1

INTRODUCERE
Organizarea celulară la eucariote, adoptarea unei geometrii variabile şi mişcările
executate depind de CITOSCHELET - o reţea intricată de proteine filamentoase care se
extinde în întreaga citoplasmă.
În celulele animale o funcţie de o importanţă deosebită este menţinerea volumului
celular în limite normale, în absenţa peretelui celular. Deşi nu demult citoscheletul era
comparat, la scară, cu scheletul osos uman, astăzi concepţia include proprietăţile
dinamice ale citoscheletului, astfel încât comparaţia se extinde la sistemul osteo-muscular
uman.
Interiorul unei celule se află într-o continuă mişcare iar elementele citoscheletului
reprezintă suportul acestor mişcări: pentru schimbarea poziţiei organitelor în celulă,
segregarea cromosomială în timpul mitozei, separarea celulelor fiice prin apariţia şanţului
de diviziune. Citoscheletul pare a fi o noutate la nivelul eucariotelor; lipseşte la procariote
iar la eucariote joacă un rol crucial. Celula eucariotă este asemenea unei companii care
realizează o mare varietate de produse şi care posedă o înaltă compartimentare şi
specializare şi în acelaşi timp interconexiuni deosebite prin sisteme de transport.
Citoscheletul controlează atât localizarea organitelor cât şi translocarea acestora.
Citoscheletul este o reţea formată din trei tipuri de proteine filamentoase:
- filamente de actină
- microtubi
- filamente intermediare
Fiecare tip de filament este format din tipuri diferite de subunităţi proteice: filamentele de
actină au la bază actina, microtubii au la bază tubulina iar filamentele intermediare sunt
formate de o familie de proteine fibroase.
 2

MICROFILAMENTELE DE ACTINĂ

Actina există în celulă sub două forme: actina G – forma globulară şi actina F, forma
fibrilară organizată în microfilamente.
Actina este una din cele mai abundente proteine în celulele eucariote.
La păsări şi mamifere s-au descris 6 tipuri diferite de actină:
- 3 tipuri de -actine, fiecare din ele fiind caracteristică unui anumit tip de
muşchi;
- 2 tipuri de actine nemusculare denumite -actină şi -actină, găsindu-se în
aproape toate celulele nemusculare;
- un tip de -actină, specifică muşchiului neted intestinal.

Actina globulară este formată dintr-un singur polipeptid cu greutate moleculară de

45000 Da, de formă globulară, cu lungime de 6 nm şi lăţime de 4 mn. Actina G are locuri
de cuplare pentru mai multe substanţe: pentru profilină (o proteină care inhibă
polimerizarea), pentru ioni cum sunt Ca sau Mg care controlează polimerizarea, pentru
ATP (care furnizează energia pentru polimerizare) şi pentru miozină (mai exact pentru
capul moleculei de miozină).
Actina fibrilară (actina F sau microfilamentele de actină) este formată prin
polimerizarea actinei G, în prezenţa actinei G, datorită energiei determinate de hidroliza
ATP. Polimerizarea actinei G pentru a forma actina F are loc în două etape:
1. faza iniţială, denumită faza de lag, în care polimerizarea are loc cu o viteză
scăzută
2. faza de creştere rapidă, în care, prin energia furnizată de hidroliza ATP,
monomerii de actină G se adaugă la filamentul de actină în creştere. Procesul de
polimerizare se opreşte în momentul în care concentraţia monomerilor din
filament o egalează pe cea a monomerilor din soluţia rămasă.
3. un filament de actină poate fi distrus prin procese inverse de depolimerizare.
Filamentele de actină interacţionează cu cele de miozină în celulele musculare. În
celulele nemusculare filamentele de actină interacţionează cu molecule izolate de
miozină. În celulele nemusculare, microfilamentele de actină intră în compoziţia
specializărilor plasmalemei cum ar fi microvilii şi stereocilii, sau participă la formarea
joncţiunilor nemusculare.
Fenomenul de polimerizare este influenţat de medicamente cum ar fi citochalazinele care
inhibă procesul. Alte substanţe cum ar fi faloidina inhibă depolimerizarea.
 3

Miozina
Miozina reprezintă una din proteinele asociate filamentelor de actină fie în
celulele musculare fie în cele nemusculare.
 4

MICROTUBII
A doua categorie de structuri implicate în motilitatea celulară şi subcelulară şi
determinismul formei celulare este reprezentată de microtubi. Microtubii sunt polimeri
alcătuiţi din subunităţi de tubulină şi care, alături de filamentele intermediare umplu
citosolul cuprins între nucleu şi citoplasmă. Deşi se completează morfologic, microtubii
şi filamentele intermediare au funcţii diferite în celulă.
Microtubii sunt reponsabili de o multitudine de mişcări celulare, ca de exemplu,
mişcările cililor şi flagelilor, transportul vezicular intracelular, creşterea la nivelul conului
de creştere neuronal, iar la unele protiste, de capturarea hranei din mediul extern.

