Economie - Curs 11

PROBLEMATICA MACROECONOMIEI

- Piata fortei de munca;

- Piata monetara. Dobanda;
- Piata financiara;
- Rezultate ale activitatii la nivel macroeconomic;
- Venitul, consumul, economiile si investitiile.

1
 Salariul si piata fortei de munca
Angajatii nu sunt un simplu factor de productie abstract, ei sunt oameni cu familii, dorinte
si nevoi, si abia apoi forta de munca.
La nivelul societatii preocuparea se indreapta spre calitatea si volumul factorului de
munca, rata somajului etc.
Piata muncii este o sursa constanta de controverse, conflicte sociale si efervescenta
politica. Ultimul secol a cuprins numeroase conflicte intre posesorii fortei de munca si
detinatorii capitalului in privinta salariilor, a conditiilor de munca si egalitatea
retributiilor.
Modul de formare a salariilor in economia de piata este o preocupare permanenta a
specialistilor.
Economistii considera ca salariul mediu este un indicator reprezentativ al castigurilor
obtinute de forta de munca in general.

2
 Trăsăturile pieţei forţei de muncă
Daca dorim sa analizam dinamica nivelului general al salariilor raportandu-ne la dinamica cererii si ofertei de
munca vedem ca salariile cresc daca oferta de munca scade sau cererea de munca creste.
Pentru a gasi o explicatie la cresterea salariilor putem sa analizam factorii determinanti ai cererii de munca.
Atunci cand am analizat cererea si oferta am vazut ca cererea pentru un anumit factor de productie reflecta
productivitatea marginala a factorului respectiv.
Cererea si oferta fac ca salariul sa fie de exemplu mai mare in SUA decat in Mexic.
Factorii determinanti sunt:
• gradul superior de instruire si pregatire profesionala,
• valoare superioara a capitalului pe cap de locuitor si
• tehnologiile moderne.
O alta caracteristica ar fi: diferente intre angajati in privinta salariului in functie de categoriile profesionale.
• In sectoarele mai mici in care angajatii nu sunt organizati in sindicate (agricultura, comert cu amanuntul) salariul tinde
sa fie foarte mic, in timp ce in marile firme din industrie si comunicatii salariul este de 2-3 ori mai mare.
• Din studii s-a constatat ca exista pe de-o parte diferente determinate de munca prestata iar pe de alta parte diferente
diferente sau deosebiri intre persoane.
3
Componentă a factorilor de producţie, piata de forta de munca poate cunoaste urmatoarele trasaturi:
• 1. segmentată – datorita existentei diferitelor profesii si tipuri de munca (piata medicilor, a profesorilor, a
minerilor, a tamplarilor etc.); Datorita gradului ridicat de specializare putem vorbi in cadrup lietei medicilor
de: chirurgic, neurologi, psihiatrii, cardiologi etc. Posibilitatea de a trece dintr-o parte in alta este imposibila:
exp. de la piata minerilor la piata cercetatorilor in domeniu nuclear.
• 2. imperfectă – din cauza segmentarii pe de-o parte dar si din alte motive (existenta unui numar redus de
firme pentru unele profesii, existenta sindicatelor care reduce competitia pe piata ofertelor, interventia
statului, lipsa de informatii etc.);
• 3. reglementată – datorita legislatiei existente dintr-o anumita tara, care cuprinde conditiile generale de
munca pe care angajatorul trebuie sa le asigure, salariul minim, contractul de munca, contributiile la
asigurarile sociale etc.;
• 4. rigidă – ca urmare a trasaturilor de mai sus, la care se mai pot adauga: mentalitatea oamenilor (datorita
considerentului ca obtinerea unui loc de munca este extrem de important si trebuie mentinut cu orice pret),
mobilitatii geografice reduse (din cauza apartenentei la o anumita regiune geografica, diferentelor de cultura,
religie, limba, restictiilor legislative pe piata internationala;
• 5. schimbări continue – cererea de munca la nivelul unei tari nu este total rigida. Pe termen scurt, aceasta se
manifesta, dar pe termen mediu si lung economia unei tari poate sa se dezvolte, ceea ce duce la aparitia unor
ramuri noi, unde cererea de munca poate fi ridicata mai ales pentru lucratorii cu inalta calificare. 4
 Oferta şi cererea de forţă de muncă

