Sunteți pe pagina 1din 30

ACIDITATEA ACTUALA SAU PH-UL SOLULUIACIDITATEA POTENTIALA A SOLULUI Denumirea de aciditate potentiala vine de la faptul ca ionii de hidrogen adsorbiti

de complexul coloidal nu dau aciditate decat prin trecerea lor in solutie. Aciditatea potentiala a solului este cu atat mai amre cu cat acesta este mai debazificat. La acelasi grad de debazificare (V), aciditatea potentiala este cu atat mai mare cu cat capacitatea totala de schimb cationic (T) este mai mare. Pentru a exprima diferentiat aciditatea potentiala a solului s-au introdus termenii de aciditate de schimb, aciditate hidrolitica si aciditate de neutralizare. Aciditatea de schimb reprezinta acea parte din aciditatea potentiala care este data de ionii de hidrogen pusi in libertate de complexul adsorbtiv prin tratarea solului cu o solutie normala a unei sri neutre. Tratand acest sol cu o solutie normala de KCl. Aciditatea hidrolitica reprezinta acea parte din aciditatea potentiala data de cantitatea de ioni de hidrogen pusi in libertate de complexul adsorbtiv prin tratarea solului cu o solutie normala a unei sari ce hidrolizeaza alcalin de obicei la tratarea solului cu acetat de calciu. La tratarea solului cu o baza, intreaga cantitate de ioni de hidrogen este pusa in libertate de complexul adsorbtiv, aceasta reprezentand capacitatea de neutralizare. Diferentele dintre cele 3 forme ale aciditatii potentiale sunt date de cantitatile de ioni de hidrogen eliberati de complexul adsorbtiv al solului cantitati exprimate in me H+/100 g sol. Dreptunghi ( Ca, Mg, 3 H, H, Na, K, 2 H) + KCl -> Dr (Ca, Mg, 3 H, K, Na, K, 2 H) + HCl.// Dr (Ca, Mg, 3 H, H, Na, K, 2 H) + 2 Ca(CH3COO)2 -> Dr (Ca, Mg, 3 H, K, Na, K, 2H) + 4 CH3COOH. ROLUL REACTIEI SOLULUI Reactia solului are o importanta deosebita atat pentru caracterizarea generala a solurilor cat si pentru practica agricola. Valorile pH reprezinta indici deosebit de importanti pentru caracterizarea solurilor. In functie de reactia exprimata prin pH, solurile se impart in: soluri cu reactie extrem de acida, cu reactie puternic acida, moderat acida, slab acida, neutra, slab alcalina, alcalina si puternic alcalina. Reactia are o influenta deosebita asupra numarului si asupra intensitatii activitatii microorganismelor din sol. Ca linie generala, actinomicetele se dezvolta cu precadere in conditii de reactie de pH cuprins intre 7 7,5, bacteriile in conditii de pH cuprins intre 6 8, iar ciupercile in conditii de pH cuprins intre 4 5. Dr (Ca, Mg, 3 H, K, H, K, 2 H) + 6 NaOH -> Dr ( Ca, mg, 3 Na, Na, Na, K, 2 Na) + 6 H2O. O influenta deosebita exercita pH-ul asupra vegetatiei spontane si cultivate. In decursul timpului, diferitele specii din vegetatia spontana s-au adaptat la anumite conditii de mediu si prin urmare la anumite conditii de reactie a solului. Uneori, intre reactia solului si plante exista o stransa legatura incat plantele respective servesc ca indicatori ai reactiei solului. Reactia solului prezinta o importanta deosebita si in legatura cu plantele cultivate. Solurile acide sunt sarace sau uneori lipsite de calciu, element deosebit de important pentru viata plantelor. Reactia prea acida impiedica cresterea si dezvoltarea plantelor si prin faptul ca provoaca aparitia in solutia solului a unor cantitati mari de fier, aluminiu si mangan care depasind limita de toleranta a plantelor devin toxice. Influenta negativa in legatura cu cresterea plantelor exercita si reactia puternic alcalina reprezentata de un pH in jur de 9. In functie de cerintele plantelor pentru pH se pot alege culturile corespunzatoare diferitelor soluri. De asemenea, cunoasterea reactiei solului si a fenomenelor din sol legate de aceasta prezinta importanta in stabilirea tipului si a formei sub care

ingrasamintele si amendamentele pot fi introduse in sol. Amendamentele sunt substante chimice minerale folosite pentru corectarea reactiei solului. Adezivitatea la un anumit grad de umiditate, solul se lipeste de obiectele cu care vine in contact aceasta proprietate numindu-se adezivitate. Adezivitatea variaza de la un sol la altul fiind mai mare la solurile cu textura fina decat la cele cu textura grosiera, mai mare la solurile nestructurate decat la cele bine structurate, mai mare la solurile cu complexul adsorbtiv cu ioni de natriu decat la solurile saturate cu calciu si magneziu, mai mare la solurile sarace in humus decat la cele bogate in humus. Variatia de volum este proprietatea fizico-mecanica pe care o au unele soluri de a-si mari volumul la umezire si de a se contracta puternic la uscare. O astfel de proprietate o au solurile bogate in argila, in special de tip montmorillonit. Pe langa aceste proprietati, o alta proprietate utilizata in practica agricola este rezistenta la arat data de forta de tractiune ce trebuie aplicata plugului la efectuarea araturii. Aeratia solului. Datorita proceselor specifice din sol, aerul din sol se rareste in oxigen si se imbogateste in dioxid de carbon. Fenomenul acesta daunator este contracarat de permanenta aeratie a solului. Normalizarea compozitiei aerului din sol se face prin inlocuirea continua a acestuia cu aer atmosferic sau prin difuzia unor gaze din sol in atmosfera si invers. Normalizarea compozitiei aerului din sol are loc in deosebi prin difuzia gazelor. Difuzia gazelor din sol in atmosfera si invers are loc datorita concentratiei diferite a acestora in cele 2 medii. Astfel, dioxidul de carbon, fiind in concentratie mai mare in aerul din sol decat in aerul atmosferic, difuzeaza din sol in atmosfera. In cazul oxigenului, procesul este invers. Concentratia acestuia fiind mai mare in aerul atmosferic decat in aerul din sol, acesta difuzeaza din atmosfera in sol. Normalizarea compozitiei aerului din sol este influentata si de alti factori: temperatura, umiditatea, presiunea atmosferica, vantul etc. La temperaturi ridicate, gazele din sol se dilata, isi maresc presiunea si trec partial in atmosfera. La temperaturi coborate, aerul din sol se contracta permitand patrunderea aerului atmosferic. Prin patrunderea apei in sol, aerul este presat si nevoit sa iasa din sol. Cu cat cantitatea de apa care patrunde in sol este mai mare, cu atat creste si cantitatea de aer care trebuie sa iasa din sol. Ritmul de primenire a aerului din sol depinde de o serie de proprietati ale acestuia si in special de porozitate. Alcatuirea acizilor humici si compozitia lor elementara. Acizii humici sunt principalii compusi si humusului si se formeza pe seama compusilor macromoleculari de descompunere a resturilor organice ca urmare a oxidarii biochimice a acestora. Dintre substantele intermediare de descompunere a resturilor organice care participa la sinteza acizilor humuci, un rol deosebit il au compusii de tipul polifenolilor rezultati din degradarea licninei si aminoacizilor rezultati din descompunerea substantelor proteice.

Intr-o prima etapa are loc o oxidare fermentativa a moleculei de polifenol. Astfel un polifenol numit pirocatechina prin oxidare trece in chinona. Aceasta avand un potential oxidant primeste hidrogenul unui aminoacid rezultand un condensat: Schema 1: benzen cu 2 de OH -> benzen cu 2 de O-. Schema 2: 2 benzen cu 2 de O+ 2NH2RCOOH -> benzen cu 2 de ONHRCOOH + benzen cu 2 de O+. Procesul acesta repetandu-se duce la formarea unor component macromoleculare cu un nr. mare de nuclee aromatice imbogatiti in C si N care poarta denumirea de acizi humici.sinteza acizilor humici este legata de sinteza unor substante foarte variate, motiv pentru care procesul poarta denumirea de heteropolicondensare. Alcatuirea acizilor humici sub aspectul gruparilor de acizi, acizii humici sunt o categorie de acizi organici specific solului. Acizii humici reprezinta totalitatea acizilor din component humusului care se grupeaza in acizi huminici si acizi fulvici. In ceec ce priveste compozitia acestora ea este foarte complexa in alcatuirea acizilor humici si a combinatiilor lor cu partea mineral a solului se gasesc toate elementele intalnite in compozitia plantelor si a microorganismelor si anume: H, O, N, P, K, Ca, Mg, S,etc. Desi acizii humici au rezistenta la atacul microorganismelor, deci se acumuleaza in sol eliberandu-se substanta de nutritive. Asa se explica faptul ca pe masura ce creste cantitatea de humus din sol creste si fertilitatea acestuia. Acizii humici sunt compusi macromoleculari imbogatiti in C si N. din acest motiv aprecierea calitatii humusului se foloseste si raportul dintre aceste doua elemente C/N. acizii huminici au un continut mai ridicat in N. Raportul C/N are o valoare mai mica, compusii cu acizi fulvici au un continut mai ridicat in C.

ALCATUIREA MICELEI COLOIDALE: O micela coloidala e constituita dintr-un nucleu, acest nucleu fiind format fie dintr-un fragment de mineral foarte mic in cazul coloizilor minerali, fie dintr-o molecula in cazul compusilor macromoleculari. In jurul nucleului se gaseste un strat de ioni numit strat intern de ioni sau strat de ioni determinanti de potential. Acest strat poate fi constituit din anioni sau cationi. Ionii din acest strat determina sarcina electrica a micelei coloidale. Daca acest strat este constituit din anioni, coloidul este electronegative. Daca stratul este constituit din cationi, coloidul este electropozitiv. Coloizii amfoteri care pot fi electropozitivi sau electronegative in functie de reactia solului. Exista un al doilea strat de ioni de sens contrar de cel din primul strat si poarta denumirea de strat extern de ioni sau strat de contraioni. Ionii din al doilea strat sunt dispusi spre interior dens sis pre exterior difuz. Datorita alcatuirii micelei coloidale din 2 straturi de ioni de semn contrar, aceasta este din punct de vedere electric neutra fata de lichidul intermicelar.

Alterarea biochimica. Are loc sub actiunea organismelor vii. Acestea exercita asupra particulelor minerale in curs de alterare doua actiuni directe: in primul rand ele absorb diferite elemente si elimina CO2 provocand sau usurand alterarea mineralelor; in al II-lea rand ele elimina diferiti acizi capabili sa atace diferite combinatii pe care H2CO3 nu le poate solubiliza. Exista organism care actioneaza in alterare directa, extragand din minerale diferiti compusi pe care ii acumuleaza in corpul lor. Sub actiunea microorganismelor asupra partii minerale si organice, din scoarta se elibereaza CO2, diferiti acizi minerali (H2SO4, HNO3) si organici (CH3 - COOH, acidul tartric, etc) care duc la intensificarea proceselor de alterare a mineralelor.

11. Alterarea prin dizolvare. Alterarea este procesul de modificare chimica a

mineralelor ce intra in alcatuirea rocilor. Alterarea are loc concomitent cu dezagregarea, se produce de obicei la suprafata particulelor rezultate prin maruntirea mineralelor si a rocilor. Alterarea este influentata de dezagregare. Cu cat dezagragarea este mai accentuata, cu atat alterarea este mai intensa deoarece suprafata totala a particulei rezultate prin dezagregare este mai mare. Procesul complex al alterarii este constituit dintr-o serie de procese chimice mai simple dintre care importanta mai mare prezinta hidratarea, dizolvarea, hidroliza, carbonatarea si oxido reducerea. Dizolvarea este procesul de trecere a unei substante in solutie. Supuse dizolvarii sunt substante denumite solubile, iar trecerea lor in solutie are loc prin hidratarea inaintata a ionilor care formeaza substanta respectiva. Datorita hidratarii inaintate a acestor ioni ei se incojoara cu pelicule de apa. Aceste pelicule joace rolul unor izolatori electronici. La un moment dat, fortele de atractie devin nule, iar ionii respectivi trec in solutie. Dizolvarea contribuie si la alterarea mineralelor primare. Mineralele au retele cristaline. Ionii care ajung la suprafata particulelor prin dezagregare au campurile de valenta partial satisfacute. Din acest motiv, atrag moleculele de apa, ceea ce face sa slabeaca legatura lor in retea si sa treaca in solutie. De asemenea prin dizolvare ajung in apa diferiti compusi ai aerului si din scoarta, ceea ce mareste capacitatea de dizolvare si alterare prin alte procese a mineralelor din scoarta terestra. Dizolvarea contribuie la alterare si prin faptul ca ea contribuie la indepartarea de la locul de formare a proceselor rezultate dand posibilitatea apei sa actioneze la suprafata particulelor primare.

