Economie - Curs 13

INFLATIA

- Definirea și măsurarea inflației

- Principalele cauze ale inflației
- Forme de manifestare a inflației
- Efecte economico-financiare ale inflației
- Măsuri de reducere a inflației și de combatere a
consecințelor ei

1
 Scurt istoric
• Unul dintre cele mai perverse dezechilibre macroeconomice actuale o prezintă inflaţia.
Inflaţia este considerata a fi pericolul (inamicul) numărul unu al dezvoltării şi
progresului economic.
• Termenul de inflaţie a apărut la sfârşitul secolului al XlX-lea şi era asociat cu dereglarea
în circulaţia monetară.

• Inflatia este:
• un dezechilibru macroeconomic între masa monetară și volumul de bunuri și servicii

Forme de manifestare:
• creșterea generalizată a prețurilor;
• scăderea puterii de cumpărare a banilor; 𝑃𝐶 = 𝑀/𝑃 𝑠𝑎𝑢 𝑃𝐶 = 1/𝑃
• rata dobânzii nominale versus reale.
2
 Definirea si masurarea inflatiei
Inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic, general si de durata, caracterizat prin
dezacordul aparut intre masa monetara - care ajunge sa suprasatureze sfera circulatiei – si
volumul de marfuri si servicii produse (prestate), aflate efectiv pe piata.
In exterior (la nivelul populatiei) se percepe o crestere inegala, dar cumulativa a preturilor si
devalorizarea monetara, manifestata prin scaderea puterii de cumparare a “semnelor”
banesti.
Observatii:
 prin general – intelegem ca nu toate preturile cresc in aceeasi proportie si in acelasi timp,
dar pe ansamblu cresterea (miscarea) ramane ascendenta;
 nu orice crestere a preturilor = inflatie. Uneori nevoia de corelare a diferitelor
produse/grupe de produse, sau eliminarea unor subventii determina o crestere care nu este
asociata inflatiei;
 in trecut inflatia era considerate pur monetara, data de sporirea volumului de moneda, dar
in prezent aceasta are atat o latura materiala cat si functionala. 3
Deoarece inflaţia era considerata un proces monetar, precizarea naturii acesteia se face în
corelaţie cu formele de bani cunoscute în evoluţia societăţii.
a. inflaţie sub forma devalorizării (falsificării) banilor - metale preţioase (separarea conţinutului
nominal al monedelor metalice (mai mare) de conţinutul lor real (mai mic, diminuat prin falsificări
repetate şi pe căi diverse);
b. inflaţie prin banii de hârtie convertibili în aur (atâta timp cât banii de hârtie înlocuiau aurul
monetar mişcarea semnelor valorii oglindea legea circulaţiei bani-aur cu valoare deplină, precum şi
mărirea acestora. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsură, respectiv, cantitatea de bani
aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe acea care rezulta din raportul dintre masa aurului monetar şi
etalonul aur, atunci surplusul de bani de hârtie antrena creşterea preţurilor şi scăderea puterii de
cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie);
c. inflaţie prin banii de hârtie neconvertibili în aur şi/sau neconvertibili în general (pe plan
extern) - acum existenţa funcţională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materiala, în condiţiile în
care singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi
din încrederea populaţiei în buna funcţionare a sistemului monetar, inflaţia poate să apară şi, de fapt,
apare ca un excedent de ofertă monetară.
4
 Natura, conţinutul şi formele inflaţiei in România anilor 1990-2000

• În România, procesul inflaţionist s-a acumulat treptat în anii economiei de comandă,

