Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Capitolul 7. Solul

7.1 Introducere
7.2 Tipuri de sol
7.3 Degradarea solului
7.4 Proprietati fizice si mecanice ale solului
7.5 Proprietaţile chimice ale solului
7.6 Proprietăţie termice ale solului
7.7 Concluzii

7.1 Introducere

Solul: formatiunea naturala cea mai recenta de la suprafata litosferei in care se desfasoara fara
intrerupere procese biologice, fiind in permanenta sub actiunea materiei vii: microflora, flora,
fauna, microfauna. El este reprezentat printr-o succesiune de strate (orizonturi) care s-au format si
se formeaza in permanenta prin transformarea rocilor si materialelor organice, sub actiunea
conjugata a factorilor fizici, chimici si biologici, in zona de contact a atmosferei cu litosfera.

Solul se intinde pe verticala de la suprafata uscatului si pana la roca dura sau materialul parental.
Grosimea sa poate varia de la cativa centimetri (in regiunile polare, pe varfurile inalte ale muntilor
si deserturi) pana la mai multi metri (pe fundul vailor, in campii si in regiunile ecuatoriale).

Rezultand prin actiunea factorilor de mediu, solul este un corp natural care se formeaza si
evolueaza la suprafata uscatului, prin dezagregarea si alterarea rocilor, sub actiunea organismelor
(vegetale si animale) in diferite conditii de clima si relief.

Figura 7.1. Solul

Ș.L.dr.ing. George IPATE 109

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Solul contine materie vie si in el se petrec procese specifice vietii (asimilatie-dezasimilatie,

sinteza-descompunere, inmagazinare si eliberare de energie). In sol se retin si se acumuleaza
elementele de nutritie sub forma de substante organice (mai ales sub forma de humus) care se
elibereaza treptat, prin mineralizarea acestora. Avand o compozitie chimica complexa si fiind un
corp poros, poate fi strabatut usor de radacinile plantelor, retine in el apa si aerul si reprezinta un
adevarat rezervor de elemente nutritive. Toate acestea fac ca solul sa capete fata de roca “sterila”
din care a provenit, o proprietate noua si anume fertilitatea.

O dezvoltare economica avantajoasa se bazeaza pe principii durabile în ceea ce priveste toate

componentele naturale: aerul, apa, solul, biodiversitatea, padurile si resursele subsolului. Fiecare
din elementele enumerate mai sus joaca un rol foarte important în viata contemporana. Apa, care
este considerata elixirul vietii, este foarte utila atît pentru natura cît si pentru om. Ea influenteaza
dezvoltarea vegetatiei, solurilor, mentinerea vietii animalelor, etc. Tot ea contribuie la procesele
exogene si modificarea reliefului. Aerul, care se întîlneste adînc în scoarta terestra, si foarte departe
sus în atmosfera este si el extrem de folositor. Datorita lui putem trai si respira. Aerul, ca si apa,
sunt necesare vietii si activitatii omului, dar totusi cel mai important rol în natura, îl joaca solul.

Fara sol, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei si florei. De aici deducem faptul ca solul
depinde mult de forma de relief deasupra carei se afla.

Constructia de baza a formelor de relief este creata de catre forte ce actioneaza în interiorul
Pamîntului. Aceste procese extraordinare produc zilnic schimbari în aceasta structura de baza, o
deformeaza în mod continuu.

Natura terestra, componenta lumii vegetale si animale au evolutionat de la cele mai primitive forme
pîna la asociatiile biologice contemporane. De la începutul revolutiei industriale, adica de la
mijlocul secolului al XVIII-lea activitatea umana a avut si ea un rol important în modelarea
suprafetei Pamîntului, cîteodata chiar cu efecte surprinzatoare. Continentele au ajuns la forma lor
si în pozitiile actuale în urma miscarii placilor ce formeaza scoarta solidificata a Pamîntului, adica
datorita placilor tectonice. În istoria de 4,6 miliarde de ani a Pamîntului s-au mai petrecut multe
alte schimbari, pîna ce planeta noastra a capatat înfatisarea de azi. Concomitent a avut loc si
formarea solului - pedogeneza.

Cel mai important factor în formarea solului este alterarea rocilor, care este conditionata de
existenta atmosferei. Rocile de la suprafata scoartei terestre, fiind supuse proceselor de
dezagregare (care pot fi de trei forme: fizica, adica maruntirea; chimica: producîndu-se reactii
chimice sub influienta apei de suprafata sau din roca, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a
oxigenului si dezagregarea biologica: adica efectul distructiv al diferitelor vietati; efecte majore
pot fi produse si de influientele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge si lichieni
care produc acizi ce fac suprfetele rocilor mai poroase), se sfarîmiteaza în particule mai mici -
nisip, praf, mîl - si astfel participa la formarea structurii si compozitiei chimice si mineralogice a
solului.

Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea conditioneaza formarea diferitor
tipuri de soluri. Datorita climei, formei si înclinatiei planetei noastre Terra fata de suprafata
ecliptica, pe glob se produc anotimpurile si se formeaza fisiile termice. Fisiile termice, numite si
Ș.L.dr.ing. George IPATE 110
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

brîuri termice, la rîndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. În asa mod
se creeaza zonalitatea naturala.