Chiar daca dizolvarea nu are un rol direct prea mare in alterare, ea contribuie la transportarea produselor rezultate prin alte procese la formarea rocilor sedimentare, la spalarea in adancime a diferitilor compusi, la patrunderea in plante a substantelor nutritive etc.

12. Alterarea prin hidratare. Alterarea este procesul de modificare chimica a

mineralelor ce intra in alcatuirea rocilor. Alterarea are loc concomitent cu dezagregarea, se produce de obicei la suprafata particulelor rezultate prin maruntirea mineralelor si a rocilor. Alterarea este influentata de dezagregare. Cu cat dezagragarea este mai accentuata, cu atat alterarea este mai intensa deoarece suprafata totala a particulei rezultate prin dezagregare este mai mare. Procesul complex al alterarii este constituit dintr-o serie de procese chimice mai simple dintre care importanta mai mare prezinta hidratarea, dizolvarea, hidroliza, carbonatarea si oxido reducerea. Hidratarea - este procesul fizico-chimic prin care mineralele ajung sa contina apa. Ea este de doua feluri: fizica si chimica. hidratarea fizica consta in atragerea molecule de apa care au un caracter bipolar la suprafata particulei rezultate prin dezagregare. Hidratarea fizica nu produce o modificare substantiala a mineralelor, dar inlesneste alterarea lor prin alte procese; hidratarea chimica consta in patrunderea apei in reteaua cristalina a mineralelor, fie sub forma de molecule de apa formand asa numita apa de cristalizare, fie sub forma de grupe OH formand apa de constitutie. Prin hidratare, anhidridul (sulfatul de Calciu) trece in gips (CaSO4*nH2O). Mineralele sunt supuse hidratarii dar si deshidratarii. Cel mai usor se pierde apa de hidratare fizica, apoi apa de cristalizare si cel mai greu apa de constitutie. Hidratarea este insotita de obicei de o crestere a volumului, iar deshidratarea de micsorarea acestor fenomene care contribuie si la degradarea mineralelor prin dezagregare.

Alterarea prin hidroliza. Alterarea este procesul de modificare chimica a mineralelor ce intra in alcatuirea rocilor. Alterarea are loc concomitent cu dezagregarea, se produce de obicei la suprafata particulelor rezultate prin maruntirea mineralelor si a rocilor. Alterarea este influentata de dezagregare. Cu cat dezagragarea este mai accentuata, cu atat alterarea este mai intensa deoarece suprafata totala a particulei rezultate prin dezagregare este mai mare.

Procesul complex al alterarii este constituit dintr-o serie de procese chimice mai simple dintre care importanta mai mare prezinta hidratarea, dizolvarea, hidroliza, carbonatarea si oxido reducerea. Hidroliza este procesul invers neutralizarii, cand dintr-un acid si o baza se formeaza sare si apa. Hidroliza este un proces principal de alterare a silicatilor. Silicatii pot fi considerati saruri ale unui acid slab (acidul silicic), cu baze puternice (NaOH, KOH,). Deoarece silicatii sunt insolubili, hidroliza lor are loc in mai multe etape:
I. DEBAZIFICAREA: dreptunghi (silicat) cu 3 de Na +H+OH- -> dreptunghi (silicat) cu 2 de Na si un H + NaOH

In aceasta etapa asupra cationilor bazici care ajung la suprafata particulelor, actioneaza apa in stare disociata deoarece in stare dizolvata contine CO2. Ionul de hidrogen inlocuieste cationul bazic din reteaua silicatului care trece in solutie formand baza respectiva. Baza formata in prima etapa ataca silicatul care este constituit in principal din SiO2.
II. DESILICIFIERE: Baza formata in prima etapa actioneaza asupra silicatului din care se

desprinde si se separa SiO2. Acesta se depune sub forma unui praf albicios denumit silice secundara. Prin debazificare si desilicifiere din silicatul primar se formeaza alti silicati secundari si anume mineralele argiloase care intra in compozitia argilei solului.
III. ARGILIZAREA: Uneori hidroliza silicatilor este atat de intensa incat pe seama

silicatilor primari nu se mai formeaza silicati secundari, ci ei sunt desfacuti complet. In acest caz, pe seama silicatilor primari se formeaza silice secundara, diferiti oxizi de Fe, Mn, Al si saruri (cloruri, sulfati, carbonati). Hidroliza este declansata de ionii de hidrogen care provoaca debazificarea, deci cu cat concentratia ionilor de hidrogen este mai mare, cu atat hidroliza va fi mai intensa. Concentraria ionilor de hidrogen este cu atat mai ridicata cu cat in apa se gasesc dizolvate cantitati mai mari de CO2, diferiti acizi minerali si organici si cu cat temperatura este mai ridicata. De asemanea, hidroliza este cu atat mai intensa cu cat are loc in prezenta unei cantitati mai mari de apa. In conditii de temperatura si umiditate scazuta, prin hidroliza are loc de obicei procesul cunoscut sub denumirea de caolinizare.

Alterarea prin oxido reducere si carbonatare. Alterarea este procesul de modificare chimica a mineralelor ce intra in alcatuirea rocilor. Alterarea are loc concomitent cu dezagregarea, se produce de obicei la suprafata particulelor rezultate prin maruntirea mineralelor si a rocilor. Alterarea este influentata de dezagregare. Cu cat dezagragarea este mai accentuata,

cu atat alterarea este mai intensa deoarece suprafata totala a particulei rezultate prin dezagregare este mai mare. Procesul complex al alterarii este constituit dintr-o serie de procese chimice mai simple dintre care importanta mai mare prezinta hidratarea, dizolvarea, hidroliza, carbonatarea si oxido reducerea. Carbonatarea consta in actiunea CO2 dizolvat in apa asupra mineralelor si a rocilor. Unul dintre cele mai importante aspecte ale carbonatarii il constituie formarea carbonatilor. In prima faza a hidrolizei rezulta NaOH, KOH, Ca(OH)2. Acestia, in prezenta apei incarcate cu CO2,sunt neutralizati formandu-se carbonatii respectivi. Un alt aspect important al carbonatarii il constituie solubilizarea carbonatilor greu solubili. Unii carbonati, cum sunt cei de Na si K sunt solubili si pot fi usor indepartati de la locul de formare. Carbonatii de Ca si Mg sunt greu solubili. Totusi acestia pot fi solubilizati prin trecerea lor in bicarbonati. Bicarbonatii de Ca si Mg sunt solubili si pot fi indepartati de la locul de formare. Carbonatarea are un rol important in solubilizarea Fe si manganului eliberati din reteaua silicatilor prin trecerea lor in mediul reducator in bicarbonati ferosi, respectiv manganosi. Prin oxidare se intelege combinarea unei substante cu oxigen. Oxidarea poate avea loc atat prin castigare de oxigen, cat si prin pierdere de hidrogen. Reducerea este reactia inversa oxidarii si poate avea loc prin pierdere de oxigen sau prin castigare de hidrogen. Oxidarea si reducerea au un rol important in solubilizarea si insolubilizarea compusilor de Fe si Mn. In retelele cristaline ale silicatilor de Fe si Mn se gasesc sub forma redusa ca ioni bivalenti ferosi si manganosi. Prin hidroliza si carbonatare acestia trec in bicarbonati ferosi si manganosi care sunt solubili si pot fi indepartati de la locul de formare. In conditii de reducere, bicarbonatii ferosi si manganosi sunt stabili si se mentin ca atare. Prin oxidare, din bicarbonatii respectivi se separa oxizii de Fe si Mn care nefiind solubili se depun. Oxidarea are loc in conditii aerobe, iar reducerea in conditii anaerobe.

Rolul apelor freatice si stagnante in formarea solului. Apa in procesul de solificare are un rol foarte important, determinand sau influentand dezagregarea sau alterarea, bioacumularea, procesele de eluviere iluviere etc. In marea majoritate a cazurilor, solificarea are loc in conditii de umezire normala datorata precipitatiilor. Sunt insa si situatii in care solificarea are loc in conditiile unui exces de umiditate. Astfel de situatii se intalnesc in cazul terenurilor cu straturi impermeabile la mica adancime, in

cazul terenurilor plane sau depresionare alcatuite din material fin cu permeabilitate redusa situate in zone cu precipitatii abundente. De asemenea in cazul terenurilor frecvent inundate de catre apele curgatoare, excesul de umiditate poate fi de suprafata,datorat apelor care stagneaza si se acumuleaza la suprafata solului, provenind din precipitatii sau din topirea zapezilor sau freatic datorat apelor freatice ce se gasesc la mica adancime. Indiferent de natura sa, excesul de apa imprima solificarii anumite particularitati. In prezenta unui exces de apa, deci a unei aeratii slabe au loc predominant procese de reducere. In astfel de conditii se formeza printer altele compusi redusi ai fierului si manganului care sunt solubili si au culori specific care le imprima si solului,acesta capatand un aspect marmorat-patat. Procesele care au loc in conditiile unui exces de apa freatica se numesc procese de gleizare, iar cand excesul de umiditate este de suprafata se numesc procese de pseudogleizare. Sunt insa si situatii in care apele freatice situate aprope de suprafata solului sunt bogate in saruri provocand o saraturare a solului. Procesele care au loc in aceste cazuri se numesc procese de salinizare atunci cand are loc o acumulare de saruri solubilesi in special cloruri si sulfati, si procese de alcalizare atunci cand coloizii solului se satureza cu ioni de sodiu sau cand in sol se formeaza soda. Manifestarea intensa a proceselor de gleizare si pseudogleizare duc la formarea solurilor hidromorfe, iar a proceselor de salinizare si alcalizare, la formarea solurilor halomorfe. Ascensiunea capilara a apei in sol. Ascensiunea capilara a apei in sol reprezinta o forma de miscare a apei in sol. Inaltimea de ridicare capilara a apei in sol se calculeaza cu: h = 2 sigma/r g; sigma = tensiunea superficiala a apei in sol; g = acceleratia gravitationala; r = raza porului. Inaltimea de ridicare a apei in sol prin capilaritate este invers proportionala cu raza porului. De regula, inaltimea maxima de ridicare prin capilaritate a apei freatice este de 1,5 metri la solurile cu textura medie, intre 0,5 1 m la solurile cu structura grosiera si 2 3 m la solurile cu textura fina. Bilantul apei in sol. Solul pe de o parte primeste apa, iar pe de alta parte o pierde. Sursa generala de aprovizionare a solurilor cu apa o reprezinta precipitatiile. Vaporii de apa din atmosfera patrund in sol, iar prin condensare trec in apa lichida. Unele soluri pot primi apa si din alte surse: din apele freatice, din irigatii etc. Modalitatea generala de pierdere a apei din sol o reprezinta evapo-transpiratia. O alta modalitate o reprezinta infiltrarea apei sub stratul radicular. Suma algebrica a cantitatilor de apa intrate si iesite din sol reprezinta bilantul apei din sol. Bilantul apei din sol poate fi exprimat printr-o ecuatie generala de forma: Rf - Ri = (P + C + I + Aaf + Ss + Si) (E + T + If + Ss` + Si`)