• Relaţiile dintre purtătorii ofertei (populaţia) și cererii de muncă (angajatorii) în condiţiile

reglementărilor existente, prin care se stabilesc nivelul şi condiţiile de angajare (inclusiv
salarizarea) prin intermediul contractelor de muncă (individuale şi colective).
• Oferta de forţă de muncă - volumul total de forţă de muncă ce poate fi depus de
populația activă la un moment dat, în schimbul unui salariu.
Trăsături ale ofertei de muncă
• eterogenitate (abilitate, experienţă, motivație → diferenţierea salariilor)
• eminamente perisabilă (nu se poate stoca!)
• influențată puternic de factori non-economici → mobilitate redusă
• Cererea de forţă de muncă - este o cerere derivată care exprima necesarul de forţă de
muncă salariată ce există la un moment dat, în funcţie de un anumit nivel al salariilor (se
exprimă prin numărul locurilor de muncă); 5
 Factori de influență ai ofertei si cererii de munca
Ai ofertei de muncă
• nivelul salariilor;
• volumul populației;
• ponderea populației active în
totalul populației;
• condiţiile de muncă şi numărul
mediu de ore de muncă pe
lucrător;
• existenţa altor tipuri de venituri:
dividende, rente, dobânzi bancare;
Ai cererii de muncă
• nivelul salariilor;
• nivelul prețurilor de vânzare a
produselor create de o anumită
firmă;
• nivelul productivității fizice și
valorice a muncii;
• condițiile generale ale activității
economice;
6
 Reprezentarea grafică a ofertei de forță de muncă
• Efectul de substitutie – un salariat renunta la o
parte din timpul sau liber in favoarea timpului
de munca suplimentar, prin aceasta urmand sa
obtina un venit salarial mai mare.
• Pe masura cresterii salariului orar anumite
persoane prefer sa lucreze mai mult deoarece
utilitatea marginala a salariului suplimentar
obtinut va excede utilitatea marginala a
timpului liber.
• Efectul de venit – un angajat renunta la timpul
de munca in favoarea timpului liber, atunci
cand nivelul salariului sau ii permite sa aiba o
existenta conform cu aspiratiile sale.
• Marimea efectului de venit si a efectului de
substitutie determina forma curbei ofertei
individuale de forta de munca, angajatii fiind
cei care hotarasc asupra cantitatii si calitatii
fortei de munca oferite angajatorilor.

7
8
• Cererea de forta de munca este nevoia sau necesarul de forta de munca salariata ce exista la un
moment dat sau pentru o anumita perioada de timp in cadrul unui sistem economic, in functie de
un anumit nivel al salariilor.
• Marimea cererii de forta de munca – numarul de locuri de munca disponibile, fluxul acesteia
pornind de la institutii si firme inspre populatie. Cererea de forta de munca este o cerere derivate
deoarece aceasta depinde de cererea de bunuri economice si din realizarea de investitii motivate
tot de cererea existenta de anumite bunuri.
• Formarea cererii de forta de munca – poate fi explicate pornindu-se de la premise ca piata fortei
de munca este o piata imperfect concurentiala. In aceasta situatie curba cererii de forta de munca
coincide cu curba venitului marginal al firmei. O firma va obtine profit maxim la acea cantitate
de forta de munca angajata ce permite realizarea egalitatii intre costul marginal provenit din
angajarea unui lucrator suplimentar si venitul marginal obtinut de firma pe baza muncii
lucratorului nou angajat. Pe masura ce apar noi lucratori pentru firma va incepe sa se manifeste
legea randamentelor marginale descrescatoare.