Datorita acestor zonalitati în fiecare regiune se formeaza anumite ecosisteme naturale, anumite
biocenoze si anumite varietati de sol. De exemplu, solurile care se formeaza în conditii medii,
reprezentative sau dominante în zona respectiva, se numesc zonale, automorfe, adica formarea lor
nu este conditionata de anumiti factori specifici. În cazurile cînd directia solificarii este
conditionata de unele proprietati specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se
formeaza soluri litomorfe (conditionate de roca). În zonele cu un surplus mare de precipitatii
atmosferice si unde apele freatice sunt prezente la adîncimi foarte mici, se întîlnesc solurile
hidromorfe (conditionate de umiditate). Prezenta sarurilor solubile în rocile materne sau în apele
freatice conduce la formarea solurilor sanilizate, halomorfe (înfluientate de saruri). În depresiuni,
în vai si în luncile rîurilor unde procesul de sedimentare este permanent în dinamica se formeaza
solurile dinamomorfe (care se formeaza pe sedimente contemporane). Solurile care traverseaza
arealele solurilor automorfe si se îmbogatesc cu parcele fine de argila si cu oxizi (Fe2O3, Al2O3,
etc), devin iluviale (de acumulare).

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele) care si ele
conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.

Primele organisme la suprafata uscatului au fost algele monocelulare, care si astazi formeaza la
suprafata solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adica avînd capacitatea de a asimila
energia solara si a insusi elemente minerale din mediul înconjurator, ele produc prin fotosinteza
substante organice. Aceasta materie prima se acumuleaza la suprafata rocilor, fiind partial
descompusa de catre microorganisme în elemente minerale initiale (apa, CO2, elemente nutritive,
etc).

Gratie stabilitatii conditiilor vitale pe care le asigura, solul este cel mai populat mediu de viata.
Totalitatea animalelor ce traiesc în sol constituie pedofauna acestuia. Pedofauna este si ea la rindul
ei împartita în trei categorii: microfauna-organisme ce nu depasesc lungimea de 0,2 mm,
mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse între 0,2 si 8 mm, si macrofauna- organisme ce au
lungimi de la 8 pîna la 80 mm.

S-a constatat ca pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, 3 tone
de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg
de rîme, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluste, 20 kg de serpi si rozatoare, etc.
în fiecare cm cub de sol se gasesc pîna la 7-10 miliarde de microorganisme.

Dupa pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale si animale sunt transformate în humus.
Acesta este o parte esentiala a materiei organice a solului, si cel mai important component al lui.

Humusul prezinta un amestec de substante organice foarte complicate. Unii chimisti considera ca
humusul este cea mai complicata substanta pe planeta. Rolul de baza al humusului în procesul de
solificare si în natura în genere consta în faptul ca el reprezinta o substanta conservata, un
accumulator de energie solara, fixate în materia organica de generatiile precedente ale plantelor si
animalelor. Aparitia humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totala a
Ș.L.dr.ing. George IPATE 111
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

ramasitelor organice. Humusul a facut posibila acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit
la formarea solurilor primitive initiale, deci la aparitia pedogenezei. În continuare evolutia
organismelor terestre, a asociatiilor vegetale si animale s-a produs concomitent cu evolutia
solurilor, contribuind astfel la evolutia ecosistemelor naturale. Humusul contine diferite elemente
si substante nutritive, ce asigura fertilitatea solului.

Figura 7.2. Formarea humusului

Prin fertilitate se întelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substante nutritive (compusi
ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa si aer necesare dezvoltarii normale în
perioada de vegetatie. Deci, solul este format atît din substante organice, cît si din substante
minerale.

S-a constatat stiintific ca în stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafata de un hectar se

contin în medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum si o
cantitate importanta de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.

Fertilitatea este si ea de doua tipuri: fertilitate naturala si fertilitate economica.

Fertilitatea naturala (potentiala), a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice,

chimice, biologice), neinfluientate de om. Ea se dezvolta continuu si este determinata de
compozitia fizica si biochimica a solului, de conditiile de clima si relief si se manifesta prin
capacitatea de reproducere spontana a vegetatiei.

Fertilitatea economica (antropogena) a solurilor apare ca urmare a unor activitati modificatoare

a omului. Ea depinde de aplicarea corecta a tehnicilor agricole corespunzatoare (lucrari
agrotehnice, îngrasaminte, irigatii, desecari, etc).

Solul contine si o anumita cantitate de apa. Apa dizolva unele substante nutritive pe care plantele
le absorb împreuna cu ea.Solul contine si aer, care este necesarpentru respiratia radacinilor
plantelor, animalelor si microorganismelor. Rezulta ca solul nu este solid. Aproximativ 2/5 din el
este alcatuit din apa si aer. Un alt factor este timpul geologic. Solul se formeaza într-o perioada
îndelungata de timp. S-a constatat ca solurile contemporane s-au format în ultimile 8-10 mii de
ani. De exemplu, un strat de sol cu grosimea de un cm, pe o suprafata neteda, se formeaza într-o
perioada de la cîteva zeci de ani pîna la 100 de ani.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 112

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Învelisul discontinuu al solului se numeste pedosfera, grosimea sa variind de la cîtiva cm pîna la

cîtiva m. Stratul superior al solului este cel mai productiv si are aproximativ 25 cm ; cultivarea
intensa însa poate diminua puternic calitatea sa.

