Cele patru baze (A, C, T şi G) nu se pot combina decât într-un anumit mod, adenina doar cu

timina (A + T sau T + A), şi respectiv citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte
cuvinte, o bază de tip A -- în orice parte a lanţului s-ar afla -- nu se poate combina decât cu o
bază de tip T; în mod similar, G nu se poate combina decât cu C;
Ordinea contează: A + T nu este acelaşi lucru cu T + A; vezi codul genetic care e preluat de la
ARN.

Având în vedere că nu există decât cele patru combinaţii posibile, se poate alege o "parte"
convenţională a dublei elici pentru notaţie;
Secvenţa de baze este forma canonică a informaţiei, nu este nevoie de nimic mai mult pentru a
descrie în mod complet o secvenţă ADN;

Duplicarea unei secvenţe se produce prin "desfacerea" secvenţei "de-a lungul" ei ("treptele" se
dezintegrează) prin reacţii chimice relativ triviale; astfel rezultă două jumătăţi de secvenţă,
ambele fiind scufundate într-o "supă" de baze. Cum fiecare bază nu se poate combina decât cu
perechea ei predeterminată, rezultatul final constă din două secvenţe ADN identice, în afară
de cazul că apar mutaţii;

Trei perechi de baze azotate formează în mod normal un codon. Acest codon codifică un
aminoacid. Mai mulţi codoni la un loc codifică o proteină.

Mutaţiile nu sunt altceva decât imperfecţiuni în acest proces chimic: o bază este în mod
accidental ignorată ("sărită"), introdusă sau copiată imperfect, sau lanţul este tăiat prea
devreme sau i se adaugă baze la capete; toate mutaţiile posibile nu sunt decât combinaţii
formate din aceste "operaţii" de bază.

Mutaţiile genetice sunt practic alterarea unei părţi din informaţia aflată în molecula ADN.
Este suficient ca, de exemplu, să se şteargă doar o pereche de baze azotate, pentru ca toată
funcţia genei pe care eventual se află să fie abolită. Dacă este ştearsă o pereche de baze
azotate, codonul din care făcea parte aceasta va codifica alt aminoacid, care va codifica altă
proteină, fapt ce, în cele din urmă (aşa se întâmplă probabil cel mai adesea, însă nu în mod
obligatoriu), poate să-i altereze acesteia din urmă funcţia biologică. Mutaţiile pot avea trei
feluri de efecte: negative, pozitive sau neutre (nu influenţează nici în bine nici în rău).

Aceste mutaţii sunt provocate de nişte factori mutageni (radiaţiile cosmice, substanţe chimice
etc.)
Mutaţiile genetice pot fi şi induse de către oamenii de specialitate. De exemplu, la plante
pentru ca geneticienii să le poată muta genetic, ei obţin protoplaşti (celule care nu au perete
celular, ci doar membrană). Obţinerea protoplaştilor se poate face pe două căi, prin disecţia
peretelui celular, sau cu ajutorul unor substanţe chimice.

ADN-ul se găseşte practic în orice celulă (de la organisme unicelulare cum ar fi bacteriile,
protozoarele până la organismele pluricelulare (fungi, animale sau vegetale), precum şi, în
structura internă a unor virusuri. Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie
anume ci şi pentru orice individ al oricărei specii animale sau vegetale.

Mărimea ADN-ului celular, ca şi aceea a patrimoniului genetic, nu dă decât destul de

aproximativ informaţii despre complexitatea organismului, astfel încât omul are un
patrimoniu genetic mai redus cantitativ decât al altor specii, mai puţin "complexe".
 Acizii nucleici sunt compusi macromoleculari cu structura complexa si mase
moleculare cuprinse intre cateva zeci de mii si milioane. Sunt, impreuna cu proteinele,
componentele nucleoproteidelor, compusi de importanta biologica, existenti in celulele vii.
Dupa provenienta lor, respectiv dupa materialele din care au fost extrase, acizii nucleici erau
considerati de doua tipuri: acizi timonucleici (acizi nucleici din timus sau acizi nucleici
animali) si acizi zimonucleici (acizi nucleici din drojdie sau acizi nucleici vegetali). Intrucat s-
a constatat ca deosebirea dintre ei consta in natura componentului glucidic (acizii timonucleici
contin in molecula lor dezoxi-D-riboza, iar acizii zimonucleici contin D-riboza), denumirile
lor au fost inlocuite cu denumirile de acizi dezoxiribonucleici (ADN), si acizi ribonucleici
(ARN). Cercetari ulterioare au dovedit, insa, ca aceste doua tipuri de acizi nucleici sunt
prezente in toate organismele vii, avand rol important in desfasurarea proceselor vitale
normale si patologice; acizii dezoxiribonucleici sunt substantele de baza in aparatul genetic,
care asigura ereditatea si variabilitatea, pe cand acizii ribonucleici au mai mult rol functional
legat de sinteza proteinelor.

