SUPORT DE CURS

- UZ INTERN-

MODULUL IV
NOTIUNI DE VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

Specializarea
ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
ANUL I
 VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

VIRUSURILE

            Virusurile sunt agenti patogeni alcatuiti din proteine si acizi nucleici de dimensiuni

extrem de mici - intre 10 si 300 milimicroni - vizibili doar cu ajutorul microscopului

electronic si activand intotdeauna ca paraziti celulari si intracelulari.

      Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic (ARN sau

ADN) si nu dispun de un complex enzimatic capabil de reproducere. Odata patrunse in celula

gazda, virusurile modifica metabolismul celular, astfel incat, in locul metabolismului celular

caracteristic, se substituie metabolismul specific virusului.

            Constituentii virali - structura virusurilor este atat de regulata si cristalina incat multe

virusuri purificate formeaza agregate mari sau cristale daca sunt supuse anumitor tratamente.

Organizarea unui virus este simpla si compacta, continand numai acele parti necesare pentru a

invada si controla o celula gazda: un invelis si un miez central.

Modelul de organizare a unui virus poate fi prezentat astfel:1) virusuri cu structura simpla,

care poseda un acid nucleic de tip ADN sau ARN, care este inconjurat de capsida, formata

din proteine constituite in capsomere. Capsomerele sunt unitati morfologice vizibile la

microscopia electronica cu aspecte de icosaedru (simetrie cubica) sau pot avea simetrie

helicoidala. Acidul nucleic impreuna cu capsida formeaza formatiunea nucleo-capsida, care

poate fi formata din segmente. Aceste segmente se pot recombina intre ele si duc la aparitia de

noi variante virale,prin fenomenele de shift si drift, exemplu la virusurile gripale si HIV.

Recombinarea segmentelor sunt responsabile de aparitia de pandemii si epidemii.Unele tipuri

de virusuri au capacitatea de a se integra in genomul celulei gazda (oncoronavirusuri) si a

transforma malign aceste celule. 2 Virusurile mai complexe mai poseda o componenta care

inconjoara nucleo-capsida si se numeste anvelopa.Anvelopa este acoperita de un strat dublu

de lipide in care sunt infipti spiculi ce au activitati de hemaglutinina si neuroaminidaza.

Genomul viral este constituit din o singura specie de acid nucleic: ADN monocatenar la

parvovirusuri, bicatenar liniar la adenovirusuri sau circular la virusurile polyoma. ARN este

obisnuit monocatenar.
 Nomenclatura   virusurilor - . se bazeaza arbitrar pe nivele ierarhice de: ordin, familie,

subfamilie, gen si specie. Nivelele inferioare speciei (subspecie, tulpina, varianta) sunt

stabilite de experti apartinand unor grupuri speciale internationale. Numele de familie,

subfamilie si gen se scriu cu litera initiala mare si caractere italice. Numele speciei, cu unele

exceptii, nu se scrie cu litera mare si nici cu caractere italice. Exemplu:

Ordinul  Mononegavirales, Familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, virus rabic.

Importanta studiului virusurilor
Importanta studierii virusurilor se datoreste indeosebi rolului pe care ele il detin in producerea
diverselor boli la bacterii, plante, animale si om . numeroase virusuri produc boli de o
gravitate deosebita ca febra aftoasa, pesta porcina, pesta ovina sau poliomielita, febra galbena
si altele la om . Daca bolile produse de catre bacterii sunt oarecum stapinite, virozele sunt
mult mai dificil de prevenit si de combatut, numarul virozelor cu etiologie inca neprecizata
creste in permanenta .

Caracterele generale ale virusurilor sunt morfologice si biologice.si se refera la:

-  Unitatea virus:este forma biologica  care poate reproduce toate atributele speciei si este
constituita in mod obisnuit , dintr-un grup de molecule chimic identice pentru particula
aceluiasi virus.
-    Forma particulei; poate fi rotunda , ovoida ( cum sunt particulele virusurilor patogene
pentru om si animale) sau filamentoasa (la majoritatea particulelor virale patogene pentru
plante)
 - Dimensiunea particulelor virale  variaza intre 10-300 mµ.Particulele virale filamentoase pot
fi mai mari (peste 400 mµ. in cazul virusului mozaicului tutunului).
-    Lipsa totala sau partiala a fermentilor ; este elementul care constituie parazitismul
obligatoriu al virusurilor:ele se multiplica numai in celule vii, niciodata pe medii inerte de
aceea nu se gasesc in stare saprofita si nu manifesta nici o activitate metabolica in afara
celulei respective.
-  Parazitismul virusurilor in celulele vii produce tulburari de gravitati diferite, acestea
constituind actiunea patogena a virusului
- Patogenitatea este specifica fiecarui virus , un anumit virus determina o infectie care se
caracterizeaza prin simptome clinice si modificari anatomice care nu se intalnesc identic si la
alt virus.
-   Specificitatea compozitiei chimice, fiecare virus are o compozitie chimica si, deci,
antigenica proprie, ceea ce face ca un virus sa nu protejeze decat fata de el insusi.Acest lucru
atrage dupa sine specificitatea actiunii patogene, specificitatea reactiilor serologice, tropismul
etc.
Multiplicarea virusurilor
          Multiplicarea virusurilor este un fenomen stabilit,   se presupune ca ar avea loc o
diviziune directa, ca si la bacterii, desi nu s-a putut evidentia, electronooptic, vreuna din
fazele multiplicarii .
Metabolismul virusurilor
            Fiind lipsite total sau partial de fermenti, virusurile nu pot sa-si sintetizeze materia
proprie din  substante inerte. Virusul utilizeaza, pentru sintezele sale, echipamentul
enzimatic  al celulei receptive . El nu se reproduce  singur, este reprodus de celula parazitata .
Sub influenta virusului se produce o totala deviere a metabolismului celular, celula parazitata
produce energie dar aceasta energie este folosita pentru a sintetiza materia constituienta a
virusului.
Cultivarea virusurilor in conditii naturale
         In conditi naturale, virusurile se cultiva in celulele si tesuturile animalelor, plantelor
sau bacteriilor receptive. In organismele vii si in laborator, pentru a multiplica un virus se
recurge deseori la metodele naturii; se recolteaza virusul animalului receptiv  in organismul
caruia el se multiplica, produce boala si moartea acestuia, dupa care se poate recolta si inocula
la alte animale ; de fapt este un aspect particular al contaminarii, despre care vom vorbi in
capitolele urmatoare.
Cultivarea virusurilor in afara organismului receptiv
       Prin acest procedeu se  pot obtine cantitati importante de material virulent, folosindu-se
culturile de tesuturi si embrionii de gaina . Metoda s-a extins in marile laboratoare si institutii
de productie a biopreparatelor si stau la baza actiunilor de imunizare la oameni si animale.
Aceste actiuni au condus la eradicarea unor boli de origine virala care in trecut decimau
populatii intregi . Cultivarea pe embrioni de gaina a permis cultivarea unui numar important
de virusuri animale; virusul pestei porcine, pseudopestei aviare, virusul vaccinal, virusulgripei
umane etc.
Tropismul virusurilor: se intelege afinitatea specifica a virusurilor pentru anumite tesuturi sau
celule ale organismului. Privite din acest punct de vedere virusurile pot fi:
1    Pantrope sau poliorganotrope se raspandesc prin sange, limfa in toate organele; cu cat un
organ este mai bine irigat cu atat el va contine o cantitate mai mare de virus. Asa  sunt
virusul  pestei porcine al anemiei infectioase a calului al pseudopestei aviare, etc.
2 Neurotope : sunt sunt virusurile care au afinitate pentru celula nervoasa ; exemplu
virusul rabic , poliomielitic etc.
3   Dermotrope : virusuri cu afinitate pentru piele exemplu virusul febrei aftoase, al
herpesului ,variolei si ectimei .

BACTERIOFAGI     Exista unele virusuri care paraziteaza celulele bacteriene si provoaca

distrugerea lor. Acestea poarta denumirea de bacterioifagi, mancatori de bacterii si sunt

raspandite in toate mediile in care se gasesc bacterii. Caracteristic acestora este forma de

cireasa cu coada; capul rotund cuprinzand ADN inconjurat de un invelis proteic, capsida in

care se afla o molecula de AND (sau ARN viral) iar coada,pedicel, formata din proteine, are

la partea terminala o zona enzimatica capabila sa dizolve peretele celulei bacteriene, creand o

bresa prin care infuzeaza ADN propriu. In prezenta unei bacterii, fagul este absorbit la

suprafata celulei bacteriene, dizolva membrana, si prin pedicel injecteaza AND-ul fagic,care

preia toate functiile de multiplicare.Prin multiplicarea ADN-ului bacteriofagului are loc

dizolvarea celulei bacteriene si eliberarea virusului care poate ataca noi celule. Aceasta

comportare reprezinta ciclul litic sau vegetativ, iar bacteriofagul se numeste virulent.. 

    Prionii  au o forma extracelulara distincta, dar forma extracelulara este reprezentata in

intregime de proteina. Cu toate acestea, particula de proteina este infectioasa si sunt cunoscuti

diferiti prioni care produc o varietate de boli la animale si la om. Bolile neurodegenerative
determinate de prioni sunt in prezent clasificate Aceste boli se manifesta ca boli infectioase,

ereditare si sporadice, iar ca boli reprezentative: scrapia oilor, boala "vacii nebune", boala

Creutzfeld - Jacob, insomnia familiala fatala, etc. 

