INTRODUCERE

La 50 de ani după înfiinţarea Comunităţii Economice Europene, România se integra în

structurile Uniunii Europene. Astfel, în 2007, prin aderarea la UE, reuşeam să punem în
sfârşit punct unei îndelungate tranziţii şi să lansăm un nou obiectiv: intrarea în zona euro.
Conform reglementărilor în vigoare , trecerea la moneda unică europeană nu poate
avea loc decât după cel puţin doi ani de la data aderării. Pentru România, adoptarea euro este
un obiectiv strategic deosebit de important şi tocmai de aceea toate elementele care au un rol
în îndeplinirea acestuia trebuie analizate minuţios.
Scopul lucrării de faţă constă în realizarea unei prezentări şi a unei analize a criteriilor
de ordin economic (condiţiile impuse de Tratatul de la Maastricht) care vizează adoptarea
monedei unice europene. În lucrare este prezentat de asemenea şi gradul de îndeplinire al
criteriilor respective în România , evoluţii anterioare şi perspective, continuând cu impactul
(avantaje vs. dezavantaje), exigenţele şi implicaţiile adoptării euro în ţara noastră,
experienţele altor state, eventuale obstacole ce pot apărea în drumul României către euro.
Lucrarea prezintă şi strategia dezvoltată şi abordată pentru îndeplinirea obiectivului vizat în
orizontul de timp stabilit: perioada 2012-2014.
Lucrarea , intitulată “Exigenţe şi implicaţii ale adoptării EURO de către
România”, este organizată de natură să permită punerea în evidenţă a unor aspecte precum :
mutaţiile care se cer înfăptuite în România pentru a permite adoptarea euro, pe parcursul unui
proces complex, care vizează îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală enunţate la
Maastricht, dar şi a criteriilor de convergenţă reală între economia României şi economiei
zonei euro; mutaţiile economice, sociale şi politice pe care euro le va genera după ce va fi luat
locul leului în România.
Astfel, în primul capitol, intitulat “Exigenţe ale adoptării EURO de către
România”, sunt prezentate informaţiile necesare realizării unei analize asupra gradului de
îndeplinire a criteriilor de convergenţă nominale şi reale, asupra experinţei noilor state
membre în demersul adoptării euro şi asupra încadrării României în criteriile de la Maastricht.
Al doilea capitol, intitulat “Rolul şi locul euro pe pieţele internaţionale”, evidenţiaza
competitivitatea existentă între euro şi dolar în contextul mondial şi comportamentul euro pe
diferite pieţe.
Ultimul capitol al acestei lucrări prezintă pe larg “Implicaţiile adoptării EURO de
către România”, oprindu-se asupra consecinţelor adoptării euro de către România, efectele
structurale şi efectele cu caracter dual, consecinţele de natura politică şi nu în ultimul rând
consecinţele asupra sistemului bancar român.
Lucrarea se încheie cu o serie de conluzii rezultate din conţinutul celor trei capitole si
pe baza părerilor personale.

1
 CAPITOLUL 1
EXIGENŢELE ADOPTĂRII EURO DE CĂTRE ROMÂNIA

1.1.Criteriile de convergenţă nominală

Extinderea Uniunii Europene la nivelul "valurilor integraţioniste" din 2004 şi 2007

implică participarea obligatorie, cu un decalaj temporal, a noilor state membre în Uniunea
Economică şi Monetară. Din această perspectivă este foarte important ca noii veniţi să
parcurgă în prealabil procesul de asigurare a convergenţei reale şi nominale şi ca reforma
Consiliului Guvernatorilor BCE, angajată în primăvara anului 2003, să poată rapid intra în
vigoare. Disfuncţiile economice actuale la nivelul Uniunii Monetare Europene riscă să se
amplifice o dată cu integrarea noilor state membre. Pe termen mediu, modernizarea sistemelor
lor sociale şi a infrastructurii sunt de natură să conducă la creşteri ale datoriei externe şi a
deficitului bugetar, tensionând respectarea cu stricteţe a coordonării economice şi a regulilor
de disciplină bugetară.
Nici 1 mai 2004 şi nici 1 ianuarie 2007 sau o dată ulterioară nu marchează sfârşitul
procesului de integrare europeană. Fie că este vorba despre cele 10 state care au aderat la UE
în mai 2004, fie că este vorba despre România şi Bulgaria, statutul dobândit în urma aderării
este acela de stat membru cu derogare în domeniul Uniunii Economice şi Monetare. Acest
statut derogatoriu provizoriu va fi desfiinţat în momentul în care statele care fac obiectul său
vor satisface criteriile de aderare la zona euro.
Criteriile şi valorile standard ale indicatorilor ce stau la baza selectării ţărilor membre
ale Uniunii Monetare Europene (ulterior, ale zonei euro) au fost statuate în Tratatul de la
Maastricht şi în Protocoalele adiţionale şi includ:
- criteriul stabilităţii preţurilor - inflaţia, exprimată cu ajutorul indicelui preţurilor de
consum armonizat (IPCA), să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media
aritmetică simplă a ratelor inflaţiei din cele trei state membre cu cele mai bune performanţe în
acest sens;
- criteriul situaţiei finanţelor publice - a avut în vedere două cerinţe: deficitul bugetar
să nu fie mai mare de 3% din PIB al fiecărei ţări, iar datoria publică să nu depăşească 60% din
PIB;
- criteriul ratei dobânzii - rata dobânzii pe termen lung nu trebuie să depăşească cu
mai mult de 2 puncte procentuale media aritmetică simplă a mediei pe 12 luni a ratelor
dobânzii din cele trei state membre cu cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a
preţurilor;
- criteriul cursului de schimb - ţările membre UE sunt considerate calificate dacă au
respectat, fără să provoace tensiuni, timp de doi ani premergători adoptării euro, limitele
normale de fluctuaţie prevăzute în cadrul Exchange Rate Mechanism II (banda îngustă de ±
2,25%, extinsă ulterior la o bandă mai largă de ± 15% faţă de paritatea centrală în raport cu
euro a monedei naţionale).

2
 Figura nr.1.1.
Limitele de fluctuaţie prevăzute în cadrul ERM II

+ 15% + 15%

paritatea + 2,25%
centrală - 2,25% - 2,25%

- 15%
banda îngustă banda banda tolerată
largă

Tratatul de la Maastricht oferă un oarecare grad de flexibilitate în ceea ce priveşte

calendarul adoptării euro, lăsând decizia efectivă asupra momentului oportun la latitudinea
fiecărei ţări membre, în consultare cu Comisia Europeană şi cu Banca Centrală Europeană.
Dat fiind faptul că, până la începutul anilor '90, Uniunea Europeană a fost un club al
ţărilor bogate, iar structurile economice ale acestora erau, prin definiţie, asemănătoare,
Tratatul de la Maastricht nu face referire la criterii de convergenţă reală, care să asigure un
grad înalt de similitudine şi de coeziune structurilor economiilor ţărilor candidate.
Aşa cum am punctat şi la nivelul primului capitol al prezentei lucrări, consider că este
necesară şi interesantă abordarea criteriilor de convergenţă reală, aşa cum rezultă ele din
teoria zonelor monetare optimale, mai ales în contextul în care atât Comisia Europeană, cât şi
Banca Centrală Europeană au avertizat în ultimii ani asupra riscurilor unei adoptări premature
a euro de către o ţară a cărei convergenţă reală cu structurile vest-europene este insuficientă.
O parte din ţările din valul de aderare 2004 şi-au exprimat opţiunea temporală
referitoare la integrarea în zona euro: cât de repede posibil pentru Slovenia, 2006-2007 pentru
Estonia şi Cipru, 2008-2009 pentru Ungaria, Letonia, Polonia şi Slovacia şi 2010 pentru
Cehia. În schimb, Malta şi Lituania nu au adoptat încă o decizie fermă în acest sens.
Această "extindere în extindere" atrage comentarii diferite în funcţie de accentul
perceput la nivelul Uniunii Economice şi Monetare - cel economic sau cel monetar. Pe de o
parte, politica monetară şi aceea de curs de schimb nu trebuie să fie afectate în mod
fundamental de procesul de extindere câtă vreme litera şi spiritul procedurii de admitere în
zona euro sunt respectate. Pe de altă parte, insuficienţele şi imperfecţiunile actuale ale
procedurilor de supraveghere multilaterală şi de disciplină bugetară ar trebui eliminate o dată
cu integrarea noilor state membre în Uniune.

1.1.1. Extinderea UME din punct de vedere monetar

Extinderea Uniunii Europene va genera, la nivelul anilor viitori, profunde mutaţii ale
structurilor economice. Rata medie de creştere economică înregistrată de ţările candidate a
fost superioară, cel puţin până în 2004, cu aproape 3 puncte procentuale, mediei comunitare.
Structurile productive, financiare şi bancare au fost modernizate şi/sau reconstituite.
Privatizarea economiilor a progresat şi ea de o manieră impresionantă, mai ales după 1997,
pentru a atinge niveluri comparabile cu cele din UE. În fine, UE a devenit principalul partener
comercial şi investitor străin pentru ansamblul ţărilor candidate, confirmând astfel gradul
ridicat de integrare economică a ţărilor candidate în spaţiul economic al UE.
Totuşi, calitatea acestor rezultate obţinute pe linia convergenţei reale nu poate ascunde
persistenţa unor fragilităţi structurale în economiile din Europa Centrală şi de Est:

3
 - persistenţa deficitelor de cont curent, care generează riscul unor puternice
constrângeri pe linia obţinerii de finanţări externe;
- nivelul ridicat al ratei şomajului în majoritatea ţărilor din regiune, care face absolut
necesară o reformă a pieţelor muncii;
- managementul deficitar al finanţelor publice.
În acest context, conform unui studiu realizat recent de Frédéric Allemand, Ungariei,
Cehiei, Estoniei, Letoniei, Maltei şi Slovaciei le trebuie în jur de 25 de ani pentru a realiza un
PIB la nivelul a 75% din PIB-ul statelor din UE151. Este cu atât mai dificil demersul lor de
adoptare a euro, cu cât zona euro are pretenţia unui club exclusivist, care primeşte în rândurile
sale doar statele ale căror economii sunt suficient convergente cu zona euro în termeni
nominali şi în termeni reali. Pe de altă parte, definirea şi punerea în practică de către Banca
Centrală Europeană a unei politici monetare unice optimale pentru economiile "coapte" (deja
membre în zona euro) şi pentru cele în fază de "ajungere din urmă" caracterizate de niveluri
încă ridicate ale inflaţiei se pot dovedi un exerciţiu periculos.
Dilema este următoarea:
(a) în ipoteza că BCE menţine ţinta de inflaţie cu puţin peste 2% pe an pentru
ansamblul zonei euro - pentru a combate inflaţia indusă de noile state membre, rata dobânzii
ar trebui să crească, generând o constrângere asupra creşterii economice pentru ansamblul
ţărilor membre în zona euro şi, mai ales, o încetinire a procesului de ajungere din urmă pentru
noile ţări membre.
(b) în ipoteza că BCE renunţă la ţinta de inflaţie - contravine direct obligaţiei
constituţionale de a menţine stabilitatea preţurilor, conform Art.105 al Tratatului ce stă la
baza Comunităţii Europene.
Procedura de admitere în zona euro are ca obiect aprecierea nivelului de maturitate şi,
in fine, a gradului de convergenţă reală, pentru economiile statelor membre care beneficiază
de derogare cu privire la participarea lor la zona euro.
Instituţiile comunitare şi, în speţă, Parlamentul European au punctat faptul că "pentru
a deveni membre cu statut deplin în zona euro, economiile în tranziţie trebuie să facă progrese
până la un anumit punct în direcţia asigurării convergenţei reale2."
Punerea în practică a procedurii de natură să conducă la înlăturarea statutului
derogatoriu se face în două etape:
- analiza tehnico-administrativă: la fiecare doi ani, precum şi la cererea statului care
beneficiază de derogare, Comisia şi BCE supun atenţiei Consiliului de Miniştri un raport
tehnic privind progresul înregistrat de statele aflate în etapa a II-a a UME în ceea ce priveşte
îndeplinirea criteriilor de convergenţă enunţate la Maastricht;
- aprecierea politică: după consultări cu Parlamentul European şi discuţii la nivelul
Consiliului reunit la nivel de şefi de state şi guverne, Consiliul ia decizia, la propunerea
Comisiei, dacă se întruneşte majoritatea calificată.
Gândită la nivelul anilor 1989-1991, procedura de participare la zona euro nu a avut în
vedere nici creşterea numărului de state membre şi nici eterogenitatea economică la nivelul
zonei euro ce aveau să caracterizeze valurile următoare de extindere. S-a spus că, de fapt,
criteriile de la Maastricht sunt de natură conjuncturală, în măsura în care ele se limitează la
performanţele macroeconomice ale unui singur an - 1997. Ridicând problema acestui
anacronism, multe state candidate subliniază necesitatea unui tratament echivalent, dar nu
identic cu acela aplicat celor 11 state selectate de Consiliul reunit la 3 mai 1998 pentru a se
integra în zona euro.
Principalele solicitări de readaptare vizează, în primul rând, abordarea one size fits all
(„o singură măsură se potriveşte pentru toţi”) care derivă din procedura de evaluare a

1
Frédéric Allemand, L’élargissement de l’Union Economique et Monétaire: enjeux et risques, Revue du Marché
commun et de l’Union Européenne, No.476, mars 2004, p.154.
2
Parlamentul European, Rapport sur l'UEM et l'élargissement: les enjeux stratégiques, Bruxelles, OPOCE,
1999.

4
convergenţei nominale. Aceasta nu permite o analiză pertinentă a convergenţei în cazul
economiilor aflate în proces de "ajungere din urmă". În al doilea rând, aplicarea strictă a
criteriilor de la Maastricht, în special a celor privind inflaţia şi cursul de schimb, ar putea
conduce la rezultatul opus, anume la frânarea procesului de asigurare a convergenţei reale.
Au fost sugerate următoarele soluţii:
- calculul variaţiei ratei inflaţiei în statul candidat să se raporteze nu la media ratei
inflaţiei din cele trei state membre care prezintă cele mai bune rezultate la acest capitol, ci să
fie luată în calcul cea mai ridicată valoare a ratei inflaţiei din statele membre ca bază de
comparaţie sau să se ţină cont de rezultatele înregistrate de trei ţări care, în perioada 1997-
1998, erau într-o situaţie economică similară cu starea ţărilor candidate la zona euro în acest
moment (de exemplu, Irlanda, Spania şi Portugalia);
- condiţia de participare în ERM II timp de cel puţin 2 ani înainte de adoptarea euro
poate să fie suprimată, în sensul de diminuare a acestui interval sau de acceptare a unor marje
de fluctuaţie mai flexibile. Argumentul expus de ţările candidate este acela că, având în
vedere nivelul încă ridicat al inflaţiei lor structurale, le este imposibil să urmărească simultan
obiectivul de inflaţie şi să-şi menţină cursul monedelor lor fix faţă de euro, fără să fie nevoite
să promoveze o politică de austeritate.
Până la această oră, nici una dintre instituţiile comunitare nu a avut în vedere o
modificare a criteriilor de la Maastricht. Cu toate acestea, o trecere în revistă a condiţiilor de
aderare pentru Italia sau Finlanda, care au participat în ERM II timp de mai puţin de 2 ani şi
au putut adopta euro, ne face să realizăm, de fapt, caracterul relativ al literei legii. Aşa cum
afirma şi Christian Noyer, fost vice-preşedinte al BCE şi actualmente guvernator al Băncii
Franţei, "Extinderea (monetară, n.a.) este, în ultimă instanţă, o decizie politică care priveşte în
primul rând statele membre ale Uniunii Europene"3.
BCE nu a aşteptat intrarea primului stat din Europa Centrală şi de Est în zona euro
pentru a-şi regândi sistemul intern de funcţionare. În baza articolului 10.6 din Tratatul de la
Nisa, intrat în vigoare la 1 februarie 2003, BCE a adoptat recomandarea privind reforma
instanţei sale decizionale majore, respectiv a Consiliului Guvernatorilor. Instanţa responsabilă
cu definirea politicii monetare este momentan compusă din 6 directori şi din guvernatorii
băncilor centrale ale statelor membre în zona euro, ceea ce înseamnă, în prezent, o echipă de
18 persoane, fiecare cu drept de vot, cu excepţia preşedintelui, care are drept de vot
preponderent în caz de balotaj.
În viitor, dreptul de vot la nivelul Consiliului Guvernatorilor va fi exercitat în cadrul
unui sistem de "rotaţie asimetrică": toţi guvernatorii vor putea participa la dezbaterile acestei
instanţe, dar numai pentru 15 dintre ei este recunoscut, pentru o perioadă determinată, dreptul
de vot. Modificarea nu afectează dreptul de vot individual al celor 6 directori.
În funcţie de numărul de state care vor participa la zona euro, guvernatorii vor fi
împărţiţi în două sau trei grupuri, fiecare fiind caracterizat de o anumită frecvenţă a exercitării
dreptului de vot.
Încă din momentul aderării lor la UE, noile state membre intră în antecamera zonei
euro, respectiv în faza a II-a UME. În această postură, băncile lor centrale naţionale devin
membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar guvernatorii lor participă
la Consiliul general al BCE, având ca menire să facă preparativele necesare pentru fixarea
irevocabilă a cursurilor de schimb. La data respectivă, statele membre vor fi trebuit deja să
asigure libertatea de circulaţie a capitalurilor şi să aplice legislaţia comunitară referitoare la
sistemele de plăţi, la creditarea trans-frontalieră, la colaterale, la prevenirea contrafacerii
banilor, la interdicţia clară a finanţărilor preferenţiale acordate de băncile centrale naţionale
pentru administraţia publică.
Pentru a facilita integrarea facilă a băncilor centrale naţionale din noile state membre
în Sistemul European al Băncilor Centrale, BCE a angajat un dialog financiar, monetar şi
3
Christian Noyer, Some ECB views on the accession process, The Central and Eastern European Issuers and
Investors Forum, Viena, 2001

5
instituţional cu acestea încă din momentul deschiderii negocierilor de aderare la UE,
îmbrăcând următoarele forme:
- seminarii periodice la nivelul cărora se reunesc, cu o anumită periodicitate, bancherii
centrali din statele membre şi omologii lor din ţările candidate;
- stagii de pregătire la BCE pentru personalul desemnat din partea băncilor centrale
naţionale;
- raportări anuale privind stadiul de pregătire a ţărilor candidate în domeniile
legislaţiei comunitare de interes pentru SEBC.

1.1.2. Extinderea UME din punct de vedere economic

Din momentul aderării la Uniunea Europeană, noile state membre trebuie să-şi
racordeze politicile economice astfel încât să contribuie la realizarea obiectivelor Comunităţii
(conform Art.98 din Tratatul Comunităţilor Europene), respectiv să asigure dezvoltarea
armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice, un nivel de ocupare a forţei de
muncă şi un nivel de protecţie socială ridicate, o creştere economică durabilă şi
neinflaţionistă, un grad ridicat de competitivitate şi de convergenţă economică.
Toate acestea presupun, în primul rând, ca noile state membre să îşi dedice politicile
economice unor chestiuni de interes comun şi să se supună procedurilor de supraveghere
multilaterală. În al doilea rând, aceste state trebuie să respecte principiile de disciplină
bugetară stabilite la nivelul procedurilor aferente deficitului public (articolul 104 din Tratatul
Comunităţilor Europene).
Pentru a facilita integrarea statelor membre în UME, Comisia a creat mai multe
instrumente de sprijin. Totuşi, nimic nu poate garanta că acestea sunt suficiente pentru ca
disfuncţiile actuale să nu se accentueze pe măsura includerii noilor state membre în zona euro.

Măsurile de acompaniament economic în procesul de integrare monetară

Pentru a favoriza schimburile de informaţii între ministerele de finanţe şi băncile
centrale din ţările candidate, pe de o parte, şi instituţiile competente de la nivelul Uniunii, pe
de altă parte, Comisia Europeană a creat un cadru instituţional la nivelul etapei de pre-aderare,
concretizat în:
- publicarea de rapoarte periodice (Regular reports) care pun în evidenţă progresele
realizate de ţările candidate în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga şi a sub-criteriilor
referitoare la transpunerea acquis-ului în domeniul Uniunii Economice şi Monetare şi al
libertăţii de circulaţie a capitalurilor;
- adoptarea unei proceduri de supraveghere fiscală în faza de pre-aderare (Pre-
accession fiscal surveillance procedure). Aceasta include programele economice de pre-
aderare (Pre-accession economic programmes), care permit ranforsarea capacităţii
administrative şi analitice necesare pentru participarea ulterioară la procedurile de
supraveghere multilaterală şi notificările transmise de ţările candidate cu privire la nivelul
datoriei şi al deficitului public;
- evaluarea anuală a riscului de instabilitate financiară, care permite aprecierea
nivelului de pregătire macro-economică (macro-preparedness).
Procedura de pregătire a unui stat membru al UE pentru a trece în faza a II-a a UME,
pe care o va urma şi România începând de la 1 ianuarie 2007 este următoarea:
▪ Comisia include ţările membre în previziunile sale economice semestriale (half
yearly Economic Forecasts) şi în raportul său economic de primăvară (Spring Report);
▪ pe bază de voluntariat, ţările membre pot să prezinte un raport referitor la punerea în
aplicare a procesului Cardiff privind stadiul reformelor structurale;
▪ participarea la country reviews efectuate de Comitetul de politică economică privind
reformele structurale;

6
 ▪ raportarea evoluţiei datoriei publice şi a deficitului public;
▪ orientările principale de politică economică vor include recomandările specifice
făcute de Comisia Europeană;
▪ imediat după aderare, statele membre trebuie să depună programele lor de
convergenţă, ca o actualizare a programelor economice de pre-aderare, precum şi raportul
anual privind reformele economice adoptate în cadrul procesului Cardiff şi raportul privind
planurile naţionale de acţiune din cadrul procesului Luxemburg privind ocuparea forţei de
muncă;
▪ integrarea deplină, post-aderare, în ciclul anual de coordonare economică.

Convergenţă sau divergenţă economică şi monetară europeană?

Criza traversată recent de politica bugetară europeană este relevantă pentru a evidenţia
dificultăţile cu care se face faţă perioadelor de stagnare economică, structurilor interne fragile,
precum şi deficienţelor instituţionale.
Extinderea Uniunii Europene la nivelul valurilor de aderare din 2004 şi 2007 face ca
raportul numeric dintre INs şi OUTs la nivelul zonei euro să devină subunitar - 12 versus 13
sau cel mult egal – 15 versus 15, dacă Estonia, Lituania şi Slovenia vor adopta euro până la
sfârşitul anului 2006. Consecinţele acestei răsturnări de situaţie nu sunt neutre, mai ales în
ceea ce privesc raporturile de forţe dintre membrii Eurogrupului şi celelalte state membre UE.
Chiar dacă este o entitate informală, Eurogrupul permite structurarea schimbului de informaţii
între membrii săi, favorizează coordonarea economică, pregăteşte reuniunile Consiliului
EcoFin şi asigură reprezentarea zonei euro la nivel internaţional.
La ora actuală, Eurogrupul este de facto instanţa la nivelul căreia sunt gândite deciziile
de politică economică, chiar dacă formal ele nu pot fi adoptate decât la nivelul Consiliului de
Miniştri.
Moratoriul acordat Franţei şi Germaniei de către Consiliul EcoFin vis-à-vis de
procedura de sancţionare pentru deficit public excesiv ridică semne de întrebare privind
suveranitatea regulilor aplicabile. Mai mult, miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au
stabilit anul 2008 ca dată limită pentru reducerea deficitului bugetar al Portugaliei la nivelul
limitelor impuse de reglementările europene, în virtutea unor „circumstanţe speciale”. Prin
decizia autorităţilor financiare europene, ţara se va alătura Italiei, care, în martie 2005, a
beneficiat de o măsură similară îndreptată spre revitalizarea economiei prin relaxarea
constrângerilor aferente statutului de stat membru al UE, cu condiţia aducerii deficitelor sub
limitele impuse până în 20074. În 12 din ultimii 13 ani, economia UE a fost depăşită de ritmul
Statelor Unite, context în care Germania şi Franţa au sprijinit schimbările aduse pactului de
stabilitate, oferind astfel ţărilor aflate în dificultate, posibilitatea înregistrării unor deficite
peste nivelul reglementărilor, în condiţii de instabilitate economică, tendinţă care ameninţă să
se propage şi la nivelul noilor intraţi în UE.

