Page 1 of 15

BIOCHIMIE

Ce este “ Biochimia “ ?
~ Ştiinţa care studiază compoziţia şi procesele chimice ale
materiei vii.
~ Ramură a Biologiei care se ocupa cu studiul fenomenelor
chimice ce se petrec în organismele vii .
~Ştiinţa care se ocupă cu organizarea, structurarea si
transformarea combinaţiilor chimice în organismele vii .
Ea este alcătuită din Biochimie statică / descriptivă ( descrie
combinaţiile chimice din organismele vii ) şi Biochimie
dinamică ( cercetarea metabolismului ) .
Primele concepţii ştinţifice privind starea de boală, ereditate,
regim de viaţă, influenţa mediului înconjurător asupra
organismului se datoresc lui Hipocrat din Kos, Galenus din
Pergam, Paracelsus ș.a.
Realizarea primelor sinteze in vitro ( Fr. Wőhler, ureea, 1828 ;
Zinin, anilina, 1842 ; H. Kolbe, acidul acetic, 1845 ș.a. ) au
demonstrat posibilităţile nelimitate ale sintezei organice,
îndreptând preocupările către elaborarea unor metode noi de
determinare, calitative și cantitative a produselor rezultate în
reacţiile biochimice, în această perioadă Biochimia devenind ca
știnţă de sine stătătoare .
În sec 20, principalele direcţii de cercetare au avut ca obiectiv
acizi nucleici, proteinele, enzimele, alcaloizi, carotenoidele,
antibioticele.
 Page 2 of 15

Compoziţia chimică generală a organismului

Compușii chimici care se găsesc în organismele vii sunt foarte

complecși și diferiţii. Alături de moleculele de H₂O și CO₂ ce au
masa moleculară mică, se găsesc și molecule gigante a căror
masă moleculară se măsoară cu sutele de mii si milioane de
daltoni ( exp. proteinele și acizi nucleici )
Moleculele compușilor ce alcătuiesc materia vie poartă
denumirea de biomolecule . Aceste biomolecule condiţionează
organizarea biochimică structurală și funcţională specifică
tuturor organismelor vii.
Ele pot fi :

 Anorganice : apa și sărurile minerale

 Organice : proteinele, lipidele, glucidele, enzimele și

hormoni.
Fiecare substanţă care intră în alcătuirea materiei vii are o
anumită constituţie care este caracteristică în primul rând prin
natura și proporţia diferitelor elemente chimice ce o compun și în
al doilea rând, de modul de aranjare sau de legare al atomilor în
moleculă .
În compoziţia materiei vii intră următoarele elemente :
a) C, H, O, N, S, P, Cl, Ca, Mg, K, Na se găsesc în proporţie mare
și formează 99 % sin masa organismelor. Ele se mai poartă
și numele de elemente plastice . Ele reprezintă
Macroelementele.

b) Fe, I, F, B, Cu, Zn, Co, Mn, Si, Mo, Va, Ba, Li etc.se găsesc în
cantitate mică sub 1 % din total. Ele sunt numite
Microelemente și au un rol biocatalitic, intră în alcătuirea
 Page 3 of 15

unor enzime, hormoni, astfel participă la reglarea unor

procese biochimice din organism.

Pe plan general doar 21 de elemente sunt totdeauna prezente în

materia vie, de unde le vine și numele de bioelemente/ elemente
esenţiale. Ele se împart în funcţie de concentraţie în organism :

I. Elemente abundente ( prezente în concentraţie de 60%

atomi ): C, H, O și N

II. Elemente mai puţin abundente ( prezente în concentraţie de

0,02 – 0,1 % atomi ) : Na, Mg, P, S, Cl, Ca, K

III. Elemente rare ( prezente în concentraţie mai mica de 0,02%

atomi) : Si, B, Fe, Cu, Mn, Zn, Va, I, Ni, Co

În toţi compușii materiei vii „ C ” joacă rol predominant datorită

configuraţie sale electronice ce îi permite să realizeze combinţii
atât cu elemente electronegative ( O, S, N, P, Cl ) cât și cu
elemente electropozitive ( H ) , dar „ C ” se poate combina și cu
el însuși rezultând edifici moleculare foarte complexe .

