FACTORII DE SOLIFICARE

SOLUL a fost definit ca fiind stratul afanat de la suprafata scoartei terestre (litosfera), care
a acumulat in timp elementele insusirii sale specifice FERTILITATEA.
Aceasta afanare a scoartei terestre s-a produs prin actiunea (in timp si simultana) a unui
complex de factori naturali numiti si factori deformare a solului, de solificare, sau factori
pedogenetici.

Deci, la inceput, scoarta terestra era masiva, alcatuita numai din minerale si roci care nu ofera
conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.
In decursul timpului, prin actiunea agentilor atmosferei, hidrosferei si, ulterior, a biosferei se
produc o serie de fenomene de dezagregare (maruntire) si alterare (schimbarea compozitiei
chimice). Ca urmare roca masiva, dura, compacta, devine afanata, creandu-se conditii minime
pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, ceea ce inseamna inceputul procesului de solificare.
Actiunea in timp si mai indelungata a acestor factori de solificare duce la manifestarea
mai accentuata a fenomenelor de dezagregare si alterare, si la aparitie de fenomene noi cum sunt:
bioacumularea (acumularea materiei organice), eluvierea (spalare, levigare sau migrare), iluvierea
(depunerea produsilor spalati) si in consecinta se formeaza o succesiune de straturi orizontale,
deosebite intre ele prin culoare, grosime, structura etc, alcatuind asa numitul profil de sol.
Dezvoltarea profilului de sol este in functie de stadiul de evolutie, de intensitatea actiunii
factorilor de solificare s.a.
Diversitatea invelisului de sol de la suprafata scoartei pamantului este determinata de
diversitatea conditiilor naturale de solificare, adica de factorii de solificare.
Principalii factori de solificare sunt: organismele vegetale si animale, clima, rocile, relieful,
apa freatica si stagnanta, timpul si omul.

1. CLIMA CA FACTOR DE SOLIFICARE

Prin climat atmosferic se intelege starea medie a atmosferei unui teritoriu sau altul
(Glob Pamantesc, tari, regiuni etc), caracterizate prin parametri medii ai elementelor
meteorologice (temperatura, curentii atmoserici, precipitatiile, umiditatea aerului etc).
Pentru intelegerea naturii procesului din sol, cea mai mare importanta o au indicatorii
climatici caracterizati prin conditiile de temperatura si umiditate, deoarece de ei sunt strans legati
de regimul de apa si termic al solurilor, precum si procesele biologice. In primul rand, ar trebui
sa se ia in considerare indicatorii agroclimatici pe perioada de vegetatie, cand in sol se petrec
cele mai active procese; insa, deoarece procesele de solificare nu se intrerup pe deplin dupa
perioada de vegetatie, cand in sol se petrec cele mai active procese, o importanta determinanta o
au si indicatorii medii anuali (globali) climatici si din intervalele dintre perioadele de vegetatie
(toamna, iarna).
Importanta deosebita prezinta caracterizarea climatului prin conditiile de temperatura si
umiditate. Pentru separarea principalelor „grupe termice' se foloseste suma temperaturilor zilnice
mai mari de 10°C pe perioada de vegetatie:
Grupa de climate Suma temperaturilor in aer mai mari de
10°C
Reci (polare) mai mica de 600
600-2000
Reci temperate (boreale) 2000-3800
3800-8000
Calde temperate (subboreale)
mai mare de 8000
Calde (subtropicale)

Toride (tropicale)

Zonele cu asemenea caracteristici termice se definesc si prin anumite tipuri determinante

de vegetatie si soluri, care variaza in limite largi in functie de umiditate si sunt cunoscute sub
denumirea de „zone pedo-bio-climatice' sau „zone pedo-biotermice'.

De aceste principale grupe climatice sunt legate regimul termic si hidric al solurilor, natura
si viteza proceselor climatice si biochimice, productivitatea biologica in conditii optime de
umiditate.