1.2. Experienţa noilor state membre în demersul de adoptare a euro

Faptul că la data de 1 mai 2004, România a asistat la aderarea celor 10 noi state
membre la Uniunea Europeană, păstrându-şi statutul de ţară candidată şi multiplele
incertitudini asociate, iar românii au urmărit sărbătoarea din Parcul Cinquantenaire la
televizor, a fost un motiv de tristeţe şi de îngrijorare pentru opinia publică din România.
Modul cel mai inteligent de a valorifica această stare de fapt este acela de a învăţa din
experienţa acestor state în demersurile lor de reforme economice, sociale şi politice pe drumul
spre euro. Comiterea unor greşeli din această postură de observator ar fi de neiertat şi ar
însemna, că, într-adevăr, nici de această dată nu am învăţat din lecţiile istoriei. Obiectivele pe
care şi le-au propus guvernele şi băncile centrale ale ţărilor care au aderat la UE în 2004
4
Roxana Petrescu, UE dă timp de gândire Portugaliei pentru a-şi reduce deficitul bugetar, Ziarul Financiar, 9
spetembrie 2005.

7
privind participarea lor la ERM II şi integrarea în zona euro sunt prezentate în Tabelul nr.1.1.,
cu precizarea că data-ţintă a suferit adaptări pentru unele state.

Tabel nr.1.1.
Obiectivele privind participarea la ERM II şi zona euro ale noilor state membre

Regimul actual de curs
Ţara
de schimb
Cehia Flotare controlată
Bandă de fluctuaţie de
+15 la sută în jurul
Cipru
parităţii centrale faţă de
euro
Consiliu monetar cu
Estonia
euro ca valută-ancoră
Letonia Ancorare strictă la euro
Consiliu monetar cu
Lituania
euro ca valută-ancoră
Ancorare la un coş
Malta
valutar EUR/USD/GBP
Data-ţintă pentru
Obiective privind
intrarea în zona
participarea la ERMII
euro
Participare pe o perioadă
cât mai scurtă (2 ani), cu
2009-2010
bandă de fluctuaţie largă
(+15 la sută)
Intrare rapidă prin
menţinerea actualului 2007
regim de curs de schimb
Intrare imediat după
2007
aderarea la UE
Menţinerea unei benzi
înguste de fluctuaţie (+1 la 2008
sută)
Intrare imediat după
2006
aderarea la UE
Participare pe o perioadă
2008
cât mai scurtă (2 ani)

Participare pe o perioadă
cât mai scurtă (2 ani), cu
Polonia Flotare liberă 2007
bandă de fluctuaţie largă
(+15 la sută)
Participare pe o perioadă
Slovacia Flotare controlată 2007
cât mai scurtă (2 ani)
Intrare cât mai rapidă (la
Slovenia Flotare controlată 2007
sfârşitul anului 2004)
Intrare rapidă, urmată de o
Bandă de fluctuaţie de
participare a cărei durată
+15 la sută în jurul
Ungaria va fi dependentă de viteza 2008
parităţii centrale faţă de
de îndeplinire a criteriilor
euro
de la Maastricht
Sursa: bănci centrale, BCE, Comisia Europeană

Potrivit Articolului 122(2) din Tratat, Comisia Europeană şi Banca Centrală

Europeană trebuie să raporteze Consiliului de Miniştri cu privire la progresele înregistrate de
„statele membre cu derogare” pe calea alinierii legislative la prevederile din Tratat şi a
atingerii unui grad cât mai ridicat de convergenţă sustenabilă.
Statele membre cu derogare sunt acele state care nu au adoptat încă euro, cu excepţia
Danemarcei şi a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care sunt state membre
cu statut special5. Astfel de rapoarte de convergenţă sunt elaborate cel puţin o dată la doi ani
5
Danemarca şi Regatul Unit au statut special datorită acordurilor opt-out. Ele nu fac subiectul raportărilor, dat
fiind faptul că nu şi-au manifestat dorinţa de a adopta euro (Articolul 4 privind Protocolul referitor la Danemarca
şi Articolul 10 (a) privind Protocolul referitor la Marea Britanie).

8
sau la cererea unui anumit stat membru şi cuprind informaţii referitoare la: compatibilitatea
legislaţiei naţionale cu Tratatul de la Maastricht şi cu Statutul Sistemului European al
Băncilor Centrale (SEBC) şi al Băncii Centrale Europene; stabilitatea preţurilor; poziţia
bugetară guvernamentală; stabilitatea cursului de schimb; rata dobânzii pe termen lung; alţi
factori. Cel mai recent raport, elaborat în octombrie 2004, se poate constitui într-o carte
deschisă României, din care aceasta poate să beneficieze de învăţămintele tranziţiei spre euro
în statele candidate la UME.
Analiza de ansamblu asupra compatibilităţii legislative şi a gradului de convergenţă
economică în statele supuse analizei a relevat următoarele aspecte:
(a) Compatibilitatea legislaţiei naţionale, incluzând statutele băncilor centrale
naţionale, cu Articolele 108 şi 109 din Tratat, respectiv Statutele SEBC şi BCE, trebuie să fie
asigurată. În ceea ce privesc noile state membre, independenţa băncilor lor centrale naţionale
şi conformarea acestora din urmă la obiectivele SEBC au fost luate în considerare încă din
perioada de pre-aderare.
(b) În privinţa criteriului stabilităţii preţurilor, valoarea de referinţă calculată în august
2004, având la bază, în calitate de cele mai performante trei state – Finlanda, Danemarca şi
Suedia, a fost de 2,4%. Din cele 11 state care fac obiectul analizei în Raportul de Convergenţă
din 2004, doar 5 îndeplineau acest criteriu, respectiv Cehia, Estonia, Cipru, Lituania şi
Suedia.
(c) Criteriul privind poziţia bugetară guvernamentală, în concordanţă cu procedura
asociată deficitelor excesive, prevăzută în Articolul 104 din Tratat, era îndeplinit doar de 5 din
cele 11 state membre analizate, respectiv Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia şi Suedia.
(d) Pe data de 28 iunie 2004, coroana estoniană, litas-ul lituanian şi tolar-ul sloven au
aderat la ERM II. Coroana cehă, forint-ul maghiar, lira cipriotă, lats-ul leton, lira malteză,
zlot-ul polonez, coroana slovacă şi coroana suedeză nu au aderat încă la mecanism.
(e) Criteriul ratei dobânzii pe termen lung a avut, în august 2004, valoarea de referinţă
de 6,4%. Ratele dobânzii pe termen lung au înregistrat valori sub cea de referinţă în Cehia,
Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Slovenia, Slovacia şi Suedia, sens în care se poate afirma că
aceste state îndeplinesc criteriul ratei dobânzii. Pentru Estonia, unde nu există titluri
guvernamentale pe termen lung sau alte valori comparabile, nu se poate afirma dacă acest
criteriu este îndeplinit sau nu.
În Tabelul nr.1.2. este prezentată situaţia compatibilităţii legislative şi a îndeplinirii
criteriilor de convergenţă de către cele 11 state analizate.

Tabel nr.1.2.
Situaţia compatibilităţii legislative şi a îndeplinirii criteriilor de convergenţă în statele
candidate la zona euro

9
 Rata
Cursul
Compatibilitatea Stabilitatea Poziţia bugetară dobânzii pe
de
legislativă preţurilor guvernamentală termen
schimb
lung
Cehia Nu Da Nu Nu Da
Estonia Nu Da Da Nu Da
Cipru Nu Da Nu Nu Da
Letonia Nu Nu Da Nu Da
Lituania Nu Da Da Nu Da
Ungaria Nu Nu Nu Nu Nu
Malta Nu Nu Nu Nu Da
Polonia Nu Nu Nu Nu Nu
Slovenia Nu Nu Da Nu Da
Slovacia Nu Nu Nu Nu Da
Suedia Nu Da Da Nu Da
Sursa: serviciile Comisiei Europene

Cu atât mai utilă se dovedeşte analiza la nivel de stat, date fiind particularităţile de
politică monetară, fiscală şi de curs de schimb.
1. Cehia - În privinţa integrării băncii centrale în SEBC la momentul adoptării euro,
legislaţia din Cehia şi, în special, Actul Băncii Naţionale a Cehiei nu sunt pe deplin
compatibile cu Articolul 109 din Tratat şi Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe 12 luni premergătoare lunii august 2004 a fost de 1,8%,
Cehia îndeplinind astfel criteriul stabilităţii preţurilor.
Cehia a înregistrat în 2003 situaţia unui deficit excesiv, deficitul bugetar fiind de
11,7% din PIB, deficit care a fost redus spectaculos în 2004 până la nivelul de 3% din PIB.
Datoria publică se încadrează în limita stabilită, fiind de 37,8% din PIB, ceea ce face ca
Republica Cehă să se înscrie în trendul îndeplinirii criteriului finanţelor publice.
Coroana cehă nu participă la ERM II şi prezintă un regim de flotare administrată, cu
intervenţii ocazionale din partea băncii centrale. Criteriul cursului de schimb nu este, în aceste
condiţii, îndeplinit în Cehia.
Rata medie a dobânzii pe termen lung în Cehia pe 12 luni premergătoare lunii august
2004 a fost de 4,7%, fiind astfel îndeplinit criteriul ratei dobânzii.
2. Estonia - În ceea ce priveşte integrarea băncii centrale în SEBC la momentul
adoptării euro, legislaţia din Estonia, cu precădere Actul Băncii Centrale (Eesti Pank),
constituţia Republicii Estonia, legea valutară şi legea privind securitatea coroanei estoniene,
nu este pe deplin compatibilă cu Articolul 109 din Tratat şi cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe ultimele 12 luni premergătoare lunii august 2004 a fost de
2%, fiind îndeplinit, la ora actuală, criteriul stabilităţii preţurilor.
Estonia nu face obiectul procedurii de deficit excesiv, aceasta înregistrând un excedent
bugetar de 3,1% din PIB în 2003 şi o datorie publică de 5,3% din PIB. Este, astfel, îndeplinit
criteriul finanţelor publice.
Începând cu 28 iunie 2004, Estonia participă la ERM II şi autorităţile estoniene s-au
angajat să susţină unilateral consiliul monetar în cadrul ERM II. Coroana estoniană nu a
deviat faţă de paritatea centrală. La momentul evaluării, participarea Estoniei la ERM II avea
o durată mai mică de 2 ani, astfel încât criteriul cursului de schimb nu a fost încă îndeplinit.
Dată fiind absenţa, parţial explicată prin nivelul redus al datoriei publice, a unor titluri
de stat pe termen lung sau alte titluri comparabile, a fost identificat un indicator privind rata
dobânzii, bazat pe ratele dobânzii active din sistemul bancar. Acest indicator a înregistrat un
nivel mediu de 4,6% pe perioada analizată, dar nu este suficient de relevant pentru a aprecia
situaţia îndeplinirii criteriului ratei dobânzii pe termen lung în Estonia.

10
 Concluzia evaluării este aceea că Estonia îşi păstrează statutul de „stat membru cu
derogare”.
3. Cipru - Legislaţia cipriotă şi, în particular, Legea Băncii Centrale a statului Cipru,
nu sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 2,1%, fiind astfel îndeplinit, de către
Cipru, criteriul stabilităţii preţurilor.
Cipru face obiectul procedurii de deficit excesiv (6,4% din PIB în 2003), având şi o
datorie publică de 70,9% din PIB. Criteriul finanţelor publice nu este, în acest context,
îndeplinit.
Lira cipriotă nu participă la ERM II chiar dacă este ancorată la euro, cu o marjă de
fluctuaţie de +/- 15%. Nu este, îndeplinit, în acest context, criteriul cursului de schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 5,2%, fiind
astfel îndeplinit criteriul corespunzător.
4. Letonia - Legislaţia letonă şi, în particular, Legea Băncii Letoniei, nu sunt pe deplin
compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 4,9%, nefiind îndeplinit, de către
Letonia, criteriul stabilităţii preţurilor. Mai mult, până la sfârşitul anului 2004, inflaţia a
crescut, nivelul pe 2004 fiind de 6,2%.
Letonia nu face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind de 1,5%
din PIB în anul 2003, iar datoria publică de 14,4% din PIB. Criteriul finanţelor publice este
îndeplinit, având în vedere că în 2004 deficitul bugetar s-a redus la 0,8% din PIB.
Moneda naţională a Letoniei (lats) nu participă la ERM II şi este ancorată la DST, cu o
marjă de fluctuaţie de +/- 1%. Nu este, îndeplinit, în acest context, criteriul cursului de
schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 5%, fiind
astfel îndeplinit criteriul corespunzător, însă diferenţialul de dobândă faţă de zona euro a
crescut în anul 2004 cu aproape 1 punct procentual.
5. Lituania - Legislaţia din Lituania şi, în particular, Legea Băncii Centrale a
Lituaniei, Constituţia din Lituania, legea valutară şi legea privind credibilitatea monedei
naţionale (litas) nu sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu
Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 0,2%, fiind astfel îndeplinit, de
către Lituania, criteriul stabilităţii preţurilor.
Lituania nu face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind de 1,9%
din PIB în 2003, iar datoria publică de 21,4% din PIB. Criteriul finanţelor publice este, în
acest context, îndeplinit, chiar dacă ponderea deficitului bugetar în PIB a crescut uşor până la
nivelul de 2,5%.
Începând cu 28 iunie 2004, Lituania participă la ERM II şi autorităţile lituaniene s-au
angajat să susţină unilateral consiliul monetar în cadrul ERM II. Litas-ul nu a deviat faţă de
paritatea centrală. La momentul evaluării, participarea Lituaniei la ERM II avea o durată mai
mică de 2 ani, astfel încât criteriul cursului de schimb nu a fost încă îndeplinit.
Rata medie a dobânzii pe termen lung pe perioada de referinţă a fost de 4,7%, fiind
astfel îndeplinit criteriul corespunzător.
6. Ungaria - Legislaţia din Ungaria şi, în particular, Actul Băncii Centrale a Ungariei
(Magyar Nemzeti Bank) şi Constituţia nu sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din
Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 6,5%, nefiind îndeplinit criteriul
stabilităţii preţurilor.
Ungaria face încă obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind de
6,2% din PIB în 2003, iar datoria publică de 59,1% din PIB. Criteriul finanţelor publice nu
este, în acest context, îndeplinit, chiar dacă, în 2004, deficitul bugetar s-a redus până la 4,5%
din PIB.

11
 Forint-ul ungar, care este ancorat la euro cu o marjă de fluctuaţie de +/- 15%, nu
participă la ERM II, criteriul cursului de schimb nefiind îndeplinit de către Ungaria.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 8,1%, nefiind
astfel îndeplinit criteriul corespunzător. Ratele dobânzii pe termen lung în Ungaria au avut o
evoluţie divergentă faţă de nivelurile din zona euro, posibilele explicaţii fiind primele mari de
risc valutar şi expectaţiile inflaţioniste puternice.
7. Malta - Legislaţia din Malta şi, în particular, Actul Băncii Centrale a Maltei, nu
sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 2,6%, nefiind îndeplinit, de către
Malta, criteriul stabilităţii preţurilor.
Malta face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind în 2003 de
9,7% din PIB, iar datoria publică de 71,1% din PIB. Criteriul finanţelor publice nu este, în
acest context, îndeplinit.
Lira malteză, care este ancorată la un coş de valute în care euro deţine o pondere de
70%, nu participă la ERM II, nefiind astfel îndeplinit criteriul cursului de schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 4,7%, fiind
astfel îndeplinit criteriul corespunzător. În perioada analizată, diferenţialul ratei dobânzii faţă
de zona euro a fost de aproximativ 0,4 puncte procentuale.
8. Polonia - Legislaţia din Polonia şi, în particular, Actul Băncii Naţionale a Poloniei
şi Constituţia Poloniei, nu sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu
Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 2,5%, iar pe întregul an 2004, de
3,5%, nefiind îndeplinit, de către Polonia, criteriul stabilităţii preţurilor.
Polonia face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind de 4,5% din
PIB în 2003, respectiv 4,8% în 2004, iar datoria publică de 45,4% din PIB. Criteriul finanţelor
publice nu este, în acest context, îndeplinit.
Zlotul polonez nu participă la ERM II şi este supus flotării libere, fără intervenţii
corective din partea băncii centrale. Polonia nu îndeplineşte, la acest moment, criteriul
cursului de schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 6,9%, nefiind
îndeplinit criteriul corespunzător. Ratele dobânzii pe termen lung în Polonia au înregistrat
evoluţii divergente faţă de zona euro, ceea ce poate fi asociat cu îngrijorările privind politica
fiscală şi inflaţia.
9. Slovenia - Legislaţia din Slovenia şi, în particular, Actul Băncii din Slovenia, nu
sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 4,1%, nefiind îndeplinit, de către
Slovenia, criteriul stabilităţii preţurilor.
Slovenia nu face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar fiind în 2003
de 2% din PIB, iar datoria publică de 29,4% din PIB. Criteriul finanţelor publice este, în acest
context, îndeplinit.
Începând cu 28 iunie 2004, tolar-ul sloven participă la ERM II şi cursul său evoluează
în jurul parităţii centrale. La momentul evaluării, participarea Sloveniei la ERM II avea o
durată mai mică de 2 ani, astfel încât criteriul cursului de schimb nu a fost încă îndeplinit.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 5,2%, fiind
îndeplinit criteriul corespunzător, diferenţialul ratei dobânzii faţă de zona euro fiind de
aproximativ 0,6 puncte procentuale.
10. Slovacia - Legislaţia din Slovacia şi, în particular, Actul Băncii Naţionale a
Slovaciei, nu sunt pe deplin compatibile cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul
SEBC/BCE.
Rata medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 8,4%, nefiind îndeplinit, de către
Slovenia, criteriul stabilităţii preţurilor.

12
 Slovacia face obiectul procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar în 2003 fiind de
3,7% din PIB, iar datoria publică de 42,6% din PIB. Criteriul finanţelor publice nu este
îndeplinit, chiar dacă în 2004 deficitul bugetar s-a redus până la 3,3% din PIB.
Coroana slovacă nu participă la ERM II şi este supusă unui regim de flotare
administrată, cu intervenţii ocazionale din partea băncii centrale. Slovacia nu îndeplineşte, la
acest moment, criteriul cursului de schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 5,1%, fiind
îndeplinit criteriul corespunzător. Diferenţialul ratei dobânzii faţă de zona euro a fost, la data
analizei, de aproximativ 0,9 puncte procentuale.
11. Suedia - În Raportul de Convergenţă din 2002, evaluarea Comisiei Europene a
fost aceea că Suedia îndeplineşte deja 3 criterii de convergenţă (privind stabilitatea preţurilor,
finanţele publice şi ratele dobânzii), fără însă să îndeplinească criteriul privind cursul de
schimb. De asemenea, Raportul a atras atenţia asupra faptului că legislaţia din Suedia nu este
compatibilă cu Articolul 109 din Tratat, respectiv cu Statutul SEBC/BCE.
În ce priveşte independenţa financiară a băncii centrale, precum şi integrarea acesteia
în SEBC la momentul adoptării euro, compatibilitatea legislativă nu este încă asigurată. Rata
medie a inflaţiei pe perioada analizată a fost de 1,3%, Suedia continuând să îndeplinească
criteriul stabilităţii preţurilor.
Suedia nu face obiectul procedurii de deficit excesiv, înregistrând, din contră, un
excedent bugetar de 0,3% din PIB la nivelul anului 2003. Datoria publică de 52% din PIB
face ca Suedia să îndeplinească şi criteriul finanţelor publice.
Coroana suedeză nu participă la ERM II şi este supusă unui regim de flotare liberă.
astfel încât Suedia nu îndeplineşte, la acest moment, criteriul cursului de schimb.
Rata medie a dobânzii de termen lung pe perioada de referinţă a fost de 4,7%, fiind
îndeplinit criteriul corespunzător. Ratele medii ale dobânzii pe termen lung în Suedia au
înregistrat valori apropiate de cele din zona euro, iar ocazional s-au situat sub nivelul acestora
din urmă.
Concluzia evaluării este aceea că toate statele supuse analizei îşi păstrează statutul de
„stat membru cu derogare” şi trebuie să depună eforturi suplimentare în sensul îndeplinirii
tuturor criteriilor de convergenţă pentru a adopta euro.

1.3. Analiza gradului de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht

de către România

Până la data aderării la UE, România trebuie să implementeze legislaţia comunitară

referitoare la Uniunea Economică şi Monetară, care conţine reglementări specifice referitoare
la asigurarea independenţei băncilor centrale din Statele Membre, interzicerea finanţării
directe a sectorului public de către băncile centrale şi accesului privilegiat al sectorului public
la resursele instituţiilor financiare, obligaţie deja îndeplinită. Faza de aderare va presupune,
însă, asumarea altor obligaţii: aderarea la scopurile economice şi monetare ale UE;
promovarea politicii valutare în concordanţă cu cerinţele Uniunii şi participarea la Exchange
Rate Mechanism II; abordarea politicilor economice în concordanţă cu prevederile
comunitare; evitarea deficitelor bugetare excesive şi aderarea la prevederile Pactului de
Creştere şi Stabilitate; adaptarea completă a statutului Băncii Naţionale a României în vederea
integrării în Sistemul European al Băncilor Centrale; realizarea de progrese în îndeplinirea
criteriilor de convergenţă nominală enunţate prin Tratatul de la Maastricht.
Din momentul aderării la Uniunea Europeană şi până la adoptarea monedei euro,
România va participa la Uniunea Economică şi Monetară ca Stat Membru cu derogare şi va
trebui să acorde o atenţie deosebită problematicii cursului de schimb al monedei sale
naţionale.

13
 În contextul negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană,
transpunerea acquis-ului comunitar privind politica monetară şi a cursului de schimb din
cadrul Capitolului 11 - Uniunea Economică şi Monetară a implicat alinierea statutului Băncii
Naţionale a României la prevederile Tratatului privind înfiinţarea Comunităţii Europene, ale
Protocolului privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale
Europene, precum şi la prevederile celorlalte reglementări comunitare privind activitatea
băncilor centrale din statele membre ale Uniunii Europene.
Pe parcursul fazei de pre-aderare, România a depus eforturi în direcţia îndeplinirii
criteriilor de convergenţă nominală, demers care trebuie intensificat ulterior momentului
aderării. La data aderării, România a devenit membru al UE cu derogare temporară de la
adoptarea euro, ca atare nu se pune problema "dacă", ci "când" va adopta moneda unică
europeană.
În ceea ce priveşte situaţia gradului de îndeplinire a criteriilor de convergenţă de către
România, aceasta se caracterizează printr-o evoluţie favorabilă în timp, pe intervalul 2000-
2004, însă numai 2 criterii sunt, la acest moment, îndeplinite, aşa cum se poate observa din
Tabelul nr.1.3.

