CAPITOLUL I

NOŢIUNI FUNDAMENTALE DE ECOLOGIE GENERALĂ

1.Obiectul de studiu al Ecologiei

Ecologia (oikos=casă, gospodărie, economie; logos=ştiinţă, în limba greacă) este
ştiinţa care studiază sistemele supraindividuale de organizare a materiei vii integrate în
mediul lor abiotic
-este o ştiinţă interdisciplinară , sintetică, care se bazează pe
a)cunoştinţe necesare caracterizării sistemelor vii:sistematică, taxonomie, genetică
evoluţia speciilor, corelate cu
b) informaţiile necesare cunoaşterii mediului de viaţă , informaţii cuprinse în
ştiinţele care studiază materia nevie: climatologia, geomorfologia,
pedologia, chimia solului,apei,aerului, biochimia
c)prelucrarea tuturor informaţiilor obţinute utilizînd formule şi calcule specifice
matematicii, informaticii, fizicii (termodinamică)
în scopul înţelegerii şi explicării proceselor si aspectelor ecologice specifice
sistemelor biologice
Nivelul materiei vii care formează obiectul de studiu al ecologiei este reprezentat
de sistemele supraindividuale: populaţia
biocenoza
biomul
biosfera

2.Noţiunea de sistem.Unitatea sistematică a lumii vii

Întreaga natură este organizată în corpuri materiale vii şi nevii.Acestea se
comportă unele faţă de altele ca o unitate, păstrîndu-şi individualitatea un timp mai mult
sau mai puţin îndelungat. Din punct de vedere fizic, acestea sînt sisteme.
Sistemul este un ansamblu de elemente, identice sau diferite, unite prin conexiuni,
interacţiuni în aşa fel încît formează un întreg.
În funcţie de realaţiile cu mediul înconjurător, sisteme se clasifică în :
a) sisteme izolate=fără schimb de materie şi energie cu mediul înconjurător
-nu există în realitate, ele reprezintă doar o “stare ideală de sistem”
b)sisteme închise=realizează schimb de energie cu mediul, dar nu realizează schimb
de materie ;
-ex.:un vas cu apă închis ermetic, care nu cedează apa în mediu,
dar cedează energie(apa se răceşte sau se încălzeşte, în funcţie de
temperatura la care este ţinut vasul)
-în natură nu există sisteme absolut închise decît cele create de om
c) sisteme deschise=realizează schimb permanent de materie şi energie cu mediul.
-sînt caracteristice pentru materia vie=sisteme deschise cu autoreglare şi
pentru materia nevie- sisteme deschise fără autoreglare
Sistemele biologice sînt sisteme deschise, informaţionale, care, datorită
organizării lor, au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare şi
autodezvoltare;ele au un caracter antientropic (entropia = mărime termodinamică ce
permite evaluarea degradării energetice a sistemului)care le asigură stabilitatea în relaţiile
cu alte sisteme.(N.Botnariuc, 1979)

-1-
 Fiecare sistem are o anumită structură (forma sau arhitectonica sistemului ) şi
anumite funcţii (care exprimă relaţiile sistemului respectiv în întregul său , relaţii care
asigură autoconservarea şi autoreproducerea )
În sistemele deschise, biologice, schimbul permanent de materie şi energie asigură
un echilibru mobil, dinamic, al sistemului.

3.Insuşirile generale ale sistemelor biologice

A)Caracterul istoric al sistemelor : sistemele biologice au caracter istoric, adică

structura şi funcţiile acestor sisteme sînt rezultatul evoluţiei lor în timp. Pentru a cunoaşte
structura, modul de funcţionare al unui sistem biologic (organism, populaţie, biocenoză,
ecosistem, biosferă) trebiue să studiem originea acestuia şi evoluţia lor istorică.

B)Caracterul informaţional : toate sistemele biologice sînt sisteme

informaţionale-sisteme cibernetice –capabile să recepţioneze, să acumuleze, să prelucreze
informaţiile primite din mediu şi să le transmită altor sisteme.
Informaţiile moştenite genetic sau acumulate datorită interconexiunilor cu alte
sisteme sînt codificate specific de către fiecare sistem. Acest cod este determinat de
structura acizilor nucleici –codul genetic-al fiecărui organism (la nivel de individ),
respectiv de natura (poziţia filogenetică), structura şi modul de funcţionare al sistemelor
supraindividuale.Cu cît un sistem este mai bine organizat, cu atît conţine o cantitate mai
mare de informaţie.
Sistemele biologice nu sînt fixe; ele evoluează în timp.Conservarea acestora
depinde de cantitatea de informaţie transmisă şi corectitudinea acesteia. Erorile apărute in
transmiterea informaţiei (mutaţiile) reprezinta o cale de evolutie, erorile “pozitive”,
benefice sistemului, fiind păstrate prin selecţie.
Conform “principiului lui Dancoff” , orice organism sau organizaţie care
progresează prin evoluţie competitivă se apropie de un optim de viaţă , sistemul comiţînd
cu atît mai puţine erori , cu cît evoluează şi foloseşte un minim de informaţie redundantă
(redundanţa=excesul de informaţie transmis faţă de strictul necesar), necesară pentru a
menţine erorile la acest nivel. Acest principiu are implicaţii majore în problemele
ecologiei.

C)Integralitatea sistemelor biologice : fiecare component al unui sistem biologic

se caracterizează prin anumite însuşiri. Însuşirile sistemului în ansamblul său nu
reprezintă însă doar o suma a însuşirilor componentelor. Întregul, sistemul integrator,
posedă însuşiri noi care se manifestă datorită conexiunilor existente între componentele
sale, şi numai în condiţiile specifice sistemului în ansamblu. Aceste însuşiri noi nu se
regăsesc la elementele sistemului luate în parte, ele fiind caracteristice intregului.
De exemplu, o populaţie are insuşiri noi faţă de indivizii care o compun:
longevitate nedefinită, densitate, distribuţia sexelor,dispersie, dinamică etc.Mai mult,
relaţiile noi apărute într-un sistem pot da naştere la un nou sistem:de exemplu, relaţiile de
simbioză între unele alge şi ciuperci au dat naştere la un nou grup sistematic –licheni, cu
însuşiri cu totul diferite atît faţă de alge cît şi faţă de licheni.
Cu cît părţile componente ale unui sistem sînt mai diferenţiate, mai specializate în
îndeplinirea anumitor funcţii în cadrul întregului, cu atît interdependenţa lor este mai

-2-
mare, organizarea sistemului este mai avansată , mai complexă, iar integralitatea mai
pronunţată, adică caracteristicile noi ale sistemului sînt mai clar conturate .
Fenomenul integralităţii sistemelor ecologice are consecinţe metodologice
deosebit de importante. Astfel, se impune ca rezultatele cercetărilor experimentale, de
laborator , cu unele populaţii, să fie comparate cu datele din teren (din ecosistemele în
care trăiesc, pentru a putea extrapola rezultatele obţinute. De aici, şi necesitatea alegerii
unor sisteme de modelare ecologică cît mai adecvate condiţiilor specifice sistemelor
biologice cercetate.

D)Echilibrul dinamic este starea caracteristică sistemelor biologice de a întreţine

un schimb permanent de materie şi energie cu sistemele înconjurătoare. La sistemele
nebiologice, această însuşire nu există. În timp, sistemele nebiologice dispar, datorită
creşterii entropiei-deci a dezorganizării- sub acţiunea factorilor externi.
Sistemele biologice se adaptează şi în acelaşi timp, modifică mediul în funcţie de
cerinţele lor. Astfel, are loc o permanentă schimbare , autoreînnoire, care duce la
dezvoltarea şi evoluţia sistemului, asigurînd desfăşurarea producţiei biologice.

E)Programul sistemelor biologice este însuşirea ce asigură realizarea unor stări

diferite a sistemului biologic datorită modificărilor caracteristicilor sale morfologice,
structurale, funcţionale, comportamentale etc. Un program al sistemului biologic poate fi
definit ca fiind tocmai una din stările pe care sistemul dat este capabil să le realizeze
în limitele permise de organizarea sa. Orice sistem biologic are un program propriu care
este pentru sine,(ex.:programele de nutriţie, apărare a indivizilor sau populaţiilor) un
program inferior de coordonare a sistemelor inferioare (ex:programele sistemelor
celulare, tisulare) şi un program superior de subordonare faţă de nivelurile sistemice
superioare (ex: programul de supravieţuire a populaţiei asigurată de programul de
reproducere a indivizilor)

F) Autoreglarea este însuşirea sistemelor ecologice care , datorită unei anumite

organizări a sistemelor biologice, permite recepţionarea informaţiilor de mediu (de la alte
sisteme), prelucrarea lor, astfel încît sistemul răspunde la stimulii recepţionaţi şi
prelucraţi printr-o reacţie care asigură autoconservarea sistemului într-un mediu care
tinde să îl dezorganizeze. Răspunsul este posibil printr-un mecanism cibernetic de tip
feed-back, în care stimulii (informaţiile perturbatoare) sînt percepuţi de receptori, sînt
transmişi spre un centru de comandă unde sînt prelucraţi şi care transmite comanda de
corecţie către efector, care realizează starea ce asigură stabilitatea sistemului . Calea de
transmitere a informaţiei de la receptor la efector este calea conexiunii directe. În acelaşi
timp, prin conexiune inversă (feed-back), efectorul comunică receptorului acţiunea
realizată şi efectul acesteia comparativ cu comanda primită. Dacă efectul nu corespunde
cerinţelor sistemului, acţiunea este realuată pînă la realizarea cerinţei dorite.

----------------conexiune directă-----------------
Stimul---------receptor-----------centru de comandă-----------efector----------Răspuns
----------------conexiune inversă----------------

-3-
 Fiecare parametru, stimul, este reglat într-un sistem biologic pe mai multe căi. De
exemplu, efectele negative datorate temperaturilor scăzute ce acţionează asupra unei
populaţii de mamifere pot fi contracarate prin reglarea temperaturii indivizilor
(mecanisme fiziologice de termoreglare-termogeneză, termoliză), dar şi prin
comportamente de grup:construirea de adăposturi, traiul în comun etc.
Datorită capacităţii de autoreglare sistemele biologice îşi asigură păstrarea
integralităţii şi a echilibrului dinamic.

G)Heterogenitatea este însuşirea sistemelor biologice de a fi alcătuite din

elemente diferite-heterogene., care asigură o diversitate internă specifică.Toate sistemele
biologice se dezvoltă, evoluează, ceea ce duce la creşterea complexităţii şi a
heterogenităţii lor interne. Între elementele componente apar corelaţii care conduc la
creşterea eficienţei autocontrolului şi stabilităţiim sistemului.

Deci, “sistemele biologice sînt sisteme deschise, informaţionale; datorită

modului lor de organizare, ele au capacitatea de autoconservare, autoreproducere,
autoreglare şi autodezvoltare de la forme simple spre cele complexe de organizare; ele
au un comportament antientropic şi finalizat care le asigură stabilitatea în relaţiile lor
cu alte sisteme” (N. Botnariuc)

4.Ierarhia sistemelor biologice

Conceptele ecologice moderne consideră întregul Univers ca o ierarhizare de
sisteme aflate în conexiune reciprocă. În cadrul ierarhiei sistemice a materiei vii se
deosebesc niveluri de integrare şi niveluri de organizare.
Niveluri de integrare
Integrarea este procesul de asamblare într-un tot unitar a subsistemelor ce
formează un sistem. Sistemul de dimensiuni mai restrînse devine subsistem pentru un
sistem mai cuprinzător. De exemplu, planta sau animalul ca sistem biologic integrează
sisteme nebiologice ( particule subatomice, atomi, molecule) şi sisteme biologice (celule,
ţesuturi, organe), rezultînd organismul, ca un tot unitar . Pornind de la atom cu nivel
simplu de organizare, complexitatea sistemelor creşte pînă la nivelul individual al
organismului ca sistem biologic superior organizat faţă de sistemele integrate. Integrarea
componentelor unui sistem este maximă la nivel individual şi scade la nivelurile
superioare supraindividuale(populaţie, biocenoză, biom, biosferă)
Niveluri de organizare
Reprezintă un ansamblu de sisteme biologice echivalente, cu caracter de
universalitate. Nivelurile de organizare cuprind exclusiv sistemele biologice, fiecare nivel
fiind definit prin funcţii şi legi caracteristice specifice. Un nivel dat cuprinde fără
excepţie întreaga materie vie. Nivelurile de organizare a sistemelor biologice sînt: nivelul
individual, populaţional, biocenotic, biomul, biosfera

a)Nivelul individual
-unitatea reprezentativă a nivelului individual este individul biologic-organismul,
forma elementară şi universală de existenţă a materiei vii

-4-
 -include indivizi monocelulari (protozoare, alge, bacterii) şi pluricelulari
complecşi (plante, animale), cuprinzînd întreaga materie vie.Nu există materie vie în
afara nivelului individual.
-caracteristicile principale ale indivizilor biologici sînt: metabolismul, ereditatea,
variabilitatea, reproducerea, dezvoltarea, excitabilitatea, mişcarea etc
- legea specifică sistemelor de nivel individual este metabolismul. Prin această
funcţie se asigură integrarea individului în mediu şi integrarea ierarhică a nivelului
individual în sistemul superior de organizare al materiei vii, datorită capacităţii
individului de a acumula , transforma materia, energia şi informaţia în timpul
desfăşurării proceselor metabolice specifice.

b)Nivelul populaţional sau al speciei

-fiecare individ aparţine unei specii (Linne). Spaţial, specia este reprezentată de
una sau mai multe populaţii care ocupă un anumit spaţiu (areal).
-Populaţia este unitatea elementară a proceselor ecologice (Stugren, 1982).
Indivizii care compun populaţia se diferenţiază între ei prin vîrstă, sex, precocitate,
comportament etc., trăiesc o anumită perioadă de timp şi mor, dar populaţia nu dispare
căci alţi indivizi se nasc. Populaţia există atîta timp cît condiţiile ecologice corespund
cerinţelor ei. (ex. dinozaurii)
-în interiorul populaţiilor , relaţiile intraspecifice determină o anumită organizare,
evidenţiată prin structura şi funcţia specifică fiecărei populaţii.Aceste relaţii intraspecifice
duc la diferenţieri structurale , funcţionale şi comportamentale ale indivizilor (ex.un stup
de albine, muşuroi de furnici), pot fi unitare sau contradictorii
-una din funcţiile proprii sistemului populaţional este autoreproducerea, asigurată
integrator de capacitatea fiziologică a indivizilor de a se reproduce.Ecologic, pentru
nivelul superior de organizare a materiei vii-biocenoza, populaţia reprezintă unitatea
reproductivă elementară care asigură organizarea şi heterogenitatea ei
-legea evoluţiei cea mai însemnată la nivel populaţional este selecţia naturală, care
asigură echilibrul dinamic al populaţiilor.
-în cadrul sistemului superior de organizare(biocenoza), populaţia are funcţia
principală de acumulare, transformare, transfer de materie, energie şi informaţie.

c)Nivelul biocenotic-biocenoza
-este formată dintr-un ansamblu de populaţii care trăiesc pe un teritoriu bine
determinat (areal). Totalitatea condiţiilor abiotice din arealul respectiv (solul, apa, aerul
cu toate caracteristicile acestora) formează biotopul. Biocenoza(sistemul viu) împreună
cu biotopul (sistemul neviu) alcătuiesc ecosistemul.
-într-o biocenoză coexistă populaţii de plante producătoare de materie organică,
populaţii de animale consumatoare de materie organică (consumatori primari-omnivore,
consumatori secundari-carnivore ), şi populaţii care descompun materia organică rămasă
la moartea indivizilor (descompunătorii)
-integritatea biocenozei şi caracterul ei unitar sînt asigurate de diviziunea
funcţională a populaţiilor
-baza unităţii o reprezintă relaţiile interspecifice care se desfăşoară pe fondul
condiţiilor abiotice ale biotopului.

-5-
 -homeostazia (echilibrul dinamic)al biocenozei este asigurată de relaţiile dintre
specii şi relaţiile speciilor cu factorii abiotici ai mediului.

d)Nivelul biomic-biomul
-reprezintă o grupare de biocenoze ce aparţin ecosistemelor de pe o suprafaţă
relativ mare a Terrei pe care ecobiomul le înglobează
-un biom cuprinde mai multe biocenoze asemănătoare (cazul pădurilor) sau
diferite (delta) între care exixtă relaţii biotice complexe.
-principalele tipuri de biomi care alcătuiesc nivelul superior de organizare a
materirei vii-biosfera- sînt: biomul marin, biomul apelor interioare, tundra, pădurile,
stepele(savane),pustiurile (deşertul)

e) Nivelul biosferic-biosfera
-este formată din totalitatea biocenozelor terestre, subterane, acvatice, care
constituie biomii şi reprezintă sistemul biologic unic al planetei
-biosfera se întinde pe limite largi: în atmosferă, vieţuitoarele se regăsesc pînă la
altitudinea de 15-20 km, în litosferă pînă la 3000m adîncime, în hidrosferă pînă la
11000m
-biosfera funcţionează ca un ansamblu, asigurînd transferul de materie de la un
component la altul sub formă de circuite (al carbonului, azotului, fosforului, calciului,
sulfului etc). Ca înveliş viu al planetei Pămînt, biosfera constituie baza geochimică cea
mai puternică a acesteia.

CAPITOLUL II
ANALIZA SISTEMICĂ ÎN ECOLOGIE

Necesitatea cunoaşterii aprofundate a relaţiilor existente între sistemele biologice

de nivele de organizare diferite a impus abordarea unei metodologii unice de cercetare,
explicare şi rezolvare a problemelor ecologice identificate.
Utilizarea tuturor modalităţilor de analiză prezentate asigură o evaluare (analiză)
integrată a mediului. Analiza integrată presupune diviziuna sistemului în părţile sale cele
mai semnificative pentru un cadrul analizat, păstrîndu-se însă conceptul de organizare
unitară. Analiza integrată a mediului reprezintă deci o analiză sistemică, considerînd
mediul ca un sistem integrat în continuă evoluţie, alcătuit din variabile interconectate.
Obiectul analizei sistemice în ecologie îl constituie nivelele de organizare
prezentate anterior. În principal însă, ecosistemul-ca unitate organizatorică şi
funcţională fundamentală a ecosferei –reprezintă obiectul analizei în ecologie.
Caracterizat prin stabilitate relativă în timp, circulaţie internă a substanţei, energiei şi
informaţiei, cu transformarea şi acumularea de substanţă şi energie, format din sisteme vii
(biocenoza) ce vieţuiesc pe un areal specific, abiotic, cu însuşiri specifice (biotopul),
ecosistemul prezintă o anumită complexitate organizatorică şi o anumită stare funcţională
în timp.
Obiectivul cercetării sistemice în ecologie îl constituie deci cunoaşterea
complexităţii organizatorice a sistemelor biologice supraindividuale,a tuturor tipurilor

-6-
de relaţii existente (intra şi interspecifice), a interferenţelor şi influenţelor sistemelor
biologice asupra biotopului precum şi influenţa factorilor ecologici ai biotopului asupra
sistemelor biologice.

Metodele utilizate în abordarea cunoaşterii mediului înconjurător sînt:

1.Metoda analizei
-constă în descompunerea reală sau mentală a unui sistem sau fenomen în părţile sale
componente, în scopul studierii acestora
-permite cercetarea mediului înconjurător prin analiza structurală şi funcţională a acestuia
şi prin identificarea conexiunilor eistente între componentele sale
Metoda analizei presupune oanaliză :
-materială a mediului:fiecare component al sistemului este analizat
separat(ex:analiza apei sau a aerului pt. determinarea gradului de poluare)
-analiza mentală:se bazează pe descompunerea “gîndită” a sistemului analizat,
datorită complexităţii acestuia
Metoda analizei se bazează pe:
-analiza factorială sau fenomenologică: ia în considerare factori şi variabile de
mediu esenţiale, ce definesc comportamentele mediului şi evidenţiază relaţiile ce se
stabilesc în interiorul acestora
-analiza cartografică: stabileşte amplasarea în spaţiu a fiecărui element al
sistemului, facilitînd evidenţa repartiţiei spaţiale a componentelor sistemului, a proceselor
şi fenomenelor ce au loc în acesta.
-analiza funcţională şi ecologică: evidenţiază intercondiţionările dintre vieţuitoare
şi mediul lor de viaţă

2. Metoda sintezei
-are la bază principiul consecinţei (cauză-efect) , conducînd la reconstruirea mentală a
sistemului descompus prin analiză

3. Metoda dialectică
-aplică principiul unităţii, identităţii şi luptei contrariilor în analiza mediului înconjurător,
asigură cadrul conceptual al înţelegerii raporturilor complexe dintre componentele
sistemelor de mediu şi dezvoltarea acestora

4.Metoda cartografică
-este o metodă specific geografică, utilizată atît în cercetare cît şi în reprezentarea
rezultatelor acesteia; ca metodologie, este necesar utilizarea acesteia în metoda analizei

5.Metoda modelării
-constă în reproducerea schematică a unui sistem printr-un sistem similar sau analog,
efectuată în scopul studierii sistemului original
Modelarea ca esenţă a analizei sistemice nu reprezintă un scop în sine, care ar
contribui la consolidarea bazelor teoretice ale ecologiei; ea este un instrument de
cercetare fundamentală a sistemelor ecologice şi de prognoză a comportamentelor lor.
Modelarea reprezintă singura cale de caracterizare şi simulare a a proceselor definitorii de

-7-
la nivelul ecosistemelor naturale , deci singura cale de elaborare pe baze ştiinţifice a
strategiei de exploatare amenajare şi conservare a resurselor naturale
Modelarea “ideală” reprezintă o construcţie mentală a unui model schematizat al
mediului înconjurător. Construirea modelelor ca “imagini simplificate al realităţii” duce
la analiza şi cunoaşterea relaţiilor funcţionale din structura mediului.
În metoda modelării se utilizează:
-modele matematice care permit analiza cantitativă şi calitativă a sistemelor şi
proceselor din mediu
-modele sistemice, ca modele logice
-modele predictive;
-modele grafice

6.Metoda evaluării
-cuprinde o evaluare mentală dar şi o evaluare practică a sistemului analizat, prin care se
stabilesc tăsăturile caracteristice ale sistemului , cu scopul de a elabora modele şi
prognoze care să ajute la gestionarea mediului. Metoda evaluării cuprinde:
-evaluarea de tip sectorial: prezintă aspectele ce caracterizează sistemul la un
moment dat, fără a lua în considerare aspectele de cauzalitate ce concură la existenţa
sistemului analizat
-evaluarea de tip holistic pleacă de la premiza că întregul are o valoare superioară
sumei părţilor componente, deci încearcă să evidenţieze un context de mediu în
ansamblu, la un moment dat

7.Metoda anchetei
-permite obţinerea informaţiilor vizînd mediul pe baza unei anchete directe (set de
întrebări adresate oral) sau indirecte (în scris) efectuate în comunitatea locală a sistemului
analizat
-facilitează clarificarea unor aspecte constatate în teren

8.Metoda inductivă
-este o metodă de studiere a fenomenelor de mediu plecînd de la particular şi ajungănd la
general, de la efect la cauză
-stabileşte legăturile cauzale obiective dintre fenomene şi permite descoperirea legilor
generale care guvernează sistemulde mediu

9.Metoda deductivă
-este o metodă de studiere a fenomenelor de mediu plecînd de la general şi ajungînd la
particular, de la cauză la efect
- se utilizează în corelare cu metoda inductivă

O analiză corectă a stării şi evoluţiei sistemelor ecologice presupune utilizarea

mai multor modele , o îmbinare a acestora în funcţie de caracteristicile sistemelor
analizate şi în funcţie de scopul analizei.

-8-
 MODELAREA ÎN ECOLOGIA MODERNĂ

Noţiunea de model în ecologie

Conceptul de model în ecologie, fără a fi astfel denumit, a fost utilizat încă de la
începutul sec. XX. În 1900, Emil Racoviţă ste primul savant care “asemuieşte” banchiza
polară cu o păşune plutitoare şi descrie prima dată un lanţ trofic complet de la diatomee la
foci, pinguini, balene, în lucrarea “La vie des animaux et des plantes dans l' Antarthique”.
Ulterior, ecologul american Victor Ernst Shlelford, în 1913, utilizează modele similare
dar în ecosisteme terestre complexe în monografia “Animal communities in Temperate
America”iar între 1920-1927, conceptul este folosit de Charles Sutherland Elton.
În a doua jumătate a sec. XX, conceptul de modelare a proceselor ecologice ia
amploare. În domeniu se disting: Watt,1963; P. şi H.T.Odum, 1971; Fedorov şi
Ghilmanov, 1980, Jorgensen,1988, Allaky, 1994 . Fiecare din aceşti cercetători dau
definiţii proprii conceptului de model.
Ed. Nicolau (1977) defineşte modelul astfel: “în general, un model M al unui
sistem S este un alt sistem S' care din anumite puncte de vedere este echivalent cu S
(S'~S) şi care poate fi studiat mai uşor decît S. Din determinarea pe S' a unor relaţii se
deduc relaţii corespunzătoare pentru S “

Tipuri de modele în ecologie

Aşadar, modalitatea concretă de caracterizare a ecosistemelor naturale este
modelarea, aceasta reprezentînd esenţa analizei sistemice aplicate în ecologie
După E.P.Odum (1971) , modelele şi modelările se pot clasifica în conformitate
cu următoarea schemă:

Descriere verbală

neformalizate
Reprezentare grafică
Modele
ecologice
posibile
Modele statistice
formalizate

Modele matematice

Schema clasificării modelelor ecologice după E.P.Odum (1971)

Ulterior, Fedorov şi Ghilmanov (1980) au propus clasificarea modelelor

ecologice astfel:

-9-
 MODELE

Reale Ideale
(naturale sau analogice) (euristice sau metodologice)

Conceptuale matematice
(verbale şi grafice)

Analitice Numerice
(operatori cunoscuţi în formă analitică) (imitativi)

Proprietăţi Proprietăţi
Discrete-neîntrerupte Discrete-neîntrerupte
Deterministe-statistice Deterministe-statistice
Punctuale-spaţiale Punctuale-spaţiale
Statice-dinamice Statice-dinamice

Clasificarea schematică a modelelor ecologice Fedorov şi Ghilmanov (1980)

Evaluarea completă în spaţiul multidimensional al unui ecosistem real este

cunoscută în analiza sistemică ca model de bază (aditiv) sau model izomorf (Zeigler,
1976,1979). Dar modelul de bază - deci şi ecosistemul natural – nu pot fi evaluate corect
într-un interval de timp suficient de scurt, în care acestea să îşi păstreze constante
caracteristicile.
Ecosistemele sînt în continuă schimbare; analiza lor impune utilizarea unei
cantităţi foarte mari de informaţie, deci folosirea modelului izomorf în cercetarea
ecosistemului nu este practică. În aceste condiţii, s-a impus utilizarea unui model
simplificat , reprezentat de componentele dominante ale ecosistemului şi interacţiunile
dintre ele, care asigură desfăşurarea funcţiilor ecosistemului.Un asemenea model
simplificat al modelului izomorf care aproximează numai ecosistemul natural este
cunoscut în analiza sistemică ca model homomorf.
Alcătuirea modelelor homomorfe ale ecosistemelor naturale presupune realizarea
unui proces de agregare (grupare) a subsistemelor în componente mai mai, care sînt
tratate unitar. Această agregare a subsistemelor a stat la baza apariţiei primelor modele
ale ecosistemelor naturale. Cercetările ulterioare au evidenţiat faptul ca varianta de
agregare cea mai complexă caracterizează cel mai bine ecosistemul din punct de vedere
structural şi funcţional. Zeigler(1976,1979) arată că din punct de vedere teoretic, dacă
constantele de timp ale subsistemelor grupate sînt identice, modelul homomorf conservă

- 10 -
tranziţiile de stare ale modelului izomorf , deci descrierea ecosistemului utilizînd modelul
homomorf este precisă. Identitatea constantelor de timp este însă relativă, deoarece
acestea reflectă, pentru fiecare subsistem, o anumită structură şi o anumită funcţionalitate
la timpul considerat. Avînd în vedere dificultăţile întîmpinate în stabilirea modelului
homomorf de cercetare a ecosistemelor, se consideră necesar a fi satisfăcute următoarele
criterii de cercetare ecologică:
a) un program de cercetare ecologică intensivă pe o perioadă de minim 2 ani, care să
includă prelevarea unui număr de probe ce ar putea să asigure estimarea mărimii
populaţiilor componente cu o eroare de maxim 20%, o frecvenţă de recoltare a
probelor care să reflecte particularităţile ciclurilor de dezvoltare a speciilor din
componenţa biocenozei, şi anumite modalităţi (randomizat, stratificat
ramdomizat, sistematic etc.) de prelevare a probelor care să reflecte eterogenitatea
biotopului.
b) Înregistrarea fluctuaţiilor în timp şi spaţiu a principalilor factori abiotici
(temperatură, umiditate, pH, PO2, concentraţie metale grele, pesticide etc)
c) Determinarea spectrului trofic al fiecărei populaţii selectate din componenţa
biocenozei şi stabilirea grupelor funcţionale şi a relaţiilor dintre ele.
d) Calcularea pe baza datelor empirice rezultate din analiza probelor a densităţii şi a
abundenţei numerice şi în biomasă.

Un model poate fi considerat ca o sinteză a elementelor cunoscute ale altui sistem.

Dacă informaţiile despre sistemul luat în analiză sînt reduse, modelul sistemului nu poate
fi adecvat – nu poate suplini lipsa unor date esenţiale. Pe de altă parte, avînd date
suficiente,modelul poate să ofere noi cunoştinţe (detalii şi relaţii ) asupra reacţiilor şi
proprietăţilor întregului sistem.
Modelul, reprezentînd o sinteză a cunoştinţelor şi datelor, poate oferi şi rezultate
parţiale asupra proprietăţilor sistemului. Prin utilizarea mai multor tipuri de modele se
poate evalua mult mai exact starea şi evoluţia sistemului.
În ştiinţele naturii se obişnuia utilizarea analizei diferitelor aspecte, ca procedee
de cunoaştere, fără a se pune accentul pe sinteza cunoştinţelor ca o modalitate de a
evidenţia fenomenele din sistem.Urgenţa şi complexitatea multor probleme legate de
mediu au determinat adoptarea modelării în ecologie ca modalitate de înţelegere a
evoluţiei mediului şi în care proprietăţile şi reacţiile rezultate din interacţiunea acestora să
constituie nu numai procedee de cunoaştere ci şi apropieri de mecanismele reale din
ecosisteme.
Modelele nu conţin toate elementele unui sistem şi nu se poate să le conţină, în
primul rînd datorită complexităţii sistemelor din natură. Este important ca prin modelare
să se extragă din sistem acele informaţii (date, cunoştinţe) care sînt importante pentru
înţelegerea şi rezolvarea, atigerea scopului urmărit. În caz contrar, modelele pot deveni
prea complexe şi greoaie în tentativa de a rezolva practic anumite aspecte şi segmente din
ecosisteme.
Progresele realizate în ultimele două decenii în modelarea matematică a
proceselor de mediu sînt susţinute de cel puţin trei factori:
1. Dezvoltarea tehnologiei informaţionale a făcut posibilă realizarea unor ecuaţii
matematice complexe în definirea ecosistemelor

- 11 -
 2. Înţelegerea gravităţii problemelor de poluare, strîns legate de evoluţia
ecosistemelor
3. Dinamica populaţiilor şi a modificărilor aduse mediului capătă o amploare
mondială atît în analiza problemelor cît şi în indicarea modului de rezolvare, cu
responsabilităţi multiple, care depăşesc graniţele.
Nu se poate spune că există modele care să răspundă tuturor cerinţelor.
Dificultăţile modelării nu constau neparat în realizarea lor matematică şi transpunerea lor
în limbaj informatic; dificultăţile modelării constau în obţinerea şi alegerea informaţiilor ,
ca reale cunoştinţe care pot reprezenta elementele edificatoare ale modelelor Aceasta
presupune profunde cunoştinţe de ecologie şi vastă experienţă. În acest context, se poate
aprecia că un ecolog cu bune cunoştinţe în matematică poate realiza modele asupra stării
şi evoluţiei mediului, într-o măsură mai veridică decît un matematician- informatician cu
bune cunoştinţe în domeniul ecologiei. Echipele pluri- şi multidisciplinare pot constitui
formele cele mai adecvate de elaborare unor modele prin definirea în primul rînd a
elementelor modelării.

