Economie - Curs 9

PIATA CU CONCURENTA IMPERFECTA

- Forme de manifestare concurenta imperfecta

- Piata cu concurenta monopolistica:
- Trasaturi caracteristice;
- Echilibrul pe termen scurt
- Echilibrul pe termen lung
- Piata de oligopol:
- Definire, trasaturi si tipologie;
- Fundamente formale;
- Strategii de actiune a firmelor;

1
 Notiuni introductive
• Concurenţa imperfectă se caracterizează prin pierderea anumitor trăsături ale
concurenţei perfecte, fiind gasita in acele ramuri de activitate in care ofertantii detin,
intr-o anumita masura, controlul asupra pretului marfurilor pe care le produc.
• Piaţa cu concurenţă imperfectă este un ansamblu de pieţe care au unele trăsături
comune, dar se şi deosebesc între ele.
Din acest ansamblu fac parte:
• piaţa monopolistă,
• piaţa duopolistă,
• piaţa oligopolistă,
• piaţa monopolistică,
• piaţa tip monopson şi
• piaţa reglementată de stat.
În fiecare din aceste pieţe, vânzătorii ori cumpărătorii pot să hotărască sau să influenţeze,
în grade diferite, nivelul preţului.
2
Pe piata cu concurenta imperfecta nu avem neaparat o firma care sa detina controlul absolut asupra preturilor
produselor proprii, ci doar ca aceasta poate practica un anumit pret cu un anumit motiv.

Exemplu1: piata bauturilor racoritoare care este dominata de companiile Coca-cola si Pepsi. Daca pe piata
pretul unei cutii de sifon ar fi de 75 centi, Pepsi ar practica fie un pret de 70 fie unul de 80 centi, fara ca
profiturile sa-i fie afectate in mod major. Aceasta nu ar putea practica insa un pret de 40$ sau 10 centi
deoarece ar insemna sa dea faliment. Observam astfel ca in concurenta perfecta firma dispune de o libertate
in stabilirea pretului. Aceasta libertate insa difera de la o ramura la alta.

Exemplu: in unele sectoare forta monopolului este foarte mica.

• Daca vorbim de desfacerea cu amanuntul a calculatoarelor, o diferenta de pret de cateva procente are un
efect semnificativ asupra vanzarilor.
• Daca avem in vedere sectorul distributiei energiei electrice, modificarea cu 10% a tarifelor are efect redus
asupra vanzarilor pe termen scurt.
Pe piata cu concurenta imperfecta intalnim rivalitatea spre deosebire de piata cu concurenta perfecta unde o
firma poate vinde atat cat doreste la un pret care predomina pe piata.

1Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Economie, Editura Teora, 2001, pag.189. 3

 Cauzele imperfectiunii pietei
Concurenta imperfecta are la orgine doua cauze principale:
• Atunci cand se obtin economii de scara din productia de serie si cand costurile unitare se pot diminua,
numarul ofertantilor de pe o anumita piata tinde sa fie mai mic; In aceasta situatie firmele mari pot sa
produca bunuri mai ieftine decat cele produse de firmele mici, ceea ce duce la disparitia de pe piata a
firmelor mici;
• Atunci cand patrunderea pe piata se realizeaza cu dificultate datorita:
• unor “bariere de intrare” date de anumite legi si reglementari adoptate de stat, care au ca scop
final limitarea numarului de concurenti;
• unor demersuri costisitoare (date de tehnologia necesara, structura costurilor care pana la urma
determina numarul de concurenti care pot coexista in respectiva ramura).

Cand economiile de scara predomina, cel putin o firma va fi tentata sa-si mareasca productia si
astfel va ajunge sa produca o parte semnificativa din acel produs, in acea ramura. In acest moment
concurenta va deveni imperfecta, putand exista situatia ca o singura firma sa domine piata, sau
piata sa fie controlata de mai multi ofertanti importanti.