ADN
ADN-ul reprezinta materialul genetic din care sunt alcatuite genele majoritatii
organismelor si este localizat exclusiv in cromozom; fiecare cromozom contine cate o
molecula de ADN. Rezulta din polimerizarea unor monomeri denumiti dezoxiribonucleotizi.
Prezenta in cromozom a ADN-ului a fost relevata de chimistul german R.Feulgen, in 1924,
prin utilizarea unui colorant vital -fuxina bazica- care coloreaza rosu-violaceu cromozomii;
substanta din cromozomi, care reactioneaza specific cu colorantul, era ADN.
James Watson si Francis Crick, au facut cunoscut un model al moleculei de ADN pentru care
au primit Premiul Nobel (in 1962). Modelul se bazeaza pe combinarea a patru nucleotizi.
Fiecare nucleotid consta dintr-un radical fosforic monoacid, o pentoza (dezoxiriboza) si o
baza azotata (una din urmatoarele patru): adenina(A), guanina(G), -A si G sunt baze purinice-
timina(T), citozina(C) - T si C sunt baze pirimidinice.
Combinatia dintre o baza si o pentoza se numeste dezoxiribonucleosid, iar combinatia celor
trei componente dezoxiribonucleotid.
ADN-ul ca si ARN-ul consta dintr-un lant lung de molecule de zahar, cu o nucleotida
atasata-un inel de atomi de carbon si azot. ADN-ul prezinta doua lanturi lungi unite intr-o
spirala, cu nucleotidele in interior, asa incat intreaga molecula gigantica are aspectul unei
scari rasucite(v.anexa1).
Secvente de trei nucleotide de pe lanturile ADN-ului formeaza un cod special care stabileste
ordinea in care sunt legati aminoacizii pentru a forma molecule de proteine. Acesta este
cunoscut sub numele de cod genetic. Unii aminoacizi sunt codificati prin mai mult de un
triplet. Deoarece proteinele sunt moleculele de constructie ale organismului si, ca si enzimele,
controlorii sai metabolici, codul ADN stabileste cum arata, creste si functioneaza corpul. In
concluzie, ADN-ul este materialul genetic al corpului.
Legatura dintre pentoza si una din bazele azotate este N-glucidica. La
dezoxiribonucleosidele purinice legatura N-glucidica se formeaza intre pozitia N9 a
heterociclului dublu purinic si pozitia C1 a pentozei, iar la nucleosidele pirimidinice legatura
se realizeaza intre pozitia N3 a nucleului pirimidinic si pozitia C1 a pentozei. Aditionarea
radicalului fosforic se realizeaza, obisnuit, prin intermediul pozitiei 5’ a nucleosidului. Astfel
rezulta nucleotizii, care sunt esteri ai acidului fosforic cu nucleosidele. Atat conectarea
bazelor cu pentoza, cat si a nucleosidului cu acidul fosforic se realizeaza prin pierderea unei
molecule de H2O. Fiecare radical fosforic al unui nucleotid poate, prin gruparile acid libere, sa
se lege fie cu un radical fosforic, fie cu un alt nucleotid prin pozitia 3’ a dezoxinucleosidului.
In primul caz, dezoxinucleotizii pot aparea sub forma de monofosfat, difosfat sau trifosfat. In
functie de numarul grupelor fosfat si de baza din constitutia nucleotidului, dezoxinucleotizii
monofosfat se numesc: adenozin 5’-fosfat (AMP), guanozin 5’-fosfat (GMP), citidin 5’-fosfat
(CMP) si timidin 5’-fosfat (TMP);dezoxinucleotizii difosfati: ADP, GDP, CDP si TDP,
dezoxinucleotizii trifosfati:ATP, GTP, CTP si TTP. In al doilea caz, dezoxinucleotizii se
leaga unul de altul prin legaturi fosfodiesterice astfel: primul nucleotid, prin grupul fosfat la
nivelul unei grupari acid libere, se leaga de nucleotidul adiacent inferior prin pozitia 3’, iar de
nucleotidul adiacent superior prin pozitia 5’ etc. In acest fel, intre nucleotizi se stabileste o
legatura in zigzag. Se formeaza astfel un lant polidezoxiribonucleotidic cu o lungime
variabila. Aceasta este stuctura primara a ADN sau monocatenara. Obisnuit, molecula de
ADN este constituita din doua lanturi polinucleotidice sau doua catene: aceasta este structura
secundara. Analiza chimica a aratat ca exista o relatie de 1:1 intre adenina (o purina) si timina
(o pirimidina) si intre citozina (o pirimidina) si guanina (o purina). O asemenea relatie nu
exista intre cele doua purine sau intre cele doua pirimidine. Legatura dintre cele doua catene
se realizeaza prin punti de hidrogen intre perechi de baze situate la acelasi nivel in cele doua
catene: doua punti de hidrogen intre adenina si timina A=T si T=A si trei punti intre guanina
si citozina. Faptul ca la acelasi nivel aditionarea radicalului fosforic la dezoxiriboza este
diferita (intr-o catena la pozitia 3’, iar in catena complementara la pozitia 5’) a dus la
concluzia ca cele doua catene sunt indreptate in directii opuse. Prin urmare cele doua catene
complementare au o orientare spatiala inversa sau antiparalela. Studiul structurii moleculei de
ADN a relevat faptul ca bazele azotate sunt asezate spre interior, perpendicular pe axa
principala lunga, la o distanta una de alta de 3,4A. Deoarece unghiul intre doi nucleotizi
apropiati ai aceleiasi catene este de 36o, structura se repeta la fiecare 10 nucleotizi, adica la
34A. Dubla spirala helicoidala coaxiala are un diametru de 20A. Molecula de ADN are
dimensiuni foarte mari (fiind cea mai mare macromolecula biologica), cu o greutate
moleculara care poate ajunge la 12 si 16*106. Majoritatea moleculelor de ADN au o rasucire a
helixului la dreapta (“forma B de ADN”); exista insa si molecule cu o rasucire a helixului spre
stanga: Z-ADN.
Insusirea genetica continuta intr-o molecula de ADN aste determinata de insusirea
perechilor de baze de-a lungul moleculei. Cum numarul secventelor posibile de baze este egal
cu 4n, unde n este egal cu numarul de nucleotizi per catena, se ajunge la un numar astronomic
de variante posibile de informatie genetica. In timpul replicarii cele doua catene ale moleculei
de ADN se separa enzimatic, fapt ce permite sinteza unor catene complementare noi pe
matricele reprezentate de cele doua monocatene vechi. Rezulta astfel doua bicatene de ADN
identice. Bicatenele de ADN se pot separa -denatura- prin expunere la temperaturi apropiate
de punctul de fierbere si la pH extrem (pH<3 si pH>10) si se pot combina -renatura- formand
helice duble native prin expunerea monocatenelor complementare la temperatura de
aproximativ 65oC.

