Universitatea de Stiinte Agronomice

si Medicina Veterinara-Bucuresti

Anul I

PEDOLOGIE .AGROTEHNICA

Pedologia este stiinta care se ocupa cu studiul solului din punct de vedere al
genezei , evolutiei , caracterelor morfologice , proprietatilor fizice , chimice si
biologice , clasificarii , repartitiei geografice si utilizarii lui rationale .Termenul de
pedologie provine din pedon = ogor , teren si logos = vorbire in sensul de stiinta.
Solul este obiectul de studiu al pedologiei .El se defineste ca fiind corpul natural
sau statul afanat situat la suprafata uscatului , ce contine materie vie si poate intretine
viata .
Aceasta afanare a scoartei terestre s-a produs prin actiunea (in timp si simultana)
a unui complex de factori naturali numiti si factori deformare a solului, de solificare, sau
factori pedogenetici.
Deci, la inceput, scoarta terestra era masiva, alcatuita numai din minerale si roci
care nu ofera conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.
Actiunea in timp si mai indelungata a acestor factori de solificare duce la
manifestarea mai accentuata a fenomenelor de dezagregare si alterare, si la aparitia de
fenomene noi cum sunt: bioacumularea (acumularea materiei organice), eluvierea
(spalare, levigare sau migrare), iluvierea (depunerea produsilor spalati) si in consecinta se
formeaza o succesiune de straturi orizontale, deosebite intre ele prin culoare, grosime,
structura etc, alcatuind asa numitul profil de sol. Dezvoltarea profilului de sol este in
functie de stadiul de evolutie, de intensitatea actiunii factorilor de solificare s.a.
Principalii factori de solificare sunt: organismele vegetale si animale, clima,
rocile, relieful, apa freatica si stagnanta, timpul si omul.

1. CLIMA CA FACTOR DE SOLIFICARE

Prin climat atmosferic se intelege starea medie a atmosferei unui teritoriu sau
altul, caracterizata prin parametri medii ai elementelor meteorologice (temperatura,
curentii atmoserici, precipitatiile, umiditatea aerului etc).
Pentru intelegerea naturii procesului din sol, cea mai mare importanta o au
indicatorii climatici caracterizati prin conditiile de temperatura si umiditate, deoarece
de ei sunt strans legati de regimul de apa si termic al solurilor, precum si procesele

1
 biologice. In primul rand, ar trebui sa se ia in considerare indicatorii agroclimatici pe
perioada de vegetatie, cand in sol se petrec cele mai active procese; insa, deoarece
procesele de solificare nu se intrerup pe deplin dupa perioada de vegetatie, cand in sol
se petrec cele mai active procese, o importanta determinanta o au si indicatorii medii
anuali (globali) climatici si din intervalele dintre perioadele de vegetatie (toamna,
iarna).
Pe langa climatul global, care determina principalele particularitati ale
repartizarii solurilor la suprafata pamantului, in procesele de pedogeneza un rol deosebit
il joaca climatul local, denumit 'microclimat' incluzand stratul de aer de langa sol pana
la inaltimea de 2 m, care este determinat, in principal, de formele de relief, de expozitia
versantilor si caracterul invelisului vegetal.
Rolul multilateral al climei ca factor de solificare consta in urmatoarele:
- climatul este factorul indispensabil dezvoltarii proceselor biologice si biochimice;
- climatul atmosferic exercita o influenta foarte mare asupra regimului aerohidric,
termic si oxidoreducator al solului;
- de conditiile climatice sunt strans legate procesele de transformare a combinatiilor
minerale in sol (directia si viteza de alterare a rocilor, acumularea produsilor de
pedogeneza etc.) ca si a resturilor organice din sol;
- nu in ultima instanta, climatul exercita o mare influenta asupra proceselor de eroziune
a solurilor prin vant si apa.

