Universitatea de Stiinte Agronomice

si Medicina Veterinara-Bucuresti

Facultatea de Management ,
Inginerie Economica in Agricultura si
Dezvoltare Rurala

Departamentul de Studii pentru

Invatatamant la Distanta si Invatamant
cu Frecventa Redusa

Anul I

BOTANICA SI FIZIOLOGIA PLANTELOR

I . CELULA VEGETALA

Celula vegetală reprezintă unitatea morfologica,structurală și funcțională de baza a

plantelor . Forma celulelor este diferită, dar dimensiunile sunt de regulă microscopice. O
celulă vegetală este formată din perete celular, membrane plasmatice si citoplasmă .In
citoplasma se afla dispersate organitele celulare : nucleu , plastide,mitocondrii ,reticul
endoplasmatic , complexul Golgi , peroxizomii , lizozomii , glioxizomii , ribozomii
sferozomii , vezicule proteice si microtubulii , una sau mai multe vacuole .Fenomenele
care au loc in celula sunt : metabolismul , anabolismul si catabolismul.
Metabolismul reprezinta schimbul de materie , energie si informare intre organism si
mediul ambient .
Anabolismul reprezinta totalitatea reactiilor de sinteza a substantelor organice ce necesita
consum de energie biochimica (ATP) .Catabolismul reprezinta reactiile de
biodegradare a substantelor organice cu producere de energie biochimica

1
 Peretele celular
Formarea peretelui celular are loc in acelasi timp cu procesul de crestere a acestuia
prin intussuceptiune si prin apozitie interna .Peretele celular reprezinta invelisul exterior al
celulei care se formeaza in timpul diviziunii celulare .Peretele celular este de natura
glucidica , format din celuloza si proteina . Concomitent cu formarea peretelui primar are
loc si cresterea acestuia in suprafata prin hidroliza legaturilor dintre microfibrile ,
indepartarea acestora si refacerea legaturilor la noi nivele (intussusceptiune) . La sfarsitul
etapei de extensie celulara , pe fata interioara a peretelui primar ,se depun noi straturi de
microfibrile celulozice si lignine , din care se formeaza peretele secundar.
Functii fiziologice ale peretelui celular
Peretele celular este o membrana permeabila care se afla la nivelul radacinii , cu rol de a :
- conferi forma celulelor datorita rigiditatii pe care o au si permit o usoara crestere
(datorita elasticitatii lor) .
- asigura transportul apei si al substantelor dizolvate printre spatiile dintre microfibrele
celulozice din peretii celulari in procesul de difuziune
- constitui o bariera fizica la atacul microorganismelor parazite prin substantele fenolice
care se gasesc in peretii celulari
-lectinele din peretii celulari participa la recunoasterea bacteriilor simbionte care formeaza
nodozitatile de pe radacinile plantelor
Structura peretelui celular
Plasmodesmele reprezintă structuri tubulare formate la nivelul porilor existenţi în
peretele celular al căror diametru este de circa 5 nm. Acestea prezintă un canalicul al
reticulului endoplasmatic neted, denumit desmotubul, care este înconjurat de citoplasma,
iar la exterior de catre plasmalema .
Membranele plasmatice sunt reprezentate de plasmalemă şi tonoplast, sunt
semipermeabile, permit trecerea apei şi constituie o barieră pentru substanţele
dizolvate.Sunt fosfolipide cu pol hidrofil la exterior si unul hidroform la interior .
Transportul apei se realizează direct prin bistratul de fosfolipide, printr-un proces
de osmoză, din spre soluţia mai diluată spre cea mai concentrată, sau prin canale specifice
denumite acvaporine.
Transportul substantelor dizolvate se poate realiza pe cale pasiva si pe cale activa
cu consum de energie biochimica , in functie de marime , temperatura , diferenta de
concentratie si viteza de difuziune.

