Teoria generală a sistemelor (dupa Ludwig vonBertalanffy)

este o teorie relativ nouă fondată de Ludwig von Bertalanffy având ca obiect sistemele, indiferent
de natura și tipul lor. Este o teorie a complexităților organizate, urmărind formularea principiilor,
legilor, conceptelor și modelelor sistemelor. T.G.S. este o disciplină științifică de sinteză, generală,
întemeiată pe o serie de discipline matematice cum sunt: teoria informației, teoria jocurilor
strategice, teoria deciziei, cercetarea operațională, teoria ecuațiilor diferențiale, teoria
probabilităților, topologia și algebra abstractă. Conceptele fundamentale
sunt: sistem, informație, entropie, finalitate, organizare, centralizare, interacțiune, izomorfism, inte
gralitate. Deși este o disciplină teoretică având ca obiect integralitatea sistemelor și se dezvoltă ca
o disciplină logico-matematică, teoria generală a sistemelor este aplicabilă empiric și aici mai ales
științelor tehnice. T.G.S. favorizează întregirea cunoașterii, transferă metode, principii și concepte
între discipline, introducând precizie matematică în cercetare. Datorită acestui potențial
gnoseologic și epistemologic a fost preluată în filozofia științei contemporane ca direcție de
cercetare care își propune integrarea domeniilor cunoașterii printr-o metodologie de
conceptualizare și cercetare, unificată la nivel înalt.

Pentru a analiza "inginereste" sistemele ecologice sunt necesare câteva notiuni fundamentale
de ecologie generala si de geografie fizica. Fara a intra în detalii, mentionam ca ingineria
mediului se bazeaza pe notiunea de sistem si pe conceptul sistemic (de unde si ecologia
sistemica). Dupa cum este cunoscut înca din anul 1932 savantul Ludwigvon Bertalanffy a
formulat teoria generala a sistemelor. El defineste si clarifica notiunile legate de "sistem".

Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente de diferite naturi, identice sau diferite, unite prin
conexiuni, interactiuni, în asa fel încât se realizeaza un întreg.

Semnificatia notiunii de sistem se refera la ordine, iar în ecologie, cu precadere la ordinea în

spatiu si în functionare a materiei vii.
Notiunea de sistem ne permite sa comparam într 343l1112d e ele cele mai diferite obiecte din
natura, chiar daca sunt nevii sau vii, ori care par a nu avea nimic comun unele cu altele, în natura
si în societatea omeneasca "toate" se constituie în sisteme.

Diversitatea atât de mare din natura, care aparent pare dezordonata, privita sistemic are
elemente indubitabile de ordonare. Chiar la modul general putem constata ca multitudinea
particulelor materiale nu sunt risipite si amestecate haotic, ci sunt grupate formând agregari de
complexitati diferite (Mohan, Gh., Ardelean, A., 1993). întreaga materie este organizata în
corpuri materiale, care au ca o caracteristica generala faptul ca fiecare dintre ele secomporta fata de
mediul ambiant în care se afla, ca un întreg, ca o unitate care îsi pastreaza individualitatea o
anumita perioada de timp. Organizarea în spatiu si timp a elementelor componente ale sistemului
reprezinta rezistentaacestuia care se opune fortelor perturbante, de regula din afara
sistemului, care tind sa-l dezorganizeze. Precizam faptul ca gradul de dezordine al unui sistem dat
este caracterizat de entropie, care, dupa cum este cunoscut, este omarime termodinamica ce ne
permite sa evaluam degradarea energiei unui sistem. Legat de energie si de legile termodinamicii se
vor face referiri detaliate pe parcursul lucrarii. Este interesant de amintit doar ca teoria generala
asistemelor este conceputa ca o teorie generala a organizarii.

