Cursuri Ecologie

CURS 1
Ecologie si Protectia Medioului
• Concepte fundamentale ale ecologiei moderne.

• Conceptul de ecosistem.
• Componentele şi configuraţia spaţială a ecosistemelor.
Unul dintre cei mai bătrâni şi mai înalţi copaci de pe Pământ
este un arbore Sequoia din SUA, Nevada, numit Generalul
Sherman. Are 3200 de ani şi aproximativ 75 de metri înalţime.
Postul tv National Geographic a realizat, printr-o tehnică
specială, o fotografie portret a giganticului copac, pentru care a
folosit peste 125 de cadre simultane.
Conform calculelor specialiștilor, acest copac este cel mai
voluminos organism de pe pământ, caracteristicile sale fiind
impresionante: un volum de 1486,6 metri cubi, un diametru de
7,7 metri și o înălțime de 75 de metri.
Cel mai bătrân copac din România– este un stejar- Quercus robur (Pedunculate oak-
stejar pedunculat), cu vârsta de 932 ani, din satul Mercheaşa, Judeţul Braşov, este
supranumit şi „Veteranul Carpaţilor”, acesta a fost martor al întemeierii Transilvaniei.
Are diametrul de 9,3 metri şi o înălţime de peste 21 metri.
Concepte fundamentale ale ecologiei moderne
Termenul de ecologie este relativ recent, a început să fie folosit la mijlocul secolului al XIX-
lea, iar în 1869 Ernst Haeckel a definit termenul de ecologie ca fiind ansamblul relațiilor ființelor vii cu
mediul lor organic și anorganic.
Odum în 1963 a definit ecologia ca fiind „studiul structurii și funcționării naturii”, subliniind ideea unui
grup de organisme care funcționează ca o unitate biologică definită ca un ecosistem.
Andrewartha (1961) definește ecologia ca fiind studiul științific al distribuției și abundenței

organismelor, lăsând relațiile interspecifice pe fundal.
Krebs (1985) modifică conceptul anterior definind ecologia ca fiind studiul științific al interrelațiilor care
reglementează distribuția și abundența organismelor, revenind astfel la definiția lui Odum.
Definiția ecologiei
DEX :
Ecologíe - (< fr. {i}; {s} gr. oikos „casă, gospodărie” + logos „studiu”) s. f. Știință care studiază relațiile dintre
organisme și ambianța lor, fie că este vorba de individ (autoecologie, subdiviziune a e. care urmărește relațiile
individ-mediu), populație (demecologie, subdiviziune a e. care studiază raporturile dintre populație și ambianță)
sau de o comunitate (sinecologie, subdiviziune a e. care cercetează relațiile biocenoză-mediu); are relații cu
biochimia, cibernetica, chimia, climatologia, fizica, fiziologia, geografia, meteorologia, pedologia ș.a.
Ecologíe industrială studiază interacțiunea dintre ecosistemele antropologice, naturale și diferitele
ramuri industriale, respectiv produșii secundari rezultați din activitatea acestora și răspândirea lor în mediu.
Ecologíe mentală studiază individul uman și fenomenele lui mentale, conștiente sau inconștiente,
normale sau patologice, structurate pe conștiința de sine, personalitate, în raport cu mediul de viață.
Ecologíe socială - disciplină a sociologiei constituită în dec. 2 al sec. 20, care studiază relațiile dintre om
și mediul natural și social, inclusiv relațiile dintre fenomenele și instituțiile sociale și spațiile în care ele se
amplasează (orașe, întreprinderi, locuințe etc.), influențele lor reciproce. ◊ Psihoecologia și e. spirituală cercetează
raporturile dintre indivizii umani într-o anumită ambianță culturală.
Definitia ecologiei
DEX :
• Ecologia - Știință care se ocupă cu studiul relațiilor dintre organisme și ambianța
lor, la nivel de individ, populație sau comunitate.
• Ecologíe - Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul

lor de viață.
• Ecologia - Ramură a biologiei care studiază raporturile dintre organisme și mediul

în care se dezvoltă și trăiesc.
• Ecologie umană = studiul relațiilor dintre fenomenele sociale și spațiile în care sunt
cuprinse.
• Ecologie socială = disciplină sociologică având ca obiect studiul relațiilor omului cu

mediul său, natural și social.
Ce studiază ecologia?
• Ecologia studiază interrelațiile care reglează distribuția și abundența ființelor vii.
• Deoarece este imposibil să studiezi toate interrelațiile planetei, sunt studiate în
principal trei niveluri de integrare:
ECOSISTEM – COMUNITATE – POPULATIE
Ecosistemul este cel mai larg concept dintre cele trei, el cuprinde comunitățile și
în cadrul acestora populațiile.
Populațiile la rândul lor sunt formate din indivizi.

Conform lui Lugo (1982), limitele dintre un ecosistem și altul sunt structurale și nu
reflectă neapărat limitele funcționale dintre două ecosisteme.
Conceptul de ecosistem
Ecosistemul
În grafic, un ecosistem conține

mai multe comunități, iar acestea
la rândul lor mai multe populații.
În cele din urmă, populațiile sunt
formate din mai mulți indivizi ai
unei singure specii.
Aceste concepte pot fi văzute mai bine în Figura nr. 1.

Ecosistemul
• Un ecosistem este un ansamblu de specii diverse care interacționează între ele formând
comunități și cu mediul lor abiotic.
• Include toate elementele fizice, chimice și biologice pentru a susține viața într-un spațiu
dat.
• Este deci unitatea minimă de funcționare a vieții. Cu toate acestea, ecosistemele nu sunt
izolate, ele au relații între ele și se influențează indirect reciproc.
• În majoritatea ecosistemelor este foarte dificil să se stabilească diviziunea exactă între un
ecosistem și ecosistemul adiacent. În aceste ecosisteme, are loc un spațiu de interacțiune
numit ecoton.
• Termenul ecoton descrie zona de tranziție dintre 2 comunități ecologice adiacente
diferite, aici având loc de trai temporar organisme din ambeleecosisteme. Ecotonul
servește drept refugiu pentru specii în caz de alterare a ecosistemelor.
Krebs (1985), definește ecosistemul ca o comunitate biotică și mediul său abiotic,
subliniază că întreaga planetă poate fi considerată ca un singur ecosistem. Un ecosistem
este apoi o unitate structurală formată din diverse componente care, atunci când lucrează
împreună, determină unitatea. Pentru a studia ecosistemele putem defini componentele lor
și determina funcțiile care au loc în interiorul lor.
Ecosistemul
După locul în care se găsesc, ecosistemele sunt în general clasificate în:
• Ecosistemul acvatic este un ecosistem al cărui biotop este strâns legat de
mediul acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite mărimi, de la mări până la
iazuri mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate în:
• ecosisteme acvatice cu apă dulce (lacuri, iazuri);
• ecosisteme acvatice cu apă sărată (mări).[1]
• Ecosistem terestru este un ecosistem, a cărui biotop este strâns legat de
mediul terestru.
• Exemple de ecosisteme terestre sunt:
• pădurile;
• deșerturile;
• stepele;
• savanele;
• câmpiile.
Ecosistemul
O altă clasificare a ecosistemelor:
•ecosistem autotrof - ecosistem în care predomină activitatea plantelor verzi, și care se poate
autosusține.
•ecosistem heterotrof - ecosistem în care predomină activitatea organismelor consumatoare.
•ecosistem tânăr - ecosistem în care producția plantelor verzi întrece consumul organismelor
heterotrofe.
•ecosistem matur - ecosistem în care producția plantelor verzi este aproximativ egală cu cea a
organismelor consumatoare.
•ecosistem natural - ecosistem care a apărut spontan, prin lupta pentru existență a speciilor
vegetale și animale, în care omul nu a avut nici un rol în modificarea densității, abundenței și
diversității organismelor.
•ecosistem antropogen - ecosistem în care intervenția omului este parțială sau totală.
•ecosistem uman - ansamblul planetar în interacțiune al populațiilor umane, împreună cu factorii de
mediu.
Zona de întrepătrundere a două ecosisteme, de exemplu o pășune naturală și un ecosistem agricol,
se numește ecoton.
Totalitatea ecosistemelor formează ecosfera
Ecosistemul
O altă clasificare a ecosistemelor poate fi facuta dupa provenienta lor:
• Ecosistemele sunt naturale și artificiale.
• Ecosisteme naturale:
- terestre ( pădurea );
- acvatic ( lac natural ).
• Ecosisteme artificiale:
- terestre ( livada );
- acvatice ( lac artificial ).
Tipuri de ecosisteme
Întrucât un ecosistem este
alcătuit din ființe vii, are compoziția și
funcțiile sale proprii. Nu există două
ecosisteme la fel, fiecare ecosistem
diferă de celelalte.
• Câteva exemple de ecosisteme :
deșerturi, ecosisteme de păduri
(tropicale, temperate, mangrove,
boreale), ecosisteme marine etc.
Componentele şi configuraţia spaţială a ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelor de pădure

• Ecosistemele de pădure găzduiesc o varietate de organisme vii, cum sunt mamiferele, păsările,
insectele, florile, mușchii și microorganismele. Ele includ și elementele nevii ale solului, aerului
și apei.
• Ecosistemele de pădure pot fi clasificate în funcție de tipul de biom în care se găsesc.
• Termenul de „biom” este un termen care descrie pe larg tipurile similare de vegetație care
acoperă o regiune întinsă.
• Baza generală pentru clasificarea ecosistemelor forestiere în biomuri depinde de localizarea
pădurii într-o regiune caldă, temperată sau rece.
• Este de remarcat faptul că, în cadrul unui ecosistem forestier, caracteristicile specifice variază
considerabil. De exemplu, un ecosistem de pădure tropicală din Brazilia va avea multe specii
native de plante și animale diferite față de un ecosistem de pădure tropicală din Malaezia.
Clasificarea ecosistemelor de pădure
Ecosisteme de pădure tropicală umedă

Pădurile tropicale umede se întâlnesc în anumite regiuni ecuatoriale din sudul și centrul
Americii, Africa subsahariană, sud-estul Asiei și unele insule din Marea Caraibelor și
sudul Oceanului Pacific. Pădurile tropicale umede se caracterizează prin cea mai mare diversitate
a speciilor comparativ cu alte ecosisteme de pe planetă.
Precipitațiile abundente și căldura din tot timpul anului produc o vegetație bogată și
luxuriantă, cu abori care cresc înalți datorită competiției pentru lumină.
Exemple de plante care cresc în pădurile tropicale umede sunt: mușchii, ferigile, plantele
agățătoare, orhideele, bromeliaceele și palmierii.
Numeroase animale din pădurile tropicale umede, cum sunt șerpii, liliecii și maimuțele,
trăiesc în arbori. În ecosistemele de pădure tropicale, descompunerea sustantei organice moarte
area loc cu rapiditate.
Ecosisteme de pădure tropicală

• Pădurile tropicale umede nu sunt sigurele ecosisteme de pădure
prezente în regiunile tropicale. Alte tipuri de păduri tropicale includ
mangrovele și pădurile de foioase (denumite și păduri uscate sau
păduri musonice).
• În funcție de climatul local, o pădure tropicală poate fi formată dintr-un
amestec al acestor tipuri de pădure. De exemplu, unele ecosisteme de
pădure tropicală conțin o combinație între arbori de foioase, care își
pierd frunzele o dată pe an, și arbori veșnic verzi. Aceasta se
datorează, adesea, schimbărilor sezoniere din tiparele precipitațiilor,
așa cum este cazul climatului musonic, în care perioadele secetoase
alternează cu cele bogate în precipitații.
Ecosisteme de pădure temperate
• În regiunile temperate de pe glob, ecosistemele de pădure sunt des întâlnite și pot consta din arbori
de foioase, arbori cu frunze permanent verzi sau o combinație a acestora. Întinderi mari acoperite
cu păduri temperate se găsesc în nord-estul Asiei, în jumătatea estică a Americii de Nord, în vestul
și centrul Europei.
• Temperaturile pot varia mult în cadrul acestor ecosisteme, care prezintă sezoane bine definite.
Speciile de plante includ, printre altele, stejarul, arțarul, salcia, specii de nuc și cucuta, în timp ce
gama animalelor variază de la veveriță la lup și urs.
• O categorie separată de păduri temperate, întâlnită în Pacific Nordwest din S.U.A., vestul Columbiei
Britanice și sudul Alaskăi, este pădurea temperată umedă. Întâlnite în pâlcuri mici și în Chile sau
Australia, aceste păduri diferă de pădurile temperate tipice prin nivelurile ridicate ale precipitațiilor,
care pot cădea sub formă de ploaie sau zăpadă (zăpada este mai frecventă la altitudini mari).
• Umiditatea ridicată a pădurilor temperate umede permite dezvoltarea la nivelul solului și pe scoarța
copacilor a unei vegetații luxuriante – mușchi, ferigi și licheni. Deși coniferele domină aceste tipuri
de pădure, în aceste ecosisteme se întâlnesc și unele specii de foioase. La fel ca pădurile tropicale
umede, pădurile temperate umede au o biomasă ridicată, însă diversitatea speciilor este mai
redusă.
Ecosistemele de pădure boreală

• Pădurile boreale se situează între etajul pădurilor temperate și tundra arctică. Cunoscute
și sub denumirea de taiga, ecosistemele de pădure boreală constau aproape în totalitate
din conifere (arbori cu frunze veșnic verzi), cum sunt pinul, molidul, bradul și zada.
• Speciile de animale din pădurile boreale includ iepurele, elanul, vulpea, caribu, ursul etc.
Insectele sunt prolifice în timpul verii boreale și numeroase păsări, printre care păsările de
apă, migrează în regiunile boreale pentru a se hrăni cu insecte.
• Cele mai întinse ecosisteme de păduri boreale din lume se întâlnesc în Siberia, apoi în
Scandinavia, Canada și Alaska.
Ecosistemele agvatice
• Ecosistemele acvatice sunt medii de viață care includ apa ca element principal și susțin o
varietate de organisme vii. Aceste ecosisteme pot fi împărțite în două categorii principale:
ecosisteme acvatice dulci și ecosisteme acvatice marine.
1.Ecosisteme Acvatice Dulci:
1. Ape Curgătoare (Râuri și Pâraie): Zonele de apă care curg, cum ar fi râurile și
pâraiele, reprezintă ecosisteme acvatice dulci. Acestea sunt adesea bogate în
biodiversitate și susțin diverse specii de plante și animale.
2. Ape Stătătoare (Lacuri și Bălți): Lacurile, bălțile și mlaștinile sunt exemple de
ecosisteme acvatice dulci stătătoare. Aceste zone pot varia în dimensiune și pot oferi
habitat pentru o varietate de viețuitoare.
2.Ecosisteme Acvatice Marine:
1. Oceane și Mări: Oceanele și mările acoperă cea mai mare parte a suprafeței
Pământului și sunt ecosisteme acvatice marine majore. Acestea susțin o varietate
impresionantă de viață marină, inclusiv pești, mamifere marine, nevertebrate și alge.
2. Recife de Corali: Recifele de corali sunt ecosisteme acvatice complexe și bogate în
biodiversitate. Coraliile, care sunt organisme vii, formează structuri recifale care oferă
adăpost și hrană pentru numeroase specii marine.
Caracteristici cheie ale ecosistemelor acvatice includ:

• Lumea Subacvatică: Majoritatea viețuitoarelor din ecosistemele acvatice sunt
adaptate la viața subacvatică. Aceasta include plantele acvatice, peștii,
nevertebratele acvatice și mamiferele marine.
• Ciclul Apei: Ciclul apei este esențial în ecosistemele acvatice, iar schimbul continuu
de apă între atmosferă, sol și apele acvatice are un impact semnificativ asupra
funcționării acestora.
• Diversitate Biologică: Ecosistemele acvatice adăpostesc o diversitate remarcabilă
de specii, fiecare având rolul său în echilibrul și funcționarea ecosistemului.
• Rol Ecologic și Economic: Ecosistemele acvatice oferă o serie de servicii
ecosistemice, precum purificarea apei, reglarea climatului, furnizarea de hrană și
habitat pentru numeroase specii, precum și susținerea activităților economice
umane, cum ar fi pescuitul.
• Gestionarea și conservarea ecosistemelor acvatice sunt cruciale pentru menținerea
echilibrului ecologic global și pentru a asigura sustenabilitatea resurselor acvatice.
ECOSISTEME ANTROPICE
Un ecosistem antropic, cunoscut și sub denumirea de ecosistem uman sau ecosistem antropogen, este un
tip de ecosistem care este puternic influențat și modelat de activitățile umane. Acest tip de ecosistem se dezvoltă în
jurul comunităților umane și este rezultatul interacțiunilor complexe dintre factorii biotici și abiotici modificați de
intervenția umană.
• Caracteristici ale ecosistemelor antropice includ:
1. Urbanizare: Zonele urbane și suburbiile sunt exemple clasice de ecosisteme antropice. Dezvoltarea urbană
implică modificări semnificative ale mediului natural, cu construcția de clădiri, drumuri, infrastructură, și alte
schimbări care afectează biodiversitatea și ciclurile ecologice.
2. Agricultură: Ecosistemele agricole sunt, de asemenea, exemple de ecosisteme antropice. Practicile agricole, cum
ar fi cultivarea plantelor, creșterea animalelor și utilizarea de pesticide sau fertilizatori, au un impact semnificativ
asupra mediului și a sistemelor ecologice.
3. Ecosisteme industriale: Zonele industriale, cum ar fi cele cu fabrici, uzine și infrastructură industrială, reprezintă
un alt tip de ecosistem antropic. Activitățile industriale pot avea efecte asupra calității aerului, apei și solului.
4. Ecosisteme suburbane: Zonele suburbane, care reprezintă o zonă intermediară între mediul urban și cel rural, au
propriile caracteristici distincte și pot prezenta modificări semnificative ale peisajului și ale biodiversității.
5. Infrastructură umană: Orice construcții sau proiecte de infrastructură create de oameni, precum baraje, canale, și
drumuri, pot duce la formarea unor ecosisteme antropice specifice.
Important de RETINUT că ecosistemele antropice adesea prezintă provocări semnificative legate de
conservarea biodiversității, calitatea mediului și sustenabilitate. Gestionarea adecvată a acestor ecosisteme impune
luarea în considerare a impactului activităților umane și implementarea practicilor durabile pentru a minimiza
efectele negative asupra mediului.
Componența și funcționarea ecosistemelor
Componentele unui ecosistem :
1. Substanțe anorganice; alcătuiesc partea abiotică a ecosistemului, la ființele vii sunt prezente în cantități mici.
Substanțele anorganice sunt dioxidul de carbon (CO2), apa (H2O), oxigenul (O2), fosforul (P), azotul (N2) și unele săruri.
Substanțele anorganice au o mare influență asupra celorlalte componente ale ecosistemului și asupra distribuției ființelor vii.
2. Compuși organici; alcătuiesc componentele vii ale ecosistemului. Toți compușii organici au carbon în compoziția lor.
Carbonul este în majoritatea cazurilor combinat cu hidrogen, oxigen, azot și/sau sulf. Compușii organici sunt clorofila, grăsimile,
proteinele, carbohidrații, detritus, etc.
3. Factori fizici de mediu; Toți sunt factori climatici, cum ar fi fulgerele, tunetele, precipitatiile și calitatea luminii.
4. Producători; organisme care efectuează procese de sinteză. Ele transformă substanțele anorganice în compuși
organici. Plantele sunt producătoare în cazul ecosistemelor terestre, macroalgele și fitoplanctonul (microalgele) în cazul
ecosistemelor acvatice.
5. Consumatori; Sunt organisme care se hrănesc cu alte organisme sau cu materie organică. În acest fel ei profită de
sinteza efectuată de alte organisme. Căprioarele, veverițele, urșii, peștii și zooplanctonul sunt consumatori. Consumatorii primari
sunt cei care se hrănesc cu organisme antotrofe, consumatorii secundari, pe de altă parte, se pot hrăni doar cu heterotrofe.
6. Descompunatori (detritivori si degradanti); sau organisme care efectuează procese de descompunere a materiei
organice moarte. Detritivorele încep procesul de descompunere prin reducerea dimensiunii materiei moarte. Degradatorii
transformă substanțele organice în substanțe anorganice. Majoritatea degradanților sunt organisme microscopice, inclusiv ciuperci
și bacterii care descompun materia organică.
Procese care au loc în cadrul unui ecosistem
Procesele care au loc în cadrul unui ecosistem sunt variate și interconectate,

contribuind la menținerea echilibrului și a funcționării corespunzătoare a acestuia.
• 1. Fotosinteza; efectuata numai de plante, macroalge și fitoplancton (microalge).
• C6H12O6 - celuloza
Procese care au loc în cadrul unui ecosistem
1. Respirația:
• Atât plantele, cât și animalele efectuează respirația pentru a obține energie din
glucoză și pentru a elibera dioxid de carbon în atmosferă.
• Ecuatia chimica a respirației este asemănătoare cu cea a fotosintezei, dar în
sens invers.
2. Decompunerea:
• Organismele decompunnatoare, cum ar fi bacteriile și fungii, descompun
materialele organice moarte în substanțe minerale.
• Acest proces reciclează substanțele nutritive înapoi în sol, permițând altor
organisme să le utilizeze.
3. Ciclul nutrienților:
• Elemente precum carbonul, azotul, fosforul și altele sunt ciclate între
componentele biotice și abiotice ale ecosistemului.
• Organismele preiau nutrienții din mediu, le utilizează pentru creștere și activități
metabolice, iar apoi acești nutrienți sunt returnați în mediu prin moartea și
descompunerea organismelor.
COMUNITATE
• COMUNITATE Ansamblu de populații de diferite specii care trăiesc într-o

zonă sau habitate date și care interacționează între ele.
• Conceptul de comunitate este mai restrâns decât cel de ecosistem și
implică în mod necesar o locație geografică comună și funcții comune între
membrii săi. Cu toate acestea, comunitatea nu este independentă de
ecosistem; De foarte multe ori comunitatea nu are limite strict definite.
• Organismele care locuiesc într-un buștean putrezit sau plantele dintr-o
râpă uscată de pădure sunt două exemple de comunități. Orice schimbare
care afectează sau favorizează o comunitate are un impact asupra tuturor
membrilor ei, motiv pentru care studiul unei comunități reflectă situația
organismelor care o alcătuiesc.
COMUNITATE
În cadrul unui ecosistem, termenul "comunitate" se referă la totalitatea populațiilor de organisme
care locuiesc și interacționează într-o anumită zonă geografică. Comunitatea este compusă din diferite specii
de plante, animale, fungi, bacterii și alte organisme care coexistă și interacționează într-un mod complex.
Caracteristicile comunitatilor sunt:
1. Diversitatea Biologică: Comunitatea unui ecosistem poate să includă o varietate de specii diferite, de la
plante și animale, până la organisme microscopice. Această diversitate biologică este esențială pentru
menținerea sănătății și stabilității ecosistemului.
2. Interacțiuni: Organismele dintr-o comunitate interacționează în diverse moduri, inclusiv prin competiție
pentru resurse, colaborare în relații simbiotice, prădare și predare, polenizare și multe altele. Aceste
interacțiuni contribuie la dinamica și funcționarea ecosistemului.
3. Adaptări și Specializări: Organismele dintr-o comunitate dezvoltă adesea adaptări specifice mediului lor,
ceea ce le permite să supraviețuiască și să prospere în acel habitat. Aceste adaptări pot varia de la
caracteristici fizice la comportamentale.
4. Lanțuri Trofice și Rețele Trofice: Organismele din comunitate sunt interconectate prin lanțuri trofice, care
arată fluxul de energie și materie în cadrul ecosistemului. Rețelele trofice arată complexitatea și
diversitatea interacțiunilor alimentare.
5. Schimburi de Nutrienți: Comunitatea contribuie la ciclurile de nutrienți în ecosistem prin procese precum
fotosinteza, respirația, descompunerea și reciclarea materiilor organice.
COMUNITATE
Pe scurt aracteristicile comunitatilor sunt:

• Diversitatea speciilor.
• Structura și formele de creștere; determinate de forma speciei şi de spaţiul pe care
acestea îl ocupă în cadrul comunităţii.
• Dominanța speciei.
• Abundența relativă; numărul de indivizi din aceeași specie față de numărul total de
indivizi din toate speciile care alcătuiesc comunitatea.
• Structura trofică; relațiile dintre specii în cadrul unui lanț trofic.
Comunitatea este un element esențial al ecosistemului și influențează și este influențată de
mediul său. Perturbările în comunitate, precum schimbările în disponibilitatea resurselor
sau introducerea speciilor străine, pot avea efecte semnificative asupra întregului
ecosistem. Studierea structurii și dinamicii comunităților este importantă pentru
înțelegerea funcționării ecosistemelor și pentru gestionarea sustenabilă a acestora.
POPULAȚIA
• Krebs (1985) definește populația ca un grup de organisme din aceeași

specie care ocupă un spațiu dat la un moment dat, înțelegând o
specie ca un ansamblu de organisme5 care pot face schimb de
informații genetice între ele.
• Populațiile nu sunt statice și se schimbă în timp, ele se pot adapta la
schimbări, pot evolua sau dispărea. Exemple sunt populația de lei de
mare din Punta de San Juan de Marcona, populația de țestoase
acvatice (taricayas) din râul Manu sau populația umană din Peru,
toate acestea se modifică în timp.
POPULAȚIA
Într-un ecosistem, termenul "populație" se referă la totalitatea indivizilor de aceeași specie care
trăiesc într-o anumită zonă și interacționează între ei. O populație este alcătuită din indivizi ai aceleiași specii
care împărtășesc un anumit habitat și sunt capabili de a se reproduce între ei.
• Caracteristici ale populațiilor în cadrul ecosistemului:
1. Specii: Populația se referă la membrii aceleiași specii. O specie este definită ca un grup de organisme care
pot să se reproducă între ele și să producă urmași viabili și fertili.
2. Distribuție și Densitate: Populația poate ocupa anumite arii geografice în cadrul ecosistemului. Distribuția
sa poate varia de la uniformă la aleatorie sau concentrată în anumite zone. Densitatea populației indică
numărul de indivizi pe unitatea de suprafață sau de volum.
3. Creștere și Declin: Dinamica populației include aspecte legate de creștere (prin naștere și migrație) și declin
(prin deces și emigrare). Rata de creștere a populației poate influența echilibrul general al ecosistemului.
4. Factori de Reglare: Populațiile sunt influențate de factori biotici (cum ar fi competiția pentru resurse și
interacțiunile cu alte organisme) și factori abiotici (cum ar fi condițiile meteorologice și disponibilitatea
resurselor).
5. Adaptare și Evoluție: Membrii unei populații pot dezvolta adaptări specifice mediului lor în timp, iar
schimbările genetice în cadrul populației pot duce la evoluție pe termen lung.
6. Rol Ecologic: Populațiile își îndeplinesc un anumit rol în ecosistem prin participarea la lanțurile trofice,
ciclurile nutrienților și alte interacțiuni ecologice.
Studiul populațiilor în cadrul ecosistemelor este esențial pentru înțelegerea dinamicii acestora și pentru
elaborarea unor strategii de conservare și gestionare sustenabilă a biodiversității. Este important să se
monitorizeze sănătatea și comportamentul populațiilor pentru a gestiona corect resursele și pentru a preveni
dezechilibrele ecologice.
POPULAȚIA
Populatia se caracterizeaza prin:
• Densitatea
• Rata natalității
• Mortalitatea
• Imigrația
• Emigrația
• Distribuția pe vârstă
• Raportul sexe
• Compoziția genetică
• Modele de distribuție
Habitat
Habitatul într-un ecosistem reprezintă locul fizic sau mediul
specific în care o anumită specie sau populație de organisme trăiește și
își desfășoară activitățile. Habitatul furnizează condițiile de trai necesare
pentru a asigura supraviețuirea, creșterea și reproducerea organismelor
dintr-o anumită specie. Un habitat poate varia de la un mic petic de
pământ la un întreg ecosistem, precum o pădure, un lac sau un deșert.
Studiul habitatelor este important pentru conservarea

biodiversității și gestionarea durabilă a ecosistemelor. Protejarea și
restaurarea habitatelor sunt strategii cheie pentru menținerea sănătății
și echilibrului ecosistemelor.
Habitat
Caracteristicile cheie ale unui habitat sunt:
1.Factori Abiotici: Acești factori includ condițiile fizice și chimice ale mediului, cum ar fi
temperatura, umiditatea, lumină solară, solul și compoziția chimică a apei. Acești factori
abiotici influențează distribuția și diversitatea speciilor în habitat.
2.Factori Biotici: Organismele vii care împart același habitat sunt parte a factorilor biotici.
Interacțiunile dintre specii, cum ar fi relațiile de pradă-prădător, competiția pentru
resurse și relațiile simbiotice, sunt aspecte esențiale ale factorilor biotici.
3.Resurse și Hrană: Habitatul furnizează resursele necesare pentru hrănire și
supraviețuire. Aceste resurse pot include plante, animale, apă, adăpost și altele.
4.Adaptări Specifice: Organismele dezvoltă adesea adaptări specifice pentru a se potrivi
cu condițiile din habitatul lor. De exemplu, speciile de plante și animale dintr-un deșert
pot avea adaptări pentru a face față temperaturilor ridicate și lipsei de apă.
5.Condiții Favorabile pentru Reproducere: Habitatul furnizează condițiile necesare pentru
ca organisme să se reproducă cu succes și să își mențină populațiile.
6.Mobilitate: Habitatul poate varia în ceea ce privește dimensiunea și gradul de
fragmentare. Pentru a asigura supraviețuirea pe termen lung, un habitat trebuie să ofere
suficient spațiu și conectivitate pentru mișcarea și migrarea organismelor.
CURS 2
Ecologie si Protectia Medioului
• Biocenoza.
• Structura trofica a ecosistemelor.
• Reţelele, nivelele şi piramidele trofice.
• Funcţiile şi dinamica ecosistemelor
Biocenoza
Biocenoza, sau comunitatea biotică, într-un ecosistem reprezintă totalitatea organismelor vii
dintr-o anumită zonă geografică care interacționează între ele.
Aceasta include toate speciile de plante, animale, fungi, bacterii și alte organisme care locuiesc
și interacționează într-un ecosistem specific.
Studiul biocenozei în cadrul ecosistemului este important pentru înțelegerea relațiilor și
interacțiunilor dintre organisme, precum și pentru evaluarea sănătății și stabilității ecosistemului.
Factori precum schimbările climatice, poluarea și perturbările umane pot afecta compoziția și
funcționarea biocenozei, subliniind necesitatea conservării și gestionării sustenabile a ecosistemelor.
Biocenoza include:
1. Diversitate Biologică
2. Interacțiuni Biologice
3. Lanțuri Trofice și Rețele Trofice
4, Adaptări la Mediu
5 Schimbul de Materie și Energie
Biocenoza
1.Diversitate Biologică: Biocenoza este caracterizată prin varietatea de specii care coexistă într-un ecosistem.
Această diversitate biologică este esențială pentru stabilitatea și funcționarea sănătoasă a ecosistemului.
2.Interacțiuni Biologice: Organismele din cadrul biocenozei interacționează în diverse moduri, inclusiv prădare și
prădătorie, competiție pentru resurse, simbioză și altele. Aceste interacțiuni sunt cruciale pentru dinamica și
evoluția comunităților biotice.
3.Lanțuri Trofice și Rețele Trofice: Organismele din biocenoză sunt interconectate prin lanțuri trofice, reflectând
fluxul de energie și materie în cadrul ecosistemului. Rețelele trofice ilustrează complexitatea interacțiunilor
alimentare dintre diferite specii.
4.Adaptări la Mediu: Organismele din biocenoză dezvoltă adaptări specifice la mediul lor, inclusiv caracteristici
fizice, comportamentale și fiziologice, pentru a supraviețui și a se reproduce cu succes în acel mediu specific.
5.Schimb de Materie și Energie: Biocenoza contribuie la ciclurile de materie și energie în ecosistem, de la
fotosinteză la decompoziție. Organismele preiau și transformă materiile și energia într-un mod care menține
echilibrul în ecosistem.
Structura trofica a ecosistemelor

Structura trofică a unui ecosistem se referă la organizarea și interacțiunile dintre organisme
în funcție de modul în care acestea obțin hrana și energia. Ecosistemele sunt organizate în nivele
trofice, care reflectă poziția unui organism în lanțurile trofice sau rețelele trofice.
Rețelele trofice, care sunt mai complexe decât simplele lanțuri trofice, reflectă interacțiunile
multiple dintre diferitele specii dintr-un ecosistem. Ele pot implica diverse specii de producători și
consumatori, oferind astfel o imagine mai completă a fluxului de energie și materie în cadrul
ecosistemului.
• Structura trofică nu este statică și poate varia în funcție de condițiile locale și de schimbările în
ecosistem. De asemenea, într-un ecosistem sănătos, această structură trofică este echilibrată și
menținută prin interacțiunile complexe dintre specii. Perturbările semnificative sau perturbările în
această structură pot avea consecințe asupra sănătății și funcționării ecosistemului.
De obicei sunt trei niveluri trofice principale într-un ecosistem:
1.Producători (Nivelul Trofic Primar):
1. Aceasta este prima treaptă a structurii trofice.
2. Producătorii sunt organisme fotosintetice, cum ar fi plantele și algele, care transformă energia solară în
energie chimică prin fotosinteză.
3. Producătorii produc propriile lor resurse alimentare și sunt la baza lanțurilor trofice.
2.Consumatori (Nivelul Trofic Secundar și Ulterior):
1. Consumatorii sunt organisme care se hrănesc cu producători sau cu alți consumatori.
2. Consumatorii primari sunt herbivorele, care mănâncă plante și alge.
3. Consumatorii secundari sunt carnivorele, care se hrănesc cu consumatori primari.
4. Consumatorii terțiari sunt carnivore care se hrănesc cu alți carnivore.
5. Consumatorii pot fi clasificați în funcție de rolul lor trofic în lanțurile trofice.
3.Descompunători (Descompunatori):
1. Descompunătorii sunt organisme care descompun și reciclează materialele organice moarte și resturile
în substanțe minerale.
2. Exemple includ bacterii, fungi și unele nevertebrate.
3. Descompunătorii joacă un rol crucial în ciclurile de nutrienți, aducând înapoi substanțe nutritive în sol
sau în apa din ecosistem.
Reţelele, nivelele şi piramidele trofice.
Ecologia studiază interacțiunile complexe dintre organisme și mediu, iar una dintre structurile
fundamentale pentru înțelegerea acestor interacțiuni este reprezentată de rețelele, nivelele și
piramidele trofice.
Aceste concepte furnizează un cadru teoretic esențial pentru a analiza modul în care energia și
materia se transferă în cadrul ecosistemelor și cum organisme diferite ocupă diferite poziții în lanțurile
trofice.
• I. Rețelele Trofice:
• II. Nivelele Trofice:
• III. Piramidele Trofice:
• IV. Importanța Conceptelor:

• I. Rețelele Trofice:
Rețelele trofice reprezintă interconexiunile complexe dintre organisme într-un
ecosistem. Ele evidențiază interdependența dintre producători, consumatori și
descompunători și arată că multiple lanțuri trofice se întrepătrund în cadrul ecosistemului.
Această perspectivă oferă o imagine holistică a fluxului de energie și materie.
• II. Nivelele Trofice:
Nivelele trofice reprezintă pozițiile ocupate de organisme în lanțurile trofice. Aceste
nivele includ producători (nivelul trofic primar), consumatori primari (nivelul trofic secundar),
consumatori secundari (nivelul trofic terțiar) și așa mai departe. Descompunătorii ocupă un
nivel trofic distinct. Înțelegerea acestor nivele trofice ajută la evaluarea fluxului de energie și a
relațiilor alimentare.
• III. Piramidele Trofice:
Piramidele trofice reprezintă o modalitate de a vizualiza cantitatea de energie sau
materie la fiecare nivel trofic într-un ecosistem. Piramidele energetice ilustrează pierderile de
energie pe măsură ce aceasta este transferată de la un nivel trofic la altul. Piramidele
biomasei și ale numărului de organisme oferă perspective asupra cantității de materie
organică sau a numărului de organisme la fiecare nivel trofic.
IV. Importanța Conceptelor:
1. Înțelegerea Fluxului de Energie: Aceste concepte oferă o modalitate accesibilă de a
explora cum energia și nutrienții se deplasează prin ecosisteme, evidențiind importanța
fotosintezei în transferul de energie de la soare la producători și, ulterior, la consumatori.
2. Analiza Ierarhiilor Alimentare: Piramidele trofice ajută la evidențierea relațiilor ierarhice
dintre organisme în cadrul unui ecosistem, facilitând înțelegerea modului în care hrană și
resursele sunt distribuite.
3. Evaluarea Stabilității Ecosistemelor: Aceste concepte oferă instrumente esențiale pentru
evaluarea stării de sănătate și stabilitate a ecosistemelor, permițând ecologilor să
monitorizeze schimbările și să identifice potențialele perturbări.
• Concluzie:
Rețelele, nivelele și piramidele trofice sunt instrumente esențiale în cadrul ecologiei,
furnizând cadre conceptuale puternice pentru explorarea structurilor și interacțiunilor din
cadrul ecosistemelor. Aceste concepte nu numai că contribuie la înțelegerea funcționării
ecosistemelor, dar și facilitează gestionarea și conservarea acestora în fața schimbărilor
mediului și intervențiilor umane.
Funcţiile şi dinamica ecosistemelor
1. Funcțiile Ecosistemelor:
1.1 Producția Primară:
Definiție: Procesul prin care plantele și alte organisme fotosintetice transformă energia
solară în materie organică.
Rol: Furnizează sursele de hrană și energie pentru întreaga comunitate biotică.
1.2 Ciclurile Biogeochimice:
Definiție: Reciclarea elementelor esențiale, cum ar fi carbonul, azotul și fosforul, în cadrul
ecosistemului.
Rol: Menține echilibrul nutrienților și susține procesele biologice.
1.3 Habitat și Adăpost:
Definiție: Furnizează spații de trai și protecție pentru diferite specii de organisme.
Rol: Asigură diversitatea biologică și contribuie la stabilirea echilibrului ecologic.
1.4 Reglarea Climatului:
Definiție: Capacitatea ecosistemelor de a influența condițiile meteorologice locale prin
schimbul de căldură și umiditate.
Rol: Contribuie la reglarea temperaturii și a altor parametri climatici.
Funcţiile şi dinamica ecosistemelor
2. Dinamica Ecosistemelor:
2.1 Succesiunea Ecologică:
Definiție: Schimbările în compoziția și structura comunităților biotice în timp.
Proces: De la stadii pionierat la stadii climax, în urma perturbărilor sau modificărilor de mediu.
2.2 Interacțiuni Biotice și Abiotice:
Definiție: Relațiile dintre organisme (prădător-pradă, simbioză) și influențele mediului non-vii (factori
abiotici).
Rol: Modelează distribuția și comportamentul organismelor în cadrul ecosistemului.
2.3 Lanțuri Trofice și Rețele Trofice:
Definiție: Lanțurile trofice reprezintă succesiunea de organisme care se hrănesc una cu alta, în timp ce
rețelele trofice arată interconexiunile complexe dintre lanțuri trofice.
Rol: Transferul eficient al energiei și materiei în cadrul ecosistemului.
2.4 Dinamica Populațiilor:
Definiție: Modificările în dimensiunea și structura populațiilor de organisme.
Factori: Rata nașterilor, a morților și migrația influențează dinamica populațiilor.
Concluzie:
Funcțiile și dinamica ecosistemelor reflectă complexitatea și interdependența vieții în mediul
înconjurător. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru conservarea biodiversității și pentru gestionarea
sustenabilă a resurselor naturale. Prin studiul funcțiilor și dinamicii ecosistemelor, putem contribui la menținerea
echilibrului și sănătății globale a planetei noastre.
CURS nr. 4 ,5,6,7.
ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI
2023
Curs nr 4 - Mediu general de nivel global;
- Subdiviziuni teritoriale ;
- Tipuri de mediu ;
- Structura şi integritatea mediului.
Curs nr. 5 - Factorii ecologici şi legile lor de acţiune.
Curs nr. 6 - Clasificarea tipurilor de poluare ;

- Agenti poluanti ;
- Caracteristicile poluantilor .
Curs nr. 7- Influenta poluarii asupra organismelor vii.

CURS nr. 4 ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI
Mediu general de nivel global
Subdiviziuni teritoriale
Tipuri de mediu
Structura şi integritatea mediului.
2023
Generalităţi despre mediu şi poluare
Mediu general de nivel global

• Se referă la mediul global în care trăim, cuprinzând toate aspectele mediului
natural și social la nivel mondial. Acesta poate include probleme legate de
mediu precum schimbările climatice, poluarea, biodiversitatea, resursele
naturale, dar și aspecte sociale, economice și politice care afectează mediul
global, precum economia globală, migrația, conflictele internaționale și
politica globală.
• În contextul schimbărilor climatice și al problemelor legate de mediu,
termenul "mediu general de nivel global" se referă adesea la aspectele
planetare care ne afectează cu toții și necesită eforturi globale pentru a le
aborda.
• Acesta poate include acțiuni pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră, conservarea resurselor naturale, protejarea biodiversității și
cooperarea la nivel mondial pentru a gestiona problemele legate de mediu.
Subdiviziuni teritoriale
• Subdiviziunile teritoriale reprezintă diviziunile mai mici ale unui
teritoriu sau țări mai mari în unități administrative, geografice sau
politice mai mici
Aceste subdiviziuni pot varia considerabil în funcție de țară sau

regiune și pot fi denumite diferit. În general, ele servesc la
organizarea administrativă a unei țări sau regiuni în unități mai mici
pentru a facilita administrarea, guvernarea și colectarea de date
statistice.
Subdiviziuni teritoriale administrative sau

politice
Exemple de subdiviziuni teritoriale administrative:
1.Județe sau Provincii: Acestea sunt subdiviziunile teritoriale principale ale multor
țări, cum ar fi România sau Canada. Fiecare județ sau provincie are propriile sale
autorități și guvernare locală.
2.Comune sau Municipalități: Acestea sunt subdiviziuni ale județelor sau
provinciilor și pot include orașe, orașe mici sau sate. Ele au propriile consilii și
primari care se ocupă de problemele locale.
3.Districte sau Sectoare: În unele țări, județele sau provinciile pot fi împărțite în
districte sau sectoare, cum ar fi New York City, care are cinci sectoare distincte,
sau Delhi, care are mai multe districte.
4.Comitat sau Parohie: Acestea sunt denumiri comune pentru subdiviziunile
teritoriale în unele țări, cum ar fi Regatul Unit (unde sunt numite comitate sau
parohii) sau Statele Unite (unde sunt numite comitate).
5.Regiuni sau Teritorii Autonome: Unele țări au subdiviziuni mai mari, precum
regiuni sau teritorii autonome, care pot avea un anumit grad de autonomie în
ceea ce privește guvernarea lor.
Subdiviziuni teritoriale POLITICE

Exemple de subdiviziuni teritoriale administrative:
1.Județe sau Provincii: Acestea sunt subdiviziunile teritoriale principale ale multor
țări, cum ar fi România sau Canada. Fiecare județ sau provincie are propriile sale
autorități și guvernare locală.
2.Comune sau Municipalități: Acestea sunt subdiviziuni ale județelor sau
provinciilor și pot include orașe, orașe mici sau sate. Ele au propriile consilii și
primari care se ocupă de problemele locale.
3.Districte sau Sectoare: În unele țări, județele sau provinciile pot fi împărțite în
districte sau sectoare, cum ar fi New York City, care are cinci sectoare distincte,
sau Delhi, care are mai multe districte.
4.Comitat sau Parohie: Acestea sunt denumiri comune pentru subdiviziunile
teritoriale în unele țări, cum ar fi Regatul Unit (unde sunt numite comitate sau
parohii) sau Statele Unite (unde sunt numite comitate).
5.Regiuni sau Teritorii Autonome: Unele țări au subdiviziuni mai mari, precum
regiuni sau teritorii autonome, care pot avea un anumit grad de autonomie în
ceea ce privește guvernarea lor.
Subdiviziuni teritoriale gografice

• Subdiviziunile teritoriale geografice reprezintă diviziunile unui teritoriu sau a
unei regiuni în unități mai mici bazate pe caracteristici geografice sau naturale.
Aceste subdiviziuni au de obicei un scop de studiu sau administrativ și pot ajuta
la înțelegerea și gestionarea teritoriului respectiv.
• Subdiviziunile teritoriale geografice sunt utile pentru cercetări științifice,
planificare urbană, conservarea mediului și dezvoltarea durabilă a teritoriului.
Acestea pot varia în funcție de obiectivele și nevoile specifice ale unei regiuni
sau țări și pot fi utilizate pentru a gestiona resursele naturale, proteja mediul și
planifica dezvoltarea teritorială în mod sustenabil.

Exemple:
1.Bazine hidrografice: Teritoriul poate fi împărțit în bazine hidrografice, adică zone

delimitate de cursurile de apă sau râuri. Această subdiviziune poate fi importantă
pentru gestionarea resurselor de apă, protejarea mediului și dezvoltarea infrastructurii.
2.Lanțuri montane: În regiunile montane, teritoriul poate fi divizat în lanțuri montane sau
munți individuali. Această subdiviziune este utilă pentru studiul geologiei, biodiversității
montane și planificarea turismului.
3.Ecosisteme și habitate naturale: Teritoriul poate fi împărțit în funcție de tipurile de
ecosisteme și habitate naturale. De exemplu, păduri, mlaștini, deșerturi sau zone
umede pot fi subdiviziuni geografice importante pentru conservarea biodiversității.

Exemple:
3 Climă și zone climatice: Divizarea teritoriului în funcție de caracteristicile
climatice poate ajuta la evaluarea riscurilor naturale precum inundații, secetă și
schimbările climatice. Acest lucru poate ajuta și la dezvoltarea strategiilor de
adaptare la climă.
4 Bioregiuni: Bioregiunile reprezintă subdiviziuni geografice bazate pe
caracteristicile biogeografice, cum ar fi distribuția speciilor și ecosistemelor.
Această divizare poate fi importantă pentru conservarea biodiversității și
managementul resurselor naturale.
5 Zone de risc seismic sau vulcanic: În regiunile cu activitate seismică sau
vulcanică, teritoriul poate fi subdivizat în funcție de zonele de risc seismic sau
vulcanic, pentru a planifica măsuri de prevenire a dezastrelor și gestionarea
riscurilor.
Tipuri de mediu
1.Mediul natural:
• Mediul terestru: Acesta include toate elementele de pe suprafața
Pământului, cum ar fi solul, relieful, vegetația și ecosistemele terestre.
• Mediul acvatic: Acesta include toate corpurile de apă, precum
oceanele, mări, râurile, lacurile și ecosistemele acvatice.
• Mediul atmosferic: Acesta se referă la compoziția și calitatea aerului,
precum și la procesele meteorologice și climatice.
Tipuri de mediu
2 Mediul construit: Acesta reprezintă mediul creat de oameni și include

orașe, clădiri, infrastructură, drumuri și amenajări urbane.
3 Mediul antropic: Acesta se referă la influența și impactul uman asupra
mediului în general, care poate avea efecte pozitive sau negative asupra
ecosistemelor și resurselor naturale.
4 Mediul de locuit: Acesta este mediul în care oamenii trăiesc și includ
aspecte precum locuințele, facilitățile publice, zonele rezidențiale și
comunitățile.
Tipuri de mediu
5 Mediul de lucru: Acesta se referă la mediul în care oamenii își desfășoară
activitatea profesională, inclusiv birourile, fabricile, șantierele de construcții și
mediile de lucru specializate.
6 Mediul social: Acesta se referă la mediul în care interacțiunile sociale au
loc, inclusiv școli, instituții de sănătate, comunități și instituții culturale.
7 Mediul virtual: Acesta include mediul online și digital, cum ar fi internetul,
rețelele sociale, platformele digitale și tehnologia informației și
comunicațiilor.
8 Mediul rural: Acesta se referă la zonele neurbane și poate include sate,
zone agricole, pășuni și păduri.
9 Mediul subteran: Acesta se referă la mediul sub suprafața Pământului și
include apele subterane, peșteri și formațiuni geologice.
10 Mediul extraterestru: Acesta se referă la mediul din afara Pământului,
precum spațiul cosmic și alte planete sau corpuri cerești.
Structura și integritatea mediului

Structura și integritatea mediului se referă la organizarea și
funcționarea adecvată a componentelor mediului, precum solul, apa,
aerul și ecosistemele, pentru a menține un mediu sănătos și echilibrat.
Aceasta implică menținerea resurselor naturale, conservarea
biodiversității și asigurarea protecției mediului împotriva degradării și
poluării.
Biodiversitatea: Este esențială pentru structura și integritatea

mediului. Diversitatea biologică include varietatea de specii de plante,
animale și microorganisme, precum și diversitatea genetica și
diversitatea ecosistemelor. O biodiversitate bogată susține funcționarea
sănătoasă a ecosistemelor, contribuind la servicii ecologice precum
polenizarea culturilor, purificarea apei și controlul dăunătorilor.
Ciclurile naturale: Structura mediului este strâns legată de

circulația substanțelor chimice în ciclurile naturale. Ciclurile esențiale
precum ciclul carbonului, ciclul azotului și ciclul apei trebuie să fie
echilibrate pentru a menține mediul în stare sănătoasă. Dezechilibrul
acestor cicluri poate duce la schimbări climatice, poluare și distrugerea
habitatelor.

1. Apa dulce: Apele dulci reprezintă o parte esențială a mediului și a vieții pe
Pământ. Protejarea calității apei, conservarea resurselor de apă dulce și
gestionarea durabilă a acestora sunt elemente cheie pentru integritatea
mediului.
2. Solul: Solul este un element fundamental al mediului care susține viața
vegetală și are un rol crucial în producția alimentară. Protejarea solurilor de
eroziune, poluare și degradare este esențială pentru menținerea integrității
mediului.
3. Aerul: Calitatea aerului și compoziția acestuia sunt critice pentru
sănătatea umană și a ecosistemelor. Controlul emisiilor de poluanți și
gestionarea adecvată a calității aerului sunt esențiale pentru menținerea
integrității mediului.
4. Ecosistemele sălbatice: Ecosistemele naturale joacă un rol crucial în
menținerea structurii și integrității mediului. Conservarea și restaurarea
acestor ecosisteme, precum pădurile, zonele umede, mlaștinile și recifurile
de corali, sunt importante pentru a proteja mediul.

7. Legislația și politicile de mediu: Guvernele și organizațiile
internaționale adoptă legi și politici pentru a proteja mediul și a
menține structura și integritatea acestuia. Aceste legi și politici pot
acoperi domenii precum conservarea biodiversității, gestionarea
resurselor naturale și prevenirea poluării.
Menținerea structurii și integrității mediului este crucială pentru
asigurarea sustenabilității și pentru a proteja mediul pentru generațiile
viitoare. Este o responsabilitate comună a indivizilor, guvernelor,
organizațiilor și comunităților să lucreze împreună pentru a păstra și a
îmbunătăți mediul în care trăim.
CURS nr. 5
Factorii ecologici şi legile lor de acţiune
2023

Factorii ecologici sunt elemente sau componente ale mediului
natural care influențează viata, dezvoltarea și comportamentul
organismelor.
Acești factori pot acționa asupra indivizilor, speciilor sau
ecosistemelor și pot influența diversitatea biologică și structura
ecosistemelor.
Există o serie de factori ecologici importanți, iar legile lor de
acțiune sunt principiile care guvernează modul în care acești factori
interacționează și afectează viața pe Pamant

1.Biodiversitatea: Este esențială pentru structura și integritatea mediului. Diversitatea
biologică include varietatea de specii de plante, animale și microorganisme, precum și
diversitatea genetica și diversitatea ecosistemelor. O biodiversitate bogată susține
funcționarea sănătoasă a ecosistemelor, contribuind la servicii ecologice precum
polenizarea culturilor, purificarea apei și controlul dăunătorilor.
2.Ciclurile naturale: Structura mediului este strâns legată de circulația substanțelor chimice
în ciclurile naturale. Ciclurile esențiale precum ciclul carbonului, ciclul azotului și ciclul
apei trebuie să fie echilibrate pentru a menține mediul în stare sănătoasă. Dezechilibrul
acestor cicluri poate duce la schimbări climatice, poluare și distrugerea habitatelor.
3.Apa dulce: Apele dulci reprezintă o parte esențială a mediului și a vieții pe Pământ.
Protejarea calității apei, conservarea resurselor de apă dulce și gestionarea durabilă a
acestora sunt elemente cheie pentru integritatea mediului.
4.Solul: Solul este un element fundamental al mediului care susține viața vegetală și are un
rol crucial în producția alimentară. Protejarea solurilor de eroziune, poluare și degradare
este esențială pentru menținerea integrității mediului.

