Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

MATRICEA CITOPLASMATICĂ
Citoplasma celulară este mediul celular cuprins între membrana celulară şi învelişul
nuclear.Citoplasma are două componente majore:citoplasma structurată şi matricea
citoplasmatică cunoscută şi sub denumirea de hialoplasmă.Deoarece studiul matricei
citoplasmatice începe la sfârşitul secolului XIX cu microscoape optice rudimentare , ea fost
descrisă în acea etapă ca “o masă gelatinoasă astructurată”.
Primele structuri filamentoase din structura matricei citoplasmatice au fost descrise în jurul
anului 1942 şi anume microfilamentele de actină, care descrise initial în celulele musculare, s-au
identificat ulterior şi în celulele nemusculare.La câtiva ani diferenţă s-au identificat
microfilamentele de miozină.
În anul 1970 ,Porter si col. cu ajutorul microscopiei electronice de supravoltaj a identificat
în structura matricei citoplasmatice trei componente majore: 1. Citosolul 2. Citoscheletul celular
3. Reteaua microtrabeculară.
Citosolul este componenta lichidă nepolimerizată a matricei citoplasmatice,aflată în
echilibru dinamic cu componenta polimerizată ,citoscheletul; este un amestec heterogen cu
Ph=6,8, prezintă mişcare browniană ,realizează dispersia luminii şi sedimentează în câmp
gravitaţional şi centrifugare.Conţine 85 % apă si 15 % reziduu uscat care este reprezentat de
către monomerii proteici ai citoscheletului,lipide, glucide, nucleotide, ARN, precum şi protein-
enzimele unor reacţii metabolice importante,cum ar fi :enzimele lanţului respirator,calea
pentozofosfaţilor,sinteza de nucleotide, glicogenogeneza, glicogenoliza, lipogeneza , lipoliza,etc.
Rolul citosolului a.Unele căi metabolice se desfăşoară în totalitate în citosol, iar altele sunt
iniţiate în citosol şi finalizate în compartimente specifice b. Rol important în iniţierea mişcărilor
intracelulare c. Rezerva de materiale de construcţie a căror ansamblare are loc fie în hialoplasmă
(glicogenogeneza), fie în alte compartimente (sinteza ac. nucleici, biogeneza ribozomilor, sinteza
hemului) d. Realizează funcţia de stocare temporară a substanţelor cu rol combustibil (lipide,
glucide) şi a substanţelor elaborate (hormoni, enzime, proteine structurale etc).
Reţeaua mirotrabeculară Este o structură controversată a matricei citoplasmatice, unii
susţin existenţa ei şi alţii infirmă prezenţa ei.Este formată din formaţiuni filamentoase de 4-6 nm
care se dispun în toate direcţiile, formând o reţea cu ochiuri neregulate, care susţine citoscheletul
şi componenta structurată a citoplasmei.
Rolul reţelei microtrabeculare 1. rol structural 2.rol metabolic-pe reţeaua
microtrabeculară se prind cu un capăt enzimele din citosol, realizându-se o trecere coordonată a
substratului prin dreptul enzimei 3.controlează fluctuaţiile hidrice ale celulei. Cand celula se
deshidratează , ochiurile reţelei se contractă,iar când celula se hiperhidratează ochiurile reţelei se
dilată neafectând celelate organite celulare.
Citoscheletul este format din : 1. Microfilamente de actina si miozina 2. Filamentele
intermediare 3.Microtubulii.Rolul citoscheletului:1.Determină forma celulară şi adaptează forma
celulară momentului funcţional 2.Asigură mişcarea intracelulară prin interacţiunea între
proteinele motor şi unele elemente ale citoscheletului 3.Determină stabilitatea fizică(mecanică ) a
ţesuturilor prin formarea joncţiunilor celulare 4.Intervine în diviziunea celulară.5.Participă la
formarea protruziilor celulare care la rândul lor intervin în absorbţie,în recepţia unor semnale,în
diapedeza, în mişcarea celulelor în raport cu alte ţesuturi

MICROFILAMENTELE ACTINA
A fost izolată la început (l942) din celulele musculare în care constituie cca 2o% din totalul
proteinelor structurale.Initial s-a crezut că actina este singura proteină cu proprietăţi contractile
având rol în contracţia musculară.În prezent ,însă se cunoaşte că este întilnită în toate celulele

1
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

eucariote,unde reprezintă cca 5-10% din totalul proteinelor structurale.La mamifere exista 6 tipuri
diferite de actină-4 actine alfa,o actină beta şi o actină gamma. Primele patru (actinele alfa) sunt
întâlnite în celulele musculare,iar celelalte două în celulele nemusculare.Toate cele şase tipuri de
actină sunt similare în secvenţa de aminoacizi şi sunt înalt conservate,de-alungul evoluţiei
celulelor eucariote.
Structura tridimensională a monomerului de actina G ,precum şi actinei F (filamentoase) a
fost identificată în 1990 de către Kenneth Holmes şi Wolfgang Kabsch et.col.,
Monomerul de actină globulară G are 375 reziduuri de aminoacizi şi greutate moleculară
43.000 daltoni şi diametrul de 5 nm.Fiecare monomer de actina G globulară prezintă situsuri de
legare ,ce mediază interacţiunea cap-coada cu alţi 2 monomeri, aşa încât este posibilă
polimerizarea şi formarea de actină F (polimerizată, filamentoasă, cu diametrul de 7 nm).Fiecare
monomer este rotat 166 grade în cadrul filamentului,acesta fiind motivul pentru care actina F se
constituie ca un dublu helix.Deoarece toţi monomerii sunt orientaţi în aceeaşi direcţie,filamentul
de actină are o polaritate distinctă şi două capete plus(+) amino-terminal si minus(-) carboxi-
terminal,sunt diferite unul de celalalt.Aceasta polaritate a filamentelor de actină este importantă
atât în asamblarea în cadrul citoscheletului cât şi stabilirea unei direcţii unice a mişcarii relative a
miozinei în raport cu actină.Polaritatea este importantă şi pentru dinamica microfilamentelor de
actină.
Studiul asamblării monomerilor de actină este facut în soluţii de concentraţii ionice
diferite .În soluţii cu nivel ionic scăzut actina F se depolimerizează în monomeri.Apoi actina G
polimerizează spontan,dacă nivelul ionic creşte la nivelul fiziologic.
Prima treaptă a polimerizării actinei este numită nucleaţie,este influenţată de către o
proteină FORMINA ,se realizează de regulă lângă membrana celulară şi constă în formarea unor
agregate mici formate din trei monomeri de actină G. Microfilamentele de actină pot în
urmatoarea etapă să crească prin addiţie reversibilă de monomeri la ambele capete(+,-).
Monomerii de actină leagă deasemenea ATP-ul, care este hidrolizat la ADP,urmând asamblarea
filamentelor.Cu toate că polimerizarea nu solicită ATP,monomerii de actina care leaga ATP,
polimerizează mult mai repede,decât aceia care leagă ADP. ATP-ul legat este hidrolizat şi joacă
rol cheie în reglarea asamblării şi în comportamentul dinamic al microfilamentelor de actină.
In mod normal, la un PH=7,42 polimerizarea este egală cu depolimerizarea,
microfilamentele se pot scurta si se pot alungi ,atunci când este necesar. De aceea există un
aparent echilibru între forma G şi forma F de actină,care depinde de concentraţia monomerilor
liberi.Rata cu care monomerii de actină sunt încorporaţi în filamentele de actină este
proporţională cu concentraţia lor la nivelul citosolului.Se vorbeste de o concentratie critică de
monomeri de actină la care rata de polimerizare în microfilamente este egală cu rata de
disociere.La această concentraţie critică(100milimolari) monomerii şi filamentele sunt aparent în
echilibru.
Cele două capete ale microfilamentelor de actina cresc cu rate diferite:monomerii de actina
sunt fixati mai rapid la capatul (+ )10/5 decit la capatul (-).La capătul + monomerii cu ATP se
leagă mai repede decât monomerii cu ADP la capătul minus.În schimb disocierea monomerilor cu
ATP la capătul plus este mai lentă decât monomerii cu ADP de la capătul minus.Deoarece actina
legată de ATP disociază mai lent decât actina legată de ADP,aceasta duce la o diferenţă de
concentratii critice de monomeri necesari pentru polimerizarea la ambele capete.Teoretic
creşterea şi descreşterea microfilamentelor de actină ar trebui să se producă la ambele capete,dar
ar trebui să existe două concentratii critice de monomeri la nivelul citosolului , lucru care nu este
posibil. Se realizează o concentratie critică medie de monomeri de actină la nivelul citosolului la
care practic creşterea microfilamentului de actinăse face numai la capătul plus,iar descreşterea

