Țurcanu Adrian

AI-191

Tema pentru acasa

Tema № 8: Piaţa factorilor de producţie şi formarea veniturilor factoriale
1. Analiza pietii muncii si formele de manifestasre a salariului;
2. Analiza pietii capitalului real si formele de manifestre a dobinzii;
3. Analiza pietii funciare si formele de manifestare a rentei.

Rezolvare:
Ex1
Analiza pieţei muncii presupune studierea cererii şi ofertei de muncă în vederea realizării
echilibrului dintre cele 2 componente ale pieţei. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă
salarizată care se formează la un anumit moment dat într-o economie şi se exprimă prin
numărul de locuri de muncă. Oferta de muncă este munca pe care o pot depune membrii
societăţii în condiţii salarizate.
Unul din mecanismele principale ale pieţei muncii îl constituie preţul muncii (salariul). În sens
larg salariul reprezintă venitul care revine lucrătorului în schimbul muncii sale sau plata pentru
remunerarea muncii. În sens îngust salariul reprezintă plata pentru forţa de muncă utilizată în
diferite domenii de activitate.
Piaţa muncii se consideră echilibrată, dacă volumul cererii de muncă corespunde volumului
ofertei de muncă (fig. 1).

Punctul de intersecţie a curbei cererii cu cea a ofertei indică nivelul de echilibru dintre
cantitatea cerută şi cantitatea oferită de muncă, căruia îi corespunde salariul de echilibru.
Salariul depinde de următoarele criterii de bază: importanţa muncii salariatului pentru
firmă, ramură, societate; nivelul de calificare a lucrătorului şi complicitatea muncii;
cantitatea muncii; calitatea muncii; rezultatele muncii; acoperirea cheltuielilor de
reproducţie a forţei de muncă. Trebuie de deosebit salariul nominal, disponibil şi real.
 Salariul nominal este cantitatea de bani care se calculează lucrătorului pentru un anumit
timp de muncă (oră, zi, săptămână, lună, an) şi pentru cantitatea de produse obţinute.
Mărimea salariului nominal depinde de: preţul forţei de muncă, care se creează pe piaţa
muncii sub influenţa cererii şi ofertei; situaţia economică care se creează la diferite faze
ale ciclului economic (la faza declinului economic salariul scade, iar la faza avântului –
creşte); politica statului şi a antreprenorilor în domeniul de salarizare. Statul determină
minimul salariului, iar antreprenorii determină salariul în dependenţă de posibilităţile
firmei.
Salariul disponibil reprezintă diferenţa dintre salariul nominal şi impozitele, taxele
obligatorii de stat (impozitul pe venit, taxe sindicale, decontările pentru asigurarea socială
şi medicală), cu alte cuvinte, este acea sumă de bani ce revine spre achitare angajatului.
Salariul real reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii, care pot fi procurate în baza
salariului disponibil.
Salariul real reprezintă capacitatea de cumpărare a salariului disponibil. Salariul real
depinde de: mărimea salariului nominal;
 nivelul de preţuri asupra mărfurilor şi serviciilor;
 mărimea impozitelor;
 capacitatea de cumpărare a banilor.
Salariul real nu creşte în aceeaşi proporţie ca şi salariul nominal. De ex., salariul nominal
poate să crească, însă salariul real poate să rămână la acelaşi nivel sau chiar să scadă,
dacă vor spori preţurile la bunurile economice şi vor creşte impozitele şi alte plăţi
obligatorii.
Salariul se manifestă în următoarele forme principale:
a) salariul în regie este salariul prin care plata pentru muncă se face în funcţie de
timpul lucrat (oră, zi, săptămână, lună, an). Unitatea de măsură a salariului pe
unitate de timp este preţul minim al unei ore de muncă.
b) salariul în acord (cu bucata) este o formă de salarizare prin care remunerarea
lucrătorului se face în raport cu cantitatea de bunuri produse. Salariul în acord
poate fi exprimat:
a)în acord direct, când salariul se stabileşte după un tarif constant;
b) în acord progresiv, când tariful pe unitate de produs se majorează în anumite
proporţii în dependenţă de gradul de îndeplinire a sarcinii;
c) în acord premial, când salariatul primeşte diferite premii pentru rezultate
 Dm – cererea de muncă;
 Sm – oferta de muncă;
 Se – salariul de echilibru;
 E – punct de echilibru 3 obţinute în muncă;
d)în acord global, când o formaţiune de lucrători (brigadă) îndeplineşte un volum de
lucru la termenul stabilit pentru care primeşte salariul respectiv;
3) salariul colectiv este salariul stabilit în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate la
nivel de ramură de activitate;
4) salariul social este acea parte din venitul naţional, care este destinată pentru plata
accidentelor de muncă, bolilor profesionale şi altor plăţi cu caracter social. Salariul are
tendinţa de diferenţiere, care este condiţionată de:
 inegalitatea lucrătorilor.
 Lucrătorii se deosebesc după capacităţile fizice şi intelectuale, după nivelul de instruire şi
pregătire. Salariile sunt cu atât mai mari cu cât pentru îndeplinirea unei funcţii au fost
necesare mai multe studii care solicită timp şi costuri de pregătire;
 neomogenitatea felurilor de muncă.
În economie există munci prestigioase şi mai puţin prestigioase, munci de inovaţie,
conducere, organizare cu rezultate diferite în funcţie de natura lor şi căror le corespund
remuneraţii diferite;
 inegalitatea pieţelor de muncă.
În diferite pieţe de muncă coraportul dintre cererea şi oferta de muncă este diferit, ce
inevitabil influenţează asupra diferenţierii salariului. Salariul la fel diferă în mare măsură
de la o ţară la alta, adică au loc deosebiri naţionale. Deosebirile naţionale ale salariului
sunt condiţionate de următorii factori:
a) nivelul diferit al valorii forţei de muncă (în ţările economic dezvoltate cheltuielile
pentru reproducţia forţei de muncă sunt mai majorate decât în ţările subdezvoltate);
b) nivelul diferit de intensitate a muncii (munca mai intensivă creează într-o unitate de
timp o valoare mai mare, deci şi salariul este mai majorat);
c) nivelul diferit al productivităţii muncii (în ţările dezvoltate productivitatea muncii e
mai înaltă decât în ţările slab dezvoltate, deci şi salariul e mai ridicat);
d) nivelul diferit de organizare a muncitorilor în sindicate

