirator (la sfârșitul său
se consumă oxigenul) sau lanț transportor de electroni, prin care se creează condițiile fosforilării ADP
la ATP la nivelul unui complex proteic transmembranar, denumit ATP-sintază. Pe lângă această funcție
esențială pentru celulă, fiecare componentă mitocondrială îndeplinește alte funcții specifice, susținute
de compozitia biochimică specială a fiecăruia.

Membrana mitocondrială externă (MME) îndeplinește funcții de transport și enzimatice (metabolice).

Funcția enzimatică poate fi exemplificată, pe de o parte, prin existența la nivelul MME a
monoaminoxidazei o enzimă care inactivează amine, inclusiv pe cele care funcționează ca
neurotransmițători precum dopamina, serina, noradrenalina. Din această cauză, inhibitorii de
monoaminoxidază sunt folosiți ca terapie în patologii în care acești neurotransmițători sunt deficitari,
precum boala Parkinson. Pe de altă parte, tot aici are loc sinteza acil-CoA, precursor al ciclului β-
oxidării acizilor grași din matricea mitocondrială. Acești precursori sunt transportați către spațiul
intermembranar cu ajutorul unei proteine transmembranare (un transportator membranar).

Funcția de transport este asigurată și de porine – proteine care crează pori hidrofili mari, care permit
accesul liber al moleculelor mai mici de 5000 Da, în sensul gradientului de concentrație. Astfel, spațiul
intermembranar este echivalentul citosolului în ceea ce privește acești compuși. Tot la nivelul spațiului
intermembranar se găsește citocromul c, un transportator de electroni care intervine în lanțul
respirator. Citocromul c este prea mare pentru a ieși din mitocondrie prin porine. Pierderea lui în urma

4
alterării membranei mitocondriale externe duce la o cascadă de modificări ce induc fenomenul de
apoptoză (moarte celulară programată).

Membrana mitocondrială internă (MMI) este o membrană specială ca organizare biochimică și,
implicit, ca funcție. Conține un fosfolipid deosebit, cu patru acizi grași în loc de doi – cardiolipină, care
o face mai hidrofobă și deci o barieră mai eficientă. Această barieră este adresată în special ionilor și
altor molecule cu sarcină electrică, ce nu pot trece decât prin transportatori, ceea ce asigură controlul
absolut al distribuției sarcinilor electrice de o parte și de cealaltă a acestei membrane. Conținutul
proteic al MMI este și el mai mare decât normal, aici existând o abundență de proteine transportoare
– canale, co-transportatori, uniporteri, pompe, enzime (inclusiv ATP-sintaza) și complexele lanțului
respirator. Funcția principală a acestei membrane și motivul pentru care ea este faldurată este sinteza
de ATP. Pe lângă această funcție, aici are loc transport intens, direcționat, controlat de molecule
necesare susținerii funcției principale. Multe dintre procesele ce concură la realizarea acestei funcții
vor fi detaliate puțin mai jos.

Matricea mitocondrială are un conținut enzimatic bogat – conține enzimele ciclului Krebs (ciclul
acidului citric) și ale ciclului β-oxidării acizilor grași. Ciclul β-oxidării acizilor grași are rolul de a genera
acetil-coenzima A (acetil-CoA), „combustibil” pentru ciclul Krebs, care va genera mai departe electroni
cu energie înaltă, transportați de NADH și FADH2. Acești electroni sunt surse alternative de energie pe
care celula le poate stoca, în afară de ATP și sunt folosiți, în acest caz, indirect pentru sinteza ATPului.
Tot prin reacțiile ciclului Krebs rezultă precursori pentru sinteza colesterolului, anumitor aminoacizi,
bazelor purinice și primidinice.

Tot la nivelul matricei mitocondriale au loc procesele de transcriere și traducere a genomului

mitocondrial.

În continuare vom discuta despre evenimentele care culminează la nivelul membranei mitocondriale
interne cu sinteza de ATP

Fosforilarea oxidativă (sinteza de ATP)

Celula poate genera și stoca energie sub mai multe forme – cea mai cunoscută sursă de energie este
hidroliza ATP-ului, care stochează energie în legăturile chimice dintre grupările sale fosfat. O altă
modalitate de a genera energie este prin transport pasiv prin membrană, în sensul gradientului de
concentrație. Celula poate folosi această energie pentru a transporta contra gradientului de
concentrație un alt compus, în cadrul transportului activ secundar (a se vedea cursul de Transport
membranar). O a treia modalitate de stocare este în electroni de energie înaltă, din compuși precum
NADH, FADH2, electroni care pot fi trasferați de la un substrat la altul în reacții de oxido-reducere
(redox), generând energie în cursul acestui transfer. Energia eliberată în diverse reacții chimice
(hidroliza ATP-ului, reacții redox, transport) este folosită pentru inducerea unor modificări
conformaționale ale unor proteine, modificări care duc la activarea acestora și efectuarea unor funcții
– de exemplu, modificarea conformațională a pompei de Na-K și transportul acestor ioni împotriva
gradientului lor de concentrație, despre care s-a discutat la cursul de Transport membranar.