2
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

numai la capatul minus.Dinamica ansamblării şi dezansamblării,microfilamentelor de actină,este

necesară mişcarii celulelor, menţinerii formei celulelor,adaptării formei celulare la momentul
functional,menţinerea sănatăţii şi tinereţii celulare.Dacă această dinamică este blocată de factori
interni sau externi la nivel mitocondrial se deschide canalul anionic voltaj dependent,care permite
ieşirea unor factori proapoptotici- de exemplu citocromul c care va induce îmbătrânirea celulară
urmată de apoptoză.Una dintre numeroasele teorii ale îmbătrânirii celulare este tocmai această
dinamică a microfilamentelor de actină.Stresul nutriţional poate declanşa pe calea caspazelor,
procesul de îmbătrânire celulară şi apoptoză prin blocarea dinamicii microfilamentelor de actină.
Sunt de notat deasemenea câteva droguri care sunt utilizate experimental, care se leagă de
actină si afectează polimerizarea:ex CITOCHALAZINA se leagă la capătul + al
microfilamentului de actină şi-i blochează elongarea, aceasta ducând la modificări de formă
celulară şi inhibarea unor mişcari celulare.Un alt drog PHALLOIDINA se leagă strâns la
filamentul de actină şi previne disocierea în molecule individuale.Phalloidina marcată cu o
substanţă fluorescentă este frecvent utilizată pentru vizualizarea microfilamentelor de actină prin
microscopia cu fluorescenţă.
În celulă atât asamblarea cât şi dezasamblarea filamentelor de actină sunt influenţate de
proteinele asociate actinei, ce acţionează fie prin legarea, fie prin separarea monomerilor de
actina,de aceea previne incorporarea lor în filamente sau se pot lega la capetele filamentului de
actină prevenind additia de monomeri de actină. Reglarea polimerizării actinei de către aceste
proteine,permit menţinerea unei concentraţii de actină nepolimerizată de 1oo micromolar,la
nivelul citosolului.
Dintre proteinele asociate actinei menţionăm:
TYMOZINA GM= 5Kd,este pricipala responsabilă de separarea monomerilor de actină şi
previne asamblarea lor în filamentul de actină.
PROFILINA se leagă de monomerii de actină şi similar tymozinei previne
polimerizarea(încorporarea monomerilor în filamentul de actină F).În acelaşi timp,poate promova
încorporarea monomerilor în filamente prin transformarea ADP în ATP.Această transformare
duce la formarea ATP-monomerilor,care se încorporează rapid la capatul + al filamentului de
actină .Profilina se poate asocia fosfolipidelor din membrana celulară(fosfatidil
inozitolul),implicate în semnalizarea celulară,sugerându-se că profilina poate servi drept reglator
molecular, ce controlează polimerizarea actinei,producând schimbări în citocheletul celular ca
răspuns la semnalele externe extracelulare.
PROTEINELE “CAPETELOR” se leagă la capetele filamentelor de actină prevenind
pierderea sau addiţia de monomeri.Din această categorie face parte şi GELSOLINA, ce
promovează deplasarea filamentelor de actină.Ea fragmentează filamentele de actină şi rămâne
apoi legată de capetele +, servind ca o proteină ce blochează creşterea filamentului.Gelsolina este
activată de Ca++ şi de aceea poate fi stimulată de semnale extracelulare ce tranzitoriu pot creşte
concentraţia intracelulară a Ca++.Ca şi profilina ,gelsolina se leagă de fosfatidilinozitol .Reglarea
gelsolinei de către ionii de calciu şi fosfolipidele membranare arată legatura dintre semnalele
extracelulare şi citoscheletul de actină.COFILINA poate acţiona coordonat cu gelsolina scindând
microfilamantele de actină, dar în acelaşi timp cofilina poate determina şi o creştere a spiralizării
dublului helix de actină scurtând microfilamentele.

ORGANIZAREA MICROFILAMENTELOR DE ACTINĂ

Se pot organiza individual în:

-Bandelete

3
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

-Reţea tridimensională ce joaca roluri diferite la nivelul celulei.