VIRUSURILE POLIOMIELITEI

Fac parte din familia Picornaviridae, un grup extrem de mare de virusuri care paraziteaza
animalele, plantele, dar si bacterii.
Din genul Enterovirus fac parte virusurile polio, Coxackie si ECHO, virusuri care determina
infectii inaparente ale tubului digestiv
Caractere de structura
Virusurile polio au 3 specii: 1-3, sunt de dimensiuni mici de cca 27 nm, cu simetrie
icosaedrica (cubica).Nu prezinta anvelopa, la exterior, iar capsida este formata din 60 de
subunitati. Miezul virusului este format din ARN monocatenar In microscopa electronica,
virusurile polio se evidentiaza sub forma de gramezi cu aspect cristalin
Rezistenta generala
Sunt rezistente la antiseptice, pH-ul gastric, enzime proteolitice si saruri biliare.Virusurile
polio sunt prezente in apele reziduale, fiind un bun indicator al poluarii virale al mediului, iar
daca sunt prezente in apa potabila, indica contaminarea fecaloid menajera.
Replicare
Virusurile polio se absorb pe receptorii specifici, penetreaza celula si la acest nivel se
sintetizeaza 2 tipuri de proteine : proteine ale virionului (VP), care se vor regasi la nivelul
virionilor fii si proteine neconstitutive (NCVP), care au activitate enzimatica necesara
replicarii ARN-ului viral. Se formeaza provirioni prin procese de polimerizare Virionii
formati se elibereaza prin liza celulara.
Putere antigenica
Patrunderea virusurilor polio in corpul uman determina un raspuns imun cu aparitia de
anticorpi neutralizanti si fixatori de complement care persista toata viata.
Imunitatea
Este specifica de tip, iar sugarul este protejat prin anticorpi materni pana la 4-6 luni de viata.
Puterea patogenica
-la animal virusurile poliomielitice sunt patogene pentru maimuta si dau paralizii
asemanatoare cu ale omului
-la om poliomielita este determinate de virusurile polio care invadeaza organismul pe cale
sanguina sau pe cale nervoasa. Prin prinderea neuronilor motori ale maduvei spinarii se
produc paralizii flasce. In formele grave sunt interesati nuclei bulbari si nervii cranieni, iar
evoluta poliomielitei este bifazica cu o boala minora, in care virusurile se replica la poarta de
intrare (orofaringe sau intestine) si difuzeaza pe cale sanguina si boala majora in care
replicarea virusurilor are loc la nivelul neuronilor. Afectarea neurologica este influentata de
factori locali: traumatisme, oboseala musculara, injectii intramusculare si factori generali:
varsta, graviditate, imunopresie.
Incubatia in poliomielita este de 1-2 saptamini, iar imunitatea este monospecifica si
permanenta. In formele paralitice se intalneste tipul 1.
Paralizia este o complicatie rara, 1 la 100 cazuri si se manifesta prin febra, greata, migrena,
etichetate ca pliomielita abortiva. Complicatiile motorii sunt precedate de dureri musculare,
fasciculatii, iar dupa 2-3 zile apar paralizii flasce. Poliomielita bulbara este letala prin
insuficienta cardio-respiratorie
Diagnosticul de laborator
Virusurile polio se izoleaza pe culturi celulare primare, pe rinichi de maimuta, linii celulare
HeLa prin inocularea din produsele patologice de tipul secretiilor faringiene, materii fecale,
lichid cefalorahidian.Virusurile se izoleaza in procent de 70-80% in primele 2 saptamini de
boala si 25% in saptamina 3 de boala prin efectul citopatogen prin folosirea de imunoseruri de
tip antipolio1,2, si 3care permite identificarea tipului de virus.
Inocularea intracerebrala la maimuta determina aparitia unei boli asemeanatoare cu cea a
omului.
Poliovirusurile determina aparitia in serul bolnavului de anticorpi neutralizanti si fixatori de
complement intre ziua 5-10 si care persista mai multi ani.
Profilaxie
Se face prin vaccinare, care a fost posibila prin cultivarea virusurilor pe culturi celulare.
Vaccinarea polioral contine un amestec de antigene din cele 3 tipuri (1, 2, 3) de virusuri
poliomielitice cultivate pe culturi celulare de rinichi de maimuta. Se utilizeaza tulpini vii
atenuate ale lui Sabin.
Calea de administare: orala. La 6-12 saptamini dupa nastere.
Contraindicatii: boli infectioase si convalescenta lor, boli digestive, tuberculoza activa, boli
maligne, imunodepresii, tratamente cu steroizi.
Mod de administrare: doua doze (2 picaturi) la interval de 30 de zile. Revaccinari: R1 la 6-12
luni de la primovaccinare , iar R2 la varsta de 9 ani.
Se poate administra in acelasi timp cu DTP, BCG sau antirujeolos.
Reactii adverse: apar, la 1 caz la 3 milioane de doze administrate, paralizii prin selectarea
unor mutante neurovirulente. Se recomanda ca in campanile de vaccinare sa se evite
tratamentele cu antipiretice, tratamente injectabile cu antibiotice, interventii chirurgicale.
In caz de epidemie de poliomielita se aplica vaccinarea de urgenta la toata populatia din focar