Stadiul actual al modelării în ecologie

În elaborarea de modele pentru mediul ambiant s-au reliefat mai multe tendinţe.
Astfel în SUA, a fost propus un program complex de studiu a proceselor de biosferă şi
geosferă, prin a căror interferenţă datorită mişcării atmosferei, apei şi datorită
transformărilor fizice, chimice şi biologice, se defineşte starea mediului ambiant. Acest
mod de rezolvare prezintă o abordare interdisciplinară a problemelor şi care duce la
modele cu atât mai adecvate cu cât sunt cuprinse în cercetare mai multe domenii ale
activităţii umane.
Încercările de a crea modele de mare precizie pentru prognoza vremii şi care să
includă modelele circulaţiei atmosferice, modelele ciclurilor hidrologice globale,
modelele circulaţiei straturilor superioare ale oceanelor, modelele interacţiunii
atmosferice cu ecosistemele continentale etc. s-au limitat la posibilităţile actuale restrânse
ale sistemelor complexe de calcul şi a cercetărilor în modelarea mediului ambiant. În
acest sens a apărut tendinţa de creare a unor baze de date, baze de modele a proceselor
din biosferă, de unificare a acestora cu sisteme de calcul separate sau interconectate la
diferite nivele. Aceste sisteme globale de colectare a informaţiilor în unele ţări cuprind
reţele de traductoare interconectate prin sateliţi şi sisteme complexe de supraveghere a
circulaţiei atmosferice.
În general în studiul mediului ambiant s-a adoptat o structură ierarhică a modelelor
diferitelor procese care cuprinde:
- Modelele de la nivelele superioare ce determină condiţiile limită şi parametrii
pentru modelele locale, şi:
- Modelele locale, în care procesele de la nivelele superioare sunt reprezentate
simplificat, prin aprecieri statistice.
La fiecare nivel, modelele sunt reduse la posibilităţile actuale ale sistemelor de
calcul şi a sistemelor de culegere a datelor. Prin alegerea modelelor se pune problema
parametrizării proceselor, care reprezintă cheia obţinerii unor succese în controlul şi
prognoza mediului ambiant.

- 12 -
 Problemele de studiu ale mediului ambiant cuprind, în funcţie de aria de
acoperire, trei mari grupe de modele ierarhice: modele globale, modele regionale şi
modele locale.
Modelele locale, care reprezintă partea principală a cercetărilor, cuprind modele
de diagnoză şi modele de prognoză şi se referă la poluarea aerului, râurilor, lacurilor, a
solurilor, la tendinţe de evoluţie a caracteristicilor principale ale acestora etc. Dezvoltarea
tehnologiei de colectare a datelor, a metodelor de prelucrare a informaţiilor şi elaborarea
de modele, cuprinse în structuri ierarhice de modele, reprezintă una dintre problemele de
cercetare cu mari perspective de aplicare în viitoarea dezvoltare a agriculturii, a industriei
şi a întregii vieţi socio-economice a societăţii.
Pentru a sublinia amploarea problematicii studiului mediului ambiant se
reaminteşte că unii autori consideră că pentru modelarea acestuia sunt necesare trei mari
blocuri de programe:
- blocul programelor referitoare la climat;
- blocul programelor care descriu procesele fizice şi chimice
- blocul programelor referitoare la activităţile umane, la aspectele sociale,
demografice, poluare etc
Având în vedere marea amploare a acestor modele cercetările s-au concretizat pe
diferite aplicaţii ( domenii ) şi pe anumite spaţii geografice strict delimitate. Astfel au fost
elaborate de exemplu modele pentru diferite regiuni climatice ( deşerturi, bazine polare,
bazinul unor fluvii, zone agricole etc. ). Aceste modele, relativ simplificate, au o aplicaţie
economică directă, atât în industrie, cât şi în agricultură. Din acest motiv în etapa actuală
a dezvoltării tehnicii de calcul, a sistemelor complexe de efectuare măsurătorilor, apare
necesară problema organizării unor cercetări regionale şi locale, pentru determinarea unor
modele, pentru crearea unor bănci de date, de modele, care să poată fi în mod continuu
actualizate prin măsurarea unor parametri locali sau globali. Importanţa acestor bănci
structurale de modele nu poate fi anticipată exact prin date tehnico-economice, prin date
socio-economice. Însă în prima etapă, determinarea de modele şi formarea de bănci de
date pentru zone delimitate poate aduce serioase ameliorări în conservarea mediului
ambiant, în cercetările ecologice.
În faza iniţială, a determinării unor modele locale, pe anumite aplicaţii, este
necesară alegerea tehnologiilor de efectuarea a măsurătorilor, de efectuare a operaţiilor de
colectare a datelor. De mare importanţă în elaborarea modelelor locale pe diferite
aplicaţii este colectarea datelor a priori, care permit alegerea structurii modelelor, a
parametrilor care intră în modele. De asemenea este necesară obţinerea de modele locale
autoinstruibile, care pe baza evoluţiei unor parametri măsuraţi îşi pot modifica structura
sau în cazuri mai simple anumiţi parametri.
Pentru faza iniţială a cercetărilor, este necesară elaborarea metodologiei, a
tehnologiilor de măsurare a principalilor parametrii care intervin în structurile de date, în
modelele locale aplicative. O altă problemă în prima etapă o constituie reprezentarea
informaţiei pentru modelul local şi stabilirea de criterii pentru aprecierea unor situaţii sau
pentru extragerea datelor necesare în activităţile de conducere şi decizie.
Realizarea modelelor necesită o bază informaţională care are rolul de a asigura
obţinerea valorilor pentru anumiţi parametri care intră în model, de a face conexiunea
modelului cu anumite condiţii spaţial–temporare şi de a crea fluxul de date în model de la
sursele exterioare ( printre care fac parte diferite puncte de control ). Interacţiunea între

- 13 -
modele şi baza sa informaţională are două sensuri: adică nu numai baza informaţională
asigură utilizarea modelelor, dar şi rezultatele modelării pot introduce corectări în
organizarea bazei informaţionale.
Pentru crearea bazei informaţionale în unele ţări se folosesc trei sisteme: cu
ajutorul sateliţilor, cu ajutorul avioanelor – laborator şi cu puncte terestre de observare.
Aceste surse ale bazei informaţionale pot fi utilizate şi în alte scopuri, ca de exemplu în
prognoza timpului. Deosebit de important este faptul că modelele elaborate pot fi utilizate
şi în elaborarea de scenarii, răspunzându-se la întrebarea ce va fi dacă are loc un anumit
eveniment
Într-un model local,baza informaţională trebuie să ofere:
- date primite de la nivelul regional al bazei informaţionale, ca fiind de la nivelul
ierarhic superior
- date de la bazele informaţionale teritoriale vecine
- date privind poluarea mediului
- datele fizico-chimice ale solului, bazinelor de apă, etc.
- date privind caracteristicile biofizice ale culturilor
- datele de cartografiere a terenurilor studiate
- date meteorologice curente şi de arhivă

Baza tehnico-materială pentru obţinerea bazei informaţionale este organizată

ierarhic pe centre naţionale, centre regionale şi centre locale. În afara echipamentelor de
colectare a datelor, un centru trebuie să dispună de calculatoare electronice. La nivelul
actual al dezvoltării tehnicii de calcul, în ţările avansate centrele naţionale dispun de 1-2
calculatoare cu putere mare de calcul, 3-5 calculatoare cu putere medie de calcul şi reţele
de calculatoare cu 10-30 terminale. În centrele locale, ţările avansate dispun de reţele de
calculatoare cu 3-10 terminale şi cu 1-2 calculatoare cu putere medie de calcul,
Dezvoltarea tehnologiilor de elaborare a programelor, a modelelor de dezvoltare
sau de mediu ambiant, de verificare şi continuă perfecţionare a acestora constituie o etapă
a informatizării societăţii, a apariţiei informaticii globale. Nu se poate înainta în
dezvoltarea industriei, a agriculturii fără o bază informaţională, bine organizată la nivel
local, regional şi naţional.

Elementele modelării
În formularea matematică, un model privind procesele complexe desfăşurate în
mediu operează cu 5 componente principale :
1) Funcţii determinante (definitorii) sau variabile externe
- sînt funcţii variabile ale mediului extern care influenţează starea ecosistemului.
În context managerial, problema necesar a fi rezolvată este: dacă funcţiile variază , cum
influenţează acestea starea ecosistemului?
- sînt funcţii care ajută administrarea modelului în sensul de a prognoza ce
schimbări se produc în starea ecosistemului, cînd forţele (elementele) determinante se
schimbă în timp
Funcţiile determinante care pot fi controlate de om sînt definite ca „funcţii de
control”. Funcţiile de control în modelele ecotoxicologice sînt reprezentate, de exemplu,
de intrările substanţelor toxice în ecosistem. În modelele de eutrofizare a unui ecosistem
(ex: un lac), funcţiile de control sînt definite de intrările nutrienţilor.

- 14 -
 Din grupa funcţiilor determinante fac parte şi variabilele climatice, care
influenţează mediul abiotic şi componenţii biotici, precum şi rata procesului. Ele nu sînt
însă funcţii determinante controlabile de om în ecosistemele naturale, dar pot fi controlate
în condiţiile culturilor forţate (ex: în sere, solarii, heleştee, iazuri) şi protejate prin tehnici
adecvate, modelarea devenind de o importanţă vitală în aceste ecosisteme artificializate.

2)Variabilele de stare (Stata variables)

- sint variabilele ce caracterizează starea ecosistemului.
Selecţia variabilelor de stare este crucială pentru structura modelului,dar în multe cazuri,
aceste variabile sînt evidente. De exemplu,dacă se doreşte modelarea bioacumulării unei
substanţe toxice, variabilele de stare pot fi organismele pentru care substanţa poate
constitui o sursă de hrană , şi concentraţia substanţei toxice acumulată în organisme. În
modelele de eutrofizare, variabilele de stare vor fi concentraţiile nutrienţilor din mediu.
Cînd modelul este folosit în context managerial, valorile variabilelor de stare
prognozate a modifica funcţiile determinante, pot fi considerate ca rezultatul modelului ,
deoarece modelul conţine relaţii între funcţiile determinante şi variabilele de stare.

3)Ecuaţiile matematice (mathematical equations)

- descriu relaţiile dintre funcţiile determinante şi variabilele de stare.
- sînt folosite pentru a reprezenta matematic procesele biologice, chimice şi fizice
din ecosistem
În diferite contexte ale stării mediului se pot desfăura aceleaşi tipuri de procese,
ceea ce înseamnă implicit că aceleaşi ecuaţii pot fi folosite în modele diferite. Aceasta nu
implică obligatoriu faptul că aceleaşi procese pot fi evaluate folosind aceleaşi ecuaţii.
Aceasta pentru faptul că în primul rînd procesul luat în considerare poate fi mai bine
descris utilizînd o altă ecuaţie, care introduce variabilele altor factori, mai semnificativi
sau predominanţi. În al doilea rînd, numărul detaliilor necesare care este dorit să fie
incluse în model poate fi diferit de la caz la caz datorită diferenţelor în complexitatea
ecosistemului sau a problemei urmărite. Mulţi modelatori descriu formularea matematică
a procesului ca submodele.

4)Parametrii (parameters)
- sînt coeficienţi de reprezentare matematică a proceselor
- pot fi consideraţi constanţi pentru o ecuaţie specifică sau a unei părţi din
ecosistem.
În modelele cauzale, parametrul poate avea o definire ştiinţifică , spre exemplu
rata încorporării cadmiului în organisme. Mulţi parametrii nu sînt indicaţi în literatură ca
şi constante, ci mai degrabă ca nişte parametrii de reper. Cu toate acestea, ei au o mare
semnificaţie şi importanţă în estimare. În acest context, există încă limite privind
modelarea proceselor ecologice, fiecare lucrare ştiinţifică în acest domeniu avînd o
contribuţie deosebită.
Trebuie menţionat că utilizarea parametrilor ca şi constante în modelele analizate
ridică probleme şi din cauza relaţiilor de feed-back în sistemele reale. Flexibilitatea
ecosistemelor intră în contradicţie cu aplicarea parametrilor ca şi constante în modelări
uzuale (rigide). O nouă generaţie de modelări care încearcă să ţină cont de variaţia

- 15 -
parametrilor, în acord cu aceleaşi principii ale ecosistemelor, pot constitui soluţii pentru
problemele ridicate.

5)Constante universale (universal constants)

- sînt frecvent folosite în modelare
- sînt constante cu care se operează în matematică, fizică, chimie: greutăţi
atomice, constante gazoase etc.
Prin prisma acestor constante, modelele pot fi definite ca o expresie formală a
elementelor esenţiale ale problemei analizate (în cadrul ecosistemului) în termeni
matematici. Astfel, prima etapă a recunoaşterii oricărei probleme este adesea verbală.
Aceasta poate fi recunoscută ca o etapă preliminară esenţială în procedura de modelare.
Modelul verbal este dificil de de vizualizat ; de aceea el trebuie tradus într-un concept
diagramal, care conţine variabilele de stare, funcţiile determinante şi cum aceste
componente sînt intercondiţionate prin formulările matematice ale proceselor.

Etapele procesului de modelare

În procesul de modelare, etapele semnificative cu importanţă deosebită pentru

derularea procesului sînt: calibrarea, verificarea şi validarea.

a)Calibrarea (calibratition)
- este etapa care are ca scop realizarea unei concordanţe între datele
computerizate şi cele observate (preluate din lucrări ştiinţifice), prin variaţia aplicată
aceloraşi parametrii selectaţi.
Scopul calibrării se poate atinge prin metoda încercării şi testării sau folosind un
soft adecvat şi format deja, pentru a găsi parametrilor daţi cea mai bună potrivire între
valorile computerizate şi cele găsite. În cîteva modele statistice sau ecologice mai
simple, care conţin doar cîteva definiri bine consolidate şi corelate, sau valori direct
măsurate, nu este imperativă calibrarea în raport cu parametrii.
Calibrarea este partea modelării proceselor ecologice care are ca scop asigurarea
unei estimări corecte a parametrilor. O parte din din parametrii ce caracterizează
modelele ecologice cauzale pot fi găsiţi în literatură nu atît ca valori constante, ci ca
valori aproximative între două limite (intervale).
Pentru a acoperi toţi parametrii posibili în modelele ecologice, mai ales cele de
toxicitate, trebuie cunoscuţi foarte mulţi parametrii. Este deci necesar ca în aceste
modelări să folosim metodele estimării parametrilor. Este de o mare importanţă a
cunoaşte măcar valorile aproximative. Necesitatea calibrării poate fi exemplificată prin
folosirea următoarelor caracteristici ale modelelor ecologice şi parametrii acestora:
1.Mulţi dintre parametrii ştiinţelor naturii şi mai ales din ecologie nu sînt
cunoscuţi prin valori exacte. Astfel, parametrii găsiţi în literatură au o marjă de
relativitate (incertitudine). Pentru metodele de estimare a parametrilor , în particular în
modelele ecologice şi ecotoxicologice sînt realizate mai multe procedee.La acestea se
adaugă şi faptul că în aceste cazuri mulţi parametrii nu sînt constanţi.
2.Toate modelele din ştiinţele naturii şi mai ales din ecologie sînt nişte scheme
simplificate ale naturii. Cei mai importanţii componenţi şi procese pot fi incluse în
model, dar structura acestuia nu poate cuprinde toate detaliile.Cu toate acestea într-o

- 16 -
oarecare măsură cîţiva parametrii şi procese mai puţin importante pot fi realizate prin
calibrare.Acest procedeu va conduce la obţinerea valorilor pentru parametrii puţin diferit
de realitate, dar modelul este mai bun decît dacă am fi omis aceste valori ale parametrilor.
3. Pe de altă parte, cele mai utilizate modele în ecologie sînt de tipul”modelelor
grupate” ceea ce implică faptul că un parametru reprezintă variaţii de valori la speciile
date.Cum fiecare specie are caracteristică valoarea parametrului şi faptul că în timp
componenţa speciilor se schimbă,rezultă că inevitabil valorile corespunzătoare noilor
prametrii sînt diferite. Adaptarea la noua stare determinată de noua componenţă a
speciilor va cere o ajustare corespunzătoare.
Calibrarea se poate realiza prin utilizarea softurilor de informaţie (calibrare
automată ), prin calcularea ponderii diferitelor variabile de stare, prin calcularea abaterii
standard.
Dacă este imposibil de calibrat satisfăcător un model, aceasta nu înseamnă că
modelul este incorect, ci se datorează slabei calităţi a datelor.Calitatea datelor este
crucială pentru calibrare. De cea mai mare importanţă este faptul dacă informaţiile
refelectă dinamica sistemului.
Dacă obiectivul modelului este să dea o bună descriere a uneia sau mai multor
variabile de stare, este important ca datele să arate dinamica acestor variabile interne.
Abundenţa colecţiei de date poate să reflecte dinamicele variabilelor de stare urmărite (în
atenţie) şi nu trebuie neglijat acest aspect.
O recomandare importantă este ca dinamicile tuturor variabilelor de stare să fie
luat în considerare înainte ca programul colecţiei de date să fie determinat în detaliu.
Frecvent, unele variabile de stare au unele dinamici particulare în perioade specifice-
adesea în primăvară-fiind astfel important să avem un bagaj dens de informaţii din
această poerioadă .
Din considerentele menţionate anterior, se fac cîteva recomandări pentru
fiabilitatea calibrării unui model în ecologie:
1.Găsirea unui număr cît mai mare posibil de parametrii din literatură, chiar dacă
domeniul lor variază şi cel mai adesea intuim şi presupunem valoarea lor
2. Dacă unii parametrii nu pot fi găsiţi în literatură, atunci metoda estimării sugerată de
Jorgensen (1998-1999) poate fi folosită. Pentru parametrii deosebit de importanţi este
bine să fie determinaţi ca atare, experimental în cîmp sau în laborator
3.Analiza de sensibilitate trebuie aplicată pentru a determina care parametrii sunt cei mai
important să fie cunoscuţi , pentru a spori gradul de acurateţe (certitudine)
4.Utilizarea unui program intensiv de colectare de date pentru cele mai importante
variabile de stare şi care vor putea da o mai bună estimare pentru cei mai mulţi
parametrii importanţi.
5. În primul rînd în această etapă, calibrarea poate fi aplicată prin folosirea datelor încă
neutilizate. Sînt selectaţi cei mai importanţi parametrii şi calibrarea se realizează la
aceştia, cel mult 8-10 parametrii.În primă instanţă, calibrarea este aplicată folosind
metoda încercării şi testării erorii pentru a primi informaţii asupra reacţiei modelului şi a
putea face schimbări în parametrii. O calibrarea automată este folosită după aceea pentru
a ajusta estimarea parametrului.
6. Aceste rezultate sînt folosite pentru analiza de semnificaţie secundară, care să poată da
rezultate diferite de cele obţinute la prima analiză de semnificaţie.

- 17 -
7. O calibrare secundară se aplică asupra parametrilor care sînt dovediţi a fi cei mai
importanţi după analiza de semnificţie secundară. În acest caz, de asemenea , ambele
metode de analiza a semnificaţiei menţionate mai sus pot fi folosite. După această
calibrare finlă, modelul poate fi considerat calibrat şi se poate merge la etapa următoare,
aceea a validării.

b)Verificarea ( verification)
- este un test al logicii interne a sistemului
Unele din întrebările tipice din faza de verificare pot fi:
Răspunde modelul exigenţelor şi scopului propus?
Este modelul stabil într-o perioadă lungă de timp?
Urmează modelul realizat legea conservării masei?
Verificarea în sens larg este o evaluare subiectivă a comportamentului
(răspunsului ) modelului realizat. Pentru o gamă largă de situaţii,verificarea este aplicată
modelului în faza premergătoare calibrării, dar aceasta nu este o regulă.

c)Validarea (validation)
-este un test obiectiv asupra modului în care se asigură concordanţa cu datele cu
semnificaţie de ieşiri dintr-un model dat.
Validarea se realizează utilizînd teste obiective, dependente de scopul propus prin
modelul dat, abaterea standard între predicţiile modelului , observaţiile directe şi
comparaţia între valorile minime şi maxime prognozate pentru o stare importantă a
sistemului. Variabilele sînt frecvent folosite în această etapă. Dacă cîteva variabile de
stare sînt incluse în validare, acestea pot da modelării o semnificaţie şi pondere mai
importantă.

Procedeul modelării
Modelarea unui proces se desfăşoară în mai multe etape:
1.Definirea problemei
2.Formularea proceselor ca ecuaţii matematice
3.Analiza de semnificaţie
4.Validarea

Definirea problemei constă în stabilirea (selectarea) subsistemelor ce urmează a fi

analizate, subsisteme rezultate din descompunerea reală sau mintală a sistemului supus
analizei. Imporatantă este corelarea celor trei componente esenţiale: spaţiul, timpul,
subsistemele.
Numărul subsistemelor ce vor fi introduse în model este condiţionat de baza de
date (informaţiile) existente ce caracterizează sistemele analizate. Pe parcurs, modelul
este perfectibil. Gradul de complexitate al acestuia este dat de abundenţa datelor
experimentale şi a observaţiilor din teren sau laborator. Important este depistarea erorilor
şi eliminarea lor etapă după etapă, simplificînd astfel modelul după experienţa dobîndită
prin aplicarea procedeelor de verificare, calibrare, analiza de semnificaţie, validarea.
Selectarea variabilelor de stare este o condiţie esenţială şi succesul calibrării şi
validării depind de cantitatea şi calitatea informaţiilor avute la dispoziţie.

- 18 -
 Odată ce complexitatea modelului a fost schiţată, se poate trece la
conceptualizarea modelului sub forma unei diagrame. Aceasta trebuie să dea informaţii în
care variabilele de stare, funcţii determinante şi procese sînt cerute de proces.În teoria
modelării, diagrama conceptuală este cea care solicită date, dar în practică adesea se
porneşte de la datele existente sau obţinute experimental, realizîndu-se un compromis
între scopul modelului şi datele avute la dispoziţie.

Formularea proceselor ca ecuaţii matematice: multe procese pot fi descrise de

mai multe ecuaţii şi este foarte important ca în final să fie aleasă cea mai potrivită
ecuaţie, cea care descrie cît mai cuprinzător procesul analizat. După această etapă, se
poate trece la cea de verificare (vezi „etapele procesului de modelare”),cînd modelul
trebuie să răspundă la cîteva întrebări:
1. Este modelul stabil pe termen lung? Astfel,modelul este încercat pe mai mulţi ani,cu
aceeaşi variaţie a funcţiilor determinante pentru a urmări dacă variabilele de stare se
menţin aproximativ la acelaşi nivel. Problemele se pun diferit dacă ecosistemul analizat
este stabil, sau analiza instabilităţii acestuia constituie scopul modelării
2.Răspunde modelul aşteptărilor noastre? Spre exemplu,dacă într-un model de toxicitate
găsim acumulările în carnivorele de vîrf şi nu altfel, aceasta presupune un raţionament ,
dar în ecosistemele reale lucrurile se pot complica, apărînd devieri de la ceea ce
experimentatorul cunoaşte.
Se apreciază că în această etapă a modelării este bine să se încerce mai multe
variante ale modelului, eliminînd astfel perturbaţiile care pot face ca funcţionarea lui să
nu urmeze modelul real.Compararea modelului cu observaţiile modelatorului poate duce
la modificarea modelului care evident apare astfel dependentă de cunoştinţele şi dotarea
de care dispune modelatorul. Această comparare trebuie repetată pînă cînd se obţine un
model cu o imagine cît mai apropiată de a unui ecosistem real şi apoi să continue cu noi
date şi ipoteze de lucru.Se poate concluziona deci că în această etapă se combină etapele
de calibrare cu cea de verificare.

Analiza de semnificaţie urmează verificării.Prin această analiză, modelatorul

obţine o mai bună imagine asupra celor mai semnificativi componenţi ai modelului, aşa
încît analiza de semnificaţie încearcă să ofere măsura semnificaţiei, atît a parametrilor cît
şi a funcţiilor determinante, a submodelelor variabilelor de stare de cel mai mare interes
în cadrul modelului. Dacă modelatorul vrea să simuleze concentraţia unei substanţe
toxice asupra insectele carnivore- ca rezultat al folosirii insecticidelor, el va folosi cu
precădere această variabilă de stare ca fiind cea mai importantă, alături spre exemplu şi
de concentraţia toxicului atît în plante cît şi în insectele carnivore.
În practica modelării, analiza de semnificaţie este efectuată prin schimbarea
parametrilor, a funcţiilor determinante ori a submodelelor. Un răspuns adecvat va
corespunde variabilelor de stare selectate cînd modelul este bun. Astfel, semnificaţia S a
parametrului P este definită după cum urmează:
S = ( δ X / X) / (δ P / P )
Unde X este variabila de stare în condiţiile date.
Schimbarea relativă în valoarea parametrului este aleasă în baza cunoştinţelor
asupra gradului de certitudine a parametrilor. Dacă, de exemplu, modelatorul apreciază că
gradul de incertitudine este în jur de 50%, el va alege o schimbare a parametrilor la ±

- 19 -
10% şi ± 50% şi va înregistra schimbarea corespunzătoare în variabilele de stare S. Este
adesea necesar să se găsească semnificaţia la 2 sau mai multe nivele ale schimbării
parametrului ca o relaţie între parametru şi variabila de stare , care rar este liniară.
Analiza de semnificaţie pe submodele (procese, ecuaţii) poate fi de asemenea
realizată. În acest caz, schimbarea în variabila de stare este înregistrată cînd ecuaţia
modelului este deviată de la model, şi ar fi schimbată cu o exprimare alternativă, spre
exemplu cu o introducere de noi elemente în model. Dacă semnificaţia, de exemplu, arată
că este crucial pentru rezultatele modelului de a da mai multe detalii modelului dat,acest
rezultat poate fi folosit pentru a schimba corespunzător şi modelul.
Selectarea complexităţii şi structura modelului pot să meargă mînă în mănă cu
analizele de semnificaţie.
Analiza de semnificaţie a funcţiilor determinante spune care adecvare este mai
cerută de datele funcţiilor determinante.

Validarea modelului este etapa în care modelatorul testează modelul în raport cu

un set independent de date, pentru a observa cît de bine se potrivesc datele cu simularea
modelului.Trebuie menţionat că validarea confirmă acurateţea modelului în limitele
variaţiei şi bogăţiei datelor avute la dispoziţie.Astfel este preferabil să se valideze
modelul folosind date obţinute dintr-o perioadă în care condiţiile au fost altele decît
perioada cînd au fost colectate pentru realizarea calibrării.Sre exemplu, cînd un model de
eutrofizare este testat, este prefereabil să avem setul de date pentru calibrare şi validare
care diferă prin nivelul eutrofizării. Dacă o validare ideală nu a putut fi obţinuită, totuşi,
este important ca modelul să fie validat.
Modelul validării este dependent de obiectivele modelului. O comparare între
datele măsurate şi cele computerizate prin folosirea funcţiei obiectivului este oricum un
test relativ valabil. Acesta nu este totuşi suficient. Se procedează astfel la o analiză de
ansamblu (generală) prin prisma modelului, pentru a descrie corect variabilele de stare
ale ecosistemului. Este necesar apoi să traducem principalele obiective al modelului în
cîteva criterii de validare. Ele nu pot fi formulate în general, ci sînt individualizate
modelului şi modelatorului.
Problemele privind validarea pot fi concluzionate astfel:
1. Validarea este totdeuna cerută pentru a da o imagine asupra reproductibilităţii
modelului.
2. Trebuiesc făcute mai multe încercări pentru validare, care sînt diferite de cele
pentru calibrare. Este important să avem date dintr-o gamă largă a funcţiilor
determinante care sînt diferite de obiectivele modelului.
3. Criteriile de validare sînt formulate pe baza obiectivelor modelului şi calitatea
datelor avute la dispoziţie.

Variabilele de stare al eecosistemului

Modul de existenţă al sistemului la un moment dat reprezintă starea acestuia , caracterizată
de valorile pe care le au trăsăturile sale. Trăsăturile structurale şi funcţionale ale unui ecosistem
pe baza cărora putem aprecia starea în care se află acesta, reprezintă variabilele sau parametrii
de stare ai sistemului. Exemple de parametrii de stare ai ecosistemului sînt: numărul nivelurilor

- 20 -
trofice, numărul de specii dominante din fiecare nivel, fluxul de energie, circuitul elementelor
minerale, numărul nişelor ecologice etc.
Parametrii (variabilele) de stare fluctuează între anumite limite, în raport cu gradul de
organizare şi eficienţa mecanismelor de autocontrol ale ecosistemului. Cunoaşterea domeniilor
de fluctuaţie se realizează prin extinderea domeniilor de cercetare , în laborator şi în teren.
Parametrii de stare funcţională (rata fluxului de energie şi rata de circulaţie a elementelor
minerale) sînt dependenţi de numărul de specii dominante din fiecare nivel trofic şi de
rolulecologic al fiecărei specii în parte. Pentru caracterizarea stărilor sistemului prin stările
modelului homomorf se foloseşte analiza sistemică.
Conoscînd domeniile în care iau valori parametrii de stare ai modelului, cunoscînd
domeniile de fluctuaţie a factorilor ecologici precum şi valorile parametrilor de stare şi ale
factorilor ecologici la diferite momente (t indice i), putem stabili prin analiză statistică
adecvată (corelaţie, regresie) care sînt factorii ecologici răspunzători de modificarea
parametrilor de stare , diferenţiat în cazul fiecărui compartiment al modelului.
Cunoscînd toate aceste informaţii, se poate parcurge ultima etapă a analizei sistemice, etapa
reprezentată de modelarea procesului de tranziţie (dinamica procesului de tranziţie).

PARAMETRII DE STARE AI ECOSISTEMULUI

Ecosistemul este format din biocenoză care vieţuieşte într-un biotop. Biocenoza este
sistemul biologic supraindividual format dintr-o comunitate unitară şi complexă de populaţii cu
funcţii ecologice complementare interconexe ce convieţuiesc organizat într-un spaţiu specific
al Terrei. Fiecare populaţie se integrează funcţional în biocenoză., reprezentînd elementul
ecologic structural şi funcţional al acesteia. În ansamblul ei, biocenoza constituie componentul
organic al ecosistemului cu rol de transformare a energiei şi substanţei.
Ecosistemul este deci caracterizat prin parametrii de stare :
-specifici componentei biotice(organice)=descriu starea biocenozei ca întreg şi a
populaţiilor care sînt părţi componente ale biocenozei
-specifici componentei abiotice (nevii)-biotopul

1.Parametrii de stare ce caracterizează biotopul

În ecosisteme, factorii abiotici nu au valori constante, ci ele variază în timp şi spaţiu.În
funcţie de frecvenţa şi amplitudinea acestor variaţii, efectul acestor factori asupra biocenozei
au caracter de:
regim=variaţiile factorilor abiotici au o anumită periodicitate şi o anumită amplitudine iar
biocenoza funcţionează în regim comandat. Exemplu:alternanţa zi-noapte, succesiunea
anotimpurilor, fazele lunii, mareele, secarea periodică a apelor etc. Efectul variaţiilor cu
caracter de regim este adaptarea între limitele impuse, care devin limite de toleranţă
perturbări=variaţiile factorilor fără o periodicitate anumită şi care depăşesc ca amploare
limitele variaţiilor de regim. Exemplu: furtuni, uragane, poluanţi pătrunşi în mediu etc. Efectul
acestor factori este de perturbarea funcţionării normale a biocenozei, adeseori prin dispariţia
sau scăderea numărului de indivizi, ei devenind factori limitativi (limitanţi) .
Atît adaptarea populaţiei cît şi limitarea mărimii ei reprezintă efectele directe ale celor două
categorii de variaţii ale factorilor abiotici. Sub acţiunea acestora apar însă şi efecte indirecte:
modificări ale genotipului indivizilor, care -urmare a selecţiei naturale- alcătuiesc o nouă
populaţie.

