SOLUL CA HABITAT PENTRU ORGANISME

Habitatul (din latină, habitat = locuiește) este teritoriul locuit de o vietate, teritoriu care îi
oferă toate condițiile de existență alcătuind și mediul ei de viață.

 O suprafață locuită, în mod natural, de o populație sau de

o specie de plante sau animale. Habitatul în care coexistă mai multe specii de plante
sau animale se numește biotop.

 Prin extensie, habitatul se poate referi și la ansamblul condițiilor de mediu care

determină existența unei comunități într-un loc sau pe o arie.
Habitatul este rezultatul interacțiunii factorilor edafici, climatici, antropogeni și biotici.
Tipurile de habitate terestre includ păduri, pășuni, zone umede și deșerturi. În cadrul
acestor biomase largi sunt habitate mai specifice, cu diferite tipuri de climă, regimuri de
temperatură, soluri, altitudini și tipuri de vegetație. Multe dintre aceste habitate se clasifică unul
în celălalt și fiecare are propriile comunități tipice de plante și animale.
Solul ca şi habitat este o serie de caracteristici ale acestuia, care nu se întâlnesc în altă
parte. Solul este un mediu fără lumină, cu o porozitate ridicată, un mediu semiacvatic în care
temperatura şi umiditatea constituie factori ecologici esențiali pentru majoritatea organismelor
care trăiesc aici.
Pedologia este stiinta care se ocupa cu studiul solului din punct de vedere al genezei,
evolutiei, caracterelor morfologice, propietatilor fizice, chimice si biologice, clasificarii,
repartitiei geografice si utilizarii lui rationale. Solul constituie obiectul de studiu al pedologiei si
este definit ca fiind corpul natural situat la suprafata uscatului, ce contine materie vie si poate
intretine viata plantelor.
Formarea solului apare ca rezultat al interactiunii complexe dintre invelisurile externe ale
globului pamantesc - atmosfera, hidrosfera si litosfera.Solul s-a format ca urmare a actiunii
organismelor vii asupra rocilor, actiune ce se desfasoara in conditii diferite de clima si relief.
Imediat deasupra materialului parental sau al rocii mamă se formează orizontul C
dezvoltat ca urmare a procesului de alterare al rocii mamă. De multe ori în orizontul C se
acumulează carbonați de Ca sau Mg spălați din orizonturile superioare.
Solul este constituit dintr-o componentă solidă (50%), o componentă lichidă (25%) şi o
componentă gazoasă (25%). Componenta solidă este reprezentată de partea minerală a solului
(45%) şi partea organică a acestuia (5%), în timp ce spaţiul poros este jumătate umplut cu apă
(25%), iar cealaltă jumătate este ocupată de aer (25%).
Proprietatile solului
Solul, format pe baza a numeroase procese de ordin fizic, chimic sau biologic, a capatat o
serie de proprietati specifice lui si care fac ca el sa fie deosebit de roca din care a provenit. El
prezinta proprietati fizice, chimice si morfologice specifice.
 Proprietatile fizice ale solului
 Temperatura solului
Sursa de energie care provoaca incalzirea solului este in primul rand energia solara si in
mica masura energia provenita din interiorul Pamantului sau cea cauzata de diferitele procese
exotermice din sol (descompunerea resturilor organice sau hidratarea).
Cantitatea de energie depinde in primul rand de latitudine, scazand cu cat ne deplasam de
la ecuator catre pol, deoarece in aceeasi directie scade si unghiul de incidenta al razelor solare.
Un rol important in distributia energiei solare il are relieful prin inclinarea si directia expozitiei
suprafetelor sale, versantii orientati catre sud primind mai multa energie decat cei cu alte
orientari. De asemenea, o influenta ridicata o are si starea de umiditate a atmosferei. Astfel, cu cat
atmosfera este mai umeda cu atat ea retine mai multa energie calorica, apa avand cea mai ridicata
capacitate calorica.
Temperatura solului este una din proprietatile importante ale solului. In primul rand, de ea
depind posibilitatile de crestere ale plantelor, si asta pentru ca sub 0° C nu poate exista activitate
biotica, iar pentru cele mai multe plante germinarea semintelor si dezvoltarea lor se poate realiza
doar la temperaturi ale solului mai mari de 5° C. La fel, fauna din sol are si ea nevoie de o
anumita temperatura pentru a putea trai. De asemenea, in functie de temperatura este si
intensitatea cu care se desfasoara in sol diferitele procese fizice, chimice si biologice.
 Alcatuirea granulometrica
In urma proceselor de dezagregare si alterare a rocilor, rezulta particule minerale,
predominant silicatice, de diverse dimensiuni. Exprimarea procentuala a acestei proportii a fost
denumita in pedologie alcatuire granulometrica, compozitie mecanica sau textura. Ea se poate
realiza in teren sau in laborator.
Determinarile din teren se realizeaza prin examinarea directa a solului pe cale
organoleptica, adica pe baza unor proprietati fizice, apreciindu-se clasa texturala globala pentru
materialul pamantos fin, iar acolo unde solul prezinta elemente scheletice se face o estimare a
continutului de schelet sau se face o cernere prin site calibrate, pentru o determinare mai exacta.
Determinarile ce se executa in laborator privesc mai ales stabilirea procentelor cu care
participa fractiunile de nisip, praf si argila la alcatuirea materialului pamantos fin.
Realizarea clasificarii texturale a partii minerale fine a solului s-a facut tinand cont, in
principal, de continutul de argila si apoi de cel de praf si nisip. Argila are rolul principal in
formarea unui numar insemnat de insusiri fizice si chimice ale solului. In primul rand, de
continutul in argila, la care se adauga si cel de humus, depinde adsorbtia apei, a cationilor
schimbabili si a substantelor nutritive, adeziunea, plasticitatea, contractia si gonflarea.
Praful se gaseste intre argila si nisip, in ce priveste insusirile solului pe care le determina.
Nisipul, ca insusiri, este diametral opus argilei. El are o suprafata superficiala specifica foarte
mica, o capacitate redusa de retinere a apei, a cationilor schimbabili si elementelor nutritive si are
o buna permeabilitate si porozitate de aeratie. De asemenea, nisipurile au o redusa coeziune,
adeziune sau capacitate de formare a elementelor structurale, ele nu sunt plastice, nu gonfleaza si
nu se contracta.
 Densitatea aparenta. Porozitatea. Compactarea.