Ex2
Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi plasării
fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital.
Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment
dat şi nivelul dobânzii pe care sunt dispuşi s-o suporte. Cererea de capital are următoarele
componente: capitalul solicitat pentru investiţii;
resursele suplimentare destinate pentru funcţionarea capitalului împrumutat şi pentru plata
dobânzilor;
mijloacele necesare pentru formarea de rezerve.
Oferta de capital reflectă totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament la un
moment dat şi la un anumit preţ (dobândă).
Oferta de capital include:
a) economiile care se formează în perioada dată (la întreprinderi);
b) capitalul eliberat dintr-un împrumut sau dintr-o folosire anterioară;
c) capitalurile băneşti care devin disponibile pentru un interval de timp.
Piaţa capitalului privită în sens îngust reflectă confruntarea cererii şi ofertei de capital real, iar în
sens larg – ea cuprinde toate posibilităţile de procurare ale capitalului, respectiv pieţele de credit
şi titlurilor de valoare.
Piaţa capitalului cuprinde două componente principale: piaţa capitalului pe termen scurt şi piaţa
capitalului pe termen mijlociu şi lung. Piaţa capitalului pe termen scurt (numită piaţă monetară)
cuprinde relaţiile care se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen scurt.
Astfel de piaţă deserveşte operaţiunile interbancare şi efectuează operaţiuni cu active financiare
care au scadenţă scurtă. Piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung cuprinde relaţiile în legătură
cu atragerea şi plasarea de fonduri pe termen mijlociu şi pe termen lung. Piaţa pe termen mijlociu
şi lung include următoarele componente: piaţa financiară formată din piaţa acţiunilor,
obligaţiunilor şi altor titluri financiare pe termen lung; piaţa împrumuturilor pe gaj de titluri pe
termen lung (lombardul); piaţa ipotecară.
Dobânda se prezintă ca un excedent ce revine, sub formă de venit, oricărui capital antrenat într-o
activitate economică, aceste fiind sensul larg care se atribuie dobânzii. Dobânda mai are şi un
sens restrâns, acela de excedent plătit pentru un capital luat cu împrumut.

Ex.3
Piaţa funciară include aceleaşi mecanisme ca şi restul pieţelor: cererea, oferta, preţul,
concurenţa. Însă spre deosebire de restul pieţelor, piaţa funciară este inelastică, deoarece volumul
resurselor naturale este relativ limitat. Cererea faţă de resursele naturale are tendinţa de creştere
în urma sporirii progresului tehnico-ştiinţific, iar oferta de resurse naturale este inelastică faţă de
modificarea preţului, deoarece resursele au caracter limitat. Utilizarea raţională a resurselor
naturale aduce la apariţia rentei economice.
Renta economică reprezintă venitul ce revine posesorului oricărui factor de producţie natura.
Renta funciară este plata pentru folosirea serviciilor legate de pământ.
Renta apare ca o recompensă încasată de proprietarii respectivi pentru transferarea temporară a
dreptului de folosinţă altor persoane. Realizarea rentei economice presupune existenţa simultană
a următoarelor condiţii: bunul respectiv să fie limitat cantitativ; bunul respectiv să nu poată fi
înlocuit cu un alt bun; oferta bunului să fie inelastică în raport cu cererea.
Renta economică se manifestă în următoarele forme:
1. Renta funciară În condiţiile sistemului de producţie feudal renta funciară se manifesta în trei
forme: renta în muncă
– situaţia cănd ţăranul şerb era obligat să lucreze pe pământul moşierului un anumit număr de
zile pe săptămână sau an; renta în produse
– situaţia când ţăranul şerb dădea moşierului o parte din produsul creat sub formă de produse
agricole; renta în bani
– situaţia când ţăranul şerb plătea proprietarului funciar o sumă de bani pentru pământul arendat
2. Renta de monopol reprezintă suma ce se încasează de proprietarii unor suprafeţe de teren de
pe care se obţin produse în cantităţi limitate şi care sunt foarte solicitate de consumatori.
3. Renta minieră apare în ramurile de extracţie şi exprimă plata exercitată de arendaş
proprietarului pentru terenul arendat şi exploatarea zăcămintelor aflate în subsolul acestuia.
4. Renta din construcţii se formează sub influenţa cererii şi ofertei faţă de terenurile de
construcţie şi poziţia lor în centrele urbane. Astfel de rentă influenţează asupra preţului de chirie
a locuinţelor.
5. Renta de raritate reprezintă suma de bani ce revine posesorului de factori de producţie sau de
alte bunuri economice rare, pentru a căror utilizare se plăteşte un preţ mai ridicat.