2
 Transportul pasiv se realizează prin procesul de difuziune simplă, prin canalele
proteice. Canalele proteice sunt închise, iar deschiderea lor se realizeazã prin scăderea
potenţialului bioelectric membranal.
O altă formă de transport pasiv este prin difuziune facilitată, care se realizează cu
ajutorul unor proteine transportoare care leagă în mod reversibil moleculele ce urmează a
fi transportate şi le transferă prin canalele proteice. In partea opusa a canalului molecula
este eliberată, iar proteina reface circuitul.
Proteinele sunt enzime , receptori de lumina , temperatura si hormoni .
Sunt si proteine transportoare care delimiteaza canalul proteic sau pot avea forma
globuloasa si sunt incluse in bistrat , formand pompe de ioni .
Transportul activ, prin membranele plasmatice, se realizează cu consum de
energie, cu participarea proteinelor transportoare şi conform gradientului de concentraţie.
In celula sunt membrane relative si selective si semipermeabile sau permeabile
In membranele semipermeabile transportul apei se realizeaza prin procesul de osmoza
Osmoza reprezintă procesul fizic care asigura transportul apei de la o solutie
diluata la una concentrata , separate de o membrana semipermeabila .Ionii trec pasiv prin
difuziune simpla si fac transportul activ prin pompele de ioni . Fixarea ionilor se face prin
rotirea proteinei , se consuma energie si urmeaza eliberarea ionului si revenirea la
conformatia initiala .In procesul de osmoza se face transferul de la o solutie concentrata la
una diluata .
Proprietatile membranelor plasmatice sunt permeabilitatea , potentialul de
membrana si conductibilitatea electrica .
Functiile fiziologice ale membranelor plasmatice sunt urmatoarele :
1.Prin transportul active al ionilor determina si mentin o concentratie mai mare de
substante minerale in celule , generand potentialul bioelectric si potentialul osmotic .
2.Asigura compartimentarea celulara separand solutiile din citoplasma si vacuola .
3. Membranele plasmatice au rol şi în menţinerea parametrilor fiziologici celulari
(homeostazia).
4.Participă la transportul substanţelor prin pinocitoză.
Cand celula isi mareste volumul de apa apare fenomenul de turgescenta iar in momentul cand
celula este lipsita de apa apare fenomenul de plasmoliza.
Citoplasma este alcătuită dintr-o masă coloidală, translucidă, hialină, care este delimitată la
exterior de plasmalemă şi în care se găsesc organitele celulare şi una sau mai multe vacuole.
Principalele funcţii fiziologice ale citoplasmei sunt următoarele:
1. Citoplasma, prin intermediul curenţilor citoplasmatici, asigură deplasarea organitelor
celulare în interiorul celulei şi transportul substanţelor de la un organit la altul.
2. Citoplasma reprezintă în acelaşi timp şi mediul în care au loc numeroase reacţii de
biosinteză şi biodegradare. Astfel, în citoplasmă se desfăşoară procesul de biosinteză şi
biodegradare a glucozei, fructozei şi zaharozei.
3. În citoplasmă are loc interconversia aminoacizilor, are loc de asemenea şi
biodegradarea aminoacizilor prin dezaminare, iar în prezenţa ribozomilor are loc procesul de
biosinteză a substanţelor proteice.
4. Citoplasma este situsul de biosinteză a unor vitamine şi a numeroase substanţe volatile
care participă la formarea aromelor, precum şi a unor substanţe secundare.

3
 Nucleul
Nucleul coordonează funcţiile vitale ale celulei, constituind totodată centrul cinetic care
declanşează diviziunea celulară.El inmagazineaza si transporta informatia genetica viitoarelor
generatii de celule in timpul diviziunii.
Plastidele
Plastidele sunt implicate in stocarea energiei.Sunt parti celulare speciale,asemenea organelor legate
prin doua membrane . Exista trei tipuri importante de plastide:cloroplastele: contin clorofila si pigmenti de
carotenoida,fiind o parte a fotosintezei,procesul prin care energia solara este fixata in energie chimica,in
legaturile dintre compozitiile de carbon,leucoplastele care nu contin pigmenti si sunt implicate in sinteza
amidonului,ulterior si a amidonului si cloroplastele care frabrica carotinoida.
Mitocondriile
In mitocondrie se desfăşoară etapa finală de biodegradare a substanţelor de rezervă .
Acest proces reprezinta transferul energiei chimice,continand carbon,ATP,cea mai importanta
sursa de energie pentru celula.Transferul are loc in trei etape:una in care acizii sunt produsi din
carbonati , ciclul Krebs si transferul de electroni.Ca si plastidele,mitocondriile sunt legate prin
doua membrane,cea din interior fiind foarte cutata,loc unde are loc respiratia.
Ribozomii,Complexul Golgi si Reticolul endoplasmatic
Ribozomii sunt alte componente ale continutului celular,iar la nivelul lor aminoacizii se contopesc
si formeaza proteinele.Complexul Golgi se ocupa cu secretia materiilor venite de la celule .Un
complex sistem membranos numit reticul endoplasmatic este folosit in sistemul de comunicare;
Diferite feluri de substante celulare sunt transportate prin acesta in diferite locuri.Ribozomii sunt
adesea legati de reticulul endoplasmatic,continuandu-se cu o membrana dubla care inconjoara
nucleii celulei.
Vacuomul
Vacuomul celular este alcătuit din totalitatea vacuolelor care se găsesc dispersate în
citoplasma celulelor meristematice. În celulele definitive vacuola este poziţionată central şi ocupă
aproape 95 % din volumul celulei. Rolul fiziologic al vacuolei constă în: depozitarea substanţelor
active , determinarea mişcărilor de închidere şi deschidere a stomatelor, precum şi mişcările unor
organe ale plantelor.