4
 Barierele de intrare
Barierele de intrare = factori care fac dificila patrunderea pe piata a altor firme.
Desi diferentele de cost sunt principalul factor determinant al structurii pietei, barierele de intrare pot contribui si ele la
cresterea gradului de concentrare. Cand barierele de intrare sunt inalte, numarul firmelor dintr-un anumit domeniu este
scazut, iar concurenta nu este acerba.
Exemple de bariere de intrare: economiile de scara, restrictii impuse de lege, costuri mari de patrundere pe piata,
publicitatea si diferentele dintre ofertele firmelor concurente.

Restrictii impuse de lege

Uneori statul restrictioneaza concurenta in anumite ramuri de activitate prin: necesitatea de a folosi brevete, restrictii de
intrare pe piata, taxe si contingente vamale etc.
Brevetul – se acorda unui inventator cu scopul de a-i permite unui inventator sa utilizeze temporar si exclusiv un produs
sau un proces.
Restrictii la intrare pe piata – iau forma unor licente pentru anumite servcii publice (telefon, gaze naturale, tv, cablu etc.).
Prin licente statul acorda dreptul exclusive de a presta un serviciu, obligand in schimb firma sa-si limiteze profitul si sa
puna acel serviciu la dispozitia tuturor consumatorilor.
Restrictii la import – pentru a tine la distanta concurenta straina de piata interna.
Contingent vamal = tratament tarifar favorabil = reducerea sau exceptarea de la plata taxelor vamale pentru un anumit
volum de marfuri puse in libera circulatie). 5
Costurile de intrare ridicate
Este un obstacol de ordin economic care nu permit tuturor investitorilor accesul.
Exemplu: pe piata industriei constructoare de aeronave – costul foarte mare al proiectarii si testarii noilor
aparate poate sa descurajeze pe cei care vor sa patrunda pe aceasta piata. In general sunt putine firme care sa
dispuna de 10-15 mld $ cat se considera ca ar costa urmatoarea generatie de avioane.
Pe langa aceste costuri exista si costuri cu caracter nematerial, care uneori pot fi foarte costisitoare. Exemplu
pentru a realiza un program informatic chiar daca o firma dispune de resurse suficiente uneori pentru a-si
vinde produsul este nevoie de o vasta campanie promotionala. Atunci cand programul pe care-l concuram
cunoaste o mare accesibilitate in randul utilizatorilor intrarea pe piata respective este si mai dificila.
Publicitatea si diferentierea produselor
Publicitatea are rolul de a-i informa pe consumatori de existenta unui anumit produs si de a-i fideliza fata de
anumite marci bine cunoscute (crescand astfel puterea producatorului).
Diferentierea produselor, prin ele insele sau prin publicitate pe scara larga poate fi o bariera de intrare, aceasta
contribuind la cresterea puterii producatorilor din ramura respectiva. Ea are si rolul de a-i descuraja pe
potentiali concurenti. Uneori cererea pentru anumite produse este atat de mica incat nu poate suporta numarul
mare de firme producatoare al caror scop este sa-si diminueze costurile. Astfel diferentierea favorizeaza
concentrarea activitatii la nivel de ramura.
6
 Strategii de interventie
Abordand problema concurentei imperfecte Milton Friedman – laureat al Premiului Nobel,
considerat cel mai de seama economist al timpurilor noastre, scria: “Din trei rele trebuie aleasa una:
monopolul privat nereglementat, monopolul privat reglementat de stat sau interventia directa a
statului”.
Principalele strategii prin care statul poate controla efectele concurentei imperfecte sunt:
• Politica antitrust – principala posibilitate de limitare a puterii de piata – consta in adoptarea de
legi care sa interzica anumite tipuri de comportament (incheierea de intelegeri intre firme in
vederea fixarii preturilor) sau limitarea sferei de actiune a anumitor structuri de piata (monopoluri
pure sau oligopoluri cu grad inalt de concentrare).
• Incurajarea concurentei – masuri prin care statul stimuleaza rivalitatea sanatoasa intre firme.
Aceasta presupune ca obstacolele la intrare sa fie cat mai mici, incurajarea firmelor mici, si
neprotejarea pietei interne de concurenta straina.
• Reglementarea – tehnica de control care permite agentiilor specializate sa supravegheze nivelul
preturilor, al productiei, precum si intrarea sau iesirea firmelor din ramuri reglementate (servicii
publice si transporturi). 7
• Proprietatea de stat asupra monopolurilor – s-a considerat ca producerea anumitor
bunuri si servicii (distributia apei, gazului, energiei electrice) este mai bine sa se faca de
catre o singura firma. Problema care s-a dezbatut a fost daca acea firma trebuia sa
apartina statului sau sa faca obiectul unor regementari speciale. Majoritatea tarilor cu
economie de piata au ales varianta reglementarilor, inregistrandu-se in ultimii ani in
multe state privatizarea acelor companii detinute de catre stat.
• Controlul preturilor majoritatii bunurilor si serviciilor – tehnica folosita in perioada
razboiului pentru a preveni anumite fenomene inflationiste si pentru a mentine preturile
practicate in ramurile cu grad ridicat de concentrare la un nivel mai scazut.
• Impozitele – au avut uneori rolul de a atenua efectele distribuirii veniturilor. Aplicand
impozitele asupra monopolurilor statul poate reduce profitul acestor firme, atenuand
astfel efectul social generat de monopol.

