Sunteți pe pagina 1din 5

Igiena solului

1.1 Importanţa igienico-sanitară a solului

Solul interacţionează permanent cu toate elementele mediului ambiant:


apă, aer, alimente, care îşi exercită acţiunea lor complexă asupra sănătăţii
populaţiei. Cunoaşterea caracteristicilor solului serveşte la aprecierea acestor
riscuri. Igiena solului se referă la poluarea solului precum şi rolul sau în
răspândirea bolilor.

Caracterizarea igienico-sanitară a solului se face in funcţie de zonele, în care


este posibil contact între om si sol. Mai frecvent se cercetează urmatoarele zone:
• Locurile de joacă pentru copii;
• Teritoriul plajelor si în jurul bazinelor;
• Spaţiile de joacă ale şcolilor si gradiniţelor de copii;
• Terenurile de sport;
• Terenurile din jurul surselor de apă potabilă;
• Terenurile în care omul vine în contact cu solul in procesul muncii (sere,
ciupercării, etc.)

1.2 Proprietăţile solului

Gradul de poluare al solului este în funcţie de proprietăţile solului, care se împart


în:
 proprietăţi fizice;
 proprietăţi chimice;
 proprietăţi biologice.

Proprietăţile fizice
Solul este format din particole solide numite granule, care pot fi de diferite
dimensiuni, forme si compoziţie chimică. Spaţiile rămase libere între granule
constituie porozitatea solului. Mărimea porozităţii depinde de dimensiunile, forma si
aşezarea granulelor. Cu cît particolele sunt mai mari, cu atît volumul total al porilor
este mai mic. Aceste caracteristici, granulozitatea si porozitatea, influenţează marea
majoritate a proprietăţilor fizice ale solului. Cele mai importante proprietăţi fizice
sunt:
a) permiabilitatea
b) capilaritatea
c) capacitatea de filtrare
d) temperatura.

a) Permiabilitatea – este proprietatea solului de a fi străbătut de aer şi apă.


Permiabilitatea pentru aer – depinde de granulozitate. Solurile formate din granule
mari (nisip, prundiş) sunt foarte permiabile pentru aer. Cu cît cantitatea de aer din sol

1
este mai mare, cu atît este mai mare şi salubritatea acestuia, deoarece este asigurată o
mai mare cantitate de oxigen proceselor biologice ce se petrec in sol.
Compoziţia aerului teluric (din sol) este diferită de cel atmosferic şi conţine
concentraţii mai mici de oxigen şi mai mare de dioxid de carbon, amoniac, hidragen
sulfurat, metan etc., care rezultă în urma proceselor de degradare a substanţelor din
natura moarta.
Cu cit compoziţia aerului teluric este mai apropiată de cel atmosferic cu atît
solul este mai salubru.
Permiabilitatea pentru apă – se constată la solurile cu o porozitate mai mare.
Permiabilitatea prea mare poate determina înlocuirea aerului cu apă, cu consecinţe
negative asupra procesului de descompunere organică din sol, scăzînd gradul de
salubritate al solului. Solurile impermiabile pentru apă favorizează colecţii de apă
stagnantă la suprafaţa lor, devenind insalubre.

b) Capilaritatea – este proprietatea solului de a permite apei subterane de a se ridica


prin pori către straturile de sus. Solurile cu granulozitate mare (nisip, pietriş) permit
ridicarea apei pina la o înălţime limitată (0,3 – 0,5 m), iar cele cu granulozitate mică
(argila) – pîna la înalţimi mari (cîţiva metri).
Deci, pătura de apă este superficială, apa se ridică prin capilare, pătrunde în
materialele de construcţie a clădirilor, ducînd la insalubrizarea lor.
În solurile cu capilaritate mare nu se recomandă amplasarea gunoiştilor,
fîntînilor în mediu rural, deoarece se produce poluarea pînzei de apă potabilă.

c) Gradul de filtrare – este capacitatea solului de a reţine în porii săi diferite


impurităţi: substanţe toxice solide sau sub formă de soluţii şi microorganisme. Cu cît
solurile sunt mai puţin permiabile, cu atît reţin mai bine substanţele nocive şi astfel
protejează apele subterane de poluare.

