I.

DEFINIŢIE

Medicamentul este orice substanţă sau amestec de substanţe utilizate pentru diagnosticarea,
tratamentul, ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilor funcţionale la om sau animale.
Originea medicamentelor poate fi minerală, animală, vegetală sau sintetică.

II. FORMELE MEDICAMENTOASE (FORMELE FARMACEUTICE)

În dependență de starea de agregare, se clasifică în:

1. Forme medicamentoase solide - pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile şi granulele.

Pulberile – sunt substanţe solide dispersate in particule uniforme, cu grad de diviziune determinat,
aspect omogen. Se obţin din substanţe solide uscate, mărunţite şi trecute prin site cu ochiuri de diferite
dimensiuni. Se prepară uşor; au aspect omogen, au absorbţie bună prin diluare. După compoziţie sunt
pulberi simpe (cu o singură substanţă activă) şi compuse (conţin 2 sau mai multe substanţe active). După
calea de administrare există pulberi pentru uz extern sau pudre şi pulberi pentru uz intern (se inghit).

Pilulele – se obţin in farmacie, fiind preparate magistrale. Sunt formaţiuni solide, sferice cu
greutatea de 0,2-0,3 grame, ce conţin substanţe active inglobate in excipienţi potriviţi ca: sirop,
mucilagii, pulberi, glicerină, zahăr, etc. Cel mai folosit excipient este masa pilulară care conţine miere,
glicerină, pulbere, zahăr.

Capsulele – sunt invelişuri care conţin doze unitare de substanţe active solide sau lichide.
Protejează mucoasa gastrică de acțiunea iritantă a asubstanțelor active; protejează substanţele active
de inactivarea prin HCl din sucul gastric, dirijează absorbţia, maschează gustul. După compoziţia lor se
clasifică in : amilacee, gelatinoase, operculate, sferice, enterosolubile.

Comprimatele – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea substanţelor medicamentoase sub

formă de pulberi impreună cu substanţe ajutătoare. Există mai multe tipuri de comprimate : orale,
sublinguale, bucale, efervescente, retard, vaginale.

Drajeurile – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate acoperite cu unul sau mai multe
straturi, au formă biconvexă, suprafaţă lucioasă, sunt albe sau colorate. După locul unde se dezagregă şi
cedează substanţa activă se clasifică in: drajeuri gastrosolventes și drajeuri enterosolventes.

Granulele – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de fragmente vermiculare,
sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau colorate, constituite din agregate de pulberi
medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi. La temperatura de 37 0C cedează substanţa activă in 15’, iar
cele efervescente in 5’. Sunt preferate indeosebi la copii. Se dozează cu linguriţa sau cu unitatea de
măsură prevăzută in ambalaj.
2. Formele medicamentoase semisolide și moi - supozitoarele, unguentele, pastele, linimentele,
emplastrele şi săpunurile.

Supozitoarele – sunt forme semisolide care la temperatura camerei sunt solide şi se topesc la
temperatutra corpului de 37 0C. După calea de admninistrare se clasifică in : rectale, vaginale, uretrale.

Unguentele – sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale, care se aplică pe tegumente şi

mucoase in scop de protecţie sau terapeutic. Se clasifică:

a) după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru plăgi (sterile).

b) după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice, revulsive, dezinfectante.

c) după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice, diadermice

Pastele – sunt unguente ce conţin intre 50-60% din compoziţie substanţe inerte, impreună cu
substanţe active, care se aplică pe tegumente in scop sicativ sau de protecţie. Excipientul este vaselina
alba, care păstrează stază de căldură.

Linimentele – sunt forme lichide sau semisolide ce conţin amestecuri de săpunuri, uleiuri, alcooli şi
alte substanţe, avand efect lăptos, care se aplică pe tegumente, după o agitare prealabilă.

Săpunurile – sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Săpunurile de sodiu sunt solide iar cele
de potasiu sunt lichide. Au efect de curăţire sau degresare; pot fi folosite pentru pătrunderea unor
substanţe active prin tegumente; există şi săpunuri medicinale, care incorporează substanţe antiseptice:
sulf, gudron, borax, resorcinol.