În cadrul bandeletelor ,filamentele de actină sunt aşezate în pachete de filamente paralele.În
reţele sunt aşezate în toate direcţiile,formând reţele tridimensionale cu proprietatea de gel
semisolid. Formarea acestor structuri este guvernată de o serie de proteine asociate actinei ce
realizează crosslincări ale filamentelor de actină.
Toate proteinele inplicate în legarea filamentelor de actină, conţin două domenii de legare la
actină,permiţând ca o meleculă să lege două filamente de actină.Modalitatea de legare în
bandelete sau în reţea ,depinde de natura şi mărimea proteinei de crosslincare.
Proteinele ce realizează crosslincarea microfilamentelor de actină în bandelete(numite
proteine asociate bandeletelor) uzual sunt proteine cu molecule mici şi rigide ce forţează
microfilamentele de actină să se aşeze regulat,paralel între ele.În contrast,proteinele ce intervin în
organizarea microfilamentelor în reţea sunt,mari,flexibile şi facilitează formarea unei reţele
tridimensionale.Aceste proteine de crosslincare apar să moduleze citocheletul.
Bandelete sunt de două tipuri structurale şi funcţionale : 1. Bandeleta vilară şi bandeleta
contractilă.
1.Bandeleta vilară descrisă prima dată în structura microvilului ,de unde şi denumirea
ei,conţine filamente de actină paralele dispuse la distanţe mici între ele datorate unei proteine
numită fimbrina ,susţinând proiecţiile digitiforme ale membranei plasmatice(microvilii).În
aceste bandelete toate microfilamentele au aceeaşi polaritate cu capatul + spre membrana
plasmatica.Fimbrina, a fost la început izolată din microvilii intestinali,iar apoi a fost găsită în
proiecţiile digitiforme ale membranei în diferite tipuri celulare.
2. Bandeleta contractilă-(fibre de stress).este compusă din filamente ce sunt dispuse paralel,
dar la distanţe mai mari, şi sunt capabile de contracţie(ex-bandeletele de actina din inelul de
contractie din telofază)..Structura laxă a acestor bandelete contractile,reflectă proprietăţile alfa-
actininei, o proteină de crosslincare a actinei. Opus fimbrinei, alfa –actinina formează dimeri
pentru a lega două filamente diferite de actină.În cadrul dimerilor de alfa-actinină,fiecare
subunitate are o greutate moleculară de 102 Kd şi conţine un singur situs de legare la
actină.Filamentele de actină crosslikate sunt mult mai distanţate decât în situaţia în care erau
legate prin fimbrină.Creşterea spaţiului dintre filamentele de actină permite miozinei să
interacţioneze cu bandeletele de actină, facându-le capabile să se contracte.
Reteaua de microfilamente de actină este generată şi menţinută de o moleculă proteică
mare-FILAMINA-ABP-280-(actin-binding protein).,care este prezentă în formă dimerica ,
fiecare dimer,fiind alcătuit din două subunităti ,fiecare cu greutate moleculară de 280Kd.
Domeniul de legare la actină se găseste opus domeniului de dimerizare, aşa încât dimerul de
filamină este o moleculă flexibilă în formă de V ce leagă la ambele capete ale V-ului actină,
realizând o reţea tridimensională.Această reţea tridimensională se leagă la membrana plasmatică
şi susţine suprafaţa celulară.Această reţea tridimensională se numeşte cortexul celular si este
responsabil de forma celulară şi deasemenea este implicat într-o serie de mişcări de suprafaţă,
inclusiv mişcarea intracelulară.
În studiul citoscheletului, ca de altfel şi în studiul membranei celulare, au fost folosite
hematiile. Avantajul este că aceste celule nu au nici nucleu, nici organite celulare, asa încât
membrana lor plasmatică şi proteinele asociate pot fi izolate fără a fi contaminate de alte
endomembrane. În plus, citoscheletul eritrocitelor este format numai din microfilamente de
actină, lipsind microtubulii şi filamentele intermediare. Citoscheletul cortical de actină este deci
responsabil de forma de disc biconcav.
Proteina majoritară ce leagă citoscheletului cortical la membrana celulară este o proteină
asociată actinei numită spectrină ( ce corespunde filaminei).

4
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

În alte tipuri celulare decât hematiile, legarea citoscheletului cortical de membrana celulară
se face prin proteine spectrin-like.Acestea sunt reprezentate de:
-fodrine
-filamină
-disforină.
Disforină este codificată de genele responsabile de distrofiile musculare:Duchenne şi
Becker.A doua este mai puţin severă, mai rară şi poate sa nu fie letală. Distrofiile musculare sunt
un grup de boli genetice caracterizate prin pierderea progresivă a masei musculare. Maladia
Duchenne este cea mai comună şi severă formă de distrofie ce afectează 1/3500 din copii de sex
masculin. Copii nu sunt afectaţi pâna la 3-5 ani, după care se observă prima dată oboseala
musculară,urmată de o scădere progresivă a masei musculare, la 12 ani merge în scaun cu rotile ,
şi se moare prin insuficienţă respiratorie pe la 20 ani.Cauza este afectarea genei de pe
cromozomul sexual X ce codifică o proteină cu greutate moleculară 427 Kd numită
disforina( spectrină din hematii).Disforina se leagă de membrana plasmatică a fibrei musculare
striate printr-un complex de proteine transmembranare.Aceste proteine transmembranare la
rândul lor se leagă de componente ale matricei extracelulare.Deci disforina joacă un rol important
în ancorarea citoscheletului muscular la matricea extracelulară.Acest ancoraj este necesar
stabilizării membranei plasmatice în timpul contracţiei .Boala sus amintită se datorează lipsei
disforinei sau înlocuirea ei cu o proteină anormală.
În contrast cu suprafaţa uniformă a eritrocitelor,cele mai multe celule au pe membrana
plasmatică specializări ce formează contacte cu celulele adiacente, cu componentele tisulare sau
cu alte substraturi(suprafaţa mediului de cultură).
Aceste regiuni servesc ca situsuri de ancorare ale bandeletelor de actină,ce ancorează
citoscheletul la aria de contact.Acest atasament particular al filamentelor de actină este în mod
particular evidenţiat în culturi de fibroblaste-joncţiunile focale.
Joncţiunile focale
Sunt modalităţi de ataşare la mediul de cultură sau la componente ale matricei extracelulare
şi se realizează prin integrine.Joncţiunile focale servesc drept loc de ataşare a bandeletelor de
actină numite fibre de stress.
Fibrele de stress sunt bandelete de actină crosslinkate de alfa actinină ce ancorează celula şi
exercită tensiune asupra substratului.Ele sunt ataşate la joncţiunile focale ale membranei celulare
prin interacţiune cu integrina.Această asociere care este complexă şi nu foarte bine cunoscută
poate fi mediată de alte câteva proteine:
-talina
-vinculina
-tensina
Atât talina, cât şi alfa actinina se pot lega la domeniul citoplasmatic al integrinei.Talina se
leagă ,de asemenea, de vinculină, ce, la rândul ei, poate interacţiona cu alfa actinina şi
tensina( care la rândul ei, se leagă şi de actina)..
Citoscheletul de actină realizează ancorarea la joncţiunile de adezivitate(zonula
adherens).În cadrul zonulei adherens,benzile contractile de actină se leagă la membrana
plasmatică, contactul dintre celule este mediat de proteine transmembranare numite
cadherine.Acestea se leagă de un complex proteic ,alfa , beta si gamma catenine.Beta şi gamma
cateninele se leagă la domeniul citoplasmatic al cadherinei şi la alfa catenină. Alfa catenina se
leagă la vinculină, care va servi apoi ca proteină de linkaj la citoschelet.( a se vedea in detaliu
capitolul de jonctiuni celulare)

