Sunteți pe pagina 1din 62

SCOALA POSTLICEALA „HENRI COANDA”

TIMISOARA

SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-

MODULUL 4
VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE, PARAZITOLOGIE

Specializarea ASISTENT MEDICAL GENERALIST


ANUL I
VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

VIRUSURILE

Virusurile sunt agenti patogeni alcatuiti din proteine si acizi nucleici de

dimensiuni extrem de mici - intre 10 si 300 milimicroni - vizibili doar cu ajutorul

microscopului electronic si activand intotdeauna ca paraziti celulari si intracelulari.

Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic (ARN sau

ADN) si nu dispun de un complex enzimatic capabil de reproducere. Odata patrunse in

celula gazda, virusurile modifica metabolismul celular, astfel incat, in locul

metabolismului celular caracteristic, se substituie metabolismul specific virusului.

Constituentii virali - structura virusurilor este atat de regulata si cristalina incat

multe virusuri purificate formeaza agregate mari sau cristale daca sunt supuse anumitor

tratamente. Organizarea unui virus este simpla si compacta, continand numai acele parti

necesare pentru a invada si controla o celula gazda: un invelis si un miez central.

Modelul de organizare a unui virus poate fi prezentat astfel:1) virusuri cu structura

simpla, care poseda un acid nucleic de tip ADN sau ARN, care este inconjurat de

capsida, formata din proteine constituite in capsomere. Capsomerele sunt unitati

morfologice vizibile la microscopia electronica cu aspecte de icosaedru (simetrie cubica)

sau pot avea simetrie helicoidala. Acidul nucleic impreuna cu capsida formeaza

formatiunea nucleo-capsida, care poate fi formata din segmente. Aceste segmente se pot

recombina intre ele si duc la aparitia de noi variante virale,prin fenomenele de shift si

drift, exemplu la virusurile gripale si HIV. Recombinarea segmentelor sunt responsabile

de aparitia de pandemii si epidemii.Unele tipuri de virusuri au capacitatea de a se integra

in genomul celulei gazda (oncoronavirusuri) si a transforma malign aceste celule. 2

Virusurile mai complexe mai poseda o componenta care inconjoara nucleo-capsida si se


numeste anvelopa.Anvelopa este acoperita de un strat dublu de lipide in care sunt infipti

spiculi ce au activitati de hemaglutinina si neuroaminidaza. Genomul viral este constituit

din o singura specie de acid nucleic: ADN monocatenar la parvovirusuri, bicatenar liniar

la adenovirusuri sau circular la virusurile polyoma. ARN este obisnuit monocatenar.

Nomenclatura virusurilor - . se bazeaza arbitrar pe nivele ierarhice de: ordin, familie,

subfamilie, gen si specie. Nivelele inferioare speciei (subspecie, tulpina, varianta) sunt

stabilite de experti apartinand unor grupuri speciale internationale. Numele de familie,

subfamilie si gen se scriu cu litera initiala mare si caractere italice. Numele speciei, cu

unele exceptii, nu se scrie cu litera mare si nici cu caractere italice. Exemplu:

Ordinul Mononegavirales, Familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, virus rabic.

Importanta studiului virusurilor

Importanta studierii virusurilor se datoreste indeosebi rolului pe care ele il detin in


producerea diverselor boli la bacterii, plante, animale si om . numeroase virusuri produc
boli de o gravitate deosebita ca febra aftoasa, pesta porcina, pesta ovina sau poliomielita,
febra galbena si altele la om . Daca bolile produse de catre bacterii sunt oarecum
stapinite, virozele sunt mult mai dificil de prevenit si de combatut, numarul virozelor cu
etiologie inca neprecizata creste in permanenta .

Caracterele generale ale virusurilor sunt morfologice si biologice.si se refera la:

- Unitatea virus:este forma biologica care poate reproduce toate atributele speciei si este
constituita in mod obisnuit , dintr-un grup de molecule chimic identice pentru particula
aceluiasi virus.

- Forma particulei; poate fi rotunda , ovoida ( cum sunt particulele virusurilor patogene
pentru om si animale) sau filamentoasa (la majoritatea particulelor virale patogene pentru
plante)

- Dimensiunea particulelor virale variaza intre 10-300 mµ.Particulele virale


filamentoase pot fi mai mari (peste 400 mµ. in cazul virusului mozaicului tutunului).

- Lipsa totala sau partiala a fermentilor ; este elementul care constituie parazitismul
obligatoriu al virusurilor:ele se multiplica numai in celule vii, niciodata pe medii inerte de
aceea nu se gasesc in stare saprofita si nu manifesta nici o activitate metabolica in afara
celulei respective.
- Parazitismul virusurilor in celulele vii produce tulburari de gravitati diferite, acestea
constituind actiunea patogena a virusului

- Patogenitatea este specifica fiecarui virus , un anumit virus determina o infectie care se
caracterizeaza prin simptome clinice si modificari anatomice care nu se intalnesc identic
si la alt virus.

- Specificitatea compozitiei chimice, fiecare virus are o compozitie chimica si, deci,
antigenica proprie, ceea ce face ca un virus sa nu protejeze decat fata de el insusi.Acest
lucru atrage dupa sine specificitatea actiunii patogene, specificitatea reactiilor serologice,
tropismul etc.

Multiplicarea virusurilor

Multiplicarea virusurilor este un fenomen stabilit, se presupune ca ar avea loc o


diviziune directa, ca si la bacterii, desi nu s-a putut evidentia, electronooptic, vreuna din
fazele multiplicarii .

Metabolismul virusurilor

Fiind lipsite total sau partial de fermenti, virusurile nu pot sa-si sintetizeze materia
proprie din substante inerte. Virusul utilizeaza, pentru sintezele sale, echipamentul
enzimatic al celulei receptive . El nu se reproduce singur, este reprodus de celula
parazitata . Sub influenta virusului se produce o totala deviere a metabolismului celular,
celula parazitata produce energie dar aceasta energie este folosita pentru a sintetiza
materia constituienta a virusului.