când sporirea salariilor nominale s-a realizat fără corespondent real în planul producţiei
şi productivităţii.
• Inflaţia a fost un element definitoriu al evoluţiei economiei româneşti la sfârsitul
secolului XX şi începutul secolului XXI, caracterizată printr-o puternică şi dureroasă
criză economică alimentată de folosirea incompletă a capacităţilor de producţie, deficitul
cronic al balanţei comerciale şi de plăţi şi de practicarea şomajului mascat care a generat
plata salariului "pentru simpla prezenţă la locul de muncă".
• Mecanismul oficial al inflaţiei a fost declanşat de masivele creşteri de preţuri după
următorul mecanism:
• apariţia unor bunuri considerate noi, cărora li se fixau totdeauna preţuri mai mari, deşi erau de calitate
mai proastă.
• apariţia şi funcţionarea pieţei paralele (subterane) a reprezentat, de asemenea, un indiciu al
desfăşurării unui proces inflaţionist necontrolat. 5
• Fixarea administrativă a preţurilor bunurilor economice fără o corelare cu mecanismele pieţei, în condiţiile
unei oferte insuficiente a făcut ca potenţialul inflaţionist să se acumuleze şi să nu se manifeste efectiv pe
piaţă. Această situaţie din economie în care piaţa cunoaşte o penurie de produse iar preţurile sunt dirijate
centralizat a fost cunoscută în literatura economică drept inflaţie reprimată caracterizată prin existenţa la
populaţie şi agenţii economici a unor importante economii băneşti, ceea ce înseamnă că există un excedent
de masă monetară peste nivelul dorit, echivalent cu reducerea vitezei de rotaţie a monedei. Această
acumulare de bani se datora faptului că bunurile şi serviciile de consum erau raţionalizate, iar populaţia şi
agenţii economici nu aveau pe ce să-şi cheltuiască veniturile băneşti.
• Ulterior creşterea continuă a inflaţiei a fost un efect al degradării continue a economiei româneşti, indicele
preţului de consum crescând foarte mult. De aici se poate trage concluzia că nivelul de trai al populaţiei din
ţara noastră a fost serios afectat de evoluţiile negative ale economiei, precum şi de măsurile întreprinse
privind privatizarea care nu a fost bine gândită şi de cele mai multe ori nu a fost corelată cu cele mai
potrivite măsuri de protecţie socială.
• Având o economie neperformantă, beneficiind de o monedă fără putere de cumpărare pe piaţa
internaţională, România a avut de ales între a rămâne în urmă din punct de vedere economic şi a se înscrie
în rândul ţărilor ce fac eforturi deosebite pe linia dezvoltării. Susţinerea reformelor a necesitat eforturi pe
linia realizării de excedente comerciale în relaţiile cu ţările dezvoltate economic, condiţie a surplusurilor de
valută necesară finanţării dezvoltării şi stopării inflaţiei.
6
• Cel mai mult, însă, inflaţia în România este explicată, potrivit experţilor U.E., prin politica fiscală
expansionistă şi politica salarială greşită. Politica fiscală reduce mult veniturile populaţiei şi agenţilor
economici ca rezultat al introducerii a numeroase impozite şi taxe, înjumătăţind veniturile şi reducând
posibilităţile de investiţii.
• În ce priveşte politica salarială, nu majorările de salarii reprezintă problema României, ci lipsa articulării lor
cu celelalte componente ale politicii economice, dar mai ales, lipsa unei politici corecte de venituri salariale.
• Însă, politica economică după decembrie 1989 a căzut în capcana realizării expansiunii economice indiferent
de starea balanţei comerciale.
• În România inflaţia trebuie abordată în contextul perioadei pe care o parcurgem şi a obiectivelor care au fost
formulate pentru viitor. Din acest punct de vedere, ceea ce particularizează tranziţia de la economia
hipercentralizată la economia de piaţă este complexitatea şi amploarea problemelor şi dezechilibrelor care se
împletesc cu inflaţia şi criza. Ca urmare, inflaţia nu poate fi abordată după modelul economiilor dezvoltate,
în care, pe de o parte, structurile producţiei materiale, precum şi mecanismele economiei de piaţă s-au creat
şi stabilit în urma unei evoluţii îndelungate, iar pe de altă parte, comportamentul agenţilor economici este
adaptat şi răspunde la mecanismele economiei de piaţă.
• În al doilea rând, dată fiind această trăsătură, lupta contra inflaţiei nu se poate rezuma la pârghiile monetare,
ci trebuie să aibă la bază redresarea producţiei de bunuri şi servicii şi refacerea echilibrului material şi de
piaţă, cererea şi oferta globală. În această abordare, lupta contra inflaţiei se duce atât la nivel macrosocial, de
către autorităţile guvernamentale, cât şi la nivel microsocial, de către întreprinderi. 7
• Menţinerea cererii-globale în sectorul de stat se face prin:
• neplata impozitelor şi taxelor la stat, reducând veniturile bugetare şi, în final, salariile bugetarilor;
• nerambusarea creditelor contractate la bănci, aruncând băncile în faliment, populaţia nemaiputând
recupera banii depuşi;
• neplata furnizorilor şi îndatorarea altor firme, creându-se, astfel, blocajul financiar;
• mărimea cheltuielilor şi generarea pierderilor pentru a se primi ajutoare de la guvern (exemplu, cazul
unor coloşi industriali a RAH Petroşani, Sidex Galaţi, Tractorul Braşov);
• o creştere a preţurilor prin fructificarea unui monopol sau rigidităţii pieţei, (practică la care recurg Conel,
Petrom, Romgaz, RomTelecom, Poşta Română). Băncile îşi acoperă "găurile" provocate de firmele de
stat şi cele pseudoprivate prin dobânzi mari şi împrumuturi de la stat.
• Guvernul va completa veniturile lipsă la buget prin:
• -creşteri de impozite şi taxe;
• - introducerea de noi impozite şi taxe;
• -eliminarea unor facilităţi fiscale pentru firme şi populaţie;
• -împrumuturi pe piaţa internă la populaţie, firme, bănci;
• - reducerea cheltuielilor bugetare şi salarii mici la bugetari.
8
• Toate aceste măsuri au efect inflaţionist pentru populaţie şi efect depresiv pentru firme. Sectorul productiv de
stat, punând în continuare bariere în calea depresiunii, nu va fi afectat prea mult de măsurile guvernului.
Guvernul este campionul monetarismului şi pieţei libere doar când este vorba de populaţie şi sectorul privat.
Pentru interesele sale şi ale monopoliştilor de stat aplică, de fapt, reguli socialiste.
• În consecinţă, restrângerea normală a sectorului productiv de stat, prin blocarea efectelor reglajului global
cerere-ofertă, conduce la menţinerea unei mari cereri de valută pe piaţă şi la împingerea efectelor negative
spre alte sectoare.
• Creşterea accizelor la combustibili este cel mai rău mod posibil de a mări veniturile bugetare, având efecte inflaţioniste similare
deprecierii cursului valutar.
• Şi creşterea dobânzii (dacă se va realiza), pe fondul unui puternic deficit comercial, nu va face decât să compenseze pierderea de
cerere globală datorită inflaţiei, diminuând depresiunea. Dar, în actualele condiţii, generarea expansiunii prin crearea surplusului
de cerere globală nu poate duce, în final, decât la accentuarea inflaţiei pe piaţa valutară, baza depresiunii inflaţioniste.