Cu toate ca exista posibilitatea de a cultiva plante în rezervoare cu apa, lucru care se numeste
hidroponica cea mai buna solutie este de a cultiva plante în sol. Acesta este rolul solului în natura,
asta îl face deosebit si util, de neînlocuit.

7.2 Tipuri de sol

Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta în functie de numerosi factori, cum ar fi clima
si altitudinea. În fiecare zona climatica predomina un tip de sol. În zonele calde se înzîlnesc solurile
rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare balbena), sarace în humus si saruri minerale. În stepe si
deserturi solurile sunt cenusii sau brune. În zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare
neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista
circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avînd ceva caracteristic.

Solurile cenusii albice (denumirea precedenta - cenusii deschise de padure) se întîlnesc fragmentar
pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adîmcimea de 150-200 cm. S-au format sub padure
în majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident într-suborizont albic (cu
SiO2 amorf), slab structurat. Spre adîmc acest suborizont trece în brun-roscat cu structura
columnara sau prismatica si dura.

Solurile cenusii molice (denumirea precedenta -cenusii închise de padure) s-au format în conditiile
padurilor de stejar cu învelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat,
cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele.
Formarea profilului este influientata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati
vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adîncimea de 80-100
cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afînat (molic). Regimul de umiditate - periodic
percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina. Cernoziomurile se
formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu învelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter
molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri - argiloiluvial, levigat,
tipic, carbonatic si vertic.

Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu învelis de ierburi bine
dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara
caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B în partea inferioara are caracter
iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 113

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Cernoziomurile levigate se formeaza în conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se
întîlnesc si sub paduri de stejar cu învelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat,
adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) începe ceva
mai jos de limita inferioara a orizontului B.

Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza în conditii de stepa, uneori
cu pîlcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afînat. Orizontul B este de
tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat în diferite forme de
carbonati. Subtipul se divizeaza în doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza
sub stepele mezofite si xerofite cu pîlcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple
xerofite cu comunitati de negara si paius.

Cernoziomurile carbonatice se formeaza în conditiile stepelor xerofite si doar partial cu pîlcuri de

stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustura mai putin stabila. Contin
carbonati chiar de la suprafata.

Cernoziomurile vertice se formeaza în conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de

argila fina. Orizontul A este molic, structurat, însa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el în genere
molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa
nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale
(caracter la nivel de gen).

Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atît sub influienta asociatiilor ierboase de stepa, cît si
de padure. Procesele pedogenetice se produc doar în stratul alterat de la supratata rocilor
calcaroase. Profilul solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial
are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza
în doua subtipuri: levigate si tipice.

Vertisolurile se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase
grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile
specifice ale acestor roci, care în stare umeda gonfleaza, iar în stare uscata crapa. Solificarea se
produce doar în stratul de la suprafata. Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie
închisa, uneori cu nuante verzui, avînd o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare.
Vertisolurile se divizeaza în subtipuri: molic si ocric.

Solurile cernoziomoide se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic

sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi
orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de pînza
capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza în doua subtipuri- levigate si tipice.

Mocirlele se formeaza în arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla în profil,
ajungînd pîna la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob.
Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 114

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Solurile turboase se formeaza în conditii permanent anaerobe, cînd ramasitele plantelor hidrofile
se descompun prea putin si se conserveaza în sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de
doua feluri: tipice si gleice.

Soloneturile se formeaza în conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl,
Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial
înlocuiesc în complexul absorbtiv Ca. Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care,
spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau
columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis,
lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

Solonceacurile se formeaza sub influienta apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la
acumularea în profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se
divizeaza în doua - molice si hidrice.

Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si în vai pe contul parcelelor neselectate,

transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat
( humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale
locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. În functie de caracterul
materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza în luncile rîurilor pe depunerile aluviale
recente. Ele se divizeaza în subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi
salinizate, solonetizate, si gleizate.

Solurile de padure se formeaza în conditii de silvostepa si sub paduri de foioase însotite de un

covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate
mica de humus. Solurile de padure se divizeaza în doua tipuri : cenusii de padure si brune de
padure.

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si
frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-închise de padure. Profilul
lor este bine evidentiat în orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pîna la 90 cm,
carbonatii apar, ca regula, la adîmcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma.
Contin substante în cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea îngrasamintelor
naturale si la cele chimice de azot.

Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fagsau de stejar. Au un profil slab diferentiat
în orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o
compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt
favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.

7.3 Degradarea solului

Ș.L.dr.ing. George IPATE 115

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Omul, pentru a-si întretine existenta la început, la etapele colectarii, strînsului si vînatului a folosit
numai ,,darurile naturii", adica doar ceea ce producea natura, fara a folosi si influienta solul.
Ulterior însa, la etapa cresterii animalelor, prin pasunat, activitatea omului a influentat de-acum
într-o anumita masura mersul natural al pedogenezei si starea solurilor. Vitele nimicesc partial
învelisul ierbos, modifica bilantul masei organice, care conditioneaza formarea humusului, taseaza
stratul superior, ceea ce conduce permiabilitatea si productivitatea solului. Însa în mod radical
omul a modificat si a dereglat pedogeneza naturala odata cu trecerea la etapa agriculturii.
Prelucrarea solului, chiar si cea mai primitiva, conduce la nimicirea totala a vegetatiei, a biocenozei
naturale, la înlocuirea ei cu o anumita cultura. Prima sapatura sau aratura modifica structura
naturala, morfogeneza solului. Trecerea la arat a fost urmata de distrugerea componentei stratului
de la suprafata, de descompunerea rapida a ramasitelor organice, de modificarea bilantului
elementelor nutritive si al mersului natural al proceselor pedogenetice. S-a redus ponderea masei
recent sintetizate si a cantitatii elementelor biofile acumulate. În acelasi timp s-a majorat viteza
descompunerii masei organice si eliminarii, împreuna cu recolta, a anumitor cantitati de elemente
biofile. Aceste procese duc la scaderea rezervelor de humus (la dehumificare) si a elementelor
nutritive.

Figura 7.3. Degradarea solului

În asa mod se produce degradarea solului, adica înrautatirea proprietatii fizice ale solului si
reducerea potentialului lui de productivitate. În ultimile decenii aceste procese de degradare sunt
însotite si de poluarea solului - introducerea în sol a diferitor deseuri si substante toxice.

7.3.1 Poluarea solului

În scopul restabilirii si sporirii productivitatii, în sol se introduc îngrasaminte minerale si organice,

diferite substante numite fertilizanti. Însa îngrasamintele minerale, de rînd cu elemntele nutritive,
mai contin si alte elemente si substrate ( asa-numitul balast ), iar gunoiul de grajd contine tot mai
multe componente neorganice. Poluarea solului cu materiale dure are loc datorita difuzarii,
raspîndirii diferitelor substante toxice, deseuri, care se deosebesc de componenta chimica a solului.
S-a majorat cu mult volumul de deseuri de diferita natura, care nimerescîn solurile prelucrate.
Ș.L.dr.ing. George IPATE 116
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Folosirea nechibzuita a îngrasamintelor minerale, precum si a pesticidelor, a pelor de scurgere,

conduce la poluarea chimica a solurilor, la acumularea în sol a substantelor toxice si modificarea
componentei chimice initiale a solurilor.

Figura 7.4. Poluarea solului

În anii '70-90 în tara noastra au fost folosite intens, deseori în mod nechibzuit, pesticidele si
îngrasamintele minerale, ceea ce a conditionat poluarea solurilor cu diferite substante toxice, cu
reziduri ale pesticidelor. Pe suprafete mari s-a produs poluarea solurilor cu nitranti. În solurile
ocupate cu vii se acumuleaza cupru- metal greu toxic. De-a lungul soselelor se acumuleaza un alt
metal greu toxic - plumbul. În împrejurimile oraselor si satelor se acumuleaza mari cantitati de
diferite deseuri. Cu toate ca în ultimii ani folosirea pesticidelor si fertilizantilor s-a redus, poluarea
solurilor continua.

7.3.2 Erodarea solului

Solul este este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al actiunii factorilor de
mediu ( apa, aer, temperatura ). Activitatea omului a condus la intensificarea pronuntata a eroziunii
naturale datorita despaduririlor masive, pasunatului excesiv monocultuilor, etc. Cantitativ,
inntensitatea de eroziune se reflecta în volumul de detritus transportat de ape, ca rezultat al spalarii
stratului de sol de pe terenurile naturale. La producerea eroziunilor participa mai multi factori:
vîntul, apele, lipsa vegetatiei etc.

Vîndul spulbera de la suprafata solului particule si le transporta prin curenti de aer la mari distante,
unde acestea cad din nou pe sol. Cantitatea spulberata de vînt poate fi uneori destul de mare. De
exemplu, în urma unei furtuni de vînt poate fi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar cîteva ore.

Actiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. Apa actioneaza fie la suprafata (de
exemplu-prin ploi torentiale), prin îndepartarea particulelor fine ale solului, fie prin patrunderea în
adîncime si dislocarea, transportul solului cu suvoaiele de apa la distante mari.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 117

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Dar, totusi, cauza principala a eroziunii consta în lipsa unei vegetatii care sa asigure stabilitatea
solului, chiar daca aceasta s-ar limita doar la un covor de iarba întretinut permanent în stare vie.
Împadurirea este cel mai eficient mijloc de obtinere a unei rezistentela eroziune. În solul din
preajma padurilor radacinile plantelor se întetesc, formînd o retea protectoare. Daca acest dens
covor vegetal este îndepartat pentru a se face loc monoculturilor, capacitatea de rezistenta scade
foarte mult. Folosirea excesiva a pesticidelor poate avea de asemenea urmari grave în ceea ce
priveste eroziunea solurilor.

7.3.3 Efectele poluării solului

Poluarea solului provoacă perturbări uriașe în echilibrul ecologic și sănătatea organismelor vii la
o rată alarmantă. Unele efecte ale poluării solului sunt:

• Reducerea fertilității solului, prin urmare, scăderea randamentului solului.

• Pierderea nutrienților naturali în sol.
• Reducerea fixării azotului.
• Pierderea solului și a nutrienților.
• Creșterea eroziunii solului.
• Dezechilibru în florei și faunei solului.
• Creșterea salinității solului, o face necorespunzătoare cultivării.
• Crearea prafului toxic.
• Mirosul neplăcut datorat substanțelor chimice industriale și gazelor.
• Modificarea structurii solului poate duce la moartea organismelor în ea.

7.3.4 Controlul poluării solului

Câteva metode de control al poluării solului sunt:

➢ Reducerea utilizării îngrășămintelor chimice și a pesticidelor;
➢ Reciclarea hârtiei, a materialelor plastice și a altor materiale;
➢ Interzicerea utilizării pungilor de plastic, care reprezintă o cauză majoră a poluării;
➢ Reutilizarea materialelor;
➢ Evitarea despăduririlor și promovarea împăduririi;
➢ Depozitarea adecvată și sigură a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor nucleare;
➢ Îngrășămintele chimice și pesticidele ar trebui înlocuite cu îngrășăminte organice și
pesticide;
➢ Încurajarea programelor sociale și agro-forestiere;
➢ Realizarea de numeroase programe de conștientizare a poluării.

7.4 Proprietăţi fizice si mecanice ale solului

Alcătuirea complexă a solului îi conferă o serie de proprietăţi fizice si mecanice, dintre care cele
mai importante sunt:
• Culoarea;
• Textura solului şi suprafaţa specifică;
• Scheletul;
• Structura;
Ș.L.dr.ing. George IPATE 118
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

• Gradul de dezvoltare a structurii;

• Greutatea specifică şi densitatea aparentă;
• Porozitatea solului;
• Permeabiltatea pentru apă a solului;
• Adezivitatea;
• Plasticitatea;
• Compactitatea;
• Consistenta;
• Prezenta neoformatiunilor si incluziunilor

Aceste proprietăţi se pot determina în laboratorul de analize prin activităţi individuale sau in situ,
necesitând foarte puţine dotări cu instrumente şi aparatură specială.

Culoarea solului se determina cu ajutorul atlasului de culori (fig 7.1) – ATLASUL MUNSELL.
Atlasul cuprinde 8 planse principale cu 258 de culori; 4 planse suplimentare cu 131 de culori.
Culorile sunt aranjate în functie de 3 criterii:
- nuanta;
- valoare;
- croma.

Figura 7.5. Ordinea culorilor în Sistemul Munsell

Textura solului
• Constituentii minerali ai partii solide a solului reprezentati prin nisip, praf si argila formeaza
textura sau granulometria solului.
• Proportia de nisip, praf si argila determina tipul texturii solului.
• Determinarea fractiunilor granulometrice conform scarii Atterberg (1912):
- nisip: 2 – 0,02 mm Ø;
- praf: 0,02 – 0,002 mm Ø;
- argila: < 0,002 mm Ø.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 119

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Tabelul 7.1 - Clasele texturale simplificate utilizate în România

Scheletul solului
• Particulele > de 2 mm formeaza scheletul solului.
• Este alcatuit din:
- blocuri: > 200 mm Ø;
- bolovani: 200 – 20 mm Ø;
- pietris: 20 – 2 mm Ø.

Tabelul 7.2 - Continutul în schelet al solului

Figura 7.6. Scheletul solului

Ș.L.dr.ing. George IPATE 120

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Volum edafic util

Reprezinta volumul de sol ce poate fi folosit de radacinile plantelor. Este conditionat de cantitatea
de material scheletic si de adâncimea la care apare roca dura.

• VEU = volumul de pamânt fin (raportat la mc sol) pâna la roca dura sau pâna la -150 cm (daca
pâna la aceasta adâncime nu apare roca dura), din care se scade procentul de schelet.

Structura solului

Proprietatea solului de a se prezenta sub forma de particule elementare reunite în agregate de forme
si dimensiuni diverse constituie structura solului. Conditiile de mediu si procesul de solificare
determina forma si dimensiunile agregatelor structurale.

Liantul care leaga particulele de sol în agregate structurale este format din:
- humus;
- argila;
- complexe organo-minerale.

Tabelul 7.3 - Marimea agregatelor structurale

Gradul de dezvoltare a structurii solului

Se deosebesc urmatoarele tipuri structurale:

a) nestructurat;
b) slab dezvoltat – elementele structurale se observa greu, cea mai mare parte a solului fiind
nestructurata;
c) moderat dezvoltat – 25-75 % din masa solului este organizata în agregate structurale usor de
observat;
d) bine dezvoltat – prin sfarâmare cea mai mare parte a masei de sol se desface în agregate
rezistente la actiunea de dispersare.