Din compararea diferitelor sisteme se pot evidentia o serie de trasaturi care permit întelegerea
profunda a modului lor de organizare si de functionare, precum si al relatiilor existente între
acestea si mediul ambiant. Dinpunct de vedere al relatiilor sistemelor cu mediul, I.
Prigogine (1955) deosebeste trei categorii: l - sisteme izolate - cele care nu realizeaza
schimburi de materie si energie cu mediul ambiant; 2 - sisteme închise -cele care efectueaza
numai schimburi energetice cu mediul; 3 - sisteme deschise - cele care au cu mediul atât
schimburi energetice cât si materiale.

Complexitatea naturii, în general atât de diversa si aparent dezordonata, daca o privim

deci, sistemicsesizam de fapt o "unitate în diversitate". Lumea înconjuratoare ne apare astfel în
ideea generala ca "totul se leagacu totul", ca nimic nu este întâmplator, iar unitatea suprema
este integritatea biologica. Aceasta integritate este reprezentata de sistemele biologice, care sunt
sisteme deschise si în natura corespund unor trepte diferite de organizare, creând un "tablou
biologic" al lumii. Acest tablou ne arata unitatea lumii vii.

Dupa cum s-a mai precizat, fiecare sistem are o anumita structura si respectiv anumite functii.
Structura sistemului este data de forma sau arhitectonica sa, iar functia exprima relatiile sale în
întregul sau, relatii care pot defini o anumita functionare a sistemului. Comparativ cu sistemele
nebiologice (nevii), sistemele biologice prezinta o serie de caracteristici care s-au conturat de-a lungul
evolutiei lor îndelungate
 Teoria ecosistemica dupa Iurie Bronfenbrenner
Teoria ecologică a lui Bronfenbrenner ne permite să înțelegem influența mare a mediului în
dezvoltarea subiectului. ( Nu există nici o eroare. În acest caz , vorbim despre diferitele
medii în jurul individului și care influențează formarea individului).

Bronfenbrenner (1987) propune o perspectivă ecologică a dezvoltării comportamentului