5
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

Protruziile suprafeţei celulare

Cele mai multe celule au protruzii sau extensii ale membranei plasmatice, implicate în
mişcarea celulară, fagocitoză sau funcţii specializate ca absorbţia.Cele mai multe protruzii au în
structura lor microfilamente de actină .Ele pot fi protruzii permanente(microvilii şi
stereocilii),sau temporare(pseudopodele,lamelipodiile si filopodiile)
Cei mai bine caracterizaţi sunt microvilii, care sunt prelungiri în deget de manuşă ale
membranei plasmatice, urmate de prelungiri citoplasmatice, sunt foarte abundenţi pe suprafaţa
celulelor implicate în absorbţie(enterocite ,nefrocite) unde formează marginea în perie şi platoul
striat.Platoul striat este format din microvili egali ca dimensiuni iar marginea în perie din
microvili inegali Sunt mii de microvii per celulă. Stereocilii sunt forme specializate de microvili
ai celulelor auditive, fiind responsabili de auz prin detectarea vibraţiilor sonore.Stereocilii se
găsesc şi la polul apical al celulelor epiteliale din căile genitale masculine.Ei au aceeaşi structură
cu a microvilului numai că sunt de 10 ori mai lungi.
Structura microvilului: În axul microvilului se găseşte un fascicul (o bandeletă de 20-30
microfilamente de actină, legate între ele de vilin-fimbrină, prezentă exclusiv în microvilii
enterocitelor şi nefrocitelor.Capătul pozitiv al microfilamentelor de actină se prinde la vârful
microvilului într-o masă amorfa De-a lungul microvilului, microfilamentele de actină sunt
ataşate de membrana plasmatică prin braţe laterale formate din calmodulina şi miozina I
implicate în mişcarea membranei microvilului de-a lungul bandeletei de microfilamente de
actină.La baza microvilului, microfilamentele de actină sunt ancorate într-o regiune bogată în
spectrină şi miozină a citoscheletului cortical numită reţeaua terminală, ce leagă şi stabilizează
microvilii.
În contrast cu microvilii, multe protruzii ale suprafeţei celulare sunt tranzitorii, şi apar ca
răspuns la o serie de semnale extracelulare.Cele mai multe sunt implicate în mişcare.
Pseudopodele sunt extensii moderate ondulate ,având în structura lor microfilamente de
actină legate într-o reţea tridimensională, responsabile de fagocitoză şi mişcarea amoeboidală.
Lamelipodiile sunt prelungiri care au aspect de foi de hârtie şi au în structura lor o reţea
tridimensională de microfilamente de actină. Sunt prezente la fibroblaste.
Microspinii(Filopodiile) sunt prelungiri susţinute de bandelete de actină.
Formarea şi retracţia acestor prelungiri este bazată pe ansamblarea şi dezasamblarea
regulată a microfilamentelor de actină.( dinamica actinei).
Microfilamentele de actină se asociază cu miozina, această asociere fiind responsabilă de
numeroasele mişcări.

MIOZINA
Este prototipul unui motor molecular ce transformă energia chimică a ATP-ului în energie
mecanică, de aceea generează forţă şi energie.Contracţia musculară are la bază această
interacţiune chimică. Această interacţiune este responsabilă de variatele mişcări prezente la
celulele nemusculare, inclusiv diviziunea celulară.Această interacţiune joacă rol important în
biologia celulară.
Miozina este descoperită la fel ca şi actina la început în fibrele musculare şi apoi în toate
celulele eucariote mai putin hematia adultă Se cunosc pâna în prezent 10 tipuri de
miozină.Miozina II este specifică muschiului.Ea se organizează în microfilamente de
miozină( diametrul de 15 nm) care împreună cu microfilamentele de actină formează structuri
specifice –sarcomerele –unităţile morfofuncţionale ale miofibrilei striate. Celelalte tipuri sunt
miozine necontractile.

6
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

MIOZINELE NECONTRACTILE
Nu sunt organizate în microfilamente şi de aceea nu sunt implicate în contracţie.Pot fi
implicate în transport de vezicule şi organite, diverse mişcari celulare.Cele mai cunoscute
miozine sunt membrii familiei miozinei I.
Miozina I conţine un capăt globular ce acţionează ca motor molecular la fel ca în miozina
II. Membrii acestei familii sunt mult mai scurţi(GM=11oKd), nu au coada lunga ca miozina II şi
nu formeaza hexameri ci trimeri.( un lanţ greu cu 2 lanţuri uşoare).Cozile se pot lega spontan de
alte structuri , ca organite, vezicule.Mişcarea miozinei I de-alungul filamentelor de actina poate
transporta particula sau vezicula pe care a ataşat-o.O funcţie a miozinei I discutată deja este aceea
de a forma braţe laterale ce leagă bandelete de actină de membrana plasmatica a microvilului.S-
au mai identificat şi alte clase de miozine.Multe dintre ele s-au identificat în aceeaşi celulă, iar
funcţia lor rămâne de stabilit.Un exemplu de miozină este miozina V identificată în creierul
uman,are rol de cărăuş de vezicule de-alungul filamentelor de actină.
MIOZINA CONTRACTILĂ
Miozina II este un hexamer proteic cu greutatea moleculară 500 Kd şi este alcătuită din 2
lanţuri grele identice,fiecare având 200Kd şi 4 lanţuri uşoare fiecare având 16-20 Kd. Fiecare
lanţ greu are câte o porţiune globulară şi o porţiune alfa helicoidală.Porţiunea alfa helicoidală a
unui lanţ greu se spiralizează în jurul porţiuni alfa helicoidale a celuilalt lanţ greu şi dau naştere
unui dimer ce formează bastonaşul moleculei de miozină, al cărui capăt distal este carboxi-
terminal.Cele două capete globulare ale moleculei de miozină au fiecare ataşat câte două lanţuri
uşoare. Două dintre lanturile uşoare sunt esenţiale, şi două reglatoare. Scindarea enzimatică cu
tripsină a moleculei de miozină II , împarte molecula în meromiozină uşoară(LMM) şi
meromiozină grea(HMM).Meromiozina uşoară conţine ¾ din bastonaşul miozinei
II.Meromiozina grea are ¼ din bastonaş şi cele două capete globulare ale miozinei. Scindarea
încontinuare a meromiozinei grele evidenţiază două subfragmente S1 şi S2 .Subfragmentul S2
este format din ¼ bastonaş miozină, iar subfragmentul S1 conţine cele două capete globulare ale
miozinei.Subfragmentul S2 este locul de polimerizare al miozinei, iar subfragmentul S1 este
important pentru interacţiunea actină –miozină.Microfilamentul gros de miozină este format din
câteva sute de molecule de miozină.Capetele globulare ale moleculei de miozină formează
punţile de legătură între microfilamentele groase şi cele subţiri.Orientarea moleculelor de
miozină în cadrul filamentului gros este este cu capetele alfa helicoidale către membrana M şi cu
capetele globulare de-a lungul microfilamentelor de actină în direcţia capătului +. O dată cu
legarea microfilamentelor de actină, molecula de miozină leagă şi hidrolizează ATP-ul , ce
facilitează alunecarea microfilamentelor, fenomen realizat de lanţurile uşoare ale hexamerului de
miozina II.

