NUME: SULEA SEBASTIAN

SPECIALIZARE: MK
AN: 2
GRUPA: 2

POLITICA MONETARA A BNR IN PERIOADA 2004

Asigurarea și menținerea stabilității prețurilor constituie obiectivul unic al
politicii monetare, care decurge din prevederile Legii nr. 312/2004 privind
Statutul Băncii Naționale a României.
Obiectivele și orientările politicii monetare au fost configurate și în 2004
în concordanță cu prevederile Strategiei naționale de dezvoltare economică pe
termen mediu a României și cu angajamentele asumate de autoritățile române
prin documentele programatice elaborate în contextul procesului de negociere a
aderării României la UE (Programul Economic de Preaderare, Documentul de
poziție, Planul Național de Dezvoltare).
Ca parte integrantă a orientărilor pe termen mediu, programul economic al
anului 2004 a fost construit din perspectiva imperativului strategic al accelerării
procesului de convergență nominală și reală a economiei românești și, implicit,
al celui de asigurare a unei creșteri economice robuste pe termen mediu și lung.
În acord cu direcțiile sale majore de acțiune – continuarea și consolidarea
stabilizării macroeconomice, accelerarea creșterii economice și adâncirea
reformelor structurale –, programul economic și-a propus să atingă simultan
următoarele ținte: coborârea ratei inflației la nivelul cu o singură cifră (9%),
creșterea cu 5,5% a produsului intern brut și menținerea sustenabilității balanței
de plăți.
Asumarea de către BNR a țintei de inflație într-un context atât de ambițios
și, în același timp, dificil nu a fost lipsită de riscuri, date fiind:
1. Conflictul tradițional existent între obiectivele macroeconomice stabilite;
2. Magnitudinea dezinflației vizate;
3. Necesitatea derulării în anul 2004 a unor ample ajustări de prețuri
administrate;
4. Incertitudinile privind evoluțiile economice nominale și reale externe, pe
de o parte, și cele legate de potențialele implicații electorale asupra rigorii
implementării programului economic, pe de altă parte.
O relativă atenuare, din perspectiva băncii centrale, a riscurilor asumării
țintei de inflație de 9% s-a realizat prin includerea în programul economic a
unui mix de politici economice armonizate și prin sporirea rolului atribuit în
cadrul acestuia politicilor structurale.
Această abordare a constituit o premisă esențială a configurării
programului monetar pe anul 2004, care a mizat pe creșterea austerității
politicii fiscale și întărirea politicii veniturilor ca factori de sprijinire a
conduitei prudente a politicii monetare menite să mențină cererea agregată în
parametri adecvați și să calmeze progresiv așteptările inflaționiste.
În același timp, s-a presupus că prin efectul de extindere a sectorului
privat și de îmbunătățire a disciplinei financiare și a guvernanței societăților
cu capital de stat, reformele structurale vor ameliora comportamentele
macroeconomice și vor spori astfel reacția acestora față de impulsurile
monetare și, implicit, eficacitatea politicii BNR.
Relativele abateri de la prevederile inițiale apărute în cursul implementării
programului economic, precum și evoluțiile neașteptate ale anumitor factori
exogeni și-au pus amprenta asupra evoluției și configurației finale ale
indicatorilor care reprezentau țintele majore ale acestui an.
Caracterul mai lax al politicii veniturilor, dar și volumul în creștere al
finanțării externe au propulsat, în anul 2004, cererea internă pe o traiectorie
puternic ascendentă, care a devenit riscantă din perspectiva principalelor
echilibre macroeconomice.
Impactul negativ al acesteia a fost resimțit și de această dată, mai cu
seamă de echilibrul extern, impulsul dat importurilor provocând adâncirea la
niveluri fără precedent a deficitului balanței comerciale, cu toate că
segmentul extern al cererii totale s-a revigorat (ritmul de majorare a
exporturilor fiind superior celui din anul anterior).
Efectul pozitiv al expansiunii cererii agregate l-a constituit amplificarea la
8,3 la sută a ritmului creșterii economice, care a atins astfel un vârf al
ultimilor 15 ani; devansarea dinamicii programate a PIB s-a datorat, însă, cu
precădere, realizării unei producții agricole record, în special în sectorul
cerealier.