Ciclul Krebs (ciclul acidului citric) generează molecule de NADH și FADH2, care vor ceda electronii lor
de energie înaltă complexelor proteice din calea fosforilării oxidative. Pe parcursul acestei căi, o serie
de proteine sunt oxidate, pe măsură ce electronii primiți sunt preluați de alte grupări cu afinitate mai
mare. Energia generată din acest transfer de electroni, care este acumulată într-un gradient
electrochimic de protoni, va fi folosită pentru sinteza ATP, prin fosforilarea ADP-ului (Fig. 13-3 din cap
13, Alberts et al.).

5
Fig. 13-3 Metabolizarea alimentelor în trei etape. Alimentele sunt sursă de energie deoarece conțin
aminoacizi, zaharuri simple și acizi grași pe care celula le poate degrada la acetil-CoA – materia primă
a ciclului Krebs.

Transferul de electroni se realizează în cadrul unei reacții redox, în care un partener (care cedează e -)
este oxidat de către celălalt partener, care preia e- cu mare afinitate (Fig. 2). Practic, într-o astfel de
reacție, unul dintre parteneri (agentul oxidant) are afinitate mai mare pentru e- decât partenerul său.

6
Afinitatea este direct proporțională cu energia degajată: cu cât afinitatea pentru electroni este mai
mare, cu atât cantitatea de energie rezultată este mai mare. Dacă această energie nu este folosită, ea
se disipează sub formă de căldură.

Transferul de e- dintre parteneri redox generează un curent electric măsurabil în mV. Practic, fiecare
pereche redox poate fi caracterizată de un potențial electric.

Figura 2 O reacție redox constă într-un transfer de electroni între parteneri. NADH produs în matricea
mitocondrială de ciclul Krebs este oxidat, cedând electroni cu energie înaltă complexului I al lanțului
transportor de electroni.

Fig. 14-20.(Stanga) Transferul de electroni, prin proteinele membranei mitocondriale interne ale
lanțului respirator, induce pomparea protonilor.

Fig. 14-14 (Dreapta). Electronii cu energie înaltă sunt transferați prin intermediul a trei complexe
enzimatice ale lanțului respirator de la nivelul membranei mitocondriale interne (notă: ubiquinona și
citocromul c sunt căraușii (transportatorii) – carriers din imaginea din stanga)

Lanțul transportor de electroni conține trei complexe transmembranare (Fig. 14-20) cu rol de pompe
protonice pe baza energiei preluate de la electronii preluați de la NADH (prin complexul I), respectiv
FADH2 (prin complexul succinat-dehidrogenazei).

7
La nivelul membranei mitocondriale interne, complexul I (NADH dehidrogenaza) primește e - de la
NADH (Fig. 2). Electronii primiți de complexul I sunt sărăciți în energie (trecând prin siturile oxido-
reducătoare ale complexului proteic, fiind predați mai departe de transportatori de electroni (cărăuși),
cu afinitate mai mare (ubiquinonă, numită și coenzimă Q). O parte din energia e- preluată de complexul
I este folosită pentru pomparea de protoni, mai departe în spațiul intermembranar (Fig. 14-14).
Electronii preluați de cărăuș au astfel un nivel de energie mai scăzut. Fenomene asemănătoare se
petrec și la nivelul celorlalte complexe cu rol de pompe protonice, până când electronii transportați
ajung la energia specifică trecerii pe oxigenul provenit din respirație, care se reduce la O2- și formează
apă cu doi protoni și ușoară eliberare de căldură. Rezultatul fenomenelor de la nivelul lanțului
respirator este: consum de oxigen cu producerea de apă și puțină degajare de căldură, alături de
realizarea unui gradient protonic la nivelul MMI (mai mulți protoni în spațiul intermembranar, decât
în matricea mitocondrială.

Așadar, în cadrul transferului de electroni la nivelul complexelor lanțului respirator, se generează o

acumulare de H+ în spațiul intermebranar – formarea unui gradient de protoni. (Fig. 14-2). Transportul
de H+ în sensul gradientului de concentrație (dinspre spațiul intermembranar spre matricea
mitocondrială) este sursa de energie care va fi folosită pentru fosforilarea ADP-ului la ATP. Pentru a
reuni la un loc generarea energiei și fosforilarea, ambele procese (disiparea gradientului protonic și
producerea de ATP) sunt îndeplinite de aceeași proteină – ATP-sintaza.