ORGAMIZAREA SARCOMERULUI IN FIBRA MUSCULARA STRIATA

Sarcomerul este unitatea structurală şi funcţională a miofibrilei striate. La microscopul
electronic aceasta apare formată dintr-o alternanţă de discuri clare(izotrope) şi discuri
întunecate(anizotrope).Discurile clare sunt bisectate de membrana Z întunecată, iar discul
întunecat este bisectat de zona H luminoasă care la randul ei este bisectată de membrana M
întunecată.In structura discului clar se găsesc microfilamente subţiri de actină, dispuse paralel şi
echidistant,iar în structura discului întunecat se găsesc atât microfilamente de actină cât şi
microfilamente groase de miozină ;în zona luminoasă se găsesc doar microfilamente de miozină
care se prind cu capătul carboxi- terminal pe membrana M.Sarcomerul este format dintr-un disc
întunecat dispus central şi 2 jumătăţi de disc clar de-o parte şi de alta a discului întunecat,altfel

7
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

spus distanţa dintre două membrane Z succesive.Înafară de cele două tipuri de microfilamente, în
structura sarcomerului se mai gasesc 2 proteine fibrilare nebulina şi titina care stabilizează şi
menţin constantă lungimea microfilamentelor,doua proteine ale « capetelor « proteina Cap Z
(se leagă la capătul plus al microfilamentului de actină,care la rândul lui se leagă la membrana Z)
şi tropomodulina care se leagă la capătul minus al actinei,precum şi 2 proteine reglatoare
tropomiozina şi troponina.Nebulina stabilizează lungimea microfilamentului de actină,iar titina
stabilizează microfilamentul de miozină.
Microfilamentele de actină sunt ataşate cu capetele + la membranele Z ce includ şi alfa
actinina, proteina de linkare.Membrana Z are în structura ei filamente intermediare de desmină.
Microfilamentele de miozină sunt legate de membranele M din mijlocul zonei H luminoase.
În timpul contracţiei, fiecare sarcomer se scurtează, apropiindu-se între ele membranele
Z..Nu există nicio modificare a discului A. Datorită scurtării, atât discurile I cât şi zona H aproape
dispar, acest fenomen datorându-se alunecării microfilamentelor de actină printre cele de
miozină.Mecanismul molecular al interacţiunii este legarea capetelor globulare ale miozinei de
microfilamentele de actină, permiţând miozinei să funcţioneze ca motor al alunecării
filamentelor.
Cardiomiopatia hipertrofică este o disfuncţie cardiacă care duce la moarte subită;este o
afecţiune autozomal dominanată determinată de genele ce codifică lanţurile grele ale miozinei II.
PROTEINELE REGLATOARE
Sunt tropomiozina şi troponina
Tropomiozina este o proteină fibroasă ce se dispune de-alungul microfilamentelor de
actina,avand o periodicitate de 40 nm.In fibra musculara striată fiecare moleculă de tropomiozină
leagă o moleculă de troponină.
Troponina este un complex de 3 polipeptide:
-troponina C(cheleaza calciul)
-troponina I(inhibitor)
-troponina T(ce se leaga la tropomiozină)
Când concentraţia de Ca ++ citoplasmatic este scăzută, complexul tropomiozină-troponină
blochează interacţiunea actină- miozină, şi deci muşchiul nu se contractă.In schimb la
concentraţii crescute de Ca++ ,acesta se leagă la tropinina C, troponina C se leagă de troponina T
şi aceasta la tropomiozină care la rândul ei se leagă de actină, deci se va produce contracţia,prin
dezgolirea situsului de interacţiune cu miozină, situs care în repaus este mascat de complexul
reglator tropomiozină –troponină.
FILAMENTELE INTERMEDIARE
Au un diametru de 10 nm(diametru intermediar între microfilamentele de actină care au 7
nm şi microtubuli cu 25 nm) .Spre deosebire de microfilamentele de actină şi microtubuli,
filamentele intermediare nu sunt implicate în mişcarea celulară.Ele sunt cele mai stabile structuri
ce joacă rol structural,realizează stabilitatea mecanică a citoplasmei, intervin în edificarea unor
joncţiuni celulare şi menţin nucleul în centrul celulei.
PROTEINELE FILAMENTELOR INTERMEDIARE
În timp ce filamentele de actină şi microtubulii sunt polimeri ai aceluiaşi tip de proteină
(actină şi tubulină), filamentele intermediare sunt alcătuite dintr-o varietate de proteine ce se
exprimă în diferite tipuri de celule.Mai mult de 70 de tipuri de filamente intermediare şi proteine
au fost identificate şi au fost clasificate în 6 grupuri,bazate pe similarităţi între secvenţele de
aminoacizi.
Tipurile I şi II sunt două tipuri de citokeratine,fiecare conţinând 15 proteine diferite ce se
exprimă în celulele epiteliale.Fiecare tip de celulă epitelială sintetizează un tip de keratină din