Rf rezerva finala de apa din sol; Ri rezerva initiala; P precipitatii; C condensarea vaporilor de apa; I irigatii; Aaf aport de apa freatica; Ss scurgeri de suprafata; Si scurgeri interioare de pe terenuri limitrofe mai inalte; E - evaporarea; T transpiratie; If infiltratie freatica; Daca intrarile sunt mai mari decat iesirile, umiditatea solului creste, iar in cazul in care iesirile sunt mai mari decat intrarile, umiditatea solului scade. Perioade pentru care se poate calcula bilantul apei in sol poate fi: un an, un sezon de vegetatie, o luna, o decada luand in considerare valorile caracteristice perioadei pentru care se face bilantul apei in sol. Toate aceste valori care se introduc in ecuatia de bilant se exprima in mm sau m3 la hectar. REGIMUL HIDRIC AL SOLULUI In functie de cantitatea de apa primita si pierduta de sol care depind de proprietatile hidrice ale solului, de clima, de adancimea apelor freatice etc, in sol se realizeaza un anumit grad de umezire si un anumit circuit general al apei care definesc ceea ce se cunoaste sub denumirea de regimul hidric al solului. Datorita multitudinii de factori determinanti se deosebesc mai multe tipuri de regimuri hidrice. Principalele tipuri de regimuri hidrice sunt: Regimul hidric partial percolativ este caracteristic solurilor din climatele cu deficit de umiditate, stepice, unde evapo-transpiratia potentiala anuala este mai mare decat precipitatiile. Chiar si in perioadele ploioase, apa din precipitatii nu poate patrunde si percola solul decat pana la adancimi de 100-200 cm. Regimul hidric periodic percolativ este caracteristic solurilor din climate ceva mai umede decat in cazul regimului hidric partial si anume acolo unde evapo-transpiratia potentiala anuala este egala cu precipitatiile. Apa freatica se gaseste la adancimi mari de la care nu poate influenta profilul de sol. In acete conditii, percolarea solului este ceva mai intensa si mai adanca, dar numai in anii si in perioadele ploioase. Regimul hidric percolativ este caracteristic zonelor climatice unde valoarea evapotranspiratiei potentiale anuale este mai mica decat precipitatiile. In aceste conditii, percolarea solului de catre apa din precipitatii se produce de mai multe ori in cursul unui an. Regimul hidric exudativ care are loc in conditii climatice de regim hidric partial si periodic percolativ, dar numai acolo unde panzele freatice se afla la adancimi de la care influenteaza profilul de sol. Adancimea apei freatice se clasifica in: - Adancimea critica este acea adancime a apei freatice de la care aceasta se ridica pana la baza profilului de sol; - Adancimea subcritica este adancimea apei freatice de la care aceasta se ridica pana la suprafata solului; - Adancimea acritica este adancimea apei freatice de la care aceasta nu influenteaza profilul de sol.

Capacitatea de adsorbtie a coloizilor. Principalii coloizi ai solului argila si humusul sunt coloizi electronegative, adica au stratul intern de ioni constituit din anioni. O proprietate importanta a coloizilor o constituie capacitatea de adsorbtie. Argila si humusul, fiind coloizi electronegativi, au stratul intern constituit din anioni si atrag din mediul de dispersie diversi cationi care formeaza stratul dens si stratul difuz de contraioni. Aceasta proprietate a coloizilor de a atrage si a retine la suprafata particulelor respective diversi ioni poarta denumirea de adsorbtie ionica. Humusul are o capacitate de adsorbtie ionica mult mai mare decat argila. Capacitatea de adsorbtie cationica: Adsorbtia cationica mai este cunoscuta si sub denumirea de adsorbtie polara, retinere si schimb cationica sau adsorbtie fizico-chimica. Particulele coloidale sunt inconjurate datorita sarcinii lor electrice de ioni de semn contrar. Proprietatea coloizilor de a atrage si a retine la suprafata particulelor respective diferiti ioni poarta denumirea de adsorbtie ionica. Principalii coloizi ai solului, argila si humusul, fiind coloizi electronegativi atrag din solutia solului diferiti cationi. Acestia pot fi schimbati la randul lor cu alti cationi din solutia solului. Acest proces poarta denumirea de adsorbtie si schimb cationic. Daca la retinere si schimb cationic participa numai cationi bazici, atunci fenomenul poarta denumirea de retinere si schimb de baze. Adsorbtia si schimbul cationic pot fi puse in evidenta prin tratarea unor probe de sol care are in complexul adsorbtiv diferiti cationi cu o solutie in exces de clorura de amoniu. Schimbul cationic are loc dupa anumite legi. Legile schimbului cationic sunt urmatoarele: 1. Legea echivalentei. Schimbul cationic are loc in proportii echivalente si anume cantitatea de cationi deplasata din sol este echivalenta cu cantitatea de cationi ce trece din solutie in stare adsorbita. Schimbul cationic se face de la echivalent chimic la echivalent chimic. 2. Legea reversibilitatii. Fenomenul de schimb cationic este reversibil. Cationii adsorbiti de catre sol pot fi schimbati cu alti cationi din solutie. 3. Legea echilibrului. Ca orice proces reversibil, schimbul cationic are loc pana la stabilirea unui echilibru care se atinge relativ repede. In conditii naturale are loc o stricare si restabilire permanenta si rapida a echilibrului dintre cationii adsorbiti si cei din solutia solului. Stricarea echilibrului este determinata de modificarea compozitiei si concentratiei solutiei solului. 4. Legea energiei de adsorbtie. Energia de adsorbtie a cationilor din solutie, precum si energia de deplasare a cationilor din starea adsorbita in solutie este diferita variind in functie de valenta si gradul de hidratare a cationilor respectivi. Principalii cationi implicati in fenomenele de schimb se ornduiesc in sensul cresterii energiei de adsorbtie in urmatoarea succesiune: sodiu, potasiu, mageziu, calciu, hidrogen, fier, aluminiu. Capacitatea de adsorbtie moleculara: Fenomenul adsorbtiei moleculare mai este cunoscut si sub denumirea de adsorbtie fizica sau adsorbtie apolara. El consta in atragerea si retinerea la suprafata particulelor, a unor substante in stare moleculara din solutia solului. Acest proces are loc deoarece la suprafata particulelor exista sarcini electrice libere, iar in solutia solului se gasesc unele substante cu molecule dipolare. Solul adsoarbe si retine moleculele de apa, particulele de sol imbracandu-se cu o pelicula subtire alcatuita din strate de molecule de apa formand apa de higroscopicitate si apa

peliculara. In acest mod pot fi adsorbite si moleculele de amoniac. Prin descompunerea in sol a substantelor organice cu azot rezulta amoniac care, fiind volatil, difuzeaza in atmosfera. Datorita adsorbtiei moleculare, pierderile de amoniac din sol se micsoreaza. Adsorbite molecular pot fi si unele substante organice. De exemplu, acizii humici si hidroxizii de fier si aluminiu formeaza pelicule in jurul particulelor de sol. Fenomenul adsorbtiei moleculare arata ca, pe masura ce creste continutul in particule fine, creste si capacitatea de retinere moleculara. Capacitatea de retinere moleculara este influentata de textura solului si creste de la solurile nisipoase spre cele argiloase. CAPACITATEA DE PEPTIZARE SI COAGULARE A COLOIZILOR: Nucleul impreuna cu stratul intern de ioni are un potential electric denumit potential termodinamic. Nucleul impreuna cu stratul intern de ioni si stratul dens de contraioni are un potential electric denumit potential electrocinetic. Micela coloidala constituita din nucleu, strat intern de ioni, strat dens de contraioni si strat difuz de contraioni este neutral din punct de vedere electric fata de lichidul intermicelar. In legatura cu proprietatile electrice ale coloizilor un rol deosebit il au ionii care alcatuiesc stratul dens si difuz de contraioni. In cazul argilei si humusului acest rol il au cationii adsorbiti. Contraionii nu influenteaza proprietatile electrice ale coloizilor. Cationii din primul strat de contraioni, indiferent de gradul lor de hidratare fiind dispusi dens si puternic retinuti sunt nehidratati. In schimb, cei din stratul difuz se hidrateaza in functie de gradul lor de hidratare. Pe masura ce scade gradul de hidratare a ionilor din stratul difuz, scade si potentialul electrocinetic. In acesta situatie se micsoreaza si fortele de respingere. La un moment dat, potentialul electric devine zero, iar particulele coloidale nu se mai resping ci se atrag formand agregate care se separa de lichidul intermicelar. Acestea se depun, iar coloidul trece din stare dispersa in stare de gen. acest process poarta denumirea de coagulare a coloizilor. Coagularea argilei si humusului are loc sub influenta diferitelor saruri dizolvate in solutia solului. Coagularea argilei si humusului are loc sub actiunea cationilor din solutia solului. Puterea de coagulare a cationilor respectivi este in functie de gradul lor de hidratare. Coagularea argilei si humusului datorita cationilor din solutia solului poate fi reversibila sau ireversibila. Coagularea este reversibila atunci cand coloidul poate trece din nou din stare de gen in stare dispersa. Coagularea este ireversibila atunci cand coloidul nu mai poate trece din stare de gen in stare dispersa. Tipuri de coagulare: In mod curent, calciul si magneziul determina o coagulare ireversibila, iar sodiul si hidrogenul o coagulare reversibila. CAPACITATEA DE TAMPONARE A SOLULUI. Prin capacitate de tamponare a solului se intelege proprietatea acestuia de a se opune modificarii evidente a pH-ului. Aceasta proprietate se realizeaza prin intermediul sistemelor tampon ale solului si in special prin complexul adsorbtiv. Capacitate de tamponare pentru acizi si pentru baze au solurile cu un grad de saturatie in baze mai mic de 100%. Solurile care au un grad de saturatie in baze de 100% au capacitate de tamponare numai pentru acizi. Aceste soluri nu au in complexul adsorbtiv ioni de hidrogen motiv pentru care nu pot elibera ioni de hidrogen atunci cand sunt tratate cu baze.

Clima actioneaza in solificare, in deosebi prin precipitatii si temperatura. Influenta climei se manifesta inca din fazele care preceda solificarea propriu-zisa. Astfel, dezagregarea si alterarea, transportul si depunerea produsilor respectivi sunt determinate de anumiti agenti ai atmosferei, hidrosferei si biosferei care depind in mare masura de conditiile climatice. Dezagregarea si alterarea influentate direct sau indirect de clima, duc la transformarea rocilor primare in roci care pot asigura conditii minime pentru instalarea vegetatiei. Manifestarea in continuare a acestor procese in cadrul solificarii determina formarea principalelor componente minerale ale solului cum sunt: sarurile, oxizii si hidroxizii, mineralele argiloase cum ar fi nisipul etc. Clima influenteaza si formarea partii organice a solului, deci bioacumularea. Ea creeaza conditii de dezvoltare a vegetatiei care constituie sursa de materie organica a solului. De asemenea, procesele de descompunere a resturilor organice si transformarea lor in humus sunt influentate de clima. Conditiile climatice au o influenta deosebita asupra proceselor eluviere iluviere care contribuie la o diferentiere accentuata a invelisului de sol. Clima nu este un factor restrictiv in ceea ce priveste formarea solului decat in masura in care nu permite instalarea vegetatiei. La scara globului, dar si pe areale mai stranse, intre clima, vegetatie si sol se constata un paralelism evident. Pentru a exprima legatura dintre clima si sol se folosesc diferiti indici. Dintre acestia cel mai utilizat este indicele de ariditate sau indicele de Martonne. Aceasta se calculeaza cu: Iar = P/(T+10) Unde: P valoarea medie anuala a precipitatiilor in mm; T valoarea medie anuala a temperaturilor in grade Celsius; 10 factor care permite calcularea indicelui de ariditate si in cazul temperaturii medii anuale negative. Iar indicele de ariditatepoate fi calculat si lunar considerand valorile medii lunare pentru precipitatii, respectiv temperaturi. tara noastra, solurilor din zona de stepa le corespund indici de ariditate cu valori intre 20 24, iar solurilor din zona de silvo-stepa le corespund indici de ariditate intre 24 28. Consistenta soliditatea unui corp sau gradul de rezistenta al acestuia la deformare sau sfaramare. Consistenta solului se manifesta prin rezistenta pe care acesta o opune la diferite solicitari mecanice: la penetrare, la forfecare etc. Consistenta solului se apreciaza de obicei prin rezistenta pe care o opune un fragment sau o proba de sol la sfaramare in mana in stare uscata sau in stare umeda. Acea stare care corespunde solului astfel umezit, la strangere in mana lasa o senzatie clara de umezeala dar nu umezeste mana. Prin urmare la sol se deosebesc 2 tipuri de consistenta: 1. Consistenta in stare uscata; 2. Consistenta in stare umeda. Consistenta variaza foarte mult de la un sol la altul. Din punct de vedere al consistentei in stare uscata se deosebesc soluri necoezive, slab coezive, usor dure, foarte dure si extrem de dure. Din punct de vedere in stare umeda se deosebesc soluri necoezive, foarte friabile, friabile, ferme si foarte ferme.

