SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA”

TIMISOARA

SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-

MODULUL IV
NOTIUNI DE VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

Specializarea
ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
ANUL I
 VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

VIRUSURILE

            Virusurile sunt agenti patogeni alcatuiti din proteine si acizi nucleici de dimensiuni

extrem de mici - intre 10 si 300 milimicroni - vizibili doar cu ajutorul microscopului electronic si

activand intotdeauna ca paraziti celulari si intracelulari.

      Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN) si

nu dispun de un complex enzimatic capabil de reproducere. Odata patrunse in celula gazda,

virusurile modifica metabolismul celular, astfel incat, in locul metabolismului celular

caracteristic, se substituie metabolismul specific virusului.

            Constituentii virali - structura virusurilor este atat de regulata si cristalina incat multe

virusuri purificate formeaza agregate mari sau cristale daca sunt supuse anumitor tratamente.

Organizarea unui virus este simpla si compacta, continand numai acele parti necesare pentru a

invada si controla o celula gazda: un invelis si un miez central.

Modelul de organizare a unui virus poate fi prezentat astfel:1) virusuri cu structura simpla, care

poseda un acid nucleic de tip ADN sau ARN, care este inconjurat de capsida, formata din

proteine constituite in capsomere. Capsomerele sunt unitati morfologice vizibile la microscopia

electronica cu aspecte de icosaedru (simetrie cubica) sau pot avea simetrie helicoidala. Acidul

nucleic impreuna cu capsida formeaza formatiunea nucleo-capsida, care poate fi formata din

segmente. Aceste segmente se pot recombina intre ele si duc la aparitia de noi variante virale,prin

fenomenele de shift si drift, exemplu la virusurile gripale si HIV. Recombinarea segmentelor

sunt responsabile de aparitia de pandemii si epidemii.Unele tipuri de virusuri au capacitatea de a

se integra in genomul celulei gazda (oncoronavirusuri) si a transforma malign aceste celule. 2

Virusurile mai complexe mai poseda o componenta care inconjoara nucleo-capsida si se numeste

anvelopa.Anvelopa este acoperita de un strat dublu de lipide in care sunt infipti spiculi ce au

activitati de hemaglutinina si neuroaminidaza. Genomul viral este constituit din o singura specie

de acid nucleic: ADN monocatenar la parvovirusuri, bicatenar liniar la adenovirusuri sau circular

la virusurile polyoma. ARN este obisnuit monocatenar.

 Nomenclatura  virusurilor - . se bazeaza arbitrar pe nivele ierarhice de: ordin, familie,

subfamilie, gen si specie. Nivelele inferioare speciei (subspecie, tulpina, varianta) sunt stabilite

de experti apartinand unor grupuri speciale internationale. Numele de familie, subfamilie si gen

se scriu cu litera initiala mare si caractere italice. Numele speciei, cu unele exceptii, nu se scrie cu

litera mare si nici cu caractere italice. Exemplu: Ordinul  Mononegavirales,

Familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, virus rabic.

Importanta studiului virusurilor
Importanta studierii virusurilor se datoreste indeosebi rolului pe care ele il detin in producerea
diverselor boli la bacterii, plante, animale si om . numeroase virusuri produc boli de o gravitate
deosebita ca febra aftoasa, pesta porcina, pesta ovina sau poliomielita, febra galbena si altele la
om . Daca bolile produse de catre bacterii sunt oarecum stapinite, virozele sunt mult mai dificil
de prevenit si de combatut, numarul virozelor cu etiologie inca neprecizata creste in permanenta .

Caracterele generale ale virusurilor sunt morfologice si biologice.si se refera la:

-  Unitatea virus:este forma biologica  care poate reproduce toate atributele speciei si este
constituita in mod obisnuit , dintr-un grup de molecule chimic identice pentru particula aceluiasi
virus.
-    Forma particulei; poate fi rotunda , ovoida ( cum sunt particulele virusurilor patogene pentru
om si animale) sau filamentoasa (la majoritatea particulelor virale patogene pentru plante)
 - Dimensiunea particulelor virale  variaza intre 10-300 mµ.Particulele virale filamentoase pot fi
mai mari (peste 400 mµ. in cazul virusului mozaicului tutunului).
-    Lipsa totala sau partiala a fermentilor ; este elementul care constituie parazitismul obligatoriu
al virusurilor:ele se multiplica numai in celule vii, niciodata pe medii inerte de aceea nu se gasesc
in stare saprofita si nu manifesta nici o activitate metabolica in afara celulei respective.
-  Parazitismul virusurilor in celulele vii produce tulburari de gravitati diferite, acestea constituind
actiunea patogena a virusului
- Patogenitatea este specifica fiecarui virus , un anumit virus determina o infectie care se
caracterizeaza prin simptome clinice si modificari anatomice care nu se intalnesc identic si la alt
virus.
-   Specificitatea compozitiei chimice, fiecare virus are o compozitie chimica si, deci, antigenica
proprie, ceea ce face ca un virus sa nu protejeze decat fata de el insusi.Acest lucru atrage dupa
sine specificitatea actiunii patogene, specificitatea reactiilor serologice, tropismul etc.
Multiplicarea virusurilor
          Multiplicarea virusurilor este un fenomen stabilit,   se presupune ca ar avea loc o diviziune
directa, ca si la bacterii, desi nu s-a putut evidentia, electronooptic, vreuna din fazele multiplicarii
.
Metabolismul virusurilor
            Fiind lipsite total sau partial de fermenti, virusurile nu pot sa-si sintetizeze materia proprie
din  substante inerte. Virusul utilizeaza, pentru sintezele sale, echipamentul enzimatic  al celulei
receptive . El nu se reproduce  singur, este reprodus de celula parazitata . Sub influenta virusului
se produce o totala deviere a metabolismului celular, celula parazitata produce energie dar
aceasta energie este folosita pentru a sintetiza materia constituienta a virusului.
Cultivarea virusurilor in conditii naturale
         In conditi naturale, virusurile se cultiva in celulele si tesuturile animalelor, plantelor sau
bacteriilor receptive. In organismele vii si in laborator, pentru a multiplica un virus se recurge
deseori la metodele naturii; se recolteaza virusul animalului receptiv  in organismul caruia el se
multiplica, produce boala si moartea acestuia, dupa care se poate recolta si inocula la alte animale
; de fapt este un aspect particular al contaminarii, despre care vom vorbi in capitolele urmatoare.
Cultivarea virusurilor in afara organismului receptiv
       Prin acest procedeu se  pot obtine cantitati importante de material virulent, folosindu-se
culturile de tesuturi si embrionii de gaina . Metoda s-a extins in marile laboratoare si institutii de
productie a biopreparatelor si stau la baza actiunilor de imunizare la oameni si animale. Aceste
actiuni au condus la eradicarea unor boli de origine virala care in trecut decimau populatii
intregi . Cultivarea pe embrioni de gaina a permis cultivarea unui numar important de virusuri
animale; virusul pestei porcine, pseudopestei aviare, virusul vaccinal, virusulgripei umane etc.
Tropismul virusurilor: se intelege afinitatea specifica a virusurilor pentru anumite tesuturi sau
celule ale organismului. Privite din acest punct de vedere virusurile pot fi:
1    Pantrope sau poliorganotrope se raspandesc prin sange, limfa in toate organele; cu cat un
organ este mai bine irigat cu atat el va contine o cantitate mai mare de virus. Asa  sunt
virusul  pestei porcine al anemiei infectioase a calului al pseudopestei aviare, etc.
2 Neurotope : sunt sunt virusurile care au afinitate pentru celula nervoasa ; exemplu virusul
rabic , poliomielitic etc.
3   Dermotrope : virusuri cu afinitate pentru piele exemplu virusul febrei aftoase, al
herpesului ,variolei si ectimei .

BACTERIOFAGI    Exista unele virusuri care paraziteaza celulele bacteriene si provoaca

distrugerea lor. Acestea poarta denumirea de bacterioifagi, mancatori de bacterii si sunt

raspandite in toate mediile in care se gasesc bacterii. Caracteristic acestora este forma de cireasa

cu coada; capul rotund cuprinzand ADN inconjurat de un invelis proteic, capsida in care se afla o

molecula de AND (sau ARN viral) iar coada,pedicel, formata din proteine, are la partea

terminala o zona enzimatica capabila sa dizolve peretele celulei bacteriene, creand o bresa prin

care infuzeaza ADN propriu. In prezenta unei bacterii, fagul este absorbit la suprafata celulei

bacteriene, dizolva membrana, si prin pedicel injecteaza AND-ul fagic,care preia toate functiile

de multiplicare.Prin multiplicarea ADN-ului bacteriofagului are loc dizolvarea celulei bacteriene

si eliberarea virusului care poate ataca noi celule. Aceasta comportare reprezinta ciclul litic sau

vegetativ, iar bacteriofagul se numeste virulent.. 

    Prionii  au o forma extracelulara distincta, dar forma extracelulara este reprezentata in

intregime de proteina. Cu toate acestea, particula de proteina este infectioasa si sunt cunoscuti

diferiti prioni care produc o varietate de boli la animale si la om. Bolile neurodegenerative

determinate de prioni sunt in prezent clasificate Aceste boli se manifesta ca boli infectioase,

ereditare si sporadice, iar ca boli reprezentative: scrapia oilor, boala "vacii nebune", boala

Creutzfeld - Jacob, insomnia familiala fatala, etc. 

 VIRUSURILE POLIOMIELITEI

Fac parte din familia Picornaviridae, un grup extrem de mare de virusuri care paraziteaza
animalele, plantele, dar si bacterii.
Din genul Enterovirus fac parte virusurile polio, Coxackie si ECHO, virusuri care determina
infectii inaparente ale tubului digestiv
Caractere de structura
Virusurile polio au 3 specii: 1-3, sunt de dimensiuni mici de cca 27 nm, cu simetrie icosaedrica
(cubica).Nu prezinta anvelopa, la exterior, iar capsida este formata din 60 de subunitati. Miezul
virusului este format din ARN monocatenar In microscopa electronica, virusurile polio se
evidentiaza sub forma de gramezi cu aspect cristalin
Rezistenta generala
Sunt rezistente la antiseptice, pH-ul gastric, enzime proteolitice si saruri biliare.Virusurile polio
sunt prezente in apele reziduale, fiind un bun indicator al poluarii virale al mediului, iar daca sunt
prezente in apa potabila, indica contaminarea fecaloid menajera.
Replicare
Virusurile polio se absorb pe receptorii specifici, penetreaza celula si la acest nivel se sintetizeaza
2 tipuri de proteine : proteine ale virionului (VP), care se vor regasi la nivelul virionilor fii si
proteine neconstitutive (NCVP), care au activitate enzimatica necesara replicarii ARN-ului viral.
Se formeaza provirioni prin procese de polimerizare Virionii formati se elibereaza prin liza
celulara.
Putere antigenica
Patrunderea virusurilor polio in corpul uman determina un raspuns imun cu aparitia de anticorpi
neutralizanti si fixatori de complement care persista toata viata.
Imunitatea
Este specifica de tip, iar sugarul este protejat prin anticorpi materni pana la 4-6 luni de viata.
Puterea patogenica
-la animal virusurile poliomielitice sunt patogene pentru maimuta si dau paralizii asemanatoare
cu ale omului
-la om poliomielita este determinate de virusurile polio care invadeaza organismul pe cale
sanguina sau pe cale nervoasa. Prin prinderea neuronilor motori ale maduvei spinarii se produc
paralizii flasce. In formele grave sunt interesati nuclei bulbari si nervii cranieni, iar evoluta
poliomielitei este bifazica cu o boala minora, in care virusurile se replica la poarta de intrare
(orofaringe sau intestine) si difuzeaza pe cale sanguina si boala majora in care replicarea
virusurilor are loc la nivelul neuronilor. Afectarea neurologica este influentata de factori locali:
traumatisme, oboseala musculara, injectii intramusculare si factori generali: varsta, graviditate,
imunopresie.
Incubatia in poliomielita este de 1-2 saptamini, iar imunitatea este monospecifica si permanenta.
In formele paralitice se intalneste tipul 1.
Paralizia este o complicatie rara, 1 la 100 cazuri si se manifesta prin febra, greata, migrena,
etichetate ca pliomielita abortiva. Complicatiile motorii sunt precedate de dureri musculare,
fasciculatii, iar dupa 2-3 zile apar paralizii flasce. Poliomielita bulbara este letala prin insuficienta
cardio-respiratorie
Diagnosticul de laborator
Virusurile polio se izoleaza pe culturi celulare primare, pe rinichi de maimuta, linii celulare HeLa
prin inocularea din produsele patologice de tipul secretiilor faringiene, materii fecale, lichid
cefalorahidian.Virusurile se izoleaza in procent de 70-80% in primele 2 saptamini de boala si
25% in saptamina 3 de boala prin efectul citopatogen prin folosirea de imunoseruri de tip
antipolio1,2, si 3care permite identificarea tipului de virus.
Inocularea intracerebrala la maimuta determina aparitia unei boli asemeanatoare cu cea a omului.
Poliovirusurile determina aparitia in serul bolnavului de anticorpi neutralizanti si fixatori de
complement intre ziua 5-10 si care persista mai multi ani.
Profilaxie
Se face prin vaccinare, care a fost posibila prin cultivarea virusurilor pe culturi celulare.
Vaccinarea polioral contine un amestec de antigene din cele 3 tipuri (1, 2, 3) de virusuri
poliomielitice cultivate pe culturi celulare de rinichi de maimuta. Se utilizeaza tulpini vii atenuate
ale lui Sabin.
Calea de administare: orala. La 6-12 saptamini dupa nastere.
Contraindicatii: boli infectioase si convalescenta lor, boli digestive, tuberculoza activa, boli
maligne, imunodepresii, tratamente cu steroizi.
Mod de administrare: doua doze (2 picaturi) la interval de 30 de zile. Revaccinari: R1 la 6-12 luni
de la primovaccinare , iar R2 la varsta de 9 ani.
Se poate administra in acelasi timp cu DTP, BCG sau antirujeolos.
Reactii adverse: apar, la 1 caz la 3 milioane de doze administrate, paralizii prin selectarea unor
mutante neurovirulente. Se recomanda ca in campanile de vaccinare sa se evite tratamentele cu
antipiretice, tratamente injectabile cu antibiotice, interventii chirurgicale.
In caz de epidemie de poliomielita se aplica vaccinarea de urgenta la toata populatia din focar

VIRUSURILE GRIPALE

Fac parte din familia orthomyxoviride care au afinitate pentru mucopreoteinele celulelor
epiteliale si hematiilor. Se refera atat la virusurile gripale umane cat si cele animale.
Familia orthomyxoviride contine un singur gen-genul influenza virus care cuprinde 3 specii :
tipul A, B si C.
Caractere de structura si de antigenitate
- virusurile gripale au forma predominant sferica, cu diametru de 80-120 nm
-nucleocapsida virusurilor contine ribonucleoproteine si este invelita la exterior de anvelopa care
este de natura lipoproteica. Aceasta anvelopa prezinta spiculi formati din hemaglutinina si
neuroaminidaza.
-Miezul virusurilor contine genomul viral care are in compozitie ARN viral. Activitatea
enzimatica este dependenta de o proteina numita proteina P1 care are rol in replicarea virusului.
In genom se mai afla proteinele P2 si P3 , care intervin in alcatuirea nucleocapsidei
-ARN-ul este format din molecule de ribonucleoproteine, care sunt rasucite in dubla spirala si
care formeaza corpul central al virusului. Corpul central este acoperit de proteina M, peste care se
afla un strat lipidic ce deriva din membrama celulei gazda. In aceasta sunt infipte radiar 2 tipuri
de peplomere: hemaglutinina si neuroaminidaza.
-hemaglutinina (HA) este o glicopreteina cu aspect de bastonase si este infipta in anvelopa. Ea se
fixeaza pe receptorii hematiilor si produc hamaglutinarea hematiilor diferitelor specii. Aceasta
proteina determina formarea de anticorpi inhibanti ai hemaglutinarii neutralizand puterea
infectioasa. Din acest motiv, acest antigen se numeste ,,viral’’ (V) sau antigen viral de anvelopa
si este specific subtipurilor A0, A1, A2, A Hong-Kong. Acest antigen este responsabil de
declansarea pandemiilor si epidemiilor interpandemice. Exista 8 subtipuri antigenice ale
hemaglutininei: H1-H8
-neuraminindaza are o parte sferica care se infinge in anvelopa si are rolul de a se fixa pe
hematii, dar si in eliberarea virusurilor in circulatie. Are putere antigenica, fapt demonstrat prin
producerea de anticorpi. Neuroaminidaza are 7 subtipuri N1-N7.
Hemaglutinina si neuraminidaza sunt supuse variatiei antigenice naturale, care pot fi de 2 tipuri
1 Variatia antigenica minora ( antigenic drift), se traduce prin mutatii spontane ale hemaglutininei
si neuraminidazei, sub presiunea imunologica ale populatiei gazda si sunt responsabile de valurile
epidemice.
2 Variatia antigenica majora este rezultatul recombinarii intre segmentele genomului virusuri
gripale animale si virusurile umane si produce un virus gripal cu H si N complet noi. Rezultatul
aparitiei unui tip antigenic nou surpirinde populatia descoperita immunologic si este
raspunzatoare de marile pandemii de gripa.
-La virusurile gripale A sunt intalnite ambele tipuri de variatie antigenica. Virusurile gripale B
prezinta numai variatie anigenica minora, iar virusurile gripale C nu prezinta variatie antigenica.
Pentru virusurile gripale A se intalnesc difeite formule: A/ Singapore/57 (H2N2), A/Hong-
Kong/1/68 (H2N2) ETC. Se cunosc mai multe valuri de pandemii: 1918 H1N1; 1957 H2N2,
1968 H3N2, 1977 H1N1, 1997 H3N1 etc.
Pandemiile care apar in urma fenomenelor de recombinare genetica intre tipurile umane si cele
animale, apar frecvent cu sursa in Extremul Oirient, si Asia unde circula tulpini aviare de infectii
gripale. La pasari, aceste infectii au forme variate, dependente de tipul de virus si specia de
pasare. Forma cea mai grava este pesta aviara. Singura metoda de prevenire este vaccinarea
obligatorie a pasarilor cu tipurile virale circulante. In cazul epidemiilor se face sacrificarea
pasarilor, respectarea normelor de igiena, evitarea transmiterii prin pasarile salbatice care trebuie
tinute la distanta de furajele si apa pasarilor domestice, tratamentul termic al oulelor si a carnii de
pasare, utilizarea pe scara larga a antisepticelor si dezinfectantelor care distrug virusurile gripale
in cateva minute.
-proteina interna sau a nucleocapsidei se poate identifica prin reactie de fixare de complement
(RFC) si prin imunodifuzie. Proteina interna este specifica de tip A, B,C si se mai numeste si
antigen ,,solubil’’.
-In anvelopa se mai gasesc elemente provenite din celula gazda si codificate, iar compozitia lor
depinde de celulele in care virusul se multiplica
-spiculii sunt formati din glicopreoteine. Ei pot fi hemaglutinanti, provenind de la celula gazda si
spiculi neuramindazici, cu forma de ciuperca.
-antigenele virusului sunt antigene interne, antigenele anvelopei si antigenele gazdei specifice
celulei in care se multiplica virusul.
Puterea patogenica
-la om boala se manifesta cu forme ;
1 Forme tipice de gripa, care are incubatie de 1-2 zile cu frisoane, febra, curbatura, rahialgii,
astenie, dar vindecarea este rapida.
2 Forme grave si mortale evolueaza cu simptome bronho-pulmonare, nervoase, care se complica
prin suprainfectii bacteriene progressive.
3 Forme frustre, abortive sau inaparente sunt observate mai ales intre epidemii.
-numeroase animale si pasari pot face infectii cu influenza. Tipul A este intalnit mai ales la porci,
dar si la pasari de curte si salbatice
Diagnosticul de laborator
1 Diagnosticul direct consta in
-izolarea virusului gripal prin inocularea secretiilor patologice ( exudat nazo-faringian, sputa) pe
oul embrionat de gaina, in cavitatea amniotica si alantoida. Dupa 3 zile de incubatie se cauta
virusul in cavitatea amniotica si alantoida.
-izolarea virusului gripal pe culturi celulare primare de rinichi de maimuta. Acasta metoda se
foloseste pentru virusul gripal B si virusul gripal A2 si determina aparitia de incluzii bazofile.
-identificarea de tip se face prin reactie de fixare de complement (RFC), utilizand lichidul infectat
de pe ou sau celule ca si antigen, care se pune in contact cu serul de referinta ce contine anticorpi
anti-antigen
2 Diagnosticul indirect se bazeaza pe reactie de fixare de complement (RFC), fie pe reactie de
inhibitie a hemaglutinarii (HAI). Se recomanda efectuarea de 2 teste: prima din ser precoce in
zilele 1-4 de boala si a 2a din ser tardiv dupa ziua a 8 a. Cresterea tirului de anticorpi in dinamica
de 1/64 in serul tardiv arata o gripa recenta. Cresterea tirului de anticorpi intre cle 2 probe de ser
recoltate de cel putin 4 ori pune un diagnostic de certitudine.
Tratament
1 tratamentul infectiei virale cu amantadina sau alte medicamente antivirale
2 tratamentul complicatiilor bacteriene cu antibiotice dupa testarea sensibilitatii prin
antibiograma
3 tratament simptomatic care urmareste combaterea febrei, durerilor articulare si musculare, a
tusei , sustinerea organismului prin vitaminoterapie etc.