Atomii de H și O alături de atomul de C formează primi

constituienţii elementari ai materiei vii ( H₂O și CO₂ ).

Atomul de N este, de asemenea, un elemente esenţial, pentru că

alături de C, H și O intră în compoziţia substanţelor proteice
( compușii ce reprezintă structurile moleculare cele mai
importante ale materiei vii ). Atomii de C, H, O și N au o
 Page 4 of 15

proprietate comuna aceea de a lega legaturi covalente prin

distribuirea de perechii de electroni.

Elementele mai puţin abundente ( P, S, Ca, Mg ) iau parte ca

elemente de construcţie în alcătuirea moleculelor ce intră în
formarea organismelor vii, iar CL, Na și K sunt și ele
indispensabile vieţii .

Elemetele rare participă în concentraţi extrem de mici în

procesele metabolice celulare fundamentale, în calitate de
componenţi ai enzimelor sau activatori a acestora. Absenţa lor
determină perturbări grave ale metabolismului celular.

Cea mai mare parte din compușii atomilor sunt rău condutori de
căldură și electricitate și au o căldură specifică ridicată , de aici
rezultă că compuși celulari sunt instabili, instabilitate necesară
desfășurării proceselor metabolice.

Biomoleculele anorganice

• Apa

• Sărurile minerale

Apa este cel mai important lichid pentru viaţă !

Este important nu doar pentru că e principalul constituent din

punct de vedere cantitativ al organismului viu ci și pentru faptul
că ia parte la organizarea structurală a sistemelor biologice și la
activitatea metabolică a acestora .
 Page 5 of 15

Are o serie de proprietăţii fiyico- chimice proprice vieţii :

 Capacitate calorică mare → face să își păstreze timp

îndelungat temperatura constantă, utilă proceselor
metabolice.

 Formează cu ușurinţă legături de hidrogen ( disociază ușor

în (H₃O)⁺ și (HO)⁻ )

 Participă în calitate de component de bază la formarea

structurilor intracelulare și determină activitatea acestora.

 Un excelent solvent pentru unii componenţii celulari.

Iar sărurile minerale sunt prezente în organism atât sub formă de

molecule cât și de ioni :

 Cationi : Na⁺ , K⁺ , Ca²⁺ , Mg²⁺

 Anioni : Cl⁻ , NH₃⁻ , fosfaţi și proteinele .

METABOLISMUL

În organismul uman au loc numeroase reacţii chimice ce dau

naștere la căldură, energie și la metabolismul necesar vieţii.

Metabolismul = motorul biochimic al organismului.

 Page 6 of 15

Activitatea organismului se desfășoară prin consum de energie,

care este luată din mediul înconjurător sub formă de energie
chimică. Energia chimică este conţinută în alimente, ajunsă în
organism ea nu se pierde, ci se întoarce în mediu sub altă formă.

Putem spune că între organism și mediu înconjurător are loc un

permanent schimb de substanţe și energie, schimb ce se
numește METABOLISM .

El reprezintă o caracteristică fundamentală a vieţii, iar încetarea

lui determină moartea .

Procesul metabolic corespunde unor transformări materiale si

energetice, ce se desfășoară intrica. Astfel avem un metabolism
al substanţelor ( intermediar ) și un metabolism energetic.

METABOLISMUL INTERMEDIAR

Reprezintă totalitatea transformărilor pe care le suferă

substanţele din momentul în care ajung în organism și până când
sunt eliminate.

Transformarea pe care substanţele străine le suferă pentru a

crea substanţe proprii organismului se numește asimilaţie
( anabolism ) . Substanţa nou creată se adaugă celei
preexistente. Anabolismul este un proces de sinteză ce se
realizează prin consum de energie.
 Page 7 of 15

Cea de-a doua laturăeste reprezentată de pătrunderea O din

mediul exterior în citoplasmă cu oxidarea substanţelor existente,
în urma lui are loc eliberarea de energie . Acest proces poartă
numele de dezasimilaţie ( catabolism ) .

Între anabolism și catabolism există o strânsă legătură ce

reprezintă schimburile de energie dintre organism și mediu. O
parte din energia obţinută se întoarce sub forma activităţii
musculare, o altă parte este folosită la menţinerea funcţilor vitale
, iar restul este depus în substanţe macroergice.