5 Aerul: Calitatea aerului și compoziția acestuia sunt critice pentru sănătatea
umană și a ecosistemelor. Controlul emisiilor de poluanți și gestionarea
adecvată a calității aerului sunt esențiale pentru menținerea integrității
mediului.
6 Ecosistemele sălbatice: Ecosistemele naturale joacă un rol crucial în
menținerea structurii și integrității mediului. Conservarea și restaurarea
acestor ecosisteme, precum pădurile, zonele umede, mlaștinile și recifurile
de corali, sunt importante pentru a proteja mediul.
7. Legislația și politicile de mediu: Guvernele și organizațiile internaționale
adoptă legi și politici pentru a proteja mediul și a menține structura și
integritatea acestuia. Aceste legi și politici pot acoperi domenii precum
conservarea biodiversității, gestionarea resurselor naturale și prevenirea
poluării.
Menținerea structurii și integrității mediului este crucială pentru

asigurarea sustenabilității și pentru a proteja mediul pentru generațiile
viitoare.
Este o responsabilitate comună a indivizilor,

guvernelor, organizațiilor și comunităților să lucreze
împreună pentru a păstra și a îmbunătăți mediul în care
trăim.
CURS nr. 6
Clasificarea tipurilor de poluare
Agenti poluanti
Caracteristicile poluantilor
2023

Poluarea poate fi clasificată în mai multe tipuri, în funcție de sursele poluante,
mediul afectat și natura substanțelor poluante.
1.Poluarea aerului:
1. Poluarea atmosferică: Acest tip de poluare implică eliberarea de poluanți în atmosferă, cum ar fi
gazele cu efect de seră, particule fine și substanțe chimice periculoase. Poluarea atmosferică
poate avea impact asupra sănătății umane și a mediului, precum și asupra schimbărilor climatice.
2.Poluarea apei:
1. Poluarea apei dulci: Acest tip de poluare implică contaminarea apei potabile sau a apelor de
suprafață, cum ar fi râurile și lacurile, cu substanțe chimice, metale grele sau alte poluanți.
Poluarea apei dulci poate avea efecte grave asupra ecosistemelor acvatice și a sănătății umane.
2. Poluarea apelor marine: Acesta se referă la poluarea oceanelor și a mărilor cu deșeuri plastice,
substanțe chimice toxice și alte poluanți. Poluarea maritimă poate afecta fauna marină și
biodiversitatea.
3.Poluarea solului:
1. Poluarea solului: Acest tip de poluare implică contaminarea solului cu substanțe chimice, metale
grele, pesticide sau deșeuri toxice. Poluarea solului poate avea un impact negativ asupra
agriculturii și a calității alimentelor.

3 Poluarea sonoră: Acest tip de poluare constă în prezența excesivă a
zgomotului sau sunetelor nedorite în mediul înconjurător, care pot
perturba mediul urban sau rural și pot avea efecte negative asupra
sănătății umane.
4 Poluarea luminoasă: Poluarea luminoasă se referă la prezența
excesivă a iluminatului artificial în medii în care luminile artificiale sunt
nedorite, cum ar fi cerul nocturn. Aceasta poate afecta observarea
cerului înstelat și sănătatea omului.
5 Poluarea termică: Acest tip de poluare implică eliberarea de căldură
în mediul acvatic, ceea ce poate schimba temperatura apei și poate
avea efecte negative asupra ecosistemelor acvatice.
.

6. Poluarea radioactivă: Poluarea radioactivă implică eliberarea de
substanțe radioactive în mediu, ceea ce poate avea consecințe grave
asupra sănătății umane și a mediului.
7. Poluarea deșeurilor: Acest tip de poluare implică gestionarea
necorespunzătoare a deșeurilor solide și lichide, care pot duce la
acumularea deșeurilor toxice în mediul înconjurător.
8. Poluarea chimică: Aceasta implică eliberarea de substanțe chimice
toxice în mediu, care pot avea efecte nocive asupra sănătății și a
mediului.
.
Agenti poluanti
Poluanții, sau agenții poluanți, sunt substanțe sau factori care

sunt eliberați în mediu și care cauzează poluarea, adică deteriorarea
sau contaminarea mediului natural sau a resurselor naturale.
Agenti poluanti
1.Gaze cu efect de seră: Acestea includ dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4) și
oxizii de azot (NOx). Acești agenți poluanți contribuie la schimbările climatice și la
încălzirea globală.
2.Particule fine: Cunoscute și sub numele de PM2.5 (particule cu diametrul mai mic
de 2,5 microni) și PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 microni), aceste
particule pot proveni de la combustia combustibililor fosili, procesele industriale
și alte surse. Ele pot afecta sănătatea umană și calitatea aerului.
3.Substanțe chimice toxice: Aceste substanțe includ metale grele precum plumb,
cadmiu și mercur, pesticide, solvenți organici și substanțe chimice industriale
periculoase. Ele pot polua solul, apa și aerul și pot avea efecte nocive asupra
mediului și sănătății umane.
4.Deșeuri periculoase: Acestea includ deșeuri radioactive, deșeuri nucleare,
deșeuri industriale toxice și alte tipuri de deșeuri periculoase. Gestionarea
necorespunzătoare a deșeurilor poate duce la poluarea solului, apei și aerului.
Agenti poluanti
5. Poluarea apei: Substanțele chimice, metalele grele, nutrienții în exces și
bacteriile pot polua apele de suprafață și subterane. Poluarea apei poate afecta
calitatea apei potabile și ecosistemele acvatice.
6. Poluarea solului: Substanțele chimice, deșeurile solide, pesticidele și substanțele
radioactive pot polua solul. Acest lucru poate afecta fertilitatea solului și poate avea
un impact negativ asupra agriculturii și a mediului înconjurător.
7. Poluarea sonoră: Sunetele nedorite sau zgomotul excesiv pot polua mediul
sonor, afectând sănătatea umană și calitatea vieții.
8. Poluarea luminoasă: Iluminatul artificial excesiv și strălucitor poate polua cerul
nocturn și poate afecta observarea cerului înstelat.
9. Poluarea termică: Eliberarea căldurii în medii acvatice poate crește temperatura
apei, având efecte negative asupra ecosistemelor acvatice.
10. Deșeuri plastice: Deșeurile plastice, cum ar fi pungile de plastic și
microplasticul, pot polua apele și pot afecta fauna marină.
Poluanții pot fi de diferite tipuri și pot avea diverse caracteristici,
în funcție de sursa lor, natura chimică și impactul asupra mediului și
caracteristici comune ale poluanților
1.Sursa de emisie: Poluanții pot proveni dintr-o varietate de surse, inclusiv
industrială, de transport, agricolă, sau din surse naturale cum ar fi erupțiile
vulcanice sau incendiile forestiere.
2.Natură chimică: Poluanții pot fi substanțe chimice organice sau anorganice.
Aceștia pot fi gaze, lichide sau solide și pot conține elemente sau compuși
chimici, cum ar fi metale grele, compuși organici volatili, dioxid de sulf,
monoxid de carbon, particule fine, pesticide, substanțe radioactive și altele.
3.Mobilitate în mediu: Unii poluanți sunt stabili și rămân în mediu pentru
perioade lungi de timp, în timp ce alții pot fi volatili și se pot dispersa rapid
în aer sau în apă. Această mobilitate poate influența modul în care aceștia
se răspândesc și afectează mediul înconjurător.
4. Persistență: Persistența se referă la capacitatea unui poluant de a
rămâne în mediu pentru o perioadă îndelungată. Substanțele chimice
persistente pot avea efecte durabile asupra mediului și pot fi
bioaccumulate în lanțurile alimentare.
5. Toxicitate: Multe poluanții pot fi toxici pentru organismele vii,
inclusiv oamenii. Nivelul de toxicitate poate varia în funcție de
concentrație și durata expunerii.
6. Impact asupra sănătății umane: Poluanții pot avea efecte variate
asupra sănătății umane, inclusiv iritații ale ochilor și plămânilor, boli
respiratorii, cancere, boli de inimă, defecte de dezvoltare, afectarea
sistemului nervos și multe altele.
7. Impact asupra mediului: Poluanții pot afecta ecosistemele terestre și
acvatice prin distrugerea habitatelor, schimbarea calității apei și solului,
și afectarea biodiversității.
8. Legislație și reglementare: Multe țări au legi și reglementări pentru
controlul și limitarea emisiilor de poluanți în mediu, în scopul protejării
sănătății publice și a mediului înconjurător.
• Este important să se înțeleagă caracteristicile specifice ale poluanților
în funcție de situație, astfel încât să se poată dezvolta strategii
eficiente de control și reducere a poluării.
CURS nr. 7
Influenta poluarii asupra organismelor vii
2023
Poluarea poate avea o serie de efecte adverse asupra

organismelor vii, inclusiv asupra oamenilor, animalelor și
plantelor. Aceste efecte pot varia în funcție de tipul și nivelul
de poluare, durata expunerii și susceptibilitatea organismelor.
Probleme de sănătate umană:
• Probleme respiratorii: Poluarea atmosferică poate
duce la apariția sau exacerbarea bolilor respiratorii,
cum ar fi astmul și bronșita.
• Boli cardiovasculare: Existența poluanților
atmosferici, cum ar fi particulele fine și monoxidul
de carbon, este asociată cu creșterea riscului de boli
de inimă și accident vascular cerebral.
• Cancer: Anumiți poluanți chimici, cum ar fi benzenul
și radonul, sunt carcinogeni și pot crește riscul de
dezvoltare a cancerului.
Probleme reproductive și de dezvoltare:
• Anumiți poluanți pot afecta fertilitatea umană și a

animalelor, precum și dezvoltarea normală a embrionilor și a
fătului.
• Efectele pot include malformații congenitale și avorturi
spontane.
Impact asupra biodiversității:

• Poluarea apei, solului și aerului poate afecta ecosistemele și
biodiversitatea prin distrugerea habitatelor, reducerea
calității mediului și perturbarea lanțurilor trofice.
• Speciile de animale și plante pot suferi din cauza expunerii la

substanțe chimice toxice, precum pesticidele, metalele grele
sau substanțele radioactive.
Dezechilibre ecologice:
• Poluarea apei poate duce la scăderea populațiilor de pești și
la moartea organismelor acvatice, dezechilibrând
ecosistemele acvatice.
• Poluarea solului poate afecta creșterea plantelor și
potențialul de producție agricolă.
Migrarea poluanților în lanțul alimentar:

• Unele substanțe poluante pot fi bioacumulate în lanțurile
trofice, ceea ce înseamnă că acestea se acumulează în
organismele din partea superioară a lanțului alimentar.
• Acest lucru poate avea un impact asupra sănătății
organismelor de vârf, inclusiv a oamenilor care consumă
aceste organisme.
Schimbări climatice:
• Emisiile de gaze cu efect de seră provenite din surse poluante
contribuie la schimbările climatice, cu efecte grave asupra mediului
și a organismelor vii.
• Creșterea temperaturilor, fenomene meteorologice extreme și
schimbări în distribuția speciilor pot avea un impact semnificativ
asupra biodiversității și a ecosistemelor.
• Pentru a reduce impactul negativ al poluării asupra organismelor
vii, este esențială reducerea emisiilor poluante, reglementări mai
stricte, practici mai durabile și o conștientizare mai mare a
impactului poluării asupra mediului și sănătății umane.
CURS nr. 8
Poluarea aerului atmosferic
2023
Poluarea aerului atmospheric
Definirea poluării atmosferei
Poluanţi atmosferici
Efectele poluanţilor din atmosferă
Autoepurarea aerului
Poluarea aerului atmosheric
Poluarea aerului atmosferic se referă la prezența substanțelor

poluante în atmosferă, care pot avea efecte negative asupra sănătății
oamenilor, a ecosistemelor și a climei. Aceste substanțe pot proveni din
surse naturale sau antropice (generate de activitățile umane). Poluarea
atmosferică poate lua diverse forme, inclusiv gaze, particule solide sau
lichide, precum și compuși organici volatili.
Principalele categorii de poluanți atmosferici includ:
1.Gazele cu efect de seră: Substanțe precum dioxidul de carbon (CO2),
metanul (CH4) și oxizii de azot (NOx) contribuie la creșterea efectului
de seră, conducând la încălzirea globală.
2.Particule în suspensie: Acestea sunt mici particule solide sau lichide
care pot varia în dimensiuni și compoziție. Ele pot proveni de la
arderea combustibililor fosili, procese industriale și activități agricole.
3.Oxizii de azot (NOx): Provenind în principal din arderea
combustibililor în motoarele vehiculelor și în instalațiile industriale,
oxizii de azot pot contribui la formarea ploilor acide și pot afecta
sănătatea umană.
Principalele categorii de poluanți atmosferici includ:
4.Compusi organici volatili (COV): Acești compuși provin de obicei din
procese industriale, vehicule și activități de gospodărie. Ei contribuie la
formarea ozonului la nivelul solului și pot avea efecte negative asupra
sănătății respiratorii umane.
5.Monoxidul de carbon (CO): Acest gaz incolor și inodor este produs în
principal în timpul arderii incompletă a combustibililor și poate fi
mortal în concentrații ridicate.
6.Ploile acide: Acestea sunt precipitații cu pH scăzut, rezultate din
emisiile de oxid de sulf (SO2) și oxizi de azot, care reacționează cu
umiditatea atmosferică.
Poluarea aerului poate avea consecințe semnificative asupra

sănătății umane, provocând afecțiuni respiratorii, cardiovasculare și alte
probleme de sănătate. De asemenea, poate afecta ecosistemele,
cauzând deteriorarea solului, a apei și a biodiversității. Controlul și
reducerea poluării atmosferice implică măsuri la nivel global, național și
local, precum utilizarea tehnologiilor mai curate, promovarea energiei
regenerabile și îmbunătățirea standardelor de emisii.
Gazele cu efect de seră (GES) sunt componente ale atmosferei care absorb și
reemite radiația infraroșie. Aceste gaze contribuie la fenomenul cunoscut sub numele de
efect de seră, care menține o temperatură medie pe suprafața Pământului. Fără această
retinere a căldurii, planeta noastră ar fi mult mai rece.
Principalele gaze cu efect de seră includ:
1.Dioxidul de carbon (CO2): Este unul dintre cei mai importanți GES și rezultă în principal
din arderea combustibililor fosili (cum ar fi cărbunele, petrolul și gazele naturale),
defrișarea pădurilor și alte activități umane.
2.Metan (CH4): Este un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât CO2, dar există în
concentrații mult mai mici în atmosferă. Metanul este emis în timpul producției și
transportului de cărbune și petrol, precum și în procesele de digestie ale animalelor
rumegătoare.
3.Oxizii de azot (NOx): Acești compuși, inclusiv dioxidul de azot (NO2), sunt emiși în
principal în timpul arderii combustibililor în motoarele vehiculelor și în instalațiile
industriale.
• Gazele cu efect de seră (GES)
1. Hidrofluorocarburi (HFC-uri): Acestea sunt gaze artificiale cu efect de seră, folosite în special în
aparatele de aer condiționat, frigidere și alte echipamente de refrigerare.
2. Perfluorocarburi (PFC-uri): Similar cu HFC-urile, PFC-urile sunt utilizate în industrie, în special în

producția de electronice și în procesele de producere a aluminiului.
3. Hexafluorură de sulf (SF6): Este un gaz cu efect de seră foarte potent, utilizat în principal în industria
electrică, în echipamentele de comutație și în alte aplicații.
Creșterea concentrațiilor acestor gaze în atmosferă, ca urmare a activităților umane, contribuie la

încălzirea globală și la schimbările climatice. Această creștere a concentrațiilor de gaze cu efect de seră
este asociată cu activități precum arderea combustibililor fosili, defrișarea pădurilor și industrializarea.
Comunitatea internațională depune eforturi pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a limita
impactul schimbărilor climatice prin acorduri precum Acordul de la Paris.
Particule în suspensie
Particulele în suspensie, cunoscute și sub denumirea de aerosoli, sunt

mici particule solide sau lichide care rămân suspendate în aer pentru o
perioadă mai lungă de timp. Aceste particule pot varia în dimensiuni, de la
câteva nanometri până la câțiva zeci de micrometri, și pot avea diverse
compoziții chimice.
Principalele surse de particule în suspensie includ:
1.Arderea combustibililor fosili: Procesele de ardere a cărbunelui, petrolului și gazelor naturale în

centralele termice, vehicule și alte instalații industriale generează particule în aer.
2.Procese industriale: Diverse procese industriale, cum ar fi prelucrarea metalelor, producția de

ciment și alte activități manufacturiere, pot elibera particule în atmosferă.
3.Activități agricole: Agricultura poate contribui la producerea de particule prin procese precum
ararea solului, utilizarea îngrășămintelor și pesticidele.
4.Eroziunea solului: Vântul și apa pot transporta particule fine de sol în atmosferă, contribuind la
formarea de particule în suspensie.
5.Procese de construcție și demolare: Activitățile de construcție și demolare pot genera particule