Cultivarea virusurilor in conditii naturale

In conditi naturale, virusurile se cultiva in celulele si tesuturile animalelor,


plantelor sau bacteriilor receptive. In organismele vii si in laborator, pentru a multiplica
un virus se recurge deseori la metodele naturii; se recolteaza virusul animalului
receptiv in organismul caruia el se multiplica, produce boala si moartea acestuia, dupa
care se poate recolta si inocula la alte animale ; de fapt este un aspect particular al
contaminarii, despre care vom vorbi in capitolele urmatoare.

Cultivarea virusurilor in afara organismului receptiv

Prin acest procedeu se pot obtine cantitati importante de material virulent, folosindu-
se culturile de tesuturi si embrionii de gaina . Metoda s-a extins in marile laboratoare si
institutii de productie a biopreparatelor si stau la baza actiunilor de imunizare la oameni
si animale. Aceste actiuni au condus la eradicarea unor boli de origine virala care in
trecut decimau populatii intregi . Cultivarea pe embrioni de gaina a permis cultivarea
unui numar important de virusuri animale; virusul pestei porcine, pseudopestei aviare,
virusul vaccinal, virusulgripei umane etc.
Tropismul virusurilor: se intelege afinitatea specifica a virusurilor pentru anumite tesuturi
sau celule ale organismului. Privite din acest punct de vedere virusurile pot fi:

1 Pantrope sau poliorganotrope se raspandesc prin sange, limfa in toate organele; cu


cat un organ este mai bine irigat cu atat el va contine o cantitate mai mare de virus.
Asa sunt virusul pestei porcine al anemiei infectioase a calului al pseudopestei aviare,
etc.

2 Neurotope : sunt sunt virusurile care au afinitate pentru celula nervoasa ; exemplu
virusul rabic , poliomielitic etc.

3 Dermotrope : virusuri cu afinitate pentru piele exemplu virusul febrei aftoase, al


herpesului ,variolei si ectimei .

BACTERIOFAGI Exista unele virusuri care paraziteaza celulele bacteriene si provoaca

distrugerea lor. Acestea poarta denumirea de bacterioifagi, mancatori de bacterii si sunt

raspandite in toate mediile in care se gasesc bacterii. Caracteristic acestora este forma de

cireasa cu coada; capul rotund cuprinzand ADN inconjurat de un invelis proteic, capsida

in care se afla o molecula de AND (sau ARN viral) iar coada,pedicel, formata din

proteine, are la partea terminala o zona enzimatica capabila sa dizolve peretele celulei

bacteriene, creand o bresa prin care infuzeaza ADN propriu. In prezenta unei bacterii,

fagul este absorbit la suprafata celulei bacteriene, dizolva membrana, si prin pedicel

injecteaza AND-ul fagic,care preia toate functiile de multiplicare.Prin multiplicarea

ADN-ului bacteriofagului are loc dizolvarea celulei bacteriene si eliberarea virusului care

poate ataca noi celule. Aceasta comportare reprezinta ciclul litic sau vegetativ, iar

bacteriofagul se numeste virulent..

Prionii au o forma extracelulara distincta, dar forma extracelulara este reprezentata in

intregime de proteina. Cu toate acestea, particula de proteina este infectioasa si sunt

cunoscuti diferiti prioni care produc o varietate de boli la animale si la om. Bolile

neurodegenerative determinate de prioni sunt in prezent clasificate Aceste boli se

manifesta ca boli infectioase, ereditare si sporadice, iar ca boli reprezentative: scrapia

oilor, boala "vacii nebune", boala Creutzfeld - Jacob, insomnia familiala fatala, etc.
VIRUSURILE POLIOMIELITEI

