Calitatea mediului în județul Caraș-Severin

1. Aspecte introductive
a. Ce este mediul, protecția mediului și ce înseamnă în acest context calitatea
mediului
În lumea contemporană se foloseşte tot mai frecvent termenul de mediu
înconjurător, sinonim cu mediul geografic. Termenul de mediu geografic a părut mai
acceptabil, putându-se folosi în toate ştiinţele naturii.
Într-o accepţiune generală, prin mediu înconjurător se înţelege ansamblul
spaţio-temporal al factorilor naturali şi ai celor rezultaţi în urma activităţii umane, aflaţi
în relaţii de interdependenţă, care influenţează echilibrul ecologic şi determină apariţia
unor noi condiţii de mediu care, la rândul lor, influenţează funcţionarea sistemelor
biologice şi sociale. Caracteristicile iniţiale ale mediului sunt astfel modificate, iar
noului sistem îi sunt caracteristice structuri şi funcţionalităţi noi.
Stiinţele naturii folosesc o serie de termeni sinonimi cu cel de mediu
înconjurător:
- Mediul Geografic – obiectul de studiu al geografiei care cuprinde şase
subsisteme (relief, climă, ape, sol, plante, animale şi componenta antropică), aflate într-
un angrenaj de relaţii structurale, funcţionale şi evolutive ce se potraporta de la nivelul
global la puzderia de microunităţi locale, toate reflectându-se în peisaje specifice.
- Mediul Ecologic – se foloseşte mai mult în biologie unde mediul
înconjurător se extinde oriunde este viaţă (de la adâncurile oeanelor până pe cele mai
mari înălţimi). Noţiunile de mediu geografic şi mediul ecologic nu se suprapun, dar nici
nu se exclud una pe alta; ele sunt complementare şi ambele necesare interpretării în
ansamblu a mediului înconjurător.
- Peisaj geografic – termen introdus şi definit, în literatura noastră ştiinţifică
pentru prima dată de geograful George Vâlsan. Peisajul geografic se defineşte ca fiind
parte a geosferei de mărime variabilă având structură omogenă şi o dinamică proprie a
componentelor sale.
- Geosistem – unitate teritorială şi funcţională a cărei elemente componente
(relief, ape, climă, vegetaţie, sol, componenta antropică) înteracţionează prin schimburi

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

de materie şi energie. Aceste geosisteme la rândul lor vor interacţiona cu geosistemele
vecine ca un întreg.
Mediul înconjurător funcţionează şi se supune în totalitate principiilor
fundamentale ale teoriei sistemelor. Aceasta a fost formulată înca din anul 1932 de
savantul Ludwig von Bertalanffy. El defineşte şi clarifică noţiunile legate de "sistem".
Sistemul reprezintă un ansamblu de elemente de diferite naturi, identice sau diferite,
unite prin conexiuni, interactiuni, în asa fel încât se realizeaza un întreg.
Notiunea de sistem ne permite sa comparam într-e ele cele mai diferite
elemente din natura, chiar daca sunt biotice sau abiotice, ori care par a nu avea nimic
comun unele cu altele, în natura si în societatea omeneasca toate se grupează în
sisteme.
Diversitatea atât de mare din natura, care pare dezordonata, privita sistemic
are elemente indubitabile de ordonare. Chiar la modul general putem constata ca
multitudinea particulelor materiale nu sunt risipite si amestecate haotic, ci sunt grupate
formând agregari de complexitati diferite (Mohan, Gh., Ardelean, A., 1993). întreaga
materie este organizata în corpuri materiale, care au ca o caracteristica generala faptul ca
fiecare dintre ele se comporta fata de mediul ambiant în care se afla, ca un întreg, ca o
unitate care îsi pastreaza individualitatea o anumita perioada de timp. Organizarea în
spatiu si timp a elementelor componente ale sistemului reprezinta rezistenta acestuia care
se opune fortelor perturbante, de regula din afara sistemului, care tind sa-l dezorganizeze.
Precizam faptul ca gradul de dezordine al unui sistem dat este caracterizat de entropie, care
ne permite sa evaluam degradarea energiei unui sistem. Este interesant de amintit doar ca
teoria generala a sistemelor este conceputa ca o teorie generala a organizarii.
Din compararea diferitelor sisteme se pot evidentia o serie de trasaturi care
permit întelegerea profunda a modului lor de organizare si de functio nare, precum si al
relatiilor existente între acestea si mediul ambiant. Din punct de vedere al relatiilor
sistemelor cu mediul, I. Prigogine (1955) deosebeste trei categorii: sisteme izolate -
cele care nu realizeaza schimburi de materie si energie cu mediul ambiant; sisteme
închise - cele care efectueaza numai schimburi energetice cu mediul; sisteme deschise -
cele care au cu mediul atât schimburi energetice cât si materiale.

