Sunteți pe pagina 1din 4

Partea solida a solului , dezagregarea si alterarea solului prin dizolvare si hidratare

1.componentul mineral provenit din dezagregare si alterare 2.componentul organic totalitatea organismelor moarte in si pe sol aflate in diferite stadii de descompunere Componentul mineral ocupa 80-90% din masa solurilor normale.Provine din rocile si mineralele de la suprafata litosferei care sufera transformari ca dezagregarea si alterarea. Aceste procese de transformare a materiei minerale se desfasoara adesea simultan si asociat la suprafata scoartei terestre cu intensitati si rezultate diferite. Diferentele sunt legate de conditiile geografice variate ale zonelor si regiunilor in care au loc si de stadiul desfasurarii acestor procese. Dezagregarea predomina in starile initiale, cand rocile se faramiteaza treptat. In paralel cu cresterea suprafetei de contact a rocii cu aerul si apa, se intensifica si alterarea. Dezagregarea rocilor=principalul proces fizico-mecanic prin care rocile si mineralele sunt fragmentat si apoi maruntite, fara modificari chimice Principalii agenti ai dezagregarii sunt: - variatiile de temperatura - inghetul si dezghetul - apa - vantul - forta gravitationala - actiunea vietuitoarelor Dezagregarea termica: sub actiunea razelor solare, rocile se incalzesc si se dilata diferential. Straturile superioare, incalzindu-se mai repede si mai puternic, se dilata mai mult decat straturile din interior si apar diferente de tensiune care determina fisuri paralele cu suprafata rocii. Noaptea, straturile de la suprafata se racesc si se contracta mai puternic si mai repede decat straturile din interior, aparand fisuri perpendiculare pe suprafata rocii. Rezulta o retea de fisuri pe planul carora se desprind fragmente de roca. Mineralele prezinta diferente de conductibilitate calorica (cal/cm3), coeficienti de dilatare termica (cal/g), caldura specifica (cal/cm2) si culoare. Absortia si pierderea inegala a caldurii determina aparitia fisurilor prin contractia diferita a mineralelor./ Rocile poliminerale se deazagrega mai usor decat cele monominerale. Cu cat amplitudinea si ritmul variatiilor termice sunt mai puternice, cu atat este mai accentuata dezagregarea. Dezagregarea prin galivatie : apare din cauza variatiilor de temperatura in jurul punctului de inghet al apei. Apa patrunde usor in crapaturile preexistente ale rocilor (fisuri tectonice, fisuri de racire in corpuri magmatice, suprafete de sistuozitate din unele sisturi, suprafete de strat din stivele de roci sedimentare). Cand apa patrunde in porii si cavitatile rocilor si in fisurile de dezagregare, la aparitia temperaturilor sub 0 grade C, isi mareste volumul prin inghet si rezulta presiuni laterale asupra peretilor rocilor (2000-6000 kg/cm2). Presiunea exercitata este maxima cand spatiile goale ale rocilor (sedimentare, slab consolidate) sunt ocupate cu apa 9192%, atunci realizandu-se efectul de pana al apei inghetate.