8
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

categoria I(acidă) şi un tip de proteină din categoria II( neutră/bazică), ambele copolimerizând
pentru a forma un filament. Câteva din proteinele din categoriile I şi II se numesc keratine dure şi
sunt utilizate pentru producţia unghiilor şi a firelor de păr.Alte tipuri de keratine se numesc
keratine moi şi sunt abundente în celulele epidermului.Filamentele intermediare alcătuite din
citokeratine se numesc tonofilamente.Defecte genetice ale citokeratinelor, precum si anticorpii
antiproteine din structura desmozomilor duc la o boala numită epidermoliza buloasă.
Tipul III de proteine ale filamentelor intermediare include:vimentina ,desmina,proteine
fibrilare gliale acide, periferina.Vimentina se întâlneşte în fibroblaste , celule musculare netede,
leucocite.Desmina este întâlnită în fibrele musculare striate. Intră în structura membranelor
Z.Proteinele gliale fibrilare acide se exprimă în celule gliale, iar periferina se exprimă în neuronii
sistemului nervos periferic.
Tipul IV cuprinde proteinele din neurofilamente:1.NF-L,2.NF-M,3.NF-H prezente în
neuronii motori ai sistemului nervos central, 4.alfa-internexina care se exprimă în neuroni în
stadiile iniţiale de dezvoltare embrionară. Un neurofilament se asociază cu un microtubul şi
formează neurofibrilă-organit specific al neuronului.
Tipul V cuprinde laminele nucleare ce sunt întâlnite în cele din mai multe celule
eucariote.Sunt componente ale anvelopei nucleare.Se asamblează într-o reţea ortogonală sub
membrana nucleară, formând lamina nucleară.
TipulVI. Cuprinde nestina prezentă în celulele stem ale SNC.
Filamentele intermediare au o organizare structurală comună.Toate proteinele filamentelor
intermediare au o porţiune centrală alfa-helicoidală de aproximativ 310 aminoacizi( 350
aminoacizi în lamina nucleară).Partea centrală este flancată de capetele amino şi carboxi-
terminale ce variază ca dimensiuni. Domeniul alfa –helicoidal joacă un rol central în asamblarea
filamentelor, în timp ce capetele sau cozile determină funcţii specifice.Capul este reprezentat de
capătul amino-terminal,iar coada de capătul carboxi-terminal.Primul stadiu în formarea
filamentelor intermediare este formarea dimerilor care în partea centrală este formată din două
lanţuri polipeptidice răsucite helicoidal.Dimerii se pot asocia doi câte doi dispuşi anti-paralel:
capătul amino-terminal în dreptul capătului carboxi-terminal, ducând la formare de tetrameri ce
se pot ataşa cap –coadă, formând protofilamente.În final, un filament intermediar conţine 8
protofilamente aşezate circular ce formează o structură cilindrică. Aceste filamente nu au
polaritate. Filamentele intermediare sunt în general mult mai stabile decât filamentele de actină
sau microtubulii. Proteinele din filamentele intermediare sunt modificate frecvent prin fosforilare,
ce poate regla asamblarea şi deplasarea lor în celulă. Cel mai clar exemplu este fosforilarea
laminei nucleare , ceea ce duce la dezasamblarea laminei nucleare,distrugerea învelişului nuclear
în timpul mitozei.Filamentele de vimentină, de asemenea, pot fi dezasamblate în mitoză.In unele
celule ele se organizează sub formă de fascicule, asociind proteine ca filagrina în piele şi plectina
care leagă filamentele intermediare la celelalte elemente ale citoscheletului
ORGANIZAREA INTRACELULARĂ A FILAMENTELOR INTERMEDIARE
Formează o reţea elaborată în citoplasma celor mai multe din celule, extinzându-se de la
învelişul nuclear către membrana plasmatică.Atât filamentele de cheratină, cât şi cele de
vimentină se ataşează la anvelopa nucleară, aparent servind la poziţionarea şi ancorarea nucleului
în celulă. În acelaşi timp, vimentina se poate ataşa de membrana plasmatică, legându-se de
anchirină.Reţeaua de filamente intermediare este susţinută şi asociată microtubulilor.Există o
serie de droguri care dezasamblează microtubulii , ele facând ca filamentele de vimentină să se
colapseze în jurul nucleului.Filamentele de cheratină ale celulei epiteliale sunt strâns ancorate la
membrana plasmatică, la zone specializate, intervenind în formarea desmozomilor şi
hemidesmozomilor.

9
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

Implicaţiile medicale ale filamentelor intermediare constau în faptul ca având o

specificitate mare celulară se poate determina originea tumorilor maligne, prin identificarea prin
tehnici imunohistochimice a filamentelor intermediare de la nivel tumorii:în tumorile de origine
epitelială se identifică tonofilamente, în sarcoame se identifică filamente de desmină, în glioame
se identifică gliofilamente, în tumori conjunctive filamente de vimentina,etc.

MICROTUBULII

A treia componentă principală a citoscheletului este reprezentată de formaţiuni cilindrice cu

diametrul de 25 nm numite microtubuli.Ca şi microfilamentele de actină , microtubulii sunt
structuri dinamice , ce se asamblează şi se dezasamblează continuu la nivelul celulei. Au rol în
menţinerea formei celulare,adaptarea formei celulare în raport cu momentul funcţional ,în
determinismul unor mişcări cum ar fi: locomoţia celulară, transportul intracelular de organite,
separarea cromozomilor în mitoză.
Structura, asamblarea, dinamica şi instabilitatea microtubulilor
Microtubulii sunt alcătuiţi dintr-un singur tip de proteină numită tubulină. Tubulina este
un dimer alcătuit din două subunităţi :alfa tubulină si beta tubulină de 55KD fiecare.Formarea
dimerilor de tubulină este controlată de o proteină numită stathmina .Ca şi actina, este codificată
de o familie mică de gene.Se cunoaşte şi gamma tubulină, localizată în special în centrozom,
unde joacă un rol important în iniţierea asamblării microtubulilor.
Dimerii de tubulină vor polimeriza pentru a forma microtubulii, care în general sunt
alcătuiţi din 13 polimeri numiţi protofilamente, asamblate în jurul unui spaţiu central.
Protofilamentele, ce sunt alcătuite dintr-un aranjament cap-coadă al dimerilor de tubulină sunt
dispuse paralel la nivelul microtubulilor.La fel ca microfilametele de actină, sunt structuri polare
cu două capete distincte:capătul (+) unde se realizează creşterea rapidă şi capătul (-) cu o
descreştere rapidă. Polaritatea este importantă în determinarea direcţiei de mişcare de-a lungul
microtubulului, a unor proteine motor dineina şi kinezina ,exact cum polaritatea
microfilamentului de actină determină direcţia de mişcare a miozinei. Dimerii de tubulină se pot
depolimeriza la fel de repede cum se pot polimeriza, iar microtubulii pot avea cicluri rapide de
asamblare şi dezasamblare.
Atât alfa, cât şi beta tubulina, leagă GTP-ul, care funcţionează analog ATP-ului,legat de
actină, reglând polimerizarea. În particular, GTP-ul legat de beta tubulină este hidrolizat la GDP,
urmând polimerizarea.
Această hidroliză a GTP-ului stabileşte afinitatea de legare a tubulinei faţă de alte
molecule,de aceea favorizează depolimerizarea şi duce la comportamente dinamice. Se poate
vorbi de acelaşi comportament de asamblare şi dezasamblare în care moleculele legate de GDP
sunt permanent pierdute de la capetele – şi sunt înlocuite prin adiţie de molecule de tubulină
legate de GTP la capătul +, în acelaşi microtubul.Turnoverul de reînnoire este rapid, de câteva
minute, şi este foarte important pentru remodelarea citoscheletului din timpul mitozei.Din cauza
rolului central al microtubulilor în mitoză , citostaticele ce afectează asamblarea microtubulilor
sunt utilizate în tratamentul cancerului.Colchicina, calcemidul se leagă de tubulină şi inhibă
polimerizarea tubulinei, deci blochează mitoza. Vincristina , vinblastina inhibă selectiv diviziunea
celulelor tumorale şi metastazarea prin inhibiţia mişcării. Taxolul stabilizează
microtubulii,blocând diviziunea.