Primele 3 strategii formeaza esenta politici economice modern vizavi de marele capital,
urmatoarele au fost applicate in practica dar se regasesc mai rar in tarile cu economie de
piata moderna (exemplu SUA).
8
 Concurenţa monopolistică
Concurenta monopolistica – un numar mare de ofertanti care fabrica produse diferentiate.
Acest tip de concurenta monopolistica seamana cu concurenta perfecta prin faptul ca numarul
ofertantilor este mare, nici unul neavand controlul absolut asupra pietei si se deosebeste prin aceea
ca produsele vandute nu sunt identice.

Exemplu: pretul mare la un produs care se vinde aproape de locatia de domiciliu si mai mic intr-o
locatie mai indepartata. Cand pretul produsului este sufficient de mare sau diferenta este
semnificativa cumparatorul nu va mai cumpara din apropiere si se va deplasa locatie mai indepartata
(aceasta este diferentierea in functie de amplasament).

La fel exista diferentierea prin calitate, caracteristici sau chiar prin diferenta de perceptie.
Exemplu: majoritatea calculatoarelor personale compatibile IBM pot rula aceleasi programe chiar
daca sunt realizate de firme diferite. Industria calculatoarelor personale este o ramura in care avem
concurenta monopolistica, deoarece fiecare producator sustine ca modelul fabricat de el este mai
fiabil, mai rapid sau chiar mai mic decat al concurentilor. 9
 Gradul de concentrare
• Puterea de piata – gradul de control pe care o firma sau un grup de firme il exercita asupra nivelului pretului
si productiei dintr-o anumita ramura de activitate.
• Rata de concentrare – partea de piata sau oferta totala dintr-o ramura ce revine unui grup limitat de firme
(de exemplu primele patru).
• Factorii determinanti ai gradului de concentare sunt:
• Tehnologia si costurile;
• Barierele de intrare;
• Interactiunea strategica (fiecare firma incearca sa cunoasca din timp cum va reactiona rivalii la deciziile pe care le va lua).
• De regula:
• firmele din ramurile de activitate economica unde predomina un grad mare de concentrare prezinta simptomele
caracteristice concurentei imperfect;
• ramurile care produc anumite bunuri (tigari, frigidere, autovehicule, aluminiu, becuri, sapun, constructia de furnale,
prelucrarea carnii etc) au ca si caracteristica ca, cele mai mari doua firme controleaza cel putin 50% din piata de
desfacere;
• raportul dintre cheltuielile de cercetare-dezvoltare si valoarea vanzarilor este maxim, firmele incercand sa-si domine
rivalii prin tehnologie;
• profitul in ramurile cu grad mare de concentrare este ceva mai mare decat in ramurile cu grad de concentrare mai redus.