Porozitatea solului
Ș.L.dr.ing. George IPATE 121
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Reprezinta proportia de pori din volumul total al solului. Se deosebesc urmatoarele tipuri:

- porozitate totala – procentul total al porilor raportat la întregul volum al solului;

- porozitate capilara – proportia tuturor porilor capilari (Ø < 1 mm);
- porozitatea necapilara – proportia porilor cu Ø > 1 mm.

7.5 Proprietăţile chimice ale solului

Solul este caracterizat printr-o serie de proprietăţi chimice, foarte importante dintre care cele
mai importante sunt: capacitatea de adsorbţie şi schimb ionic.

Analize fizico-chimice ale solului aplicate frecvent în instruirea practică a specialistilor din
ingineria mediului:
o Aciditatea solului
o Reacţia
o Capacitatea de tamponare
o Conţinutul în elemente nutritive pentru plante (azotul, fosforul, potasiul, suful, calciul şi a
microelemenelor din sol).

În adsorbţia polară sunt reţinuţi ioni, motiv pentru care se mai numeşte adsorbţie ionică. În acest
caz, faza coloidală adsorbtivă reţine dn soluţia unui electrolit cationii sau anionii care rezută prin
disocierea moleculelor respective.

În sol predomină coloizii electronegativi (humus, argilă) schimbul de cationic prezintă o deosebită
importanţă.

Dintre analizele chimice efectuate în laboratorul de analize fizico-chimice, pentru determinarea

calitatii solurilor, amintim doar câteva.

Reacţia-este caracteristică pentru fiecare tip genetic de sol, respectiv pentru fiecare orizont
pedogenetic. Se stabileşte prin determinarea pH-ului, folosind un pH-metru digital sau o hârtie
indicator.

Conţinutul în CaCO3-se stabileşte prin tratarea probei cu o soluţie de HCl 10%.

Sărurile solubile se determină relativ uşor cu aiutorul unor reactivi specifici (fenolftaleina pentru
carbonatul de sodiu, azotatul de argint pentru clorura de sodiu şi clorura de bariu pentru sulfatul
de sodiu). Reacţiile sunt caracteristice şi permit identificarea orizonturilor salice şi salinizate.

Aciditatea de schimb totală - se stabileşte prin perclorare cu o soluţie de acetat de potasiu sau
acetat de sodiu (1n tamponată la pH 8,3) până la epuizare. Acidul acetic rezultat în urma reacţiilor
de schimb se dozează volumetric o soluţie de NaOH 0,05 n, în prezenţa unui catalizator mixt.
Cantitatea de NaOH 0,05 n folosită la titrare este echivalentă cu aciditatea totală a solului.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 122

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

7.6 Proprietatile termice ale solului

Temperatura solului este rezultatul intrărilor şi pierderilor de energie calorică din sol. Temperatura
solului are influenţă majoră asupra proceselor fizice, biologice şi chimice ce se desfăşoară în sol.

În solurile reci, reacţiile proceselor chimice şi biologice sunt reduse ca intensitate. Descompunerea
biologică este încetinită, astfel încât rata de utilizare a unor nutrienţi, precum N, P, S şi Ca este
diminuată. De asemenea, absorbţia şi transportul apei şi a ionilor nutrienţi de către plante sunt
influenţate nefavorabil de temperaturile scăzute.

7.6.1 Surse de energie calorică

Radiaţiile solare reprezintă principala sursă de energie calorică pentru încălzirea solurilor. Norii şi
particulele de praf din atmosferă interceptează radiaţiile solare şi absorb, împrăştie sau reflectă
mare parte din energia calorică. Numai aproximativ 35 - 40% din energia calorică provenită din
radiaţia solară contribuie la încălzirea solului în regiunile umede şi înourate şi aproximativ 75% în
zonele aride, lipsite de nori (per global, media este de 50%). Solul mai primeşte căldură şi din alte
surse: procese exoterme (humificarea, hidratarea coloizilor, descompunerea resturilor organice),
surse ce prezintă o importanţă secundară.

Cea mai mare parte din energia calorică este pierdută datorită difuziei radiaţiilor calorice abscure
din sol în atmosferă. O mică parte din energia solară primită de pământ contribuie la încălzirea
solurilor. Această energie este cheltuită, în primul rând la evaporarea apei de la suprafaţa solului
şi a suprafeţei frunzelor sau este radiată sau reflectată înapoi în atmosferă. Numai aproximativ
10% este absorbită de sol şi poate fi folosită pentru încălzirea acestuia. Chiar şi în aceste condiţii,
această energie are o importanţă majoră pentru buna desfăşurare a proceselor din sol şi pentru
creşterea plantelor pe sol.

Temperatura în sol este influenţată de o serie de factori externi, cât şi de proprietăţile termice ale
solului.
7.6.2 Proprietăţi termice ale solului

În legătură cu radiaţia solară, există şi alţi factori care influenţează suma netă a energiei absorbite
de soluri şi amintim aici proprietăţile termice, dintre care influenţă deosebită o au: capacitatea de
absorbţie a razelor solare, caacitatea calorică, conductivitatea termică, capacitatea exotermică şi
endotermică.

Capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare. Această proprietate termică depinde, în principal, de

culoarea solului.. Culoarea albă reflectă un procent foarte mare din radiaţia calorică, în timp ce
culoarea neagră absoarbe un procent ridicat din radiaţia calorică. Astfel, solurile închise la culoare
absorb până la 80 % din radiaţia solară, încălzindu-se mult mai repede decât solurile deschise la
culoare care absorb circa 30 % din radiaţia solară. Umiditatea solului sau conţinutul în apă
influenţează, de asemenea, capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare., Între cele două noţiuni
există o relaţie inversă, respectiv, la o umiditate scăzută capacitatea de absorbţie este mai mare,
comparativ cu o umiditate puternică la care capacitatea de absorbţie este mică. Vegetaţia solului,
Ș.L.dr.ing. George IPATE 123
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

gradul de acoperire a solului cu vegetaţie, influenţează, de asemenea, capacitatea de absorbţie a

radiaţiilor solare, aceasta fiind mai scăzută în cazul unui sol acoperit de vegetaţie şi mai mare în
cazul solului neacoperit.

Unghiul sub care radiaţiile solare ajung la suprafaţa solului influenţează temperatura acestuia. În
cazul în care radiaţia solară este perpendiculară pe suprafaţa solului şi energia calorică absorbită,
respectiv temperatura solului creşte.

Valoarea ALBEDO-ului, respectiv procentul din energia calorică ajunsă la suprafaţa solului şi care
nu pătrunde în sol, influenţează, de asemenea, temperatura aerului din sol. În funcţie de condiţii,
valorile abledoului oscilează în limite largi. Cu cât valorile albedoului sunt mai mici, cu atât solul
se încălzeşte mai mult. În prezenţa unui strat de zăpadă, valorile albedoului sunt de 70 - 80 %, la
solurile închise la culoare 20 %, în timp ce pentru solurile deschise la culoare, aceste valori pot
ajunge la circa 70 %. Solurile cultivate au un albedo de 10 - 12 %, în timp ce, solurile acoperite cu
vegetaţie ierboasă sau lemnoasă, albedoul ajunge la circa 50 %.

Scăderea temperaturii solurilor prin difuzia radiaţiilor obscure din sol în atmosferă este, de
asemenea, influenţată de factorii care determină capacitatea de absorbţie. Astfel, solurile închise
la culoare se răcesc mai încet decât cele deschise, solurile acoperite de vegetaţie prezintă o scădere
a temperaturii mai mică decât cele neacoperite şi, de asemenea, solurile mai umede prezintă o
scădere a temperaturii mai redusă decât solurile uscate.

Căldura specifică. Solul uscat se încălzeşte mai uşor decât solul umed şi aceasta deoarece
necesarul cu energie pentru ridicarea temperaturii apei cu 10 C este mai mare decât necesarul de
energie utilizat pentru căldura specifică este exprimată pe unitate (masă) de exemplu, în calorii pe
gram (cal/g). Căldura specifică a apei pure este de circa 1,00 cal/g sau 1000 cal/kg (4,18 J/g) iar a
unui sol uscat de circa 0,2 cal/g (0,8 J/g).

Capacitatea calorică a solului. Capacitatea calorică sau capacitatea pentru căldură a solului
reprezintă căldura specifică a unui sol raportată la unitatea de volum (cal/cm3).
Capacitatea calorică a unui sol depinde de natura constituienţilor lui, fiind o rezultantă a căldurii
specifice a acestora. Principalii constituienţi ai solului prezintă următoarele valori ale capacităţii
calorice: nisipul 0,51 cal/cm3; argila 0,55 cal/cm3; CaCO3 0,55 cal/cm3; humusul 0,58 cal/cm3;
apa 1,0 cal/cm3; aerul 0,24 cal/cm3. Cu cât procentul constituienţilor solului, ce au capacitate
calorică mare este mai ridicat, cu atât solul se va încălzi mai puţin şi mai lent. De aceea un sol
argilos, în condiţii de umiditate ridicată, se va încălzi mai puţin şi mai lent, decât un sol nisipos,
ce s-a format şi evoluează într-un climat uscat.

Conductivitatea termică. Conductivitatea termică a solului este influenţată de procentul cu care

participă la definirea sa principalii constituienţi. Conductivitatea termică a unui sol este destul de
neuniformă datorită faptului că solul este un sistem eterogen. Ea rezultând în principal din
conductivitatea termică a fazei solide (0,004), a fazei lichide (0,001) şi a fazei gazoase (0,00005).
Sub aspectul valorilor conductivităţii termice, menţionăm următoarele valori: nisipul 0,0093
(cal/cm.sec0 C), apa 0,00136 (cal/cm.sec0 C) şi aerul 0,00057 (cal/cm.sec0 C), astfel încât , cu cât
proporţia componentelor cu conductivitate mai mare este mai ridicată cu atât solul se încălzeşte
mai mult şi pe o adâncime mai mare.
Ș.L.dr.ing. George IPATE 124
Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Capacitatea exotermică şi endotermică a solului. Temperatura solului este influenţată şi prin

frecvenţa şi intensiatea proceselor exo şi endotermice ce au loc în sol. Ca procese exotermice
menţionăm: descompunerea resturilor organice, humificarea, hidratarea coloizilor, condensarea
vaporilor de apă. Astfel, la formarea unui gram de humus se degajă 5 calorii, o hidratare a unui kg
de humus - 20 calorii, iar a unui kg de argilă 3 - 5 calorii (ŞT. PUIU, 1980). Ca procese endotermice
menţionăm evaporaţia şi topirea gheţii. La transformarea unui gram de apă în vapori la t0 = 100 C
se consumă aproximativ 600 calorii.