în aer prin manipularea și procesarea materialelor de construcție.
Particule in suspensie.
• Particulele în suspensie pot avea impact asupra calității aerului și sănătății umane. Particulele mai
mici pot penetra adânc în plămâni și pot fi asociate cu diverse afecțiuni respiratorii și
cardiovasculare. De asemenea, ele pot afecta vizibilitatea și pot avea consecințe negative asupra
ecosistemelor, inclusiv solul și apa.
• Controlul emisiilor de particule atmosferice implică utilizarea tehnologiilor mai curate în industrie,
îmbunătățirea practicilor agricole și de construcție, precum și adoptarea unor măsuri pentru
reducerea emisiilor provenite din vehicule. Reglementările privind calitatea aerului și monitorizarea
atentă a emisiilor sunt esențiale pentru a reduce impactul negativ al particulelor în suspensie
asupra mediului și sănătății publice.
Oxizii de azot (NOx) reprezintă o categorie importantă de poluanți atmosferici și includ

diverse combinații de oxigen și azot. Principalele oxizi de azot sunt monoxidul de azot (NO)
și dioxidul de azot (NO2). Acești compuși se formează în principal în urma proceselor de
ardere care implică temperaturi ridicate, cum ar fi cele din motoarele vehiculelor și
instalațiile industriale.
Oxizii de azot (NOx):
Principalele surse de emisii de oxizi de azot includ:
1.Motoarele cu ardere internă: Vehiculele rutiere, avioanele și alte tipuri de motoare cu
ardere internă emit oxizi de azot în atmosferă în timpul procesului de ardere a
combustibilului.
2.Producția industrială: Procesele industriale, cum ar fi cele din instalațiile pentru producția
de energie, rafinăriile de petrol și alte activități manufacturiere, pot emite cantități
semnificative de NOx.
3.Agricultura: Utilizarea îngrășămintelor azotoase și gestionarea gunoiului de animale pot
contribui la emisiile de oxizi de azot.
4.Procesele de ardere în instalațiile energetice: Centralele termice care utilizează cărbune,
petrol sau gaze naturale pentru producerea de energie pot emite NOx în atmosferă.
Oxizii de azot (NOx):
Principalele surse de emisii de oxizi de azot includ:
5.Incendiile forestiere: Incendiile naturale sau cele cauzate de activități umane pot genera emisii
semnificative de NOx.
Oxizii de azot pot avea numeroase efecte negative asupra sănătății umane și mediului:
6.Producerea de ozon la nivelul solului: NOx contribuie la formarea ozonului la nivelul solului, un
poluant atmosferic și un component al smogului care poate afecta sănătatea respiratorie.
7.Ploile acide: Oxizii de azot reacționează cu alte substanțe chimice în atmosferă, contribuind la
formarea ploilor acide, care pot afecta solul și apa.
8.Efecte asupra ecosistemelor: NOx poate afecta flora și fauna, în special în zonele sensibile precum
habitatele montane și pădurile.
Controlul emisiilor de oxizi de azot implică utilizarea tehnologiilor de reducere a emisiilor, cum ar fi
catalizatoarele selective pentru reducerea oxizilor de azot (SCR) în vehicule și instalațiile industriale.
Reglementările stricte privind emisiile, precum și promovarea tehnologiilor mai curate, sunt esențiale
pentru reducerea impactului NOx asupra calității aerului și sănătății publice.
Compusi organici volatile COV
Compușii organici volatili (COV) reprezintă o categorie de
poluanți atmosferici care constau în compuși chimici organici ce
pot evaporă la temperatura camerei și pot pătrunde în atmosferă
sub formă de gaze. Acești compuși includ o gamă largă de
substanțe, cum ar fi hidrocarburi, aldehide, cetonă și multe altele.
COV-urile pot proveni dintr-o varietate de surse, inclusiv procese
industriale, activități agricole, utilizarea produselor chimice și
combustibili fosili.
Principalele surse de emisii de COV includ:
1.Industria: Procesele industriale, precum vopsirea, imprimarea,
producția chimică și alte activități manufacturiere, pot emite COV în
atmosferă.
2.Transportul: Combustibilii utilizați în vehiculele cu motor conțin
hidrocarburi care pot contribui la emisiile de COV în timpul arderea.
3.Procesele agricole: Utilizarea pesticidelor și a altor substanțe chimice
în agricultură poate contribui la emisiile de COV.
4.Produse de uz casnic: Multe produse de uz casnic, cum ar fi
vopselele, lacurile, solvenții, detergenții și deodorantele, pot conține
COV și pot emite aceste substanțe în aer în timpul utilizării.
5.Procesele naturale: Emisiile naturale de COV provin, de asemenea, din procese
biologice, cum ar fi procesele de vegetație, și din evoluția volatilă a compușilor
organici din sol și apă.
COV-urile pot avea diferite efecte asupra mediului și sănătății umane. În plus față de
contribuția la formarea ozonului la nivelul solului, COV-urile pot contribui la formarea
particulelor fine și pot avea efecte adverse asupra calității aerului. De asemenea,
anumite COV-uri pot fi toxice și pot avea efecte nocive asupra sănătății umane, fiind
asociate cu probleme respiratorii și alte afecțiuni.
Reducerea emisiilor de COV implică adesea adoptarea unor tehnologii mai curate în
procesele industriale, promovarea combustibililor mai curați în transport, utilizarea de
produse cu conținut redus de COV și implementarea unor măsuri de reducere a
emisiilor în diverse sectoare. Reglementările stricte privind emisiile și promovarea
practicilor sustenabile sunt esențiale pentru abordarea problemei poluării cu COV.
Reducerea emisiilor de COV implică adesea adoptarea unor
tehnologii mai curate în procesele industriale, promovarea
combustibililor mai curați în transport, utilizarea de produse cu
conținut redus de COV și implementarea unor măsuri de reducere
a emisiilor în diverse sectoare. Reglementările stricte privind
emisiile și promovarea practicilor sustenabile sunt esențiale
pentru abordarea problemei poluării cu COV.
Monoxidul de carbon (CO)
Monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, inodor și
insipid care poate fi toxic atunci când este inhalat în concentrații
ridicate. Este rezultat în principal din arderea incompletă a
materialelor carbonice, cum ar fi combustibilii fosili (gaz natural,
cărbune, petrol), lemnul și alte materiale organice. Monoxidul de
carbon este un poluant atmosferic semnificativ și prezintă riscuri
semnificative pentru sănătatea umană.
Principalele surse de emisii de monoxid de carbon includ:
1.Arderea combustibililor fosili: Vehiculele cu motoare cu ardere internă,
centralele electrice și alte instalații industriale care utilizează combustibili fosili
pot emite monoxid de carbon în atmosferă.
2.Procese industriale: Anumite procese industriale, cum ar fi cele din industria
metalurgică, prelucrarea chimică și producția de oțel, pot genera emisii de CO.
3.Incendiile: Incendiile mari, fie naturale, fie provocate de activități umane, pot
contribui semnificativ la emisiile de monoxid de carbon.
4.Utilizarea dispozitivelor de încălzire: Utilizarea necorespunzătoare a
dispozitivelor de încălzire, cum ar fi sobe sau aparate de încălzire, poate duce la
acumularea de monoxid de carbon în spațiile închise.
Monoxidul de carbon poate pătrunde în organism prin inhalarea aerului
contaminat și se leagă de hemoglobina din sânge mai puternic decât oxigenul,
formând carboxihemoglobina.
Aceasta reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către
țesuturi, ceea ce poate duce la o varietate de simptome și probleme de sănătate,
inclusiv:
1.Dureri de cap: Una dintre primele manifestări ale expunerii la monoxid de
carbon este adesea durerea de cap.
2.Greață și vărsături: Expunerea la concentrații ridicate de CO poate provoca
simptome gastrointestinale.
3.Amorțeală și slăbiciune: Aceste simptome pot apărea în special în extremități.
4.Confuzie și pierderea conștienței: La concentrații crescute, monoxidul de
carbon poate duce la confuzie și, în cele din urmă, la pierderea conștienței.
Expunerea prelungită sau la concentrații ridicate poate fi fatală. Este important

să se ia măsuri de prevenire pentru a evita acumularea de monoxid de carbon în
spațiile închise, cum ar fi instalarea și întreținerea regulată a dispozitivelor de
încălzire și a aparatelor de ardere, ventilația adecvată și monitorizarea
concentrațiilor de monoxid de carbon în locuințe și spații de lucru.
Ploile acide
Ploile acide sunt un tip de precipitație atmosferică care conține concentrații neobișnuit de
mari de acizi, cum ar fi acidul sulfuric (4H2SO4) și acidul azotic (3HNO3). Acești acizi se
formează atunci când oxizii de azot și sulf, eliberați în atmosferă în urma proceselor industriale și
a arderii combustibililor fosili, reacționează cu apa, oxigenul și alte substanțe chimice din aer
formind acizi.
Principalele surse de oxizi de azot și sulf sunt emisiile provenite din:
• centralele pentru producerea de agent termic sau energie electrica si folosesc drept
combustibil cărbune sau petrol,
• din transporturi maritime sau terestre
• Din activitati industrialeindustriale.
Odata ajunsi in atmosfera oxizii de azot si de sulf se dizolvă în picăturile de apă, formind acizi, iar
apoi aceste picături devin ploaie acidă atunci când cad la sol.
Ploile acide
Exemple de regiuni sau locuri unde ploile acide au fost semnalate:
Regiunile industrializate din America de Nord: Zonele cu o densitate ridicată a industriei sau cu
numeroase centrale electrice care utilizează cărbune sau petrol sunt susceptibile la ploi acide. De
exemplu, zona industrială din nord-estul Statelor Unite, inclusiv regiunile din jurul Marilor Lacuri, a
fost afectată de ploi acide în trecut.
Europa Centrală și de Vest: Regiuni precum Ruhr Valley din Germania, Polonia și alte părți ale
Europei centrale și de vest au avut probleme cu ploile acide din cauza emisiilor industriale și a
traficului intens.
Asia de Est: Zonele dens populate și industrializate din Asia de Est, precum China, Japonia și
Coreea de Sud, au raportat, de asemenea, fenomene de ploi acide ca urmare a emisiilor industriale
și a poluării atmosferice.
Ploile acide
Ploile acide pot avea efecte devastatoare asupra mediului și a ecosistemelor. Ele pot
acidifia solul și apele dulci, afectând astfel plantele, animalele și habitatul lor.
De asemenea, pot deteriora clădirile, monumentele și alte structuri de construcție,
având un impact negativ asupra patrimoniului cultural și istoric.
Eforturile de reducere a emisiilor de oxizi de azot și sulf și de control al poluării

atmosferice sunt importante pentru prevenirea și reducerea efectelor ploilor acide și pentru
protejarea mediului înconjurător.
Ploile acide
Metode comune de combatere a ploilor acide:
Reducerea emisiilor de oxizi de azot și sulf:
•Utilizarea tehnologiilor curate și eficiente în industrie și în producția de energie, cum ar fi filtrele de particule,
dispozitivele de desulfurare și tehnologiile de control al emisiilor.
•Promovarea utilizării surselor de energie mai curate și regenerabile, cum ar fi energia solară, eoliană și
hidroenergia.
Legislație și reglementări:
•Implementarea și respectarea normelor și reglementărilor privind emisiile de poluanți atmosferici, care
limitează cantitatea de oxizi de azot și sulf emise de centralele electrice, uzine și alte surse industriale.
•Încurajarea investițiilor în tehnologii curate și în practici sustenabile de producție.
Monitorizarea și raportarea:
•Implementarea unor programe de monitorizare a calității aerului și a calității apei pentru a identifica sursele
de poluare și pentru a evalua impactul ploilor acide asupra mediului și sănătății umane.
•Raportarea și comunicarea rezultatelor monitorizării pentru a informa decidenții politici și publicul cu privire
la progresul în combaterea ploilor acide și în reducerea poluării atmosferice.
Ploile acide
Metode comune de combatere a ploilor acide:
Neutralizarea soluțiilor acide:

• Adăugarea de substanțe neutre sau alcaline în sol pentru a neutraliza aciditatea și pentru
a restabili echilibrul pH-ului solului și al apelor.
• Utilizarea de materiale tampon și soluții de neutralizare în sistemele de gestionare a
apelor de ploaie și a apelor reziduale.
Educație și conștientizare:
• Educația publică cu privire la impactul ploilor acide asupra mediului și a sănătății umane,
precum și despre modurile în care oamenii pot contribui la reducerea emisiilor de poluanți
și la protejarea mediului înconjurător
Poluarea aerului atmospheric.
Efectele poluanţilor din atmosferă.
Efectele poluanților din atmosferă sunt variate și potențial dăunătoare pentru
sănătatea umană, mediul înconjurător și ecosisteme.
Poluanții atmosferici reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea noastră,

mediul înconjurător și climatul global. Înțelegerea efectelor lor negative ne poate ajuta să
luăm măsuri pentru reducerea emisiilor și protejarea mediului și sănătății noastre.
Aceste efecte ale poluanților din atmosferă subliniază importanța protejării calității
aerului și a mediului înconjurător, precum și necesitatea adoptării măsurilor pentru
reducerea emisiilor și prevenirea efectelor dăunătoare asupra sănătății umane și a
ecosistemelor.
Efecte ale poluarii aerului:
• Impactul asupra sănătății umane:
• Afecțiuni respiratorii: Poluanții atmosferici pot provoca sau agrava afecțiuni precum
astmul, bronșita și alte probleme respiratorii.
• Boli cardiovasculare: Existența poluanților atmosferici poate crește riscul de boli

cardiovasculare, cum ar fi atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale.
• Afecțiuni ale sistemului imunitar: Existența pe termen lung a poluanților poate afecta
funcționarea sistemului imunitar, crescând sensibilitatea la infecții și alergii.
• Probleme de sănătate la nivelul pielii: Expunerea la poluanții atmosferici poate duce la

iritații ale pielii și alte probleme dermatologice.
Efecte ale poluarii aerului:

Impactul asupra mediului:
• Acidificarea solului și a apelor: Poluanții atmosferici pot contribui la formarea ploilor acide, care
acidifică solul și afectează ecosistemele acvatice.
• Deteriorarea habitatelor naturale: Poluanții pot distruge habitatele naturale ale plantelor și
animalelor, punând în pericol biodiversitatea.
• Efecte asupra vegetației: Existența poluanților atmosferici poate reduce randamentul culturilor
agricole, afecta creșterea plantelor și deteriora frunzele.
Impactul asupra climei:
• Contribuția la schimbările climatice: Poluanții atmosferici, cum ar fi gazele cu efect de seră, pot
contribui la încălzirea globală și la modificările climatice.
• Formarea smogului și a poluării atmosferice: Poluanții atmosferici pot provoca formarea
smogului și a poluării locale, care afectează calitatea aerului și sănătatea populațiilor urbane.
Impactul asupra calității vieții:
• Poluanții atmosferici pot reduce calitatea vieții prin reducerea vizibilității, a confortului
respirator și a calității aerului în general.
Autoepurarea aerului:
Autoepurarea aerului este capacitatea naturală a atmosferei de a elimina și de a
neutraliza poluanții și substanțele toxice din aer. Această proces are loc prin intermediul
unor mecanisme și procese naturale care purifică aerul și îl fac mai sigur pentru mediul
înconjurător și pentru sănătatea umană.
Autoepurarea aerului este un proces esențial pentru menținerea calității aerului și