Tabel nr.1.3.
Gradul de îndeplinire a criteriilor de convergenţă nominală de către România

2000 2001 2002 2003 2004 2007

ecart <1,5 pp peste media celor mai performanţi 3
Maastricht
membri ai UE
Rata inflaţiei (medie)
România 45,7 34,5 22,5 15,3 11,9 6,57

Deficitul bugetar Maastricht sub 3 la sută

consolidat (procent
din PIB) România -4,4 -3,5 -2,0 -2,0 -1,4 2,5

Maastricht sub 60 la sută

Datoria publică
(procent din PIB)
România 23,9 23,1 22,7 21,8 18,5 15,6
ecart <2 pp peste media celor mai performanţi 3
Ratele dobânzilor pe Maastricht
membri ai UE
termen lung
(procente pe an) România Nu este concludent 7,49

Cursul de schimb Maastricht +/- 15 procente

faţă de euro (variaţie
procentuală anuală) România -18,3 -23,3 -16,7 -16,8 -7,3 -6,1
Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională a României.

Referitor la primul criteriu - stabilitatea preţurilor - trebuie să menţionăm că inflaţia

ridicată persistentă a fost o plagă a tranziţiei în România. Pe fondul unei tergiversări

14
nejustificate a procesului de liberalizare a preţurilor şi ca urmare a promovării unei strategii
de reducere graduală a inflaţiei, România a înregistrat performanţe mai reduse în lupta cu
inflaţia în comparaţie cu toate celalalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Politica hotărâtă de
dezinflaţie şi-a făcut debutul de abia în anul 2000, dar a înregistrat o evoluţie favorabilă
continuă până în prezent şi este de aşteptat să se consolideze după punerea oficială în
funcţionare, în acest an, a regimului de ţintire directă a inflaţiei.

Tabel nr.1.4.
Rata medie anuală a inflaţiei în noile state membre şi ţările candidate, %

200 200 200 200 2004

0 1 2 3
Cehia 3,9 4,7 1,8 0,1 2,8
Estonia 4,0 5,8 3,6 1,3 3,0
Cipru 4,3 2,0 2,8 4,1 2,3
Letonia 2,6 2,5 1,9 2,9 6,2
Lituania 1,0 1,3 0,3 -1,2 1,2
Ungaria 9,8 9,2 5,3 4,7 6,8
Malta 2,4 2,9 2,2 1,3 2,8
Polonia 10,1 5,5 1,9 0,8 3,5
Slovenia 8,9 8,4 7,5 5,6 3,6
Slovacia 12,0 7,3 3,3 8,5 7,5
România 45,7 34,5 22,5 15,3 11,9
Bulgaria 10,3 7,4 5,8 2,4 6,1
Sursa: Biroul de Statistică din Cehia – www.czso.cz; Biroul de Statistică din Estonia – www.stat.ee;
Serviciul Statistic din Cipru – www.mof.gov.cy/cystat/statistics.nsf; Biroul Statistic Central din Letonia –
www.csb.lv; Statistici Lituania – www.std.lt/web/main.php; Biroul Central de Statistică din Ungaria –
www.ksh.hu/pls/ksh/docs/index_eng.html; Biroul Naţional de Statistică din Malta – www.nso.gov.mt; Biroul
Central de Statistică din Polonia – www.stat.gov.pl/english/index.htm; Biroul Statistic al Republicii Slovenia –
www.sigov.si/zrs/eng/index.html; Biroul Statistic al Republicii Slovacia – www.statistics.sk; Biroul Naţional de
Statistică din România – www.insse.ro; Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria – www.nsi.bg

Totuşi, România mai are de parcurs un drum lung până la încadrarea nivelului inflaţiei
sub limita impusă de criteriul de la Maastricht (2,8% la momentul 2003, când media inflaţiei
celor mai performante trei ţări în anul precedent fusese de 1,3%), în timp ce majoritatea
statelor care au aderat la UE în mai 2004 au adus sub control inflaţia, excepţie făcând, totuşi,
Slovacia, Ungaria şi Letonia.
În Tabelul nr.1.4. şi Graficul nr.1.1. este prezentată evoluţia ratei medii a inflaţiei,
bazate pe indicele preţurilor de consum al populaţiei în cele 10 state care au aderat la UE în
mai 2004, precum şi în România şi Bulgaria, în perioada 2000-2004.

Grafic nr.1.1.
Rata medie a inflaţiei în noile state membre şi ţările candidate, %

15
 50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
-5
CZ EE CY LV LT HU MT PL SI SK RO BG

2000 2001 2002 2003 2004

Criteriul situaţiei finanţelor publice pare a fi cel mai accesibil pentru România, în
special din perspectiva situaţiei datoriei publice. Deficitul bugetar a fost menţinut, începând
din 1998, la un nivel sustenabil, în jur de 3% din PIB, chiar dacă nevoile de finanţare ale
economiei şi ale societăţii au fost mai mari. Conform metodologiei ESA95, deficitele din
2002 şi 2003 (de 2% din PIB), respectiv de 1,4% în 2004, se încadrează fără probleme în
limita stabilită la Maastricht. Datoria publică a fost menţinută sub control, înregistrând un
nivel de 22,7% din PIB în 2002, 21,8% din PIB în 2003 şi 18,7% din PIB în 2004 (la mai
puţin de jumătate din plafonul maxim prevăzut de Tratatul de la Maastricht), date fiind
limitările impuse României privind deficitul bugetar. Fără a lua în calcul deficitul cvasifiscal,
România îndeplineşte, aşadar, confortabil criteriile fiscale, pe când ţările din Grupul Vişegrad
întâmpină mari dificultăţi în îndeplinirea criteriului legat de deficitul bugetar. Se impune,
însă, a acorda o atenţie deosebită perspectivelor de menţinere a acestor indicatori la niveluri
corespunzătoare, mai ales în contextul în care problematica deficitelor cvasifiscale şi a
cheltuielilor publice de mari dimensiuni ar putea constitui un factor cu puternic potenţial
destabilizator.
Criteriul de la Maastricht vizând rata dobânzii pe termen lung este greu de aplicat
pentru România, întrucât instrumentele de îndatorare pe termen lung nu sunt încă suficient
dezvoltate. În timp ce pe pieţele de capital externe a fost posibilă emiterea de obligaţiuni de
stat denominate în euro cu scadenţa de 10 ani, pe piaţa românească scadenţa maximă la care
s-au putut emite cu o anumită regularitate astfel de titluri de îndatorare a fost de 5 ani, mai
ales din cauza persistenţei unei rate ridicate a inflaţiei, care a generat lipsă de încredere la
nivelul operatorilor economici. Totuşi, începând cu anul 2005, se poate lua în considerare, ca
indicator pentru evaluarea îndeplinirii acestui criteriu, rata dobânzii aferentă emisiunii din
aprilie 2005, cu un nivel de 6,75% pentru scadenţa la 10 ani.
Criteriul referitor la cursul de schimb (participarea pentru cel puţin doi ani în ERM II
fără devalorizări unilaterale) este cel mai dur, în sensul că pe parcursul acestei perioade de
"testare", autorităţile bancare din România nu beneficiază de garanţia necondiţionată a
celorlalte bănci centrale din Eurosystem de a interveni, în caz de necesitate, pentru sprijinirea
cursului valutar al monedei naţionale. Este acordată, totuşi, o garanţie condiţionată de
"neafectarea propriilor politici antiinflaţioniste ale statelor membre". Dat fiind faptul că
România nu participă în prezent în ERM II, nu se poate face o apreciere cu privire la gradul
de îndeplinire a criteriului cursului de schimb, dar este utilă o analiză a evoluţiei cursului de
schimb mediu aual al leului faţă de euro (a se vedea Figura nr.1.2.) la nivelul ultimilor ani.

16
 Figura nr.1.2.

Evoluţia cursului de schimb mediu anual al leului faţă de euro

15
10
5
0
-5
-10
%

-15
-20
-25
-30
-35
-40
-45
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Sursa: Banca Naţională a României

Situaţia gradului de îndeplinire a criteriilor de convergenţă nominală de către România

se caracterizează printr-o puternică asimetrie în raport cu ţările care au aderat la UE în mai
2004, aşa cum se poate observa din Tabelul nr.1.5.

Tabel nr.1.5.
Indicatori economici de convergenţă (exceptând criteriul ratei de schimb)

17
 Deficitul sau
Datoria
excedentul
Rata medie a Rata dobânzii publică ca
bugetar ca
inflaţiei pe termen lung procent din
procent din
PIB
PIB
Cehia 2002 1.8 4.9 -6.8 28.8
2003 0.1 4.1 -11.7 37.8
2004 2.8 4.7 -3.0 38.6
Estonia 2002 3.6 - +1.4 5.3
2003 1.3 - +3.1 5.3
2004 3.0 - +1,8 4.8
Cipru 2002 2.8 5.7 -4.6 67.4
2003 4.1 4.7 -6.4 70.9
2004 2.3 5.2 -5.2 74.9
Letonia 2002 1.9 5.4 -2.7 14.1
2003 2.9 4.9 -1.5 14.4
2004 6.2 5.0 -0.8 14.6
Lituania 2002 0.3 6.1 -1.5 22.4
2003 -1.2 5.3 -1.9 21.4
2004 1.2 4.7 -2.5 21.1
Ungaria 2002 5.3 7.1 -8.5 57.2
2003 4.7 6.8 -6.2 59.1
2004 6.8 8.1 -4.5 59.5
Malta 2002 2.2 5.8 -5.9 62.7
2003 1.3 5.0 -9.7 71.1
2004 2.8 4.7 -5.2 73.2
Polonia 2002 1.9 7.4 -3.6 41.1
2003 0.8 5.8 -4.5 45.4
2004 3.5 6.9 -4.8 45.9
Slovenia 2002 7.5 - -2.4 29.5
2003 5.6 6.4 -2.0 29.4
2004 3.6 5.2 -1.9 30.9
Slovacia 2002 3.3 6.9 -5.7 43.3
2003 8.5 5.0 -3.7 42.6
2004 7.5 5.1 -3.3 43
România 2002 22.5 - -2,0 22.7
2003 15.3 - -2,0 21.8
2004 11.9 - -1,4 18.5
Valoarea
de 2.4% 6.4% -3% 71%
referinţă
Sursa: BCE, Comisia Europeană, băncile centrale naţionale

Grafic nr.1.2.

18
 Datoria publică % fin PIB (2004)
80

70

60

50

40

30

20

10

0
Zona
Cipru Malta Ungaria Polonia Slovacia Cehia Slovenia Lituania Letonia Estonia
EURO

Datoria publică 74.9 73.2 59.5 45.9 43 38.6 30.9 21.1 14.6 4.8 71

Sursa : Comisia Europeană Eurostat

Grafic nr.1.3.
Evoluţia deficitului bugetar (% din PIB) în anii 2001,2004 şi 2007
1
0
-1
-2
-3
-4
-5
-6
-7
Zona
Malta Slovacia Cehia Ungaria Polonia Slovenia Cipru Letonia Lituania Estonia
EURO

2001 -6.3 -6 -5.9 -4.5 -3.9 -2.9 -2.3 -2.1 -2 0.2 -1.8

2004 -5 -4 -4.8 -5.4 -5.8 -2.2 -5.1 -2 -2.6 0.6 -2.9

2007 -1.2 -1.9 -3.2 -1.8 -2.2 -1.1 -0.9 -1.3 -1.5 -1.2

Sursa : Comisia Europeană Eurostat

Grafic nr.1.4.
Ritmul inflaţiei în România: 2005-2008

19
 10 8.6 9
7.5
8 6.57
6.60
6,7
5
6
4.87 4 3.8
4

0
2005 2006 2007 2008*

tinte anuale rata m edie anuala realizata rata anuala dec./dec realizata

Sursa : Raport BNR 15 martie 2007, INS *an curent ,Valorile sunt procentuale

Fluctuaţiile monedei naţionale din ultima perioadă, căderea bursei pe fondul crizei
economice mondiale au condus la aprecierea procesului inflaţionist şi ar putea avea un impact
negativ asupra intervalului de aderare stabilit: 2012-2014, avertizeaza analiştii.
Este necesară intervenţia la nivel macroeconomic pentru ca şocurile care ne afectează
în acest moment să aibă efecte doar pe termen scurt. În caz contrar am asista la un regres, o
instabilitate economică .
Criteriile de convergenţă nominală referitoare la datoria publică şi deficitul bugetului
de stat nu pun probleme României. La sfârşitul anului 2007, datoria publică reprezenta 15,
6% din PIB, aflându-se mult sub ţinta de max. 60% prevazută de Tratatul de la Maastricht, în
timp ce deficitul bugetar era estimat la 2,5% din PIB. Deşi în comparaţie cu anul 2006, când
deficitul a fost de l1,9% din PIB, aceasta creştere nu reprezintă motiv de ingrijorare deoarece
acelaşi tratat prevede un nivel maxim de 3% din PIB.
Dacă în privinta criteriilor fiscale adoptăm o poziţie confortabilă, criteriile referitoare
la nivelul de rată al inflaţiei şi al dobânzii reprezintă însă un motiv de ingrijorare, România
neavând în prezent capacitatea de a menţine aceste variabile în limitele prevăzute în tratat.
Potrivit INS (Institutul Naţional de Statistică), în 2007 rata inflaţiei medie a fost de 6,57% şi
deşi începând cu anul 2000 în România s-au înregistrat progrese privind dezinflaţia,
fenomenul inflaţionist reprezintă în continuare un obstacol pentru îndeplinirea criteriului de
stabilitate al preţului.
Criteriile de convergenţă nominală se pot stabili mai uşor decât cele de convergenţă
reală.
Procesul de catching-up include un grad ridicat de deschidere a economiei, o
mobilitate ridicată forţei braţelor de muncă, dezvoltare financiară, ponderea comerţului cu UE
în totalul comerţului exterior, structura economiei, nivelul PIB/locuitor, ponderea sectoarelor
instituţionale în formarea PIB, dar şi convergenţa preţurilor şi salariilor.
În ceea ce priveşte gradul de deschidere a economiei (ponderea importurilor şi a
exporturilor în PIB) , în 2007 acesta a fost estimat la o proporţie de 61,3%, o imbunătăţire cu
2,3 puncte procentuale faţă de anul 2006, potrivit clasamentului mondial realizat pe baza
acestui criteriu, ocupând locul 67 pe plan global şi 31 pe plan european.
România beneficiază de nivele ridicate de libertate fiscală, financiară şi comercială.
Impozitul pe venit şi cel aplicat companiilor este de 16%, în ciuda faptului că veniturile
provenite din taxe reprezintă un procentaj destul de ridicat din produsul intern brut. Au fost

20
observate progrese şi în ceea ce priveşte reducerea tarifelor însă barierele non-tarifare rămân
în continuare semnificative.
În perioada premergătoare aderării la Uniunea Europeana, guvernul României a
implementat o serie de reforme economice care respectau criteriile de la Maastricht şi cu
toate ca Raportul BCE din 2007 plasează România în sfera ţărilor care au facut progrese în
unele domenii, acesta întâmpină în continuare probleme privind libertatea monetară,
drepturile de proprietate, corupţia şi bineînteles inflaţia ridicată.
Conform aceluiaşi raport, România este o ţară cu un “grad moderat de libertate”. Cu
cât o economie este mai deschisă cu atât va fi mai mare impactul pe care variaţiile în rata de
schimb le vor avea asupra preţurilor domestice. Unul din indicatorii ce măsoară gradul de
deschidere este dat de procentajul balanţei comerciale în PIB. Analiştii apreciază că în
următoarea perioadă ponderea importurilor şi exporturilor în PIB va creşte, astfel că
indeplinirea acestui criteriu “tacit” nu pune probleme.
Ponderea comerţului României cu UE în totalul comerţului exterior se situează în jurul
valorii de 71,8%. Deşi România pare să aibă o poziţie confortabilă, asemănătoare cu a unor
state precum: Cehia, Polonia sau Ungaria, întâmpină o problemă în privinţa produselor cu
grad redus de prelucrare, aceasta putându-şi însă găsi rezolvarea prin atragerea unui flux de
investiţii străine.
Anul trecut, ţara noastră a exportat de 29,4 miliarde euro, cu 14% mai mult faţă de
anul 2006, potrivit Eurostat. Pe de altă parte, importurile României, în 2007, au crescut cu
25% faţă de anul anterior, de la 40,7 miliarde euro, la 51 miliarde euro. Astfel, deficitul
comercial s-a adâncit de la 14,9 miliarde euro în 2006, la 21,6 miliarde euro anul trecut,
conform datelor Eurostat.
Estimările pentru ianuarie 2008, indică un deficit comercial al UE, cu state din afara
Uniunii, de 30,7 miliarde euro, faţă de 26 miliarde euro în aceeaşi luna din 20076. În
decembrie 2007, deficitul comercial al UE era de 17,6 miliarde euro, faţă de 10 miliarde euro
în aceeaşi lună din 2006. În ianuarie 2008, faţă de luna anterioară, exporturile Uniunii au
crescut cu 6,2%, iar importurile, cu 4,9%.
Pentru anul 2008 Comisia Naţională de Prognoză estimează că pentru prima
dată după 2002, valoarea exportului ar putea să o depaşească pe cea a importului, ceea
ce ar duce şi la diminuarea riscului creşterii deficitului bugetar în PIB.
Acest lucru demonstrează complementaritatea celor două tipuri de convergenţă,
influenţa indicatorilor reali asupra celor nominali , relaţia fiind de reciprocitate.
Criteriul de convergenţă reală expus (ponderea comerţului României cu UE în totalul
comerţului exterior) nu reprezintă un obstacol pentru ţara noastră în drumul către euro, după
cum indică şi valorile din următorul grafic (Figura nr.1.3.) în care este prezentată ponderea
dinamica a respectivului indicator în ultimii 5 ani. Graficul arată că dacă în anii premergători
aderării valorile se situau în jurul aceloraşi procente, începând cu 2007 se observă o creştere a
acestui indicator, care este firească în contextul în care în acea perioadă devenise aproape o
certitudine că România se va integra în UE.

Figura nr.1.3.

Ponderea comerţului României cu UE* în totalul comerţului exterior (%)

6
Conform BUSINESS Standard, 12 aprilie 2008
http://www.standard.ro/articol_35575/eurostat__romania_a_avut_al_cincilea_deficit_comercial_din_ue_in_2007
__de_21_6_mld_euro.html

21
 68,4 71,8
64,6

64,5
62,1

2004 2006
2005
2003 2007

Sursa : Institutul National de Statistica

* UE -15 pentru 2003, UE -25 pt 2004-2006, UE-27

Criteriile de convergenţă reală prezentate mai sus nu reprezintă impedimente în

procesul de adoptare de către România a monedei unice europene. Acest lucru nu este însă
general valabil.
În România ponderea agriculturii în comparaţie cu alte state europene (exceptând
Bulgaria) este mult prea mare. Desi guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu declara recent că
agricultura ne poate face cadou creşterea economică7 aceasta rămâne principala ramură care
“trage” economia în jos. Seceta şi randamentele scăzute din 2007 au făcut ca agricultura să
“contribuie” negativ la formarea PIB în 2007 cu aproximativ 1,3 %. Totuşi în 2007 s-a
înregistrat o creştere economică datorată evoluţiei surpinzătoare din sectorul construcţiilor şi
serviciilor. Construcţiile şi-au majorat ponderea în PIB de la 7,4% în 2006, la 9,1%, depăşind
pentru prima dată agricultura, care a coborât de la 7,8% la 6,6% în 2007.
Serviciile au urcat la aproape 50% din PIB în 2007, iar industria deţine o pondere de
23,5%, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Următorul grafic
prezintă distribuţia sectoarelor economice în PIB în ultimii ani.

Grafic nr.1.5.
Ponderea sectoarelor economice în formarea PIB
România 2005 – 2007
7
articol publicat pe site BURSA ON LINE, editia 13.03.2008

22
 100%
11.7 11.4 10.8
90%
80%
70%
49.4 49.6 50
60%
50%
40%
6.3 7 9.1
30% 8.5 8 6.6
20%
10% 24.1 23.9 23.5
0%
2005 2006 2007

industrie agricultura si silvicultura constructii servicii altele

Sursa : Institutul Naţional de Statistică

Deşi agricultura rămâne cel mai dificil sector, o expansiune controlată a acestui
domeniu în 2008 ar duce la creşterea PIB şi la reducerea decalajului dintre România şi
celelalte state membre UE, astfel că afirmatia de mai sus a dl.-ului Mugur Isarescu ar fi
susţinută.
Dimpotrivă, ignorarea acestui criteriu ar duce la mari probleme de adaptare a
României în zona euro.
Nivelul PIB/locuitor este un alt indicator de convergenţă reală pe care România (sau
mai bine zis PIB/locuitor exprimat prin paritatea puterii de cumpărare standard). Produsul
Intern Brut al României a urcat anul trecut la 404,7 miliarde lei, după un avans mai puternic
în ultimul trimestru, cu 6,6%, iar creşterea economică din 2007 s-a plasat la 6%, cu 1,9 puncte
sub nivelul consemnat în 2006, de 7,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Chiar şi in condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor a crescut anul
trecut în România cu 22%, comparativ cu 2006 ne situăm (din 27) în ceea ce priveşte acest
indicator care măsoară stabilitatea, eficienţa şi nivelul mediului de trai.
În Tabelul nr.1.6. este prezentată dinamica PIB/locuitor în câteva dintre statele Uniunii
Europene (inclusiv România ). După cum se observă , decalajul dintre ţările integrate recent
(România şi Bulgaria) şi alte state membre este unul semnificativ:

Tabel nr.1.6.

Dinamica PIBreal în UE % (2003 – 2007)

23
 ANI
2003 2004 2005 2006 2007*
ŢĂRI
Bulgaria 29,7 30,6 32,1 37 38,2
Cehia 67,8 70,3 73,3 79 81,1
Polonia 47,0 48,8 49,8 53 54,6
România 30,0 32,2 32,9 38,8 41,5
Ungaria 59,3 60,1 61,9 66 64,0
Grecia 81,1 82,0 83,6 89,0 98,4
Spania 97,4 97,6 98,3 102,0 104,5
Portugalia 72,8 72,4 71,2 75,0 73,9
Italia 107,8 105,8 103,6 104,0 101,4
UE-15/25/27 100 100 100 100 100
Sursa : Eurostat, 2006 *valoare estimata

România a fost anul trecut a 17-a economie ca mărime dintre cele 27 de state
europene, cu un Produs Intern Brut estimat la 118 miliarde de euro. România şi-a menţinut
astfel locul din 2006, în spatele Cehiei (care a avut anul trecut un PIB de 126 de miliarde de
euro) şi în faţa Ungariei (102 miliarde de euro)8. Această poziţie indică însă o economie slab
dezvoltată, dimensiunile ei situându-se la aproximativ 1% din valoarea întregii economii a
UE(estimată la 12, 2 mii mld de euro). Pe primul loc ca economie se află Germania cu un
PIB estimat la 2423 mld. Euro, aproximativ o cincime din total9.
Previziunile pentru 2008 indică faptul că România işi va păstra poziţia din clasamentul
European, valoarea estimată pentru PIB situându-se în jurul a 127 mld. Euro.
Economia româneasca dă însă semne de instabilitate şi fragilitate pe fundalul crizei
economice mondiale care duce la volatilitatea cursului monedei naţionale. Lucrurile nu
trebuie însă forţate, deoarece atunci când produsul intern brut se majorează mai repede decât
i-ar permite în mod normal potenţialul intern10 şi se bazează pe resurse volatile cum ar fi
consumul, poate surveni oricând o frânare bruscă şi nu tocmai plăcută a creşterii economice.
Potrivit unui articol publicat în luna martie în Capital, economia României dă semne
clare de supraîncălzire, deoarece ritmul dă creştere pe termen lung a fost unul ridicat,
capacitatea de producţie neavând posibilitatea de a acoperi în totalitate cererea agregată.
O soluţie pentru această problemă ar fi menţinerea unei creşteri economice situate în
jurul a 4-6 puncte procentuale, reducerea consumului intern şi bineinţeles a inflaţiei. O
creştere economică de peste 6 sau 7 procente nu este benefică deoarece, pe termen lung,
cauzează majorarea deficitului de cont curent şi a inflaţiei.
O altă soluţie de stabilizare a acestui indicator de convergenţă reală ar fi o politică
fiscală mai prudentă care să atragă investitori străini în domenii industriale cu valoare
adaugată mare11, acest lucru ducând apoi la creşterea exporturilor şi aprecierea monedei
naţionale.
Competitivitatea ar trebui susţinută prin inovaţie, originalitate, competitivitate şi
garantarea calităţii pentru a atrage şi câştiga încrederea investitorilor. O politică salarială
adecvată (bineînteles corelată cu productivitatea, o creştere sănătoasă a salariilor nu ar trebui
8
Bloginvest , 11 februarie 2008
9
Bloginvest , 11 februarie 2008
1010
”Economia incepe sa miroasa a ars” articol din CAPITAL,6 martie 2008 pag 8
1111
”Economia incepe sa miroasa a ars” articol din CAPITAL,6 martie 2008 pag 8

24
să depăşească sporul productivităţii) ar ajuta la creşterea puterii de cumpărare a românilor,
contribuind la aprecierea în termeni reali ai PIB.
Chiar în aceste condiţii, recuperarea de către România a decalajului faţă de membrii
performanţi ai UE este un proces de lungă durată.
O caracteristică deloc de neglijat a economiei româneşti este imprevizibilitatea,
nestatornicia.
Acest lucru corelat cu cele enumerate mai sus demonstrează că România întâmpină
încă probleme în indeplinirea unor criterii atât de convergenţă reală, cât şi nominală.
Fara “ancora” convergenţei reale, cea nominală nu este suficientă pentru adoptarea
euro. Ignorarea unor indicatori reali, doar pentru a face mai accesibil drumul către euro, nu ar
face decât să agraveze instabilitatea economiei româneşti.
În definitiv, scopul concret nu este adoptarea monedei europene în sine, ci avantajele
pe care România le poate obţine în urma acestui demers.