ARN

Complex macromolecular, structural si functional, similar in anumite privinte, ADN-

ului. ARN-ul rezulta din polimerizarea unor ribonucleotizi, care determina formarea unor
lanturi lungi, monocatenare (structura primara). Pe anumite portiuni monocatena de ARN se
poate rasuci in jurul ei, determinand aparitia unei structuri duble intre secventele
complementare de baze (structura secundara). Polimerizarea implica patru tipuri de
ribonucleotizi legati impreuna prin legaturi fosfodiesterice in pozitiile 3’-5’. Componentul
pentozic al ARN-ului este riboza, iar bazele azotate sunt: adenina, guanina, citozina si
uracilul. Sunt doua clase de ARN si anume: ARN genetic care controleaza ereditatea la unii
virusi, alta, ARN negenetic care este implicata in sinteza substantelor proteice(v. Sinteza
proteinelor).
ARN negenetic implicat in sinteza proteinelor sau ARN celular. Exista trei tipuri de acid
ribonucleic celular prezente in toate celulele, si care, avand structuri si functii diferite , joaca
un rol esential in biosinteza proteinelor. Aceste tipuri sunt : acidul ribonucleic mesager-
mARN, acidul ribonucleic solubil sau de transfer-sARN sau tARN si acidul ribonucleic
ribozomal-rARN(v.anexa2). In celule se gaseste o mare cantitate de rARN (80-90% din ARN-
ul celular) o cantitate oarecare de sARN(10-15%) si o cantitate mica de mARN(mai putin de
5%).
ARN mesager. mARN este sintetizat in timpul transcriptiei mesajului genetic de pe o catena
de ADN si serveste ca tipar pentru sinteza proteinelor. A fost gasit in stransa legatura cu
ADN-ul cromozomal. mARN are urmatoarele caracteristici: este foarte repede sintetizat, are o
singura catena, complementara uneia dintre catenele ADN-ului propriu, la nivelul careia a fost
sintetizat. In mARN mesajul este inscris codificat in codoni care contin triplete de baze
azotate (ribonucleotizi). La capatul 3’, moleculele de mARN contin o secventa de acid
poliadenilic-poly-A (intre 70-250 nucleotizi). Aceste “cozi” poly-A sunt adaugate
posttranscriptional. Terminatia 5’ a mARN-urilor sunt blocate prin aditia unor capete de m7
Gppp (7-metilguanozine reziduale legate de mARN prin legaturi trifosfat).
ARN solubil, de transfer sau adaptor. sARN-ul sau tARN-ul este similar ca structura cu
orice acid ribonucleic. Este caracterizat printr-o slaba polimerizare , are rolul de a activa
enzimele din citoplasma. Apoi reactioneaza cu aminoacizii specifici –prin formarea gruparilor
aminoacil-sARN- care sunt transferati la locul de biosinteza a proteinelor: complexe mARN-
ribozomi sau poliribozomi. Anumite parti din catena de sARN, constituite din serii scurte de
nucleotizi, reprezinta bazele complementare ale codului mARN pentru un aminoacid
caracteristic. In asemenea portiuni reprezentate de tripleti de baze, denumite anticodoni,
sARN-ul diferitelor specii este identic. Faptul ca in citoplasma exista toti sau aproape toti cei
circa 20 de aminoacizi proteici, presupune ca trebuie sa existe un numar de minimum 20 de
tipuri de sARN, cate unul pentru fiecare aminoacid (maximum 64, cati codoni se pot forma de
cele patru baze azotate). Moleculele de sARN constau dintr-o singura catena, alcatuita din 75-
80 de ribonucleotizi. La un capat al catenei (capatul 5’) se gaseste acid guanilic (G), iar la
capatul 3’ se gaseste un triplet format din bazele CCA (citozina-citozina-adenina). Intre bratul
scurt, cu G, si bratul lung la nivelul primului nucleotid C, se formeaza punti de hidrogen.