Fac parte din familia Picornaviridae, un grup extrem de mare de virusuri care paraziteaza
animalele, plantele, dar si bacterii.
Din genul Enterovirus fac parte virusurile polio, Coxackie si ECHO, virusuri care
determina infectii inaparente ale tubului digestiv
Caractere de structura
Virusurile polio au 3 specii: 1-3, sunt de dimensiuni mici de cca 27 nm, cu simetrie
icosaedrica (cubica).Nu prezinta anvelopa, la exterior, iar capsida este formata din 60 de
subunitati. Miezul virusului este format din ARN monocatenar In microscopa electronica,
virusurile polio se evidentiaza sub forma de gramezi cu aspect cristalin
Rezistenta generala
Sunt rezistente la antiseptice, pH-ul gastric, enzime proteolitice si saruri biliare.Virusurile
polio sunt prezente in apele reziduale, fiind un bun indicator al poluarii virale al mediului,
iar daca sunt prezente in apa potabila, indica contaminarea fecaloid menajera.
Replicare
Virusurile polio se absorb pe receptorii specifici, penetreaza celula si la acest nivel se
sintetizeaza 2 tipuri de proteine : proteine ale virionului (VP), care se vor regasi la nivelul
virionilor fii si proteine neconstitutive (NCVP), care au activitate enzimatica necesara
replicarii ARN-ului viral. Se formeaza provirioni prin procese de polimerizare Virionii
formati se elibereaza prin liza celulara.
Putere antigenica
Patrunderea virusurilor polio in corpul uman determina un raspuns imun cu aparitia de
anticorpi neutralizanti si fixatori de complement care persista toata viata.
Imunitatea
Este specifica de tip, iar sugarul este protejat prin anticorpi materni pana la 4-6 luni de
viata.
Puterea patogenica
-la animal virusurile poliomielitice sunt patogene pentru maimuta si dau paralizii
asemanatoare cu ale omului
-la om poliomielita este determinate de virusurile polio care invadeaza organismul pe
cale sanguina sau pe cale nervoasa. Prin prinderea neuronilor motori ale maduvei spinarii
se produc paralizii flasce. In formele grave sunt interesati nuclei bulbari si nervii cranieni,
iar evoluta poliomielitei este bifazica cu o boala minora, in care virusurile se replica la
poarta de intrare (orofaringe sau intestine) si difuzeaza pe cale sanguina si boala majora
in care replicarea virusurilor are loc la nivelul neuronilor. Afectarea neurologica este
influentata de factori locali: traumatisme, oboseala musculara, injectii intramusculare si
factori generali: varsta, graviditate, imunopresie.
Incubatia in poliomielita este de 1-2 saptamini, iar imunitatea este monospecifica si
permanenta. In formele paralitice se intalneste tipul 1.
Paralizia este o complicatie rara, 1 la 100 cazuri si se manifesta prin febra, greata,
migrena, etichetate ca pliomielita abortiva. Complicatiile motorii sunt precedate de dureri
musculare, fasciculatii, iar dupa 2-3 zile apar paralizii flasce. Poliomielita bulbara este
letala prin insuficienta cardio-respiratorie
Diagnosticul de laborator
Virusurile polio se izoleaza pe culturi celulare primare, pe rinichi de maimuta, linii
celulare HeLa prin inocularea din produsele patologice de tipul secretiilor faringiene,
materii fecale, lichid cefalorahidian.Virusurile se izoleaza in procent de 70-80% in
primele 2 saptamini de boala si 25% in saptamina 3 de boala prin efectul citopatogen prin
folosirea de imunoseruri de tip antipolio1,2, si 3care permite identificarea tipului de
virus.
Inocularea intracerebrala la maimuta determina aparitia unei boli asemeanatoare cu cea a
omului.
Poliovirusurile determina aparitia in serul bolnavului de anticorpi neutralizanti si fixatori
de complement intre ziua 5-10 si care persista mai multi ani.
Profilaxie
Se face prin vaccinare, care a fost posibila prin cultivarea virusurilor pe culturi celulare.
Vaccinarea polioral contine un amestec de antigene din cele 3 tipuri (1, 2, 3) de virusuri
poliomielitice cultivate pe culturi celulare de rinichi de maimuta. Se utilizeaza tulpini vii
atenuate ale lui Sabin.
Calea de administare: orala. La 6-12 saptamini dupa nastere.
Contraindicatii: boli infectioase si convalescenta lor, boli digestive, tuberculoza activa,
boli maligne, imunodepresii, tratamente cu steroizi.
Mod de administrare: doua doze (2 picaturi) la interval de 30 de zile. Revaccinari: R1 la
6-12 luni de la primovaccinare , iar R2 la varsta de 9 ani.
Se poate administra in acelasi timp cu DTP, BCG sau antirujeolos.
Reactii adverse: apar, la 1 caz la 3 milioane de doze administrate, paralizii prin selectarea
unor mutante neurovirulente. Se recomanda ca in campanile de vaccinare sa se evite
tratamentele cu antipiretice, tratamente injectabile cu antibiotice, interventii chirurgicale.
In caz de epidemie de poliomielita se aplica vaccinarea de urgenta la toata populatia din
focar
VIRUSURILE GRIPALE