VIRUSURILE GRIPALE

Fac parte din familia orthomyxoviride care au afinitate pentru mucopreoteinele celulelor
epiteliale si hematiilor. Se refera atat la virusurile gripale umane cat si cele animale.
Familia orthomyxoviride contine un singur gen-genul influenza virus care cuprinde 3 specii :
tipul A, B si C.
Caractere de structura si de antigenitate
- virusurile gripale au forma predominant sferica, cu diametru de 80-120 nm
-nucleocapsida virusurilor contine ribonucleoproteine si este invelita la exterior de anvelopa
care este de natura lipoproteica. Aceasta anvelopa prezinta spiculi formati din hemaglutinina
si neuroaminidaza.
-Miezul virusurilor contine genomul viral care are in compozitie ARN viral. Activitatea
enzimatica este dependenta de o proteina numita proteina P1 care are rol in replicarea
virusului. In genom se mai afla proteinele P2 si P3 , care intervin in alcatuirea nucleocapsidei
-ARN-ul este format din molecule de ribonucleoproteine, care sunt rasucite in dubla spirala si
care formeaza corpul central al virusului. Corpul central este acoperit de proteina M, peste
care se afla un strat lipidic ce deriva din membrama celulei gazda. In aceasta sunt infipte
radiar 2 tipuri de peplomere: hemaglutinina si neuroaminidaza.
-hemaglutinina (HA) este o glicopreteina cu aspect de bastonase si este infipta in anvelopa.
Ea se fixeaza pe receptorii hematiilor si produc hamaglutinarea hematiilor diferitelor specii.
Aceasta proteina determina formarea de anticorpi inhibanti ai hemaglutinarii neutralizand
puterea infectioasa. Din acest motiv, acest antigen se numeste ,,viral’’ (V) sau antigen viral de
anvelopa si este specific subtipurilor A0, A1, A2, A Hong-Kong. Acest antigen este
responsabil de declansarea pandemiilor si epidemiilor interpandemice. Exista 8 subtipuri
antigenice ale hemaglutininei: H1-H8
-neuraminindaza are o parte sferica care se infinge in anvelopa si are rolul de a se fixa pe
hematii, dar si in eliberarea virusurilor in circulatie. Are putere antigenica, fapt demonstrat
prin producerea de anticorpi. Neuroaminidaza are 7 subtipuri N1-N7.
Hemaglutinina si neuraminidaza sunt supuse variatiei antigenice naturale, care pot fi de 2
tipuri
1 Variatia antigenica minora ( antigenic drift), se traduce prin mutatii spontane ale
hemaglutininei si neuraminidazei, sub presiunea imunologica ale populatiei gazda si sunt
responsabile de valurile epidemice.
2 Variatia antigenica majora este rezultatul recombinarii intre segmentele genomului virusuri
gripale animale si virusurile umane si produce un virus gripal cu H si N complet noi.
Rezultatul aparitiei unui tip antigenic nou surpirinde populatia descoperita immunologic si
este raspunzatoare de marile pandemii de gripa.
-La virusurile gripale A sunt intalnite ambele tipuri de variatie antigenica. Virusurile gripale B
prezinta numai variatie anigenica minora, iar virusurile gripale C nu prezinta variatie
antigenica.
Pentru virusurile gripale A se intalnesc difeite formule: A/ Singapore/57 (H2N2), A/Hong-
Kong/1/68 (H2N2) ETC. Se cunosc mai multe valuri de pandemii: 1918 H1N1; 1957 H2N2,
1968 H3N2, 1977 H1N1, 1997 H3N1 etc.
Pandemiile care apar in urma fenomenelor de recombinare genetica intre tipurile umane si
cele animale, apar frecvent cu sursa in Extremul Oirient, si Asia unde circula tulpini aviare de
infectii gripale. La pasari, aceste infectii au forme variate, dependente de tipul de virus si
specia de pasare. Forma cea mai grava este pesta aviara. Singura metoda de prevenire este
vaccinarea obligatorie a pasarilor cu tipurile virale circulante. In cazul epidemiilor se face
sacrificarea pasarilor, respectarea normelor de igiena, evitarea transmiterii prin pasarile
salbatice care trebuie tinute la distanta de furajele si apa pasarilor domestice, tratamentul
termic al oulelor si a carnii de pasare, utilizarea pe scara larga a antisepticelor si
dezinfectantelor care distrug virusurile gripale in cateva minute.
-proteina interna sau a nucleocapsidei se poate identifica prin reactie de fixare de complement
(RFC) si prin imunodifuzie. Proteina interna este specifica de tip A, B,C si se mai numeste si
antigen ,,solubil’’.
-In anvelopa se mai gasesc elemente provenite din celula gazda si codificate, iar compozitia
lor depinde de celulele in care virusul se multiplica
-spiculii sunt formati din glicopreoteine. Ei pot fi hemaglutinanti, provenind de la celula
gazda si spiculi neuramindazici, cu forma de ciuperca.
-antigenele virusului sunt antigene interne, antigenele anvelopei si antigenele gazdei specifice
celulei in care se multiplica virusul.
Puterea patogenica
-la om boala se manifesta cu forme ;
1 Forme tipice de gripa, care are incubatie de 1-2 zile cu frisoane, febra, curbatura, rahialgii,
astenie, dar vindecarea este rapida.
2 Forme grave si mortale evolueaza cu simptome bronho-pulmonare, nervoase, care se
complica prin suprainfectii bacteriene progressive.
3 Forme frustre, abortive sau inaparente sunt observate mai ales intre epidemii.
-numeroase animale si pasari pot face infectii cu influenza. Tipul A este intalnit mai ales la
porci, dar si la pasari de curte si salbatice
Diagnosticul de laborator
1 Diagnosticul direct consta in
-izolarea virusului gripal prin inocularea secretiilor patologice ( exudat nazo-faringian, sputa)
pe oul embrionat de gaina, in cavitatea amniotica si alantoida. Dupa 3 zile de incubatie se
cauta virusul in cavitatea amniotica si alantoida.
-izolarea virusului gripal pe culturi celulare primare de rinichi de maimuta. Acasta metoda se
foloseste pentru virusul gripal B si virusul gripal A2 si determina aparitia de incluzii bazofile.
-identificarea de tip se face prin reactie de fixare de complement (RFC), utilizand lichidul
infectat de pe ou sau celule ca si antigen, care se pune in contact cu serul de referinta ce
contine anticorpi anti-antigen
2 Diagnosticul indirect se bazeaza pe reactie de fixare de complement (RFC), fie pe reactie
de inhibitie a hemaglutinarii (HAI). Se recomanda efectuarea de 2 teste: prima din ser precoce
in zilele 1-4 de boala si a 2a din ser tardiv dupa ziua a 8 a. Cresterea tirului de anticorpi in
dinamica de 1/64 in serul tardiv arata o gripa recenta. Cresterea tirului de anticorpi intre cle 2
probe de ser recoltate de cel putin 4 ori pune un diagnostic de certitudine.
Tratament
1 tratamentul infectiei virale cu amantadina sau alte medicamente antivirale
2 tratamentul complicatiilor bacteriene cu antibiotice dupa testarea sensibilitatii prin
antibiograma
3 tratament simptomatic care urmareste combaterea febrei, durerilor articulare si musculare, a
tusei , sustinerea organismului prin vitaminoterapie etc.