CAPITOLUL 2
ROLUL ŞI LOCUL EURO PE PIEŢELE INTERNAŢIONALE

2.1. Competiţia euro-dolar în contextul mondial actual

Introducerea euro a reprezentat crearea celei de-a doua valute reprezentative la nivel
mondial. Dacă din punct de vedere cronologic, locul secund este evident, din punct de vedere
al semnificaţiei si forţei economice, moneda unica europeană contraatacă. Euro este în prezent

25
folosit pe scară largă de entităţile publice şi private, iar pe pieţele financiare internaţionale,
ocupă o pondere însemnată nu numai în privinţa pieţelor creditului, dar şi în privinţa pasivelor
bancare şi a tranzacţiilor valutare. Euro se foloseşte, de asemenea, pentru facturările şi
decontările aferente relaţiilor comerciale dintre zona euro şi ţările terţe, precum şi între ţările
terţe, iar în majoritatea statelor din Centrul şi Estul Europei, acţionează deja ca o monedă de
facto paralelă, precum şi ca monedă de referinţă.
Dată fiind această intensificare a utilizării euro la nivelul economiei globale, zona euro
este deja privită ca o economie de sine stătătoare, iar Fondul Monetar Internaţional şi
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică îi dedică deja studii şi analize.
Există o serie de condiţii fundamentale de care depinde asimilarea euro cu o monedă
internaţională de prim rang:
1. Convertibilitatea deplină este o pre-condiţie pentru ca euro să dobândească statutul
de valută internaţională, ceea ce presupune eliminarea restricţiilor asupra vânzărilor şi
cumpărărilor internaţionale de euro. Articolul 56 din Tratat garantează mişcarea liberă a
capitalurilor şi efectuarea nerestricţionată a plăţilor între statele membre şi între acestea şi
ţările terţe.
2. Progrese în direcţia asigurării unei mai puternice integrări a pieţei financiare
europene, astfel încât euro să devină mai atractiv pentru împrumutătorii şi investitorii din
lume.
3. Zona euro trebuie să fie susţinută de un cadru de politică economică de calitate,
care să asigure stabilitatea şi să încurajeze creşterea economică.
La nivelul ultimilor ani suntem martorii unei dinamici tranzitorii către un nou
echilibru între dolar şi euro, care se manifestă sub forma unei competiţii incidentale
determinate de mecanismul cursului de schimb12. În prezent, relaţia euro-dolar nu are o mai
mare semnificaţie pentru România decât o are pentru orice altă ţară din afara UE. Dar
începând din 2007, când vom deveni stat membru cu derogare al Uniunii Monetare Europene
şi ne vom preocupa temeinic să ne "facem temele de la Maastricht", euro va căpăta o altă
semnificaţie pentru România. Din momentul în care euro va fi adoptat de către ţara noastră, la
orizontul anilor 2012-2014 conform ultimelor prognoze în domeniu, preocupările noastre nu
vor mai fi legate de evoluţia cursului leu/dolar şi a cursului leu/euro, ci de evoluţia euro/dolar
la nivel internaţional.
Chiar dacă în prezent euro apare ca o monedă tânără, care nu a parcurs decât două
crize - una de depreciere şi una de apreciere, nu a traversat nici un ciclu inflaţionist major şi
nu a fost supusă unor atacuri speculative directe, credibilitatea sa este în creştere, în
detrimentul unei prestaţii îngrijorătoare a dolarului în ultima vreme.
Pe fondul acestei stări de fapt, este utilă o analiză a situaţiei comparative a utilizării
euro şi a dolarului pe pieţele internaţionale.

(a) Euro pe pieţele internaţionale ale instrumentelor de îndatorare

Emisiunile nete de titluri denominate în euro, fie ele pe termen lung (obligaţiuni) sau
pe termen scurt (instrumente ale pieţei monetare) făcute de rezidenţii din afara zonei euro au
crescut cu aproape 207 mld. dolari de la mijlocul anului 2003 până la mijlocul anului 2004
(Tabelul nr.2.7.), punctând un record istoric în acest sens, pe fondul unei relative relansări a
activităţii economice.
Tabel nr.2.7.
Emisiunea netă de titluri de îndatorare la nivel internaţional, mld.USD
Moneda de denominare

12
Eleftherios Ionannou, Competiţia dolar-euro din perspectiva sistemului bancar românesc, Simpozionul de
istorie şi civilizaţie bancară "Cristian Popişteanu", Bucureşti, noiembrie 2003, p.63.

26
 Trim.III Trim.III
2002- Trim.III Trim.IV Trim.I Trim.II 2003-
Trim.II 2003 2003 2004 2004 Trim.II
2003 2004
Euro 39,2 41,1 47,1 59,5 58,9 206,6
Dolarul
38,8 67,0 76,9 72,6 68,6 285,1
american
Yenul
-8,7 -7,5 3,4 -1,3 7,9 2,5
japonez
Total 86,9 115,7 159,1 174,5 169,9 619,2
Sursa: calcule pe baza datelor preluate de la Banca Reglementelor Internaţionale şi Banca Centrală Europeană

În paralel, s-a înregistrat o creştere şi mai semnificativă a emisiunilor de titluri

denominate în dolari făcute de rezindenţii din afara Statelor Unite ale Americii, pe fondul
deprecierii pe o perioadă mare de timp a dolarului.
Ponderea titlurilor emise denominate în euro s-a menţinut în jurul valorii de 31%, cea
a titlurilor denominate în dolari s-a stabilizat la 44%, în timp de ponderea yen-ului japonez a
continuat să scadă până la nivelul de 9%, aşa cum se poate observa din Graficul nr.2.6.

Grafic nr.2.6.
Stocul de titluri internaţionale de îndatorare.
Moneda de denominare
Debutul UME
60

50

40

Euro
30 Dolar
Yen

20

10

0
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

(b) Euro pe pieţele internaţionale de credit şi depozit

Atât pentru credite, cât şi pentru depozite, rolul euro este analizat pe trei niveluri,
respectiv: serviciile de creditare şi depozit prestate de băncile din zona euro pentru clienţii din
afara zonei euro; serviciile de creditare şi depozit prestate de bănci din afara zonei euro pentru
clienţii nebancari din zona euro şi serviciile de creditare şi depozit prestate de bănci din afara
zonei euro pentru clienţi din acelaşi spaţiu. Datele analizate nu includ activitatea interbancară,
dat fiind faptul că opţiunea pentru o anumită monedă de denominare pe aceste pieţe poate fi
influenţată şi de alţi factori decât cei specifici clienţilor nebancari.
(I) Serviciile de creditare şi depozit prestate de băncile din zona euro pentru clienţii
din afara zonei euro
Stocul total de credite acordate de băncile din zona euro pentru debitorii nebancari din
afara zonei euro a reprezentat 740 de miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2004.
Ponderea creditelor denominate în euro a rămas relativ stabilă din 1999, respectiv 38% faţă de
45% pentru cele denominate în dolari, aşa cum se poate observa din Graficul nr.2.7.

27
Grafic nr.2.7. Grafic nr.2.8.
Credite acordate de băncile din z ona euro pentru Depozitele la bănci europene ale clienţilor nebancari
rezidenţii din afara zonei euro. Moneda de din afara zonei euro. Moneda de denominare
denominare
60
60
50
50

40
40
Dolar
Euro
30 Euro
30 Dolar
Yen
Yen
20 20

10 10

0 0
III

III

II I

III

III

III

III

II I

III

III
I

I
99

02

03
00

01

04

02

03
00

01

04
99

02

03
00

01

02

03
00

01
9

9
19

20

20

20

20

20

19

20

20

20

20

20
19

20

20

20

20

19

20

20

20

20
Sursa: prelucrare după date preluate de la Banca Reglementelor Internaţionale şi Banca Centrală Europeană

În privinţa depozitelor constituite la băncile din zona euro de către nerezidenţii zonei,
stocul total se ridică la 781 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2004. Euro este
moneda cea mai utilizată pentru denominarea acestor depozite, corespunzând unui echivalent
de 401 miliarde de dolari sau 51% din total depozite în primul trimestru al anului 2004. Cota
depozitelor denominate în euro a fost relativ stabilă începând din 1999, chiar dacă, temporar,
a înregistrat oscilaţii în sensul creşterii sau al scăderii, aşa cum se poate observa din Graficul
nr.2.8.
(II) Serviciile de creditare şi depozit prestate de bănci din afara zonei euro pentru
clienţii nebancari din zona euro
Creditele acordate de băncile din afara zonei euro clienţilor nebancari din zona euro
sunt predominant denominate în euro. Cu o pondere ce a variat între 50% şi 60% începând din
1999, euro a câştigat în faţa dolarului în acest domeniu, acesta din urmă fiind moneda de
denominare a numai 20% din totalul creditelor. Alte valute, precum yen-ul japonez, au
înregistrat ponderi sub 10%, aşa cum se poate observa din Graficul nr.2.9.

Grafic nr.2.9. Grafic nr.2.10.

28
 S ituaţia cred itelor acord ate de băn cile d in afara zo nei S ituaţia dep o zitelor co n stituite d e clienţii n eb ancari d in
euro clien ţilo r n eban cari d in zo na eu ro . M o n ed a d e zon a eu ro la b ăncile d in afara zo nei eu ro . M o n eda de
d en o m in are den om in are

70 70
60 60
50 50
D olar D olar
40 40
E uro Euro
30 30
Y en Yen
20 20
10 10
0 0

I
I

I
III

III

III

III

III

III

III

III

III

III
99

00

03

04

99

00

01

03

04
01

02

02
99

02

03

99

00

01

02

03
00

01
19

20

20

20

20

20

19

20

20

20

20

20
19

20

20

20

20

19

20

20

20

20
În ceea ce privesc depozitele constituite de clienţii nebancari din zona euro la bănci
din afara zonei euro, stocul celor denominate în euro a depăşit echivalentul a 263 miliarde de
dolari în primul trimestru al anului 2004, reprezentând circa 61% din totalul depozitelor de
acest tip, faţă de 55% în anul 1999, conform Graficului nr.2.10.
(III) Serviciile de creditare şi depozit prestate de bănci din afara zonei euro pentru
clienţi din acelaşi spaţiu
În ceea ce priveşte activitatea de creditare, dolarul american rămâne moneda de
denominare preferată, cu o pondere de aproximativ două treimi din această piaţă în primul
trimestru al anului 2004. Euro şi-a păstrat locul al III-lea, fiind depăşit şi de yen-ul japonez,
cu o cotă de piaţă ce a variat între 6% şi 10%.

Grafic nr.2.11. Grafic nr.2.12.

S itu a ţia c r e d ite lo r a c o r d a te d e b ă n c ile d in a fa r a z o n e i S itu a ţia d e p o z ite lo r c o n s titu it e d e c lie n ţii n e b a n c a ri d in
e u r o c lie n ţ ilo r n e b a n c a r i d in a fa ra z o n e i e u r o . M o n e d a a fa r a z o n e i e u r o la b ă n c ile d in a fa ra z o n e i e u r o .
d e d e n o m in a r e M o n e d a d e d e n o m in a r e

70 80
60 70
50 60
D olar 50 D olar
40
E ur o 40 E ur o
30
Y en 30 Y en
20 20
10 10
0 0
19 I

19 I
20 I

20 I

20 I

20 I

20 I

20 I

20 I

20 I

I
III

III

III

III

III

III

III

III

III

III
99

00

01

03

04

99

00

01

03

04
02

02
99

00

01

02

03

99

00

01

02

03
19

20

20

20

20

20

19

20

20

20

20

20

Dintr-un total de 2398 miliarde de dolari depozite constituite de clienţii bancari din
afara zonei euro la băncile din afara zonei euro, doar 188 de miliarde erau denominate în euro
la nivelul primului trimestru al anului 2004, ceea ce înseamnă mai puţin de 10%, comparativ
cu o cotă de 62% a depozitelor denominate în dolari.

(c) Euro pe pieţele valutare internaţionale

Studii anterioare au arătat că rolul euro pe pieţele valutare internaţionale este similar
cu cel îndeplinit în trecut de marca germană. Euro ocupă în continuare locul al doilea în
privinţa tranzacţiilor valutare, după dolar. La nivel global, statisticile Băncii Reglementelor
Internaţionale13 arată o intensificare puternică a activităţii de tranzacţionare pe pieţele valutare
de la o medie zilnică de 1200 miliarde de dolari în 2001 la 1880 miliarde de dolari în 2004.
Ierarhia celor mai tranzacţionate valute poziţionează în top dolarul american, secondat de euro
şi urmat de yen-ul japonez. Euro a fost implicat în 37% din totalul tranzacţiilor valutare,
13
BIS Triennial Central Bank Survey of Foreign Exchange and Derivatives Market Activity, 2004.

29
cunoscând, în anii 2002-2004, o relativă stabilizare după declinul înregistrat între 1998 şi
2001 ca urmare a eliminării tranzacţiilor în interiorul zonei euro după introducerea monedei
unice europene.

(d) Euro în comerţul internaţional de bunuri şi servicii

Utilizarea euro ca monedă de contract şi de facturare în tranzacţiile de comerţ
internaţional la care participă ţările din zona euro a crescut notabil în ultimii ani 14. În privinţa
exporturilor la nivelul anului 2003, ponderea euro în exporturile în afara zonei euro a
înregistrat o creştere semnificativă atât pentru bunuri, cât şi pentru servicii în majoritatea
statelor europene.
Tabel nr.2.8.
Ponderea euro ca monedă de contract şi de facturare în exporturile de bunuri şi servicii din
zona euro, respectiv în importurile de bunuri şi servicii ale zonei euro, %
Exporturi Bunuri Servicii Importuri Bunuri Servicii
2002 2003 2002 2003 2002 2003 2002 2003
Belgia 53,5 55,3 55,5 64,4 Belgia 53,6 57,0 55,7 64,3
Franţa 55,3 52,4 56,9 57,9 Franţa 46,8 45,1 54,7 51,7
Grecia 39,3 47,3 13,3 16,3 Grecia 35,8 39,6 16,8 20,1
Italia 54,1 58,2 57,0 62,1 Italia 44,2 44,5 56,1 62,9
Luxemburg 51,5 52,7 40,4 43,0 Luxemburg 35,3 41,7 28,5 36,0
Portugalia 48,4 54,6 44,1 48,6 Portugalia 57,5 60,2 58,3 64,3
Spania 57,5 60,8 59,5 63,8 Spania 55,8 60,3 49,4 54,6

Sursa: băncile centrale naţionale şi Banca Centrală Europeană

Pe ansamblu, se observă o utilizare mai mare a euro în exportul de bunuri comparativ

cu cel de servicii. Pentru Grecia, utilizarea pe scară foarte redusă a euro pentru contractele de
servicii se explică prin ponderea foarte mare a contractelor maritime, a căror denominare este,
de regulă, făcută în dolari americani. Şi în privinţa importurilor se poate constata o creştere
notabilă a utilizării euro ca monedă de contract şi de facturare, cu toate că aceasta se situează
sub nivelul de utilizare în cazul exporturilor, în virtutea legii lui Grassman15 şi a faptului că
pentru materiile prime şi petrol, contractele sunt, de regulă, denominate în dolari.
În Tabelul nr.2.9. este prezentat gradul de utilizare a euro în comerţul exterior de
bunuri şi servicii al ţărilor UE din afara zonei euro, al Bulgariei şi României, precum şi al
unor state terţe.

Tabel nr.2.9.
Gradul de utilizare a euro în comerţul internaţional de bunuri şi servicii
Exporturi facturate în euro Exporturi către zona euro
(% din total exporturi) (% din total exporturi)
2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002 2003

14
European Central Bank, Review of the international role of the euro, January 2005.
15
Grassman (1973) a constatat, pe baza unui studiu al exporturilor şi importurilor suedeze în 1968, că 66% din
exporturi erau denominate în coroana suedeză, faţă de numai 26% din importuri. Această discrepanţă a rămas
încetăţenită în literatura şi practica de specialitate sub titulatura de “legea lui Grassman”.

30
Ţări UE din afara zonei euro
Cipru ... ... ... 31 19 19 22 32
Cehia ... ... 68 70 63 62 61 63
Danemarca ... ... 34 35 45 44 43 40
Estonia ... ... 65 70 44 41 37 39
Ungaria ... ... 83 85 70 69 66 63
Letonia ... ... 51 57 31 30 29 27
Lituania ... ... 18 22 31 26 26 27
Polonia ... ... 60 65 60 59 58 57
Slovenia ... ... 87 87 60 58 55 56
Suedia ... ... ... ... 40 39 39 39
Marea Britanie 21 23 21 ... 53 51 52 51
Statele candidate
Bulgaria 37 48 52 61 42 46 47 51
România ... ... 59 64 57 62 61 61
Alte state
Australia 0 1 1 1 7 7 7 7
Japonia 8 7 9 ... 13 12 11 12
Corea de Sud 2 1 6 8 10 10 10 10
Tunisia 46 52 ... ... 76 77 77 76
Ucraina ... ... 11 15 15 16 16 17
Importuri facturate în euro Importuri din zona euro
(% din total importuri) (% din total importuri)
2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002 2003
Ţări UE din afara zonei euro
Cipru ... ... ... 45 38 40 34 27
Cehia ... ... 65 66 56 57 56 55
Danemarca ... ... 34 30 48 50 51 53
Estonia ... ... 59 61 41 39 40 40
Ungaria ... ... 73 72 54 53 51 59
Letonia ... ... 39 49 39 40 41 37
Lituania ... ... 48 53 32 35 35 35
Polonia ... ... 60 60 52 53 53 60
Slovenia ... ... 83 84 63 64 64 71
Suedia ... ... ... ... 49 49 49 50
Marea Britanie 19 19 27 ... 46 44 47 48
Statele candidate
Bulgaria 47 55 60 63 40 44 45 53
România ... ... 66 68 51 53 53 59
Alte state
Australia 2 5 9 9 13 15 16 17
Japonia 2 3 5 ... 9 10 10 10
Corea de Sud 2 1 5 6 8 8 9 9
Tunisia 50 56 ... ... 67 66 66 69
Ucraina ... ... 4 5 18 19 21 29
Sursa: Fondul Monetar Internaţional şi Institutele naţionale de statistică
Simbolul (...) reflectă indisponibilitatea datelor statistice pentru un anumit an.

Dacă analizăm utilizarea euro în ţările terţe, vom constata o creştere substanţială a
acesteia în noile state membre în perioada premergătoare aderării lor la UE (2002, 2003). În
ţări precum Ungaria şi Slovenia, ponderea utilizării euro a depăşit-o pe aceea a comerţului cu

31
zona euro, situaţie care este valabilă şi pentru statele candidate. Se constată, în paralel, o
relativă amplificare a utilizării euro şi în contractele comerciale ale unor state terţe din afara
continentului european.

(e) Utilizarea euro în ţările terţe

Pentru ţările terţe, euro joacă un rol foarte important ca monedă ancoră, monedă de
rezervă şi monedă de intervenţie. Alegerea regimului de curs de schimb este, aşa cum am mai
arătat, una dintre opţiunile-cheie ale autorităţii monetare, cu implicaţii asupra dimensiunii şi
structurii rezervelor valutare. Fondul Monetar Internaţional listează în jur de 150 de state care
folosesc regimuri de curs de schimb bazate pe o valută de referinţă sau un coş de valute de
referinţă. În 40 din aceste ţări, euro foloseşte ca ancoră pentru politica de curs de schimb, fie
ca valută singulară de referinţă, fie ca parte a unui coş de valute.
Utilizarea euro în regimurile valutare ale ţărilor terţe are o cauzalitate geografică şi
instituţională, evidentă mai ales pentru statele UE care nu fac parte din zona euro, dar şi
pentru ţările învecinate care au încheiat aranjamente instituţionale speciale cu UE, cum este
cazul ţărilor candidate sau potenţial candidate (a se vedea, în acest, sens, şi Tabelul nr.2.10.).
Cu excepţia cazurilor de participare în ERM II, decizia de a utiliza euro ca valută-ancoră este
unilaterală şi nu implică nici un angajament din partea Eurosystem-ului.

Tabel nr.2.10.
Utilizarea euro în regimurile valutare ale ţărilor terţe, 30 iunie 2004

Regiunea Regimul de curs de schimb Ţările

32
 Danemarca, Estonia, Lituania,
ERM II
Slovenia
Uniunea
Ancoră bazată pe euro Cipru, Ungaria
Europeană
Ancoră bazată pe un coş care
(cu excepţia zonei Letonia, Malta
include euro
euro)
Flotare administrată cu euro ca
Cehia, Slovacia
monedă de referinţă
Euroizare unilaterală Kosovo, Muntenegru
Ţări candidate şi Consilii monetare bazate pe
Bulgaria, Bosnia şi Herzegovina
potenţial candidate, euro
precum şi provincii Ancoră sau flotare administrată
România, Croaţia, Macedonia,
cu statut special având euro ca monedă de
Serbia
referinţă
Statele mici din Europa (San
Marino, Vatican, Monaco, Andorra)
Altele Euroizare
şi comunităţile franceze (Saint-
Pierre-et-Miquelon, Mayotte).
WAEMU (Benin, Burkina Faso,
Côte d’Ivoire, Guinea-Bissau, Mali,
Niger, Senegal, Togo), CAEMC
(Cameroon, Republica Central-
Ancoră bazată pe euro Africană, Ciad, Congo, Guinea
Ecuatorială, Gabon), teritoriile
franceze de peste mări (Polinezia
Franceză, Noua Caledonie, Wallis şi
Futuna), Capul Verde, Comoros
Ancoră sau flotare administrată
Israel, Seychelles, Federaţia Rusă,
bazată pe DST sau alte coşuri
Botswana, Maroc, Tunis, Vanuatu
valutare care includ euro
Sursa: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană.

Pe fondul unei creşteri a rezervelor valutare la nivel internaţional de la 2397 miliarde

de dolari la finele anului 2002 la 3014 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2003, s-a constatat
şi o sporire relativă a ponderii rezervelor denominate în euro, de la 19,3% la 19,7%, cu
tendinţe diferite în ţările industrializate faţă de cele în curs de dezvoltare şi de economiile
emergente, aşa cum se poate observa din Tabelul nr.2.11.

