Politica monetară în Republica Cehă

Conform articolului 98 din Constituţia din 1993, cea mai importantă atribuţie a CNB este de a
asigura stabilitatea monedei naţionale. Independenţa băncii centrale este o condiţie esenţială pentru
instrumentele monetare eficiente care determină stabilitatea preţurilor.
Banca centrală de asemenea susţine politicile economice generale ale Guvernului. În conformitate
cu obiectivul său primar, CNB are următoarele atribuţii:
 realizează politica monetară;
 emisiunea de bancnote şi monede;
 gestionează circulaţia monetară, sistemul de plăţi şi compensare între bănci;
 supraveghează sistemul bancar, piaţa de capital, sistemul asigurărilor, fondurile de pensii etc.

Cea mai importantă sarcină a Băncii Naţionale a Cehiei este de a păstra stabilitatea coroanei cehe.
Asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, crearea unui mediu economic cu o inflaţie mică este
principala contribuţie în crearea condiţiilor pentru o creştere economică sustenabilă.

In urmărirea obiectivului său primar al politicii monetare, menţinerea stabilităţii preţurilor, banca
centrală a putut opta pentru una din cele câteva strategii ale politicii monetare. Sunt 4 tipuri de bază de
strategii :
1. un regim cu o ancoră nominală implicită.
2. ţintirea agregatelor monetare
3. ţintirea cursului valutar
4. ţintirea directă a inflaţiei

Strategia de politică monetară adoptată în perioada tranziţiei

Republica Cehă şi-a orientat politica monetară în direcţia asigurării stabilizării macroeconomice, a
realizării unui puternic proces de dezinflaţie, toate acestea în condiţiile asigurării echilibrului extern.
Scenariul de reformă adoptat a plecat de la premisa că trebuie să se asigure liberalizarea preţurilor, a
comerţului şi a pieţei valutare, aceasta din urmă pe baza introducerii convertibilităţii interne a monedei
naţionale (coroana). Procesul de liberalizare a principalelor componente ale economiei a fost favorizat de
adoptarea regimului monetar bazat pe o ancoră nominală implicită – cursul valutar.
Alegerea cursului valutar ca ancoră antiinflaţionistă a impus, pentru început, o devalorizare a
acestuia astfel încât procesul de liberalizare a preţurilor din plan intern să nu mai genereze noi tensiuni la
nivelul cursului valutar şi astfel să fie periclitat echilibrul extern. În stabilirea nivelului de pornire al
cursului valutar a trebui să se realizeze un compromis între necesitatea asigurării stabilităţii interne şi
sustenabilitatea echilibrului extern. Deprecierea accelerată de la începutul anului 1990 a condus la un
puternic şoc asupra nivelului preţurilor din economie, motiv pentru care din creşterea înregistrată de
indicele preţurilor de consum aproximativ 35–40% s-a considerat a fi generată tocmai de modificarea
cursului valutar. Incepând cu 1991, cursul valutar al coroanei a fost legat de un coş format din cinci valute,
care, însă, destul de repede a fost restructurat, dolarul american si marca germana fiind principalele
componente. În baza acestui coş valutar se determină cursul valutar fix, curs valutar care pe piaţă nu putea
să înregistreze o fluctuaţie mai mare de ± 0,5%. Aceasta rigiditate a cursului valutar a putut fi menţinuta, în
ciuda puternicelor şocuri înregistrate în plan economic (luând în considerare şi divizarea fostei
Cehoslovacii în 1993), până în 1996 când, ca urmare a rezultatelor notabile înregistrate, s-a luat decizia
lărgirii benzii de fluctuaţie a cursului valutar până la ± 7,5%. Aceasta decizie a fost luată în dorinţa de a se
face o trecere treptată la un regim valutar bazat pe un curs valutar flotant.
Ca urmare, principalul obiectiv intermediar de politică monetară a fost reprezentat de cursul valutar.
Asigurarea unui curs valutar fix a fost motivată de o serie de aspecte:
 puternica subevaluare a monedei naţionale, care nu a indus şi alte efecte în ceea ce priveşte
liberalizarea preţurilor;
 inflaţia redusă (chiar daca era de aproximativ trei ori mai mare decât a ţărilor a căror monedă
compunea coşul valutar, dar mult mai mică decât în cazul altor ţări în tranziţie); din 1994 la nivelul
Cehiei putem vorbi chiar de o inflaţie de o cifră, determinată pe baza indicelui preţurilor de
consum;
 cursul valutar real a reacţionat în direcţia scontată, apreciindu-se după depăşirea perioadei de
recesiune, fapt ce a condus la creşterea productivităţii muncii şi a nivelului veniturilor din
economie;
 existenţa unor condiţii favorabile care au permis atragerea de capitaluri străine care, pe de o parte,
au stimulat creşterea productivităţii, iar, pe de altă parte, au condus la monetizarea deficitului
balanţei comerciale.
În acelaşi timp, Banca Naţională a Cehiei a utilizat şi ancora monetară bazată pe controlul ratei de
creştere a masei monetare, reprezentată de agregatul monetar M2. Acesta a devenit obiectiv intermediar
de politică monetară începând cu 1992. În atingerea acestei ţinte s-a avut în vedere menţinerea ratei de
creştere a masei monetare în limita coridorului anual de fluctuaţie. Luarea în considerare a acestui obiectiv
a fost cauzată de larga expansiune a creditului în economie, fapt ce a alimentat lichiditatea excedentară
acumulată la nivelul sistemului bancar. Această lichiditate îşi putea găsi refularea în influenţarea nivelului
cursului valutar, fiind astfel periclitată ţintirea obiectivului intermediar pe termen lung – menţinerea
nivelului fix al cursului valutar. Până în 1992, s-a avut în vedere, ca variabilă monetară de reflectare a
lichidităţii din economie, volumul creditului intern (în 1990), în perioada imediat următoare locul acestui
indicator fiind luat de activele interne nete localizate la nivelul sistemului bancar (1991-1992).
În decembrie 1997, Banca naţională a decis schimbarea strategiei de politică monetară ,din 1998,
prin ţintirea directă a inflaţiei, care nu a impus schimbarea obiectivului final de politică monetară, ci doar
a modalităţilor de acţiune.
 Principala trăsătură a ţintirii inflaţiei este concentrarea pe perioade de durata medie, utilizarea
previziunilor şi anunţarea publică explicită a ţintei inflaţiei. În politica sa monetară prin evaluarile
previziunilor şi a riscurilor acestora, bazată pe aceste consideraţii se votează când şi cum să modifice
instrumentele politicii monetare. Prin modificarea acestor instrumente, banca centrală încearcă să slăbească
presiunile excesive inflaţioniste sau dezinflaţioniste care deviază viitoarea ţintă de inflaţie sau de la banda
tolerată din jurul acestei ţinte.