- 21 -
 Parametrii de stare ai biotopului caracterizează deci factorii specifici acestuia. Pentru
fiecare factor-component al biotopului, parametrii de stare sînt:
a)Factorii geografici
poziţia geografică pe glob=longitudinea şi latitudinea
altitudinea=înălţimea, măsurată de la nivelul mării, la care este situată biocenoza studiată
expoziţia geografică= poziţia biotopului ocupat de biocenoza studiată în raport cu poziţia
Soarelui
morfologia= caracteristicile perimetrului studiat: formă, dispoziţie, adincime,caracteristicile
liniei de ţărm, raportul între perimetru şi suprafaţă , indicele de sinuozitate al liniei de
mal (în cazul ecosistemelor acvatice)
b)Factori mecanici
vîntul= direcţie, viteză, forma curenţilor de aer, compoziţia maselor de aer
apa = forma de mişcare ( ape curgătoare, stătătoare, curenţi orizontali de suprafaţă şi de
adîncime, curenţi verticali - de convecţie, ascendenţi şi descendenţi, valuri, oscilaţii de
nivel)
c)Factori fizici
1.temperatura:fluctuaţiile de temperatură determină stări diferite ale ecosistemelor, existînd
-domenii compatibile cu starea activă a populaţiilor şi indivuzilor componenţi
-domenii în care fluctuaţiile de temperatură induc stări de viaţă latentă în diferite grade,
mergînd pînă la criptobioza(stare specifică sporilor unor bacterii, ciuperci,
seminte, ouă de rezistenţă)

------------------domeniul general de fluctuaţie al temperaturii------------------------------------

-273 -70 0 90 150

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Domeniul temperaturilor
compatibile pentru forme
de viaţă active
------------------------------------- -------------------------------
_______________________________________________________________
Domenii ale temperaturii suportate de anumite specii de organisme inferioare,
_______________aflate în stări speciale de viaţă latentă__________________

Domeniul de fluctuaţie al temperaturii compatibil cu menţinerea formelor de viaţă

a -------c------ b
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
B
Domeniul de temperaturi în limitele căruia o populaţie naturală îşi poate desfăşura
activitatea: a-limita inferioară de toleranţă;b-limita superioară de toleranţă;c-zona optimului
termic
În general, limitele domeniilor de fluctuaţie ale temperaturii care induc stări active sau
latente la populaţiile naturale sînt cunoscute ca limite de toleranţă.
Parametrii de stare caracteristici factorului fizic temperatura sint:

- 22 -
 Temperatura optimă: este temperatura la care pentru un organism sau o
populaţie procesele metabolice, respectiv activitatea se desfăşoară în condiţii
optime.Temperatura optimă pentru un organism (individ) nu coincide întotdeauna cu
temperatura optimă ecologică (în diferite faze de dezvoltare, temperaturile optime sînt
diferite). Populaţiile sînt adaptate la un anumit regim termic (anumite amplitudini ale
variaţiilor termice) şi nu la o temperatură optimă constantă .Temperatura optimă pentru
populaţie este temperatura la care activitatea se desfăşoară cu un minim de pierderi
energetice.
Temperatura zero a dezvoltării(K) :temperatura de la care începe dezvoltarea
individuală şi activitatea sistemelor biologice
Temperatura eficientă:diferenţa dintre temperatura la care se află organismul
(T) şi temperatura 0 a dezvoltării (K). Un sistem biologic reuşeşte să parcurgă toate
fazele de dezvoltare, de evoluţie, numai dacă , în condiţiile biotopului dat, se realizează
o anumită sumă a temperaturilor zilnice eficiente(S), sumă care este caracteristică
pentru fiecare specie. Această sumă se calculează după formula:
S = (T-K) D unde D este numărul de zile
Deci, dacă nu se realizează suma de zile-grade necesar dezvoltării normale în biotopul
analizat, specia nu se va putea instala în ecosistem.Acest factor limitativ acţioneaza în
corelaţie cu ceilalţi factori limitativi.De exemplu, condiţiile de hrană nefavorabile pot
determina prelungirea duratei de dezvoltare chiar dacă temperatura eficientă este cea
optimă. Dacă suma temperaturilor zilnice eficiente este suficient de mare, unele specii
pot avea 2 sau mai multe generaţii pe an, deci producţia biologică a populaţiei este mai
mare.
Indivizii şi populaţiile se adaptează la variaţiile de temperatură prin:
-adaptări fiziologice, morfologice:reducerea suprafeţelor de schimb energetic
prin reducerea taliei, a extremităţilor sau creşterea dimensiunilor acestora,acoperirea
epidermei cu păr, intensificarea proceselor metabolice, intrarea în stări specifice de
protecţie şi adaptare(starea de latenţă, hibernarea) şi
-adaptări comportamentale: agregarea, construirea de adăposturi, migrarea.
2.Lumina: Influenţează viaţa organismelor prin durată, intensitate, lungime de undă.
Din punct de vedere ecologic, din spectrul radiaţiilor electromagnetice importanţă au
radiaţiile din spectrul vizibil, care îndeplinesc două funcţii esenţiale: funcţia
informaţională şi funcţia energetică.
Pentru a caracteriza funcţia informaţională a luminii, care asigură percepţia de
către sistemele biologice a lumii înconjurătoare prin simţul văzului, parametrii de stare
utilizaţi sînt aceeaşi indiferent de sursa de lumină (sursa cosmică-Soarele, Luna; sursa
de natură biologică –bioluminiscenţa organismelor; surse artificiale de lumină-
consecinţă a unor procese tehnice determinate de activitatea omului) .Aceşti parametrii
de stare sînt: alternanţa zi-noapte-durata zilei şi a nopţii
orientarea sursei luminoase faţă de receptor (sistemul biologic)
transparenţa
Pentru funcţia energetică a luminii, important este parametrul de stare:
constanta solară=cantitatea de energie solară (de la ultraviolet la infraroşu ) care
ajunge la straturile superioare ale atmosferei (şi care este de cca 2
calorii/minut).Cantitatea totală de energie care ajunge să fie utilizată de sistemele
biologice depinde de o mulţime de factori (calitatea atmosferei-prezenţa norilor sau a

- 23 -
 poluanţilor, tipul învelişului vegetal, caracteristicile solului, apei, etc) iar un alt
parametru de stare pentru studiul luminii este înălţimea sorelui, exprimată în grade.

3.Apa. Umiditatea
Pe Pămînt,existenţa vieţii este indisolubil legată de apă, care, datorită însuşirilor
sale fizice şi chimice , reprezintă un factor de prim ordin în desfăşurarea multor procese
biochimice, fiziologice, ecologice esenţiale vieţii. Parametrii de stare utilizaţi în
cercetarea apei ca factor abiotic al ecosistemului sînt:
-densitatea :densitatea apei este maximă la temperatura de +4oC. Gheaţa are densitatea
mai mică decît apa cu 10% Dacă gheaţa ar avea o densitate mai mare decît apa,
s-ar lăsa şi s-ar acumula la fundul apei şi ar dispare organismele bentonice.
-căldura specifică a apei: apa se încălzeşte şi se răceşte mai greu decît aerul. Variaţiile
de temperatură la apă au amplitudini mai mici decît ale aerului, ceea ce face ca
aceasta să devină un factor moderator al climei.
-conductibilitatea termică apei este mare , ceea ce face ca majoritatea speciilor acvatice
să nu fie homeoterme căci compensarea pierderilor de temperatură prin hrană
abundentă ar deveni nerentabilă
-puterea de solvire: asigură accesibilitatea substanţelor minerale necesar desfăşurării
proceselor metabolice specifice sistemelor biologice precum şi transportul
acestor substanţe în medii diferite.
-sursa de apă ; cantitatea de apă :pentru ecosistemele acvatice, apa este un factor
permanent şi constant, deci nu reprezintă un factor limitativ. Pentru
ecosistemele terestre, sursa de apă (permanentă, periodica, provenită din
precipitaţii, umiditatea aerului, ape subterane sua de suprafaţă, curgătoare sau
stătătoare) este un factor limitativ datorită cantităţii. Cantitatea de apă pentru un
ecosistem depinde de poziţia sa geografică pe glob (zona climaterică), de relief,
de mişcările aerului-vînturi, de structura covorului vegetal etc
-repartiţia precipitaţiilor în timp: poate fi uniformă sau relativ uniformă (zonele
ecuatoriale şi temperate) sau se concentrează în perioade de timp diferite
(sezoane ploioase specifice zonelor tropicale şi subtropicale) ce alternează cu
seceta şi determină caracteristici diferite ele ecosistemului. Concentraţia
precipitaţiilor într-o perioadă scurtă de timp are efecte nefavorabile, producînd
inundaţii, eroziuni intense, alunecări de teren, deci dezechilibrează funcţionarea
normală a ecosistemelor.
-umiditatea aerului=cantitatea de vapori de apă din atmosferă este parametrul de stare
descris prin: umiditatea absolută-cantitatea de vapori exprimată prin unităţi de
masă (g) la unitatea de volum de aer (mc)
umiditatea relativă-raportul dintre cantitatea de vapori existenţi la un
moment dat în atmosferă şi cantitatea maximă de vapori ce ar
putea fi conţinuţi în condiţiile respective de temperatură şi
presiune. Umiditatea relativă exprimă gradul de saturaţie a
atmosferei cu vapori de apă şi de aceea se exprimă în procente
faţă de saturaţie
deficitul de saturaţie- diferenţa dintre presiunea maximă a vaporilor în
condiţiile date de temperatură şi presiune şi presiunea reală din
momentul analizat. Cu cît această diferenţă este mai mare, aerul

- 24 -
 este mai puţin saturat (mai uscat) iar evaporarea şi
evapotranspiraţia sînt mai intense
4.Focul ca factor ecologic influenţează structura, dinamica şi succesiunea biocenozelor
afectate. Deşi este considerat ca un factor distructiv, în anumite situaţii focul poate avea
efecte ecologice complexe, benefice pentru ecosistem –ex:focul din savane determină
creşterea potenţialului productiv al solurilor şi dezvoltarea anumitor soiuri de graminee,
necesare pentru hrana animalelor. Parametrul de stare specific pentru acest factor este
suprafaţa afectată de foc şi durata, intensitatea acestuia.

d)Factorii chimici
1. Compoziţia ionică-procentul de anioni şi cationi din mediu (substanţe minerale) este un
important factor ecologic ale cărui fluctuaţii în timp şi în spaţiu condiţionează
distribuţia florei şi faunei, deci structura biocenozelor precum şi productivitatea lor
biologică. Compoziţia ionică este diferită în diferite biotopuri. Parametrii de stare
caracteristici acestui factor sînt concentraţia elementelor chimice (macro şi
microelemente ) la unitatea de măsură (kg, l, mc ) de sol, apă, aer analizată. Pentru
biocenoze, o mare importanţă o au conţinutul în azot, bioxid de carbon, fosfor, potasiu,
sulf, calciu, magneziu, fier(macroelemete) dar şi Zn, Cu, Mn, Mg, B, Cl
etc(microelemente)
2.Salinitatea-reprezintă greutatea elementelor solvite exprimată în grame, care poate fi obţinută
dintr-un kg de apă marină în vacuum, la temperatura de 480oC (S%o).Foarte
important este studiul salinităţii ca parametru de stare pentru un biotop, la momente
de timp şi de spaţiu diferite, aceasta fiind influenţată de o serie de parametrii (rata de
evaporare, regimul precipitaţiilor, aportul de apă dulce-schimbul de mase de apă cu
alte sisteme , caracteristicile topografice etc.) care trebuiesc luaţi în considerare.
3.Oxigenul – este elementul esenţial pentru desfăşurarea vieţii pe cale aerobă, fiind necesar
pentru eliberarea energiei din substrat, energie fără de care nu se pot desfăşura
procesele fiziologice specifice lumii vii. Conţinutul în oxigen se exprimă in % şi este ,
pentru straturile inferioare ale atmosferei, de 20,95%, neconstituind un factor limitant
pentru ecosistemele terestre. Pentru ecosistemele acvatice şi cele situate la altitudini
mari, cantitatea de oxigen şi fluctuaţiile acesteia în timp modelează desfăşurarea
funcţiilor ecosistemelor şi mai ales a bilanţului energetic al acestora. Pentru un
ecosistem acvatic, reducerea cantităţii de oxigen determină modificarea bilanţului
energetic al acestuia conform ecuaţiei:
A-(R+U)=P+G
unde A = energia asimilată de populaţie din cantitatea de energie consumată ( C ) . Se
consideră A=C-F ; F= energia stocată în excremente
R = energia cheltuită pentru menţinerea populaţiei, echivalentă consumului de
oxigen
U = energia echivalentă substanţelor organice excretate sau altor substanţe
organice eliminate în mediu
P = energia echivalentă producţiei secundare
G = energia echivalentă biomasei gameţilor
Dacă bilanţul energetic este menţinut la valori pozitive, se asigură creşterea şi
reproducţia, deci ecosistemul persistă în timp.
4.Concentraţia ionilor de hidrogen-pH :prin disociere, apa formează ioni de hidrogen H+ şi

- 25 -
 hidroxil OH-, după relaţia: H2O = H+ + OH-
Produsul concentraţiei ionilor de hidrogen şi hidroxil , cunoscut ca produs ionic al apei
este constant şi reprezintă 10-14 ion/l. În practică se determină valorile concentraţiei
ionului de hidrogen , valori care se modifică în domeniul 0 - 10-14. Datorită faptului
că ar fi incomod să se lucreze cu aceste valori, s-a acceptat ca valorile concentraţiei
ionilor de hidrogen să fie exprimate prin logaritmul în baza 10 cu semnul schimbat
(pH)
pH = -log(H+) sau pH = log 1/(H+)
Dacă valoarea pH este între 1 şi 6, mediul este acid ( concentraţia ionilor de hidrogen
este mare, deci valoarea pH scade); la pH=7, mediul este neutru iar dacă concentraţia
ionilor de hidrogen este mică, creşte valoarea pH-ului de la 7 la 14, mediul fiind bazic
(alcalin)
Variaţiile de pH depind de temperatură, salinitate-care influenţează procesele de
disociere sau precipitare a compuşilor chimici, dar şi de procesele de respiraţie şi
fotosinteză a sistemelor biologice , care condiţionează rata fixării dioxidului de carbon
în substanţa organică şi rata reducerii dioxidului de carbon liber. Cu toate că pH-ul
reprezintă un factor important care caracterizează proprietăţile chimice ale biotopului,
fluctuaţiile sale nu sînt considerate direct implicate în delimitarea arealului speciilor,
deci în determinarea structurii biocenozelor naturale (Krebs, 1972). Fluctuaţiile
concentraţiei ionilor de hidrogen se reflectă însă direct sau indirect în dinamica
parametrilor structurali şi funcţionali ai populaţiilor naturale, influenţînd rolul pe care
acestea îl îndeplinesc în cadrul biocenozelor naturale.

Interacţiunea factorilor abiotici

Factorii abiotici caracterizaţi prin parametrii de stare prezentaţi anterior nu acţionează
disociat, de sine stătător ; ei se caracterizează în ansamblu printr-o permanentă şi indisolubilă
interacţiune. Aceasta face ca efectul ecologic să fie cu totul diferit comparativ cu situaţia-
ipotetică-de acşiune izolată a fiecărui factor în parte. De exemplu, temperaturile ridicate
combinate cu seceta sau cu umiditatea crescută au efecte diferite: pot schimba limitele de
toleranţă sau optimul termic specific pentru specii diferite.
Rezultatul interacţiunii proceselor fizice caracteristice atmosferei corelate cu structura
substratului (învelişul vegetal, structura solului, apa etc. )şi cu specificul amplasamentului
geografic al biotopului studiat (latitudine, altitudine, relief etc) este clima . Omul, datorită
activităţilor cu impact asupra mediului desfăşurate pe parcursul evoluţiei sale , a influenţat de-a
lungul timpului caracteristicile climei.
Interacţiunea factorilor abiotici şi parametrii de stare caracteristici biotopului pot fi
determinaţi deci prin monitorizarea acestora în staţiile meteorologice, la care se adaugă
obligatoriu monitorizarea solului, a apelor-realizată în cadrul Sistemului de monitorizare
integrată a mediului, cu cele două subsisteme- monitorizarea de fond şi monitorizarea de
impact a mediului.

II.Parametrii de stare specifici biocenozei

Biocenoza se caracterizează prin proprietăţi (caracteristici) colective – proprii
sistemului în totalitatea sa:
-rezistenţa=capacitatea de a suporta o perturbaţie

- 26 -
 -rezilienţa=capacitatea de a se regenera şi a reveni la starea iniţială de echilibru după
încetarea perturbaţiei
Echilibrul biocenozei implică realizarea stării de echilibru a speciilor componente.Ecuaţia
de echilibru a unei specii este:
dN / dt = r N – N2/K – C N N ' + D N N"
unde: N – numărul de indivizi ai speciei studiate
dN / dt – variaţia în timp a numărul de indivizi ai speciei studiate
r – rata naturală de inmulţire a speciei studiate
N ' – nr. de indivizi din speciile de pradă
N" – nr. de indivizi din speciile “favorizante” (care îi servesc drept hrană)
K, C, D – constante
Rezistenţa biocenozei este dată de ecuaţia:
R = P x Nm / No unde R - rezistenţa biocenozei
P – amploarea perturbaţiei
Nm – numărul minim de indivizi rămas în urma acţiunii pertirbaţiei
No – numărul mediu normal de indivizi
Rezilienţa biocenozei poate fi apreciată utilizînd ecuaţia:
RZ = P/ t unde P – amploarea perturbaţiei
t- timpul scurs între momentul în care a acţionat pertuirbaţia (t p) şi
momentul revenirii la normal (tr)
Variaţia în timp a numărului de indivizi ai unei specii ca urmare a efectelor
unei perturbaţii şi rezistenţa la factorii de mediu a speciilor în funcţie de vîrstă pot fi redate
astfel:

Nr. indivizi
perturbaţia

Nr. mediu

Nr. minim
rezilienţă

Tp Tr timpul
Fig. 1 Variaţia în timp a numărului de indivizi al unei specii ca urmare a efectelor unei
perturbaţii

- 27 -
 rezistenţa
plante

animale

vîrsta

Sămînţă,ou tinereţe maturitate bătrîneţe

fetus
Naştere

Fig.2 Rezistenţa la factorii de mediu

Parametrii de stare caracteristici biocenozei sînt:

Parametrii structurali:

Componenţa speciilor : cu cît o biocenoză este mai diversă, mai complexă, cu atît
este mai stabilă iar capacitatea sa de autoreglare creşte

Stabilitatea proporţiilor dintre specii şi a rolului jucat de anumite specii în cadrul

grupărilor funcţionale de organisme: producători primari, consumatori, descompunători

Repartiţia spaţială:în plan orizontal şi vertical(stratificare verticală) rezultată din

competiţia interspeifică pentru hrană

Proporţiile cantitative dintre specii: numărul lor, biomasa, cantitatea de energie ,

rolul lor funcţional

Indicii structurali utilizaţi în studiul biocenozelor:

Frecvenţa speciei F este oglindită de procentul obţinut prin raportarea nr. total de
probe care conţin specia considerată , la nr. total de probe adunate în acelaşi timp:
F = p/P x 100 unde p = nr probelor în care apare specia
P = nr. total de probe analizate

- 28 -
 Frecvenţa speciilor poate fi influenţată de densitatea şi distribuţia spaţială a
indivizilor. La o densitate mare a speciilor , răspîndite uniform în biotop, corespunde o
frecvenţă cu valori ridicate. În cazul în care speciile au o densitate foarte mare însă
distribuţia lor spaţială este în grupuri neuniforme, frecvenţa este foarte mică.

Constanţa speciilor se referă la prezenţa unei specii în una sau mai multe probe
sau biocenoze. Valorile se exprimă prin frecvenţă. În funcţie de mărimea frecvenţei,
speciile se grupează în specii accidentale: F < 25%, specii accesorii F = 25- 50%, specii
constante F = 50-75 %, şi specii euconstanteF = 75-100%

Abundenţa A% se exprimă în procente şi se află raportînd nr.indivizilor sau

biomasa totală, a tuturor speciilor . Ea se calculează după formula
A% = n/N x 100 unde n = nr. sau biomasa indivizilor unei specii
N = nr. sau biomasa indivizilor tuturor speciilor din probe.

Dominanţa este indicele care exprimă influenţa unei anumite specii în structura şi
funcţionarea biocenozei.Ea depinde nu doar de nr. şi biomasa speciei date ci şi de faptul
că ea imprimă biocenozei anumite caracteristici (ex.: de existenţa stufului în zonele
umede depind multe specii de păsări, acarieni, insecte, rozătoare ,mamifere sau alte
specii)

Fidelitatea exprimă taşamentul unei specii sau grup de specii faţă de biotop. Din
pdv al fidelităţii, speciile pot fi:
-specii caracteristice (indicatori biologici) sînt legate numai de un anumit biotop de ex.
dipterul Rhabdophaga terminalis ce trăieşte doar în luncile rîurilor, zăvoaiele de sălcii
-specii preferenţiale :trăiesc în mai multe biocenoze, dar preferă un anumit
biotop:lipitoarea Hirudo medicinalis preferă biocenozele bălţilor cu ape stătătoare şi
substrat mîlos
-specii străine (întîmplătoare, accidentale) se regăsesc din întîmplare într-o anumită
biocenoză; ex:bradul în pădurile de cîmpie
-specii ubicviste(cosmopolite) sînt răspîndite într-un număr mare de biocenoze; ex:
musca de casă

Diversitatea este un indice complex al biocenozei care exprimă multitudinea

speciilor şi asociaţiilor din biocenoză.Dintre factorii principali implicaţi în creşterea
diversităţii un rol important au: variabilitatea biotipurilorşi a biotopurilor, stabilitatea
factorilor abiotici, fără amplitudini mari de temperatură, lumină, umiditate, cantităţi de
nutrienţi, structura învelişului vegetal. Diversitatea speciilor contribuie la multiplicarea
relaţiilor dintre specii la autocontrolul, stabilitatea şi evoluţia biocenozei.Cantitativ,
diversitatea se poate măsura cu ajutorul a trei categorii de indici:

1.Indicele lui Fisher, Corbert şi Williams-se bazează pe distribuţia statistică a

abundenţelor relative a speciilor din biocenoză. Formula care descrie relaţia dintre nr. de
specii şi nr. de indivizi din probă este:
S = α ln(1+ N/α ) unde:S=nr. speciilor din probă
N=nr. indivizilor din probă

- 29 -
 ln=log.în bază e
α = indicele de diversitate

2.Indicele lui Simson derivă din aplicarea teoriei probabiltăţilor şi se calculează

conform relaţiei

D=N(N-1) / Σ n(n-1)
unde N= nr. indivizilor tuturor speciilor din probă
N = nr. indivizilor unei singure specii din probă

3. Indicele lui Shannon permite calcularea diversităţii bazată pe teoria informaţiei.

Avantajul folosirii acestui indice constă în faptul că ne ajută să estimăm gradul de
organizare a sistemului dat . Indicele lui Shannon se calculează folosind formula:

Sh = Σ qi/Q log 2 qi/Q

în care qi=nr. indivizilor unei specii din probă
Q= nr. indivizilor tuturor speciilor din probă

Indici cantitativi utilizaţi în studiul biocenozelor:

permit aprecierea mai exactă a aportului şi rolului fiecărei specii în biocenoză şi în
realizarea producţiei biologice

Parametrii de stare ai ecosistemului sînt:

Parametrii structurali:
numărul nivelurilor trofice,
numărul de specii dominante din fiecare nivel,
numărul nişelor ecologice
diversitatea ecologică(se determină utilizînd metoda repartiţiei Poisson)
echitatea speciilor (exprimată prin gradul de echitate care semnifică
diferenţele de abundenţă a speciilor)

Parametrii funcţionali:
fluxul de energie, (exprimat prin echivalentul energetic-în kcal-al
numărului de indivizi din fiecare nivel trofic)
fluxul de materie (exprimat prin numărul de indivizi din fiecare
nivel trofic sau prin biomasa fiecărui nivel
circuitul elementelor minerale
echilibrul biocenozei –exprimat prin ecuaţia Lotka
Parametrii informaţionali:
entropia (informaţia) sistemului, determinată prin utilizarea
formulei Shannon(care se poate utiliza şi pentru calcularea
diversităţii structurale a oricărui sistem, inclusiv pentru
calcularea diversităţii ecologice a biocenozei

- 30 -
Parametrii de stare ce caracterizează populaţia sînt:

a)parametrii dinamicii populaţiei:

efectivul=numărul de indivizi care alcătuiesc, la un moment dat, populaţia unei specii
densitatea= raportul între numărul de indivizi şi unitatea de spaţiu
Cohorta=totalitatea indivizilor unei populaţii care trăiesc într-un interval de timp acelaşi
eveniment , ca de exemplu: naşterea, atingerea aceloraşi stadii
Generaţia= totalitatea indivizilor populaţiei născuţi relativ sincron (în acelaşi timp)
Vîrsta=clasa de vîrstă= timpul scurs de la naştere pînă la dispariţie
Longevitate= vărsta maximă atinsă de un individ din specia (populaţia ) respectivă
Stadiu de viaţă= gruparea mai multor vîrste după caracteristicile lor comune
Numărul de supravieţuitori în funcţie de vîrstă lx = numărul de indivizi din 1000 care au
atins vîrsta respectivă
Numărul de decese în cursul unei vîrste x(dx) este diferenţa lx-lx+1, adică dintre numărul
de supravieţuitori dintr-o mie înregistrată la începutulvîrstei respective faţă de
vîrsta imediat următoare
Probabilitatea de deces în funcţie de vîrsta x ( qx) se defineşte ca raportul între valorile
corespunzătoare dx şi lx înmulţit cu numărul iniţial de indivizi, adică o mie :
qx = 1000 dx/ lx
Speranţa de viaţă în funcţie de vîrsta x (ex) semnifică durata medie pe care o are de trăit
un individ de vîrstă x Valoarea sa se calculează cu formula:
ex = 1/ lx [Σ lx – ½ Σ dx ]
Rata fecundităţii specifică vîrstei mx exprimă nr. de descendenţi (inclusiv sub formă de
ou pentru unele specii) produşi în unitatea de timp de către o femelă de vîrsta x
Rata reproducţiei nete Ro reprezintă de fapt o prognoză asupra mărimii populaţiei în
viitorul apropiat-este o sumă a produselor lx mx pentru toate vîrstele întîlnite în
populaţie, adică: Ro = Σ lx mx
Rata intrinsecă de creştere a populaţiei rm este rata maximă de creştere numerică într-o
unitate de timp infinitesimală pe individ al populaţiei:
rm = dN/dt . 1/N
Rata natalităţii: exprimă raportul între natalitate ( λ= numărul de indivizi născuţi într-un
anumit interval de timp ) şi efectivul populaţiei (N) , sau un număr standard (100
sau 1000 de indivizi)
R λ= λ/N
Indicele de supravieţuire v : raportul dintre înmulţirea reală Nj şi înmulţirea potenţială
Ni v = Nj / Ni
Rata mortalităţii: exprimă raportul între mortalitate ( μ= numărul de indivizi născuţi într-
un anumit interval de timp ) şi efectivul populaţiei (N) , sau un număr standard
(100sau 1000 de indivizi)
R μ = μ /N
Rata de creştere numerică ε : creşterea numărului de indivizi este rezultatul relaţiilor
reciproce între natalitate şi mortalitate, adică diferenţa algebrică între mărimile
acestora:
ε= λ- μ

- 31 -
Indicele sexual i : raportul dintre numărul de femele sexual mature noşi efectivul
populaţiei N: i = no/ N

b)parametrii producţiei biologice:

Biomasa totală ( stocul de substanţă vie existent la un moment dat în ecosistem sau pe un
nivel trofic al ecosistemului), alcătuit din:
biomasa umedă=cantitatea de materie măsurată cu păstrarea apei din corpul
organismelor dar eliminarea celei de la suprafaţa externă
biomasa uscată= cantitatea de materie măsurată după eliminarea apei din corpul
organismelor într-un timp şi la o temperatură standardizată
biomasa uscată fără cenuşă= respectînd cerinţele de măsurare a biomasei uscate
din greutatea căreia se elimină cenuşa reprezentînd partea minerală, săracă energetic

Productivitatea (capacitatea biocenozei de a produce biomasă, procesele de producţie în

ansamblu) se caracterizează prin :
Rata de productivitate (producţia= sporul de biomasă în ansamblu produs de o
populaţie sau o biocenoză într-un interval de timp care se evaluează prin determinarea:
producţiei primare (datorată organismelor autotrofe) şi a producţiei
secundare(datorată organismelor heterotrofe)
viteza producţiei (viteza producerii de biomasă sau frecvenţa repetării producerii
de biomasă într-un interval de timp, adică rata circuitului )

Categorii majore de modele

În ultimii ani, modelarea ca proces de analiză a ecosistemului a cunoscut o

evoluţie constantă. Azi se recunosc următoarele categorii majore de modele (M):

1.Modelul mental sau idealizat ,concretizat pe baze logice(ML), calitative cît şi

matematice(MM),cantitative
2.Modelul material: atît cel similar (MS) cît şi cel analogic(MA)

Modelul logic ML
Este un model de reprezentare a organizării sau evoluţiei sistemelor ecologice
care se utilizează în diferite trepte de complexitate , de la simpla reprezentare
diagramatică calitativă a relaţiilor între structurile sistemice, pînă la introducerea pentru
respectivele relaţii de operatori datoraţi algebrei booleene.
Foarte cunoscute pentru ecologie sînt ML de factură grafică, ce reprezintă diferite
aspecte ale ecosistemului: piramida eltoniană
Reţeaua trofică
Ciclurile biogeochimice
.
ML de acest gen ilustrează caracteristici fundamentale,greu de evidenţiat direct din datele
de studiu ale ecosistemului fără o ordonare şi o schematizare corespunzătoare.
Simplificările prin modelare a realităţii analitice evidenţiază însă structuri şi procese la

- 32 -
nivele superioare din punct de vedere al complexităţii lor.prin acest specific, ML deschid
calea alcătuirii de modele matematice ale ecosistemelor, capabile realizării de prognoze.

Exemplificări de modele logice utilizate în ecologie

În sinteză, dinamica biosferei exprimată prin circuitele locale şi globale ale

elementelor poate fi prezentată astfel:

Circuite (cicluri) globale:

CO2, O2, N2, H2O

Circulaţie globală
Vapori de apă

O2
precipitaţii
CO2

CO2 N2 N2
evaporare
animale

Microorganisme Microorganisme
libere şi simbionte denitrificatoare
Metabolism fixatoare de azot
microorganisme
Apa solului NO-2
Substanţe
organice Metabolism
drenaj Amino-N microorganisme

filtrare

Circuitul global al nutrienţilor gazoşi( după Etherington, 1978)

Aceştia formeză elementele necesare organismelor pentru sinteza principalelor
componente organice structurale.