pentru protejarea sănătății umane și a mediului înconjurător. Cu toate acestea, activitățile
umane care generează emisii de poluanți pot afecta și compromite aceste procese naturale
de autoepurare, ducând la poluarea aerului și la impactul negativ asupra ecosistemelor și a
Mecanisme și procese implicate în autoepurarea aerului:
Dispersarea poluantilor:
Dispersiona atmosferică este un proces natural prin care poluanții din aer sunt
dispersați și diluați în atmosferă, ceea ce contribuie la reducerea concentrației lor într-o anumită
zonă. Deși dispersia în sine nu este un proces de depoluare activă, ci mai degrabă un fenomen
fizic, ea are un rol crucial în gestionarea calității aerului și în reducerea impactului poluanților
asupra mediului și sănătății umane.
Deși dispersia atmosferică este un proces natural, este important să se țină cont de ea
în planificarea urbană, în stabilirea standardelor de calitate a aerului și în luarea deciziilor legate
de gestionarea poluării atmosferice. Optimizarea dispersiei poate contribui la reducerea
expunerii populației la poluanți și la menținerea calității aerului la niveluri acceptabile.
Dispersarea poluantilor: dispersia atmosferică în depoluarea aerului:
1. Mișcările atmosferice: Vânturile, curenții de aer și alte mișcări atmosferice contribuie la dispersia
poluanților în întreaga atmosferă. Aceste mișcări pot transporta poluanții departe de sursele lor de
emisie și pot ajuta la diluarea concentrațiilor lor în aer.
2. Stratificarea atmosferică: Atmosfera poate fi stratificată în straturi cu caracteristici diferite, cum ar fi
stratul de amestec sau stratul de invazie. Stratul de amestec facilitează amestecarea poluanților în
întreaga atmosferă, în timp ce stratul de invazie poate limita dispersia și poate contribui la
acumularea poluanților în anumite regiuni.
3. Topografia și obstacolele naturale: Caracteristicile topografice ale terenului și prezența
obstacolelor naturale, cum ar fi dealurile, munții și vegetația, pot influența modul în care aerul și
poluanții sunt dispersați în mediu.
4. Inversiuni termice: În unele situații, inversiunile termice pot forma un strat de aer cald deasupra unui
strat de aer rece, ceea ce poate împiedica dispersia verticală a poluanților și poate duce la
acumularea acestora la nivelul solului.
5. Modelare matematică și monitorizare: Pentru a înțelege mai bine modul în care se desfășoară
dispersia poluanților, sunt utilizate modele matematice și sisteme de monitorizare care urmăresc
mișcările atmosferice și schimbările în concentrația poluanților.
1.Depunerea uscată: Particulele de poluanți pot fi îndepărtate din aer prin sedimentare pe
suprafețele solide, cum ar fi clădirile, vegetația și solul, în urma căderii lor.
2.Depunerea umedă: Precipitațiile, precum ploaia și zăpada, pot spăla poluanții din atmosferă,
purtându-i la sol și contribuind la curățarea aerului.
3.Reacțiile chimice: Anumiți poluanți atmosferici pot fi neutralizați sau transformați în alte
substanțe mai puțin dăunătoare prin intermediul reacțiilor chimice care au loc în atmosferă, cum
ar fi oxidarea și reducerea.
4.Acțiunea organismelor vii: Plantele, algele și alte organisme vii pot absorbi anumiți poluanți și
pot contribui la purificarea aerului prin procese precum fotosinteza și absorbția.
4. Acțiunea organismelor vii:
Biodiversitatea poate juca un rol semnificativ în depoluarea aerului prin diverse mecanisme și procese care implică plantele,
microorganismele și alte organisme vii din ecosistemele terestre și acvatice. Iată cum acționează biodiversitatea în depoluarea
aerului:
1. Absorbția și Filtrarea Poluanților: Plantele și copacii absorb anumiți poluanți atmosferici, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2),
oxizii de azot (NOx) și particulele în suspensie. Prin intermediul procesului de fotosinteză, plantele transformă CO2-ul în oxigen
(O2), contribuind astfel la purificarea aerului și la reducerea concentrației de CO2 în atmosferă. În plus, structura lor vegetală
poate acționa ca un filtru natural pentru particulele din aer.
2. Depunerea Poluanților: Plantele și pădurile contribuie la depunerea poluanților atmosferici pe suprafețele frunzelor și a solului,
împiedicându-i să rămână în aer sau să se acumuleze în alte medii.
3. Microorganismele în sol: Microorganismele din sol, cum ar fi bacteriile și ciupercile, pot descompune și metaboliza substanțele
chimice toxice și poluanții organici din aer și din apa de ploaie. Acest proces de biodegradare poate ajuta la eliminarea sau la
transformarea poluanților în substanțe mai puțin dăunătoare.
4. Ecosistemele acvatice: Ecosistemele acvatice, precum râurile, lacurile și mlaștinile, pot absorbi și filtra poluanții din apa de
ploaie și din scurgerile de suprafață. Plantele acvatice și microorganismele din aceste ecosisteme pot ajuta la reducerea
concentrațiilor de nutrienți și substanțe toxice din apele de suprafață.
5. Ciclul Nutrienților: Biodiversitatea susține funcționarea ciclului nutrienților în ecosistemele terestre și acvatice, contribuind la
regenerarea solului și la menținerea fertilității acestuia. Un sol sănătos și bogat în nutrienți poate sprijini creșterea plantelor și
absorbția poluanților din atmosferă.
Prin urmare, biodiversitatea este esențială pentru menținerea echilibrului și a sănătății ecosistemelor, inclusiv a calității
aerului. Conservarea și gestionarea durabilă a biodiversității sunt importante pentru a ne asigura că ecosistemele continuă să
furnizeze servicii de depoluare a aerului și de protecție a mediului înconjurător.
CURS nr. 9.
Noțiuni generale despre indicatorii de calitate a
mediului ambiant
2023
Noțiuni generale despre indicatorii de calitate a mediului ambiant
Clasificarea indicatorilor de calitate a mediului ambiant este un

aspect vast și poate varia în funcție de contextul specific sau domeniul
de interes. Cu toate acestea, în general, indicatorii de calitate ai
mediului ambiant pot fi clasificați în mai multe categorii.
• Indicatori de caliatate pentru mediul ambiant:
1. Calitatea aerului:
1. Concentrația de particule în suspensie (PM10, PM2.5) 5. Biodiversitate:
2. Concentrația de gaze cu efect de seră (CO2, metan) 1. Numărul de specii
3. Nivelurile de ozon troposferic 2. Habitatul și distribuția speciilor
4. Concentrația de monoxid de carbon (CO) 3. Starea de conservare a ecosistemelor
2. Calitatea apei: 6. Deșeuri:
1. Concentrația de substanțe chimice (clor, metale grele, 1. Cantitatea și tipurile de deșeuri generate
pesticide) 2. Procentul de deșeuri reciclate
2. Nivelul de oxigen dizolvat 3. Impactul deșeurilor asupra mediului
3. pH-ul apei 7. Consumul de resurse naturale:
4. Microorganisme patogene 1. Consumul de apă
3. Calitatea solului: 2. Consumul de energie
1. Conținutul de substanțe nutritive (azot, fosfor) 3. Consumul de materiale reciclabile și
2. Conținutul de metale grele regenerabile
3. pH-ul solului 8. Schimbările climatice:
4. Activitatea microorganismelor 1. Creșterea temperaturii globale
4. Calitatea sunetului: 2. Variații ale nivelului mării
1. Nivelul zgomotului ambiental 3. Schimbările în modelele meteorologice
2. Frecvența zgomotelor specifice (ex. trafic rutier, industrial)
Indicatorii de calitate ai aerului
- sunt esențiali pentru evaluarea impactului asupra sănătății umane și a mediului
înconjurător
• Particule în Suspensie (PM10 și PM2.5):
1. PM10 reprezintă particule cu diametrul mai mic de 10 microni.
2. PM2.5 reprezintă particule cu diametrul mai mic de 2.5 microni.
3. Aceste particule pot proveni din surse precum arderea combustibililor fosili și pot
avea efecte negative asupra sistemului respirator.
Dioxid de Sulf (SO2):
1. Provenit în principal din arderea combustibililor fosili, SO2 poate contribui la formarea
ploilor acide și poate irita căile respiratorii.
Monoxid de Carbon (CO):
1. Un gaz incolor și inodor produs în principal în procesul de ardere a combustibililor.
Nivelele ridicate pot fi periculoase pentru sănătatea umană.
Oxizi de Azot (NOx):
1. Includ NO (monoxid de azot) și NO2 (dioxid de azot). Proveniți în principal din arderea
combustibililor, acești oxizi pot contribui la poluarea aerului și pot avea impact asupra
sănătății respiratorii.
Ozon Troposferic (O3):
1. O componentă a smogului, ozonul la nivelul solului poate avea efecte adverse asupra
sănătății respiratorii.
Plumb (Pb):
1. În ciuda scăderii utilizării plumbului în benzină, poate exista încă expunere la plumb
prin diverse surse, cum ar fi industriile care folosesc metale grele.
Hidrocarburi Aromatice Policiclice (HAP):
1. Grup de compuși organici care pot proveni din arderea combustibililor fosili sau din
alte procese industriale. Unii dintre acești compuși sunt cunoscuți ca fiind cancerigeni.
Compusi Organici Volatili (COV):
1. Includ o gamă largă de compuși organici care se vaporizează ușor în aer. Pot proveni
din activități industriale, vehicule și alte surse.
• Monitorizarea acestor indicatori este esențială pentru a evalua calitatea
aerului și pentru a lua măsuri adecvate pentru protejarea sănătății publice și
a mediului înconjurător. Autoritățile de mediu și organizațiile internaționale
implementează rețele de monitorizare pentru a colecta date precise privind
acești indicatori
Calitatea apei subterane
- este esențială pentru asigurarea accesului la apă potabilă și menținerea
ecosistemelor acvatice sănătoase.
Indicatorii de calitate pentru apa subterană
Nivelul apei subterane:
1. Indicator important pentru evaluarea stării hidrogeologice și pentru gestionarea
resurselor de apă subterană.
Temperatura apei:
1. Temperatura apei subterane poate influența solubilitatea substanțelor chimice și
activitatea organismelor acvatice.
pH-ul apei:
1. Măsoară aciditatea sau alcalinitatea apei subterane. Un pH optim este crucial pentru
menținerea proceselor biologice și chimice naturale.
Conductivitatea electrică:
1. Reflectă cantitatea de substanțe dizolvate în apă. O creștere a conductivității poate
indica o contaminare a apei cu săruri sau substanțe chimice.
Conținutul de oxigen dizolvat:
1. Nivelele adecvate de oxigen sunt esențiale pentru viața acvatică. Scăderea nivelului
de oxigen dizolvat poate indica poluarea apei.
Nutrienți (nitrati, fosfați):
1. Nivelele ridicate de nutrienți pot indica poluarea apei, având impact asupra calității
apei și provocând fenomene precum eutrofizarea.
Metale grele:
1. Includ metale precum arsenic, cadmiu, plumb și mercur. Prezența lor în concentrații
ridicate poate fi toxică pentru organismele acvatice și poate avea efecte adverse
asupra sănătății umane.
Substanțe chimice organice:
• Includ pesticide, herbicide și alte substanțe chimice reziduale care pot ajunge în apă
din diverse surse agricole și industriale.
Microorganisme și bacterii:
• Prezența bacteriilor, cum ar fi coliformii fecali, poate indica contaminarea apei cu
materii fecale și poate reprezenta un pericol pentru sănătatea umană.
Substanțe radioactive:
• Includ izotopi radioactivi care pot proveni din activități industriale sau naturale.
Monitorizarea acestora este importantă pentru protecția sănătății publice.
Hidrocarburi:
• Includ compuși organici volatili și semivolatili proveniți din diverse surse, precum
deșeurile industriale și accidentele petroliere.
Calitatea apei de suprafață - este un aspect important pentru menținerea
sănătății ecosistemelor acvatice și a furnizării apei pentru consumul uman.
Indicatorii de calitate a apei de suprafață includ o serie de parametri care
reflectă starea generală a apei și posibilele impacte ale activităților umane.
1.Temperatura apei:
1.Temperatura apei de suprafață influențează procesele biologice și
chimice. Variații semnificative pot afecta calitatea habitatelor acvatice.
2.pH-ul apei:
1.Măsoară aciditatea sau alcalinitatea apei. Un pH adecvat este esențial
pentru păstrarea sănătății ecosistemelor acvatice.
3.Conductivitatea electrică:
1.Reflectă concentrația de substanțe dizolvate în apă. Variații semnificative
pot indica poluarea apei.
Calitatea apei de suprafață
1.Conținutul de oxigen dizolvat:
1. Nivelele adecvate de oxigen sunt esențiale pentru viața acvatică. Scăderea nivelului
de oxigen dizolvat poate indica poluarea apei.
2.Nutrienți (nitrati, fosfați):
1. Nivelele ridicate de nutrienți pot provoca eutrofizarea și pot avea impact asupra
calității apei și a ecosistemelor acvatice.
3.Metale grele:
1. Includ metale precum plumb, cadmiu și mercur. Prezența lor în concentrații ridicate
poate fi toxică pentru organismele acvatice și poate afecta calitatea apei.
4.Coliformi fecali și bacterii totale:
1. Prezența acestor bacterii indică contaminarea apei cu materii fecale și poate
reprezenta un pericol pentru sănătatea umană.
Calitatea apei de suprafață
Hidrocarburi:
1. Includ compuși organici volatili și semivolatili proveniți din diverse surse, precum
scurgeri de carburanți și deșeuri industriale.
Substanțe chimice organice:
1. Includ pesticide, herbicide și alte substanțe chimice reziduale care pot ajunge în apă
din diverse surse agricole și industriale.
Turbiditatea:
1. Măsoară cât de clară este apa și poate indica prezența particulelor în suspensie.
Alți indicatori biologici:
1. Pot include analiza diversității și sănătății populațiilor de organisme acvatice, cum ar fi
macroinvertebratele.
Indicatorii de calitate a solului

Acestea furnizează informații despre starea mediului edafic și pot ajuta la:
• evaluarea fertilității solului,
• la identificarea problemelor de poluare
• și la implementarea practicilor agricole durabile.

Proprietăți fizice ale solului:
1. Textura solului: Determinată de proporțiile relative ale nisipului, lutului și a prafului.
2. Structura solului: Definită de modul în care particulele de sol se aglomerează pentru a
forma agregate.
3. Porozitatea solului: Măsură în care spațiile interne ale solului sunt umplute cu apă
sau aer.
Proprietăți chimice ale solului:
1. pH-ul solului: Măsoară aciditatea sau alcalinitatea solului.
2. Conținutul de nutrienți: Includ macroelemente (azot, fosfor, potasiu) și
microelemente (fier, zinc, cupru).
3. Conținutul de săruri: Măsoară concentrația de săruri solubile în sol.

Proprietăți biologice ale solului:
1. Activitatea microbiană: Măsurarea cantității de microorganisme active în sol.
2. Diversitatea biologică: Evaluarea varietății speciilor de organisme din sol, inclusiv
bacterii, fungii și alți organisme.
Conținutul de apă al solului:
1. Capacitatea de reținere a apei: Capacitatea solului de a reține apă și de a o face
disponibilă pentru plante.
2. Umiditatea solului: Cantitatea de apă efectivă prezentă în sol într-un anumit moment.
Proprietăți ecologice ale solului:
1. Erosiunea solului: Măsurarea pierderii de sol datorită acțiunii vântului sau a apei.
2. Compactarea solului: Gradul de îngroșare a solului care poate afecta rădăcinile
plantelor și permeabilitatea solului.

Conținutul de materie organică:
1. Conținutul de carbon organic: Măsurarea cantității de materie organică în sol, care
este esențială pentru fertilitatea solului.
Conținutul de metale grele:
1. Concentrația de metale grele: Măsurarea cantității de metale grele precum plumb,
cadmiu și mercur în sol.
Conținutul de pesticide și substanțe chimice reziduale:
1. Pesticidele și reziduurile chimice: Măsurarea cantității de substanțe chimice reziduale
sau pesticide rămase în sol.
Rezistența la poluare:
1. Rezistența solului la poluare: Gradul în care solul poate rezista și recupera după
expunerea la substanțe poluante.
Calitatea sunetului sau zgomotului

Este evaluată prin intermediul mai multor indicatori, care reflectă
diverse caracteristici ale undelor sonore și potențialele impacte asupra
mediului și sănătății umane. Iată câțiva indicatori importanți pentru calitatea
sunetului sau zgomotului
1.Nivelul de presiune sonoră (Lp):
1. Măsoară intensitatea sunetului și se exprimă în decibeli (dB). Cu cât nivelul de
presiune sonoră este mai mare, cu atât sunetul este perceput ca mai puternic.
2.Frecvența sonoră:
1. Indică frecvența undelor sonore și se exprimă în hertzi (Hz). Frecvențele mai ridicate
sunt percepute ca sunete înalte, în timp ce cele mai scăzute sunt percepute ca sunete
joase.

Durata zgomotului:
Măsoară perioada de timp în care un anumit nivel de zgomot este prezent.
Duratele lungi de expunere la niveluri ridicate de zgomot pot avea efecte
negative asupra sănătății umane.
Variabilitatea nivelului de zgomot (LAFmax, LAFmin):
Măsoară fluctuațiile în nivelul de zgomot într-un anumit interval de timp.
Variații semnificative pot afecta percepția și pot avea consecințe asupra
confortului.
Indicele de zgomot:
Indicatori cum ar fi L10 (nivelul sub care se situează 10% din timp), L50 (nivelul
sub care se situează 50% din timp) și L90 (nivelul sub care se situează 90% din
timp) pot oferi o imagine mai detaliată a distribuției nivelurilor de zgomot în
timp.

Frecvențele pondere A și C:
Filtre de frecvență utilizate pentru a evalua impactul diferit al frecvențelor asupra
percepției umane. A-weighting este adesea utilizat pentru evaluarea impactului sonor
asupra sănătății umane.
Zgomot ambiental:
Măsurarea nivelului de zgomot de fond într-o anumită zonă poate ajuta la evaluarea
impactului specific al sursei de zgomot.
Impulsivitatea zgomotului:
Indicatori precum impulsivitatea și durata impulsurilor pot fi importanți în evaluarea
impactului acustic al unor surse specifice de zgomot, cum ar fi exploziile sau zgomotul
de ciocănit.
Frecvența și amplitudinea vibrațiilor:
În cazul în care zgomotul este însoțit de vibrații, acestea pot fi măsurate pentru a evalua
impactul asupra structurilor și confortului uman.
CURS nr. 10
Procedee de eliminare a poluanţilor gaze şi vapori
Absorbţia - Adsorbţia
2023
Este important de menționat că fiecare metodă de depoluare are

avantaje și dezavantaje, iar alegerea unei tehnologii depinde de natura
specifică a poluanților și a sursei acestora.
Implementarea tehnologiilor de depoluare a fluxurilor gazoase

trebuie să țină cont de reglementările și standardele locale referitoare la
protecția mediului.
1.Absorbția: Această tehnică implică trecerea gazelor poluante printr-un lichid
absorbant. Poluanții sunt apoi reținuți de lichid, iar aerul curat este eliberat.
Absorbția poate utiliza substanțe chimice precum soluții alcaline sau amine.
2.Adsorbția: Adsorbția implică fixarea poluanților pe suprafața unui material solid,
numit adsorbant. Un exemplu frecvent este utilizarea cărbunelui activ, zeolitului
sau altor materiale poroase.
3.Desorbtia: După ce poluanții au fost adsorbiți, procesul de desorbție îi eliberează
din materialul adsorbant pentru a putea fi ulterior tratați sau eliminați.
4.Adsorbția pe cărbune activ: Cărbunele activ este un material adsorbant eficient și
este adesea folosit pentru a elimina gaze și vapori organici.
5.Filtrare: Utilizarea filtrelor pentru a reține particulele solide sau aerosolii din aer.
Filtrarea poate include utilizarea de filtre mecanice sau electrice, cum ar fi filtrele
HEPA (High Efficiency Particulate Air).
6. Ozonizarea: Ozonul poate fi folosit pentru a distruge poluanții gazoși
prin oxidare. Cu toate acestea, trebuie utilizat cu atenție, deoarece ozonul
poate fi și el un poluant și poate fi dăunător pentru sănătatea umană.
7. Purificarea cu ajutorul plantelor: Unele plante au capacitatea de a
absorbi și a metaboliza poluanții din aer. Acest proces se numește
fitoremediere.
8. Procese chimice avansate: Tehnologii precum oxidarea avansată cu
peroxid de hidrogen sau alte reacții chimice pot fi utilizate pentru a
transforma sau distruge poluanții gazoși.
9. Tehnologii de combustie: Pentru poluanții gazelor proveniți din surse
precum incineratoarele, tehnologiile de combustie pot fi utilizate pentru a
arde și a distruge poluanții.
10.Separarea membranelor: Utilizarea membranelor semipermeabile
pentru a separa și elimina poluanții gazoși.
Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi prin absorbtie
Absorbția se referă la procesul chimic de captare și retenție a
unei substanțe (de obicei, un gaz sau un lichid) de către o altă
substanță. Aceasta poate implica interacțiuni la nivel molecular sau
atomic între absorbant și substanța absorbită.
Exemplu:
Absorbția dioxidului de carbon în apă formează acid carbonic prin reacții
chimice.
CO2+H2O→H2CO3
Molecula de dioxid de carbon (CO2) se dizolvă în apa (H2O) și formează

acid carbonic (H2CO3).
Acidul carbonic format în soluție poate suferi disociere pentru a elibera ioni
de hidrogen (H+) și ioni de bicarbonat (HCO3-):
Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi prin absorbtie
Absorbția exemplul 2:
Absorbția dioxidului de sulf (SO2) în apă poate duce la formarea de
acid sulfuros (H2SO3).
Această reacție de absorbție a dioxidului de sulf este importantă în

contextul proceselor industriale, cum ar fi eliminarea dioxidului de sulf din
gazele de ardere sau în controlul emisiilor poluante.
Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi prin
adsurbtie
Adsorbția este un proces fizic sau chimic prin care atomii, ioni sau
molecule se adună pe suprafața unui material solid sau lichid, numit adsorbant,
formând un strat subțire.
Acest fenomen are loc atunci când substanțele dintr-un mediu gazoas
sau lichid (numit adsorbat) se leagă de suprafața unui alt material (adsorbant).
Acest proces este diferit de absorbție, unde substanța se amesteca absorbant
(legaturi chimice).
Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi
Principiul de functionare al scruberului
Procedee de
eliminare a
poluanţilor
gazosi
Scrubere pentru spalarea gazelor reziduale
Instalatie spalare gaze acide Scruber

Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi prin adsurbtie
1.Adsorbția gazelor toxice: Materialele adsorbante, cum ar fi cărbunele activ,
zeoliții sau silicele poroase, pot fi utilizate pentru a adsorbi gaze toxice din aer,
cum ar fi amoniacul, dioxidul de sulf, oxizii de azot sau compușii organici volatili
(COV).
2.Controlul emisiilor de formaldehidă: Adsorbantele poroase pot fi utilizate
pentru a adsorbi formaldehida din aer. Aceasta este o aplicație importantă în
medii interioare, cum ar fi birouri, școli sau locuințe, pentru a îmbunătăți calitatea
aerului.
3.Eliminarea mirosurilor neplăcute: Adsorbția este folosită pentru a îndepărta
compușii organici care provoacă mirosuri neplăcute din aerul ambiental.
Substanțele adsorbante pot fi incorporate în filtre sau materiale care sunt utilizate
în sistemele de ventilație.
4.Adsorbția particulelor fine: Materialele adsorbante pot fi proiectate pentru a
adsorbi particule fine, inclusiv praf, polen sau alergeni din aer.
5.Captarea CO2 din aer: Adsorbția poate fi utilizată pentru a captura dioxidul de
carbon (CO2) din atmosferă. Diferite tipuri de adsorbanți, precum zeoliții sau
materialul poros metal-organic (MOF), au fost studiate în această direcție pentru
aplicații de captare a carbonului.
Procedee de eliminare a poluanţilor gazosi prin
Adsorbția pe cărbune activ este o metodă eficientă și larg răspândită de
îndepărtare a poluanților din aer și apă. Cărbunele activ este o formă de cărbune care a
fost tratată pentru a avea o suprafață poroasă mare și o capacitate de adsorbție crescută.
Acesta este obținut prin activarea cărbunelui, adică prin tratamentul cu agenți chimici care
îndepărtează substanțele organice și îmbunătățesc structura poroasă.
Exemple de adsorbției pe cărbune activ:
1.Adsorbția gazelor toxice: Cărbunele activ este utilizat pentru a adsorbi gaze toxice
precum dioxidul de sulf (SO2), oxizii de azot (NOx), amoniacul (NH3) și compușii organici
volatili (COV). Acest lucru este crucial în controlul emisiilor industriale și în sistemele de
tratare a aerului.
2.Eliminarea mirosurilor neplăcute: Cărbunele activ este eficient în îndepărtarea
compușilor organici care cauzează mirosuri neplăcute din aer, inclusiv mirosurile
provenite de la industrie, stații de epurare sau deșeuri.
3.Captarea CO2: Cărbunele activ poate fi utilizat pentru captarea dioxidului de carbon
(CO2) din aer, contribuind astfel la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră.
Cărbunele activ oferă o suprafață mare și o structură poroasă care facilitează
adsorbția și reținerea poluanților. Este un material versatil în domeniul purificării aerului și
a apei, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității mediului.
Filtru cu Carbune Activ
Etapele procesului de depoluare a aerului prin adsorbtie
1.Selectarea Materialului Adsorbant: Se alege un material adsorbant potrivit
pentru a retine substanțele poluante specifice din aer. Exemple de materiale
adsorbante includ cărbunele activat, zeolitul, silica gelul sau alumina.
2.Contactul cu Aerul Poluat: Aerul poluat trece printr-un sistem în care
interacționează cu materialul adsorbant. Moleculele poluante sunt atrase și
reținute de suprafața materialului.
3.Separarea Aerului Curat: Aerul curat este apoi eliberat, iar materialul adsorbant
poate fi regenerat pentru a îndepărta substanțele poluante, astfel încât să poată
fi reutilizat.
4.Regenerarea Materialului Adsorbant: Procesul de regenerare implică eliminarea
sau desprinderea substanțelor poluante de pe suprafața materialului adsorbant.
Acest lucru poate fi realizat prin încălzirea materialului, aplicarea unui flux de aer
sau alte tehnici specifice.
5.Reciclarea sau Eliminarea Poluanților: După regenerare, substanțele poluante
pot fi reciclate sau eliminate în mod corespunzător, în funcție de natura lor.
Filtru HEPA
Un filtru HEPA (High Efficiency Particulate Air) este un tip de filtru utilizat în
sistemele de ventilație, purificatoare de aer și alte dispozitive pentru a reține
particule fine din aer. Acesta este proiectat pentru a captura particule de
dimensiuni foarte mici, inclusiv praf, polen, mucegai, bacterii și alergeni.
• Un filtru HEPA este format dintr-un material pliat în formă de evantai, pentru a
oferi o suprafață mare de filtrare într-un spațiu relativ mic. Materialul în sine este
o rețea densă de fibre de sticlă sau fibră sintetică, care permite trecerea aerului,
dar capturează particulele fine. Fibrele sunt dispuse într-un mod care
maximizează eficiența de filtrare.
• Aspectul unui filtru HEPA poate varia în funcție de dimensiunea și forma
dispozitivului în care este instalat. În general, însă, un filtru HEPA arată ca un
cartuș sau un panou pliat, adesea încastrat într-un cadru de plastic sau metal. De
obicei, pe filtru sunt specificate informații precum eficiența de filtrare și
dimensiunea particulelor pe care le reține.
• Este important să menționăm că nu toți filtrele etichetate drept "HEPA" sunt la fel
de eficiente. Standardele pentru filtrele HEPA impun anumite criterii de
performanță, iar cele mai bune filtre HEPA sunt cele care îndeplinesc aceste
standarde și sunt certificate corespunzător.
Filtru HEPA
CURS nr. 11
Noţiuni generale privind poluare si epurarea apelor uzate
Caracterizarea apelor uzate
Procese tehnologice de epurare
2023
Aspecte generale despre epurarea apei
Epurarea apei reprezintă procesul de îndepărtare a contaminanților și a substanțelor dăunătoare din
apa utilizată în diverse scopuri, irigații agricole, procese industriale și protecția mediului înconjurător.
Scopul epurării apei: Principalul scop al epurării apei este de a îndepărta contaminanții și impuritățile
prezente în apă, astfel încât aceasta să devină sigură și potabilă pentru consumul uman sau pentru alte
utilizări specifice.
Importanța epurării apei: Epurarea apei este esențială pentru prevenirea îmbolnăvirilor, protejarea mediului
înconjurător și asigurarea accesului la apă potabilă și sigură pentru toți oamenii. Epurarea apei contribuie la
prevenirea epidemiilor de boli cu transmitere prin apă și la protejarea ecosistemelor acvatice.
In concluzie, epurarea apei este un proces esențial pentru asigurarea sănătății și bunăstării umane,
precum și pentru protejarea mediului înconjurător și a ecosistemelor acvatice. Este important să se
investească în tehnologii eficiente de epurare a apei și în programe de gestionare a resurselor hidrice pentru
a asigura accesul universal la apă potabilă și sigură.
Aspecte generale despre epurarea apei
Exemple de oeratii specific in epurarea apelor uzate:
1. Filtrare mecanică: Se utilizează diferite tipuri de filtre pentru a îndepărta particulele solide mari
din apă. Aceasta poate include nisip, cărbune activ sau materiale specifice pentru a captura
impuritățile.
2. Decantare: Prin acest proces, particulele mai grele sau sedimentele se lasă să se așeze în partea
de jos a unui rezervor, iar apa clară de deasupra este apoi extrasă.
3. Tratament chimic: Substanțe chimice precum clorul sunt adăugate pentru a ucide bacteriile și alte
organisme patogene din apă. Alte substanțe chimice pot fi folosite pentru precipitarea sau
neutralizarea contaminanților.
4. Osmoza inversă: Acest proces utilizează o membrană semipermeabilă pentru a îndepărta
moleculele mai mari, incluzând sărurile și contaminanții.
5. Tratament cu ultraviolete: Radiațiile ultraviolete sunt utilizate pentru a distruge bacteriile și
microorganismele prezente în apă, fără a adăuga substanțe chimice.
6. Tratament biologic: Se utilizează organisme vii, cum ar fi bacterii benefice, pentru a descompune
contaminanții organici din apă.
7. Adsorbție: Materialele adsorbante, cum ar fi cărbunele activ sau zeolitul, sunt utilizate pentru a
atrage și a reține contaminanții din apă.
Caracterizarea apelor uzate(indicatori de calitate)
1. Parametri fizici:
1. Temperatura: Indicator important, deoarece temperaturile ridicate pot afecta oxigenul dizolvat în apă și pot influența
procesele biologice.
2. Turbiditate: Măsoară cât de clară sau tulbure este apa, indicând prezența particulelor în suspensie.
2. Parametri chimici:
1. Oxigen dizolvat (OD): Reflectă cantitatea de oxigen disponibilă în apă pentru susținerea vieții acvatice.
2. Concentrația de substanțe organice: Măsurată de obicei sub formă de cerneală chimică (COD) și oxigen consumat chimic
(OCC).
3. Concentrația de substanțe minerale și săruri: Includ săruri dizolvate, cum ar fi sulfatul, clorura și nitratul.
3. Parametri biologici:
1. Numărul total de bacterii: Indică nivelul general de contaminare bacteriană.
2. Concentrația de nutrienți: De exemplu, azotul și fosforul, care pot stimula creșterea algelor și a altor organisme.
4. Substanțe toxice și poluanți specifici:
1. Metale grele: Cum ar fi plumbul, cadmiul, mercurul etc.
2. Substanțe organice toxice: De exemplu, pesticide, solventi organici, substanțe chimice industriale.
5. Indicatori microbiologici:
1. Coliformi totali și fecali: Utilizați pentru a evalua nivelul de contaminare bacteriană și pentru a indica potențiale riscuri
pentru sănătate.
6. Caracteristici organoleptice:
1. Miros și gust: Pot indica prezența substanțelor chimice sau bacteriilor care pot afecta calitatea apei.
Caracterizarea apelor uzate
Acești parametri oferă o imagine comprehensivă a calității apei

uzate și ajută autoritățile și operatorii sistemelor de tratare să
stabilească cerințele de epurare adecvate.
Analizele periodice ale apei uzate permit monitorizarea
schimbărilor în compoziția acesteia și adaptarea proceselor de tratare
în consecință.
Este important de menționat că standardele pentru
caracterizarea apelor uzate pot varia în funcție de regiune și de
destinația finală a apei epurate (de exemplu, descărcarea în râuri,
irigații agricole, etc.).
Procesele tehnologice de epurare a apelor uzate
Procesele tehnologice de epurare a apei uzate variază în funcție

de nivelurile specifice de contaminare, caracteristicile locale și normele
de mediu.
Cu toate acestea, există anumite etape și tehnologii comune

utilizate în sistemele moderne de epurare a apelor uzate
Procesul tehnologic de epurare a apelor uzate
1. Pre-tratare:
Gratare-baraje, pentru deșeuri mari: Retin particulele mari și materialele plutitoare.
Grilaje (gratare si site): Retin materialele mari și resturile pentru a preveni deteriorarea echipamentelor ulterioare.
2. Decantare primară:
Bazine de decantare primară: Apa uzată trece printr-un rezervor larg și adânc, permițând particulelor mai mari și mai grele să se lase la fund, formând un sediment
numit noroi primar.
3. Tratament biologic:
Stații de epurare biologică (aerobă sau anaerobă): Procese microbiologice care utilizează bacterii pentru a descompune compușii organici din apă uzată.
Aerare: Adăugarea de oxigen pentru a susține activitatea bacteriilor (aerobice) sau utilizarea unor medii lipsite de oxigen (anaerobe).
4. Decantare secundară:
Bazine de decantare secundară: Apa epurată, împreună cu bacteriile și particulele de noroi biologic, este direcționată în bazinele de decantare secundară, unde
noroiul este separat de apă.
5. Tratament avansat:
Filtrare: Utilizarea filtrelor cu nisip sau cărbune activ pentru a îndepărta particulele mici și a îmbunătăți claritatea apei.
Osmoza inversă sau nanofiltrare: Tehnologii care utilizează membrane semipermeabile pentru a elimina substanțe chimice și soluții minerale.
6. Dezinfectare:
Clorare: Adăugarea de clor pentru a ucide bacteriile și a preveni răspândirea bolilor.
Radiere ultravioletă (UV): Utilizarea radiațiilor UV pentru a distruge microorganismele patogene din apă.
Ozonare: Aplicarea ozonului pentru a elimina bacteriile și a îmbunătăți calitatea apei.
7. Gestionarea noroiului:
Stabilizare: Procese pentru a reduce proprietățile instabile ale noroiului.
Deshidratare: Eliminarea excesului de apă din noroi pentru a reduce volumul și a facilita eliminarea acestuia.
Eliminare: Dispozitive pentru depozitarea sau utilizarea în siguranță a noroiului epurat.
8. Monitorizare și control:
Sisteme de monitorizare: Pentru a urmări parametrii de calitate a apei și a ajusta procesele în consecință.
Automatizare: Utilizarea tehnologiei pentru a controla și regla procesele de epurare în mod eficient.
Treapta Biologica de epurare
Tratamentul biologic este o etapă esențială în procesul de epurare a apelor

uzate. Această treaptă implică utilizarea microorganismelor pentru a descompune
materialele organice din apă.
Sunt două tipuri principale de tratament biologic:

tratamentul biologic aerob
și tratamentul biologic anaerob.
Epurarea Biologica Aeroba:
1.Stații de epurare biologică aerobă:

1. În această etapă, apa uzată este transferată în bazine sau rezervoare special concepute, în care
sunt create condiții favorabile pentru creșterea și activitatea bacteriilor aerobe (care au nevoie de
oxigen pentru a trăi).
2. Oxigenul este furnizat în mod activ în aceste bazine pentru a susține procesul de descompunere a
materialelor organice de către bacterii. Aceasta poate fi realizată prin agitarea apei sau prin
introducerea directă a aerului.
3. Bacteriile metabolizează și descompun compușii organici în apă uzată în substanțe mai puțin
dăunătoare.
2.Aerare prolongată:
1. Unele stații de epurare utilizează bazine de aerare extinse, unde apa uzată stagnează pentru o
perioadă mai lungă. Acest lucru permite o expunere prelungită la bacterii și un timp mai mare
pentru descompunerea materiilor organice.
3.Bazine de decantare secundară:
1. După ce apa a fost supusă procesului de epurare biologică aerobă, aceasta este direcționată către
bazinele de decantare secundară. Aici, bacteriile și alte particule biologice sunt îndepărtate prin
sedimentare, formând un noroi secundar.
Epurarea Biologica Aeroba
Denitrificarea este un proces utilizat în stațiile de epurare pentru

a reduce concentrația de azot (sub formă de ioni nitrat) din apă uzată.
Această etapă este importantă pentru a preveni poluarea apei cu
substanțe nutritive care pot contribui la eutrofizarea apelor.
Epurarea Biologica Aeroba
1.Identificarea surselor de azot:
1. În mod normal, azotul se găsește sub formă de ioni nitrați în apă uzată. Principalele surse pot include apele
reziduale municipale și industriale.
2.Etapa de tratare biologică:
1. Denitrificarea are loc în principal în cadrul unei stații de tratare biologică. Acest proces utilizează bacterii
specifice cunoscute sub denumirea de bacterii denitrifiante.
3.Aerare controlată:
1. Este important să se creeze condiții anaerobe în anumite zone ale stației de epurare pentru a permite
dezvoltarea bacteriilor denitrifiante. Acest lucru se realizează prin reducerea aportului de oxigen în acele zone.
4.Adăugarea de substanțe carbonacee:
1. Unele stații de epurare adaugă substanțe carbonacee (cum ar fi metanolul) în zonele unde are loc
denitrificarea. Aceste substanțe servesc drept sursă de carbon pentru bacteriile denitrifiante, care folosesc
această carbonatere pentru a reduce ioni nitrați la azot gazos (N2) sau azot amoniacal (NH3).
5.Controlul pH-ului:
1. Menținerea unui pH adecvat este important pentru activitatea bacteriilor. Se monitorizează și se ajustează pH-
ul în funcție de cerințele bacteriilor implicate în procesul de denitrificare.
6.Decantare:
1. După ce denitrificarea are loc, apa uzată este direcționată către bazinele de decantare, unde azotul gazos sau
azotul amoniacal format în timpul procesului anaerob este separat prin sedimentare.
7.Monitorizare și ajustare:
1. Stațiile de epurare sunt echipate cu sisteme de monitorizare pentru a urmări eficiența procesului de
denitrificare. Aceste sisteme permit ajustarea parametrilor de operare pentru a asigura o performanță optimă.
Exemplu de bacterii denitrificatoare
Nume științific Gen / Specie Procese specifice în denitrificare
Reducerea nitraților (NO3-) la nitriți (NO2-) și apoi la azot