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 Complexitatea naturii, în general atât de diversa si aparent dezordo nata, daca
o privim deci, sistemic sesizam de fapt o unitate în diversitate. Lumea înconjuratoare ne
apare astfel în ideea generala ca totul se leaga, ca nimic nu este întâmplator, iar
unitatea suprema este integritatea biologica. Aceasta integritate este reprezentata de
sistemele biologice, care sunt sisteme deschise si în natura corespund unor trepte diferite de
organizare, creând un tablou biologic al lumii. Acest tablou ne arata unitatea lumii vii.
Dupa cum s-a mai precizat, fiecare sistem are o anumita structura si respectiv
anumite functii. Structura sistemului este data de forma sau arhitectonica sa, iar functia
exprima relatiile sale în întregul sau, relatii care pot defini o anumita functionare a
sistemului. Comparativ cu sistemele nebiologice (nevii), sistemele biologice prezinta o serie
de caracteristici care s-au conturat de-a lungul evolutiei lor îndelungate, trasaturi esentiale:
caracterul istoric - evolutie în timp, procese de transformare; caracterul informaţional -
functioneaza ca sisteme cibernetice ce folosesc transformarile energetice ca mijloc pentru
receptionarea, prelucrarea, acumularea si transformarea informatiilor, iar activitatea
informationala determina integrarea în mediu a biosistemolor si contribuie la
transformarea lor; integralitate - se comporta ca un tot, datorita conexiunilor care leaga
subsistemele, conexiuni si interactiuni care determina de fapt functionarea sistemului ca un
întreg; echilibrul dinamic - este starea stationara ca o consecinta a întretinerii permanente
a schimbului de substanta (S) si energie (E) cu mediul ambiant si cu sistemele
înconjuratoare; biosistemele se autoreînnoiesc continuu pastrându-si individualitatea,
realizând echilibrul dinamic între stabilitate si schimbare, împiedicând si reducând entropia;
programul - evolutia se bazeaza pe un program general si respectiv pe programe superioare
si inferioare, care determina desfasurarea secventiala a fiecarei etape de dezvoltare si
conditioneaza, în ultima analiza, durata de viata a sistemului; autoreglarea - prin
mecanisme de autoreglare care sunt raspunsuri selectate din mai multe variante ale
prelucrarii informatiei proceselor sistemului; conexiunile directe (informatia de la
reglator la partea reglata) si inverse (de la partea reglata la reglator) asigura homeostazia
sistemului si pot împlini si o serie de functii esentiale ca autoconservarea si
autoreproducerea.
Ierarhia sistemelor implica aspectul nivelului de organizare, foarte important în
modul de a privi lucrurile si mai ales în sistemele "mediu-economie" pentru studiul

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

viului si vietii (Gruia, R. si col; 1991). În acest context teoria sistemelor este axata pe
analiza ierarhiei supraindividuale sau ecologice, care cuprinde: individul, populatia,
biocenoza, biomul si, respectiv, biosfera.
La nivel ecologic, biosistemele amintite sunt sisteme deschise, cu autoreglare.
Trebuie mentionat ca individul, populatia si relatiile dintre ele grupate în biocenoze
reprezinta componenta organica a unui sistem ecologic integral sau ecosistem. Amintita
componenta are ca loc de viata un anumit habitat sau o zona a mediului ce grupeaza
componente anorganice, care în totalitatea lor alcatuiesc biotopul. Ajungem astfel la
notiunea centrala, si anume cea de ECOSISTEM, cu componentele sale de baza: biotopul
si biocenoza.
Problematica vasta a ecologiei si mai ales a mediului înconjurător impune în
primul rând analiza structurii ecosistemelor (ca principal element de productie) în
viziunea celor trei axe în care s-a dezvoltat ecologia: pe directia biologica traditionala,
pe directie sistemica, precum si în perspectiva ecologiei umane. Deslusirea acestor
aspecte face posibila întelegerea functionarii ecosistemelor (ca simbol al consumatorului)
având ca rezultate operationale actiunile umane privind managementul ecologic
(gestiunea si exploatarea rationala a habitatelor si biocenozelor, amenajarea rationala a
peisajului, repararea daunelor si reconstructia ecologica, turismul ecologic sau
ecoturismul, ecosanogeneza s.a.). Se profileaza o unitate în diversitate a lumii vii, o
structura universala unde totul se leaga cu totul într-o anumita ordine.
Capacitatea de suport a ecosistemelor este rezultatul influenţelor caracterizate
prin amploare, intensitate şi durată exercitate în timp si spaţiu asupra unuia sau mai multor
ecosisteme. Depăşirea limitei de suport a ecosistemului afectează capacitatea de
autoreglare a acestuia şi are ca efect instalarea unei disfuncţionalităţi în cadrul acestuia.
„În ecosisteme, un factor de mediu acţionează limitativ sau nociv numai
atunci când depăşeşte o anumită mărime (Legea toleranţei). Optimul ecologic este
determinat în cea mai mare parte de factorii climatici. Substanţa vie poate fi supusă
controlului unui singur factor de mediu, aflat în concentraţie prea mare sau prea mică
(Legera minimului), dar este influenţată de totalitatea componentelor de mediu şi de
raporturile dintre acestea (Legea efectului combinat). Combinaţii variate ale factorilor
ecologici pot conduce la acelaşi rezultat (Legea substituirii factorilor).