Plasticitatea prin plasticitate se intelege proprietatea unor materiale de a se modela usor prin apasare sau de a forma cu apa o pasta modelabila care isi mentine coeziunea, deci si formele dobandite. Solurile cu exceptia celor necoezive prezinta plasticitate. Aceasta se datoreaza prezentei particulelor fine, in deosebi de argila, care imbracate cu pelicule de apa aluneca unele peste altele sau joaca rolul de lubrifiant. Solurile nisipoase nu au plasticitate, iar cele nisipolutoase au o plasticitate redusa. Plasticitatea solului este influentata de natura argilei si anume montmorillonitul prezinta o plasticitate mai mare decat caolinitul. Continutul mai mare in humus da plasticitate si solurilor cu textura grosiera si o micsoreaza pe aceea a solurilor cu textura fina. Plasticitatea este influentata de natura cationilor adsorbiti: sodiul da solului o plasticitate mai mare decat ceilalti cationi calciu, magneziu, potasiu. Cantitatea minima de apa exprimata in procente la care plasticitatea incepe sa se manifeste poarta denumirea de limita inferioara de plasticitate. Cantitatea maxima de apa pana la care se manifesta plasticitatea solului poarta denumirea de limita superioara de plasticitate. Diferenta dintre limita superioara de plasticitate si limita infeioara de plasticitate poarta denumirea de indice de plasticitate. Cu cat acesta are o valoare mai mare cu atat plasticitatea solului este mai ridicata. Plasticitatea ridicata a solului are o influenta negativa asupra cresterii plantelor si asupra executarii diferitelor lucrari. Continutul de aer al solului. Aerul se gaseste in sol, in porii acestuia, deci continutul de aer depinde de porozitate. Porii solului pot fi ocupati in masura mai mare sau mai mica de apa. Din acest motiv, continutul de aer din solul cu o anumtia porozitate depinde de umiditatea acestuia. Porozitatea solului este determinata in special de textura, de structura si de gradul de afanare sau indesare a solului. Continutul de aer creste de la solurile argiloase la cele nisipoase, de la solurile nestructurare la cele foarte bine structurate, de la solurile tasate la cele afanate. In cazul unui sol cu o anumita textura, structura si grad de tasare, continutul de aer depinde de umiditatea acestuia. Valoarea continutului de aer din sol atunci cand umiditatea acestuia este optima, poarta denumirea de capacitate de aer a solului. Sub aspectul continutului de aer se considera ca solul ofera conditii bune de crestere si dezvoltare a plantelor atunci cand acesta reprezinta intre 15-30 % din volumul total al porilor. COMPOZITIA AERULUI DIN SOL Aerul din sol provine din aerul atmosferic. Cu toate acestea, aerul din sol prezinta cateva diferente fata de aerul atmosferic in ceea ce priveste proportia principalilor componenti. Astfel, aerul din orizonturile superficiale ale solului poate contine intre 10-20 % oxigen fata de 21 % in aerul atmosferic, intre 78,5-80 % azot fata de 78 % in aerul atmosferic si 0,2-3,5 % dioxid de carbon fata de 0,003 % in aerul atmosferic. De asemenea, aerul din sol fata de aerul atmosferic este mai bogat in vapori de apa si in amoniac, iar uneori poate sa contina si alte gaze cum sunt: hidrogenul sulfurat, metanul etc. O importanta deosebita in legatura cu cresterea si dezvoltarea plantelor o prezinta continutul in oxigen si dioxid de carbon. Aerul din sol fata de cel atmosferic este mai sarac in oxigen si mai bogat in dioxid de carbon, iar aceste componente pot sa varieze in limite foarte largi. In procesul de respiratie a radacinilor plantelor se consuma oxigen si se elibereaza dioxid de carbon. Descompunerea resturilor organice din sol sub influenta microorganismelor este un proces predominant oxidabil, deci se produce cu consum de oxigen.

Continutul aerului din sol in oxigen si dioxid de carbon variaza atat de la un sol la altul cat si la acelasi sol in timp in functie de starea de anotimp, de starea de dezvoltare a culturilor de substante nutritive existente in sol. Scaderea sub anumite limite a continutului de oxigen din aerul din sol influenteaza negativ germinatia, inradacinarea plantelor, patrunderea in plante a apei si a substantelor nutritive. Determinarea culorii profilului de sol: Culoareaeste determinate de componentele solului , care au culori diferite pe care le imprima si solului respective,de asemenea culoarea este influientata si de umiditatea din sol, astfel, la o umiditate mai mare, solul este mai inchis la culoare, in cazul unei umiditati mai reduse este deschis la culoare. Pentru a inlatura subiectivismul in aprecierea culorii se foloseste sistemul Munsell.acest system foloseste penru aprecierea culorii 3 varieabile: nuanta- este culoarea dominanta; valoarea- corespunde celor 10 trepte ale scarii neutral de la alb la negru; croma- reprezinta intensitatea culorii in cadrul fiecerei valori. Pentru aprecierea culorii se foloseste determinatorul Munsell, constituit din mai multe planse, pe fiecare plansa in coltul din dreapta sus este trecuta nuanta, valoarea compartimenteaza fiecare plansa in 10 trepte si este trecuta in partea stanga a plansei. Cea de-a treia variabila, croma compartimenteaza fiecare plansa de la stanga la dreapta cu cifre de la 0 la 20, iar in cazuri special ale solului de la 1 la 8. Cand se apreciaza culoarea orizontului de sol, trebuie sa se prezinte toate cele trei variabile:10YR3/4. Curba caracteristica a umiditatii solului sau curba de suctiune La unul si acelasi sol, suctiunea poate inregistra intreaga gama de valori cuprinsa intre pF= 0-7 in functie de cantitatea de apa continuta. Curba caracteristica a umiditatii solului sau curba de suctiune reprezinta legatura care exista intre cantitatea de apa din sol si fortele care actioneaza asupra acesteia. continutul volumetric de apa al solului; S suctiunea solului cu valori intre 0 7. CC - Capacitatea pentru apa in camp a solului; CO - Coeficientul de ofilire; CH - Coeficientul de higroscopicitate; CAU capacitatea de apa utila. La aceeasi valoare a suctiunii, umiditatea unui sol cu textura fina este mai mare decat umiditatea unui sol cu textura grosiera. Umiditatea solului poate fi exprimata sub forma de umiditate masica ca raport intre masa apei si masa partii solide inmultit cu 100: W(%) = Mw/Ms 100 (%) = Vw/Vs 100 = W DA Curba de suctiune poate fi obtinuta in 2 moduri. Prin cele 2 procedee se obtin 2 curbe care nu se suprapun, fenomen care poarta denumirea de histeresis. Acest lucru se explica prin faptul ca porii nu sunt continui si nu au o forma cilindrica, diametrul acestuia fiind variabil in lungul porilor. Toate procesele legate de retinerea si circulatia apei si a substantelor chimice in sol, fie ca sunt nutrienti, fie ca sunt poluanti, sunt determinate de curba de suctiune a solului.

Degradarea si refacerea structurii solului. Atat structura grauntoasa cat si cea glomerulara sunt supuse cu timpul degradarii. Cauzele pot fi de natura mecanica, fizico-chimica si biologica. Degradarea structurii solului pe cale mecanica are loc in mai multe feluri. Astfel, structura solului se poate deteriora in urma bataturirii acestuia ca urmare a circulatiei excesive, ineficiente a utilajelor agricole. De asemenea, se poate degrada ca urmare a pasunatului nerational. Incarcarea accentuata cu animale a parcelelor de pasunat duce la batatorirea solului mai ales atunci cand acesta este prea umed. Cea mai importanta actiune de degradare a structurii pe cale mecanica are loc prin lucrarea necorespunzatoare a solului. Lucrarea solului atunci cand are o umiditate prea mare sau prea mica duce la deteriorarea structurii. Executarea araturii la o umiditate prea mare, duce la formarea unor brazde de tip curele, iar la umiditate prea mica, la formarea unor bulgari mari. In ambele cazuri se aplica lucrari suplimentare de discuire care duc la stricarea structurii solului. Degradarea structurii pe cale fizico-chimica se produce in special datorita apei provenite din precipitatii. Aceasta conduce cu timpul la inlocuirea cationilor de calciu din complexul adsorbtiv cu cationi de hidrogen. Complexul coloidal saturat cu cationi de hidrogen nu mai constituie un ciment stabil de legatura a particulelor elementare in agregate, asa ca structura se degradeaza. Acelasi proces de degradare a structurii are loc si in cazul saraturarii solului prin inlocuirea cationilor de calciu cu cationi de sodiu. Degradarea structurii pe cale biologica se datoreaza descompunerii sub actiunea microorganismelor, a humusului care reprezinta principalul ciment de legatura al agregatelor. Omul poate interveni pentru a preveni stricarea structurii, pentru a o pastra si pentru a o reface. Pentru aceasta trebuie sa actioneze in primul rand asupra cauzelor care determina degradarea structurii solului. Trebuie sa evite batatorirea solului, pasunatul nerational, lucrarea solului prea umed sau prea uscat cu utilajul avand un randament scazut, sa aplice amendamente pe solurile prea acide sau prea alcaline, sa incorporeze in sol ingrasaminte organice si minerale etc. De asemenea, pentru a favoriza formarea structurii solului se pot utiliza diversi produsi industriali denumiti amelioratori sintetici care joaca rolul de ciment de legatura a particulelor elementare in agregate. Densitatea este determinata de compozitia mineralogica si de continutul in humus. De regula, densitatea variaza intre 2,5 2,7 g/cm3. De obicei, pentru densitatea solurilor minerale se considera ca D=2,65 g/cm3. O valoare mai mica a densitatii de 2,5 g/ cm3 arata ca solul are un continut ridicat de materie organica; valori mai mari de 2,7 g/ cm 3 ale densitatii arata un continut mai ridicat al acestuia in minerale grele cu densitati care pot ajunge pana la 2,8 3 g/ cm3. Densitatea solului este determinata de compozitia solului si din acest motiv este folosita pentru a caracteriza aceasta compozitie mai ales sub aspectul raportului dintre substantele minerale si substantele organice si de asemenea serveste la calculul porozitatii totale a solului precum si la determinarea alcatuirii granulometrice a solului si anume la calcularea vitezei de sedimentare a particulelor. Densitatea aparenta (DA) sau greutatea volumetrica a solului (Gv): DA=Ms/Vt=Ms/Vs+Vp Spre deosebire de densitate, densitatea aparenta este o marime usor schimbatoare deoarece se modifica relativ usor volumul porilor. Densitatea aparenta difera de la un sol la altul, dar si pe profilul aceluiasi sol fiind in general mai mica la solurile bogate in humus si mai mare la cele sarace in humus, mai mica la solurile nisipoase si mai mare la solurile argiloase, mai mica la

solurile structurate si mai mare la solurile nestructurate, mai mica in partea de sus a profilului de sol si mai mare in orizonturile mai profunde ale profilului de sol. Densitatea aparenta a solului este influentata de textura, de structura si de gradul de afanare sau de tasare a solului. Cunoasterea densitatii aparente a solului are o deosebita importanta practica. In afara de faptul ca da indicatii asupra compozitiei solului si in special asupra raportului dintre partea minerala si partea organica a solului, la starea de tasare sau de afanare a solului serveste si la efectuarea unor calcule in vederea determinarii porozitatii solului si a rezervei solului in diferite componente. Cunoscand ca solul are un continut in humus de 3,5% se poate calcula rezerva de humus din sol in tone/hectar pe o anumita adancime din profilul solului cu o relatie de forma: H(t/ha)=h(%)DAd; h cantitatea de humus.

