Sunteți pe pagina 1din 34

1.

Definirea sistemului
Prima definitie a notiunii de ”sistem” a fost data de Aristotel, care afirma faptul ca
”intregul este mai mult decat suma partilor componente”.

Biologul german Ludwig von Berthalanffy defineste sistemul ca: ”o reuniune de


elemente interdependente care actioneaza impreuna in vederea realizarii unui obiectiv
comun, prin utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, informationale, energetice
si umane”. Obiectele, fenomenele, proprietatile si procesele, indiferent de natura lor,
pot fi considerate drept sisteme careposeda o anumita structura in masura in care ele
reprezinta un intreg ale carui elemente se afla in relatii logic determinate unele fata de
altele si poseda, astfel, insusiri ireductibile la elemente sau la relatii.

Astfel, sistemul ar putea fi definit, in mod cu totul general, ca fiind o multime de


elemente care se regasesc intr-o legatura organizata si intre care se stabilesc relatii
dinamice. Analizand cele prezentate pana acum, putem concluziona ca sistemul este
un ansamblu de elemente in interactiune, care constituie un intreg organizat, cu
proprietati specifice si functii proprii, deosebite de ale elementelor care il compun, o
formatiune distincta si relativ autonoma in raport cu mediul inconjurator si care poate
fi identificat in orice domeniu (fizic, biologic, social etc.).

2. Caracterul interdisciplinar al sistemelor de productie


Principalele discipline cu care teoria sistemelor de productie are puternice onexiuni
sunt:
*Cercetarea operationala *Cibernetica economica
*Informatica *Simularea
*Teoria deciziilor *Psiho-sociologia organizarii
Cercetarea operationala - are ca obiect de studiu optimizarea luarii deciziilor in
problemele de organizare si de conducere a unitatilor agricole la diferite niveluri,
utilizand in acest scop modelarea matematica. Modelele rezultate trebuie sa descrie cat
mai exact realitatea, pentru ca deciziile luate pe baza lor, in noul sistem proiectat, sa
fie eficiente. Prin metodele si tehnicile de modelare si de rezolvare a unor probleme
din domenii specifice activitatii intreprinderilor, puse la dispozitia teoriei sistemelor,
cercetarea operationala constituie un instrument de baza.
Un element esential al teoriei sistemelor il constituie utilizarea unor metode si
tehnici ale teoriei deciziilor si logicii decizionale in investigarea sistemului existent, in
identificarea mecanismului informational decizional, precum si in luarea unor decizii
eficiente privind proiectarea noului sistem.
Cibernetica este stiinta care se ocupa cu studiul conducerii si reglarii sistemelor
complexe, avand un pronuntat caracter teoretic, dar care cuprinde discipline
specializare in obligatii, cum ar fi: cibernetica tehnica, cibernetica economica,
biocibernetica etc.
Psiho-sociologia organizarii abordeaza in principal influenta factorilor
psihologici si sociologici in comportamentul decizional. Luarea deciziilor depinde nu
3. Structura unui sistem
Structura unui sistem este elementul invariabil al acestuia, cel care asigura o
ordine relativ stabila. Structura devine importanta pentru legatura ei cu conceptul de
functie, cu care se determina reciproc. La organismele vii, ca sisteme complexe, se
afla in permanent echilibru cu mediul, avand capacitatea de autoreglare sau
hemostaza.
Structura desemneaza modul de organizare a interactiunilor, principalele relatii
dintre elementele unui sistem, care determina functionalitatea acestuia. Structura pune
in evidenta termenii constitutivi ai sistemului, pe baza carora se delimiteaza de
celelalte sisteme. In acest sens, structura reprezinta atat o modalitate de organizare a
sistemului, cat si continutul sau relativ stabil si invariabil, care determina intregul sau
comportament in raport cu mediul inconjurator. Structura este proprie tuturor
sistemelor materiale si ideale, de la cele mai simple pana la cele mai complexe. Fara o
singura componenta, element, parte din sistem, nu se mai poate vorbi de existenta lui.
Intelegerea categoriei de structura presupune cu necesitate cunoasterea
categoriei de element, deoarece orice sistem este constituit din elemente si poseda o
structura. Elementele sunt parti constitutive ale sistemului respectiv.

4. Caracteristicile sistemului
Orice sistem are caracteristici proprii cu delimitari precise: se cunosc
elementele componente si relatiile dintre ele, o evolutie in timp si spatiu fiind in
stransa legatura cu mediul inconjurator. Legatura cu mediul se realizeaza prin una sau
mai multe intrari si iesiri. Intrarile sunt conexiunile prin care mediul exterior
actioneaza asupra sistemului, iar iesirile sunt conexiunile prin care sistemul actioneaza
asupra altor sisteme din mediul inconjurator.
Alta caracteristica a sistemului este mentinerea in stare de functionare
adecvata, in asa fel incat obiectivul sa fie atins. Fiecare element poate avea o
functionare intre anumite limite admisibile pentru intregul sistem. Interactiunea cu
mediul are o influenta hotaratoare asupra sistemului: daca limitele sunt depasite, nu se
poate actiona conform cerintelor stabilite, sistemul nu-si mai pastreaza starea de
echilibru normala, functionarea lui se abate de la obiectivul propus si, adesea, aceste
tulburari duc la distrugerea sistemului.
Alte caracteristici:
_stabilitate
_capacitatea acelorasi elemente de a se structura in mod diferit si a unor elemente
diferite de a genera structuri similare
_influenta avtiva a structurii asupra elementelor si asupra transformarilor calitative ale
obiectivelor si proceselor
_integritatea – coerenta dintre elemente
_ierarhizarea si autoorganizarea
5. Clasificarea sistemelor
Dupa gradul de coeziune:
_sisteme sumative – se caracterizeaza prin aceea ca, interactiunile intre
elementele lor componente fiind slabe, ele nu dobandesc o stabilitate proprie, relativ
independenta fata de componentele lor si nici capacitatea de a restabili interactiunea
acestora in cazul alterarii lor.
_sisteme integrale – se constituie pe baza legaturilor interne, a unor interactiuni
puternice intre elementele componente, alcatuind unitati functionale autonome,
insusirile specifice intregului devenind mult mai evidente.

Dupa raportul dintre sistem si mediul ambiant:


_sisteme inchise – sunt acelea ale caror interactiuni cu mediul nu le provoaca
modificari de substanta sau de functionalitate.
_sisteme deschise – le sunt proprii interactiunile cu mediul ambiant in cadrul
carora se produce un schimb permanent nu numai de energie si de informatii, dar si de
substanta si activitati.

Dupa geneza:
_sisteme naturale – aparute ca urmare a evolutiei natural-istorice
_sisteme artificiale – create prin activitatea materiala si spirituala a oamenilor

Dupa posibilitatea de prevedere:


_sisteme simple – pot fi analizate in ansamblul lor si pot fi integral descrise
_sisteme complexe – pot fi descrise complet, insa cu dificultate
_sisteme extrem de complexe – de cele mai multe ori, nu pot fi descrise
integral

Dupa capacitatea de schimbare:


_sisteme cu autoreglare – care nu-si schimba structura interna in mod substantial
_sisteme cu autoorganizare – se adapteaza la mediul exterior schimbandu-si structura
_sisteme cu autoinstruire – isi pot schimba criteriile si regulile de adaptare a solutiilor
6. Principiile abordarii sistemelor de mare complexitate
_complexitatea – este generata de varietatea de factori aferenti sistemului si complica
observarea si intelegerea acestuia de catre om
_aspectul structural al sistemului joaca un rol important in comportarea sa
_cunoasterea structurii sistemului reprezinta dificultati care cresc odata cu cresterea
numarului de elemente si de relatiile dintre acestea
_cunoasterea sistemului poate fi imbunatatita prin modelare, intrucat modelul implica
o structura care poate da mai multe informatii asupra complexitatii sistemului insusi
_in studierea unui sistem complex, computerul devine indispensabil, dar acesta nu
paote rezolva singur toate problemele, el doar asista omul in activitatea de analiza si
decizie. _obtinerea unui model al structurii unui sistem complex este justificata chiar
si numai prin buna intelegere a acestuia, dobandita pe durata modelarii, precum si prin
experienta care poate fi utilizata la analiza acestor sisteme
7. Comportarea sistemelor
Comportarea sistemului poate fi definita ca fiind totalitatea actiunilor pe care le
intreprinde sistemul. Orice sistem cu autoreglare are o functie care exprima finalitatea
lui, iar eficienta oricarei comportari se masoara prin orientarea comportarii conform
scopului urmarit.
Sistemele deschise sunt un rezultat al intrarilor si iesirilor, al influentelor dinspre si
catre mediul exterior si al proceselor interne, sisteme dinamice.

Caracteristicile sistemelor deschise sunt:


_integrarea – este coerenta dintre elementele sistemului, astfel incat functionarea lor
normala nu este posibila decat in cadrul intregului din care fac parte
_dinamismul – este schimbarea continua, dezvoltarea, evolutia sau involutia in timp
_ierarhizarea – exprima modul de agregare a sistemelor dupa cum intre ele exista
raporturi de subordonare sau supraordonare
_reglarea este procesul prin care iesirile se mentin intr-o anumita masura dependente
de intrari
_autoreglarea – este actiunea iesirii asupra intrarii
_adaptabilitatea si stabilitatea – exprima capacitatea sistemului de a se adapta continuu
mediului, fiind si stabil intre anumite limite
_finalitatea – este orientare permanenta a sistemului catre un anumit scop

8. Agricultura si sistemul agricol


Sistemul de productie in agricultura reprezinta un ansamblu de sectoare,
tehnologii, masini si agregate tehnologice, in care solul este folosit ca principala
resursa de productie pentru culturile agricole, pomicole, viticole, legumicole, floricole,
cat si pentru cresterea animalelor.
Agricultura ca domeniu de activitate si sector primar al economiei presupune
cultivarea plantelor si cresterea animalelor pentru obtinerea produselor agroalimentare
necesare in primul rand hranei umane. In acelasi timp, agricultura este considerata a fi
ramura distincta, dar si importanta a economiei, deci parte a sistemului economic
national sau mondial.
Prin urmare, agricultura trebuie sa se supuna oricaror reguli, obiective si
institutii ce guverneaza sistemul economic in ansamblul sau, in cadrul caruia se
regaseste, intrucat ea insasi reprezinta un sistem distinct interconectat la celelalte
subsisteme din economie.
9. Sisteme agricole conventionale
Sisteme naturale – hrana se procura direct din natura de catre grupuri de
culegatori si vanatori care, in limita unui teritoriu, se miscau continuu, pendulatoriu
sau circular, in functie de sezon sau anotimp si de animilul vanat
Agroecosisteme complexe:
_agricultura incipienta: presupune orientare unei parti a populatiei catre cultivarea
plantelor ca urmare a inventarii plugului. Liniile generale parcurse au fost: defrisarea
vegetatiei lemnoase, destelenirea terenurilor si cultivarea plantelor agricole timp de 1-
2 anipe aceeasi suprafata, abandonarea terenurilor cultivate pentru refacerea fertilitatii
solului timp de 6-20 ani
_agricultura mixta primitiva: animalele domestice sunt folosite pentru productie, iar
erbivorele mari (caii, boii si bivolii) pentru tractiune
_agricultura tradidionala: cerealele devin dominante in structura culturilor, se aplica
asolamentul, animalele domestice sunt folosite si pentru producerea de ingrasaminte
_agricultura industrializata: este rezultatul direct si nemijlocit al revolutiei industriale
care, in plan tehnic, a adoptat forta mecanica, iar in plan demografic a condus la o
explozie a populatiei. A presupus urmatoarele actiuni: utilizarea combustibililior fosili
ca sursa suplimentara de energie, adopta pe scara larga mecanizarea, ingrasamintele
chimice si pesticidele, insectofungicidele etc.