Procesul prin care un gradient chimic este folosit pentru sinteza ATP-ului este postulat prin teoria
cuplării chemiosmotice a lui Peter Mitchell (premiul Nobel pentru chimie, 1978). Pe lângă gradientul
chimic, prin pomparea H+ în spațiul intermembranar se generează și un gradient electric: multe sarcini
pozitive, în contrast cu cele negative care se acumulează în matrice (Fig. 14-18). În asamblu, între cele
două fețe ale membranei mitocondriale interne se creează un gradient electrochimic.

Fig. 14-2. Gradientul protonic este folosit pentru sinteza ATP.

8
Fig. 14-18. Gradientul electrochimic al protonilor de o parte și de alta a membranei mitocondriale
interne alimentează cotransportul altor molecule.

După cum se observă în figura de mai sus, unele molecule (piruvatul, fosfatul) folosesc gradientul de
concentrație al protonilor pentru transportul simport al lor prin membrana internă mitocondrială, iar
altele gradientul electric (antiport ADP-ATP). Piruvatul și fosfatul necesari sintezei ATP traversează
membrana mitocondrială externă pasiv, prin porine. Protonii circulă și ei liberi prin porine în virtutea
gradientului de concentrație, ajungând în citosol. Dacă apare, excesul de protoni din citosol este
eliminat din celulă printr-un antiport Na+/H+, care folosește energia generată de importul pasiv al Na+
pentru a transporta (printr-un proces activ secundar) H+ în afara celulei. Așadar, membrana
mitocondrială internă se folosește de gradientul electrochimic de H + pentru a alimenta diverse căi de
transport, așa cum celula face acest lucru la nivelul membranei celulare folosind gradientul
electrochimic de Na+ (Vezi cursul de Transport membranar).

Unele celule cu consum energetic mare sau implicate în diverse procese metabolice (de ex. celulele
musculare, hepatocitele, adipocitele) stochează precursori care alimentează ciclul Krebs (glucoză, acizi
grași) sub formă de depozite (incluziuni de glicogen, respectiv picături lipidice). Aceste depozite sunt
vizibile atât în microscopie optică, cât și electronică, folosind metode specifice de
colorare/contrastare.

Incluziunile de glicogen pot fi evidențiate în hepatocite prin colorația carmin-amoniacal Best, prin care
apar ca granule de un roșu-aprins. În microscopie electronică, aceste incluziuni apar ca granule
electronodense cu tendință la rozetare, de dimensiuni mai mari și mai electronodense decât ribozomii.

Conținutul incluziunilor lipidice se pierde din preparatele de microscopie optică și electronică

pregătite prin metoda obișnuită (datorită solvenților organici folosiți). În preparat rămâne spațiul
necolorat, respectiv necontrastat, ocupat in vivo de picătura lipidică. Pentru evidențierea incluziunilor
lipidice, în microscopie optică se folosesc colorațiile Sudan, care colorează aceste incluziuni în roșu,
protocaliu, albastru sau negru, în funcție de compusul chimic folosit drept colorant (există mai multe

9
tipuri de colorant cu numele Sudan, diferențiate prin cifre romane). În microscopie electronică se pot
păstra lipidele (dacă sunt bogate în acizi grași polinesaturați) prin postfixare cu tetraoxid de osmiu
(OsO4), care este folosit (prin anumite protocoale) și pentru preparatele de microscopie optică de
țesut nervos, pentru a evidenția teaca de mielină, cu conținut bogat în lipide.

Termeni cheie:

Enzime marker

Teoria endosimbiotică

Fuziunea și fisiunea mitocondrială

Ciclul acidului citric (Krebs)

Ciclul β-oxidării acizilor grași

ATP sintaza

Fosforilare oxidativă

Teoria cuplării chemiosmotice

Gradient electrochimic de protoni

Bibliografie

Essential Cell Biology, Alberts et al., 5th Ed., capitolele 13, 14 (primele 2 subcapitole), 15 (importul
proteinelor în mitocondrie).

Free-online resource (Molecular Biology of the Cell, 4th Ed.):

• The mitochondrion

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26894/

• The respiratory chain and ATP synthesis

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK26904/

Despre bolile mitocondriale, pe înțelesul clinicienilor – Medscape/ News and Perspectives

Mitochondrial Diseases: Current State of Understanding, Marni J. Falk, MD ,May 11, 2018

https://www.medscape.com/viewarticle/896188#vp_2

10