Influenta conditiilor climatice, dupa VASOTKI si IVANOV, poate fi caracterizata cu

ajutorul „coeficientului anual de umezire'' (CU) care este dat de raportul dintre suma
precipitatiilor si marimea evapotranspiratiei, avand valori: pentru zona de padure de 1,38; pentru
silvostepa 1,0; pentru stepa cernoziomului 0,67 si pentru zona de stepa uscata 0,33. Dupa
asigurarea uscatului cu apa si particularitatile pedogenezei pe Globul Pamantesc, s-au separat
urmatoarele zone (BUDAKO, 1968).

Zone climatice Cantitatea medie anuala de Coeficient de umezire (CU)

precipitatii (mm)
Extrem de uscate 10-20 0,2-0,1
Aride 50-150 0,5-0,3
Semiaride 200-400 0,7-0,5
Umede 500-800 1,0
Cu exces de umiditate 1500-2000 1,2-1,5
Excesiv de umede 3000-5000 . 1,5-3,0
In tara noastra, pentru exprimarea diferentiata a climatului, CERNESCU si CHIRITA folosesc
indicele de ariditate anual De Martonne, notat cu Iar:
P
Iar = -------
T + 10 unde:
P - reprezinta precipitatiile

T - temperaturile (ambele medii anuale).

 Pe langa climatul global, care determina principalele particularitati ale repartizarii solurilor
la suprafata Pamantului, in procesele de pedoge-neza un rol deosebit il joaca climatul local,
denumit 'microclimat' incluzand stratul de aer de langa sol pana la inaltimea de 2 m, care este
determinat, in principal, de formele de relief, de expozitia versantilor si caracterul invelisului
vegetal.
Rolul multilateral al climei ca factor de solificare consta in urmatoarele:
- climatul este factorul indispensabil dezvoltarii proceselor biologice si biochimice;
- climatul atmosferic exercita o influenta foarte mare asupra regimului aerohidric, termic
si oxidoreducator al solului;
- de conditiile climatice sunt strans legate procesele de transformare a combinatiilor
minerale in sol (directia si viteza de alterare a rocilor, acumularea produsilor de pedogeneza
etc.) ca si a resturilor organice din sol;
- nu in ultima instanta, climatul exercita o mare influenta asupra proceselor de eroziune a
solurilor prin vant si apa.

ROLUL ORGANISMELOR

Unul din cei mai puternici factori care exercita influenta asupra directiei procesului de
pedogeneza sunt organismele vii.
Dupa VERNADSKI „ la suprafata Pamantului nu sunt forte chimice cu o actiune mai
constanta, permanenta si mai puternica prin consecintele finale precum organismele vii, luate in
ansamblu'.

Climatul local, solul, plantele, animalele si microorganismele care locuiesc in sol,

conditiile de relief, rocile parentale, apa de suprafata si freatica ale fiecarui landsaft etc. formeaza
un sistem complex ecologic de interdependenta.

Resturile vegetale, sub actiunea organismelor vii ce populeaza solul, sunt supuse proceselor
de transformare si/sau de mineralizare pana la unele combinatii simple - dioxid de carbon, apa,
gaze si saruri simple, sau se transforma in noi combinatii complexe (humusul din sol).

Rolul vegetatiei ierboase si lemnoase, de padure, stepa sau faneata, in procesele de

pedogeneza este diferit. Procesul de solificare la un regim hidric percolativ sub paduri, este
orientat frecvent spre formare de podzo-luri. Solurile care se formeaza se caracterizeaza printr-o
mare aciditate, nesaturatie in baze, slaba humificare (formare de humus brut), continut scazut in
elemente nutritive, indeosebi azot, activitate biologica redusa si nivel scazut al fertilitatii. De
asemenea, circuitul biologic al elementelor chimice sub paduri de conifere se deosebeste de
circuitul in padurile de foioase sau amestec de conifere-foioase.