10. Criterii ecologice alternative ale sistemelor

Alternativele la agricultura intensiva sunt aduse de ecologie si au ca principala cale de


urmarit respectarea mediului inconjurator. Aceste tipuri de agricultura pot fi definite
astfel:

Agricultura rationala – vizeaza ameliorarea practicilor actuale prin limitarea folosirii


ingrasamintelor si pesticidelor, dar cu mentinerea randamentelor la cote ridicate.
Agricultura integrata – obiectivul este obtinerea de alimente de calitate folosind
tehnici de productie care favorizeaza mecanismele naturale de reglare si impune luarea
in calcul a asolamentelor regionale.

Agricultura biologica – se caracterizeaza prin refuzul de a utiliza ingrasamintele


minerale solubile si a pesticidelor de sinteza

Agricultura ecologica – presupune obtinerea de produse agricole exclusiv pe cale


naturala si acorda o atentie deosebita protectiei mediului.

Permacultura – se bazeaza pe traditia agricola din zona

Agricultura durabila – urmareste conservarea resurselor naturale si protectia mediului,


sporirea sanatatii publice si producerea unor cantitati de hrana adecvate si profitabile
pentru fermieri
11. Criterii dupa performanta sistemelor

Individualizarea fiecarui sistem agricol se face pe baza unor caracteristici specifice ce


definesc elemente comune sistemelor in ansamblul lor, indiferent de gradul de
performanta sau evolutie atins.

Dezvoltarea si modernizarea agriculturii determina adancirea diviziunii muncii, a


specializarii si, implicit, aparitia si manifestarea unor sisteme agricole noi, alternative
la cele existente in prezent.

Toate sistemele agricole pun in ecuatia evolutiei lor viitoare acelasi criteriu suprem:
sanatatea omului. Acest criteriu presupune realizarea a doua obiective: securitatea
alimentara si protectia mediului.

Fiecare sistem agricol abordeaza diferentiat aceste deziderate majore in functie de o


multitudine de factori, cum ar fi:

_gradul de dezvoltare general al economiei


_abundenta, calitatea si accesibilitatea resurselor din agricultura
_relatiile si structurile de productie
_puterea de absorbtie a consumatorilor
_nivelul de civilizatie

12. Agricultura traditionala sau familiala

Se bazeaza exclusiv pe transformarea energiei luminoase in energie chimica prin


captarea razelor solare in procesul de fotosinteza.
Productia obtinuta in sistemul agricol traditional este destinata cu deosebire
consumului familiei de agricultori, iar eficienta economica de ansamblu este extrem de
redusa. Din aceasta cauza, sistemul este vulnerabil la presiunile exercitate de mediul
inconjurator si se adapteaza greu la cerintele pietei. In fapt, intr-un mediu economic
ostil, sistemul isi reduce la minim fluxurile comerciale cu mediul extern

Este considerata traditionala deoarece mentine si perfectioneaza tehnici, tehnologii si


cunostinte mai vechi, parte din ele cu radacini ce se pierd in istorie. Este concentrata
pe gospodarii de agricultori, gospodarii ce au ca pivot central familia, ceea ce a
determinat adoptarea termenului de ”agricultura familiala”.

Impunerea acestei denumiri nu determina riscul distorsionarii primului termen,


intrucat familia de agricultori este considerata traditionala si conservatoare si
perpetueaza de la o generatie la alta experiente, proprietati funciare, animale, inventar
agricol, foarte putin modificate, cadimensiune si prformante, in timp.
13. Agricultura intensiva sau industriala
Agricultura moderna, intensiva, este opusul, dar si alternativa la cea
traditionala. Presupune folosirea suprafetelor agricole mari, ceea ce permite aplicarea
unei rotatii stiintifice a culturilor. Acest sistem reclama intrari masive de energii
comerciale si mecanizarea diversificata, de inalt nivel tehnic si tehnologic. Beneficiaza
de aportul stiintei in toate segmentele de activitate. Structura culturilor este foarte
variata, procesele tehnologice sunt diversificate, specialistii poseda inalte cunostinte
de specialitate, dar si economice, fapt ce da posibilitatea practicarii unui management
performant si, in plus, aplicarea marketingului in toate relatiile de piata.

Eficienta sistemului trebuie judecata in functie de 2 criterii distincte:


_gradul de asigurare a securitatii alimentare
_nivelul veniturilor in raport cu cel al cheltuielilor

In ceea ce priveste eficienta productiei din agricultura industriala, rezultatele


sunt ceva mai complicate, astfel:
_randamentele superioare si preturile inalte determinate de cotele ridicate ale cererii de
pe piata produselor agricole sunt puncte de sprijin de necontestat care garanteaza
obtinerea de profit
_agricultura cu relatiile sale de piata, cu ramurile regionale din amonte sau aval de ea
este puternic si grav deposedata de o parte din venitul net realizat

14. Agricultura biologica sau organica


Este o alternativa moderna de dezvoltare a agriculturii traditionale si de
adaptare a agriculturii industriale.
Acest tip de agricultura este rezultatul simbolic intre cultura plantelor si cresterea
animalelor si are ca scop stimulare activitatilor biologice pentru refacerea fertilitatii
naturale a solului prin descompunerea resurselor organice provenite din fermele
animale, precum si obtinerea de produse agroalimentare cu un continut ridicat in
substante cu rol biologic activ, pentru a nu se prejudicia sanatatea omului si echilibrul
din mediul inconjurator.
Agricultura biologica a adaptat un mic model de dezvoltare, fundamentat de
”legile vietii”, ale caror coordonate sunt:

_solul este un organism viu


_un organism viu, oricat de simplu ar fi, este totusi mai complicat decat un calculator
electronic
_exista, inca, multe procese biologice pe care omul nu le cunoaste, dar o serie de
observatii practice apreciate de multe ori empiric, pot fi folosite cu rezultate bune
_interventiile intr-un proces biologic au repercusiuni in intregul sistem
_introducerea in ciclul biologic a unor substante chimice obtinute industrial pot sa aiba
efecte periculoase asupra vietuitoarelor
_unele tehnici traditionale nu sunt daunatoare pentru mediul ambiant
15. Permacultura
Permacultura sau ”agricultura cu fata umana” are drept obiectiv ameliorarea
productiei pe timo indelungat, cu un consum de energie redus. In acelasi timp, ea
incurajeaza diversificarea speciilor, integrarea agriculturii cu zootehnia, amenajarea
padurilor si ingineria peisajelor. Acest sistem agricol se bazeaza pe:
_traditia agricola din zona
_utilizarea ingrasamintelor naturale
_promovarea diversitatii biologice a plantelor cu rol alimentar
_respingerea totala a ingrasamintelor chimice si pesticidelor

Metodele permaculturii:
_rasadirea semintelor sa se realizeze in sezonul in care acestea ar creste in mod
natural
_pamantul nu trebuie arat niciodata dar, in compensare, se mentine moale si acoperit
in permanenta cu trifoi alb
_se exclude folosirea erbicidelor in combaterea bucuienilor. In schimb, se
administreaza un amestec de trifoi si paie de orez si orz in combinatie cu rotatia
stiintifica a culturilor

Complexitatea si severitatea crizelor de mediu si a crizelor economice fac necesara


adoptarea unei serii de optiuni viabil, printre care:
_reducere, refolosire, reciclare
_folositi munca si calitatea de preferat pe materiale si tehnologii
_constructiile sa fie concepute tinandu-se seama de durabilitate si reparabilitate
_utilizarea resurselor regenerabile oricand si oriunde este posibil

16. Agricultura durabila

Se caracterizeaza prin urmatoarele:

_preocuparea permanenta pentru conservarea resurselor naturale si protectia mediului


ca o conditie esentiala pentru dezvoltarea actualei generatii si a generatiilor viitoare
_armonia cu natura a mediului antropic ca principal deziderat al activitatilor
intreprinse de om
_asigurarea securitatii alimentare, prin producerea unor cantitati de hrana adecvate din
punct de vedere cantitativ si calitativ
_preocuparea mentru sporirea sanatatii publice prin asigurarea unui mediu si a unei
hrane nepoluate
_asigurarea unei bunastari sociale si cresterea calitatii vietii
_asigurarea profitabilitatii activitatii fermierului pentru impulsionarea acestei activitati
_preocuparea pentru asigurarea unui echilibru al costurilor
Drumul ce se vrea a fi urmat de agricultura acestui secol este trasat de urmatoarele
puncte din cadrul ”Agendei 21”:

_politica agrara, planificarea si dezvoltarea programelor integrate


_participarea populatiei si stimularea dezvoltarii resurselor umane, in scopul
dezvoltarii durabile a agriculturii
_imbunatatirea fluxurilor de productie si a sistemelor de productie in agricultura
_intertinerea si protectia solului, baza pentru dezvoltarea durabila a tarii
_o nutritie durabila a plantelor pentru cresterea productiei alimentare
_protectia plantelor in agricultura
_ameliorarea plantelor in agricultura
_conservarea si durabilitatea resurselor
_utilizarea biotehnologiilor tolerate de mediu
_protectia resurselor naturale: apa si sol
_conservarea biodiversitatii si a frumusetilor tarii
_Stimularea unei dezvoltari durabile a producerii si consumului energetic
_utilizarea energiei locale pentru cresterea productivitatii
_stimularea unei dezvoltari durabile cu ajutorul comertului
_stimularea dezvoltarii unor asezaminte durabile
_intarirea rolului taranimii
_intarirea rolului stiintei si tehnicii
_stimularea constiintei publice
_Probleme specifice ridicate de utilizarea reziduurilor de ferma
_dezvoltarea economiei durabile in zone de munte

17. Agricultura integrata

Principiile care guverneaza agricultura integrata sunt comparative cu cele din


agricultura durabila si cea biologica:

_grija pentru mentinerea si protectia humusului si a unei activitati microbiene ridicate


in sol
_diminuarea reziduurilor din sol si din produsele obtinute de pe acestea
_efectuarea lucrarilor solului la momentul optim si de calitate
_supravegherea si analiza elementelor de microclimat in cadrul terenului cultivat
_cultivarea de soiuri de mare randament adaptate conditiilor date de mediu,
optimizandu-se raportul calitate-cantitate
_realizarea de asolamente
_grija pentru sanatatea cultivatorilor si a consumatorilor
_rationalizarea fertilizarii si irigarilor
_aplicarea de tehnologii ecologice
18. Agricultura ecologica
Poate fi definita ca o stiinta agricola speciala care se ocupa cu studiul sitematic
al structurilor materiale si functionale ale sistemelor agricole si cu proiectarea
agroecosistemelor capabile de a asigura, timp indelungat, nevoile umane de hrana,
imbracaminte si de locuit pe seama resurselor materiale, energetice si informationale
proprii, fara a dauna potentialului lor ecologic, economic si uman.
Principalele caracteristici ale sistemului agricol ecologic:
_functioneaza pe principii sistemice, in cadrul lui integrandu-se productia vegetala cu
cea animala
_grija pentru mentinerea si regenerarea resurselor necesare productiei agricole,
precum si asigurarea unei fertilitati ridicate a pamantului ca principal mijloc de
productie
_armonizarea completa a activitatii si necesitatilor omului cu viata animalelor,
plantelor si solului
_realizarea de ecosisteme complexe bazate pe biodiversitate
_cunoasterea biologiei plantelor cultivate si a relatiilor acestora cu mediul ambiantca
baza a aplicarii tehnologiilor ecologice care cuprinde si masuri agrotehnice clasice:
asolamente, culturi mixte, ingrasaminte verzi, irigatii, mecanizarea dupa criterii
agrobiologice
_alegerea unor soiuri rezistente genetic la boli si daunatori, selectia severa a
materialului semincer si roditor
_excluderea pe cat posibil a masurilor de combatere a bolilor si daunatorilor cu
mijloace externe ecosistemului, de aceea prevenirea si combaterea parazitilor se
realizeaza cu ajutorul antagonistilor naturali
19. Sistemul agricol – definire, elemente componente
Sistemul agricol poate fi definit ca un grup de elemente intre care se stabileste
un ansamblu de relatii. Se poate spune, deci, ca structura sistemului agricol este data
atat de numarul elementelor ce formeaza sistemul, cat si de conexiunile dintre acestea.
Elementele sunt parti considerate ca fiind cele mai simple si care nu se mai
analizeaza sau detaliaza pentru ca nu mai este necesar sau posibil. In general, sunt
reprezentate de indivizi, obiecte ale muncii, masini si tractoare agricole sau alte unitati
de profil agricol.
Alegerea elementelor ce compun sistemul depinde de optica sub care urmeaza
sa fie analizat si de intentiile specialistului, care va trebui sa defineasca granitele
sistemului pe care si-l propune spre studiu.
Un sistem comunica cu mediul sau prin intermediul variabilelor de intrare sau
de iesire. Anumite intrari pot fi considerate ca perturbatii care modifica starea unor
elemente ale sistemului.
Categoria elementelor de intrare care poate modifica starea unui sistem se
numeste comanda sistemului. Sistemul comandat este compus dintr-un centru de
comanda numit subsistemul conducator si dintr-un subsistem comandat numit condus.
O forma particulara de comanda a unui sistem o reprezinta reglarea care, pentru un
centru de comanda, inseamna a proceda astfel incat functionarea unui subsistem
comandat sa conduca spre o anumita stare voita, adica la atingerea obiectivelor fixate.

20. Aplicarea notiunii de sistem la exploatatia agricola

Exploatatia agricola este un sistem compus din elemente diferite. Privita ca sistem
economic, intreprinderea cuprinde urmatoarele elemente:

_tot personalul, caracterizat prin diverse variabile de stare cum sunt: sexul, varsta,
calificarea, functia.
_mojloacele materiale: masini, utilaje, instalatii pentru care bilantul contabil retine
doua variabile de stare (valoarea si categoria de imobilizare), natura echipamentului,
puterea instalata sau capacitatea de productie
_drepturile, obligatiile si mijloacele financiare ale exploatatiei care sunt cuprinse in
bilant sub forma valorica si se refera la dreptul de proprietate asupra altor societati sub
forma actiunilor detinute, a creantelor si a lichiditatilor in banca sau in casa
_materiile prime, produsele finite, semifabricatele sau in curs de fabricatie care se
gasesc in bilant dub denumirea de valori de exploatatie

21. Functionarea exploatatiei ca sistem

Ca orice sistem, exploatatia agricola functioneaza atunci cand a avut loc transformarea
elementelor sale. O transformare este cunoscuta sub numele de proces de productie.

Transformarea productiva este, de fapt, ceea ce se numeste proces de productie.


Generalizand, se poate spune ca aceasta reprezinta totalitatea activitatilor desfasurate
cu ajutorul mijloacelor de munca si proceselor naturale care au loc in legatura cu
transformarea obiectelor muncii in produse finite.

Procesul de productie cuprinde doua laturi distincte:

_procesul tehnologic – reprezinta transformarea directa, cantitativa si calitativa a


obiectelor muncii prin modificarea formelor, dimensiunilor, compozitiei chimice sau
structurii interne si dispozitiei spatiale a acestora
_procesul de munca – reprezinta activitatea executantului in sfera productiei sau
indeplinirea unei functii in sfera neproductiva.
22. Principiile sistemelor de productie

_principiul coordonabilitatii – arata ca reglarea centralizata a unui sistem complex nu


este avantajoasa, datorita numeroaselor procese care trebuie reglate, contradictiilor si
neliniaritatilor lor
_principiul incompatibilitatii – arata ca, cu cat complexitatea sistemului este mai mare,
cu atat scade posibilitatea de a-l descrie in mod riguros, pana la un nivel dincolo de
care precizia si relevanta se exclud reciproc
_principiul optimalitatii – arata daca un subsistem al unui sistem complex nu mai este
optimal. Pentru a putea respecta acest principiu, subsistemele trebuie uneori sa-si
sacrifice optimalitatea ideala, pe care ar putea-o atinge in cazul in care ar fi izolate
_principiul de incertitudine – arata ca, intr-un sistem complex, compus din mai multe
subsisteme interconectate, starea unui subsistem si interactiunea lui cu celelalte
subsisteme pot fi simultan determinate numai pana la un anumit grad de acuratete.
Principiul acesta arata ca este imposibil sa scoti un element din sistemul din care face
parte si sa il studiezi separat.

23. Exploatatia agricola – sistem tehnico-economic social complex

Prin structura si functionalitate, exploatatia agricola poate fi considerata ca un sistem.


Abordarea acesteia intr-o viziune sistemica asigura intelegerea mecanismului sau de
functionare si gasirea celor mai adecvate metode pentru mentinerea sistemului intr-un
echilibru functional

Vectorul ”intrari” cuprinde:

_fluxul materialului biologic (seminte, material de plantat, pui de o zi etc.)


_fluxul diferitelor materiale (carburanti, apa, energie, ingrasaminte chimice, pesticide,
furaje etc.)
_fluxul fortei de munca specializata
_fluxul actiunii diferitelor masini (utilaje, instalatii etc.)

Vectorul ”iesiri” cuprinde:

_fluxul produselor agricole principale (cartofi, sfecla, grau, oua, lapte, carne, pui de o
zi etc.)
_fluxul produselor agricole secundare (paie, colete, fulgi, dejectii)
_fluxul serviciilor cu caracter agricol
_fluxul profiturilor sau pierderilor
_fluxul informatiilor de iesire
24. Componentele sistemului ”exploatatie agricola”

In agricultura, componentele structurale ale unui sistem sunt:

_elementele sistemului – reprezinta parti ale sistemului cu functiuni bine precizate,


care pot fi descompuse in componente a caror disociere nu mai este rationala sub
aspect functional
_variabile ale elementelor – reprezinta marimi ce caracterizeaza elementele
componente ale sistemului, ce pot lua diferite dimensiuni, in functie de resursele
disponibile, nivelul factorilor alocati, influentele unor factori biologici etc.
_parametrii – constituie parti ale sistemului care, intr-un interval de timp, nu sufera
schimbari sau acestea sunt foarte mici. In aceste conditii, marimea lor este considerata
constanta. Ex:efective de pasari, norme de munca, marimea formatiilor de lucru.
_conexiuni sau legaturi – sunt raporturi care se formeaza intre elementele sistemului si
care asigura o functionare unitara a acestuia. Acestea pot fi: de subordonare, de
coordonare si de cooperare.
_structura – parti componente ale diferitelor sisteme sau subsisteme
_intrari si iesiri
_starea sistemului – reprezinta situatia acestuia la un moment dat

25. Caracteristicile sistemului ”exploatatie agricola”

_caracterul complex, determinat de ansamblul de subsisteme din care este alcatuit si


multitudinea factorilor care actioneaza asupra lui
_dinamismul, impus de specificitatea mediului in care actioneaza si care determina ca,
in permanenta, sa evolueze si sa perfectioneze continuu atat pe ansamblul sistemului,
cat si in partile sale componente
_adaptabilitatea – caracteristica ce rezulta din necesitatea de a se adapta la exigentele
economiei de piata si la schimbarile elementelor sale componente
_caracterul ”deschis” – datorat legaturilor cu mediul economic in care functioneaza,
de la care isi asigura o parte din factorii de productie si isi valorifica iesirile
_caracterul probabilistic – determinat de actiunea unor factori naturali, economici cu
un caracter aleator
_caracterul autoreglabil si autoorganizabil – caracteristica menita sa asigure
desfasurarea activitatii pe baza autoconducerii, gestiunii economico-financiare proprii
26. Exploatatia agricola- sistem organizat

Se poate spune ca exploatatia agricola devine un sistem organizat prin descompunerea


ei in elemente componente, analiza acestora cu scopul recompunerii lor dupa anumite
criterii tehnice, economice si de personal, avand ca obiect realizarea productiei
agricole.

