ECONOMIE GENERALA SI DOCTRINE ECONOMICE

TEMA 5. POLITIA MONETARA IN ECONOMIA DE TRANZITIE IN ROMANIA

Primii ani ai unui proces de tranzitie la economia de piata se caracterizeaza,

de regula, prin puternice presiuni inflationiste exercitate de factori atat de natura
cererii, cat si a ofertei, care se suprapun structurii rigide a unei economii nevoita sa
functioneze pe principii invechite si in contextul unei lipse evidente de resurse reale.
Cauzele de fond care au generat sau intretinut cresterile de preturi in Romania s-au
mentinut de-a lungul intregii perioade de tranzitie, cu diferente doar in ceea ce
priveste intensitatea, volatilitatea sau interferenta unor factori conjuncturali
asociati.In aceste conditii, constructia mecanismelor si instrumentelor menite sa
asigure atingerea obiectivului fundamental al politicii monetare - stabilitatea
preturilor (chiar daca la nivel legislativ formularea acestuia nu a fost intotdeauna
clara) s-a dovedit un demers extrem de dificil, al carui succes a fost conditionat de
coerenta si consistenta celorlalte componente ale mix-ului economic. Nu de putine
ori, Banca Nationala a Romaniei a fost nevoita sa sacrifice obiectivul stabilitatii
preturilor pentru evitarea producerii unor crize majore, chiar daca succesul acestor
incercari a fost uneori limitat.

Implementarea unei politici monetare severe a fost impiedicata in acesti ani

de dimensiunea sectorului de stat (dominant in economie in primii ani ai tranzitiei) si
de necesitatea restructurarii si reorientarii acestuia catre piete de desfacere viabile, de
disciplina financiara slaba care a condus la acumularea rapida a platilor restante, de
conduita politicii veniturilor si de derapajele acesteia, cu deosebire in anii electorali,
precum si de deteriorarea puternica a echilibrului extern.Traiectoria dezinflatiei de-a
lungul procesului de tranzitie nu a fost uniforma, existand frecvente episoade de
reinflamare a inflatiei sau deteriorari la nivelul altor tipuri de echilibre
macroeconomice. Pe aceste principii, politica monetara a Romaniei din perioada
1990-2006 poate fi analizata temporal pe mai multe intervale distincte.
 Evolutia politicii monetare in primii ani ai tranzitiei la economia de piata
(1990-1991) reprezinta perioada de reorganizare institutionala si legislativa a
autoritatii monetare si de restructurare profunda a sistemului bancar. Banca
Nationala a Romaniei a fost investita de jure cu functiile de autoritate monetara in
luna mai 1991. Adoptarea unei orientari juridico-organizatorice, apropiata
conceptual celei impuse de tari dezvoltate si garantarea unei relative independente a
bancii centrale fata de puterea executiva au conferit un capital de credibilitate si
stabilitate obligatoriu primelor etape ale unui proces de reforma profunda a
economiei.

Declinul accentuat al economiei inregistrat in aceasta perioada s-a dovedit

efectul unui proces de restructurare impus mai degraba de lipsa resurselor reale,
decat de disciplina unui proces constient sau organizat. Aceasta situatie s-a
repercutat in puternice presiuni inflationiste si deteriorarea echilibrului extern.
Cauzele de fond care au intretinut si alimentat cresterile de preturi din aceasta
perioada s-au dovedit valabile de-a lungul intregii perioade de tranzitie, cu diferente
doar in ceea ce priveste intensitatea, durata sau interferenta unor factori conjuncturali
asociati.Acumularea datoriei publice din perioada 1992-1994, reprezinta o evaluare a
politicii monetare intr-o perioada caracterizata de puternicele presiuni inflationiste
induse de primele etape ale procesului de liberalizare a preturilor. Un moment
esential al acestei perioade l-a reprezentat decizia de reconfigurare a conduitei
monetare prin alegerea bazei monetare ca obiectiv intermediar al politicii monetare.
Se incheia astfel o perioada in care se incercase mentinerea cursului de schimb fix
pentru a controla inflatia. Acest parametru a fost utilizat in perioada urmatoare, in
principal, ca ajustor al balantei de plati. Printre costurile aditionale s-au numarat si
acumularea unui volum important de datorie publica, in conditiile in care finantarea
neinflationista a acesteia era extrem de dificila.