uman.Această perspectivă vede mediul ecologic ca un set de structuri seriale și structurate pe
diferite niveluri,în cazul în care fiecare dintre aceste niveluri conține cealaltă. Bronfenbrenner
numește aceste niveluri microsistemul, The mesosystem, The exosystem și
macro. Microsistemul , un nivel imediat în care individul ( de obicei ,
de familie)se dezvoltă; mesosystem cuprinde interdependenta a două sau mai multe setări în
care persoana în curs de dezvoltare participă în mod activ; exosystem - l până la contexte mai
largi care nu includ persoana ca un subiect activ; în celedin urmă, macro- ce formă a culturii și
subcultura în care operează individul și toți indivizii în societatea lor. Bronfenbrenner (1987)
susține că formabilitatea unui sistem depinde de existența unor interconexiuni sociale între acest
sistem și altele. Toate nivelurile modelului ecologic propus depind pe unul de altul și, prin
urmare, necesită o participare comună a diferitelor contexte și de comunicare între ele.
Bronfenbrenner și Ceci (1994) s- au modificat teoria sa originală și prezintă o nouă concepție
asupra dezvoltării umane în teoria sa bio-ecologice.În cadrul acestei teorii, dezvoltarea este
concepută ca un fenomen de continuitate și schimbare a oamenilor bio-psihologice, ambele
grupuri și caracteristicile indivizilor. Elementul critic al acestui model este experiența care
include nu numai obiectiv , ci și pe cele care sunt în mod subiectiv cu experiență de
oameni care trăiesc în care proprietăți de mediu. Bronfenbrenner și Ceci (1994) susțin că, în
cursul vieții, dezvoltarea are loc prin procese din ce în ce mai complexe într - un organism activ
bio-psihologic. Prin urmare , dezvoltarea este un proces care derivă din caracteristicile
oamenilor (inclusiv genetice) și mediul înconjurător, atât imediate cât și de la distanță și într -
un proces continuu de schimbări care au loc în ea în timp. Modelul teoretic este
denumit pentru ca un model de proces-person-context-Time (PPCT).
Belsky (1980) a revenit la modelul original al Bronfenbrenner și aplicat la
abuzul asupra copiilor. La aplicarea Belsky, familia a reprezentat microsistemul; iar
autorul a susținut că , în acest model de nivel cel mai intim imediata vecinătate se află și care
are acces redus la individ. Microsistemul se referă cele mai apropiate relații ale persoanei și
familiei, este setarea care face acest context imediat. Ea poate funcționa ca un context eficient
și pozitiv al dezvoltării umane sau ea poate juca un rol distructiv sau perturbator al acestei
evoluții (Bronfenbrenner, 1987). Lumea muncii, cartier, relații și servicii sociale informale
constiturían la exosystem, și valorile culturale și sistemele de credințe sunt încorporate în
 macro. Așa cum am menționat, pentru Belsky (1980) exosystem este al doilea nivel și este
compus din cea mai apropiată comunitate după familie. Aceasta include instituțiilede mediere
între nivelurile de cultură și individ:școală, biserică, mass - media, instituții de agrement și
agențiile de securitate. Școala este un loc important în mediul tinerilor; ele rămân o mare parte
din timpul lor în acest loc, ceea ce contribuie la dezvoltarea lor intelectuală, emoțională și
socială.Macrosystem include mediul ecologic se întinde mult dincolo de situația
imediată care afectează persoana. Acesta este cel mai larg și se referă la formele de
organizare socială context, sistemele de credințe și stiluri de viață care predomină într - o
cultură sau subcultură (Belsky, 1980; Bronfenbrenner, 1987). La acest nivel acesta se
consideră că persoana este profund afectată de evenimente în care persoana nu este chiar
prezent.Integrarea în societate face parte din aculturalizarea indivizilor față de instituții
convenționale, norme și obiceiuri (Angenent & Man, 1996). Laumann-Billings și Emery
(1998) a folosit modelul ecologic pentru a analiza cauzele și consecințele relațiilor familiale
abuzive și a stabilit familia ca contextul cel mai apropiat. Contextul ecologic mai larg a constituit
calitățile comunității în care este implicată familia, cum ar fi sărăcia, lipsa serviciilor, violență,
dezorganizare socială, lipsa identității în rândul membrilor săi, precum și lipsa coeziune în
ea. La rândul său, contextul socio - cultural a fost format de valorile și credințele culturale. În
studiul de fațăne -a reveni la modelul ecologic aplicat de Belsky (1980) la
abuzul asupra copiilor. În acest model, Belsky propune aceleași sisteme pe care
Bronfenbrenner, dar definite în mod diferit. În conformitate la Belsky (1980) , relațiile din cadrul
familiei constituie cel mai aproape și sistemul de link - ul cel mai imediat în care copiii, pe care îl
numește microsistemelor operează. Districtul și școală sunt contexte importante pentru copii,
darele sunt un alt nivel de interacțiune, pe care îl numește exosystem și în cele din urmă,
Belsky consideră că cultura este macro..