d) Temperatura. Solul primeşte căldură din mai multe surse: prin radiaţia calorică,
de la masa incandescentă din centrul pamîntului şi de la procesele biochimice care se
petrec în interiorul său. Se ştie, că solul este rău conducător de căldură.
Astfel, solurile cu granule fine şi umede se încălzesc mai greu, dar şi pierd mai greu
căldura. Solurile de culoare mai deschisă (nisipoase) reflectă o cantitate mai mare de
radiaţii solare, pe cînd cele inchise la culoare (cernoziomuri) reţin
mai mult radiaţiile calorice.
Temperatura solului are importanţă sanitară, întrucît influenţează în mare
măsură clima regiunii respective, viaţa plantelor, procesele biochimice şi biologice
care au loc în sol, permite reţinerea relativ constantă a apelor subterane, protejează
conductele de apă şi canalizare.

Proprietăţile chimice
Solul cuprinde în structura sa aproape toate substanţele chimice cunoscute
(organice şi minerale) în cantităţi variabile. În cantităţi mai mari în sol se găsesc
următoarele elemente: Si, Ca, Al, Fe, Mg, K etc. Si în cantităţi mai mici: I, F, Br, Co,

2
Mn, Cr etc. În cantităţi si mai mici în sol se găsesc şi elemente radioactive: Ra, U, To,
Cs etc.

Proprietăţi biologice
Fertilitatea solului depinde nu numai de prezenţa substanţelor minerale şi
organice, ci şi de numărul şi speciile de microorganisme, care condiţionează calitatea
solului.
Deoarece solul conţine substanţe nutritive şi apă în cantităţi considerabile,
numărul de microorganisme este foarte mare si anume:
- 1g de sol argilos conţine ~ 200 mln de m/o;
- 1g de sol cernoziom ~ 5 mln de m/o;
- 1g de sol arabil ~ 1-10 mln de m/o.

Numărul maxim de microorgansme se află în adîncimea de 5-10 cm, iar la


adîncimea de 4 m este aproape steril.
Flora solului este formată din bacterii saprofite, actinomicete, ciuperci, alge,
protozoare şi altele, care îndeplinesc funcţii diferite: de oxidare a sulfului, a
compuşilor azotaţi, de fixare a azotului din aer etc.

1.3 Poluarea solului


Poluarea solului se datorează, de regulă, activităţii umane prin îndepărtarea şi
depozitarea neigienică a rezidurilor solide si lichide, excrementelor animale şi
cadavrelor acestora, deşeurilor industriale, prin utilizarea în agricultură a substanţelor
chimice fertilizante şi antidăunatoare, utilizarea la irigaţii a apelor poluante,
depozitarea de substanţe radioactive, cancerigene şi toxice în mod necontrolat.
Prin poluare pătrund în sol substanţe chimice care pot perturba metabolismul
normal al solului.
În ultimul timp, de importanţă majorp a devenit poluarea solului cu substanţe
utilizate în agriculturş în cantităţi mari (pesticide, substanţe fertilizante). De
asemenea, poluarea cu substanţe minerale poate fi realizată şi prin activitatea
industrială. S-a constatat ca ~ 50 % din materrile prime utilizate în industrie ajung
sub forma de deşeuri in sol.
Prin poluarea solului cu reziduri organice, acesta este contaminat cu
microorganisme patogene sau condiţionat patogene de provinienţă animală şi umană.
Aceşti agenţi sunt diferiţi de flora „autohtonă” şi constituie flora „supraadaugată”.
Agenţii biologici patogeni de provenienţă intestinală umană sunt: bacilul tific,
bacilii dizenterici, vibrionul holerei, virusurile poliomelitice, virusul hepatic şi
condiţionat patogeni sunt: stafilococii, streptococii ex. Coli, proteus etc. Ei au o
rezistenţă redusă în sol cu variabilitate medie de 10-30 de zile pentru enterobacterii si
4-6 săptămînî pentru virusuri. Aceste microorganisme pot migra din sol în apă şi
alimente.
O altă grupă de microorganisme provin din intestinele animalelor: bacilul
tetanic, bacilul antraxului, bacilul botulinic, clostridiile si altele. Viabilitatea acestora
în sol este mare (luni, ani) ţi transmit boala la om în timpul muncilor agricole,
jocurilor copiilor, război, etc. Prin sol se transmit şi paraziţii (geohelminţii), din care
3
Ascaris lumbricoides are mare răspîndire şi în Republica Moldova; ouăle acestor
paraziţi îşi păstrează viabilitatea la temperatura de 16-18 °C, umiditatea 60-80%, în
lipsa radiaţiilor solare directe pînă la 1 an.