• Pentru România, existenţa unor diferenţe artificiale, între salarii, create prin distorsiuni administrative şi
chiar legislative, între conducerile multor întreprinderi, chiar nerentabile, şi ceilalţi angajaţi, chiar cu înaltă
specializare, diferenţieri mari în favoarea unor sectoare cum ar fi cel bancar-financiar, regii ale statului sau
ale administraţiilor centrale sau locale, în defavoarea unor industrii, direct productive, de mare tehnicitate şi
altele, reprezintă cauze care alimentează procesul inflaţionist.
• De aceea, în cazul României, politica de reducere a inflaţiei, deşi teoretic bine concepută, nu a dat rezultate
spectaculoase din cauza inconsistentelor din politica monetară şi fiscală.
9
 Evolutia inflatiei in Romania
Rata inflatie
9

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
-1

-2
EU (28 countries) Romania

Sursa:https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/download.do?tab=table&plugin=1&language=en&pcode=tec00118 10
 Trăsături specifice ale inflaţiei contemporane

• proces de depreciere a banilor, prin diminuarea puterii de cumpărare;

• duce la creşterea pe termen lung a tuturor preţurilor;
• reflectă mutaţii structurale în ansamblul sferei circulaţiei bunurilor (excedent al masei
monetare în circulaţie în raport cu oferta de mărfuri);
• se prezinta ca un proces monetar-material (fluxurile monetare şi de credit, le dublează pe
cele reale);
• exprimă un dezechilibru monetar-material;
• disfuncţie acceptată de agenţii economici ca un rău necesar al creşterii economice
(inflaţia moderată, controlată de instituţiile bancare, menţinută în limite suportabile de
salariaţi, oferă şanse de progres general;
• proces structural, care se reflecta la nivel macroeconomic si social (produce restructurari
mari sau mici in structuri economice, mai dureroase sau pozitive).

11
 Cauzele inflaţiei
• inflaţie prin monedă - creşterea excesivă a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri
existente pe piaţă.
Cauzele care aduc la creşterea excesivă a masei monetare:
• finanţarea necontrolată, prin deficit bugetar, a unor cheltuieli publice; dezvoltarea exagerată a creditului
bancar;
• intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute în rezervă;
• intrarea masivă de devize, ca urmare a unui excedent al balanţei plăţilor curente;
• creşterea vitezei de rotaţie a banilor;
• o politică salarială nefondată conform criteriilor economice.
• inflaţie prin cerere - existenţa unui dezechilibru dintre cerere şi ofertă ca urmare a creşterii cererii
agregate.
Cauzele care pot duce la exces de cerere:
• scăderea înclinaţiei spre economisire;
• detezaurizarea, determinată şi întreţinută de instabilitate economică şi politică;
• intrarea de devize (excedentul balanţei comerciale etc);
• sporirea cheltuielilor neproductive (a celor militare);
• dezvoltarea excesivă a creditului de consum;
12
• creşterea excesivă a salariilor fără acoperire în bunuri şi servicii; creşterea demografică susţinută.
• inflaţie prin costuri - apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de
cererea agregată. Dacă firmele sunt confruntate cu o sporire a costului, ele vor răspunde
parţial prin creşterea preţului de vânzare şi parţial prin reducerea volumului activităţii;
Cauzele care pot duce la creşterea costurilor de producţie:
• creşterea preţurilor la materia primă şi sursele energetice;
• creşterea impozitelor şi altor plăţi impuse;
• creşterea mai rapidă a salariilor decât cea a productivităţii;
• costul datoriei-publice;
• devalorizarea monedei naţionale;
• costul importurilor.
• inflaţie structurală - presupune o situaţie gravă perceputa in economie unde cererea şi oferta
agregate se modifică în sens contrar: cererea creşte, iar oferta scade. Ea este considerata ca
avand elemente comune cu inflaţia prin cerere şi cea prin costuri, dar şi componente
specifice: existenţa unor puternice structuri monopoliste, de oligopol şi administrative
birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale
concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.
13
• Pentru determinarea dimensiunilor procesului inflaţionist, se foloseşte un sistem de
indicatori şi indici, fiecare semnaland o latură a inflaţiei.
• Criteriul cel mai bun de măsurare a procesului inflaţionist este decalajul absolut şi relativ
dintre cererea solvabilă nominală şi oferta reală de mărfuri şi servicii.
• Cererea solvabilă include cheltuielile totale dintr-o ţară (indicator agregat care include toti
consumatorii: individuali, firme, producători de bunuri investiţionale; administraţii publice
şi private pentru bunurile sociale; agentii economici din străinătate (exporturile acestuia)).
• Oferta agregată cuprinde: bunurile materiale şi serviciile produse, respectiv prestate într-
un an.
• Decalajul absolut măsoară excedentul de masă monetară, respectiv volumul de instrumente
monetare în circulaţie, care nu are acoperire în mărfuri necesare şi solicitate de populaţie,
sau în diferenţa dintre cererea absolută nominală şi cantitatea reală de mărfuri şi servicii
puse în circulaţie.
• Decalajul relativ se măsoară ca raport procentual dintre mărimea absolută (mentionata mai
sus) şi masa ofertei reale de bunuri.
14
 Indicii şi coeficienţii măsurării inflaţiei contemporane