Descompunerea resturilor organice in sol. Prin descompunere, resturile organice sunt desfacute in compusi mai simpli, la inceput tot de natura organica si in cele din urma minerala. Descompunerea resturilor organice, desi e un proces complex, poate fi incadrata intr-o schema generala care cuprinde 3 etape: a. Prin hidroliza are loc desfacerea substantelor organice complexe in compusi mai simpli, dar tot de natura organica. Astfel, hidroliza substantelor proteice duce la formarea de peptide, aminoacizi etc. Hidroliza hidratilor de carbon duce la formarea de hexoze, aminozaharuri, pentoze. Hidroliza lipidelor si a rasinelor duce la formarea de glicerina, acizi grasi etc. Hidroliza ligninelor si a tanantilor duce la formarea de produsi de tipul polifenonilor. Produsele hidrolizei sunt supuse in continuare unor procese de oxidar sau reducere si sunt transformate fie in compusi organici mai simpli, fie in minerali. Astfel, oxido reducerea produselor rezultate din hidroliza substantelor proteice duce la formarea de acizi grasi, acizi organici, alcool etc. b. Oxido reducerea produselor rezultate din hidroliza hidratilor de carbon duce la formarea de oxiacizi, acizi organici volatili, aldehide, CO2, apa etc. Oxido reducerea produselor rezultate din hidroliza lipidelor si rasinilor duce la formarea de acizi nesaturati, oxiacizi, acizi organici volatili, hidrocarburi, CO2, apa etc. Oxido reducerea produselor rezultate prin hidroliza ligninelor si a tanantilor duce la formarea unor compusi de tipul fenolilor, CO2, apa etc. c. Mineralizarea totala este ultima etapa a transformarii resturilor organice in sol. In urma acestui proces se formeaza in cazul descompunerii aerobe acizi minerali cum sunt acidul azotic, azotos, sulfuric, fosforic etc. Acesti acizi se combina cu bazele din sol pe calciu, magneziu, sodiu, potasiu etc rezultand sarurile respective. In mediul anaerob rezulta compusi cum sunt metanul, hidrogen molecular, oxigen molecular, amoniac, hidrogen sulfurat etc. Apa, CO2 se formeaza atat in cazul descompunerii in mediul aerob, cat si in cazul mediului anaerob. Viteza sau intensitatea descompunerii depinde de numerosi factori. Viteza este mai mare in cazul resturilor organice bogate in substante proteice si in elemente bazice si sarace in lignine si substante tanante. Dezagregarea datorita apei. Actiunea in dezagregare a apei este foarte variata.

Actiunea apei din fisuri si pori. Apa patrunsa in fisuri si pori exercita presiuni care contribuie la dezagregarea mineralelor si rocilor. De asemenea, dizolva diferiti compusi chimici ducand la micsorarea coeziunii ceea ce provoaca sfaramarea mineralelor si a rocilor. Apa cu compusii chimici dizolvati in ea patrunde prin pori si fisuri, iar compusii chimici precipita si cristalizeaza determinand marimea porilor si a fisurilor si in cele din urma faramitand masa mineralelor si a rocilor. Actiunea apelor de siroire. Apele de siroire iau nastere in general in timpul ploilor abundente, cu caracter torential pe suprafete inclinate. Actiunea in dezagregarea apelor de siroire se manifesta prin coroziune si eroziune. Actiunea coroziva consta in saparea prin dizolvare a unor nulee orientate in lungul pantei terenului. Actiunea de eroziune se manifesta prina antrenarea materialului de la suprafata litosferei si maruntirea acestuia in timpul transportului. Actiunea apei torentilor. Torentii sunt cursuri nepermanente de apa ce se formeaza pe versantii cu o inclinare mare. Ei iau nastere in urma ploilor torentiale sau ca urmare a topirii bruste a zapezilor. Actiunea apelor curgatoare. Apele curgatoare sunt cursuri permanente de apa cu trasee bine definite. Apele curgatoare constituie un element dinamic, in permanenta miscare care exercita o intensa actiune in dezagregare. In timpul transportului, materialul antrenat este maruntit din ce in ce mai mult prin procese chimice de dizolvare, dar mai ales prin procese mecanice, de frecare, izbire si rostogolire. Actiunea apei marilor si oceanelor. Ele exercita o puternica actiune asupra malurilor prin intermediul valurilor, ducand la desprinderea unor fragmente de minerale si roci care apoi sunt maruntite prin miscarea de du-te vino a valurilor. Actiunea zapezilor si a ghetarilor. In zonele muntoase se acumuleaza cantitati mari de zapada care in anumite conditii se desprinde si cade provocand avalanse. Acestea, prin masa lor si prin miscarile vijelioase de aer pe care le produc antreneaza blocuri mari de stanca pe care le maruntesc prin frecare, izbire si rostogolire. Actiunea in dezagregarea vantului. Vantul spulbera particulele de la suprafata litosferei cu care apoi loveste formele pozitive de relief, contribuind la dezagregare acestora. Dezagregarea datorita fortei gravitationale. Actioneaza in cazul prapastiilor si abrupturilor. Blocurile de stanca aflate pe marginile prapastiilor si abrupturilor se desprind maruntindu-se in cadere prin frecare, rostogolire si izbire datorita fortei gravitationale. Dezagregarea este procesul de desfacere si maruntire continua a mineralelor si rocilor in fragmente si particule cu diametrul din ce in ce mai mic. Are loc datorita variatiilor de temperatura, inghetului si dezghetului apei, vantului, fortei gravitationale si vietuitoarelor. Dezagregarea datorata variatiilor de temperatura. Corpurile solide se dilata prin incalzire, iar prin racire se contracta. La fel se intampla si in cazul mineralelor si al rocilor. Acestea fiind rele conducatoare de caldura nu se incalzesc si nu se racesc uniform de la suprafata spre interior. Presupunand ca incalzirea se produce in strate succesive, primul se va dilata mai mult, iar urmatarele din ce in ce mai putin. Ca urmare, intre strate vor aparea fisuri orientate in plane oarecum paralele. Racirea are loc tot de la suprafata spre interior. Primul strat se va raci, deci se vor contracta mai mult, iar urmatarele din ce in ce mai putin. Ca urmare, intre strate vor aparea noi fisuri orientate perpendicular pe primele.

Prin repetarea proceselor de dilatare si contractie, masa mineralelor si a rocilor ajunge sa fie strabatuta de fisuri si crapaturi care, cu timpul, transforma blocurile masive in fragmente si particule din ce in ce mai mici care, la randul lor, sunt supuse acelorasi procese. Litosfera este alcatuita in principal din roci, care la randul lor, sunt constituite din mai multe minerale. Fiecare dintre aceste minerale componente au anumite valori pentru caldura specifica, conductibilitatea termica si coeficientul de dilatare volumica. Datorita comportarii diferite a mineralelor componente, dezagregarea este mai intensa in cazul unei roci decat in cazul unui fragment constituit dintr-un singur mineral. Cu cat alcatuirea mineralogica a rocii este mai complexa si cu cat cristalele sunt mai mari si mai bine individualizate, cu atat dezagregarea este mai intensa. Intensitatea dezagregarii este influentata de amplitudinea variatiilor de temperatura si de viteza cu care acestea se succed. Dezagregarea datorita inghetului si dezghetului. Inghetul si dezghetul actioneaza in dezagregare prin intermediul apei. Aceasta patrunde prin fisurile si crapaturile existente in masa rocii. Prin inghet, apa isi mareste volumul exercitand presiuni care contribuie la largirea fisurilor sau chiar la desfacerea rocilor in fragmente mai mici. Acest tip de dezagregare se intalneste numai in zonele cu ingheturi si dezgheturi repetate. In conditiile climatului din tara noastra, dezagregarea datorita variatiilor de temperatura se manifesta pana la 30 cm, dezagregarea datorita inghetului si dezghetului se manifesta pana la 100 cm. Dezagregarea datorita plantelor si animalelor. Radacinile arborilor patrund uneori prin fisurile si crapaturile existente in masa rocilor. Pe masura cce se ingroasa, aceasta exercita presiuni asupra peretilor, fisurilor si crapaturilor largindu-le din ce in ce mai mult si ducand la desprinderea unor fragmente din masa acestora. O importanta actiune in dezagregare exercita si animalele prin faptul ca acestea isi sapa culcusuri si galerii in stanci contribuind la dezagregarea mineralelor si a rocilor ce intra in alcatuirea litosferei. Formele de apa si din sol. In sol se deosebesc urmatoarele forme de apa: - Apa sub forma de vapori se gaseste in porii solului si provine din evaporarea altor forme de apa sau din atmosfera si se misca prin difuzie. Solurile au un continut redus de apa sub forma de vapori care contribuie la uniformizarea umiditatii solului prin faptul ca ea circula prin difuzie. In solurile cu umiditatea foarte scazuta, apa sub forma de vapori constituie singura forma de miscare a apei. Apa sub forma de vapori poate trece in forma lichida. O importanta deloc de neglijat prezinta si vaporii de apa din atmosfera. Acestia pot reprezenta o sursa importanta de apa pentru sol in conditiile in care acesta are o umiditate foarte scazuta. - Apa de higroscopicitate. Datorita fortelor de sorbtie, moleculele de apa sunt atrase si retinute la suprafata particulelor de sol cu forte foarte mari. Apa de higroscopicitate este inaccesibila plantelor deoarece este retinuta cu forte foarte mari. Din acest motiv mai poarta denumirea de apa strans legata. Peste aceste molecule de apa se aseaza alte molecule de apa retinute cu forte mai mici. Astfel se formeaza apa peliculara sau apa slab legata. - Apa capilara este apa din porii capilari ai solului si este supusa actiunii fortelor capilare. In sol, apa capilara se misca in toate directiile inclusiv de jos in sus. Apa capilara formeaza rezerva de apa a solului. - Apa gravitationala este apa din porii necapilari ai solului si este supusa actiunii gravitationale, motiv pentru care se pierde relativ repede din sol. Apa gravitationala se misca de

sus in jos pe profilul solului contribuind la umezirea in profunzime a solului functie de cantitatea de apa gravitationala. Uneori poate ajunge pana la apa freatica care de altfel se formeaza pe seama acestei forme de apa. - Apa freatica se formeaza pe seama apei gravitationale ce ajunge pana la un strat impermeabil inmagazinandu-se deasupra acestuia. Apa provenita din precipitatii ce ajunge la suprafata solului se infiltreaza in sol formand apa capilara. Fortele care actioneaza asupra apei din sol apa se gaseste in sol, in porii acestuia si la suprafata particulelor. Fortele care actioneaza asupra apei din sol determina retinerea si miscarea acesteia cu intensitati diferite. Dintre fortele care actioneaza asupra apei din sol, importanta mai mare prezinta forta gravitationala care actioneaza asupra apei ce se gaseste in porii necapilari ai solului. Astfel de situatii se intalnesc in cazul solurilor saturate cu apa sau cand solul are un continut ridicat de umiditate. Sub influenta fortei gravitationale, apa se deplaseaza in sol de sus in jos prin porii necapilari ai solului determinand umezirea acestuia pe adancimi cu atat mai mari cu cat cantitatea de apa este mai ridicata. Fortele capilare actioneaza asupra apei ce se gaseste in porii capilari ai solului. Pornind de la solul saturat cu apa, dupa ce s-au golit porii necapilari, apa este retinuta si se misca lent prin porii capilari datorita forteor capilare. Marimea acestor forte este invers proportionala cu raza porilor. Cu cat raza porului este mai mica, forta capilara este mai mare. Sub actiunea acestor forte, apa se misca in sol in toate directiile inclusiv de jos in sus. Fortele de adsorbtie sau de sorbtie actioneaza asupra apei care se gaseste la suprafata particulelor. Pornind de la solul saturat, dupa pierderea apei din porii necapilari si capilari, in sol ramane apa la suprafata particulelor. De asemenea, daca un sol perfect uscat este lasat intr-o atmosfera umeda, fixeaza apa la suprafata particulelor. Fortele determinate de tensiunea vaporilor de apa actioneaza asupra apei aflate in stare de vapori. In porii solului, in afara de apa lichida se gasesc si vapori de apa. La umiditate constanta, tensiunea creste cu temperatura, iar la temperatura constanta, tensiunea creste cu umiditatea. Fortele de sugere a radacinilor plantelor apa din sol care se gaseste in contact cu radacinile plantelor este supusa fortelor de sugere a acestora care, pentru majoritatea plantelor sunt cuprinse intre 15 20 atm. Fortele osmotice actioneaza numai in cazul solurilor cu un continut ridicat de saruri solubile. Aceste forte sunt cu atat mai mari cu cat cantitatea de saruri dizolvate in solutia solului este mai ridicata. Fortele hidrostatice de submersie sau de presiune se intalnesc in cazul solurilor saturate cu apa, dar care au si un strat de apa deasupra cum este cazul orezariilor sau terenurilor inundate.
19. Humificarea. Humificarea spre deosebire de mineralizarea totala, in cadrul careia din

resturile organice rezulta compusi minerali simpli, conduce la formarea unor substante complexe specific solului care alcatuiesc ceea ce poarta denimirea de humus. Intr-o definitie simpla, prin humus se intelege materia organica inaintat transformata sau aflata in diferite stadii de transformare si care are drept compusi principali acizii humici. Alaturi de acestia care constituie substante specifice ale humusului se mai pot gasi in cantitate mai mare sau mai mica in functie de gradul de humificare si substante nespecifice, reprezentate prin hidrati de C, proteine, lignine, alcool, fenol, etc.