Profilaxie
Se face prin vaccinare a unor grupe de populatie ( varstele extreme) in sezon preepidemic cu
vaccinuri gripale care sa contina virusurile circulante. Se foloseste vaccin gripal trivalent
purificat, inactivat in doza de 0,5 ml
Indicatii
Se administreaza urmatoarelor grupe de persoane: peste 65 de ani, adulti si copii din unitati cu
internare prelungita, persoane cu boli cronice pulmonare si cardiovasculare, bolnavi cu diabet
zaharat, imunodeprimati, renali cronici, cu hemopatii, dar si personal medical, personal din
institutii de ocrotire, gravidele dupa primul trimestru, persoane HIV pozitive, persoan care
calatoresc etc.
Mod de administrare
-la copii intre 6 luni si 4 ani se administraza 2 doze de 0.25 ml la interval de 4 saptamini
distanta daca nu au mai fost vaccinati si o doza daca au mai fost vaccinati
-la copii peste 5 ani si adulti se administreaza o singura doza de 0.5 ml.
Reactii adverse
-locale: durere, roseata, induratie
-generale : febra 1-2 zile, mialgii, cefalee

VIRUSURILE HEPATICE
Hepatitele virale sunt imbolnaviri care constituesc o problema majora de sanatate publica prin
morbiditatea mare cu care evoleaza, decesele pe care le genereaza, prin cronicizarile pe care
le determina,prin prin costul ingrijirilor medicale
Se cunoaste pluralitatea virusurilor hepaticesi in momentul actual se cunosc cel putin 6 entitati
morbide:HVA, HVB, HVC, HVD, HVE, HVG.Hepatite pot genera si alte virusuri:
Cytomegalovirus, virusul Epstein-Barr, virusul Herpex simplex.
Caractere de structura si de antigenitate
1 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
- VHA au forma predominant sferica, cu diametru de 20-27 nm, cu structura icosaedrica. Face
parte din familia Picornaviride, ordinal Enterovirusuri
-este un virus rezistent la caldura la 60 oC mai multe ore, eter sau acizi, dar este distrus de
formaldehida, clor , prin fierbere la 100 oC timp de 30 minute, raze ultraviolete, microunde.
Virusurile se inmultesc in celulele hepatice.
Virionul are 4 polipeptide, dar un singur serotip. ARN molecular seamana cu cel al
poliovirusurilor.
Studii epidemiologice evidentiaza prezenta la adulti a anticorpilor anti-AG HA inproportie
medie de 70%, care constituie markerul HVA , are rol protector si poate persista toata viata.
2 VIRUSURILE HEPATITEI B (VHB)
A fost numit initial ,, Antigenul Australia”, deoarece a fost descoperit initial in serul unui
arborigen Australian prin reactie de imunodifuzie.
-VHB are forma sferica, dar si filamentoasa cu dimensiuni intre 22 nm si 250 nm
-la microscopul electronic Dane a descries VHB ca o particula cu centru dens, o
nucleocapsida icosaedrica ,,core” si un invelis de suprafata cu elemente dispuse radiar.
Nucleocapsida este alcatuita din urmatoarele componente: AgHBc, Ag HBe, ADN viral,
AND polimeraza si proteina X. AgHBc se gaseste la suprafata nucleocapsidei si se mai
numeste si antigenul ,,core” si se evidentiaza numai in hepatociteRspunsul imun la AgHBc,
prin producerea de anticorpi specific, au un rol important in eliminarea VHB. Primii anticorpi
ce apar sunt de tip IgM anti-AgHBc. Ei semifica infectia acuta. Persistenta lor la un titru
scazut constituie un marker de infectie cronica.
-Anticorpii IgG anti-AgHBc apar mai tarziu si se coreleaza cu prezenta de AgHBs, adica prin
raspuns imun cellular de tip LT
-AgHBe a fost evidentiat ulterior si se gaseste doar in cazurile in care AgHBs este prezent.
AgHBe este considerat un component al AgHBc si rezulta din proteolia intracelulara a
acestuia .Prezenta AgHBe indica replicare virala si confirma o infectivitate marita transmisa
atat perinatal cat sip e orizontala. In fiecrae infectie cu VHB apar precoce si trazitor AgHBe,
dar persistenta in ser arata o replicare virala, adica o boala activa in cadrul unei hepatite
cronice.Disparitia AgHBe corespunde deobicei vindecarii bolii, dar poate sa se asocieze si cu
aparitia de mutatii AgHBe cu hepatite severe fulminante, refractare sau care evolueaza catre
recaderi si cronicizare.
-ADN viral este prezent in genom sub forma dublu catenara si partial monocatenara. Genomul
are 4 secvente:
1 gena S care codeaza polipetidul AgHBs constituind proteina majora. Are rolul de a
recunoaste VHB de catre receptorii hepatocelulari si de a produce anticorpi neutralizanti.
2 Gena C care codeaza proteinele nucleocapsidei adica AgHBc si AgHBe.