Tabel nr.2.11.
Ponderea valutelor de denominare în rezervele valutare oficiale % din total rezerve

2000 2001 2002 2003

33
 Toate ţările
Dolar SUA 66.6 66.9 63.5 63.8
Euro 16.3 16.7 19.3 19.7
Yen japonez 6.2 5.5 5.2 4.8
Liră sterlină 3.8 4.0 4.4 4.4
Franc elveţian 0.5 0.5 0.6 0.4
Alte valute 6.6 6.4 7.1 6.8
Ţări industrializate
Dolar SUA 72.5 72.7 69.1 70.8
Euro 17.2 17.5 21.3 20.9
Yen japonez 6.3 5.6 4.6 4.0
Liră sterlină 2.0 1.8 2.2 1.7
Franc elveţian 0.2 0.3 0.6 0.2
Alte valute 1.8 2.1 2.2 2.3
Ţări în curs de dezvoltare şi economiile emergente
Dolar SUA 62.2 62.9 59.8 59.3
Euro 15.6 16.2 17.9 18.9
Yen japonez 6.1 5.4 5.5 5.2
Liră sterlină 5.1 5.4 5.8 6.2
Franc elveţian 0.7 0.6 0.6 0.6
Alte valute 10.2 9.4 10.4 9.8
Sursa: Fondul Monetar Internaţional, 2004, www.imf.org.

Analizând o parte din datele publicate de băncile centrale cu privire la structura pe

valute a rezervelor lor, se constată că ponderea activelor de rezervă denominate în euro a
rămas constantă în majoritatea statelor, cu excepţia Australiei, unde ponderea a scăzut drastic
şi a Croaţiei şi Slovaciei, unde s-a înregistrat o creştere cu 5 procente, aşa cum se observă din
Tabelul nr.2.12.
Funcţia de ancoră şi aceea de monedă de rezervă pe care le îndeplineşte euro sunt
interrelaţionate cu aceea de monedă de intervenţie. Dacă în cadrul unui regim de flotare liberă
a cursului de schimb, intervenţiile pe piaţa valutară sunt rare, nu acelaşi lucru se întâmplă în
cazul regimurilor bazate pe ancora de curs sau pe flotarea administrată, la nivelul cărora
intervenţiile pe piaţă sunt frecvente şi se realizează, de regulă, în moneda-ancoră sau moneda
de referinţă. Chiar dacă informaţiile referitoare la moneda de intervenţie pe pieţele valutare nu
sunt publice, se apreciază că bănci centrale din noile state membre, precum Cehia, Ungaria,
Letonia, Slovacia şi Slovenia au intervenit pe pieţele lor valutare folosind euro, la fel cum au
procedat şi România şi anumite ţări din vestul Balcanilor.

Tabel nr.2.12.
Structura pe valute a rezervelor oficiale în anumite state ale lumii, %
34
 Euro Dolar US Yen japonez Alte valute
Iunie Iunie Iunie Iunie Iunie Iunie Iunie Iunie
2003 2004 2003 2004 2003 2004 2003 2004
Ţări din G20
Australia 40 31 40 54 9 7 11 8
Canada 46 43 51 53 3 3 0 0
Marea Britanie 52 50 32 36 16 14 0 0
SUA 56 56 - - 44 44 0 0
Noi state membre ale UE
Letonia 43 41 43 43 3 4 11 12
Slovacia 63 68 33 29 0 0 4 3
Ţări vecine UE
Croaţia 65 70 32 30 - - 3 0
Elveţia 51 51 37 38 0 0 12 11
Sursa: băncile centrale ale statelor menţionate şi Banca Centrală Europeană.

2.2. Perspectivele evoluţiei euro la nivel internaţional

Pentru a spera la preluarea de facto a hegemoniei monetare în faţa dolarului, zona euro
trebuie să aibă în vedere trei variabile-cheie:
1. Integrarea şi mai puternică a pieţelor monetare şi de capital pentru a asigura un
potenţial internaţional deplin monedei euro – Superioritatea pieţelor financiare americane pe
perioada dominaţiei dolarului, respectiv din Marea Britanie pe perioada dominaţiei lirei
sterline sunt exemple relevante în acest sens. Cazul negativ al Japoniei este, de asemenea,
instructiv: eşecul modernizării pieţelor sale financiare e eliminat posibilitatea ca yen-ul să
joace un rol internaţional important, în pofida dinamicii creşterii economice din Japonia şi a
potenţialului de creditare ridicat16. Cu toate că pieţele financiare europene au înregistrat deja
progrese semnificative sub impactul introducerii euro, rivalităţile naţionale împiedică
fuziunile peste graniţe atât în domeniul pieţei bancare, cât şi al pieţei de capital, iar ritmul în
care zona euro va surmonta aceste inconveniente joacă un rol major pentru determinarea
momentului în care euro va prelua pe deplin hegemonia ca monedă de denominare a activelor
financiare internaţionale.
2. Europa trebuie să transpună la nivel instituţional comunitatea de interese pe care o
reprezintă. Uniunea Europeană a concurat, de pe poziţii de egalitate, Statele Unite ale
Americii în managementul sistemului de comerţ global în ultimele patru decenii, în virtutea a
cel puţin două motive: echivalenţa volumelor de comerţ exterior din UE şi SUA şi, respectiv,
decizia timpurie de a centraliza, cel puţin virtual, toate negocierile şi deciziile de politică
comercială la nivelul unei singure entităţi – Comisia Europeană. Cu toate acestea, Europa
continuă să se exprime pe mai multe voci, adesea disonante, pe frontul monetar şi
macroeconomic.
3. Rolul internaţional al euro s-ar consolida în mod evident dacă Europa şi-ar
îmbunătăţi performanţele economice, pe fondul unei stabilităţi a preţurilor deja atinse. Însă
rata de creştere economică a rămas cu mult în urma celei din Statele Unite ale Americii, fiind
unul dintre punctele slabe ale economiei mondiale contemporane.
Ghidându-ne după consideraţii ce ţin de structura sistemică a economiei mondiale, dar
şi de evoluţiile recente de pe pieţele valutare, este de aşteptat o continuare a aprecierii euro în
raport cu dolarul din cel puţin următoarele motive:

16
Fred Bergsten, The Euro and the World Economy, „The Eurosystem, the Union and Beyond: The Single
Currency and Implications for Governance”, European Central Bank, April 2005.

35
 (a) accelerarea problemelor de îndatorare şi deficit extern ale Statelor Unite ale
Americii într-un ritm nesustenabil – deficitul de cont curent la finele anului 2004 şi începutul
anului 2005 a fost de 750 miliarde de dolari, adică 6% din PIB, după ce a înregistrat o creştere
de aproximativ 0,5% din PIB în fiecare an al ultimului deceniu. Conform ultimului raport al
OCDE (Economic Outlook), deficitul SUA va ajunge la 825 miliarde de dolari în 2006 (6,4%
din PIB-ul american), în condiţiile menţinerii aceloraşi cursuri de schimb. În prezent, SUA
trebuie să „importe” 5 miliarde de dolari capital străin în fiecare zi lucrătoare pentru a-şi
finanţa investiţiile străine şi deficitul de cont curent. Optimiştii susţin că străinii vor continua
să finanţeze deficitul SUA datorită faptului că activele americane oferă randamente ridicate în
condiţii de risc relativ reduse, dar se constată deja o reducere a randamentului investiţiilor în
SUA sub nivelul celui din Europa sau Japonia. Provocarea căreia America trebuie să-i
răspundă este nu numai să îşi reducă deficitul de cont curent la un nivel pe care străinii să
accepte să-l finanţeze prin cumpărarea de active denominate în dolari, dar şi să-i convingă pe
actualii creditori străini să-şi păstreze stocul de active în dolari.
(b) rezistenţa continuă a statelor din Asia de Est şi, mai ales, a Chinei, în faţa
necesităţii aprecierii monedelor lor, care acompaniază şi impulsionează declinul dolarului –
blocarea ajustărilor şi a corecţiilor necesare de către China şi alte state asiatice şi lipsa de
reacţie a celorlalte state din lume la această problemă de „manipulare valutară” sunt de natură
să adâncească declinul dolarului, acompaniat de aprecierea monedelor cu curs pe deplin
flotant, euro fiind cea mai reprezentativă dintre ele. Vina pentru această situaţie este, totuşi,
împărţită: americanii susţin că deficitul lor extern se datorează creşterii economice lente din
Europa şi Japonia şi faptului că yuan-ul chinez este ancorat la un nivel prea redus, iar
europenii, la rândul lor alarmaţi de aprecierea euro, consideră că principala vină aparţine
nivelului ridicat de îndatorare publică şi nivelului redus de economisire al populaţiei în
America. China şi celelalte economii asiatice ar trebui, într-adevăr, să îşi lase monedele să se
aprecieze, ridicând astfel presiunea pe care o exercită asupra euro. Europa are, pe de altă
parte, dreptate: problema deficitului american îşi are rădăcinile acasă şi aceste rădăcini ar
trebui tăiate.
(c) deprecierea actuală a dolarului îmbracă o formă cu totul diferită de alte căderi
istorice ale monedei americane, respectiv cele din 1971-1973, 1978-1979, 1985-1987 şi 1994-
1995, prin simplul fapt că se face în compania euro – acest tip de depreciere a dolarului ar
putea antrena efecte sistemice, de piaţă şi macroeconomice, prin diversificarea, de exemplu, a
structurii portofoliilor atât de către sectorul public, cât şi de către sectorul privat. O reorientare
a opţiunilor de structură pentru portofolii în echivalentul a 500-1000 de miliarde de dolari ar
deschide drumul euro către supremaţia valutară a lumii.
(d) alterarea ritmului de creştere economică în Statele Unite ale Americii, preconizată
pentru anii imediat următori – deprecierea dolarului, dublată de trendul ascendent al preţurilor
la energie, ar aduce daune majore economiei americane, care se apropie în prezent de gradul
de ocupare deplină a forţei de muncă: creşterea inflaţiei şi a ratelor de dobândă, căderea pieţei
acţiunilor şi a pieţei imobiliare cu efecte drastice asupra bunăstării şi declinul creşterii
economice. Discrepanţa faţă de Europa ar fi cu atât mai mare dacă aceasta din urmă ar
înregistra creşteri de productivitate (aşa cum s-a întâmplat în SUA în anii ’90) ca urmare a
noilor valuri de extindere sau a implementării mai temeinice a Agendei Lisabona.
Un scenariu de acest gen ar fi deopotrivă dăunător Americii şi Europei, putând antrena chiar o
recesiune la nivel global, sens în care este de dorit întreprinderea unui set de acţiuni de
prevenire a unor astfel de dezechilibre.
În primul rând, Statele Unite ale Americii ar trebui să demareze un program serios de
reducere a deficitului bugetar, antrenând, astfel, reducerea dependenţei de capitalul străin,
prin încurajarea economisirii la nivel naţional. În al doilea rând, ţările din zona euro trebuie să
insiste pe lângă Fondul Monetar Internaţional pentru a înlătura manipularea valutară şi pentru

36
a convinge China să renunţe la subevaluarea competitivă a yuan-ului17. În al treilea rând,
Japonia şi Europa ar trebui să întreprindă acţiuni pentru stimularea cererii interne nu numai
prin intermediul reformelor structurale, ci şi prin reducerea ratelor dobânzii. Nu în ultimul
rând, zona euro şi SUA, în calitatea lor de emitenţi ai principalelor două valute la nivel
mondial şi de responsabili pentru gradul de (in)stabilitate monetară la nivel internaţional, ar
trebui să creeze un grup financiar de tipul G2 pentru a gestiona modificările produse în
raportul de forţe dintre aceste valute.

CAPITOLUL 3
IMPLICAŢIILE ADOPTĂRII EURO DE CĂTRE ROMÂNIA

17
Morris Goldstein, Nicholas Lardy, China’s Role in the Revived Bretton Woods System: A Case of Mistaken
Identity, Institute for International Economics, Working Paper No.2/2005, www.iie.com.

37
 3.1. Consideraţii generale privind consecinţele adoptării euro de către
România

Literatura asociată procesului de integrare monetară europeană evidenţiază, la unison,

următoarele categorii de avantaje asociate adoptării monedei unice:
(a) eliminarea costurilor de schimb valutar şi nevoia de acoperire derivată din acestea;
(b) eliminarea riscurilor valutare pentru investiţiile transnaţionale în cadrul Uniunii
Europene;
(c) simplificarea comparaţiilor inter-firme şi între oportunităţile de afaceri;
(d) reducerea costurilor financiare şi expansiunea, în consecinţă, a pieţelor (chiar dacă,
în faza iniţială, anumiţi factori de risc regionali ar putea persista);
(e) simplificarea deciziilor de cumpărare, ca rezultat al creşterii transparenţei pieţei;
(f) diminuarea puterii dolarului american la nivelul tranzacţiilor internaţionale, de
natură să reducă riscul valutar şi costurile pentru companiile amplasate în zona euro;
(g) imperativul menţinerii unor rate reduse ale inflaţiei, ca şi acela de reorganizare şi
ordonare a finanţelor publice. Reducerea presiunii publice asupra pieţei de capital va conduce
la o reducere a ratelor dobânzii în statele membre şi, implicit, la amplificarea oportunităţilor
de creştere economică;
(h) standardizarea sistemelor, a programelor şi structurilor organizatorice pentru
companiile de dimensiuni medii şi mari.

Pe latura costurilor implicate, care sunt considerate tranzitorii, menţionăm:

(a) preţurile de vânzare vor trebui armonizate între diferite pieţe, mai ales acolo unde
diferenţele sunt generate de riscurile de schimb valutar;
(b) în faza tranzitorie de introducere a euro, va fi menţinut un sistem dublu de preţuri.
Practica le va fi deja familiară românilor, dat fiind faptul că un sistem similar este aplicat de la
introducerea în circulaţie a leului nou (RON);
(c) casele de marcat şi bancomatele vor trebui adaptate la noul sistem. Pentru a da o
mână de ajutor acestei tranziţii, dimensiunile bancnotelor de lei noi au fost stabilite la aceiaşi
parametri cu bancnotele de euro;
(d) în anumite cazuri, va fi necesară modificarea contractelor pentru a introduce noua
monedă;
(e) sistemele de plată şi facturare vor trebui convertite în euro;
(f) sistemele de contabilitate vor trebui şi ele modificate, cu elaborarea în paralel de
bilanţuri în lei şi în euro;
(g) toate celelalte sisteme vor trebui adaptate, incluzând aici sistemele IT, pachetele
software şi declaraţiile de lichiditate şi de cash-flow-uri.
Românii vor avea, însă, nevoie de cursuri intensive de pregătire pentru trecerea la
noua monedă. Potrivit unor cercetări în domeniu, firmelor mici le vor fi necesare în jur de 3
luni de pregătire pentru adoptarea euro, pe când companiilor mari, le vor trebui în jur de 3 ani.
O suită de documente publice şi legale vor fi revizuite pentru a permite adaptarea la noua
monedă. În această direcţie, introducerea leului „greu” va constitui un bun exerciţiu pentru
România, dar implicaţiile trecerii la euro vor fi mult mai profunde, mai ales asupra băncilor şi
celorlalte instituţii de credit. Pe lângă costurile vizibile ale emisiunii şi punerii în circulaţie a
bancnotelor şi monedelor euro, băncile şi instituţiile de credit specializate care vor opera în
România se vor confrunta cu noi provocări. În primul rând, volumul operaţiunilor de schimb
valutar, dar şi al operaţiunilor adiacente de acoperire împortiva riscului valutar se va reduce
semnificativ şi, pe cale de consecinţă, se vor diminua şi veniturile din comisioane. În al doilea
rând, băncile vor fi nevoite să-şi alinieze dobânzile active şi pasive la nivelurile celor
practicate în Eurosystem, cu implicaţii asupra veniturilor din plasamente, dar şi al costurilor
resurselor atrase. În al treilea rând, concurenţa pe piaţă se va accentua şi mai mult, iar

38
procesul de fuziuni şi preluări generat de aderarea României la UE va căpăta noi valenţe. De
remarcat, însă, că aceste efecte adverse băncilor reprezintă, în contrapartidă, avantaje pentru
agenţii economici nebancari şi populaţie, care vor suporta costuri mai mici pentru produsele şi
serviciile bancare de care vor beneficia.

3.2. Efectele structurale de ansamblu

Există o serie de efecte care vor influenţa în mod direct structurile economiei reale,
precum şi sistemele de producţie şi distribuţie şi acestea constituie adevăratul motor al
transformărilor de durată induse de adoptarea euro de către România.
Efectele structurale aşteptate ca urmare a introducerii euro pot fi împărţite în efecte în
macroeconomice (cele care implică structurile economice în care firmele operează) şi efecte
microeconomice. La rândul lor, efectele macroeconomice sunt fie de factură generală, fie de
factură specifică, la nivelul diferitelor structuri industriale.

Analiza trebuie să pornească de la două prezumţii foarte importante:

(a) adoptarea euro de către România se va face într-un sistem economic în care se va fi
asigurat deja libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, într-un cadru
economic caracterizat prin reducerea la minim a ratei inflaţiei, abandonarea deprecierilor
monedei naţionale ca instrument de asigurare a competitivităţii exporturilor şi prin reducerea
relativă a riscului valutar;
(b) România se înscrie în tendinţa pregnantă de globalizare a pieţelor mondiale, ca
rezultat firesc al tendinţei mondiale ireversibile de liberalizare a comerţului. De fapt, privită la
scară globală, introducerea euro este doar una din multele componente ale procesului de
globalizare economică, caracterizat printr-o amplificare fără precedent a producţiei, creşterea
permanentă a fluxurilor trans-frontaliere de capital şi expansiunea rapidă a procesului de
industrializare în ţările în curs de dezvoltare. Cea mai simplistă, dar probabil şi cea mai
eficientă măsură a acestui fenomen complex o dă creşterea mult mai rapidă a exporturilor
mondiale în raport cu creşterea produsului mondial brut.

Tabel nr.3.13.
Efectele adoptării euro şi ale implementării politicii monetare unice asupra economiei
româneşti

39
 Efectele pe termen scurt : creşte Reducerea barierelor pentru activităţile
nivelul competiţiei transfrontaliere în interiorul UE
Creşterea transparenţei preţurilor
Efecte pe termen mediu : schimbarea Comerţul ↑
strategiilor de producţie ale firmelor Intrările pe piaţă ↑
Concurenţa inter-branduri ↑
Eficienţa alocărilor de resurse ↑
Marjele de profit ↑↓
Diversificarea sectorială ↑
Eficienţa producţiei ↑
Concurenţa intra-brand ↑
Segmentarea pieţei ↓
Diferenţierea produselor ↑
Legăturile pe verticală ↑

Efecte pe termen lung : modificări în Concentrarea industrială ↓

structura industriei Concentrare spaţială ↑↓
Comerţul inter-industrii ↓
Comerţul intra-industrie ↑
Sursa: serviciile Comisiei Europene; ↑-creştere; ↓-scădere; ↑↓-creştere şi scădere cu rezultat net pozitiv sau
negativ în funcţie de amplitudinea creşterii şi a scăderii

Pentru ca „povestea” introducerii euro în România să fie una de succes, este nevoie ca
îndeplinirea criteriilor de convergenţă să fie realizată pe fondul asigurării unei flexibilităţi
consistente a economiei. Dacă aceasta este realizată şi nu apar şocuri externe, euro poate să
devină un factor de dezvoltare şi de stabilitate în economie.
Diminuarea prezenţei sectorului public în economie este, fără îndoială, o parte
importantă a asigurării acestei flexibilităţi: procesul este deja în curs de derulare, iar euro nu
este altceva decât un accelerator al acestuia. Euro este, de asemenea, privit drept un
accelerator al procesului de emancipare a antreprenorilor români şi de separare a acestora de
clasa politică şi, în sens mai larg, de birocraţie.
Scenariul introducerii euro aduce în prim-plan o politică economică bazată pe criterii
de rigurozitate şi atenţie sporită. Îmi propun, în cele ce urmează, să analizez punctual efectele
pozitive, precum şi riscurile potenţiale asociate integrării României în zona euro.
Dintre consecinţele pozitive ale adoptării euro de către România, acordăm prioritate
în a le menţiona pe următoarele:
1. Adoptarea euro va marca momentul integrării depline a României în structurile
monetare europene, iar ţara noastră va fi capabilă să participe cu drepturi depline la
formularea şi implementarea politicii monetare comune, care are ca obiectiv final
consolidarea stabilităţii macroeconomice în Europa.
2. Statutul de membru al zonei euro este de natură să exercite un impact pozitiv asupra
politicilor economice interne, dat fiind faptul că elementele-cheie ale acestui sistem sunt
reprezentate de echilibrul bugetar pe termen mediu şi reformele structurale care să sprijine o
creştere economică sustenabilă pe termen lung.
3. O politică fiscală implementată în consonanţă cu Pactul de Creştere şi Stabilitate va
reduce costul finanţării deficitelor publice şi va conduce la stabilizarea ratelor dobânzii pe
termen lung, la un nivel redus. Persoanele fizice şi juridice vor avea de câştigat nu numai pe
seama acestor rate ale dobânzii, ci şi prin facilitarea accesului la pieţe de capital mai
transparente şi mai lichide în zona euro.

40
 4. Fixarea irevocabilă a cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro va
permite consolidarea stabilităţii sectorului financiar şi va reduce riscul de manifestare a
„turbulenţelor monetare”.
5. Sectorul întreprinderilor va profita din eliminarea cursului de schimb faţă de
partenerii din zona euro, în calitatea lor de principali parteneri în comerţul exterior al
României. Aceste beneficii se vor traduce în reducerea costurilor de tranzacţionare şi de
acoperire, precum şi a incertitudinii în procesul investiţional. Persoanele fizice vor avea de
câştigat din creşterea transparenţei preţurilor, de natură să stimuleze concurenţa.
6. Efectele pozitive enumerate vor susţine crearea unui cadru antreprenorial mai stabil,
cu o alocare mai eficientă a resurselor şi, implicit, cu un potenţial mai ridicat de creştere
economică. În acest fel, este posibil ca dobândirea statutului de membru al zonei euro să
grăbească procesul de asigurare a convergenţei economice reale.
Integrarea României în zona euro este caracterizată nu numai printr-o suită de
avantaje, ci şi prin riscuri potenţiale asociate acestui proces, a căror intensitate se modifică în
timp. Consider importantă, în acest context, analiza următoarelor aspecte:
1. O categorie importantă de riscuri derivă din răspunsurile economiei la manifestarea
unor şocuri în condiţiile fixării irevocabile a cursului de schimb. Dacă aceste şocuri se
manifestă pe fondul unei insuficiente alinieri structurale, financiare şi a ciclurilor de afaceri cu
statele din zona euro, ele pot exercita un impact inegal şi asimetric.
2. Pentru politica economică a României, pierderea dreptului de a exercita o politică
monetară independentă înseamnă renunţarea la un set de instrumente utile în aplanarea
efectelor negative ale anumitor evoluţii economice interne şi internaţionale şi, implicit, în
asigurarea convergenţei economice. Încă din faza premergătoare adoptării euro, aşa cum am
arătat, politicile economice trebuie sinergizate în direcţia realizării convergenţei economice şi
a îmbunătăţirii capacităţii României de a răspunde la eventuale şocuri asimetrice. De o
importanţă hotărâtoare sunt, în acest sens: stabilizarea politicii fiscale, asigurarea flexibilităţii
pieţei muncii şi a pieţei bunurilor şi buna funcţionare a pieţelor financiare.
3. Pe de altă parte, îndeplinirea condiţiilor şi aplicarea deplină a prevederilor Pactului
de Creştere şi Stabilitate va necesita, pe lângă întărirea efectului de stabilizator automat al
politicii fiscale, ca aceasta din urmă să devină mai restrictivă pentru a asigura sustenabilitatea
pe termen lung a echilbrului finanţelor publice. Nu este suficient ca politica fiscală să-şi
îndeplinească funcţia macroeconomică de stabilizare, ci trebuie să fie în consonanţă cu alte
politici structurale care să sprijine competitivitatea economiei româneşti pe piaţa unică.
4. Decizia de fixare irevocabilă a cursului de schimb şi de adoptare a politicii
monetare unice trebuie să survină numai după asigurarea convergenţei sustenabile a politicilor
macro- şi microeconomice (deschiderea pieţelor, competitivitatea pe piaţa unică, creşterea
gradului de integrare economică şi funcţionarea instituţiilor de pe pieţele de bunuri, servicii şi
capital).
5. Un sistem al finanţelor publice insuficient consolidat poate să exercite efecte
adverse pe durata participării României la ERM II şi în primii ani după integrarea în zona
euro. Inadvertenţa dintre ciclul de afaceri din România şi cele din UE se poate manifesta şi
mai acut în această etapă, mai ales ca urmare a implementării reformelor structurale, cu efect
destabilizator asupra evoluţiei producţiei. O politică fiscală prudentă este cu atât mai necesară
cu cât reducerea diferenţialului de dobândă faţă de zona euro va antrena o creştere importantă
a cererii interne. Este importantă, în acest context implementarea sistemului de „ţintire fiscală
pe termen mediu” (medium-term fiscal targeting) prin controlul asupra cheltuielilor publice
agregate la un orizont de timp de trei ani, după modelul ceh.
6. Un factor crucial, a cărui importanţă este uşor sesizabilă la elaborarea oricărui
studiu de politică economică, inclusiv a prezentei lucrări, este calitatea datelor statistice
economice. Dacă standardul acestor date nu este unul înalt din punct de vedere al gradului de
actualitate, confidenţă, stabilitate şi transparenţă) este foarte dificilă înţelegerea corectă a
situaţiei economice şi adoptarea măsurilor corective.