REȚELELE SOCIALE ÎN MODEL ECOLOGICE

DEZVOLTAREA UMANĂ
Modelul ecologic al dezvoltării umane Bronfenbrenner (1979), denumit
de Ripoll (1988, 1992), printre altele, acesta oferă o înțelegere a interacțiunii continuă și
complexă a persoanelor cu mediul lor mai mult sau mai puțin imediate, care integrează
structura și dinamica rețelelor sociale și a tranzacțiilor suport generateîn aceasta.
Bronfenbrenner mediului ca concepe un set de structuri seriale. nivel
cel mai intim al acestor structuri este format de mediul imediat ce conține
persoana în curs de dezvoltare, numit MICROSYSTEMS (familie, școală sau de muncă,
cartier ...). La nivelul următor relațiile dintre aceste împrejurimile imediate ale persoanei,
care ar sta la mesosystem sunt localizate. La a treia setări la nivel în cazul în care
persoanarespectivă nu este prezentă , ci este influențată de acestea sunt exosystem nivel. Și
la un al patrulea nivel factori socio - economice și culturale de tip macro, care constituie macro,
Garbarino (1983) plasează rețelele sociale în mesosystem definite de
Bronfenbrenner sunt localizate. rețele sociale din acest punct de vedere s- ar fi format din
interconexiunile diferitelor microsisteme (familie, vecini, prieteni, compaaeeros de lucru ...
A se vedea figura 1.
Modelul ecologic este un instrument conceptual pentru integrarea cunoștințelor, examinează -
le cu o anumită perspectivă, dezvoltarea unor noi ipoteze și să ofere cadru teoretic care să
dezvolte strategii de intervenție în comunitate (Caron, 1992).Baza pe care
Bronfenbrenner a scris teoria dezvoltării umane sunt în lucrări. Freud, Lewin, GH Mead,
Vigosky, Otto Rank, Piaget, Fisher ... deși era propria sa experiență personală și profesională,
așa cum s-a descris în cartea sa, pe care l -au determinat să ia în considerare importanța
contextului social și din față fenomenologiei cercetarea experimentală și testele
psihometrice.cercetarea interculturală a făcut el reflecta asupra capacității umane de adaptare,
toleranță și creareade ecologiile în care trăiește și se dezvoltă.
Ecologizarea intervenția comunitară are ca scopsă lucreze interacțiunea persoanei și mediul
lor.Persoana este văzută în dezvoltarea constantă și este concepută ca o schimbare de durată
în modulîn care o persoană percepe mediul său și este legat de acesta.
Diferitele medii definite în modelul ecologic sunt ele însele sisteme, funcționând ca atare, în
care ființa umană este un element. În cadrul acestor sisteme, aspectele fizice (locuințe, o
setare de cartier, zgomot ...) sunt , de asemenea , interactioneaza elemente care trebuie
luate în considerare în cadrul intervenției de evaluare și de comunitate.
Modelele descriu procesele de ecosisteme adaptive și maladaptative ale oamenilor
și a factorilor situationali și individuali care mediază aceste procese. Aportul Dohrenwend
(1974, 1978) abordări pentru înțelegerea proceselor ecosistemului neadaptare. Acest
autor a dezvoltat un model conceptual de neadaptare , care se bazează pe conceptul de "stres
psihologic", și nu neapărat psihopatologice, în comparație cu evenimente stresante de viata. Ea
a constatat , de asemenea , "creștere psihologică ca un posibil rezultat al reacției la stres"
(Dohrenwend și Dohrenwend, 1974). Ea , de asemenea , definit factori situaționali ca predictori
ai moderatori de adaptare stres, resursele materiale și prezența și o rețea de rețele sociale. Un
concept cu implicații importante pentru sprijinul social și factorii psihologici ca, aspirații, valori și
abilități personale.Caron (1992) integrează principiile Dohrenwend în perspectiva ecosistemului
și descrie factorii care pot varia de adaptare a proceselor de oameni.Acestea sunt:
Calitatea microsistemelor.exploatarea corectă a microsistemelor. Stabilitatea microsistemelor.
Competențe și abilități necesare roluri microsisteme,abilități cognitive și stima de sine,
predispoziții biologice.
În cazul în care vom reflecta asupra principiilor de mai sus care le aplică pentru diferiți utilizatori
 Grupuri de servicii sociale și contexte marginale, putem înțelege de procesele dezadaptative și
adaptive în perspectivă a ecosistemului , care le - au generat. Perspectiva ecosistemului ne
permitesă înțelegem interacțiunile dintre microsisteme de oameni și, prin
urmare, în cazul în care apar și modul în care rețelele sociale de sprijin, modulîn care
acestea funcționează și ce rol putem juca profesioniști și cu ei (Garbarino, 1985).

Villalba Quesada, Cristina rețelele sociale. Un concept cu implicatii importante pentru

comunitaria.Intervencion de interventie psiho - social. Revista egalității și calitatea vieții. 1993. Vol
2.Spania: Colegiul Oficial al Psihologilor din Madrid, 2003. Pp 8-9.

Fig. 1
 Analiza teoriilor de referinta:

1)Teoria generala a sistemelor(dupa Ludwig vonBertalanffy);

2)Teoria Ecosistemica(dupa Iurie Bronfenbrenner)