Profilaxie
Se face prin vaccinare a unor grupe de populatie ( varstele extreme) in sezon preepidemic cu
vaccinuri gripale care sa contina virusurile circulante. Se foloseste vaccin gripal trivalent
purificat, inactivat in doza de 0,5 ml
Indicatii
Se administreaza urmatoarelor grupe de persoane: peste 65 de ani, adulti si copii din unitati cu
internare prelungita, persoane cu boli cronice pulmonare si cardiovasculare, bolnavi cu diabet
zaharat, imunodeprimati, renali cronici, cu hemopatii, dar si personal medical, personal din
institutii de ocrotire, gravidele dupa primul trimestru, persoane HIV pozitive, persoan care
calatoresc etc.
Mod de administrare
-la copii intre 6 luni si 4 ani se administraza 2 doze de 0.25 ml la interval de 4 saptamini distanta
daca nu au mai fost vaccinati si o doza daca au mai fost vaccinati
-la copii peste 5 ani si adulti se administreaza o singura doza de 0.5 ml.
Reactii adverse
-locale: durere, roseata, induratie
-generale : febra 1-2 zile, mialgii, cefalee

VIRUSURILE HEPATICE

Hepatitele virale sunt imbolnaviri care constituesc o problema majora de sanatate publica prin
morbiditatea mare cu care evoleaza, decesele pe care le genereaza, prin cronicizarile pe care le
determina,prin prin costul ingrijirilor medicale
Se cunoaste pluralitatea virusurilor hepaticesi in momentul actual se cunosc cel putin 6 entitati
morbide:HVA, HVB, HVC, HVD, HVE, HVG.Hepatite pot genera si alte virusuri:
Cytomegalovirus, virusul Epstein-Barr, virusul Herpex simplex.
Caractere de structura si de antigenitate
1 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
- VHA au forma predominant sferica, cu diametru de 20-27 nm, cu structura icosaedrica. Face
parte din familia Picornaviride, ordinal Enterovirusuri
-este un virus rezistent la caldura la 60 oC mai multe ore, eter sau acizi, dar este distrus de
formaldehida, clor , prin fierbere la 100 oC timp de 30 minute, raze ultraviolete, microunde.
Virusurile se inmultesc in celulele hepatice.
Virionul are 4 polipeptide, dar un singur serotip. ARN molecular seamana cu cel al
poliovirusurilor.
Studii epidemiologice evidentiaza prezenta la adulti a anticorpilor anti-AG HA inproportie medie
de 70%, care constituie markerul HVA , are rol protector si poate persista toata viata.
2 VIRUSURILE HEPATITEI B (VHB)
A fost numit initial ,, Antigenul Australia”, deoarece a fost descoperit initial in serul unui
arborigen Australian prin reactie de imunodifuzie.
-VHB are forma sferica, dar si filamentoasa cu dimensiuni intre 22 nm si 250 nm
-la microscopul electronic Dane a descries VHB ca o particula cu centru dens, o nucleocapsida
icosaedrica ,,core” si un invelis de suprafata cu elemente dispuse radiar. Nucleocapsida este
alcatuita din urmatoarele componente: AgHBc, Ag HBe, ADN viral, AND polimeraza si proteina
X. AgHBc se gaseste la suprafata nucleocapsidei si se mai numeste si antigenul ,,core” si se
evidentiaza numai in hepatociteRspunsul imun la AgHBc, prin producerea de anticorpi specific,
au un rol important in eliminarea VHB. Primii anticorpi ce apar sunt de tip IgM anti-AgHBc. Ei
semifica infectia acuta. Persistenta lor la un titru scazut constituie un marker de infectie cronica.
-Anticorpii IgG anti-AgHBc apar mai tarziu si se coreleaza cu prezenta de AgHBs, adica prin
raspuns imun cellular de tip LT
-AgHBe a fost evidentiat ulterior si se gaseste doar in cazurile in care AgHBs este prezent.
AgHBe este considerat un component al AgHBc si rezulta din proteolia intracelulara a
acestuia .Prezenta AgHBe indica replicare virala si confirma o infectivitate marita transmisa atat
perinatal cat sip e orizontala. In fiecrae infectie cu VHB apar precoce si trazitor AgHBe, dar
persistenta in ser arata o replicare virala, adica o boala activa in cadrul unei hepatite
cronice.Disparitia AgHBe corespunde deobicei vindecarii bolii, dar poate sa se asocieze si cu
aparitia de mutatii AgHBe cu hepatite severe fulminante, refractare sau care evolueaza catre
recaderi si cronicizare.
-ADN viral este prezent in genom sub forma dublu catenara si partial monocatenara. Genomul
are 4 secvente:
1 gena S care codeaza polipetidul AgHBs constituind proteina majora. Are rolul de a recunoaste
VHB de catre receptorii hepatocelulari si de a produce anticorpi neutralizanti.
2 Gena C care codeaza proteinele nucleocapsidei adica AgHBc si AgHBe.
3 Gena P care codeaza activitatea proceselor de replicare virala ale VHB (ADN-polimeraza)
4 Gena X care codeaza proteina X cu rol in patogeneaza leziunilor hepatice
-Invelisul viral este componenta externa a VHB si contine 3 tipuri de peptide : major, mare si
mediu. Toate aceste componente se numesc AgHBs. S-au indentificat mai multe subtipuri de
AgHBs.
Replicarea virusurilor se face hepatic in nucleul si citoplasma hepatica si extrahepatic in sistemul
limfatic periferic.
3 VIRUSUL HEPATITEI DELTA (VHD)
Afost depistat numai la persoane care au AgHBs.pozitiv si s-a numit si virusul hepatitei non A
non B.
-VHD este un virus ARN monocatenar , sub forma sferica, cu nucleocapsida si un invelis.
Nucleocapsida este formata din antigenul D (AgHD) si un ARN viral. Invelisul virala deriva din
AgHBs si asigura protectia exterioara a virusului
Deoarece VHD nu-*si poate forma un invelis singur sin u se poate transmite in absenta VHB, el
este considerat un virus stelit sau virus defective.
4 VIRUSUL HEPATITEI C (VHC)
Este un virus descoperit in hepatitele posttransfuzionale, hepatite cronice, ciroze si carcinoame
hepatice.
-VHC este un virus ARN monocatenar liniar cu diametru de 30-38 nm. Genele din genom sunt
de 2 tipuri: noncodante si codante. VHC prezinta o variabilitate genomica mare
-VHC este clasificat in tipuri si subtipuri. Genotipurile sunt marcate cu cifre arabe si subtipurile
sunt notate cu literele mici ale alfabetului.
-Genotipul 1 b se dobandeste mai frecvent prin transfuzii si se asociaza cu risc crescut de
cronicizare, fiind present la varstnici. Genotipurile 2 si 3 sunt mai frecvente la tineri, transmise
prin administrarea pareneterala de droguri.
Aceasta mare variabilitate genomica creaza greutati in prepararea vaccinurilor.
-Exista frecvente coinfectii ale VHC cu VHB cu sau fara VHD cu risc crescut de cronicizare.
5 VIRUSUL HEPATITEI E
--se intalneste mai frecvent in Asia, Africa, America Centrala si de Sud si se manifesta ca
epidemii hidrice de hepatite acute la tineri si hepatite cu evolutii fulminanate la gravide si la
persoane cu transplant renal.
-este un virus ARN monocatenar, de forma sferica, cu diametrul de 27-34 nm fara invelis
-genomul codifica proteinele structurale si non structurale
-exista un singur tip serologic
6 VIRUSUL HEPATIEI E
-a fost izolat recent (1995) in plasma bolnavilor cu hepatita cronica
-VHG este un virus ARN monocatenar
-este situat laturi de VHC in familia Flavivirusurilor
Diagnosticul de laborator
Testele de confirmare sunt de tip neutralizare si imunoblot. Markerii de diagnostic sunt:
-HVA : virusul hepatiei A (HVA), anticorpi IgM anti-VHA, anticorpi IgG anti-VHA
-HVC: Ag HC, anticorpi anti-VHC, anticorpi anti-AgHC
-VHB: Ag Hbs, Ag Hbe, IgM anti-AgHbc, IgG anti-Ag Hbc, Ac anti-Ag Hbs
-HVE: Ag HE, Anticorpi anti-VHE
-HVG: AgHG, Anticorpii-VHG
Semificatia diagnostica a markerilor infectiilor hepatice poate fi exprimata astfel:
-in HVA virusul este prezent in ficat, bila ,scaun, sange pana la instalarea icterului, cand virusul
mai persista in ficat, viremia infectivitatea si eliminarea prin scaun scad rapid. Anticorpii anti-
VHS se pot pune in evidenta in scaun, pana se elimina virusul. Anticorpii de tip Ig M apar
precoce si persista cateva luni. In convalescenta predomina anticorpii de tip IgG care au rol
protector si persista toata viata.
-In HVB : AgHBs este purtator de virus si nu este totdeauna infectiv. Ag Hbc semifica VHB in
stare de multiplicare, infectivitate si este util pentru cazurile in care Ag Hbe sunt negative. IgM
anti-AgHbc arat o infectie acuta sau o reinfectie, dar si riscul de cronicizare. IgG anti-Ag Hbc
persistent in timp arata cu valori crescute arata prezenta infectiei. In timp, asociat cu anticorpii
anti-Ag HBs indica instalarea imunitatii. Anticorpii anti-Ag Hbs marcheaza instalarea imunitatii.
-In HVC se utilizeaza mai multe teste pentru detectarea anticorpilor anti-VHC: amintim metoda
recombinant immuno blat assay si determinarea ARN-VHC prin reactia de amplificare a lantului
polimerazei
-In HVD se deceleaza Ag VHD in hepatocite si intermitent in ser. Anticorpii anti-VHD sunt din
clasa Ig M si apar dupa 30-40 zile de la instalarea infectiei.
-In HVE se deceleaza anticorpii IgM si IgG anti-*VHE care apar in 7-17% in zonele endemice
-In HVG diagnosticul este serologic.
Profilaxie

VIRUSURILE SINDROMUL DE IMUNODEFICIENTA ACUTA DOBINDITA

Definitie Este produsa de HIV 1 si 2, cu o evolutie stadiala indelungata, cu manifestari

pandemice in toate tarile. Boala se manifesta cu o forma acuta initial, urmata de o lunga perioada

de sanatate aparenta si in final o reexprimare clinica grava, cu evolutie progresiva, letala.

Etiologia bolii a fost stabilită de francezul Luc Montagner (1983) şi americanul Robert Gallo
(1984). Virusul HIV = retrovirus deoarece acest virus ARN posedă o enzimă, reverstranscriptaza
care transformă ARN-ul în ADN.
Se cunosc 2 virusuri umane HIV1, HIV2 , 8 subtipuri HIV 1 (A-H) si 6 virusuri animale. Fac
parte din familia retrovirusurilor exogene , virusuri de tip ARN si au fiecare mai multe
subtipuri.Particula virala HIV 1 este de forma sferica, cu diametrul de 110-160 nm. La exterior
este invelit de o membrana glicoproteica si o membrane lipidica care inconjoara un miez cu
nucleu cilindric.Anvelopa este captusita spre interior de matricea virala. Glicopreteinele
anvelopei traverseaza membrana lipidica, au forma de maciuca si rolul de a se atasa de receptorii
specific ai limfocitelor.Anvelopa sufera o mare variabilitate antigenica, de 100 de ori mai mare
de cat la virusurile gripale si duce la aparitia de mutatii..Genomul viral contine nucleotide care au
rol de codificare a proteinelor constitutive ale HIV. Aceste proteine sunt :reverstranscriptaza,
endonucleaza, proteazale si au rol in activitatea enzimatica a celulei virale, dar si in replicarea
virala. Asigura tropismul virusului pentru celula tinta gazda si faciliteaza intrarea virusului in
celula. Proteienele de structura ale virusului HIV 2 sunt diferite de cele ale virusurilor HIV 1 si
determina aparitia in organismul gazda de anticorpi specifici. Genele din genomul virusurilor au
capacitatea de a altera functia imunitara a celulei infectate gazda. Se stimuleaza secretia de
citochine care duc la proliferarea de celule tumorale.Infectia virala initiala poate fi determinate de
introducerea in organism a unei singure suse de virus care poate da mai multe variante, fie prin
introducerea de mai multe suse prin contaminari repetate.
Replicarea virusurilor se face in mai multe etape:
- prima etapa consta in absorbtia si penetrarea virusurilor in celula.Ele se ataseaza pe receptorii
CD4 ai limfocitelor T4 si fuzioneaza cu acestia.
-virusul patrunde in citoplasma limfocitului T4, are loc reverstranscrierea si apoi se integreaza in
genomul acestuia Urmatoarele etape sunt: transcriptia, translatia, asamblarea si inmugurirea.
Aici pot persista o perioada lunga de timp pana cand intervine o reinfectie cu HIV sau o infectie
secundara .Celulele sensibile pentru virusul HIV sunt in primul rand limfocitele CD4 , infectia
HIV genereaza lent si progresiv efect pe sistemul imunitar , dar si pe sistemul nervos central.
Scaderea numarului de limfocite T duce la aparitia de simptome neurologice. Se replica in
numeroase tesuturi: ganglioni limfatici, creier, muschi etc, dar si lichide biologice: sange, LCR
etc. HIV poate infecta si celule epiteliale, limfocite B transformate de celulele Epstein-Barr,
monocite, astocite, oligodendrocite, precursori medulari, fibroblasti, celule intestinale,
endoteliale.
-se formeaza virioni in celula gazda care apoi sunt eliberati, iar limfocitul este distrus Sunt foarte
rezistente in mediul exterior, dar sunt distruse de caldura uscata si umeda, adica prin mijloacele
clasice de sterilizare.
Simptomatologie
Infectia primara se manifesta cu febra asociata cu eruptii cutanate, transpiratii nocturne,oboseala,
stare generala alterata, cefalee, inapetenta, artrlagii, mialgii, greata, diaree, faringita, ulceratii
bucale, scadere in greutate mai mult de 2,5 kg, fotosensibilitate.
Infectia asimptomatica dureaza perioade variabile: pana la 8 ani la adulti si cateva luni pana la 3
ani la copii.In acesta perioada virusurile se inmultesc.Infectia asimptomatica este in functie de
varsta, starea sistemului imun si calea de transmitere.Apare limfadenopatia generalizata care este
un simptom important al infectiei cu HIV. Sunt cuprinsi 2 sau mai multi ganglioni limfatici cu
diametrul mai mare de 1 cm, elstici, nedurerosi, localizati inghinal sau in 2 locuri diferite si
etiologia lor este necunoscuta.
Infectia simptomatica se instaleaza cu semne de imunodepresie minora. Se manifesta cu astenie
fizica, subfebrilitate, transpiratii nocturne, diaree trenanta peste o luna, herpes zoster in diferite
localizari, candidoza bucala recidivanta, sarcom Kaposi.
SIDA
Afecteaza orice organ sau sistem, dar mai frecvent la nivelul plaminilor determina pneumonii
bacteriene si fungice care sunt cause frecvente de deces.
La nivelul SNC determina meningita aseptica, encefalita, neuropatie periferica, dementa.
Dupa 2-8-10 ani de la infectie apare imunodepresia majora, care evidentiaza un numar redus de
limfocite T, iar limfocitele B numai produc anticorpi. Bolnavii fac infectii oportuniste:
pneumocistoza pulmonara, toxoplasmoza cerebrala, tuberculoza, candidoza esogagiana,
cryptosporodoza.
Diagnostic de laborator
1 Teste de screrning (de triaj) se fac teste imunoenzimatice Elisa.
2 Teste de certitudine:identificarea proteinelor specifice virale, imunoamprente,
radioimunoprecipitare, de imunofluorescenta, de diferentiere HIV1 si HIV 2, detrminarea
anticorpilor.
Diagnosticul de certitudine se pune prin 2 investigatii pozitive: Elisa pozitiva si Western Blot
pozitiva.
Reactii fals positive apar in boli hepatice, boli de colagen, malaria etc.
Se pot face reactii rapide antigen din serul testat cu anticorpi specifici, rezultat in 5 minute, se
foloseste in zone endemice pentru orientarea diagnosticului.
Epidemiologie
.Izvorul de infectie este strict uman, prin pacientii in orice stadiu de evolutie a infectiei.
Contagiozitatea apare dupa 3 saptamini de la infectie si dureaza toata viata, cu perioade de
maxim risc si de minim risc.Contagiozitatea este mai mica pentru HIV 2, decat pentru HIV 1.
Caile de transmitere
1 Orizontal
A pe cale pareneterala prin:
-transfuzii de sange sau derivate,
-folosirea nesterilizata a instrumentelor taietoare si intepatoare contaminate (valabil pentru
toxicomani, care utilizeaza calea intravenoasa si pentru personalul sanitar).
B Pe cale sexuala-cea mai frecventa in lume, virusul fiind prezent in titru infectant in secretiile
vaginale si spermatica. Orice forma de raport sexual neprotejat poate transmite infectia
(heterosexual, homosexual, oral, anal)
2 Vertical-maternofetal
-transplacentar (deci intrauterin, sub 5% din cazuri)
-perinatal (calea principala incriminata in peste 90% dintre cazuri)
-postnatal cu ocazia suptului (fie datorita unor mici sangerari ale mameloanelor, fie direct prin
lapte, unde virusul se gaseste in titru infectant), dar si prin ingrijiri neadecvate ulterioare.
Gradul cel mai mare de risc se dovedesc transfuziile de sange infectat sau subproduse ale
acestuia, transmiterea perinatala, raporturile homosexuale, calea heterosexuala sangeranda (femei
la ciclu, raporturi sexuale brutale, violuri) sau in cazul transmiterii concomitente a mai multor
boli venerice printr-o potentare reciproca, raporturi sexuale repetate cu acelasi partener
seropozitiv sau cu mai multi parteneri(prostituatele care nu se protejeaza), raporturi sexuale cu
parteneri in stadii de viremie maxima.
Riscul de infectie cel mai mic (de aproape 10 ori) in caz de accident de inoculare cu ace
contaminate la pesonalul sanitar (risc sub 1%), dar si raporturi hetro sexuale intamplatoare,
nerepetate. Riscul in aceste situatii este mai mare pentru femei, decat pentru barbati, fara a exista
vreo explicatie.
Nu exista risc de transmitere prin insecte intepatoare (tantari, paduchi, pureci, plosnite, capuse),
pe cale digestiva sau aerogena. Desi virusul este prezent in saliva, nu are un titru infectant, astfel
ca un pacient seropozitiv, nu este contagios prin sarut, imbratisari, strans de mana si poate da
desfasoare o viata sociala si familiala normala.
Receptivitatea este generala,
Masuri de combatere si profilaxie
Se refera la sursele de infectie HIV, caile de transmitere si populatia receptive.
Profilaxia primara presupune:
-testarea femeilor fertile: prostituate, persoane cu parteneri multipli, soferi, persoane libertine
sexual, femeilor gravide, homosexuali, hemofilici, narcomani
-evitarea transfuziilor cu singe si derivate de singe si administrarea lor numai in cazuri absolut
necesare
-testarea tuturor flacoanelor de singe si derivate de singe si folosirea la nevoie a preparatelor
obtinute prin recombinare genetica
-folosirea seringilor, truselor, precum si a altor materiale de unica utilizare o singura data
-respectarea cu strictete a regulilor de sterilizare, asepsie, antisepsie mai ales in sectiile
chirurgicale, reanimare, stomatologie, dar si la saloanele de cosmetica, coafura, frizerie, piercing
-controlul clinic si de laborator la peroanelor la angajare si periodic, precum si prenuptial in
vederea depistarii precoce a bolilor cu transmitere sexuala
-folosirea mijloacelor de protectie (prezervativ) la persoanele cu parteneri multipli, homosexuali,
partener necunoscut, persoane purtatoare de boli cu transmitere parenterala (HIV, hepatita B si C
etc)
-persoanele depistate purtatoare de HIV vor fi educate in vederea limitarii transmiterii HIV