Fac parte din familia orthomyxoviride care au afinitate pentru mucopreoteinele celulelor
epiteliale si hematiilor. Se refera atat la virusurile gripale umane cat si cele animale.
Familia orthomyxoviride contine un singur gen-genul influenza virus care cuprinde 3
specii : tipul A, B si C.
Caractere de structura si de antigenitate
- virusurile gripale au forma predominant sferica, cu diametru de 80-120 nm
-nucleocapsida virusurilor contine ribonucleoproteine si este invelita la exterior de
anvelopa care este de natura lipoproteica. Aceasta anvelopa prezinta spiculi formati din
hemaglutinina si neuroaminidaza.
-Miezul virusurilor contine genomul viral care are in compozitie ARN viral. Activitatea
enzimatica este dependenta de o proteina numita proteina P1 care are rol in replicarea
virusului. In genom se mai afla proteinele P2 si P3 , care intervin in alcatuirea
nucleocapsidei
-ARN-ul este format din molecule de ribonucleoproteine, care sunt rasucite in dubla
spirala si care formeaza corpul central al virusului. Corpul central este acoperit de
proteina M, peste care se afla un strat lipidic ce deriva din membrama celulei gazda. In
aceasta sunt infipte radiar 2 tipuri de peplomere: hemaglutinina si neuroaminidaza.
-hemaglutinina (HA) este o glicopreteina cu aspect de bastonase si este infipta in
anvelopa. Ea se fixeaza pe receptorii hematiilor si produc hamaglutinarea hematiilor
diferitelor specii. Aceasta proteina determina formarea de anticorpi inhibanti ai
hemaglutinarii neutralizand puterea infectioasa. Din acest motiv, acest antigen se numeste
,,viral’’ (V) sau antigen viral de anvelopa si este specific subtipurilor A0, A1, A2, A
Hong-Kong. Acest antigen este responsabil de declansarea pandemiilor si epidemiilor
interpandemice. Exista 8 subtipuri antigenice ale hemaglutininei: H1-H8
-neuraminindaza are o parte sferica care se infinge in anvelopa si are rolul de a se fixa pe
hematii, dar si in eliberarea virusurilor in circulatie. Are putere antigenica, fapt
demonstrat prin producerea de anticorpi. Neuroaminidaza are 7 subtipuri N1-N7.
Hemaglutinina si neuraminidaza sunt supuse variatiei antigenice naturale, care pot fi de 2
tipuri
1 Variatia antigenica minora ( antigenic drift), se traduce prin mutatii spontane ale
hemaglutininei si neuraminidazei, sub presiunea imunologica ale populatiei gazda si sunt
responsabile de valurile epidemice.
2 Variatia antigenica majora este rezultatul recombinarii intre segmentele genomului
virusuri gripale animale si virusurile umane si produce un virus gripal cu H si N complet
noi. Rezultatul aparitiei unui tip antigenic nou surpirinde populatia descoperita
immunologic si este raspunzatoare de marile pandemii de gripa.
-La virusurile gripale A sunt intalnite ambele tipuri de variatie antigenica. Virusurile
gripale B prezinta numai variatie anigenica minora, iar virusurile gripale C nu prezinta
variatie antigenica.
Pentru virusurile gripale A se intalnesc difeite formule: A/ Singapore/57 (H2N2),
A/Hong-Kong/1/68 (H2N2) ETC. Se cunosc mai multe valuri de pandemii: 1918 H1N1;
1957 H2N2, 1968 H3N2, 1977 H1N1, 1997 H3N1 etc.
Pandemiile care apar in urma fenomenelor de recombinare genetica intre tipurile umane
si cele animale, apar frecvent cu sursa in Extremul Oirient, si Asia unde circula tulpini
aviare de infectii gripale. La pasari, aceste infectii au forme variate, dependente de tipul
de virus si specia de pasare. Forma cea mai grava este pesta aviara. Singura metoda de
prevenire este vaccinarea obligatorie a pasarilor cu tipurile virale circulante. In cazul
epidemiilor se face sacrificarea pasarilor, respectarea normelor de igiena, evitarea
transmiterii prin pasarile salbatice care trebuie tinute la distanta de furajele si apa
pasarilor domestice, tratamentul termic al oulelor si a carnii de pasare, utilizarea pe scara
larga a antisepticelor si dezinfectantelor care distrug virusurile gripale in cateva minute.
-proteina interna sau a nucleocapsidei se poate identifica prin reactie de fixare de
complement (RFC) si prin imunodifuzie. Proteina interna este specifica de tip A, B,C si
se mai numeste si antigen ,,solubil’’.
-In anvelopa se mai gasesc elemente provenite din celula gazda si codificate, iar
compozitia lor depinde de celulele in care virusul se multiplica
-spiculii sunt formati din glicopreoteine. Ei pot fi hemaglutinanti, provenind de la celula
gazda si spiculi neuramindazici, cu forma de ciuperca.
-antigenele virusului sunt antigene interne, antigenele anvelopei si antigenele gazdei
specifice celulei in care se multiplica virusul.
Puterea patogenica
-la om boala se manifesta cu forme ;
1 Forme tipice de gripa, care are incubatie de 1-2 zile cu frisoane, febra, curbatura,
rahialgii, astenie, dar vindecarea este rapida.
2 Forme grave si mortale evolueaza cu simptome bronho-pulmonare, nervoase, care se
complica prin suprainfectii bacteriene progressive.
3 Forme frustre, abortive sau inaparente sunt observate mai ales intre epidemii.
-numeroase animale si pasari pot face infectii cu influenza. Tipul A este intalnit mai ales
la porci, dar si la pasari de curte si salbatice
Diagnosticul de laborator
1 Diagnosticul direct consta in
-izolarea virusului gripal prin inocularea secretiilor patologice ( exudat nazo-faringian,
sputa) pe oul embrionat de gaina, in cavitatea amniotica si alantoida. Dupa 3 zile de
incubatie se cauta virusul in cavitatea amniotica si alantoida.
-izolarea virusului gripal pe culturi celulare primare de rinichi de maimuta. Acasta
metoda se foloseste pentru virusul gripal B si virusul gripal A2 si determina aparitia de
incluzii bazofile.
-identificarea de tip se face prin reactie de fixare de complement (RFC), utilizand lichidul
infectat de pe ou sau celule ca si antigen, care se pune in contact cu serul de referinta ce
contine anticorpi anti-antigen
2 Diagnosticul indirect se bazeaza pe reactie de fixare de complement (RFC), fie pe
reactie de inhibitie a hemaglutinarii (HAI). Se recomanda efectuarea de 2 teste: prima din
ser precoce in zilele 1-4 de boala si a 2a din ser tardiv dupa ziua a 8 a. Cresterea tirului
de anticorpi in dinamica de 1/64 in serul tardiv arata o gripa recenta. Cresterea tirului de
anticorpi intre cle 2 probe de ser recoltate de cel putin 4 ori pune un diagnostic de
certitudine.
Tratament
1 tratamentul infectiei virale cu amantadina sau alte medicamente antivirale
2 tratamentul complicatiilor bacteriene cu antibiotice dupa testarea sensibilitatii prin
antibiograma
3 tratament simptomatic care urmareste combaterea febrei, durerilor articulare si
musculare, a tusei , sustinerea organismului prin vitaminoterapie etc.

Profilaxie
Se face prin vaccinare a unor grupe de populatie ( varstele extreme) in sezon preepidemic
cu vaccinuri gripale care sa contina virusurile circulante. Se foloseste vaccin gripal
trivalent purificat, inactivat in doza de 0,5 ml
Indicatii
Se administreaza urmatoarelor grupe de persoane: peste 65 de ani, adulti si copii din
unitati cu internare prelungita, persoane cu boli cronice pulmonare si cardiovasculare,
bolnavi cu diabet zaharat, imunodeprimati, renali cronici, cu hemopatii, dar si personal
medical, personal din institutii de ocrotire, gravidele dupa primul trimestru, persoane HIV
pozitive, persoan care calatoresc etc.
Mod de administrare
-la copii intre 6 luni si 4 ani se administraza 2 doze de 0.25 ml la interval de 4 saptamini
distanta daca nu au mai fost vaccinati si o doza daca au mai fost vaccinati
-la copii peste 5 ani si adulti se administreaza o singura doza de 0.5 ml.
Reactii adverse
-locale: durere, roseata, induratie
-generale : febra 1-2 zile, mialgii, cefalee
VIRUSURILE HEPATICE