In comparatie cu coniferele, padurile de foioase antreneaza in circuit de doua-trei ori mai

mult calciu si magneziu, de asemenea azot, fosfor si alte elemente nutritive. In paduri de tip
asemanator, in humificare ia parte si o mare cantitate de resturi ale vegetatiei ierboase. Bazele
care se elibereaza prin mineralizarea acestora din urma neutralizeaza produsii acizi in procesul de
pedogeneza, se sintetizeaza humus mai saturat in calciu de tip humato-fulvato-calcic. Se formeaza
soluri cu migrare de argila (luvi-soluri) cu reactie mai putin acida decat la podzoluri, creste gradul
de saturatie in baze al solurilor, se mareste continutul de azot, se intensifica activitatea biologica a
acestora, marindu-se nivelul fertilitatii naturale a solurilor.

Sub vegetatia ierboasa de stepa sau faneata sursa de baza a formarii humusului apare
masa de radacini care mor anual si, intr-o masura mai mica, masa aeriana (care la vegetatia
lemnoasa are o pondere importanta). Resturile vegetatiei ierboase se caracterizeaza - spre
deosebire de speciile lemnoase - printr-o mai fina structura, o mai mica rezistenta mecanica,
continut mai mare in saruri, bogatie in azot si baze, ducand la formarea de humus saturat in
calciu, de tip mull. Sub asemenea vegetatie se formeaza soluri de tipul cernoziomurilor, cu mare
rezerva de humus, cu o fertilitate naturala foarte ridicata. Tipul asociatiei vegetale determina viteza,
volumul si chimismul circuitului biologic al elementelor.

Vegetatia, influentand asupra directiei procesului de soiificare, apare in mod cert ca

indicator al schimbarii conditiilor de sol. Adesea, dupa schimbarea spatiala a asociatiilor vegetale,
cercetatorul poate destul de exact sa stabileasca granitele arealelor de soluri. Totusi o deplina
corespondenta intre tipul de fitocenoze si tipul de sol se realizeaza dupa o perioada de timp destul de
lunga. Schimbarea caracterului invelisului vegetal se produce mult mai repede decat schimbarea
solului.

Alaturi de vegetatia superioara, o mare influenta exercita asupra pedogenezei reprezentantii

numerosi ai faunei din sol - nevertebrate si vertebrate - care populeaza diferitele orizonturi ale
solului si care traiesc pe suprafata sa si care, dupa marime, se grupeaza astfel. (BACHELIER,
1963):
a) microfauna - organisme mai mici de 0,2 mm (protozoare, nema-tozi, rizopode,
echinococi);
b) mezofauna - animale de marime 0,2-4 mm (microartropode, unele insecte, miriapode si
viermi specifici);
c) macrofauna - animale de 4-80 mm (viermi de pamant, moluste, insecte, furnici, termite
etc);
d) megafauna - marimea animalelor peste 80 mm (insecte mari, crabi, scorpioni, cartite,
serpi, broaste, rozatoare, vulpi, bursuci si altele).
Biomasa nevertebratelor din sol este de circa 1000 de ori mai mare decat a vertebratelor.

O actiune exceptional de intensa asupra solului o au ramele, prin activitatea carora in sol se
acumuleaza compusi biochimici specifici, neprodusi de nici un alt agent chimic din natura. Anual,
trec prin intestinul lor la un hectar in diferite zone pedoclimatice, de la 50 la 600 t de pamant fin.
Rol similar il au si numeroase insecte, larvele lor, precum si alte animale din sol.