Exploatatia agricola poate fi organizata in compartimente, iar crearea unui


compartiment depinde de importanta functiunii pentru acea exploatatie. Multitudinea
compartimentelor exploatatiei agricole poate fi clasificata dupa mai multe criterii:

_dupa importanta ierarhica: directia, serviciul, biroul, sectia sau atelierul.


_dupa activitatile specifice indeplinite: compartimente de aprovizionare, vanzari,
persoane, contabilitate
_dupa modul de participare la actiune: compartimentul de conducere, de executie
_dupa modul de exercitare a autoritatii: compartimente ierarhice sau functionale

Problema organizarii generale a exploatatiei agricole are in vedere gruparea activitatii


acesteia dupa diferite criterii, si anume: in cadrul exploatatiilor agricole mici,
proprietarul de teren poate sa-si asume singur ansamblul functiunilor generate de
specificul activitatii. Odata cu cresterea marimii exploatatiei agricole, creste si
numarul operatiunilor care devin complexe, astfel incat nu pot fi asumate de catre
aceeasi persoana, fiind necesara regruparea lor pentru a putea fi date spre indeplinire
unor alte persoane.

27. Exploatatia agricola – sistem condus

Principalele atributii ale directiei generale a exploatatiei agricole sunt:

_elaborarea strategiei exploatatiei agricole – presupune observarea mediului


exploatatiei agricole, in mod deosebit a sectoarelor de activitate in care se integreaza
sau in care ar dori sa se integreze exploatatia agricola
_exercitarea autoritatii ierarhice – se refera la stabilirea si punerea in functiune a
structurii organizatorice a exploatatiei agricole; coordonarea diferitelor compartimente
in scopul atingerii obiectivelor, controlul evolutiei activitatii exploatatiei agricole si a
rezultatelor acesteia, precum si punerea in aplicare a unui sistem de recompense si
sanctiuni pentru stimularea si motivarea personalului
_stabilirea de relatii cu mediul inconjurator – aceste relatii ocupa un timp considerabil
in activitatea directiei generale deoarece se refera la contactele pe care le intretine
exploatatia agricola cu diferite organizatii publice sau private.
28. Exploatatia agricola – sistem deschis

Exploatatia agricola este un sistem deschis, avand o autonomie relativa, intrucat


functioneaza in cadrul unor macrosisteme, intrand deci in relatii cu alte sisteme in
vederea asigurarii unor resurse, a informarii sau a valorificarii rezultatelor sale.
Eploatatia agricola este un sistem deschis deoarece functioneaza intr-un mediu
complex de la care sufera influente si pe care il poate influenta.

Exploatatie agricola participa la ansamblul activitatii economice si , datorita acestui


fapt, intra in relatii cu ceilalti agenti economici.

Relatiile dintre diferiti agenti economici se exprima prin fluxuri, care sunt de doua
categorii:

_fluxuri reale sau fizice, care semnifica un schimb de bunuri si servicii de la un agent
economic la altul.
_fluxul monetar sau financiar, care semnifica transferul de bani de la un agent
economic la altul sau nasterea unei creante, a unui agent economic fata de altul.

29. Exploatatia agricola – sistem cu finalitate

Finalitatea unei exploatatii agricola este reprezentata de obiectivele sale. Problema


care se afla inca in discutia specialistilor este aceea daca exista obiective superioare
proprii exploatatiilor agricole sau obiectivele exploatatiei agricole rezulta din suma
obiectivelor membrilor sai ori a centrilor de comanda ale fiecaruia dintre subsisteme.

Obiectivele se refera la cresterea sau maximizarea vanzarii si la calitatea serviciului


prestat. Cresterea sau maximizarea vanzarilor constituie un obiectiv acceptat de
managementul exploatatiei agricole, in masura in care el rezolva o parte din
problemele cu care se confrunta exploatatia agricola in lume, si anume:

_pe plan social – cresterea vanzarilor permite rezolvarea problemelor de munca


_cresterea exploatatiei agricole permite satisfacerea motivatiilor conducatorilor
acesteia
30. Proprietatile sistemelor agricole

Sistemele agricole se caracterizeaza prin atribute specifice ale conducerii, dirijarii si


controlului proceselor de productie. In desfasurarea acestor procese, apar frecvent
fenomene sub forma unor perturbatii provocate, de exemplu, de accidente climatice,
de boli si daunatori, ce abat sistemul de la traiectoria de crestere si dezvoltare
proiectata.
Aceasta situatie impune luarea unor decizii specifice si operative, prin care se
intervine in echilibrarea si optimizarea componentelor de baza ale procesului de
productie.

Tehnologiile culturilor agricole sunt tratate in conceptie ecologica, care corespunde cel
mai just noilor strategii de dezvoltare ale agriculturii durabile, ce cuprinde vaste
peisaje geografice, in cadrul carora se constituie adevarate ecosisteme agricole. Este
stiut ca o multitudine de factori pot limita recolta, de aceea se considera ca numai
agricultura organizata si condusa pe baze ecologice poate oferi noi posibilitati de
dezvoltare a productiei, prin legatura directa cu factorii mediului inconjurator, in
perspectiva timpului si a spatiului, sub egida unui cultivator de inalta competenta
tehnologica si economica.

Fiecare sistem economico tehnologic din agricultura se caracterizeaza prin felul in


care se transforma fluxurile de intrare in fluxuri de iesire, prin intensitatea si modul in
care sunt dependente de felul si forta de munca, resursele materiale, organizatorice,
financiare, care intra in componenta sistemului sau subsistemului respectiv si de
modul in care sunt transformate fluxurile de intrare in fluxuri de iesire.

31. Activitatile specifice sistemelor de productie agricola in raport cu tipurile de


medii

Cunoasterea mediului ambiant, a factorilor de influenta ai mediului asupra firmei, a


interdependentelor dintre acestia si exploatatia agricola, are o importanta deosebita
pentru atingerea obiectivelor, in contextul mutatiilor economice survenite in mediul
exploatatiilor agricole in procesul tranzitiei spre economia de piata. Factorii de
influenta din mediu pot fi de natura: economica, tehnica, tehnologica, demografica,
ecologica, juridica, politica, socio-culturala si de management.

O categorie importanta de factori cu impact semnificativ asupra exploatatiei agricole o


reprezinta factorii economici, concretizati in principal prin piata interna, piata externa
si parghiile economico financiare. Studiul pietei furnizeaza informatii relevante despre
nivelul si structura cererii, nivelul preturilor, concurenta etc. pe baza carora
conducerea exploatatiei agricole isi poate fundamenta deciziile referitoare la
aprovizionare, productie si desfacere, precum si unele aspecte ale strategiei generale.
32. Cuantificarea influentei factorilor de mediu

Cunoasterea valorilor optime a tuturor factorilor determinanti ai cresterii si fructificatii


plantelor au o mare insemnatate in stabilirea elementelor fundamentale pentru
prognozarea si programarea productiei agricole. In acest sens, specialistii au
cuantificat influenta unor factori de mediu asupra culturilor agricole:

_clima: 10,22%
_solul: 34,07%
_factori de vegetatie: 19,29%
_biologici: 7.41%
_tehnologici: 16.31%
_alti factori: 12,70%

33. Influenta factorilor meteorologici asupra sistemelor

Factorii meteorologici actioneaza in comun, ei fiind restrictivi si limitativi asupra


ciclului biologic si potentialului productiv al plantelor. In afara de actiunea lor
bioenergetica asupra plantelor, resursele climatice participa la formarea bilantului
energetic.

Clima in tara noastra este temperata, cu un grad ridicat de continentalism, cu o mare


variabilitate a principalelor elemente meteorologice in interval de 24 de ore sau pe
perioade mai lungi. Ca urmare a acestui fapt, in diferitele regiuni ale tarii, se
inregistreaza fenomene meteorologice ca: brume si ingheturi tarzii primavara si
timpurii toamna, variatii si temperatura de la zi la noapte ce depasesc +20 grade,
reveniri de geruri primavara, cu ninsori, caderi de grindina, arsite si secete in
anotimpul cald, pe perioada ce numara 40-60 zile, ce afecteaza culturile hortiviticole.

Cunoasterea temperaturii si inregistrarea permanenta pe teritoriu are o importanta cu


totul deosebita, avand in vedere influenta directa pe care aceasta o exercita in ciclul
biologic al plantelor de cultura si al procesului de productie.
34. Influenta atributelor solului si a conditiilor de relief asupra sistemelor

Atributele solului influenteaza realizarea productiei in sistemele agricole. Pentru


valorificarea potentialului de productie pe care il au plantele agricole, acestea se
cultiva, de obicei, pe soluri cu fertilitate buna. Datorita specificului biologic al unora
dintre speciile pomicole, precum si al vitei-de-vie, acestea sunt capabile sa utilizeze in
conditii de eficienta economica si anumite de categorii de soluri cu fertilitate scazuta,
mai putin corespunzatoare pentru alte culturi din zona colinara.

Cantitatea si calitatea productiei este, in mare masura, conditionata de sol si de factorii


sai edafici. Solul constituie o resursa inepuizabila a mediului, o adevarata fabrica de
producere a substantelor nutritive, un urias acumulator de energie potentiala.

Solul constituie mediul nutritiv cel mai economic pentru cultivarea plantelor.
Reprezinta un sistem ecologic complex, ce se include in ciclul biogeochimic al
planetei. In sol, se desfasoara complexe procedee de transformare a materiei, el fiind o
conditie vitala pentru agricultura.

35. Influenta factorilor biologici asupra sistemelor agricole

Suportul biologic al ecosistemului il constituie diferitele componente si categorii


biologice ale sale: specia, soiul si hibridul ce produc recolta, organismele daunatoare,
organismele folositoare, pasari.