Diviziunea celulara
1.Directa : când celula şi nucleul ei se divid simultan
Diviziunea directă este foarte frecventă în natură şi se întâlneşte la celulele bătrâne pe cale
de degenerare, la celulele crescute pe medii nutritive nefavorabile ( la tuberculul de cartof ).
Această diviziune poate avea loc fie prin strangularea nucleului şi a celulei, fie prin despicarea lor
concomitentă de către un perete transversal. La această diviziune nu apare filamentul nuclear
(amitoză) şi nu se formează cromozomi.
2.Indirectă: când diviziunea nucleului precede pe cea a celulei.
Diviziunea indirectă este de douã feluri: ecvaţională (mitoza) şi reducţională (meioza).
Diviziunea ecvaţională (mitoza) se întâlneşte la celulele somatice. Diviziunea
reducţională se întâlneşte numai în celulele mame ale sporilor şi gameţilor.
Diviziunea ecvaţională (mitoza) se întâlneşte la celulele meristematice şi se
caracterizează prin aceea că celulele fiice, rezultate din diviziune, au acelaşi număr de cromozomi
cu celula mamă. Ea se desfăşoară în patru faze: profaza, metafaza, anafaza şi telofaza. Perioada de
refacere a celulei între două diviziuni se numeşte interfază.

4
 Timpul parcurs de la terminarea diviziunii prin care s-a format o celulă şi până la
încheierea propriei sale diviziuni poartă numele de ciclu celular. Acesta este format, din mitoza
propriu-zisă şi interfază . In cadrul interfazei se disting o perioadă presintetică, o perioadă de
sinteză şi o perioadă postsintetică. În toată interfaza are loc sinteza ARN şi a proteinelor, dar
sinteza ADN are loc numai în perioada de sinteză.
Durata ciclului celular variază de la o specie la alta, dar şi în funcţie de factorii de mediu
(temperatura acţioneazã pozitiv asupra scurtării duratei ciclului). În general ciclul celular în cazul
plantelor durează 20 - 23 ore, din care numai 3 - 4 ore revin mitozei. Durata cea mai mare revine
perioadei de sinteză (9 - 12 ore).
Diviziunea reducţională (meioza) este procesul prin care se asigură trecerea de la starea
diploidă la starea haploidă a celulei. Ea se întâlneşte, cum s-a mai arătat, numai în cazul organelor
de reproducere şi se desfăşoară în două etape succesive: 1 – etapa heterotipică, la sfarşitul căreia
se formează dintr-o celulă diploidă două celule haploide şi 2 – etapa homeotipică , care se
desfăşoară ca o mitoză tipică, rezultând în final patru celule .