10
 Caracteristici - concurenţa monopolistică
Concurenţa monopolistică se aproprie cel mai mult de concurenţa perfectă şi de monopol, fiind
opusul oligopolului.
Această piaţă se caracterizează prin următoarele trăsături:
• atomicitatea cererii şi a ofertei, astfel încât fiecare ofertant deţine o cotă mică din piaţă;
• intrare şi ieşire de pe piaţă este relativ liberă, în sensul că există mici cheltuieli legate de accesul
pe piaţă;
• diferenţierea produselor, acestea diferă unele de altele. De exemplu, covrigii de la patiseria de pe
strada X au mai puţină sare decât cei de pe strada Y. Diferenţierea face posibilă concurenţa, atât
prin preţ, cât şi prin alte mijloace, cum ar fi reclama, perioada de garanţie etc;
• transparenţa este mare, dar nu perfectă.
• atât producătorii, cât şi consumatorii suportă cheltuieli de informare. De exemplu, dacă doriţi să
cumpăraţi cei mai buni covrigi din oraşul în care locuiţi, trebuie să pierdeţi timp şi bani pentru ai
căuta şi identifica.

11
 Piața cu concurență monopolistică
• Se aseamana cu concurenta perfecta prin 3 aspecte:
• Numarul vanzatorilor si al cumparatorilor care este mare;
• Intrarea si iesirea pe si de pe piata sunt libere;
• Firmele nu pot influenta pretul pietei.

• Puterea pe piață deținută de fiecare firmă depinde de gradul de diferențiere al produselor. Pe aceasta
piata produsele nu sunt identice. Daca cautam pe rafturile magazinelor vedem ca produsele de pe raft
difera (ex. la cerealele pentru micul dejun avem mai multe marci, la sampoane etc.) dar nu atat de mult
pentru a nu intra in concurenta unele cu altele.

Exemple pentru acest tip de piață:

• firmele producătoare de pastă de dinți;
• săpun;
• șampon;
• deodorant;
• creme de ras etc.
12
 Formarea preţului pe piaţa cu concurenţă monopolistică
• Datorită faptului că produsele sunt diferenţiate firmele îşi stabilesc pe termen scurt preţul.
Din această cauză piaţa monopolistica seamănă cu monopolul numai că, cererea la nivelul
unei astfel de firme este mai elastică.

• Pe termen lung, datorită existenţei profitului pe termen scurt, pe piaţă vor intra mai multe
firme ceea ce va determina o deplasare la stânga a curbei cererii la nivelul unei firme până
când profitul va dispărea (preţul devine egal cu costul total mediu).

• Pe pietele cu concurenta monopolistica, in punctul de echilibru pe termen lung, pretul este

mai mare decat costul unitar, insa profitul economic tinde spre zero.
Concurenta monopolistica favorizeaza aparitia unui excedent de produse noi, iar eliminarea
diferentierilor dintre produse poate duce la diminuarea costurilor si, deci la reducerea
preturilor.

13
Piața cu concurență monopolistică

14
 Piața cu concurență monopolistică
Pe termen scurt
• Cererea are pantă negativă – produsele sunt diferențiate.
• Cererea este relativ elastică – există bunuri substituibile
• Vmg < P
• Maximizarea profitului are loc atunci când Vmg = Cmg.
• Există posibilitatea înregistrării unui profit economic.
Pe termen lung
• Existența profiturilor atrage noi firme în ramură, fără a exista bariere în acest sens.
• Cererea firmei scade de la nivelul inițial la DLR.
• Atât producția, cât și prețul la nivel de firmă vor scădea.
• Producția la nivel de ramură va crește.
• Nu se mai înregistrează profit economic (P = CTM).
• P > Cmg – există o anumită putere pe piață dat de gradul de diferențiere al
produselor.
15
 Notiuni introductive - oligopol
În dezvoltarea istorica a studiilor teoretice cu privire la oligopol se disting doua faze:
• primei faza - denumita si traditionala – se ocupa de studiul concurentei si a monopolului. Deoarece
problemele decizionale ale oligopolului sunt mult mai complexe decât cele ale întreprinderii monopoliste
sau ale celei concurentiale, protagonistii acestei faze, folosind un instrumentar de lucru foarte simplificat, au
sfârsit prin a reduce piata oligopolista la un caz particular al pietei monopoliste. Între acestia la loc de frunte
s-au situat Augustin Cournot (1801-1877), F.Y. Edgeworth si H. von Stackelberg caruia îi si datoram o
prima clasificare a formelor de piata. Premisa de baza de la care au pornit ei a fost urmatoarea: fiecare
întreprindere adopta decizii de productie presupunând ca rivalii sai potentiali nu-si modifica nivelul lor de
productie.
• A doua faza începe cu scoaterea în evidenta a inconsistentei ipotezelor simplificatoare proprii teoriei
traditionale si a cunoscut, la rândul ei, doua directii de actiune:
• Prima directie – consta in aplicarea teoriei jocurilor în studiul comportamentului oligopolului,
îndeosebi dupa publicarea în anul 1944 a cartii „Theory of Games and Economic Behaviour” a marelui
matematician J. von Neuman s a economistului O. Morgenstern.
• A doua directie – foloseste calea elaborarii unor modele de comportament ale oligopolului cât mai
apropiate de situatia reala. Se disting, în aceasta privinta, contributiile aduse de economistul italian
Sylos Labini si a americanilor J. Bain si F. Modigliani.