BACTERIOLOGIE GENERALITATI, PATOGENIE

Bacteriologia = ramura biologiei care studiază caracterele generale ale microbilor, forma,
structura, activitatea fiziologică şi biologia acestora.
Microbii = organisme foarte mici, dimensiunea lor fiind exprimată în microni.(1 micron = 1000
mm , 1 milimicron = 1 000 000 000 mm sau - nm)
Microbii sunt:agenti patogeni care produc îmbolnăviri si nepatogeni (saprofiţi) – nu produc
boala decât ocazional
Rol pozitiv al microbilor: floara microbiană normală din intestin sintetizează vitamine din grupul
B si K.
Caractere generale
1 Bacteriile au o capacitate mare de sinteza si multiplicare, prin diviziune directa, asexuata.
2 Isi procura hrana prin sinteza din surse anaorganice, bacteriile autotrofe sau traiesc pe seama
gazdelor vii (majoritatea) sunt heterotrofe.
3 Morfologia bacteriilor
A Dupa forma pot fi sferice-cocii, cilindrice-bacilii sau curba-spiralata vibrionii si spirochetele.
B Dimensiuniile sunt variate intre 0,1-10 µm, fiind studiati cu microscopul optic.
C Bacteriile pot fi dispuse izolat sau in grupuri de 2 sau mai multi germeni.
D Se pot evidentia microscopic prin colorare. Se folosesc in mod uzual 2 coloratii principale:
coloratia cu albastru de metilen si coloratia Gram, la care se poate adauga coloratia Ziehl-
Neelsen.
Coloratia cu albastru de metilen este o coloratie simpla, care se face obligatoriu la frotiurile din
produsele patologice. Are avantajul ca evidentiaza atat germenii extracelulari, intracelulari, dar si
pe cei incapsulati. Permite evidentierea relatiei intre germeni si elementele figurate din produsul
patologic.
Coloratia Gram se foloseste obligatoriu in bacteriologie si este o metoda complexa care utilizeaza
doi coloranti si un decolorant.Etape:
-pe frotiu se pune violet de gentiana (colorant bazic) si toti germenii vor fi colorati in violet.
Majoritatea bacteriilor au afinitate pentru colorantii bazici cu exceptia mycobacteriilor si
spirochetelor.
-se adauga Lugol care este un fixator de culoare (mordant).
-se scurge Lugolul si se adauga un amestec de alcool cu acetona timp de 7-8 secunde cu efect
decolorant. Bacteriile care au un continut mare de mureina in perete rezista la decolorare. Cele cu
continut mic de mureina si mare de lipide se decoloreaza.
-se spala cu apa de robinet
-se recoloreaza cu fuxina 10% timp de 1 minut. Fuxina este un colorant rosu si va recolora
bacteriile decolorate.
-se spala lama cu apa, se usuca si se examineaza cu microscopul optic.
Bacteriile colorate in violet sunt Gram-pozitive, iar cele colorate in rosu sunt Gram-
negative.
Coloratia Ziehl-Neelsen se foloseste la germenii AAL (acid-alcoolo-rezistenti) de tipul bacilului
tuberculozei si bacilului leprei. Acestia au in compozitia peretelui bacterian acid micolic si nu se
pot colora cu tehnica Gram.Etape:
-se acopera lama cu fuxina concentrata si se incalzeste lama de 3 ori la flacara pana la aparitia
vaporilor de apa cu pauze de cate 2 minute.
-se scurge fuxina si se spala lama cu apa
-se decoloreaza cu solutie acid-alcool timp de 2 minute
-se spala lama cu apa
-se recoloreaza cu albastru de metilen
-se spala lama cu apa, se ususca si apoi se examineaza la microscopul optic.
Dupa spalarea fuxinei toti germenii sunt colorati in rosu, inclusiv mycobacteriile.
La decolorare mycobacteriile devin impermeabile, deci nu se vor decolora. Ceilalti germeni,
atat Gram-pozitivi cat si Gram-negativi se vor decolora, iar apoi se vor colora in albastru
cu solutia de albastru de metilen. Mycobacteriile la microscop se prezinta colorate in rosu
pe un fond albastru.
Structura bacteriilor
1 Peretele microbian este o structura rigida, la suprafata bacteriei, alcatuita din 3 straturi in care
componenta principala este mureina sau peptidoglicanii. Este absent la mycoplasme. Peretele
bacterian al bacterilor Gram-pozitive este rigid si contine o cantitate mare de peptidoglicani care
confera sensibilitate la lizozim si penicilina. Bacteriile Gram-negative au un perete bacterian mai
subtire, cu continut mic de peptidoglicani si este acoperit de o membrana externa. Aceasta
membrana este alcatuita din lipoproteine si glicopreoteine si contine antigenul O.
Prin indepartarea peretelui bacterian, care protejeaza mambrana citoplasmatica se determina liza
bacteriana.
Peretele bacterian are rolul de
-a asigura forma bacteriei, dar si rezistenta la presiunea osmotica intracelulara.
-rol in diviziunea bacteriei
-este sediul antigenelor care induc un raspuns specific umoral sau celular in organismul; gazda.
-este sediul unor receptori pentru atasarea microfagelor, a macrofagelor a unor proteine
plasmatice (opsonime) si pentru fixarea unor bacteriofagi.
-are rol important in patogenitatea unor germeni , fiind sediul unor factori de patogenitate.
2 Membrana citoplasmatica sau membrana celulara sau membrana plasmatica reprezinta bariera
intre interiorul si exteriorul celulei. Are o permeabilitate selectiva si intervine in sistemul de
transport energetic al celulei, fiind sediul respiratiei bacteriene. La majoritatea bacteriilor sunt
observate invaginari complexe ale membranei celulare care se numesc mezozomi. Acestia au rol
in diviziunea celulara.
3 Componentele citoplasmatice sunt ADN-ul, ribozomii si vacuolele Este un sistem ce contine
proteine, enzime, lipide, saruri minerale, pigmenti, glucide si vitamine. Celulele tinere au
citoplasma cu aspect omogen, pe cand cele batrine au aspect vacuolar.
A ADN-ul la prokariote nu are membrana nucleara. Este concentrat in citoplasma sub forma unui
nucleoid cu un singur crozom sub forma de ADN dublu-catenar circular.
La plasmide exista ADN extracromoziomial. Plasmidele contin gene implicate in rezistenta la
antibiotice (factorul R) .
B Ribozomii sunt structuri complexe care sunt formate din ARN si proteine. Intervin in sinteza
proteinelor, dar unele antibiotice (sterptomicina, tetraciclina, cloramfenicolul) inhiba sinteza de
proteine a ribozomilor.
C Granulele de depozit, respectiv vacuole si incluziuni, contin o serie de metaboliti de natura
organica sau anorganica, care se folosesc in procesele anabolice sau rezulta din procese
catabolice.
4 Structurile externe sunt reprezentate de capsula, flageli si pili si se gasesc in afara invelisului
bacterian.
A Capsula este invelisul cel mai la exteriorul unor bacterii. Este de natura mucopolizaharidica
sau mucoproteica. La coloratia cu albastru de metilen apare necolorata, ca un halou in jurul
bacteriei. Reprezinta un factor de patogenitate, iar antigenele capsulare au o mare specificitate.
B Cilii si flagelii sunt prezente la numeroase bacterii si reprezinta mijlocul de locomotie. Cel mai
adesea nu exista simultan si cili si capsula. Flagelul bacterian contine un singur tip de proteina
numita flagelina, care este o proteina contractila. Flagelina reprezinta antigeni de o mare
specificitate. Unele bacterii au un singur flagel, altele prezinta un manunchi de flageli la un pol al
celulei, iar alte bacterii prezinta cili sau flageli pe toata suprafata.
C Pilii sunt fibre proteice ce acopera complet suprafata bacteriilor Gram-negative. Sunt de 2
feluri: comuni si sexuali.
-pilii comuni sau fimbrii au origine la nivelul membranei celulare si strabat peretele bacterian. Pe
acestia exista receptori ce recunosc anumite structuri din organism. Ei au rol in aderenta
bacteriana si intervin astfel in patogenitate.
-pilii sexuali sau factorul F sunt implicati in conjugarea bacteriana si permit trecerea materialului
genetic de la o bacterie la alta. Deci au rol in variabilitatea genetica.
5 Sporul este o forma de rezistenta prezente numai la anumite specii bacteriene. Sporul are
forma sferica sau ovalara. Se formeaza in jurul nucleului cu structuri ce contin apa legata
(dipicolinat de calciu) care ofera rezistenta la variatii de temperatura si uscaciune. Poate rezista la
temperaturi de peste 100º C timp de 2-3 ore.In conditii favorabile sporul germineaza si trece la
forma vegetativa. Rolul sporului este de a asigura perpetuarea speciei in conditii nefavorabile si
nu in multiplicare sau patogenitate.
Patogenia bacteriilor
Intre microrganism si macroorganism exista 3 tipuri de relatii:
1 Relatii de simbioza se regasesc la bacteriile saprofite, sunt nepatogene si nu devin niciodata
patogene. Exemplu lactobacilul ce fermenteza celuloza.
2 Relatii de comensalism in care germenii comensali sau oportunisti sunt bacterii saprofite,
conditionat patogene. In tre acestea si organismul gazda se stabilesc relatii de intrajutoare,
stabilindu-se un echilibru. Cand echilibrul se rupe, bacteriile devin patogene.
3 Relatii de parazitism se refera la bacterii patogene, in care bacteriile profita de relatia cu
macroorganismul. Sunt bacterii obligatoriu parazite sau facultative parazite, care pot trai libere in
natura (germenii telurici).
Localizarea florei comensuale este pe tegumente si mucoase.
-pe tegumente traiesc stafilococi, strptococi, bacilli Gram-pozitiv, rari bacilli Gram-negativi.
-in cavitatea bucala: streptococci, stafilococi, neiserii si bacterii anaerobe
-in tractul respirator streptococci, stafilococi, neiserii si bacilli pseudodifterici
-in tractul digestive bacilli Gram-negativi in primul rand E. coli si Proteus, lactobacilli,
enterococi
-in vagin bacilul Doderlein; in uretra- patrunde flora intestinala pe cale ascendenta
Agentul patogen este microorganismul care are capacitatea de a determina un proces infectios in
contact cu macroorganismul. Aceasta capacitate a microorganismelor se numeste patogenitate si
este modalitatea prin care germenii inving mijloacele de aparare ale macroorganismului.
Procesul infectios depinde atat de factorii de aparare a macroorganismului cat si de factorii de
patogenitate ai microorganismului.
Factorii de patogenitate ai microorganismului trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
1 sa se adapteze la poarta de intrare si sa adere de tegumente si mucoase. La acest nivel intervin
pilii comuni, cilii sau flagelii, care contin niste proteine numite adezine cu rol in aderare.
Macroorganismul prezinta receptori la nivelul epiteliilor, care sunt specifice si corespunzatoare
adezinelor.
2 sa se multiplice in numar foarte mare si rapid. Multiplicarea bacteriilor este tinuta sub control
de apararea specifica si nespecifica a macroorganismului.
3 sa aiba capacitatea de a difuza in organism. Capsula germenilor prezinta o structura
mucopolizaharidica care impiedica fixarea factorilor de aparare ale macroorganismului. Peretele
bacterian poate prezenta urmatorii factori:
-factorul Vi (de virulenta) care confera bacililor Gram-negativi rezistenta la fagocitoza
-proteina M are rol important pentru streptococul patogen
-proteina A are rol important antifagocitar la stafilococul patogen
Unii germeni elibereaza coagulaza care permite ca bacteriile sa nu mai fie fagocitate. Alte
bacterii elibereaza leucocidinele care dupa ce au fost fagocitate duc la liza leucocitelor.
Factorii de invazie permit prin hidrolaze desfacerea componentelor tisulare si trecerea
germeniilor din mucoasa in submucoasa si apoi in alte tesuturi.
4 sa elaboreze substante care sa actioneze la distanta. Se elibereaza toxine, adica enzime care
blocheaza enzimele proprii organismului. Se cunosc 2 tipuri de toxine:
1 exotoxine sunt sintetizate de germenii Gram-pozitivi, de natura proteica si termolabile (sunt
distruse la 60 º C) Sunt specifice pentru un anumit tesut. Ex. Toxina bacilului difteric are afinitate
pentru miocard, suprarenale, nervi periferici. Toxina bacilului tetanic are afinitate pentru SNC.
Toxina bacilului botulinic are afinitate pentru SN periferic.Odata legata de substrat actiunea
toxinei este ireversibila. Bolile generate de exotoxine sunt foarte grave si solicita punerea unui
diagnostic, respective unui tratament foarte rapid. Exotoxinele sunt antigenice si determina
stimularea raspunsul imun prin productia de anticorpi antitoxine. Pe acest fapt se bazeaza
prepararea vaccinurilor (anatoxine) de ex. Anatoxina tetanica, anatoxina difterica.
2 endotoxinele sunt constituienti ai peretelui celular al bacteriilor Gram-negative. Nu difuzeaza si
sunt eliberate la moartea germenilor prin liza bacteriana.Au o structura glucido-lipido-
polipeptidica si sunt termostabile (rezista la 100-120 º C timp de 1 ora). Endotoxinele sunt nocive
doar daca se elibereaza in cantitati mari .Ele actioneaza la nivelul vaselor (tropism vascular). Cea
mai grava forma clinica a endotoxinelor este socul endotoxic in care apare hipotensiune, pete
hemoragice, edeme localizate sau generalizate.Produc leucopenie, mai ales neutropenie si
elibereaza substante pirogene care detremina hipertermie.Stimuleaza slab raspunsul imun celular
si umoral si nu se pot prepara vaccinuri.

COCII PATOGENI

1 STAFILOCOCUL
Face parte din familia Micrococaceae, genul staphilococus si cuprinde 3 specii cu importanta
medicala:
-stafilococul auriu care cauzeaza mai multe dintre infectiile stafilococice ale omului
-stafilococul epidermidis care face parte din flora proprie, dar care poate produce ocazional
infectii
-stafilococul saprofit ce poate determina cistite
Definitie: este un coc sferic, Gram pozitiv, dispus in gramezi, deobicei neincapsulat, aerob, care
poate fi atat saprofit cat si patogen.
Caractere morfologice: dimensiuni intre 0,8-1,2 µm, cu peretele format din mureina si acid
teichoic.
Caractere de cultura: creste pe medii simple, dar si pe medii hiperclorurate. Pe medii de cultura
solide formeaza colonii de tip S. Elaboreaza pigmenti ce coloreaza cultura astfel: stafilococul
auriu elaboreaza un pigment galben, stafilococul epidermidis elaboreaza un pigment alb, iar
stafilococul saprofit elaboreaza un pigment galben.
Caractere biochimice:
-elaboreaza pigmenti ( auriu, alb si galben)
-elaboreaza hemolizine si sunt rezistenti la concentratii crescute de Na Cl.
-au un echpament enzimatic bogat: stafilococul auriu si stafilococul epidermidis pot creste in
anaerobioza, spre deosebire de stafilococul saprofit.
Rezistenta: rezista la uscaciune si intuneric, dar prin pasteurizare (la temperature de 55-60 º C
timp de 15 minute) sunt distrusi
-sunt sensibili la dezinfectante si antiseptice uzuale.
-castiga usor rezistenta la antibiotice
-sunt sensibili la facteriofagi sau lizotipuri
-structura antigenica: toti stafilococii au nucleoproteina P si numai stafilococii aurii patogeni
detin si proteina A. Exista 13 antigene polizaharidice specifice, iar antigenele solubile sunt de 3
feluri: hemolizine alfa, beta si delta. Stafilococii elaboreaza o serie de enzime solubile, dar si
exotoxine (enterotoxine) A si B atunci cand sunt purtatori de bacteriofagi.
-Multiplicarea si invazivitatea sunt determinate de coagulaza, leucocidina care lizeaza leucocitele
si proteina A care confera rezistenta la fagocitoza.
Toxigeneza este determinata de exotoxina A care determina toxiinfectiialimentare si enterocolite
grave, iar exotoxina B determina enterite si enterocolite banale.
Bolile stafilococice
A Boli invazive caracterizate prin formarea de abcese
1 Infectii cutanate au 99 % etiologie stafilococica. Se caracterizeaza prin aparitia de colectii
purulente sub forma de cosuri, furuncule, abcese, acnee juvenila.
2 Pneumonia stafilococica apare dupa inhalarea stafilococilor, la persoanele debilitate, dupa o
infectie virala.
3 Endocardita acuta este cauzata de stafilococul auriu, iar endocardita subacuta de stafilococul
saprofit.
B Boli prin toxigeneza
1 Boli date de exotoxina A apare sub forma de meningite, abcese cerebrale, sinusite, otite,
conjunctivite, rinite, bronsite, bronho-pneumonii, pleurezii, emfizem pulmonar, abcese hepatice,
angine stafilococice, infectii abdominale, peritonite, infectii urinare, infectii genitale,
osteomielite etc.In toxiinfectia stafilococica cu enterotoxina A apare o diaree masiva cu
eliminarea enterotoxinei A rapida, cu materiile fecale si producerea unui puternic dezechilibru
hidro-electrolitic. Tratamentul trebuie sa inceapa cu administrarea de lichide in cantitati mari.
2 Boli date de exotoxina B determina enterite si enterocolite banale.
-raspunsul imun este slab
Diagnosticul de laborator
Se foloseste diagnosticul bacteriologic si consta in :
-identificarea directa pe lama sau pe medii de cultura
-se foloseste ca mediu geloza sange pentru ca germenii sunt hemolitici
-se pune in evidenta coagulaza, germenii saprofiti sunt coagulazo-negativi, iar cei patogeni sunt
coagulazo-pozitivi
-cultura stafilococica se foloseste si pentru a determina sensibilitatea la antibiotice
( antibiograma)
Tratamentul urmareste distrugerea agentului etiologic prin antibioterapie si stimularea apararii
macroorganismului prin vaccinoterapie.
A Antibioterapia se face obligatoiu dupa antibiograma, pentru ca stafilococii isi castiga cu
usurinta rezistenta la antibiotice si chimioterapice.
B Vaccinoterapia are ca scop stimularea raspunsului imun si are 2 variante:
1 Autovaccin cu germeni izolati din propriul focar si atenuati
2 Stoc vaccin cu germeni izolati din stoc, omorati prin caldura, care nu mai au capacitatea de a
elabora coagulaza. Se administreaza dupa identificarea serotipului agentului infectios.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul sau animalele bolnave sau purtatoare de stafilococi.
2 Calea de transmitere poate fi orice cale a mediului extern, deoarece are o rezistenta relativ
mare, dar transmiterea este mai frecvent indirecta.
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
-profilaxia sursei in mediul spitalicesc unde incidenta si severitatea infectiilor este crescuta
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie.

STREPTOCOCUL

Fac parte din familia Streptococcaceae, genul Streptococus. Unii streptococi sunt patogeni, altii
fac parte din flora normala a orofaringelui, tractului gastrointestinal sau piele.
Cei mai importanti streptococi pentru patologia umana sunt: streptococul piogen, streptococul
agalactic, streptococul fecal, streptococul viridans si streptococul pneuminiae sau pneumococul.
1 streptococul piogen
Morfologie
-Definitie sunt coci dispusi in lanturi, Gram-pozitivi, saprofiti, patogeni sau conditionat patogeni.
-habitat sunt intalniti peste tot pe tegumente si mucoase
- peretele bacterian contine o cantitate mare de mureina. Sunt imobili, nesporulati, uneori
prezinta capsula care le confera o mare virulenta.
Caractere culturale
Streptococii se cultiva pe medii lichide de bulion-glucozat sau pe medii solide de geloza sange,
deci este un germene mai pretentios decat stafilococul.
1 Streptococii patogeni se dezvolta in bulion glucozat sub forma de flocoane care se depun pe
pereti sub forma de fulgi si lasa pe fundul eprubetei un sediment. Streptococii foarte patogeni (cei
incapsulati) tulbura omogen mediul.
2 Streptococii patogeni, incapsulati, pe geloza –sange dau colonii de tip M.
Caractere de hemoliza
Coloniile sunt mai mici decat la stafilococ 0,5-2 mmm, incolore si dau hemoliza. In functie de
elaborarea hemolizinei streptococii se impart in 4 categorii
1Streptococul α hemolitic care hemolizeaza incomplet hemoglobina si da o culoare verde in jurul
coloniilor, exemplu streptococul viridans.
2 Streptococul α ´ hemolitic care hemolizeaza complet hemoglobina, dar mai exista hematii
nehemolizate. Marginile coloniei sunt neclare, exemplu serotipurile B si D streptococice, care
sunt conditionat patogene.
3 Streptococul ß hemolitic da hemoliza ß, completa si foarte intensa, coloniile sunt cu margini
clare exemplu grupul serologic A care sunt intotdeauna patogene, dar si grupul B, C si G.
4 Streptococul γ sunt nehemolitici si cuprind grupul serologic D.
Caractere biochimice
1 Streptococii α, α ´ si ß elaboreaza hemolizine, iar cei γ nu produc hemolizine.
2 Elaboreaza enzime care permit degradarea zaharurilor.
3 Sunt aerobi, dar pot fi microaerofili, iar cei din grupul D (enterococii) sunt anaerobi.
Rezistenta
1 Au o rezistenta relativ scazuta, fiind distrusi de razelele solare, UV, dezinfectante si antiseptice
in concentratii uzuale, precum si prin pasteurizare.
2 Streptococii din grupul A sunt intotdeauna sensibili la Penicilina G care se administreaza
parenteral si intravenos.
3 Streptococii din grupul D devin rapid rezistenti la actiunea bilei si a sarurilor bilizare, dar si la
actiunea multor antibiotice.
Structura antigenica: streptococii contin antigene somatice si solubile
1 Antigenele somatice sunt:
-antigenul capsular care se izoleaza numai la germenii foarte patogeni si se evidentiaza la
produsul proaspat recoltat si contine acid hialuronic.
-antigenul M se gaseste la suprafata peretelui bacterian si permite impartirea streptococului in 65
de tipuri. In organismul uman se produc anticorpi specifici pentru fiecare din cele 65 de tipuri.
-carbohidratul C se gaseste in profunzimea peretelui si permite clasificarea streptococilor in 19
grupuri notate de la A,B,C, ...etc.(clasificarea Lancefield). Nu prezinta un factor de patogenitate,
iar anticorpii mu confera protectie.
2 Antigenele solubile
A exotoxina sau eritrotoxina are afinitate pentru piele si determina exantem, iar la nivelul
mucoaselor produce enantem. Exotoxina apare la streptococii lizogeni, deci purtatori de
bacteriofagi.Determina scarlatina si induce anticorpi anti-exotoxina aceiasi pentru toti
streptococii si care confera protectie.
b Alte antigene: hialuronidaza, fibrinoliza, proteinaze, carboxidaze.
Caractere de patogenitate
1 Multiplicare si invazivitate este dat de proteina M si produce afectiuni la poarta de intrare.
Invazivitatea este determinata de enzime litice, care produc focare secundare propagate din
aproape in aproape.
Caracterele de patogenitate determina infectii acute, care se pot croniciza si sunt insotite de puroi.
Infectii datorate multiplicarii si invazivitatii sunt: infectii cutanate (erizipel, abcese, colectii
purulente), angine, infectii respiratorii (rinite, sinusite, pleurezii), meningite, abcese in diferite
organe., endocardita lenta maligna. 99% din cazuri sunt date de streptococul A, iar cel B da
afectiuni grave la nou-nascut. 90% din anginele streptococice sunt eritematoase, deoarece zona
de infectie este foarte rosie.
2 Toxigeneza
Este proprietatea steptococilor de grup A, care poseda receptori pentru bacteriofagi si elaboreaza
exotoxine. Determina scarlatina.
Boli prin hipersensibilizare: apar prin mecanisme de hipersensibilitate umorala de tip II sau III,
urmate de hipersensibilitate celulara de tip IV. Ulterior apar mecanisme autoimune, prin
degradarea tesuturilor din focarul respectiv.Aceste boli sunt produse de streptococi A.
Majoritatea infectiilor din copilarie sunt streptococice si produc hipersensibilizare. Una din
infectii devine contactul sensibilizant, iar urmatoarea devine contactul declansant.
Boli autoimune post-streptococice:
1 reumatismul articular acut
2 cardita reumatismala
3 eritem nodos
4 glomerulonefrita
Anticorpii anti-M au o durata de viata scurta de 3-6 luni, deci nu confera protectie decat de
scurta durata si fata de grupul specific cu Ag-M. Aparitia de anticorpi anti-streptolizina O
(ASLO) la valori mari denota o hipersensibilizare N=150-200 U. Todd/ml.
Raspunsul imun
In infectiile streptococice apare un raspuns imun puternic, atat antimicrobian, cat si antitoxic,
cand streptococul elibereaza toxine.
Raspunsul imun antimicrobian apare fata de streptococ prin AgM si duce la elaborarea de Ac
anti-M.
Raspunsul imun fata de toxina Dick (exotoxina) determina aparitia de anticorpi fata de orice grup
toxinogen, toata viata. Daca un om a facut scarlatina o data, nu va mai face scarlatina a 2 a oara
datorita anticorpiilor anti-toxina. Datorita interventiei promte cu Penicilina V streptococii sunt
distrusi rapid si nu au timp sa induca sinteza de anticorpiilor anti-toxina. Astfel un om poate avea
in antecedente mai multe episoade de scarlatina. Ea este precedata de angina streptococica.
Diagnosticul de laborator
1 Diagnosticul bacteriologic evidentiaza streptococii in produsele patologice si determina
grupul serologic.
A Testul la bacitracina evidentiaza apartenenta la grupul A, iar reactia pozitiva se evidentiaza
prin aparitia unei zone de inhibitie a cresteriii in jurul capsulei de bacitracina.
Daca colonia este de alt grup, cultura se dezvolta normal. Pentru grupul A nu se mai face
antibiograma ci se administreaza Penicilina G sau V, intrucat este sensibil la acest
antibiotic.Pentru alte grupuri se face antibiograma.
B Reactia de coaglutinare evidentiaza grupurile A, B C, G si este o reactie de aglutinare pe lama
prin care anticorpi cunoscuti se cupleaza cu proteina A de la stafilococii omorati si reactioneaza
cu agentul necunoscut. Se formeaza complexe Ac-AG care se transforma in corpusculi si pot fi
vizualizati ( cu ajutorul trusei Streptic).
C Reactia de precipitare in inel se foloseste pentru evidentierea grupelor serologice.
2 Diagnosticul imunologic consta in reactia ASLO care permite stabilarea diagnosticului,
prognosticului, dar si eficienta tratamentului.Un tiru de peste 200 u ASLO/ml denota infectie
streptococica. Daca acest titru nu scade dupa 3 saptamini de tratament, se repeta de 3 ori.
Persistenta unui titru ASLO mare dupa aceste 3 determinari arata instalarea hipersensibilizarii si
pacientul va lua antibiotice si lunar se determina ASLO. Un titru ASLO care scade arata
vindecarea .
Tratament
Pentru streptococul A se recomanada Penicilina 7 zile si apoi Moldamin parenteral. Cand
pacientul este alergic la Penicilina se recomanda Eritromicina sau Oxaciclina.Pentru celelalte
grupe de steptococi se face antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este omul sau animalul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Caile de transmitere sunt numeroase, mai frecvent respiratorie si digestiva
3 Receptivitatea este maxima in primii 18 ani de viata.
4 Profilaxia este nespecifica si se refera la depistarea sursei de infectie si tratarea ei , dezinfectia
cailor de transmitere etc.
 COCII PATOGENI