Specia reprezinta o categorie sistematica, fundamentala, care cuprinde unitati sau


grupuri de plante cu descendenta sau origine comuna, cu particularitati agrobiologice
si de productie intr-o masura mai mare sau mai mica omogena. Specia se remarca
printr-o stabilitate relativ ridicata in decursul unui sir de generatii.
In agricultura, productia se bazeaza nu numai pe specie care este, de fapt, planta
cultivata, dar si pe componenta ei, soiul sau cultivarul, categorie biologica definitorie
si factor de productie. In acest sens, soiul reprezinta un grup de plante, relativ
omogene, cu o ereditate stabila, provenita dintr-o specie sau mai multe specii inrudite,
adaptate la anumite conditii de viata pe un teritoriu biogeografic determinat.

Pentru fiecare zona ecologica si specie in parte, se stabileste un sortiment de soiuri,


adaptat la conditiile climatice si la normele de consum national si local. Sortimentul
asigura productia pe o perioada cat mai indelungata de timp, conform cerintelor
consumatorilor si industriei, pe un teritoriu ecologic cat mai larg. Prin sortiment, se
asigura esalonarea productiei legumicole, de exemplu in camp si sere, in tot timpul
anului.
36. Influenta bolilor, daunatorilor si buruienilor asupra sistemelor agricole

In ecosistem, alaturi de biocenoza principala, cultivata, se introduc si coexista boli si


daunatori, adevarati paraziti vegetali ai plantelor, care aduc pagube considerabile.
Aceste organisme daunatoare sunt foarte diferite: virusi, fungi, bacterii, insecte,
acarieni, afide, nematozi, rozatoare. De exemplu, pe glob actioneaza asupra
agriculturii 13.000 de specii, iar in Romania 414 specii, din care 234 agenti patogeni si
180 daunatori.

Prin boala se intelege orice tulburare a echilibrului functional si structural al unei


plante, localizat sau generalizat si care se manifesta prin anumite simptome. Starea de
boala poate fi cauzata de diferiti factori, astfel incat deosebim: boli infectioase (viroze,
bacterioze, micoze) si boli neinfectioase (provocate de factorii de clima sau sol).

Buruienile se constituie intr-o comunitate biologica foarte prezenta in culturile


agricole din camp, gradini, livezi si vii, stabila, frecventa si daunatoare daca nu este
depistata la timp si lichidata. Pagubele provocate de buruieniculturilor agricole sunt
impresionante, mai ales celor legumicole. Prezenta buruienilor duce la suprimarea
puterii de competitie a plantei cultivate sau la inversarea capacitatii sale de competitie
in favoarea plantei nedorite pe teren.

37. Influenta factorilor socio-culturali asupra sistemelor agricole

Dintre factorii socio-culturali, un rol decisiv il are invatamantul, care trebuie sa


contribuie atat la imbunatatirea structurii socio-profesionale, cat si la formarea unei
mentalitati specifice economiei de piata.

In conditiile accentuarii crizei de materii prime si de resurse energetice, are loc o


diversificare si o crestere a complexitatii interdependentelor dintre factorii naturali
(ecologici) si unitatile economice, fapt care necesita un efort deosebit si utilizarea unor
tehnici moderne de investigare si analiza pentru cunoasterea si valorificarea acestor
interdependente de catre managementul microeconomic.

Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretere, hotararile guvernamentale,
ordinele ministrilor etc., legea 31/1990 fiind principalul act normativ in ceea ce
priveste constituirea, functionarea si dezvoltarea exploatatiilor agricole.
38. Mediul unei exploatatii agricole

Cunoasterea si valorificarea mediului unei unitati economice din agricultura constituie


un obiectiv important al teoriei sistemelor si totodata o premisa pe baza careia se poate
evalua si determina propriul comportament al unitatii economice, precum si modul
prin care aceasta isi indeplineste functiile sale economico-sociale pentru care a fost
infiintat. Cunoasterea in detaliu de catre organismele de conducere a exploatatiilor
agricole, a caracteristicilor si a mutatiilor survenite in mediul ambiant este necesara,
daca avem in cevere cel putin urmatoarele aspecte:

_analiza evolutiei mediului reprezinta o conditie fundamentala a satisfacerii unor


nevoi sociale de catre o unitate economica si, in acelasi timp, o conditie necesara de
supravietuire si de dezvoltare a acesteia prin elaborarea de strategii si politici
fundamentate stiintific prin valorificarea conexiunilor cu factorii din mediu
_analiza factorilor din mediul specific unitatii economice permite asigurarea cu
resursele necesare in vederea functionarii si dezvoltarii eficiente a acesteia
_cunoasterea evolutiei factorilor din mediu constituie o premisa de baza pentru
conceperea si functionarea eficienta a unor subsisteme organizatorice si informational-
decizionale care sa satisfaca necesitatile si oportunitatile prezentate si de perspectiva a
mediului.

39. Activitatile unui sistem in raport cu resursele utilizate si mediul


In raport cu resursele utilizate si cu mediul sau, un sistem poate actiona in 3 moduri
specifice, vizand activitati de mentenanta , protectie, sau de crestere si dezvoltare.
a. Activitatile sistemelor au loc in intregime in cadrul granitelor lor. O astfel de
activitate care consta in asigurarea realizarii de catre elementele sistemului a
functiunilor adecvate scopurilor existente se numeste activitate de mentenanta si
are in vedere:
_capacitatea sistemului de a recunoaste si sesiza situatia in care apare o anumita
problema
_disponibilitatea informatiilor necesare si a tuturor resurselor necesare identificarii
unor anumite probleme specifice sistemului
_utilizarea unor procese de restaurare a conexiunilor dintre elemente afectate
b. Activitatile de protectie – deriva din faptul ca obiectivele diverselor sisteme si a
subsistemelor componente pot avea un caracter conflictual, competitional, cel
putin din punct de vedere al caracterului limitat al resurselor pe care si le disputa in
vederea atingerii propriilor obiective.
c. Activitatile de crestere si dezvoltare – se manifesta, in general, la nivelul granitelor
sistemului prin dezvoltarea unor elemente sau prin adaugarea de noi elemente sau
conexiuni atat in interiorul, cat si in exteriorul sistemului, in mediul acestuia.
40. Sisteme de productie cu arhitectura simpla
Caracteristica principala a acestor sisteme o constituie structura lor simpla si faptul ca
intre sistem si mediul care isi desfasoara activitatea au loc tranzactii elementare, in
special sub forma de fluxuri de natura fizica. Specific acestor sisteme de productie este
faptul ca functioneaza dupa programe prestabilite, care nu se pot adapta rapid la
schimbarile de mediu.

In general, sistemele slabe sub aspect organizational, supravietuiesc numai in mediile


deterministe si nu-si schimba comportamentul la orice actiune a factorilor de mediu,
avand un grad mare de inertie comportamentala.

Pentru acestea, schimbarile bruste si puternice ale principalilor factori de mediu cu


care sunt interconectate pot conduce la distrugerea lor.

41. Sistemele cibernetice


Acestea contin, in afara buclei primare, si o bucla secundara care realizeaza
conexiunea inversa specifica functionarii acestor sisteme.
Aceste sisteme se caracterizeaza prin faptul ca ele contin, in afara fluxurilor de natura
fizica prevazute in bucla primara, fluxuri informationale si procese informational-
decizionale care se manifesta in bucla de control. Interactiunile buclei primare au loc
in domeniul actiunii sau a realitatii si pot fi caracterizate de volumul si tipul
tranzactiilor dintre sistem si mediu. Bucla de control arata cum poate fi coordonat
comportamentul elementelor sistemului de catre subsisteme specializate in acest sens,
pentru a contracara influentele negative ale meidului asupra sistemului, prin adaptarea
cat mai rapida a functionarii sistemului la conditiile mediului sau.

42. Sistemele de productie cu invatare


Bucla tertiara contine un bloc de memorare a politicilor folosite anterior, care sunt
analizate si in functie de succesul sau insuccesul aplicarii lor se da sistemului
posibilitatea sa-si pastreze sau sa-si schimbe programul de raspuns, respectiv politica
folosita.

Schimbarea unei politici, folosita intr-o anumita situatie concreta cu o alta din
domeniul politicilor, se face pe baza imbogatirii experientei decizionale si a
acumularii de catre sistem a noi cunostinte si informatii despre mediu, despre situatii
si procese decizionale asemanatoare, printr-un proces de invatare interactiva.

Bucla tertiara permite sistemului sa se autoinstruiasca si sa se reorganizeze periodic, in


special din punct de vedere informational-decizional, pe baza celor mai recente
cunostinte acumulate referitoare la ultimele tranzactii.
43. Sisteme de productie cu structuri stratificate

Sunt compuse din:


_bucle multinivel – reflecta proprietatea de conexiune inversa in sensul ca informatiile
referitoare la activitatile realizate sunt folosite pentru selectarea actiunilor si deciziilor
viitoare
_bucla primara – reprezinta interactiunea sistemului cu mediul, prin care are loc
schimbul de resurse. Intensitatea si eficienta tranzactiilor determina calitatea acestei
bucle
_bucla de control – transmite informatii despre activitatile curente sau din trecut, prin
intermediului blocului de control, pentru a face posibile anumite imbunatatiri si
functionarea buclei principale
_bucla de politici – prin fenomenul de conexiune inversa, aduce informatii referitoare
la valoarea politicilor precedente catre unitatea de control-decizii de pe nivelul 2,
pentru a schimba o eventuala politica inadecvata
_bucla de nivel suplimentar – are ca scop planificarea si evaluarea functiilor si a
rezultatelor obtinute, de la nivelul sistemului, pana la nivelele inferioare ale structurii
organizationale de productie.

44. Sisteme deterministe si probabiliste


Un sistem determinist opereaza in conformitate cu un set de reguli bine
precizate, comportamentul sau viitor putand fi corect previzionat daca starea sa
curenta si caracteristicile operationale sunt cunoscute cu precizie.
Un sistem probabilist este controlat de sansa evenimentelor de a se produce,
comportamentul sau fiind dificil de previzionat datorita perturbatiilor aleatoare,
interne si din mediu, la care este supus. Cand sunt investigate astfel de sisteme, nu
exista certitudinea ca anumite iesiri vor putea fi obtinute din intrari specifice si este
dificil de precizat evenimentele care se vor produce, precum si influenta acestora
asupra proceselor interne.