Din 1995, economia romaneasca a traversat o perioada caracterizata prin rate

de crestere economica pozitive, concomitent cu scaderea inflatiei si intensificarea
exporturilor.Politicile economice de tip expansionist, promovate in intervalul 1995-
1996 au condus in acelasi timp la deteriorarea echilibrelor macroeconomice si la
relansarea fenomenului inflatiei. Aceasta perioada a dus la necesitatea schimbarii de
directie a programului de reforma si importanta coerentei si armonizarii principalelor
lui componente.

Anul 1997 a marcat debutul celui de-al doilea program major de reforma
structurala a economiei romanesti din perioada de tranzitie.

Parcurgerea unor etape decisive din procesul de liberalizare a preturilor,

liberalizarea cursului de schimb si a pietei valutare, continuarea procesului de
restructurare a sectoarelor nerentabile, reducerea subventiilor explicite si implicite au
reprezentat componente importante ale procesului de promovare a principiilor
specifice economiei de piata, dar au condus la inscrierea ratei inflatiei pe o panta
ascendenta, concomitent cu cresterea deficitului bugetar.

Conduita restrictiva a politicii monetare a avut un succes limitat si temporar,

ritmul insuficient si inconsistentele de la nivelul politicilor structurale s-au suprapus
in anii 1998 si 1999 unei deteriorari a mediului extern, manifestandu-se cateva
pericole majore pentru politica economica: riscul incetarii platilor externe in
conditiile unui nivel suboptim al rezervelor valutare oficiale, pericolul unei crize
bancare sistemice ca urmare a acumularii unui portofoliu insemnat de credite
neperformante si presiunile importante asupra bugetului public, induse inclusiv de
operatiunile de asanare a sistemului bancar, intr-o perioada in care accesul la resurse
externe cu costuri convenabile era limitat .

Depasirea acestei perioade dificile a avut ca rezultat reintrarea inflatiei pe

trend ascendent si contractia puternica a absorbtiei interne. Ajustarea puternica a
parametrilor de evaluare a echilibrului extern, cu costuri la nivelul sustenabilitatii
procesului investitional nu putea functiona pe termen lung. In aceste conditii,
invitatia oficiala adresata Romaniei de a incepe negocierile de aderare la Uniunea
Europeana, adresata in decembrie 1999, poate fi considerata ca momentul de inceput
al unei noi abordari.

Din perspectiva evolutiilor pe termen mediu ale economiei romanesti, anul

2000 a reprezentat un punct de inflexiune, avand la baza doua motivatii principale.
Prima constituie invitarea Romaniei la negocieri in vederea aderarii la Uniunea
Europeana si deschiderea celor 31 de capitole de negociere. Astfel s-au creat
premisele aparitiei unei noi forme de constrangere venita din partea organismelor
europene si orientata catre indeplinirea conditiilor de integrare, ceea ce a dat un nou
impuls pentru constructia si implementarea politicilor structurale. A doua reprezinta
adoptarea unei strategii de dezvoltare economica pe termen mediu 2000-2004, in
care politica monetara a reprezentat un capitol distinct.Performantele economiei
romanesti din aceasta perioada au permis reducerea considerabila a decalajelor ce
departajau Romania de tarile membre si de cele aflate in proces de aderare la
Uniunea Europeana, asigurand totodata o mult mai buna acoperire a criteriilor de
convergenta nominala si cu deosebire a acelor capitole la care tara noastra era
deficitara (rata inflatiei, rata dobanzii si cursul de schimb).

In 2003 Romania a continuat procesul de stabilizare macroeconomica.