16
 Teoria jocurilor
• Viata economica – abunda de interactiuni strategice intre anumite firme rivale.
• Pentru a analiza rezultatul acestor interactiuni se apeleaza la teoria jocurilor.
• Teoria jocurilor – presupune analiza situatiilor cu doi sau maimulti decidenti care au
obiective contradictorii.
• Pricipiile teoriei jocurilor au fost formulate de catre J. von Neumann si O. Morgenstern in
lucrarea “The Theory of Games and Economic Behavior” (Teoria jocurilor si
comportamentul economic) – fiind utilizate in anii ‘50 la elaborarea strategiilor de aparare
in cazul izbucnirii unui razboi nuclear.
• Ulterior teoria jocurilor a fost utilizata de economisti pentru a studia interactiunile care
apar la nivelul duopolurilor, conflicte dintre sindicate si conducerea firmelor, politici
comerciale ale statelor, acorduri internationale legate de mediul inconjurator etc.

17
Aplicand teoria jocurilor la pietele cu concurenta imperfecta s-a constatat:
• atunci cand numarul firmelor oligopoliste creste, pretul si volumul ofertei la nivel de
ramura tind sa fie egale cu pretul si oferta de pe pietele cu concurenta perfecta;
• daca firmele decid sa colaboreze in loc sa se concureze, pretul si volumul ofertei se
apropie de pretul si oferta pietelor de monopol;
• In multe situatii oligopolurile nu pot ajunge la un echilibru stabil. Interactiunile
strategice dintre firme pot provoca dezechilibre prin: lansarea de amenintari,
simularea unor actiuni, declansarea unor razboaie in randul preturilor, capitularea
unor firme in fata altor firme mai puternice etc.
• Teoria jocurilor ne ajuta sa intelegem mai bine conflictele, politica, si chiar viata
noastra de fiecare zi.
• Ea ne atrage atentia ca in anumite situatii trebuie sa avem un comportament
imprevizibil.

18
 Oligopolul

• Termenul de oligopol provine din două cuvinte din limba greacă «oligos», care înseamnă
mulţi şi « polein », care înseamnă vânzare.

Această piaţă se caracterizează:

• printr-un un număr mic de producători - aceasta înseamnă că producătorii pot influenţa atât
piaţa cât şi deciziile celorlalţi producători şi din această cauză firmele au un comportament
strategic;
• prin atomicitatea cererii – pe această piaţă există numeroşi cumpărători;
• prin bariere de intrare pe piaţă, de exemplu : costul mare de intrare (în cazul industriei
• producătoare de automobile), brevete de invenţie (produsele anumitor industrii, cum ar fi
aluminiul, produse chimice şi electronice);
• prin omogenitatea produselor (oţel, aluminiu) sau diferenţierea acestora (automobile,ţigări,
telefonie mobilă); 19
• prin faptul că, firmele care acţionează pe această piaţă pot încheia înţelegeri şi în
acest caz putem vorbi de:
• Cartel - un grup de firme care şi-au păstrat autonomia decizională, dar se înţeleg cu privire la
preţ şi la segmentul de piaţă pe care fiecare firmă trebuie să-l deţină (de exemplu OPEC);
• Trust - un grup de firme care nu şi-au păstrat autonomia decizională, ceea ce înseamnă că
firmele în cauză au fuzionat (de exemplu trustul Rompetrol). In urma înţelegerilor dintre firme
acestea acţionează ca un monopol.
• concurenţa pe această piaţă se desfăşoară prin:
o intermediul preţurilor;
o publicitate;
o acordarea de facilităţi consumatorilor.