Regiunile bicatenare includ trei bucle monocatenare intermediare. Regiunea de curbura a
lantului polinucleotidic reprezinta celalalt capat al moleculei de sARN. Curbura este
constituita dintr-un segment de trei nucleotizi necomplementari, deci legati prin punti
hidrogenice. Acest triplet de baze a capatat denumirea de anticodon tocmai pentru a indica
complementaritatea lui fata de codonii mARN.
ARN ribozomal. Una din caracteristicile principale care deosebeste rARN de celelalte tipuri
de ARN consta in aceea ca el apare intotdeauna legat de proteine. Lantul rARN-ului este
constituit atat din portiuni monocatenare cat si din portiuni bicatenare helicoidale cu bucle
monocatenare. In lantul polinucleotidic al rARN-ului raportul molar intre bazele azotate
componente este in favoarea bazelor purinice. Astfel continutul in adenina/uracil=21:19,
guanina/citozina=36:25, iar raportul general purine/pirimidine circa 1,3. Molecula de rARN
are peste 1000 de nucleotizi.

Sinteza proteinelor
Proces care consta in polimerizarea aminoacizilor, in celule sau in vitro. (v.anexa3)Intr-o
celula pot exista circa 10000 proteine care au rol esential in functionarea si reproducerea
celulei si organismului. Biosinteza proteinelor se desfasoara in urmatoarele momente. In
primul moment are loc transcriptia, care consta in sinteza mARN de catre una dintre catenele
de ADN dintr-o gena. Acest mARN are o structura complementara catenei de ADN matrice,
reprezentand o “imagine in oglinda” a acestuia, o transcriere mecanica a codonilor catenei de
ADN, respectiv a mesajului genetic, cu simboluri complementare. In al doilea momont are loc
translatia care consta in migrarea mARN in citoplasma si asocierea mARN cu ribozomii
activi in sinteza proteica. Catena de mARN se fixeaza simultan prin absorbtie pe mai multi
ribozomi la distanta intre ei de 300-350A, formand poliribozomi. In al treilea moment are loc
activarea aminoacizilor, care consta in reactia unui aminoacid cu adenozin-trifosfat (ATP)
catalizata de aminoacil-ARN sinteza, si formarea de aminoacil-adenilat (aminoacil AMP),
care se ataseaza de o molecula de tARN, determinand aparitia unui complex aminoacil-tARN.
Acest complex este transportat in locul lui propriu in lantul proteic, determinat de mARN din
polizomi. Pe catena mARN din polizom, se vor amplasa, la nivelul fiecarui ribozom, numai
acele complexe aminoacil-tARN care, pe bucla centrala, reprezentand anticodonul, poseda o
secventa de trei ribonucleotizi complementara codonilor mARN din complexul polizomului.
In acest fel aminoacizii sunt legati enzimatic intr-o ordine impusa de ADN care a matritat
mARN si care joaca un rol direct in biosinteza proteinelor. In al patrulea moment are loc
translatia, polimerizarea sau asamblarea aminoacizilor. Legatura se realizeaza intre gruparea
COOH a primului aminoacil care reprezinta punctul activ al biosintezei progresive, cu
gruparea NH2, a celui de al doilea aminoacil, in prezenta enzimei peptid-polimeraza, care
catalizeaza formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi; incorporarea aminoacizilor este
ireversibila; iau astfel nastere lanturi polipeptidice care se elibereaza de polizom, prin
translocarea ultimului complex aminoacil-tARN de ultimul ribozom din polizom, cand acesta
a ajuns in urma rotirii la extremitatea matricei mARN de care se detaseaza. Un lant
polipeptidic se sintetizeaza intr-un minut.