- 33 -
 Intrare prin ploaie şi praf

Pierderi prin
emigrare

animale

Metabolism Metabolism
microorganisme microorganisme

Substanţe organice
Substanţe anorganice în sol
solubile
Metabolism microorganisme

Pierderi prin filtrare Substanţe anorganice

insolubile

Ciclul global al nutrienţilor fără componenţi gazoşi( după Etherington, 1978)

Pierderea prin filtrare este totală, materialele transportate ajungînd în ocean sau
lacuri, ca sedimente.Revenirea lor în circulaţie are loc numai în perioade geologice de
timp (Etherington, 1978)

Cicluri locale
Ciclurile locale cuprind majoritatea elementelor esenţiale din sol, cu excepţia
azotului, dar şi cele neesenţiale (microelementele) absorbite de plante din soluţia
solului.Important este faptul că cele două tipuri de cicluri interacţionează: prin ciclurile
globale sînt antrenati nu numai componenţii gazoşi, dar şi alte materii anorganice

- 34 -
conţinute în atmosferă:praf, aerosoli, metale grele care, odată cu apa de ploaie ajung în
sol, de unde sînt direct captate de vegetaţie.

Dintre ciclurile locale, importante sînt ciclul fosforului şi al sulfului.

Ciclul fosforului :

plante
H3PO4 şi particule de P în
animale
ploaie şi praf

P organic în sol H2PO4 HPO4- -

în sol alcalin

Metabolism microorganisme Filtrare în oceane şi

lacuri (sedimente)

P anorganic
insolubil
Restituit geologic

Ciclul local al fosforului (după Etherington , 1978)

Solurile au rezerve mici de fosfor total şi accesibil pentru plante, deoarece

majoritatea formelor de fosfaţi nu sînt uşor accesibile şi nu sînt adsorbite în procesele de
schimb anionic al solului. Totodată, parte din fosfaţiii solubili devin fixaţi (formează
compuşi insolubili cu metalele grele) astfel că fosforul nu se pierde prin filtrare în sol.
Circuitul fosforului cuprinde doar litosfera şi hidrosfera. Suprafaţa terestră conţine
aproximativ 0.1% fosfor, îndeosebi minerale fosfatice. Sursa principală de fosfor este
apatita Ca3(SO4)2 iar din mediul acvatic, fosforul se separă îndeosebi ca urmare a
sedimentării sub formă de fosfaţi de fier insolubili.
Fosforul intră în componenţa grupelor fosfaticedin moleculele de AND şi ARN , a
ATP şi ADP şi reglează direcţia de oxidare internă prin blocarea atomilor de hidrogen
capabili să reacţioneze şi a căror oxidare ar duce la formarea unor produşi intermediari
nedoriţi.
Din mediul acvatic şi cel terestru, fosforul se “întoarce” numai în mică măsură
prin depunerea excrementelor marine (cca 10.000 t P/an) şi prin pescuitul efectuat de om

- 35 -
( cca 60.000 t P/an). Circuitul fosforului are ca trăsătură particulară “scurgerile “de fosfor
sub formă de compuşi insolubili (inclusiv cu diferite metale grele), devenind treptat un
factor limitant al productivităţii biologice. Carenţa de P este compensată de om prin
utilizarea îngrăşămintelor cu fosfor. Folosirea intensivă a detergenţilor care conţin
polifosfaţi, creşterea cantitativă a deşeurilor organice are ca efect exces de fosfor, care,
preluat de ape, determină eutrofizarea acestora.

Ciclul sulfului

Sulful reprezintă o parte componentă a proteinelor, fiind necesar pentru sinteza

viraminelor în plante. În natură, sulful se găseşte sub formă minerală şi organică,.
Circuitul sulfului este în esenţă un ciclu local, sedimentar, Sursa de sulf pentru plante în
sol este doar ionul sulfat SO43- dar datorită producerii de H2S de către bacterii în solurile
anaerobe, în sedimente marine şi în nămoluri, devine un ciclu global. Ajungînd în
atmosferă, H2S se oxidează repede la SO2. Viaţa medie a H2S în atmosferă este de 48 h
iar a SO2, de cca 4 zile.

- 36 -
 SO4

H2S SO2 din combustibili fosili

animal plantă

oxidare S organic SO42-

Transformări bacteriene
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ape
----
--------mine roci cu S
rale S - elementar

Restituit geologic
S- - şi H2S

FeS şi FeS2 Filtrare în lacuri şi oceane

( insolubil ) (sedimente)

Ciclul sulfului: un ciclu hibrid, avînd componente locale în ecosistem cît şi un

component gazos cu circulaţie globală (după Etherington, 1978)

- 37 -
Numeroase alte elemente care nu formează compuşi gazoşi urmează, în natură, cicluri
locale (sedimentare)asemănătoare ciclului fosforului. Acesta este şi cazul metalelor grele.
Ciclul Fierului
În sol, fierul se găseşte sub foră de compuşi minerali(majoritatea) şi organici.
Organismele vegetale asimilează fierul sub forma ionului bivalent Fe 2+, accesibil
plantelor prin procese chimice şi biologice. Eliberarea Fe 2+ din compuşii organici este
realizată de o floră nespecifică, aerobă. În condiţii de exces de umiditate,(anaerobioză)
participă şi o floră specifică de fero-bacterii din Chlamidobacteriales (Sphaerotilus
natans, S.discophorus, S.trichogenes), Caulobacteriales (Gallionella ferruginea,
G.majory) precum şi bacterii unicelulare (Sideromonas, Siderocystis).

Fe2+
reducere oxidare

Fe organic Fe 3+

oxidare

Biodinamica Fierului în sol ( după Etherington, 1978)

Ciclul Manganului
Manganul este prezent în sol sub formă bivalentă, trivalentă şi tetravalentă, dar
numai forma bivalentă a manganului este accesibilă pentru plante. Carbonatul de mangan
MnCO3 din sol este oxidat la Mn2O3 sau hidroxid de mangan Mn2(OH)6 prin proces de
oxidare biologică la care participă Sphaerotilus manganifera şi ciupercile Curvularia
brachyspora, C.lunata, Pericornia cincinata etc. Tot prin procese biologice în sol, în
condiţii de umiditate , Mn4+ , în prezenţa unor donatori şi acceptori de hidrogen la o
tensiune scăzută a O2 se reduce în forma bivalentă accesibilă plantelor. Reacţia acidă a
solului favorizează reducerea Mn4+ în Mn2+ iar reacţia neutră sau bazică favirizează
oxidarea şi trecerea Mn2+ în Mn4+ greu asimilabil.

Mn2+
capabil de schimb
reducere reducere

oxidare oxidare

Mn 3+ Mn 4+
Mn2O3 x n H2O MnO2 x n H2O

MnO2

- 38 -
Schema echilibrului dinamic dintre diferitele forme ale Mn din sol (după Etherington, 1978)

În sinteză, circuitul metalelor grele poate fi exemplificat astfel (Ross, 1994):

Intrări metale grele din atmosferă

Biomasa plantelor
translocare spălare

Materie organică
litieră
descompusă
exudaţii
Materie organică din sol

Sol-microorganisme

mobilizare
Compuşi anorganici Schimb
cationic
ai metalelor

levigare Adsorbţie anionică

Circuitul metalelor grele în natură (Ross, 1994)

Într-un ecosistem, indiferent de originea poluantului-naturală sau antropică, de

sursa acestuia, prima verigă în modificarea echilibrului este acumularea. Doar peste o
anumită concentraţie-în aer, apă, sol-acesta se poate manifesta prin efecte mai mult sau
mai puţin dorite.Acest efect apare atunci cînd bioacumularea în producătorii primari
depăşeşte limita de “rezistenţă” sau “adaptare”. Consecinţa este modificarea, la nivel
individual, a comportamentului , respectiv apariţia unor ”răspunsuri biochimice”
concretizate în modificări fiziologioce şi morfologice. Efectul acestor modificări, pînă la
instalarea unei noi stări de echilibru, este concretizat în alterarea performanţelor
individuale, cu impact asupra populaţiei şi în final asupra întregii biocenoze.

- 39 -
 Schema generală a modalităţilor de acţiune a unui poluant asupra unui
ecosistem, după Ramade(1991) este:

POLUANT

BIOACUMULARE

RĂSPU RĂSPUNSURI RĂSPUNSURI

COMP COMPORTAMENTALE BIOCHIMICE
RTAMENTAMENTALE
FIZIOLOGICE MORFOLOGICE
-consum 02 -schimbări
-asimilare histologice
-excreţie

ALTERAREA PERFORMANŢELOR INDIVIDUALE

-creştere
-dezvoltare
-reproducţie

IMPACT ASUPRA POPULAŢIEI

-abundenţă
-distribuţie
-structură după vîrstă

IMPACT ASUPRA STRUCTURII ŞI DINAMICII COMUNITĂŢILOR

-extinderea populaţiei
-dominanţă
-diversitate
-biomasă

IMPACT ASUPRA ECOSISTEMULUI

- 40 -
 Relaţia existentă între căile de intrare a poluanţilor în ecosistem , transformările
suferite de aceştia şi efectele lor asupra integralităţii ecosistemului este exemplificată de
Varduca (2002) astfel:

SURSE SURSE DIFUZE

PUNCTIFORME -puncte de descărcare
-continue mai multe faţă de sursele
-semicontinue punctiforme
-discontinue
-arie largă:efluent staţii de epurare DISPERSIVE -scurgeri din agricultură
-efluent industrial NONDISPERSIVE -emisii de lîngă o şosea

CĂI DE INTRARE ÎN ECOSISTEM

APĂ SOL AER

-evacuări ape uzate -depozitare deşeuri -încălzire-arderi
-scurgeri de pe terenuri -aplicare biocide -aplicare pesticide
-precipitaţii -precipitaţii -procese de combustie
-transport naval -transport -aerosoli
-aplicare îngrăşăminte -pierderi din industrie
-inundaţii -procese frigorifice
-irigaţii

COMPORTAREA-TRANSFORMĂRI ÎN MEDIU
SURSĂ-INTRĂRI MODUL DE TRANSPORT PROCESE DE DISTRUGERE
-punctiforme ADVECŢIE (cu compartiment) APĂ HIDROLIZE
DISPERSIE (în compartiment)
SORBŢIE (s.s., sed., sol.)
-difuze BIOACUMULARE: mediu, organism: AER FOTODEGRADARE
transport prin circuitul de alimentare
-multiple -bioconcentrare (mediu)
(ex. canalizarea ) -biomagnificare (ciclul alimentaţiei) BIOTA BIODEGRADARE
-aerobă
-anaerobă

FACTORI CE CONTROLEAZĂ COMPORTAREA POLUANŢILOR ANORGANICI

-localizare (abordare diluţie sigură) –persistenţă (în special sol/sedimente)
-bioacumularea (asimilarea este mai rapidă decăt excreţia ex. pt. Cd)
-disponibilitatea ridicată creşte bioacumularea: ex. la pH sub 4,5, Al3+ este mai solubil, apar mortalităţi

EFECTE ÎN MEDIUL NATURAL

-ADITIVE -DE AMPLIFICARE (SINERGISM) -DE ANTAGONISM

Factorii de degradare a biosferei , fluxul de energie şi circuitul materiei acţionează

diferit în condiţiile unei societăţi industrializate comparativ cu o societate preponderent
agrară. Circuitul materiei şi energiei în cele două situaţii poate fi sintetizat

- 41 -
astfel(Varduca,2001)

ENERGIE SOLARĂ

FOTOSINTEZĂ

PRODUCĂTORI PRIMARI

ELEMENTE MINERALE PRODUCĂTORI SECUNDARI O

(SOL) IERBICIDE
2

CO2
ENERGIE
MATERIALE,
CALORICĂ LEMN, FIBRE ALIMENTE
4000 KCAL/P
RESPIRAŢIE
DESCOMPUNĂTORI
SAPROFAGI
BACTERII ENERGIE
ARTICOLE MECANICĂ
FABRICATE TRACŢIUNE
ANIMALĂ
4000KCAL/P

CONSUMATORI
OM

DEŞEURI
BIODEGRADABILE

Factori de degradare ai biosferei, fluxul de energie şi circuitul materiei în condiţiile unei

civilizaţii agricole (Ramade, 1997)

Factori de degradare ai biosferei, fluxul de energie şi circuitul materiei în condiţiile unei

civilizaţii industrializate (Ramade,1997) se prezintă astfel:

- 42 -
 FLUX
SOLAR

CO2 PRODUCĂTORI PRIMARI

ORIGINE
INDUSTRI
E

PRODUCĂTORI
ÎNGRĂŞĂMINT SECUNDARI
E CO2 O ANIMALE
PESTICIDE DOMESTICE
2

ALIMENTAŢIE
VEGETALĂ/ANIMALĂ

4000KCAL

DESCOMPUNĂTORI COMSUMATORI
DEŞEURI
BACTERII OM

2,3 x 105
kcal/p
ACTIVITĂŢI
INDUSTRIALE

REZIDUURI
NEBIODEGRADABIL
E

ELEMENTE METALE COMBUSTIBIL

MINERALE I
FOSILI

LITOSFERĂ +
HIDROSFERĂ

- 43 -
 Toate aceste modele prezentate fac parte din categoria modelelor logice ML care
explică evoluţia ecosistemelor.
Caracteristici intermediare între un ML pur şi un model matematic, cantitativ,
sînt ML cu operatori booleenieni - rare în literatura de specialitate. Ele permit conturarea
unor rezultante principal cantitativeale interacţiunilor subsistemice. Un astfel de model
este cel realizat de M.Tufescu şi V.Decu în explicarea reglajului numeric al populaţiilor
biocenozei de guano din Peştera lui Adam, de la Băile Herculane.
În funcţie de ponderea diferită a populaţiilor, autorii noteză împărţirea biocenozei
în două subsisteme: unul principal, format din 99,4% din totalul indivizilor şi altul
secundar , reprezentînd 0,6%. Posibil să existe şi un subsistem terţ datoart populaţiilor
slab reprezentate numeric, care la primele estimări au fost scăpate din vedere.Pentru
ilustrarea funcţionalităţii ecosistemului pe bază de operatori de algebră Boole se impune a
se sublinia că acesta se află într-un echilibru ecologic. În acest cadru, rolul limitativ îl
joacă factorii abiotici specifici:temperatura şi umiditatea ridicată.Acţiunealor are drept
efect inhibarea dezvoltării numerice a speciilor cavernicole comune zonei temperate şi
dezvoltarea excesivă apopulaţiilor constituind subsistemul principal.Acesta este format
din două populaţii inegal dezvoltate, cea mai numeroasă-99% din indivizii biocenozei-
fiind Uroactinia coprophila. Se observă deci că diversitatea biocenozei este extrem de
redusă ,o singură populaţie întrunind peste 90% din valoarea abundenţei.
Acţiunea factorilor abiotici limitativi este deci constant diferenţiată: stimulatoare
pentru subsistemul biocenotic principal şi inhibitoare pentru cel secundar. La nivelul
subsistemului biocenotic principal ea se cuplează cu acţiunea datorată guanoului. Este
cunoscut faptul că acesta este produs de lilieci, iar în perioada de migraţie a lor îşi
schimbă caracteristicile biochimice.Din această cauză, cuplul de acţiuni: factori abiotici
limitativi F + calitatea guanoului G prezintă efecte diferite. Rolul de comutator îl joacă
calitatea guanoului.S-a observat că Uroactinia atinge valori de maxim numeric în condiţii
de guană proaspăt şi minime pentru guano vechi, în timp ce Trichouropoda prezintă
situaţii demografice inversate. Stimularea numerică a celor două populaţii se desfăşoară
deci în timpi diferiţi, după Uroactinia după operatorul AND iar pentru Trichouropoda,
după operatorul NAND. Inhibarea se produce în situaţii inverse, cu
operatorulcomplementer. Dacă notăm în cod binar cu 1 starea de guano proaspăt , cu 0
starea de guano vechi şi cu 1 starea existentă a factorilor limitativi, caracterizată prin
constanţă, altă stare fiind exclusă, se obţin următoarele cazuri pentru densitatea celor
două populaţii:

AND
F G Nivel densitate
1 1 + Uroactinia
1 0 - Uroactinia

NADN
F G Nivel densitate
1 1 -Trichouropoda
1 0 + Trichouropoda

- 44 -
Cu + s-au notat nivelele maxime iar cu – nivelele minime. Nişele pentru guano ale celor
două specii fiind diferite, se explică acţiunea acestuia de comutator. Dar nu numai atît.
Precizia schimbărilor este datorată şi unui operator de interdicţie rezultat din cuplul de
calitate guano G şi nivel numeric Uroactinia şi care se exercită asupra populaţiei de
Trichouropoda. Biologic, aceasta semnifică faptul că,în situaţii convenabile din punct de
vedere al calităţii guanoului, Uroactinia atinge nivele maxime şi, prin concurenţă, reduce
nivelele pentru Trichouropoda, care se poate dezvolta la nivele maxime doar în situaţii de
minim pentru prima.
Un alt operator citat pentru exemplul dat este NOR , folosit pentru a exprima
modul în care cupluri de populaţii , cu densităţi superioare, controlează, prin concurenţă,
populaţiile imediat următoare cu nivel numeric:
NOR
Populaţia 1 Populaţia 2 Populaţia 3
+ + -
+ - -
- + -
- - +

Se observă că populaţia 3, cu densitate mai mică decît cele notate cu 1 şi 2, poate

atinge un nivel maxim numai cînd ambele populaţii mai abundente prezintă nivele
minime. În rest, presiunea demografică a celorlaltor două îi impune nivele minime.
Efectul operatorilor se poate înţelege mai bine dacă se fac încă două observaţii
care dealtfel sînt corelate. Prima se referă la faptul că nivelele maxime , ca şi cele minime
ale populaţiilor sînt diferite, cele mai abundente prezentînd valori superioare celorlaltor.
Astfel, nivelul maxim pentru Uroactinia este de ordinul a 107 indivizi /m3, pentru
Trichouropoda de 105 indivizi /m3, în timp ce pentru Nenteria de numai 102 indivizi /m3.
Cea de a doua observaţie, care explică situaţia anterioară, constă în faptul că populaţiile
sînt reglate prin participări tot mai numeroase de operatori în funcţie de scăderea
ponderii lor în biocenoză . Operatorii prezintă efecte inhibitorii, întrucît rezultă din
concurenţa ce o exercită populaţiile sistemului biocenotic principal , stimulate de
caracteristicile biotopului, cît şi de celelalte populaţii mi mult sau mai puţin inhibate de
primele.
Se constată că, fără îndoială, modelele logice cu operatori , deşi nu oferă ca
modelele matematice posibilităţi directe de prognoze numerică, sînt totuşi de un interes
deosebit.Mai mult decît un oricare model logic, ele permit a se trage concluzii asupra
evoluţiei nivelelor numerice, dar , poate ceea ce este extrem de important, ele
configurează atît calitativ cît şi principial cantitativ, imaginea funcţionalităţii
ecosistemului. Avantajele citate pot fi folosite în descifrarea organizării unor ecosisteme
complexe, modelele logice cu operatori schiţînd strategia de ansamblu a elaborării
ulterioare de modele matematice.
Modelul logic cu operatori de algebră Boole pentru explicarea funcţionării biocenozei de
guano din Peştera lui Adam (Băile Herculane)
ITD-operator de interdicţie

- 45 -
 Factori de biotop

Calitatea (+ -) guanoului Factori (+ -) abiotici

AND
NAND

+ Uroactinia
- (guanofag 1) Subsistemul principal
biocenotic (99,6%)
Trichouropoda +
(guanofag 2) -

IT
C

NO
R

Oribatel +
(guanofag 3) – Subsistemul secundar

+ Nenteria Biocenotic (0,4 %)

- (guanofag 4)

+ Brachiocea larve
- (guanofag 5 )

NO
R
NO
R

- 46 -
Modelul matematic MM
Modelarea matematică în ecologie urmăreşte stabilirea relaţiilor cantitative ale
parametrilor unui ecosistem în vederea găsirii unor modalităţi de exploatare fără a deregla
echilibrul ecologic, gradul său de stabilitate
Modelul matematic MM este extrem de utilizat în ecologia modernă, existînd
diferite variante în funcţie de complexitatea sistemului abordat. Din acest punct de vedere
se disting iniţial modele parţiale ale organizării şi evoluţiei unui ecosistem. Clasa cea
mai largă de MM parţiale o reprezintă MM duale în care elementeleconstitutive sînt pe de
o parte factorul fundamental responsabil de o anumită modificare, pe de alte, populaşia
analizată.
MM duale sînt simplificări ale realităţii ecologice şi se pot utiliza convenabil
numai în situaţia în care dintre toţi factorii modificatori a unei populaţii, unul singur este
determinant, fapt care se probează prin valori de peste 0,8 ale coeficientului de regresie.
Un caz concret de utilizare a MM duale îl găsim în ecuaţia dinamicii abundenţei
populaţiei dominante din guanoul Peşterii lui Adam, Uroactinia caprophila (Tufescu şi
Decu, 1997).Din ceea ce s-a prezentat anterior, rezultă că în ecosistemul cavernicol
respectiv se pot produce modificări demografice pe parcursul unui an prin emigrarea şi
imigrarea liliecilor. O soluţie elegantă de cuantificare a acestui proces , în absenţa unor
analize biochimice de detaliu a guanoului, o constituie realizarea unui calendar anual
dependent de prezenţa sau absenţa chiropterelor. Dacă se notează cu 0 luna de plecare sau
de revenire a populaţiei de lilieci şi se scade sau se adună o unitate lunar în funcţie de
dinamica producătorilor de guano, se obţine un calendar negativ, întrucît sînt prezente
valori pozitive, dar şi negative.Prin egalizarea valorii minime negative cu 0 va rezulta un
calendar exclusiv pozitiv care se poate folosi ca bază de calcul pentru dinamica populaţiei
dominante de guanofag-Uroactinia coprophila. Interesant este faptul că pe baza
calendarului pozitiv se obţine un grafic cu evoluţie continuă, în timp ce calendarul normal
conduce la un grafic cu variaţii discontinue, dezavantajos pentru modelarea matematică.
MM parţiale se pot structura pornind de la MM duale, cu diferite grade de
complexitate pentru ecosistem.Un exemplu de MM parţiele îl întîlnim în modelarea
dinamicii ecosistemelor lotice din biomul pădurilor de conifere din SUA. Subsistemele
sŞau identificat pe baza proceselor caracteristice, pentru fiecare calculîndu-se MM
parţiale. De exemplu, în privinţa consumatorilor primari s-au realizat seturile de 4 MM
parţiale corespunzînd celor 4 subsisteme componente caracterizate predominant de
următoarele procese: de păscut, de mărunţit, de colectat şi procese specifice
gasteropodelor.
Pentru formele care mărunţesc detritusul, ca şi pentru celelalte grupuri funcţionale
de consumatori, s-a identificat următorul set de MM parţiale:
Ai(t) = Ci(t) x Pi(a)
Ci(t) = Bi(t) x Ci(max) x Cf T (t)
Ri(t) = Bi(t) [a + b T ]
Ei(t) = Bi(t) x Pi(e) x Tfun (t)
în care: i = grupul funcţional
Ai(t) = rata asimilării în timpul t; Bi(t) = biomasa;
Ci(t) = rata relativă de consum, corectată ; Ci(max) = rata relativă maximă de consum
Cf T (t) = coeficient de corecţie a ratei de consum;
Ei(t) = rata emigrării pentru insecte imago

- 47 -
Pi(a) = proporţia asimilării; Pi(e) = parametrul emigrării; Ri(t) = rata respiraţiei ;
T = temperatura; Tfun (t) = valoarea tabelară termică în funcţie de t;
a, b=parametrii caracteristici grupului
Folosind programarea cu ajutorul calculatorului, s-a ajuns la concluzia că datele obţinute
pe calea MM a dinamicii ecosistemului studiat relevă mai bine faptul că metode permite a
se obţine extra şi interpolări eficente şi conduce la constituirea unei imagini de ansamblu
a funcţionalităţii trofice a sistemului. În acest scop se folosesc un număr minim de probe,
bine repartizate în timp şi spaţiu, fapt implicat prin alcătuirea unui program riguros al
cerecetării şi prin sondaje preliminare.Pe baza lor se pot construi MM pentru diferite
procese ecologice , completîndu-se imaginea obţinută datorită datelor de teren pentru
perioada cînd lipsesc evidenţeprin probe. În acest scop, se impun două etape:
a) identificarea distribuţieie procesului ecologic şi construirea MM;
b) testarea realităţii acestui MM pe baza datelor din teren existente prin comparaţie
cu cele calculate
În cazul unor modificări ale sistemului a căror date nu au fost cuprinse în
MM,se impune folosirea de modele similare şi ulterior construirea unui nou MM.

Modelul similar MS
MS este utilizat în ecologie în situaţiile în care comportamentul sistemului studiat
nu este cunoscut în raport cu unii factori. Aceşti factori sînt impuşi mai ales prin
amenajarea de către om a teritoriului. MS se iniţiază prin prelevarea din natură a unor
probe de medii şi indivizi. Caracteristicile mediului abiotic, raporturile dintre specii
(valorile abundenţei), cît şi reprezentarea numerică a speciilor (valorile densităţii) se
păstrează similare cu cele din natură; se modifică numai valorile acelor factori a căror
acţiune se urmăreşte.
Pentru factorii biotici se crează seturi de modele, diferenţele între seturi fiind
legate de densitatea (şi implicit abundenţa) speciei urmărite.
Pentru factorii abiotici, diferenţele dintre seturi se referă la modificarea valorică a
unui factor abiotic.Probele („probe de medii”) se păstrează în condiţii de termostatare şi
de control a caracteristicilor lor fizico-chimice.Ele trebuie să fie suficient de mari pentru
a permite prelevări de subprobe în vederea studierii modificării mărimii şi producţiei
populaţiilor analizate.
MS se bazaează în alcătuirea lor pe metodologia analizei factoriale şi se
finalizează prin obţinerea de MM a căror comportament poate fi apoi studiat în
continuare pentru cadrul de factori stabilit. Desigur, nu se pot face predicţii corecte
asupra acţiunii unor factori nestudiaţi în raport cu sistemul.
Un caz concret de utilizare a MS în abordarea unui sistem ecologic cu factori
abiotici modificaţi a fost exemplificat în cadrul proiectului de amenajare a golfului
Galveston, de la sud de Huston (SUA).Golful se află sub acţiuneaa trei influenţe majore:
aport dulcicol (prin rîul Trinity), aport de ape marine şi aport de ape poluate (menajere şi
industriale). Amenajarea impunea o îndiguire a gurii rîului Trinity, ceea ce reduce evident
debitul dulcicol şi modifica echilibrul chimic şi biotic în golf. Rezultatul,imprevizibil ,în
privinţa modificărilor biocenotice , se putea concretiza în principiu în scăderea valorii
trofice a bazinului pentru ichtiofaună, ceea ce ar fireprezentat un efect nedorit.
Pentru elucidare s-au început investigaţii asupra modificării sistemului ecologic.
S-au utilizat şase seturi de variante de simulare pe baza asociaţiilor planctonice naturale,

- 48 -
a sedimentului şi a apei din golf.Cele şase seturi de culturi au beneficiat de sistemede
menţinere a parametrilor abiotici la valorile impuse de experiment. Durata
experimentelor a depăşit 8 luni pe parcursul cărora s-au efectuat măsurători ale
modificărilor produsede factorii abiotici studiaţi asupra celorlalţi factori abiotici şi asupra
biocenozei.
Rezultatele simulării au evidenţiat un efect general de salinizare a bazinului,
existînd , în funcţie de poziţia geografică a punctelor din golf, sporuri de 2-33%.În aceste
condiţii, diversitatea planctonului scade aproximativ de două ori. De remarcat faptul că
diversitatea zooplanctonuluise modifică după o pantă de 1,3 ori mai abruptă decît a
fitoplanctonului.Această modificare este drastică întrucît, în condiţii similare de
experiment, zooplanctonul scade ca deversitate în raport cu salinizarea, de 3,3 ori, în timp
ce fitoplanctonul scade de numai 2,5 ori. Fitoplanctonul este deci mai puţin afectat ca
structură, ceea ce îi va permite menţinerea în principiu a potenţialului productiv.
În situaţia simplificării informaţionale a biocenozei planctonice , ca şi a reducerii
importului şi exportului de carbon organic, se obţin modificări ale bilanţului energetic şi a
producţiei biologice. Condiţiile citate impun ca producţia întregului plancton să se reducă
la rîndul ei.
Prin corelaţiile care se prezintă în studiul citat este posibil ca modificările
componenţei zooplanctonului (deşi nu sînt precizate de autori) să fie legate mai ales se
scăderea proporţiei filtratorilor mari. Este semnalat însă în paralel şi procesul trecerii
treptate a biocenozei de la regim heterotrof la regim autotrof. Modificarea este
condiţionată atît de reducerea filtratorilor mari, consumatori ai fotoplanctonului, cît şi de
salinizarea bazinului care acţionează ca un factor frînător al evoluţiei numerice a
producătorilor primari planctonici. În acest cadru al reducerii biomasei totale planctonice,
producţia netă fitoplanctonică va scădea numai puţin. În schimb însă, reducerile mai ales
din rîndul consumatorilor fac ca respiraţia planctonică globală să scadă.Aceasta are ca
rezultat trecerea de la regimul heterotrof la un regim autotrof pentru biocenoza
planctonică, rezultînd un efect de echilibrarea ecologică. Consecinţele îndiguirii rîului
conduc deci la stabilirea unui nou echilibru ecologic în golf. Se pare deci că în ansamblu,
golful nu va suferi efectele eutrofizării şi o involuţie în acest sens întrucît experimentul
demonstrează scăderea fosfaţilor din masa apei, ca şi celelalte consecinţe deja
menţionate, corelabile în acest sens. Demn de remarcat este şi aspectul neevidenţierii
înfloririlor algale.
Datele obţinute prin MS, în urma interpretărilor, au condus la alcătuirea a patru
MM în privinţa bugetului energetic al sistemului în funcţie de evoluţia sa în timp (la 60,
120, 180 de zile şi la t = ∞ )
Un alt caz de utilizare a MS, pentru urmărirea influenţelor produse prin
modificarea iniţială a factorilor biotici este cel realizat pentru simularea- prin trei seturi
de culturi cu cîte şase variante –a efectelor pe care le produce acţiunea de săpare a
sedimentului de către tubificide asupra circulaţiei fosforului între substratşi
stratullimitrof de apă. Ca pentru orice MS s-a impus un sistem tehnic de menţinere a
culturilor la parametrii doriţi în privinţa factorilor abiotici, cei biotici fiind controlaţi la
rîndul lor periodic. Simularea s-a desfăşurat pe parcursul a 60 de zile.
Asociaţia bentonică a experimentului cuprindea tubificide, larve de Chaoborus,
hidracarieni, ostracode, copepode şi larve de chironomide. Cele şase variante ale unui set
de MS au fost determinate de trei niveluri diferite ale conţinutului de oxigen şi două din

- 49 -
punctul de vedere al densităţii de tubificide. S-au folosit asociaţii cu 90% Limnodrillus şi
10% Tubifex. Fosforul s-a urmărit prin metode izotopică prin introducerea iniţială în
culturi a H332PO4.Au fost abordate prin MS următoarele probleme privind dinamica
fosforului:
1. scăderea fosforului marcat din stratulde apă limitrof şi preluarea lui de sediment
2. mobilitatea fosforului marcat în sediment
3. eliminarea fosforului marcat din sediment în stratul de apă
4. faza de izobutanol (PO4-R) şi respectiv faza apoasă (non PO4-R)
5. fracţiunile din sediment cu fosfor marcat (s-au identificat 12)
Rezultatele obţinute prin MS au permis a se trage concluzia sporirii ratei
pătrunderii fosforului în sediment prin activitatea tubificidelor şi prin difuziune. S-a
constatat de asemenea că prezenţa tubificidelor nu are consecinţe în eliberarea fosforului
din sediment în apă.
Cele două cazuri de folosire a MS citate sînt diferite şi din alt punct de vedere.
MS pentru Golful Galveston ne permite a evidenţia situaţia de explorare a unor
modificări în viitor pentru sistemul ecologic prin valori factorilae neincluse în dinamica
prezentă. Experimentul prin MS conduce deci la obţinerea unui nou MM faţă de cel
precedent. Este interesant să remarcăm faptul că în acest caz, atît MM iniţial cît şi cel
derivat, devin de fapt MM parţiale, impunîndu-se un nou MM de ansamblu. Se lărgeşte
astfel imaginea privind comportamentul sistemului explorat.
MS al rolului tubificidelor în dinamica fosforului reprezintă o altă situaţie şi
anume de adîncire a cunoaşterii comportamentului unui sistem ecologic.Am putea spune
că el se referă la studierea acestuia în condiţii nemodificate cu rolul de a desprinde mai
atent anumite caracteristici neidentificate anterior. MM obţinut în acest caz relevă aspecte
de interpolare, în timp ce MM anterior aborda o realitate nouă.