45. Sisteme de productie cu structura deschisa si inchisa

Sistemele cu structura deschisa pun in evidenta dependenta functionala dintre intrari si


iesiri, precum si influenta perturbatiilor externe acupra activitatilor de baza.
In astfel de sisteme exista un subsistem secundar/informational care receptioneaza
intrarile generale si produce o marime informationala/decizie cu care, impreuna cu
perturbatiile externe, influenteaza subsistemul principal, care produce iesirea generala
a sistemului.
Sistemele cu structura inchisa pun in evidenta, pe langa dependenta functionala
dintre variabilele de iesire si cele de intrare, conexiunea inversa prin care intrarile sunt
influentate de natura iesirilor. Daca aceasta conexiune este prelucrata de unul sau mai
multe subsisteme inainte de a influenta direct intrarea, suntem in cazul sistemelor cu
reactie.
46. Sisteme de productie adaptive
Acestea au in componenta lor un sistem principal, care poate fi cu reactie, automat, cu
structura inchisa sau deschisa, precum si un sistem de adaptare, care poate fi o entitate
de natura informationala avand ca intrare vectorul criteriilor de adaptare si
perturbatiile, iar ca iesire un vector de adaptare.

Sistemul adaptiv cu structura deschisa este specific sistemelor de conducere in care


decizia pe care o ia subsistemul de baza depinde de o multime de criterii de decizie.

Sistemele adaptive cu structura inchisa se deosebesc prin existenta unei conexiuni


inverse prin care functia de adaptare impune subsistemului de adaptare, pe baza
informatiilor asupra iesirii subsistemului de baza, sa produca la iesire vectorul
variabilelor de adaptare ca input.

47. Tipuri de conexiuni existente intre sisteme


_conexiuni de interactiune – sunt cele mai frecvent intalnite si au proprietatea de a se
mentine relativ stabile o perioada mai lunga de timp, pastrandu-si directionarea la
aparitia sau disparitia unor elemente componente fara ca sa afecteze interactiunile
dintre celelalte componente.
_conexiuni de generare: au un caracter temporar si apar in cazul in care doua sau mai
multe subsisteme interactioneaza in vederea realizarii unui obiectiv comun sau a unui
nou sistem inorporat in structura sistemului de referinta.
_conexiuni functionale – au un caracter informational si apar atunci cand exista o
corelatie intre subsistemele care indeplinesc functiile proprii si care, la randul lor,
reprezinta conditiile de realizare a functiei intregului sistem.
_conexiuni de transformare: sunt un caz particular al celor de functionare si au in
vedere aducerea unora din subsistemele componente dintr-o stare initiala intr-o stare
finala specifica.
_conexiuni decizionale – au un caracter complex, fiind o combinatie a conexiunilor de
dezvoltare si a celor functionale si se materializeaza pe baza unor principii, metode
sau modele de conducere.

48. Sisteme cu structura ierarhica si neierarhica


Sistemele cu structura ierarhica sunt organizate din punct de vedere informational-
decizional pe mai multe nivele ierarhice, subsistemele componente alcatuind o
arborescenta. Conexiunile specifice acestei structuri vizeaza legaturile in ambele
sensuri existente intre subsistemele de pe nivelele superioare cu cele de pe nivelele
inferioare. Intre subsistemele de pe acelasi nivel exista doar legaturi de informare.

Sistemele cu structura neierarhica nu pot fi reprezentate ca o arborescenta, subsitemele


componente fiind conectate direct, sub forma de retea.
49. Metode si tehnici de analiza a sistemelor de productie agricola

_metoda modelarii utilizeaza un ansamblu de tehnici statistico-motematice, tehnici


euristice si de modelare cibernetico-economica, in scopul determinarii unei
reprezentari izomorfe a realitatii obiective.
_metoda simularii – este o tehnica de testare, evaluare si manipulare a unui sistem real
prin intermediulexperimentarii pe calculator a unor modele matematice si logice in
vederea observarii si studierii dinamicii comportamentului sistemului in viitor.
_metoda analizei-diagnostic – are ca scop caracterizarea cat mai exacta a starii
informational-decizionale a sistemului, evidentierea aspectelor pozitive, in vederea
formularii unor modalitati de interventie pentru imbunatatirea performantelor sale.
_metode de analiza si modelare a datelor – procesul de modelare a datelor este
complex si include ca etapa importanta analiza datelor obtinute in urma investigarii
sistemului. Exista 2 tehnici relevante de analiza a datelor: analiza agregata si analiza
de caz.
_metode si tehnici specifice de culegere a datelor, individuale si de grup
_metode psihosociologice
_metode informatice

50. Metodologii de analiza a sistemelor prin simplificarea formularelor

Acestea au ca obiectiv principal imbunatatirea circulatiei documentelor purtatoare de


informatii intre diferitele componente ale unui sistem, de la generarea documentelor si
pana la arhivarea acestor documente dupa criterii de eficienta si rationalitate.

Cele mai utilizate au fost: procedeul circuitelor orizontale (ASME) si procedeul


circuitelor verticale (SCOM), care au folosit tehnica de identificare a circuitelor,
bazata pe reprezentarea grafica a circuitelor si pe folosirea unor diagrame si simboluri
specifice. Aceste procedeuri evidentiaza carentele din munca administrativa si permit
verificarea operatiilor si documentelor, precum si simplificarea lor.

Din aceasta clasa fac parte si procedeele bazate pe grilele de analiza informationala,
care aveau ca principal scop stabilirea informatiilor de intrare in sistem, necesare
pentru obtinerea anumitor informatii sau documente de iesire cerute de beneficiar
51. Metodologii de analiza ameliorativa

Se caracterizeaza prin faptul ca analiza se desfasoara pornind de la sistemul


informational-decizional existent si folosind o serie de criterii, procedee si tehnici
specifice ce urmaresc imbunatatirea performantelor de functionare, prin reproiectarea
sistemului.

Metodologiile ameliorative cuprind, de regula, 3 etape:

_prima etapa contine, ca pas enential, cunoasterea detaliata care se realizeaza prin
identificarea proceselor informational-decizionale elementare care au loc in sistem,
prin stabilirea succesiunii si a conexiunilor in timp, precum si prin analiza in detaliu a
structurii acestora
_etapa a doua, consacrata proiectarii sistemului imbunatatit, include analiza critica a
sistemului existent pentru identificarea disfunctionalitatilor/imperfectiunilor si pentru
elaborarea celor mai bune masuri de remediere a acestora, dupa criterii de rationalitate
si eficienta
_in ultima etapa, are loc implementarea sistemului proiectat si urmarirea functionarii
acestuia pentru a se putea interveni rapid si eficient in vederea aducerii sistemului la
nivelul performantelor proiectate

52. Metodologii constructive (aval-amonte)

Metodologiile constructive se bazeaza pe ideea ca intreg sistemul informational-


decizional al sistemului existent sau proiectat trebuie construit porning de la
obiectivele explicitate ale acestuia.

O metodologie reprezentativa din clasa celor constructive o constituie metodologia


aval-amonte care, intr-o prima etapa, elaboreaza in mod logic sistemul informational-
decizional pornind de la definirea obiectivelor sistemului analizat.

In etapa urmatoare se determina, printr-un procedeu deductiv, necesarul de informatii


care strabate sistemul din aval spre amonte, pentru fiecare compartiment, pe baza unei
analogii cu o cascada informational decizionala.

Ultima etapa este destinata solutionarii unor probleme cu caracter tehnic privind
dotarea cu echipamente si mijloace administrative, precum si alegerii celor mai
avantajoase procedee si mijloace tehnice de realizare s sistemului proiectat.
53. Conceptul de sistem de cultura a plantelor, elemente componente

Prin sistemul de cultura a plantelor se intelege ansamblul masurilor cu caracter tehnic,


organizatoric si economic, care au ca scop utilizarea rationala a bazei tehnico-
materiale si a resurselor umane in conditiile pedoameliorative specifice fiecarei
intreprinderi agricole, pentru obtinerea de randamente unitare ridicate, micsorarea
costurilor pe unitatea de produs si pe aceasta baza, cresterea rentabilitatii fiecarui
produs in parte si a intregii activitati agricole.

Sistemul de cultura a plantelor cuprinde in componenta sa urmatoarele subsisteme:


structura culturilor, sortimentul de soiuri si hibrizi utilizati, tehnologiile de productie,
sistemul de masini si forta de munca necesara, masurile de prevenire si combatere a
bolilor si daunatorilor, lucrarile de imbunatatiri funciare necesare pentru conservarea
si cresterea potentialului productiv al solului.

Structura culturilor se stabileste in raport de cerintele pietii (fie fondul central de stat
de produse agricole, fie piata libera a produselor agricole) si de conditiile
pedoclimatice, care intervin ca factor restrictiv in extinderea unor ramuri de productie

Tehnologiile de productie se concretizeaza in modul de actiune a factorului uman in


scopul realizarii obiectivelor pe care intreprinderea agricola si le-a propus. Rezulta ca
structura culturilor si tehnologiile de productie reprezinta subsisteme de baza ale
sistemului de cultura a plantelor. Intre aceste doua componente de baza exista o relatie
biunivoca, in sensul ca orice modificare din cadrul unui subsistem antreneaza dupa
sine modificari corespunzatoare in structura si functionalitatea celuilalt.

54. Sisteme horticole de productie

Sunt componente ale horticulturii si cauta sa sintetizeze multiplele cunostinte din


domeniul legumiculturii, pomiculturii si viticulturii, intr-un volum restrans dar
atotcuprinzator, pentru a da o imagine de ansamblu asupra complexitatii tehnologice a
acestui sector important al economiei noastre nationale. Sistemele se pot grupa pe
urmatoarele domenii de activitate.

Sistemele horticole se pot grupa pe urmatoarele domenii de activitate:

_sistemul legumicol – are drept obiectiv cultura legumelor in diferite subsisteme: in


camp liber, in camp protejat, in sere incalzite si in rasadnite, in gradina si ferma.

_sistemul pomicol – se refera la cultura pomilor si arbustilor fructiferi in gradini si in


plantatii masive, in ferme specializate
_sistemul viticol – se ocupa cu cultura vitei-de-vie in gradini si ferme specializate, in
plantatii masive

_sistemul floricol – cuprinde cultura plantelor floricole si plantelor de apartament, ce


se desfasoara in camp liber si in sere incalzite, mai mult in gradini.