Bibliografie
Dictionar de biologie -Teofil Craciun, Leonora Craciun
Chimie organica – Mihai Zapan, Edith Beral 46676vzd95mss6d
Arborele Lumii
Microsoft Encarta 2000 Encyclopedia
Informatii privitoare la acizi nucleici si ADN pot fi gasite la
adresele:http://www.biotech.icmb.utexas.edu/pages/science/nucacid_db_intro.htmlhttp://www
.ucmp.berkeley.edu/glossary/gloss3/dna.htmlhttp://www.dnafiles.org/

ADN-ul si sinteza proteinelor

Anatomie ADN - Acid dezoxiribonucleic
Acidul dezoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare
si al celor mai multi virusi. ADN-ul poarta
informatiile necesare sintetizarii directe a proteinelor si pentru replicare. Sinteza proteinelor
este producerea de proteine necesare celulei sau virusilor pentru activitatiile acestora sau
pentru dezvoltare.
Replicarea este procesul prin care ADN-ul se copiaza pe sine insusi pentru fiecare celula
descendenta sau virus, pasADN informatii despre sinteza proteinelor. In cele mai multe
organisme celulare ADN-ul este organizat ca si cromozomi localizati in nucleul celulei.
Structura ADN
O molecula de ADN consta in doua "lanturi" ,compuse dintr-un numar mare de compusi
chimici , numiti nucleotide, prinse impreuna pentru a forma un lant. Aceste lanturi sunt
aranjate ca si cum ar fi fost intoarse unul peste altul.
Fiecare nucleotida consta din 3 unitati: o molecula de zahar, un grup de fosfati si unul sau
patru compusi diferiti contin baze. Nucleotidele dintr-un brat al lantului sunt intr-o asociere
specifica cu nucleotidele corespunzatoare din celalalt brat al lantului ADN.
In anul 1953 biochimistul american James D.Watson si britanicul biofizican Francis Crick au
publicat prima descriere a structurii ADN-ului. Modelul lor s-a dovedit atat de important
pentru intelegerea sintezei ADN-ului incat in 1962 au primit premiul Nobel pentru medicina.
Sinteza proteinelor in ADN
ADN-ul poarta instructiunile pentru producerea de proteine. O proteina este compusa din
molecule mai mici numiti amino-acizi si structura si functia proteinei este determinata de
secventa amino-acizilor sai. Secventa amino-acizilor este la randul ei determinata de secventa
bazelor nucleotide in ADN.
O secventa de trei baze nucleotide, numite un triplet,este codul genetic care specifica un
anumit amino-acid. De exemplu, un triplet GAC (guanina,adeina si citosina) este codul
genetic pentru amino-acidul leucina iar un triplet de CAG (citosina,adeina si guanina) este
codul genetic pentru amino-acidul valina. Un brat al lantului ADN al moleculei contine
informatia necesara productiei unei anumite secvente de amino-acid. Celalalt brat ajuta in
replicare.
O gena este o secventa de nucleotide de ADN care specifica ordinea amino-acizilor intr-o
proteina prin intermediul unei molecule de ARN. Sustragand o nucleotida de ADN si
inlocuind-o cu alta continand ADN alta baza cauzeaza ca toate celulele sau virusii sa aiba
versiunea alterata in secventa de nucleotide de baza. O astfel de schimbare in ADN se
numeste o mutatie.
Cele mai multe mutatii au loc ca urmare a erorilor in procesul de replicare. Expunerea de
celule sau virusi la radiatii sau chimicale maresc sansa de producere a mutatiilor.
Replicarea
In cele mai multe organisme celulare replicarea ADN-ului moleculei ia loc in nucleul celulei
si se intampla chiar inainte de diviziunea celulei. Replicarea incepe cu separarea celor doua
lanturi de polinucleotide fiecare apoi comportandu-se ca un sablon pentru asamblarea noului
lant complementar.
Cum vechiul lant se separa fiecare nucleotida din cele doua brate ale lantului atrage
nucleotida complementara ei. Nucleotidele se leaga una de alta de catre legaturi de hidrogen
pentru a forma bazele unei noi molecule de ADN.
Proceduri si instrumente
Cateva instrumente si proceduri au fost inventate pentru a studia si a manipula ADN-ul.
Enzime specializate numite enzime restrictionate gasite in bacterii se comporta ca si niste
foarfeci moleculare pentru a "taia" coloana vertrebrala a moleculelor de ADN.
Utilizarea acestor enzime si-a gasit intrebuintarea in ingeneria genetica in modul in care
aceste enzime au fost folosite pentru a "taia" fragmente din molecule de ADN. Tehnologia
consta in indepartarea unei gene specifice unui organism si implantarea acesteia intr-un alt
organism.
Alta procedura pentru a lucra cu ADN-ul este procedura de reactie in lant de polimerizare.
Aceasta procedura utilizeaza enzima de ADN pentru a face copii ale ADN-ului intr-un proces
care se aseamana cu replicarea naturala a ADN-ului.
Amprenta ADN face posibila compararea unei mostre de ADN intr-o maniera similara celei
folosite pentru compararea amprentelor degetelor. In aceasta procedura se folosesc enzime
care "sparg" molecula de ADN in mai multe fragmente.
Solutiile care contin aceste fragmente sunt plasate pe suprafete cu gel prin care trece un curent
electric. Curentul electric cauzeaza fragmentele de ADN sa se miste prin gel.
Datorita faptului ca fragmentele mai mici se misca mai rapid decat cele mari procesul separa
fragmentele in functie de marimea lor. Fragmentele sunt ulterior marcate cu probe si expuse
unei raze X unde se formeaza amprenta ADN - un model caracteristic alcatuit din linii
negre care identifica unic fiecare tip de ADN.