Modelul analogic
MA a apărut iniţial ca o nouă posibilitate de cercetare. În ultimul deceniu s-a
demonstrat că şansele lui de evoluţie sînt mai mici, pe această linie fiind puternic
concurat de realizările din domeniul MM. Calculatoarele electronice, prin programe de
explorare şi exploatare a datelor, se dovedesc superioare datorită universalităţii lor faţă de
calculatoarele analogice utilizabile pentru un singur program. Eficienţa MA nu se poate
discuta deci favorabil în privinţa cercetării, ci în domeniul didactic. Întradevăr, în acest
cadru MA îşi dovedesc utilitatea prin faptul că fiecare proces îşi are corespondentul său
în model, ceea ce permite urmărirea pe etape a unor mecanisme complexe ecologice.
Cel mai frecvent sistem MA în scop didactic îl reprezintă un lot statistic de bile de
culori diferite care prin amestecare conduc la realizarea de cupluri întîmplătoare.
Avantajul pentru învăţămînt al unor astfel de MA este datorat şi echivalenţei între o bilă
şi un individ. Se vor introduce atîtea culori diferite în model cîte structuri diferite prezintă
sistemul modelat. Avantajos este a se modela un sistem format din 2-3 structuri diferite,
reprezentate din tot atîtea seturi de bile de culori diferite, şi 1-2 structuri nefigurate fizic,
dar participante prin regulile MA. Fiecare structură sau subsistem modelat prin bile se
impune a fi reprezentat printr-o proporţie faţa de întregul sistem determinată de specificul
organizării acestuia.
După stabilirea regulilor de funcţionare şi a construirii MA se studiază
comportarea acestuia în timp,prin ţinerea unei evidenţe a evoluţiei numărului de bile din

- 50 -
seturi diferite.Programul de reguli, anterior desfăşurării modelării, trebuie studiat pe
calculator ca medie şi varianţă de evoluţie numerică permisă a MA pentru a se evita
valori de distrucţie sau maximă complicare pentru model. Acest fapt se impune ţinînd
seama de caracterul didactic al MA.
Este interesant de remarcat un aspect specific tipului de MA citat. Prin cuplarea
întîmplătoare a bilelor şi modelarea întînplării, acelaşi program repetat de un număr finit
de ori conduce la rezultate diferite privind evoluţia sistemului, ceea ce menţine un interes
viu pentru model din patea experimantatorului.Un set de MA a fost realizat recent ,
cuprinzînd două cazuri de modelare analogică: Wisarcot şi Ramcot.
Modelarea analogică Wisarcot concretizează cazul de reglaj reciproc al unei
populaţii pradă şi a unei populaţii prădător.În această relaţie, se disting două situaţii:
a) populaţia pradă prezintă un maxim numeric superior datorat populaţiei prădător,
fapt datorat natalităţii specifice mai mari
b) maximum numeric al populaţiei prădător se produce ulterior maximului poulaţiei
pradă , respectîndu-se regulile circulaţiei trofice
MA pentru cazul a) este de fapt modelul determinist (descris de către
Volterra) caz în care biosistemul este considerat izolat de mediu. În această situaţie,
după intervalul de timp dt, numărul de indivizi din specia pradă va creşte cu
cantitatea dN1 iar numărul de indivizi din specia pradător se va reduce cu cantitatea
dN2, conform ecuaţiei diferenţiale:
dN1/ dt = ε1N1
} ε1 > 0, -ε2<0
dN2/ dt = -ε 2N2

Dar dacă la un moment dat bariera dintre terenul ocupat de specia pradă şi specia
prădător dispare, acestea intră în contact prădătorul atacă prada , se hrăneşte intens şi
astfel se formează un sistem pradă-prădător cu fluctuaţii numerice ale partenerilor. După
un alt interval de timp dt, coeficientul de reproducere al speciei pradă ε1 se reduce în
timp ce coeficientul ε2 al speciei prădător creşte şi devine pozitiv. Creşterea numărului
de indivizi al speciei prădător este proporţională cu reducerea numărului de indivizi ai
speciei pradă, relaţie exprimată prin ecuaţiile diferenţiale:
dN1/ dt = (ε1 - γ1N2) N1
dN2/ dt = (ε2 - γ2N1) N2
în care γ1 şi γ2 sînt coeficienţi de apărare şi respectiv de atac ai speciilor 1 şi 2.
Din ecuaţiile prezentate rezultă că într-un sistem izolat pradă –prădător se atinge o
stare staţionară , un echilibru între cele două specii deoarece ambele se limitează
reciproc.
În realitate, structura sistemului pradă-prădător nu este însă deterministă, ci
stohastică . Evoluţia sistemului poate adopta mai multe căi; rezultatele interacţiunii
pradă-prădător depinzînd de frecevenţa întîlnirilor dintre aceştia, mai precis de reducerea
frecvenţei ciocnirilor şi de limitarea creşterii numerice a speciei pradă. Apar mecanisme
de reglare ale sistemului pradă-prădător, ce depind de existenţa refugiilor pentru specia
pradă, de cantitatea de hrană din ecosistem, de tipulde viaţă-gregar sau solitar, etc.
Modelarea analogică Ramcot permite stabilirea evoluţiei structurii genetice a
unei populaţii supuse acţiunii factorilor ecologici care acţionează în sens selectiv .Această
modelare permite de exemplu urmărirea modificării raportului între formelemelanice şi

- 51 -
normale din cunoscutul caz de evoluţie a populaţiilor de Biston betularia din pădurile
poluate din zona oraşului Manchester.

Modelarea matematică în ecologie urmăreşte stabilirea relaţiilor cantitative ale

parametrilor unui ecosistem în vederea găsirii unor modalităţi de exploatare fără a
deregla echilibrul ecologic, gradul său de stabilitate.

Tipuri de modele
Perechile de modele uzuale utilizate în analiza sistemică în ecologie sînt:
1.Modelul stohastic şi modelul deterministic:
-modelul deterministic presupune că răspunsul în viitor al ecosistemului este integral
determinat de stările prezente şi măsurătorile în viitor ale intrărilor.Exemplu de astfel de
model este modelul Volterra, întemeiat pe premisa că evoluţia sistemului este guvernată
de legi dinamice, mecanice.Rezultatul interacţiunilor este predeterminat de stadiul iniţial
şi pentru fiecare stadiu iniţial revine cu certitudine un singur rezultat.Fiind cunoscute
stadiul iniţial şi mărimile coeficienţilor de creştere şi de depresiune (regresie) , se poate
prognoza rezultatul competiţiei cu absolută certitudine. Acest model se utilizează mai
ales în studiul competiţiei interspecifice (competiţia pt. lumină, relaţia pradă-prădător).
-modelul stohastic presupune că pornind de la o stare iniţială se pot obţine mai multe
rezultate posibile. Dintre numeroasele rezultate posibile se va produce rezultatul asociat
cu cea mai mare probabilitate , anume rezultatul care va fi admis de interacţiunea
factorilor de mediu interni şi externi, care acţionează ca un sistem de selecţie.
Spre deosebire de modelele deterministice care sînt deduse din legi matematice
independent de realitatea ecologică, modelele stohastice reprezintă o matematizare a
realităţii ecologice, o încercare de a aproxima evoluţia sistemelor ecologice în
concordanţă cu caracterulvariabil al factorilor ecologici.
2.Modelul compartimental şi modelul matrice
Modelul compartimental este înţeles ca bazîndu-se pe utilizarea compartimentării
în conceptul diagramal.Un alt punct de vedere susţine că diferenţa dintre aceste două
modele este determintă doar de formularea matematică utilizată. Ambeletipuri de modele
sînt folosite mai ales în starea chimică a mediului, şi dintre acestea modelul
compartimental este cel mai frecvent utilizat
3.Modelul reducţionist şi modelul halistic
Sînt modele ce se bazează pe diferenţa de interpretare şi introducere a ideilor
ştiinţifice în model.Modelul reducţionist încearcă să încorporeze în modelul
ecosistemului cît mai multe date posibile pentru a întregi funcţionalitatea . Se presupune
că proprietăţile sistemului sînt date de suma acestor detalii.Modelul halistic, pe de altă
parte, încearcă să introducă în modelul ecosistemului principiile generale de
funcţionalitate ale acestuia.În acest caz, proprietăţile ecosistemului nu rezultă din suma
detaliilor luate în considerare şi presupune că acesta are şi proprietăţi adiţionale fiindcă
subsistemele se comportă ca unităţi. Ambele modele sînt folosite în ecologie dar în
general, chimistul ecolog trebuie să adopte modelul halistic pentru a avea o viziune de
ansamblu, avînd în vedere că problemele chimismului mediului sînt deosebit de
complexe.

- 52 -
4.Modelul dinamic
Este cel mai adesea adoptat în domeniul mediului; foloseşte diferite ecuaţii
(inclusiv ecuaţii diferenţiale) pentru a descrie răspunsul ecosistemului la factorii
externi.Ecuaţiilediferenţiale sînt folosite pentru a reprezenta schimbările continue ale
stării sistemului în timp.
Diferite alte ecuaţii se folosesc la etapele mai “intime” în modelare.Starea de
echilibru corespunde situaţiei cînd derivatele sînt 0.Oscilaţiile faţă de starea de echilibru
sunt descrise folosind un model dinamic, pe cînd starea de echilibru în sine poate fi
descrisă folosind un model static. Cînd toate derivatele sînt egale cu 0, în starea de
echilibru a unui model static, acesta este redus la ecuaţii algebrice. Sînt sisteme dinamice
care nu au stări de echilibru, spre exemplu sistemecare au cicluri limitate. Se deduce
astfel că sistemele dinamice nu sînt liniare, dar totodată sunt şi sisteme neliniare care au
stări de echilibru.
5.Modelul distributiv
Se bazează pe variaţiile variabilelor de stare în spaţiu şi timp.Un exemplu de
situaţie cînd se foloseşte acest model îl constituie transportul de substanţă de-a lungul
unei ape curgătoare. Se includ astfel variaţiile în trei direcţii a parametrilor de stare.
Analistul trebuie să decidă, în virtutea observaţiilor anterioare, dacă valorile gradientului
substanţelor dizolvate în una sau două direcţii nu sînt suficient e semnificative pentru a
merita să fie incluse în model. Astfel,modelul poate fi redus la conceptul tipului de
model grupat prin reducerea parametrilor . Avem în vedere faptul că acesta se bazează
frecvent doar pe ecuaţii diferenţiale ordinare. Modelul distributiv se bazează şi este
definit de ecuaţii diferenţiale parţiale.
6. Modelul cauzal sau descriptiv intern
Este modelul care caracterizează modul în care intrările sînt conectate cu stările
sistemului şi cum acestea sînt legate unacu alta şi totodată şi de ieşiri. Faţă de modelarea
complexă cauzală, modelul “cutiei negre” reflectă numai schimbările determinate de
intrări asupra ieşirilor în cadrul ecosistemului. Cu alte cuvinte, modelul cauzal descrie
mecanismul intern al dezvoltării procesului.
Modelul “cutiei negre” opereză numai cu ceea ce este măsurabil: intrările şi
ieşirile. Legăturile pot fi găsite prin analize statistice. Dacă, pe de altă parte, procesele
sănt descrise în model prin folosirea ecuaţiilor, care acoperă relaţiile existente, modelul se
consideră cauzal.
Modelul cutiei negre este preferabil să se folosească în cazurile în care
cunoştinşele noastre asupra proceselor sînt limitate.Un dezavantaj al acestui model este
acela că este totuşi limitat în aplicarea lui în ecosisteme, chiar dacă îl comparăm cu un
sistem similar, fiindcă nu avem imaginea schimbărilor în cadrul ecosistemelor, cum ar fi
cele de ordin fizic, chimic şi biologic.
7.Modelul autonom
Nu este în mod implicit dependent de timp, fiind un model cu variabile
independente.El poate şi exprimat matematic prin ecuaţia:
dy / dt = ax yb + cx yd + e
8.Modelul neautonom
Conţine termeni g(t) care fac ca derivatele să fie dependente de timp , spre
exemplu:
dy / dt = ax yb + cx yd + e + g(t)

- 53 -
 Se utilizează şi alt tip de clasificare a modelelor, care are ca şi criteriu de
clasificare alegerea variabilelor de stare:
-modelul biodemografic: are drept ţintă descrierea numărului de indivizi, speciilor sau
claselor
-modelul bioenergetic: descrie fluxul de energie; variabilele de stare sînt exprimate în kw
sau kw la unitatea de volum sau suprafaţă
- modelul biogeochimic: consideră fluxul de (masă) materie şi variabilele de stare ca fiind
exprimate în kg sau kg la unitatea de volumsau de suprafaţă.

STRATEGIILE MODELĂRII ECOLOGICE

Strategiile modelării ecologice sînt impuse atît de complexitatea proceselor

ecologice cît şi de modelele ce se pot utiliza pentru studierea sistemică. Tot mai mult
ecologia modernă nu mai recurge la simple modele de cercetare, ci la programe vaste de
studiu a ecosistemelor în care se îmbnină, după anumite reguli, metode diferite. Se
constituie astfel strategii de abordare a proceselor ecologice. Fiecare clasă de modele
prezintă mai mult sau mai puţin eficienţe şi funcţionalităţi diferite. Rezultatul acestui fapt
rezidă în eşalonarea unor modele din clase diferite în studierea unui sistem şi alcătuirea
practică a unor strategii de studiere a sistemului pe calea modelării. Dacă notăm cu DRT
în mod global atît dateleobţinute prin probe de teren, cît şi realităţile terenului, şi păstrăm
în continuare simbolurile folosite anterior , putem descrie trei categorii de modelare :
1. Strategia de teren:
Este specifică ecologiei de teren : DRT – ML – MM : este cea mai simplă strategie. Din
datele terenului (DTR) se trag concluzii asupra unor procese ecologice constuindu-se
modele logice (ML) care servesc apoi la elaborarea de modele matematice cu grade
diferite de complexitate. (MM).
2. Strategia experimentală
Este specifică studierii proceselor ecologice în laborator , prin experimentări pe loturi de
organisme şi se desfăşoară în două faze:
-obţinerea de informaţii :se realizează prin strategia de teren
- realizarea experimentului propriu zis
Strategia experimentală înglobează următoarea desfăşurare: DRT2-ML2-MS-MM2
Cunoscînd o anumită reprezentare reală a ecosistemului şi procesele specifice (prin
strategia de teren) se include factorii modificaţi (DRT2) constituindu-se o nouă ipoteză
(ML2 ) probată prin experiment (MS) , ceea ce permite alcătuirea unui nou model
matematic al sistemului (MM2 )
3.Strategia analogică
Este specifică folosirii mpdelelor analogice şi se desfăşoară tot în două faze.Întrucît
foloseşte simularea, se impune o primă fază de strategie de teren pentru informaţiile
necesare. A doua fază, reprezentînd un experiment analogic, este compusă din
următoarele momente principale: MA – MM(1,2)
Prin simulare (MA) se obţin date privind comportarea sistemului studiat.Se
constituie, ca urmare, modele matematice reflectînd fie comportamentul sistemului în
reperele date de teren (MM1), fie în condiţii modificate (MM2)

- 54 -
 Ecologia modernă, prin obiectul de studiu reprezentat de sisteme complexe cu un
specific ststistic şi probabilistic,impune, pentru o abordare eficientă, modelarea. Fiecare
din cele 4 clase principale de modele : ML, MM, MS, MA prezintă caracteristici
funcţionale care le impun a fi folosite cu maximumde avantaj în situaţii specifice. În
perioada actuală se remarcă trecerea treptată de la iniţializarea singulară a modelării la
strategii de modelare incluzînd un algoritm de modele prin care se testează
comportamentul sistemelor explorate cu o eficienţă sporită

Alegerea complexităţii modelului

Alegerea modelului este dependentă de calitatea datelor asupra ecosistemului ,
date pe care le avem la dispoziţie.
Cînd datele sînt puţine, se aleg modele simple şi invers;aceasta deoarece ridicînd
complexitatea fără această corelaţie introducem elemente de incertitudine, neavînd
parametrii necesari pentru o bună verificare şi validare. Modelele mai simple sînt mai
bine corelate cu volumul şi calitatea informaţiilor asupra ecosistemelor.
Modelele complexe, atunci cînd au un suport semnificativ de date asupra
ecosistemului, luat în spaţiu şi timp, sporesc veridicitatea modelului creat în raport cu
configuraţia sa naturală şi ridică calitatea simulării aspectelor ce constituie
scopulanalizelor şi aplicativitatea modelării.

Restricţiile (limitele) modelării

Funcţionalitatea unui model în raport cu manifestarea componentelor şi
proceselor în cadrul unui ecosistem real, depinde în mare măsură de corecta descriere şi
încadrare a acestora în model. Astfel,dacă într-o primă fază gradul de libertate este ceva
mai larg, în etapele următoare pe care leparcurge modelul,acesta rebuie să se restrîngă cît
mai mult. Aceste limtări (constrîngeri) au menirea să delimiteze cît mai precis atît
totalitatea interacţiunilor, inclusiv cele de feed-back, cît mai ales domeniile lor de
variaţie.Cînd urmărimde exemplu procesul de fertilizare, trebuie să avem inventariate
limitele de variaţie a gradului de fertilitate a terenului şi mai ales ciclurile nutrienţilor sub
aspect biogeochimic. Regulile şi principiile sînt legităţi directoare în ecosisteme şi ele
trebuie să se regăsească în model ca limitări şi încadrări în acesta.

Aplicarea modelelor
Din cele prezentate rezultă că nu pot fi realizate modele lucrative universale ale
ecosistemelor , ci ele pot fi circumscrise unor scopuri bine conturate. Complexitatea
ecosistemelor reale (naturale) limitează universalitatea, aşa încît pentru ca un model să fie
lucrativ , trebuie ca din faza iniţială a modelării să avem în vedere ca datele introduse în
model să acopere cît mai complt manifestările şi procesele legate de scopul urmărit.
Modelele au în primul rînd o valoare aplicativă, din care se pot desprinde soluţii,
dar în acelaşi timp ele sînt şi ipoteze, mai ales cînd complexitatealor este
semnificativă.Astfelele pot constitui un punct de plecare pentru noi ipoteze în activitatea
de cercetare ştiinţifică aplicativă, folosindu-se pentru vizualizare de procedeul
diagramelor conceptuale.
Răspunzînd unor cerinţe practice, prin modelul creat se pot realiza simulări pentru
a vizualiza evoluţia în timp a ecosistemelor. Astfel, modelarea în conceptul ecologic

- 55 -
actual foloseşte performanţele calculatoarelor în culegerea şi sinteza de date, deja
existente în literatura de specialitate. Modelatorul încadrează aceste date în diagrame de
spaţiu şi timp, apoi subordonate scopului propus,încearcă realizarea de modele structurale
şi funcţionale , care să fie cît mai apropiate de desfăşurarea proceselor din natură. Pentru
aceasta trebuie să acceptăm faptul că ecosistemele sînt rezultatul unor procese
consolidate şi verificate în perioade foarte lungi de timp şi că sînt subordonate unor
legităţi şi reguli, pe care se bazează modelul.
Din aceste considerente, modelarea, începînd cu ecosistemele naturale şi apoi cu
cea din agroecosisteme, dă informaţii foarte valoroase , diferite din ceea ce putem
desprinde dintr-un simplu plan schiţat tradiţional.
Modelul, în viziunea specialistului experimentat şi a “aptitudinilor”
calculatoarelor dă o imagine de ansamblu , bazată pe funcţionalitate , aspect fundamental
în ecologie.Prin model, ca imagine veridică şi funcţională de ansamblu a ecosistemelor,
se pot analiza şi părţi componente, potrivit unui scop anume urmărit. Totodată, se pot
introduce în model noi date din literatură, sau nou obţinute pe cale experimentală,
integrînd funcţionalitatea acestuia. Utilitatea modelului decurge mai ales din posibilitatea
de a testa pe el răspunsul (reacţia) ecosistemului la acţiuneaunor factori noi sau cu valori
diferite de cele deja înregistrate.
Modelarea în ecologia modernă apare astfel ca un instrument deosebit de util, nu
atît pe planul cunoaşterii fundamentale cît mai ales pe cel al activităţii prectice de
gestionare a mediului.

- 56 -
 APLICAŢII PRACTICE

UTILIZAREA MODELĂRII ÎN ANALIZA ECOSISTEMELOR

ACVATICE

Abordarea modelării
Modul de abordare a modelarii se bazeaza pe relatia dintre procesele fizice si
caracteristicile bazinului hidrografic. Complexitatea modului de abordare a modelarii
care poate fi aplicat depinde de datele disponibile, de tipul si de calitatea acestora. In sens
larg, modelele pot fi:
• de regresie si stochastice,
• empirice si conceptuale,
• fizice sau mecanice.
Exista adesea suprapuneri considerabile intre tipurile de modele si unele pot avea
caracteristici de la una sau mai multe categorii.

1 Modele de regresie şi stochastice

La simularea pe bazin, modele de regresie sunt in general utilizate pentru bazine
foarte mari, pe o perioada foarte mare de timp. Se bazeaza pe calculul de bilant pentru
incarcarile de poluanti pe bazin. Bilantul de poluanti se face prin aplicarea ecuatiilor de
regresie pentru oanume substanta. Ca exemplu, un model de regresie a fost aplicat in
bazinul Elba.
Modelele stochastice pe rau necesita date relativ putine despre bazin - starea
actuala, dar necesita informatii statistice detaliate pe termen lung din punct de vedere
cantitativ si calitativ atat pentru rauri cat si pentru evacuari. Aceste modele depind de
datele de intrare si nu incearca sa reprezinte procesele care se produc in rau sau bazin
intr-o maniera detaliata. Se aplica numai la ape de suprafata (de ex. rauri si paraie) si nu
trateaza procesele de ploaiescurgere.
Includ o descriere foarte limitata a procesului (de ex. epuizarea de prim ordin si
reaerare), iar reducerea poluantilor se calculeaza utilizand timpul de propagare pe rau.
Exemple de acest tip de modele sunt SIMCATvii, TOMCATviii si QUAL2EUix. Aceste
modele s-au utilizat cu mare succes la planificarea imbunatatirii calitatii apei, in cazul in
carecinematica de ordinul I reprezinta in mod adecvat procesele din albie si erau
disponibile date detaliate de prelevare pe termen lung

2. Modele empirice si conceptuale

Modelele empirice se bazeaza pe rezultatele datelor experimentale. Aceste modele
sunt aplicabile pentru suprafaţa si perioada de timp in care datele experimentale au fost
obtinute.Aplicarea unor astfel de modele pe alte zone, sau chiar pentru alte perioade de
timp, sepoate face numai cu precautie. MAGPIE este un model dezvoltat in UK care se
bazeaza pe date experimentale detaliatex.
In modelele conceptuale, sunt descrise numai procesele cele mai importante şi pot
fi aproximate global mai multe procese printr-o singură relaţie matematicăxi. De obicei,
în modelele conceptuale sunt descrise numai condiţiile medii, iar zone mari ( bazine) se
presupun a fi omogene. In comparaţie cu modelele orientate către procese, modelele
conceptuale necesită date relativ puţine şi simulările pot fi adesea foarte rapide. Totuşi,

- 57 -
întrucât multe procese sunt tratate global, parametrii de calibrare nu pot fi relaţionaţi cu
parametrii fizici şi adesea sunt au legături de interdependenţă. Deoarece procesele
modelului nu sunt reprezentative pentru procesele fizice, concordanţa cu datele de
calibrare se poate obţine pentru diferite combinatii de parametri ai modelului. In acest
caz, desi modelul poate simula corespunzător datele din domeniul de calibrare, nu există
nici o garanţie că modelul va putea simula şi alte situaţii cu acelaşi grad de acurateţe.
Din categoria modelelor pe bazin conceptuale fac parte:
- AGNPxii (modelul surselor de poluaredifuze din agricultură),
- HBV-Nxiii (model semi-distribuit ce simulează scurgerile de azot prin
apele de suprafaţa si subterane),
- MERLINxiv (model pentru reţinerile si pierderile de azot anorganic din
ecosisteme),
- SWATxv (Instrument de evaluare pentru sol şi apă),
- EPICxvi(model de calcul pentru impactul producţiei erozionale),
- ESSWATxvii (o extensie a SWATpentru poluarea difuză),
- SWRRBxviii (Simulator al resurselor de apă in bazine rurale),
- ANSWERSxix (Simulare areală a răspunsului din surse de poluare difuze din
mediuluibazinului),
- PEGASEx ( model pentru emisiile de substanţe organice şi nutrienţi) şi
- SPURxx(Simularea producţiei şi utilizării terenului în zona ţintă).
SWAT, EPIC, SWRRB, ANSWERS şi SPUR care se bazează pe
USLE/MUSLE/RUSLExxi (ecuaţie universală pentru pierderilede sol / ecuaţia universală
modificată a pierderilor de sol / ecuaţia universală revizuită a pierderilor de sol).
SWAT a fost utilizată pentru calculul de bilant al apei in două sub-bazine din
bazinul Dunării (Wulka şi Ybbs)xxii.
INCAxxiii (Azot integrat pe bazin) şi MAGICxxiv (Model pentru acidifierea
apelor subterane dinbazin) sunt modele conceptuale/mecanice, ceea ce înseamnă că
includ unele elemente de abordare conceptuală si altele din metodologia mecanică.
HBV-N, SWAT şi INCA au fost proiectate numai pentru a modela nutrienţii;
AGNES şi MERLIN simulează carbonul şi nutrienţii, în timp ce MAGIC a fost dezvoltat
pentru predicţia acidifierii apelor subterane.
EPIC şi SPUR simulează eroziunea solului, iar ANSWERS modelează eroziunea
şi fosforul, iar SWRRB simulează eroziunea, pesticidele şi nutrienţii.ESSWAT
modelează consumul chimic de oxigen.
Prin urmare, toate aceste modele conceptuale şi semi-conceptuale sunt proiectate
să opereze numai pentru un domeniu foarte limitat de parametri şi deci nu ar putea fi
modelelee ideale pentru a fi aplicate pentru Directiva Cadru a Apei.

3. Modele orientate pe proces (fizice sau mecanice).

Modelele orientate pe proces folosesc reprezentări matematice ale proceselor
fizice,chimice şi uneori biologice, pentru a simula procesele hidrologice, hidraulice, de
calitate a apei şi transportul sedimentelor. Dacă se poate asigura o calibrare riguroasă,
acest tip de model este capabil să reprezinte cu acurateţe o varietate mai mare de condiţii
de mediu deoarece nu este constrâns de domeniul de măsurare a datelor experimentale. In
schimb,modele de acest tip sunt într-o varietate de forme, iar procesele sunt aproximate
într-o formă mai mult sau mai puţin riguroasă.

- 58 -
Modele intermediare la nivel de râu
Aceste modele nu aplică o reprezentare hidrodinamică completă a sistemului râu,
dar conţin o legătură între debit şi viteză. Timpul de rezidenţă al poluantului pe fiecare
sector este calculat pe baza relaţiei debit-viteză. Acest tip de model poate simula procese
chimice şi biologice relativ complexe, cum sunt ciclul azotului, chimia oxigenului,
dezvoltarea algală şi interacţiunile fosfaţilor. Deşi modelarea cuprinde o descriere mult
mai detaliată pentru râu decât la modelele stochastice, punerea în funcţiune şi calibrarea
acestor modele este relativ uşoară faţă de modelele complexe.
AQUASIMxxv, CE-QUALxxvi, QUAL2Exxvii, QUESTORxxviii şi PC-
QUASARxxix sunt exemple de astfel de modele. Aceste modele pot fi folosite să
urmărească deversările de poluanţi în râuri de mărime mică şi medie, unde se poate
presupune că impactul lucrărilor de pe râu nu poate avea un impact semnificativ asupra
vitezei de curgere.
Modele complexe pe râu
Modelele complexe pe râu oferă o reprezentare completă pentru condiţiile
hidrodinamice pe râu. Pentru a opera eficient, ele necesită informaţii care să definescă cu
acurateţe următoarele:
• Secţiunile transversale pe râu,
• Secţiunile longitudinale de-a lungul râurilor şi afluenţilor principali,
• Informaţii care să definescă lucrările de pe râu cum sunt stăvilarele, porţile,
podeţele şi podurile,
• Condiţiile la limită în aval,
• Debitele din amonte.