Hepatitele virale sunt imbolnaviri care constituesc o problema majora de sanatate publica
prin morbiditatea mare cu care evoleaza, decesele pe care le genereaza, prin cronicizarile
pe care le determina,prin prin costul ingrijirilor medicale
Se cunoaste pluralitatea virusurilor hepaticesi in momentul actual se cunosc cel putin 6
entitati morbide:HVA, HVB, HVC, HVD, HVE, HVG.Hepatite pot genera si alte
virusuri: Cytomegalovirus, virusul Epstein-Barr, virusul Herpex simplex.
Caractere de structura si de antigenitate
1 VIRUSUL HEPATITEI A (VHA)
- VHA au forma predominant sferica, cu diametru de 20-27 nm, cu structura icosaedrica.
Face parte din familia Picornaviride, ordinal Enterovirusuri
-este un virus rezistent la caldura la 60 oC mai multe ore, eter sau acizi, dar este distrus de
formaldehida, clor , prin fierbere la 100 oC timp de 30 minute, raze ultraviolete,
microunde.
Virusurile se inmultesc in celulele hepatice.
Virionul are 4 polipeptide, dar un singur serotip. ARN molecular seamana cu cel al
poliovirusurilor.
Studii epidemiologice evidentiaza prezenta la adulti a anticorpilor anti-AG HA
inproportie medie de 70%, care constituie markerul HVA , are rol protector si poate
persista toata viata.
2 VIRUSURILE HEPATITEI B (VHB)
A fost numit initial ,, Antigenul Australia”, deoarece a fost descoperit initial in serul unui
arborigen Australian prin reactie de imunodifuzie.
-VHB are forma sferica, dar si filamentoasa cu dimensiuni intre 22 nm si 250 nm
-la microscopul electronic Dane a descries VHB ca o particula cu centru dens, o
nucleocapsida icosaedrica ,,core” si un invelis de suprafata cu elemente dispuse radiar.
Nucleocapsida este alcatuita din urmatoarele componente: AgHBc, Ag HBe, ADN viral,
AND polimeraza si proteina X. AgHBc se gaseste la suprafata nucleocapsidei si se mai
numeste si antigenul ,,core” si se evidentiaza numai in hepatociteRspunsul imun la
AgHBc, prin producerea de anticorpi specific, au un rol important in eliminarea VHB.
Primii anticorpi ce apar sunt de tip IgM anti-AgHBc. Ei semifica infectia acuta.
Persistenta lor la un titru scazut constituie un marker de infectie cronica.
-Anticorpii IgG anti-AgHBc apar mai tarziu si se coreleaza cu prezenta de AgHBs, adica
prin raspuns imun cellular de tip LT
-AgHBe a fost evidentiat ulterior si se gaseste doar in cazurile in care AgHBs este
prezent. AgHBe este considerat un component al AgHBc si rezulta din proteolia
intracelulara a acestuia .Prezenta AgHBe indica replicare virala si confirma o infectivitate
marita transmisa atat perinatal cat sip e orizontala. In fiecrae infectie cu VHB apar
precoce si trazitor AgHBe, dar persistenta in ser arata o replicare virala, adica o boala
activa in cadrul unei hepatite cronice.Disparitia AgHBe corespunde deobicei vindecarii
bolii, dar poate sa se asocieze si cu aparitia de mutatii AgHBe cu hepatite severe
fulminante, refractare sau care evolueaza catre recaderi si cronicizare.
-ADN viral este prezent in genom sub forma dublu catenara si partial monocatenara.
Genomul are 4 secvente:
1 gena S care codeaza polipetidul AgHBs constituind proteina majora. Are rolul de a
recunoaste VHB de catre receptorii hepatocelulari si de a produce anticorpi neutralizanti.
2 Gena C care codeaza proteinele nucleocapsidei adica AgHBc si AgHBe.
3 Gena P care codeaza activitatea proceselor de replicare virala ale VHB (ADN-
polimeraza)
4 Gena X care codeaza proteina X cu rol in patogeneaza leziunilor hepatice
-Invelisul viral este componenta externa a VHB si contine 3 tipuri de peptide : major,
mare si mediu. Toate aceste componente se numesc AgHBs. S-au indentificat mai multe
subtipuri de AgHBs.
Replicarea virusurilor se face hepatic in nucleul si citoplasma hepatica si extrahepatic in
sistemul limfatic periferic.
3 VIRUSUL HEPATITEI DELTA (VHD)
Afost depistat numai la persoane care au AgHBs.pozitiv si s-a numit si virusul hepatitei
non A non B.
-VHD este un virus ARN monocatenar , sub forma sferica, cu nucleocapsida si un
invelis. Nucleocapsida este formata din antigenul D (AgHD) si un ARN viral. Invelisul
virala deriva din AgHBs si asigura protectia exterioara a virusului
Deoarece VHD nu-*si poate forma un invelis singur sin u se poate transmite in absenta
VHB, el este considerat un virus stelit sau virus defective.
4 VIRUSUL HEPATITEI C (VHC)
Este un virus descoperit in hepatitele posttransfuzionale, hepatite cronice, ciroze si
carcinoame hepatice.
-VHC este un virus ARN monocatenar liniar cu diametru de 30-38 nm. Genele din
genom sunt de 2 tipuri: noncodante si codante. VHC prezinta o variabilitate genomica
mare
-VHC este clasificat in tipuri si subtipuri. Genotipurile sunt marcate cu cifre arabe si
subtipurile sunt notate cu literele mici ale alfabetului.
-Genotipul 1 b se dobandeste mai frecvent prin transfuzii si se asociaza cu risc crescut de
cronicizare, fiind present la varstnici. Genotipurile 2 si 3 sunt mai frecvente la tineri,
transmise prin administrarea pareneterala de droguri.
Aceasta mare variabilitate genomica creaza greutati in prepararea vaccinurilor.
-Exista frecvente coinfectii ale VHC cu VHB cu sau fara VHD cu risc crescut de
cronicizare.
5 VIRUSUL HEPATITEI E
--se intalneste mai frecvent in Asia, Africa, America Centrala si de Sud si se manifesta ca
epidemii hidrice de hepatite acute la tineri si hepatite cu evolutii fulminanate la gravide si
la persoane cu transplant renal.
-este un virus ARN monocatenar, de forma sferica, cu diametrul de 27-34 nm fara invelis
-genomul codifica proteinele structurale si non structurale
-exista un singur tip serologic
6 VIRUSUL HEPATIEI G
-a fost izolat recent (1995) in plasma bolnavilor cu hepatita cronica
-VHG este un virus ARN monocatenar
-este situat laturi de VHC in familia Flavivirusurilor
Diagnosticul de laborator
Testele de confirmare sunt de tip neutralizare si imunoblot. Markerii de diagnostic sunt:
-HVA : virusul hepatiei A (HVA), anticorpi IgM anti-VHA, anticorpi IgG anti-VHA
-HVC: Ag HC, anticorpi anti-VHC, anticorpi anti-AgHC
-VHB: Ag Hbs, Ag Hbe, IgM anti-AgHbc, IgG anti-Ag Hbc, Ac anti-Ag Hbs
-HVE: Ag HE, Anticorpi anti-VHE
-HVG: AgHG, Anticorpii-VHG
Semificatia diagnostica a markerilor infectiilor hepatice poate fi exprimata astfel:
-in HVA virusul este prezent in ficat, bila ,scaun, sange pana la instalarea icterului, cand
virusul mai persista in ficat, viremia infectivitatea si eliminarea prin scaun scad rapid.
Anticorpii anti-VHS se pot pune in evidenta in scaun, pana se elimina virusul. Anticorpii
de tip Ig M apar precoce si persista cateva luni. In convalescenta predomina anticorpii de
tip IgG care au rol protector si persista toata viata.
-In HVB : AgHBs este purtator de virus si nu este totdeauna infectiv. Ag Hbc semifica
VHB in stare de multiplicare, infectivitate si este util pentru cazurile in care Ag Hbe sunt
negative. IgM anti-AgHbc arat o infectie acuta sau o reinfectie, dar si riscul de
cronicizare. IgG anti-Ag Hbc persistent in timp arata cu valori crescute arata prezenta
infectiei. In timp, asociat cu anticorpii anti-Ag HBs indica instalarea imunitatii.
Anticorpii anti-Ag Hbs marcheaza instalarea imunitatii.
-In HVC se utilizeaza mai multe teste pentru detectarea anticorpilor anti-VHC: amintim
metoda recombinant immuno blat assay si determinarea ARN-VHC prin reactia de
amplificare a lantului polimerazei
-In HVD se deceleaza Ag VHD in hepatocite si intermitent in ser. Anticorpii anti-VHD
sunt din clasa Ig M si apar dupa 30-40 zile de la instalarea infectiei.
-In HVE se deceleaza anticorpii IgM si IgG anti-*VHE care apar in 7-17% in zonele
endemice
-In HVG diagnosticul este serologic.
Profilaxie
VIRUSURILE SINDROMUL DE IMUNODEFICIENTA ACUTA DOBINDITA