20
 Criteriile de clasificare a firmelor oligopoliste
1. După natura activităţii sau caracteristicile producţiei ori ale serviciilor:
• Oligopoluri care domină piaţa produselor omogene (petrol, oţel, cafea);
• Oligopoluri care domină piaţa produselor neomogene (industria auto).
2. După gradul de cooperare şi a forţei de concurenţă.
• Oligopoluri fără coordonare
• Oligopoluri cu coordonare parţială
• Oligopoluri complet coordonate
Oligopolurilor fără coordonare - firme care dispută piaţa fără nici un fel de înţelegere prealabilă, strategie,
tactică economică sau comercială. Astfel, apar trei tipuri de relaţii concurenţiale:
a. relaţii de confruntare agresivă – se bazează pe războiul economic în care se folosesc ca arme preţurile de
achiziţie a factorilor de producţie, cantitatea produsă şi publicitatea
b. relaţii hiperconcurenţiale – specifice firmelor care produc bunuri uşor diferenţiate şi se manifestă prin calitate
şi forţă inovatoare.
c. relatii înlănţuite – specifice ramurilor cu mai multe firme care intră în raporturi economice încrucişate
determinate de raporturile între ele, în special datorită specializărilor relativ restrânse din cadrul ramurii.
Oligopolurilor cu coordonare parţială - intre firme se stabilesc fie raporturi de subordonare faţă de o firmă
lider, fie raporturi de înţelegere, coordonare voluntară.
Oligopolurile complet coordonate înţelegerea îmbracă forma unui acord scris (secret sau public). Coordonarea
prin acest acord poate avea ca obiect înţelegerea privind preţul mediu de vânzare, delimitarea pieţelor, etc.
21
 Piața de oligopol

Trăsături:
• Există un număr restrâns de producători/ofertanți (price seeker), dar cu o forta
economica mare.
• Produsele pot sau nu să fie diferențiate.
• Există bariere de intrare pe piață ca producator.

Piața de oligopol se întâlnește în domenii cum ar fi producția de:

• automobile;
• oțel;
• aluminiu;
• produse petroliere;
• computere etc.

22
 Oligopolul

Bariere de intrare
• Economii de scară;
• Existența unor patente;
• Accesul la o anumită tehnologie de fabricație;
• Cheltuielile cu publicitatea;

Măsuri strategice
• Acapararea unei cote de piață cât mai mare;
• Controlul asupra unui factor de producție important;

23
 Echilibrul pe o piață cu concurență de oligopol

• în cazul pieței cu concurență perfectă, de monopol sau monopolistică, producătorii

nu au fost nevoiți să ia în considerare reacția competitorilor;
• în cazul unui oligopol, deciziile asupra cantității și a prețului de vânzare trebuie să
ia în calcul și reacția celorlalți competitori;
• atunci când este atins echilibrul, nicio firmă nu are interesul să schimbe prețul sau
cantitatea oferită.
• se pornește de la premisa că fiecare concurent ia în calcul deciziile firmelor rivale.

24
 Echilibrul Cournot-Nash

• Fiecare firmă acționează în vederea maximizării profitului, considerând producția și

oferta celorlalte firme date.

Duopol:
• există doar două firme;
• bunul este omogen;
• oferta celeilalte firme este considerată ca fiind dată (fixă, constantă);
• producția primului concurent, cea care maximizează profitul, va scădea pe măsură
ce crește cantitatea estimată a fi oferită de cel de-al doilea concurent.