Dacă sunt utilizate pentru simulari ale calităţii apei sau transportului de sedimente:
• Datele de calitate a apei şi încărcarea cu sedimente din amonte,
• Informaţii despre sursele punctuale şi difuze,
• Informaţii fizico - chimice ale râului,
• Compoziţia patului albiei.
Pentru a utiliza efectiv aceste modele, ele trebuie calibrate pentru un număr de secţiuni
unde există date măsurate în teren incluzând:
• Nivelul apei,
• Evacuări,
• Compoziţia chimică şi încărcarea cu sedimente.
Acest tip de model dinamic necesită un volum semnificativ de date de bază, este
complex şi are nevoie de timp pentru a-l instala şi calibra.
MIKE-11xxx, SOBEKxxxi şi ISISxxxii sunt exemple de acest tip de model.
Odată calibrate, ele pot fi utilizate la predicţia cu acurateţe a condiţiilor de inundabilitate
şi de ape mici şi să urmarescă evacuările de poluant de-a lungul râului.
Modelele pe bazin
Modelarea pe bazin cuprinde o gamă mai largă de fenomene decât modelarea
tradiţională pe râuri. Aceste modele abordează de regulă evenimentele ploaie-scurgere
pentru scurgerea pe suprafaţa şi eroziune, pentru toate fazele de procese din sol. Aceste

- 59 -
modele se aplică în general prin intermediul Modelului Digital al Terenului (DTM) din
cadrul Sistemului Informational Geografic (GIS). Aplicabilitatea acestui tip de modele se
restrânge de regulă la bazine mici (până la câtiva km2), când nu sunt integrate într-un
mediu de modelare distribuit sau cvasi-distribuit. Simularea pe bazin poate implica
informaţii privind::
-Hidrologie Meteorologie Scurgere
-Calitatea apei Eroziune Ecologie
-Economie Factori sociali
Există o foarte mare varietate de modele disponibile, unele dezvoltate în Europa şi
altele în USA ori Australia. Multe dintre aceste modele au fost aplicate în scop de
cercetare sau sunt specifice unei zone şi sunt deci mai puţin accesibile aplicabilitaţii
largi. Exemple de astfelde modele (cvasi)-distribuite pe bazin sunt MODCOUxxxiv,
MIKE BASINxxxv şi DUFLOWxxxvi.
Abordarea holistică integrată pentru modelarea bazinului este de bază în aplicarea
Directivei Cadru a Apei. Modelarea pe bazin oferă un instrument care separă variaţiile
naturale în concentraţii de fond ale parametrilor de calitate ai apei, proveniţi din impactul
surselor punctuale şi difuze de poluare xi antropică şi, desigur, separă impactul surselor
individuale punctuale de cele difuze.
ompararea modelelor de calitate a apei Pag. 23 / 59
Modele existente
1 Modelul MONERIS
MONERISxxxvii (Modelarea emisiilor de nutrienţi în sistemele de râu) a fost
dezvoltat în anul 2000 şi a fost utilizat pentru a estima intrările de nutrienţi în bazinele
din Germania, care provin din surse punctuale şi pe diverse căi difuze. Modelul a fost
conceput să lucreze cu informaţii colectate din programele de monitoring standard, sau
disponibile la birourile federale. Modelul se bazează pe:
• date măsurate pentru scurgerea râului
• informaţii despre calitatea apei – concentraţiile nutrienţilor la staţiile de monitoring
• informaţii statistice legate de intrările nutrienţilor în bazin
• informaţii geografice conţinute şi analizate în GIS.
Modelul se compune dintr-o serie de ecuaţii care permit evaluarea încărcărilor din
surse punctuale (ape uzate şi industriale) şi difuze (depuneri din atmosferă, eroziune,
scurgere de suprafaţă, ape subterane, drenarea terenului, zone urbane pavate) care
urmează să fie evacuate în râu. Substanţele trec printr-un număr de procese incluzând
transport, transformare, retenţie şi pierdere de la sursă până la râu. Sunt necesare
cunoştinţe detaliate asupra acestor procese pentru a putea cuantifica şi prognoza emisiile
de nutrienţi spre râu.
MONERIS este un model staţionar şi nu are capabilităţi dinamice. Modelul
funcţionează cu valori medii anuale şi realizează bilanţul pentru o anumită perioadă
hidrologică. Modelul nu are capacitatea să estimeze impactul evenimentelor cu ploi
intense şi apoi impactul acestora asupra surselor punctuale şi difuze. Incărcările din
episoadele pluviale sunt încorporate în mediile anuale, iar estimările pentru încărcările de
nutrienţi în râu sunt bune în măsura în care sunt bune datele statistice de intrare în model.
MONERIS furnizează o evaluare rapidă foarte bună a emisiilor de nutrienţi
proveniţi din zonele cu probleme dintr-un bazin mare. Prin comparaţie, modele dinamice
necesită date de prelevare şi de fond mult mai detaliate şi simulările durează mult mai

- 60 -
mult. Totuşi, modelele dinamice sunt extrem de utile în bazinele intens studiate, unde
există suficiente date de încredere.

Descrierea procesului
Procesele modelate de MONERIS sunt descrise în paragrafele de mai jos.
Bilanţul nutrienţilor în zonele agricole
Cele mai multe emisii difuze de nutrienţi din bazine îşi au originea în practicile
agricole.Nutrienţii ajung pe suprafaţa terenului din depozite naturale şi din aplicarea
îngrăşămintelor naturale şi artificiale. In mod similar, nutrienţii sunt îndepărtaţi de pe
terenurile agricole prin recoltă. Surplusul (diferenţa dintre nutrienţii depuşi pe câmp si
îndepărtaţi prin recoltă) se acumulează în sol şi eventual îşi face loc spre apele de
suprafaţă prin drenarea terenului, scurgerea de suprafaţă, sub-suprafaţă şi infiltraţie în
apele subterane.
Surplusul de nutrienţi din sol
Principala sursă difuză de nutrienţi provine din azotul şi fosforul în exces
acumulat în sol în fiecare an. Acest surplus de nutrienţi este susceptibil să fie transmis
către apele subterane sau de suprafaţă. Nutrienţii se pot acumula în sol de-a lungul
deceniilor şi astfel, faţă de surplusul de nutrienţi din anul curent, trebuie luată in
considerare şi dinamica surplusului de nutrienţi de-a lungul deceniilor anterioare. In cazul
azotului, se poate estima timpul mediu de rezidenţă în zona nesaturată şi în apele
subterane. Timpul de rezidenţă se evaluează prin compararea modificărilor pe termen
lung pentru azotul anorganic dizolvat (DIN) din râu, cu seriile temporale pentru surplusul
de nutrienţi. In schimb, fosforul se acumulează în stratele superioare de sol până se atinge
nivelul de saturaţie. Variabilitatea fosforului în timp este estimată prin analiza seriilor de
date temporale şi a concentraţiilor actuale din sol.
Intrări de nutrienţi prin scurgerea de suprafaţă
Când cantitatea de precipitaţii depăşeşte capacitatea de infiltraţie a solului, solul
este saturat şi după umplerea micilor depresiuni de la suprafaţa solului, apa în exces se
concentrează şi curge pe suprafaţa terenului înspre reţeaua hidrografică. Aceasta
constituie scurgerea de suprafaţă. Se presupune că scurgerea de suprafaţă este minimă în
zonele cu vegetaţie densă (cum ar fi pădurile). Invers, scurgerea de suprafaţă este, în
absenţa infiltraţiei, singura componentă considerată în zonele impermeabile, în principal
din bazinele urbane.
Estimarea intrărilor de nutrienţi în râuri prin scurgerea de suprafaţă are trei
componente:
1. o estimare a scurgerii de suprafaţă
2. concentraţia de N şi P din scurgerea de suprafaţă
Scurgerea de suprafaţă reprezintă o parte din precipitaţia medie anuală şi este
obţinută dinscurgerea totală şi din suprafaţa totală a ariilor contributive la scurgerea de
suprafaţă, pe baza unei ecuaţii empirice utilizând cantitatea totală de precipitaţii. Aceste
ecuaţii iau în considerare diferenţele sezoniere ale precipitaţiei care contribuie la
scurgerea de suprafaţă.
Concentraţiile de nutrienţi în scurgerea de suprafaţă depind de utilizarea terenului.
Acest lucru este adevărat mai ales la fosfor. Fosforul se fixează puternic de particulele de
sol şi prin urmare concentraţia de fosfor în scurgerea de suprafaţă creşte tot mai rapid
după cum solul se apropie de saturaţie. In schimb, azotul este mult mai mobil. In ambele

- 61 -
cazuri,concentraţia medie de nutrienţi în scurgerea totală este calculată ca o medie a
concentraţiilorpentru fiecare tip de teren ponderată cu suprafaţa tipului de teren.

Intrări directe de nutrienţi în apele de suprafaţă prin depuneri din atmosferă

O anumită cantitate de fosor şi azot cade direct în apă (râuri si lacuri) în zonele de
drenaj ale bazinelor. Evaluarea depunerilor atmosferice se bazează pe estimările
suprafeţei totale a apelor şi a depunerilor de nutrienţi. Depunerile de nutrienţi au două
componente:
1. depuneri uscate (praf)
2. depuneri umede (depuneri cu ploaie).
Depunerile de fosfor sunt rareori măsurate, în timp ce azotul este măsurat mult mai
frecvent datorită legăturii lui cu ploile acide. Chiar şi aşa, reţelele europene se bazează pe
o grilă 50 km x 50 km, care este extrem de grosieră pentru bazine mici. Rezultatele
modelării ar puteafi îmbunătăţite dacă s-ar adăuga o componentă de timp pentru aceste
rate de depuneri, în special în cazul corpurilor de apă cu un timp de rezidenţă lung, cum
sunt lacurile care pot inregistra mai bine schimbările pe termen lung din depunerile de
nutrienţi, decât pârâurile care au un timp de rezidenţă scurt.
Surse punctuale
Sursele punctuale de azot şi fosfor sunt acelea care sunt evacuate direct în râu.
Există două mari tipuri de surse punctuale: evacuări directe în cursurile de apă (ape uzate
netratate,evacuări directe industriale) şi efluenţii din staţiile de epurare municipale. In
principiu, este simplu să se măsoare viteza şi concentraţia pentru a estima încărcarea.
Totuşi, apar incertitudini datorită frecvenţei de măsurare şi variabilităţii debitului,
speciilor chimice măsurate (de ex. se poate măsura numai N anorganic total, nu şi N
total), sau inundaţii. In cazurile în care concentraţiile şi debitele nu sunt disponibile,
încarcările pot fi estimate indirect, pe baza volumului aproximativ de apă tratată
provenită din surse municipale şi industriale, a concentraţiei medii a nutrienţilor la surse
şi a eficienţei de îndepărtare a nutrienţilor, a staţiilor de epurare a apelor uzate.

Comentarii referitoare la MONERIS

MONERIS realizează o evaluare bună, foarte rapidă a emisiilor de nutrienţi din
zonele cu probleme dintr-un bazin mare. Totuşi, la scări mici şi mijlocii abordarea
statistică necesită date mult mai detaliate, care sunt dificil de obţinut pentru un bazin de o
astfel de mărime. O abordare alternativă este de aplicare a unui model care utilizează mai
bine datele disponibile prin procesul de relarelţionare cu caracteristicile fizice ale
bazinului analizat. (de ex. Model fizic sau mecanic). Adică, în bazine mici este necesar
un model mai sofisticat.
Scopul studiilor în bazine pilot este să ofere mijloacele de evaluare, prin care sa
crească gradul de înţelegere şi de management al presiunilor de mediu. Această înţelegere
mai bună ar trebui să contribuie la măsuri de reducere pentru scări mult mai mici în timp
şi spaţiu decât în studiile anterioare
Modelele dinamice evaluează poluarea apei, în mod similar cu procesele de
ploaie-scurgere eroziune pentru conditiile particulare terestre de morfologie şi utilizare a
terenului din bazin.
Metoda cu analiza evenimentelor ajută la înţelegerea relaţiilor cauză-efect şi deci
îmbunătăţeşte procesul de selecţie a celor mai adecvate măsuri de reducere. Abordarea

- 62 -
dinamică compensează, de asemenea, informaţiile de fond sărace prin tehnica bazată pe
proces. Prin utilizarea unui model dinamic, se pot modela o serie de scenarii variind:
1. Intensitatea evenimentului
2. Intrările de nutrienţi
3. Schimbarea utilizării terenului şi
4. Schimbarea practicilor agricole
De asemenea, aceste modele oferă un instrument educaţional excelent pentru problemele
legate de apă.
Este evident că modelele dinamice si bazate fizic sunt metodele cele mai puternice pentru
integrarea informaţiei la scara bazinului şi leagă actiunile manageriale de variabilitatea
proceselor naturale.

Modelul MetImpra
MetImpraxxxviii este un model simplu pe râu utilizat la evaluarea impactului
evacuărilor în apele receptoare. Modelul MetImpra este realizat să evalueze impactul
evacuărilor asupra calităţii apei receptoare în punctul de evacuare (sau chiar aval) de
locul evacuării. Modelul calculează concentraţia aval utilizând ecuaţia bilanţului de masă.
1 Debit
Este utilizat in calcule debitul minim lunar măsurat de-a lungul unui an şi debitul
cunoscutevacuat din staţiile de epurare oraşeneşti şi industriale.
2 Poluanţi
MetImpra simulează diluţia unei game foarte largi de poluanţi incluzând:
- Temperatura , pH, CCO-Cr, CBO5 Amoniac, Nitraţi, Nitriţi
- Fosfor , Salinitate, Săruri totale, Sulfat, Cloruri, Suspensii solide,
- Hidrogen sulfurat, Sulfit, Fenoli, Solventi organici, Produse petroliere
- Detergenti sintetici, Cianide, Fluoruri, Arsen, Aluminiu,
- Crom, Crom hexavalent, Fier, Cupru, Zinc, Argint, Molibden, Seleniu
- Mangan, Cobalt
De asemenea, modelul simulează comportarea altor 43 de substanţe periculoase, inclusiv
PCB-uri, ierbicide şi pesticide, DDT, benzen, nichel, plumb, cadmiu, mercur şi tri-butil
tin.
3 Standarde de calitate pe râuri
In perioada in care MetImpra a fost dezvoltat, calitatea apei râurilor in România
eraclasificată în 4 categorii: I - III şi degradat. După ce a fost dezvoltat modelul,
standardele au fost revizuite şi s-au stabilit 5 clase. Clasa I ce reflectă condiţiile naturale
şi Clasa II condiţiile care ar proteja un ecosistem în stare bună. Prelevarea probelor de
calitate din râu se face lunar într-un număr mare de secţiuni în fiecare bazin. (de ex. 82 de
secţiuni în bazinul Arges). Prelevarea probelor se realizează la evacuările importante, fie
lunar fie mai des.
4.Evaluarea riscului
Rezultatele modelului pentru fiecare secţiune de evacuare sunt utilizate la
evaluarea riscului.Sunt consideraţi cinci factori la evaluarea riscului:
1. Risc local / bazinal / internaţional asupra apelor de suprafaţă
2. Sanătate
3. Natură / Biodiversitate
4. Agricultură

- 63 -
5. Activitate industrială
Punctajul general pentru fiecare evacuare este obţinut din modelare şi evaluarea riscului.
Punctajul general este calculat din:
• Spc - importanţa cantitativă (debit evacuat în relaţie cu debitul râului)
• Spq - importanţa calitativă (concentraţia în apa receptoare)
• Spir - impact asupra apelor de suprafaţă (Spc şi Spq), pentru a furniza:
• Spr - evaluarea riscului
5 Comentarii referitoare la MetImpra
MetImpra este un instrument util pentru evaluarea impactului surselor punctuale
într-o secţiune imediat aval de evacuare. Modelul a fost elaborat în acord cu standardele
de calitate pentru apele naţionale româneşti şi furnizează o metodologie de evaluare a
riscului total rezultat din fiecare evacuare. De când modelul a fost realizat, standardele de
calitate ale apelor naţionale romanesti s-au schimbat, iar modelul nu a mai fost actualizat.
Modelul nu oferă posibilitatea evaluării efectelor cumulative de la deversări
multiple sau modelarea sistemului râu, incluzând afluenţii.
Instrumentele de evaluare, inclusiv predicţii, ar trebui să ofere mijloacele de
evaluare, princare sa crească gradul de inţelegere şi de management al presiunilor de
mediu. MetImpra este un instrument foarte util pentru evaluarea impactului asupra
calităţii apelor într-o secţiune dintr-o singură evacuare, dar nu are facilităţi pentru o
abordare la scara bazinului şi nu simulează nici un proces din râu. Prin urmare, deşi
modelul poate evalua deversări individuale, nu oferă posibilitatea evaluării efectelor
cumulative de la deversari multiple şi, de aceea, este mai putin util pentru înţelegerea
efectelor la care aplicarea măsurilor de reducere ar conduce la îmbunătăţirea calităţii pe
râuri.

Modele pe bazin disponibile

Modelul pe bazin care să fie selectat pentru aplicare în aceste bazine trebuie să
îndeplinească un număr de cerinţe de bază:
• Să simuleze o gamă mai largă de parametrii chimici, nu doar N şi P,
• De preferat să fie bazat-fizic şi nu conceptual
• Să fie compatibil cu sistemul de operare MS şi GIS (ArcView), astfel încât datele
teritoriale să poată fi pregătite ca layere GIS,
• Să fie flexibil în ceea ce priveşc datele de intrare necesare utilizării modelului,
• Să furnizeze rezultate compatibile cu aplicarea Directivei Cadru a Apei,
• Să fie un produs comercial
• Să se încadreze în bugetul alocat.

Selectarea modelului pe bazin

Matricea de selectare arată că numai MIKE BASIN şi DUFLOW îndeplinesc criteriile de
selecţie. Acest capitol furnizează o scurtă descriere a fiecărui model şi prezintă motivele
selectării modelului final.
1 MIKE BASIN
1 Introducere
MIKE BASIN a fost elaborat pentru o abordare largă a bazinului din punctul de
vedere al modelării hidrologice. Acest model este cuplat cu ArcView GIS care furnizeaza
facilităţi pre şi post-procesare şi permit utilizatorului să folosească instrumentele analitice

- 64 -
spaţiale şi tridimensionale. Modelul se adresează problemelor de alocare a apei, folosinţe
complexe, exploatarea acumulărilor, calitatea apei şi este relativ simplu şi intuitiv de
utilizat. Rezultatele lui excelente, facilităţile de vizualizare pot fi utilizate să promoveze
înţelegerea şi consensul între persoanele implicate în aspectele de mediu legate de apă.
Caracteristicile de bază ale modelului includ:
• Instrumente de delimitare a bazinului
• Sursele de ape subterane şi de râu
• Propagare pe râu
• Alimentări cu apă şi irigaţii
• Exploatarea acumulărilor complexe
• Producerea de energie prin hidrocentrale
• Controlul apelor mici
• Principiile alocării pe bază de priorităţi
Şi caractersitici suplimentare, care includ:
• Instrumente pentru informaţii asupra terenului şi apei
• Estimarea precipitaţiilor/scurgerii
• Incărcarea de poluanţi (surse punctuale şi difuze)
• Simularea calităţii apei
Condiţiile iniţiale pentru model sunt necesare numai pentru acumulări şi pentru acviferele
subterane aproximate ca rezervoare liniare Condiţiile initiale pentru acumulări se pot fi
fie considerate pentru starea naturală (concentraţii zero), fie pentru concentraţiile care
rezultă din simularea în regim staţionar după primul pas de timp.
2 Modelarea râului
Pentru simulări pe râu, MIKE BASIN utilizează o abordare de tip reţea în care nodurile
reprezintă confluenţe, derivaţii, acumulari, evacuări şi prelevări, în timp ce ramurile
reprezintă sectoare pe râu. Această abordare nu necesită să se specifice şi secţiunile
transversale pe râu. MIKE BASIN este un model de bilanţ de masă - condiţii cvasi-stabile
prin subrutina de atenuare a undelor de viitură. Scurgerea râului poate fi atenuată folosind
fie metoda Muskingum, fie cea ca rezervor liniar. Soluţia pentru calitatea apei presupune
un transport pur advectiv, deşi se poate modela şi epuizarea în timpul transportului.
3 Ploaia şi scurgerea
Scurgerea poate fi specificată în trei moduri:
• Ca serii de timp de valori specifice naturale
• Prin modelare din debitele observate
• Prin aplicarea modelului ploaie - scurgere (rainfall-runoff model)
Fiecare sub-bazin poate fi tratat diferit de celelalte sub-bazine vecine. Modulul ploaie –
scurgere poate fi aplicat atât independent cât şi reprezentând unul sau mai multe sub-
bazine care contribuie la formarea scurgerii. In funcţie de tipul de date disponibile şi de
cerinţele din bazin, se pot folosi diferite modele de ploaie - scurgere pentru evaluarea
scurgerii în bazin.
NAM
Acest model, care poate simula de asemenea irigaţii şi pompaje din subteran.
http://www.dhisoftware.com/mike11/images/RR_NAM.gif Este un model ploaie-
scurgere global/conceptual, care simulează scurgerea pe versant, intermediară şi de bază
ca o funcţie de conţinutul de umiditate din fiecare dintre rezervoarele inter-conectate:
Rezervor pentru zapadă

- 65 -
Rezervor de suprafaţă
Rezervor pentru zona rădăcinilor
Rezervor pentru apa subterană
SMAP
Acest model este un model de calcul pentru valorile lunare de umiditate a solului.
4 Apele subterane
MIKE BASIN include pentru acvifere un model fizic simplu, de tip rezervor liniar
cu una sau două componente de răspuns al acviferului (rapid/lent). Acest model
interacţionează cu apele de suprafaţă prin următoarele procese:
• Infiltrare din râu (din râu în acvifer)
• Reîncărcarea acviferului (din bazin în acvifer)
• Descărcarea apelor subterane (din acvifer în râu)
Infiltraţia este precizată de utilizator, în timp ce reîncărcarea acviferului este fie precizată
de utilizator, când scurgerea este introdusă ca serii de timp, fie calculată prin MIKE
BASIN dacă se aplică modelul ploaie-scurgere. Descărcarea apelor subterane este
calculată cu MIKE BASIN. Impactul utilizării apelor subterane asupra rezervorului liniar
poate fi simulat ca pompare (din acvifer la utilizator).
Calitatea apelor subterane este modelată pe baza aproximaţiei de ordinul I pentru
epuizareaconcentraţiei, în ipoteza amestecului perfect în fiecare acvifer. Calitatea apelor
subterane poate fi modelată atât conservativ cât şi ca epuizare de ordinul I. Soluţia
matematică a modelării apelor subterane este analitică, prin urmare evită instabilităţile
numerice.
5 Acumulări
MIKE BASIN poate simula exploatarea sistemelor de acumulări cu scopuri
multiple, inclusiv regulile de exploatare. Acumulările pot fi modelate atât în funcţie de
reguli standard de exploatare, cât şi de alocare.
6 Soursele de poluare
Sursele punctuale sunt în general evacuările industriale sau evacuările din staţiile
de epurare ale apelor uzate. Metodele şi tipurile de epurări pot fi specificate sau alease
dintr-o listă predefinită, pentru care modelul calculează concentraţiile efluenţilor.
Incărcările difuze sunt specificate pentru fiecare sub-bazin utilizând una din cele
patru metode:
• Seriile temporale de concentraţii (se folosesc serii de timp pentru debite pentru a
calcula fluxurile masice);
• Seriile temporale ale fluxurilor masice;
• Modulul pentru surse difuze compune layerele din ArcView cu utilizarea terenului,
cu populaţia şi cu bazinul şi calculează încărcarea efectivă pentru fiecare subbazin.
Se pot preciza factorii de reducere reprezentând epuizarea concentraţiei
din bazin si eficienţa la epurare;
• Modelul DAISY bazat pe GIS pentru modelarea culturilor agricole şi a proceselor
sol-apă (disponobile separat de la DHI).
Fiecare sursă poate fi asociată cu serii de timp pentru coeficienţii de calibrare.
7. Calitatea apei
MIKE BASIN poate simula transportul reactiv în curgere permanentă ale celor mai
importante substanţe ce afecteză calitatea apei în râuri şi acumulări:
- Amoniac, nitraţi,fosfor total

- 66 -
 - E.Coli, CCO ,CBO, Oxigen dizolvat,Parametru definit de utilizator
N.B.: CBO – Consumul biochimic de oxigen CCO – Consumul chimic de oxigen
Se simulează epuizarea concentraţiei şi interacţia între substanţe, incluzând:
amoniu ↔ nitraţi
oxigen ↔ CBO
Se aplică pe întreg teritoriul modelat, rate constante şi fluxuri de oxigen standardizate în
funcţie de zonă spre/de la sedimente şi fotosinteză. Fluxurile de oxigen şi fotosinteza se
sunt introduse ca serii temporale. Aceste rate sunt ajustate în funcţie de temperatură pe
baza principiului lui Arrhenius.
Substanţele modelate de modulul de calitate sunt: amoniu, nitraţi, oxigen, fosfor
total, E. coli, CCO, CBO, şi substanţe definte de utilizator (de ex., salinitate). Procesul de
epuizare este descris pentru toate substanţele, incluzând reacţiile de transformare (de ex.,
amoniu <>nitraţi, oxigen <> CBO).
Utilizatorul poate specifica toţi parametri sau poate utiliza valori implicite (cazul
special al transportului conservativ implică o constantă zero). Pot fi specificate sursele de
oxigen – serii temporale şi sursele consumatoare (respiraţie, fotosinteză, consumul din
sedimentele din patul albiei).
Sunt calculate concentraţiile de saturaţie în funcţie de temperatură şi re-aerarea
din stăvilare.
Se pot modela atât sursele punctuale cât şi sursele difuze. Sursele punctuale sunt
în general alimentările cu apă cu staţiile de epurare aferente. Utilizatorul poate specifica
metodele si tipurile de epurare sau poate alege dintr-o listă predefinită a celor obişnuite.
Poluarea difuză include încărcările de azot total şi fosfor, pe care utilizatorul le
poate specifica inclusiv cu variaţii sezoniere. Utilitarul pentru surse difuze, o extensie
ArcView, care face parte din MIKE BASIN WQ permite o integrare rapidă de alte date
GIS pentru calculul automat al încărcărilor.
De asemenea, se modelează calitatea apelor în acumulări şi calitatea apelor subterane, în
ipoteza unui amestec perfect.
Ecuaţii utilizate :
Consumul de oxigen din descompunerea substanţelor organice:
d(CBOd) = – kd3CBOd
dt
Procesele amoniului:
d(NH3) = Ydkd3BODd – k4NH3
dt
Procesele nitraţilor:
d(NO3) = k4NH3 – k6NO3
dt
Bilanţul de oxigen:
d(DO) = k2(c5 – DO) – kd3BODd – Y1k4NH3 – (R + P – B)
dt d
Fosfor total, CCO, număr de E.coli, orice substanţă definită de utilizator ("X" reprezintă
oricare dintre acestea):
dX = - kXX
dt
Dependenţa ratei cu temperatura:

- 67 -
k(T) = k(20C) * r ( T – 20C)
Cu parametri:
kd3 : coeficientul de degradare al ratei de CBO la 20oC (1/zi)
k2 : coeficientul de re-aerare la 20oC (l/zi) (calculat intern)
k4 : coeficientul de nitrificare la 20oC (1/zi)
k6 : coeficientul de denitrificare la 20oC (1/zi)
Kx : coeficientul de degradare pentru X (CCO, E.coli, definit de utilizator) la 20oC (1/zi),
0 - pentru conservative.
Cs : cconcentraţia de saturaţie a oxigenului (mg O2/l) (pentru apă la 20oC: Cs = 9.02
mg/l.)
R, P, B : respiraţie, fotosinteză, consumul in sedimente (g O2/m2/zi)
d : adâncimea apei (m)
Yd : conţinutul de azot din substanţele organice (mg NH3-N/mg CBO)
Y1 : factorul de producţie: cantitatea relativă de oxygen produsă în timpul nitrificării
(gO2/gNH3-N)
T, k(T), r: temperatură, rata de reacţie la temperatura T, coeficientul Arrhenius (implicit
1.07).
Compararea modelelor de calitate a apei Pag. 32 / 59
8 Reguli de exploatare
MIKE BASIN permite utilizatorului să aplice regulile de exploatare pentru distribuţia
apei la utilizatori.
Hidroenergie
MIKE BASIN calculează efectul hidroelectric produs de acumulare.
Acumulări
MIKE BASIN modelează două tipuri de acumulări:
Standard – caz în care acumularea este doar un rezervor fizic simplu şi
Bazinul de alocare - ce permite modelatorului să aloce apă diferiţilor utilizatori.
Irigaţii
Irigaţiile pot fi modelate ca:
• sursă negativă (apa ieşind din bazinul de recepţie),
• o sursă (apa evacuată din bazin) sau
• combinate.
Cerinţa de apă poate fi calculată direct din seriile de timp sau din informaţiile privind
utilizarea apei în agricultură.
Alimentarea cu apă / evacuarea de apă uzată
Alimentarea cu apă poate fi de asemenea modelată ca sursă negativă, sursă pozitivă sau
combinaţie. Cerinţa de apă poate fi calculată fie direct din seriile de timp sau fie indirect
din cerinţele de apă pe sectoare. Cerinţele de apă pe sectoare se calculează în funcţie de
numărul de utilizatori şi apa disponibilă pentru fiecare utilizator.
Alocarea apei
Intr-un bazin mai mulţi utilizatori pot primi apă de la o singură sursă. MIKE
BASIN utilizează algoritmi de alocare pentru a determina cum să se distribuie apa către
utilizatori.
Prioritatea locală dă utilizatorilor din apropierea râului dreptul asupra apei din râu,
fără a ţineseama de impactul din aval;Prioritatea generală stabileşte o ierarhizare a

- 68 -
priorităţilor, prin care utilizatorii de prioritatea Ipot obţine apă cât au nevoie, iar cei de la
ultima prioritate pot să nu obţină nimic.

Modelul DUFLOW
1 Introducere
DUFLOW este un model uni-dimensional pentru apele de suprafaţă, calculează scurgerea
în condiţii nepermanente şi modelează calitatea apei în râuri şi canale. Modelul poate fi
cuplatcu modele pentru ape uzate şi ape subterane. DUFLOW conţine 4 module mai
mari:
• DUFLOW: cantitatea şi calitatea apei. Acest modul realizează curgerea nepermanentă
în reţele şi cursuri de apă. DUFLOW simulează de asemenea transportul substanţelor
pentru curgerea liberă de suprafaţă şi procesele mai compexe de calitate a apei.
• RAM: modul ploaie-scurgere. Acest modul calculează alimentarea din ploaie ascurgerii
de suprafaţă şi pierderile şi decajalele de dinainte ca apa din precipitaţia să ajungă în
apele de suprafaţă.
• MODUFLOW simulează problema integrării apelor subterane şi de suprafaţă, prin
combinarea modelului pentru ape subterane MODFLOW cu DUFLOW.
• TEWOR calculează în detaliu evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă. Oferă
instrumente pentru a stabili calitatea apei în mediul urban.
2 Interfaţa grafică
O aplicaţie DUFLOW poate fi realizată cu ajutorul editorului pentru reţea într-un mod
friendlyuser. Editorul de reţea este un editor in mod grafic ce dă utilizatorului
posibilitatea să deseneze schema reţelei intr-un mod interactiv. O schemă se compune din
noduri, sectoare şi obiecte definite pe aceste tronsoane.
• Nodurile sunt punctele de început sau sfârşit pentru una sau mai multe ramuri.
• O ramură uneşte două noduri.
• Obiectele care pot fi definite pe astfel de ramuri sunt:
- construcţii,
- sifon
- podeţ
- stăvilar
- pompe
- lucrări generale.
• Puncte pentru suprafeţe (scurgerea din sub-bazine către apele de suprafaţă),
• Puncte de evacuare şi
• Obiecte conţinând date pentru secţiunile transversale, etc.
Schema se poate întocmi şi modifica prin selectarea şi fixarea obiectelor pe o hartă de
fond. Secţiuni transversale se folosesc in diverse secţiuni pe un sector. Intre aceste se
aplica interpolare pentru a obţine profile transversale în puncte definite de utilizator
pentru întregul sector.
3 Modelarea râului
Cu ajutorul DUFLOW se poate realiza un model bazinal foarte detaliat, folosind
structurile şi planul reţelei de râuri. DUFLOW are la bază ecuaţii diferenţiale parţiale
unidimensionale care descriu scurgerea nestaţionară în canale deschise. In modelul pentru
râu se foloseşte coeficientul de frecare Chezy folosind trei tipuri de condiţii la limită.
4 Calitatea apei

- 69 -
DUFLOW are un modul de calitate a apei foarte puternic. Modul de calitate a apei a lui
DUFLOW se bazează pe ecuaţia unidimensională de transport. In model pot fi incluse
toate procesele fizice, chimice şi biologice printr-un mod adecvat de configurare a
fişierului cu date de calitate a apei. Modelul poate simula atât procesul de advecţie cât şi
de dispersie. Coeficienţii de dispersie pot fi introduşi de utilizator sau calculaţi din
caracteristicile scurgerii.
Modulul DUFLOW de calitate a apei permite utilizatorului să simuleze procesele
de calitate cu ajutorul acestui model, punând la dispoziţie utilizatorului o gamă foarte
largă de procese de calitate a apei care pot fi simulate. Utilizând modulul DUPROL,
variaţia concentraţiei unui parametru în timp poate fi descrisă de ecuaţia:
∂C = k1C + k0
∂t
Sunt disponibile procese pentru:
1. Parametri conservativi
2. Parametri evolutivi de ordinul I
Compararea modelelor de calitate a apei Pag. 34 / 59
3. Ciclul oxigenului
4. Eutrofizare
5. PUT, model pentru P- şi alge cu limitare la lumină
6. OMIVE, model poluare micro-organică
7. METAL, model metale grele
8. Temperatura apei
Este un sistem foarte flexibil care poate oferi utilizatorului posibilitatea simulării oricărui
process cunoscut de calitate al apei.
5 Ploaie-scurgere
In acest modul pot fi simulate atât precipitaţia cât şi evaporaţia. Pentru precipitaţii
utilizatorul defineşte:
• suprafaţa (separată pe tipuri)
• descărcări din ape de suprafaţă
• descărcări de pe suprafeţe pavate
• descărcări de pe suprafeţe nepavate
• infiltraţie
şi concentraţiile de
• amoniu
• nitrati
• fosfor
Scurgerea din sol este modelată prin rezervoare pentru componenta rapidă si lentă.
Evaporaţia pe fiecare tip de suprafaţă din datele de evaporaţie zilnice de intrare.
6 Apa subterană
Modelul MODFLOW este un model pentru ape subterane tredimensional în
diferenţe finite care are o structură modulară. MODFLOW simuleaza mişcarea
permanentă şi nepermanentă într-un sistem de curgere neregulată in care stratele acvifere
sunt captive, deschise, sau o combinatie de acestea. Se poate simula curgere din presiuni
exterioare, precum curgerea spre foraje, reincarcarea areala, evapotranspiratia, curgerea
spre drenuri, si curgerea prin patul albiei. Conductivitatea hidraulica si transmisivitatea
pot varia spatial pe fiecare strat si sa fie anizotrope (restrictionate sa aiba directii

- 70 -
principale paralele cu axele grilei ), iar coeficientii de inmagazinare pot fi heterogeni.
Limitele specificate pentru presiune si curgere pot fi simulate, ca flux dependent de
sarcina prin limita de iesire a modelului carepermite alimentarea cu apa la conditiile
limita bloc in zona modelata, cu o rata proportionala cu diferenta de presiune dintre o
„sursa” de apa exterioara zonei modelate si limitele bloc.
7 Modelarea colectoarelor
TEWOR este un model cunoscut pentru reteaua de canale colectoare si poate simula atat
curgerea cat si calitatea apei.
Selectarea finala a modelului bazinal
Atat DUFLOW cat si MIKE BASIN indeplinesc criteriile de selectare pentru modelarea
pe bazin. Totusi, o comparare sistematica a caracteriscilor lor arata care din modele este
mai adecvat pentru a fi aplicat in bazinele pilot.