2. ROLUL ORGANISMELOR

Unul din cei mai puternici factori care exercita influenta asupra directiei procesului de
pedogeneza sunt organismele vii.
Resturile vegetale, sub actiunea organismelor vii ce populeaza solul, sunt supuse
proceselor de transformare si mineralizare pana la unele combinatii simple - dioxid de carbon,
apa, gaze si saruri simple, sau se transforma in noi combinatii complexe (humusul din sol).
Alaturi de vegetatia superioara, o mare influenta exercita asupra pedogenezei
reprezentantii numerosi ai faunei din sol - nevertebrate si vertebrate - care populeaza diferitele
orizonturi ale solului si care traiesc pe suprafata sa si care, dupa marime, se grupeaza astfel :
a) microfauna - organisme mai mici de 0,2 mm (protozoare, nema-tozi, rizopode,
echinococi);
b) mezofauna - animale de marime 0,2-4 mm (microartropode, unele insecte, miriapode si
viermi specifici);
c) macrofauna - animale de 4-80 mm (viermi de pamant, moluste, insecte, furnici,
termite etc);
d) megafauna - marimea animalelor peste 80 mm (insecte mari, crabi, scorpioni, cartite,
serpi, broaste, rozatoare, vulpi, bursuci si altele).
Biomasa nevertebratelor din sol este de circa 1000 de ori mai mare decat a
vertebratelor.
O actiune exceptional de intensa asupra solului o au ramele, prin activitatea carora in
sol se acumuleaza compusi biochimici specifici, neprodusi de nici un alt agent chimic din natura.
O alta functie a animalelor din sol consta in acumularea in corpul lor a elementelor de
hrana si in principal in sinteza compusilor cu caracter proteic ce contin azot.

2
 Dupa terminarea ciclului de viata al animalelor, are loc descompunerea tesuturilor si
revenirea in sol a substantelor si energiei acumulate in corpul acestora.
De actiunea microorganismelor sunt strans legate desfasurarea si natura proceselor
biochimice, nutritive, oxidoreducatoare, de aeratie a solului, conditiile de reactie alcalino-
acide etc.
In timp ce plantele superioare apar ca principalul producator al masei biologice,
microorganismelor le revine rolul de baza in deplina si profunda descompunere a substantelor
organice. Particularitatea microorganismelor din sol consta in capacitatea lor de a descompune
combinatiile alcatuite din molecule mari pana la compusi simpli finali: gaze (CO2, amoniac si
altele), apa si combinatii minerale simple.
Fiecarui tip de sol ii este proprie o distribuire specifica pe profil a microorganismelor.
Prin aceasta, numarul microorganismelor si compozitia lor pe specii reflecta insusirile mai
importante ale solului - rezerva de substanta organica cantitatea si calitatea humusului continutul
de elemente nutritive, reactia, asigurarea cu apa, gradul de aeratie .

3. ROLUL ROCII IN PEDOGENEZA

Compozitia si insusirile rocii de solificare influenteaza viteza proceselor de

pedogeneza si directia acestora. Astfel, pe scoarta de alterare alcatuita din roci afanate (luturi,
loessuri, argile) se formeaza soluri profunde, cu o buna dezvoltare a profilului.
Nivelul fertilitatii solului se coreleaza evident cu insusirile si compozitia rocii de
solificare. De exemplu, pe seama rocilor magmatice acide si a nisipurilor se formeaza soluri de
fertilitate naturala scazuta. In acelasi timp, pe seama produselor alterarii rocilor intermediare
(diorite, andezite) si bazice (gabrouri, bazalte) bogate in elemente nutritive si in cationi
alcalino-pamantosi se formeaza soluri cu un nivel ridicat de fertilitate naturala, saturate in
baze, cu reactie neutra sau slab acida, cu un continut mai mare de humus saturat, argiloase si
lutoase.
Pe aceleasi roci, in conditii climatice, de vegetatie si relief diferite, se formeaza unitati
diferite de soluri, si invers pe roci diferite de solificare, dar in aceleasi conditii generale (cele
amintite), se formeaza aceleasi unitati de soluri.

4. ROLUL RELIEFULUI IN FORMAREA SOLULUI

Relieful constituie unul din cei mai importanti factori ai formarii solurilor, care exercita o
influenta deosebita asupra genezei acestora, a structurii invelisului de soluri, a contrastului si a
neomogenitatii sale spatiale .
Se considera ca exista o legatura stransa intre topografia invelisului de sol si conditiile
concrete de landsaft. In practica cercetarii pedologice de teren s-a stabilit urmatoarea
sistematica a tipurilor de relief: macrorelief; mezorelief, microrelief. Fiecare din tipurile
enumerate de relief joaca un rol determinant in procesul de pedogeneza.
Macrorelieful. Cuprinde cele mai reprezentative forme de relief care determina
aspectul global al unui teritoriu: munti, podisuri si campii. Originea macroreliefului este legata
mai ales de fenomenele tectonice care au avut loc in scoarta pamantului.
Mezorelieful. Se refera la forme de relief de dimensiuni medii: coline, dealuri,
valcele, vai, terase. Aparitia mezoreliefului este legata, in principal, de procese geologice
exogene .