25
 Echilibrul Cournot-Nash (exemplu)

Se dă o funcție liniară a cererii:

• Cererea pieței este dată de P = 30 – Q, unde Q = Q1 + Q2
• Cmg1 = Cmg2 = 0
Curba de reacție a primei firme:
• Venitul total, VT1 = P∙Q1 = (30 – Q)Q1 = 30Q1 – (Q1 + Q2)Q1 = 30Q1 – Q12 – Q2Q1
• Vmg1 = 30 – 2Q1 –Q2 Vmg1 = Cmg1 = 0
• Curba de reacție a firmei 1: Q1 = 15 – 1/2Q2
• Curba de reacție a firmei 2: Q2 = 15 – 1/2Q1

Echilibrul Cournot-Nash:
• Q1 = 15 – 1/2(15 – 1/2Q1) = Q1 = 10 = Q2
• Q = Q1 + Q2 = 20 buc. P = 30 – Q = 10 u.m.
26
Echilibrul Cournot-Nash (exemplu)

27
 Formarea preţului în oligopol

• Comportamentul firmelor care acţionează pe această piaţă este unul strategic,

deoarece fiecare firmă îşi concepe acţiunile în funcţie de comportamentul celorlalte
firme.
• Din această cauză modificarea preturilor este o decizie comună a firmelor
oligopoliste. Pentru a înţelege mai bine, vom presupune că pe piaţa «x» există trei
firme, iar produsele oferite sunt omogene.
• Dacă una din cele trei firme îşi va reduce preţul, scopul fiind acela a-şi mari vânzările,
celelalte firme vor face acelaşi lucru pentru a se putea menţine pe piaţă.
• Acest tip de comportament poate fi considerat un «război al preţurilor», care nu este
întotdeauna cel mai bun, deoarece preţul poate scădea până la nivelul la care devine
egal cu costul unitar, iar profitul dispare.
• Dacă pe piaţă există în schimb un leader, acesta va stabili fie nivelul preţului, fie
cantitatea de bunuri pe care o va realiza.
28
• Un mod frecvent de a rezolva problema este cel al întelegerilor între întreprinderi. Practica a pus
în evidenta doua tipuri de întelegeri: cartelul si principiul pretului director.

Situația prețului director

• Reprezintă situația în care în cadrul unei industrii există un producător important și un număr de
firme mai mici.
• În acest caz, firma dominantă va fixa prețul, astfel încât să-și maximizeze profitul, în timp ce
ceilalți ofertanți îl vor prelua.
• Principiul pretului director (conducator) este o forma de manifestare a concurentei imperfecte în
care o întreprindere de mari proportii fixeaza pretul de vânzare, iar celelalte firme o urmeaza
pastrându-si în schimb deplina libertate în alegerea produsului, activitatea promotionala a
vânzarilor, folosirea canalelor de distributie, etc.
• Daca marfa este omogena, pretul fixat de marea întreprindere va fi identic pentru toate.
• Daca, în schimb, produsul este diferentiat, preturile vor fi diferite dar vor gravita în aceeasi directie, astfel încât,
diferentele de pret între întreprinderi sa se mentina nealterate.
29
Echilibrul în condițiile unei firme lider

30
 Cartelul
Cartelul – organizatie care este formata din mai multe firme independente, care realizeaza produse similare si
care conlucreaza in vederea majorarii preturilor si reducerii productiei.
In prezent, cu unele mici exceptii, legea interzice firmelor sa incheie acorduri secrete in scopul fixarii
preturilor sau impartirii pietelor.
Cu toate acestea firmele sunt tentate sa ajunga la intelegeri tacite. In aceasta situatie ele refuza sa reactioneze la
initiativele concurentilor, fara sa aiba incheiat cu acestia un acord explicit. Cand ajung la intelegeri aceste
firme urmaresc sa practice aceeasi preturi (mari), sa-si mareasca profiturile si sa reduca gradul de risc al
afacerilor pe care le fac.
Trăsături:
• 1) Acorduri privind cantitatea și prețul de vânzare.
• 2) Nu presupune un acord între toate firmele.
• 3) De regulă au caracter internațional (OPEC - Organization of the Petroleum Exporting Countries).
• Odată cu adoptarea legislaţiei cu privire la concurenţă şi protejarea acesteia, în ţările dezvoltate, cu
economie de piaţă, cartelurile, cea mai cunoscută formă de oligopol cooperant au devenit ilegale.
• Astfel că, în timp ce în Statele Unite acestea sunt ilegale, cartelurile naţionale sunt frecvente în Japonia unde
afacerile se desfaşoară în cadrul unui sistem de concurenţă controlată.
• Pentru a descoperi aceste practici considerate ilegale, multe ţări aplică politica de clemenţă. Prin această
metodă, agenţii economici implicaţi în carteluri, care decid sa pună capăt acestor practici şi să furnizeze
31
dovezi esenţiale pot beneficia de imunitate sau de reducerea sancţiunii.
Echilibrul în condițiile OPEC