O alta functie a animalelor din sol consta in acumularea in corpul lor a elementelor de
hrana si in principal in sinteza compusilor cu caracter proteic ce contin azot.
Dupa terminarea ciclului de viata al animalelor, are loc descompunerea tesuturilor si
revenirea in sol a substantelor si energiei acumulate in corpul acestora.
Intru totul specific si deosebit de important este rolul pe care il joaca microorganismele in
procesul de pedogeneza. Microorganismele indeplinesc o serie de functii importante si diverse in
transformarea substantelor si energiei in procesul de solificare, printre care enumeram:
mineralizarea substantelor organice; .formarea diferitelor combinatii simple organice, participare la
descompunerea si neoformarea mineralelor din sol si la migrarea si acumularea produsilor de
pedogeneza.
De actiunea microorganismelor sunt strans legate desfasurarea si natura proceselor
biochimice, nutritive, oxidoreducatoare, de aeratie a solului, conditiile de reactie alcalino-acide
etc.
in timp ce plantele superioare apar ca principalul producator al masei biologice,
microorganismelor le revine rolul de baza in deplina si profunda descompunere a substantelor
organice. Particularitatea microorganismelor din sol consta in capacitatea lor de a descompune
combinatiile alcatuite din molecule mari pana la compusi simpli finali: gaze (CO2, amoniac si
altele), apa si combinatii minerale simple.

Fiecarui tip de sol ii este proprie o distribuire specifica pe profil a microorganismelor.

Prin aceasta, numarul microorganismelor si compozitia lor pe specii reflecta insusirile mai
importante ale solului - rezerva de substanta organica cantitatea si calitatea humusului, continutul
de elemente nutritive, reactia, asigurarea cu apa, gradul de aeratieJBiomasa ciupercilor si
bacteriilor in stratul arabil al solului reprezinta pana la 5 t/ha; numarul de bacterii atinge miliarde
de celule la 1 g sol, iar lungimea hifelor de ciuperci pana la 1.000 m la 1 g sol (BABIEVA,
ZENOVA, 1983).

In concluzie, se poate sublinia ca intregul bios al solului se gaseste intr-o stransa legatura
cu legitatile ecologico - geografice ale distribuirii solurilor pe suprafata Globului Pamantesc si
reflecta specific relatiile reciproce care se instaureaza intre factorii organici si alti factori ai
pedogenezei.

3. ROLUL ROCII IN PEDOGENEZA

Roca parentala sau roca-mama, prin compozitia sa, exercita o mare influenta asupra
alcatuirii granulometrice, chimice si mineralogice a solurilor, a insusirilor lor fizice si fizico-
mecanice, a regimului de aer, de caldura si hrana. Deosebit de clara este interactiunea dintre
insusirile solurilor si caracterul rocii parentale, in stadiile incipiente ale pedogenezei si in stadiile
primare: solurile reflecta in cea mai mare parte insusirile proprii ale scoartei de alterare pe care s-
au format.

Compozitia si insusirile rocii de solificare influenteaza viteza proceselor de pedogeneza si

directia acestora. Astfel, pe scoarta de alterare alcatuita din roci afanate (luturi, loessuri, argile) se
formeaza soluri profunde, cu o buna dezvoltare a profilului.

Nivelul fertilitatii solului se coreleaza evident cu insusirile si compozitia rocii de solificare.

De exemplu, pe seama rocilor magmatice acide (granite, granite-gnaisuri) si a nisipurilor se
formeaza soluri de fertilitate naturala scazuta. In acelasi timp, pe seama produselor alterarii rocilor
intermediare (diorite, andezite) si bazice (gabrouri, bazalte) bogate in elemente nutritive si in
cationi alcalino-pamantosi se formeaza soluri cu un nivel ridicat de fertilitate naturala, saturate in
baze, cu reactie neutra sau slab acida, cu un continut mai mare de humus saturat, argiloase si
lutoase.
 Pe aceleasi roci, in conditii climatice, de vegetatie si relief diferite, se formeaza unitati
diferite de soluri, si invers pe roci diferite de solificare, dar in aceleasi conditii generale (cele
amintite), se formeaza aceleasi unitati de soluri. Exista insa si soluri a caror formare este legata de
existenta anumitor roci de solificare: rendzinele se formeaza pe calcare, vertosolurile pe argile
gonflante etc.

Roca parentala are un rol important si in formarea structurii invelisului de soluri. Astfel, la
un material parental uniform se constata o mare uniformitate a invelisului de soluri; in conditii de
mare impestritare a rocilor parentale cu forme de relief variate, se remarca o mare mezo- si
microcomplexitate a invelisului de soluri si a vegetatiei.

