UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

MIHAI-RADU SANDULESCU

ANUL I

REFERAT

PEDOLOGIE. AGROTEHNICA SI MECANIZARE

FACTORII DE SOLIFICARE

La formarea solului participă în mod direct sau indirect, învelişurile externe ale globului – atmosfera,
biosfera, hidrosfera şi litosfera (scoarţa terestră), fapt pentru care pot fi considerate ca factori de
solificare sau pedogenetici.

Ca şi factori pedogenetici sunt consideraţi: clima, organismele (vegetale şi animale), roca, relieful,
apele freatice şi stagnante, timpul şi activitatea omului (factor antropic).

Datorită faptului că organismele şi clima acţionează direct în formarea solului, sunt consideraţi factori
pedogenetici externi iar ceilalţi factori acţionând indirect în formarea solului au fost consideraţi factori
pedogenetici interni.

Clima ca factor de solificare

Clima influenţează formarea solului prin parametrii săi specifici (precipitaţii, temperatură, vânt) chiar din
primele faze ale solificării. Influenţa condiţiilor climatice poate fi caracterizată prin coeficientul anual de
umezire care este dat de raportul dintre suma precipitaţiilor şi mărimea evapotranspiraţiei având valori
pentru zona de stepă aridă de 0,33 pentru stepa propriuzisă de 0,67 pentru silvostepă 1,0 şi pentru zona
de pădure 1,38.

Organismele (vegetale , animale)

Datorită organismelor în sol, pe de o parte, se acumulează materie organică, iar pe de altă parte acestea
se descompun cu eliberare de substanţe nutritive. Vegetaţia influenţează prin cantitatea şi calitatea
materiei organice, prin distribuirea acesteia pe profil şi prin modul de transformare.
Aşadar, vegetaţia ierboasă lasă în sol o mare cantitate de rădăcini pe seama cărora se formează mult
humus şi de cea mai bună calitate (mull calcic). Această cantitate de humus diferă în funcţie de zonă,
astfel în zona de stepă uscată, descompunerea are loc aerob favorizând o cantitate redusă de humus. În
zona de stepă propriu-zisă, se creează condiţii temporare de anaerobioză unde se reduc procesele de
mineralizare în favoarea celor de humificare. În arealele montane unde temperaturile sunt scăzute şi
precipitaţii abundente procesele sunt lente.

Vegetaţia lemnoasă lasă la suprafaţa solului o cantitate mare de resturi organice dar sub formă de
litieră. O mică parte (10 %) din resturile organice sunt constituite din rădăcini fine de aceea orizontul de
acumulare a humusului este mic (15-20 cm).

Fauna, reprezentată de protozoare cu rol asemănător bacteriilor, contribuie la transformarea materiei

organice din sol. Importanţă deosebită în evoluţia solului o au animalele nevertebrate (viermi, insecte,
larve) şi vertebrate (şoareci, popândăi, cârtiţe) care trăiesc permanent sau temporar în sol. În general,
acestea au rol în afânarea mecanică a solului, amestecarea orizonturilor, formarea diferitelor galerii,
canale, formarea structurii etc.

Lumbricidele (râmele), produc transformări de ordin mecanic, fizic, chimic şi biologic. Materialul de sol
trecut prin tubul digestiv al acestora este îmbogăţit în azot şi calciu, iar canalele săpate creează spaţii
libere prin care circulă apa şi aerul conferind plantelor un regim aerohidric favorabil.

Furnicile, transportă o mare cantitate de sol dintr-un loc în altul contribuind la afânare şi structurare în
orizonturile superioare.

Roca

Roca reprezintă materialul de bază al solificării. După natura petrografică se disting două categorii de
roci: compacte sau consolidate (roci parentale) reprezentate de roci eruptive, metamorfice şi unele
sedimentare şi roci afânate sau neconsolidate (materiale parentale) reprezentate în general de roci
sedimentare (argile, nisipuri, loess etc.).

Aşadar, pe roci compacte ce ocupă areale muntoase se formează soluri cu mult schelet (pietriş, pietre,
bucăţi de rocă) cu profil scurt, în general slab productive, acide, slab aprovizionate cu elemente
nutritive.