_sistemul dendrologic – studiaza cultura arborilor si arbustilor decorativi in vederea


amenajarii spatiilor verzi, dar sistemul este cunoscut si sub denumirea de
Arboricultura ornamentala

Imbinate in mod armonios, pot sa duca la reabilitarea acestui sector al economiei


nationale. Pe aceasta linie, in horticultura romaneasca se impun urmatoarele actiuni
principale:

_transformarea continua si mobilitatea structurilor horticole de la gradina – ferma la


industrie
_modernizarea tehnologiilor si protectia meidiului inconjurator
_coexistenta exploatatiilor mici cu cele mijlocii si mari
_pregatirea cultivatorilor in conducerea economica si in marketing

55. Legumicultura

Este repartizata in mai toate regiunile tarii, folosind cat mai rational fondul funciar,
ceea ce conduce la organizarea unei productii de legume pentru nevoile locale de
consum si pentru comenrcializare. Sistemul legumicol se extinde numai pe terenurile
plane, fertile, asigurate cu apa. Directiile de productie se pot restructura in functie de
cerere si oferta, de traditie si de conditiile climatice. Sistemul va fi in continuare
traditional, practicat pe suprafete mici, dar se promoveaza infiintarea unor ferme
specializate pe suprafete mici sau industriale.

Ponderea metodelor de cultivare in serele de sticla incalzite, in serele cu plastic


(solarii) si in adaposturile joase din plastic este in scadere considerabila. Pentru
cresterea productiei medii, trebuie create soiuri si hibrizi performanti, indeosebi cu
precocitate ridicata si rezistenta la boli. Se impune reconsiderarea sistemelor de
cultura protejata si fortata.
56. Viticultura

Prin actiunile intreprinse, s-a dezvoltat, in special prin valorificarea terenurilor in


panta. O treime din aceasta suprafata revine soiurilor pentru vinuri superioare de mare
marca. Vita de vie se cultiva in ferme specializate si in gospodariile populatiei. Se
admite concentrarea plantatiilor de vii in podgoriile consacrate: Dealul Mare,
Draganesti, Odobesti. Alaturi de acestea, se dezvolta intens noi podgorii la Husi,
Drobeta Turnu-Severin, Dealul Bujorului, Sadova – Bechet. Se promoveaza material
de mare valoare biologica, soiuri si selectii de portaltoi, produse in pepinierele
autohtone. Conform normelor din legea viei si vinului, pe teritoriul Romaniei este
interzisa cultivarea hibrizilor producatori directi, pentru a combate falsificarea
vinurilor din soiurile performante, cu faima mondiala. Se mentine in continuare
zonareaa viticulturii in perimetrul colinar, consacrat si cu mare vocatie pentru vita de
vie. Refacerea teritoriilor traditionale viticole distruse in ultimii ani este problema
majora de mare actualitate.

Sistemul de cultura a plantelor este dependent de piata agricola prin intermediul


preturilor produselor agricole care se practica la un moment dat. Este firesc ca in
conditiile unor preturi avantajoase la unele produse, acestea sa se extinda in structura
culturilor. Cresterea progresiva a dimensiunilor unor astfel de ramuri atrage dupa sine
cresterea vanzarilor pe piata si realizarea de profituri corespunzator mai mari.

Din cele relatate, deducem ca sistemul de cultura a plantelor, prin componenta sa


esentiala-structura culturilor manifesta influente majore aupra sistemului ”piata
produselor agricole”, in special asupra pretului acestor produse. In acelasi timp, piata
produselor agricole influenteaza direct sistemul de cultura a plantelor, prin intermediul
acelorasi parghii-preturi. Cu alte cuvinte, relatia biunivoca dintre cele doua sisteme se
concretizeaza in raportul dintre cerere si oferta, carese afla intr-o permanenta
modificare.

Prin urmare, sistemul de cultura a plantelor, cu toate subsistemele care il compun nu


are un caracter static, ci se caracterizeaza printr-un dinamism foate pronuntat, datorat
tocmai dinamismului factorilor de influenta, intre care piata produselor agricole prin
elementul sau esential, pretul, isi are importanta ei binecunoscuta.

Indiferent de orientarea pe care o are, spre o gama de produse sau alta, sistemul de
cultura a plantelor se caracterizeaza printr-o trasatura definitorie, si anume nivelul sau
de intensivitate.
57. Clasificarea sistemelor de cultura a plantelor dupa gradul de intensivitate

Din punct de vedere al nivelului de intensivitate, sistemele de cultura a plantelor se


impart in: sisteme extensive si intensive.

Sistemele extensive de cultura a plantelor, la ora actuala, nu se mai practica in


agricultura romaneasca. Ele se caracterizau prin faptul ca sporeau volumul de produse
agricole oferite pietii prin extinderea suprafetelor cultivate. Astfel de sisteme mai sunt
posibile la ora actuala doar in tarile care dispun de suprafete agricole excedentare, ca
Australia, Argentina, Canada. La noi in tara, unde suprafata agricola este limitata in
raport cu populatia (0.65 ha teren agricol/locuitor), astfel de sisteme nu mai sunt
capabile sa satisfaca necesarul societatii in produse agroalimentare. In astfel de
conditii, in etapa actuala de dezvoltare a agriculturii tarii noastre, marea majoritate a
exploatatiei agricole apica sistemele intensive de cultura a plantelor.

Patrunderea progresului tehnico-stiintific in agricultura, perfectionarea bazei tehnico


materiale si, prin aceasta, tehnologiilor de productie, a accelerat promovarea pe scara
larga a sistemelor intensive de cultura a plantelor. Principaal caracteristica a acestora
consta in cresterea investitiilor la unitatea de suprafata, a consumurilor de resurse
materiale si de forta de munca al potentialului productiv al solului.

In raport de disponibilitatile de resurse, fiecare exploatatie agricola se caracterizeaza


prin diferite nivele de intensivitate a productiei, acestea fiind determinate de factorii
naturali si de factorii economico-organizatorici

58. Optimizarea sistemului de cultura a plantelor


Optimizarea sistemului de cultura a plantelor recurge atat la mijloace tehnice,
care au ca scop crearea de conditii ecologice optime pentru cresterea plantelor, cat si la
mijloace economice care tind spre utilizarea cu eficienta economica maxima a
resurselor de productie si la cresterea pe aceasta baza a rentabilitatii procesului de
productie agricola.
Data fiind diversitatea conditiilor naturale si economice in care se desfasoara
procesul de productie din agricultura, nu poate fi vorba de un anume sistem intensiv,
ci se contureaza o gama larga de sisteme zonale, adaptate fiecare specificului zonei de
productie in care se aplica, aspect care se rezolta prin optimizarea sistemelor de
cultura a plantelor. Acest proces se poate realiza secvential sau integrat.
Optimizarea secventiala se realizeaza prin gasirea de solutii optime pentru
fiecare element sau numai pentru anumite elemente ale sistemului, care prezinta un
interes deosebit prin influenta mare pe care o exercita secventa respectiva asupra
nivelului productiilor si a eficientei economice.
Optimizarea integrala presupune abordarea in complex a tuturor elementelor
sale componente, pornind de la conceptia cibernetica potrivit careia trebuie acordata
prioritate intregului.
59. Optimizarea structurii culturilor

Prin structura culturilor se intelege ponderea pe care o ocupa fiecare cultura sau
ramura vegetala in totalul suprafetei cultivate.

Structura culturilor este optima cand se asigura obtinerea rentabilitatii maxime, in


conditiile satisfacerii cantitative si sortimentale a cerintelor economiei nationale in
produse agricole, a utilizarii depline a pamantului si a celorlalte mijloace de productie
, precum si in conditile respectarii restrictiilor fitotehnice de succesiune in timp si in
spatiu a culturilor.

Structura optima a culturilor nu are un caracter definitiv, ci ea sufera modificari in


raport de conditiile economice in care intreprinderea isi desfasoara activitatea de
productie. In acest sens, se manifesta puternica influenta a cerintelor economiei
nationale, a pietii produselor agricole in general care, in conditiile economiei de piata,
prin intermediul preturilor, determina necesitatea armonizarii continue a productiei
agricole cu raportul dinamic dintre cererea si oferta acestor produse. La aceasta se
adauga nivelul de asigurare a intreprinderii cu baza tehnico-materiala, potentialul
productiv al terenurilor care, prin masuri pedo-ameliorative, isi poate modifica
favorabilitatea pentru diferite culturi, nivelul de asigurare cu forta de munca si gradul
de calificare a acesteia, restrictiile de rotatie etc.

Criteriul esential in optimizarea structurii culturilor este eficienta economica, respectiv


profitul realizat. Eficienta economica nu trebuie inteleasa ca o notiune cu caracter
static, ci ea se modifica continuu, datorita modificarii preturilor resurselor de
productie, cat mai ales a preturilor de desfacere a produselor agricole, care sunt in
permanenta schimbare. De aici decurge necesitatea ca optimizarea structurii culturilor
sa se faca practic in fiecare ciclu de productie agricola. Acest pronuntat dinamism al
structurii culturilor se manifeste, in primul rand, in domeniul agriculturii asociative si
particulare si mai putin in cadrul societatilor comerciale cu capital de stat.

60. Indicatori utilizati in optimizarea structurii culturilor

Principalii indicatori utilizati in optimizarea structurii culturilor sunt: randamentul la


ha in expresie fizica, valorica sau conventionala, cheltuieli de productie la unitatea de
suprafata, profitul la ha, costul unitar si rata rentabilitatii.

Pentru cresterea gradului de utilizare a terenurilor agricole, mai ales in perimetrele


irigate, este necesara practicarea culturilor anticipate (rapita furajera, borceag de
toamna, secara de toamna pentru masa verde) si a culturilor succesive ( porumb siloz,
porumb masa verde etc.), care pot contribui intr-o masura mai mare sau mai mica la
cresterea profitului total la unitatea de suprafata.
61. Metode utilizate in optimizarea structurii culturilor

Pentru optimizarea structurii culturilor se utilizeaza mai multe metode, dintre care cele
mai accesibile specialistilor din agricultura sunt: metoda variantelor multiple, metoda
sau programul planning si programarea liniara.