3 Gena P care codeaza activitatea proceselor de replicare virala ale VHB (ADN-polimeraza)
4 Gena X care codeaza proteina X cu rol in patogeneaza leziunilor hepatice
-Invelisul viral este componenta externa a VHB si contine 3 tipuri de peptide : major, mare si
mediu. Toate aceste componente se numesc AgHBs. S-au indentificat mai multe subtipuri de
AgHBs.
Replicarea virusurilor se face hepatic in nucleul si citoplasma hepatica si extrahepatic in
sistemul limfatic periferic.
3 VIRUSUL HEPATITEI DELTA (VHD)
Afost depistat numai la persoane care au AgHBs.pozitiv si s-a numit si virusul hepatitei non A
non B.
-VHD este un virus ARN monocatenar , sub forma sferica, cu nucleocapsida si un invelis.
Nucleocapsida este formata din antigenul D (AgHD) si un ARN viral. Invelisul virala deriva
din AgHBs si asigura protectia exterioara a virusului
Deoarece VHD nu-*si poate forma un invelis singur sin u se poate transmite in absenta VHB,
el este considerat un virus stelit sau virus defective.
4 VIRUSUL HEPATITEI C (VHC)
Este un virus descoperit in hepatitele posttransfuzionale, hepatite cronice, ciroze si
carcinoame hepatice.
-VHC este un virus ARN monocatenar liniar cu diametru de 30-38 nm. Genele din genom
sunt de 2 tipuri: noncodante si codante. VHC prezinta o variabilitate genomica mare
-VHC este clasificat in tipuri si subtipuri. Genotipurile sunt marcate cu cifre arabe si
subtipurile sunt notate cu literele mici ale alfabetului.
-Genotipul 1 b se dobandeste mai frecvent prin transfuzii si se asociaza cu risc crescut de
cronicizare, fiind present la varstnici. Genotipurile 2 si 3 sunt mai frecvente la tineri,
transmise prin administrarea pareneterala de droguri.
Aceasta mare variabilitate genomica creaza greutati in prepararea vaccinurilor.
-Exista frecvente coinfectii ale VHC cu VHB cu sau fara VHD cu risc crescut de cronicizare.
5 VIRUSUL HEPATITEI E
--se intalneste mai frecvent in Asia, Africa, America Centrala si de Sud si se manifesta ca
epidemii hidrice de hepatite acute la tineri si hepatite cu evolutii fulminanate la gravide si la
persoane cu transplant renal.
-este un virus ARN monocatenar, de forma sferica, cu diametrul de 27-34 nm fara invelis
-genomul codifica proteinele structurale si non structurale
-exista un singur tip serologic
6 VIRUSUL HEPATIEI E
-a fost izolat recent (1995) in plasma bolnavilor cu hepatita cronica
-VHG este un virus ARN monocatenar
-este situat laturi de VHC in familia Flavivirusurilor
Diagnosticul de laborator
Testele de confirmare sunt de tip neutralizare si imunoblot. Markerii de diagnostic sunt:
-HVA : virusul hepatiei A (HVA), anticorpi IgM anti-VHA, anticorpi IgG anti-VHA
-HVC: Ag HC, anticorpi anti-VHC, anticorpi anti-AgHC
-VHB: Ag Hbs, Ag Hbe, IgM anti-AgHbc, IgG anti-Ag Hbc, Ac anti-Ag Hbs
-HVE: Ag HE, Anticorpi anti-VHE
-HVG: AgHG, Anticorpii-VHG
Semificatia diagnostica a markerilor infectiilor hepatice poate fi exprimata astfel:
-in HVA virusul este prezent in ficat, bila ,scaun, sange pana la instalarea icterului, cand
virusul mai persista in ficat, viremia infectivitatea si eliminarea prin scaun scad rapid.
Anticorpii anti-VHS se pot pune in evidenta in scaun, pana se elimina virusul. Anticorpii de
tip Ig M apar precoce si persista cateva luni. In convalescenta predomina anticorpii de tip IgG
care au rol protector si persista toata viata.
-In HVB : AgHBs este purtator de virus si nu este totdeauna infectiv. Ag Hbc semifica VHB
in stare de multiplicare, infectivitate si este util pentru cazurile in care Ag Hbe sunt negative.
IgM anti-AgHbc arat o infectie acuta sau o reinfectie, dar si riscul de cronicizare. IgG anti-Ag
Hbc persistent in timp arata cu valori crescute arata prezenta infectiei. In timp, asociat cu
anticorpii anti-Ag HBs indica instalarea imunitatii. Anticorpii anti-Ag Hbs marcheaza
instalarea imunitatii.
-In HVC se utilizeaza mai multe teste pentru detectarea anticorpilor anti-VHC: amintim
metoda recombinant immuno blat assay si determinarea ARN-VHC prin reactia de
amplificare a lantului polimerazei
-In HVD se deceleaza Ag VHD in hepatocite si intermitent in ser. Anticorpii anti-VHD sunt
din clasa Ig M si apar dupa 30-40 zile de la instalarea infectiei.
-In HVE se deceleaza anticorpii IgM si IgG anti-*VHE care apar in 7-17% in zonele
endemice
-In HVG diagnosticul este serologic.
Profilaxie