2 STREPTOCOCUL PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL)

Definitie: sunt coci lanceolati dispusi in diplo.
Habitat se gasesc numai la oameni bolnavi sau puratatori sanatosi, in caile aeriene superioare.
Caractere morfologice: au diametrul de 1-1,5 µm si poseda o capsula comuna pentru ambii
pneumococi dispusi cu capetele rotunjite fata in fata. Sunt imobili, nesporulati, Gram-pozitivi.
Majoritatea sunt saprofiti, dar exista si tulpini patogene.
Caractere de cultura : cresc numai pe geloza sange, iar cei incapsulati dau colonii de tip S. Sunt
hemolitici, coloniile de pneumococi sunt mici, transparente si inconjurate de o zona de hemoliza
α ´.
Caractere biochimice: sunt sensibili la bila si la optochin, fermenteaza inulina.
Rezistenta Sunt sensibili in mediul exterior, dar se transmit prin picaturile lui Pflugge. Sunt
distrusi de razele solare, dezinfectanti in concentratii uzuale si majoritatea pneumococilor sunt
sensibili la penicilina.
Structura antigenica prezinta antigene somatice si solubile. Cel mai important antigen este Ag
SSS din constitutia capsulei, care imparte pneumococii in 82 de serotipuri.
Caractere de patogenitate: este patogen prin multiplicare si invazivitate, date de prezenta
capsulei. Nu are capacitate de toxigeneza. Elibereaza o hialuronidaza care permite o invazivitate
redusa a cailor respiratorii inferioare. Determina pneumonia franca lobara, doar la nivelul unui
lob.
Raspunsul imun este dat de producerea de anticorpi pentru o perioada de timp scurta.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, din sputa.
Se poate face testul de patogenitate prin inocularea pe soricelul alb; pneumococul determina o
septicemie masiva in 24 ore.
Diagnosticul diferential se face intre streptococul viridans si pneumococ prin:
1 reactia la bila, pneumococul se lizeaza imediat, dar streptococul viridans rezista.
2 reactia la inulina: pneumococul fermenteaza inulina si pH solutiei vireaza spre acid.
Streptococul viridans nu fermenteaza inulina.
3 Reactia la optochin : pneumococul este sensibil la optochin, iar viridans nu .
Tratament: se administreaza Penicilina.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau purtator
2 Calea de transmitere este prin picaturile lui Pflugge
3 Receptivitate pneumonia pneumococica apare mai ales la copii, dar si la adulti in contact cu
copii bolnavi.
4 Profilaxia este specifica se asigura cu vaccin polizaharidic polivalent (23 tipuri) care asigură o
protecţie de lungă durată (până la 5 ani). .
 NEISSERIA

Genul neisseria face parte din familia neisseriaceae cu 2 specii patogene pentru om: Neisseria
meningitidis si neisseria gonorrrhoeae, dar si specii saprofite.
1 NEISSERIA MENINGITIDIS (MENINGOCOCUL)
Definitie sunt coci reniformi, dispusi in diplo, Gram-negativi.
Habitat : se gasesc numai la oameni bolnavi sau sanatosi, localizati pe tegumente, cavitatea
nazala si bucala.
Caractere morfologice: cei 2 germeni sunt inconjurati de o capsula. In peretele lor predomina
antigenul O si nu mureina, fiind Gram –negativi.
Caractere de cultura sunt coci pretentiosi, cresc pe mediul Muller-Hinton, care este un mediu
imbogatit.Se poate creste pe mediu lichid, care are la baza bulion si meningococul formeaza
colonii de tip S, tulbura uniform bulionul. Creste pe mediu solid, care poate sa aiba la baza
geloza si formeaza colonii mici, nehemolitice, cu margini neregulate.
Atat meningococul cat si gonococul sunt stenotermi, adica rezista la variatii mici de temperatura,
temperatura optima de crestere este de 37 º C.
Caractere biochimice: sunt germeni oxidazo-pozitivi, daca pe o hartie de filtru se afla un
indicator, atunci culoarea acestuia vireaza din rosu in negru.
Rezistenta Sunt sensibili in mediul exterior, fiind rapid distrusi de orice dezinfectant sau
antiseptic.Majoritatea meningococilor sunt sensibili la penicilina, iar in caz de alergie se folosesc
peniciline sintetice.
Structura antigenica prezinta antigene somatice si solubile.Antigenele somatice impart
meningococul in 9 grupuri serologice sau serogrupuri, toate patogene, dar cel mai patogen este
grupul A.Antigenele solubile se elibereaza dupa moartea germenului si sunt reprezentate de
endotoxina..
Caractere de patogenitate: sunt patogeni, dar au o virulenta scazuta. 60-70% din infectii sunt
inaparente. Cea mai frecventa localizare a meningococului este nazala, foarte rar infectia ajunge
la meninge pe cale sanguina si produce meningita (1 caz la 1000).
Boli meningococice: rinita meningococica (cea mai frecventa), sinunzite, faringite, meningita
epidemica meningococica.La nivelul meningelui se produce puroi si exudat, apoi adrente ale
foitelor meningelui care blocheaza circulatia LCR si produc leziuni ale SN cu aparitia de sechele.
Sindromul Waterhouse-Friderichsen este un soc endotoxic produs de meningococ cu moarte in 3
zile prin meningita cu evolutie fulgeratoare. Se produce o vasodilatatie generalizata si cresterea
permeabilitatii vasculare si trecerea hematiilor in tesuturi.
Raspunsul imun este slab, dar in caz de meningita, raspunsul imun ofera protectie specifica de
grup.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, din LCR (lichidul cefalo-rahidian)
sau din exudatul nazo-faringian. Transportul produselor biologice se face obligatoriu la 37 º C.
(termos sau sub-brat si apoi la termostat)
Se coloreaza frotiul in coloratia Gram, meningococii sunt gram negativi si se coloreaza in
albastru.
Tratament: se administreaza masiv Penicilina, pentru a trece de bariera hemato-encefalica. Daca
germenul este rezistent se administreaza antibiotice dupa antibiograma, care se obtine in 73 de
ore (24 ore pentru cresterea coloniilor si 48 de ore pentru antibiograma propiuzisa).
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau purtatorul sanatos
2 Calea de transmitere este calea directa, prin secretiile nazale si picaturile lui Pflugge
3 Receptivitate apare mai ales la copii si adolescenti., mai frecvent in sezonul rece..
4 Profilaxia este nespecifica.
2 NEISSERIA GONORRHOEAE (GONOCOCUL)
Definitie sunt coci reniformi, dispusi in diplo, Gram-negativi, incapsulati
Habitat : se gasesc numai la om, localizati in mucoasa uretral si vaginala .
Caractere morfologice:
cei 2 germeni sunt inconjurati de o capsula. In peretele lor predomina antigenul O (80%) si nu
mureina, fiind Gram –negativi. Sunt imobili si nesporulati.
Caractere de cultura sunt coci pretentiosi. Se poate creste pe mediu lichid si formeaza colonii de
tip S. Creste pe mediu solid si formeaza colonii mici, nehemolitice.
Structura antigenica prezinta antigene capsulare si Ag O din perete (se elibereaza dupa moartea
germenului si sunt reprezentate de endotoxina)
Rezistenta : sunt putin rezistenti in mediul extern. Sunt rezistenti la penicilina, este necesara
antibiograma.
Caractere de patogenitate: se multiplica intens la poarta de intrare, dar au o invazivitate redusa.
Toxigeneza prin endotoxina se produce in infectii cronice, toxina se fixeaza pe vasele locale si
produce inflamatii.
Boli produse de gonococ: La bărbaţi, gonococul determina disurie (durere la mictiune) şi o
secreţie uretrală purulentă, la câteva zile de la contactul vaginal sau anal neprotejat. La un
procent redus de bărbaţi simptomatologia este minoră şi dispare rapid. Netratată se poate
complica prin apariţia prostatitei şi epididimitei.
La femei infecţia este localizată iniţial la nivelul endocervixului, cauzând o secreţie vaginală
purulentă şi sângerări intermenstruale (cervicite). La majoritatea femeilor, episodul acut trece
neobservat, infecţia evoluând spre cronicizare, sau poate duce la sterilitatea cuplului.
Localizările extragenitale (faringita şi localizările anale) sunt asociate contactelor sexuale orale şi
anale.
Infecţia diseminată are o incidenţă mai redusă- manifestări clinice mai discrete decât în alte
infecţii sistemice: febră moderată sub 38o, artralgii migratorii (mai rar artrite supurative ale
articulaţiei mâinii, genunchiului şi gleznei, cu rash pustular pe fond eritematos, respectând capul
şi trunchiul).
Oftalmia gonococică a nou-născutului este transmisă de la femeia gravidă în timpul naşterii şi
apare frecvent în prima sau a doua zi după naştere, afectând corneea şi cauzând orbirea.uretrite la
ambele sexe, cervicite, anexite, metrite la femei, la nivelul miocardului provoaca endocardita
meningococica.
Raspunsul imun este slab, dar in caz de infectii cronice este un raspuns mai puternic, inclusiv
celular.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, care se face in faza acuta. Se fac 2
frotiuri, unul colorat Gram si celalalt cu albastru de metilen. Apoi se face antibiograma.
Se poate face in caz de infectii cronice RFC (reactia de fixare a complementului).
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav
2 Calea de transmitere este sexuala, dar in cazul fetitelor se poate transmite datorita conditiilor de
igiena precare, din crese si gradinite sub forma de vulvo-vaginite.Oftalmia nou-nascutului se
tgransmite de la mama bolnava in timpul travaliului. Se administreaza copilului nitrat de argint
pe pleoape.
3 Receptivitate este generala..
4 Profilaxia este nespecifica, consta in depistarea si tratarea sursei.
 BACILII PATOGENI

Familia Enterobacteriacee cuprinde mai multe genuri care sunt fie saprofiti conditionati patogeni,
fie intodeauna patogeni. Genurile salmonele, shigela si yersinia pestis sunt intotdeauna patogene.
ECHERICHIA COLI
Definitie: sunt bacili Gram-negativi, mobili (au cili peritrichi, adica de jur imprejur), cu habitat
intestinal, nesporulati, necapsulati si au o relatie de intrajutorare cu macroorganismul, in sinteza
vitaminei K.
Caractere de cultura: cresc pe orice mediu de cultura, dar pe medii diferentiate de tip AABTL
formeaza colonii galbene, prin fermentarea lactozei (caracter de patogenitate).
Caractere biochimice: fermenteaza lactoza
Rezistenta sunt foarte rezistenti in mediul exterior unde ajung prin poluare cu materii fecale.
Sunt rezistenti la antibiotice, dar sunt distrusi de antiseptice si de caldura.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si Ag H (flagelar), antigene
solubile si antigene de suprafata. Pe baza antigenelor AgO bacilii sunt impartiti in grupuri
serologice, iar pe baza Ag H, grupurile sunt impartite in tipuri serologice.
Antigenele de suprafata pseudocapsulare determina existenta a 4 fractiuni, din care Vi confera o
virulenta crescuta. Pe baza acestor antigene se face impartirea in tipuri serologice. Cel mai
puternic antigen este B, iar la nou-nascut determina sindromul toxico-septic .Antigenul solubil
este endotoxina care se elibereaza dupa moartea bacteriei.
Patogenitate E. Coli este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza. Capacitatea de
multiplicare este data de Ag O care rezista la fagocitoza, iar toxigeneza determina un proces
infectios la poarta de intrare.
Infectii date de E. Coli: enterite si enterocolite, sindrom toxico-septic al nou-nascutului,
afectiuni urinare si genitale. E.coli determina 90% din totalul infectiilor urinare. Alte infectii:
infectii respiratorii, foarte rar meningite si septicemii. Izolarea unui germene in alta parte decat in
habitatul sau natural, este clar ca are caracter de patogenitate.
Raspunsul imun este slab.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si urmareste precizarea etiologiei germenului si
antibiograma, caracterul de patogenitate in infectiile digestive. E.coli apare frecvent in mediu
spitalicesc, deoarece bolnavii au rezistenta scazuta, exista surse de infectii si tulpini rezistente la
antibiotice.In acest caz se determina lizotipia ( germenii Gram –negativi pot fi sensibili la
bacteriofagi)
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Calea de transmitere este digestiva (fecal-orala), dar poate fi cutanata sau respiratorie.
3 Receptivitatea exista mai ales la pacientii cu debilitati imunologice.
4 Profilaxie: este nespecifica.
KLEBSIELLA
Sunt germeni saprofiti, conditionati patogeni.
Definitie: sunt bacili Gram-negativi, imobili (nu au flagel), cu habitat intestinal, nesporulati,
capsulati , dispusi in lanturi scurte (2-3 bacili inconjurati de o capsula comuna)
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura, dar pe medii diferentiate de tip AABTL
formeaza colonii cu aspect de picatura de miere (galbene, lucioase, care se scurg usor)
fermenteaza lactoza.
Caractere biochimice: fermenteaza lactoza
Rezistenta sunt foarte rezistenti in mediul exterior
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O care determina impartirea in grupuri
serologice si Ag K, care determina impartirea in tipuri serologice, antigene solubile reprezentate
de endotoxina.
Patogenitate este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza.Capacitatea de multiplicare este
data de Ag O si Ag K care rezista la fagocitoza, iar toxigeneza determina de endotoxina.
Infectii date de Klebsiela: enterite si enterocolite, infectiilor urinare, infectii respiratorii, pot
apare rinite pana la anosmie.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si urmareste precizarea etiologiei germenului si
antibiograma
Tratamentul se face cu antibiotice, desi germenul isi castiga usor rezistenta.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos
2 Calea de transmitere este digestiva dar poate fi extradigestiva..
3 Receptivitatea exista mai ales la pacientii de orice varsta cu rezistenta scazuta..
4 Profilaxie: este nespecifica.
YERSINIA PESTIS
Definitie: sunt cocobacili Gram-negativi, oxidazo-negativi, specie intotdeauna patogena pentru
om. Sunt dispusi in lanturi scurte 2-3 bacili inconjurati de o capsula comuna, imobili, nesporulati.
Sunt germeni patogeni pentru sobolani: sobolanul negru si cenusiu, care se dezvolta in focare
naturale si se transmite de la un animal la altul, prin purici cu rol de vector sau prin muscatura
directa. Omul intervine accidental in acest ciclu prin muscatura puricelui sau a sobolanului.
Boala se numeste pesta sau ciuma si face parte din bolile pestinentiale, cu o mortalitate mare
95% si contagiozitate foarte mare.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura, dar la temperaturi mai scazute de 28-33 º
C. Pe medii diferentiate de tip AABTL formeaza colonii cu aspect albastre verzui, fiind lactozo
negativi. Pe mediul solid formeaza colonii de tip S, iar pe mediul lichid tulbura uniform mediul.
Rezistenta sunt putin rezistenti in mediul exterior, rezista in produse patologice 2-3 saptamini,
dar in cadavre pana la 1 an. Este sensibil la Tetraciclina, Cloramfenicol, Streptomicina.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O de perete, Ag H capsular si endotoxina,
care se elibereaza dupa moartea bacteriei.
Patogenitate este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza, care sunt date de Ag H capsular.
Raspunsul imun este protector daca bolnavul supravietuieste. Deobicei decesul survine inaintea
aparitiei raspunsului imun protector.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si este urgent. Produse patologice recoltate depind
de faza bolii: lichid de vezicula, puroi de bubon, sputa (pesta pulmpnara), sange (septicemie).
Tratamentul consta in administrarea rapida de streptomicina si cloramfenicol sau tetraciclina,
fara antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: rezervorul natural il constituie rozatoarele din Asia.
2 Calea de transmitere
A Puricele ia Yersinia de la sobolanul bolnav si in tubul digestiv al puricelui sufera un ciclu
evolutiv, formeaza un dop care va fi regurgitat in noul organism sanatos. Omul intervine
accidental in acest ciclu prin muscatura puricelui sau a sobolanului.La locul unde este muscat
apare rapid o vezicula. Yersinia ajunge in ganglionii vegetativi si se dezvolta o adenopatie sau un
bubon. De aici germenii ajung in circulatia generala si se multiplica in toate organele.Pesta este o
septicemie ultrarapida cu o mortalitate de 75% Daca yersinia ajunge la plamin, apare pesta
pulmonara, iar bolnavul este contagios prin picaturile lui Pflugge.
3 Receptivitatea exista la orice varsta.
4 Profilaxie: este nespecifica sau specifica, prin vaccinare la persoane care pleaca in zone
endemice..
 AGENTI PATOGENI AI TOXIINFECTIILOR ALIMENTARE

Definitie Toxiinfectiile alimentare sunt imbolnaviri infectioase sau toxemice produse de alimente
contaminate, in care agentul patogen gaseste conditii prielnice de multiplicare sau elaborare a
toxinelor sale. Ancheta epidemiologica stabileste consumul aceluiasi aliment, caracterul exploziv,
toate cazurile au simptomatologie comuna, imbolnavirile inceteaza dupa ce alimentul a fost scos
din consum.
1 TOXIINFECTII ALIMENTARE SALMONELOZICE CU SALMONELLA
ENTERITIDIS
Etiologie : cel mai frecvent sunt produse prin consumul de oua, mai ales de rata.
Simptomatologie boala apre prin ingestie de alimente masiv contaminate cu salmonela.
Incubatia este de 48-72 de ore, datorita eliberarii de endotoxina. Boala debuteaza brusc cu
cefalee, ameteli, peristaltism exagerat care se manifesta cu greata, dureri abdominale, diaree,
febra, transpiratii reci. Diareea cu aspect apos si cu pierderi mari de lichide si electroliti, respectiv
deshidratare si perturbari ale metabolismului hidro-electrolitic.
Diagnosticul de laborator se bazeaza pe cercetarea produselor biologice(scaun, varsaturi,
sange) recoltate de la bolnav si personalul suspectat a fi purtator, precum si a alimentelor
suspectate Se precizeaza bacteria sau substantele toxice din alimente.
Atitudine terapeutica tratamentul consta
-regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice
2 TOXIINFECTII ALIMENTARE SALMONELOZICE CU SALMONELLA TYPHI
MURIUM
Etiologie : sunt produse prin consumul de alimente contaminate si se fixeaza in profunzimea
intestinelui subtire.Boala se numeste febra tifoida.
Simptomatologie Incubatia este de 7 zile si debuteaza cu sindrom febril, datorita patrunderii
germenilor in circulatie
In perioada de stare febra ajunge la 39-40 º C, starea generala este profund alterata si se
numeste ,, stare tifica”. Apare hierpermeabilizare vasculara cu aparitia de pete hemoragice in
organism si leucopenie.
Simptomele digestive constau in colici abdominale intense, datorita ulceratiilor peretelui
intestinal, diaree sangvinolenta si cu mucus. Dupa a 2 a saptamina de boala se produce un numar
mare de anticorpi care fagociteaza masiv germenii, iar simptomele clinice diminua si apare starea
de convalecenta.
Dupa vindecare unii oameni ramin purtatori sanatosi de germeni si elimina salmonele in cantitati
mici.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic, se face antibiograma, iar in caz de febre tifoide se
practica si diagnostic serologic (imunologic).
Diagnosticul bacteriologic urmareste izolarea germenului, identificare serologica prin aglutinare
pe lama, depistarea sursei de infectie prin lizotipie.Se recolteaza produse biologice diferite in
functie de stadiul bolii:
-in faza de stare se face coprocultura
-in faza de convalescenta: coprocultura, bilicultura sau urocultura
-la convalescenti se face coprocultura dupa purgativ salin
Diagnosticul serologic foloseste reactia de aglutinare Widal care evidentiaza Ac anti-O, Ac anti-
H, Ac anti Vi. Anticorpii anti-O apar in prima saptamina si dispar primii. Un titru de 1/500-
1/1000 este pozitiv. Anticorpii anti-H apar mai tarziu, dar dupa 3 saptamini titrul pozitiv este de
1/500-1/1000 Anticorpii anti-Vi au un titru care creste foarte lent Un titru de 1/20-1/100 este
pozitiv.
Atitudine terapeutica: regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice dupa antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos in caz de febra tifoida, consumul de
alimente infectate cu salmoneloze in caz de salmonele enteritidis.
2 Calea de transmitere este digestiva (fecal-orala).
3 Receptivitatea exista la toate varstele.
4 Profilaxie: este nespecifica si consta in depistarea si tratarea sursei, precum si cresterea
rezistentei nespecifice.
Profilaxia specifica in febra tifoida consta in administrarea de vaccin cu salmonele omorate prin
caldura, care ofera o protectie 5 ani.