În martie 2004 CNB a anunţat o ţinta orizontală pentru perioada începând cu ianuarie 2006 şi până
la accesul Republicii cehe la zona Euro. Această ţintă a fost fixată astfel încât în fiecare an indicele general
al preţurilor să se modifice cu maxim 3%, astfel banca centrală asigura că actuala inflaţie nu se va modifica
cu mai mult de 1% de la aceasta ţintă.
Prognoza asupra inflaţiei şi presupunerile care o subliniază sunt publicate cu scopul de a face
politica monetară în acelaşi timp transparentă, predictibilă, înţeleasă şi astfel credibilă ca fiind fezabilă.
Banca Centrală a Cehiei este convinsă că o politica monetară credibilă influenţeaza efectiv aşteptările
inflaţiei şi minimizează costurile de menţinere a stabilităţii preţurilor. Prognoza este principalul şi cel mai
important, dar nu singurul, input pentru Consiliul Băncii în luarea deciziilor. În şedintele din timpul
trimestrului, Consiliul Băncii discuta prognoza curentă, balanţa riscului şi incertitudinile din jurul ei.
Sosirea de noi informaţii după elaboararea prognozei şi posibiliatatea de evaluare asimetrică a riscului ei,
părerile divergente ale membrilor Consiliului asupra dezvoltării mediului extern sau legăturile din
numeroşi indicatori ai economiei cehe înseamnă că decizia finală trebuie să corespundă cu mesajul
prognozei.
Principalele caracteristici ale ţintirii inflaţiei sunt:
 prognoza acesteia;
 focusarea pe termene medii;
 anunţarea publică a unei tinte de inflaţie sau a unor segmente ale acesteia.
În procesul de luare a deciziilor pentru politica monetară, membrii Consiliului Băncii Centrale a
Cehiei evaluează ultima prognoza şi analizează riscul neîndeplinirii acesteia. Bazându-se pe aceste
considerente se voteaza ce şi cum să schimbe instrumentele de politică monetară. Efectuând aceste
schimbări, banca centrală caută să evite presiunile excesive de inflaţie sau dezinflaţie care pot devia
viitoarea inflaţie de la inflaţia ţintă sau de banda de toleranţă din jurul acesteia.
Inflaţia, sau inflaţia sperata, poate rezulta şi din şocuri extraordinare ale căror efecte inflaţioniste
sau dezinflaţioniste se derulează de-a lungul unei perioade de timp. Orice tentative de a anula în totalitate
aceste efecte prin schimbarea caracteristicilor instrumentelor de politică monetară ar provoca inutil
fluctuaţii pe termen scurt în economie.
Tabel nr 1. Inflaţia previzionată în termenii inflaţiei nete
Anul Nivelul ţintit Ţinta lunară Stabilită în
1998 5.5% - 6.5% Decembrie 1998 December 1997
1999 4% - 5% Decembrie 1999 Noiembrie 1998
2000 3.5% - 5.5% Decembrie 2000 Decembrie 1997
2001 2% - 4% Decembrie 2001 Aprilie 2000
2005 1% - 3% Decembrie 2005 Aprilie 1999