• indicele preţurilor (bunurilor) de consum (IPC) – evolutia preturilor unui cos de produse,
considerat relevant din perspectiva cheltuielilor efectuate de o gospodarie tipica, exprimă
modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediul urban le
face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă, în concordanţă cu nivelul şi structura nevoii
sociale istoriceşte determinate:
• Indicele de grup al IPC 
 (Q0  P1 )
• Indicele individual al 𝑃
𝐼𝑝 = 𝑃1
0 preturilor  (Q0  P0 )
preturilor

unde: Q0 - reprezintă structura coşului de bunuri ce reflectă nevoia socială în perioada de bază; P0, P1 - preţul
curent şi cel de bază.

• indicele preţurilor de productie (IPP) – evolutia preturilor in etapele care preced consumul final,
inclusive a preturilor materiilor prime, semifabricatelor si produselor care inca nu au fost trimise
spre desfacere.

15
 • indicele puterii de cumpărare a banilor (IPC) se determină ca raport procentual dintre
puterea de cumpărare a banilor în perioada curentă şi puterea de cumpărare a banilor în
perioada anterioară.

Alte formule cunoscute*:

*Sursa: CLEWI, http://www.forbes.com/sites/scottdecarlo/2013/09/18/cost-of-living-extremely-well-index-the-price-of-the-good-life/#732d719741a4

16
• indicele general al preţurilor (IGP) – masoara evolutia tuturor tipurilor de pret care
functioneaza intr-o economie: atat pentru bunurile regasite pentru consum intr-o gospodarie
cat si componente ale bunurilor ce intra in fluxurile de productie.

• deflatorul PIB, PNB - este calculat prin raportarea PIB sau PNB, calculat în preţurile
curente, la PIB sau PNB, calculat în preţurile perioadei de bază:

PIBinpreturileperioa deicurente
IGP 
PIBinpreturileperioa deidebaza

Rata inflaţiei (R;): R, = (IGP -1) x 100%.