Ansamblul fenomenelor de încălzire şi de răcire a solului a solului sunt cunoscute sub denumirea
de regim termic al solului. Oscilaţia în timp a acestuia determină un regim termic diurn, lunar,
sezonier, anual şi multianual.

Regimul termic acţionează asupra proceselor fizice, chimice şi biologice din sol, influenţând
formarea şi evoluţia solurilor şi, totodată, condiţiile de creştere şi dezvoltare a plantelor.

Bilanţul termic la suprafaţa solului se exprimă prin următoarea relaţie:

Q = (S' + D) - R - Eef  P  L.E.  V

Q = cantitatea de căldură efectiv primită sau pierdută în unitatea de timp de către stratul de la
suprafaţa solului;
S' + D = fluxul de radiaţie solară (directă sau difuză), ajunsă în sol;
R = radiaţia reflectată;
P = căldura migrată în adâncimea solului în timpul zilei sau spre suprafaţa acestuia în timpul nopţii;
L.E. - consumul de căldură pentru evaporarea apei în sol (L) şi căldura de condensare a vaporilor
de apă în sol (E);
V = schimbul de căldură dintre sol şi atmosferă.

Valorile pozitive ale bilanţului termic evidenţiază o încălzire a solului iar în cazul unui bilanţ
termic negativ o răcire a acestuia.

Regimul termic al solului este influenţat de regimul termic al aerului atmosferic. Regimul termic
al solului poate fi modificat prin diferite lucrări agrotehnice şi hidroameliorative. Astfel, prin
aplicarea gunoiului de grajd, apelor de irigaţie cu temperatură mai mare decât temperatura solului,
a paielor tocate are loc o încălzire a solului.

7.7 Concluzii

Poluarea solului poate fi realizata prin orice produs chimic sau contaminant care dăunează
organismelor vii. Poluanții scad calitatea solului, perturbă compoziția naturală a solului și, de
asemenea, poate conduce la eroziunea solului.

Ș.L.dr.ing. George IPATE 125

Note de Curs - Ingineria și Calitatea Mediului

Tipurile de poluare a solului se pot clasifica in functie de sursa contaminantului și de efectele

acestuia asupra ecosistemului. Tipurile de poluare a solului pot fi poluarea agricolă, deșeurile
industriale și activitățile urbane.

Poluarea agricolă poate proveni din:

Procesele agricole contribuie la poluarea solului. Îngrășămintele cresc randamentul culturilor și,
de asemenea, cauzează poluarea care afectează calitatea solului. Pesticidele dăunează plantelor și
animalelor prin contaminarea solului. Aceste substanțe chimice patrund adânc în interiorul solului
și otrăvesc sistemul de apă subterană. Deversarea acestor substanțe chimice prin ploi și irigații
contaminează de asemenea sistemul local de apă.

Deșeuri industriale
Aproximativ 90% din poluarea cu hidrocarburi a solului este cauzată de deșeurile industriale.
Depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor contaminează solul cu substanțe chimice nocive.
Acești poluanți afectează speciile de plante și animale și resursele locale de apă și apă potabilă.
Vaporii toxici din depozitele de deșeuri reglementate conțin substanțe chimice care se pot întoarce
pe pământ sub formă de ploi acide și pot deteriora profilul solului.

Activitățile urbane
Activitățile umane pot duce direct și indirect la poluarea solului. Împrăștierea necorespunzătoare
și creșterea scurgerilor contaminează zonele sau fluxurile de teren din apropiere. Îndepărtarea
necorespunzătoare a gunoiului se infiltreaza și se depozitează în sol într-un număr de substanțe
chimice și poluante. Excesul de depunere a deșeurilor mărește prezența bacteriilor în sol.
Descompunerea bacteriilor generează gaz metan care contribuie la încălzirea globală și la calitatea
slabă a aerului. De asemenea, creează mirosuri neplăcute și poate influența calitatea vieții.

Bibliografie

1. Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., Udrescu S., Vasile D.-Pedologie, Editura AcademicPress,
Cluj Napoca, 2005
2. Chiriţă C.-Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Editura Ceres, Bucureşti, 1974
3. Filipov F., Teodorescu-Soare E. Pedologie agricolă. Universitatea de Științe Agricole și
de Medicină Veterinară. Iași: Ion Ionescu de la Brad, 2001
4. Mihalache M.– Pedologie – geneza, proprietăţile şi taxonomia solurilor, Editura Ceres,
Bucureşti, 2006
5. Udrescu S, Mihalache M., Ilie L.– Îndrumător de lucrări practice privind evaluarea,
calitativă a terenurilor agricole, AMC – USAMV, Bucureşti, 2006
6. *** https://biology.tutorvista.com/environmental-pollution/soil-pollution.html

Ș.L.dr.ing. George IPATE 126