10
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

CENTRII DE ORGANIZARE AI MICROTUBULILOR

Sunt reprezentaţi de:
-Centrozom ( centrul celular)
-Centriolul de la baza cilului(corpusculul bazal)
Microtubulii se extind în celulă din centrii de organizare ai microtubulilor, în care sunt
ancoraţi cu capetele (-) la complexele inelare de tubulină gamma, prezente în zona
centrozomului. În marea majoritate a celulelor, centrul de organizare este centrozomul, care este
localizat în apropierea nucleului.Este format din doi centrioli perpendiculari unul pe celalalt,
înconjuraţi de o zonă de citoplasmă numită centrosferă sau material pericentriolar.În centrosferă
se găseşete o concentraţie foarte mare de dimeri de tubulină alfa-beta , tubulină gamma ,GTP,
GDP, ioni de calciu,elemente absolut necesare pentru formarea microtubulilor. Centriolii sunt
structuri cilindrice ce sunt alcătuite din 9 triplete de microtubuli,similar corpusculului bazal al
cilului şi flagelului. Microtubulii ce emerg din centrozom se termină la periferia materialului
pericentriolar,în complexele inelare de tubulină gamma, deci nu centriolii, ci materialul
pericentriolar iniţiază asamblarea microtubulilor. Un număr mare de proteine asociate cu
centrozomul au fost identificate, dar nu a fost precizat rolul lor în asamblarea microtubulilor.(ex.
proteina Clip 170 şi EB1 care se leagă la capătul plus al microtubulului).
În timpul mitozei, microtubulii se extind din centrul celular pentru a forma fusul de diviziune, ce
este responsabil de separarea şi distribuţia cromozomilor în celulele fiice..
.
REORGANIZAREA MICROTUBULILOR ÎN TIMPUL MITOZEI

Microtubulii prezenţi în interfază se dezasambleaza în subunităţi libere de tubulină,care sunt

responsabile de formarea fusului de diviziune,care la rândul lui este responsabil de separarea
cromozomilor.
În primul moment are loc formarea a încă 2 centrioli la nivelul centrozomului pentru a
forma 2 centrii de organizare separaţi , şi care se dispun la polii opuşi ai celulei. Centriolii şi
celelalte componente ale centrozomului se duplică în interfază, dar ramân împreună de-o parte a
nucleului până începe mitoza.Cei doi centrozomi apoi se separă şi se mută de-o parte şi de alta a
nucleului,formând cei doi poli ai fusului de diviziune.Cum celula intră în mitoză, asamblarea şi
dezasamblarea dinamică sunt mai active, mai întâi rata de dezasamblare creşte de l0 ori. Numărul
de microtubuli ce emerg din centrii de organizare creşte de 5-10 ori.Are loc o dezasamblare a
microtubulilor interfazici şi creşte formarea de microtubuli scurţi ce emerg din centrozom.Un rol
important în dezasamblarea microtubulilor îl are katanina. În 1926, Marc Kirschner şi Tim
Mitchison au arătat că formarea fusului de diviziune implică o stabilizare selectivă a unor
microtubuli ce emerg de la nivelul centrozomului. Microtubulii care formează fusul de diviziune
sunt de trei tipuri:
a.Microtubulii kinetocoro-centriolari , sunt asociaţi cu proteine specifice pentru a forma
kinetocorii. Ataşarea microtubulilor la kinetocorii cromozomiali stabilizează microtubulii.Aceşti
microtubuli joacă un rol important în separarea cromozomilor mitotici.Pentru fiecare cromozom
există câte 4 microtubuli kinetocoro-centriolari.
b.Microtubulii polari care nu sunt ataşaţi la cromozomi si se întrepătrund cu microtubulii de la
polul opus în partea centrală a celulei.(placa ecuatorială)
c.Microtubulii astrali ,care emerg radiar în jurul centrozomilor, au liber capătul + ca şi cei care
formează fusul, deci sunt polari.
Deplasarea cromozomilor de-a lungul fusului de diviziune, către polii celulei în anafaza
diviziunii mitotice este mediată de o proteină motor asociată fusului(dineina).

11
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

Asamblarea şi dezasamblarea dinamică a microtubulilor este reglată de o varietate de

proteine asociate microtubulilor(MAPs), care au fost izolate, fiind de mai multe tipuri şi având
funcţii diferite.Cele mai bine caracterizate au fost MAPs izolate din creierul uman al unor
mamifere( MAPs-1, MAPs-2) şi proteinele Tau. Aceste proteine se leagă de microtubuli şi inhibă
disocierea subunităţilor de tubulină. În addiţie pentru stabilizarea microtubulilor, ele pot media
asocierea lor cu alte elemente ale citoscheletului(cum ar fi filamentele intermediare). Un bun
exemplu pentru rolul microtubulilor stabili în determinarea polarităţii este neuronul care are două
tipuri distincte de procese(dendritele şi axonii).Atât axonii, cât şi dendritele sunt susţinute de
microtubuli stabili ,împreună cu neurofilamente.Mutaţii genetice ale genelor ce codifică
proteinele Tau determină demenţa gravă (proteinele Tau sunt agregate într-o încurcatură
neurofibrilară).
Oricum, microtubulii din axoni şi dendrite sunt diferit organizaţi şi se asociază cu MAP s
distincte.
În axoni,toţi microtubulii sunt orientaţi cu capetele + către butonii terminali şi capetele –
către corpul celular.Acest capăt nu este ancorat în centrozom. Ambele capete se termină în
citoplasma axonului.Foarte important este organizarea microtubulilor sub formă de fascicule î.n
axoniÎn dendrite, microtubulii sunt paraleli între ei, dar unii au capătul + şi alţii capătul – către
corpul celular.Proteinele asociate microtubulilor în axon sunt proteinele Tau ,iar în dendrite
MAPs-2.
Scindarea microtubulilor poate fi realizată de katanină