Procesul de dezagregare prin gelivatie este mai activ in zonele cu geruri puternice (sub -30 gradeC) si frecvente (zona tundrelor si a muntilor inalti) precum si in zonele temperate in iernile cu ingheturi repetate. Pe langa taria si frecventa ingheturilor, dezagregarea depinde si de natura rocilor. Cele compacte, masive (granitele, andezitele, gresiile) sunt mai gelive in comparatie cu rocile afanate (aluviuni, nisipuri, loess) la care e posibila doar daca golurile sunt umplute cu apa peste 90%. Rocile se faramiteaza treptat si se formeaza stratul de dezagregare. Dezagregarea prin gelivatie poate afecta grosimi de 100-200 cm de roca si poate disloca blocuri de dimensiuni mari, favorizand aparitia campurilor de blocuri. Dezagregarea sub actiunea vietuitoarelor (biomecanica) : se manifesta pe areale geografice largi dar e mult mai redusa ca intensitate. Are loc sub actiunea mecanica a radacinilor plantelor (mai ales a celor lemnoase), a caror crestere exercita presiuni de 30100 kg/cm2, determinand maruntirea rocilor. Ajungand la adancimi mai mari decat dezagregarea termica si cea prin gelivatie, dezagregarea biomecanica usureaza patrunderea aerului si apei, care amplifica procesul de dezagregare. Animalele contribuie indirect la dezagregare prin favorizarea patrunderii aerului si apei in masa rocilor. Actiunea omului influenteaza indirect dezagregarea prin lucrarile de la suprafata scoartei terestre (bariere, exploatari miniera, lucrari de punere in valoare a terenurilor pietroase, constructii de drumuri). Dezagregarea sub actiunea apelor curgatoare, a zapezilor si ghetarilor: se pot disloca fragmente de roci care sunt depuse la diferite distante si care pot fi maruntite prin izbire, frecare si rostogolire. Dezagregarea sub actiunea vantului: apare in zonele in care covorul vegetal lipseste sau este foarte rar. Prin coroziune (actiunea de eroziune a maselor de aer in miscare, incarcate cu nisip si praf, de a disloca fragmente de roci, de a le transporta prin DEFLATIE si de a le depune sub forma campurilor de nisip). Rocile sunt distruse si de catre vant printr-o actiune lenta dar indelungata de roadere. Dezagregarea sub actiunea fortei gravitationale: Sub actiunea acesteia, rocile cad si se maruntesc prin frecare si se imbucatatesc. Fenomenul are loc in regiunile accidentate. Importanta dezagregarii: Produsele dezagregarii, fie ca raman pe loc, fie ca sunt transportate si sedimentate, nu reprezinta solul ci roca-mama (materialul parental) de sol. Ele constituie un strat afanat de grosimi variate, format din diferiti bolovani pana la praf: materiale sortate dupa marime sau plasate haotic. Acest strat nu dispune de niciunul dintre atributele fertilitatii (nici apa inmagazinata, nici substanta pentru plante). Are insa permeabilitate pentru apa, aer, organisme. De aceea, formarea stratului de dezagregare constituie o faza premergatoare indispensabila. Alterarea Prin dezagregare, roca devine permeabila, isi mareste suprafata de contact cu organismele si apa, care patrund in masa rocii unde vor suferi transformari profunde, de natura chimica, prin fenomenul numit ALTERARE. Alterarea rocilor si mineralelor este un proces fizico-chimic prin care mineralele primare din roci sunt transformate in minerale secundare stabile (aflate in echilibru cu