VIRUSURILE SINDROMUL DE IMUNODEFICIENTA ACUTA DOBINDITA

Definitie Este produsa de HIV 1 si 2, cu o evolutie stadiala indelungata, cu manifestari

pandemice in toate tarile. Boala se manifesta cu o forma acuta initial, urmata de o lunga

perioada de sanatate aparenta si in final o reexprimare clinica grava, cu evolutie progresiva,

letala.
Etiologia bolii a fost stabilită de francezul Luc Montagner (1983) şi americanul Robert Gallo
(1984). Virusul HIV = retrovirus deoarece acest virus ARN posedă o enzimă,
reverstranscriptaza care transformă ARN-ul în ADN.
Se cunosc 2 virusuri umane HIV1, HIV2 , 8 subtipuri HIV 1 (A-H) si 6 virusuri animale. Fac
parte din familia retrovirusurilor exogene , virusuri de tip ARN si au fiecare mai multe
subtipuri.Particula virala HIV 1 este de forma sferica, cu diametrul de 110-160 nm. La
exterior este invelit de o membrana glicoproteica si o membrane lipidica care inconjoara un
miez cu nucleu cilindric.Anvelopa este captusita spre interior de matricea virala.
Glicopreteinele anvelopei traverseaza membrana lipidica, au forma de maciuca si rolul de a
se atasa de receptorii specific ai limfocitelor.Anvelopa sufera o mare variabilitate antigenica,
de 100 de ori mai mare de cat la virusurile gripale si duce la aparitia de mutatii..Genomul viral
contine nucleotide care au rol de codificare a proteinelor constitutive ale HIV. Aceste proteine
sunt :reverstranscriptaza, endonucleaza, proteazale si au rol in activitatea enzimatica a celulei
virale, dar si in replicarea virala. Asigura tropismul virusului pentru celula tinta gazda si
faciliteaza intrarea virusului in celula. Proteienele de structura ale virusului HIV 2 sunt
diferite de cele ale virusurilor HIV 1 si determina aparitia in organismul gazda de anticorpi
specifici. Genele din genomul virusurilor au capacitatea de a altera functia imunitara a celulei
infectate gazda. Se stimuleaza secretia de citochine care duc la proliferarea de celule
tumorale.Infectia virala initiala poate fi determinate de introducerea in organism a unei
singure suse de virus care poate da mai multe variante, fie prin introducerea de mai multe suse
prin contaminari repetate.
Replicarea virusurilor se face in mai multe etape:
- prima etapa consta in absorbtia si penetrarea virusurilor in celula.Ele se ataseaza pe
receptorii CD4 ai limfocitelor T4 si fuzioneaza cu acestia.
-virusul patrunde in citoplasma limfocitului T4, are loc reverstranscrierea si apoi se integreaza
in genomul acestuia Urmatoarele etape sunt: transcriptia, translatia, asamblarea si
inmugurirea. Aici pot persista o perioada lunga de timp pana cand intervine o reinfectie cu
HIV sau o infectie secundara .Celulele sensibile pentru virusul HIV sunt in primul rand
limfocitele CD4 , infectia HIV genereaza lent si progresiv efect pe sistemul imunitar , dar si
pe sistemul nervos central. Scaderea numarului de limfocite T duce la aparitia de simptome
neurologice. Se replica in numeroase tesuturi: ganglioni limfatici, creier, muschi etc, dar si
lichide biologice: sange, LCR etc. HIV poate infecta si celule epiteliale, limfocite B
transformate de celulele Epstein-Barr, monocite, astocite, oligodendrocite, precursori
medulari, fibroblasti, celule intestinale, endoteliale.
-se formeaza virioni in celula gazda care apoi sunt eliberati, iar limfocitul este distrus Sunt
foarte rezistente in mediul exterior, dar sunt distruse de caldura uscata si umeda, adica prin
mijloacele clasice de sterilizare.
Simptomatologie
Infectia primara se manifesta cu febra asociata cu eruptii cutanate, transpiratii
nocturne,oboseala, stare generala alterata, cefalee, inapetenta, artrlagii, mialgii, greata, diaree,
faringita, ulceratii bucale, scadere in greutate mai mult de 2,5 kg, fotosensibilitate.
Infectia asimptomatica dureaza perioade variabile: pana la 8 ani la adulti si cateva luni pana la
3 ani la copii.In acesta perioada virusurile se inmultesc.Infectia asimptomatica este in functie
de varsta, starea sistemului imun si calea de transmitere.Apare limfadenopatia generalizata
care este un simptom important al infectiei cu HIV. Sunt cuprinsi 2 sau mai multi ganglioni
limfatici cu diametrul mai mare de 1 cm, elstici, nedurerosi, localizati inghinal sau in 2 locuri
diferite si etiologia lor este necunoscuta.
Infectia simptomatica se instaleaza cu semne de imunodepresie minora. Se manifesta cu
astenie fizica, subfebrilitate, transpiratii nocturne, diaree trenanta peste o luna, herpes zoster
in diferite localizari, candidoza bucala recidivanta, sarcom Kaposi.
SIDA
Afecteaza orice organ sau sistem, dar mai frecvent la nivelul plaminilor determina pneumonii