ALIMENTE

DIGESTIE

GLUCIDE; PROTEINE; LIPIDE;

 Page 8 of 15

↓ ↘

REZIDURI ←← CATABOLISM ←← ANABOLISM

ENERGIE

――――――――――――――――――――――――――――――――

↓ ↓ ↓ ↓ ↓

Funcţie Funcţie Activitate Funcţii

Macro-

de creștere de reproducere musculară vitale energie

ATP

( respiratie,

Termoreglare
,)

ATP = acid adenozintrifosforic. Este principalul compus care

îndeplinește funcţia de generator de energie utilă în celulă, în
reacţile de anabolism, dar totodată este și principalul compus
care derivă din reacţiile de catabolism ale celulei.

METABOLISMUL BAZAL
 Page 9 of 15

Reprezintă energia necesară unui organism ( om ) aflat în stare

de veghe, în repaus fizic și psihic la cel puţin 14 ore de la ultima
masă și 24 ore de la ultima masă de proteine, la o temperatură
de 20 ̊– 21 ̊.

Metabolismul bazal = 9 cal/ cm/ zi.

METABOLISMUL APEI

Apa reprezintă o componentă importantă a materiei vii.

Necesarul de apă este acelaș pentru toate vieţuitoarele chiar

dacă diferă de la o specie la alta.

În structura organismului uman apa reprezintă ≈ 60% din

greutatea corporală la bărbaţi ( adult ) și 50% la femei ( adult ).
La nou-născut apa totală corporală poate ajunge până la 75 %
din greutatea corporală.

Necesarul de apă e exprimat prin senzaţia de sete.

Necesarul de apă = 1 cal = 1 ml = 2600 ml apă.

Reparţia apei în organism

Apa e împărţită în 2 sectoare mari si 1 sector mai mic dar special

:

 Intracelular = 55 % din totalul de apă din organism

 Page 10 of 15

 Extracelular = 45 % din totalul de apă din organism

( plasmă, limfă și lichid interstiţial )

 Lichid transcelular ( pleural, sinovial, peritoneal,

intraocular, cefalorahidian și cel din tubul digestiv )

Apa mai este conţinută și in oase, mușchii

Mai este și apa ce formează producerea de secreţie a unor

glande ( salivare, gastrice, intestinale ).

Compoziţia lichidului intracelular :

- 2 principalii cationi intracelulari : K și Mg

- Iar anioni intracelulari sunt fosfatul și proteinele.

Compoziţia lichidului extracelular :

- 1 principal cation extracelular e : Na

Pompa de Na-K are rolul de a menţine o concentraţie mică a Na

intracelular și o concentraţie mare a K intracelular.

Comcentraţia toatală a ionilor din compartimentul intracelular e

368 mmol / l, iar cea din compartimentul extracelular e 302
mmol / l.

Lichid intracelular Lichid extracelular

Plasmă/ ser Lichid interstiţial
Cationi
 Page 11 of 15

Sodiu 10 140 145

Potasiu 160 4 4
Calciu ( ionic ) 1 1,2 1,2
Magneziu ( ionic ) 13 1,0 1,0
Anioni
Clor 3 102 117
Bicarbonat 10 27 27
Fosfaţi 106 1,0 1,0
Proteine 65 16 0
Total 368 292 302
Schimbul de apă

Schimbul de apă și electroliţii între vasul de sânge și sectorul

interstiţial se face de la concentraţie mare la concentraţie mică.

Deplasarea apei și a electroliţilor din celule în interstiţiu se face

prin consum de energie .

( aici vine desenul cu vasul de sange din timpul cursului )

Presiunea hidrostatică reprezintă presiunea sângelui dată de

inimă și exercitată de lichid . Ea are o valoare de 35 mmHg și
tinde să scoată apa din vasele de sânge.

Presiunea coloid-osmotică reprezintă presiunea dată de

prezenţa proteinelor în vasul de sânge, cu o valoare de 25 mmHg
și ia tinde să reţină apa în vasul de sânge.

Reglarea metabolismului apei

În mod normal trebuie să fie un echilibru între aportul și excreţia

apei.