Emplastrele – sunt amestecuri de săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase, cauciuc şi substanţe
medicamentoase. După destinaţie se clasifică in emplastre terapeutice şi adezive. Cele terapeutice
conţin substanţe medicamentoase. Plasturii adezivi pentru absorbţie transdermică se aplică pe piele şi
cedează lent substanţa activă in vederea absorbţiei transcutanate şi a efectului sistemic.

3. Forme medicamentoase lichide - sunt forme farmaceutice constituite dintr-un mediu de dispersie
fluid (solvent) in care se găsesc dispersate substanţe active solide lichide sau gazoase.

După complexitate sunt simple cu o singură substanţă activă şi compuse sau amestecuri, mixturi.

Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, administrare controlabilă, este o formă
accesibilă copiilor. Dezavantajele formelor lichide: gustul, mirosul neplăcut se simt mai uşor, volumul
mare, pot apare reacţii de incompatibilitate (precipitare, efervescenţă, de culoare).

Soluţii pentru uz extern - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi mucoase pentru badijonare,
comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active dizolvate in următorii solvenţi: apă distilată, alcool
diluat şi ulei de floarea soarelui.

Suspensii pentru uz extern – conţin substanţe insolubile, care se dispersează in apă sau ulei.

Emulsii pentru uz extern – sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin dispersarea a 2 lichide
nemiscibile, unul apos şi altul uleios. Se agită inainte de aplicare.
 Picăturile pentru ochi – se pot prezenta sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii care se aplică in sacul
conjunctival, cate 1-3 picături odată in tratamentul conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul
fundului de ochi. Trebuie să indeplinească următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie izotone şi
izohidre cu lichidul lacrimal.

Picăturile pentru nas se administrează in fiecare nară pentru decongestionarea mucoasei nazale in
rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc substanţe vasoconstrictoare (cu excepţia nou-născuţilor la care
in scop decongestionant se prescrie intotdeauna ser fiziologic).

Picăturile pentru urechi pot fi preparate cu apă, ulei sau amestecuri, cu sau fără glicerină.

Gargarismele sau apele de gură – forme lichide, care după intrebuinţare se expulzează fără să fie
inghiţite. Sunt soluţii care conţin substanţe active cu acţiune antiseptică, dezinfectantă, dezodorizantă
dizolvate in apă, alcool sau amestecuri. Există preparate tipizate, fie gata preparate, fie concentrate care
se diluează in momentul utilizării. De obicei din acestea se dizolvă 1-2 linguri in . pahar cu apă.

Clismele - conţin substanţe medicamentoase care se introduc pe cale rectală in, scop diagnostic,
terapeutic sau evacuator. Ca solvenţi se folosesc apa, glicerina, amestecuri, ulei, etc. In scop terapeutic
se folosesc in tratamentul colitelor ulceroase, iar in scop diagnostic pentru irigografie, irigoscopie.

Picături pentru uz intern – sunt soluţii care conţin substanţe active dizolvate intr-un solvent
adecvat. Se introduc intr-o linguriţă cu zahăr, compot dulceaţă, miere sau pe un cub de zahăr sau pe un
miez de paine, pentru a masca gustul neplăcut al substanţelor active.

Poţiunile – sunt forme destinate administrării pe cale orală cu lingura la adulţi şi cu linguriţa la
copii. In afară de substanţa sau substanţele active conţin edulcoranţi in proporţie de 10-30% din
cantitatea totală, iar solventul este apa distilată.

Edulcoranţii sunt substanţe cu rol corectiv, folosite pentru ameliorarea gustului necorespunzător al
substanţelor active. Se folosesc: apele aromatice, siropurile, limonadele gazoase, mucilagiile, glicerolul
sau glicerina.

4. Forme lichide pentru administrare parenterală : injecţiile şi perfuziile.

Injecţiile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale industrială. Prin filtrare şi
sterilizare se indepărtează impurităţile din soluţie şi microorganismele. Soluţia injectabilă este
condiţionată in fiole, flacoane sau seringi preumplute. Fiolele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu o
prelungire in care se introduce o singură doză dintr-un medicament. Substanţele active conţinute se
prezintă ca soluţii adevărate, emulsii sau suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată,
uleiuri vegetale, solvenţi sintetici, rareori solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu acţiune
prelungită se folosesc solvenţi anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de macromolecule - gelatină,
carboximetilceluloză sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu. Flacoanele sunt recipiente de
sticlă prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori armătură metalică. Pot conţine soluţii, emulsii, suspensii
sau substanţe active sub formă de pulberecare se dizolvă extemporaneu.