ADN-ul - structura, sinteza proteinelor

AND-ul
Acidul deoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare si al
celor mai multi virusi. ADN-ul poarta informatiile necesare sintetizarii directe a proteinelor si
pentru replicare. Sinteza proteinelor este producerea de proteine necesare celulei sau virusilor
pentru activitatiile acestora sau pentru dezvoltare.
Replicarea este procesul prin care ADN-ul se copiaza pe sine insusi pentru fiecare celula
descendenta sau virus, pasADN informatii despre sinteza proteinelor. In cele mai multe
organisme celulare ADN-ul este organizat ca si cromozomi localizati in nucleul celulei.
Structura
O molecula de ADN consta in doua “lanturi”, compuse dintr-un numar mare de compusi
chimici , numiti nucleotide, prinse impreuna pentru a forma un lant. Aceste lanturi sunt
aranjate ca si cum ar fi fost intoarse unul peste altul. 48932dfr49vbc6o
Fiecare nucleotida consta din 3 unitati: o molecula de zahar, un grup de fosfati si unul sau
patru compusi diferiti ce contin baze.
Nucleotidele dintr-un brat al lantului sunt intr-o asociere specifica cu nucleotidele
corespunzatoare din celalalt brat al lantului ADN.
In anul 1953 biochimistul american James D.Watson si britanicul biofizican Francis Crick au
publicat prima descriere a structurii ADN-ului. Modelul lor s-a dovedit atat de important
pentru intelegerea sintezei ADN-ului incat in 1962 au primit premiul Nobel pentru medicina.
Sinteza proteinelor fb932d8449vbbc

ADN-ul poarta instructiunile pentru producerea de proteine. O proteina este compusa din
molecule mai mici numiti amino-acizi si structura si functia proteinei este determinata de
secventa amino-acizilor sai. Secventa amino-acizilor este la randul ei determinata de secventa
bazelor nucleotide in ADN. O secventa de trei baze nucleotide, numite un triplet, este codul
genetic care specifica un anumit amino-acid. De exemplu, un triplet GAC (guanina, adeina si
citosina) este codul genetic pentru amino-acidul leucina iar un triplet de CAG (citosina,
adeina si guanina) este codul genetic pentru amino-acidul valina.
Un brat al lantului ADN al moleculei contine informatia necesara productiei unei anumite
secventa de amino-acid. Celalalt brat ajuta in replicare.
O gena este o secventa de nucleotide de ADN care specifica ordinea amino-acizilor intr-o
proteina prin intermediul unei molecule de ARN. Sustragand o nucleotida de ADN si
inlocuind-o cu alta continand ADN alta baza cauzeaza ca toate celulele sau virusii sa aiba
versiunea alterata in secventa de nucleotide de baza. O astfel de schimbare in ADN se
numeste o mutatie.
Cele mai multe mutatii au loc ca urmare a erorilor in procesul de replicare. Expunerea de
celule sau virusi la radiatii sau chimicale maresc sansa de producere a mutatiilor.