TOXIINFECTII ALIMENTARE STAFILOCOCICE

Etiologie Sunt produse de tulpinile enterotoxice de stafilococi care secreta o nterotoxina cu
tropism pentru terminatiile nervoase periferice intestinale.
Simptomatologie Incubatia este de 30 de minute-6 ore. Boala debuteaza brusc cu salivatie,
greturi, varsaturi, colici abdominale, temperatura este normala
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic prin :
-identificarea directa pe lama sau pe medii de cultura
-se foloseste ca mediu geloza sange pentru ca germenii sunt hemolitici
-stafilococii patogeni sunt coagulazo-pozitivi
-cultura stafilococica se foloseste pentru antibiograma
Tratament
-regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta oamenii sau animalele bolnave sau purtatoare de stafilococi, oua
contaminate.
2 Calea de transmitere este digestiva, dar poate fi cutanata sau respiratorie.
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie cu produsi de clor

VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

BACILI PATOGENI

BACILUL PIOCIANIC
Face parte din familia Pseudomonadaceae, germeni care traiesc in mediu liber si sunt patogene
pentru plante, animale si om. Bacilul piocianic (pseudomonas aeruginosa) este cea mai
importanta specie pentru patologia umana, fiind incriminat mai ales in caz de infectii
intraspitalicesti.
Definitie sunt bacili Gram-negativi, mobili, monotrichi (cu un singur cil) , nesporulati, unii
capsulati, cu habitat intestinal la om si la animale.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura in anaerobioza, sub forma de colonii S sau
M. Elaboreaza 2 pigmenti: piocianina care are culoare albastra si predomina in produsele
patologice si pioverdina, care are culaore verde si coloreaza mediile de cultura. Isi castiga usor
rezistenta la antibiotice.
Caractere biochimice: este oxidazo-pozitiv. Piocianaza este bactericida pentru alte specii, iar
piocina este bactericida si pentru aceiasi specie, dar nu pentru aceiasi tulpina.
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, rezista mai ales la uscaciune. Este distrus de
dezinfectante si antiseptice. Isi castiga usor rezistenta la antibiotice.
Patogenitate este prin multiplicare la poarta de intare.
Afectiuni produse la om: infectii cutanate prin suprainfectarea unor plagi, infectii digestive,
infectii urinare, infectii pulmonare, infectii genitale, infectii meningeale la nou-nascut.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic.
Tratament consta in spalarea plagilor cu antiseptice, antibiotice dupa antibiograma, vaccinare.
VIBRIONUL HOLERIC
Face parte din famailia Vibriuonaceae si cuprine 2 specii patogene pentru om:vibrionul cholerae
si vibrionul parahemolyticus.
Definitie sunt bacili drepti sau usor curbati, Gram-negativi foarte mobili, nesporulati, necapsulati
cu habitat intestinal la om si la animale de apa.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura cu pH alcalin si mult oxigen si sunt
oxidazo-pozitivi. In medii lichide formeaza un val la suprafata, iar in cele solide formeaza colonii
mici si transparente. Sunt rezistenti in medii cu bila.
Rezistenta sunt putin rezistenti in mediul exterior, mor la uscaciune. Este distrus de
dezinfectante si antiseptice. Sunt sensibili la Streptomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol si
sulfamide (Biseptol).
Caractere biochimice: sunt oxidazo-pozitivi, deobicei nehemolitici, dar sensibili la clor.
Varianta Vibrio El Tot are caractere biochimice noi: este rezistent la clor si hemolitic.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si Ag H (flagelar), antigene
solubile, reprezentate de endotoxina si exotoxina cu afinitate pentru mucoasa intestinelui subtire
si antigene de suprafata. Pe baza antigenelor AgO bacilii sunt impartiti in 6 grupuri serologice,
iar grupul O1 strict specific omului determina holera.Pe baza Ag H, grupurile sunt impartite in
tipuri serologice. Grupul O1 are 4 tipuri serologice
Patogenitate se face prin multiplicare si toxigeneza. Actioneaza la poarta de intare unde
afecteaza epiteliul mucoasei digestive care se exfoliza si determina granulatii riziforme.
Boala se numeste holera si evolueaza rapid, 2-7 zile . Bolnavul prezinta dureri abdominale
intense, scaune diareice numeroase cu aspect riziform, deshidratare pana la soc.Dupa vindecare
ramin purtatori 3-6 luni.
Raspunsul imun este slab, de tip, infectia este localizata la poarta de intrare. Apar anticorpi
protectori timp de 6-18 luni.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic. Se face coprocultura de urgenta
si in scaun se depisteaza cultura pura de vibrioni holerici.
Tratament consta in administrarea de antibiotice fara antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta oamenii sau animalele bolnave.
2 Calea de transmitere este digestiva, prin apa contaminata cu fecale..
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta. Cei rezistenti fac forme usoare.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie cu produsi de clor a apei si a
materiilor fecale
-consum de apa numai din surse verificate
Profilaxia specifica se face prin vaccinare in zone endemice cu vaccin anti-holeric, inventat de
medicul roman I. Cantacuzino, care a fost aplicat masiv in Romania, pana la eradicarea holerei.
BACILUL DIFTERIC
Face parte din genul Coynebacterium, familia Actinomycetaceae. Majoritatea lor fac parte din
flora de la nivevelul pielii, nasofaringelui, orogaringelui, tractului urogenital, tractului intestinal.
Germenii acestor specii se numesc difteroizi. Sunt bacili imobili, cu capetele umflate,
coryne=maciuca, iar pentru om exista o singura specie patogena.
Habitat: cavitatea bucala si faringe, cavitatea nazala, tegumente. Bacilii difterici se gasesc atat la
bolnavi, cat si la purtatorii sanatosi.
Caractere morfologice : bacilul difteric este Gram-pozitiv, nesporulati, necapsulati, imobili. Au
o dispozitie caracteristica: se suprapun determinand aparitia unor forme asemanatoare literelor
chinezesti.
Caractere de cultura: cresc pe medii imbogatite de tip OSCT (contine ou, cistina, ser de bou si
telurit de potasiu).
-Tulpinile virulente formeaza colonii R, iar cele avirulente formeaza colonii de tip S. Tulpinile
cele mai virulente elaboreaza cantitati mari de exotoxina si se numesc gravis. Coloniile R au
margini crenelate, rugoase, iar pe medii lichide formeaza flocoane, lasand mediul limpede.
-Tulpinile avirulente sunt cele de tip mitis. Pe mediu solid formeaza colonii S bombate, lucioase,
iar pe mediul lichid da o turbiditate omogena.
-Tulpinile intermediare fac parte din tipu; intermedius, formeaza colonii intermediare intre S si R.
Pentru diferentierea bacililor difterici de cei pseudodifterici se foloseste un mediu solid- mediul
Tinsdale (contine telurit de potasiu si cisteina).Bacilii difterici apar in colonii negre foarte
luciase, inconjurate de un halou. Bacilii pseudodifterici apar in colonii gri inchise sau chiar negre,
fara halou.
Cresc obligatoriu pe mediul electiv Loffler. Este un mediu solid ce contine ser coagulat de bou,
care favorizeaza aparitia coloniilor dupa 8-12 ore.. Coloniile de bacili difterici apar ca niste
picaturi de ceara alba
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, mai ales in falsele membrane (leziuni caracteristice
anginei).
Bacilii difterici se transmit prin picaturile Pflugge si este distrus de caldura la 60 º C timp de 15-
20 minute, de antiseptice si dezinfectante. Majoritatea bacililor sunt sensibili la penicilina si
rezistent la majoritatea sulfamidelor.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si antigene solubile. Pe baza
antigenelor somatice bacilii difterici sunt impartiti in grupuri serologice si tipuri serologice.
Antigenela solubilesunt reprezentate de exotoxina A si B. Exotoxina A difuzeaza la distanata si
are afinitate pentru miocard, suprarenale, nervi cranieni si rinichi.Exotoxina B este eliberarta de
bacil numai in focar si are efect numai la locul multiplicarii germenilor.
Patogenitate se face prin multiplicare si toxigeneza. Actioneaza la poarta de intare (prin
exotoxina B), unde afecteaza epiteliul mucoasei amigdaliene si determina angina difterica. Daca
infectia se localizeaza la nivelul laringelui se produce laringita cu obstruarea cailor respiratorii.
Se produce local un proces inflamator cu necroza si exudat. Se formeaza o retea groasa la nivel
amigdalian, laringean, cutanat, exudat foarte aderent.. Prin stergerea membranei aceastat nu se
detaseaza, iar la smulgere determina sangerare. Prezenta falselor membrane la nivelul cailor
respiratorii duce la asfixie.
De la poarta de intrare, exotoxina A difuzeaza si intra in circulatie. Se fixeaza pe miocard,
suprarenale, nervi cranieni si rinichi. Moartea se produce prin insuficienta cardiaca sau
suprarenaliana.
Exotoxinele sunt sintetizate cand bacteria este lizogena, adica este purtatoare de
bacteriofagi.Bacilii difterici produc boala numita difterie. Aceasta este o infectie de focar si se
manifesta sub forma de angina difterica, rinita, crup difteric, difteria plagilor. Pentru diagnostic
nu se face hemocultura deoarece bacilul nu are capacitate de invazivitate.
Raspunsul imun este de tip, infectia este localizata la poarta de intrare. Apar anticorpi protectori
de tip anti-toxina difterica, care actioneaza prin mecanisme de neutralizare..
Diagnosticul de laborator trebuie sa fie foarte rapid si consta in diagnosticul bacteriologic. Se
urmareste depistarea sursei de infectie si etiologia difterica.
Se recolteaza urmatoarele produse patologice: exudata faringean, exudat nazal, exudat din plaga.
Produsul recoltat este paucimicrobian (adica putine bacterii).
- Se realizeaza un frotiu colorat cu albastru de metilen si un frotiu colorat Gram.
-Se cultiva bacilul pe mediul OSCT, mediile solide Loffler si Tindsdale.
-se efectueaza dubla reactia de precipitare in gel, respectiv testul in vitro Eleck, care evidentiaza
anticorpii antitoxina difterica.
-se identific pe baza caracterelor biochimice sau prin lizotipie, prin inoculare la cobai.
-Diagnosticul serologic se realizeaza prin reactia de hemaglutinare pasiva. Se pune in contact
hematiile cu serul de cercetat in dilutii.Interpretare:
Reactia pozitiva apare cand se depoziteaza neregulat hematiile pe fundul eprubetei.
Reactia negativa apare cand hematiile se depoziteaza ,,in buton”.
Tratament consta in administrarea de antibiotice de tipul penicilinei sau a penicilinelor
semisintetice. Daca diagnosticul se infirma, se evidentiaza bacili pseudodifterici sau difterici
nepatogeni, tratamentul cu antibiotice se sisteaza.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Calea de transmitere Bacilii difterici se transmit prin picaturile Pflugge.
3 Receptivitatea este maxima pana la varsta de 7 ani.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la izolarea si tratarea sursei.
B Profilaxia specifica se face prin vaccinare cu vaccin ce contine anatoxina difterica (anatoxina
purificata si absorbita). La 2 luni se practica administrarea de trivaccin, apoi bivaccin si ultimul
monovaccin. Se confera astfel un titru crescut. Titrul minim protector este de 0,03 UA/ml.
Revaccinarea tinerilor si adultilor se face selectiv dupa efectuarea IDR Shick. Se administreaza
pe fata anterioara a antebratului drept, intradermic 0,2 ml toxina Shick, iar la nivelul antebratului
stang se inoculeaza martorul (toxina Shick inactivata termic). Se citeste la 48 de ore.
A Reactia pozitiva apare cand se formeaza o zona congestiv infiltrativa cu diametrul peste 10
mm.
B Reactia negativa apare cand nu apar modificari la locul de inoculare a toxinei si se traduce prin
imunitate la difterie.

BACILII PATOGENI

MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS

Face parte din genul mycobacterium, familia Mycobacteriaceae, care cuprinde multe specii
saprofite cu exceptia mycobacterium tuberculosis si mycobacterium leprae.
Mycobacterium tuberculosis are 4 tipuri patogene:
1 Mycobacterium hominis –cel mai patogen
2 Mycobacterium bovis –frecvent patogen
3 Mycobacterium avium-rar patogen
4 Mycobacterium atipice –saprofite, conditionat patogene
Caractere morfologice : sunt bacili acid-alcoolo-rezistenti. Rezistenta este data de prezenta
acidului micolic (ceara D), care explica rezistenta la coloranti si decoloranti. Pentru evidentiere
se foloseste coloratia Ziehl-Nielsen in care toate elementele apar albastre, iar bacilii
tuberculosi(dar si leprosi) apar rosii.Sunt nesporulati, izolati sau in grupuri de 2-3, imobili. Au o
dispozitie caracteristica: de litere X, Y Z etc.
Caractere de cultura: cresc greu pe medii de cultura.Cel mai rapid apar colonii de
Mycobacterium atipice dupa 3-7 zile de la insamintare. Coloniile de Mycobacterium hominis
dupa 4-6 saptamini de la insamintare. Coloniile de Mycobacterium bovis si Mycobacterium
avium dupa 6 saptamini de la insamintare.
Cel mai folosit mediu de cultura pentru mycobacterium este mediul Lowenstein (contine
galbenus de ou si glicerina). Bacilii tuberculosi dau colonii de tip R.
-Pe medii solide dau colonii conopidiforme, neregulate, uscate, nepigmentate.
-Pe medii lichide bacilii de tip hominis si bovis cresc sub forma de pelicula, lasand mediul
limpede.
Mycobacterium atipice dau colonii S pigmentate.
Bacilii tuberculosi sunt puternic aerobi (cresc doar la uprafata), la un pH usor acid si temperatura
de 37 º C.
Habitat se gasesc atat la om, cat si la animale si pasari. Bacilii de la puratatorii sanatosi sunt
putin importanti, deoarece elibereaza cantitati reduse de germeni ,cu o patogenitate redusa.Sursa
imporatanta de infectie o reprezinta bolnavii. Acestia sunt excretori respiratori (elimina bacilii pe
cale respiratorie) sau excretori ganglionari (prin abcedare ganglionara). Exista si excretori
cutanati, in caz de tuberculoza osoasa.
Caractere antigenice: detine antigene somatice, (proteine, polizaharide si lipide) si antigene
solubile, reprezentate de tuberculina.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si capacitate de invazivitate. Capaciatatea de
multiplicare intracelulara este data de antigene somatice care rezista la actiunea enzimelor
lizozomale. Boala data de Mycobacterium tuberculosis se numeste tuberculoza, iar forma cea mai
frecventa este tuberculoza pulmonara. Bacilii tuberculosi se transmit direct de la bolnav prin
picaturile lui Pflugge sau pe cale indirecta , prin obiecte sau alimente contaminate.
Tuberculoza primara este prima etapa a evolutiei tuberculozei Leziunea initiala este complexul
primar, iar leziunile caracteristice sunt adenopatia, inflamatiile perifocale si leziunile cazeoase
extensive.Evolutia poate fi acuta si subacuta. Tuberculoza primara se prezinta sub forma de
primoinfectia tuberculoasa, adenopatia traheobronsica si tuberculoza miliara.
Primoinfectia tuberculoasa reprezinta ansamblul manifestarilor unui organism la primul contact
cu bacilul tuberculos.
Perioada de incubatie, adica perioada de la patrunderea bacilului Koch pe cale respiratorie in
organism si pina la aparitia modificarilor umorale, anatomice si clinice, variaza de la citeva zile
pina la 3-4 luni.
Simptome Este descoperita rar datorita tusei sau a ,,sindromului de impregnatie bacilara” cu
astenie, inapetenta, scadere ponderala, amenoree, subfebrilitati. Reactia cutanata la tuberculina
este pozitiva Reactia negativa arata ca individul testat nu a fost infectat cu BK. Exceptia apare in
faza de contaminare bacteriologica (aproximativ 3 saptamini-3 luni), in boli anergice ca rujeola,
limfogranulomatoza maligna, in cursul tuberculozei miliare sau perioada terminala a tuberculozei
ulcerocazeoase.
Radiologic apare sancrul de inoculare si adenopatia satelita.
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, timp de luni sau ani in praf. Sunt sensibili la
actiunea radiatiilor solare si cele U.V. care ii distrug in 1-2 ore. Sunt rezistenti la actiunea
antisepticelor si dezinfectantelor uzuale. Sunt sensibili la actiunea antibioticelor de tip:
streptomicina, hidrazida acidului izonicotinic (HIN), acid para-amino salicilic, etambutol,
rifampicina (sinerdol). Pot sa-si castige usor rezistenta.
Evolutie si raspunsul imun Germenii patrund pe cale respiratorie si se localizeaza la nivelul
ganglionilor hilari, unde se multiplica si produc afectiunea primara. Leziunea prin infectie
primara, care nu realizeaza protectie, sunt amplificate de raspunsul celular, care apare dupa 2-3
saptamini. Limfocitele T elibereaza limfokine, iar macrofagele activeaza limfocitele T. Rezultatul
se refera latesut necrozat, care se elimina pe cale respiratorie, impreuna cu bacili virulenti. Se
poate elimina pe cale sanguina si duc la aparitia de localizari secundare (renale, genitale, osoase,
meningeale, ganglionare, digestive). Frecvent infectiile tuberculoase se vindeca, datorita
mijloacelor de aparare nespecifica ale organismului.
Premunitia (protectia de suprainfectie) apare pe fondul existentei unei infectii tuberculoase, care
duce la pastrarea de Ag in organism. Acest fenomen a fost descris de Koch, care a inoculat bacili
tuberculosi virulenti pe cobai. Apare sancrul de inoculare si in final moartea cobaiului. Dca se
inoculeaza cobaiul in timp util, apare sancrul secundar, care evolueaza spre necroza, se elimina si
se vindeca. Raspunsul imun este negativ fata de infectia primara si este pozitiv fata de
suprainfectie. Raspunsul imun umoral , prin aparitia de anticorpi, nu are rol protector, dar permite
punerea diagnosticului de laborator.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic prin recoltarea de sputa, urina,
abces, spalatura gastrica sau coprocultura in caz de forme digestive.
Se face frotiu din produsul patologic, care se coloreaza cu coloratia Ziehl-Nielsen in care toate
elementele apar albastre, iar bacilii tuberculosi apar rosii
-se insaminteaza cu obtinerea de medii de cultura si apoi antibiograma.
Tratament consta in administrarea de antibiotice, corect dupa antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav care excreta germeni.
2 Calea de transmitere se transmit prin picaturile Pflugge, dar mai ales pe cale indirecta.
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la depistarea,izolarea si tratarea sursei de infectie si cresterea
rezistentei nespecifice.
B Profilaxia specifica se face prin vaccinare cu vaccin BCG (Bacil Calmette Guerin) ce contine
bacili vii atenuati de origine bovina . Se practica administrarea de BCG in primele zile de la
nastere. Verificarea raspunsului imun celular se realizeaza prin IDR la tuberculina sau PPD
(protein purificat derivat).. Se administreaza pe fata anterioara a antebratului drept 2 u PPD
intradermic tuberculina si se citeste la 72-96 de ore.
A Reactia pozitiva apare cand se formeaza o zona congestiv infiltrativa, tumefiata cu diametrul
peste 9 mm.Denota existenta unei infectii tuberculoase si necesita examene clinice si radiologice.
B Reactia negativa apare cand nu apar modificari la locul de inoculare tuberculinei si se impune
vaccinare imediata cu BCG. Vaccinarea se controleaza la 1 an, 3 ani, 7 ani, 14 ani si la 18 ani
SPIROCHETE

Familia Spirochete cuprinde 3 genuri: genul Treponema, genul Leptospira si genul Borrelia.

Genul TREPONEMA In acst gen se gasesc 3 specii patogene pentru om: Treponeme perenue si

Treponema carateum , care dau boli ce nu se transmit pe cale sexuala si Treponema Pallidum

care se transmite in primul rand sexual.