II. TESUTURILE VEGETALE

Țesuturile sunt grupări de celule care au aceeaşi origine, formă, structură şi îndeplinesc
aceleaşi funcţii. Ţesuturile definitive iau naştere din ţesuturile meristematice, în urma procesului
de diferenţiere celulară.
Clasificarea ţesuturilor vegetale
1. După forma celulelor:
a. ţesuturi parenchimatice, celulele sunt sferice şi prezintă numeroase spaţii intercelulare
formate din celule izodiametrice, fără spaţii intercelulare, cu pereţi subţiri, celulozici sau
modificaţi chimic în mod secundar; de exemplu: ţesuturile protectoare, asimilatoare, de
depozitare;
b. ţesuturi prozenchimatice, celulele au formă dreptunghiulară şi nu există spaţii intercelulare
între ele,sunt formate din celule lungi, cilindrice sau prismatice, cu pereţi îngroşaţi sau lignificaţi;
de exemplu: ţesuturile conducătoare şi mecanice,perii absorbanţi.
2. După gradul de diferenţiere a celulelor în ontogeneză:
a. ţesuturi meristematice formate din celule tinere, nediferenţiate, fără spaţii aerifere, cu pereţi
subţiri, celulozici, cu o mare capacitate de diviziune.
Meristemele, denumite şi ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi ale căror celule nu sunt diferenţiate,
fiind primele ţesuturi apărute din celula-ou. După formarea sa, celula-ou începe să se dividă,
formând primele ţesuturi, meristemele primordiale, sau promeristemele. Celulele meristematice
au o mare capacitate de diviziune. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau
naştere meristemele primare. Meristemele primare sunt dermatogenul, din care se formează
epiderma, periblemul, din care se formează scoarţa primară şi pleromul din care se formează
cilindrul central. Cu timpul, celule acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, începând să
îndeplinească anumite funcţii. Astfel se formează ţesuturile definitive.
Meristemele sunt :
b. ţesuturi definitive, formate din celule care provin din celule meristematice, prin diferenţiere ca
urmare a adaptării la îndeplinirea unor funcţii. Multe dintre ele îşi pierd complet capacitatea de
diviziune, altele o pot redobândi şi se diferenţiază redevenind meristematice.
Ţesuturile definitive sunt ţesuturi ale căror celule s-au diferenţiat pentru exercitarea unei anumite
funcţii şi şi-au pierdut capacitatea de diviziune. Dar meristemele primare nu dispar complet, ele
continuă să existe în vârfurile rădăcinii şi tulpinii ajutând la creşterea în lungime a plantei. Pentru
creşterea în grosime a plantelor există meristemele secundare. Meristemele secundare se formează
printr-un proces de rediferenţiere a celulelor ţesuturilor definitive. Aceste celule se rediferenţiază
5
redobândind capacitatea de diviziune şi astfel ajută la creşterea în grosime a plantei .Meristemele
secundare sunt reprezentate de cambiu si felogen .

3.TESUTURILE DEFINITIVE
-se impart , dupa origine , in tesuturi de aparare primare si secundare .
a. TESUTURI DE APARARE PRIMARE , când provin din diferenţierea meristemelor primare şi
intră în alcătuirea organelor cu structură primară si sunt reprezentate de epiderma , exoderma si
caliptra
Epiderma – protejeaza tulpina , frunza si alte organe aeriene ;in epiderma se gasesc stomatele si
perii protectori ;
-stomatele contin cloroplaste si inlesnesc schimbul de gaze dintre plante si mediul extern si sunt
mai numeroase la plantele ce cresc in mediu uscat si iluminat
-perii protectori apara plantele de insolatie , transpiratie excesiva , frig , umezeala si daunatori
Exoderma (cutisul)- are rol protector la nivelul zonei aspre a rădăcinii când rizoderma s-a
exfoliat.
Caliptra (piloriza) este un ţesut care protejează vârful rădăcinii, fiind formată dintr-un număr
masiv de celule. Se distruge la exterior şi se reface la interior din caliptrogen.

B. TESUTURI DE APARARE SECUNDARE

Ţesuturile de apărare secundare iau naştere din activitatea meristemului secundar numit felogen şi
sunt reprezentate de suberul secundar şi ritidom.
Suberul secundar are rol de a reduce evaporarea apei din organele plantelor şi a împiedica
pătrunderea unor paraziţi , iar datorită conductibilităţii sale termice reduse, le apără împotriva unei
încălziri excesive. Suberul nu inconjoara tulpina complet , astfel se face schimbul dintre tesuturile
tulpinii si atmosfera .Acest schimb este inlesnit de lenticele , care apasa asupra epidermei ce
ulterior si crapa .
Ritidomul. Suberul este înlocuit cu ritidomul la rădăcinile şi trunchiurile plantelor lemnoase mai
în vârstă, care este şi mai eficace din punct de vedere al protecţiei . Toate celulele vii care prin
formarea unui strat de suber rămân spre periferie, mor în lipsă de hrană; acestea, împreună cu
celelalte celule moarte ale suberului, formează ritidomul.

4.TESUTURI FUNDAMENTALE (PARENCHIMURI)

Sunt clasificate in : asimilitoare , de depozitare si de absorbtie .

1.PARENCHIMURI ASIMILATOARE
Se întâlnesc în toate organele principale ale plantelor: tulpini ierboase, tulpini lemnoase
tinere, unele rădăcini acvatice sau aeriene, dar în special în frunze si în unele piese florale şi în
fructele nematurate , de culoare verde. Celulele ţesuturilor asimilatoare au pereţii subţiri,
celulozici, conţin cloroplaste, între celule se găsesc spaţii aerifere. Cel mai răspândit tip de celule
asimilatoare îl constituie celulele palisadice, caracterizate printr-o formă cilindrică dispuse
perpendicular pe suprafaţa organului.
2. PARENCHIMURI DE DEPOZITARE
Sunt formate din celule parenchimatice în care se depozitează substanţe organice, apă, sau aer.
a) Parenchimurile de depozitare a substanţelor organice au celulele vii lipsite de
cloroplaste cu pereţii celulozici subţiri. Substanţele organice de rezervă se acumulează în
citoplasmă, în vacuolă, iar mai rar în peretele celular hemicelulozic. In asemenea cazuri peretele
celular se îngroaşa .