Solul este un corp natural, constituit din material relativ afanat, ce a rezultat in urma a
numeroase procese pedogenetice. Particulele, ce alcatuiesc materia minerala solida a solului, se
gasesc intr-o asezare mai compacta sau mai laxa, astfel ca, intre particule raman goluri de diferite
dimensiuni. Acest mod de asezare se poate reda prin indicatorii: densitate aparenta, porozitate si
compactare (grad de tasare).

Densitatea si densitatea aparenta

Densitatea unui corp depinde de densitatea componentilor partii solide a solului.

In general, orizonturile superioare ale solurilor minerale au o densitate de 2,65 – 2,68 g /

cm , iar orizonturile inferioare de 2,70 – 2,72 g / cm 3. Materialele ce au continuturi ridicate de
3

materie organica prezinta o densitate mai mica, ce poate cobori pana la 1,80 – 2,00 g / cm3

Densitatea (D) solului reprezinta masa unitatii de volum si se exprima in g / cm3.

Densitatea aparenta (DA) reprezinta raportul dintre masa unui corp si volumul lui, limitat
la suprafata exterioara, adica inclusiv volumul porilor.

Pentru determinarea densitatii aparente se recolteaza o proba de sol in asezare

nemodificata. In practica pedologica, pentru acest lucru se utilizeaza cilindri metalici cu o
capacitate de 100 cm3 sau 200 cm3 care se introduc in sol prin presare. In laborator se usuca proba
la etuva si se cantareste, calculandu-se apoi densitatea aparenta. Pentru solurile scheletice,
calculul densitatii aparente include pe langa densitatea aparenta a pamantului fin si pe cea a
scheletului.