Definitie Este produsa de HIV 1 si 2, cu o evolutie stadiala indelungata, cu manifestari

pandemice in toate tarile. Boala se manifesta cu o forma acuta initial, urmata de o lunga

perioada de sanatate aparenta si in final o reexprimare clinica grava, cu evolutie

progresiva, letala.

Etiologia bolii a fost stabilită de francezul Luc Montagner (1983) şi americanul Robert
Gallo (1984). Virusul HIV = retrovirus deoarece acest virus ARN posedă o enzimă,
reverstranscriptaza care transformă ARN-ul în ADN.
Se cunosc 2 virusuri umane HIV1, HIV2 , 8 subtipuri HIV 1 (A-H) si 6 virusuri animale.
Fac parte din familia retrovirusurilor exogene , virusuri de tip ARN si au fiecare mai
multe subtipuri.Particula virala HIV 1 este de forma sferica, cu diametrul de 110-160 nm.
La exterior este invelit de o membrana glicoproteica si o membrane lipidica care
inconjoara un miez cu nucleu cilindric.Anvelopa este captusita spre interior de matricea
virala. Glicopreteinele anvelopei traverseaza membrana lipidica, au forma de maciuca si
rolul de a se atasa de receptorii specific ai limfocitelor.Anvelopa sufera o mare
variabilitate antigenica, de 100 de ori mai mare de cat la virusurile gripale si duce la
aparitia de mutatii..Genomul viral contine nucleotide care au rol de codificare a
proteinelor constitutive ale HIV. Aceste proteine sunt :reverstranscriptaza, endonucleaza,
proteazale si au rol in activitatea enzimatica a celulei virale, dar si in replicarea virala.
Asigura tropismul virusului pentru celula tinta gazda si faciliteaza intrarea virusului in
celula. Proteienele de structura ale virusului HIV 2 sunt diferite de cele ale virusurilor
HIV 1 si determina aparitia in organismul gazda de anticorpi specifici. Genele din
genomul virusurilor au capacitatea de a altera functia imunitara a celulei infectate gazda.
Se stimuleaza secretia de citochine care duc la proliferarea de celule tumorale.Infectia
virala initiala poate fi determinate de introducerea in organism a unei singure suse de
virus care poate da mai multe variante, fie prin introducerea de mai multe suse prin
contaminari repetate.
Replicarea virusurilor se face in mai multe etape:
- prima etapa consta in absorbtia si penetrarea virusurilor in celula.Ele se ataseaza pe
receptorii CD4 ai limfocitelor T4 si fuzioneaza cu acestia.
-virusul patrunde in citoplasma limfocitului T4, are loc reverstranscrierea si apoi se
integreaza in genomul acestuia Urmatoarele etape sunt: transcriptia, translatia,
asamblarea si inmugurirea. Aici pot persista o perioada lunga de timp pana cand
intervine o reinfectie cu HIV sau o infectie secundara .Celulele sensibile pentru virusul
HIV sunt in primul rand limfocitele CD4 , infectia HIV genereaza lent si progresiv efect
pe sistemul imunitar , dar si pe sistemul nervos central. Scaderea numarului de limfocite
T duce la aparitia de simptome neurologice. Se replica in numeroase tesuturi: ganglioni
limfatici, creier, muschi etc, dar si lichide biologice: sange, LCR etc. HIV poate infecta si
celule epiteliale, limfocite B transformate de celulele Epstein-Barr, monocite, astocite,
oligodendrocite, precursori medulari, fibroblasti, celule intestinale, endoteliale.
-se formeaza virioni in celula gazda care apoi sunt eliberati, iar limfocitul este distrus
Sunt foarte rezistente in mediul exterior, dar sunt distruse de caldura uscata si umeda,
adica prin mijloacele clasice de sterilizare.
Simptomatologie
Infectia primara se manifesta cu febra asociata cu eruptii cutanate, transpiratii
nocturne,oboseala, stare generala alterata, cefalee, inapetenta, artrlagii, mialgii, greata,
diaree, faringita, ulceratii bucale, scadere in greutate mai mult de 2,5 kg, fotosensibilitate.
Infectia asimptomatica dureaza perioade variabile: pana la 8 ani la adulti si cateva luni
pana la 3 ani la copii.In acesta perioada virusurile se inmultesc.Infectia asimptomatica
este in functie de varsta, starea sistemului imun si calea de transmitere.Apare
limfadenopatia generalizata care este un simptom important al infectiei cu HIV. Sunt
cuprinsi 2 sau mai multi ganglioni limfatici cu diametrul mai mare de 1 cm, elstici,
nedurerosi, localizati inghinal sau in 2 locuri diferite si etiologia lor este necunoscuta.
Infectia simptomatica se instaleaza cu semne de imunodepresie minora. Se manifesta cu
astenie fizica, subfebrilitate, transpiratii nocturne, diaree trenanta peste o luna, herpes
zoster in diferite localizari, candidoza bucala recidivanta, sarcom Kaposi.
SIDA
Afecteaza orice organ sau sistem, dar mai frecvent la nivelul plaminilor determina
pneumonii bacteriene si fungice care sunt cause frecvente de deces.
