Alunecrile de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, micarea propriu-zis a rocilor sau depozitelor

de pe versani, ct i forma de relief rezultat.

Procesul de alunecare include trei faze: faza pregtitoare, de alunecare lent, incipient (procese anteprag); alunecarea propriu-zis (trecerea peste pragul geomorfologic); stabilizarea natural (echilibrarea, procese postprag) n cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definete prin: rpa de desprindere, corpul alunecrii, fruntea alunecrii i suprafaa de alunecare.

Alunecarile de teren se produc in zonele in care solul este format din diferite tipuri de argila care au proprietatea de a se umfla atunci cand sunt imbibate cu apa (dupa o perioada cu ploi multe). Multe din aceste alunecari se produc in zone nelocuite pentru ca pamantul argilos este moale si oameii nu isi construiesc case in aceste zone, cateodata insa alunecarile pot afecta si zone populate, pentru a nu se intampla acest lucru se construiesc in aceste zone baraje (stavilare) care sa opreasca pamantul si acesta sa nu distruga gospodariile oamenilor.

In cele mai multe cazuri, alunecarile sunt cauzate de existenta unor mase de argile sau roci argiloase, care au rolul de suprafete de alunecare, fie pentru ele insele fie pentru alte roci aflate pe suprafata lor . Pe langa panta versantului acesta este unul din factorii care pot declansa alunecarile de teren. Factorii care cauzeaza aceste alunecari sunt : apa, defrisarile, cutremurele, eruptiile vulcanilor etc. Perioada de pregatire a alunecarilor de teren poate fi uneori foarte lunga alteori foarte scurta. Cele mai frecvente alunecari de teren se declanseaza primavara, cand cantitatea de precipitatii este mai mare si mai exista si fenomenul de topire a zapezilor ; si toamna este un anotimp in care se produc multe alunecari de teren din cauza ploilor abundente.

Exista o multime de clasificari ale alunecarilor de teren. Cel mai adesea sunt tipizate dupa forma pe care o imbraca, dupa raportul cu structura, dupa adancimea afectata sau dupa punctual de inceput al declansarii( detrusive, cand sunt impinse de sus in jos si delapsive cand incep de la baza). In functie de adancimea afectata de alunecari avem urmatoarele tipuri de alunecari:

Alunecarile de deasupra solului- se refera mai ales la state de gresii sau alte roci dure ce apar la zi si stau pe o patura argiloasa. Ele se desprind periodic si pot aluneca pe solul din aval atunci cand este umezit. Alunecarile in patura de sol pot fi de doua feluri: provocate de dezghet pe o patura inca inghetata si provocate de o umezire mare a solului. In primul caz alunecarea este cunoscuta sub numele de solifluxiune si constituie forma cea mai tipica de alunecare a solului.

Alunecarile in patura de alterari sunt foarte extinse pe pantele medii din regiunile deluroase si de podis folosite ca pasuni sau fanete. La acest tip de alunecari se deosebeste net o rapa arcuita de desprindere, adanca de 1-3 m, dupa care urmeaza o serie de braze de alunecare, cu aspect mai mult de zbarcituri. Alunecarile de acest tip sunt cunoscute sub variate denumiri, cum ar fi: faramituri, goarte, delnite, borsitura, vartoape .

Alunecarile ce afecteaza roca in loc sunt de doua feluri: unele se produc numai in statele argiloase situate la suprafata si altele care afecteaza un complex de state in care se intercaleaza si argile. Un aspect mai aparte il constituie acele alunecari denumite in Subcarpatii Ialomitei, iuzi( alunecari cu incalecari venite din spate, cu trepte de rupere si care imbraca, pe alocuri, chiar forma de curgere). Alunecarile ce afecteaza complexe de state sunt cele mai puternice si in general catastrofale. Acestea pot fi: consecvente( se produc la inclinari topografice medii si chiar mici) si asecvente( se declanseaza pe pante mari, sub aspectul unei surpari). Formele acestui tip de alunecari sunt foarte variate, in functie de grosimea statelor de deasupra argilei, de natura lor, de alimentarea cu apa etc..

Cele mai multe au forma de limba, denumite si alunecari de vale, strangulate, in trepte foarte alungite. Majoritatea sunt alunecari masive, de adancimi mari, glimei sau galmei. Mai mari decat glimeele sunt alunecarile de versanti. Pe versantii podisurilor, respectiv pe structuri tabulare, sunt mai frecvente alunecarile sunt forma de valuri. Valurile sunt mai apoi distruse de eroziunea torentiala generand coparsaie; acestea la randul lor se diseca, se rotunjesc, ajungand niste mameloane numite gruieti. Cand gruietii se mentin mai inalti, conici sau cu aspect de clai se mai numesc si tiglai.

Desfasurarea alunecarilor este insotita prretutindeni de degradari ale terenului la scara diferita. Sunt afectate culturile agricole, caile de comunicatie, diverse constructii, structura solului, iar in unele cazuri, mai rare, chiar vietile oamenilor. Pentru a preveni fenomenul alunecarilor de teren se impune utilizarea adecvata a terenurilor, mentinerea si protejarea vegetatiei, drenarea suprafetelor cu exces de umiditate, amenajarea corespunzatoare a pantelor mari. Printre masurile de combatere a unei alunecari pot fi enumerate: eliminarea rapida a apei din corpul alunecarii, fixarea rapei de desprindere, fixarea diferentiata a acorpului alunecarii in functie de caracteristicile locale.

www.wikipedia.ro http://www.robbybubble.ro/articles/fen omene-ale-naturii-alunecarile-de-te.php http://www.scribd.com/doc/36576514/A LUNECARILE-DE-TEREN-1