Indicii de caracterizare a capacitatii de schimb cationic: In complexul adsorbit se gasesc cationi bazici si cationi de hidrogen. Principalii indici de caracterizare a capacitatii de schimb cationic sunt: 1. Suma bazelor (SB) reprezinta suma tuturor cationilor bazici din complexul adsorbtiv; 2. Suma hidrogenului reprezinta suma tuturor cationilor de H din complexul adsorbtiv. 3. Capacitatea totala de schimb cationic (T) reprezinta suma bazelor + suma hidrogenului. Suma bazelor + suma hidrogenului +capacitatea totala de schimb cationic se exprima in me/100g sol. 4. Gradul de saturatie in baze (V) reprezinta raportul dintre suma bazelor si capacitatea totala de schimb cationic inmultit cu 100 si se exprima in procente. Daca suma hidrogenului este 0, gradul de saturatie in baza este de 100%. V = SB/T 100 (%) Indicii hidrofizici ai solului. La unul si acelasi sol, suctiunea si deci mobilitatea si accesibilitatea apei din sol se modifica in functie de cantitatea de apa din sol. Pe curba de suctiune care arata modificarea continua a fortei de retinere in functie de continutul de apa au fost stabilite anumite puncte conventionale la care mobilitatea si accesibilitatea apei pentru plante inregistreaza modificari sensibile. Dintre indicii hidrofizici, o insemnatate mai mare si o mai larga raspandire o au urmatorii indici hidrofizici: - Capacitatea totala pentru apa corespunde situatiei de sol saturat cu apa. Reprezinta capacitatea maxima a solului pentru apa. Marimea capacitatii totale pentru apa a solului depinde de porozitatea totala a acestuia. Acest indice hidrofizic corespunde suctiunii caracterizate prin pF=0. CT= PT DA; PT = porozitatea totala; DA = densitatea totala a solului. - Capacitatea pentru apa in camp a solului (CC) cand scade umiditatea solului si se golesc porii necapilari, apa ramane in porii capilari si la suprafata particulelor. Capacitatea pentru apa in camp a solului reprezinta umiditatea optima a acestuia deoarece in aceasta situatie solul are si aer si apa accesibila. Capacitatea pentru apa in camp corespunde unei valori pF = 2,5. Acest indice hidrofizic reprezinta limita superioara a apei accesibile plantelor si exprima marimea rezervei de apa a solului. - Coeficientul de ofilire este umiditatea solului la care plantele se ofilesc ireversibil, adica fiind repuse in conditii optime de umiditate nu isi mai revin. Coeficientul de ofilire corespunde unei suctiuni exprimate prin valori pF = 4,2. - Intervalul umiditatii active (IUA) sau capacitatea de apa utila (CAU) reprezinta capacitatea de apa in sol cuprinsa intre capacitatea pentru apa in camp (CC) si coeficientul de ofilire (CO). Corespunde unor valori pF intre 2,5 si 4,2. - Coeficientul de higroscopicitate (CH) reprezinta umiditatea unui sol uscat in aer sau umiditatea pe care o atinge un sol perfect uscat care apoi a fost pus intr-o atmosfera saturata cu vapori de apa. Corespunde unei suctiuni caracterizate prin pF = 4,7. Coeficientul de higroscopicitate serveste la caracterizarea generala a solurilor mai ales datorita legaturii foarte stranse dintre acesta si textura solului, dar si pentru calcularea altor indici hidrofizici cum ar fi: CO = 1,5 CH; EU = 2,73 CH. In practica agricola se mai foloseste si plafonul minim (Pmin) care se calculeaza in functie de textura solului cu urmatoarele relatii: Pmin = CO + 1/3 (CC-CO) tg; tg = textura grosiera; Pmin = CO + 1/2 (CC-CO) tm; tm = textura medie;

Pmin = CO + 2/3 (CC-CO) tf; tf = textura fina. Interactiunea coloizilor din sol: In sol, diferitii coloizi nu se gasesc separati unii de altii ci asociati, uniti formand ceea ce se cunoaste sub denumirea de complexe coloidale. Unirea coloizilor se realizeaza deoarece unii sunt electropozitivi, iar altii sun electronegativi. In acest caz, complexele coloidale se formeaza prin reactii de neutralizare, dar interactiunea coloizilor este posibila chiar si in cazul in care acestia au sarcina electrica de acelasi semn. Argila si humusul, care sunt coloizi electronegative, formeaza complexe coloidale prin intermediul cationilor de legatura rezultand asa numitele argilohumine. Coloizii din sol se gasesc asociati formand un complex care poarta denumirea de complexul coloidal al solului sau complexul adsorbtiv al solului. Acesta nu rezulta din amestecarea mecanica a coloizilor din sol ci ia nastere in urma unor reactii specifice ce au loc in cursul procesului de formare si evolutie a solului. Miscarea apei in sol In legatura cu miscarea apei in sol se deosebesc 2 situatii: sol saturat cu apa si sol nesaturat cu apa. In ambele cazuri se aplica legea lui Darcy conform careia viteza cu care se deplaseaza apa in sol este egala cu conductivitatea hidraulica inmultita cu gradientul care produce msicarea. V=KI Deosebirea dintre cele 2 situatii de sol saturat si nesaturat consta in faptul ca in cazul solului saturat, conductivitatea hidraulica K este o marime constanta, iar in cazul solului nesaturat conductivitatea hidraulica nu mai este constanta ci este o functie de umiditate a solului. In legatura cu umiditatea solului deosebim 2 situatii: sol saturat cu apa si sol nesaturat. Patrunderea apei in solul saturat poarta denumirea de filtratie, iar in solul nesaturat de infiltratie. In cazul solului nesaturat, acesta primeste o cantitate de apa pana ajunge la saturatie, aceasta purtand denumirea de capacitate de infiltratie. Aceasta se exprima in mm/h sau cm/s. Se masoara sub forma vitezei de infiltratie. Viteza de infiltratie a apei in sol variaza in timp. Pornind de la solul uscat, viteza de infiltratie este la inceput mare, apoi scade relativ repede dupa care se mentine la o valoare constanta. In procesul de infiltratie deosebim: viteza initiala de infiltratie (Vi), viteza de infiltratie la un moment t (Vt) si viteza finala de infiltratie (Vf). Curba care descrie procesul de infiltratie a apei in sol este de forma: Ecuatia care descrie infiltratia apei in sol este de forma: Vt = Vi/t la alfa parametrul caracteristic dinamicii permeabilitatii solului. Vf se utilizeaza pentru caracterizarea permeabilitatii solului. Neoformatiunile din sol sunt acumulari sau separatii care se deosebesc pe profil prin culoare, forma si compozitie si care apar in cursul procesului de solificare. Neoformatiunile rezultate din acumularea de saruri. Acestea se intalnesc in solurile cu intense fenomene eluviere iluviere a sarurilor. Dupa natura sarurilor, acestea se impart in neoformatii de carbonati (CaCO3), de saruri solubile frecvent: cloruri si de gips. In functie sub forma sub care se gasesc, se deosebesc pseudomicelii, eflorescente, vinisoare, tubusoare si concretiuni.

Neoformatiunile rezultate din acumularea de oxizi. Sunt reprezentate prin acumulari si separatii de oxizi de fier si mangan, sub forma de pete sau bobovine. Acestea sunt concretiuni fermanganice de marimea unui bob de mazare. Astfel de neoformatii se intalnesc in solurile cu intense fenomene de iluvieri a oxizilor cu intense procese de oxidare si reducere a acestora. Neoformatiunile rezultate din formarea argilei. Se intalnesc in solurile cu intense fenomene de eluviere iluviere a argilei. Aceste neoformatii se intalnesc sub forma de pelicule in jurul grauntelor de nisip sau pe fetele elementelor structurale. Neoformatiile reziduale se intalnesc la solurile cu intense fenomene de eluviere a coloizilor. Aceste informatii sunt reprezentate prin graunte de nisip fara pelicula coloidala si prin pudrari de silice. Neoformatiile biogene se datoreaza actiunii in sol a organismelor vii. Ele se intalnesc in toate solurile unde exista o intensa activitate a organismelor din sol. Frecventa si natura acestora difera de la un sol la altul. Ele sunt reprezentate prin coprolite acestea reprezinta sol rtecut prin tubul digestiv al ramelor; crotonine sunt vechi galerii de cartite, harciogi umplute cu material din alte orizonturi; cervotocine sunt galerii de isnecte, rame sau alte animale mici; cornnevine reprezentate prin canalele ramase in sol datorita radacinilor lemnoase. Rolul omului in formarea solului. Influenta factorului antropic asupra procesului de solificare are aspecte variate: in primul rand prin luara in cultura a terenurilor, omul inlatura vegetatia naturala respectiva, ceea ce influenteaza desfasurarea solificarii. Defrisara padurilor sau deselenirea pajistelor pe versanti si folosirea nerationala a acestora in cultura plantelor, duc la manifestarea intensa a eroziunii care uneori are drept rezultat distrugerea solului si chiar scoaterea din circuitul agricol a terenurilor respective. Exploatarea intensiva agricola a terenurilor presupune interventii active ale omului prin aplicarea masurilor agrotehnice. Lucrarile agrotehnice obisnuite determina afanarea partii superioare a solului care are ca rezultat mineralizarea substantelor organice si deci micsorarea continutului de humus. O influenta deosebita exercita omul asupra solului prin aplicarea unor masuri de chimizare. Aplicarea sistematica a ingrasamintelor si a amendamentelor face ca solurile nefertile sa poata fi integrate in circuitul agricol. De asemenea modificari importante au loc ca urmare a aplicarii unor masuri hidroameliorative cum ar fi: desecari, drenaje, irigatii, combaterea eroziunii solului, etc. Prin aceste lucrari se corecteaza regimul aerohidric al solului care devine favorabil cresterii si dezvoltarii plantelor. Rolul organismelor vii in formarea solului. Solificarea este in esenta sa un proces de natura biologica. Prin dezagregare si alterare, rocile si materiile rezultate devin afanate, poroase, dobandind capacitate pentru apa si aer. Solificarea propriu-zisa inca nu a inceput si nu poate avea loc decat sub actiunea organismelor vii si anume sub actiunea planetelor si a microorganismelor. Daca pe roca dezagregata si alterata nu se instaleaza plante si microorganisme, aceasta isi

pastreaza capacitatea pentru apa si aer, dar nu si fondul de substante nutritive, deoarece acestea sub forma minerala in care se gasesc sunt supuse spalarii de catre apa care se infiltreaza in adancime. Organismele vii participa atat la dezagregare si alterare cat si la transformarea substantelor nutritive din forma minerala in forma organica. Factorul biologic reprezentat in special prin vegetatie inregistreza la nivelul globului variatii foarte mari ceea ce cauzeaza o variatie accentuata. In conditiile tarii noastre doar doua formatiuni vegetale, de stepa si padure participa la formarea solului. Vegetatia de stepa lasa in sol cantitati mai mari de resturi organice decat cea de padure. Resturile organice prevenite de la vegetatia de stepa fiind reprezentata in special de radacini, sunt repartizate pe o adancime mai mare, iar cele provenite de la vegetatia de padure provenind in special din frunze ramase la suprafata solului. Resturile de la vegetatia de stepa sunt mai bogate in proteine si sunt mai usor atacate de microorganisme. La vegetatia de stepa microflora este reprezentata de bacterii, care este mai bogata si mai activa decat cea din cazul veg de padure care este reprez de ciuperci.