4. ROLUL RELIEFULUI IN FORMAREA SOLULUI

Relieful constituie unul din cei mai importanti factori ai formarii solurilor, care exercita o
influenta deosebita asupra genezei acestora, a structurii invelisului de soluri, a contrastului si a
neomogenitatii sale spatiale'
Se considera ca exista o legatura stransa intre topografia invelisului de sol si conditiile
concrete de landsaft. in practica cercetarii pedologice de teren s--a stabilit urmatoarea sistematica a
tipurilor de relief: macrorelief; mezorelief, microrelief. Fiecare din tipurile enumerate de relief
joaca un rol determinant in procesul de pedogeneza.

Macrorelieful. Cuprinde cele mai reprezentative forme de relief care determina aspectul
global al unui teritoriu: munti, podisuri si campii. Originea macroreliefului este legata mai ales de
fenomenele tectonice care au avut loc in scoarta Pamantului. Macrorelief ui determina si reflecta,
in concordanta cu conditiile bioclimatice, zonalitatea invelisului de soluri, structura sa si
caracterul macrocombinarii solurilor tipice pentru zona data.

Mezorelieful. Se refera la forme de relief de dimensiuni medii: coline, dealuri, valcele,

vai, terase. Aparitia mezoreliefului este legata, in principal, de procese geologice exogene
(procese de denudatie, formarea depozitelor continentale asupra carora exercita o mare influenta
ridicarile si coborarile lente ale portiunilor uscatului). Mezorelief ui determina structura invelisului
de soluri in limitele concrete ale landsaftului si caracterul mezocombinarii solurilor.

Microrelieful. Este dat de forme mici de relief care ocupa suprafete neinsemnate (de la
cativa decimetri patrati, pana la cateva sute de metri patrati), cu oscilatii relative a inaltimii de
circa 1 m: movilite, depresiuni, crovuri. Ele apar pe suprafete plane de relief din cauza
fenomenelor de tasare, deformatiilor provocate de inghet sau din alte cauze.
Microrelieful influenteaza asupra impestritarii si complexitatii invelisului de soluri si
determina caracterul microcombinarilor, respectiv a micro-complexitatii acestora.
Relieful apare ca principalul factor de redistribuire a radiatiilor solare si precipitatiilor in
functie de expozitie, inclinarea pantei si exercita o influenta deosebita asupra regimului hidric,
termic, nutritiv, oxidoreducator si salin din sol.

Astfel, in munti apare zonalitatea verticala a vegetatiei si solurilor, ca o consecinta a

scaderii temperaturii aerului cu inaltimea si a variatiei cresterii cantitatii de precipitatii.
Elementele de mezo- si microrelief si mai ales pantele de diferite inclinari contribuie la
redistribuirea apei din precipitatii pe suprafata solului si regleaza raportul intre ape ce curg la
suprafata, ape care se infiltreaza in sol, ape care se acumuleaza in depresiuni.

Distribuirea inegala a temperaturii si umiditatii, mai ales pe terenuri cu panta si expozitie,

determina dezvoltarea unei vegetatii diferite, cu deosebiri esentiale in sinteza si descompunerea
substantei organice, transformarea mineralelor din sol si in ultima instanta, toate acestea duc la
formarea diferitelor soluri in conditii diferite de relief.

Relieful foarte diferit din tara noastra (campii, dealuri, podisuri, piemonturi, munti)
determina climate foarte diferite, care conditioneaza existenta unei vegetatii specifice: de stepa,
de silvostepa, de padure si de pajisti alpine.

Influentand distribuirea diferita a umiditatii, in functie de elementele reliefului, procesele

de solificare, pe suprafetele plane, se petrec in conditii normale; pe pante, deoarece o parte din apa
de precipitatii se scurge la suprafata, solificarea decurge in conditii de umiditate mai mica (levi-
gare mai redusa, profile mai scurte, orizonturi mai slab diferentiate); pe suprafete depresionare se
acumuleaza o cantitate mai mare de apa si ca atare, se formeaza soluri corespunzatoare unei zone
mai umede decat cea respectiva (de exemplu, formarea stagnosolurilor in depresiuni, in raport cu
preluvosolurile roscate tipice formate pe terenuri plane in Campia Vlasiei din jurul Bucurestilor.