Aportul de apă
 Page 12 of 15

Reprezentat de :

- apa exogenă (prin ingestie de apă = 1400 ml și prin alimentaţie

= 800 ml )

-apa endogenă ( eliminată în organism prin arderile sau oxigenări

celulare) = 400 ml . Rezultă un total de 2600 ml.
100 g lipide →oxidare→ 100 ml apă
100 g glucide →oxidare→ 55 ml apă
100 g proteine →oxidare→ 40 ml apă

Absorbţia apei are loc la nivelul intestinului.

Ecreţia de apă
Apa se elimină din organism prin :
Urină = 1600 ml
Piele = 500 ml
Aer expirat = 350 ml
Fecale = 150 ml
――――――――――
Total de 2600 ml
Raportul dintre cantitatea de apă ingerată plus apa endogenă și
cantitatea de apă excretată se numește Bilanţ hidric. Atunci când
acest bilanţ hidric este negatic apare deshidratarea.
 Page 13 of 15

Necesarul de apă este asigurat prin senzaţia de sete , al cărui

centru se află în creier la nivelul hipotalamusului.
Acest metabolism al apei e reglat pe cale nervoasă și umorală.
Atunci când necesarul de apă este în deficit se transmit anumiţi
senzori la osmorecetori din hipotalamus care va cotrola senzaţia
de sete sprin stimularea unui hormon antidiuretic ( ADH ). Acest
hormon este depozitat într-o glanda și anume glanda hipofiză
anterioară.
Alţi factori care stimulează senzaţia de sete sunt scăderea
volumului compartimentului extracelular și angiotensina II.
Acest ADH mai poate fi stimulat și în alte condiţi cum ar fi :
stresul , trauma , greaţa , graviditatea , hipoglicemia, abuzul de
alcool, nicotină și morfină.
Secreţia ADH-ului determină creșterea reabsorbţiei renale a apei
și contribuie la restabilirea osmolarităţii normale.
Pe lânga glanda hipofiză mai sunt niște glande care au rol în
reglarea metabolismului apei și anume gladele
corticosuprarenale prin stimularea hormonilor mineralocorticoizi
( ce au rol în reţinerea Na și a apei în organism la nivel renal).
Tulburări ale metabolismului apei.
Excesul sau deficitul de apă în organism afectează atât
compartimentul intrecelular cât și pe cel extracelular și poate fi
detectat prin schimbări ale concetraţiei Na.
Exemplu : O pierdere de 6 l de apă , 2 l se vor pierde din
compartimentul extracelular, iar concentraţia plasmatică a Na va
crește cu 20 mmol/ l . De asemenea un exces de 6 l de apă va
duce la o scădere cu 20 mmol/l a concentraţie de Na .
 Page 14 of 15

Deficitul de apă
Aportul scăzut de apă este frecvent întâlnit in practica medicală
la vârstnici sau pacienţi inconștienţi.
Simptomele deficitului de apă sunt nespecifice : confuzie, sete și
gură uscată. La analizele de laborator vom întâlni creșterea
concentraţiei de sodiu plasmatic, oligurie și osmolaritate
crescută a urinei.
Deficitul de apă îl tratam prin administrare de apă orală sau
administrare i.v. de glucoză 5 % .
Excesul de apă
Cea mai frecventă cauză în practica medicală este secreţia de
ADH din traume, infecţii ale sistemelor respirator si nervos și
datorită insuficienţei glandei corticosuprarenale.
Excesul de apă deci apare cand apare o afectare a excreţie. Apa
se acumulează atât în compartimentul extracelular cât și în cel
intracelular.
Simptomele care apar sunt cauzate de edemul cerebral :
tulburări de comportament , dureri de cap, confuzie, convulsii și
comă .
Tratamentul se efectuează în formele ușoare prin restricţia
ingerări de apă și în cele severe prin administrare i.v. de soluţii
saline hipertone pt a crește concentraţia de Na.
Mai sunt și alte tipuri de edeme ca de exemplu
Edemul cardiac : se datorează creșteri presiuni hidrostatice în
capilarul venos determinând retenţia apei în interstiţiu.
 Page 15 of 15

Edemul hepatic : se datorează scăderi proteinelor plasmatice ( în

foamete, sindrom de subnutriţie, hepatită cronică ) și se reţine
apa în organ și anume în interstiţiu.