Cresterea economica a fost de 4.8%, inflatia anuala a atins 14.1% in decembrie(vezi
Anexa Nr.5) iar deficitul bugetar a fost mentinut la 2.4% din PIB. Rezervele in
valuta ale BNR au atins aproape 9 miliarde de euro iar investitiile straine directe au
crescut la peste 1 miliard euro. Chiar daca aceste performante macroeconomice au
fost recunoscute de agentiile internationale de rating, totusi gradul de risc al
Romaniei ramanea inca peste limita ce ar atrage o crestere substantiala a investitiilor
straine directe.

Este important de mentionat faptul ca, datorita nivelului redus al investitiilor

straine directe, din perspectiva experientelor trecute reiese ca limita superioara de
finantare a deficitului de cont curent pentru Romania pare a fi in vecinatatea a 7%
din PIB. Depasirea acestui nivel e posibil sa atraga dupa sine ajustari nedorite ale
balantei de plati.

Unul din factorii ce au influentat aceasta crestere a deficitului de cont curent

in 2003 a fost cresterea cererii interne, ce a constituit in fapt principalul motor al
cresterii economice, in contrast cu anii precedenti cand acest rol a fost jucat de
exporturi. Alte cauze pot fi identificate ca fiind indisciplina financiara a agentilor
economici, dependenta exporturilor de importuri intermediare, inrautatirea
termenilor comerciali generali, anul secetos ce a dus la o crestere a importurilor de
cereale si alimente, capacitatea redusa a agentilor economici de a produce bunuri
competitive pe plan intern, aprecierea in termeni reali a ratei de schimb, cat si
reducerea subventiilor oferite exportatorilor in 2000. Un alt factor a fost cresterea
creditului de consum ce a alimentat cererea de importuri. Insuficienta restructurarii,
in special in sectorul industriei, a continuat sa genereze tensiuni la nivel economic si
ar fi putut sa contribuie la cresterea deficitului comercial; o dovada a existentei
acestor tensiuni o constituie persistenta arieratelor in economie.

Trebuie mentionat ca o trasatura a perioadei 2000-2003 (comparativ cu

decada precedenta) este fenomenul de dezinflatie. Inflatia anuala a scazut de la 60%
in 2000 la 14% in 2003. Aceasta tendinta favorabila de scadere a inflatiei s-a realizat
in ciuda eforturilor continue ale BNR de a preveni aprecierea Leului fata de Euro si
dolarul si a continuat pana in 2003. Explicatia se datoreaza in mare masura modului
in care BNR sterilizeaza interventiile pe piata valutara. In anul 2005 politica
monetara a suferit schimbari atat din punct de vedere al strategiei, cat si al
contextului macroeconomic. In prima parte a anului, s-a trecut la o penultima etapa a
liberalizarii contului de capital prin permiterea accesului nerezidentilor la depozite
bancare si a rezidentilor la conturi curente si depozite in strainatate. Aceasta masura
a exacerbat intrarea unor fluxuri de capital, datorita diferentialului de dobanda, si a
determinat aprecierea cursului de schimb. Pentru a limita intrarea capitalurilor,
Banca Nationala a Romaniei a accelerat reducerea dobanzii de interventie, de la 17%
pe an, in ianuarie, la 8,5% pe an in prezent, prin aplicarea unei sterilizari partiale a
lichiditatii din sistem. Din august 2005, BNR a trecut la tintirea directa a inflatiei,
asumandu-si neunivoce angajamentul fata de stabilitatea preturilor. Scaderea prea
rapida a dobanzilor din sistem din prima parte a anului a devenit un pericol pentru
mentinerea stabilitatii preturilor. Primele masuri de sporire a restrictivitatii politicii
monetare a BNR au fost cele de limitare a creditarii, din septembrie si octombrie,
urmate de intensificarea sterilizarii lichiditatii din sistem, din noiembrie, si o flotare
mai libera a cursului de schimb.