3
 Microrelieful. Este dat de forme mici de relief care ocupa suprafete neinsemnate (de
la cativa decimetri patrati, pana la cateva sute de metri patrati), cu oscilatii relative a inaltimii
de circa 1 m: movilite, depresiuni, crovuri. Ele apar pe suprafete plane de relief din cauza
fenomenelor de tasare, deformatiilor provocate de inghet sau din alte cauze.
Relieful apare ca principalul factor de redistribuire a radiatiilor solare si precipitatiilor in
functie de expozitie, inclinarea pantei si exercita o influenta deosebita asupra regimului hidric,
termic, nutritiv, oxidoreducator si salin din sol.
Astfel, in munti apare zonalitatea verticala a vegetatiei si solurilor, ca o consecinta a
scaderii temperaturii aerului cu inaltimea si a variatiei cresterii cantitatii de precipitatii.
Distribuirea inegala a temperaturii si umiditatii, mai ales pe terenuri cu panta si
expozitie, determina dezvoltarea unei vegetatii diferite, cu deosebiri esentiale in sinteza si
descompunerea substantei organice, transformarea mineralelor din sol si in ultima instanta,
toate acestea duc la formarea diferitelor soluri in conditii diferite de relief.
O influenta specifica a elementelor reliefului asupra solificarii o constituie versantii
care sunt supusi eroziunii. Prin indepartarea de material solificat procesele de formare a solului
sunt in stadii incipiente.

5. ROLUL APELOR FREATICE SI STAGNANTE

Procesele determinate de excesul de apa de suprafata (stagnant) se numesc procese de

siagnogleizare sau pseudogleizare iar orizonturile rezultate - orizonturi pseudogleice
(stagnogleice) respectiv pseudogleizate; cele datorate excesului de apa freatica, sunt denumite
procese de gleizare, iar orizonturile ce rezulta - orizonturi gleice de reducere si respectiv gleice
de oxido-reducere.
Cand apele freatice situate aproape de suprafata contin saruri solubile, au loc si procese
de salinizare (acumulare de saruri solubile sub forma de cloruri si sulfati) si procese de
alcalizare (sodizare), cand are loc imbogatirea complexului coloidal al solului in sodiu.
Ca urmare a proceselor de gleizare-stagnogleizare sau de salinizare-alcalizare se
formeaza soluri specifice hidromorfe si halomorfe.

6. TIMPUL CA FACTOR PEDOGENETIC

Solurile actuale sunt produsul istoriei indelungate si complexe geologice a suprafetei

pamantului.
In ceea ce priveste varsta absoluta a solurilor actuale, este necesar sa se ia in
considerare varsta geologica in diferite puncte ale suprafetei terestre, care oscileaza in limite
largi, practic de la zero pana la milioane de ani. Varsta nula au suprafetele uscatului care doar
sunt eliberate de apele ce le acopera: de exemplu, teritorii riverane ale unor mari sau rauri , ca
rezultat al regresiei marii, sau terenuri uscate artificial in delta unor fluvii (Delta Dunarii) sau
pe coastele marilor prin crearea polderelor.
Pe scara larga s-a folosit metoda determinarii varstei solului dupa raportul izotopilor
14 12
C si C in humusul din sol. Metoda carbonului radioactiv s-a folosit si pentru determinarea
varstei carbonatilor din sol. Pe langa varsta absoluta, deosebim la acestea si o varsta relativa,
adica gradul de dezvoltare a invelisului de sol - notiune ce presupune numeroase discutii stiintifice.
Varsta relativa caracterizeaza viteza procesului de pedogeneza, rapiditatea schimbarii unui stadiu

4
de dezvoltare a solului in altul fiind legata de influenta compozitiei si insusirilor rocilor
parentale, de conditiile de relief asupra vitezei si directiei procesului de pedogeneza.