Potențialul inflaționist al acestei expansiuni economice a fost atenuat într-
o oarecare măsură de orientarea către importuri la prețuri avantajoase; în
aceeași direcție au acționat și îmbunătățirea balanței economisire-investiții a
sectorului public, amplificarea dimensiunii componentei autoconsumului
deținute de consumul populației, precum și relativa ameliorare a răspunsului
ofertei la stimulii cererii agregate.
 Totuși, pentru a contracara orice tentativă de declanșare a acestui potențial
inflaționist, BNR a fost nevoită să imprime un grad ridicat de prudență
conduitei politicii monetare și să recurgă de-a lungul anului la unele măsuri
de accentuare temporară a restrictivitații monetare.
Acestea au vizat și restrângerea efectelor propagate asupra prețurilor și
anticipațiilor inflaționiste ale multiplelor șocuri ale ofertei (ajustări de prețuri
administrate, majorarea prețului petrolului etc.) din acest interval.
Apelând la utilizarea tuturor pârghiilor sale, BNR a reușit, inclusiv prin
recalibrarea mix-ului politicii ratei dobânzii și a celei a cursului de schimb
spre sfârșitul anului, să reducă decalajul pozitiv dintre rata efectivă și cea
programată a inflației, care se amplificase în cursul verii; astfel, în
decembrie, marja de depășire a țintei de inflație a fost restrânsă la doar 0,3
puncte procentuale, rata anuală de creștere a prețurilor de consum coborând
la 9,3%.
În anul 2004, implementarea politicii monetare a fost subordonată mai
ferm asigurării continuității și sustenabilității pe termen mediu a dezinflației,
ceea ce nu a diminuat însă atenția acordată de autoritatea monetară atingerii
țintei anuale de inflație – importantă și din perspectiva consolidării
credibilității băncii centrale, având în vedere eforturile de trecere la regimul
de țintire a inflației în perspectiva anului 2005.
În același timp, însă, BNR și-a menținut preocuparea pentru minimizarea
costului economic al dezinflației – exprimat în termenii creșterii economice
și ai stabilității financiare – dar și al celui generat de operațiunile de
sterilizare.
În condițiile manifestării și chiar ale accentuării în semestrul II a
presiunilor cererii agregate și ale persistenței în 2004 a șocurilor ofertei
asupra prețurilor de consum, asigurarea continuității trendului descendent al
ratei inflației a necesitat o relativă accentuare a caracterului restrictiv al
politicii monetare și permanentizarea lui de-a lungul anului.
Maniera de implementare a politicii monetare a cunoscut însă o schimbare
importantă în semestrul II, BNR urmărind adaptarea ei la specificul
interacțiunii dintre factorii de risc inflaționist predominanți și constrângerile
temporare.
Astfel, dacă în primul semestru rolul principal în întărirea ușoară a
politicii monetare a revenit politicii ratei dobânzii BNR, în a doua parte a
anului, date fiind apropierea unei noi etape de liberalizare a contului de
capital, precum și existența unor influxuri substanțiale, banca centrală a fost
nevoită să transfere această sarcină cursului de schimb al leului.
În semestrul I 2004, procesul de întărire a politicii monetare inițiat în
ultima parte a anului 2003 a continuat, deși cu o intensitate mai scăzută, BNR
păstrând constant nivelul nominal al ratei dobânzii de politică monetară
(21,25%), în pofida declinului aproape continuu al ratei anuale a inflației.
Reținerea băncii centrale de la inițierea coborârii ratei dobânzii în acest
context a reflectat cu precădere preocuparea acesteia pentru prevenirea
dezvoltării potențialului inflaționist al creșterii neașteptat de viguroase a
ambelor componente ale absorbției interne.
De altfel, natura conflictuală a acestui cadru macroeconomic, caracterizat
prin derularea simultană a fenomenului de dinamizare fără precedent a cererii
interne – având ca rezultantă pe termen scurt adâncirea dezechilibrului extern
– și a dezinflației, s-a menținut și chiar s-a adâncit treptat în anul 2004.
Înăsprirea condițiilor monetare prin majorarea componentei reale a ratei
dobânzii BNR din prima parte a anului a fost motivată, în principal, de
necesitatea temperării vitezei de creștere a creditului neguvernamental, care,
în contextul producerii unei relative relaxări a politicii veniturilor, devenise
nesustenabilă din perspectiva obiectivului dezinflației.
Consecvența politicii ratei dobânzii de politică monetară a avut ca efect
potențarea preluării majorărilor operate de banca centrală în ultima parte a
anului precedent de către ratele dobânzilor la creditele în lei (în cazul
creditelor acordate populației).
În același timp, pentru a frâna dinamica riscantă, inclusiv din perspectiva
stabilității financiare, a apelului excesiv al populației la credite – care
continua să fie stimulat de majorarea veniturilor acestui segment pe seama
creșterii salariilor, a transferurilor sociale şi a volumului transferurilor private
dinspre nerezidenți – BNR a pus în practică un set de reglementări
prudențiale menite să accentueze restrictivitatea condițiilor de acordare a
împrumuturilor către persoanele fizice.
Relativa accentuare a austerității politicii monetare din acest interval a
mai vizat și atenuarea impactului exercitat asupra prețurilor și anticipațiilor
inflaționiste de ajustările de prețuri administrate – a căror anvergură a
devansat-o în primul semestru pe cea din perioada similară a anului 2003 –
precum și de celelalte șocuri adverse ale ofertei.
Dintre acestea s-au detașat creșterea puternică a prețurilor internaționale
ale petrolului și cea a prețurilor altor materii prime; reflectate parțial de
majorarea indicelui prețurilor produselor industriale pentru piața internă,
acestea au indus un spor de incertitudine privind evoluția pe termen scurt a
prețurilor cu amănuntul.
Măsurile adoptate de BNR au avut un impact substanțial asupra
comportamentului populației, temperând relativ înclinația acesteia spre
consum și accentuând-o pe cea spre economisire; este posibil, însă, ca
întărirea politicii monetare să fi coincis cu faza de epuizare a fenomenului de
recuperare care s-a aflat printre determinanții boom-ului procesului de
creditare din anul precedent, potențând efectele acesteia.
Astfel, în pofida accelerării dinamicii veniturilor, precum și a reacției
instituțiilor și a societăților de credit prin care acestea au încercat să limiteze
efectele măsurilor prudențiale ale BNR , cererea de credite a populației și-a
atenuat treptat vigoarea, creșterea anuală reală a volumului împrumuturilor
acestui segment reducându-se de la 214,6% în decembrie 2003 la 108,6% în
iunie 2004 și respectiv la 44,8% la finele anului; contracția dinamicii a fost și
mai puternică în cazul componentei în lei – de la 206,3% în decembrie 2003
la 10,7% în decembrie 2004. Concomitent, în același interval, ritmul real
anual de creștere a economiilor în lei ale populației s-a majorat de la -1,8% la
25,1%, iar cel al economisirii financiare nete a aceleiași categorii de la -
19,7% la 25,9%.
În ceea ce privește procesul de creditare, un posibil efect colateral al
deciziilor BNR asupra acestuia l-a constituit schimbarea relativă a strategiilor
de dezvoltare ale instituțiilor de credit, constând în reorientarea acestora către
sectorul corporatist, în special către cel privat.
Adâncirea concurenței pe acest segment – suprapusă unei tendințe de
consolidare a încrederii companiilor și a băncilor în perspectivele economiei
românești – a frânat considerabil în prima parte a anului ajustarea ascendentă
a ratelor dobânzilor la creditele noi în lei (manifestată în cazul creditului
adresat populației).
Cu toate acestea, dinamica anuală reală a creditului în lei acordat
companiilor s-a situat, la rândul ei, pe un trend descendent, dar mai temperat
decât cel consemnat în cazul populației.
 BIBLIOGRAFIE
https://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?
icid=3043
https://www.bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=3673&idInfoClass=3043