Tabel nr 2. Banda ţintă de fluctuatie a ţintei inflaţioniste pentru perioada ianuarie 2002 – decembrie
2005.
Luna Nivelul tintit Tinta lunara Stabilita în
Band starts Ianuarie 2002 3% - 5% Ianuarie 2002 Aprilie 2001
Band ends Decembrie 2005 2% - 4% Decembrie 2005

Inflaţia ţintă pentru perioada ianuarie 2006 – decembrie 2009 este de 3%, care ne asigura CNB
că nu va fluctua cu mai mult de 1%.
Inflaţia ţintă pentru perioada ianuarie 2010 până republica cehă va intra în zona euro este de 2%,
care, ca şi mai sus, se asigura ca nu va fluctua cu mai mult de 1%.
Figura 1: Ţintirea inflaţiei

Sursa: http://www.cnb.cz/en/monetary_policy/inflation_targeting.html (accesat in data de 17.04.2011)

Pentru prima parte a acestei etape a strategiei de politică monetară, Banca Naţională a Cehiei a avut
în vedere inflaţia netă (ce rezultă din nivelul indicelui preţurilor de consum, ajustat cu preţurile
reglementate, acestea din urmă ce sunt influenţate de intervenţiile administrative şi de modificările
înregistrate la nivelul impozitelor indirecte), din 2002 urmărind evoluţia înregistrată de rata de creştere a
indicelui preţurilor de consum, pentru acesta stabilind o banda de fluctuaţie care porneşte de la un interval
cuprins între 3% - 5% (stabilit pentru anul 2002), urmând ca la finele anului 2005 acesta să se stabilizeze la
2% - 4%. O tinta de 3% cu o banda inflationista de 1% a fost anunţată pentru perioada începând cu ianuarie
2006. În martie 2007, o noua ţintă de inflaţie de 2% a fost anunţată cu efect începand cu ianuarie 2010.
Ca şi înainte, Banca Naţională a Cehiei încearcă să se asigure că actuala inflaţie nu diferă de target
cu mai mult de un procent în ambele sensuri.

Principalele instrumente ale politicii monetare

Operaţiuni de open – market

Operaţiile de open-market ale bancii centrale pot fi divizate in urmatoarele categorii:
 operaţiuni repo - prin care Banca Centrală acceptă lichiditatea excedentară din economie în
schimbul transferării către băncile din sistem a titlurilor financiare eligibile (în calitate de
colaterale), cu condiţia derulării, la o dată ulterioară, a tranzacţiei în sens opus. Durata de bază a
acestor operaţiuni este de 14 zile. Aceste operaţiuni sunt iniţiate în permanenţă pentru absorbţia de
lichiditate din economie. Rata dobânzii aplicabilă acestor operaţiuni reprezintă, în fond, canalul
Băncii Centrale de transmisie a politicii monetare, deoarece rata repo reprezintă nivelul maxim al
ratei dobânzii la care băncile din sistem îşi pot satisface oferta de lichidităţi.
 instrumente monetare suplimentare - reprezentate de ofertele de operaţiuni repo cu scadenţă peste
3 luni.
 instrumente de reglaj fin - reprezentate de operaţiunile valutare şi de cele cu titluri financiare, sunt
utilizate ad-hoc, în funcţie de conjunctură, în principal pentru a elimina posibilele efecte negative ce
se pot manifesta la nivelul ratei dobânzii din economie, ca urmare a excesului de lichiditate. Aceste
instrumente sunt folosite mai rar.