Originea partii minerale a solului. Solul s-a format si se formeaza la suprafata scoartei terestre pe seama rocilor. Partea superioara a litosferei este alcatuita astazi in principal din roci sedimentare si in secundar din roci metamorfice si eruptive. Initial scoarta terestra era alcatuita din roci eruptive denumite roci primare. Rocile sunt alcatuite din minerale, substante in general anorganice, omogene din punct de vedere fizico-chimic, rocile eruptive (magmatice) sunt formate din minerale reprezentate in proportie de 99% de silicati. Partea minerala a solului isi are originea in silicati. Acestia sunt compusi complecsi cu structura cristalina care au la baza retelele ionice. Ionul care formeaza scheletul retelei silicatilor este cel de oxigen (O). Ionii de O se gasesc in reteaua silicatilor sub forma de grupari. Cea mai sigura grupare din structura silicatilor o reprezinta tetraedrul de siliciu(SiO4). Dupa modul in care sunt dispusi tetraedrii in reteaua silicatilor se deosebesc urmatoarele categorii de silicate: silicati cu tetraedrii izolati sau insulari; silicati cu grupe finite de tetraedri; silicati cu lanturi infinite de tetraedri; silicati cu straturi infinite de tetraedri sau cu o retea plana; silicati cu retea spatiala de tetraedri.

Silicatii cu tetraedrii izolati. Au dispusi in masa lor silicatii sub forma de insule. Legatura dintre tetraedrii se face prin intermediul unor cationi de legatura. Mai frecvent intalniti sunt urmatorii cationi: magneziu, Fe+2, calciu, mangan, aluminiu, Fe+3. Silicatii pentru aceasta categorie sunt reprezentati prin 3 grupe: grupa olivinei, grupa granatului si grupa epidotului. Silicatii cu grupe finite de tetraedri sunt asemanatori ca structura cu cei din prima categorie. Deosebirea sta in faptul ca tetraedrii de siliciu sunt grupa cate 2, 3 sau 6. Silicatul reprezentativ al acestei categorii este turmalina. Silicatii cu lanturi infinite de tetraedri au tetraedrii dispusi sub forma unor lanturi simple sau duble. Silicatii cu lanturi simple se numesc piroxeni, iar cei cu lanturi duble se numesc amfiboli. Dintre piroxeni, mai raspanditi in scoarta terestra sunt auditul si hedenbergitul, iar dintre amfiboli, mai raspandit in sol este silicatul denumit horblender.

Originea partii organice a solului. Materia organica a solului provine din plante, microorganisme si animale. Cea mai importanta sursa de materie organica a solului o reprezinta vegetatia. In conditiile climatice ale tarii noastre, vegetatia este reprezentata in principal prin vegetatia ierboasa si de padure. In cazul vegetatiei ierboase, resturile organice provin in special din radacini, dar si din partea aeriana. Plantele ierboase au un sistem de radacini foarte bine dezvoltat si repartizat pe o grosime relativ mare pana la 100 cm, cu o concentrare in primii 40 50 cm. In cazul pajistilor, resturile organice ajung la 10 20 de mii de kg pe hectar anual. In cazul vegetatiei de padure, resturile organice provin in deosebi din frunze si sunt repartizate la suprafata sub forma de litiera. Vegetatia de padure lasa in sol cantitati mai mici de resturi organice, 3500 4000 kg pe hectar anual. Resturile organice sunt constituite din substante organice care, la randul lor, sunt alcatuite din carbon, hidrogen, oxigen, azot, la care se adauga cantitati mici de fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf etc. Resturile organice cuprind numeroase substante organice si importanta cea mai mare pentru sol o reprezinta hidratii de carbon, substantele proteice, lipidele si rasinile. Resturile organice constituie materialul de formare a humusului, cel mai important component al solului. Humusul, impreuna cu resturile organice din sol reprezinta sursa de elemente nutritive pentru plante. Transformarea resturilor organice in sol. In sol, resturile organice sufera transformari profunde si complexe sub actiunea microorganismelor. Dintre acestea, importanta mai mare pentru sol o au bacteriile, ciupercile si actinomicetele. Ciupercile sunt microorganisme heterotrofe care folosesc ca sursa de hrana si energie substantele organice. Sunt aerobe si spre deosebire de bacterii se dezvolta intr-un mediu acid. Se asociaza in deosebi cu vegetatia de padure reprezentand principala grupa de microorganisme care participa la descompunerea resturilor organice. Bacteriile sunt microorganismele cele mai raspandite, numarul lor intr-un gram de sol ajungand la miliarde. Bacteriile se clasifica astfel: Bacteriile autotrofe isi procura CO2 din aer, iar energia prin oxidarea compusilor anorganici. Bacteriile heterotrofe isi procura atat CO2 cat si energia prin oxidarea substantelor organcie. Bacteriile aerobe actioneaza numai in mediul bine aerat, iar cele anaerobe in mediul slab aerat sau neaerat.

Actinomicetele sunt microorganisme heterotrofe cu o capacitate mai mare de descompunere a substantelor organice rezistente (ligninele) comparativ cu bacteriile si ciupercile. Sub actiunea microorganismelor, resturile organice din sol sunt supuse unor transformari complexe prin procese de descompunere si humificare. Orizontul ((B)) este un orizont mineral care se formeaza sub unul dintre orizonturile ((A)), ((E)) sau ((O)). Caracteristica principala a celor mai multe dintre tipurile de orizont ((B)) este pierderea in intregime sau aproape in intregime a structuri initiale a rocii. Acestei caracteristici I se asociaza unul sau mai multe dintre urmatoarele caractere dominante: - concentrare iluviala de argila silicatica, de substante amorfe active compuse din materie organica si oxizi de aluminiu, cu sau fara fier; - fragilitate ( la presarea intre degete se sfarama brusc). Orizontul C este un strat mineral situat in partea inferioara a profilului de sol constituit din materiale neconsolidate sau slab consolidate. Acestea se disting prin faptul ca el nu prezinta caractere orizonturilor ((A)), ((E)) si ((B)) desi, in anumite situatii, poate contitui materialul parental al orizonturilor afectate de procesele pedogenetice formate de roci a caror compozitie initiala a fost omogena. In conditiile formarii solurilor pe depozite neomogene sau a unei evolutii polifazice orizontul ((C)) nu reprezinta materialul parental al orizonturilor pedogenetice ale profilului de sol.// Sunt considerate orizonturi ((C)) si materiale geologice relativ compacte care se desfac in 24 de ore daca fragmentele uscate sunt puse in apa sau daca in stare umeda pot fi farmitate.// Este considerat orizont ((C)) si materialul puternic alterat pe care au evoluat solurile.// Orizontul ((C)) poate fi penetrat de radacini. In acest orizont pot fi prezente acumulari de carbonat de calciu, gips, saruri usor solubile. Orizontul ((E)) (eluvial) este situat in mod obisnuit aproape de suprafata solului, sub un orizont O sau A si deasupra unui orizont B.// principala insusire a orizontului E (eluvial este saracirea in argila silicatica, oxizi de fier si/sau aluminiu. Saracirea se produce prin deplasarea prin sol fie ca solutie fie ca suspensie. Aceasta saracire determina cresterea continutului de particule de nisip si de praf; evident, structura initiala a rocii a disparut.// Fata de orizonturile O sau A, orizontul E este mai sarac in materie organica si, implicit mai deschis la culoare si de asemeni mai deschis la culoare decat orizontul B. Culoarea orizontului uneori este data de culoarea particulelor de nisip si de praf dar si de particulele de oxizi de fier si de alti compusi care mascheaza culoarea particulelor primare. Fata de orizontul B se diferentiaza printr-o culoare de valoare mai ridicata sau de croma mai mica, sau prin amandoua, ori printr-o textura mai grosiera sau prin combinarea acestor caracteristici. Orizontul G (gleic) este un orizont mineral format in conditiile unui mediu saturat in apa, cel putin o parte din an, determinat de apa freatica situata la adancime mica. Se gaseste in general, sub un orizont (T) sau se asociaza cu orizonturile ((A)), ((B)) sau ((C)). Se disting 2 feluri de orizont (G): orizontul gleic de reducere (Gr) si orizontul gleic de oxidare-reducere (Go).// Orizontul gleic de reducere (Gr) se formeaza in conditii predominant de anaerobioza, prezentand colorit uniform cu culori de reducere sau aspect marmotat in care culorile de reducere apar in

proportie de peste 50% din suprafata rezultata prin sectionarea elementelor structurale sau prin sectionarea materialului fara structura. Orizontul gleic de reducere (Gr) se formeaza in conditii predominant de anaerobioza, prezentand colorit uniform cu culori de reducere sau aspect marmotat in care culorile de reducere apar in proportie de peste 50% din suprafata rezultata prin sectionarea elementelor structurale sau prin sectionarea materialului fara structura. Orizontul hiposalic (sc) are un continut de saruri usor solubile de 0,1-1% (la salinizarea clorurica), de 0,15-1,5 (la salinizarea sulfatica) si de 0,07-0,7% (daca contine si soda). Aceste valori, valabile pentru solurile cu textura mijlocie, se modifica in cazul altei texturi sau a solurilor organice, in aceleasi proportii ca si la orizontul salic. Orizontul natric (na) este un orizont mineral care are o saturatie de Na+ schimbabil de peste 15% dinT pe o grosime de minim 10 cm. Orizontul salic (sa) este un orizont imbogatit secundar in saruri usor solubile in apa rece. Principala caracteristica a acestui orizont este nivelul continutului in saruri usor solubile, nivel ce variaza in functie de textura. Astfel, in solurile cu textura mijlocie, continutul de saruri este de cel putin 1% daca tipul de salinizare e cloruric, de cel putin 1,5 daca tipul de calinizare este sulfatic si de cel putin 0,7% daca solul contine soda. Aceste valori valabile pentru solurile cu textura mijlocie, se micsoreaza cu 7,5% in solurile cu textura grosiera si se maresc cu 15% in solurile cu textura fina. In solurile turboase saprice, valorile continutului in saruri este de 2-3% iar in cele turboase fibrice de 10-15%, in functie si de capacitatea de apa la saturatie. Orizontul (W) este un orizont mineral, format la suprafata sau in profilul solului, in conditiile unui mediu in care solul e mare parte din an saturat in apa acumulata din precipitatii si stagnata deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. Prezinta un aspect marmorat in care culorile de reducere prezente atat pe fetele cat si adesea in interiorul elementelor structurale ocupa peste 50% din suprafata rezultata prin sectionarea elementelor structurale, daca exista sau prin sectionarea materialului lipsit de structura. Orizonturi minerale principale. orizontul (A) este un orizont mineral format de obicei in partea superioara a profilului de sol (la contactul solului cu atmosfera) sau sub un orizont organic (O) si uneori la diferite adancimi ( in cazul solurilor ingropate sau fosile). Sunt considerate, de asemenea orizonturi (A) si stratele arate, notate cu (Ap) chiar daca sunt grefate direct pe orizonturi (( E )), (( B)) sau ((C)). Orizontul ((A)) se caracterizeaza prin procese intense de alterare a materiei organice si a materialului mineral precum si printr-o activitate rnicrobiologica intensa. In orizontul ((A)) procesele de solificare se desfasoara cel mai intens. Astfel, aici are loc formarea unei cantitati mari de humus, uniform raspandita descrescand de la suprafata spre partea inferioara a orizontului, iar procesele de biopedogeneza desfasurate sunt specifice pentru fiecare tip de sol in parte. // Procesele intense de descompunere a materiei organice care au loc in orizontul ((A)) determina, prin procese biochimice, formarea humusului- materie organica specifica solului; materia minerala este de asemenea alterata rezultand minerale secundare. // In