Comensurarea inflatiei are ca scop determinarea ratei inflatiei, prin indicele preturilor
bunurilor de consum (IPC), indicele general al preturilor (IGP), sau deflatorul PIB (DPIB).
Rata inflatiei (Ri) – reflecta modificarea relativa a nivelului preturilor intr-un interval de
timp, iar din punct de vedere mathematic, ea reiese in functie de elementele de calcul:
Ri = IPC – 100%; Ri = IGP – 100%; Ri = DPIB – 100%. 17
 Formele inflaţiei
Forme ale inflaţiei legate de majorarea preturilor:
• inflaţie latentă (târâtoare) – creştere medie a preţurilor cu 3-5% anual;
• inflaţie deschisă (marşantă) - creşterea preţurilor între 5-10% anual;
• inflaţie rapidă - creşterea preţurilor cu peste 10% anual, fiind însoţită de o creştere economică lentă sau
chiar de stagnare şi diminuarea producţiei.
• inflaţie galopantă - preţurile sporesc cu peste 15% anual (efect distructiv aspra circulatiei banesti, finantelor
si creditului, provovand conflicte sociale);
• hiperinflaţia - preţurile cresc cu mai mult de 50% pe luna, formă excesivă de inflaţie, care generează
disfuncţii grave în economia naţională cu efecte sociale negative.
Pe langa inflaţia legată de majorarea preturilor mai există:
• inflaţie echilibrată - concomitent cu creşterea preţurilor are loc creşterea salariilor şi veniturilor;
• inflaţia neechilibrată - creşterea bruscă a preţurilor în unele ramuri, veniturile rămânând neschimbate;
• inflaţie anticipată — situaţia când procesele inflaţioniste sunt prognozate de către stat;
• inflaţie neanticipată - situaţia când procesele inflaţioniste nu sunt prognozate de către stat şi se
caracterizează prin creşterea bruscă a preţurilor;
• inflaţie controlată - situaţia când statul poate încetini sau accelera ritmul de creştere a preţurilor pe termen
mediu;
• inflaţie necontrolată - când statul nu are pârghii reale pentru corectarea inflaţiei. 18
 Factorii si cauzele care genereaza inflatia
1. FACTORII ECONOMICI
• Conjunctura economica: starea generala a evolutiei economice a unei tari intr- perioada data, atat situatia interna cat si
fluxurile economice international si corelatiile dintre ele.
• Criza de materii prime – provocata de limitarea resurselor la scara mondiala si pe de alta parte de cresterea preturilor;
• Cresterea preturilor – tendinta constanta care duce la scaderea salariului real si necesita masuri sporite de protectie
sociala.
2. FACTORII MONETARI SI FINANCIARI
• Cresterea necontrolata a semnelor banesti in circulatie, fara acoperire de marfuri si servicii pe piata;
• Abaterea pretului de la valoare, fara a avea la baza costul de productie;
• Emisiunile “fara fond” de semne monetare;
• Diferentierile dintre participantii la schimburile international, in privinta surselor si tipurilor de credit solicitate de tarile
implicate in asemenea operatiuni;
• Datoriile contractate fata de sectorul public sau fata de cel privat;
• Dificultatile de restituire a imprumuturilor scadente.
3. FACTORII EXTERNI
• Diviziunea internationala a muncii;
• Specializarea inter si intra ramura
• Comertul exterior. 19
In literatura de specialitate distingem cel putin patru cauze care dau nastere la inflatie:
A) Cauza monetara – urcarea preturilor se datoreaza cresterii excesive a masei monetare in
circulatie, in raport cu cantitatea de marfuri si servicii oferite pe piata. In scopul mentinerii sau
suplimentarii profiturilor si ratei acumularii, al finantarii cheltuielilor militare, a scaderii datoriei
publice si a echilibrarii balantei de plati - se emite suplimentar o cantitate de hartie-moneda.
• Inflatia prin cerere – preturile cresc prin intermediul fluxului ascendent al cererii. In mod normal cererea ar
trebui sa stimuleze productia, insa in situatia in care volumul cererii reale nu determina sporirea proportional
a ofertei, se manifesta cresterea preturilor.
• Inflatia prin costuri – cresterea salariilor prin cresterea in paralel a preturilor.
B) Creditul – acesta fiind folosit ca o modalitate de a face fata luptei concurentiale de pe piata.
Agentii economice pentru a-si creste oferta apeleaza la credit. Cresterea posibilitatilor de primire
a unor credite – necesita discernamant, garantii, politici echilibrate. Practic pe calea creditului se
pun in circulatie semen banesti care daca nu-si regasesc echivalentul in marfuri si servicii
corespunzatoare, vor spori artificial masa baneasca existenta, creand presiuni inflationiste.
C) Structura pietelor – structura diferentiata a pietelor existente intr-o economie. Cresterea
nivelului general al preturilor este determinata si de conditiile particulare ale formarii preturilor
in anumite sectoare, ramuri si subramuri ale economiei nationale, deoarece influentele negative
dintr-un domeniu se propaga rapid si in celelalte.
20
D) Speculatiile cu valuta – activitatile de tip speculative la care se adauga comertul de pe “piata
neagra” sunt considerate a fi focare inflationiste. Fata de asemenea practice uneori guvernele
manifesta atitudini uneori nepermis de tolerante, care intretin situatia si propaga transferuri
nejustificate de valori.
Exemplu:
• Cetatenii unei tari aduc – din exterior – bunuri care fie nu se gasesc pe piata interna, fie ca sunt la
preturi accesibile, pe care le vand la preturi de specula. Semnele monetare sunt convertite, de
obicei, in valuta, iar schimbul se continua si de partea cealalta. Prin aceste practice se mentin
conditiile propice de mentinere a inflatiei.
• Transferarea unor sume de bani (mari) in conturile din bancile straine, pentru relizarea unor
scopuri licite.
• Specula pe - piata neagra – in privinta raportului dintr-o anumita valuta si moneda nationala.
Alte cauze generatoare de inflatie: dezechilibrul consum-investitii, datoria publica prea mare
comparative cu mijloacele de finantare, dezacordul cerere – oferta, oferta de moneda prea
abundenta etc.
21
 Mecanisme inflationiste
I. Declansarea inflatiei – in general nu exista tulburari ale activitatii economice care sa nu
poata da nastere, in anumite circumstante, la inflatie (recolta slaba, situatie de razboi,
catastrofe naturale etc.). Dupa intensitatea fenomenului distingem:
• Tensiunea inflationista – prevesteste in sectoarele economice importante un dezechilibru survenit in
raportul dintre cererea si oferta existenta pe piata;
• Presiunea inflationista – o etapa mai puternica care se manifesta asupra preturilor, prin doua
mecanisme:
• Modul de fixare a preturilor si a salariilor poate genera, printr-o corelare defectoasa, tensiuni de tip inflationist,
fiind punctul de plecare al spiralei salarii –preturi;
• Schimburile economice dintre tari permit “transferul” cresterii preturilor prin intermediul comertului
(operatiuni import – export), fiind sursa a inflatiei importate.
• Socul inflationist – difera de celelalte (tensiune si presiune) prin caracterul sau intempestiv, prin
importanta si rapiditatea efectelor sale, diferentiindu-l prin 3 aspecte:
• Cand datorita unei cresteri externe a preturilor, importurile se scumpesc (costurile de productie ridicate
influenteaza pretul bunurilor contractate la import);
• Atunci cand exporturile unui stat sunt mari, ca urmare a unei cereri mari, rezulta un excedent comercial
important atunci cand oferta este putin elastica, care va influenta cresterea preturilor;
• Fenomenul de emigratie puternica care produce rarefierea fortei de munca in tara respectiva, iar rezultatul
poate fi cresterea salariilor angajatilor ramasi in interiorul granitelor.
22
II. Desfasurarea fenomenului inflationist
Aceasta poate fi apreciata dupa indicii preturilor (manifestarile acestora) – se masoara
proportionalitatea dintre cauze si efecte. Dupa ce s-a lansat inflatia devine un proces care se
amplifica, care continua sa se dezvolte, chiar si atunci cand stimulul initial a disparut, acesta fiind
inlocuit de factori derivati. Agentii economici cauta sa prevada evolutia viitoare, sa previna elemente
defavorabile, aparand astfel elasticitatea de anticipare. Viteza de desfasurare a proceselor
inflationiste este alimentata de o serie de elemente: cererea de moneda, revendicari salariale,
conjunctura interna si internationala a momentului etc..
III. Stingerea fenomenului
Inflatia nu are un traseu continuu si nici prestabilit, ea isi poate mari sau incetini viteza in functie de
diversi facori care stau la baza existentei ei.
“Pericolul prelungirii inflatiei nu se datoreaza atat fortei celor ce o sustin in mod deliberat, ci slabiciunii celor care i se opun”, ne
spune Friederich A. Hayek, in lucrarea sa Constitutia libertatii, Iasi, Institutul European, 1998, p.349.