TREPONEMA PALIDUM are cea mai mare importanata pentru patologia umana.
Caractere morfologice : sunt germeni helicoidali cu 10-15 spire, rigide, cu capetele drepte. Sunt
mobili si efectueaza miscari de rotatie si flexie, datorita prezentei intre perete si membrana de
fibrile.. Pentru evidentiere se foloseste coloratia Fontana-Tribondeau si impregnatia argentica, in
care apar bruni pe un fond bej.
Caractere de cultura: nu cresc pe medii de cultura. Artificiale Se folosesc culturi din maimute
si iepuri.Se cunosc 2 tulpini Tulpina Nicholas, folosita in toata lumea, fiind tulpina patogena si
Tulpina Reiter, care este o tulpina saprofita, care creste pe medii de imbogatire si este folosita
pentru diagnostic.
Caractere antigenice: detine antigene de familie, antigene de gen si antigene de specie.
Raspunsul imun este umoral si celular. Raspunsul imun celular apare deoarece T. Palidum se
multiplica strict intracelular. Raspunsul imun umoral consta in elaborarea de anticorpi fata de
intreaga familie si se numesc anticorpi Wassserman. Se mai elaboreaza anticorpi fata de gen si de
specie.
Rezistenta nu sunt rezistenti in mediul exterior, de aceea transmiterea este doar directa, pe cale
sexuala. Sunt sensibili la peniciline si cefalosporine.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si capacitate de invazivitate. Boala se
numeste sifilis sau lues.
Evolutia bolii
Sifilisul primar apare dupa inoculare pe cale sexuala. Bacteriile patrund la nivelul pielii si
mucoaselor. Datorita mobilitatii lor disemineaza pe cale limfatica in ganglionii regionali si apare
bacteremia. La locul de inoculare apare sancru dupa circa 3 saptamini de la contactul initial (intre
1-12 saptamini). Leziunea este nedureroasa si dispare spontandupa 1-2 saptamini. Este insatita de
adenopatie regionala, dura, nesupurata.
Sifilisul secundar apare la 2-3 luni de la contactul initial. Leziunile caracteristice sunt maculo-
papuloase, neulcerative la nivelul tegumentelor si mucoaselor. Dupa 2 saptamini aceste leziuni
dispar spontan. 25 % din bolnavi se vindeca definitiv in aceasta faza a bolii. 25 % din bolnavi
ramin in stare de latenta, fara alte manifestari. 50 % din bolnavi evolueaza catre sifilisul tertiar.
Bolnavii sunt contagiosi in stadiul de sifilis primar si secundar.
Sifilisul tertiar apare datorita raspunsului imun celular la prezenta T. Palidum in organism si a
produsilor sai metabolici. Se dezvoltat dupa 5-40 ani de la inocul. Perioada pana la debutul fazei
tertiare se numeste perioada de latenta aparenta, fara simptome, dar cu un titru mare de
anticorpi.Sifilisul tertiar se manifesta prin granuloame sau gome sifilitice. Boala se generalizeaza
si se manifesta cu atrofii ale unor tesuturi (atrofia bazei nasului cu ,,nas in sa”). Alte manifestari:
ruptura cordului, a vaselor, orbire, alterari ale SNC, ce duc la tabes si PGP (paralizie generalizata
progresiva).
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic si imunologic.
1 Diagnosticul bacteriologic consta in frotiu colorat Fontana-Tribondeau in faza primara din
sancru, in faza secundara din sange si papule. Se observa germenii la microscopul cu camp
intunecat.
2 Diagnosticul imunologic evidentiaza anticorpii si este o reactie calitativa.Testele initiale sunt de
triaj si constau in RFC Wassermann si VDRL
Daca sunt pozitive se trece la reactii de confirmare:
A reactia de imunofluorescenta indirecta . Interpretare: daca se fixeaza anticorpii, apar campuri
galben verzui fluorescente si traduce reactia pozitiva. Daca campul apare intunecat, reactia este
negativa.
B Reactia de hemaglutinare pasiva
C diagnostic imunologic celular prin IDR in care antigenul este luteina. Reactia pozitiva
evidentiaza prezenta raspunsului imun celular, deci prezenta infectiei.
Tratament consta in administrarea de PENICILINA. Eficacitatea se verifica prin diagnostic
serologic, dispar anticorpii din serul de cercetat. Daca anticorpii se evidentiaza in continuare,
tratamentul administrat este ineficient sau nu este vorba de sifilis. Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav in faza primara sau secundara. In faza tertiara
bolnavul nu este contagios.
2 Calea de transmitere se transmit este in principal sexuala. Boala se poate transmite
transplacentar, daca mama se afla in faza secunadara Daca boala este contactata in ultima parte a
sarcinii copilul se va naste sanatos.95% se transmite prin contact sexual, 5% prin transfuzii, sarut,
transplacentar, 0,1% prin obiecte contaminate. Spirocheta trece doar prin microleziuni si nu prin
tegumente intacte.
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la depistarea, izolarea si tratarea sursei de infectie si educatie sexuala.

GENUL LEPTOSPIRA
Din acest gen fac parte specii saprofite si specii patogene. Din speciile patogene enumeram: L.
Icterohaemorrhagiae (rezervor soarecele), L. Grippotyphosa (rezervor soarecele), L. Pomona
(rezervor porcul), L. Canicola (rezervor cainele).
Caractere morfologice : sunt germeni helicoidali, respectiv spirochete foarte subtiri, care pot
trece si prin tegumente intacte in caz de contact al tegumentelor cu apa contaminata. Corpul are
10-12 spire, nedeformabile, mici, neregulate, cu capetele rasuciteAparatul locomotor este alcatuit
dintr-o singura spira dispusa intre membrana si perete, care este foarte elastic. Se coloreaza
Fontana-Tribondeau cu nitrat de argint, in care apar colorate brune pe un fond bej.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura imbogatite cu ser de iepure, dar numai medii
lichide.Nu tulbura mediul lichid datorita transparentei lor si se identifica dupa 72 de ore de
incubatie, prin recoltarea unei picaturi de mediu si observarea la microscopul cu fond intunecat.
Sunt germeni aerobi.
Caractere antigenice: detine antigene somatice care impart in grupuri si tipuri serologice.
Rezistenta nu sunt rezistenti in mediul exterior, rezista doar in apa. . Sunt sensibili la actiunea
radiatiilor solare si cele U.V., la actiunea antisepticelor si dezinfectantelor uzuale. Sunt sensibili
la actiunea antibioticelor de tip: penicilina. Germenii se raspindesc prin urina animalelor care
contamineaza apa. Leptospirele sunt sensibile la ph acid si de aceea mor in urina umana, dar
rezista in urina animalelor, care este alcalina datorita alimentatiei. Patogenitate se face prin
multiplicare i si capacitate de invazivitate. Boala se numeste leptospiroza si este o
antropozoonoza. Leptospirele patrund pe cale cutanata, mai ales la nivelul membrelor inferioare.
Ele patrund in organism si intra in circulatia generala. Pot strabate seroasele si determina
meningita leptospirotica. Pot determina hemoragii hepatice. Specia cea mai patogena este
Leptospira Icterohaemorrhagiae. Raspunsul imun este de tip umoral si nu ofera protectie.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic si imunologic.
1 Diagnosticul bacteriologic consta in recoltare, insamintare si examinare la microscopul cu fond
intunecat. Produsele patologice recoltate sunt sangele si urina care trebuie alcalinizata.
2 Diagnosticul serologic pune in evidenta anticorpii din ser prin
A Reactie fixatoare de complement cantitativa
B Reactie de aglutinare care se vede doar la microscopul cu fond intunecat. Dand imagine
de ,,cer instelat”.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta animale. In Extremul Orient poate fi sursa si omul, datorita
alimentatiei alcaline (orez)
2 Calea de transmitere se transmit prin apa contaminata
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice
Tratament consta in administrarea de PENICILINA in doze corespunzatoare sau antibiotice
similare

BACILI PATOGENI
FAMILIA BACILLACEAE

Include 2 genuri: genul Bacilus si genul Clostridium.

Genul Bacillus cuprinde specii saprofite si patogene. Specia cea mai importanta pentru
patologia umana este specia Bacillus anthracis.
Caractere morfologice : sunt germeni cu capetele taiate drept, dispusi in lanturi scurte in
produse patologice si lanturi foarte lungi in cultura. Sunt inconjurati de o capsula muco-
polizaharidica, comuna pentru tot lantul.Sunt imobili Gram-pozitivi. In conditii nefavorabile
sporuleaza.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple si formeaza culturi de tip R. In medii
lichide depun grunji pe peretele vasului, dar lichidul ramine limpede, iar pe medii solide
formeaza colonii cu margini neregulate numite ,,in coama de leu”.
Rezistenta formele vegetative nu sunt rezistenti la antiseptice si dezinfectante, radiatii solare,
precum si temperaturi de 56 º C timp de 15 minute. Sunt sensibile la peniciline si cefalosporine.
Sporii sunt rezistenti in sol timp de ani de zile si nu sunt distrusi de antiseptice si dezinfectante.
Caractere antigenice: detine antigene somatice si antigene solubile. Antigenul capsular confera
specificitatea de tip, iar cel de perete pe cel de grup. Exotoxina este aceiasi indiferent de specia
de bacil carbunos.
Patogenitate se face prin multiplicare si capacitate de invazivitate. Capsula are rol important in
patogenitate.
Boala se numeste antrax sau carbune sau dalac. Afecţiunile produse de bacilul carbunos sunt:
- pustula maligna
- edemul malign, care este localizat la nivelul fetei
- antraxul pulmonar, care se dezvolta prin inhalarea de praf cu spori
-antraxul digestiv care apare prin ingerarea de forme vegetative.
Pustula maligna este o boala localizata la nivelul pielii. La locul patrunederii sporilor, dupa o
incubatia de 4-5 zile, apare o papula (o ridicatura a pielii), apoi o vezicula (o mica colectie
lichidiana), apoi o pustula cu puroi prin infectarea veziculei.Pustula se insoteste cu un edem
foarte mare, dar nedureros.Pustula se usuca si apare o crusta de culoare neagra.
Ulterior germenii patrund de la nivelul pielii pe cale sanguina in oranism si duc la generalizarea
procesului infectios cu aparitia de septicemie.
Edemul malign se refera la localizarea infectiei carbunoase la nivelul fetei si evolueaza rapid cu
deces prin asfixie mecanica.
Antraxul pulmonar se manifesta prin pneumonia acuta grava.
Antraxul digestiv se manifesta prin enterocolita grava.
Raspunsul imun este de tip umoral.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic datorita urgentei. Se recolteaza
produse patologice de tipul: lichid si puroi din pustula, sange, sputa (in formele pulmonare),
scaun (in formele digestive).
Se poate incocula produsul patologic la soarecele alb, iar daca acesta contine bacili carbunosi,
soarecele face dupa 24de ore septicemie mortala.
Diagnosticul retrospectiv se face prin reactia Ascoli. Se realizeaza un filtrat din organe de
cadavru si apoi se face o reactie de precipitare cu anticorpi cunoscuti, deci este un diagnostic
bacteriologic ce evidentiaza antigenii.
Tratament consta in administrarea de PENICILINA in doze corespunzatoare sau antibiotice
similare.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie animalele bolnave: ovine, bovine, cabaline, porcine si care
elimina cantitati foarte mari de germeni prin urina, fecale, secretii. Cadavrelede animale moarte
de carbune, care sunt ingropate fara a fi incinerate, contamineaza solul.
2 Calea de transmitere este cutanata. Omul se contamineaza de la animalul bolnav in cursul
sacrificarii, tunderii, ingrijirii animalului bolnav. Contaminarea are loc prin patrunderea directa a
sporilor prin solutiile de continuitate, rar prin tegumentul sanatos. Contaminarea se poate face si
indirect prin
- obiecte contaminate de produse infectioase sau pamint continind spori ce vin in contact direct
cu diferite plagi
-prin insecte hematofage sau prin capuse care au supt singe de la animale bolnave sau cadavre.
-ingestie de carne sau lapte contaminat, cind poarta de intrare este digestiva
3 Receptivitatea este generala, mai ales la persoanele care lucreaza cu animalele..
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si consta in depistarea animalelor bolnave,
prin reactia Ascoli.
GENUL CLOSTRIDIUM
Cuprinde specii patogene si saprofite. Cele patogene elaboreza exotoxine. Specii patogene pentru
om:
- Clostridium tetani si Clostridium botulinum elaboreaza o exotoxina cu tropism pe sistemul
nervos
- Clostridii ale gangrenei gazoase care sunt histiotrope.
1 Clostridium tetani (bacilul tetanic)
Caractere morfologice : sunt germeni cu capetele rotunjite, Gram-pozitivi. Sunt mobili cu cili
peritrichi. In conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor mare la unul din polii bacilului cu
aspect caracteristic de racheta de tenis.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, dar numai in anaerobioza. Pe medii de
cultura formeaza colonii de tip S, adica tulbura uniform mediul lichid, iar pe mediile solide
formeaza colonii netede. In mediile semisolide formeaza colonii in puf de papadie, datorita
modificarilor sale. Cultura are miros de corn de animal ars.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse de antiseptice si dezinfectante, radiatii solare, precum
si temperaturi de 56 º C timp de 15-20 minute. Formele vegetative sunt sensibile la peniciline.
Sporii sunt distrusi prin caldura uscata (poupinel) si prin caldura umeda (autoclavare).
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si antigene
solubile (exotoxine). Ag H, de cil confera specificitate de grup. Ag O, de perete imparte grupurile
in tipuri serologice. Antigenele solubile sunt exotoxinede tip tetanospasmina care au afinitate
pentru bulbul cerebral si maduva si tetanolizaina cu afinitate pe hematii pe care lizeaza..Toti
bacilii tetanici elaboreaza cele 2 exotoxine.
Patogenitate se face prin multiplicare si capacitate de toxigeneza. Nu prezinta invazivitate,
germenele ramine localizat la poarta de intrare, in plaga.
Boala produsa de bacilul tetanic se numeste tetanos si este consecinta toxigenezei.Apare o
infectie localizata purulenta datorita patrunderii bacililor tetanici in plagi murdarite de pamint,
intepate, cu corpi straine, strivite, in conditii de anaerobioza. Bacilii tetanici elaboreaza exotoxine
care patrund in sange si duc la paralizia centrilor nervosi ai bulbului cerebral si maduvei spinarii.
Apare o paralizie spastica, rigida, tonica. Pe fondul acesteia apar contractii spastice musculare
(paralizia tonico-clonica).
Debutul bolii este marcat de instalarea contracturii de regula la muschii maseteri, realizand starea
patognomonica de trismus. La nou-nascut debuteaza cu ,,refuzul sanului’’, copilul infometat face
spasm glotic la orice incercare de supt si elibereaza sanul ca sa respire.
Perioada de generalizare dureaza in formele usoare 7-10 zile si 12-24 ore in formele foarte
severe.In aceasta perioada contractura cuprinde progresiv muschii cefei, muschii lati abdominale,
muschii pielosi ai fetei cu rizus sardonicus, muschii laringelui, muschii membrelor inferioare si a
cei a membrelor superioare.In perioada de stare se instaleaza contractiile paroxistice generalizate
cu pozitii caracteristice de opistotonus, emprostotonus, ortostotonus etc. Sugarul face paroxisme
in flexie (emprostotonus).Paroxismele devin tot mai frecvente si mai prelungite si sunt
determinate de zgomote, lumina sau chiar fara o cauza aparenta.Bolnavul moare prin asfixie.In
momentul in care se ajunge la reducerea contractiilor, se considera ca boala a intrata in declin.
Raspunsul imun este de tip umoral, dar anticorpiisintetizati nu confera protectie.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic datorita urgentei.
Conduita terapeutica in fata unei plagi cu potential tetanigen
1 Se face toaleta plagii prin spalare cu apa oxigenata si apoi aplicarea unei solutii de penicilina,
nu ungvent sau pulbere care favorizeaza conditii de anaerobioza.
2 Se administreaza antibiotice parenetral, timp de 7-10 zile.
3 Daca pacientii au fost vaccinati corect se face o singura injectie cu ATPA (anatoxina tetanica
purificata si adsorbita).
4 Daca bolnavul este nevaccinat sau cu antecedente vaccinale nesigure se trece la vaccinarea de
urgenta care consta in administrarea de 3 doze de ATPA la interval de 14 zile. Daca plaga este
veche sau profunda se administreaza si ser antitetanic, dupa testarea hipersensibilitatii. Daca
pacientul este hipersensibilizat se face mai intai desensibilizarea, apoi se trece la administrarea
serului.
Epidemiologie
Clostridium tetani poate fi izolat din sol sau din tractul intestinal al omului sau al animalelor.
Infectia se produce prin contaminarea ranilor profunde cu pamint. Cei mai expusi sunt lucratorii
agricoli, dar si cei care ausuferit accidente rutiere.
Profilaxia nespecifica consta in toaleta plagii.
Profilaxia specifica se face prin vaccinare la sugar cu tetravaccin (vaccinare  antidifterie,
antitetanos,  antituse  convulsivă, antipoliomielită, antihaemophilus influenzae B) de la 2, 4, 6
luni apoi revaccinare la 1 an tot cu tetravaccin, iar la 4 ani se administreaza trivaccin (diftero-
tetano-pertusis). La 14 ani se administreaza DT (diftero-tetanic) de tip copil, iar la 24 ani si apoi
din 10 in 10 ani DT(diftero-tetanic) de tip adult.

Clostridium botulinum
Caractere morfologice : sunt germeni mari, Gram-negativi. Sunt mobili cu cili peritrichi. In
conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor mare dispus central sau subterminal.
Habitat : traieste in tractul intestinal al omului sau al animalelor in forma vegetativa, dar este
inofensiv pentru intestin.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, in anaerobioza. Pe medii de cultura
formeaza colonii de tip S. Cultura are miros rinced.
Bacilulse multiplica in intestin si produce gaze. Daca se inmulteste in conserve etanse
contaminate, capacul bombeaza datorita gazelor formate.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse prin pasteurizare, dar antiseptice si dezinfectante,
radiatii solare. Exotoxina botulinica este distrusa la 100 º C timp de 15 minute. Sporii sunt
distrusi prin caldura uscata (poupinel) si prin caldura umeda (autoclavare).
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si antigene
solubile (exotoxine).
Patogenitate se face prin toxigeneza. Exotoxina actioneaza la nivelul placii motoriisi apare
paralizie moale.De asemenea actioneaza la nivel intestinal unde determina unsindrom digestiv.
Boala se numeste botulism si este o toxiinfectie alimenatra de tip toxic. Fiaxarea
exotoxinei este ireversibila. Boala apare dupa consumul de conserve de alimente perfect inchise,
unde sunt create conditii de anaerobioza. In conserva se produce un gaz (acidul butiric). Dupa 6-
12 ore de la consumul alimentelor carecontin toxina botulinica, apar semne digestive cu greata,
varsaturi, colici, diaree. Apoi apar paralizii ale nervilor cranieni, mai ales oculomotorii.
Ulterior sunt prinsi muschii faringieni si laringieni, decesul survenind prin asfixie.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic si consta in identificarea serologica a toxinei din
alimente sau din stomac.
Se mai face reactia de neutralizare in vivo numita testul de toxinotopie, prin administrare de
filtrat ce contine toxina botulinica.
Tratament consta in administrarea de ser polivalent antibotulinic. Nu se administreaza
antibiotice, deoarece nu este un proces infectios.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele care elimina sporii ce vor sta in pamint si
contamineaza alimentele din conserve, care sunt insuficient preparate termic.
2 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si consta in respectarea tehnologiei de
preparare a conservelor.
Clostridii ale gangrenei gazoase care sunt patogene prin toxine histiotrope.Se prezinta ca asociatii
de clostridii.
Caractere morfologice : sunt bacili mari, Gram-pozitivi. Sunt mobili cu cili peritrichi. In
conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor situat central sau terminal.
Habitat : traieste in tractul intestinal al omului sau al animalelor in forma vegetativa, dar este
inofensiv pentru intestin.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, in anaerobioza. Pe medii de cultura
formeaza colonii de tip S.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse prin pasteurizare. Formele vegetative sunt sensibile
la peniciline.
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si antigene
solubile (exotoxine).
Patogenitate se face prin multiplicare la poarta de intrare si invazivitate din aproape in
aproape.
Boala se numeste gangrena gazoasa si are mai multe forme clinice.
1 Forma clasica apare dupa un traumatism (o plaga profunda murdarita cu pamint cu spori sau o
plaga intepata.)
2 Gangrena post-abortum apare dupa avorturi efectuate in conditii de nesterilitate.
3 Celulita gangrenoasa apare dupa injectii nesterile.
4 Enterita este o gastro-enterocolita produsa de Clostridium perfrigens.
Poarta de intrare este cutanata. Leziunea se insoteste de un edem masiv cu crepitatii in caz de
Clostridium perfrigens. Edemul este moale in Clostridium edematiens. Edemul contine mult
lichid in caz de Clostridium histoliticum.Plaga nu contine puroi si arecontinut sero-sanguin.Daca
se administreaza rapid Penicilina, se poate produce vindecare, in caz contrar se produce deces
prin intoxicatia cu produsi de catabnolism.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Se recolteaza ser din plaga, care se coloreaza cu
albastru de metilken si Gram.Pe frotiul colorat cu albastru de metilen apar pe fondul albastru
bacili mari, unii incapsulati, uniisporulati.Pe lama colorata Gram apar bacili mari Gram pozitivi
pe un fond rosu.
Clostridium perfrigens se pune in evidenta prin lecitinaza pe care o elaboreaza. Se face o reactie
de neutralizare in vitro.
Apoi se insaminteaza pe medii de cultura.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele care elimina sporii. Solul contine spori..
2 Calea de transmitere este cutanata, prin plagi inconditii de anaerobioza.
3 Profilaxia nespecifica consta in toaleta precoce chirurgicala a plagii cu decontaminare,
debridare, excizia tesuturilor moarte. Se administreaza penicilina sau tetraciclina.
4 Profilaxia specifica se refera la administrarea de ser polivalent antigangrenos dupa o prealabila
testare a hipersensibilitatii.