9
Reprezentarea grafică a cererii de forță de muncă

10
Alfred Marshall, in lucrarile sale, ne spune ca cererea de forta de munca depinde de anumiti factori:
• de capacitatea angajatorului de a inlocui cu un alt tip de munca sau cu un alt factor de productie;
• in cazul unei cereri elastice cresterea salariilor poate determina reducerea ocuparii ca urmare a
efectului de contractie;
• daca cererea pentru un anumit bun este mare salariile pot fi ridicate fara a avea efecte si asupra
ocuparii fortei de munca;
• in cazul existentei unui surplus de munca necalificata, salariile mari ale persoanelor calificate pot
fi compensate de salariile mai mici ale persoanelor necalificate.
Elasticitatea cererii de forta de munca are o mare importanta pentru stabilirea salariilor angajatilor,
dar si pentru stabilirea unor raporturi functionale intre angajatori si angajati (cu cat salariul va fi
mai mic cu atat cererea de forta de munca va fi mai mare).
Pentru ca cererea de forta de munca sa fie consideraa elastica trebuie sa existe urmatoarele:
posibilitatea inlocuirii unui tip de forta de munca cu un alt tip; posibilitatea inlocuirii unor factori de
productie (in special capitalul) cu o anumita cantitate si tip de forta de munca; cererea pentru
produsul final al muncii sa fie la randul sau elastica; costurile cu forta de munca sa detina o pondere
insemnata in structura costurilor totale. 11
 Echilibrul pe piaţa forţei de muncă
Piata fortei de munca este o piata imperfecta concurential, nivelul salariului nefiind rezultatul raportului dintre
cererea si oferta de munca, ci a unor factori care tin de politica firmelor, interventia statului si a sindicatelor.
In cadrul acestei piete se intalnesc:
• 1. Monopolul – structura a pietei fortei de munca caracterizata prin faptul ca lucratorii de o anumita profesie
se constituie intr-un sindicat, care actioneaza pe piata fortei de munca ca unic ofertant. In cadrul
negocierilor cu patronatul ei sunt reprezentati de un lider, care impune conditiile de munca si de salarizare.
Aceasta apare cand oferta de munca este inferioara cererii formulate de catre firme.
• 2. Monopsonul – acea piata in care cererea de munca este formulata de catre o singura firma. In acest caz,
salariul si numarul de locuri de munca sunt stabilite de patronat, astfel incat profitul firmei sa fie maxim.
Echilibrul pietei se formeaza pornind de la numarul optim de lucratori (firma va angaja lucratori pana cand
profitul sau va fi maxim, Vmg=Cmg).
• 3. Monopolul bilateral – situatie intalnita frecvent pe piata fortei de munca la nivelul unei firme. Aceasta
piata se caracterizeaza prin existenta unei cereri unice, formulate de sindicatul patronatului (sau de
patronat), si a unei oferte unice, exprimate de sindicatul lucratorilor. In aceste conditii salariul va fi decis in
urma unei negocieri colective, iar marimea acestuia va depinde de de puterea de negociere a celor doi
parteneri de dialog.
12
(a) Monopolul

13
 (b) Monopsonul

OL – oferta de munca; CL – cererea de munca;

In punctul Ec avem situatia de echilibru in conditiile de concurenta perfecta, iar in punctul E* avem echilibrul in cazul
monopsonului, locul de intersectie a curbei venitului marginal cu cererea marginala. Salariul pe care monopsonul il
poate acorda este S*, stabilit de dreapta E*L*.
14
 (c) Monopolul bilateral

S0 – nivelul salariului propus de firma la

inceputul negocierilor;
Smax – nivelul salariului maxim pe care il
poate acorda firma;
Sc – nivelul salariului propus de sindicate
la inceputul negocierilor, denumit si
salariu de propaganda;
Sn – nivelul salariului acceptat de ambele
parti, in urma negocierilor, denumit si
salariu de compromis.

La inceputul negocierilor sindicatele isi afirma exigentele si reclama salariul la un nivel Sc, care este mult mai ridicat decat
cel pe care l-ar putea obtine, si de aceea se numeste salariu de propaganda. Acest salariu le permite grevistilor sa porneasca
negocierile cu o marja confortabila. Pe masura ce greva se deruleaza, rezistenta lucratorilor se micsoreaza, iar exigentele lor
se diminueaza progresiv odata cu reducerea veniturilor proprii, la care trebuie sa apeleze pe perioada intreruperii lucrului.
15
 Argumente in favoarea patronatului sau a grevistilor

• Evolutia indicelui preturilor – daca acesta a crescut, sindicatele vor pretinde cresterea
salariului nominal, pentru a nu deteriora standardul de trai. Daca insa, acesta a ramas
nemodificat, patronatul va insista pe mentinerea salariului nominal la acelasi nivel.
• Evolutia situatiei economice si financiare a firmei. Daca firma a cunoscut o situatie de
prosperitate economica materializata in cresterea cifrei de afaceri si a profiturilor,
sindicatele vor cere majorarea salariilor, dar daca intreprinderea a cunoscut o perioada
de criza, de recesiune, patronatul va insista pe mentinerea nivelului salariului.
• Evolutia productivitatii muncii – va duce la o sporire a ratei marginale a salariului,
permitand majorarea tuturor salariilor. Procentele de crestere sunt stabilite cu multa
acuratete atat de lideri sindicali cat si de patronat.
• Nivelul si dinamica salariului din celelalte firme din cadrul aceleiasi branse.