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 Cunoaşterea limitelor de toleranţă, a capacităţii de autoreglare, a
dezechilibrelor funcţionale şi disfuncţionale ne ajută să înţelegem mecanismele
complexe care determină degradarea mediului şi să intuim modul de acţiune pentru
prevenirea acestui proces.” ¹
Stresul asupra mediului se materializează prin presiunea exercitată asupra
componentelor mediului care poate determina dezechilibre la nivelul unuia sau mai
multor componente ale acestuia.
Impactul de mediu este considerat efectul direct sau indirect asupra mediului
înconjurător produs de un proces natural sau activitatea umană care produce o schimbare a
sensului de evoluţie a mediului înconjurător.
Având în vedere cele menţionate mai sus putem defini calitatea mediului ca fiind
starea mediului înconjurător la un moment dat caracterizată prin elementele sale
structurale şi funcţionale capabile să menţină echilibrul şi să asigure nevoile societăţii
umane.
Calitatea mediului este evaluată în conformitate cu standardele nationale şi
internaţionale în ceea ce priveşte calitatea reliefului (intensitatea proceselor
geomorfologice actuale), calitatea aerului (concentratia de gaze, pulberi în suspensie,
coloizi, metale și radioactivitate), calitatea apelor (concentrația de substanțe chimice,
pesticide, îngrășăminte, hidrocarburi, metale și săruri), calitatea solului (note de bonitare),
calitatea biocenozelor (diversitatea speciilor, starea de sănătate a acestora, mărimea
populațiilor și elementele biotopului), calitatea sistemelor teritoriale.
Pentru aprecierea calității mediului se folosesc trei tipuri indicatori anume:
indicatori de stare, indicatori de stress și indicatori de presiune.

b.Care sunt mecanismele internaționale și naționale prin care se

promovează protecția mediului – convenții internaționale, tratate, legislație
națională, instituții, mecanisme financiare (totul la nivel general sau cu exemple din
alte țări)...ce fac alții

Conceptul de protecţie a mediului înconjurător a luat naştere în urma dezvoltării

societăţii umane care a atras după sine dezvoltarea şi diversificarea ramurilor economice
precum agricultura, industria şi transporturile. Astfel s-a pus problema exploatării