41
 7. Asemănător pieţei muncii din UE, piaţa muncii din România este caracterizată prin
mobilitate şi flexibilitate relativ reduse ale forţei de muncă. În plus, restricţiile impuse de
statele fodatoare ale UE pentru lucrătorii din noile ţări membre vor trebui rediscutate la
nivelul Uniunii Europene. La nivelul unui studiu anterior18 am arătat că relansarea creşterii
economice în Europa de Vest este condiţionată de deschiderea porţilor pentru forţa de muncă
din Europa Centrală şi de Est mai ales pentru sectorul terţiar, după modelul practicat cu
succes în SUA la nivelul ultimelor decenii. Pentru a consolida mecanismele de ajustare pe
piaţa muncii, este necesară creşterea flexibilităţii pieţei muncii şi a salariilor reaşe nu numai în
sectorul instituţional, ci şi în domenii precum infrastructura de transport şi piaţa imobiliară.
Până la definitivarea procesului de integrare monetară, se va implementa în continuare
strategia de ţintire directă a inflaţiei, în concordanţă cu prevederile criteriilor de la Maastricht
referitoare la rata inflaţiei şi rata dobânzii pe termen lung. O aliniere corespunzătoare a
economiei româneşti la economiile din zona euro în domeniile real şi financiar, o politică
fiscală flexibilă şi o bună funcţionare a pieţei muncii sunt condiţii sine qua non pentru o
evoluţie favorabilă a economiei în cadrul ERM II şi, respectiv, după adoptarea euro, când
România va renunţa la promovarea unei politici monetare independente. Pe fondul îndeplinirii
criteriilor de convergenţă nominală şi reală şi al implementării cu succes a reformelor
structurale, este de aşteptat ca România să adopte euro la nivelul anilor 2012-2014.

a) Integrarea pe verticală şi concentrarea

Cu toate că procesul de concentrare economică îşi are rădăcinile în trecut, fiind în mod
special stimulat de Piaţa Unică Europeană, care a început să opereze din 1993, euro este un
puternic factor de accelerare a acestui proces. Fenomenul se manifestă şi în afara Europei: nu
numai companiile europene sunt supuse fuziunilor şi agregărilor, ci există multiple situaţii în
care firme europene şi non-europene fuzionează în momentul în care identifică oportunităţi de
operare la nivel mondial.
În acest context, cotele de piaţă ale firmelor mici din România vor scădea, dat fiind
faptul că ele vor deveni incapabile să exploateze fenomenul de creştere a cererii, acolo unde
acesta se manifestă, şi să domine concurenţa, acolo unde cererea stagnează sau se reduce. Este
cu atât mai justificată această tendinţă, cu cât nişele vor fi ocupate de firmele mari, iar
tendinţa de agregare se va manifesta şi la nivelul acestor nişe.
Concentrarea se va manifesta nu numai în domeniul producţiei şi al distribuţiei, ci şi al
sistemului decizional. Pentru multe dintre companiile multinaţionale nu mai este necesar să îşi
dezvolte puncte de lucru în fiecare ţară membră, dat fiind faptul că piaţa europeană devine din
ce în ce mai integrată.
Moneda unică va exercita efecte minime asupra integrării pe verticală în interiorul
companiilor, fenomen oricum static la nivelul ultimilor ani. Există posibilitatea manifestării
unor efecte de deverticalizare, dat fiind faptul că piaţa de desfacere incomparabil mai mare şi
conexiunile tehnologice dintre diferitele faze ale producţiei fac mai avantajoasă din punct de
vedere economic concentrarea pe orizontală.
În mod similar, sunt greu identificabile potenţialele efecte ale introducerii euro asupra
barierelor la intrarea şi ieşirea pe/de pe piaţă.

b) Oportunităţi de asigurare a competitivităţii

Este evident că introducerea euro va bulversa sectoarele în care competitivitatea era în
mod tradiţional asigurată prin intermediul cursului de schimb.
Un aspect deloc de neglijat este suprapunerea introducerii euro cu creşterea
exponenţială a utilizării internetului, ceea ce va oferi cumpărătorilor posibilitatea să aibă
acces direct la bunurile dorite, fără să mai fie necesară accesarea canalelor de distribuţie şi să

18
Andreas Kolodziejak, Oana Gherghinescu, Preference dynamics and potential growth, getting the work done
by Friday, EcoMod 2004 - International Conference on Policy Modeling, 30 iunie-2 iulie, Université ParisI,
Panthéon Sorbonne, Franţa.

42
compare preţurile în mod direct, dat fiind faptul că reţeaua le permite accesul, iar moneda
unică le garantează transparenţa.
Trecerea la un regim economic în care turbulenţele asociate cursului de schimb,
preţurilor şi ratelor dobânzii sunt înlocuite de stabilitate face posibilă reechilibrarea
managementului corporatist şi lărgirea orizontului de acţiune de la cel pe termen scurt la cel
pe termen mediu.

c) Efectele asupra structurilor industriale

Caracteristicile diferitelor industrii şi ale companiilor luate individual reprezintă filtrul
care generează consecinţe diferite prin prisma efectelor structurale ale introducerii euro în
România.
O altă distincţie care se impune făcută este aceea între efectele pe care introducerea
euro le induce la nivelul companiilor care operează în domeniile protejate şi care depind de
factorul politic, respectiv la nivelul companiilor exportatoare, care operează liber pe piaţă.
Este evident că riscurile vor fi mai mari pentru firmele din a prima categorie, dat fiind faptul
că euro va elimina protecţia artificială şi le va pune pe acestea faţă în faţă cu competiţia reală,
conducând chiar la absorbţia sau dispariţia acestora.
În industria producătoare de bunuri de consum, transparenţa va fi consecinţa cea mai
evidentă a euro. Aceasta înseamnă că preţurile din România vor deveni comparabile cu cele
din restul statelor membre. Rămâne, însă, sub semnul întrebării importanţa acestei consecinţe:
chiar dacă vor constata că anumite produse sunt mai ieftine într-o altă ţară, este puţin probabil
ca oamenii să-şi procure bunurile de larg consum din străinătate. Chiar dacă acest efect
imediat nu va fi obţinut, totuşi creşterea transparenţei va conduce pe termen mediu la
raţionalizarea unor mecanisme care răsplătesc companiile capabile să opereze conform unei
logici internaţionale sau, cel puţin, europene şi să facă alinieri graduale ale preţurilor.
În cazul bunurilor semi-durabile, care sunt dependente de sistemele de distribuţie într-
un grad foarte ridicat, în special în industria textilelor şi a îmbrăcăminţii, efectele adoptării
euro de către România vor fi relativ puternice, pe când în cazul industriilor caracterizate prin
diferenţieri în consumul local şi sisteme de distribuţie de tip franşiză, efectele vor fi mai puţin
importante. Pentru bunurile semi-durabile, comparabilitatea preţurilor permisă de adoptarea
euro de către România va avea un grad mai ridicat decât aceea caracteristică preţurilor la
bunurile de larg consum.
În mod incidental, în aceste sectoare, euro va accentua vulnerabilitatea produselor
europene, în general, şi a celor româneşti, în special, faţă de produsele provenite de pe pieţe
cu cost redus al forţei de muncă (mai ales din Orientul Îndepărtat), care se bucură deja de
devalorizări competitive.
Pentru bunurile durabile, comparabilitatea preţurilor va fi chiar mai evidentă şi mai
puternică decât în cazul semi-durabilelor. În aceste sectoare industriale, va începe să se
manifeste concurenţa de tip "American", mult mai agresivă, la nivelul căreia se vor intensifica
investiţiile pentru publicitate şi promovare şi, implicit barierele la intrarea pe piaţă.
În sectorul de retail, forţele motrice ale concentrării generate de adoptarea monedei
unice sunt chiar mai puternice. Este important de menţionat faptul că nu consumatorii sunt cei
care suportă costurile conversiei, ci distribuitorii, fiind mai uşor de absorbit de către operatorii
de mai mari dimensiuni de pe piaţă. Numărul structurilor de distribuţie pentru bunurile de larg
consum se va reduce, concomitent cu sporirea dimensiunii lor medii.
În industriile producătoare de bunuri de capital, diferenţele de costuri şi de preţuri nu
sunt aşa de uşor identificabile, în virtutea diferenţierilor de standarde tehnice la nivel naţional,
a codurilor de referinţă şi a altor factori. Distribuitorii, în cea mai mare parte en gros-işti, vor
fi dornici să menţină aceste diferenţe şi se vor lupta pentru ele.
Industriile producătoare de bunuri de capital sunt, în general, industrii ciclice.
Adoptarea euro şi, implicit, manifestarea efectului de stabilitate de curs de schimb, sunt de
natură să afecteze această ciclicitate. Nivelul preţurilor nu va fi, totuşi afectat, având în vedere

43
că aceste industrii se bazează pe materii prime ale căror preţuri sunt negociate pe marile pieţe
internaţionale şi, ca atare, nu vor fi afectate de adoptarea euro.
În sectorul de afaceri, respectiv în domenii precum consultanţa sub toate formele sale,
publicitate, relaţii publice, servicii de suport, management şi pregătire, accesul la pieţele
europene va fi încă limitat de restricţii care fac comercializarea dificilă la nivel transnaţional.
În aceste domenii, mult mai importantă decât adoptarea euro este implementarea acquis-ului
comunitar în domeniu şi armonizarea în consecinţă a legislaţiei româneşti.
Sintetizând, euro trebuie privit drept o mare oportunitate pentru acelea dintre
companiile româneşti care:
- sunt competitive şi orientate spre expansiune la nivel european şi internaţional;
- sunt pregătite să facă faţă provocării transparenţei şi sunt dornice să implementeze
programe importante de ajustare structurală şi funcţională.
Numai aceste firme vor fi capabile să întâmpine în mod corespunzător adoptarea euro.
Chiar dacă pentru celelalte euro nu reprezintă un factor de risc major, el va acţiona drept un
accelerator al concurenţei la nivelul pieţei europene şi va fi un imbold pentru realocarea
resurselor spre zone cu nivel mai redus al fiscalităţii, cu costuri mai reduse pentru forţa de
muncă şi cu infrastructură superioară.

d) Efecte la nivelul grupurilor de interes (stakeholders)

Conceptul de companie ca actor raţional al cărui scop principal este maximizarea
profitului, a fost înlocuit la nivelul ultimilor ani de conceptul de companie ca şi catalizator de
interese. Chiar dacă toate aceste interese sunt justificate, echilibrul lor este unul instabil şi, ca
atare, se confruntă cu riscuri permanente. Scopul companiei este atins în momentul în care se
înregistrează un echilibru în negocierile dintre cele patru grupuri principale de interes:
acţionarii, comunităţile locale, angajaţii şi clienţii sau furnizorii. Euro va consolida aşteptările
anumitor grupuri şi le va diminua pe ale altora prin evidenţierea potenţialului de conflict sau
de risc şi modificând relaţiile relative de putere.
Euro va marca integrarea definitivă a pieţei de capital româneşti în piaţa de capital
europeană, sporind posibilităţile de conflict între managementul corporatist şi acţionarii
străini.
Influenţa introducerii euro asupra comunităţilor locale este de aşteptat să fie una
ridicată prin diminuarea potenţialului acestora de a influenţa deciziile de investiţii la nivel
local. Companiile europene vor fi stimulate, prin adoptarea euro, să îşi amplaseze puncte de
lucru în toată ţara, făcând astfel concurenţă firmelor cu susţinere locală.
Puterea de negociere a salariaţilor este de natură să descrească, pe fondul
antemenţionatei reduceri a puterii comunităţilor locale şi a unui şomaj ridicat la nivel
european. Se va manifesta o creştere considerabilă a mobilităţii forţei de muncă în Europa şi a
flexibilităţii pieţei muncii iar puterea de negociere a uniunilor sindicale naţionale se va
reduce. Segmente ale forţei de muncă, din sfera personalului "cosmopolit" cu pregătire
superioară vor beneficia de creşteri de salarii faţă de perioada premergătoare adoptării euro.
Capacitatea de negociere a clienţilor va tinde să crească, dat fiind faptul că euro va
contribui la consolidarea suveranităţii consumatorului inclusiv pe pieţele nou intrate în sfera
sa.

e) Impactul asupra strategiilor de afaceri

Adoptarea euro de către România va implica modificări considerabile la nivelul
sistemului românesc de management şi va stimula pe termen lung componenta investiţională
din economie. Va spori importanţa investiţiilor în bunuri intangibile - resurse umane, abilităţi,
inovaţie, cercetare şi dezvoltare.
Faptul că firmele româneşti vor aparţine unei pieţe unice în care circulă o monedă
unică va influenţa şi relaţiile cu ţările terţe: pieţele non-euro vor continua să fie luate în

44
considerare ca parteneri comerciali, dar piaţa unică va deţine o pondere mult mai mare la
nivelul deciziilor comerţ ale României.
O cerinţă foarte importantă pentru sistemul românesc de management constă în
îmbunătăţirea capacităţii de a interpreta evoluţiile mediului economic, de a analiza trenduri şi
de a face previziuni, de a colecta şi utiliza informaţii şi date cu conţinut economic.

3.3 Efecte cu caracter dual

Efectele introducerii unei monede europene unice pot fi analizate din mai multe
puncte de vedere, astfel încât chiar unele avantaje enumerate mai sus pot avea consecinţe
negative.
Mă voi oprii astfel la avantajul eliminării restricţiilor exercitate de situaţia balanţei de
plăţi, aşa cum se manifestă acestea în mod clasic: presiune asupra cursurilor de schimb şi
evaluarea rezervelor valutare; tocmai aceste restricţii sunt cele care împiedică creşterea
economică mai rapidă a unor regiuni, creştere necesară pentru alinierea la nivel comunitar a
veniturilor formate în regiunile respective.
În legătură cu această problemă s-ar putea spune deci că există "un paradox al
unificării monetare".
Într-adevăr, unificarea monetară constituie mijlocul cel mat eficient pentru eliminarea
decalajelor privind dezvoltarea economică, deoarece moneda unică duce la înlocuirea
restricţiilor impuse de necesitatea asigurării unei anumite poziţii a balanţei de plăţi, prin
constrângerile exercitate de legile pieţei, ori constrângerile pieţei sunt mult mai suple. De
exemplu, dacă este necesar, ţările în cauză pot înregistra un anumit deficit bugetar pentru a
finanţa programele de dezvoltare regională, deoarece finanţarea acestor deficite se poate
realiza prin împrumuturi contractate de stat de pe piaţa financiară, împrumuturi al căror volum
este limitat doar de aprecierile cu privire la riscul de insolvabilitate a statului debitor, nu şi de
riscul valutar sau de situaţia balanţei de plăţi a ţării respective. Cu alte cuvinte, la fel ca în
SUA, unde situaţia bugetelor statelor federaţiei americane este foarte diferită, ţările CE vor
putea avea situaţii bugetare diferite.
Consecinţa practică a acestui context este importantă deoarece ea înseamnă ca
libertatea pierdută de ţările participante în domeniul politicii monetare este compensată
printr-o libertate sporită în domeniul politicii bugetare.
Tot efecte duale vor avea şi următorii factori:
• reducerea costurilor de tranzacţie pentru agenţii economici şi clienţii de pe
piaţa valutară - dispariţia ratelor de schimb dintre monedele europene
participante la UEM contribuie la reducerea costurilor de tranzacţionare pe piaţa
valutară, prin suprimarea comisioanelor de schimb valutar. Aceste câştiguri ale
clienţilor pieţei valutare se traduc însă prin pierderi pentru bănci. Pentru acestea din
urmă multe pierderi pot surveni ca urmare a simplificării managementului
activelor bancare;
• simplificarea managementului activelor bancare;
• piaţa de capital se va caracteriza pnntr-un grad ridicat de lichiditate, stimulând
pieţele obligatoare locale şi piaţa activelor negociabile, cooperarea transfrontalieră
inter şi intra sectorială şi generând o serie de valuri de fuziuni şi achiziţii
transfrontaliere. Cu toate acestea, UEM ar putea alimenta un comportament de
tip monopolist în sectorul serviciilor bancare cooperatiste, marile bănci atrăgând
afacerile celor de dimensiuni mai mici ca rezultat al modificării avantajelor de scară, a
informaţiilor şi a poziţiei pe piaţă;
• percepţia populaţiei - cetăţenii, europeni din zona euro vor avea de câştigat de pe
urma suprimării schimbului valutar, pe linia creşterii comparabilităţii preţurilor etc.
Totodată însă populaţia are şi motive de îngrijorare referitoare la evoluţia şi efectele

45
 monedei unice. Un sondaj al BN del Lavro indică un grad ridicat de îngrijorare al
cetăţenilor din diferite ţări ale UE referitor la euro. Astfel, în Danemarca, cetăţenii
sunt îngrijoraţi de perspectiva identităţii naţionale ca urmare introducerii euro, cei din
Spania de creşterea şomajului şi inflaţiei, cei din Italia de incapacitatea economiei de a
face faţă cerinţelor unei monede unice. Printre alte motive de îngrijorare se numărau:
temerea ca unii dintre participanţi vor fi nevoiţi să suporte costurile eşecului altora,
creşterea imigraţiei etc.
Pe de altă parte, un bun exemplu în acest sens ar fi Luxemburgul. Prin uniformizarea
regimului de păstrare a rezervelor minime obligatorii în cadrui uniunii, această ţară pierde în
cadrul afacerilor bancare un avantaj. Explicaţia este următoarea: ţara se caracterizează prin
faptul că băncile existente pe teritoriul său nu trebuie să păstreze rezerve minime obligatorii la
Banca Centrală. Rezervele minime obligatorii reprezintă un instrument care are avantaje
concurenţiale. Dobânda bonificată pentru rezervele minime obligatorii este mai mică decât
dobânda de pe piaţa pe care băncile ar obţine-o dând o altă utilizare rezervelor pe care le
posedă. Rezerva minimă obligatorie cauzează costuri administrative şi de oportunitate.
Băncile din Luxemburg posedă un avantaj concurenţial faţă de băncile din ţările unde este
obligatorie menţinerea unei rezerve minime, putându-şi plasa rezervele într-un mod mai
eficient, cu o dobândă mai ridicată.
O dată cu Zona Euro, creşte cererea şi oferta de servicii financiare. Investitorii şi
doritorii de credite vor putea alege dintr-o paletă largă de oferte.

3.4. Consecinţele politice ale adoptării euro

Trecerea la Uniunea Economică şi Monetară este un act profund politic, chiar dacă la
baza acestei decizii stau considerente de ordin economic, anume faptul că o piaţă unică face
necesară utilizarea unei monede unice.
Chiar dacă promovată la nivel politic, integrarea monetară europeană a fost dictată de
dinamica deschiderii pieţelor, de adâncirea interdependenţelor economice şi de angajarea în
proces a unor instituţii comune. Putem cataloga, din acest punct de vedere, şi aderarea
României drept un proces eminamente politic, dar dictat de raţiuni economice. O dată cu
adoptarea euro, această reţea de relaţii şi dependenţe va dobândi un plus de calitate şi
consistenţă.
Atunci când analizăm implicaţiile euro trebuie să facem distincţia dintre nivelul
"politic" şi nivelul "de politici". La nivel de politici, implicaţiile se concretizează în
necesitatea adoptării unor măsuri menite să asigure atingerea nivelului de succes scontat
pentru introducerea euro şi beneficiile ce decurg din completarea pieţei unice cu o monedă
unică. În ce privesc implicaţiile politice, teritoriul de analiză este destul de sensibil. Aşa cum
Duisenberg îl parafraza pe Niels Bohr, "este foarte dificil să faci previziuni, mai ales despre
viitor"19.
Există câteva întrebări fundamentale legate de viitorul Europei care îşi aşteaptă
răspunsul. Va putea Uniunea Monetară să funcţioneze în mod corespunzător fără definitivarea
procesului de integrare politică? Este conceptul de "monedă fără stat" unul corect şi viabil?
Aceste întrebări generează confuzie inclusiv la nivelul statelor membre, ai căror
cetăţeni şi oameni politici trebuie să se hotărască în privinţa adoptării monedei unice,
respectiv a momentului oportun pentru a face acest lucru.
Conform lui Duisenberg, unul dintre motivele generatoare de confuzie este faptul că
uniunea politică este un concept destul de abstract şi poate avea semnificaţii diferite de la un
grup la altul, de la un individ la altul. Pe de altă parte, uniunea politică poate fi, în sens larg,
înţeleasă drept o reţea densă de politici, reguli comune şi proceduri stabilite de comun acord,
19
Willem Duisenberg, What are the political consequences of the euro?, Introductory remarks at the Karlspreis-
Europa-Forum, Aachen, 8 May 2002.

46
drept o uniune care dispune de instituţii supranaţionale puternice şi active, cu simboluri şi
identitate comune. Uniunea Europeană îndeplineşte o mare parte din aceste cerinţe.
Dacă, dimportivă, uniunea politică este înţeleasă drept o entitate similară statului
naţional, Uniunea Europeană mai are de parcurs câţiva paşi până la atingerea acestui
deziderat. Uniunea Europeană de azi nu este o confederaţie după modelul Statelor Unite ale
Americii, cu constituţie şi executiv unic, cu rol activ la nivel internaţional.
Ne punem întrebarea dacă euro are capacitatea să intermedieze implementarea
Constituţiei europene. Euro marchează realizarea integrării în domeniul monetar. În termeni
pur funcţionali, este, deci, un capăt de drum şi nu un pas intermediar. Totuşi, statele care
adoptă euro sunt legate prin acest resort, iar deciziile lor politice devin un subiect de interes
comun. Ele sunt interesate de evoluţiile economice şi politice din toate statele membre ale
zonei euro, potrivit unui mariaj care nu se limitează la a aduce sub acelaşi acoperiş mai multe
entităţi, ci contribuie la împărtăşirea unei viziuni comune şi gestionarea unui viitor comun.
Aşa se explică evoluţia concomitentă a Uniunii Monetare şi a procesului de integrare
politică. Chiar dacă din punct de vedere monetar, progresele sunt unele tangibile, pentru ca
procesul constituţional să fie încununat de succes, Europa trebuie să se apropie mai mult de
proprii cetăţeni, să inspire un sentiment de apartenenţă, nu numai în rândul politicienilor, ci şi
în rândul cetăţenilor de rând ai Europei. O dată cu introducerea euro în cele 12+10+3 state
membre, s-a făcut şi se va face un pas foarte important în această direcţie. Unul dintre cele
mai puternice simboluri ale identităţii comune, banii, va fi împărtăşit de cel puţin 24 de ţări
europene. În acest sens euro se constituie într-o bază din ce în ce mai solidă pentru asigurarea
finalităţii politice a uniunii, destinaţia mult-dorită a procesului de extindere.