MOTORUL MICROTUBULILOR ŞI MIŞCĂRILE

Microtubulii sunt responsabili de diferite tipuri de mişcări, încluzând: transportul

celular,poziţionarea membranelor veziculare şi a organitelor, separarea cromozomilor în mitoză,
bătaia cililor şi flagelilor.
Mişcarea de-a lungul microtubulilor este bazată pe existenţa unor proteine motor ce
utilizează energia derivată din hidroliza ATP-ului.
Există două familii de astfel de proteine:
1.kinezinele
2.dineinele
Kinezina şi dineina sunt proteine distincte ce se mişcă de-a lungul microtubulilor în direcţii
opuse: kinezina de la capătul( –) la capătul (+) iar dinenina de la capătul (+) la capătul (–).
Prima identificată a fost dineina de către Ian Gibbons în 1965.Purificarea acestei forme de
dineină (numită dineină axonemală) a fost facilitată de cantitatea mare de proteină existentă în
cili.Kinezina a fost purificată în 1985 în axoni.
Kinezina este o proteină cu GM=36o Kd, având lanţuri grele(110 Kd) şi 2 lanţuri uşoare
(60-70kd).Lanţurile grele realizează un domeniu lung helicoidal. Capetele N-terminale globulare
reprezintă motorul moleculei. Se leagă atât de ATP, cât şi de microtubuli. Hidroliza ATP-ului
furnizează energie pentru deplasare.Coada moleculei de kinezină este alcătuită din lanţurile
uşoare în asociaţie cu capetele carboxil ale lanţurilor grele si este porţiunea responsabilă de
legarea altor componente celulare(vezicule, organite) ce sunt transportate de-a lungul
microtubulilor.Se cunosc cca 40 de kinezine dintre care mai importante sunt:
-kinezina 1 homodimer
-kinezina 3 monomer ce deplasează organitele delimitate de endomembrane
-kinezina 5 ce interacţioneaza cu fusul de diviziune
-kinezina 13 denumită catastrofină ,îsi pierde rolul de proteină motor, ar fragmenta microtubulii

12
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

-kinezina 14 se deplasează către capătul (-)

Dineina are moleculă foarte grea 2000Kd şi are 2-3 lanţuri grele(500 kd) complexate cu un
număr variabil de polipeptide uşoare şi medii(14-120kd). Identic cu kinezina ,lanţurile grele
formează domenii globulare ce leagă ATP-ul şi sunt responsabile de deplasarea de-a lungul
microtubulilor. Porţiunea bazală a moleculei este formată din lanţurile medii şi uşoare şi se leagă
de organitele celulare.

CILII ŞI FLAGELII
Sunt prelungiri ale celulelor eucariote, ce au în structura lor microtubuli.Multe bacterii au
flageli , dar sunt diferiţi de cei ai eucariotelor.Cilii şi flagelii celulelor eucariote sunt foarte
similari în structură, având diametrul 0,25 microni şi lungimea pentru cil=10microni, iar pentru
flagel=200microni.
Structura fundamentală de bază a cililor şi flagelilor este axonema, alcătuită din
microtubuli şi proteinele lor asociate.Microtubulii au un aranjament caracteristic 9+2(un dublet
înconjurat de 9 dublete periferice). În cadul dubletelor periferice, există un microtubul complet
format din 13 protofilamente (A)şi un microtubul incomplet format din 10-11
protofilamente(B).Aceşti microtubuli periferici sunt legaţi de perechea centrală prin legături
radiare alcătuite din nexină.În addiţie, există 2 braţe de dineină care sunt ataşate la fiecare
microtubul A,iar activitatea de motor a dineinei determină bătaia cililor şi flagelilor.Capătul (–) al
microtubulilor din cili sau flageli este ancorat în corpusculul bazal,ce este similar ca structură
centriolului având triplete de microtubuli.Corpusculii bazali oricum joacă un rol clar în
organizarea axonemei.Ei iniţiază formarea şi creşterea microtubulilor prezenţi în axonema şi
ancorarea lor la suprafaţa celulară.
Mişcarea cililor şi a flagelilor reprezintă alunecarea relativă a dubletelor de microtubuli
unele faţă de altele sub acţiunea dineinei.Baza moleculei de dineină se leagă de subfibra A a
dubletului,în timp ce capetele globulare interactionează cu subfibra B din dubletul adiacent.
Mişcarea capetelor de dineină în direcţia + către - ,determină ca microtubulul dintr-un
dublet să alunece spre capătul bazal al microtubulului B adiacent,.deoarece dubletele de
microtubuli în axonemă sunt conectate prin nexină,alunecarea unui dublet în raport cu altul
determină înclinarea , îndoirea lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Alberts B, Johnson A, Lewis J, Raff M, Roberts K, Walter P. Molecular Biology of the

Cell. 6th ed. New York- London: Garland Science; 2014.Chap16
2. Eroschenko P. diFiore's Atlas of Histology with Functional Correlations. 12th
ed.Philadelphia: Wolter Kluver/Lippincott Williams&Wilkins; 2012.
3. Mesher A. Junqueira's Basic Histology: Text & Atlas.14 th ed. New York: Mc Graw Hill;
2016.
4. Young B, O'Dowd G, Woodford P. Wheater's Functional Histology: A Text and Colour
Atlas, 6th ed. Edinburgh: Elsevier/ Churchill Livingstone; 2014.
5. Lodish et.al., Molecular cell Biology.7 th. ed.,2012 Freeman.chapt 17,18
6. Pollard, Earnshaw, Cell Biology., 2 nd. ed., 2007 Saunders.Chapt 33-39,44

13
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

7. Jones S, Svitkina T. Axon Initial Segment Cytoskeleton: Architecture, Development, and

Role in Neuron Polarity, Hindawi Publishing Corp. Neural Plasricity, Vol. 2016, Article
ID 6808293 http:/dw.doi.org.10.1155/2016/6808293
8. Fischer R, Fowler V. Thematic Minireview Series: The State of the Cytoskeleton in 2015,
of The Journal Biological Chemistry Vol.290, no.28,pp.17133-17136, July 10, 2015,

Propuneri de ilustratii si scheme:

Microfilamentul de actina , polaritatea lui , dinamica microfilamentului
Interventia microfilamentelor de actina in procesul de imbatranire celulara si apoptoza
Oragnizarea microfilamentelor sub forma de bandelete si retea tridimensional
Proteine asociate actinei
Bandeleta vilara, bandeleta contractila
Schema microvilului, aspectul US al pseudopodelor, filopodiilor, lamelipodiilor
Schema jonctiunii focale si a zonulei adherens
Schema organizarii filamenelor intermediare
Microtubulul , polaritate, dianamica
Centrul celular – centrul de organizare al microtubulilor
Fusul de diviziune si tipuri de microtubuli din structura acestuia
Proteinele motor care interactioneaza cu microtubulii
Molecula de miozina II

14
 Vasilica Bausic-Matricea Citoplasmatica

Microfilamentul de miozina
Sarcomerul in miofibrila striata in repaus si in contractie
Proteine reglatoare
Structura cilului

15