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

raţionale a resurselor, prelucrarea acestora prin tehnologii care să limiteze presiunea şi
stressul la nivelul componentelor mediului înconjurător.
În ultimele decenii se pune accent tot mai mare pe conceptul de dezvoltare
durabilă prin care se înţelege satisfacere nevoilor prezentului în asa fel încât să nu se
pericliteze capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. La baza
noţiunii de dezvoltare durabilă stau trei comopnente: una socială, una economică şi
componenta mediului înconjurător.
Având în vedere că poluarea mediului înconjurător nu cunoaşte graniţe,
necesitatea tot mai pregnantă de a păstra nealterate condiţiile de viaţă şi satisfacerea
nevoilor populaţiei globale au dus la creearea unor instrumente şi mecanisme care să
protejeze mediul înconjurător. Astfel s-a creeat, la nivel naţional şi internaţional, un
cadru legislativ care are drept ţintă protejarea factorilor de mediu fără a aduce prejudicii
dezvoltării economice. În concluzie a luat naştere dreptul mediului pe plan internaţional.
Ca orice sistem normativ acesta se bazează pe valori recunoscute ca fundamentale de
către comunitatea internaţională.
Anul 1968 este unul hătărâtor din punct de vedere al formării dreptului
internaţional al mediului şi cooperării internaţionale. În acest moment O.N.U. şi două
organizaţii internaţionale, respectiv Consiliul Europei şi Organizaţia Unităţii Africane au
avut iniţiative decisive în acest domeniu:
La începutul anului 1968 Astfel, Consiliul Europei a adoptat primele două texte
proclamate de o organizaţie internaţională în materie de mediu: Declaraţia asupra luptei
contra poluării aerului (8 martie 1968, Rezoluţia nr. (68) 4 a Comitetului miniştrilor) şi
Carta europeană a apei (6 mai 1968). Tot atunci, organizaţia de la Strasbourg a adoptat
şi primul tratat european în domeniul mediului, respectiv Acordul european privind
limitarea folosirii unor detergenţi în produsele de spălare şi curăţire (semnat la 16
septembrie 1968).
La 15 septembrie 1968 şefii de state şi guverne ai ţărilor membre a Organizaţia
Unităţii Africane au semnat Convenţia africană asupra conservării naturii şi resurselor
naturale (care a urmat Convenţiei de la Londra din 1933, intervenită, în principal, între
ţările colonizatoare).

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 În perioada următoare s-a realizat comitet special alcătuit din reprezentanţii a 27
de state, astfel în perioada 5-16 iunie 1972 a avut loc Conferinţa de la Stockholm, fiind
prima conferinţă O.N.U. privind mediul.
Ulterior, problematicii protecţiei mediului i s-a acordat o mai mare atenţie, astfel
între 3-14 iunie 1992 a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi
Dezvoltarea de la Rio. Acestea au avut un rol decesiv în ceea ce priveşte cadrul normativ
internaţional şi raporturile dintre state în acest sens. Rezultatul acestor întruniri s-a
materializat prin adoptarea unor documente importante pentru cadrul normativ din acel
timp, tot atunci s-a reglementată problematica raporturilor dintre state în sensul protecţiei
mediului. În acest sens Declaraţia de la Rio de Janeiro a avut rolul de a stabili drepturile
şi responsabilităţile statelor în problemele de protecţie a mediului.
Iniţial, abordarea juridică a problemelor protecţiei şi conservării mediului a fost
făcută în termenii tradiţionali ai reglementărilor interstatale. Ca atare, metoda de
reglementare a fost şi este încă aceea a “conflictului” între suveranităţi, sub forma
dreptului statului de a utiliza în mod exclusiv teritoriul său şi de a autoriza activităţile prin
care s-ar putea cauza pagube mediului altor state (îndeosebi vecine), în concurenţă cu
dreptul fiecărui stat ca teritoriul şi mediul său să fie respectat, la adăpost de orice atingere
din afară.
Principiul de bază în domeniul protecţiei mediului este acela de a preveni nu de a
repara. Evoluţii notabile au fost înregistrate, în acest sens, mai ales la nivelul principiilor
cutumiare, sub forma obligaţiei informării prealabile a statului expus la posibile pagube ale
mediului său, consultării, aplicării legislaţiei naţionale fără discriminare la toate activităţile
care ar putea fi prejudiciabile, indiferent de locul unde s-ar produce consecinţele lor,
egalitatea de acces a rezidenţilor şi nerezidenţilor la procedurile vizând asemenea
activităţi, informarea rapidă a statului străin de orice eveniment neprevăzut care poate
afecta mediul său.
În contextul actual al globalizării şi a problematicii tot mai stringentă a
deteriorării mediului înconjurător, România a semnat la următoarele convenţii
înternaţionale:
 Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (Legea nr.
24/1994);