16
 Salariul: concept, forme şi evoluţie
Munca reprezinta cel mai important factor de productie, fara de care activitatea economica nu ar fi
posibila. Partea din veniturile obtinute de o firma care se repartizeaza lucratorilor corespunzator cu
contributia acestora la obtinerea rezultatelor se numeste salariu sau remuneratie.
Salariul – este pretul “inchirierii” fortei de munca. Salariul reprezinta pentru firma un cost de
productie, iar pentru salariat un venit. Firmele cauta sa-si reduca cheltuielile cu salariile pentru a-si
diminua costurile ca sa obtina profituri maxime.
Salariul are doua forme:
• nominal - suma de bani pe care o primeşte un lucrător pentru munca depusă;
• real - indică cantitatea de bunuri şi servicii care se poate cumpăra cu ajutorul salariului nominal.
𝑆𝑁
SR =
𝑃
𝑆𝑁
SR = x100
𝐼𝑝

Indicele de crestere a salariului real (ISR):

𝐼𝑆𝑁
𝐼𝑆𝑅 = x 100
𝐼𝑃
17
Nivelul salariului trebuie fixat in functie de indicatorii interni ai firmei,
in special de nivelul si dinamica productivitatii marginale a muncii si
mai putin in functie de modificarile care intervin in indicele preturilor
bunurilor de consum.

Alte forme ale salariului

• salariul-venit / salariul-cost
• salariul brut / salariul net
• salariul minim
• salariul de rezervare

18
 Factori de influență ai salariului nominal
Nivelul si dinamica salariului nominal depinde de cel putin urmatorii factori:
• raportul dintre cererea şi oferta de muncă;
• cantitatea de munca;
• nivelul de calificare;
• rezultatele obţinute de firmă;
• politicile salariale ale firmelor;
• acţiunile sindicatelor;
• intervenţia statului;
• rata şomajului;
• salariul minim pe economie.
Pe piata muncii nu se poate vorbi de existenta unui singur nivel al salariului, deoarece aceasta ar presupune
ca lucratorii sa aiba: un singur nivel de calificare, putere de munca, responsabilitate, prductivitate, talent etc.
O egalitate intre salarii ar presupune ca slujbele sa fie identice din toate punctele de vedere. Pe piata muncii
exista insa grupuri neconcurentiale organizate pe profesii, care determina o diferentiere intre salarii.
19
 Influenta statului asupra salariului
Statul are posibilitatea sa influenteze, in anumite limite, nivelul salariului prin intermediul unor
parghii financiare:
• Stabilirea salariului minim pe economie, adica acel nivel sub care nici o firma nu poate cobori
salariul;
• Blocarea salariilor la nivelul existent, pentru o anumita perioada de timp relativ scurta, atunci
cand statul se confrunta cu o inflatie galopanta. Aceasta blocare are loc la nivelul sectorului
bugetar.
• Indexarea salariilor – cresterea salariilor lucratorilor in cazul cresterii indicelui preturilor, pentru
a asigura o protectie impotriva diminuarii salariului real si a deteriorarii standardului de trai.
• Stabilirea marimii indemnizatiei de somaj – daca aceasta este ridicata multi lucratori vor fi mai
curand interesati sa stea in somaj decat sa-si caute un loc de munca, iar firmele vor fi nevoite sa
acorde salarii mai mari.
• Stabilirea nivelului cheltuielilor cu recalificarea somerilor – daca economia traverseaza o
perioada de restructurare, in ramurile in care se restrange activitatea, apar un numar de
concedieri. Chiar daca in paralel in alte ramuri apare o sporire a activitatii, lucratorii
disponibilizati nu vor fi angajati in noile slujbe, deoarece nu au calificarea necesara. Daca statul
isi asuma responsabilitatea calificarii acestor someri, corespunzator acestor meserii solicitate,
salariile vor creste, dar in limite rezonabile.
20
 Diferentierea salariilor
Diferentierea poate fi ca urmare a:
• Nivelului diferit de pregatire al indivizilor, responsabilitatilor, aptitudinilor
individuale, si atitudinii fata de munca pe care o manifesta fiecare;
• Conditiile existente la locul de munca: necesitatea prestarii unor ore suplimentare,
disponibilitatea pentru lucru in zone mai putin accesibile, gradul de risc la care
este expus acesta, tensiunea psihica la care este supus etc.
• Anumite determinari de natura: lipsei de informare a indivizilor care-si cauta un
loc de munca, in ceea ce priveste oportunitatile pe care le au la dispozitie,
mobilitatii reduse a anumitor segmente ale posesorilor de forta de munca si
discriminarii practicate de angajator.
• Diferentele existente intre salarii pot fi de doua tipuri:
• Diferente de compensare;
• Renta de situatie.