La nivelul SNC determina meningita aseptica, encefalita, neuropatie periferica,
dementa.
Dupa 2-8-10 ani de la infectie apare imunodepresia majora, care evidentiaza un numar
redus de limfocite T, iar limfocitele B numai produc anticorpi. Bolnavii fac infectii
oportuniste: pneumocistoza pulmonara, toxoplasmoza cerebrala, tuberculoza, candidoza
esogagiana, cryptosporodoza.
Diagnostic de laborator
1 Teste de screrning (de triaj) se fac teste imunoenzimatice Elisa.
2 Teste de certitudine:identificarea proteinelor specifice virale, imunoamprente,
radioimunoprecipitare, de imunofluorescenta, de diferentiere HIV1 si HIV 2,
detrminarea anticorpilor.
Diagnosticul de certitudine se pune prin 2 investigatii pozitive: Elisa pozitiva si Western
Blot pozitiva.
Reactii fals positive apar in boli hepatice, boli de colagen, malaria etc.
Se pot face reactii rapide antigen din serul testat cu anticorpi specifici, rezultat in 5
minute, se foloseste in zone endemice pentru orientarea diagnosticului.
Epidemiologie
.Izvorul de infectie este strict uman, prin pacientii in orice stadiu de evolutie a infectiei.
Contagiozitatea apare dupa 3 saptamini de la infectie si dureaza toata viata, cu perioade
de maxim risc si de minim risc.Contagiozitatea este mai mica pentru HIV 2, decat pentru
HIV 1.
Caile de transmitere
1 Orizontal
A pe cale pareneterala prin:
-transfuzii de sange sau derivate,
-folosirea nesterilizata a instrumentelor taietoare si intepatoare contaminate (valabil
pentru toxicomani, care utilizeaza calea intravenoasa si pentru personalul sanitar).
B Pe cale sexuala-cea mai frecventa in lume, virusul fiind prezent in titru infectant in
secretiile vaginale si spermatica. Orice forma de raport sexual neprotejat poate
transmite infectia (heterosexual, homosexual, oral, anal)
2 Vertical-maternofetal
-transplacentar (deci intrauterin, sub 5% din cazuri)
-perinatal (calea principala incriminata in peste 90% dintre cazuri)
-postnatal cu ocazia suptului (fie datorita unor mici sangerari ale mameloanelor, fie direct
prin lapte, unde virusul se gaseste in titru infectant), dar si prin ingrijiri neadecvate
ulterioare.
Gradul cel mai mare de risc se dovedesc transfuziile de sange infectat sau subproduse ale
acestuia, transmiterea perinatala, raporturile homosexuale, calea heterosexuala
sangeranda (femei la ciclu, raporturi sexuale brutale, violuri) sau in cazul transmiterii
concomitente a mai multor boli venerice printr-o potentare reciproca, raporturi sexuale
repetate cu acelasi partener seropozitiv sau cu mai multi parteneri(prostituatele care nu se
protejeaza), raporturi sexuale cu parteneri in stadii de viremie maxima.
Riscul de infectie cel mai mic (de aproape 10 ori) in caz de accident de inoculare cu ace
contaminate la pesonalul sanitar (risc sub 1%), dar si raporturi hetro sexuale
intamplatoare, nerepetate. Riscul in aceste situatii este mai mare pentru femei, decat
pentru barbati, fara a exista vreo explicatie.
Nu exista risc de transmitere prin insecte intepatoare (tantari, paduchi, pureci, plosnite,
capuse), pe cale digestiva sau aerogena. Desi virusul este prezent in saliva, nu are un titru
infectant, astfel ca un pacient seropozitiv, nu este contagios prin sarut, imbratisari, strans
de mana si poate da desfasoare o viata sociala si familiala normala.
Receptivitatea este generala,
Masuri de combatere si profilaxie
Se refera la sursele de infectie HIV, caile de transmitere si populatia receptive.
Profilaxia primara presupune:
-testarea femeilor fertile: prostituate, persoane cu parteneri multipli, soferi, persoane
libertine sexual, femeilor gravide, homosexuali, hemofilici, narcomani
-evitarea transfuziilor cu singe si derivate de singe si administrarea lor numai in cazuri
absolut necesare
-testarea tuturor flacoanelor de singe si derivate de singe si folosirea la nevoie a
preparatelor obtinute prin recombinare genetica
-folosirea seringilor, truselor, precum si a altor materiale de unica utilizare o singura data
-respectarea cu strictete a regulilor de sterilizare, asepsie, antisepsie mai ales in sectiile
chirurgicale, reanimare, stomatologie, dar si la saloanele de cosmetica, coafura, frizerie,
piercing
-controlul clinic si de laborator la peroanelor la angajare si periodic, precum si prenuptial
in vederea depistarii precoce a bolilor cu transmitere sexuala
-folosirea mijloacelor de protectie (prezervativ) la persoanele cu parteneri multipli,
homosexuali, partener necunoscut, persoane purtatoare de boli cu transmitere parenterala
(HIV, hepatita B si C etc)
-persoanele depistate purtatoare de HIV vor fi educate in vederea limitarii transmiterii
HIV
BACTERIOLOGIE GENERALITATI, PATOGENIE