Perfuziile - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos in cantitate mare (250, 500,
1000 ml), in ritm lent, picătură cu picătură, cu ajutorul aparatului de perfuzie. Nu pot fi decat soluţii
adevărate, deoarece emulsiile provoacă embolie. Se condiţionează in flacoane sau pungi de plastic. Se
intrebuinţează pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic, ca inlocuitori de plasmă, pentru
introducerea unor medicamente care se elimină prea repede, in scop nutritiv.
5. Formele medicamentoase gazoase - sunt gaze, lichide volatile şi aerosolii. Gazele se administrează
inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză.

Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau uleiuri volatile (ulei de mentă,
eucalipt).

Aerosolii (spray-urile) sunt sisteme heterogene constituite dintr-un mediu de dispersie gazos in
care se dispersează substanţe active lichide sau solide.
 CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Alegerea căii de administrare este în funcție de starea bolnavului (constient, vome, comă), locul
acțiunii urmărite, viteza instalării efectului, biodisponibilitatea medicamentelor pe diferite căi,
contraindicație majoră.

Căi de administrare:

1. Căi naturale:

A ) La nivelul mucoaselor:

a)Calea orală (enterală, per os) – medicamentul este înghițit și se absoarbe prin mucoasa gastric și /sau
intestinală

b)Calea sublinguală – medicamentul este menținut în cavitatea bucala sublingual iar absorbția are loc la
nivelul mucoasei sublinguale.

c)Calea intrarectală – medicamentul este introdus în rectul inferior și se absoarbe prin mucoasa rectală.

d)Calea respiratorie – medicamentul se administrează inhalator iar absorbția are loc prin mucoasele
nazala, bronșiolară și alveolară.

e)Calea oculară – medicamentul se administrează la nivelul ochiului în sacul conjunctival, iar absorbția
are loc prin mucoasa conjunctivă și/sau cornee.

f)Calea intravaginală – medicamentul se introduce în vagin și se absoarbe prin mucoasa vaginală.

g)Calea uretrală – medicamentul se introduce în uretră și se absoarbe prin mucoasa uretrei.

B ) La nivelul pielii:

Calea cutanată: aplicare și absorbție prin piele.

2. Căi artificiale, injectabile, parenterale:

A ) La nivelul sistemului cardiovascular

Căile intravasculare – intravenoasă, intraarterială, intracardiacă.

B ) La nivel tisular:

Căile extravasculară, subcutanată și intramusculară

Calea intraosoasă (în maduva oaselor spongioase, scurte sau late)

C ) La nivelul seroaselor:
 Căile intraseroase – intraperitoneală, intrapleurală, intrapericardică, intraarticulară, intrarahidiană (în
LCR), intraventriculară (în ventriculii cerebrali).

Căile de administrare pot fi utilizate pentru acțiune:

Generală și locală

Generală (sistemică)

Locală (topică)

Căile de administrare utilizate exclusiv pentru acțiune generală sunt: sublinguală, i/v,

intracardiacă, subcutanată, i/m, intraosoasă.

Căile de utilizare inclusiv locală sunt: oculară, intravaginală, intrauretrală, intraarticulară,

intrapleurală, intrapericardică, intraventriculară.
 III. INSTRUCTIUNE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTULUI

Definitie - Este informatia explicită, detaliată, despre conţinutul medicamentului, forma

medicamentului, patologiile în care se administrează acest medicament, doza şi ajustarea ei în funcţie
de varstă sau de greutatea corporală, în funcţie de patologia pentru care se administrează, modul de
preparare (la necesitate) şi de administrare a medicamentului.

Totodată, instructiunea oferă posibilitatea de a cunoaste ce contraindicaţii prezintă acest preparat,

ce reacţii adverse pot aparea la administrarea lui în doze optimale sau în caz de supradozare.