Pentru a se stinge temporar inflatia sau modera pe o perioada indelungata trebuie sa se ajunga la un grad de
normalitate ce presupune: stabilizarea productiei si reorientarea ei in functie de cerere, incetarea investitiilor in
ramurile care anterior au dovedit ca acestea duc la cheltuieli neproductive si atragerea de investitii solide,
indreptarea atentiei spre export, corijarea deficitului balantei comerciale, incercarea de corelare a rezultatelor
nationale cu cele mondiale. 23
 Consecinţele inflaţiei

• influenţează negativ asupra nivelului de consum a populaţiei;

• agravează dezechilibrul dintre ramurile economiei naţionale;
• complică funcţionarea sistemului credito-financiar şi contribuie la extinderea
schimbului de barter;
• influenţează negativ asupra sistemului fiscal;
• depreciază acumulările băneşti ale populaţiei;
• duce la redistribuirea venitului naţional şi la diferenţierea socială a populaţiei;
• inflaţia influenţează rata de ocupare a forţei de muncă (a populaţiei).Intre inflaţie
şi şomaj există, o dependenţă invers proporţională, atunci cand creşte inflaţia
şomajul se reduce, iar cand se micşoreaza inflaţia are loc creşterea nivelului
şomajului.

24
 Mijloacele de combatere a inflaţiei
1) Măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă;

Susţinerea ofertei se poate realiza înlăturând cauzele care duc la scăderea producţiei:
• crearea de noi capacităţi de producţie;
• folosirea raţională a resurselor existente;
• înlăturarea nedorinţei de angajare în muncă;
• înlăturarea deficienţelor organizatorice;
• punerea la timp în funcţiune a obiectelor investiţionale;
• asigurarea unor reforme economice coerente;
• încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional.

Excesul dezechilibrat de cerere poate fi temperat prin:

• „amânarea" cererii pe calea reducerii vânzărilor în rate;
• „înghetarea salariilor la bugetari;
• încurajarea economisirii prin dobânzi majorate la depuneri şi prin asigurarea stabilităţii economice şi politice;
• creşterea impozitelor şi taxelor directe care „subţiază" veniturile;
• reducerea cheltuielilor publice;
• ofertarea unor bunuri de folosinţă îndelungată sau de lux, care absorb veniturile populaţiei;
• reducerea creditelor acordate firmelor;
• creşterea ratei dobânzii.
25
Controlul cererii agregate se poate realiza prin doua tipuri de politici economice: politici bugetar-fiscale si
politici monetare.
• Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regula, doua instrumente sau parghii de politica economica,
precum: fie reducerea cheltuielilor publice, care constituie o componenta importanta a cererii agregate,
fie cresterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetara destinata consumului si investitiilor.
Astfel, atat prin politica restrangerii cheltuielilor publice (guvernamentale), care presupune mentinerea
unor deficite bugetare cat mai mici, cat si prin politica presiunii fiscale, care inseamna o crestere a
impozitelor directe si indirecte, se realizeaza asa-numita 'politica deflationista'. Daca aceleasi parghii se
folosesc in sens invers, respectiv cresterea cheltuielilor guvernamentale si reducerea impozitelor, atunci
se are in vedere reducerea somajului, si constituie parti componente ale unei politici denumite
'reflationiste'.
• Politicile monetare vizeaza controlul masei monetare aflate in circulatie si au drept scop, fie blocarea
(inghetarea) masei monetare, fie reducerea acesteia in corelatie cu nevoile circulatiei. Ambele cerinte se
realizeaza prin combinarea, de catre banca centrala, a urmatoarelor instrumente de politica monetara:
manevrarea taxei rescontului, operatiuni de open-market, variatia cotei rezervelor obligatorii.
Manevrarea taxei de rescont reprezinta un instrument dominant al politicii monetare, datorita efectului
sau asupra volumului creditului ce se poate acorda intr-o economie, deci asupra marimii masei
monetare, daca se are in vedere functia de emisiune a creditului. Manevrarea taxei de rescont genereaza
cresterea sau scaderea costului creditului, prin intermediul dobanzilor, fapt care se reflecta in
micsorarea sau marirea masei monetare din circulatie, in concordanta cu obiectivele de politica
monetara ale bancii centrale. 26
Controlul ofertei agregate consta in sustinerea ofertei din economie, actionand asupra tuturor cauzelor care
conduc la scaderea sau stagnarea productiei nationale. Unele din masurile menite sa ajute la relansarea
ofertei globale sunt contrare celor aplicate pentru restrangerea cererii globale din economie. Uneori
stimularea ofertei globale pe termen mediu si lung nu se poate realiza fara anumite impulsuri pe termen scurt
date cererii globale. Cunoasterea profunda si analiza riguroasa a mecanismului si cauzelor fenomenului
inflationist dintr-o tara pot conduce la adoptarea acelor decizii de politica macroeconomica, care sa
contracareze eficient acest efect al dezechilibrelor din economie - inflatia.
• Intre masurile de sprijinire a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera, ca principale, urmatoarele:
• - ieftinirea creditelor, prin scaderea ratei medii a dobanzii pe piata monetara, si acordarea acestora, cu prioritate,
in scopuri productive si acelor agenti economici care prezinta planuri de afaceri viabile. Consecintele acestei
masuri vor fi, atat o crestere a volumului investitiilor in economie, cat si o punere la timp in functiune a
obiectivelor de investitii;
• - acordarea unor facilitati fiscale, care pot insemna: scutiri sau reduceri de impozite in primii ani de activitate;
reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite; scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru
investitiile de capital strain; aplicarea sistemului de amortizare accelerata a capitalului fix; reducerea taxelor
vamale la unele materii prime provenite din import si inglobate in produsele destinate pietei interne; reducerea
taxelor vamale la unele produse finite provenite din import s.a.
• - reducerea costurilor de productie, deziderat care poate fi realizat prin eforturile si implicarea directa a agentilor
economici. Acestia trebuie sa ia in considerare, atat achizitionarea de factori de productie la preturile cele mai
mici de pe piata (fara a fi insa afectata calitatea acestora), cat si cresterea randamentului acestor factori (cresterea
productivitatii muncii, cresterea eficientei capitalului fix, reducerea consumurilor specifice de materii prime si
materiale, cresterea vitezei de rotatie a capitalului circulant etc.).
27
2) Măsuri contra inflaţiei prin costuri:
• găsirea de înlocuitori la energie şi la materiile prime scumpe;
• politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
• distribuirea raţională a veniturilor pe categorii şi grupuri socio-profesionale;
• blocarea preţurilor etc.
3) Măsuri de factură monetară şi financiară:
• deflaţia - prin care statul urmăreşte blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi majorarea
puterii de cumpărare a monedei prin diminuarea cantităţii de monedă în circulaţie;
• revalorizarea - prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul iniţial, mai mare;
• devalorizarea - adaptarea egală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel al pieţei, mai
mic (ieftinirea exportului, stabilirea preţurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele raporturi
valorice);
• manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii - ca formă de existenţă a dobânzii, scontul poate fi
folosit ca instrument în lupta împotriva inflaţiei;
• reducerea impozitelor şi taxelor indirecte - s-a constatat că reducerea sau scutirea firmelor de povara
unei fiscalităţi ridicate dă posibilitate statului să încaseze mai mult din această sursă;
• indexarea preţurilor - stabilirea unui raport de interdependenţă cu cel al veniturilor şi al puterii de
cumpărare;
28
• reducerea deficitelor bugetare.
 Politici antiinflaţioniste
• Deşi inflaţia reprezintă un dezechilibru macroeconomic major, caracteristic economiei mondiale
contemporane, cu consecinţe preponderent negative, are dimensiuni diferite de la o ţară la alta,
ceea ce impune găsirea de modalităţi, mijloace şi căi de combatere specifice fiecărei economii
naţionale.
• Pe de altă parte, având în vedere gradul diferit de dezvoltare economică a ţărilor lumii, se
apreciază că strategiile de luptă împotriva inflaţiei trebuie să fie diferite în ţările dezvoltate faţă de
ţările slab dezvoltate deoarece şi obiectivele urmărite sunt diferite.
• Politicile antiinflaţioniste sunt variate şi în continuă diversificare putând fi grupate după mai
multe criterii:
• a. după doctrina economică ce stă la baza fundamentării progreselor antiinflaţioniste;
• b. după intensitatea şi sensul procesului inflaţionist;
• c. după metodele şi instrumentele folosite;
• d. după obiectivele imediate urmărite;
• e. după posibilităţile pe care factorii de decizie le au pentru a anticipa procesul inflaţionist, ca şi calitatea
acestei anticipări. 29
• Indiferent de criteriul ce stă la baza uneia sau alteia dintre politicile antiinflaţioniste, acestea trebuie
astfel concepute încât să acţioneze în direcţia lichidării sau atenuării ecartului inflaţionist fie
dinspre cererea agregată (restrângerea ei), fie dinspre oferta agregată (creşterea ei).
• În ceea ce priveşte mijloacele şi instrumentele de luptă împotriva inflaţiei, acestea pot fi directe, cu
consecinţe imediate asupra nivelului şi dinamicii acesteia (blocajul preţurilor), sau indirecte, de
politică economică, cu impact asupra mărimii şi dinamicii cererii agregate sau ofertei agregate.
• Dacă se au în vedere obiectivele urmărite, imediate sau permanente, măsurile antiinflaţioniste se
împart în:
• 1. Măsuri privind protecţia agenţilor economici împotriva scăderii puterii de cumpărare şi cuprind: indexarea
salariilor şi a altor forme de venituri (pensii, burse, alocaţii) prin care se urmăreşte acoperirea totală sau
parţială a creşterii preţurilor prin sporuri de venituri; creşterea dobânzilor plătite de instituţiile financiar-
bancare pentru economiile păstrate de populaţie; subvenţionarea preţurilor la unele produse şi servicii de
strictă necesitate şi de mare consum etc.
• 2. Măsuri ce trebuie să urmărească refacerea echilibrului economic, creşterea şi diversificarea producţiei de
bunuri şi servicii, creşterea productivităţii muncii şi întărirea concurenţei.