Facilităţi automate
Facilitaţile automate sunt folosite pentru furnizarea şi depozitarea lichidităţilor overnight.
 Facilitatea de depozit - facilităţile automate acordate de BNC în ceea ce priveşte atragerea de
depozite de la nivelul băncilor din sistem, scadenţa acestora fiind overnight, în acelaşi timp BNC
impunând şi un nivel minim al depozitului (10 milioane coroane), ceea ce depăşeşte aceasta limita
este acceptat fără alte restricţii. Dobânda bonificată este reprezentată de taxa oficială a scontului
(discount rate = 1.5%, validă din septembrie 2006), aceasta fiind nivelul minim de la care se
porneşte în determinarea ratei dobânzii pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară.
 Facilitatea de creditare marginal - băncile care îşi încheie ziua operativă de lucru cu o poziţie
deschisă în ceea ce priveşte lichidităţile pot apela la creditarea overnight a Băncii Centrale, sub
forma unei operaţiuni repo, acestor operaţiuni aplicându-li-se rata Lombard (lombard rate = 3,5%,
validă din septembrie 2006), rată ce reprezintă nivelul maxim al ratei dobânzii de pe piaţa
monetară.Volumul minim fiind de 10 milioane de coroane. Sumele care depăşesc această limită
sunt furnizate fără restricţii suplimentare.
 Rezerva minima obligatorie
Fiecare instituţie de credit este obligată să-şi constituie la banca centrală rezerve minime obligatorii,
pentru a asigura o lichididate minimală. Chiar dacă acestui instrument nu i se acordă o importanţă
deosebită prin politica monetară (accent deosebit punându-se pe operaţiunile de pe piaţă), este utilizat
pentru a asigura eliminarea posibilelor şocuri ce se pot manifesta la nivelul sistemului de plăţi. Iniţial,
nivelul ratei rezervelor minime obligatorii a avut o evoluţie ascendentă. A pornit de la 8,5% în anul 1995 şi
a ajuns la 11,5% un an mai târziu, importanţa acestui instrument diminuându-se, motiv pentru care s-a
realizat şi o relaxare a ratei RMO, la 9,5% în 1997, ajungându-se ca din 1999 să se aplice un nivel de 2%,
nivel egal cu cel practicat de Banca Centrală Europeană. Din 12 iulie 2001 aceste fonduri au fost
remunerate la 2W repo rate (2 week repo operations = 0.75% validă din mai 2010); înainte de această dată
aceste fonduri nu erau remunerate. De asemenea nu se percepe dobandă la credit pe parcursul zilei şi nu
există contagiune automat în facilitatea de creditare marginală în caz de non-rambursare.
Tabel nr. Instrumente de politică monetară
Ratele dobânzilor Dobândă Valabil începând cu

două săptămâni de operaţiuni repo - 2W repo rate 0,75% Mai 2010

facilitatea de depozit - rata de discount 0,25% August 2009

facilitatea de creditare marginală - rata Lombard 1,75% Mai 2010

Rezervele obligatorii Rata depozitelor primare Valabil începând cu

băncilor 2,00% Octombrie 1999

societăţilor de construcţii şi ČBZRB 2,00% Octombrie 1999

Sursa: http://www.cnb.cz/en/monetary_policy/instruments/

Previziuni de politica monetară anunţate în data de 3 februarie 2011

Previziuni asupra inflaţiei

Indicator Horizon Prognoză

2012, Q1 2,0%
Inflaţia anuală a preţurilor de consum
2012, Q2 2,1%
 Graficul surprinde incertitudinea evoluţiei viitoare a inflaţiei preţurilor de consum. Benzile cele mai
întunecate bandă din jurul centrului de prognoză arată evoluţii care pot apărea cu o probabilitate de
30%. Benzile de lărgire arată succesiv evoluţiile care au loc cu o probabilitate de 50%, 70% şi 90%.

Previziunile pentru inflaţia lunară în perioada ianuarie 2011 - martie 2011

Indicator 1 / 11 2 / 11 3 / 11

Inflaţia anuală a preţurilor de consum 2,0% 2,1% 1,9%

Previziuni asupra PIB

Indicator An Prognoză

2010 2,4%

201
1,6%
Creşterea anuală a PIB real 1

201
3,0%
2

Graficul surprinde incertitudinea evoluţiei viitoare a creşterii PIB-ul ajustat sezonier. Banda cea mai
întunecată în jurul centrului de prognoza arată evoluţii care pot apărea cu o probabilitate de 30%, iar
benzile de lărgire arată evoluţiile care au loc succesiv cu o probabilitate de 50%, 70% şi 90%.
Previziuni asupra ratelor dobânzii (3M Pribor)

Indicator Horizon Prognoză

2011 1,3%
Rata de dobândă 3M
Pribor
2012 2,0%

Graficul surprinde cu incertitudine evoluţia viitoare a ratelor dobânzii. Banda cea mai întunecată în jurul
centrului de prognoză arată evoluţii care pot apărea cu o probabilitate de 30%, iar benzile de lărgire
prezintă succesiv evoluţiile care au loc cu o probabilitate de 50%, 70% şi 90%.

Previziuni asupra cursului de schimb

Indicator An Prognoză

2011 24.2
Cursul de schimb CZK / EUR
201
23.7
2

Graficul reflectă incertitudinea dezvoltării viitoare a cursului de schimb. Cea mai întunecate bandă din
jurul proiecţiei centrale arată o evolutie a cursului de schimb ce poate apărea cu o probabilităte de 30%, iar
benzile mai largi corespund unei dezvoltări în proporţie 50%, 70% şi respective 90%.