1.4 Criterii sanitare de apreciere a poluării solului


Aprecierea stării sanitare a solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-
sanitari. Ei oferă informaţii asupra caracteristicilor microbiologice si chimice ale
solului.
a) Indicatorii microbiologici – mai frecvent utilizaţi sunt: numărul total de
germeni, numărul bacteriilor coliforme, numărul bacteriilor sulfito-
reducătoare, numărul bacteriilor termofile.
Deşi nu există norme legiferte în nici o ţară din lume, se recomandă urmatoarea
interpretare a valorii numărului total de germeni:
- sol curat <10000 germeni / g sol;
- sol slab poluat >10000 germeni / g sol;
- sol poluat – 100000 germeni/g sol;
- sol foarte poluat – 1000000 /g sol.

Poluarea biologică a solului se apreciază şi prin indicatorii parazitologici. Se


consideră că solurile curate nu trebuie sa conţină ouă de geohelminţi. Astfel, solurile
slab poluate conţin pina la 10 ouă/g sol, poluate – 10-100 ouă/g sol, iar celea foarte
poluate peste 100 ouă/g sol.

b) Indicatorii chimici
Cel mai des utilizat indicator este indicile „Hlebnicov” sau „cifra sanitară”. Se
calculează după formula:

I.H. = N org. Teluric / N org. Total, unde:

I.H. – indicile Hlebnicov;


N org. Teluric – azotul organik teluric;
N org. Total – azotul organic total prezent in sol.

Valoarea I.H. < 0,70 arată sol poluat;


0,70 – 0,85 – poluare medie;
0,85 – 0,95 – poluare redusa;
0,95< – sol curat.

Pentru aprecierea poluării chimice se mai practică şi determinarea prezenţei în


sol a substanţelor minerale (As, Pb, Cd, Fe, etc), precum şi a pesticidelor.

4
1.5 Măsuri de protecţie sanitară şi asanare a solului

Prin protecţia sanitară se înţelege complexul de măsuri ce au drept scop


limitarea pătrunderii în sol a diferitor impurităţi, pînă la intensităţi ce nu dereglează
procesele de autoepurare, nu contribuie la acumularea de substanţe nocive în plantele
cultivate, nu poluează aerul atmosferic şi apele şi nu-i limitează folosinţa în scop
agricol. Respectarea acestor condiţii înseamnă păstrarea calităţii solului, în aşa fel, ca
să nu afecteze starea de sănătate a oamenilor.
Măsurile de protecţie sanitară sunt complexe si în realizarea lor sunt implicaţi
mai mulţi specialişti medici, agronomi, tehnologi, hidrologi, ingineri, etc.
Acestea sunt grupate astfel:
- Măsuri sanitare tehnice de colectare si neutralizare corectă a deşeurilor:
menajere, industriale, agrozootehnici;
- Reducerea substanţelor chimice din atmosferă, prin reducerea
eliminărilor de către sursele producătoare;
- Utilizarea raţională a substanţelor chimice in agricultură;
- Dezinfecţia solurilor contaminate intens cu agenti patogeni.

Acest procedeu poate fi aplicat numai pe porţiuni restrînse, limitate, întrucît sunt
necesare cantitaţi foarte mari de substanţe dezinfectante (10-15 kg/m2) şi pot avea
efecte de distrugere şi asupra florei autohtone. Dezinfectarea se aplică cînd poluarea
este de natură microbiană, deoarece în cazul poluării mixte rezultatele sunt puţin
eficiente.

BIBLIOGRAFIE: http://facultate.regielive.ro/cursur/igiena_solului.html
Igiena solului, profesor ION AFTENE,domeniu Merceologie

PETRESCU AURELIA
Facultatea de medicina-BRASOV
ANUL 4,GR.S7
REFERAT:Igiena solului