Densitatea aparenta depinde de in mare masura de continutul de materie organica al solului,

de compozitia mineralogica, de gradul de structurare sau de cel de compactare pe care il prezinta
solul. Densitatea aparenta influenteaza multe din insusirile fizice ale solului, cum este capacitatea
de retinere a apei, porozitatea, aeratia solului, permeabilitatea sau rezistenta mecanica la
patrunderea radacinilor plantelor sau a uneltelor la efectuarea lucrarilor agricole.

Pentru principalele soluri agricole din Romania, densitatea aparenta pe primii 100 cm
variaza intre 0,90 g / cm3 si 1,50 – 1,65 g / cm3. Cele mai mici densitati aparente, valori
subunitare, se inregistreaza la solurile turboase, precum si la cele formate pe cenusi vulcanice
(andosoluri si soluri andice). Valorile cele mai ridicate se intalnesc in orizonturile puternic tasate,
cum sunt orizonturile Bt ale luvisolurilor sau soloneturilor, dar si in cazul solurilor nisipoase.

Porozitatea solului (P)

Porozitatea este proprietatea unui corp de a avea pori in masa sa. In ce priveste porozitatea
solului, ea reprezinta, din punct de vedere fizic, spatiul lacunar ocupat de apa si aerul din sol.
Volumul total al acestui spatiu defineste ceea ce numim porozitate totala si se exprima in
procente din unitatea de volum.

Textura solului reprezintă repartiţia procentuală a componentelor de diferite

mărimi ale părţii minerale a solului. Astfel, în textura solului intră:

 Pietre şi pietriş > 2 mm

 Nisip 0,02 - 2 mm
 Praf 0,002 – 0,02 mm
 Argilă < 0,02 mm

Heterogenitatea solurilor

Proprietățile fizice ale solului, împreună cu apa şi aerul din sol, imprimă comunităţii
edafice o anumită structură şi caracteristici speciale. Solurile cu stuctură şi textură diferită
interacţionează diferit la regimul hidric din sol, prezintă capacităţi diferite de legare a nutrienţilor
şi oferă habitate diferite pentru rădăcinile plantelor şi organismele din sol. Din punct de vedere
biologic, porozitatea solului, forma porilor și dimensiunile acestora reprezintă cel mai important
aspect al structurii solului pentru că viaţa în sol se menţine în interiorul acestora. Dacă ne
raportăm la dimensiunile microorganismelor (câțiva μm) solul oferă un spaţiu imens care poate fi
ocupat de un număr impresionant de microorganisme. În microporii solului, microorganismele
pot rezista la condiţii de secetă mult mai bine decât o fac plantele, pentru că ele pot utiliza și apa
care nu este accesibilă plantelor.

Materia organică din sol

Materia organică din sol reprezintă materia primă din care, sub acțiunea
microorganismelor, are loc descompunerea ei cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și
formarea de humus.

Corpul plantelor este format în procesul de fotosinteză din CO2 și apă 97-98% și numai 2-
3% din substanțele minerale extrase din sol sau primite prin fertilizarea foliară.

Cele 3% au o influență importantă asupra plantelor ținând seama de felul produselor

administrate, când și sub ce formă ajung la plante pentru a fi asimilate.

Aceste 3% au o influență determinantă asupra nivelului și calității recoltelor.

Pentru refacerea rezervei solului cu substanțe nutritive și pentru menținerea vieții solului
este indicată folosirea în gospodării fermiere ecologice în primul rând a îngrășămintelor organice
animaliere (gunoiul de grajd, compostul și altele) fermentate și provenite din gospodăria
fermieră.
 Pe un sol de tip cernoziom, pe stratul 0-100 cm se găsesc 426 t/ha de humus. Aplicarea
fiecărei tone de gunoi de grajd, bine fermentat, aduce în sol 3,5 kg de azot, 2 kg de fosfor și 5-6
kg de potasiu.