7. FACTORUL ANTROPIC IN PROCESELE DE SOLIFICARE

Prin luarea solului in cultura, omul influenteaza direct geneza si evolutia solului si, pe
masura trecerii timpului - solul, corp natural - incepe sa capete caracterele unui produs al
activitatii omului ca de exemplu:
> formarea psamosolurilor prin fixarea nisipurilor mobile;
> modificarea aproape completa a profilului de sol sau amestecarea orizonturilor, in cazul
executarii araturilor adanci, in vederea infiintarii unor plantatii de pomi sau vie;
> formarea solurilor turboase prin desecarea - drenarea turbariilor;
> numeroasele modificari survenite in procesul de solificare ca urmare a luarii solului in
cultura prin defrisarea padurilor si a destelenirii pajistilor.
De cele mai multe ori, interventia omului are efect pozitiv, ducand la ridicarea fertilitatii
solului :
➢ aratul sau desfundatul solului, determina amestecarea orizonturilor de la suprafata si
afanarea lor. In acest fel, se intensifica activitatea biologica, se imbunatateste regimul aero-
hidric etc.
➢ prin aplicarea substantelor fertilizante minerale si organice se imbunatateste regimul de
nutritie, punandu-se la dispozitia plantelor elementele nutritive necesare;
➢ prin amendare se corecteaza reactiile extreme ale solului, care sunt nefavorabile cresterii
si dezvoltarii plantelor;
➢ prin irigare, in zonele aride se imbunatateste regimul hidric al solului si se asigura
necesarul de elemente nutritive pentru plantele cultivate;
In unele cazuri insa, efectele pozitive ale interventiei omului sunt insotite si de efecte
negative :
 prin irigare se asigura necesarul de apa pentru plante, dar uneori se favorizeaza si
saraturarea secundara a solului (prin irigarea cu apa mineralizata sau im conditiile unei
adancimi reduse a apei freatice);
 folosirea pesticidelor determina distrugerea buruienilor si daunatorilor animali si
vegetali, dar in acelasi timp determina si moartea altor organisme, reducand activitatea
biologica din sol si ca urmare, produce dezechilibre nutritive, fenomene de
fitotoxicitate s.a.
Uneori insa interventia omului este total negativa, ducand la descresterea fertilitatii
solului.
 Lucrari agrotehnice necorespunzatoare (aratura din deal in vale, s.a.),
 Desteleniri nerationale, respectiv pe terenuri cu pante prea mari,

 Despaduriri totale sau pe o suprafata prea mare.

Din cele prezentate anterior se poate constata ca factorii de solificare sau factorii
pedogenetici sunt foarte variati si ca solul reprezinta rezultatul actiunii conjugate a tuturor
factorilor ce se intrepatrund si se influenteaza reciproc. Astfel, actiunea vegetatiei in
formarea solului depinde de conditiile climatice ale zonei, de formele de relief, de natura
materialului parental, de excesul de umiditate, de timp si de activitatea omului.

5
 Faza solida este alcatuita din componenti minerali si organici care formeaza impreuna
materialul pamantos (terigen) al materialului de sol. Faza lichida consta din apa si substante
dizolvate in apa solului, formand ceea ce denumim solutia de sol. Faza gazoasa include gazele
din aer si vapori de apa, constituind impreuna aerul din sol.

FACTORII DE VEGETAŢIE ŞI POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE

Factorii de vegetatie sunt elemente ale mediului natural care intervin activ in viata
plantelor .In ultimul timp , factorii de vegetatie sunt numiti tot mai des factori ecologici .
Factorii de vegetaţie care acţionează direct sau indirect asupra plantelor sunt: lumina,
temperatura, apa, aerul, substanţele nutritive.
1. Lumina ca factor de vegetaţie
Lumina este un factor de vegetaţie indispensabil plantelor verzi întrucât sinteza materiei
organice se produce din C, H, O în prezenţa luminii în timpul procesului de fotosinteză.
Diferite procese ca fotosinteza, fructificarea, rezistenţa la cădere, creşterea frunzelor şi
lăstarilor, acumularea glucidelor sunt influenţate direct de intensitatea luminii.Durata de
iluminare reprezintă numărul de ore cât plantele sunt expuse la lumină.După nevoia lor de
lumină plantele se grupează în plante de zi lungă, de zi scurtă şi plante neutre.
Plantele de zi lungă înfloresc şi fructifică vara, având nevoie de perioade lungi de
iluminare, cum ar fi grâul, secara, orzul, ovăzul, mazărea, inul, muştarul, lucerna, trifoiul,
spanacul, etc.
Plantele de zi scurtă cer durată scurtă de iluminare, adică 12 ore din 24 (tutunul, orezul,
soia, porumbul, sorgul, cânepa).
Plantele neutre sau indiferente faţă de iluminare, cum ar fi floarea soarelui, hrişca,
alunele de pământ, pătlăgelele vinete, se pot dezvolta şi fructifica chiar dacă se măreşte sau
se micşorează perioada de vegetaţie.
Metode de dirijare a luminii
În câmp modificarea cantităţii de lumină primită de plante se realizează prin:
- zonarea culturilor, soiurilor şi hibrizilor în funcţie de cerinţele lor faţă de
lumină;
- stabilirea densităţii optime la semănat;
- alegerea cele mai corespunzătoare metodă de semănat;
- orientarea rândurilor de semănat pe direcţia N - S sau E - V;
- combaterea buruienilor;
- aplicarea unor măsuri speciale cum ar fi cârnitul şi copilitul, tăierile la
pomi şi viţă de vie;
- crearea de soiuri şi hibrizi cu potenţial biologic mare.
Temperatura ca factor de vegetaţie
Toate procesele vitale (absorbţia apei, respiraţia, fotosinteza şi transpiraţia), precum şi
parcurgerea fenofazelor în dezvoltarea plantelor se desfăşoară normal numai în anumite
condiţii de temperatură..Pretenţiile plantelor faţă de căldură se referă atât la temperatura
aerului atmosferic, cât şi la regimul de căldură a solului.Temperatura solului, condiţionează
prima perioadă din ciclul evolutiv al plantelor, germinaţia seminţelor.
Temperatura la care începe germinarea seminţelor poartă denumirea de temperatură
minimă de germinare şi reprezintă factorul care determină epoca la care trebuie să fie

6
semănată fiecare plantă.Temperaturile minime de germinare sunt diferite în funcţie de plantele
de cultură, spre exemplu cerealele păioase germinează la temperaturi minime de
2-4oC, mazărea la 1- 2oC, floarea soarelui la 5- 6oC. După răsărire plantele au cerinţe diferite
faţă de căldură, înfloritul la cereale se produce la 8- 12oC,alungirea paiului la 14- 16oC,
înflorirea la 17- 18oC iar maturarea are lor la peste 19oC.
Metode de dirijare a regimului termic al solului
Principalii factori prin care este influenţată temperatura solului sunt lucrările solului.
Solul lucrat, afânat devine mai permeabil, deci este mai cald,schimbul de gaze între sol şi
atmosferă este mai activ.Evitarea stagnării apei, mulcirea solului cu mraniţă, turbă sau gunoi
de grajd mărunţit contribuie la absorbţia căldurii pe solurile grele şi reci.Utilizarea
îngrăşămintelor organice care prin descompunere degajă căldură, contribuie la încălzirea
solului.Semănatul sau plantatul pe coamele brazdelor, plantarea perdelelor de protecţie,
arderea substanţelor fumigene în vii, livezi, grădini de legume, irigarea cu apă cu temperatură
diferită de cea a solului reţinerea zăpezii pe semănăturile de toamnă, sunt măsuri aplicate în
scopul realizării unui regim termic corespunzător.
Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul este un amestec de mai multe gaze care participă în procesele metabolice ale
plantelor. Cerinţele plantelor faţă de aer se referă atât la aerul atmosferic, cât şi la aerul din
sol.Ca orice organism viu planta are nevoie de aer, fiecare din componentele acestuia având
un anumit rol în viaţa plantei.Azotul atmosferic, nu este folosit direct de către plante, ci sub
formă de săruri ale acidului azotic sau săruri amoniacale luate din sol.Oxigenul este
indispensabil vieţii plantei pentru procesul de respiraţie,pentru germinarea seminţelor,
respiraţia rădăcinilor şi activitatea microorganismelor aerobe, cea mai favorabilă concentraţie
în sol este de 15- 18%.Dioxidul de carbon din atmosferă, are rol în procesul de fotosinteză, o
concentraţie mai mare de 1% poate fi suportată de plante.Amoniacul, în aerul din sol, se
găseşte în cantităţi mai mari decât în atmosferă ca urmare a descompunerii materiei organice
proteice.Între aerul solului şi aerul atmosferic există un schimb permanent de gaze,
care este favorizat de starea de afânare a solului.
Metode de reglare a regimului de aer din sol
Dirijarea regimului de aer al solului este necesară mai ales pe cele grele,care se tasează
repede şi formează crustă precum şi pe solurile cu exces de umiditate.Crusta şi tasarea solului
au ca urmare micşorarea porozităţii acestuia, ceea ce îngreunează schimbul de gaze.
Toate lucrările solului care asigură menţinerea structurii şi creşterea permeabilităţii solului,
(arat, grăpat, cultivat) contribuie la îmbunătăţirea regimului de aeraţie a solului.
Apa ca factor de vegetaţie
Pentru viaţa plantelor apa joacă un rol multiplu în sensul că:
- dizolvă şi transportă sărurile nutritive din sol, săruri care sunt luate de
către plante din soluţia solului;
- îndeplineşte şi funcţia de reglare a temperaturii plantei, fiind eliminată
prin transpiraţie;
- imprimă turgescenţa ţesuturilor plantei, asigurând un echilibru mechanic al diferitelor organe
.
Metode de dirijare a regimului hidric al solului
Acumularea şi păstrarea apei în sol se realizează prin arături adânci de vară sau de
toamnă, menţinerea stratului superficial fără crustă şi afânat prin lucrări cu grapa sau
cultivatorul.