La fel, sunt expuse atentionări şi precauţii speciale de utilizare, incluzând particularităţi de utilizare
a medicamentului la diverse categorii de pacienti (de ex. cu afecţiuni renale, hepatice, insuficienţă
cardiacă, diabet zaharat, vârstnici, influenţa medicamentului asupra indicilor de laborator şi a altor
investigaţii paraclinice) sau specificarea administrarii în sarcină şi perioada de alăptare, si influenţa
asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje .

Nu este de neglijat şi conţinutul informativ despre interacţiunea cu alte medicamente sau alte
tipuri de interactiuni şi, desigur, termenul de valabilitate al medicamentului.

Este important de citit Instructiunea inainte de administrarea unui medicament şi de respectat

întocmai indicaţiile acesteia pentru a evita maximal efectele nedorite.
 ASPECTE LEGATE DE MEDICAMENTE LA BATRANI

Varsta in sine nu contraindica un anume tratament medicamentos dar ii poate modifica obiectivul
terapeutic si modalitatea de utilizare.

Desi medicatia folosita de batrani poate duce la imbunatatirea starii lor de sanatate, in
HRQOL(Health-Related Quality of Life) se subliniaza ca, rezultatele negative datorate problemelor legate
de medicamente sunt considerabile. Trei rezultate negative importante si potential evitabile datorate
problemelor legate de medicamente care pot avea loc la batrani sunt:

· efectele adverse care sunt provocate de intreruperea administrarii unui medicament utilizat pe
termen lung

· esecul terapeutic

· reactiile adverse ale medicamentelor definite ca si reactii nocive si neintentionate

care pot fi produse de utilizarea unor doze normale de medicament, in scop

profilactic, de diagnostic sau terapeutic.

Polimedicatia poate fi definita fie ca si utilizarea concomitenta de multiple medicamente, fie

administrarea de mai multe medicamente decat sunt indicate de catre medic. Utilizarea de medicatii
multiple a fost asociata cu aparitia efectelor adverse.

Varstnicii au probleme specifice in ceea ce priveste medicatia, datorita faptului ca acestia sunt
expusi polifarmaciei. Persoanele mai in varsta au de obicei mai multe afectiuni cronice; acestora, medicii
le prescriu medicatia necesara, conform specialitatii lor, fara sa ia in calcul alta medicatie folosita de
pacientul in varsta ( de obicei cu produse naturiste). Aceasta polifarmacie ar putea duce la aparitia
interactiunilor medicamentoase cu potential periculos pentru persoanele in varsta.

S-a observat o utilizare disproportionata a medicamentelor la varstnici. Pacientii geriatrici

reprezinta 12% din populatie, dar primesc 30% din totalul prescriptiilor. Doua treimi dintre varstnici
utilizeaza unul sau mai multe medicamente pe zi. Utilizarea medie este de 5-12 medicamente pe zi si
doar mai putin de 5% nu utilizeaza nici un medicament. De semnalat ca o treime din pacientii varstnici
utilizeaza 1 sau mai multe medicamente psihotrope in fiecare an.

In multe situatii, actul terapeutic nu se limiteaza doar la prescriptia unor medicamente. Este nevoie de
asemenea de o conduita non-farmacologica pentru a atinge obiectivele propuse.

Orice tip de terapie (farmacologica sau non-farmacologica) care poate mentine autonomia si calitatea
vietii unei persoane varstnice trebuie avute in vedere de membrii echipei de ingrijire medicala a unui
pacient de peste 65 de ani.

In vederea alegerii celei mai adecvate medicatii si a limitarii riscului iatrogen la batrani, terapeutul
trebuie sa respecte urmatoarele principii:[3]

§ efectuarea unui bilant terapeutic atent al bolnavului in vederea:

- stabilirii unui diagnostic prezumtiv

- asigurarii ca simptomatologia exprimata de pacient nu este legat de un efect advesr

 - identificarii unor eventuali factori de risc

§ ierharhizarea afectiunilor bolnavului si stabilirea obiectivelor terapeutice

§ evaluarea raportului beneficiu/risc a prtocolului terapeutic

§ cunoasterea detaliata a parametrilor farmacocinetici ai medicamentelor recomandate

§ alegerea unei scheme terapeutice cat mai simple

§ evaluarea periodica a eficacitatii, tolerabilitatii si a necesitatii continuarii tratamentului recomandat

§ reducerea duratei tratamentului pe perioada minima indispensabila

§ educarea terapeutica a pacientului varstnic