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Convenţia cadru de la Viena privind protecţia stratului de ozon (Legea
nr.84/1993);
 Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi
(Legea nr.8/1991);
 Convenţia Internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave
(Legea 6/1993);
 Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării (legea nr.
98/1992);
 Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca
habitat al păsărilor acvatice (Legea nr 5/1991);
 Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa (Legea nr.13/11993);
 Convenţie privind diversitatea biologică (Legea nr.58/1994);
 Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere, al
deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (Legea nr.6/1991);
 Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (Legea
nr.78/1993);
 Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a
lacurilor internaţionale (Legea nr. 30/1995);
 Convenţie privind securitatea nucleară (Legea nr.40/1995);
Semnarea acestor acte constitue un început pentru aplicarea, la nivel național, a
aspectelor respective. Astfel trebuie creeate condiții pentru punerea în practică a
măsurilor și obligațiilor consemnate în convențiile la care Romania a aderat.
În ceea ce privește alinierea legislației naționale la legislația europeană, România
s-a angajat prin semnarea Convenției de Preaaderare la UE să se alinieze din punct de
vedere normativ la normele Uniunii Europene. Legislația de mediu la nivel european
cuprinde peste 300 de acte normative, din care în AQUIS-ul comunitar au fost incluse 74
de directive și 21 de reglementări. Astfel actele normative la nivel european vor trebui
transpuse și reglementate în legislația națională.
La nivel naţional Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice este autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului. Acesta are în subordine următoarele instituţii:

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului care are următoarela atribuţii:
 „Atribuţii pentru realizarea funcţiei de support tethnic pentru fundamentarea
proiectelor actelor cu character normativ, a strategiilor şi a politicilor sectoriale, precum
şi a planurilor de acţiune în domeniul protecţiei mediului;
 Atribuţii pentru realizarea funcţiei de implementare a politicilor, strategiilor şi
legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, la nivel naţional;
 Atribuţii pentru realizarea funcţiei de coordonare, monitorizare şi control al
activităţii agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine;
 Atribuţii pentru realizarea funcţiei de autoritate care emite acte de
reglementare, potrivit prevederilor legale;
 Atribuţii pentru realizarea funcţiei de instruire şi perfecţionare;
 Atribuţii pentru realizarea funcţiei de reprezentare în domeniul său de
activitate, în relaţiile interne şi externe;
 Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său
de activitate ori de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în
condiţiile legii”²;
Garda Naţională de Mediu are următoarele atribuţii:
 “Elaborează, promovează şi reactualizează periodic, împreună cu autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, după caz, reglementări, ghiduri şi norme
tehnice privind activitatea de control şi inspecţie;
 Elaborează planul annual de activităţi, prin stabilirea obiectivelor, sarcinilor şi
modalităţilor concreta de acţiune;
 Constată faptele ce constituie contravenţii şi aplică sancţiuni în domeniul
protecţiei mediului, sesizează organelle de urmărire penală competente şi colaborează cu
acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislaţiei de mediu, constituie infracţiuni;
 Participă în mod direct la acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor de
natură infracţională în domeniul său de activitate, împreună cu organelle competente, prin
personalul împuternicit în acest sens, în baza protocoalelor de colaborare încheiate;
_______________________
² Decizia nr. 713/13.09.2013 privind aprobarea Regulamentului deOrganizare şi Funcţionare pentru
aparatul propriu al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediulu, p 7-9