Replicarea

In cele mai multe organisme celulare replicarea ADN-ului moleculei ia loc in nucleul celulei
si se intampla chiar inainte de diviziunea celulei. Replicarea incepe cu separarea celor doua
lanturi de polinucleotide fiecare apoi comportandu-se ca un sablon pentru asamblarea noului
lant complementar. Cum vechiul lant se separa fiecare nucleotida din cele doua brate ale
lantului atrage nucleotida complementara ei. Nucleotidele se leaga una de alta de catre
legaturi de hidrogen pentru a forma bazele unei noi molecule de ADN.

Proceduri si instrumente

Cateva instrumente si proceduri au fost inventate pentru a studia si a manipula ADN-ul.

Enzime specializate numite enzime restrictionate gasite in bacterii se comporta ca si niste
foarfeci moleculare pentru a “taia” coloana vertrebrala a moleculelor de ADN. Utilizarea
acestor enzime si-a gasit intrebuintarea in ingeneria genetica in modul in care aceste enzime
au fost folosite pentru a “taia” fragmente din molecule de ADN. Tehnologia consta in
indepartarea unei gene specifice unui organism si implantarea acesteia intr-un alt organism.
Alta procedura pentru a lucra cu ADN-ul este procedura de reactie in lant de polimerizare.
Aceasta procedura utilizeaza enzima de ADN pentru a face copii ale ADN-ului intr-un proces
care se aseamana cu replicarea naturala a ADN-ului.
Amprenta ADN face posibila compararea unei mostre de ADN intr-o maniera similara celei
folosite pentru compararea amprentelor degetelor. In aceasta procedura se folosesc enzime
care “sparg” molecula de ADN in mai multe fragmente. Solutiile care contin aceste fragmente
sunt plasate pe suprafete cu gel prin care trece un curent electric. Curentul electric determina
fragmentele de ADN sa se miste prin gel.
Datorita faptului ca fragmentele mai mici se misca mai rapid decat cele mari procesul separa
fragmentele in functie de marimea lor. Fragmentele sunt ulterior marcate cu probe si expuse
unei raze X unde se formeaza amprenta ADN – un model caracteristic alcatuit din linii negre
care identifica unic fiecare tip de ADN.
Aplicatii

Cercetarile despre ADN au avut un important impact asupra medicinii. Prin tehnologia
recombinarii ADN-ului se pot modifica microorganisme in asa fel incat ele devin adevarate
“fabrici” de produs largi cantitati de droguri folositoare in medicina.
Tehnologia este produsa pentru a produce insulina, drog folosit de diabetici sau interferon
care este folosit de catre anumiti pacienti care sufera de cancer.
Studii asupra ADN-ului uman au scos la suprafata faptul ca anumite gene sunt asociate cu
anumite boli cum ar fi cancerul la san.
Aceasta ii ajuta pe oamenii de stiinta pentru a diagnostica diferite boli si pentru a descoperi
noi tratamente pentru a le combate.
De exemplu, medicii folosesc o noua tehnologie numita chimioplastie prin care se sintetizeaza
o molecula continand atat ADN cat si ARN pentru a dezvolta un tratament pentru o forma de
hemophilia.
In criminalistica ADN-ul este folosit pentru a cerceta indivizii care au comis crime.
ADN-ul din sperma, piele sau sange luate de la locul crimei poate fi comparat cu ADN-ul
suspectului.
Tehnicile de manipulare a ADN-ului sunt folosite si in agricultura sau intr-o alta forma de
inginerie numita inginerie genetica si biotehnologie.
Variante ale plantelor care au gene modificate pot da o productie mai mare sau pot fi mai
rezistente.

CE SUNT PROTEINELE ŞI CE ROL AU ACESTEA ÎN INTERIORUL

ORGANISMULUI UMAN?
Proteinele sunt “maşinăriile” responsabile pentru funcţionarea tuturor entităţilor vii, plecând
de la viruşi, organismele unicelulare, pluricelularele primitive şi până la oameni.

Corpul uman conţine în jur de 3 miliarde de celule, fiecare responsabilă pentru o funcţie
specifică. Fiecare celulă conţine mii de proteine de mai multe tipuri, responsabile cu
îndeplinirea diferitelor funcţiuni ale celulei.

Structura unei celule - părţile componente

De pildă, transmiterea senzaţiilor tactile (de exemplu, durerea) este intermediată de diferite
tipuri de proteine (plecând de la celulele senzoriale receptoare unde are loc recepţia unei
lovituri până la nivelul creierului, prin intermediul unei reţele de celule nervoase). În
interiorul organismului uman există reţele de celule nervoase formate din celule aranjate una
în continuarea celeilalte, care transmit senzaţia de durere sub forma unui impuls nervos.
Celulele nervoase au într-unul din capete proteine - receptori ai semnalului nervos,
responsabile cu recepţionarea semnalului respectiv şi transmiterea lui către următoarele
celule.

Un alt exemplu îl reprezintă proteinele structurale. Acestea ajută la stabilirea şi menţinerea

integrităţii structurale şi formei specifice a celulei.