Microtubi. Microscopie electronică

Toate mişcările rezultă din polimerizarea şi depolimerizarea microtubilor şi din

acţiunea proteinelor motrice asociate microtubilor, kinezina şi dineina.
În unele cazuri, microtubii au funcţii pur structurale, jucând un rol important în
determinismul plasticităţii eritrocitare.

Microtubii sunt polimeri formaţi din subunităţi globulare de tubulină. Aceste subunităţi
sunt dispuse în forma unui cilindru de 24 nm diametru, de 2 ori mai mare decât cel al
filamentelor intermediare şi de 3 ori mai mare decât cel al microfilamentelor. Având
lungimi variabile, microtubii sunt structuri mult mai rigide decât alte elemente
citoscheletale, datorită arhitecturii lor tubulare, mult mai complexă decât a
microfilamentelor.

Tubulinele.
Microtubii sunt alcătuiţi din subunităţi dimerice de monomeri de -tubulină şi -
tubulină.
 5

Microtub. Schemă.
Tubulinele dispuse în heterodimeri.
Tubulinele din heterodimerii adiacenţi
sunt puţin decalate, inducând aparenţa
de spirale de monomeri  şi . Peretele
microtubilor are aspect de tablă de şah

Fiecare monomer tubulinic are formă globulară, cu un diametru de 4 nm.

Heterodimerul are o lungime de 8 nm. Fiecare heterodimer leagă 2 molecule de GTP.
Primul situs de legare situat la nivelul -tubulinei, leagă GTP ireversibil şi nu îl
hidrolizează în timp ce al doilea situs, situat pe -tubulină, leagă GTP reversibil şi îl
poate hidroliza la GDP. Acest al doilea situs de cuplare al GTP este denumit situs de
schimb, deoarece GDP poate fi înlocuit de GTP. Hidroliza GTP legat la -tubulină este
legată de fenomenul de polimerizare, de adiţie a subunităţilor tubulinice la capetele
microtubilor.
Un microtub este compus din 13 protofilamente dar pot exista şi variaţii, la diferite specii,
între 11-15 protofilamente. Adesea, protofilamentele se asociază în structuri de tip dublet
sau triplet, cum ar fi cazul cililor vibratili şi flagelilor (dublete) sau centriolilor (triplete).
Un dublet de microtubi este format din microtubii A şi B. Microtubul A este complet,
format din 13 protofilamente, în timp ce microtubul B constă din 10 protofilamente care
formează un tub prin fuzionarea cu peretele tubului A. Un triplet de microtubi are în plus
10 protofilamente adăugate la un microtub B dintr-un dublet.

Asamblarea şi dezasamblarea microtubilor.

Microtubii se asamblează prin procese de polimerizare ale dimerilor tubulinici .
După asamblare, stabilitatea microtubilor depinde de temperatură: la 4°C, microtubii
depolimerizează în dimeri stabili  iar la 37°C, în prezenţa GTP, dimerii tubulinici
polimerizează. Asamblarea microtubilor este asemănătoare cu cea a filamentelor de
actină.
Asamblarea microtubilor este dependentă de concentraţie: la concentraţii ale
dimerilor de tubulină peste Cc se produce polimerizarea iar la concentraţii ale dimerilor
sub Cc se produce depolimerizarea.
 6

Centrii de organizare ai microtubilor (MTOC).(centrozomii)