Modelarea pe rau-comparaţie între modelul Duflow şi Mike Basin

1.Generalităţi
DUFLOW contine un model foarte sofisticat pentru rau bazat pe o aproximatie
hidrodinamica unidimensionala, in timp ce MIKE BASIN foloseste ecuatii de propagare
pe rau. Pentru a folosi DUFLOW trebuie asigurate date detaliate pentru rau, inclusiv
profile transversale, iar MIKE BASIN are nevoie de informatii despre reteaua
hidrografica mult mai simple, care sunt deja disponibile in bazinele pilot. Desi MIKE
BASIN este un model mai simplu decat DUFLOW, MIKE BASIN este mai adecvat
pentru a fi folosit pe bazine de marime medie si mai mare intrucat nu se cer masuratori
detaliate pe rau.
2 Calitatea apei
Atat DUFLOW cat si MIKE BASIN dispun de capacitati complexe de modelare a
calitatii apei.
MIKE BASIN are o metodologie bazata pe GIS pentru calcul si incorpora incarcarile
poluante difuze in bazin.
3 Ploaie-scurgere
Ambele modele permit folosirea modelelor ploaie-scurgere si sa asigure facilitatile pentru
calculul incarcarilor poluante in scurgere. Totusi, MIKE BASIN poate calcula incarcarile
poluante difuze din datele pe subbazine precum populatia si folosirea terenului Populatia
si folosirea terenului in format GIS sunt deja disponibile in cele doua bazine pilot.
4 Acumulari
MIKE BASIN ofera facilitati pentru modelarea a doua tipuri de acumulari si are
capacitati pentru alocarea resurselor dupa prioritati. DUFLOW nu are astfel de capacitati.
Exista multe centrale hidroelectrice atat in Arges cat si Somes si astfel capacitatea de a
simula alocarea resurselor de apa ar fi foarte utila.
5 Apa subterana
DUFLOW contine un model foarte complex tridimensional pentru ape subterane, iar
MIKE BASIN cuprinde un model simplu de rezervor liniar pentru apa subterana.
Modelul tridimensional are nevoie de un volum considerabil de date de fond si de timp
pentru punerea lui in functiune si calibrare si astfel este putin probabil ca un astfel de
model complex sa poate fi avantajos la modelarea acestor bazine. Totusi, daca e nevoie
de un model care sa simuleze impactul contaminarii asupra unor surse individuale de apa
subterana, atunci MODFLOW este un instrument de modelare excelent.

- 71 -
6 Reguli de exploatare
MIKE BASIN include o gama larga de reguli de exploatare pentru:
• centrale hidroelectrice,
• acumulari,
• irigatii,
• alimentare cu apa,
• alocarea apei.
DUFLOW, desi are capacitati pentru functionarea pompelor si stavilarelor pentru
distribuirea apei, nu dispune de o metodologie simplu de aplicat pentru alocarea apei.
Dupa cum s-amentionat, exista un numar mare de acumulari hidroenergetice si de
alimentare cu apa in ambele bazine pilot si de aceea instrumentele de alocare a apei sunt
foarte utile.
7 Modelarea colectoarelor
DUFLOW este cuplat cu modelul TEWOR pentru colectoare, iar MIKE BASIN nu are
astfel de capabilitati. Totusi, la scara geografica si de timp la care modelul bazinal va fi
folosit ,modelarea colectoarelor nu este necesara.
8 Interfata pentru utilizator
Atat DUFLOW cat si MIKE BASIN sunt bine realizate si usor de folosit interfata
pentru utilizator. Interfata la MIKE BASIN contine multe instrumente prin care se
folosesc fisiere GIS pregatite separat, iar in acest fel pregatirea modelului este relativ
simpla si rapida.
9 Concluzii
Compararea a indicat ca pentru aceste bazine destul de mari si cu predominanta
de subbazine rurale, MIKE BASIN este cel mai adecvat instrument de modelare a
bazinului. MIKE BASIN nu contine un model detaliat pentru ape subterane si nu poate
simula impactul scurgerilor poluante asupra surselor individuale de ape subterane.
Simularea impactelor asupra apelor subterane nu face parte din cerintele de modelare
bazinala. Daca este nevoie de un astfel de model atunci un model detaliat pentru ape
subterane, ca MODFLOW, ar trebui achizitionat.

Modele simple de rau pentru conformare care sunt disponibile

Modele selectate pentru estimarea gradului de conformare cu standardele de calitate pe
raurile din aceste bazine trebuie sa indeplineasca un numar de cerinte de baza:
• Sa simuleze un numar mare de parametri chimici,
• Sa asigure estimari care sa fie direct comparabile cu standardele,
• Sa fie compatibile cu sistemul de operare MS,
• Sa ofere rezultate de model adecvate pentru planificarea masurilor de reducere,
• Sa fie larg aplicate,
• Sa se incadreze in bugetul disponibil.
Selectarea modelului simplu de conformare
Matricea de selectare pentru modelul simplu de conformare a aratat ca doua modele
indeplinesc criteriile de selectare. In aceasta sectiune se ofera o scurta descriere a fiecarui
model si motivele pentru selectarea finala a modelului.
1 SIMCAT
SIMCAT (SIMulation CATchment) este un model pur stochastic. Combina
distributiile statistice pentru debitele pe rau si concetratiile, si evacuarile si concentratia

- 72 -
pentru a estima distributia statistica a concentratiei de poluant pe rau in aval de punctul
de evacuare.Modelul preia pana la 2500 de valori din fiecare serie pentru a calcula o noua
distributie.
1 Modelarea pe rau
SIMCAT foloseste scheme cu noduri si segmente. Datele despre sectoare sunt introduse
prin interfata si includ parametri de propagare care permit calcularea vitezelor pe rau.
Poate lua in considerare atat efluentipunctuali cat si difuzi.
2 Calitatea apei
Modelul simuleaza:
• consumul biochimic de oxigen,
• oxigen dizolvat,
• amoniu, si
• parametri definiti de utilizator.
Modelul poate fi folosit la simularea si altor parametri conservativi cu evolutie de ordinul
I.
3 Iesirile din model
Facilitatile modelului pentru rezultatele de calcul permit utilizatorului sa reprezinte grafic
rezultatele modelului pentru fiecarui parametru fie pentru un grup de sectoare de rau fie
pe sectoare individuale. Rezultatele modelului pot fi reprezentate ca:
• valori medii
• valori pentru percentila 90
• valori pentru percentila 95
• valori pentru percentila 99
impreuna cu limitele de incredere si valorile tinta pentru calitatea apei.

II. PC QUASAR
PC-QUASAR este un model pentru calitatea apei si scurgerea printr-o retea
hidrografica.Este destinat pentru folosire de catre autoritatile de reglementare pentru rauri
pentru gestionarea calitatii apei de pe rau. PC-QUASAR permite o comparare usoara
intre starea existenta a raului si cea care s-ar obtine dupa o modificare planificata sau
dupa un eveniment neprevazut care s-a intamplat in reteaua hidrografica. Modelul descrie
modificarile de calitate a apei in raport cu timpul, precum si pana de poluant din aval.
1 Modelarea raului
PC-QUASAR modeleaza raul printr-o serie de segmente, definite de regula intre punctele
de confluenta cu afluentii, localizarea stavilarelor, prizele pentru alimentarea publica cu
apa sau evacuarile de efluenti.
2 Calitatea apei
PC QUASAR modeleaza un numar foarte mare de parametru de calitate a apei,
incluzand:
• amoniu
• pH
• nitrati
• temperatura
• E.coli
• CBO
• OD

- 73 -
• poluanti conservativi sau pana de poluare.
In timpul propagarii pe sector, concentratiile determinantilor pentru calitatea apei se
modifica prin procesele fizice, biochimice si chimice din raul. In cazul oxigenului
dizolvat, de ex.,acesta se suplimenteaza prin reaerare si fotosinteza. Pierderile sunt legate
de epuizarea CBO, nitrificarea amoniului si respiratia algelor si din namolul din rau.
3 Mod de modelare
Modul stochastic
In modul pentru planificare, se obtin distributiile de frecventa si cumulative. Acestea sunt
exportate ca tabele sau date statistice.
Modul dinamic
In modul dinamic, calitatea apei si scurgere simulata pot fi afisate fie ca profil
longitudinal
prin sistemul de rauri fie in functie de timp pe fiecare segment de interes (ex., setiune de
captare).
4 Iesirile din mdel
Exemple de rezultate dinamice si stochasticeoferite de model.
Comparare finala a modelelor
SIMCAT si PC QUASAR indeplinesc amandoua criteriile de selectare pentru
conformarea modelarii simple. Totusi, dintr-o comparare sistematica a caracteristicilor
lor reiese care model este mai adecvat pentru aplicare in bazinele pilot.
1 Modelarea raului
Ambele modele folosesc modelarea retelei pentru aplicare la scara bazinului.
PC QUASAR poate fi folosit atat in mod dinamic cat si stochastic, insemnand ca
in modul dinamic se poate aproxima pana de poluant pe rau, dar fara componenta
dispersiva.
SIMCAT poate functiona numai in modul stochastic.
2 Calitatea apei
PC QUASAR poate simula un numar foarte mare de determinanti, in timp ce SIMCAT
are un set mai restrans de parametri. PC QUASAR poate modela mai multe procese de
transformare a calitatii apei pe rau..
3 Moduri de modelare
PC QUASAR functioneaza in ambele moduri, dinamic si stochastic, iar SIMCAT numai
in modul stochastic.
.4 Iesirile din model
SIMCAT produce rezultate atat in lungul raului cat si in sectiunile de monitoring pentru
medie si percentilele de 90, 95 si 99 a valorilor de poluanti. Limitele de incredere si
standardele de calitate a apei sunt de asemenea afisate. Rezultatele PC QASAR sunt si
dinamice sistochastice.
.5 Concluzii
Din comparare a reiesit ca PC QUASAR are cele mai multe capabilitati si este cel mai
adecavat ca model simplu de conformare pe rau.
Compararea modelelor de calitate a apei Pag. 41 / 59

Modelarea calitatii apei pe rau pentru evacuari accidentale

Modelarea evacuarilor accidentale in cursurile de apa ofera un instrument
predictie pe rau si a impactului unei contaminari accidentale, fata de care sa se intervina

- 74 -
cu masuri de reducere. Modelarea calitatii apei pe raurile mari are nevoie de un mod mai
complex de abordare decat se foloseste pentru raurile mici. Modelele de calitate a apei
trebuie sa ia in considerare de dispersia poluatilor si lucrarile hidrotehnice, ca baraje,
stavilare, ecluze, etc.În raurile mici pana de poluant se poate presupune ca actioneaza ca
un dop si se neglijeaza simularea dispersiei. Modelul selectat pentru astfel de evacuari pe
cursurile de apa din bazine trebuie sa indeplineasca un numar de cerinte de baza:
• Sa simuleze un numar mari de parametru chimici,
• Sa fie compatibil cu sistemul de operare MS,
• Sa ofere rezultate de model adecvate planificarii masurilor de reducere,
• Sa fie disponibil comercial,
• Sa fie in bugetul alocat.
Selectarea modelelor de calitate a apei pe rau la evacuari
accidentale
Matricea de selectare pentru modelele de calitate a raului din ecavuari accidentale a
indicat ca mai multe modele indeplinesc criteriile de selectare. In aceasta sectiune se
ofera o scurta descriere a fiecarui model.
1 Modele de rau intermediare
PC-QUASAR modeleaza calitatea apei si scurgerii in reteaua hidrografica. Modelul are
ambele moduri, dinamic si stochastic si poate fi aplicat pentru un numar mare de
parametri de calitate a apei. Modelul descrie modificarile in timp pentru calitatea apei si
ofera traiectoria in aval a pulsului poluant pe rauri mici si medii, unde se poate considera
ca o descarcare actioneaza ca un dop. Modelul a fost descris in detaliu la capitolul 7.
2 Modele complexe de rau
2.1 MIKE 11
MIKE 11xxx este un model complex de rau dezvolvat de Danish Hydraulic Institute. Este
unidimenssional in diferente finite care e folosit pentru simularea scurgerii pe rau.
Modelul are mai multe componente:
􀂃 Hidraulica raului 􀂃 Lucrari hidrotehnice 􀂃 Model ploaie-scurgere
􀂃 Advectie & dispersie 􀂃 Calitatea apei 􀂃 Harti de inundabilitate
􀂃 Prognoza inundatiilor 􀂃 Urmarirea inundatiilor 􀂃 Ruperea barajelor
􀂃 Miscare cvasi-stationara 􀂃 Stratificare 􀂃 Transport de sedimente
􀂃 Granulatia sedimentelor 􀂃 Sedimente coezive 􀂃 Analiza valorilor extreme
Scurgerea raului
Scurgerea pe rau poate fi descrisa prin mai multe formule in functie de situatia
particulara, nivelul de detaliere cerut pentru rezulatate si volumul si calitatea informatiei
observate.
Descrierea scurgerii cuprinde:
• Integral dinamic de ordin superior;
• Unda de difuzie;
• Unda cinematica;
• Stare cvasi-stationara;
• Propagare cinematica (Muskingum, Muskingum-Cunge).
Modelul a fost prevazut pentru simularea comportamentelor la un numar mari de lucrari
hidrotehnice, incluzand:
􀂃 Stavilare cu prag lat 􀂃 Podete 􀂃 Poduri
􀂃 Pompe 􀂃 Lucrari de regularizare 􀂃 Structuri de control

- 75 -
􀂃 Ruperea barajelor 􀂃 Lucrari definite de utilizator 􀂃 Catalog de constructii
Ploaie-scurgere
MIKE 11 foloseste acelasi model ploaie-scurgere ca MIKE BASIN (sectiune 5).
Calitatea apei
MIKE 11 are un modul foarte puternic pentru modelarea advectiva si dispersiva pentru
un numar foarte mare de parametri. Modelul rezolva ecuatia uni-dimensionala de bilant
de masa pentru oxigen dizolvat, materii in suspensie, gaz total dizolvat, sedimente
necoezive si schimbul de temperatura. Modelul foloseste “Eco Lab”, care este dedicata
instrumentelor de modelare ecologica cu utilizare impreuna cu un numar mare de pachete
de modele din seria MIKE. Eco Lab este conceputa pentru modelarea proceselor chimice,
biologice si ecologice si a interactiilor. Parametri simulati pentru calitatea apei prin acest
sistem cuprind:
Transportul de sedimente
MIKE11 are capabilitati puternice de modelare a transportului de sedimente si
morfologiei. Transportul sedimentelor necoezive poate fi modelat prin formulele
elaborate de:
• Engelund-Hansen,
• Ackers-White,
• Engelund-Fredsøe,
• van Rijn, si
• Smart Jeaggi.
Transportul de sedimente poate fi modelat fara feedback la hidrodinamica (ex., fara
modificari in patul albiei) sau sub aspect morfologic care include feedback pentru
continuitatea sedimentelor si rezistenta in pat.
2.2 ISIS
ISISxxxii a fost dezvoltat de HR Wallingford si Halcrow. ISIS este un model uni-
dimensional in diferente finite care se foloseste la simularea scurgerii si calitatii raului.
Modelul include multe componente cuplate cu modului de acurgere,incluzand: ploaie-
scurgere, calitatea aapei, transport de sedimente si PDM, model de tip probabilist.
Scurgerea raului
ISIS simuleaza comportamente pe canale deschise cu bucle, ramuri, legatura cu albia
majora si acumulare. Modelul contine module de predictie a comportamentului la un
numar
mare de lucrari, incluzand:
􀂃 Stavilare 􀂃 Ecluze 􀂃 Poduri
􀂃 Podete 􀂃 Pumpe 􀂃 Sifoane
􀂃 Goliri 􀂃 Guri de varsare 􀂃 Controlul logic de inlaturare a
constructiilor
Simularile modelului se pot realiza prin:
• Ecuatiile miscarii nepermanente;
• Ecuatii de stare stationara avansata;
• Propagarea viiturilor (incluzand metodele Muskingum si VPMC)
Bacterii CBO OD
Amoniac Nitriti Nitrati
Fosfati Eutrofizare Parametri evolutivi de ord. I
Ploaie-scurgere

- 76 -
Modelul ploaie-scurgere este complet integrat in mediul de modelare a raului. Acest
model poate oferi fie reprezentari pentru subbazine individuale fie pentru intregul bazin
pentru compunerea subbazinelor folosind modulul ISIS pentru scurgere, stationara sau
propagare.
Calitatea apei
Modelarea calitatii apei se bazeaza pe advectia si dispersia parametrilor de calitate a apei
folosind conditiile hidraulice simulate cu ISIS-scurgere. Modelul poate simula un numar
foarte mare de parametri de calitate a apei incluzand:
􀂃 Parametri conservativi deordinul I
􀂃 Coliformi 􀂃 Saruri􀂃 Temperatura 􀂃 pH 􀂃 Bilantul oxigenului
􀂃 CBO 􀂃 Azot organic 􀂃 Amoniac􀂃 Nitriti/Nitrati 􀂃 Consumul de oxigen in sedimente
􀂃 Fitoplancton 􀂃 Radiatie solara 􀂃 Macrofite 􀂃 Alge bentice
􀂃 Fosfor absobit 􀂃 Silicati 􀂃 Sedimente coezive
Transportul sedimentelor
ISIS este puternic in special la reprezentarea transportului de sedimente si proceselor
morfologice. Modulul poate modela transportul de sedimente din pat mobil care conduce
la modificari in morfologia albei. Utilizatorul poate alege intre abordarile:
• Engelund-Hansen;
• Ackers-White; and
• Westrich-Jurashek
pentru modelarea transportului de sedimente.
2.3 SOBEK
SOBEK a fost deja aplicat in bazinul Dunarii sub forma Danube Water Quality
Modelxxxix (DWQM). SOBEK-Riverxl ofera module performante pentru modelarea
sistemelor simple si complexe de rauri si a estuarelor. Sunt simulate scurgerea, calitatea
apei si modicari morfologice, estuare si alte tipuri de retele de canale aluviale. Retelele
pot fi ramificate sau inelare si pot avea profile transversale complexe compuse din mai
multe subprofile.
Scurgerea raului
Modelul foloseste in forma completa ecuatiile Saint Venant, inclusiv fenomenele de
scurgere tranzitorie si remuu. Pot fi modelate orice sectiune transversala (deschisa sa
inchisa), inclusiv profile asimetrice si profile y-z. Se pot defini portiuni de sectiunea
transversala, cu aplicarea de formule alternative si coeficienti de rugozitate pe fiecare
sub-sectiune. Modelul are o procedura automata pentru inundare si revenire cu bilant de
masa 100% conservativ.
Canalele rapide cu regim subcritic de curgere si salturi hidraulice pot fi de asemenea
simulate. Modelul simuleaza retele complexe de orice marime cu ramificatii si bucle.
Se pot modela foarte multe lucrari hidrotehnice, incluzand:
• pumpe,
• stavilare,
• porti,
• podete,
• ecluze si
• poduri de orice forma posibila si dimensiune.
Straturile de pamant depozitate cu blocarea partiala a podetelor si podurilor pot fi de
asemenea in considerare.Sunt disponibile diferite optiuni de control automat al

- 77 -
constructiilor inclusiv pentru controlul de timp, hidraulic si PID printr-un set de puncte
fixe sau variabile. Capacitatea de transport al sedimenteelor se poate calcula si vizualiza
prin interfata grafica a modelului. Se poate modela efectul vantului asupra nivelului apei,
prin precizarea vitezei si directiei vantului, fie constante fie ca serii de timp. Iesirile si
intrarile laterale pot fi specifcate ca vaalori constante, in functie de timp si prelua automat
din modulul ploaie-scurgere.
Ploaie-scurgere
Modelul poate simula procesele ploaie-scurgere si alte procese hidrologice atat in
zonerurale cat si urbane.
Suprafetele bazinului pot fi modelate fie glocal fie cu detaliere prin modelul de
elevatie, caracteristicile solului, utilizarea terenului, caracteristici de drenare, etc. nu
exista nici o restrictie pentru numarul de suprafete din bazin. Procesele ploaie-scurgere
sunt modelate in detaliu inclusiv surgerea de suprafata, drenarea de sub-suprafata si
acumularea in zona saturata si nesaturata, luand in calcul evaporatia pe culturi si ridicarea
capilara. Pot fi modelate atat evenimente pluviale separate cat si serii de timp lungi de
date meteorologice pentru analiza statistica. Variatia spatiala din datele pluviale poate fi
de asemenea simulata.
Calitatea apei
Modulul de calitate a apei poate modela aproape orive variabila de calitate a apei si
procesele aferente prin optiunile standard sau definite de utilizator. Modulul foloseste o
librarie de 600 procese si substante, inclusiv eutrofizare, adsorptie, desorptie, nutrienti,
bacterii, oxigen, metale grele si micropoluanti. Originea poluantilor poate fi analizata
folosind calculele fractionate.
Transportul sedimentelor
Modulul pentru transportul sedimentelor foloseste 5 formule prestabilite, iar
printr-o formula cu ajustare-utilizator da posibilitatea sa fie simulate si alte tipuri de
fenomene de transport.
Formulele de transport pot fi aplicate fie pentru intregul domeniu modelat fie pe o
ramuraprecizata. Ariile inchise pot fi modelate ca layere fixe, la care se cupleaza
depunerea rugozitatea aluviala. In punctele de bifurcatie, se pot aplica diferite functii de
distribuire a sedimentelor. In zonele cu maree, se poate aplica optiunea estuar, care
calculeaza rata medie de transport a sedimentelor pentru una sau mai multe perioade de.
Transportul de sedimente este cuplat cu modulul de morfologie, care:
• Simuleaza ciclul interactiv: miscarea apei, transportul de sedimente, modificarea
patului.
• Asigura o abordare cvasi-stationara, care permite modificarea conditiilor de curgere la
simularea morfologiei pe parcursul unei perioade lungi de timp cu un pas de timp mult
mai mare.
• Ofera optiunea estuar, caree calculeaza schimarile morfologice pe baza unei rate medii
de transport a sedimentelor pentru o perioada sau mai multe de maree.
• Simuleaza atat agregarea cat si eroziunea, tinand seama de tratele nerodabile.
SOBEK ofera simulari bi-dimensionale pentru procesele morfologice, folosite la coturile
de rau (partea adanca din extradosul cotului, sau putin adanca din intrados).

Selectare finala pentru model de calitate a raului la descarcari accidentale

PC QUASAR intruneste criteriile de selectare ca model de nivel intermediar la descarcari

- 78 -
accidentale. Compararea sistematica a caracteristicilor modelelor complexe, pentru a
arata care dintre modele este mai potrivit sa fie aplicat in bazinele pilot, este prezentata
mai jos.
1 Scurgerea raului
Toate modelele folosesc ecuatiile complete Saint-Venant si includ fenomenele de miscare
transzitorie si de remuu. De asemenea, cele teri modele au capacitatea sa simuleze
miscarea pe canae rapide si pentru o gama larga de lucrari hidrotehnice
2 Ploaie-scurgere
Fiecare model poate simula fenomenul ploaie-scurgere la scara bazinului sau pe sub-
bazine.
3 Calitatea apei
Toate modelele simuleaza comportamentele la un numar foarte mare de parametri de
calitate a apei. SOBEK modeleaza 600 substante si procese si exista posibilitatea
extinderii numarului de parametri si procese.
4 Transportul de sedimente si morfologia
Toate trei modele modeleaza transportul de sedimente si modificarile morfologice.
5 Concluzii
Compararea a aratat ca toate trei modele sunt adecvate pentru folosire ca modele
complexe uni-dimensionale pe rau. O licenta peentru modulul pur hidrodinamic al MIKE
11 exista deja in aceste bazine si exista si o experienta in privinta utilizarii acestuia.
SOBEK a fost aplicat pentru modelarea calitatii apei in bazinul Dunarii si de aceea exista
o anumita experienta de aplicare in aceasta regiune. ISIS a fost folosit in foarte multe
studii in Europa si este intuitiv si destul de direct de aplicat. Analiza de fata nu ofera un
leader clar intre modele complexe uni-dimensionale de rau si, de aceea, decizia trebuie sa
se bazeze pe cost si gradul de familiarizare existent cu produsul software.
10 Disponibilitatea datelor
Disponibilitatea datelor in cadrul bazinelor pilot pentru punerea in functiune si aplicare a
ambelor modele, pentru rau si bazin, este cheia aplicarii lor. Exista multe informatii
pentru rau si la nivel de bazin care sunt detinute in ambele bazine pilot. La acest capitol
se discuta tipurile de date pentru punerea in functiune a modelelor selectate si
disponibilitatea datelor in bazinele pilot.
10.1 Modelul bazinal
10.1.1 Caracterizarea geografica a bazinului
In cadrul bazinelor pilot exista informatie referitoare la curbele de nivel, retea
hidrografica si suprafetele bazinale. Pentru delinierea bazinelor, MIKE BASIN solicita ca
minim fie shapefile care descrie reteaua hidrografica si suprafata bazinului hidrografic,
fie modelul digital de elevatie pentru bazin. Astfel, informatia detinuta in bazinele pilot
este suficienta pentru stabilirea extinderii geografice pe fiecare subbazin.
10.1.2 Caracterizarea ploaie-scurgere
In cadrul MIKE BASIN scurgerea este precizata ca serie temporala de valori
specifice, obtinuta din valorile observate sau prin aplicarea modelului ploaie-scurgere.
Daca se foloseste metoda de inferenta pentru crearea valorilor de scurgere specigica, este
nevoie datele masurate pentru scurgerea raului, iar daca se foloseste modelul ploaie-
scurgere este nevoie de precipitatii si evaporatie. In cel mai simpu modul ploaie-scurgere
(SMAP)utilizatorul trebuie sa defineasca:
• Acumularea maxima in zona radacinilor (capacitatea la saturatie a acumularii in sol);

- 79 -
• Exponentul de control pentru evapo-transpiratie;
• Exponentul de control pentru scurgerea de suprafata;
• Coeficientul de realimentare pentru nivelele apei subterane;
• Timpul de recesiune pentru rezevorul de apa subterana.
Sunt asigurate valori implicite pentru toti acesti parametru si pot fi tratati ca parametri de
calibrare a modelului ploaaie-scurgere. Modelul ploaie-scurgere are nevoie si de
continutul initial de apa in sol si debitul scurgerii de baza pe subbazin, pentru conditiile
initiale. Desi informatii despre umiditatea solului sunt disponibile intr-un numar redus de
puncte in bazinele pilot, prin realizarea simularilor pentru o perioada suficienta de timp
inainte de perioada de interes, conditiile initiale nu sunt importante.
In cadrul bazinelor pilot, exista date asupra scurgerii raurilor si de precipitatii la
un numar mare de statii hidrometrice, iar alti parametri meteorologici intr-un numar mai
redus de puncte. Evaporatia potentiala poate fi estimata din datele meteorologice.
Informatia existenta in bazinele pilot este suficienta pentru caracterizarea ploaie-scurgere
dupa calibrarea modelului.
10.1.3 Caracterizarea apelor subterane
MIKE BASIN cuprinde un model simplu fizic pentru acvifer care interactioneaza cu
apele de suprafata prin:
• Infiltratii din rau (river catre acvifer)
• Realimentare apa suterana (bazin catre acvifer)
• Descarcarea apei subterane (acvifer catre rau).
Infiltratia din rau este specificata de utilizator prin adancimile acviferului la intrare si la
iesiresi constanta de timp la iesirea din acvifer (ex., timpul in care nivelul in acvifer ar
scadea cu 37% (1/e)). Acesti parametru ar putea fi determinati ca parte a procesului de
calibrare, cu spijin din informatia geografica detaliata care este disponibila in ambele
bazine. Realimentarea apei subterane este fie specificata de utilizator, daca scurgerea
intra ca serie temporala, fie calculata de MIKE BASIN daca se foloseste modelul ploaie-
scurgere.
Descarcarea apelor subterane este calculata in MIKE BASIN. Impactul folosirii
apei subterane asupra rezervorului liniar poate fi sumulat prin pompare la care e nevoie
de debitele de captare din subteran. Astfel, daca se aplica abordarea cu modelare
ploaiescurgere, numai debitele de captare pentru apa subterana si un numar redus de
parametrude calibrare trebuie asigurati de utilizatorul modelului.
10.1.4 Caracterizarea calitatii apei
Parametri globali
In model se foloseste un numar mare de parametri globali, intre care:
kd3 : Coeficient pentru rata de degradare a CBO la 20oC (1/zi)
k2 : Coeficient pentru rata de reaerare la 20oC (1/zi) (calculat de model)
k4 : Coeficient pentru rata de nitrificare la 20oC (1/zi)
k6 : Coeficient pentru rata de denitrificare la 20oC (1/zi)
kcod : Coeficient pentru rata de degradare a CCO la 20oC (1/zi)
kecoli : Coeficient pentru rata de degradare E. coli la 20oC (1/zi)
kptot : Coeficient pentru rata de degradare fosfor total la 20oC (1/zi)
kuser : Coeficient pentru rata de degradare pentru substante definite de utilizator la
20oC (1/zi)
Cs : Concentratie oxigen la saturatie (mg O2/l) (pentru apa la 20oC: Cs = 9.02

- 80 -
mg/l.)
R : Consumul de oxigen pentru respiratie (g O2/m2/zi)
P : Productia de oxigen prin fotosinteza (g O2/m2/zi)
B : Consumul de oxigen in sedimente (g O2/m2/zi)
d : adancimea apei (m)
Yd : Continutul de azot in materii organice (mg NH3-N/mg CBO).
y1 : Factor de recolta: cantitatea relativa de oxigen produsa prin nitrificare(gO2/gNH3-N)
Modelul are nevoie de ratele de epuizare pentru CBO, NH4, NO3 si parametrii definiti de
utilizator in cazul apelor subterane de adancime si suprafata. Toti coeficientii depind de
temperatura.
Procetul de saturare a oxigenului dizolvat din scurgere din bazin trebuie sa fie definit si
trebuie introduse serii de date pentru temperatura apei, productia de oxigen prin
fotosinteza, consumul de oxigen in sedimente si consumul de oxigen prin respiratie.
Sunt asigurate valori implicite pentru majoritatea acestor parametru, iar valorile tipice
pentru ceilalti parametri pot fi obtinuti destul de usor din literaturaxli.
Surse punctuale
Sursele de poluare cu ape uzate municipale si industriale suny calculate in cadrul
modelului pe baza datelor de populatie si evacurile industriale, impreuna cu tipul epurarii
aplicate.
Numarul de locuitori, volumele evacuarilor industriale si datele despre proces
sunt disponibile in fiecare bazin pilot.
Acumulari
Desi calitatea apei in acumulari se calculeaza prin MIKE BASIN, o conditie
initiala este necesara. In multe acumulari din bazinele pilot exista puncte de prelevare.
Daca nu sunt disponibile date din prelevari, atunci se folosesc date din zone apropiate,
sau, daca modelul este rulat pentru o perioada sugicient de lunga, conditia initiala nu are
o influenta semnificativa asupra rezultatului.
Apa subterana
Fluxurile cu substante dizolvate din apele subterane sunt calculate in MIKE
BASIN cand se foloseste modulul ploaie-scurgere.
Surse difuze
Incarcarile difuze sunt calculate pe baza informatiilor despre folosirea terenului
care sunt disponibile ca ArcView GIS shape files si tabele de atribute. La calculul
incarcarilor este nevoie de informatii legate de:
• Aplicarea de ingrasaminte cu azot (kg N/an)
• Aplicarea de ingrasaminte cu fosfor (kg P/an)
• Numar de vaci
• Numar de porci
• Numar de oi
• Numar de pasari,
si
• Numarul total de locuitori
• Populatia conectata la canalizare (numar)
• Populatia conectata la statia de epurare (numar)
Trebuie de asemenea precizati coeficientii de scurgere, incarcarea pe cap de locuitor si,
respectiv, animale si eficienta de epurare.