21
I. Diferentele de compensare – se acorda in acele zone ale activitatii economice unde oferta de
forta de munca este mai mica decat cererea. Scopul este de a stimula indivizii sa se angajeze in
domenii unde exista solicitari din partea angajatorilor.
Formele prin care se manifesta diferentele de compensare sunt:
• Prime pentru persoanele care se angajeaza in slujbe mai putin attractive;
• Sporuri pentru lucrul in zilele de sambata si duminica;
• Prime pentru cei ce se angajeaza in slujbe care necesita o perioada lunga de pregatire;
• Sporuri la salar pentru angajatii cu munca de raspundere mare sau cei acre lucreaza in conditii de
risc;
• Sporuri salariale pentru angajatii care se angajeaza in slujbe care solicita stagii suplimentare de
pregatire si un dinamism deosebit al activitatii.
II. Renta de situatie – se acorda in functie de gradul de participare al salariatilor la rezultatele
firmei sau la reusita unei anumite activitati si in functie de aptitudinea indivizilor. Poate fi prin:
venituri suplimentare acordate salariatilor care contribuie la: realizarea profitului firmei prin
activitatea de cercetare concretizata in brevete de inventii si inovatii sauprin contributia la
extinderea pietelor de desfacere; sporuri mari pentru indivizii cu aptitudini deosebite (muzica, arta,
sport etc) si care beneficiaza de un prestigiu in randul publicului. 22
 Originea banilor

Banii = denumire generică pentru toate felurile de monedă şi semne de valoare ce

constituie instrumente acceptate în cadrul schimbului;
• Mărfuri - general
• Mărfuri - metale
• Mărfuri - metale preţioase
• Moneda metalică cu valoare intrinsecă (piese tipizate)
• Moneda metalica fără valoare intrinsecă
• Biletele de bancă (bancnote) integral convertibile
• Bancnote cu convertibilitate limitată
• Moneda fiduciară

https://www.youtube.com/watch?v=kkUR9peE-6k
23
 Funcţiile banilor
1. Instrument de măsură a valorii mărfurilor

P = 5 RON P = 50 RON P = 150.000 RON

2. Mijloc de circulaţie: Marfă(A) – B – Marfă(B)

Cumpărare
Vânzare

3. Mijloc de plată
4. Mijloc de conservare a valorii 24
 Masa monetară (bănească)
Reprezintă totalitatea semnelor băneşti dintr-o economie, de care dispun agenţii economici
non-financiari dintr-o economie la un moment dat, destinate:
• achiziţionării de bunuri şi servicii,
• achitării datoriilor,
• constituirii economiilor în vederea investiţiilor şi a altor plasamente.
Componentele masei monetare

Numerar (monede + bancnote); Monedă de cont (bani scripturali).

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/cum-functioneaza-bitcoin-moneda-virtuala-care-a-ajuns-sa-valoreze-peste-
100-de-dolari.html 25
 Lichiditatea masei monetare
Lichiditatea: capacitatea unui activ monetar de a fi folosit imediat, de a-şi îndeplini în
totalitate funcţiile. Pot fi:
• disponibilităţi monetare: lichiditate perfectă (numerar şi depozite la vedere);
• disponibilităţi semimonetare (cvasimonetare): grade de lichiditate mai reduse (necesită
timp şi/sau costuri de transformare în bani lichizi).
Agregatele monetare în România
M1 - Numerar și conturi curente, M1 – masa monetară în sens restrâns
respectiv depozite la vedere
M2 = M1 + Depozite la termen din bancile comerciale
M1 + Depozite la termen M2 – intermediară
(< 2 ani)
M3 = M2 + alte active cu grade diferite de lichiditate M3 – în sens larg
M2 + Depozite la termen (>2ani) + titluri
de valoare, acţiuni/unităţi ale
fondurilor pe piaţă monetară
M4 = M3 + Economiile la termen, diversele plasamente negociabile, titlurile de valoare ale agentilor economici
M3 + Economii la termen
26
si
plasamente
 Baza monetară
Baza monetară (not. M0 sau B sau H) cuprinde acele elemente care pot fi direct
controlate de banca centrală prin intermediul instrumentelor de politică monetară.
Baza monetară = Numerarul + Rezerve constituite de instituţiile financiare şi de
credit (IFM) la banca centrală
M0 = NA + R

Efectul multiplicator

• Printr-un proces de multiplicare, baza monetară se regăsește în economie sub

forma masei monetare măsurată prin agregatele monetare M1, M2, M3;
• Procesul de multiplicare a banilor este pus în evidență prin intermediul
multiplicatorului monetar (Mm);
• Mm se calculează ca raport între un anumit agregat monetar și baza monetară;

27
 Multiplicatorul monetar

Cantitatea de bani Procesul de Cantitatea de bani

controlata de multiplicare din economie (masa
Banca Centrala (multiplicatorul monetara)
(baza monetara) monetar)

M0 → Mm → M1,2,3

M0  NA R M  NADB

unde:
• 𝑁𝐴 - numerar în afara sistemului bancar;
• 𝑅 = 𝑟 ∙ 𝐷𝐵 - rezervele minime obligatorii;
• 𝑟 – rata rezervelor minime obligatorii;
• 𝐷𝐵 – depozitele bancare;
28
 Teorii monetare
Teoria cantitativă a banilor: cererea de bani dintr-o economie (M) depinde de:
• valoarea producției de mărfuri (PT) (unde: T - volumul tranzacțiilor, iar P – nivelul
prețurilor)
• inversul vitezei de rotaţie (circulaţie) a banilor;
Mxv=PxT
IM x Iv = IP x IT
• Viteza de circulaţie (rotaţie) a banilor numărul mediu de tranzacţii sau operaţiuni
monetare mijlocite de o unitate bănească într-un interval de timp.
• Puterea de cumpărare a banilor cantitatea de mărfuri care pot fi achiziţionate cu o
unitate monetară (sau cu anumită sumă de bani)

29
 Piaţa monetară
• cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă rezultate prin confruntarea cererii şi ofertei de
bani corespunzătoare preţului său specific (dobânda).
• urmăreşte compensarea excedentului şi deficitului curent de lichiditate, a disponibilităţilor
(surplusurilor) şi nevoilor temporare de monedă existente la diferiţi agenţi şi subiecţi
economici şi reglarea cantităţii de monedă din economie.
• piaţă a capitalului bănesc pe termen scurt.
Cererea de bani:

mobilul tranzacțional;
mobilul precauției; mobilul speculativ;
(~ valoarea tranzacțiilor) (~ 1/rata dobânzii) 30
 Oferta de monedă
Oferta de moneda - cantitatea de monedă pusă la dispoziţia populaţiei şi agenţilor
economici de către sistemul bancar.
Surse: crearea de monedă de către banca centrală, trezorerie şi băncile comerciale prin
emisiune monetară şi sistemul creditului.

Modificări in oferta monetara

Creșterea Diminuarea
• emisiunea monetară; • retragerea (absorbţia) de monedă;
• acordarea de credite; • rambursarea creditelor;
• diminuarea rezervelor minime obligatorii; • limitarea (plafonarea) creditelor;
• schimbul monedelor străine în monedă • creşterea rezervelor minime obligatorii;
naţională.
• schimbul monedei naţionale în monedă
străină.
31
Echilibrul pe piața monetară

32
 Creditul şi dobânda. Sistemul bancar
Bancile sunt institutii de credit. Ele pun de accord disponibilitatile temporare cu cererile temporare de bani
din economie. Rezulta ca bancile indeplinesc 2 functii: mobilizarea sumelor banesti temporar disponibile si
repartizarea sumelor atrase spre nevoile de depasesc temporar sursele proprii.

33
 Structura sistemului bancar
• Banca centrală sau de emisiune – indeplineste rolul de “banca a bancilor”, ea
supravegheaza si organizeaza relatii monetare-financiare ale statelor pe teritoriul
carora isi desfasoara activitatea.
• Bănci comerciale: - universale;
- specializate:
• bănci de depozit;
• bănci de investiții;
• bănci de economii;
• bănci ipotecare;
• bănci cooperatiste;

34
 Funcțiile băncii centrale
• elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
• autorizarea, reglementarea şi supravegherea a instituţiilor de credit;
• emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
• stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
• administrarea rezervelor internaţionale ale României;
• menținerea stabilității prețurilor.

Funcțiile băncilor comerciale

• mobilizarea sumelor bănești temporar disponibile în economie;

• acordarea de împrumuturi diferitelor categorii de clienți;
• gestionarea conturilor deponenților;

35
 Mărimea dobânzii
• Dobânda simplă (𝑛 ≤ 1):
D = S0 x d‘ x n
• Dobânda compusă (𝑛 > 1):
Sn = S0 (1+d’)n
Dn = Sn - S0
Unde: D – dobânda, S0 - suma inițială; Sn - suma finală; n – perioada (în ani).

Determinarea profitului bancar

• Câștigul bancar brut: CB = Dî – Dp

• Profit bancar brut: PrB = CB – Chf
𝑃𝑟𝐵
• Rata rentabilității: 𝑟𝐵′ = x100
𝐾𝐵
Unde: Dî – dobânda încasată, Dp – dobânda plătită;
36
 Politici monetare
Politica monetara – ansamblul actiunilor de reglementare si dimensionarea masei monetare din economie.
Instrumentele politicii monetare folosite în prezent în România sunt:
• politica operaţiunilor pe piaţa monetară deschisă (open market operations) – atunci cand se doreste scaderea
lichiditatilor aflate pe piata. Banca centrala lanseaza pe piata o parte din titlurile de credit publice sau private
pe care le detine;
• politica de incadrare a creditului – stabilirea de catre Banca Centrala a unor limite maxime ale creditelor care
pot fi acordate de catre bancile comerciale;
• politica taxei scontului – manevrarea masei monetare in mod indirect, prin tehnica rescontarii titlurilor de
credit (Scontarea = actiunea prin care o banca comerciala rascumpara de la clientii sai titlurile de credit
neajunse la scadenta; rascumpararea se face la valoarea nominala fara a se acorda dobanda pe care ar fi primit-
o daca acestea ar fi ajuns la scadenta);
• politica rezervelor minime obligatorii – utilizeaza ca instrument principal cota de reerva pe care fiecare banca
comerciala este obligata sa o depuna la banca centrala, Cand se doreste cresterea masei monetare, banca
centrala, va reduce ponderea rezervelor obligatorii si invers.

Sursa de informatii:
http://www.bnr.ro/Instrumentele-de-politica-monetara-3327.aspx
https://www.youtube.com/watch?v=zwf8fzOpDkg&index=5&list=PL AfujF0YsQdg031S8oJXS76cDFe_dKs9G
37
 (a) Operațiuni pe piața monetară
• se realizează la inițiativa băncii centrale: au loc săptămânal (cele pe termen scurt), respectiv 3 luni
(pe termen lung);
• se realizează la un nivel al dobânzii numit rata dobânzii de politică monetară;
• ghidează ratele de dobândă din economie;
(b) Facilități permanente
• facilitatea de creditare:
• permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată
de dobândă predeterminată;
• această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei
monetare;
• facilitatea de depozit:
• permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă
predeterminată;
• rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a
pieţei monetare. Ratele dobânzilor la facilităţile permanente descriu un coridor simetric în
38
jurul ratei dobânzii de politică monetară.
(c) Rezervele minime obligatorii
= disponibilități bănești ale instituțiilor de credit (în lei și în valută) păstrate la BNR
• scopul principal al RMO constituite în lei: control monetar (aflat în strânsă corelație cu
gestionarea lichidității de către BNR) și stabilizarea ratelor dobânzii pe piața monetară
interbancară;
• scop RMO în valută: temperarea expansiunii creditului în valută.