Metoda variantelor multiple consta in elaborarea mai multor variante de structura a


culturilor, diferentiate intre ele prin ponderea diferita pe care o detine fiecare cultura
care intereseaza sub aspectul favorabilitatii terenului si prin consumuri diferite de
resurse de productie. Proiectarea diferitelor variante se face avandu-se permanent in
vedere eficienta economica a produsului respectiv, cerintele economice nationale,
dinamica preturilor pe piata libera, disponibilul de resurse materiale si de forta de
munca de care dispune intreprinderea, consumul intern pentru reluarea procesului de
productie in ramura vegetala, necesarul de resurse vegetale in sectorul productiei
animaliere etc.

Metoda sau programul planning mai poarta denumirea si de metoda reducerilor


succesive si imbina elemente ale metodelor clasice cu cele ale programarii liniare.
Fiind o derivata a programarii liniare, metoda planning include formularea functiei
scop, care prevede fie maximizarea efectului economic, fie minimizarea efortului in
conditiile limitarii consumului de resurse la nivelul disponibil exploatatiei si al
realizarii productiei agricole vegetale in anumite variante cantitative si sortimentale,
derivate din cererile pietii.
62. Tehnologia de productie

Prin tehnologia de productie in cultura plantelor de camp se intelege ansamblul de


operatiuni agrofitotehnice fundamentate din punct de vedere tehnic si economic,
executate in succesiune cronologica care au ca scop obtinerea de produse agricole,
cheltuieli minime pe unitate de produs.
Tehnologiile de productie trebuie interpretate in viziune sistematica, dat fiind
faptul ca sunt formate dintr-un ansamblu de elemente interconectate, cum sunt:
lucrarile solului, lucrarile de fertilizare, insamantarea, lucrarile de combatere a bolilor
si daunatorilor, lucrarile de ingrijire, recoltarea, transportul si depozitarea productiei.
Toate aceste elemente se gasesc intr-o interactiune continua, insa relatia tipica de
interconditionare se manifesta intre eforturile depuse si efectele realizate.
Sub aspectul efortului economic, respectiv al consumului de resurse materiale,
financiare si umane, elementele tehnologice se impart in:
_elemente tehnologice care reclama eforturi economice reduse, dar care au un mare
efect asupra productiei obtinute.
_elemente tehnologice care reclama un efort economic deosebit, dar care au insa
contributie majora la realizarea de productii ridicate.

Dat fiind faptul ca elementele tehnologice sunt generatoare de costuri si impune ca


tehnologiile de productie sa fie astfel proiectate incat efectul economic sa fie maxim.
63. Optimizarea secventiala a tehnologiilor de productie

Optimizarea tehnologiilor de productie se poate realiza atat secvential cat si pe


ansamblul lor. Optimizarea secventiala presupune rationalizarea fiecarui element de
structura tehnologica in parte, urmarindu-se incadrarea acestora in normele tehnici si
duratele optime de executie, minimizarea costurilor si cresterea randamentuluyi
agregatelor si a productivitatii muncii, astfel ca eficienta economica sa devina
maxima.

Pentru proiectarea tehnologiilor de productie in cultura plantelor de camp este


necesara parcurgerea urmatoarelor faze:

-precizarea lucrarilor sau activitatilor necesare obtinerii produsului finit


-stabilirea ordinii cronologice, a succesiunii logice si a momentului optim de executare
a fiecarei secvente tehnologice
-calcularea necesarului de resurse
-calcularea costului fiecarui element tehnologic, respectiv al devizului de lucrari, fie la
hectar fie la o suta de hectare.
-optimizarea tehnologiei de productie avand drept criteriu fie maximizarea productiei ,
fie minimizarea cheltuielior, aspectul de baza urmarit fiind rentabilizarea produsului si
cresterea eficientei economice.

64. Optimizarea lucrarilor solului si fertilizarea

O mare importanta in optimizarea lucrarilor solului o are stabilirea epocii optime de


efectuare a acestora. Elementul esential in acest sens il constituie umiditatea solului.
Efectuarea araturii la nivele ale umiditatii solului, fie prea reduse, fie prea mari,
conduce la micsorarea randamentului agregatului de lucru, ca urmare a scoatei din
functie a unui anumit numar de trupite, ceea ce determina cresterea costului unitar al
lucrarii. La aceasta se adauga efectele negative ale diminuarii calitatii de executie a
lucrarii. In conditii de uminitate insuficienta rezistenta solului este foarte mare si
rezulta o aratura bulgaroasa. In conditii de umiditate prea ridicata, coeficientul de
patinare a rotilor tractorului este mare, brazdele dupa uscare fiind greu de maruntit. In
ambele situatii consumul de carburanti, resoectiv costurile pe hectar cresc. Rezultatele
optime se obtin numai la anumite intervale ale umiditatii solului, care se stabilesc de
specialistii agricoli in raport de insusirile solului care urmeaza a fi uscat.
Fertilizarea constituie una din parghiile cele mai eficace in rentabilizarea
productiei in ramura vegetala. In utilizarea ingrasamintelor chimice trebuie avut in
vedere ca valoarea sporului de productie obtinut sa depaseasca costurile suplimentare
efectuate, in asa fel incat sa se obtina profit suplimentar. Acest lucru este cu atat mai
important cu cat chimizarea se concretizeaza in 30-50% in structura cheltuielior, ceea
ce face ca ea sa devina partener egal al lucrarilor de mecanizare a productiei agricole.
Nivelul de utilizarea al ingrasamintelor chimice se va stabili avand in vedere atat
criteriile de apreciere valorice, cat si cele energetice.
65. Optimizarea lucrarilor de intretinere si irigarea culturilor.

Lucrarile de intretinere a culturilor, ca fel si numar se stabilesc in functie de conditiile


concrete din unitate: specia de plante, starea terenului privind gradul de imburuienare
si de infestare cu boli si daunatori, baza materila si forta de munca disponibila. Efectul
lucrarilor de intretinere, in special al lucrarilor de ierbicidare si al tratamentelor
fitosanitare, este in mare masura determinat de incadrarea in perioada optima de
executie. Trebuie avut permanent in vedere principiul economicitatii, prin care s
eurmareste ca valoarea sporului de productie obtinut sa fie mai mare decat cheltuielile
suplimentare generte. Acest deziderat se poate realiza prin stabilirea pragului
economic de combatere a bolilor si daunatorilor.

Irigarea culturilor constituie cea de a doua masura eficace in cresterea productiei in


ramura vegetala. Mare parte din teritoriul agricol al tarii nu dispune de cantitati
suficiente de precipitatii, din care cauza in cursul perioadei de vegetatie, mai ales in
lunile iulie si august, caracterizate prin consum maxim, se inregistreaza mari deficite
de apa in sol. Acest inconvenient nu se poate rezolva decta prin aplicarea irigatiilor.

66. Optimizarea recoltarii.

Recoltarea cuprinde un ansamblu de activitati care mu conduc in sine la cresterea


productiei agricole ci la diminuarea pierderilor. In acest sens un rol deosebit de important il
are stabilirea momentului optim de recoltare, diferentiat pe culturi si pe destinatia produsului.
Recoltarea la cerealele paioase in afara momentului optim, conduce la pierderi foarte mari.
Astfel, daca se recolteaza prea devreme la o umiditate prea mare a boabelor, atunci treieratul
se face defectuos, multe boabe ramanand in paie si in plus crec cheltuielile cu conditionarea
semintelor. Daca recoltarea se face dupa trecerea momentului optim de recoltare atunci
pierderile prin scuturare devin foarte mari depoasind uneori 50%.

Durata perioade optime de recoltare la grau este de 8-10 zile, in conditiile cultivarii a doua-
trei soiuri cu perioade de vegetatie diferite. La o productie de 5t/ha, norma zilnica pe combina
fiind de 30 de t, rezulta o sup de 6 ha pe zi de combina. Pentru a ne pute incadra in epoca
optima de recoltare este necesar ca sup necesara de grau pe combina sa nu depaseasca 60 de
ha. Reese de aici marea importanta pe care o are dotarea optima a exploatatiilor agricole cu
combine.
67. Optimizarea de ansamblu a tehnologiilor de productie.

Intre diferitele elementele tehnologice se manifesta interactiuni generatoare de


sporuri de productie suplimentare. In conditii de irigare, prin optimizarea regimului de papa in
sol se creeaza conditii optime de dezvoltare nu n umai pentru plantele de cultura ci si pentru
buruieni. Este necesar deci ca in perimetrele irigate combaterea buruienilor prin lucrari
mecanice sau ierbicidare sa fie mai sustinuta. Tot in conditii de irgare, optimizarea regimului
hidric implica un consum mai mare de substante nutritive din sol. Sporul total de productie
obtinut prin irigare si fertilizare are 3 componente principale: -sporul datorat fertilizarii,
sporul datorat fertilizarii si sporul datorat interactiunii dintre fertilizare si irigare.

In aceasta conceptie, efectul de ansamblu al tehnologiei nu apare ca o simpla insumare


a efectelor partiale ale fiecarei secvente tehnologice, deoarce se manifesta si fenomenul de
ineractiune generator de efecte suplimenatere.

Pentru fiecare cultura se intocmesc mai multe variante de tehnologii de productie. Optiunea
pentru varianta optima se face in functie de o serie de indicatori de apreciere economica, cum
sunt: -productia in expresie fizica, valorica sau energetica

-nivelul cheltuielilor de productie

-consumul de munca vie

-profitul realizat

68. Optimizarea plantatiilor pomicole

Este necesar sa cunoastem speciile care intrunesc conditiile naturale, dar si economice
cele mai favorabile din cadrul zonei. Avand in vedere faptul ca in cadrul exploatatiei exista
suprafete plantate doar in sistem intensiv, fiecarei speciei i s a atribuit cate doua sau trei
variabile in functie de precocitatea productiei.

X1-suprafata cu mar intensiv, soiuri tardive

X2-suprafat cu mar intensiv, soiuri de vara

X3-suprafata cu cires intensiv, soiuri tardive

X4-suprafata cu cires intensiv, soiuri timpurii

X5-suprafata cu prun intensiv, soiuri timpurii

X6-suprafata cu prun intyensiv, soiuri semi timpurii

X7-suprafata cu prun intensiv, soiuri tardive

X8-alte specii in sistem intensiv(cires, visin)

Criteriul de optimizare: optimizarea profitului