mediul inconjurator) si in alte produse noi, inclusiv compusi mineral simpli care pot fi asimilati de catre plante. Alterarea are loc concomitent si asociat cu dezagregarea. Astfel, maruntirea materialelor minerale favorizeaza patrunderea apei, aerului si vietuitoarelor care vin in contact cu o suprafata foarte mare. Apa ca agent al alterarii : Apa reprezinta principalul agent al transformarii chimice, care participa in procesul de alterare fie sub forma moleculare, fie sub forma ionic (H+,OH-). Puterea de alterare creste atunci cand apa contine CO2, acizi, baze, saruri. Procesele de alterare chica sunt: - hidratarea - dizolvarea - hidroliza HIDRATAREA este un proces care determina atragerea apei la suprafata particulelor minerale sau patrunderea apei in reteaua cristalina a mineralelor. Poate fi hidratare fizica sau chimica. Hidratarea fizica= proces fizic prin care dipolii de apa sunt atrasi la suprafata particulelor ca urmare a sarcinilor libere ale ionilor din reteaua de suprafata. Moleculele de apa sunt atrase si vin in contact cu sarcinile libere ale ionilor din reteaua cristalina in jurul carora se grupeaza, rezultand unul sau mai multe straturi de molecule, numite film de apa/pelicula de apa adsorbita. Aceasta pelicula neutralizeaza treptat campul electric al cristalului si chiar ai unor ioni pe care ii izoleaza in cadrul retelei, putand fi dislocuiti din solutie. Prin hidratare se slabeste legatura de ramanere in retea. Trecerea in solutie a ionilor determina dezintegrarea continua a retelei cristaline de la periferie spre interior, iar in final duce la disparitia mineralului. Ionii ajunsi in solutie sunt antrenati in diferite solutii chimice sau pot fi folositi de catre plante. Hidratarea fizica poate sa contribuie la crearea de noi fisuri datorate cresterii volumului de apa interstitiala si aparitiei de tensiuni intergranulare. Hidratarea fizica nu determina schimbarea compozitiei chimice a mineralelor Hidratarea chimica= proces de patrundere a apei in reteaua cristalina a mineralelor. Anhidritul (sulfatul de Ca anhidru) trece in gips (sulfat de Ca hidratat): CaSO4 + 2H2O =>CaSO4.2H2O Hematitul trece in limonit: Fe2O3+nH2O=>Fe2O3.nH2O DESHIDRATAREA=procesul invers hidratarii si consta in pierderea partiala sau totala a apei de hidratare sub influenta caldurii Prin pierderea apei rezulta compusi nehidratati (gipsul trece in anhidrit si limonitul in hematit). Cele 2 procese sunt reversibile! Hidratarea este specifica regiunilor umede iar deshidratarea regiunilor uscate. Procesele sunt alternative in zonele cu sezoane umede si uscate (zona savanelor) si chiar in zona temperata continentala unde perioadele mai scurte ca durata alterneaza. DIZOLVAREA= procesul de trecere in apa a unui element mineral pana la molecule. Reprezinta dispersia moleculara in apa a unei substante minerale fara a-si modifica compozitia chimica. Este specifica rocilor sedimentare care au un continut ridicat de minereuri solubile (NaCl, KCl, gips etc)

Solubilitatea creste odata cu temperatura apei, motiv pentru care in zona ecuatoriala procesul dizolvarii este foarte activ. Sarurile greu solubile (CaCO3, FeCO3,MgCO3) in apa curata pot deveni solubile in apa incarcata cu CO2, conform reactiilor: CaCO3+H2O+CO2=Ca(HCO3)2 MgCO3+H2O+CO2=Mg(HCO3)2 FeCO3+H2O+CO2=Fe(HCO3)2 Bicarbonatii rezultati sunt de aproximativ de 10 ori mai solubili decat carbonatii din care provin. Dizolvarea poate fi congruenta si incongruenta. In primul caz substanta dizolvata in solventul dat revine la starea initiala dupa evaporarea solventului. In cel de-al doilea caz, starea initiala a substantelor minerale nu se mai reface dupa evaporarea solventului. Notiunea de dizolvare este limitata doar in primul caz. Solubilitatea substantelor cu dizolvare congruenta variaza in functie de: - pH-ul solventului (apei) - compozitia solventului - temperatura (la unele substante, solubilitatea creste odata cu temperatura cloruri, silice, la altele carbonatii si sulfatii solubilitatea scade la cresterea temperaturii; CaCO3 precipita in ape calde si are solubilitate maxima la 0 grade C) La aceasi temperatura, solubilitatea carbonatilor creste odata cu cresterea continutului de CO2. Silicea are un grad de solubilitate redusa fata de carbonati in zona temperata are solubilitate care creste odata cu temperatura si este influentat de pH. Apele in racire pot precipita silicea dar nu si carbonatii. Zapada favorizeaza dizolvarea CaCO3. Importanta procesului de dizolvare: - contributia la levigarea (spalare in adancime) carbonatilor pe profilul solurilor; - aprovizionarea plantelor cu substante nutritive; - trecerea unor saruri solubile in apa freatica; - formarea reliefului carstic; - indepartarea produselor rezultate prin alte procese de alterare.