6
 Substanţele organice de rezervă servesc la formarea noilor organe ale plantelor în anul
următor, iar în cazul seminţelor la hrănirea embrionului şi apoi a plantei cât timp nu are o hrănire
autotrofă.
b) Parenchimuri acvifere sunt alcătuite din celule vii cu pereţii subţiri, cu puţină
citoplasmă, dar cu vacuole mari şi suc vacuolar concentrat. Aceste celule au proprietatea de a
reţine şi acumula apa din mediul exterior. Rolul acestor ţesuturi este de a înmagazina apa necesară
plantelor în condiţii de secetă , iar la plantele de sărătură, când concentraţia în săruri a mediului
exterior este mai mare faţă de cea a sucului vacuolar.
c) Parenchimurile aerifere. Plantele realizează un schimb permanent de gaze cu
mediul ambiant prin respiraţie, fotosinteză, transpiraţie. La plantele unicelulare schimbul de gaze
se realizează pe toată suprafaţa corpului. La plante pluricelulare este necesar un sistem de spaţii
aerifere care alcătuiesc ţesutul aerifer. Acesta este format din celule cu pereţi subţiri, celulozici cu
spaţii intercelulare, în care se acumulează aerul necesar pentru realizarea diferitelor procese
fiziologice la reducerea greutăţii specifice a diferitelor organe.

3.PARENCHIMURILE DE ABSORBŢIE
Au rolul de a absorbi apa şi sărurile minerale din sol şi de a le conduce la nivelul
ţesuturilor conducătoare. Sunt reprezentate de rizodermă cu perişorii absorbanţi, endoderma şi
celulele de pasaj, epiderma cotiledonului şi, de asemenea, de ţesutul denumit velamen radicum,
caracteristic rădăcinilor aeriene.

5.TESUTURI CONDUCATOARE

Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturile care asigură circulaţia sevelor brută şi elaborată în corpul
plantelor. Vasele conducătoare sunt de două feluri : lemnoase si liberiene . Vasele lemnoase sunt
folosite pentru circulaţia sevei brute (apa şi sărurile minerale) si sunt reprezentate de traheide si
trahee , iar vasele liberiene sunt folosite pentru circulaţia sevei elaborate (produşii fotosintezei).
Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi liberiene, parenchim vascular şi celule anexe.Cambiul
vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi lemnos secundar, determinând
astfel creşterea în grosime a plantelor.

6.TESUTURI MECANICE
Pentru a rezista in fata greutatii organelor proprii cat si a agentilor externi , plantele
depend de turgescenta celulelor , tesutul conducator lemnos si tesuturile mecanice specializate in
sprijinirea plantei .Sunt reprezentate de colenchim : format din celule vii , cu pereti celulozici
inegal ingrosati si sclerenchim : format din celule unite , cu pereti ingrosati , chiar lignificati.

7.TESUTURI SECRETOARE
Formate din celule vii , cu pereti celulozici foarte fini ce au proprietatea de a produce
anumite substanţe lichide sau solide, rezultate ale proceselor metabolice.După locul de depunere a
substanţelor secretate, se impart in trei grupe: cu secreţie externă, cu secreţie intercelulară, cu
secreţie intracelulară.
1.Ţesuturile cu secreţie externă sunt reprezentate de:papile secretoare (pe petalele unor flori) ,
peri secretori , solzi secretori ,glande digestive,glande nectarifere, hidatodele sunt formaţiuni ce
elimină apa sub formă de picături

2.Ţesuturile cu secreţie intercelulara

7
Sunt lactifere cu celule mari ,simple sau ramificate cu sau fără pereţi separatori, care secretă latex
ce se acumulează în celule; pot fi articulate, când celulele sunt puse cap la cap, sau din celule
simple sau ramificate, dar fără pereţi separatori .
Importanţa ţesuturilor secretoare este deosebit de mare, deoarece foarte multe plante se cultivă
pentru uleiurile eterice pe care le produc aceste ţesuturi, sau se folosesc în medicină în combaterea
diferitelor afecţiuni.

Bibliografie :
Botanica si Fiziologia plantelor – Dobrescu Aurelia
Internet