orizontul ((A)) au loc intense procese de spalare a produsilor minerali preexistenti formati in timpul procesului de pedogeneza, precum si a produsilor organici. In cazul rocilor cu cabonat de calciu are loc spalarea aceestuia apoi levigarea argilei catre straturile inferioare, astfel ca in orizontul ((A)) ramane silicea coloidala, fragmente de schelet mineral rezidual etc. // In orizontul ((A)) materialul parental pe care s-a format si evoluat profilul de sol este puternic alterat si transformat intr-un lemn de alterare cu humus.// Procesele de solificare specifice orizontului ((A)) se desfasoara pe o anumita adancime; aceasta face ca grosimea orizontului ((A)) sa constituie o constanta morfologica pentru fiecare tip de sol. Prezenta anumitor saruri minerale in orizontul ((A)) determina o anumita specificitate in formare dar, mai ales, in evolutia orizontului ((A)). // Orizontul ((A)) este cel mai fertil orizont al solului, capabil sa puna la dispozitia plantelor elementele necesare pentru nutritia minerala. Orizonturi organice hidromorfe sau orizonturi turboase T de suprafata sau de subsuprafata situate la mica adancime si alcatuite din material organic saturat cu apa in cei mai multi ani, mai mult de o luna pe an, cu exceptia cazurilor cand solurile au fost drenate. Grosimea minima a orizontului ( T ) turbos este de 20 cm. Dupa gradul de descompunere a materiei organice alcatuitoare, orizoritul < T > turbos poate fi: ' fibric- cu materia organica slab descompusa; hemic - cu materia organica mediu descompus; sapric - cu materia organica intens descompusa. In orizontul "T" turbos "fibric" doua treimi din materia organica este slab descompusa incat se pot distinge tesuturile de plante pe cand in orizontul "T" de tip "sapric" nu se mai disting tesuturile de plante sau se disting foarte putin 1/6 din volumul materialului); material turbos "hemic" ilustreaza situatia intermediara intre materialul turbos "fibric" si cei "sapric". Dupa conditiile de mediu in care se formeaza turba, aceasta poate fi: eutrofa, mezotrofa si o ligotrofa. Orizonturi organice. Orizontul organic nehidromorf O - se formeaza prin acumulare de material organic la suprafata solului nesaturat sau saturat cu apa doar cateva zile pe an. In acest orizont fractia minerala constituie, in general, o parte neinsemnata mai putin de 60la suta din masa totala. El se formeaza in partea superioara a solurilor minerale formate sub padure dar poate fi intalnit si la o anumita adancime daca este acoperit cu material mineral provenit din eroziune. ln solurile acoperite cu vegetatie lemnoasa orizontul organic nehidromorf "O" este constituit din: "Ol' - orizont de litiera alcatuit din material organic proaspat (nedescompus sau/si slab descompus); "Of' - orizont de fermentatie format din materie organica incomplet descompusa in care se pot observa cu ochiul liber sau cu lupa resturi vegetale cu structura caracteristica; "Oh - orizont de humificare alcatuit din material organic in stadium foarte avansat de desompunere in care nu se pot observa cu ochiul liber sau cu lupa resturi vegetale cu structura caracteristica. Cand depaseste grosimea de 20 cm, orizontul organic nehidromorf "O" poarta denumirea de orizont folic. Orizonturile de tranzitie sunt orizonturi care prezinta o parte din caracterele orizontului supraiacent si o parte din ale celui subiacent catre care se face tranzitia. Exista 2 tipuri de orizonturi de tranzitie: 1. Orizonturi de tranzitie obisnuite, la care tranzitia se face treptat de la proprietatile unui orizont la proprietatile celuilalt orizont si se noteaza cu cele 2 litere majuscule corespunzatoare orizonturilor respective; 2. Orizonturi de tranzitie mixte; sunt acele orizonturi in care se intrepatrund proprietati ale celor 2 tipuri de orizonturi principale, trecerea intre orizonturi fiind neregulata sau glosica. Se noteaza cu cele 2 litere mari intre care apare si semnul + plus. Pierderea apei din sol Principala modalitate de pierdere a apei din sol este de trecere a apei in atmosfera prin evaporare directa de la suprafata solului si prin transpiratia plantelor. Deoarece este deosebit de

dificil de facut o delimitare clara intre pierderile prin evaporare de la suprafata solului si cele prin transpiratia plantelor se ia in considerare efectul lor conjugat adica evapa transpiratia. Marimea evapo-transpiratiei care se exprima de obicei in mm ca si precipitatiile depinde de mai multi factori: clima, sol, vegetatie etc. Astfel, evapo-transpiratia este mai mare in conditiile de clima calda si putin umeda decat intr-un climat rece si umed, adica este mai mare la solurile usoare, nestructurate decat la cele fine structurate. De asemena este mai mare in conditiile vegetatiei de padure decat in conditiile de vegetatie de stepa, ierboasa. Deoarece in aceleasi conditii generale marimea evapo-transpiratiei variaza in functie de continutul de apa respectiv, de gradul de acoperire a covorului vegetal, pentru a putea compara datele s-a introdus notiunea de evapo-transpiratie potentiala. Aceasta reprezinta cantitatea de apa pierduta prin evaporare si prin transpiratie de solul aprovizionat in conditii optime cu apa, adica la nivelul capacitatii de apa in camp (cc) si acoperit cu un covor vegetal incheiat (fara goluri). Scurgerea apei la suprafata solului reprezinta drenajul extern al solului, drenajul extern fiind influentat de panta terenului si de acoperirea de vegetatie a acestuia. Infiltrarea apei sub stratul radicular (stratul in care se dezvolta radacinile plantelor) reprezinta drenajul intern al solului fiind reprezentat de structura, textura, porozitate. Porozitatea solului Particulele elementare si agregatele structurale sunt astfel dispuse in sol incat formeaza o retea de spatii sau pori care constituie porozitatea totala a solului. Porozitatea totala a solului se exprima in procente din volumul solului si se calculeaza cu relatia: PT=(1-DA/D) 100; PT porozitatea totala. Porozitatea solului a fost impartita in porozitate capilara alcatuita din totalitatea porilor cu diametrul mai mic de 1 mm, pori ocupati de obicei de apa si porozitate necapilara alcatuita din totalitatea porilor cu diametrul mai mare de 1 mm ocupata ed obicei cu aer. Porozitatea capilara caracterizeaza capacitatea pentru apa a solului, iar porozitatea necapilara capacitatea pentru aer. Capacitatea pentru aer a solului este caracterizata mai bine prin ceea ce se cunoaste sub denumirea de porozitate de aeratie a solului. Aceasta este alcatuita din porii ocupati de aer atunci cand umiditatea solului este optima, adica la nivelul capacitatii pentru apa in camp. Acesta este un indice hidrofizic al solului. Porozitatea de aeratie se calculeaza cu relatia: PA=PT-CCDA; CC capacitatea de apa in camp. Porozitatea totala, porozitatea de aeratie si raportul dintre porozitatea capilara si porozitatea necapilara depind de textura, structura si gradul de tasare sau indesare. Cea mai buna situatie se intalneste la solurile cu textura mijlocie si structura glomerulara afanate, care au o porozitate totala de 50 - 60% iar mai mult de jumatate din aceasat este porozitate necapilara sau de aeratie. La solurile argiloase, porozitatea necapilara sau de aeratie este mai mica decat la solurile nisipoase. Potentialul apei din sol. Suctiunea solului. La o umiditate redusa, cand solul nu are apa decat la suprafata particulelor actioneaza fortele de sorbtie sau de adsorbtie. La o umiditate mai mare, cand si porii capilari sunt plini cu

apa actioneaza si fortele capilare. La o umiditate si mai mare, cand si porii necapilari sunt plini cu apa intervin si fortele gravitationale. La solul saturat cu apa, care are si un strat de apa deasupra intervin si fortele hidrostatice. La solul salinizat intervin, pe langa fortele corespunzatoare starii de umezire, si fortele osmotice. Acestea fiind de natura diferita, rezultanta lor nu poate fi obtinuta printr-o simpla insumare. Astfel, starea apei din sol se caracterizeaza printr-un termen energetic generalizat cunoscut sub denumirea de potentialul apei. Acesta exprima energia pe care o are apa din sol. Energia apei in sol se exprima in unitati de presiune (atmosfere, bari, cm coloane de apa) care pot fi insumate corespunzator tipurilor de forte amintite se deosebesc urmatoarele tipuri de potentiale: 1. Potentialul gravitational corespunzator fortei gravitationale; 2. Potentialul matricial corespunzator fortelor e adsorbtie si fortelor capilare; 3. Potentialul hidrostatic de submersie sau de presiune corespunzator fortelor hidrostatice; 4. Potentialul osmotic corespunzator fortelor osmotice; 5. Potentialul total care reprezinta suma tuturor potentialelor elementare. Energia apei solului in conditii de nesaturare poarta denumirea de suciuni. Ea se exprima in unitati de presiune sau sau prin valori pF. pF reprezinta logaritmul suctiunii exprimate in cm coloana de apa. La sol, pF poate avea valori cuprinse intre 0 si 7. Valoarea 0 corespunde solului saturat cu apa, iar 7 solului perfect uscat. Procesele de alcanizare si salinizare: Prin salinizare se intelege procesul de formare a unor soluri bogate in saruri solubile de obicei de Na, iar prin alcalizare procesul de formare a unor soluri a caror complex adsobtiv contine mult Na in stare absorbita. Solurile salinizate se formeaza atunci cand apele freatice se gasesc la adancime mica si sunt bogate in saruri solubile. Procesele de bioacumulare: aceste procese contituie esenta solificarii si contau in acumularea de substante organice in deosebi sub forma de humus. Datorita acestor procese partea superioara a scoartei terestre se formeaza in orizont specific bioacumulativ. Sub aspectul alcatuirii profilelor de sol se deosebesc trei tipuri de bioacumulare si respective trei tipuri de orizonturi bioacumulative; Cea mai frecventa este bioacumularea in care rezulta materie organica in general bine humificata. Aceasta este foarte strans legata de partea mineral a solului. Prin acest tip de bioacumularese formeaza orizonturile de tip A; Al doilea tip de bioacumulare este acela in care rezulta materie organic slab transformata sau aflata in diferite grade de transformare si neamestecata cu partea mineral a solului. Orizontul care se formeaza in acest caz este orizontul organic nehidromorf O; Al treilea tip de bioacumulare este acela in care rezulta o inmagazinare de resturi organice turbificate. In acest caz se formeaza un orizont organic hidromorf T (orizont turbos). Procesele de eluviere-iluviere: aceste procese au o importanta deosebita in formarea profilului de sol, eluvierea constand in deplasarea sub influienta apei, a unor component ai

solului, iar iluvierea in depunerea acestora. In urma proceselor de eluviere se formeaza orizonturi saracite in componentii transportati de apa, denumite orizonturi eluviale de tip E, iar procesele de iluviere dau nastere orizonturilor iluviale imbogatite in compusi transportati de apa, orizonturi de tip B. supuse proceselor de eluviere-iluviere sunt sarurile solubile in apa dar si unele substante care chiar daca nu sunt solubile trec sub forma de particule foarte fine, asa numitele substante coloidale cum sunt: argila, humusul, oxizii si hidroxiziide Fe si Al si silicea secundara. Apa pe seama careia se formeaza solutia solului provine din precipitatii. Apa de ploaie contine totdeauna dizolvate in ea diferite cantitati de CO2, motiv pentru care are un caracter acid. Daca apa de ploaie nu ar dizolva si dispersa coloidal diferiti compusi din sol ci ar ramane ca atare, ar avea o reactie acida care ar depinde de cantitatea de CO 2 dizolvata, care la randul ei este determinata de concentratia CO2 din aerul atmosferei. Daca solul contine compusi cu caracter bazic, solutia formata capata un caracter alcalin. In aceasta situatie se gasesc solurile care contin saruri ce hidrolizeaza alcalin. De exemplu, CaCO3, MgCO3, NaCO3 sub actiunea apei hidrolizeaza. Prin hidroliza rezulta H2CO3 si bazele respective (Ca(OH)2, Mg(OH)3, NaOH). Aceste baze disociaza eliberand cantitati mari de ioni OH care imprima solutiei solului un caracter puternic alcalin. In seria CaCO3, MgCO3, NaCO3, cea mai mare alcalinitate o da NaCO3, iar cea mai mica alcalinitate CaCO3. Acest lucru se datoreaza caracterului bazic si solubilitatii care cresc in aceasta ordine de la CaCO3 la NaCO3. NaCO3 (sod), avand caracterul bazic cel mai accentuat si solubilitatea foarte mare, da o alcalinitate puternica determinand un pH>12. CaCO3, avand un caracter bazic mai mic si o solubilitate mai redusa, da un pH in jur de 10. O pozitie intermediara o are MgCO3. In sol insa, CaCO3 nu da o reactie prea alcalina deoarece intervine si CO2. Sub influenta apei din sol incarcata cu CO2, CaCO3 se transforma in bicarbonat de calciu Ca(CO3)2. Acesta are un caracter mai slab bazic, ceea ce face ca solutia solului sa capete un pH mai mic.