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Controlează respectarea cerinţelor legale în emiterea actelor de reglementare,
avize, acorduri, autorizaţii de mediu/autorizaţii integrate de mediu, şi are acces la întreaga
documentaţie care a stat la baza emiterii acestora, la solicitarea conducătorului autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului;
 Propune organului emitent suspendarea şi/sau anularea
acordului/avizlui/autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, după caz, emis / emisă cu
nerespectarea prevederilor legale;
 Îndeplineşte un rol active în cadrul reţelelor de inspecţie europene şi
internaţionale, colaborează cu celelalte autorităţi şi organisme internaţionale şi participă
la proiecte şi programe derulate în domeniul protecţiei mediului;
 Verifică depunerea de catre persoanele fizice şi juridice la Administraţia
Fondului pentru Mediu a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu;
 Verifică sesizările cu privire la încălcarea actelor normative în domeniu;
 Controlează aplicarea reglementărilor privind comercializarea şi/sau utilizarea
îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor, pentru evitarea poluării
mediului de către acestea;
 Verifică la deţinătorii cu orice titlu/administratorii de terenuri îndeplinirea
obligaţiilor stabilite de legislaţia în vigoare privind întreţinerea perdelelor forestiere şi a
aliniamentelor de protecţie, spaţiilor verzi, parcurilor şi gardurilor vii şi aplică sancţiuni
corespunzătoare;
 Controlează învestiţiile care necesită aviz/accord de mediu în toate fazele de
execuţie, având acces la întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii
avizului/acordului de mediu, monitorizându-le până la definitivarea acestora, inclusive
lucrările cu impact asupra zonelor de habitat natural, de conservare a ecosistemelor, a
florei, faunei sălbatice şi acvaculturii;
 Controlează respectarea prevederilor legale privind gestionarea, depozitarea şi
valorificarea deşeurilor provenite în urma activităţilor de creştere şi îngrăşare a
animalelor şi păsărilor, de prelucrare şi industrializare a produselor animaliere şi
cerealiere, precum şi activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animalieră;
 Controlează măsurile luate de operatorii economici privind prevenirea
poluărilor accidentale;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Constată prejudicial asupra mediului, eventualele ameninţări iminente cu un
astfel de prejudiciu şi identifică operatorul responsabil;
 Solicită date şi documente persoanelor angajate în unitatea controlată, care
prin natura atribuţiilor au tangenţe cu obiectul controlului, din care să rezulte modul de
respectare a normelor legale în vigoare;
 Stabileşte măsuri şi termene, în conformitate cu dispoziţiile legale, obligatorii
pentru unităţile controlate, în vederea înlăturării deficienţelor constatate, şi urmăreşte
modul în care aceste măsuri şi termene au fost respectate;
 Propune, participă la elaborarea de proiecte de acte normativeîn domeniul
protecţiei mediului;
 Răspunde la solicitarea expresă de instruire a personalului de speciaitate al
administraţiei publice centrale şi locale în domeniul său de competenţă, colaborează cu
instituţiile de specialitate în activităţile de pregătire a specialiştilor în domeniul protecţiei
mediului;
 Participă la schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente,
naţionale şi internaţionale, privind produse, substanţe, tehnologiile care reprezintă risc
pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor şi a mediului;
 Fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare
în vederea realizării politicilor în domeniul său de competenţă;
 Efectuează controale tematice în domeniul său de competenţă;
 Organizează acţiuni de promovare către populaţie a legislaţiei de mediu din
domeniul său de activitate;
 Aplică reglementările în vigoare privind protecţia înformaţiilor clasificate şi
verifică modul de aplicare a măsurilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate;
 Îndeplineşte orice alte atribuţii de inspecţie şi control prevăzute de lege şi
aplică măsurile corespunzătoare.”³
Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – Tulcea
Unităţi aflate sub autoritatea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice:
 Administraţia Naţională de Meteorologie;
_____________________________
³ OMNSC nr. 2009 din 21.08.2013, Anexa 2, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Gărzii
Naţionale de Mediu, p 3,4