Pseudomonas Pseudomonas spp.
gazos (N2).
Paracoccus Paracoccus denitrificans Transformarea nitraților (NO3-) în azot gazos (N2).
Descompunerea nitraților (NO3-) și producerea de azot

Bacillus Bacillus spp.
gazos (N2).
Participarea la procesele de conversie a nitraților (NO3-)
Achromobacter Achromobacter spp.
în azot gazos (N2).
Implicată în transformarea nitraților (NO3-) în azot gazos
Thiosphaera Thiosphaera pantotropha
(N2).
Reducerea nitraților (NO3-) la azot gazos (N2) în condiții
Alcaligenes Alcaligenes faecalis
anaerobe.
SEAU- Piatra Neamt
SEAU- Iasi(capacitate maxima 1 million locuitori)
CURS nr. 12
Tehnologii de protecţie şi de depoluare a solurilor
2023
Tehnologii de Protecție și de Depoluare a Solurilor
1. Agricultura Durabilă:
1. Descriere: Utilizarea practicilor agricole care îmbunătățesc fertilitatea solului, reduc eroziunea și minimizează
utilizarea substanțelor chimice.
2. Tehnologii asociate: Agricultura de conservare, rotația culturilor, utilizarea îngrășămintelor organice.
2. Agricultura de Precizie:
1. Descriere: Utilizarea tehnologiilor avansate (GPS, drone, senzori) pentru a optimiza aplicarea resurselor agricole,
evitând suprapunerea și reducând poluarea.
3. Utilizarea Corectă a Îngrășămintelor și Pesticidelor:
1. Descriere: Aplicarea judicioasă a îngrășămintelor și pesticidelor pentru a preveni excesul și scurgerea acestora în
apele subterane sau suprafață.
2. Tehnologii asociate: Sisteme de livrare precise, tehnologii de stropire inteligente.
4. Agricultura Organică:
1. Descriere: Cultivarea culturilor fără utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice sintetice.
2. Tehnologii asociate: Compostare, utilizarea acoperirilor vegetale, rotația culturilor.
5. Fitorafinare:
1. Descriere: Utilizarea plantelor pentru a extrage, acumula sau degrada poluanții solului.
2. Exemplu: Utilizarea plantei de rapiță pentru extragerea metalelor grele din sol.
6. Bioremediere:
1. Descriere: Utilizarea microorganismelor (bacterii, fungi) pentru a degrada sau a transforma substanțele poluante din
sol.
2. Exemplu: Utilizarea bacteriilor care metabolizează hidrocarburi pentru a trata solurile contaminate cu petrol.
•
Tehnologii de Protecție și de Depoluare a Solurilor
1. Revegetalizare și Restaurarea Ecologică:
1. Descriere: Plantarea de specii vegetale native pentru a restabili acoperirea vegetală și a îmbunătăți funcțiile solului.
2. Tehnologii asociate: Tehnici de plantare, controlul eroziunii.
2. Rotițe de Decantare și Baraje Verzi:
1. Descriere: Utilizarea structurilor de retentie a apei pentru a reduce eroziunea și a filtra poluanții.
2. Exemplu: Utilizarea barajelor verzi pentru a încetini scurgerea apei și pentru a filtra sedimentele și substanțele poluante.
3. Practici de Stocare Responsabilă a Deșeurilor:
1. Descriere: Gestionarea și stocarea adecvată a deșeurilor pentru a preveni scurgerile de substanțe periculoase în sol.
2. Tehnologii asociate: Tehnici de tratare a deșeurilor, depozitare sigură.
4. Monitorizarea și Evaluarea Continuă:
1. Descriere: Implementarea sistemelor de monitorizare pentru a evalua calitatea solului și a interveni în mod corespunzător în cazul
detectării poluării.
2. Tehnologii asociate: Senzori, analize de laborator, tehnologii GIS.
5. Utilizarea Responsabilă a Apelor Uzate:
1. Descriere: Tratarea adecvată a apelor uzate industriale și urbane pentru a preveni poluarea solului prin scurgerea acestora.
2. Tehnologii asociate: Stații de epurare, tehnologii avansate de tratare a apelor uzate.
6. Educație și Conștientizare:
1. Descriere: Creșterea conștientizării asupra practicilor responsabile și impactului activităților umane asupra solului.
2. Măsuri: Programe de educație ecologică, campanii de conștientizare.
• Prin implementarea acestor tehnologii și practici, se pot reduce impacturile negative asupra solurilor și se poate
contribui la protejarea și îmbunătățirea calității acestora.
Protecția și depoluarea solurilor implică utilizarea unor tehnologii și practici variate pentru a
minimiza impactul poluării asupra solurilor și pentru a restabili sau menține calitatea lor. Iată câteva
tehnologii și metode comune utilizate în acest scop:
1.Bioremedierea: Utilizează organisme vii, precum bacterii, fungi sau plante, pentru a reduce sau
elimina contaminanții din sol.
2.Fitoridicarea: Utilizarea plantelor (cum ar fi plantele care acumulează metale grele) pentru a
extrage și concentra contaminanții din sol. Aceste plante sunt apoi recoltate și eliminate
corespunzător.
3.Aerarea solului: O metodă care implică furnizarea de oxigen în sol pentru a stimula activitatea
microorganismelor care descompun substanțele toxice.
4.Bariera chimică: Utilizarea materialelor bariere, precum membrane impermeabile, pentru a
împiedica răspândirea contaminanților în sol.
5.Stabilizarea și solidificarea: Se folosesc substanțe chimice pentru a transforma contaminanții din
sol într-o formă stabilă și mai puțin mobilă.
6.Excavarea și eliminarea: Solul contaminat este îndepărtat și eliminat corespunzător într-un loc
sigur.
7.Monitorizare și evaluare: Utilizarea tehnicilor de monitorizare pentru a evalua calitatea solului și
pentru a lua măsuri corective atunci când este necesar.
8.Utilizarea microorganismelor utile: Introducerea microorganismelor benefice în sol pentru a
accelera procesele naturale de biodegradare.
Bioremedierea este o tehnică de depoluare a solurilor care implică utilizarea organismelor vii,
precum bacterii, fungi și plante, pentru a elimina sau reduce concentrația de substanțe toxice sau poluante
din sol. Bioremedierea are avantaje precum abordarea ecologică și sustenabilitatea, dar eficacitatea sa poate
varia în funcție de circumstanțe. Este important să fie luate în considerare toate aspectele specifice ale
solului și contaminantului pentru a alege și implementa cu succes tehnica de bioremediere potrivită.
Etapele unui proces de bioremediere:
1. Selectarea Organismelor: În funcție de tipul de contaminant din sol, se aleg organisme care au capacitatea
naturală de a metaboliza sau de a transforma acele substanțe toxice în compuși mai puțin dăunători. De
exemplu, anumite bacterii pot fi selectate pentru a descompune hidrocarburi sau metale grele.
2. Inocularea Solului: Organismele selectate, numite și "agenți bioremediatori", sunt apoi introduse în sol
prin diferite metode, cum ar fi aplicarea directă a unei soluții conținând aceste organisme sau inocularea
cu ajutorul unor biofertilizatori.
3. Optimizarea Factorilor de Mediu: Se optimizează condițiile de mediu pentru a stimula activitatea
organismelor bioremediatoare. Aceasta poate include ajustarea pH-ului solului, furnizarea de substanțe
nutritive esențiale sau asigurarea unui nivel adecvat de umiditate.
4. Monitorizarea și Evaluarea: Progresul bioremediatiei este monitorizat prin intermediul eșantionării solului
și analizelor chimice. Acest lucru ajută la determinarea eficacității procesului și la ajustarea strategiei în
funcție de evoluție.
5. Tehnologii Asistate: Uneori, se pot utiliza tehnologii asistate pentru a sprijini procesul de bioremediere. De
exemplu, se pot adăuga anumite substanțe (co-substraturi) pentru a stimula activitatea microorganismelor
sau pentru a crea condiții favorabile procesului de descompunere.
6. Durata Procesului: Bioremedierea poate dura un timp variabil, în funcție de gradul de contaminare, tipul
de contaminant și eficacitatea organismelor alese. Procesul poate dura săptămâni, luni sau chiar ani.
• Fitoremedierea este o tehnică de depoluare a solurilor care utilizează plante pentru a elimina sau reduce
nivelurile de contaminanți prezente în sol. Plantele folosite în acest proces sunt numite plante fitoremediatoare și au
capacitatea de a absorbi, acumula, transforma sau volatiliza contaminanții. Fitoremedierea oferă avantaje, cum ar fi
abordarea ecologică, costuri reduse și o abordare mai estetică a depoluării. Cu toate acestea, eficacitatea poate varia în
funcție de speciile de plante utilizate, tipul de contaminant și condițiile specifice ale solului și mediului. Este important să se
evalueze cu atenție situația specifică înainte de a alege și implementa fitoremedierea ca soluție.
Etapele uni proces de fitoremediere:
1. Selectarea Plantelor Fitoremediatoare: Se aleg plante care sunt adaptate la condițiile de sol și care au capacitatea de a
acumula contaminanții specifici din sol în structurile lor, cum ar fi rădăcinile, frunzele sau tulpinile. De exemplu, plantele care
acumulează metale grele sau plantele care pot descompune compuși organici pot fi utilizate în funcție de tipul de
contaminant prezent.
2. Plantarea și Creșterea Plantelor: Plantele fitoremediatoare sunt plantate în zona contaminată și li se permite să crească și
să se dezvolte. Procesul poate necesita gestionarea atentă a condițiilor de mediu, cum ar fi umiditatea, temperatura și pH-ul
solului, pentru a asigura o creștere optimă a plantelor.
3. Absorbția și Acumularea: Plantele absorb contaminanții din sol prin rădăcini sau prin suprafața frunzelor. Aceștia sunt
transportați în diferite părți ale plantei și se acumulează în țesuturile specifice ale acesteia.
4. Transformarea și Degradarea: Unele plante fitoremediatoare au capacitatea de a transforma sau de a degrada
contaminanții. De exemplu, anumite plante pot secreta substanțe chimice în sol care pot accelera descompunerea
contaminanților.
5. Recoltarea și Eliminarea: După ce plantele au acumulat o cantitate semnificativă de contaminanți, acestea pot fi recoltate
și eliminate corespunzător. Aceasta poate implica incinerarea plantelor sau alte metode de gestionare a deșeurilor.
6. Monitorizarea și Evaluarea: Progresul fitoremediatiei este monitorizat prin analize periodice ale solului și ale plantelor
pentru a evalua nivelurile de contaminare și pentru a evalua eficacitatea procesului.
Aerarea solului: O metodă care implică furnizarea de oxigen în sol pentru a stimula activitatea
microorganismelor care descompun substanțele toxice. Aerarea solului, cunoscută și sub denumirea de ventilare a solului sau
bioaerare, este o metodă de depoluare care implică introducerea oxigenului în sol pentru a stimula activitatea
microorganismelor benefice care descompun substanțele toxice. Acest proces sporește rata de biodegradare a contaminanților,
cum ar fi hidrocarburile și substanțele organice, prin promovarea activității microorganismelor care au nevoie de oxigen pentru a
realiza procesul de descompunere. Trebuie să avem in vedere caracteristicile specifice ale solului, tipul de contaminant și de a
lua în considerare factorii locali și condițiile climatice. Aerarea solului poate fi o metodă eficientă în combinație cu alte tehnologii
de depoluare pentru a atinge rezultate mai bune.
• Etapele unui process de decontaminarea asolului prin aerare :
• Identificarea Zonei de Depoluare: Se identifică zona de sol contaminată care necesită remediere. Acest lucru poate fi
realizat prin intermediul analizelor de sol și evaluărilor privind gradul de poluare.
• Selectarea Metodei de Aerare: Există mai multe metode de aerare a solului, iar alegerea depinde de tipul de contaminant și
condițiile specifice ale solului. Câteva metode comune includ:
1. Aerarea cu percutare: Utilizează unelte care perforează solul pentru a permite pătrunderea oxigenului și îmbunătățirea
circulației aerului în straturile inferioare ale solului.
2. Aerarea cu injecție de aer: Se introduce aer în sol prin intermediul unor tevi sau sondaje care ajung în straturile de sol
afectate. Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unui compresor de aer.
3. Aerarea cu aer comprimat: Aerul comprimat este injectat în sol pentru a crește concentrația de oxigen în jurul
particulelor de sol și a stimula activitatea microorganismelor.
• Monitorizarea Oxigenului și a Parametrilor Solului: Pe durata procesului, se monitorizează nivelurile de oxigen și alți
parametri ai solului pentru a asigura că condițiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt menținute.
• Stimularea Biodegradării: Prin creșterea nivelurilor de oxigen, se stimulează activitatea microorganismelor aerobe care pot
descompune contaminanții organici prezenti în sol în compuși mai puțin toxici și mai stabili.
• Evaluarea Eficacității: Progresul remedierii prin aerare poate fi evaluat prin analize repetate ale solului pentru a determina
nivelurile de contaminare și pentru a verifica reducerea acestora.
• Durata și Repetarea: Aerarea solului poate necesita un anumit timp pentru a obține rezultate semnificative, iar procesul
poate fi repetat în mod periodic în funcție de evoluția situației și de nevoile specifice ale site-ului.

Cursuri Ecologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Ecologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 1

Ecologie si Protectia Medioului

• Concepte fundamentale ale ecologiei moderne.

Andrewartha (1961) definește ecologia ca fiind studiul științific al distribuției și abundenței

• Ecologíe - Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul

• Ecologia - Ramură a biologiei care studiază raporturile dintre organisme și mediul

• Ecologie socială = disciplină sociologică având ca obiect studiul relațiilor omului cu

ECOSISTEM – COMUNITATE – POPULATIE

Populațiile la rândul lor sunt formate din indivizi.

În grafic, un ecosistem conține

Aceste concepte pot fi văzute mai bine în Figura nr. 1.

O altă clasificare a ecosistemelor poate fi facuta dupa provenienta lor:

• Ecosistemele sunt naturale și artificiale.

Clasificarea ecosistemelor de pădure

Ecosisteme de pădure tropicală umedă

Ecosisteme de pădure tropicală

Ecosisteme de pădure temperate

Ecosistemele de pădure boreală

Caracteristici cheie ale ecosistemelor acvatice includ:

Procesele care au loc în cadrul unui ecosistem sunt variate și interconectate,

• COMUNITATE Ansamblu de populații de diferite specii care trăiesc într-o

Pe scurt aracteristicile comunitatilor sunt:

• Krebs (1985) definește populația ca un grup de organisme din aceeași

Studiul habitatelor este important pentru conservarea

Structura trofica a ecosistemelor

• II. Nivelele Trofice:

• III. Piramidele Trofice:

• IV. Importanța Conceptelor:

Curs nr. 5 - Factorii ecologici şi legile lor de acţiune.

Curs nr. 6 - Clasificarea tipurilor de poluare ;

Curs nr. 7- Influenta poluarii asupra organismelor vii.

Mediu general de nivel global

Aceste subdiviziuni pot varia considerabil în funcție de țară sau

Subdiviziuni teritoriale administrative sau

Subdiviziuni teritoriale POLITICE

Subdiviziuni teritoriale gografice

Subdiviziuni teritoriale gografice

1.Bazine hidrografice: Teritoriul poate fi împărțit în bazine hidrografice, adică zone

Subdiviziuni teritoriale gografice

2 Mediul construit: Acesta reprezintă mediul creat de oameni și include

Structura și integritatea mediului

Structura și integritatea mediului

Biodiversitatea: Este esențială pentru structura și integritatea

Structura și integritatea mediului

Ciclurile naturale: Structura mediului este strâns legată de

Structura și integritatea mediului

Structura și integritatea mediului

Factorii ecologici şi legile lor de acţiune

Factorii ecologici şi legile lor de acţiune

Factorii ecologici şi legile lor de acţiune

Factorii ecologici şi legile lor de acţiune

Menținerea structurii și integrității mediului este crucială pentru

Este o responsabilitate comună a indivizilor,

Clasificarea tipurilor de poluare

Clasificarea tipurilor de poluare

Clasificarea tipurilor de poluare

Poluanții, sau agenții poluanți, sunt substanțe sau factori care

Poluarea poate avea o serie de efecte adverse asupra

Probleme reproductive și de dezvoltare:

• Anumiți poluanți pot afecta fertilitatea umană și a

Impact asupra biodiversității:

• Speciile de animale și plante pot suferi din cauza expunerii la

Migrarea poluanților în lanțul alimentar: