EFECTELE POLITICILOR FISCALE SI BUGETARE

Introducere
In contextul crizei financiare actuale, factorul determinant al acesteia a fost reprezentat de politica inflationista de la inceputul anilor 2000. Completate de un sistem bugetar si fiscal nepregatit pentru impactul din 2007, politicile monetare si de credit libertine au condus la colapsul a nenumarate economii. In conditiile actuale de desfasurare a activitatii economice, in care se resimte cel mai puternic discrepanta intre nevoia de resurse financiare si capacitatea mult mai restransa de a le acoperi din fondurile existente, elaborarea bugetelor, dar si a unui sistem fiscal in conformitate cu cerintele impuse de perioada de criza au devenit problema principala a guvernelor in incercarea de a respecta principiul echilibrului bugetar. In acest proiect, vom incerca sa analizam efectele diferitelor mixuri de politici fiscale si bugetare aplicate pe cazul Romaniei, in vederea asigurarii unui sistem bugetar-fiscal potrivit pentru depasirea momentului recesiunii si diminuarea deficitului bugetar in ciuda marilor dificultati in evolutia economie pe care le prezinta tara noastra.

Capitolul I Consideratii generale privind politica bugetara si politica fiscala

Politica ecnomica reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice in vederea orientarii activitatii economice intr-un sens considerat rezonabil pe teritoriul national. Politica economica este menita sa elimine fenomenele negative observate in economie, sa schimbe sau sa previna schimbarea unor variabile economice. Politicile fiscale si bugetare reprezinta componente ale politicii financiare, la randul sau o ramura a politicii economice, care reprezinta totalitatea deciziilor, metodelor si a mijloacelor concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile si reglementarile financiare utilizate de stat pentru directionarea proceselor economice si a relatiilor sociale intr-o etapa determinanta, in vederea realizarii obiectivelor politicii macroeconomice si obtinerii echilibrului general in economie. Politica bugetar-fiscala reprezinta mecanismul de reglementare a economiei prin intermediul unui pachet de instrumente de interventie a statului, care include metodele de mobilizare ale veniturilor bugetare, modul de obtinere al acestora (taxe, impozite, etc.), alocarea cheltuielilor pe anumite destinatii si asigurarea echilibrului bugetar. Obiectivele generale ale politicii bugetar-fiscale sunt: minimizarea efectelor fluctuatiilor ciclului economic stabilitatea ritmului cresterii economice reglarea conjuncturala si relansarea economiei
1

minimizarea inechitatilor sociale asigurarea unui nivel optim de ocupare a fortei de munca si a unui nivel al inflatiei redus alocarea si repartizarea optima a resurselor intre sectorul public si privat Politica fiscala reprezinta ansamblul reglementarilor, mijloacelor, metodelor, instrumentelor si institutiilor utilizate de catre stat pentru procurarea resurselor financiare. Aceasta vizeaza in primul rand stabilirea volumului de resurse financiare necesare realizarii functiilor si obiectivelor sale; acesta depinde de structura cheltuielilor aferente unei perioade, de produsul intern brut, rata fiscalitatii, etc. In al doilea rand, politica fiscala are ca obiectiv si stabilirea optima a modului de obtinere si cantitatea in care se realizeaza acest lucru a resurselor financiare. Pe de alta parte, aceasta priveste stabilirea numarului si a modalitatilor de prelevare a contributiilor la fondurile publice. Un ultim factor privit de politica fiscala este nivelul ratei fiscalitatii, in alte cuvinte tipul si nivelul impozitarii, multitudinea formelor de impozitare, modul de calcul al impozitelor, progresivitatea impunerii, etc. Politica bugetara reprezinta alegerile bugetare realizate de stat, avand ca instrument principal cheltuielile publice. Aceasta este complementara politicii fiscale, impreuna formand ansamblul coerent de instrumente ale statului de a modela activitatea economica. Obiectivele principale ale politicii bugetare sunt mentinerea echilibrului bugetar, cresterea in paralel a cheltuililor publice si a produsului intern brut, diminuarea sau limitarea deficitului bugetar ca si pondere in produsul intern brut si alegerea metodelor si instrumentelor de repartizare a resurselor financiare, accentul fiind pus pe alegerea metodelor de gestionare a resurselor financiare catre entitatile publice.

Capitolul II Instrumente de polica bugetara si fiscala

II.1. Instrumentele politicii bugetare A. Volume si solduri bugetare subdiviziunile bugetului operatiile bugetare clasificarea cheltuielilor publice B. Actiuni bugetare cheltuielile publice, instrument conjunctural impactul structural al cheltuielilor publice II. 2 Instrumente de politica fiscala numarul si varietatea impozitelor felul impunerii modul de asezare diversitatea scutirilor, reducerilor si deducerilor
2

"Tabel 1 - Comparatie a instrumentelor de politica bugetara si fiscala"Bookmark

Capitolul III Analiza efectelor politicii bugetare si fiscale in economia Romaniei

Politicile fiscale anticiclice Politicile anticiclice s-au dezvoltat pe masura unei mai bune cunoasteri a interdependentelor din economie si a cresterii capacitatii de informare asupra evolutiei economice (Babaita et al., 1999, p. 209) si constau dintr-un ansamblu de masuri macroeconomice luate in vederea atenuarii impactului asupra relansarii economice in fazele descendente ale ciclului economic, respectiv de ajustare a amplitudinii fenomenelor ciclice perturbatoare. Politicile anticiclice pornesc de la conceptia keynesiana enuntand ca motiv al fluctuatiilor activitatii economice decalajul dintre cererea globala si oferta agregata. In acest sens politica fiscala actioneaza prin modificarea gradului de fiscalitate in vederea franarii sau stimularii investitiilor si productiei. Astfel, in perioade de avant economic prelungit, o crestere a fiscalitatii conduce la reducerea venitului disponibil, ce are ca efect reducerea ritmului de crestere economica, in vreme ce in perioadele de recesiune o reducere a fiscalitatii face sa creasca venitul disponibil si pe aceasta baza sa aiba loc o stimulare a cererii globale. Cheltuielile publice pot fi de asemenea utilizate drept factor de influenta asupra cererii globale prin achizitii de stat, investitii in infrastructura, asistenta sociala etc. Ca urmare, in faza de recesiune se majoreaza cheltuielile bugetare cu riscul asumarii unui deficit bugetar care poate fi absorbit in faza de expansiune, odata cu reducerea unor cheltuieli bugetare. Politicile anticiclice bazate pe stimularea ofertei agregate urmaresc stimularea producatorilor prin oferirea de avantaje materiale si fiscale, acordare de subventii cu impact asupra volumului, structurii si calitatii marfurilor si serviciilor oferite. Exista o legatura intre cresterea fiscalitatii si randamentul fiscal pus in evidenta de curba Laffer, in sensul ca ne asteptam la o crestere a veniturilor din impozite pe masura ce fiscalitatea
3

creste, doar pana la un anumit nivel, dupa care randamentul incepe sa descreasca oricare ar fi nivelul de crestere a fiscalitatii. Stabilizatorii fiscali In perioadele de avant economic cresc si incasarile din impozite si taxe, in vreme ce in perioadele de recesiune odata cu scaderea veniturilor si a consumului scad si incasarile bugetului de stat, mai ales atunci cand se aplica impozitarea in cote procentuale proportionale, cum este cazul cotei unice in tara noastra. Cheltuielile guvernamentale au si ele o influenta stabilizatoare asupra economiei, in special cand sunt stabilite ca procente din PIB pentru anumite domenii (de exemplu, o cota procentuala fixa pentru invatamant de 6%), putand avea efect anticiclic, cum este cazul ajutoarelor sociale pentru somaj care cresc in perioade de recesiune, fapt care conduce la cresterea cererii agregate. Masuri de stimulare fiscala Actuala criza financiara si economica, a reusit sa invinga capacitatea stabilizatorilor automati de a raspunde la fluctuatiile care au afectat economia mondiala, motiv pentru care statele cele mai afectate au trecut deja la ample programe de stimulare fiscala. Stimularea fiscala reprezinta o combinatie de cheltuieli publice si reduceri de taxe pentru companii si gospodarii care urmareste redresarea activitatii economice, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si imbunatatirea mediului de afaceri. In cazul Romaniei, aceasta a intrat in recesiune in prima parte a anului 2009, dupa ce in anul 2008 a inregistrat cea mai mare crestere economica, inregistrand totusi in ultimul trimestru o diminuare abrupta. Principalele date sunt cele prevazute in tabelul 2, din care rezulta o crestere a ponderii deficitului bugetar in PIB, precum si a datoriei publice. Anul/Indicato r Crestere economica Deficit bugetar in PIB Datorie publica in PIB 2005 (%) 4.2 0.8 20.4 2006 (%) 7.9 1.7 18.5 2007 (%) 6.3 2.4 16.5 2008 (%) 7.9 -5.4 20.5 2009 (%) -8.0 -9.2 28