bacteriene si fungice care sunt cause frecvente de deces.
La nivelul SNC determina meningita aseptica, encefalita, neuropatie periferica, dementa.
Dupa 2-8-10 ani de la infectie apare imunodepresia majora, care evidentiaza un numar redus
de limfocite T, iar limfocitele B numai produc anticorpi. Bolnavii fac infectii oportuniste:
pneumocistoza pulmonara, toxoplasmoza cerebrala, tuberculoza, candidoza esogagiana,
cryptosporodoza.
Diagnostic de laborator
1 Teste de screrning (de triaj) se fac teste imunoenzimatice Elisa.
2 Teste de certitudine:identificarea proteinelor specifice virale, imunoamprente,
radioimunoprecipitare, de imunofluorescenta, de diferentiere HIV1 si HIV 2, detrminarea
anticorpilor.
Diagnosticul de certitudine se pune prin 2 investigatii pozitive: Elisa pozitiva si Western Blot
pozitiva.
Reactii fals positive apar in boli hepatice, boli de colagen, malaria etc.
Se pot face reactii rapide antigen din serul testat cu anticorpi specifici, rezultat in 5 minute, se
foloseste in zone endemice pentru orientarea diagnosticului.
Epidemiologie
.Izvorul de infectie este strict uman, prin pacientii in orice stadiu de evolutie a infectiei.
Contagiozitatea apare dupa 3 saptamini de la infectie si dureaza toata viata, cu perioade de
maxim risc si de minim risc.Contagiozitatea este mai mica pentru HIV 2, decat pentru HIV 1.
Caile de transmitere
1 Orizontal
A pe cale pareneterala prin:
-transfuzii de sange sau derivate,
-folosirea nesterilizata a instrumentelor taietoare si intepatoare contaminate (valabil pentru
toxicomani, care utilizeaza calea intravenoasa si pentru personalul sanitar).
B Pe cale sexuala-cea mai frecventa in lume, virusul fiind prezent in titru infectant in
secretiile vaginale si spermatica. Orice forma de raport sexual neprotejat poate transmite
infectia (heterosexual, homosexual, oral, anal)
2 Vertical-maternofetal
-transplacentar (deci intrauterin, sub 5% din cazuri)
-perinatal (calea principala incriminata in peste 90% dintre cazuri)
-postnatal cu ocazia suptului (fie datorita unor mici sangerari ale mameloanelor, fie direct prin
lapte, unde virusul se gaseste in titru infectant), dar si prin ingrijiri neadecvate ulterioare.
Gradul cel mai mare de risc se dovedesc transfuziile de sange infectat sau subproduse ale
acestuia, transmiterea perinatala, raporturile homosexuale, calea heterosexuala sangeranda
(femei la ciclu, raporturi sexuale brutale, violuri) sau in cazul transmiterii concomitente a mai
multor boli venerice printr-o potentare reciproca, raporturi sexuale repetate cu acelasi partener
seropozitiv sau cu mai multi parteneri(prostituatele care nu se protejeaza), raporturi sexuale cu
parteneri in stadii de viremie maxima.
Riscul de infectie cel mai mic (de aproape 10 ori) in caz de accident de inoculare cu ace
contaminate la pesonalul sanitar (risc sub 1%), dar si raporturi hetro sexuale intamplatoare,
nerepetate. Riscul in aceste situatii este mai mare pentru femei, decat pentru barbati, fara a
exista vreo explicatie.
Nu exista risc de transmitere prin insecte intepatoare (tantari, paduchi, pureci, plosnite,
capuse), pe cale digestiva sau aerogena. Desi virusul este prezent in saliva, nu are un titru
infectant, astfel ca un pacient seropozitiv, nu este contagios prin sarut, imbratisari, strans de
mana si poate da desfasoare o viata sociala si familiala normala.
Receptivitatea este generala,
Masuri de combatere si profilaxie
Se refera la sursele de infectie HIV, caile de transmitere si populatia receptive.
Profilaxia primara presupune:
-testarea femeilor fertile: prostituate, persoane cu parteneri multipli, soferi, persoane libertine
sexual, femeilor gravide, homosexuali, hemofilici, narcomani
-evitarea transfuziilor cu singe si derivate de singe si administrarea lor numai in cazuri absolut
necesare
-testarea tuturor flacoanelor de singe si derivate de singe si folosirea la nevoie a preparatelor
obtinute prin recombinare genetica
-folosirea seringilor, truselor, precum si a altor materiale de unica utilizare o singura data
-respectarea cu strictete a regulilor de sterilizare, asepsie, antisepsie mai ales in sectiile
chirurgicale, reanimare, stomatologie, dar si la saloanele de cosmetica, coafura, frizerie,
piercing
-controlul clinic si de laborator la peroanelor la angajare si periodic, precum si prenuptial in
vederea depistarii precoce a bolilor cu transmitere sexuala
-folosirea mijloacelor de protectie (prezervativ) la persoanele cu parteneri multipli,
homosexuali, partener necunoscut, persoane purtatoare de boli cu transmitere parenterala
(HIV, hepatita B si C etc)
-persoanele depistate purtatoare de HIV vor fi educate in vederea limitarii transmiterii HIV