Am pomenit doar două din multele tipuri de proteine care ajută celula să-şi îndeplinească
funcţiile.
SINTEZA PROTEINELOR. CUM SUNT PRODUSE PROTEINELE?
Celulele folosesc informaţiile codificate în cadrul genelor din compunerea acestora –
adevărate schiţe necesare producerii proteinelor. Fiecare genă din compunerea ADN-ului
conţine informaţii într-o formă codificată, informaţii necesare producerii unei anume tip de
proteină.
Când o celulă trebuie să producă o anumită proteină, componente specializate de la nivelul
nucleului citesc secvenţa de cod ADN corespunzătoare genei care codifică informaţia
necesară şi folosesc informaţia respectivă pentru a produce, la nivel molecular, un mesaj sub
formă de ARN (acid ribonucleic) – o moleculă foarte asemănătoare ADN-ului.
ARN-ul părăseşte ulterior nucleul celular, trecând în citoplasma acesteia. Odată ajuns acolo,
„fabrica de proteine” a celulei – ribozomul – citeşte mesajul codificat sub formă de ARN şi
produce o proteină conform specificaţiilor. Odată produsă, proteina călătoreşte spre acea parte
a celulei în care trebuie să-şi îndeplinească funcţia (de pildă, în terminaţiile de tip receptori ai
semnalului nervos) şi „trece la treabă”.
Mai mult, fiecare pas parcurs pentru producerea unei proteine necesită participarea unui
număr mare de proteine înalt specializate.
SINTEZA PROTEICĂ – O PRIVIRE DETALIATĂ
Aşa cum am menţionat anterior, procesul de sinteză a proteinelor se referă la producerea
proteinelor pe baza informaţiei conţinută în cromozomi, sub forma moleculei de ADN.
Proteinele sunt molecule extrem de importante pentru existenţa celulelor, putând fi folosite ca
blocuri structurale în interiorul celulei, drept enzime (pentru dirijarea proceselor de producere
şi stocare a energiei), dar şi pentru a îndeplini o serie de alte funcţiuni. În structura proteinelor
intră lanţuri foarte lungi de aminoacizi (vezi secvenţa video de mai jos pentru a înţelege ce
sunt aminoacizii). Secvenţele diferite de aminoacizi dau naştere diverselor tipuri de proteine.
Unităţile de informaţie din cadrul ADN-ului – genele – conţin de fapt „datele” necesare
aşezării aminoacizilor în succesiunea corectă, necesară pentru a forma diversele proteine. Iată
în cele ce urmează o prezentare grafică care detaliază procesul de sinteză proteică:
CE ESTE ARN-ul MESAGER?

mARN-ul este sintetizat în timpul transcripţiei mesajului genetic de pe o catenă de ADN şi

serveşte ca tipar pentru sinteza proteinelor. mARN-ul are următoarele caracteristici: este
foarte repede sintetizat, are o singura catenă, complementară uneia dintre catenele ADN-ului
propriu, la nivelul căreia a fost sintetizat. În mARN mesajul este înscris codificat în codoni -
secvență de trei nucleotide (triplet de baze azotate).

SINTEZA PROTEINELOR ÎN 4 ETAPE

Prima etapă poartă numele de "transcripţie" şi constă în sinteza ARN-ului mesager (mARN)
de către una dintre catenele de ADN dintr-o genă. Acest mARN are o structură
complementară matriţei folosite - catena de ADN matrice, reprezentând o “imagine în
oglindă” a acesteia, şi anume transcrierea codonilor catenei de ADN, deci a mesajului genetic,
cu simboluri complementare (de remarcat că timina-T este înlocuită cu uracilul-U, în structura
ARN-ului). A doua etapă - "translaţia" - constă în migrarea mARN-ului în citoplasmă, la
nivelul ribozomilor, si asocierea acestuia cu ribozomii activi în sinteza proteinelor. În a treia
etapă are loc activarea aminoacizilor, care se ataşează de o moleculă de tARN. Acest compus
este transportat la locul corespunzător în cadrul lanţului proteic. Aminoacizii sunt legaţi într-o
ordine impusă de ADN care a generat matriţa mARN şi care joacă un rol major în biosinteza
proteinelor. A patra etapă constă în translaţia şi asamblarea aminoacizilor. Se formează
legăturile peptidice între aminoacizi. Un lanţ polipeptidic se sintetizează într-un minut.
_________
Bibliografie:
Cassiopeia Project
Genetic Science Learning Centre - The University of Utah
http://www.lew-port.com/ - Protein Synthesis
Dicţionar de biologie -Teofil Crăciun, Leonora Crăciun
Chimie organică – Mihai Zapan, Edith Beral