Tabel 2 Evolutia cresterii economice, a deficitului bugetar si datoriei publice in Romania

Desi spre finele anului 2008 se spera ca Romania sa nu fie afectata de criza subprime, primele luni din 2009 au determinat o schimbare de conduita, ceea ce a condus autoritatile spre

contractarea de resurse din partea FMI-ului. In schimb, FMI, pentru imprumutul solicitat, si-a impus propriile conditii si prevederi conform acordului incheiat: Fixarea unor criterii de performanta trimestriale pentru deficitul bugetar; Ministerul Finantelor Publice va furniza lunar date pentru evaluarea situatiei bugetare, inclusiv finantarile nete externe, creditele de la sistemul financiar intern, platile in avans din fondurile europene, solicitarile guvernului de fonduri europene; Furnizarea de catre Ministerul Finantelor Publice si cel al Muncii, dar si de alte institutii, a tuturor datelor privind companiile publice aflate in monitorizare la inceputul acordului incheiat cu institutia internationala, precum si sanctiunile aplicate in cazul neindeplinirii tintelor stabilite; Fixarea unei tinte indicative pentru rata inflatiei; In cazul in care inflatia anuala depaseste intervalele stabilite, BNR va discuta cu expertii FMI pentru evaluare. Daca preturile de consum variaza cu peste doua puncte procentuale fata de nivelul central, atunci autoritatile vor avea consultari cu Fondul privind masurile care trebuie adoptate, fara de care acordul nu poate continua; BNR trebuie sa determine necesarul de capital suplimentar pentru bancile comerciale, pe baza testelor de stres, astfel incat sa se asigure ca rata de solvabilitate a fiecarei institutii va fi mentinuta peste 10%, nivel cu doua puncte procentuale peste limita minima legala in vigoare, de 8%; Testele de stres vor fi aplicate tuturor bancilor care au o cota de piata pe active de peste 1%, precum si institutiilor de credit mai mici, selectate pe baza calitatii si vulnerabilitatii portofoliilor de credit, evolutia imprumuturilor neperformante in ultimul an si rata actuala a solvabilitatii; Banca centrala va lua in calcul pentru testele de stres doua scenarii, respectiv cadrul macroeconomic avut in vedere in acordul cu FMI, dar si o varianta mult mai pesimista in ceea ce priveste cresterea economica si cursul de schimb, si cele mai recente date disponibile cu privire la situatiile financiare ale bancilor si companiilor, pentru a prognoza evolutia bilanturilor bancilor in cele doua scenarii. BNR va utiliza propriul model macroeconomic pentru determinarea evolutiei celorlalti indicatori macroeconomici principali; Analiza rezultatelor testelor de stres si evaluarea nevoilor de capital vor fi realizate in consultare cu expertii FMI; Rezervele internationale nete ale BNR pot sa scada controlat. Urmarile incheierii acestui acord cu FMI, guvernul Romaniei a actionat direct in vederea reducerii veniturilor salariale ale bugetarilor, prin promovarea legii unice de salarizare din 2009, ulterior reducand salariile cu 25%. In acelasi timp, valoarea TVA-ului a fost majorata cu 5 puncte procentuale, ajungand la valoarea de 24%. Ca efect direct al contractarii imprumutul de la FMI, statul a condus prin actiunile sale la cresterea datoriei publice iar in contextul in care criza a produs reducerea activitatii economice, deci implicit la scaderea veniturilor bugetare, a accentuat in mod special cresterea alarmanta a datoriei publice. Deja aceasta a atins niveluri preocupante nu
5

