Universitatea: Dunarea de Jos, Galati Specializarea: Ingineria Produselor Alimentare

Facultatea: Stiinta si Ingineria Alimentelor Studenta: STOTE DELIA-NICOLETA Grupa: 12042

CARACTERISTICILE GENERALE ALE SISTEMELOR BIOLOGICE

Caracterul istoric Toate corpurile materiale sunt caracterizate de evolutie, deci de miscare si transformare. La sistemele biologice acest proces este calitativ, n comparatie cu formele lipsite de viata. In cazul uni sistem anaorganic, pentru a-i descifra structura si functiile este suficient sa cunoastem parametrii lui recenti, actuali. In cazul unui sistem biologic lucrurile se schimba: pentru a explica organizarea si comportamentul acestuia este insuficienta cunoasterea parametrilor actuali ci este nevoie de a fi cunoscut trecutul acelui sistem, istoria si evolutia sa, relatiile sale cu alte sisteme si cu mediul. Caracterul informational Spre deosebire de sistemele nevii, sistemele biologice, deschise, informationale, folosesc avantajul transformarilor energetice ca un mijloc pentru a prelua, prelucra si transmite informatiile. Datorita acestei activitati informationale, sistemele biologice se integreaza n mediu si transforma acest mediu. Integralitatea Este o trasatura importanta care consta n faptul ca un sistem deschis, cu toate nsusirile partilor sale componente nu se va reduce la suma acestor nsusiri ale partilor componente. Privit ca o entitate, un tot unitar, sistemul are astfel nsusiri structurale si functionale noi si pe care nu le au partile sale componente analizate izolat (de ex. nsusirile unui organism, populatii, biocenoza sunt diferite de nsusirile partilor componente). Toate aceste insusiri noi rezuzlta tocmai din interactiunea permanenta dintre partile sistemului, de organizarea si modul lor de functionare n cadrul sistemului respectiv. Programul Este o trasatura asociata cu capacitatile structurale si functionale ale sistemului.. Este vorba de factori interni care determina un mod specific de reactie a sistemului la stimuli externi deci si modul cum va actiona sistemul asupra mediului. Apoi, structura unui sistem biologic nu este una rigida dar nici modul sau de functionare. In relatiile permanente dintre un sistem biologic si mediul de viata n permanenta schimbator sistemul trece prin diferite stari. Atunci cnd ne referim la caracterul de program al unui sistem ne imaginam tocmai una din aceste stari posibile pe care le poate realiza sistemul, la un moment dat, dar numai n anumite limite care evident ca sunt impuse tocmai de modul sau de organizare. Fiind mai multe stari posibile ale unui sistem, este clar ca putem vorbi de mai multe programe. Organizarea sistemica a naturii determina existenta n fiecare sistem, a unei ierarhii de programe.

Universitatea: Dunarea de Jos, Galati Specializarea: Ingineria Produselor Alimentare

Facultatea: Stiinta si Ingineria Alimentelor Studenta: STOTE DELIA-NICOLETA Grupa: 12042

Echilibrul dinamic Este o stare caracteristica a sistemelor biologice. Este vorba de o stare stationara, ca o consecinta tipica a sistemelor deschise, aceea de a ntretine un permanent schimb de substanta si energie cu sistemele nconjuratoare. Dupa cum am amintit anterior, la sistemele fara viata aceste relatii cu mediul duc treptat la dezorganizarea sistemului, deci la disparitia lui. De ex. o stnca n permanent contact cu mediul este dezagregata si transformasta n pietris si apoi n nisip. Daca dorim sa conservam aceste sisteme, aceasta depinde de gradul si nivelul de izolare fata de mediu nconjurator. Spre deosebirea de acestea, sistemele vii, biologice, nu sunt niciodata ntr-un asemenea echilibru iar procesele sale legate de metabolism duc la o stare stationara care este mentinuta la o anumita distanta de un echilibru adevarat datorita unui flux permanent de intrari - iesiri, de constructie - degradare a materialelor sale componente (BERTALAMFFY 1960). Eterogenitatea interna Orice sistem biologic, implicit ecologic, este compus din parti mai mult sau mai putin diferite. La orice nivel ar fi, tendinta sistemelor biologice este n sensul cresterii eterogenitatii lor interne. Acest aspect poate fi clar distins fie la nivelul dezvoltarii ontogenetice, fie filogenetic, fie la nivelul dezvoltarii biocenozelor sau ecosistemelor. Sistemele biologice nu tind nsa spre o eterogenitate maxima deoarece ntre diferitele parti copmponente ale unui sistem biologic se dezvolta corelatii multiple, iar cu ct sistemul respectiv este mai complex, cu att si aceste corelatii sunt mai numeroase. Corelatiile acestea duc la o diminuare a incertitudinii n structura acelui sistem, la diminuarea nivelului informatiei deci la o diminuare a diversitatii. Deci un sistem biologic poate fi mentinut n niste conditii concrete ale existentei sale de o eterogenitate optima. Autoreglarea Intotdeauna, aceste influente care provin din mediu au tendinta de a creea dezechilibre la nivelul sistemului respectiv. Deci pentru a mentine integralitatea sistemului acesta trebuie sa anihileze actiunile mediului si sasi regleze toate procesele din interiorul sau pentru a asigura mentinerea sa n timp si spatiu. Cu alte cuvinte, pentru a asigura integralitate si echilibru dinamic sunt necesare mecanisme de autoreglare a sistemelor biologice, adica o functionare a acestora pe principii cibernetice. Din punct de vedere al sistemului cibernetic, sistemul biologic are o organizare care i permite sa receptioneze informatie, sa o acumuleze, sa o prelucreze si sa-i asigure o circulatie fireasca ntre elementele sale componente pentru ca final sa se realizeze un raspuns fidel al sistemului la mediu. Pentru ca autoreglarea sa fie posibila este necesar ca raspunsul pe care l da sistemul sa poata fi comporat cu comanda care o primeste. Se deduce deci ca este necesar ca acea calitate a

Universitatea: Dunarea de Jos, Galati Specializarea: Ingineria Produselor Alimentare

Facultatea: Stiinta si Ingineria Alimentelor Studenta: STOTE DELIA-NICOLETA Grupa: 12042 raspunsului sa fie comunicata din nou receptorului (cel care a primit semnalul initial), si astfel ca functionarea receptorului este conditionata de efectul produs. Cale de la RECEPTOR spre EFECTOR reprezinta conexiunea directa, iar calea inversa dela EFECTOR spre RECEPTOR este conexiunea inversa = retroactiune = feedback. Omul a creat diferite sisteme tehnice care functioneaza dupa un asemenea principiu (ex. termostatele) dar dupa acelasi principiu functioneaza si mecanismele fiziologice de hoemostazie (ex. reglarea cantitatii de glucoza din snge, reglarea temperaturii corpului, reglarea presiunii sngelui, miscarea respiratorie etc). Si la nivelul sistemelor ecologice exista aceleasi principii (ex. numarul de indivizi dintr-o populatie, raportul dintre populatiile dintr-un ecosistem etc). Conexiune directa Stimul RECEPTOR Cale senzitiva DISPOZITIV COMANDA Cale motoare EFECTOR

Raspuns

conexiune inversa (feedback) Conexiunea inversa, ca rezultat al interactiunilor dintre elementele componente ale unui sistem este un fenomen universal comun tuturor sistemelor deschise, din cele ami diverse domenii (mediu anorganic, tehnic, biologic, social, astronomic). Conexiunea inversa (feedback) construita pe categoria interactiunii este cheia care explica ordinea n Univers (KLAUS 1963).