Structura MTOC.
O analiză atentă arată că reţeaua de organizare a microtubilor este radiară, cu
punct de plecare perinuclear. Acest punct de plecare este reprezentat de centrozom,
denumit şi centru de organizare al microtubilor (MTOC – MicroTube Organizing
Center). MTOC apare pe electronofotografii ca un material amorf, electronodens situat în
citosol. Termenul de MTOC descrie structurile utilizate de celulele interfazice pentru a
organiza microtubii. În cele mai multe cazuri MTOC este un centrozom. În schimb, unele
celule epiteliale au MTOC care nu seamănă cu centrozomii.
Rolul major al MTOC este de suport de nucleere pentru majoritatea microtubilor,
reprezentând şi un situs de control al asamblării. La nivelul MTOC, microtubii se
prezintă cu capătul (-), ceea ce le permite creşterea radiară către plasmalemă. MTOC
conţin o pereche de centrioli înglobaţi într-o substanţă amorfă. Centrozomii sunt situaţi în
centrul MTOC dar nu iau contact direct cu capetele microtubilor citosolici.
Funcţiile microtubilor.
Implicarea în transportul vezicular dintre diverse compartimente
Microtubii sunt structuri dinamice implicate în transportul proteic şi în
determinarea polarităţii unor tipuri de celule. Microtubii au dispoziţii diferite în celulele
epiteliale polarizate în interfază.
O reţea densă de microtubi scurţi şi dispuşi aleator este localizată între membrana
apicală şi aparatul Golgi. În fibroblaste, de exemplu, complexul Golgi este concentrat în
apropierea MTOC. În timpul mitozei, complexul Golgi se dispersează în multiple
vezicule în citosol. Când microtubii citosolici se reorganizează, veziculele Golgi se
deplasează de-a lungul microtubilor către MTOC, unde se reagregă pentru a determina
complexe largi membranare. Microtubii sunt asociaţi şi reticulului endoplasmatic.
Altă mănunchiuri de microtubi sunt dispuse longitudinal în axul apico-bazolateral.
Microtubii sunt orientaţi cu capetele (-) spre membrana apicală şi cu cele (+) spre
membrana bazolaterală. Organizarea spaţială neobişnuită a microtubilor are implicaţii
importante în transportul vezicular ghidat între compartimentele celulare membranare.

Filamentele intermediare.
Filamentele intermediare (FI) formează a treia componentă fibrilară a
citoscheletului celular.
Numele lor derivă din observaţia că diametrul lor (de circa 10 nm) este
intermediar între al microfilamentelor (cca. 7 nm) şi cel al microtubilor (24 nm). FI se
găsesc în aproape toate celulele eucariote, cu preponderenţă în celulele epiteliale şi
neuroni, unde sunt de 10 ori mai abundente decât în alte tipuri celulare. Modul lor de
organizare într-o reţea ce străbate întreaga citoplasmă, mod de organizare oarecum
asemănător celui al microtubilor sugerează că funcţia FI este de a fortifica structurarea
intracelulară precum şi a celulelor în ţesuturi. Rolul suportiv jucat de FI este evidenţiat în
cazurile extreme cum sunt ghearele sau firele de păr, vestigii ale celulelor epidermice. FI
sunt importante mai ales în vecinătatea membranei, acolo unde participă la medierea
contactului intercelular sau celule-matrice extracelulară (MEC).
Există o serie de caracteristici fizice şi biochimice care deosebesc FI de microtubi
şi microfilamente:
 7

 FI sunt extrem de stabile; chiar la concentraţii saline mari sau după extracţie cu
detergenţi, filamentele rămân polimerizate; în consecinţă metodele de purificare, care
utilizează ca agent ureea, vor extrage FI dintre proteinele deja solubilizate.
 ca şi structură, FI sunt structuri fibrilare -helicale care vor asambla filamente.
 din punct de vedere al asamblării, FI nu pot cupla nucleotide, deci polimerizarea lor va
fi independentă de ATP sau GTP.
Cu toate deosebirile prezentate, există o serie de puncte comune care se vor
observa în termeni de structură şi funcţie în descrierea de mai jos.

Clasificarea filamentelor intermediare.

FI reprezintă o superfamilie de proteine -helicale care, pe baza similitudinilor de
secvenţă pot fi grupate în 5 clase (vezi tabelul alăturat)

FI PM Nr. polipeptide Distribuţie

tisulară
TIPUL I
keratine acide 40-57 >15 epitelii
TIPUL II
keratine bazice 53-67 >15 epitelii
TIPUL III
Desmină 53 1 muşchi
Proteină fibrilară glială 50 1 celule gliale şi
acidă astrocite
Vimentină 57 1 mezenchim
Periferină 57 1 neuroni
TIPUL IV
NF-L 62 1 Neuroni maturi din
NF-M 102 1 SN central şi
NF-H 110 1 periferic
Internexină 66 1 SNC în dezvoltare
Nestină 240 1 celule neuro-epi-
teliale stem
TIPUL V
Laminina A 70 1 În toate celulele
Laminina B 67 1
Laminina C 67 1
NF = neurofilamente;
L, H, M = low, medium, high, se referă la greutăţile moleculare
PM = pondere (greutate) moleculară