numai in tara noastra, ba chiar si in spatiul UE si in afara, unde unele tari depasesc cu mult nivelul datoriei publice de 60% din PIB stabilit prin Tratatul de la Maastricht, tari precum Belgia, Italia si Grecia avand nivelul datoriei publice de peste 100% din PIB. Datoria publica a Romaniei, inca departe de nivelul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht, se situeaza pe un trend crescator, fara ca aceasta crestere sa se concretizeze in dezvoltarea infrastructurii mult ramase in urma. Dezvoltarea infrastructurii, ea insasi un avanpost al politicilor anticriza, ar justifica o crestere temporara a datoriei publice. Din pacate cea mai nepotrivita alegere ar fi aceea de crestere a datoriei publice pentru acoperirea platii de pensii si salarii in sectoare neproductive. Datoria publica a tarii noastre este in prezent de 138,8 mld. lei, ceea ce pe cap de locuitor inseamna 6.609 lei, adica aproximativ 1.570 euro, dar raportat la numarul de salariati, inseamna 30.844 lei, adica aproximativ 7.340 euro, respectiv salariul mediu pe trei ani. Mijlocul cel mai direct de marire a economiilor la nivel national consta in cresterea economisirii publice. Aceasta crestere se poate realiza prin reducerea consumul public si a transferurilor si/sau prin majorarea impozitelor. Masurile fiscale sau bugetare care vor fi adoptate de autoritatea publica pentru realizarea acestei actiuni vor produce efecte imediate sau mai indepartate: un efect imediat se va resimti asupra economisirii private si, in consecinta, asupra economiilor constituite la nivel national, in sensul de diminuare a acestora; cresterea impozitelor va compensa, cel putin in parte, scaderea economiilor private. Acest efect compensatoriu poate fi intensificat daca majorarea impozitarii se adreseaza cu precadere veniturilor si nu consumului. In acest sens, o reducere a consumului public are un efect mai important asupra economisirii nationale decat o crestere echivalenta a impozitelor. Din alt punct de vedere, desi reprezinta o solutie de relansare a economiilor afectate de criza, expansiunea fiscala nu mai genereaza aceleasi efecte pozitive anticipate (cresterea consumului, reducerea semnificativa a somajului, cresterea veniturilor in economie), deoarece acestea sunt conditionate de reactia agentilor economici privai la stimulii fiscali. De exemplu, este posibil ca decizia de reducere a fiscalitatii sa nu genereze automat si cresterea semnificativa a consumului in conditiile in care se manifesta o stare de pesimism sau accesul la credite este dificil.

Concluzii
La momentul actual, Romania se regaseste intr-o postura strict constransa de datoriile publice si deficitul bugetar pe de o parte, pe de alta parte imposibilitatea reducerii fiscalitatii in incinta unei economii inghetate.

In cazul in care economia este impiedicata de a se redresa prin metode clasice, o reducere a fiscalitatii spre exemplu nu ar avea ca rezultat efectul scontat de relansare si incurajare a acesteia. O posibila cale de relansare economica in Romania poate fi deplasarea target-ului si concentrarea asupra cresterii productivitatii muncii, dezvoltarii tehnice, etc. Aceasta conduita ar avea ca efect imediat o reducere a diferentei care s-a instalat datorita cresteri preturilor, neavand in urma sa si o crestere a productivitatii. Drept urmare, ca efect ulterior am putea avea o potentiala crestere a PIB-ului, care va atrage dupa sine diminuarea deficitului bugetar. Dar aceasta teorie duce lipsa de posibilitate de aplicare in practica, deoarece descrie un scenariu de exploatare a fortei de munca in context de minim-maxim, adica imbunatatirea productivitatii nu s-ar produce in tandem cu o crestere a beneficiilor salariale, ba din contra, ar insemna cresterea eforturilor substantial si reducerea pe cat posibil a cheltuielilor atasate pentru un efect rapid si relansare agresiva. Datorita caracterului extrem al teoriei descrise, acesta nu poate fi luat in considerare in termeni realisti, dar relocat in parametri realizabili, ar putea totusi reprezenta o solutie de relansare economica a tarii, impreuna cu ajustari la alte componente ale politicii economice formulata in prezent.

Bibliografie
1. 2. 3. 4. Vacarel, I., Finante publice, Ed. Didactica si pedagogica, 2006; Mosteanu, T., Politici fiscale si bugetare europene, Ed. Universitaria, 2006; Mosteanu, T., Buget si trezorerie publica, Ed. Universitaria, 2008; Marinas, M.C., Eficienta politicii fiscale in combaterea efectelor crizei economice. O analiza bazata pe literatura economica, Theoretical and Applied Economics, 2010; 5. Socol, A.G., Remodelarea politicii fiscale romanesti in contextul crizei economice, Theoretical and Applied Economics, 2011; 6. Talpos, I., Avram, A., Consideratii cu privire la mixul de politici fiscale anticriza in Romania, Theoretical and Applied Economics, 2011; 7. Talpos, I, Dima, B., Mutascu, M., The Fiscal Policy and the Stability of the nominal Sector: The Romanian Case, Munich Personal RePEc Archive, 2008.