- 81 -
In bazinele pilot exista informatii despre numarul de locuitori pe localitate, numarul de
locuinte cu epurare, canalizare si fara canalizare. In mod silimar sunt informatii despre
numarul de ferme de animale din fiecare bazin. Se cunosc suprafata de teren cultivata si
tipul de cultura, iar o astfel de informatie se poate folosi la stabilirea gradului de utilizare
a ingrasamintele cu ajutorul valorilor tipice pentru aplicarea ingrasamintelor. Incarcarile
de poluanti pe cap de locuitor sau animal pot fi obtinute din literatura si comparate cu
informatia existenta in bazinele pilot pe fiecare subbazin. Eficientele de epurare pot fi
obtinute fie din literatura fie din datele de monitoring la statiile de epurare a apelor uzate.
Coeficientii de scurgere se pot obtine prin calibrare folosind valorile din literatura ca
valori de plecare.
10.1.5 Caracterizarea scurgerii raului
Timpul de transport si adancimea apei pe fiecare sector de rau trebuie cunoscute pentru
modelarea calitatii apei. Timpul de transport si adancimea apei poate fi fie specificata de
utilizator fie pe baza vitezei care sa fie obtinuta pe baza latimii raului si parametrii a si b
ai cheii limnimetrice. Parametrii chei limnimetrice se pot folosi ca parte a procesului de
calibrare iar rezultatele sa fie comparate cu valorile masurate din bazin.
10.2 Modelul de conformare pe rau
10.2.1 Caracterizarea retelei hidrografice
In PC QUASAR reteaua hidrografica este definita prin sectoare de rau si conectivitatea
retelei. Pentru rularea si calibraraea modelului, este nevoie de valorile debitelor pe rau si
de la sursele punctuale si difuze. Astfel de date exista in bazinele pilot.
10.2.2 Caracterizarea calitatii apei
In model se cer date de prelevare pentru parametri de calitate a apei intr-un numar de
sectiuni din bazin. Astfel de date sunt disponibile in bazinele pilot. Sunt necesare de
asemenea ratele de epuizare si alti coeficienti, care pot fi obtinute din literaturaxxxvi.
10.3 Caracterizarea modelului de rau pentru scurgeri accidentale
PC QUASAR este de recomandat ca model la nivel intermediar pentru scurgerile
accidentale. Cerintele de date pentru acest model sunt mentionate mai sus. Modelele
complexe de rau solicita mult mai multe date extensive pentru punerea in functiune si
calibrarea modelului. Pentru a functiona eficient, modele complexe de rau solicita
informatii directe pentru a defini cu precizie urmatoarele:
􀂃 Profile transversale pe rau
􀂃 Profile longitudinale pe raul
principal si afluentii principali
􀂃 Informatii privind constructiile
pe rau, ca stavilare, porti,
podete si poduri
􀂃 Conditiile la limita aval
􀂃 Conditiile la limita aval
􀂃 Date de calitate a apei si
incarcarea din sedimente, in
amonte
􀂃 Date pentru sursele punctuale
si difuze
􀂃 Informatii chimice si fizice pe
rau

- 82 -
􀂃 Compozitia patului
􀂃 Nivelurile apei 􀂃 Evacuari
Majoritatea acestor informatii exista deja in bazinele pilot. Totusi, masuratorile in teren
pentru stabilirea profilelor transversale si a profilelor in lung sunt mari consumatoare de
timp si foarte costisitoare.
11 Tipul de modelare recomandabil
In continuarea se prezinta recomandarile pentru modul de abordare a modelarii atat pe
rau cat si la scara bazinului.
11.1 Modelarea bazinala
MONERIS s-a dovedit in perioada anterioara ca un model adecvat pentru simularea
nutrientilor la scara intregului bazin. Acest fapt, totusi, nu corespunde cerintelor DCA.
Pentru a indeplini cerintele directivei, este esential sa se stabileasca o buna practica in
privinta modului de construire a modelului si calibrarii lui. Astfel, este recomandabil ca:
Sa se infiinteze un centru de excelenta care sa faciliteze construirea si calibrarea
modelelorbazinale.
1. Centrul de excelenta sa aiba un personal de patru modelatori bine instruiti.
Experienta a aratat ca o echipa de patru membri asigura un echilibru bun intre:
• echipa este suficient de mica pentru a lucra intr-un mod de colaborare, si
• numarul de membri este suficient pentru a fi o sursa de cunostinte de modelare si de
schimburi utile asupra modului de abordare a modelarii.
2. Sa se achizitioneze trei licente de MIKE BASIN pentru modelare bazinala, cu aplicatii
la inceput in bazinele pilot si apoi in toate bazinele hidrografice.
3. Personalul centrului sa primeasca o instruire de nivel ridicat, fie in Danemarca la
Danish Hydraulic Institute fie in centrul de excelenta de la personalul bine instruit si
familiarizat cu modelul. Din experienta anterioara, un curs de instruire de 4-5 zile ar
putea asigura personalului abilitatile si informatiile necesare pentru punerea in functiune
si calibrarea modelelor bazinale.
4. O persoana cheie de modelare sa fie instruita pentru pregatirea informatiei (shapefile si
tabele de atribute) pentru datele de intrare in modelele dezvoltate in centrul de excelenta.
Este indicat ca instruirea persoanei cheie sa fie de 1-2 zile. Aceasta persoana cheie va
putea disemina aceste cunostinte catre alti membri ai echipei din fiecare bazin.
5. Sa se realizeze un sistem riguros de asigurare a calitatii pentru modelare. Acest mod de
abordare va conduce la dezvoltarea unei ‘culturi’ de excelenta in modelare in cadrul
personalului care, dupa instruire, va fi in stare sa dezvolte o metodologie orientata pe
obtinerea unor rezultate de model de calitate si cu includerea unui sistem riguros de
asigurare a calitatii. Membrii echipei de modelare trebuie sa conlucreze strans cu
personalul din bazine, pentru a asigura ca datele din bazin (ex., debite, delinierea
bazinelor, prelevarea calitatii apei, etc) sunt transmise in formatul corect.
11.2 Modelarea legata de conformitatea pe rau
METIMPRA este un model foarte util care are capacitatea sa simuleze foarte rapid
impactul pentru un numar foarte mare de parametri. Totusi, la momentul actual nu poate
simula:
• evacuari multiple de poluanti intr-o singura sectiune;
• interactiunea dintre multe surse in cadrul bazinului hidrografic;
• impactul poluantilor fata de standardele romanesti actuale.
Este recomandabil ca:

- 83 -
1. METIMPRA sa fie folosit in continuare si sa fie dezvoltat pentru a include
modificarile din standardele nationale de calitate a apei din Romania.
2. Un modul suplimentar de calcul dezvoltat pentru a combina evacuari multiple intr-o
singura sectiune.
3. PC QUASAR sa fie procurat pentru a simila interactiunea mai multor surse din bazinul
hidrografic.
4. Sa se mentina si sa se dezvolte in fiecare bazin abilitatile pentru realizarea modelarii de
conformare pe rau.
5. Sa se asigure instruirea unei persoane implicata in modelare, din fiecare bazin, pentru
folosirea PC QUASAR. Din experienta anterioara, instruirea necesara pentru aplicarea
PC QUASAR trebuie sa fie pe durata a 2 zile.
6. Trebuie realizata si aplicata o metodologie recomandata si sistemul de asigurare a
calitatii pentru modelarea de conformare pe rau.
11.3 Modelare pe rau pentru scurgeri accidentale
Construirea si calibrarea unui model complex de rau este un proces consumator de timp si
costisitor, implicand achizitia de volume mari de date detaliate masurate in teren.
Modelarea complexa pe rau pentru simularea scurgerilor de poluanti devine intr-
adevar necesara in situatiile in care efectele de remuu au un impact semnificativ asupra
timpului de propagare pe rau. De aceea se recomanda ca:
1. Sa se achizitioneze PC QUASAR pentru simularea impactului scurgerilor de poluanti
in rau.
2. Modelarea scurgerilor de poluanti sa fie realizata in centrul de excelenta pentru
modelarea apelor de suprafata.
3. Sa se asigure instruirea persoanelor de modelare pentru a dezvolta abilitatea lor pentru
realizarea modelarii dinamice pe rau folosind PC QUASAR, inclusiv modului stochastic,
care ar trebui sa fie pe durata a 2 zile.
4. Trebuie realizata si aplicata o metodologie de modelare si un sistem riguros de
asigurare a calitatii pentru modelarea scurgerilor de poluanti.
5. Necesitatea pentru si achizitionarea unui model complex pe rau pentru modelarea
scurgerilor de poluanti sa se analizeze la fiecare doi ani.
11.4 Modelarea detaliata a apelor subterane
Simularea impactelor asupra apelor subterane nu face parte din cerintele de modelare la
scara bazinului. Cand va fi nevoie de un model detaliat pentru ape subterane, ar putea fi
procurat MODFLOW.
12 Concluzii
Au fost analizate diferite abordari pentru evaluarea bazinelor si raurilor, ierarhizate mai
multe sisteme si evaluata aplicabilitatea pentru modelare . Bunele practici sunt esentiale
in functionarea si calibrarea modelelor. In mod particular orice metodologie de modelare
trebuie sa asigure ca datele sunt minuite cu grija, modelele sunt calibrate si validate
corect si ca fiecare model este folosit in scopul pentru care a fost proiectat. Complexitatea
cerscînda a modelelor face ca selectarea modelelor sa fie o actiune cheie pentru realizarea
cu succes a oricarui studiu, impreuna cu stabilirea unei proceduri robuste si riguroase de
asigurare a calitatii.
Abordarile pentru evaluare prin modelare la nivel de bazin sau pe rau se pot imparti in
mai multe tipuri care depind de procedura aleasa pentru selectare. Tehnicile de evaluare
cuprind calcule de bilant, calcule suplimentare pentru incarcarile de poluanti si aplicatiile

- 84 -
sistemelor de modelare. Abordarea modelarii se bazeaza pe relatia dintre procesle fizice
si caracteristicile bazinului. Gradul de complexitate a modelarii care se poate aplica
depinde de disponibilitatea, tipul si calitatea datelor. In sens larg modelele sunt separate
in trei categorii: regresie si stochastice, empirice si conceptuale si fizice sau mecaniciste.
MONERIS ofera o evaluare rapida foarte buna pentru emisiile de nutrienti din
anumite zone intr-un bazin mare. Totusi, la scara bazinelor mici si medii se cere o
abordare mai detaliata Scopul studiilor din bazinele pilot este de a asigura instrumente de
evaluare, care sa mareasca nivelul de intelegere si de management pentru presiunile de
mediu. Modele dinamice bazate fizic sunt metodele cele mai puternice pentru integrarea
infromatiilor la scara bazinului si sa lege actiunile manageriale de variabilitatea
proceselor naturale.
MetImpra este un instrument foarte util pentru evaluarea impactului unei singure
surse punctuale asupra calitatii apei din rau. De cand a fost realizat acest model,
standardele romanesti de calitate a apei s-au modificat, iar modelul nu a fost adaptat.
Modelul nu poate evalua efectele evacuarilor multiple si astfel are utilitate mai redusa
pentru a intelege ce masuri de reducere ar putea conduce la imbunatatiri reale ale calitatii
raului.
Procesul de selectare a modelului pe bazin a aratat ca numai MIKE BASIN si
DUFLOW indeplinesc criteriile de selectare. O comparare sistematica a caracteristicilor
lor au aratat ca pentru bazine relativ mari cu predominanta rurala, MIKE BASIN este
modelul cel mai adecvat.
Procesul de selectare a unui model simplu de conformare a indicat ca doua
modele, SimCat si PC QUASAR, indeplinesc criteriile de selectare. Totusi, o comparare
sistematica a caracteristicilor lor a aratat ca PC QUASAR are domeniul cel mai larg de
capabilitati si este cel mai adecat pentru aplicare ca model simplu de conformare.
Procesul de selectare pentru modelarea calitatii raurilor la evacuari accidentale
indica modelele care indeplinesc criteriile de selectare. PC-QUASAR modeleaza calitatea
si scurgerea pentru reteaua hidrografica si descrie modificarile in timp ale calitatii apei, si
permite urmarirea pulsului poluant in aval pe rauri mici si medii, unde se admite ca orice
descarcare actioneaza intr-o forma compacta. Compararea arata ca toate cele trei modele
Modele pentru bazine - pentru evaluarea impactelor la scara bazinului;
Modele pentru rau simple siintermediare
- pentru evaluarea conformitatii cu standardele de calitate chimica
Modele pentru rau complexe & intermediare
- pentru evaluarea impactului la evacuari accidentale complexe sunt adecvate ca
modele de rau uni-dimensionale.
Analiza nu ofera un leader clar intre aceste modele complexe unidimensionale si
de aceea decizia depinde de cost si gradul initial de familiarizare cu software.
Disponibilitatea datelor in cadrul bazinelor pilot pentru instalarea si aplicarea ambelor
modele, pentru bazin si rau, este un factor important pentru aplicarea lor cu succes.
Informatiile detinute de bazinele pilot sunt suficiente pentru instalarea si aplicarea
modelului bazinal MIKE BASIN, dupa calibrare. In modelarea de conformare pe rau si
modelarea la nivel intermediar pentru scurgerile poluante, sunt necesare pentru
functionarea si calibrarea modelului date pentru debite, calitatea apei in rau incarcarile
poluante punctuale si difuze.

- 85 -
Astfel de data e sunt disponibile integral in bazinele pilot. Modelele de rau complexe cer
mult mai multe date pentru instalare si calibrarea modelului. Daca se va lua un model
complex pentru rau, va fi nevoie de observatii extensive si detaliate pe rauri.
Este recomandabil sa se st abileasca un centru de excelenta pentru a facilita
punerea in aplicare si calibraraea modelelor bazinale. Se recomanda sa se chizitioneze
trei licente de MIKE BASIN pentru studiile la nivel de bazin pilot prin modelare si
ulterior in toate bazinele. Centru de excelenta ar trebui prevzut cu patru modelatori bine
instruiti. Experienta a aratat ca o echipa de patru asigura un echilibru bun ca destul de
mica pentru a lucra intr-un mod de cooperare si destul de mare pentru a sigura
acumularea de cunostinte de modelare si de schimb de experienta de modelare.
Personalul din acest centru ar trebui sa primeasca o instruire de calitate ridicata, fie in
Denemarca la Danish Hydraulic Institute fie la centrul de excelenta de la personal inalt
instruit si familiarizat cu modelul. O persoana cheie din fiecare bazin ar trebui sa fie
instruita pentru pregatirea informatiei (shapefile si tabele) de intrare in modelele aplicate
in centrul de excelenta. Acesta persoana cheie trebuie sa disemineze astfel de cunostinte
catre alti membri din echipa din bazin. Trebuie relaizat un sistem riguros de asigurare a
calitatii.
Este recomandabil ca METIMPRA sa fie folosit in continure si dezvoltat, daca e
posibil, pentru a include modificarile din standardele romanesti de calitate a apei si un
modul suplimentar de calcul pentru a combina evacuarile multiple intr-un singur punct.
Este recomandabil in continuare ca sa se achizitioneze PC QUASAR pentru
simularea interactiunii mai multor surse in cadrul bazinului hidrografic. In fiecare bazin
ar trebui sa se mentina si dezvolte abilitatea pentru modelarea pe rau legata de
conformare. Instruirea pentru PC QUASAR ar trebui asigurata pentru un modelator din
fiecare bazin. Ar trebui realizata si aplicata o metodologie recomandata si un sistem de
asigurare a calitatii pentru modelarea de conformitate pe rau.
Pentru modelarea scurgerilor poluante pe rau, se recomanda achizionarea PC
QUASAR pentru simularea impactului scurgerilor asupra raului. Modelarea scurgerilor
poluante ar trebui realizata intr-un centru de excelenta. Ar trebui asigurat training pentru
modelatorii din centrul de excelenta pentru a-si dezvolta abilitatile pentru realizarea unei
modelari dinamice pe rau cu ajutorul PC QUASAR. Ar trebui realizata o metodologie de
modelare pentru surgerile de poluanti si un sistem riguros de asigurare a calitatii. De
regula cerinta pentru si achizitionarea de modele complexe pentru rau pentru modelarea
scurgerilor poluante este revizuita la fiecare doi ani.
Simularea impactelor asupra unor surse individuale de apa subterana nu face parte
din cerintele de modelare bazinala. Daca este nevoie de un model detaliat pentru apa
subterana ar trebui achizionat un model ca MODFLOW.

UTILIZAREA MODELELOR MATEMATICE ÎN ANALIZA

ECOSISTEMELOR GRICOLE

- 86 -
 Modelele matematice se pot referi la o suprafaţă restrânsă ( modele locale ), la
suprafeţe mai întinse ( modele regionale ) sau la un teritoriu mai mare ( modele globale ).
În funcţie de amplasarea problemei analizate se impune adoptarea celor mai eficiente
metode pentru definirea parametrilor esenţiali, pentru alegerea metodei de analiză şi
pentru prelucrarea datelor. În prezent, în cercetările efectuate în acest domeniu o mare
amploare au măsurările de la distanţă, bazate pe radiometrie. În aplicaţii cu caracter
restrâns se folosesc şi metode cu ultrasunete.
Prin metode radiometrice se poate determina umiditatea solului, adâncimea apelor
freatice, existenţa apelor freatice, existenţa unor impurităţi în mediul analizat. Aceste
metode radiometrice se pot folosi de exemplu şi în agricultură pentru determinarea masei
unei culturi, a gradului de coacere a culturii respective şi pentru inventarierea suprafeţelor
cu diferite culturi.
Deoarece metodele radiometrice se bazează pe prelucrarea statistică a semnalelor
înregistrate de la un receptor, rezultă că metoda trebuie adaptată la fiecare aplicaţie, în
sensul că trebuie urmărită variaţia unui anumit parametru, ceilalţi rămânând constanţi.
Cercetările de amploare pentru o anumită aplicaţie trebuie precedate de măsurători de
laborator de mare precizie care să confirme justeţea acţiunilor.

Structura unui sistem de colectare şi prelucrare a datelor în rezolvarea unei probleme

din domeniul ameliorării solului este prezentată mai jos. Acest sistem include:
1 – sistemul de monitorizare a datelor
2 – sistemul de colectare a datelor
3 – subsistemul de prelucrare preliminară a datelor şi acumulare a bazei de date
4 – modelul productivităţii culturii agricole
5 – modelul sistemului ameliorativ tipizat
6 – prognoza stării obiectului
7 – criterii de apreciere a stării obiectului
8 – vizualizarea informaţiei
1

2 3 4 5 6 7 8

3
Structura unui sistem informaţional de monitorizare utilizând mai multe surse de
1
informaţii: măsurări de laborator, date de arhive, măsurători cu aparatură de bord pe
4
avioane şi măsurători din satelit poate fi prezentată astfel:0
8
1 5 13
1
1
6

1
7
9 2
- 87 -
Acest sistem informaţional include:
1 – algoritmi globali de măsurare şi decizie
2 – informaţii apriori, date de arhivă
3 – observaţii şi date de laborator
4 – măsurători cu aparate pe avioane utilitare
5 – măsurători cu aparate pe sateliţi
6 – metodologia planificării măsurătorilor
7 – metode de decizie şi comandă
8 – bloc de sortare şi analiză a rezultatelor măsurătorilor
9 – bloc de decizie şi interpretare
10 – modele de apreciere a informaţiilor
11 – modele de obţinere a prognozei
12 – modele de stare şi de prognoză
13 – modelul fizico- matematic al sistemului

Acest sistem informaţional de monitorizare care utilizează mai multe surse de informaţii
prezintă următoarele facilităţi:
 oferă o informaţie operativă, sigură şi consistentă privind obiectul analizat şi
prognoza stării acestuia;
 asigură obţinerea de recomndări eficiente privind influenţa activităţilor umane asupra
sistemului agricol şi hidromeliorativ;
 sugerează soluţii tehnologice şi de organizare a producţiei agricole.

UTILIZAREA MODELĂRII ÎN STUDIUL

DISPERSIEI POLUANŢILOR ÎN ATMOSFERĂ

- 88 -
Particularităţile poluanţilor emişi
Substanţele chimice emise în aer, rezultate din diverese procese industriale,
agricole, transporturi etc.se regăsesc în atmosferă sub formă de gaze şi particule lichide şi
solide în suspensie sau sedimentabile (care se depun pe sol conform legii gravitaţiei)
Evoluţia poluanţilor emişi în aer de diferite surse , pînă la realizarea “amestecului
şi diluţiei” depinde de parametrii fizici ce definesc starea dinamică şi termică a
receptorului. Aceşti parametrii guvernează un ansamblu de procese ce determină
dispersia poluanţilor în mediul înconjurător.
Prezenţa unei game largi de constituenţi în gazele evacuate în aer în special sub
formă de “jeturi “ portante, ridică următoarele probleme necesar a fi cunoscute
 dificultatea determinării exacte a compoziţiei efluentului
 precizarea unor modificări (în timpu lemisiei sau ulterior) ale compoziţiei prin
reacţii chimice, fapt care introduce noi variabile fizico-chimice cu
scopuldescrierii cît mai complete a emisiei
 influenţa factorilor fizici externi determinanţi ai proceselor de transport
Astfel, analiza fizică a fenomenelor de transport a poluanţilor cuprinde ca
elemente esenţiale determinarea caracteristicilor difuzive, dispersive şi a capacităţii de
“diluţie” a mediului receptor (aerul)

Factorii principali care influenţează dispersia poluanţilor

Parametrii meteorologici
Parametrii meteorologici :viteza şi direcţia vîntului, temperatura aerului,
nebulozitatea, radiaţia solară, umiditatea, presiunea-au un rol important în dispersia
atmosferică a poluanţilor.
În afara paramerilor menţionaţi, un rol important îl are şi starea de turbulenţăa
aerului, influenţată, de regulă,local, de rugozitatea terenului.

Particularităţile terenului
Efectele produse de particularităţile terenului asupra dispersiei poluanţilor în aer
se datorează modificării structurii curenţilor de aer în zona de amplasament şi zona
învecinată şi, implicit, a structurii turbulenţei.
Făcînd o apreciere globală, particularităţile terenulu exprimate prin rugozitate, pot
fi caracterizate astfel:
 teren plat cu rugozitate rurală
 teren plat cu rugozitate urbană
 teren plat cu grade diferite de acoperire cu vegetaţie
 teren complex (dealuri, văi,etc. cu grade diferite de acoperire cu vegetaţie
Modificările în structura turbulenţei locale, ca urmare a rugozităţii variabile, se iau în
considerare la aprecierea coeficienţilor de dispersie şi se reflectă în rezultatele calculelor
de dispersie.

Particularităţi privind sursele de emisie

Surselede emisie sînt caracterizate, în general, de:
 dimensiunile geometrice: înplţimea şi diametrul punctului de emisie

- 89 -
  parametrii fizico-chimici ai efluentului: viteza la emisie Wo, temperatura la
emisie To, tip substanţăă poluantă, debit masa substanţă poluantă Q, concentraţie
C

Modele de dispersie
Modelele de dispersie au ca scop obţinerea unor informaţii care sînt folosite în
domeniul gestionării aerului.
Un model matematic utilizat trebuie să corespundă cerinţelor normelor interne şi
internaţionale privind calculele de prognoză pentru sursele cu emisia dirijată sau chiar
nedirijată.
Performanţele unor astfel de modele constau în posibilităţile ce calcul ale
cîmpului de concentraţii ce se pot realiza în aer cît şi de stabilire a zonelor de
depăşire/nedepăşire a CMA (concentraţii maxime admise), în condiţii de variabilitate a:
 parametrilor meteorologici ce caracterizează zona de interes
 rugozităţii terenului
 parametrilor tehnologici ce caracterizează procesele tehnologice şi care
influenţează debitele masice şi concentraţiile poluanţilor la emisie, pe o durată
mare de timp şi în condiţii de influenţă a surselor, luînd în considerare şi fondul
de poluare (CF) existent în zonă
Alte probleme la care trebuie să răspundă modelele de dispersie a poluanţilor în aer:
 stabilirea debitelor masice ale poluanţilor la emisie (la coş) pentru fiecare sursă
astfel încît în condiţiile de interferenţă să nu mai apară depăşiri ale CMA în zona
de imisie, la nivel local
 să permită descoperirea surselor care s efac vinovate de emisii ce determină
depăşiri ale CMA în zona de imisie pe intervale medii de timp (24 ore)

Clasificarea modelelor de dispersie

 deterministe
 statistice
 fizice

Modele deterministe

Majoritatea modelelor deterministe folosesc soluţii ale ecuaţiei generale de

difuzie scrisă sub forma:
δc/δt + u δc/δx + v δc/δy + w δc/δz = δ/ δx ( k1δc/δx ) + δ/ δy (k2 δc/δy ) + δ/δz (k3δ/δz)
unde: c=concentraţia medie/interval de timp
x, y, z=coordonate spaţiale
k1, k2, k3,=coeficienţi de difuzie
Problemele ce apar la rezolvarea ecuaţiei prezentate sînt legate de obţinerea parametrilor
meteorologici ai coeficienţilor de difuzie

Modele staţionare

- 90 -
 Condiţiile de staţionaritate implică ca toate variabilele şi parametrii să fie
constanţi în timp. Modelele staţionare pot fi aplicate pentru distanţe maxime de 10 km şi
timp de dezvoltare ajetului de pînă la 2 ore.

Modele gaussiene
Modelele de acest tip sînt folosite pe scară largă şi au un caracter staţionar. U n astfel de
model presupune:
 disrtibuţiile pe orizontală şi verticală ale concentraţiilor sînt “distribuţii normale”
 deviaţiile standard ale concentraţiilor sînt funcţie de distanţa faţă de sursă şi
situaţia meteo
Formula pentru calculul concentraţiei în “pana” de poluant este o soluţie a ecuaţiei
simplificate de difuzie:
u δc/δx = k1 δc/δz2 + k1 δc/δy2 cu σi2 = 2 k1x/u

În cazul în care o cantitate de poluant Q este emisă instantaneu de o sursă punctiformă, la

o înălţime h, relaţia de calcul a concentraţiei C în punctul de coordonate (x,y,z) la
momentult este mai complexă, fiind determinată de parametrii de dispersie, viteza
vîntului, înălţimea de emisie, timpul scurs din momentul emisiei.

Model matematic complex pentru determinarea debitelor masice limită la emisie

Un astfel de model răspunde următoarei probleme: cît trebuie să fie debitele
masice la emisie ale surselor de interferenţă, la nivel local, astfel încît în condiţiile de
variabilitate a parametrilor meteorologici şi aparametrilor reali de funcţionare a surselor,
concentraţiileîn zona de interes/tip de poluant, să nu depăşească o anumită limită
(CMA)
Un astfel de model a cărui structură este prezentat în “schema bloc” de calcul,
permite alegerea şi dimensionarea corectă a instalaţiilor de reţinere.

Model matematic de supraveghere şi control al calităţii aerului

Depîşirea valorilor debitelor masice lilită admise la emisie de către unelesurse în
interferenţă , pentru acelaşi tip de poluant, poate genera vreşterea nivelului concentraţiilor
în zona de imisie peste limitele admise.
Problema ce trebuie rezolvată în acest caz este : folosind valoarea C medie/24 ore
a concentraţiei măsurate într-un punct de control, amplasat în zona de imisie, în condiţiile
parametrilor înregistraţi pe durata măsurătorii, să se depiateze sursa (sursele) ce au
depăşit valorile limită a debitelor laemisie. Aceste depăşiri pot apare cînd instalaţiile de
reţinere sînt oprite (η = 0 )
Acest mod de abordare a problemei este necesar avînd în vedere că nu raclamă
aparatură pentru emisii şi aparatura simplă pentru măsurători în punctul de control.
Modelul matematic are ca principiu identificarea surselor locale ce pot determina
depăşirea limitelor admise ale concentraţiilor poluanţilor în aerul dintr-un punct de
control, avînd în vedere criteriile:
 sursa cu influenţa maximă în intervalul de interes
 surse cu aceeaşi influenţă
Funcţia de influenţă a sursei s la momentul i în punctul de control poate fi scris sub
forma:

- 91 -
 Hi,s = εs ( l – ηi,s )ζi,s F i,s
Pentru s = l,k surse, funcţie de influenţa corespunzătoare emisiilor în interferenţă, la
momentul i, este de forma:
k
Hi =Σ εs ( l – ηi,s )ζi,s F i,s unde εs = Qs/ Qsmax
s=l

Qs – debit masic poluant la emisie

ηi,s – randament instalaţie reţinere
ζi,s- funcţia programului de lucru /instalaţia tehnologică
F i,s – funcţia de influenţă parţială a sursei

Avînd în vedere cele două relaţii, se pot determina pe intervalul de timp de

interes, valorile medii ale funcţiilor de influenţă în condiţii de emisie maximă
ηs = 0
Sursele cu aproape aceeaşi influenţă în punctul de control pot fi identificate
aplicînd Testul Mann-Whitney şirurilor generate Hi,smax în condiţia ηs = 0

- 92 -