Sunteți pe pagina 1din 16

INTRODUCERE

Politica monetară a BNR, de facto, joacă rolul central în cadrul


programului de macrostabilizare. Imposibilitatea previzionării economiei româneşti în
perioada 2000-2006 a condus la implementarea politicii monetare cu o mare
nesiguranţă. Pe întreaga perioadă Banca Naţională a României a încercat pe de o pare,
să limiteze creşterea nivelului ofertei de monedă din economie, iar pe de altă parte, în
condiţiile date ale economie româneşti, să asigure o stimulare a cererii de monedă.
Banca Naţională trebuie să cunoască anticipat care vor fi modificările la
nivelul cererii de monedă, pentru ca măsurile adoptate să poată conduce la menţinerea
ratei inflaţiei în limitele preconizate prin politica monetară bazată pe ţinta
inflaţionistă. În acelaşi timp, această politică trebuie susţinută şi de o politică fiscală
fermă, care să conducă la menţinerea deficitului bugetar în limitele impuse. În acelaşi
timp, trebuie să se aibă în vedere şi faptul că Banca Naţională trebuie să excludă
categoric monetizarea deficitului bugetar pe baza cumpărării directe de titluri.

1
I. POLITICA MONETARĂ. NOŢIUNI
INTRODUCTIVE

Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii


economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii si ofertei de moneda
din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al
acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi
menţinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor
obiective revine băncii centrale, care deţine monopolul in formularea si transpunerea
in practica a obiectivelor politicii monetare. Prin politică monetară guvernul încearcă
să influenţeze cererea agregată din economie prin ajustarea costului şi a
disponibilităţii creditului 1.
Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii
monetare dar, in acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice,
alături de: creşterea economica durabila, ocuparea deplina a forţei de munca,
sustenabilitatea balanţei de plaţi. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecărei
ţări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele mai bune rezultate, dintre
care cele mai însemnate sunt:politica fiscala, politica veniturilor, politica monetară,
politica valutară şi politica comerciala .

1
Hardwick Philip, Lanhmead John, Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 581

2
Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice şi prin obiectivele
specifice care constau în următoarele: creşterea masei monetare pana la un nivel
optim; menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător; practicarea unui nivel
optim al ratei de schimb; alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru
creditare) în cadrul economiei 2.

II. POLITICA MONETARĂ A BNR IN PERIOADA


2000-2006. PROCESUL DEZINFLAŢIONIST

II.1 Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici în perioada


2000-2006

Anul 2000 reprezintă punctul de cotitura în evoluţia economiei


României după o perioada de scădere economica (1997-1999). Astfel, anul 2000
reprezintă începutul unei perioade caracterizate prin creştere economica ridicată,
îmbunătăţire a echilibrului intern şi extern – reducerea inflaţiei, reducerea deficitului
bugetar, creşterea rezervelor internaţionale ale BNR si deficit de cont curent
sustenabil. După anul 2000, mixul de politică economica a fost concentrat către
consolidarea trendului de evoluţii macroeconomice pozitive, prin asigurarea bazelor
pentru o creştere economica sustenabila. In mare măsura, acest obiectiv a fost
îndeplinit, România înregistrând in perioada 2000-2005 una din cele mai mari rate de

2
Cornescu Viorel, Bucur Ion, Bonciu Catălina, Introducere în economie, Editura Actami, Bucureşti, 1997, p. 91

3
creştere economica dintre tarile candidate pentru integrarea in Uniunea Europeana,
inflaţia s-a redus, deficitul bugetar a fost redus sub limita de 3% stabilita de tratatul de
la Maastricht, influxul de investiţii străine directe a crescut substanţial, iar rata
şomajului a scăzut continuu.
Principalul motor al reformelor înregistrate in ultimii ani a fost
perspectiva integrării in Uniunea Europeana, România semnând tratatul de Aderare la
Uniunea Europeana pe 25 aprilie 2005, prin programele de finanţare ale UE –
PHARE, ISPA si SAPARD, precum si prin programele cu Banca Mondiala
(programele PSAL I, PSAL II si PAL). Aceste programe au avut si vor avea si in
continuare un impact real asupra economiei romaneşti, furnizând finanţare si
expertiza tehnica pentru asigurarea unei dezvoltări durabile si creşterea
competitivitatii economiei.

II.2 Creşterea economică

Creşterea economică medie în România în perioada 2000-2005 a fost


de peste 5% , anul 2004 consemnând cea mai mare rata de creştere economică de
după 1990 8.3%. Relansarea economica începută în anul 2000 s-a datorat ritmului
ridicat de creştere al cererii interne, in special a consumului neguvernamental, dar si
creşterii investiţiilor . Formarea bruta de capital fix a fost un motor important al
creşterii economice, reprezentând una din componentele cele mai dinamice ale cererii
interne.
Formarea PIB după categorii de resurse scoate in evidenta caracterul foarte volatil al
producţiei agricole, care depinde de condiţiile climatice. Componenta cea mai mare a
PIB-ul este reprezentata de servicii (48.32% în 2005), urmata de industrie (24.38% în
2005), agricultura (8.94% în 2005) si construcţii (6.45% în 2005). De asemenea, in

4
perioada analizata a crescut importanta serviciilor in formarea PIB, deşi serviciile au
inca o pondere redusa in comparatie cu tarile dezvoltate.

II.3 Rata inflaţiei

Conform statutului BNR2, „obiectivul fundamental al Băncii


Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”. Inflaţia a
scăzut de la 40.7% în 2000 la 8.6% în 2005, anul 2004 fiind primul an cu inflaţie cu o
singură cifra din perioada de după 1990, confirmând trendul dezinflaţionist din ultimii
ani. Cu toate acestea, România rămâne alături de Bulgaria o tara membra UE care
înregistrează un nivel relative ridicat al inflaţiei în comparaţie cu ceilalţi membri.
Preturile mărfurilor alimentare, cu o pondere de aproximativ 40% in coşul de consum
au înregistrat cea mai rapida scădere, in timp ce preturile bunurilor nealimentare au
înregistrat o scădere mai lenta, in special datorita ajustărilor de preturi la gaze si la
electricitate. Ajustările de preturi la gaze s-au datorat tendinţei de aliniere a preţului
intern la cel de import, iar in cazul electricităţii – pentru a atinge un nivel care sa
acopere costurile.
II.4 Contul curent al balanţei de plaţi şi deficitul bugetar

Deficitul contului curent al balanţei de plăti a crescut in


perioada 2000-2005 pana la 6.9 mld EURO la sfârşitul anului 2005, atingând 8.7%
din PIB. Creşterea deficitului de cont curent a fost determinata de creşterea deficitului
balanţei comerciale (7.8 mld EURO în 2005).
După cum reiese din experienţa internaţionala, atunci când deficitul de cont
curent (ca procent din PIB) este ridicat, este foarte important cum se finanţează acest

5
deficit. Astfel, este important dacă finanţarea este sustenabilă şi care este structura
acesteia. In România, cu foarte puţine excepţii pana in prezent nu s-a manifestat o
criza majora a balanţei de plăti externe, iar finanţarea deficitului de cont curent a fost
asigurata permanent chiar daca uneori la costuri ridicate. In România, începând cu
1997 deficitul de cont curent a fost acoperit in mare parte din investiţii străine directe,
astfel încât, în 2005 exista o acoperire de peste 75% a deficitului de cont curent prin
investiţii străine directe.
Accentuarea deficitului balanţei comerciale din ultimii ani s-a datorat
creşterii substanţiale a importului, cu ritmuri de creştere mai mari decât exportul.
Aceasta evoluţie s-a datorat, pe de o parte, creşterii importurilor de materii prime si
de bunuri de capital necesare asigurării creşterii economice, iar pe de alta parte,
creşterii importului de bunuri de consum datorata expansiunii creditului de consum
din ultimii ani si aprecierii monedei naţionale, atât in termeni reali (pana in noiembrie
2004), cat si in termeni nominali (începând cu noiembrie 2004). Totuşi cea mai mare
parte a importurilor sunt bunuri intermediare şi bunuri de capital ceea ce insemna ca
se importa mai mult masini, utilaje, instalatii, tehnologii creind premisele unei cresteri
economice sustenabile. De asemenea, lucrul imbucurator este acela ca bunurile de
consum isi pastreaza in ultimii ani ponderea în total importuri in ciuda aprecierii
cursului de schimb. De asemenea, un aspect pozitiv este acela ca pe partea de
exporturi, in ultimii ani a crescut ponderea bunurilor cu grad mai ridicat de
complexitate, cu valoare adaugata mai mare (bunuri de capital şi bunuri
intermediare).
Evoluţia exportului a fost determinata de evoluţia favorabila a costului
unitar al forţei de munca (ULC – unit labor cost – costul cu forta de munca la o
unitate de productie obtinuta) din ultimii ani ceea ce a creat un avantaj competitiv
extern pentru România, in condiţiile in care productivitatea a crescut mai repede decât
salariile, precum si de creşterea cererii externe.

6
Evoluţia crescătoare a exportului din 2005 în pofida efectului negativ dat de
aprecierea nominala a cursului de schimb al leului s-a datorat unei elasticitati scăzute
a exportului fata de cursul de schimb si mai ales unui efect de preţ favorabil, preturile
externe înregistrând o creştere in aceasta perioada.
Adâncirea deficitului extern a fost favorizat de creşterea accelerata a
consumului din ultimii ani si pe aceasta baza a deficitului economisire-investire la
nivelul economiei. Tarile in tranziţie înregistrează in mod tipic un nivel al
economisirii in economie insuficient pentru a putea acoperi necesarul de finanţare a
investiţiilor, ceea ce creează un deficit investire-economisire acoperit din economii
externe. Acest deficit s-a reflectat in România intr-un deficit de cont curent in
creştere, ca o expresie a unei cereri agregate interne mai mari decât producţia interna
si s-a finanţat prin intrări de capital sub diverse forme.
In 2005, rata economisirii a înregistrat cel mai redus nivel din ultimii 5 ani (14% din
PIB) in timp ce rata de investire4 s-a înscris pe tendinţa de creştere din ultimii ani ca
urmare a creşterii investiţiilor din economie.
Pentru a susţine procesul dezinflaţionist şi a tine sub control deficitul
de cont curent in condiţiile in care deficitul sectorului neguvernamental s-a accentuat,
politica fiscala a fost una restrictiva in perioada 2000-2005, deficitul bugetar
restrângându-se semnificativ, astfel încât componenta publica a cererii agregate s-a
redus.

7
III.COORDONATELE POLITICII MONETARE A
BNR ÎN PERIOADA 2000-2006.
III.1 Caracteristici generale ale politicii monetare în perioada
2000-2006

Reducerea inflaţiei din ultimii ani a fost rezultatul unui mix de politici
economice favorabil dezinflatiei, cu o politica monetara si fiscala in general
restrictive si o politica a veniturilor salariale aproape neutrala. De asemenea, sectorul
real al economiei a înregistrat un trend favorabil dezinflaţiei, cu continuarea
procesului de privatizare şi restructurare, reducerea pierderilor în sectorul de stat şi
creşterea productivităţii.
Politica monetara a fost caracterizata, in general, prin rate ridicate ale
dobânzii, volume foarte mari ale sterilizării, rate ridicate ale rezervei minime
obligatorii si aprecierea monedei naţionale.
Ca rezultat al politicii monetare, rata inflaţiei de baza – componenta IPC care poate fi
controlata de către BNR (IPC fără preţuri administrate şi volatile) – a scăzut
accentuat.
III.2 Politica ratei dobânzii în perioada 2000-2006

Începând cu anul 2000, BNR si-a recăpătat rolul de formator de piaţa


pe rata dobânzii, influentand astfel randamentele din sectorul bancar. Conjunctura
favorabila a fost determinata de existenta unui exces de valuta pe piaţa interna si de
reducerea dependentei finantarii bugetului de stat fata de piaţa interna, Ministerul
Finanţelor Publice având acces mai puţin costisitor la piaţa euro-obligatiunilor.

8
Astfel, canalul ratei dobânzii de transmisie a politicii monetare pe
segmentul banca centrala-bănci comerciale a devenit mai eficient, rata dobânzii
devenind un indicator al unei politici monetare restrictive. Politica de reducere a
ratelor de dobânda a fost justificata in cea mai mare parte de consolidarea trendului
dezinflationist, precum si de accentuarea riscurilor de atragere a unor capitaluri
speculative in contextul etapelor de liberalizare a contului de capital.
Tendinţa de scădere a ratelor de dobânda a fost întrerupta de mai multe
episoade in care BNR a fost nevoita sa crească dobânzile, existând pericolul unor
derapaje economice: sfârşitul anului 2000 si începutul anului 2001, sfârşitul anului
2003 si începutul anului 2004 si in prima parte a anului 2006.
Politica de dobânzi a BNR a trebuit sa facă fata unei constrângeri
majore legate de liberalizarea unor fluxuri de capital cu impact monetar ridicat (mai
ales liberalizarea accesului nerezidentilor la depozite la termen in lei din aprilie
2005), in condiţiile existentei unui diferenţial ridicat al dobânzii interne fata de
dobânda externa care ar fi putut încuraja intrările speculative de capital. Astfel,
începând cu mai 2004, BNR s-a înscris pe un trend accentuat de diminuare a dobânzii
de politica monetara (de la 20.75% in mai 2004 la 7.5% in septembrie 2005). Acest
proces a avut ca efect decuplarea dobânzii de politica monetara (care este dobânda
maxima la care BNR atrage depozite pe termen de 1 luna) de dobânda efectiva de
sterilizare, aceasta din urma având o tendinţa de scădere mai accentuata. Cele doua
rate de dobandă au fost recuplate prin creşterea volumului de sterilizare prin
operatiuni de piata de catre BNR. De asemenea, in februarie si iulie 2006 BNR a
crescut succesivdobanda de politica monetara la 8.5% respectiv 8.75% datorita
cresterii presiunilor inflationiste.

9
III.3 Ansamblul de instrumente de politica monetara folosite
de BNR în perioada 2000-2006

Cadrul operaţional al politicii monetare a BNR, compus din


instrumentele şi procedurile prin care aceasta implementează politica sa monetară, a
cunoscut o evoluţie în timp, consecinţă a unui proces de adaptare la dezvoltarea
pieţelor financiare si ale economiei si de aliniere treptata la cadrul politicii monetare
al Băncii Centrale Europene.
Cu toate că instrumentarul de drept al BNR este destul de larg,
existenta unui exces structural de lichiditate în piaţa si necesitatea sterilizării acesteia
de către BNR, face ca instrumentele de fapt folosite de BNR sa fie preponderent
instrumente de absorbţie de lichiditate din sistem.
Setul de instrumente utilizat în prezent de fapt de către BNR cuprinde:
1. Operaţiunile pe piaţa deschisa
Acestea sunt utilizate de BNR în scopul influenţării ratelor de dobândă prin controlul
lichidităţii de pe piaţa monetară si pentru a semnaliza orientarea politicii monetare.
Poziţia de debitor net a BNR faţă de sistemul bancar a impus utilizarea de facto intr-o
proportie covarsitoare a instrumentelor de absorbţie de lichiditate. În prezent, acestea
includ doua instrumente folosite de BNR:
Atragerea de depozite cu scadenţa de o lună – reprezinta instrumentul principal de
politică monetară si in prezent au ca remunerare dobanda de politica monetara. Acest
instrument a fost iniţiat în iunie 1997, iar până în anul 2003 scadentele depozitelor

10
atrase au variat între o zi şi trei luni. Incepand din 2003, BNR utilizează doar scadenta
de o lună. Pana in august 2005, aceste depozite se desfasurau sub forma licitatiilor cu
preturi multiple avand ca plafon de randament acceptat rata dobânzii de politică
monetară. Pentru a creste transparenta si consistenta mesajului de poltica monetara, in
august 2005 BNR a unificat dobanda de politica monetara cu cea efectiva de
interventie, astfel incatdepozitele la o luna atrase de BNR poarta o dobanda fixa egala
cu rata dobânzii de politică monetară. Din februarie 2006 frecventa licitatiilor de
depozite la o luna a fost standardizata – o dată pe săptămână in fiecare zi de luni.
Emiterea de certificate de depozit (CD-uri) – instrument introdus în iunie 2004, ca
urmare a cresterii volumului sterilizarii lichiditatii excedentare din piata monetara.
Certificatele de depozit au scadenta de 3 luni si au o piata secundara, ele putand fi
tranzactionate intre banci. Ele au un grad ridicat de standardizare, emitandu-se prin
intermediul licitaţiilor adjudecate prin metoda preţului multiplu, organizate cu
frecvenţă lunară, valoarea acceptată de BNR putând varia în limita a ± 25 la sută din
volumul anunţat initial
2. Facilităţile permanente
Aceste instrumente au fost introduse începând din anul 2000. Facilităţile de creditare
şi depozit sunt operaţiuni care se desfăşoară la iniţiativa băncilor comerciale şi poartă
o dobândă penalizatoare, atitudinea băncii centrale fiind una de limitare a acestor
facilităţi. Facilitatea de creditare este folosită pentru acoperirea nevoilor de lichiditate
pe termen foarte scurt, având de regulă scadenţă overnight şi fiind garantate cu active
eligibile (credit lombard). Dobânda (rata lombard) este stabilită de BNR şi reprezintă,
de regulă, nivelul maxim al ratei dobânzii practicate în sistemul bancar. Facilitatea de
depozit se referă la posibilitatea pe care o au băncile comerciale de a plasa overnight
depozite la BNR, la o rată de dobândă stabilită de banca centrală. Astfel, facilităţile
permanente au rolul de a absorbi sau de a injecta lichiditate pe termen foarte scurt si

11
de a stabiliza ratele dobânzilor pe termen scurt pe piaţa monetară, prin culoarul
format de ratele de dobândă ale celor două facilităţi.
3. Rezervele minime obligatorii (RMO).
Politica rezervelor obligatorii constă în obligaţia pe care BNR o impune băncilor
comerciale de a deţine o parte din activele lor sub formă de depozite la BNR. Introdus
în anul 1992, o modificare radicală a regimului RMO a fost adusă în anul 2002, BNR
urmărind ca acest instrument să îndeplinească atât funcţia de control monetar (aflată
în strânsă corelaţie cu cea de management al lichidităţii şi mai precis de sterilizare a
excedentului structural de lichiditate), cât şi pe cea de stabilizator al ratelor
dobânzilor pieţei interbancare.
4. Intervenţiile pe piaţa valutară.
Caracteristica principala a acestora este aceea ca ele nu sunt standardizate si sunt
direcţionate începând cu noiembrie 2004 în scopul creşterii flexibilităţii şi
impredictibilităţii cursului de schimb al monedei naţionale, precum si prevenirii unei
aprecieri excesive a monedei naţionale.
In perioada 2000-2006, pentru a asigura menţinerea ofertei de moneda la un
nivel care sa nu genereze presiuni inflaţioniste, BNR a continuat sa sterilizeze masiv
lichiditatea excedentara din piaţa prin instrumente de piaţa şi prin menţinerea unor
rate ridicate ale rezervei minime obligatorii la lei şi creşterea ratei rezervei la valută
până la 40%.
Volumul sterilizărilor efectuate de către BNR a crescut substanţial in ultimii
ani, România situându-se, după Cehia in topul tarilor cu cele mai ridicate volume de
sterilizare de către banca centrala a lichidităţilor din economie intre tarile din Europa
Centrala si de Est. Totuşi, in anul 2006, ca urmare a masurilor luate de BNR pentru
stimularea creditului in lei, excesul de lichiditate sterilizat prin operaţiuni de piaţa de
către BNR a scăzut substanţial.

12
Ratele ridicate ale rezervelor minime oligatorii practicate de BNR au fost justificate
de mai multe considerente.
In primul rand, rezervele minime obligatorii ridicate sunt datorate
costurilor de sterilizare mari pe care le suporta BNR. In al doilea rând, acestea sunt
motivate si de expansiunea foarte rapida a creditului neguvernamental care
alimentează excesul de cerere din economie si creează astfel presiuni inflaţioniste.
In al treilea rand, tendinta de crestere a ratei rezervei minime
obligatorii la valuta si de scadere a celei la lei a fost motivata de necesitatea
imbunatatirii mecanismului de transmisie a ratei dobanzii ca instrument de politica
monetara, prin cresterea componentei în lei a creditului neguvernamental şi
diminuarea componentei de valuta a acestuia. Totuşi, datorita creşterii prea rapide a
creditului în lei începând de la sfârşitul anului 2005, BNR a fost nevoita să crească
din nou rata rezervei minime obligatorii la lei la 20% la jumătatea anului 2006.
Liberalizarea graduală a preţurilor în România a fost de natură să
alimenteze continuu inflaţia. In acest context, masurile adoptate în cadrul politicii
monetare a BNR la începutul tranzitiei au vizat construcţia unui mecanism şi a unor
instrumente de politica monetara, inca din 1991 adoptându-se primul Statut al BNR
(legea 34/1990) si Legea bancara (Legea 33/1991). Cadrului instituţional al politicii
monetare a fost îmbunătăţit în anul 1998, în care au fost modificate cele doua legi
importante pentru activitatea băncii centrale şi cea a băncilor comerciale: legea
privind Statutul BNR (Legea 101/1998), legea privind activitatea bancară (legea
58/1998) şi a fost adoptata legea privind falimentul bancar.
Inflaţia a fost nu doar ridicată in prima parte a tranzitiei, ci şi extrem de
volatilă. Începând cu anul 2000 insa, procesul dezinflaţionist a fost unul continuu,
inflaţia scăzând de la an la an si atingând pentru prima data in 2004 un nivel de o
cifra.

13
In perioada de tranziţie spre o economie de piaţa a României, anul 2000 reprezintă
punctul de cotitura după o perioada de scădere economica (1997-1999). Astfel, anul
2000 reprezintă începutul unei perioade caracterizate prin creştere economica ridicată,
îmbunătăţire a echilibrului intern şi extern – reducerea inflaţiei, reducerea deficitului
bugetar, creşterea rezervelor internaţionale ale BNR si deficit de cont curent
sustenabil, deşi in creştere. Politica monetara a fost caracterizata in general prin rate
ridicate ale dobânzii, volume foarte mari ale sterilizării, rate ridicate ale rezervei
minime obligatorii si aprecierea monedei naţionale.
Cu toate acestea, politica de dobânzi şi de curs de schimb a BNR a fost
subordonată în ultimii ani unei constrângeri majore legate de liberalizarea unor
fluxuri de capital cu impact monetar ridicat, în condiţiile existenţei unui diferenţial
ridicat al dobânzii interne faţă de dobânda externă care ar fi putut încuraja intrările
speculative de capital.
Pentru a asigura menţinerea ofertei de monedă la un nivel care să nu
genereze presiuni inflaţioniste, BNR a fost nevoită să sterilizeze masiv lichiditatea
excedentară din piaţa prin instrumente de piaţa. In ceea ce priveşte setul de
instrumente de politică monetară utilizat de BNR, cu toate că de drept acestea sunt
destul de diverse, existenţa acestui exces permanent de lichiditate în piaţă a făcut ca
instrumentele de facto folosite de BNR să fie preponderant instrumente de absorbţie
de lichiditate din sistem.

14
CONCLUZII

Politica monetară, în calitate de componentă principală a politicii macroeconomice,


s-a dovedit uneori ineficientă ca urmare a slabei reacţii a economiei la măsurile
adoptate, aceasta şi datorită lipsei susţinerii din partea celorlalte componente ale
politicii de stabilizare. Chiar dacă măsurile de politică monetară erau orientate în
direcţia susţinerii stabilităţii interne sau externe a monedei naţionale, rezultatele s-au
dovedit nu de puţine ori destabilizatoare, inducând presiuni şi mai mari la nivelul
preţurilor din economie.
Prin complexitatea mecanismelor sale, politica monetară poate fi de cele mai multe
ori cu greu controlată şi chiar contracarată. In acest caz inflaţia s-a dovedit a fi la
nivelul economiei româneşti, cauza principală a dezechilibrelor, factorul perturbator
al economiei în lupta pentru stabilizare. Elaborarea politicii monetare într-un astfel de
cadru economic era o adevărată piatră de încercare atât pentru autorităţile ce o
elaborau cât şi pentru economie, care trebuia să reacţioneze la măsurile adoptate.
Stabilirea obiectivului final al politicii monetare trebuia să evidenţieze, de fapt,
direcţia de acţiune a autorităţilor monetare, fără a impune însă, implicarea directă pe
piaţă în vederea realizării lui.

15
BIBLIOGRAFIE

1. Cornescu Viorel, Bucur Ion, Bonciu Catălina, Introducere în


economie, Editura Actami, Bucureşti, 1997
2. Hardwick Philip, Lanhmead John, Introducere în economia politică
modernă, Editura Polirom, Iaşi, 2002
3. http://www.bnr.ro/Hotararile-Consiliului-de-administratie-al-BNR-
4311.aspx

16