MICOLOGIE GENERALITATI

Ordinul Rickttsiales cuprinde 2 familii: familia Rickettsiaceae cu genul Rickettsia si

Familia Chlamydiaceae din care face parte genul Chlamydia.
Caractere generale ale ordinului: dimensiuni mici, trec prin filtre prin care nu trec bacteriile si
au multiplicare strict intracelulara. Datorita acestor caractere au fost considerate multa vreme
virusuri, dar dupa aparitia microscopului electronic, s-au observat ca sunt totusi bacterii.
Argumente pentru care se considera ca sunt bacterii: sunt organisme unicelulare, cu perete rigid
cu mureina. Au membrana citoplasmatica, citoplasma, nucleu cu cromozom inelar, ribozomi,
echipament enzimatic. Se multiplica prin diviziune binara. Sunt sensibile la antibiotice de tipul
tetraciclina, cloramfenicol.
Deosebiri dintre cele 2 familii: Familia Chlamydiaceae se transmit prin produse patologice,
obiecte contaminate. Germenii din familia Rickettsiaceae se transmit prin intepaturi de artropode.
Genul Chlamydia cuprinde
1 Specii strict specifice pentru om: Chlamidia trachomatis
2 Specii comune omului si animalelor: Chlamidia psittaci si Chlamidia ornithosis
3 Specii strict specifice animalelor
Chlamidia trachomatis
1 Determina boala numita trahom, care este o cherato-conjunctivita.
2 Se caracterizeaza printr-o secretie purulenta abundenta oculara, care se transmite cu usurinta.
Boala netratata cuce la orbire.
3 Este raspindita in Africa si Orient si sursa de infectie este omul.
Chlamidia psittaci
1 Produce psittacoza, care este o boala naturala a papagalilor.
2 La om are localizare pulmonara cu aparitia unei pneumonii atipice, care cuprinde mai multi
lobi.
Chlamidia ornithosis
1 Determina ornitoza, boala pasarilor de curte.
2 La om determina pneumonii atipice.
Genul Rickettsia
Este o specie specifica numai omului, poate avea surse animale, dar se transmite prin artropode.
Clasificare
1 Rickettsii producatoare de tifos exantematic transmise prin paduche sau au sursa sobolanul si se
transmit la om prin purice.
2 Rickettsii producatoare de febre butunoase: determina fabra mediteraneana clasica, transmisa
de la ciine la om prin intepatura capusei, iar la locul intepaturii apare un buton.
Alte rickettsi dau febra patata a Muntilor Stincosi, care se transmite de la rozatoare prin capusa.
3 Rickettsii producatoare de febra tropicala : produc febra fluviala de Japonia, care are ca
rezervor rozatoarele si se transmite la om prin capuse
4 Rickettsii producatoare de tifos pulmonar sau febra Q. Rezervorul este reprezentata de
rozatoare si cornute si se transmite prin capuse. Boala se poate transmite direct pe cale
respiratorie sau digestiva.
Caractere morfologice : sunt cocobacili, Gram-negative, imobile, nesporulate.
Caractere de cultura: cresc strict intracelular fie in citoplasma, fie in nucleu. Se dezvolta numai
in culturi vii : ou embrionat, culturi de celule, soarece, sobolan, cobai.
Rezistenta la radiatiile solare, dar sunt distruse de dezinfectante, antiseptice, temperaturi de 56 º
C timp de 15-20 minute. Sunt sensibile la Tetraciclina, Cloramfenicol. Cea mai rezistenta este
Rickettsia burnetti care se poate transmite si prin praf.
Caractere antigenice: detine antigene somatice si antigene solubile (exotoxine), care se
elibereaza la moartea bacteriei.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si toxigeneza prin endotoxina. Bolile date
de rickettsi se numesc rickettsioze.
Raspunsul imun este dat de sinteza de anticorpi, care confera protectie fata de efectul toxic al
rickettsilor. Imunitatea celulara este data de persistenta infectiei latente la fostii bolnavi de tifos
exantematic in ganglionii limfatici. Infectia latenta se poate reactiva si determina recaderi.
Tifosul exantematic este o boala ce apare dupa intepatura paduchelui. Aceasta face infectia si
elimina dejectii pe pielea noii gazde, dar si o substanta pruriginoasa, care determina scarpinarea.
Dupa ce patrund in organism, rickettsiile se multiplica in peretii vaselor mici.
Apar noduli Frekel, care astupa vasul si astfel apar micronecroze diseminate in toate tesuturile.
Consectiv apar tulburari functionale la nivelul acestor organe.
Dupa 7-14 zile de la intepatura, apare febra 40-41 º C, care dureaza o saptamina. Dupa a 5a zi de
febra apare eruptia, care se manifesta cu pete rosii. Mortalitatea este mare.
Tifosul exantematic este o boala pestinentiala, boala cu declarare nominala, cu ancheta
epidemiologica si raportare la OMS.
Pot apare cazuri de tifos fara transmitere prin paduchi, in cazul fostilor bolnavi de tifos, care fac
recaderi. In cazul scaderii rezistentei organismului, apare un nou episod de tifos exantematic.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic si imunologic prin RFC cantitativ si reactie de
aglutinare Weil-Felix Este o reactie de aglutinare cantitativa.
Tratament consta in administrarea de Tetraciclina cu rezultate bune.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele.
2 Calea de transmitere este cutanata, prin plagi artropode, cu exceptia Rickettsiei burnetti care se
poate transmite si prin praf.
3 Profilaxia nespecifica consta in distrugerea artropodelor, depistarea si tratarea sursei.
4 Profilaxia specifica se refera la administrarea de vaccin cu rickettsii omorate sau vii atenuate

Micologie generalitati

Micologia se ocupa cu studiul fungilor sau ciupercilor. Se cunosc peste 100 specii de fungi, care
sunt implicate in patologia umana.Sunt importanati medical cei din familia Mycetes.
Descriere generala: reprezinta o categorie neomogena de microorganisme uni sau pluricelulare.
Au o structura de tip eukariot cu perete celular rigid, dublu, in structura careia intra chitina si nu
mureina ca la bacterii. In citoplasma se afla un nucleu diploid cu nucleoli si 2-4 cromozomi.
Clasificare
Dupa aspectul morfologic de baza ciupercile microscopice se impart in levuri si fungi.
1 Levurile sau drojdiile reprezinta orice drojdie sub forma unicelulara, care se reproduce asexuat,
deobicei prin inmugurire si rezulta acse cu ascospori. Caracteristic levurilor este capacitatea de a
fermenta medii bogate in substante hidrocarbonate, cu formare de CO2.
2 Mucegaiurile sunt ciuperci sub forma pluricelulara, cu aspect filamentos. Sunt organisme
saprofite sau parazitare, prezente pe sol, in apa si aer. Se multiplica sexuat si asexuat.
Morfologie
Levurile au forma sferica sau ovalara, dar prezinta un polimorfism accentuat.Pot avea forme
elipsoidale, triunghiulare, fuziforme.
Mucegaiurile, care sunt ciuperci pluricelulare, sunt formate din thal sau miceliu. Thalul este
format dintr-o impletire de filamente subtiri numite hife.
Inmultirea se face pe cale asexuata sau sexuata. Levurile se inmultesc obisnuit asexuat prin 2
mecanisme:
1 Inmugurire este caracteristica levurilor si consta in formarea unui mugure la suprafata celulei
mama.Mugurele creste si isi formeaza peretii proprii si se desprinde de celula mama formind o
noua celula numita spor.
2 Diviziunea directa este identica ca la bacterii. Celulele se alungesc, se divide nucleul cu
migrarea nucleolilor la extremitati. Procesul se incheie cu aparitia peretilor despartitori.
Reproducerea sexuata se face prin conjugare izogama sau heterogama intre cele 2 celule sexuate
numite gameti.Prin contopirea celor 2 celule se fomeaza zigotul. Acesta poate sa se inmulteasca
mai departe prin inmugurire sau se poate transforma in asca in interiorul careia se formeaza 4
ascospori.
A La levuri exista tipul de spori ca forma de rezistenta, numiti clamidospori, care au rolul de a
conserva specia in conditii vitrege, la fel ca la bacterii.
B La mucegaiuri procesul de reproducere prezinta aspecte diferite. Unele hife devin specializate
in reproducerea asexuata sau sexuata prin producere de spori.
Tipuri de spori
1 Spori asexuati apar prin fragmentarea hifelor. Dupa locul de formare pot fi endospori, care se
formeaza in interiorul unei celule sau organe sporogene si exospori, care se formeaza
extracelulari.
A Zoosporii se formeaza in celule numite zoospongi si se elibereaza prin ruperea peretelui.Initila
sunt mobili, apoi se inchisteaza pana cand conditiile devin favorabile germinarii.
B Conidiosporii sunt asezati la extermitatea unei hife numite numite conidiofori.Acestia sunt la
inceput liberi, ulterior partea termin ala a conidioforului se modifica luind aspecte variate. Din
acestea deriva conidiile.
C Artrosporii se formeaza la mucegaiurile septate prin fragmentarea hifelor.
2 Spori sexuati apar in stadiul perfect al fungilor si se formeaza prin fuzionarea fie a doi gameti
identici (izogamie), fie prin fuzionarea a doi gameti diferiti (heterogamie).
A Sporii sexuati au un rol imortant in evolutia fungilor, deoarece rezulta din recombinare
genetica, iar descendentii au posibilitati de adaptare crescuta.
B Ascosporii iau nastere din fuzionarea a 2 prelungiri tubulare emise de 2 celule vecine de pe
acelasi miceliu sau de pe micelii separate.Nucleii fuzioneaza, iar celula rezultata este un
zigot.Nucleul unic sufera 1-3 diviziuni, se inconjoara cu protoplasma si formeaza un perete
propriu devenind ascospori. Celula care se formeaza se numeste asca.
Caractere generale.
Caractere de cultura
1 Fungiile cresc pe medii de cultura imbogatite cu steroli, la un Ph acid.
2 Levurile cresc pe mediul Sabourand, dupa 48-72 de ore si sunt neregulate si pigmentate.
3 In macroorganismul in care se dezvolta, ciupercile dau colonii foarte mari, cu aspect de
tumorete.
Caractere antigenice: detine antigene somatice (structurale) si antigene solubile (exotoxine,
enzime histolitice).
Patogenitate se face prin multiplicare, invazivitate si toxigeneza.
Raspunsul imun este de tip celular si umoral. Toxinele ciupercilor pot da reactii de
hipersensibilitate (de tip umoral).
Diagnosticul de laborator este
1 direct prin examen micologic. Acesta presupune evidentierea ciupercilor din produsul
patologic.
2 Diagnostic imunologic (umoral si celular) se face prin RFC si intradermoreactie pentru
evidentierea hipersensibilitatii.

CIUPERCI PATOGENE

Fungile patogene pot produce la om

1 micoze, adica infectii fungice determinate de prezenta ciupercilor patogene in organismul uman
2 Micotoxicoze care rezulta prin ingestia de alimente contaminate cu toxinele ciupercilor, numite
micotoxine (exemplu aflatoxina)
3 Alergii fungice
Clasificare
I Clasa Actinomycete cuprinde un grup de microorganisme filamentoase cu structura ramificata
si tendinta de fragmentare.Aceste fungi au structura asemanatoare bacteriilor si sunt sensibili la
agenti antibacterieni si nu antimicotici. Cuprind genuri anaerobe Actnomyces si aerobe Nocardia
si Streptomyces.
Principalele specii patogene
A Actnomyces israelii este un miceliu ramificat, care pe medii de cultura formeaza colonii de
tip R. Sunt anaerobe sau pot creste in conditii de microaerofilie.
Structura antigenica : peretele celular contine polizaharide cu proprietati antigenice si care au
permis separarea in 2 serotipuri.
Actinomicetele traiesc in mod normal in cavitatea bucala, dar pot vietuii si in tractul gastro-
intestinal si genital feminin. In conditii de igiena precara sau la persoane imunodeprimate se
dezvolta abundent. Astfel apara un focar initial o carie dentara sau amigdaliana. Ulterior infectia
se localizeaza la nivel de plamin, pleura, piele, oase, creier, unde se formeaza abcese cu evolutie
cronica..
Patogenitate : aceasta specie poate produce urmatoarele infectii:
-forme cervico-faciale, caracterizate prin necroza tesuturilor, cu producere de fistule si leziuni
osoase chistice.
-forme toracice, caracterizate prin leziuni hilare sau pleurale
-forme abdominale cu simptomatologia unei apendicite cronice. Frecvente sunt leziunile renale,
ovariene cu posibilitatea fistulizarii.
Tratamentul cu antibiotice administrate prelungit, timp de luni de zile cu penicilina, eventual
excizia chirurgicala a abceselor, duce la rezolvarea problemelor
Diagnosticul se pune prin evidentierea microscopica a ciupercii.
B Nocardia asteroides si Streptomyces species
Caractere morfologice Sunt ciuperci filamentoase ale caror hife fragmenteaza si iau aspecte de
bacili sau coci. Pe medii de cultura formeaza colonii de tip S, dar si colonii cu aspect
mucilaginos.Sunt Gram-pozitive si acido-aclcoolo-rezistente.
Cipercile contin pigmenti galbeni sau rosii, in functie de specii. Sunt aerobe, coaguleaza laptele si
lichefiaza gelatina.Prin imunodifuzie au fost identificate 4 tipuri antigenice, care pot fi
diferentiate prin IDR la un soarece sensibilizat.
Patogenie Patrund pe cale aeriana si se localizeaza preferential in plamini, dar se poate complica
cu alte localizari: cerebrala, renala, cutanata.
Diagnosticul se pune pe baza evidentierii ciupercii pe baza caracterelor morfologice, biochimice
si de metabolism.
2 Clasa Ascomycete
Cuprind ciuperci filamentoase septate care se reproduc prin spori asexuati si sexuati (ascospori)
formati in interiorul unei asce.Ciupercile din aceasta clasa cuprind dermatofitele. Dermatofitele
se caracterizeaza prin afinitate pentru tesuturi cormoase (keratofile) si liza acestor tesuturi
(keratolitice).
Pe mediul Sabouraud prezinta colonii si spori caracteristici. In tesuturile sau structurile cornoase
se intalnesc sub forma de hife sau artrospori. Se pot localiza pe pielea acoperita de par sau
neacoperita (glabra).
A Genul Trchophyton produce tricofitii tegumentare. Se distind 3 grupuri:
1 grupul endotrix in care sporii sunt mari si raspinditi in interiorul firului de par.
2 Genul ectotrix in care sunt spori mici in lanturi
3 genul megasporate cu spori mari in lanturi.
Coloniile sunt cremoase, pigmentate diferit in functie de specie. Prezinta macromidii si
micromidii.
B Genul Microsporum produce la om alopecii rare, cu forme neregulate.Se intalneste mai ales
la scolari si pot interesa si pielea glabra. Miceliul prezinta filamente fine, iar macromidiile pot
lipsi.Formeaza clamidospori terminali mari, iar la unele specii micromidiile sunt numeroase.
C Genul Eppidermophyton produce la om leziuni numai pe pielea glabra, mai ales in regiunea
inghinala si unghii. Este o ciuperca larg raspindita in natura. In produsele patologice (scuame) se
prezinta sub forma de filamente. Pe medii de cultura coloniile sunt cremoase, pigmentate kaki sau
oliv, cu suprafata pliata radiar. Microscopic prezinta macronidii numeroase, ce separa 3-4 celule,
iar micronidiile lipsesc.
Toate epidermofitiile se numesc TINEA, iar la aceasta denumire generala se adauga termenul
latin al localizarii.Vorbim de Tinea capitis (la nivelul capului), Tinea manum (la nivelul mainii),
Tinea pedis (la nivelul piciorului), Tinea cruris (la nivelul regiunii superioare a coapsei), Tinea
corporis(la nivelul corpului).
Tinea capitis Se dezvolta in colectivitatile de copii prescolari si scolari. Sunt produse de
dermatofiti din genul Trycophyton si Microsporus.
Tinea pedis este favorizata de incaltamintea cu talpa de cauciuc si sosete supraelastice ce
impiedica transpiratia, accentueaza hidroza si maceratia.Inocularea se face de pe gratarele bailor
publice , bazinelor de inot, saune, sol, nisip.Are 3 forme clinice:
a) scoamoasa-hiperkeratozica- tegumentul din spatiul IV –V, planta si calcii sunt ingrosate,
hiperkeratozice, galben-cenusii
b) intertiginoasa-ambele versante ale spatiului interdigital si subdigital sunt eritematoase,
exudative, pruriginoase, cu fisuri dureroase.
c) forma dishidrotica cu spatiul interdigitale III-IV si subdigitale cu vezicule mari sau bule, care
se sparg, apar cruste, sunt insotite de prurit si se pot suprainfecta.
Tinea cruris apar mai ales la barbati adulti si la femei obeze. Prin frecare si macerare apar la
nivelul pliurilor inghino-crurale si fesiere placi rosietice cu periferia mai accentuata si centrul mai
pal acoperit cu scuame fine si prurit intens.
Tinea corporis este produs de orice gen de dermatofit.
Patogenitatea clasei Ascomycete
Dermatofitile sunt boli contagioase care se localizeaza astfel:
-la nivelul pielii paroase: microsporii, tricophitii, favus, kerion
-la nivelul pieli glabre: herpes cincinat, sycosis
-la nivelul pielii pliate: eczema marginala de Hebra, piciorul atletului
-la nivelul fanerelor : onixis, perionixis.
Onicomicozele sau Tinea Unguium intereseaza keratina unghilor si este produsa de specii
dermatofitice.Este o complicatie a Tinei pedis interdigitale, fie mai rar o localizare primara si
sunt localizate la baza si in jurul unghilor. Unghile isi modifica culoarea, sunt ingrosate sau
friabile, cu hiperkeratoza subunghiala urmata de caderea ei. In formele intense, lama unghiala
poate sa lipseasca complet, dezgolind un pat unghial hiperkeratozic, friabil, dureros. Este o forma
trenanta si rebela la tratament.
In majoritatea cazurilor apar la copii si in perioada pubertatii. Sunt mai frecvente la barbati, au un
caracter profesional si sunt influentate pozitiv de malnutritie. Nu dau imunitate si sunt
contagioase.
Microsporiile dau zone de alopecie rotunde, mari si rare. Microsporum este cea mai contagioasa
dintre pilomicoze.Apar placi alopecice de dimensiuni mari si in numar redus. Firele se rup la 2-4
mm de radacina, iar bonturile parazitatesunt inconjurate de o teaca alb-cenusie, cu aspect de ,,lan
cosit".Boala se poate vindeca spontan la pubertate. Examenul microscopic al firului de par arata o
parazitarede tip ectothrix si spori sunt dispusi in afara firului de par.
Trichophitiile sunt alopecii neregulate, mici si numeroase.
1 Tricofitiile sunt tricofitii uscate (neinflamatorii), produse de dermatofiti din genul Trichopyton.
Se prezinta sub forma unor placi alopecice mici, multiple, cu fire de par parazitate rupte chiar la
radacina, incit apar mici puncte negre in firele de par. Placile pot prezenta o usoara scuamatie
furfuracee. Alopecia este necicatriciala si boala se poate vindeca spontan la pubertate. Examenul
microscopic al firului de par arata o parazitare endotrhrix, ca un sac de nuci.
2 Tricofitiile inflamatorii (supurate) sunt produse de specii zoofile. In mediul urban, sursa de
infectie o reprezinta ciinii si pisicile, in mediul rural viteii bolnavi de tricofitie
In favus elementul caracteristic este godeul favic localizat la baza firului de par. Se extinde
neregulat si lasa permanent cicatrici. Favusul este cea mai severa forma de Tinea capitis,
deoarece duce la alopecie cicatriciala persistenta toata viata.Contagiozitatea este minima, cu
caracter familial. Leziunea elementara este formata din elemente micotice, resturi celulare,
exudat inflamator, godeu favic. Se prezinta ca un disc deprimat, central, de culoare galbena. Cind
elementele sunt multiple degaja un miros caracteristic de urina de soarece. Favusul netratat
persista si evolueaza si dupa pubertate. Firele parazitate endothrix sunt septate cu aspect de
bambus. Sporii sunt ingramaditi ca oasele tarsului ,,tars favic". Se mai pot observa bule de aer
sub cuticula firului de par, care ii da aspect mat ca firul de par de porc.
In kerion se produc inflamatii puternice cu caderea brusca a parului, iar daca este afectata pielea
glabra se numeste sicozis. Ambele sunt dermatofitii zoofile care afecteaza barba adultului
producind Tinea barbae. Sicozisul tricofitic se prezinta sub forma unor leziuni papulo-nodulare
perifoliculare. Firele de par se epileaza cu usurinta si eruptia are un caracter acut si
inflamator.Este utila epilarea firelor de par parazitate si a perilor adiacenti pentru a preveni o
diseminare prin continuitate.
Herpesul circinat debuteaza cu o papula eritemato-scuamoasa, care creste in cercuri concentrice.
La extremitatea leziunii se observa vezicule. Placile sunt rotunde cu margini regulate
eritematoase sau eritemato-veziculare, cu centrul mai pal fin scuamos sau normal.
Eczema marginala de Hebra determina placarde eritemo-scuamoase in regiunea inghinala.
Piciorul atletului se prezinta in forma acuta cu vezicule mici pe planta si interdigital, insotite de
prurit. In forma cronica apare uscarea tegumentelor, cu aparitia de fisuri interdigitale si plantare,
insotite de prurit si miros dezagreabil.

MICOLOGIE

D Candida Albicans face parte din flora normala a organismului (in tubul digestiv, vagin). Este
o ciuperca conditionat patogena, care produce la om candidoze.Agresivitatea ciupercii este
determinata de scaderea rezistentei organismului.
Factorii favorizanti generali si locali care permit inmultirea candidelor sunt:
-diabet zaharat
-dupa corticoterapie
-dupa tratament cu imunosupresoare
-dupa antibioterapie
-boli endocrine
-factori locali favorizanti:frecarea, macerarea, contactul cu solutii hipercarbonate
Candida este o levura care prezinta eumiceliu (miceliu septat) sau pseudomiceliu. Pe
mediul Sabouraud coloniile sunt albe cremoase.
Pe frotiuri sunt colorate Gram-pozitive, cu forma ovalara sau sferica, cu polimorfism accentuat.
In culturi prezinta forme filamentoase.Speciile din genul candida fermenteaza zaharurile.
Infectii produse la om de genul Candida:
A Muguetul sau margaritarelul (glosita candidozica, stomatita candidozica) este o candidoza
specifica sugarilor, caracterizata prin aparitia coloniilor la nivelul mucoasei bucale.
Muguetul(margaritarelul) apare in primele zile de viata. Contaminarea se face in timpul
expulziei, odata cu trecerea prin filiera vaginala a mamei. Pe mucoasa cavitatii bucale si limba,
apar placi eritematoase, care se acopera rapid cu un depozit alb-cremos.
Glosita candidozica apare la adulti si este favorizata de consumul prelungit al unor medicamente,
diabet zaharat, gastrite.Pe fata dorsala a limbii se constata un depozit alb-galbiu cremos, sub care
papilele sunt hipertrofiate. Formele atrofice apar la batrini tarati prin cancer gastric, anemie
hipocroma.
Stomatita candidozica se asociaza cu glosita candidozica si se observa leziuni sub forma de mici
placi albicioase pe fondul mucoasei roz al cavitatii bucale.
Perlesul candidozic se caracterizeaza prin fisuri pericomisurale superficiale acoperite de
depozitul albicios caracteristic. Apare la diabetici, la persoanele cu proteze dentare totale si
instabile sau dupa tratamente prelungite cu antibiotice.
b Candidoze cutanate: intertrigoul candidozic, perionixul si onixul candidozic
c. Candidoze ale mucoasei genitale:balanopostita candidozica, vulvovaginita candidozica la
femei. Boala se manifesta clinic prin aparitia unei leucorei albe, cremoase, insotita sau nu de
prurit.
d Candidoza mucocutanata cronica:candidoza muco-cutanata cronica a adultului, granulomul
candidozic
e Localizare pe mucoasa gastro-intestinala
f Candidozele sistemice:pulmonara, intestinala, urogenitala, septicemia.
Tratamentul micozelor
1) Antibiotice pe cale generala ex. Griseofulvina (antidermatofitic, fungiostatic) 10 mg/Kg sau
Ketoconazol solutie 200mg/zi. Antibioticul se administreaza dupa antibiograma.
2 ) Tratament local cu topice frungice ex. Solutie Saboureau 2x zi cu 1-2 l
Solutie de Rivanol 1 %in Tinea pedis, Tinea cruris.
Solutie Castelani in formele exudative

NOTIUNI GENERALE DE PARAZITOLOGIE

1 Notiuni generale de parazitologie

Parazitologia este partea stiintelor medicale care se ocupa cu studiul parazitilor animali
si vegetali.
Parazitul este animalul, planta sau microorganism, care pentru o perioada sau pe
parcursul intregii existente, traieste pe seama altei fiinte.
Parazitismul cuprinde orice asociatie in care fiecare partener depinde de celalalt. In
conceptul medical, gazda este vatamata.
Simbioza se refera la relatiile care se stabilesc intre 2 organisme, care s-au adaptat sa
traiasca impreuna. O asociatie in care profita ambii parteneri se numeste mutualism. In cazul in
care unul din organismele asociate beneficiaza, iar celalalt nu beneficiaza, dar nu este
dezavantajat, se numeste comensalism.
Parazitismul implica un contact prelungit si intim intre 2 specii diferite, care duc la
stabilirea unui echilibru si prin care se tolereaza reciproc.Gazda poate sa elimine sau sa distruga
parazitul sau in situatii extreme, gazda poate muri, ca urmare a infestarii si va pierii si parazitul.
Unii paraziti nu pot trai decat dependenti de gazda, este cazul parazitismului
obligatoriu.Parazitii care traiesc atat liber in natura cat si intr-o gazda animala este un parazit
facultativ.
Un organism in care se dezvolta adultul sau stadiul final al dezvoltarii parazitului, este o
gazda definitiva. Daca parazitul se dezvolta in stadiul intermediar sau larvar este o gazda
intermediara. Gazda rezervor este specia de care depinde parazitul pentru supravietuirea lui in
natura si care serveste ca sursa de infectie pentru alte gazde, inclusiv pentru om.