• CT este curba cererii totale

pentru petrol, iar Oi este oferta
țărilor din afara OPEC.
• Cererea de petrol cu care se
confruntă țările OPEC este dată
de diferența dintre cele două.
• Cantitatea care determină
maximizarea profitului OPEC
este determinată de egalitatea
dintre Cmg și Vmg OPEC.
OPEC va vinde această cantitate
la prețul P*.

32
• Cel mai ilustrativ exemplu modern de cartel este OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol ).
• Dacă în anii ’70 organizaţia a fost foarte eficientă pe piaţa petrolului, reuşind să controleze oferta globală şi
preţurile (de exemplu în anii 1973 – 1974, în numai şase luni, preţul mondial la petrol a crescut de la 2,5$ la
11$ pe baril, pentru a ajunge la începutul anilor ’80 la aproximativ 34$ pe baril ), după 1980 influenţa
acestuia a început să se erodeze. Prin urmare, ponderea în producţia mondială de petrol a ţărilor membre
OPEC a scăzut de la 53,5% în 1973 la 34% în 1993. Cu toate acestea, ele continuă să deţină controlul
asupra unei părţi inseminate din această piaţă.
• Deşi există opinii conform cărora un cartel odată constituit tinde să se comporte asemănător monopolului,
din cele prezentate mai sus putem concluziona că aceste înţelegeri sunt greu de menţinut pe termen lung.
• “Pericolul” destrămării lor în timp vine din mai multe direcţii:
– profiturile substanţiale însuşite de membrii cartelului exercită o puternică atracţie pentru alţi producători, iar prevenirea
intrării lor pe piaţă devine imposibilă pe termen lung în absenţa unor bariere naturale la intrare;
– diferenţele de costuri fac mai dificil un acord asupra preţurilor, mai ales în cadrul oligopolurilor diferenţiate;
– tentaţia unor firme de a ieşi din înţelegerea stabilită şi de participa la competiţie este cu atât mai puternică cu cât ele
dispun de un avantaj de cost şi interesul individual îl domină pe cel comun;
– cu cât numărul firmelor este mai mare, cu atât acceptarea unor concesii este mai dificilă.

33
 Caracteristicile pieţelor economice
Caracteristici Concurenţa perfectă Concurenţa Oligopol Monopol
monopolistică
Număr de Multe firme ofertate Multe firme ofertante. Câteva firme ofertante, Un singur ofertant.
firme independente. Nici una Diferente reale sau de diferente putine sau Produse fara
nu poate controla piaţă. perceptive intre inexistente intre substituenti directi
Produse identice. produse. produse.
Controlul Nu există. Piaţa Pe termen scurt preţul O decizie Control
asupra stabileşte preţul. este stabilit de comună la considerabil, de
preţurilor producător. Pe termen nivelul firmelor. obicei reglementat.
lung de piaţă.
Diferenţierea Nu există. Produsele Există. Există si putem avea şi Nu există.
produselor sunt omogene. produse omogene.
Uşurinţa Uşoară Relativ Dificilă Foarte dificilă
intrării/ ieşirii
de pe piaţă
Locul din Pietele financiare Comertul cu Otel, produse chimice, Servicii locale de
economie (Bursa de valori) si amanuntul (benzina, autoturisme, aeronave telefonie, distributie
unde le unele produse agricole. calculatoare personale … curent si gaze
regasim …) naturale, … 34
Va multumesc pentru atentie!

35