30
• Din rândul primei categorii de măsuri (Măsuri privind protecţia agenţilor economici
împotriva scăderii puterii de cumpărare) se detaşează prin importanţă indexarea
salariilor sau a altor categorii de venituri. Indexarea reprezintă o componentă
antiinilaţionistă, având ca obiectiv compensarea puterii de cumpărare pe care au pierdut-
o salariaţii, şi alte persoane cu venituri fixe. Indexarea (salariilor, pensiilor, burselor,
alocaţiilor de şomaj, într-un cuvânt a veniturilor fixe) reprezintă o tehnică ce permite
evoluţia veniturilor în sensul creşterii preţurilor, pentru a influenţa puterea de cumpărare
a veniturilor. Aceasta presupune fie creşterea veniturilor indexate cu acelaşi procent de
creştere a inflaţiei (indexarea totală) sau cu un procent inferior (indexare parţială).
Indexarea este, în fapt, mai mult o măsură de protecţie socială şi nu de stopare a inflaţiei.
• Din rândul celei de a doua categorii (Măsuri ce trebuie să urmărească refacerea
echilibrului economic) se detaşează măsurile care au ca obiectiv stoparea inflaţiei,
micşorarea acesteia cu costuri sociale cât mai reduse, fie prin reducerea cererii agregate,
fie prin stimularea ofertei agregate.
31
 Politicile antiinflaţioniste ce vizează controlul cererii agregate

Se derulează cu folosirea unor instrumente fiscale şi monetare adecvate.

• 1. blocajul monetar, adică restricţionarea creşterii masei monetare prin încadrarea
creditului în anumite limite şi politica banilor scumpi (ridicarea ratei dobânzii).
Această austeritate monetară poate da rezultate dacă se aplică pe o perioadă
suficient de mare şi dacă se acceptă un şomaj ridicat.
• 2. blocajul cheltuielilor publice, care conduce la reducerea masei monetare
destinate consumului şi investiţiilor, o reducere a cererii pe piaţă, dar şi la un
şomaj ridicat.
• 3. blocajul veniturilor şi al costurilor salariate, este o altă modalitate de a controla
şi restricţiona cererea agregată. Adesea, această măsură poate lua forma autoritară
a blocajului salariilor, ceea ce poate afecta acordurile dintre patronate şi sindicate.

32
 Politicile antiinflaţioniste ce vizează controlul ofertei agregate
Se realizează pe două direcţii princinale:
• A. Metode de control asupra preţurilor şi veniturilor au ca obiective principale următoarele:
restrângerea influenţei monopoliste asupra creşterii preţurilor şi a veniturilor (vizează acţiunile
patronatului); restrângerea presiunilor privind creşterea salariilor (vizează presiunile sindicale);
îngreunarea fuziunilor de firme (formarea de oligopoluri), care pot lua decizii în direcţia creşterii
preţurilor;
• B. Metode de control pentru stimularea ofertei (producţiei) se folosesc, în principal, următoarele
măsuri: scutiri de impozite şi taxe; încurajarea efectuării de către firme a acţiunilor de cercetare
şi dezvoltare; stimularea de investiţii în direcţia modernizării aparatului de producţie; efectuarea
de cheltuieli pentru perfecţionarea pregătirii profesionale etc. Importante şi consistente sunt acele
măsuri şi pârghii economico-financiare care stimulează creşterea productivităţii factorilor de
producţie şi reducerea costurilor, care conduce la sporirea cererii agregate, însoţită de majorarea
producţiei şi a ofertei pe cale intensivă. De fapt, singura soluţie pentru reducerea sau prevenirea
inflaţiei este obţinerea unei dinamici a productivităţii factorilor de producţie care să devanseze
potenţialul de creştere a costurilor.
33
Va multumesc pentru atentie!

34