Transmiterea parazitilor de la o gazda la alta se face uneori prin vectori. Vectorii pot sa
fie
-mecanici, care transporta pe suprafata organismului lor parazitii
- vectori biologici in corpul carora parazitul sufera un ciclu evolutiv.
Vectori sunt unele insecte ( muşte, gândaci), rozătoare ( şoareci, şobolani), precum şi unele
animale domestice şi sălbatice (câini, pisici, porumbei) care transportă bacterii, virusuri, ouă de
paraziţi, spori de mucegaiuri, putând favoriza apariţia de îmbolnăviri.
 Stiinta care se ocupa cu factorii care determina existenta unei infectii intr-o populatie se
numeste epidemiologie.
Prevalenta este numarul de persoane infectate intr-un anumit teritoriu si intr-o anumita
perioada de timp, iar incidenta este frecventa cu care se intalneste o infectie in populatie.
Evolutia infectiei poate sa fie:
- sporadica, adica un numar mic de cazuri in populatie
-endemica, un numar mai mare de cazuri intr-un teritoiu, un oras, intr-o perioada de timp
-epidemica, un numar mare de cazuri, care se transmit rapid si intr-o perioada scurta de timp
Ectoparazitii sunt parazitii care traiesc pe sau in tegumentul gazdei, iar actiunea produsa
de acestia se numeste infestare. In aceasta categorie intra artropodele ectoparazite (agentul
scabiei si al pediculozei).
Endoparaziti sunt paraziti care patrund in tubul digestiv si care prin actiunea lor
provoaca infectii, indiferent de dimensiunea lor.
Odata patrunsi in organism, parazitii reusesc sa scape de actiunea imuna a gazdei prin mai
multe mijloace:
-prin mimare antigenica, adica se imbraca in componente ale gazdei nemaifiind recunoscuti ca
straini
-inhiba anticorpii citotoxici ai gazdei
-se localizeaza intracelular si astfel scapa de o serie de mecanisme de aparare ale gazdei si astfel
parazitul creste si se multiplica
-parazitul isi modifica glicoproteinele de suprafata, prin mecanisme de variatie antigenica si
scapa de actiunea anticorpilor
-parazitul reduce raspunsul imun al gazdei fata de sine si fata de antigenele straine si astfel are
efect imunosupresor.
Gradul daunelor produse asupra gazdei depinde de mai multi factori:
-virulenta parazitului
-cantitatea inoculului
-rapiditatea cu care se multiplica in organism
Modul de lezare a gazdei
-perturba sistemul enzimatic al gazdei prin secretii, excretii, produse parazitare
-sustrag substantele nutritive ale gazdei. La nivelul intestinelui subtire, din chilul intestinal se
alimenteaza nematodele, cestodele. Din sange se alimenteaza Ancylostoma. Parazitul
Diphylobotrum se hraneste cu vitamina B12.
-irita mucoasa intestinala: giardia, Trichinela
-irita canalele biliare: fasciola
-produc fenomene obstructive ale cailor biliare (fasciola), ocluzie intestinala si chiar perforatii
(ascaris), fenomene compresive hepatice (chistul hidatic )
Gazda parazitata reactioneaza mobilizand mecanismele de aparare si in final se produce:
-eliminarea parazitului
-stabilirea unui echilibru intre organism si parazit
-alterarea functiilor vitale ale gazdei pana la deces
Infectiile parazitare la persoanele cu sistem imun normal, evolueaza benign si
asimptomatic. La persoanele deprimate imun, pot evolua exploziv, punand in pericol viata
bolnavului.
In multe boli parazitare se dobandeste o imunitate, dar mai scazuta fata de infectiile
bacteriene si virale. Nu se dobandeste o imunitate absoluta fata de reinfectie. Insa pe durata
sederii parazitului in organism, se produce o rezistenta fata de o noua infectie cu acelasi parazit
(rezistenta la hiperinfectie), denumita si premunitie, fapt important in zonele endemice.
2 Protozoologie: generalitati, reprezentanti:rizopode, flagelate, sporozoare, infuzori
 Increngatura protozoarelor cuprinde organisme unicelulare, eukariote, cu capacitatea
de a indeplini toate functiile unei fiinte complexe, datorita faptului ca detin organite. Nutritia este
autotrofa sau heterotrofa.
1 Clasa rizopode cuprind organisme a caror corp este lipsit de polaritate, cu citoplasma separata
in endo si ectoplasma, iar la exterior membrana plasmatica este semipermeabila.Emit pseudopode
cu rol in locomotie si prinderea hranei.Nutritia este fagotrofa.
Din clasa rizopode fac parte amibele, care traiesc fie libere, fie in tractul digestiv al
nevertebratelor sau vertebratelor.In conditii favorabile amibele se multiplica prin diviziune
binara, iar in conditi nefavorabile trec in stadiul de chist. Chistul se elimina din organism si cand
are conditii favorabile, amiba devine activa, rupe peretele chistului si iese. Dupa diviziuni
repetate se formeaza o colonie.
Dintre amibele patogene amintim entamoeba histolytica (amoeba coli,entamoeba
dysenteriae).
Boala: amibiza, dizenterie amibiana sau abces amibian
Morfologie: entamoeba histolytica are un ciclu de viata cu 4 stadii: trofozoit, prechist, chist,
metachist.In fecale se gasesc numai trofozoitii si chistii, iar in tesuturi trofozoitul.
Trofozoitul traieste in intestinele gros si focare extrintestinale.Prezinta o endoplasma vascoasa si
o ectoplasma clara, care formeaza pseudopode in forma de degete, cu ajutorul carora se
misca.Nucleul este sferic, cu granule de cromatina si are in centru un singur cariozomAmiba se
hraneste cu citoplasma celulelor pe care le invadeaza.
Chistul se formeaza in lumenul intestinala, iar nucleul sufera o diviziune dubla, astfel chistul
prezinta 4 nuclei.
Ciclul de viata Chistii ajunsi in mediul exterior sunt distrusi de uscaciune, caldura, mediul
hipertonic.In organism ajung odata cu legumele sau fructele nespalate. Sub influenta sucurilor
digestive, peretele chistului se distruge si metachistul se elibereazaAmiba ajunge in cec, unde se
stabileste in tesutul glandular si formeaza o colonie.
Patogenie In conditiile unui tranzit intestinal incetinit, amibele au un contact prelungit cu
mucoasa intestinala. Aici adera de receptorii specificiEi determina o leziune denumita abces ,,in
buton de camasa”
Boala evolueaza cu infectii asimptomatice sau cu infectii simptomatice sub forma de dizenterie
amibiana, care este o boala intestinala fulminanta cu leziuni ulcerative. Alte forme de
manifestare: colita ndizenterica, amibiom(granulom intestinal proliferativ), coliata postamibiana
Amibiaza extraintestinala se manifesta cu hepatomegalie nespecifica, infectii acute nespecifice,
abcese amibiene hepatice, pleurale, pericardice, peritoneale, amibiaza cutanata, infectii
metastatice ale plaminuluisplinei, creierului.
Exista purtatori asimptomatici in care entamoeba histolytica traieste probabil comensal.
Diagnostic parazitologic: se bazeaza pe identificarea parazitului in scaunsau in tesuturile de
biosie sau autopsie Se evidentiaza prin examinare directa la microscop, in ser fiziologic sau dupa
colorare cu solutie Lugol.
In caz de dizenterie amibiana se face coprocultura in solutie salina pentru a evidentia trofoizii
mobili. Se poate recolta scaun dupa administrarea unui puragtiv salin sau prin sigmoidoscopie din
leziunile ulcerative, in care prin examen microscopic direct se pot evidentia trofoizii mobili.
-diagnostic serologic prin hemaglutinare indirecta si ELISA
Tratament cu amibocide de contact sau luminale (Metronidazol, Clorochina, Emetina,
Tetraciclina).
Epidemiologie
Sursa de infectie: persoanele care elimina chisturile tetranucleate.
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea veneriana, in special la barbatii
homosexuali.
Populatia receptiva in climatul temperat mai ales in colectivitatile de copii, spitale de psihiatrie,
comunitati cu conditii igienico-sanitare precare.Amibiza evolueaza endemic sau chiar epidemic,
in caz de contaminare a apei potabile cu chisturi de amibe.
2 Clasa flagelate curpinde organisme care poseda unul sau mai multi flageli. Nutritia este
autotrofa sau heterotrofa.
A Trichomonas vaginalis
Morfologie este un parazit cu habitat vaginal sau pe medii de cultura nutritive. Are forma ovalara
cu extremitatea anterioara latita, iar cea posterioara efilata. In partea anterioara prezinta un nucleu
cu 5 cromozomi si un complex kinetosomal, din care pleaca 3-5 flageli, egali ca marime, un
flagel recurent, fixat pe marginea membranei ondulante si un axiostil format din fibrile si care
are rol de sustinere.
Biologie: este un parazit facultativ anaerob, cresterea sa este inhibata de concentratii mari de
oxigen. Prezinta numai forma vegetativa si se multiplica bine in mediu umed, la 35-37º C si pH
de 4,9-6,5.
Patogenie
Boala se transmite pe cale sexuala la ambii parteneri, fiind un parazit al cailor genito-urinare. La
pH acid normal, datorita lactobacililor, nu adera de celule si doar este prezent in secretia
vaginala, deci nu produce vaginita. In conditii de sarcina, menstruatie, infectie cu anaerobi,
lactobacilii sunt inlocuiti si parazitul adera de celule tinta, favorizat de pH neutru.In aceste situatii
se produc adezine, care determina celule epiteliale modificate, uneori cu aspect malign. Se
produce descuamarea epiteliului vaginal si apariţia unui infiltrat inflamator al mucoasei însoţit
de fenomene proliferative, apariţia leziunilor necrotice şi hemoragice si apariţia vaginite.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta asimptomatic sau poate debuta cu prurit vulvar,
insotit de leucoree spumoasă, fluidă, galben-verzuie, miros fad, care se exacerbează
postmenstrual şi în sarcină. Vulvă, cervix, vagin devin eritematoase, edematoase. Boal netratată
se cronicizează si duce la sterilitate temporară. La femeile gravide infectate apar fenomene
inflamatorii, sunt posibile complicaţii postabortum/postpartum, care se manifesta cu febră,
inflamaţia mucoasei uterine, secreţie fetidă. Trichomonas poate determina tulburări
psihosomatice, tulburări sexuale cu frigiditate, instabilitate emoţională. La bărbaţi poate fi
infecţie asimptomatică (90%) sau uretrită cu secreţie purulentă, fluidă, senzaţie de arsură, durere
la micţiune.Infecţia cronică se manifesta cu secreţie redusă (“picătura matinală”).
Diagnosticul se bazeaza pe identificarea parazitului în secreţia vaginală sau uretrală. Se
recolteaza secreţie vaginala din fundul de sac posterior sau lateral, în primele 4-5 zile
postmenstrual (multiplicare). Secreţia uretrală la bărbaţi se recolteaza prin masaj prostatic
Vizualizarea parazitului se face prin preparat nativ, unde se observa mobilitatea sau pe preparat
colorat
Imunodiagnosticul este important la bărbat.
Tratament cu Metronidazol, Fasigin 2 g doza unica (oral, vaginal) la ambii parteneri simultan In
sarcina se indica Clotrimazol local.

Notiuni de parazitologie

2 Clasa flagelate
B Giardia lamblia (lamblia intestinala, giardia intestinala)
Lamblia se prezinta sub 2 forme: trofozoit si chist.
Morfologie trofozoit este evidentiat la microscopul optic, si are un aspect priform (de para), cu 2
nuclei situati in partea anterioara si 4 perechi de flageli grupati intre cei 2 nuclei si care pornesc
de la citoschelet (o formatiune compusa din elemente filamentoase si microtubuli. In partea
posterioara se afla corpusculul median, cu aspect de virgula.Parazitul mai prezinta un disc ventral
care contine proteine contractile, cu rol de fixare.
Chistul este ovoid sau elipsoidal si are un perete gros format din fibrile cu aspect de
pasla.Giaradia este un microorganism anaerob, aerotolerant.
Biologie: parazitul in forma chistica este ingerat si ajunge in stomac. Sub actiunea chimul gastric
se elibereaza trofozoitii, care migreaza in duoden si jejun cu ajutorul flagelilor. Se inmultesc prin
diviziune binara, apoi se inchisteaza si se elimina odata cu materiile fecale.
Patogenie
Boala se datoreaza iritatiei mecanice produse de parazit, care traieste atasat de mucoasa
intestinala.In infectiile masive se produc veritabile bariere mecanice, care reduc absorbtia
intestinala de glucide si lipide.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta asimptomatic sau prin semne digestive, neuropsihice
si alergice.Bolnavul prezinta diaree apoasa cu miros urat, insotite de dureri abdominale de
intensitate variabila, localizate mai ales in epigastru. Formarea unei cantitati mari de gaze duce la
distensie abdominala, eructatie sulfurica si flatulenta. La copii se intalneste anorexie, greata,
varsaturi, intoleranta la lactoza.Simptomele dureaza 2-3 sptamini si pot dispare spontan. Cand
boala devine cronica, persista durerile epigatrice, flatulenta, scaunele diareice, la care se adauga
semne neuropsihice si alergice.
Manifestarile neuropsihice se manifesta cu cefalee, astenie, insomnie, tulburari de atentie.
Manifestatrile alergice pot fi cutanate cu urticarie, eczema, prurigo, respiratorii cu rinofaringite,
astm bronsic sau oculare cu iridociclite.
Diagnosticul se bazeaza pe identificarea parazitului în scaun sub forma de chisti sau trofoizi in
scaunele diareice, lichid duodenal, biopsie jejunala.
Se poate face imunodiagnostic (teste ELISSA, HAI, imunofluorescenta) cu detectarea de
anticorpi anti-giardia in ser, saliva, lapte si secretii intestinale.
Tratament cu Metronidazol, Fasigin, Furazolidon simultan toata familia In sarcina se indica
Furazolidon numai in situatii de urgenta.
Epidemiologie
Sursa de infectie: omul sau animalele infectate.
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea prin epidemii hidrice.
Populatia receptiva mai ales copii, prin lipsa igienei individuale.
Prevenire: prin asigurarea de apa potabile filtrata si purificata, control parazitologic periodic in
institutiile de copii, reguli de igiena individuala, evitarea consumarii apei sau alimentelor
contaminate. Fierberea apei posibil contaminate 3 minute inainte de a fi consumata.
3 Clasa sporozoare cuprinde exclusiv protozoare parazite, cavitare, tisulare sau intracelulare,
care nu detin aparat de locomotie. Unele sporozoare produc boli grave la om si animale, mai ales
la organisme imunodeficiente..
Se inmultesc in 2 faze: asexuat (prin schizogonie) si sexuat (prin sporogonie) in aceiasi gazda sau
in gazde diferite.
Sporozoare de interes medical: coccidia care isi desfasoara ciclul in aceiasi gazda, cryptosporium
parvum, cyclospora cayetanesis, isospora belli care isi desfaosra ciclul biologic in intestinele
subtire. Pneumocystis jiroveci isi desfasoara ciclul biologic la nivel pulmonar. Alti reprezentanti
sunt: Toxoplasma gondi, plasmodium vivax, malariae, ovale.
A Cryptosporium parvum
Cryptosporium parvum se prezinta sub 2 forme: trofozoit si chist. Chitul patrunde pe cale
digestiva si colonizeaza tot tractul digestiv sau numai o parte din el.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta ca o diaree de scurta durata la persoanele
competente imunologic si care se vindeca spontan si sub forma de diaree prelungita, care pune in
pericol viata bolnavului, la persoanele cu deficienta imuna. Infectia are un caracter oportunist.
Este posibila asocierea cu Giardia, cu care se aseamana ca ciclu de viata, forme
infectioase si forme de manifestare clinica.
Diagnosticul se bazeaza pe:
- identificarea parazitului în examen coprologic si biopsie intestinala.
- imunodiagnostic prin teste ELISSA, imunofluorescenta directa
Tratament vindecare spontana in cateva zile, fara tratament la persoanele imunocompetente.
La persoanele cu imunodeficiente, ameliorarea capacitatii imunologice prin transplant de
maduva hematogena. Nu s-a gasit un tratament specific eficient.Se recomanda rehidratare orala si
parenterala pentru bolnavii de SIDA.
Epidemiologie
Sursa de infectie: omul sau animalele infectate (vitei, purcei, rozatoare, caini, pisici). Este
considerata o zoonoza
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea prin epidemii in colectivitati de copii
mici, dar si infectii in familie.
Populatia receptiva mai ales copii mici, prin lipsa igienei individuale si la ingrijitorii de animale,
ca boala profesionala.La bolnavii de SIDA, prevalenta infectiei este de 30 %. Parazitul se
dezvolta mai ales in climatul cald si umed, asociat cu turismul in anumite zone, igiena deficitara,
contactul cu animalele infectate, aglomerarea in crese. Oochistii au o rezistenta mare la
dezinfectante si agenti terapeutici.
B Toxoplasma gondi
Determina boala numita toxoplasmoza.
Cclul biologic gazda definitiva este felina. La om infectia este transmisa transplacentar sau prin
ingestia de chisturi din carnea infectata sau a oochistilor excretati de pisica. In intestinele uman
chistii sunt eliberati, trec in stare vegetativa si patrund in circulatia sanguina.De aici sunt
transportati in muschii scheletici, ganglionii limfatici, miocard, encefal, retina, placenta si se
inmultesc.
Manifestari clinice Boala se poate manifestaca toxolasmoza dobandita, toxoplasmoza
congenitala, toxoplasmoza oculara si toxoplasmoza la persoanele deprimate imunologic.Se
manifesta cu limfadenopatie generalizata, cu ganglioni mici, mobili, fermi, nedurerosi si care nu
supureaza. Se insoteste de febra, mialgii, artralgii, cefalee, angina, exantem, urticarie. Se vindeca
spontan Este depistata ocazional, prin teste serologice, la gravide.
Toxoplasmoza congenitala presupune existenta unei infectii cronice sau latente la mama, pe
perioada sarcinii si aparitia de embriopatii sau fetopatii cu sarcini patologice si nasterea de copii
cu toxoplasmoza congenitala.Infectia fetala la inceputul sarcinii duce la avort.Daca copilul se
naste viu, boala poate fi latenta, grava sau atenuata.In formele grave apare sindrom hemoragic,
icter, hepato-splenomegalie,encefalopatii si deces rapid sau evolutia unei maladii fetale cu hidro
sau microcefalie, calcificari intracraniene, corioretinite etc. O boala latenta in perioada neonatala
se poate manifesta cu retard psihomotor din ce in ce mai manifest, cu convulsii si hidrocefalie.
Toxoplasmoza oculara este o sechela a unei infectii congenitale. Chistii parazitari se localizeaza
in retina si determina o corioretinita, atrofica si pigmentara.Pacientul are vedere neclara,
scotoame (pierderea partiala a vederii), fotofobie (intoleranta luminii) sau epifora (secretie
lacrimala exagerata).
Toxoplasmoza la persoanele deprimate imunologic poate fi o toxoplasmoza acuta prin ingestia de
chisturi sau oochisti sau o reactivare a unei infectii latente, dobandite anterior.
Semnele predomina la nivelul SNC cu encefalita sau abces cerebral (25-80% din aceste cazuri la
bolnavii cu SIDA).
Diagnosticul se bazeaza pe:
- identificarea parazitului pe culturi de celule sau inoculare la soareci.In infectiile acute
toxoplasmele pot fi izolate in fluidele organismului, iar in infectii cronice din tesuturile de
biopsie sau autopsie.
- imunodiagnostic prin teste cantitative ELISSA, imunofluorescenta indirecta. De referinta este
reactia Sabin-Feldman.
Tratament se recomanda combinatia Pirimetamina cu Sulfadiazina.
Epidemiologie
Sursa de infectie: animalele infectate (pisicile sunt gazdele definitive). Este o zoonoza.Omul are
importanta epidemiologica in transmiterea transplacentara.
Calea de transmitere: fecal-orala prin consum de carne de porc, oaie, bovine, pasari care contin
chisturi sau alte alimente contaminate de oochisti eliminati de pisica. Este posibila transmiterea
transplacentara, cand gravida se infecteaza in timpul sarciniiSe poate transmite prin sange si
transplante de organe, de la persoanele fara manifestari clinice de toxoplasmoza..
Populatia receptiva este generala. Preventia se asigura prin spalarea mainilor, fructelor si
zarzavaturilor, prelucrarea termica a carnii, evitarea contactului cu pisica.
4 Clasa ciliate sau infuzori au un aparat nuclear cu 2 nuclei, unul mai mare, macronucleul care
are rol trofic si unul mai mic cu rol germinativ.Sunt parazite sau simbionte.
Helminti: generalitati, reprezentanti: platelminti, nematelminti
Entomologie: generalitati, reprezentanti: arahnide, insecte