O influenta specifica a elementelor reliefului asupra solificarii o constituie versantii care sunt
supusi eroziunii. Prin indepartarea de material solificat procesele de formare a solului sunt in stadii
incipiente.

5. ROLUL APELOR FREATICE SI STAGNANTE

De regula, solificarea decurge in conditii normale de umiditate, sub actiunea precipitatiilor

ce cad intr-o zona sau alta, cantitatea acestora influentand procesele de eluviere si iluviere,
bioacumularea etc.

In anumite situatii solificarea are loc in conditii de exces de apa, care poate fi de natura
stagnanta (provenita din precipitatii) sau freatica (panza de apa aflata la anumite adancimi, uneori
la suprafata sau aproape de suprafata).

Apa provenita din precipitatii sau scurgeri de suprafata se acumuleaza la suprafata solului,
in zonele umede in conditiile unui drenaj extern slab ori datorita permeabilitatii reduse pentru apa
a materialului parental sau a unui orizont pedogenetic.

In prezenta excesului de apa solificarea capata anumite particularitati: datorita aeratiei slabe au
loc predominant procese de reducere, formandu-se compusi redusi de fier si mangan, solubili, care
au culori specifice pe care le imprima si solului.

Procesele determinate de excesul de apa de suprafata (stagnant) se numesc procese de

siagnogleizare sau pseudogleizare iar orizonturile rezultate - orizonturi pseudogleice (stagnogleice)
respectiv pseudogleizate; (stag-nogleizate). Cele datorate excesului de apa freatica, sunt denumite
procese de gleizare, iar orizonturile ce rezulta - orizonturi gleice de reducere si respectiv gleice de
oxido-reducere.
 Cand apele freatice situate aproape de suprafata contin saruri solubile, au loc si procese de
salinizare (acumulare de saruri solubile sub forma de cloruri si sulfati) si procese de alcalizare
(sodizare), cand are loc imbogatirea complexului coloidal al solului in sodiu.

Ca urmare a proceselor de gleizare-stagnogleizare sau de salini-zare-alcalizare se

formeaza soluri specifice hidromorfe si halomorfe.

6. TIMPUL CA FACTOR PEDOGENETIC

Solurile actuale sunt produsul istoriei indelungate si complexe geologice a suprafetei

Pamantului.

In ceea ce priveste varsta absoluta a solurilor actuale, este necesar sa se ia in considerare

varsta geologica in diferite puncte ale suprafetei terestre, care oscileaza in limite largi, practic de la
0 (zero) pana la milioane de ani. Varsta nula (zero) au suprafetele uscatului care doar sunt
eliberate de apele ce le acopera: de exemplu, teritorii riverane ale unor mari sau rauri , ca rezultat
al regresiei marii, sau terenuri uscate artificial in delta unor fluvii (Delta Dunarii) sau pe coastele
marilor prin crearea polderelor.

Varsta nula au si suprafetele create de lavele eruptiilor vulcanice sau acoperite de cenusa
de la eruptii actuale, precum si sectiunile proaspete de roci create de om prin lucrari de
constructie, cariere si exploatari miniere si terasamente (rambleuri).

Varsta cernoziomurilor Campiei Ruse este de circa 8-10 mii de ani, iar varsta podzolurilor
Scandinaviei de 5-6 mii de ani. Varsta solurilor erodate ale Campiei Africii, unde in decursul
ultimei perioade geologice nu au fost schimbari esentiale catastrofale, cu exceptia vailor de tip
Rift si a platourilor vulcanice, se socoteste de milioane de ani.

O asemenea varsta are si invelisul de soluri al campiei de denudare a Australiei, a

platoului Sud-estic al Asiei si Sudul Americii, in timp ce varsta solurilor din vaile raurilor este
considerabil mai tanara, indeosebi in deltele acestora.

