1. Noţiunea de sistem.

Clasificarea sistemelor
Sistemul“este un complex de elemente care se află
într-o permanentă interacţiune între ele
În sfera vieţii, sistemele trebuie să posede câteva însuşiri
esenţiale:structură(ordine de regulă ierarhică), organizare, integralitate, interacţiuni
între elemente şi capacitatea de dezvoltare (I.Puia şi V.Soran,1984). V.Botnariuc şi
A.Vădineanu (1982) consideră că ”un sistem poate fi definit ca un ansamblu de
elemente identice sau diferite, unite prin conexiuni într-un întreg. Deci un sistem
apare ca un ansamblu organizat, adică alcătuit în aşa fel încât conexiunile şi
funcţiile elementelor (subsistemelor) componente concură la menţinerea şi
îndeplinirea funcţiilor întregului”.
Sistemele din punct de vedere al organizării, se caracterizează prin structură
şi funcţie:
Structural, sistemul cuprinde – ca elemente esenţiale în structura sa –
energie, substanţă şi informaţie, el are o limită(graniţă), reţele de transport şi căi de
comunicaţie.
Funcţional, sistemul permite transportul şi transformarea materiei, energiei
şi informaţiei; determină parcursurile fluxurilor principale, a punctelor de
amplificare sau de micşorare ale acestora.
Acţiunile şi reacţiunile dintre sistem şi mediu exterior se apreciază prin
intrările şi ieşirile triadei esenţiale: materie, energie şi informaţie.
Sistemele, din punct de vedere al relaţiilor cu mediu (deci cu alte sisteme) se
împart în:
 Izolate- Nu au schimburi materiale şi energetice cu mediul, sunt doar
postulate teoretice (ele nu există în natură)
 Închise-Au doar schimburi energetice cu mediul
 Deschise-Sistemele care întreţin cu mediu schimburi materiale şi energetice
Sistemele biologice au caracter istoric, ceea ce înseamnă că atît însuşirile
structurale cît şi cele funcţionale sunt rezultatul evoluţiei lor în timp
Caracter informaţional constă în capacitatea sistemelor biologice de a
recepţiona, a prelucra şi a acumula informaţiile primite din mediu, urmînd, ca la
rîndul lor, să transmită informaţii către alte sisteme pentru o cît mai deplină
integrare cu acestea.
Integralitatea sistemelor biologice arată că sistemul integrator posedă
însuşiri noi faţă de cele ale părţilor componente(sistemele biologice nu sunt
aditive, adică însuşirile lor nu sunt doar o însumare a însuşirilor părţilor
componente)
Echilibru dinamic este o stare caracteristică a sistemelor biologice care,
fiind sisteme deschise, întreţin un permanent schimb de substanţă, energie şi
informaţie cu sistemele înconjurătoare – cu mediul, fapt care condiţionează
existenţa.
Eterogenitatea internă rezultă din faptul că ele sunt compuse din elemente
diferite-eterogene, din ce în ce mai complexe, pe măsura dezvoltării.
2. Însuşirile generale ale sistemelor biologice
. Pentru intelegerea starii actuale a unui sistem biologic este necesar
sa ii cunoastem nasterea si evolutia pana in zilele noastre, deoarece structura si
proprietatile actuale ale sistemului sunt rezultatul istoric al evolutiei sale.
Sistemul format in anumite conditii de mediu este dependent de aceste
conditii, datorita faptului ca aparitia lui este rezultatul adaptarii optime la aceste
conditii (sistemele mai putin adaptate dispar sau evolueaza in alte directii). De
aceea orice schimbare, chiar si aparent neinsemnata poate provoca modificari
importante ale sistemului sau poate provoca disparitia sa. Din aceasta cauza este
dificil sa se prevada evolutia in viitor a unui sistem biologic.
Sistemele biologice sunt capabile sa receptioneze si sa prelucreze informatii
care provin din mediul in care traiesc, precum si sa le transmita altor sisteme.
Codificarea poate fi de natura fizica, chimica sau biologica (genetica) si este
specifica fiecarui sistem biologic (individ, populatie, biocenoza). Aceste informatii
sistemul le poate folosi in favoarea sa in procesul de integrare in mediul lui de
viata si in concurenta cu alte sisteme.
Un sistem biologic, cu toate ca este constituit din numeroase parti
componente, se comporta ca un intreg.
Programul – sistemele biologice sunt sisteme cu program, ele au trăsături
care se pot schimba între anumite limite, avînd mai multe stări care reprezintă tot
atâtea programe.
Autoreglarea – este comună sistemelor biologice, ca urmare a organizării
lor, fapt carte permite recepţionarea informaţiilor din mediu, prelucrarea lor, în
urma căreia sistemul reacţionează, în cadrul fiecărui organism.
Autocontrolul parametrilor sistemului conţine integritatea şi echilibru său
dinamic. Această stare, aparent staţionară, se realizează printr-un flux continuu de
substanţă şi energie, iar paralel prin catabolism, are loc eliberarea de energie şi
materie.
3. Ierarhizarea sistemelor biologice
În ierarhia sistematică a materiei vii se deosebesc nivelurile de integrare şi
nivelurile de organizare ale materiei vii.
• Nivelurile de integrare – reprezintă totalitatea sistemelor ierarhizate
cuprinse în alcătuirea unui anumit sistem biologic.
• Nivel de organizare – a materiei vii reprezintă categorii exclusive de
niveluri biologice, diferite cantitativ din punct de vedere al modului de
organizare şi ale funcţiilor lor biologice, astfel fiecare nivel de organizare a
materiei vii reprezintă o formă cantitativ deosebită a mişcării biologice,
având funcţii şi legi specific nivelului respectiv. Sistemul unui nivel de
organizare trebuie să cuprindă întreaga materie vie, fără excepţie.
• Ierarhia nivelurilor de organizare este bazată pe relaţii funcţionale între
sistemele ierarhizate.
• Ierarhia unităţilor taxonomice se bazează pe relaţii de organizare a materiei
vii.
Toate sistemele sunt grupate în 3 clase dupa comportarea lor în schimbul de
substanta si energie cu mediul.
Sistemele izolate - nu schimba cu mediul materie nici sub forma de substanta si
nici sub forma de energie. Sunt sisteme realizate numai teoretic pentru experiente
conceptuale asupra transformarilor fizice ale materiei în conditii de stare
neinfluentata prin variatiile mediului.
La sistemele izolate, energia totala a sistemului reprezinta o valoare
constanta. Starea de invariabilitate cea mai probabila a unui asemenea sistem se
realizeaza cu valoare maxima a entropiei. Ex.: o fiola închisa ermetic si introdusa
într-un bloc de plumb cu pereti foarte grosi.
Sistemele închise - schimba cu mediul materie numai sub forma de energie.
Sisteme deschise - schimba cu mediul materie si sub forma de energie si sub
forma de substanta.