3.5.Implicaţiile monedei unice europene asupra sistemului bancar din

România

3.5.1. Implicaţiile adoptării euro asupra activităţii bancare

Sectorul bancar va fi cel mai afectat de trecerea la ultima etapă de realizare a U.E.M.
Lansarea euro va determina participanţii la sistemul monetar să adopte noi strategii. Se
estimează că multe bănci vor face faţă cu greu presiunii concurenţei, iar altele nu vor
supravieţui.20
În procesul de lansare a monedei unice euro, piaţa monetară are mari responsabilităţi
prin sistemul său bancar. Cu cât o bancă este mai mult implicată în mediul internaţional de
afaceri, cu atât mai mult va beneficia de lansarea euro. Pentru consolidarea poziţiilor pe piaţa
monetară multe bănci europene au recurs la fuziuni şi achiziţii. Va avea loc o accentuare a
concurenţei şi o scădere a profiturilor. Pe măsură ce cursul de schimb dintre diferitele monede
naţionale din zona euro vor dispărea, clienţii vor reduce numărul de bănci cu care vor lucra.
În România, se poate afirma că reforma sistemului bancar a devansat reforma
economiei în ansamblul său, ceea ce apreciem că este de natură să confere băncilor un
important rol în dezvoltarea economică.
Sistemul bancar Românesc a ajuns la o stabilitate şi un nivel de dezvoltare care nu
sunt departe de cele din ţările Uniunii Europene.
Consolidarea sistemului bancar Românesc a continuat şi în anul 2004, realizându-se
paşi importanţi mai ales pe linia privatizării şi a alinierii legislaţiei bancare la cerinţele
legislaţiei europene.
Principalele evenimente care au marcat mediul bancar au fost:

20
Theo Hitiris, European Union Economics, Prentince Hall Euope, 1998.

47
  trecerea în categoria băncilor cu capital majoritar privat a BCR21, cea mai mare bancă
comercială din România;
 achiziţionarea întregului pachet de acţiuni al RoBank de către OTP, important
operator al pieţei bancare din Ungaria;
 înfiinţarea unei noi instituţii financiare specializate în domeniul locativ, Raiffeisen
Banca pentru Locuinţe, rezultat al asocierii grupului Raiffeisen cu o bancă
specializată din Germania;
 intrarea pe piaţă a unei noi bănci, Porsche Bank România, care este o filială a Porche
Bank AG şi acţionează ca partener de finanţare al importatorului Porche România;
 fuzionarea băncilor Frankfurt-Bukarest Bank, Banque Franco Roumanie şi Anglo-
Românian Bank Limited, având ca rezultat "Anglo-Românian Bank Limited"
Sucursala Bucureşti.
La sfârşitul anului 2004, sistemul bancar Românesc număra 39 de instituţii, dintre care
37 cu capital integral sau majoritar privat şi două cu capital de stat. Evoluţiile din cadrul
anului au condus creşterea cu 21 de puncte procentuale (până la 95,2%) şi a ponderii
capitalului străin cu 3 puncte procentuale (ajungând la 69,3%).
Privatizarea BCR, împreună cu vânzarea CEC, casa de economii care urmează să fie
privatizată şi ea la sfârşitul acestui an, va avea un impact semnificativ asupra sistemului
bancar din România. În prezent, 55 la sută din activele bancare se află sub controlul băncilor
străine, însă după privatizarea BCR şi CEC procentul va creşte la 90 la sută, unul dintre cel
mai ridicate procente din Europa potrivit agenţiei Fitch Ratings. În plus în combinaţie cu
prezenţa pe piaţă a unor mari bănci multinaţionale de tipul Societe Generale, Raiffeisen Bank
şi HVB, piaţa bancară din România va deveni una extrem de competitivă.
Cu toate acestea cine va caştiga cursa pentru BCR va dobândi o cotă de piaţă de
aproximativ 25 de procente, însă va fi nevoit să facă eforturi semnificative pentru
modernizarea, restructurarea şi diversificarea băncii. De exemplu BCR are mai multe sisteme
IT diferite şi doar recent a început procesul de integrare a acestora. În plus noul proprietar va
avea dc rezolvat şi delicata problemă a restructurării personalului, în prezent BCR având
aproximativ 11.000 de angajaţi.
"Suntem încrezători că procesul de privatizare va avea un impact benefic asupra
economiei româneşti şi va accelera integrarea sistemului bancar din România în cadrul celui
european", a afirmat domnul Sebastian Vlădescu, într-un comunicat al Autorităţii pentru
Valorificarea Activelor Statului, în urma depunerii ofertelor pentru privatizarea BCR din
partea unor bănci din cele mai puternice din Europa.
Nivelul de capitalizare a sistemului bancar a înregistrat în 2004 o evoluţie favorabilă
(+ 22,9 % în decembrie 2004 faţă de decembrie 2003, în termeni nominali), ca urmare a
obtigaţiei băncilor de a atinge până la 31 mai 2004 un nivel al fondurilor proprii de 370
miliarde lei vechi (Norma BNR nr. l1/2003).
La sfârşitul anului 2004, activul bilanţier agregat net aferent sistemului bancar a atins
nivelul de 895 490,8 miliarde lei (ROL), majorându-se în termeni reali cu 35,5 la sută
comparativ cu valoarea înregistrată la 31 decembrie 2003. În structură s-a consemnat o
creştere a cotei de piaţă deţinute de băncile cu capital privat autohton cu 27 puncte
procentuale şi a celor străine cu 3,9 puncte procentuale în detrimentul capitalului de stat.
Gradul de concentrare a activelor bancare la niveiul primelor cinci bănci comerciale 22 a scăzut
comparativ cu sfârşitul anului anterior cu 2,4 puncte procentuale, până la 59,3%.
Creşterea activului net agregat a fost determinat de operaţiunile interbancare (care au
sporit în termeni reali cu 35,9% faţă de anul 2003), precum şi amplificarea activităţii de
creditare a clientelei nebancare.

21
Prin definitivarea preluării a 25 la sută din capitalul băncii de către BERD şi IFC; 8 la sută era deţinut de către
salariaţi, 30 la sută de către societăţile de investiţii financiare şi 37 la sută de către AVAS.
22
BCR, BRD, Raiffeisen, CEC şi ABN Amro.

48
 În ciuda progreselor înregistrate, băncile trebuie încă să-şi îmbunătăţească nivelurile
de eficienţă. Creditele interne în sectorul privat sunt la cel mai scăzut nivel din Europa
Centrală şi de Est, companiile locale confruntându-se cu o ofertă scăzută de finanţare.
De asemenea, sectorul bancar trebuie să işi diversifice şi mai mult serviciile şi
produsele bancare acordate clienţilor, prin adecvare permanentă a produselor şi serviciilor
financiar-bancare la cerinţele tot mai diversificate ale clienţilor, în special IMM-urilor şi
pieţei de retail.
Banca va avea, în continuare, iniţiative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem
financiar dinamic şi stabil şi mai mult decât atât, realizarea misiunii sociale de susţinere a
economiei reale.
Edificatoare în acest sens sunt gama serviciilor şi produselor bancare şi chiar şi
calitatea acestora.
Din punct de vedere prudenţial, activitatea este monitorizată corespunzător, atât de
către Banca Naţională a României, dar şi din interiorul băncilor.
România a creat un cadru legislativ solid în domeniul bancar şi continuă să îl
îmbunătăţească treptat.
Potrivit studiului privind respectarea standardelor bancare internaţionale, România a
inclus în legislaţia bancară precum şi în statutul Băncii Naţionale obiectivele şi cadrul
instituţional pentru reglementarea şi supravegherea instituţiilor bancare.
Unica instituţie abilitată să acorde licenţe de funcţionare instituţiilor bancare şi să
supravegheze activitatea acestora este Banca Natională a României.
Spre deosebire de alte state, în România a fost adoptată o legislaţie care permite
examinarea băncilor comerciale de către o autoritate de supraveghere.
De asemenea, există o legislaţie cuprinzătoare care reglementează activitatea băncilor
străine precum şi a birourilor băncilor româneşti în străinătate, în timp ce o lege contra
spălării banilor este în vigoare de mai mulţi ani.
Infrastructura necesară desfăşurării activităţii bancare, este în curs de definitivare.
Capitalurile private străine şi româneşti au o pondere însemnată iar instituţiile
financiare precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi I.F.C. au o implicare
notabilă.
În consecinţă, consider că sistemul bancar Românesc are un avans considerabil şi de
altfel necesar, pentru a asigura condiţiile dezvoltării economice ale României în fazele
premergătoare aderării la Uniunea Europeană.
"Dintre toate, sistemul bancar este cel mai bine pregătit să se integreze în Uniunea
Europeană". Aceasta a fost şi concluzia la care a ajuns, Nicolae Dănilă, preşedinte al Băncii
Comerciale Române în prezentarea pe care a făcut-o la Forumul organizat de Banca Naţională
a României.
În scurta "radiografie" a sistemului bancar Românesc din momentul de faţă, Nicolae
Dănilă a facut o comparaţie a pieţei Financiare Româneşti cu cea din Uniunea Europeană şi
alte state ale globului. În primul rând, pe plan mondial, se constată o revigorare a pieţei de
retail-banking oferit în principal de bănci. Cu excepţia Statelor Unite ale Americii unde
capitalizarea bursieră este predominantă, în toate celelalte state, sistemul financiar este bazat
pe contribuţia băncilor. "În România, piaţa bancară este principalul promotor de capitalizare şi
profit. Atât piaţa de capital care va căpăta pe parcurs importanţă cât şi piaţa bancară sunt şi
trebuie s-o recunoaştem, generatoare de dezvoltare", a spus Nicolae Dănilă, precizând că pe
piaţa de capital împrumuturile corporative se situează deocamdată la un nivel destul de scăzut
şi că principala sursă de finanţare din România provine în momentul de faţă din sistemul
bancar şi nu de pe piaţa de capital.
Dacă în alte state precum Polonia şi Cehia capitalizarea bursieră este de 37 de miliarde
de euro, comparativ, în România, în momentul de faţă aceasta este de doar 21 de miliarde de
euro.

49
 În ţara noastră se constată, pe de altă parte, şi un comportament conservator al
investitorilor care preferă să se adreseze sistemului bancar, iar un sistem privat de pensii care
să acţioneze în România ca un fond de investiţii deocamdată nu există. "Sistemul bancar
Românesc este cel mai bine pregătit dintre toate să facă faţă cerinţelor Uniunii Europene.
Managementul de risc a fost mult îmbunătăţit, capitalizarea bancară este solidă, activele sunt
mulţumitoare, iar lichidarea băncilor este bună. Ca o concluzie aş lua în calcul şi faptul că în
momentul de faţă sistemul bancar asigură 6% din PIB, în România existând 39 de bănci din
care 30 cu capital străin şi 3.072 de sucursale, număr în continuă creştere. Sistemul bancar
Românesc, pe de altă parte, oferă credibilitate şi siguranţă", a mai spus Dănilă.
În sensul noii reuniuni monetare din Europa, pentru a pute onora în condiţii
ireproşabile solicitările clienţilor, băncile şi-au adaptat relaţiile cu băncile corespondente,
evidenţa contabilă şi sistemul informatic.
Pe planul relaţiilor cu băncile corespondente, majoritatea acestora nu au fost afectate
prin introducerea EURO, atât din considerente de minimizare a riscului de contrapartidă, cât
şi pentru a se păstra plafoanele de lucru acordate de băncile partenere.
Băncile şi-au deschis conturi NOSTRO la principalele bănci corespondente, dar pot
efectua plăţi în EURO şi prin celelalte conturi deschise în valutele ţărilor membre UME.
Începând cu 1999, băncile oferă clienţilor operaţiuni comerciale şi financiare şi în
EURO, de tipul: încasări şi plăţi, depozite la termen, conturi curente, credite, factoring,
forfeting, acreditive, scrisori de garanţie etc.
În pofida unor disfuncţionalităţi, care caracterizează o economie de piaţă în
dezvoltare/economie de piaţă funcţională dar nu pe deplin competitivă, România poate avea,
în continuare, o perioada favorabilă dacă ratele de creştere economică vor fi insoţite de o
accentuare a procesului de dezinflaţie, de finanţarea fără probleme adiacent negative a
deficitelor externe, de ameliorarea, în ansamblu, a disciplinei financiare şi de creşterea
substanţială a productivităţii muncii.
Proiecţiile efectuate de organele de specialitate pentru următoarea perioadă referitor la
dinamica principalilor indicatori macroeconomici se prezintă potrivit datelor din următorul
tabel:
Tabel nr.3.14.
Modificare procentuală faţă de anul anterior

An
2005 2006 2007 2008
Indicator
1. Produsul intern brut + 6,0 + 6,1 + 6,3 + 6,5
2. Consum final + 7,0 + 5,6 + 5,1 + 5,7
3. Formarea brută a
+ 11,4 + 11,6 + 12,5 + 12,3
capitalului fix
4. Export net (contribuţie la
- 2,5 - 1,3 - 1,0 - 1,3
creşterea reală a PIB)
5. Contul curent
- miliarde Euro - 4,9 - 5,3 - 5,7 - 5,6
- pondere în PIB - 6,6 - 6,2 - 5,8 - 5,0
6. Rata inflţiei
- medie anuală/medie anuală 8,1 6,0 4,4 3,5
- dec/dec 7,0 5,0 4,0 3,0
7. Creşterea salariului real 12,4 5,2 5,6 8,3
8. Rata şomajului 6,1 6,0 5,8 5,7
Datele prezentate în tabel relevă, pentru perioada 2005-2008 continuarea şi
consolidarea proceselor de creştere economică demarate încă din anul 2000.
Liberalizarea tuturor operaţiunilor de natura contului de capital, denominarea monedei
naţionale şi trecerea de către BNR la strategia de ţintire directă a inflaţiei, derularea

50
procesului de aderare şi flnalizarea acestuia prin aderarea efectivă vor avea impact direct
asupra mediului financiar.
Tendinţele în perioada 2005-2008 privind creşterea reală a PIB, contribuţia la
creşterea reală a PIB a exportului net, ponderea deficitului de cont curent în PIB şi rata
inflaţiei se prezintă grafic astfel:

Grafic nr.3.13.

8
6
4 PIB - creştere%

2 Export net
0
-2 Contul curent -
pondere în PIB
-4 Rata inflaţiei -
-6 dec/dec
-8
2005 2006 2007 2008

În etapele următoare trebuie să se asigure restructurarea economiei, ceea ce va avea ca

efect principal dezactivarea potenţialului macrodestabilizator, în condiţiile integrării în sfera
economiei de piaţă a segmentelor cu un grad mare de monopolizare, inclusiv a sectoarelor
economice cu un grad mare de energointensivitate.
Un deficit de cont curent la 5-6% din PIB, întârzierea reformelor structurale, nivelul
dobânzilor, stabilirea unei cote unice de impozitare, precum şi aprecierea leului, toate acestea
sunt de natură să limiteze marja de manevră a BNR pentru contracararea presiunilor
inflaţioniste în anul 2005, precum şi în următorii ani. Situaţia este accentuată de expansiunea
care a cuprins progresiv componentele cererii agregate, îndeosebi investiţiile, exporturile şi
consumul populaţiei pe seama majorării reale a veniturilor şi a creditului bancar.
Datorită procesului de aderare, în următoarea perioadă, caracterizată drept radicală, se vor
resimţi costurile acestui proces de aderare. Pasul care urmează este ratificarea Tratatului
de aderare a României de către Parlamentul României şi de către parlamentele celor 25 de
state membre ale UE.
România trebuie să depună eforturi, nu numai pe plan intern ci şi extern, întrucât în
unele ţări există dificultăţi economice şi politice, ceea ce ar determina reticenţe din partea
acestora în raport cu aderarea României şi Bulgariei. De altfel, în Europa se manifestă o
anumită stare, denumită sugestiv de către specialişti “oboseală a extinderii”.
Creşterea importurilor trebuie analizată şi prin prisma situaţiei în domeniul creditului.
Importurile sunt determinate într-o măsură importantă de finanţările acordate de instituţii
nebancare, cum sunt cele din domeniul leasingului şi altor instituţii. Finanţatorii nebancari au
un impact major asupra importului. Considerăm că se impune reglementarea unor astfel de
fiuxuri financiare din economie, prin prisma exigenţelor care sunt instituite în domeniul
bancar. Apreciem că, în condiţiile actuale, este inoportună aplicarea de măsuri pentru
limitarea creditului bancar în vederea reducerii importurilor.

51
 Atenţia deosebită acordată de bănci segmentului retail este justificată în prezent.
Caracterul limitat al acestui segment însă va determina băncile să se aplece cu precădere
pentru finanţarea în monedă natională, a companiilor şi chiar a agriculturii. Finanţările în
valută, care justifică denominarea creditului în devize străine, sunt cele ipotecare şi pentru
importuri şi exporturi.
Economiile populaţiei, în lipsa unei alternative profitabile, vor fi păstrate în continuare
la instituţiile de credit. Majoritatea băncilor stimulează depozitele pe termen lung, care
asigură un caştig sigur, chiar dacă nu este mare. Pentru anul 2005, dobânzile nu vor fi real
negative, întrucât trebuie avute în vedere şi anticipaţiile privind inflaţia. Investiţiile pe piaţa
de capital sau în proprietăţi imobiliare implică sume mari mai putin accesibile populaţiei. Este
de aşteptat ca în continuare băncile să scadă dobânda la credite, mizând mai mult pe volum şi
mai puţin pe o marjă de dobândă mai mare.
O altă temă la care România mai are de lucrat sunt dobânzile. Acestea scad masiv,
numai că reducerea nu e legată de însănătoşirea economiei, ci de excesul de bani întreţinut în
piaţă, aspect trădat de viteza uluitoare cu care se micşorează dobânzile la depozite, comparativ
cu reculul mai lent al dobânzilor la credite. În ceea ce priveşte deficitul bugetar, situat la 0,7%
din PIB, stăm bine numai în aparenţă.
Dacă la această valoare adunăm datoriile neplătite {deficitul cvasifiscal), ajungem cu
două procente peste reperul de 3%, prevăzut în Tratatul de la Maastricht. Şi la datoria publică
se pare că suntem pregătiţi, aceasta aflându-se la jumatate din nivelul prevăzut. Însă
împrumuturile din ultimii ani n-au avut drept scop dezvoltarea, ci doar amânarea privatizării
furnizorilor de utilităţi şi menţinerea preţurilor administrate.
Volumul resurselor financiare care pot fi puse în mişcare în folosul economiei reale,
aşa - numita intermediere bancară, este o rezultantă a gradului de dezvoltare economică. În
acest sens, trebuie menţionat că depozitele bancare la vedere şi la termen (respectiv suma
agregatului monetar cvasibani şi disponibilităţile la vedere din agregatul monetar Ml), care în
anul 2003 au avut o pondere de 21,2% în produsul intern brut al României, iar în anul 2004 de
23,9%, pondere care este depăşită cu mult de alte ţări aflate în tranziţie).
Capacitatea de creditare a sistemului bancar ar putea să crească semnificativ, în
condiţiile actuale de capitalizare a băncilor, dacă ar exista cerere reală de credite din partea
agenţilor economici, respectiv dacă aceştia ar prezenta proiecte majore de investiţii.
Ponderea creditelor în PIB a marcat în ultimii ani un trend crescător, însă nivelul la
care s-a ajuns plasează ţara noastră din acest punct de vedere cu mult în urma celorlalte ţări
din regiune. Intermedierea bancară a crescut de la 15,9% din PIB în anul 2003 la 17,5% în
2004 ceea ce este încă puţin. Pentru anul 2005 s-a estimat un nivel al intermedierii bancare de
peste 19% din PIB comparativ cu 106,1%, cât estc media în Uniunea Europeană.