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Regia naţională a Pădurilor “Romsilva”.
Unităţi aflate în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice:
 Administraţia Fondului pentru Mediu;
 Administraţia Naţională “Apele Române”;
 Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru protecţia Mediului –
ICIM Bucureşti;
 Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” –
INCDM Constanţa;
 Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare “Delta Dunării” INCDDD
Tulca.
Legislaţia la nivel naţional poate fi împărţită în mai multe categorii:
 Legislaţia pentru reglementarea pe linie de protecţie a mediului:
 Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1798 din
19.11.2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu;
 Ordinul nr. 405 din 26 martie 2010 privind constituirea şi funcţionarea
Comisiei de analiză tehnică la nivel central;
Evaluare strategică de mediu (SEA) pentru Planuri şi Programe - Aviz de
mediu
 Hotărâre nr. 1076 din 8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de
realizare a evaluarii de mediu pentru planuri şi programe;
 Ordin nr. 995 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea listei planurilor
şi programelor care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind
stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
 Ordin nr. 117 din 2 februarie 2006 pentru aprobarea Manualului privind
aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
 Manual pentru aplicarea procedurii de realizare a evaluării de mediu
pentru planuri şi programe;
 Ordin nr. 480 din 16 mai 2006 privind constituirea şi funcţionarea
Comitetului special la nivel central pentru realizarea etapei de încadrare a procedurii de
evaluare de mediu;
 Manual privind SEA pentru politica de coeziune 2007-2013;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 Evaluare impact asupra mediului (EIM) a proiectelor - Acord de mediu
 Hotărârea Guvernului nr. 445 din 13 iulie 2009 privind evaluarea
impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
 Ordinul nr. 135 din 10 februarie 2010 privind aprobarea Metodologiei
de aplicare a evaluarii impactului supra mediului pentru proiecte publice si private;
 Ordin nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor
metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului;
 Ordin nr. 864 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră şi de participare a
publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră;
Informaţia privind mediul
 HG nr. 878 din 28 iulie 2005 - accesul publicului la informaţia privind
mediul;
Convenţia Espoo
 Protocolul Privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind
evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră;
 Legea nr. 349 din 18 noiembrie 2009 pentru ratificarea Protocolului
privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind evaluarea impactului asupra
mediului în context transfrontieră;
 Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context
transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991
 Amendament la Convenţia Espoo
Convenţia Aarhus
 Legea nr. 86 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Convenţiei privind
accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în
probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998;
Răspunderea de mediu
 Răspunderea de mediu OUG nr. 68 din 2007 privind răspunderea de
mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Legislaţie privind protecţia calităţii apelor
 LEGEA APELOR Nr. 107 din 25 septembrie 1996, cu modificarile si
completari ulterioare;
 Ordin nr. 799 din 6 februarie 2012 privind aprobarea Normativului de
conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de
gospopdărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
 Ordin nr. 799 din 6 februarie 2012 privind aprobarea Normativului de
conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de
gospopdărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
 ORDIN nr. 662 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Procedurii şi a
competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, cu
modificarile si completari ulterioare;
 HOTĂRÂRE nr. 930 din 11 august 2005 pentru aprobarea Normelor
speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, cu
modificarile si completari ulterioare;
 HOTĂRÂRE nr. 188 din 28 februarie 2002 pentru aprobarea unor
norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificarile si
completarile ulterioare ;
 ORDIN nr. 9 din 6 ianuarie 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind
elaborarea planurilor de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare, cu
modificarile si completarile ulterioare ;
 ORDIN nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi
competenţele de avizare şi aprobare a regulamentelor de exploatare şi a programelor de
exploatare a lacurilor de acumularea Normelor metodologice pentru elaborarea
regulamentelor;
 HOTĂRÂRE nr. 546 din 21 mai 2008 privind gestionarea calităţii apei
de îmbăiere;
 HOTĂRÂRE nr. 1038 din 13 octombrie 2010 pentru modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de
eliminare treptată de evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar
periculoase;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  HOTĂRÂRE nr. 100 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor de
calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare;
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind
gospodărirea integrată a zonei costiere, cu modificarile si completarile ulterioare;
 ORDIN nr. 192 din 2 august 2012 pentru aprobarea Regulamentului
privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice
periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale;
 HOTĂRÂRE nr. 472 din 9 iunie 2000 privind unele măsuri de protecţie
a calităţii resurselor de apă, cu modificarile si completarile ulterioare;
 ORDIN nr. 2 din 4 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind avizul de amplasament;
 ORDONANŢA de URGENŢĂ nr. 152 din 10 noiembrie 2005
(actualizată) privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;
 LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 (*republicata*) serviciului de
alimentare cu apa si de canalizare;

 Legislaţie privind protecţia calitaţii aerului :

 Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător;
 Legea nr. 271/23.06.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra
poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie
1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;
 Legea nr. 652/07.12.2002 pentru aderarea României la Protocolul
Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi cu privire
la finanţarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea şi
evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP),
adoptat la Geneva la 28 septembrie 1984;
 Legea nr. 8/25.01.1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării
atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979;
 Ordinul M.E. nr. 2035/16.11.2009 pentru modificarea anexei la Ordinul
ministrului economiei şi comerţului nr. 468/2005 privind desemnarea organismelor de
inspecţie a instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi
distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
 Ordinul M.M.D.D. nr. 1095/02.07.2007 pentru aprobarea Normativului
privind stabilirea indicilor de calitate a aerului în vederea facilitării informării publicului;
 Ordinul M.M.G.A. nr. 781/09.12.2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind măsurarea şi analiza emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi
din depozitarea şi distribuţia benzinei la terminale;
 Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-
cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997;
 Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei- cadru a Naţiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992;

 Legislaţie privind protecţia solului şi a apelor subterane:

 Legea 18/1991 Legea Fondului Funciar,
 Circulara 130/1990 a M.A.P.P.M.- D.P.M. privind criteriile de apreciere a
calităţii solului;
 HG 756/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor
de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare;
 HG 267/1995 privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a
fondului funciar;
 HG nr. 1408 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului
şi subsolului;
 HG nr. 1403 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele
terestre au fost afectate;
 STAS1342/1991 Apă potabilă. Condiţii de calitate;

 Legislaţie privind deşeurile:

 Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  H.G. nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a
deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor (M.Of. nr. 954 din 18
octombrie 2004), modificată şi completată prin H.G. nr. 358/11.04.2007;
 OM nr. 1364 / 1499 / 2006 privind aprobarea planurilor regionale de
gestionare a deşeurilor;
 H.G nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate - abrogă HG nr.
662/2001;
 HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al
deşeurilor de baterii şi acumulatori;
 H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;
 H.G nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor;
 Ordin nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind
incinerarea deşeurilor;
 HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje;
 HG nr. 856 /2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea
listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
 HG nr. 1061/10.09.2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi
nepericuloase pe teritoriul României;
 Ordin nr. 1119/2005 privind delegarea catre Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului a atribuţiilor ce revin Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în
domeniul exportului deşeurilor periculoase şi al transportului deşeurilor nepericuloase în
vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului;
 Ordin comun nr. 344 /708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în
agricultură;
 HOTĂRÂRE Nr. 1037 din 13 octombrie 2010 privind deşeurile de
echipamente electrice şi electronice;
 Ordin nr. 901/2005 privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea
deşeurilor de echipamente electrice şi electronice care prezintă riscuri prin contaminare
pentru securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  Ordin nr. 751 /870/2004 privind gestionarea deşeurilor din industria
dioxidului de titan;
 HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu
azbest modificat prin HG nr. 734/2006;
 ORDIN Nr. 2042/2934/180 din 22 noiembrie 2010 privind aprobarea
Procedurii pentru aprobarea planului de gestionare a deşeurilor din industriile extractive
şi a normativului de conţinut al acestuia;
 Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deşeurilor din
industriile extractive;

 Legislaţie privind substanţele periculoase:

 Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase;
 Legea nr. 263/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2003
privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
 HG 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor
periculoase;
 Hotărârea Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase;
 Hotărârea Guvernului nr. 597/2007 pentru modificarea şi completarea
Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor
periculoase aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2003;
 Ordin nr. 1238/1461/718/2007 pentru modificarea şi completarea Anexei nr.
1 a Hotărârii Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a
utilizării anumitor substanţe şi preparate periculoase;
 HG nr. 498 din 23 mai 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării
anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;
 HG nr. 646 din 7 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării
anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

  HG nr. 932 din 10 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 347/2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi a utilizării
anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;
 HG nr. 347 din 27 martie 2003 privind restricţionarea introducerii pe piaţă şi
a utilizării anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;
 Legea nr. 91 din 18 martie 2003 pentru aderarea României la Convenţia
privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor
produşi chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată
la Rotterdam la 10 septembrie 1998;
 Ordin 396 din 2 septembrie 2002 privind interzicerea utilizării pe teritoriul
României a produselor de uz fitosanitar conţinând anumite substanţe active;
 Hotărâre nr. 1559 din 23 septembrie 2004 privind procedura de omologare a
produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe
teritoriul României;
 Hotărâre nr. 437 din 12 mai 2005 privind aprobarea Listei cu substanţele
active autorizate pentru utilizare în produse de protecţie a plantelor pe teritoriul
României;
 Hotărâre nr. 561 din 28/05/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru
aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 850/2004
privind poluanţii organici persistenţi şi pentru modificarea Directivei 79/117/CEE;
 Legea 261 din 16 iunie 2004 pentru ratificarea Convenţiei privind poluanţii
organici persistenţi, adoptată la Stockholm la 22 mai 2001;
 Hotărâre nr. 58 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea Programului naţional
de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon;
 Hotărâre nr. 243 din 17 aprilie 1995 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Comitetului Naţional pentru Protecţia Stratului de Ozon;
 Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993 pentru aderarea României la Convenţia
privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul
privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie
1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de
la Londra, din 27-29 iunie 1990;
 Legea nr. 150 din 6 aprilie 2001 pentru acceptarea Amendamentului la
Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la
cea de-a IX-a reuniune a părţilor, la Montreal, din 15-17 septembrie 1997;
 Legea nr. 159 din 3 octombrie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la
utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon;
 Legea nr. 281 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Amendamentului la
Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la
Beijing la 3 decembrie 1999;
 Ordonanţa nr. 24 din 27 ianuarie 2000 pentru acceptarea Amendamentului
la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la
Copenhaga la 25 noiembrie 1992;
 Protocolul din 16 septembrie 1987 de la Montreal privind substanţele care
epuizează stratul de ozon;
 Hotărâre nr. 734 din 7 iunie 2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest;

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15

 c. Metode de evaluare a calității mediului
d. Indicatori relevanți de evaluare a calității mediului

¹ Ioan Marinescu, 2009, Geografia Mediului suport de curs, p 15