Lavelle și Spain (2005) arată că materia organică din sol se poate găsi în următoarele forme:

 organismele vii (microorganisme, macroorganisme şi rădăcinile plantelor);

 microorganisme, animale şi plante moarte aflate într-o fază incipientă de descompunere;
 exudate şi mucus produs de organisme, inclusiv de către rădăcinile plantelor;
 materii organice aduse de apă de la suprafaţa solului;
 humus.

Humus se numește un amestec de substanțe organice amorfe aflate în sol, de obicei până la o
adâncime de 20-30 cm. Humusul reprezintă 85-90% din materia organică a solului și este un
criteriu important în evaluarea fertilității sale.
Humusul este un amestec complex, format din produși de transformare avansată a resturilor
organice și produși de resinteză microbiană și din substanțe humice propriu-zise, cum ar fi acizi
humici, acizi fulvici și humina.
Mai concret, humusul este rezultatul descompunerii naturale biologice și chimice a substanței
organice, așa cum sunt materialul vegetal, animalele moarte, plantele și excrementele animalelor.

El asigură elementele pentru hrana plantelor și cele care reprezintă un factor de protecție
împotriva bolilor, prin prezența unor substanțe numite fitoalexine, care au un rol asemănător
anticorpilor.

În funcție de cantitatea de humus conținută, solurile se împart în:

 soluri foarte sărace, care au o culoare galben-cenușie și un conținut de cel mult 2%

humus
 soluri medii
 soluri bogate, care au o culoare neagră, un conținut de humus mai mare de 7%.

Humusul este cea mai importantă componentă a solului și pentru crearea unui singur centimetru
de sol fertil, în natură este necesar un interval de 300 de ani.

În agricultură, humusul este uneori folosit și pentru a descrie compostul matur sau natural extras
dintr-o pădure sau altă sursă spontană pentru a fi folosit ca fertilizator al solului.

Rizosfera este partea din fitosfera care înconjoară sistemul radicular al plantelor . Rădăcina
și microorganismele care o înconjoară trăiesc în simbioză . Rădăcina însăși afectează rizosfera
direct sau indirect prin acțiunea microorganismelor și secreția diferitelor substanțe
chimice. Microorganismele care sunt situate în rizosferă sau cele care sunt simbioți în interiorul
rădăcinii modifică în mod constant factorii abiotici și proprietățile solului unei zone cu activitatea
lor. Rezultatul este o modificare a proprietăților biologice, biochimice, chimice și fizice ale
solului , care este situat în rizosferă. Rizosfera este cheia pentru furnizarea plantelor cu
diverși compuși anorganici , sănătatea plantelor, circulația lină a elementelor între mediul neviu și
cel de viață și diversitatea biologică a comunității microbiene din sol . [1] În același timp,
reprezintă un loc pentru producerea și efectul alelochimicelor , cu ajutorul cărora plantele
controlează creșterea concurenților și rudelor lor.

Procese din rizosferă:

 Absorbţia apei şi a nutrienţilor.

 Eliberarea unor compuşi organici la nivelul rădăcinii sub formă de exudate radiculare.
 Îmbunătățirea capacității de reţinere a apei în sol.
 Contribuie la reducerea/eliminarea speciilor patogene.
Bibliografie:
 https://www.creeaza.com/referate/geografie/geodezie/MODUL-DE-FORMARE-A-
SOLULUI-FAC622.php
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Habitat
 https://www.scritub.com/geografie/geologie/Proprietatile-solului34316.php
 https://agrobiznes.md/materia-organica-baza-fertilitatii-solului-cum-o-
majoram.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Humus
 https://sl.wikipedia.org/wiki/Rizosfera
 Manual didactic – Bologia solului, Mignon Severus SANDOR
Hotea Razvan