3.5.2 Strategii de politică monetară şi curs de schimb în contextul

aderării României la UE

Scopul acestui studiu este explorarea caracteristicilor economiei precum şi a

organizării instituţionale, doi factori care impun limite modelării politicii monetare în
România şi intenţiei de trecere la regimul de "ţintire a inflaţiei". Politica monetară (scopurile
ei cât şi macro-managementul) este analizată în legătură cu politica fiscală şi cea a ratei de
schimb.
Studiul pleacă de la premiza aderării la UE la momentul preconizat şi de la cerinţele
pentru integrarea în ERM2 stabilind totodată cerinţele aderării ulterioare la ERM2; studiul
urmăreşte să identifice factorii determinanţi ai politicilor de implementat şi în acelaşi timp să
sugereze opţiuni care ar putea ajuta la atingerea scopurilor fundamentale ale acestora. Studiul
nu pretinde a fi exhaustiv şi a lua în considerare toţi factorii de influenţă; el îi consideră doar

52
pe aceia care sunt cei mai relevanţi pentru un proces decizional eficient vis-a-vis de politica
monetară.
Unii economişti îşi pun întrebarea dacă BNR ar trebui să-şi fixeze ca obiectiv atât de
repede "Ţintirea Inflaţiei" la fel cum au făcut Polonia, Ungaria sau Cehia (sau au spus ca o fac
- dată fiind calitatea slabă a previziunilor lor legate de inflaţie). Cu doi ani în urmă, un grup de
economişti de la BNR s-au gândit că Ţintirea Inflaţiei ar putea fi adoptată de către Banca
Naţională până în 2004. Dar o ţintire a inflaţiei reală poate fi implementată de o bancă
centrală independentă doar în următoarele condiţii:
• cei care stabilesc politicile economice sunt capabili să facă o previziune condiţionată
cât mai bună a ratei inflaţiei;
• aceştia au cunoştinţe suficiente despre transmiterea impulsurilor monetare care să le
permită să işi adapteze principalele instrumente astfel incât să aducă previziunea aproape de
nivelul ţintit pe perioada stabilită.
În practică, băncile centrale care adoptă Ţintirea Inflaţiei au nevoie de unul (sau mai multe)
modele macro-econometrice stabile cu ajutorul cărora să poată previziona inflaţia şi care să le
permită să simuleze impactul asupra traiectoriei inflaţiei a oricărei schimbări intervenite în
setul de instrumente economice. Este oare realist să credem că o astfel de metodă va fi
implementată în România în viitorii ani? E posibilă conceperea unui model econometric
pentru economia României? Raspunsul e că probabil nu încă. Se poate argumenta că pentru
nici o ţară din lume nu se pot concepe modele econometrice corecte. E adevărat că toate
modelele sunt influenţate de erori de estimare; mai mult, parametrii modelelor se schimbă
odată cu schimbarea politicilor. Dar nu putem vorbi de acelaşi lucru când se estimează un
model pentru o economie relativ stabilă (de exemplu Marea Britanie sau Suedia) şi o
economie a cărei structură şi politici se schimbă permanent. Modelarea econometrică devine
aproape imposibilă când structura economiei se schimbă, ceea ce se întâmplă în mod evident
în cazul ţărilor în tranziţie; această dificultate i-a determinat pe oficialii BCE să nu ia în
considerare la modul serios posibilitatea creării unui model macroeconomic pentru zona Euro
(în special datorită faptului că adoptarea Euro alterează structura internă a UME). Până în
momentul de faţă, BNR nu a avut la îndemână nici măcar un mijloc elementar de previzionare
ca de pildă o curbă a randamentului obligaţiunilor, astfel încât trasarea unei traiectorii a
inflaţiei devine foarte dificilă. Ca un substitut, inainte ca o bază largă de obligaţiuni cu
scadenţe diferite să fie disponibilă, BNR poate implementa o formă de studiu de piaţă al
analiştilor pentru previzionarea inflaţiei. Trebuie ţinut cont de faptul că în România este dificil
de previzionat nu numai cererea monetară dată fiind ponderea sectorului economic "neoficial"
(care nu e acoperit de statisticile oficiale) şi deoarece schimbările în expectaţii îi fac pe agenţii
privaţi să oscileze între moneda locală şi cea străină, ambele putând fi folosite în mod legal ca
monedă de economisire (şi chiar ca instrument de tranzacţionare).
Masa monetară este de asemenea dificil de monitorizat deoarece jumătate din ea este
în valută iar lichiditatea în circulaţie are de asemenea o pondere mare. Dată fiind această
incertitudine, riscurile de a lua decizii pe baza unei previziuni eronate pe doi ani sunt destul
de mari. Fără indoială că credibilitatea băncii centrale nu va fi imbunătăţită în urma deciziilor
luate pe baza unui model econometric de proastă calitate, ci dimpotrivă.
În momentul de faţă, BNR se bucură de o credibilitate destul de mare, ca urmare a
faptului că a reuşit scăderea inflaţiei. Acest capital de credibilitatc poate fi subminat dacă
previziunile emise de BNR de acum încolo se dovedese în mod sistematic greşite.
Mai multe bănci centrale din ţările dezvoltate care au adoptat Ţintirea Inflaţiei şi-au fixat
standarde foarte înalte pentru managementul politicilor monetare: în Suedia, Canada, Marea
Britanie, deviaţia inflaţiei faţă de ţintă sunt destul de mici. Până acum, băncile centrale din
Europa Centrală care au avut ca obiectiv ţintirea Inflaţiei au avut rezultate foarte slabe -
diferenţa dintre ţinta şi inflaţia reală a fost mare (Jonas and Mishkin, 2003). Atâta vreme cât
ele se compară cu primul grup de ţări, credibilitatea lor poate doar avea de suferit. Dar dacă o

53
bancă care nu are ca obiectiv Ţintirea Inflaţiei greşeşte nivelul ţintă al inflaţiei, agenţii privaţi
vor accepta mai uşor greşeala iar credibilitatea nu va fi atât de puternic afectată.
Alte probleme create de Ţintirea Inflaţiei sunt legate de momentul implementării.
Dacă România va urma (cu o oarecare întârziere) calea pe care au mers cele mai avansate ţări
în tranziţie (Polonia, Ungaria, Cehia), se va confrunta cu intrări de capital masive în perioada
imediat următoare, ceea ce va duce la o apreciere bruscă şi reală a monedei locale. Pentru a
frâna declinul exporturilor, dintr-un punct de vedere al protecţiei sociale, ar fi de folos ca rata
dobânzii să scadă. Dar agenţii independent şi competitivitatea merg în direcţie opusă faţă de
inflaţia scăzută, după cum e necesar în regimul de Ţintirea Inflaţiei.
Astfel, pentru România, care are o economie în tranziţie, credibilitatea băncii centrale
poate fi afectată în mod negativ de adoptarea Ţintirea Inflaţiei, dat fiind faptul că riscul de a
lansa previziuni imprecise şi de a rata astfel nivelul ţintă stabilit este destul de mare. Prin
adoptarea unui cadru rigid pentru managementul politicii monetare în contextul în care
criteriile pentru buna funcţionare ale acestui cadru nu sunt îndeplinite, credibilitatea băncii
centrale poate doar avea de suferit.
Din toate motivele menţionate mai sus, este destul de nerealist să credem că BNR ar
putea sau ar trebui să adopte un regim autentic de Ţintirea Inflaţiei în viitorul apropiat.
Această concluzie nu reprezintă însă o dramă. România s-a angajat să adere la UE în 2007 sau
în jurul acestei date; trebuie aşadar să işi pregătească instituţiile monetare şi politica pentru
alinierea cu zona Euro, astfel încât să fie capabilă să adere la o dată ulterioară şi la UEM. Din
fericire însă, BCE nu este o bancă cu obiectiv Ţintirea Inflaţiei. Ca şi FED (banca centrală a
SUA), BCE a ales flexibilitatea, deşi are ţinte cantitative precise în ceea ce priveşte inflaţia.
Probabil acesta ar fi cea mai bună alegere şi pentru BNR.
Ca şi BCE, guvernul României şi Banca Centrală ar trebui să declare în mod
sistematic angajamentul lor pentru preţuri stabile (după cum sunt ele planificate în
principalele legi: Constituţie, Statutul BNR, etc.).
BNR ar trebui să stabilească şi un nivel ţintă al inflaţiei pe care să-1 revizuiască la
intervale de timp şi care să urmeze o tendinţă descrescătoare.
Anunţarea unei ţinte cantitative explicite ar trebui să ajute transparent şi
responsabilitatea politicii monetare iar BNR ar trebui să înregistreze progrese pe aceste două
baze. Ar fi de folos şi pentru fixarea expectaţiilor pentru rata inflaţiei, în condiţiile în care
credibilitate băncii centrale este puternică.
Este foarte important ca BNR să se asigure că instrumentele sale sunt eficiente în
controlul inflaţiei. Până acum Banca a controlat baza monetară prin intermediul cantităţii
resurselor atrase (împrumutate) de la băncile comerciale. Totuşi, în contextul unei economii
dolarizate, relaţia dintre masa monetară (care include dolari şi Euro) şi baza monetară este
mult mai slabă.
Într-un viitor destul de apropiat, BNR poate decide să folosească aceleaşi instrumente
ca şi celelalte bănci centrale din economiile în tranziţie (Polonia, Ungaria, Cehia) dar mai
apropiate de managementul modern al politicilor monetare. În mod special va putea lua în
considerare o trecere de la controlul cantitativ al bazei monetare către managementul ratei
dobânzii pe termen scurt, unde semnalul relevant pentru abordarea politicii monetare este
reprezentată de rata dobânzii la resursele împrumutate (depozitele atrase).
În concluzie, situaţia economică în România beneficiază în prezent de o conjunctură
favorabilă: creştere economică într-un mediu în care inflaţia scade rapid. Este adevărat că
progresul viitor va depinde de continuarea reformelor structurale, reducerea ineficienţei în
economie şi a deficitelor cvasifiscale. Există premize favorabile pentru atragerea de investiţii
străine, în acest context, pentru sprijinirea efectivităţii managementului politicii monetare rata
de schimb ar trebui să fie fiexibilă iar intervenţiile directe ale băncii centrale pe piaţa valutară
minime. În schimb aceasta necesită liberalizarea graduală a contului de capital. O atenţie
sporită trebuie acordată intrărilor de capital speculativ pe termen scurt şi creditelor în valută,
în special în sectorul ne-exportator.

54
 O bancă centrală nu ar trebui să adopte un regim de politică monetară doar pentru
scopuri de comunicare şi nu ar trebui să urmeze tendinţe ce par a fi "la modă". Ceea ce este
cel mai important pentru o bancă centrală este credibilitatea. Iar aceasta se va câştiga în timp
dacă obiectivele specificate sunt atinse.
În România, obiectivul băncii centrale pe termen mediu trebuie să fie acela de a
reduce inflaţia la un nivel rezonabil şi de a o menţine acolo. Respectarea principiilor
economice sensibile în implementarea politicilor economice ar trebui să fie suficiente pentru
realizarea acestui obiectiv.
Gradul relativ ridicat de sofisticare pe care un regim adevarat de ţintire a inflaţiei 1-ar
necesita ar putea introduce riscuri adiţionale precum şi distorsiuni suplimentare în economie
fapt ce ar putea accentua fluctuaţiile economice.

55
 CONCLUZII

Dificultăţile economice şi sociale cum ar fi creşterea economică anemică şi somajul

ridicat în mai multe ţări ale UE, precum şi votul de neîncredere acordat Constituţiei Europene
la recentele referendum-uri din Franţa şi Olanda constituie o lovitură puternică la adresa
clubului european.
Potrivit unor sondaje, 50% dintre cei care au votat împotriva Constituţiei s-au temut de
şomaj. Imigraţia masivă din Est a luat multe locuri de muncă, chiar dacă este vorba de cele
prost plătite sau de cele din industria IT. Temerea este şi mai mare în cazul unor direcţionări
de amploare a investiţiilor din Franţa, Olanda, Germania sau Italia către Europa de Est în
industrii intensive, în forţa de muncă ieftină etc.
State ca Germania depaşesc cu mult limita de 3% din PIB a deficitului bugetar. În loc
să reducă cheltuielile, Italia şi Portugalia le urmează ,,exemplul", în plină perioade de declin
economic. Europei Occidentale îi este tot mai greu să facă faţă concurenţei externe, indiferent
dacă este vorba de invazia importurilor chineze sau de transferul unor unităţi de producţie în
estul Europei, zona cu impozite mai mici şi forţă de muncă mai ieftină. Iar rata de creştere
economică în zona euro este de două ori mai mică în comparaţie cu cea din SUA.
Divergenţele economice pun în pericol şi uniunea monetară. De la introducerea sa
moneda unică nu prea a reuşit să propulseze reformele structurale şi disciplina fiscală. Italienii
sunt tot mai nostalgici dupa bătrâna liră, iar germanii oftează tot mai des dupa vechea marcă,
deoarece nu ar fi renunţat niciodată în favoarea euro-ului dacă ar fi fost supus referendumului
Tratatul de la Maastricht.
O dată cu introducerea monedei unice, flexibilitatea cursului pentru fiecare ţară în
parte a fost însă pierdută, iar politica monetară comună poate fi cu greu adaptată astfel încât
să se potrivească fiecărei ţări dintr-o Uniune plină de disparităţi economice. În plus, în ultimul
timp, mai mulţi sunt tentaţi să creadă că creşterea preţurilor după introducerea euro,
ameninţarea pierderii locurilor de muncă şi concurenţa străinilor i-a împins pe occidentali să
spună ,,Nu" Constituţiei. Euro rămâne, potrivit analiştilor, vulnerabil la temerile pieţei faţă de
mediul politic şi economic din Uniune.
Bancherii din cele zece state care au aderat la UE la 1 mai 2004 sunt din ce în ce mai
decişi să pună la păstrare planurile privind intrarea în zona euro şi implicita renunţare la
monedele naţionale. Cei mai neîncrezători în avantajele pe care le-ar aduce trecerea la
moneda unică sunt cehii, care sunt convinşi că adoptarea euro ar afecta creşterea economică
internă. Astfel, Robert Holman, un important reprezentant al Băncii Naţionale din Cehia,
semnala o schimbare de atitudine la nivelul Cehiei şi al altor state nou-intrate în UE,
remarcând faptul că iniţiala dorinţă de a intra cât mai repede în zona euro s-a transformat în
scepticism faţiş. "Zona euro a înregistrat o creştere foarte slabă în ultimii cinci ani, care ar fi
putut să fie influenţată de moneda comună. De aceea, eu, unul, nu m-aş grăbi să adopt
moneda euro", a declarat Holman.
Neadoptând moneda euro, băncile centrale ar păstra controlul asupra ratelor de interes
şi a fluctuaţiilor pe care le au, ajutând în acest fel creşterea exporturilor. Guvernele, pe de altă
parte, ar putea încheia procesul reformelor fiscale destul de delicate sau al celor legate de
pensii sau asigurările de sănătate. Cu toate acestea, neadoptarea monedei euro poate produce
diluarea monedei naţionale şi ar putea avea efect şi asupra investitorilor, care s-ar teme de
riscurile prea mari de a aduce capital în state din afara zonei euro.
România va putea adopta moneda unică europeană după circa cinci-şase ani de la
momentul aderării. Până atunci economia românească trebuie se îndeplinească o serie de
criterii exigente.
Intrarea României în Uniunea Monetară Europeană (UEM) nu se va putea face însă
mai devreme de 2014-2016. Iar dacă, în procesul de integrare, a mers să închidem capitolele
de negociere pe bază de promisiuni şi angajamente politice, includerea în UEM se va realiza
exclusiv pe criterii economice.

56
 Adoptarea euro ca monedă oficială presupune un interval de monitorizare de
minimum doi ani, în care ţara candidată la UEM este obligată să respecte strict criteriile de
performanţă economică stabilite la Maastricht. Acceptarea în UEM vine numai atunci cand
rata medie anuală a inflaţiei nu depaşeşte cu mai mult de 1,5% media din cele trei state
membre cu cea mai redusă inflaţie, când deficitul bugetului consolidat nu urcă peste 3% din
Produsul Intern Brut, datoria publică nu depaşeşte 60% din PIB, dobânzile plătite la
împrumuturile statului se plasează cu cel mult două procente peste minimele din Uniune şi, în
fine, când cursul de schimb se menţine în anumite marje de fluctuaţie convenite prin
mecanismul revizuit de schimb curopean (ERM-2).
Unde ne încadrăm şi unde nu? Aşa cum a explicat Mugur Isărescu, cursul de schimb
este principalul nostru "punct forte", iar datoria publică externă al doilea. În ceea ce priveşte
însă data de intrare în ERM 2, aceasta nu va fi 2010 - 2012 aşa cum se preconizase iniţial, ci
foarte probabil 2012 - 2014.
În acel moment (2005), România mai avea ceva drum de parcurs până la îndeplinirea
celor cinci reguli de aur, fără de care adoptarea monedei europene nu este posibilă. Chiar dacă
atunci aveam o inflaţie anuală de o singură cifră (de 9,3% pe anul 2004), după ce în ultimii 15
ani aceasta a atins cote inimaginabile - 109% pe an în perioada 1993-1997, 151,4% în 1997 şi
140,6% în 1998 - eram totuşi departe de ţările din jurul nostru, unde rata medie a inflaţiei nu
depaşea 5%. Asta arată carenţe majore de competitivitate şi productivitate, care pe măsură ce
inflaţia scade işi pun amprenta asupra balanţei comerciale.
Pe fondul unei viziuni de ansamblu care include şi experienţa statelor ce au aderat la
Uniunea Europeană în 2004, evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de convergenţă
nominală de către România a punctat următoarele concluzii :
€ Chiar dacă este de aşteptat ca politica hotărâtă de dezinflaţie ă se consolideye după
implementarea oficială a regimului de ţintire directă a inflaţiei, România mai are de
parcurs un drum lung până la încadrarea nivelului inflaţiei sub limita impusă de criteriul
de la Maastricht, în timp ce, în cazul majorităţii noilor membrii ai UE, inflaţia este deja
pusă sub control;
€ România indeplineşte confortabil criteriile fiscale, dar se impune acordarea unei
atenţii deosebite perspectivelor de menţinere a acestor indicatori la niveluri
corespunzătoare, mai ales în contextul în care problematica deficitelor cvasifiscale şi a
cheltuielilor publice pentru proiectele de infrastructură de mari dimensiuni se constituie
într-un factor cu puternic potenţial destabilizator pentru bugetul de stat.
€ Criteriul de Maastricht vizând rata dobânzii pe termen lung este greu de aplicat pentru
România, întrucât instrumentele de îndatorare pe termen lung nu sunt încă suficient
dezvoltate. De abia începând cu anul 2005 se poate lua în considerare, ca reper pentru
evaluarea îndeplinirii acestui criteriu, rata dobânzii aferentă emisiunii din aprilie, cu un
nivel de 6,75% pentru scadenţa de 10 ani.
€ Criteriul referitor la cursul de schimb este cel mai dur, îm sensul că pe parcursul
acestei perioade de “testare”, autoritatea monetară din România nu beneficiază de garanţia
necondiţionată a celorlalte bănci centrale din Eurosystem de a interveni, în caz de
necesitate, pentru sprijinirea cursului valutar al monedei naţionale. Este acordată, totuşi, o
garanţie condiţionată de “neafectarea propriilor politici antiinflaţioniste ale statelor
membre”.
În contextul în care pentru majoritatea ţarilor vest –europene este aproape unanim
acceptat avantajul utilizării monedei unice, se apreciază că şi pentru România, al cărei comerţ
exterior este orientat în proporţie de aproximativ 2/3 către această piaţă, adoptarea monedei
unice va aduce reale beneficii.
Pentru a deveni stat membru al U.E., România va trebui să-şi clădească un sistem de
referinţă, în care moneda de referinţă să fie EURO, şi nu dolarul american. Noua monedă va
fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor comerciali autohtoni datorită
fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E.

57
 Având în vedere perspectivele monedei euro, interesul României de aderare la
structurile europene şi semnalele pozitive pe care le-am primit în acest sens, băncile autohtone
îşi manifestă interesul să construiască şi să dezvolte depozite în moneda europeană (EURO),
folosind astfel o singura monedă faţă de cele 15 utilizate în prezent, valabilă pentru toate
operaţiunile financiare, bancare şi comerciale.
În prezent, agenţii economici pot alege pentru derularea tranzacţiilor fie euro, fie
moneda naţională. Se aşteaptă ca marile companii multinaţionale să fie deschizătorii de
drumuri în utilizarea euro. Acestea vor începe să opereze în euro şi vor influenţa clienţii să
procedeze la fel.
Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comerţului exterior al României,
având în vedere că 2/3 este orientat către ţările U.E. Noua monedă va stimula importurile şi
exporturile firmelor romaneşti. Pană în prezent, majoritatea contractelor comerciale erau
exprimate în dolari SUA. Doar contractele cu Germania, Franţa, Marea Britanie erau
exprimate în moneda naţională a acestora. În tranzacţiile cu ţările a căror monedă este mai
slabă (Italia, Portugalia) se folosea dolarul. Pe viitor, pentru aceste tranzacţii se foloseşte euro.
Acest lucru va avea ca efect reducerea influenţelor de curs datorate fluctuaţiilor dolarului faţă
de valutele ţărilor din U.E.
România a pierdut sume mai de bani datorită faptului că până acum erau alese ca
monedă de contract fie dolarul SUA, fie monedele unor ţări din U.E. al căror curs fluctua.
Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor
comerciali autohtoni cauzate de riscurile de curs valutar.
Pentru început, agenţii economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro, să
folosească în tranzacţiile pe care le efectuează atât euro, ca monedă de plată, cat şi dolarul
SUA, ca monedă de consolidare, spunea Mihai Ionescu – secretar general al Asociaţiei
Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Euro va reduce costurile pe care firmele le suportă ca urmare a schimburilor valutare.
Costurile acestea au fost estimate la 1-2% din valoarea tranzacţiei. Tot datorită euro se
economiseşte timp preţios în activitatea de gestiune, dispărând necesitatea analizei riscului şi
a raportului cheltuieli – profit pentru fiecare în parte, efectuată de firmă.
De asemenea, se simplifică evaluarea rezultatelor comerciale efectuate din punct de
vedere al întreprinderii, nemaifiind necesar să se ţină cont de volatilitatea monedei.
O dată eliminate barierele monetare din cadrul U.E., exportatorii vor beneficia de un
acces mult mai facil pe pieţele oricăreia dintre ţările membre. Astfel se va reduce numărul de
intermediari, întreprinderile mărindu-şi veniturile ca urmare a exporturilor directe.
Un alt avantaj important oferit de moneda unică este transparenţa. Exprimarea tuturor
preţurilor în euro va ajuta firmele româneşti să îşi aleagă furnizorii care să le asigure cele mai
mici cheltuieli şi să exporte în ţările de unde pot obţine veniturile cele mai mari.
Alături de moneda euro, o importanţă deosebită pentru România o are şi Banca
Centrala Europeană, care şi-a început activitatea la Frankfurt şi a preluat o serie de atribuţii
ale F.M.I. privind finanţarea şi urmărirea unor politici consecvente de stabilitate a preţurilor.
Experienţa altor state (Ungaria, Italia) arată că trecerea la euro nu trebuie accelerată în
mod inutil, deoarece scopul final vizat nu este adoptarea monedei unice , în sine, ci
consolidarea unei economii stabile , care să genereze bunăstare şi echilibru. România are de
recuperat decalaje importante faţă de membrii performanţi ai UE şi tocmai de aceea, orice pas
greşit poate prelungi sau întrerupe acest demers.
Drumul către euro este primul examen pe care România, în calitate de membru al
Uniunii Europene, trebuie să îl susţină. Promovarea acestuia va depinde de îndeplinirea
criteriilor de convergenţă reale şi nominale.
Indiferent de rezultatul obţinut de România în procesul de adoptare a monedei unice,
acesta cu siguranţă va întări afirmaţia economistului Paul Samuelson: “fiecare popor are
moneda pe care o merită”.

58
59
 CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………. 1
1
EXIGENŢELE ADOPTĂRII EURO DE CĂTRE ROMÂNIA 2
.
1.1. Criteriile de convergenţă nominală.................................................……………….. 2
1.1.1. Extinderea UME din punct de vedere monetar.................................................. 3
1.1.2. Extinderea UME din punct de vedere economic................................................. 6
1.2. Experienţa noilor state membre în demersul de adoptare a euro.......................... 7
1.3. Analiza gradului de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht de către România 13
2
ROLUL ŞI LOCUL EURO PE PIEŢELE INTERNAŢIONALE 26
.
2.1. Competiţia euro-dolar în contextul mondial actual................................................. 26
2.2. Perspectivele evoluţiei euro la nivel internaţional................................................... 35
3 IMPLICAŢIILE ADOPTĂRII EURO DE CĂTRE ROMÂNIA 38
3.1
Consideraţii generale privind consecinţele adoptării euro de către România....... 38
.
3.2
Efectele structurale de ansamblu................................................................................ 39
.
3.3
Efecte cu caracter dual................................................................................................ 45
.
3.4
Consecinţele politice ale adoptării euro..................................................................... 46
.
3.5
Implicaţiile monedei unice europene asupra sistemului bancar din România....... 47
.
3.5.1. Implicaţiile adoptării euro asupra activităţii bancare........................................ 47
3.5.2. Strategii de politică monetară şi curs de schimb în contextul aderării
52
României la UE..............................................................................................................
Concluzii................................................................................................................................. 56
Bibliografie............................................................................................................................. 61

Bibliografie

60
1 Basno, Cezar Monedă, Credit, Bănci, Editura Didactică şi Pedagogică,
. Dardac, Nicolae Bucureşti, 1995
Floricel, Constantin
2 Băcescu, Marius Macroeconomie, Editura ALL, Bucureşti, 1997
. Băcescu, Angelica
3 Brăilean, Tiberiu Monetarismul în teoria şi politica economică, Editura Institutul
. European, Iaşi, 1998
4 Cerna, Silviu Sistemul monetar şi politica monetară, Editura Enciclopedică,
. Bucureşti, 1996
5 Dăianu, Daniel Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? Curente economice în
. pragul secolului, Editura Polirom, Iaşi, 2000
6 Dăianu, Daniel România şi Uniunea Europeană. Inflaţie, balanţă de plăţi, creştere
. Vrânceanu, Radu economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002
7 Fota, Constantin Integrarea României în Uniunea Europeană, Editura Universitaria,
. Craiova, 2005
8 Gherghinescu, Oana Politica monetară în România. Retrospectivă şi perspective,
. Editura Universitaria, Craiova, 2002
9 Gherghinescu, Oana Integrare monetară europeană, Editura Didactică şi Pedagogică
. R.A., Bucureşti, 2006
1 Mardale, Teodora Implicaţiile adoptării euro de către România asupra activităţii
0 bancare, Editura Sitech, Craiova, 2005
.
1 Opriţescu, Marin Monedă şi credit, Editura Universitaria, Craiova, 2004
1 Popescu, Jenica
. Spulbăr, Cristi
1 www.bnro.ro
2 Site-ul Băncii Naţionale a României
.

61