7
Combaterea buruienilor, respectarea perioadei de semănat şi a lucrărilor de semănat, alegerea
soiurilor şi hibrizilor potriviţi zonelor de cultură, aplicarea corectă a îngrăşămintelor, irigarea,
sunt măsuri prin care regimul de apă din sol poate fi îmbunătăţit.
Substanţele nutritive din sol ca factor de vegetaţie
Plantele au nevoie pentru creştere şi dezvoltare, de un număr mare de elemente chimice
din care cel puţin 16 sunt esenţiale pentru nutriţia lor. Aceste elemente sunt preluate de către
plante din aer, apă şi sol. În funcţie de proporţia în care intră în alcătuirea plantelor,
elementele chimice se clasifică în:
- macroelemente (peste 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Na, P, K, Ca,Mg, S, ;
- microelementele (sub 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Mn, Cu, Zn,Mo, Bo, Cl, Fe, etc..
Macroelementele sunt consumate în cantităţi mari de către plante, ele intră în
componenţa proteinelor, acizilor nucleici şi a clorofilei.
Microelementele sau oligoelementele sunt utilizate în cantităţi mici având funcţii variate
în procesul de metabolism, intervin spre exemplu în constituţia enzimelor.Azotul este necesar
pentru sinteza proteinelor şi a citoplasmei celulare influenţează fotosinteza prin aceea că intră
în alcătuirea clorofilei. Se acumulează în toate organele plantei în special în seminţe, fructe
dar mai ales în organele verzi ale plantei.
Fosforul este constituentul principal al plantelor, se găseşte în protoplasma celulelor,
participă la sinteza substanţelor proteice, favorizează dezvoltarea rădăcinilor, înfrăţirea
cerealelor, grăbeşte maturitatea, stimulează fructificarea, măreşte rezistenţa plantelor la boli,
secetă şi îngheţ.Potasiul intensifică procesul de fotosinteză, reduce transpiraţia, măreşte
rezistenţa plantelor la secetă, cădere şi la îngheţ.Calciul intră în constituţia membranei
celulare şi joacă un rol important în creşterea ţesuturilor tinere, favorizează dezvoltarea
rădăcinilor, neutralizează acizii organici în exces (acidul oxalic, care se acumulează în
cantităţi importante în frunzele şi coletele de sfeclă).Magneziul este un component al
clorofilei şi alături de fosfor participă la formarea proteinelor.
Metode agrotehnice pentru dirijarea regimului substanţelor nutritive din sol
Pentru a asigura un regim corespunzator de elemente nutritive in sol , pot fi luate
urmatoarele masuri : executarea la timp si in conditii corespunzatoare a tuturor lucrarilor
solului , imbunatatirea insusirilor fizice , chimice si biologice ale solului , folosirea rationala a
ingrasamintelor naturale si chimice , distrugerea buruienilor etc.