39
 Piața financiară: concept, funcții, clasificare
• Piata financiara – colecteaza disponibilitatile banesti in favoarea solicitantilor prin
emisiunea si plasarea de titluri mobiliare, cum sunt: actiunile, obligatiunile, certificatele
de investitii si alte produse financiare. Poate fi primara si secundara.
• Pe piata financiara primara – au loc emisiuni si vanzari de titluri mobiliare noi.
• Pe piata financiara secundara – apar tranzactii cu titluri emise anterior, la care participa
posesorii de titluri care doresc sa-si recupereze capitalul avansat si posesorii de resurse
financiare, care doresc sa cumpere, adica care doresc sa investeasca.
• Actiunile – titluri de valoare care atesta detinerea unei parti din capitalul social al unei
societati pe actiuni;
• Obligatiunile – titluri de valoare care atesta un imprumut contractat de o persoana
juridica. Valoarea nominala a obligatiunilor se restituie posesorului la scadenta prin
rascumpararea titlurilor de catre emitent. Pe intreaga perioada primesc si o dobanda
anuala de regula fixa dinainte stabilita.
40
 Operatiunile bursiere
• La vedere – atunci cand transferul titlurilor si plata lor se face in momentul efectuarii
tranzactiilor. Clientii pot opera in acest caz cu doua tipuri de ordine:
• La cel mai bun curs – agentii bursieri pot vinde si cumpara la cursul afisat sau negociat;
• La un curs limitat – clinetul precizeaza cursul maxim pentru cumparare si minim pentru vanzare, iar agentii
bursieri indeplinesc aceste cerinte.
• La termen – in cazul in care in ziua tranzactiei se incheie un contract in care se precizeaza
numarul de titluri, cursul si scadenta. Cedarea titlurilor si plata lor se realizeaza la o data
ulterioara (convenita) denumita scadenta.
Operatiunile bursiere favorizeaza speculatiile.
O eventuala crestere a cursului pana la scadenta aduce un castig cumparatorului deoarece el are
posibilitatea sa le achizitioneze la un curs mai mic, conform contractului si sa le revanda la un curs
mai ridicat
Scaderea cursului aduce un castig vanzatorului care, in ziua scadentei le cumpara la un pret mai mic
si apoi le revinde la un curs mai ridicat, conform contractului initial (la termen).
Sporurile de venit obtinute de detinatorii de titluri provin din doua surse: din dividendele anuale sau
dobanzile anuale aduse de titluri si din castigurile de pe urma modificarii cursului.
41
 Rezultate la nivel macroeconomic
Economia naţională
• sistemul integrat al activităţilor economico-sociale desfăşurate într-un cadru statal
determinat.
• cuprinde ansamblul agenţilor şi subiecţilor economici şi a relaţiilor (fluxurilor)
reciproce, a interdependenţelor ce se stabilesc între aceştia în procesul producţiei
(în activitatea economică).
Agenţii economici
• Gospodăriile (familiile, menajele)
• Firmele (producătorii)
• Statul (sectorul guvernamental)
• Străinătatea (restul lumii)

42
 Caracteristici ale unei economii naționale
Potențialul economic:
• teritoriul naţional cu resursele naturale
• resurse umane
• avuţia acumulată (resurse acumulate) - avuţia materială; stocul de cunoştinţe;
resursele şi potenţialul investiţional (resurse financiare)
• potenţialul militar
• potenţialul economic internaţional
• Configurația diviziunii muncii;
• Mecanismul de funcționare;
• Participarea la circuitul economic mondial;

43
 Nivelul de dezvoltare
• exprimă gradul de dezvoltare a aparatului productiv, a capacităţii tehnologice şi nivelul
de valorificare a potenţialului economic al unei ţări.
• aprecierea are la bază o serie de criterii legate în principal de performanţele economice,
cum ar fi:
• mărimea producţiei,
• structurile economice,
• nivelul productivităţii muncii,
• tipologia procesului de reproducţie,
• poziţia în cadrul comerţului internaţional, ş.a.
Decalaje economice
• diferenţe între nivelele de dezvoltare ale diferitelor economii
• pot fi diferenţe:
• cantitative (producţia şi consumul pe locuitor) şi
• calitative (structurile economice, nivelul productivităţii muncii, locul ocupat în
sistemul relaţiilor internaţionale).

44
 Tipologia economiilor naţionale

Nivel de dezvoltare Structuri economice Mecanisme de funcţionare:

economică

• dezvoltate; • agrare; • piaţă liberă;

• mediu dezvoltate; • agrar-industriale; • planificare centralizată
• în curs de dezvoltare; • industrial-agrare; (de comandă);
• slab dezvoltate. • industriale; • mixte;
• stadiu postindustrial

45
 Circuitul macroeconomic

• ansamblul fluxuri economice (reale şi monetare, de venituri şi de cheltuieli) privite

în interdependenţa şi continuitatea lor.
• Sistemul Conturilor Naționale din România (SCN) reprezintă un algoritm
complex de contabilitate, statistică și analiză macroeconomică fiind utilizat ca
instrument de măsurare a rezultatelor economice dintr-o țară.

Actorii vieții economice:

• firmele (întreprinderile);
• gospodăriile (familiile, menajele);
• sectorul guvernamental (administrațiile publice);
• străinătatea (restul lumii).

46
PIB – produsul intern brut = valoarea bunurilor și serviciilor finale realizate într-un an,
de către toi agenții economici naționali și străini cu activitate în interiorul țării.

Fluxul circular al venitului

47
48
49
50
Va multumesc pentru atentie!

51