Pe scara larga s-a folosit metoda determinarii varstei solului dupa raportul izotopilor 14C si
12
C in humusul din sol. Metoda carbonului radioactiv s-a folosit si pentru determinarea varstei
carbonatilor din sol. Astfel, SMITH a determinat varsta cutanelor carbonatice dintr-un sol
calcaros de pustiu al statului New Mexico la circa 28 mii de ani; ROZANOV (1961) a calculat varsta
crasnoziomurilor (soluri rosii tropicale) Platoului Binnaniei dupa acumularea relativa reziduala a
K2CO3 si reziduu nesolubil a caror pedoge-neza si evolutie a avut loc pe calcare in urma cu circa 2
milioane de ani. In legatura cu formarea si evolutia solurilor, pe langa varsta absoluta, deosebim la
acestea si o varsta relativa, adica gradul de dezvoltare a invelisului de sol - notiune ce presupune
numeroase discutii stiintifice. Varsta relativa caracterizeaza viteza procesului de pedogeneza,
rapiditatea schimbarii unui stadiu de dezvoltare a solului in altul fiind legata de influenta
compozitiei si insusirilor rocilor parentale, de conditiile de relief asupra vitezei si directiei
procesului de pedogeneza.
 Despre relativa tinerete sau vechime a solurilor se pot face aprecieri dupa gradul de
dezvoltare a profilului lor, mai puternic humifere, mai alterate, mai diferentiate, cazuri in care se
considera ca stadii mai mature; sau dupa gradul lor de saracire in unele sau alte combinatii in
raport cu rocile de formare, sau dupa gradul de acumulare a unor componenti sau altora etc.

7. FACTORUL ANTROPIC IN PROCESELE DE SOLIFICARE

Prin luarea solului in cultura, omul influenteaza direct geneza si evolutia solului si, pe masura
trecerii timpului - solul, corp natural - incepe sa capete caracterele unui produs al activitatii omului
ca de exemplu:

> formarea psamosolurilor prin fixarea nisipurilor mobile;

> modificarea aproape completa a profilului de sol sau amestecarea orizonturilor, in cazul
executarii araturilor adanci, in vederea infiintarii unor plantatii de pomi sau vie;

> formarea solurilor turboase prin desecarea - drenarea turbariilor;

> numeroasele modificari survenite in procesul de solificare ca urmare a luarii solului in

cultura prin defrisarea padurilor si a destelenirii pajistilor.

Interventia omului poate fi privita sub trei aspecte:

a) De cele mai multe ori, interventia omului are efect pozitiv, ducand la ridicarea fertilitatii solului.
Exemple:

➢ aratul sau desfundatul solului, determina amestecarea orizonturilor de la suprafata si afanarea

lor. In acest fel, se intensifica activitatea biologica, se imbunatateste regimul aero-hidric etc.
➢ prin aplicarea substantelor fertilizante minerale si organice se imbunatateste regimul de nutritie,
punandu-se la dispozitia plantelor elementele nutritive necesare;
➢ prin amendare se corecteaza reactiile extreme ale solului, care sunt nefavorabile cresterii si
dezvoltarii plantelor;
➢ prin irigare, in zonele aride se imbunatateste regimul hidric al solului si se asigura necesarul
de elemente nutritive pentru plantele cultivate;

b) In unele cazuri insa, efectele pozitive ale interventiei omului sunt insotite si de efecte
negative, Exemple:
 ✓ prin irigare se asigura necesarul de apa pentru plante, dar uneori se favorizeaza si
saraturarea secundara a solului (prin irigarea cu apa mineralizata sau im conditiile unei
adancimi reduse a apei freatice);

✓ folosirea pesticidelor determina distrugerea buruienilor si daunatorilor animali si vegetali,

dar in acelasi timp determina si moartea altor organisme, reducand activitatea biologica
din sol si ca urmare, produce dezechilibre nutritive, fenomene de fitotoxicitate s.a.

c) Uneori insa interventia omului este total negativa, ducand la descresterea fertilitatii solului.
Exemple:

✓ Lucrari agrotehnice necorespunzatoare (aratura din deal in vale, s.a.),

✓ Desteleniri nerationale, respectiv pe terenuri cu pante prea mari,

✓ Despaduriri totale sau pe o suprafata prea mare.