Solurile formate pe roci neconsolidate sau afânate îndeosebi în zonele de câmpie, deal, podiş, sunt
foarte diferite funcţie de compoziţia granulometrică. Astfel, pe roci nisipoase cu permeabilitate mare se
formează soluri levigate, sărace în humus şi elemente nutritive însă, pe roci argiloase permeabilitatea
este redusă, sunt mai bogate în humus şi elemente nutritive.

De obicei, roca este influenţată de alţi factori de solificare în sensul că pe aceeaşi rocă se pot întâlni
soluri diferite dacă diferă condiţiile de formare (climă, vegetaţie etc.) sau pe roci diferite se poate forma
acelaşi tip de sol dar în condiţii asemănătoare.
Relieful

Relieful constituie cel mai important factor de solificare deoarece condiţionează ceilalţi factori (climă,
vegetaţie, material parental, etc). În ţara noastră, fiind foarte complex (câmpii, dealuri, podişuri,
piemonturi, munţi), determină climate foarte diferite care condiţionează existenţa unei vegetaţii de
stepă, silvostepă, pădure şi pajişti alpine.

În funcţie de relief variază şi condiţiile de rocă, de hidrografie şi hidrologie, etc., ce influenţează

formarea şi diversificarea învelişului de sol.

De asemenea, apare ca principal factor de redistribuire a radiaţiilor solare şi precipitaţiilor în funcţie de

expoziţie, panta terenului, influenţează în mod deosebit regimul de apă, de căldură, de nutriţie, oxido-
reducător şi salin din sol.

Apele freatice şi stagnante

Ca factor pedogenetic, apa acţionează prin umezire normală datorită precipitaţiilor, prin supraumezire
datorită unui strat acvifer la mică adâncime sau prin stagnarea apei la suprafaţă datorită permeabilităţii
reduse a solului. Datorită formelor diferite de relief din ţara noastră (câmpie, deal, podiş, munte) acesta
determină climate foarte diferite ceea ce condiţionează existenţa unei vegetaţii diversificate (stepă,
silvostepă, pădure, pajişti alpine). Astfel, variaţia climei şi vegetaţiei în funcţie de relief, determină
formarea unor soluri diferite. Relieful condiţionează şi categoria de rocă, de regim hidrologic,
hidrografic, influenţând formarea şi diversificarea învelişului de sol.

De asemenea, are un rol deosebit în ce priveşte regimul hidric astfel că pe suprafeţe plane infiltraţia
decurge normal, pe versanţi o parte din precipitaţii se scurg la suprafaţă iar pe suprafeţe depresionare
(crovuri, padine, văi) se acumulează o cantitate mai mare de precipitaţii formându-se soluri specifice
(stagnosoluri sau subtipuri stagnogleizate).

Timpul

Timpul (durata) procesului de solificare reprezintă vârsta absolută a solului care depinde de vârsta
teritoriului respectiv. Cele mai tinere soluri sunt considerate cele din luncă şi deltă, însă formarea şi
evoluţia solurilor poate fi redusă sau accelerată de o serie de factori locali determinând vârsta relativă a
solurilor, care se apreciază după gradul de dezvoltare al profilului de sol.

Omul
Influenţa omului se manifestă foarte diferit, în sensul că prin luarea în cultură a terenurilor, omul
înlătură vegetaţia naturală influenţând astfel procesul de solificare. Lucrările de desfundat prin arături
adânci de până la 60-80 cm modifică orizonturile de sol prin omogenizarea acestora.

Îngrăşămintele şi amendamentele aplicate în vederea sporirii fertilităţii solului, acţionează în schimbarea

proprietăţilor fizico-chimice ale acestuia.

Un rol deosebit îl reprezintă lucrările de îmbunătăţiri funciare, care se aplică pe suprafeţe foarte mari şi
care pot determina modificări importante asupra caracterelor morfologice şi fizico-chimice ale solului,
prin mobilizarea unor volume mari de sol, omogenizarea orizonturilor (straturilor de sol), modificarea
cursurilor apelor de suprafaţă şi categoric şi a celor subterane prin coborârea sau ridicarea nivelului
freatic etc.

De asemenea, prin lucrări de excavare sau decopertare, se dislocă volume foarte mari de sol până la
adâncimi de zeci de metri, rezultând soluri sterile care de regulă nu mai sunt redate circuitului agricol,
pentru a putea fi reluate procesele pedogenetice de formare şi evoluţie ale acestora. Straturile de steril
trebuie acoperite cu sol vegetal şi recultivate în vederea refacerii echilibrului ecologic al zonei