8. ACTIVITATEA CONJUGATA A FACTORILOR DE SOLIFICARE ASUPRA

SOLULUI

Din cele prezentate anterior se poate constata ca factorii de solificare sau factorii pedogenetici in
Romania sunt foarte variati si ca solul reprezinta rezultatul actiunii conjugate a tuturor
factorilor ce se intrepatrund si se influenteaza reciproc. Fiecare factor de solificare actioneazain
conditiile determinate de el, dar si de toti ceilalti. Astfel, actiunea vegetatiei in formarea solului
depinde de conditiile climatice ale zonei, de formele de relief, de natura materialului parental, de
excesul de umiditate, de timp si de activitatea omului. Intre conditiile de clima, formele de relief,
zonele de vegetatie, materialele parentale si tilurile de sol exista un paralelism perfect. In
anumite zone naturale din Romania exista anumite tipuri genetice de sol:

✓ In zona de campie, sib vegetatie ierboasa, cu un climat maicald si mai secetos, pe

materiale parentale afanate si bogate in elemente bazice ser intalneste ca tip de sol
cernoziomul.

✓ In zona de campie inalta si dealuri joase sub o vegetatie se silvostepa, cu un climat ceva
mai umed si mai racoros apar ca tipuri de sol faeoziomurile si preluvosolurile.

✓ In zona de dealuri si podisuri, sub o vegetatie de padure, cu un climat mult mai umed si
mai racoros, pe materiale mai sarace in elemente bazice, apar ca tipuri preluvosolurile,
luvosolurile si planosolurile.

✓ In zona montana, cu un climat mai vitreg, sub o vegetatie acidofila. Pe roci dure sarace in
elemente bazice, se intalnesc districambosolurile, nigrosolurile si podzolurile.

Acestora li se adauga numeroase alte soluri formate sub influenta unor conditii locale (de
mezorelief si microrelief, de microclimat, de vegetatie, de roca, de ape freatice si stagnante, de
varsta s.a.)
 Se poate deci constata ca, Romania, desi se intinde pe o suprafata relativ restransa,
23.839.070 ha intre coordonatele 43°37'07'si 48°15'06' latitudine nordica (aproximativ 5°), intre
20°15'44' si 29°41'24' longitudine estica (aproximativ 9°), datorita factorilor pedogenetici foarte
variati, are si un invelis de sol foarte variat, fiind considerata de multi pedoiogi un 'muzeu natural
de soluri' (MUNTEANU-MURGOCI). Pe teritoriul Romaniei sunt reprezentate majoritatea
solurilor din intreaga Europa si o buna parte din solurile lumii:

In toate situatiile insa, solul este un sistem 'heterogen' (insusirile variaza in masa solului)
'trifazic' (faza solida, lichida si gazoasa). Proportiile in care participa la formarea solului se
schimba mult de la un sol la altul, iar in acelasi sol de la un orizont la altul si de la un moment la
altul. La aceste faze se adauga componenta vie a solului care desi apare intr-o proportie foarte
mica prezinta o importanta covarsitoare pentru toate procesele ce au loc in sol.

Partea nevie este alcatuita din fazele solida, lichida si gazoasa. Faza solida este alcatuita din
componenti minerali si organici care formeaza impreuna materialul pamantos (terigen) al
materialului de sol. Faza lichida consta din apa si substante dizolvate in apa solului, formand ceea ce
denumim solutia de sol. Faza gazoasa include gazele din aer si vapori de apa, constituind
impreuna aerul din sol.

Partea vie este alcatuita din micro, mezo- si macroorganisme care formeaza edafonul din
materialul de sol.