Bacteriologia = ramura biologiei care studiază caracterele generale ale microbilor,


forma, structura, activitatea fiziologică şi biologia acestora.
Microbii = organisme foarte mici, dimensiunea lor fiind exprimată în microni.(1 micron
= 1000 mm , 1 milimicron = 1 000 000 000 mm sau - nm)
Microbii sunt:agenti patogeni care produc îmbolnăviri si nepatogeni (saprofiţi) – nu
produc boala decât ocazional
Rol pozitiv al microbilor: floara microbiană normală din intestin sintetizează vitamine din
grupul B si K.
Caractere generale
1 Bacteriile au o capacitate mare de sinteza si multiplicare, prin diviziune directa,
asexuata.
2 Isi procura hrana prin sinteza din surse anaorganice, bacteriile autotrofe sau traiesc pe
seama gazdelor vii (majoritatea) sunt heterotrofe.
3 Morfologia bacteriilor
A Dupa forma pot fi sferice-cocii, cilindrice-bacilii sau curba-spiralata vibrionii si
spirochetele.
B Dimensiuniile sunt variate intre 0,1-10 µm, fiind studiati cu microscopul optic.
C Bacteriile pot fi dispuse izolat sau in grupuri de 2 sau mai multi germeni.
D Se pot evidentia microscopic prin colorare. Se folosesc in mod uzual 2 coloratii
principale: coloratia cu albastru de metilen si coloratia Gram, la care se poate adauga
coloratia Ziehl-Neelsen.
Coloratia cu albastru de metilen este o coloratie simpla, care se face obligatoriu la
frotiurile din produsele patologice. Are avantajul ca evidentiaza atat germenii
extracelulari, intracelulari, dar si pe cei incapsulati. Permite evidentierea relatiei intre
germeni si elementele figurate din produsul patologic.
Coloratia Gram se foloseste obligatoriu in bacteriologie si este o metoda complexa care
utilizeaza doi coloranti si un decolorant.Etape:
-pe frotiu se pune violet de gentiana (colorant bazic) si toti germenii vor fi colorati in
violet. Majoritatea bacteriilor au afinitate pentru colorantii bazici cu exceptia
mycobacteriilor si spirochetelor.
-se adauga Lugol care este un fixator de culoare (mordant).
-se scurge Lugolul si se adauga un amestec de alcool cu acetona timp de 7-8 secunde cu
efect decolorant. Bacteriile care au un continut mare de mureina in perete rezista la
decolorare. Cele cu continut mic de mureina si mare de lipide se decoloreaza.
-se spala cu apa de robinet
-se recoloreaza cu fuxina 10% timp de 1 minut. Fuxina este un colorant rosu si va
recolora bacteriile decolorate.
-se spala lama cu apa, se usuca si se examineaza cu microscopul optic.
Bacteriile colorate in violet sunt Gram-pozitive, iar cele colorate in rosu sunt Gram-
negative.
Coloratia Ziehl-Neelsen se foloseste la germenii AAL (acid-alcoolo-rezistenti) de tipul
bacilului tuberculozei si bacilului leprei. Acestia au in compozitia peretelui bacterian acid
micolic si nu se pot colora cu tehnica Gram.Etape:
-se acopera lama cu fuxina concentrata si se incalzeste lama de 3 ori la flacara pana la
aparitia vaporilor de apa cu pauze de cate 2 minute.
-se scurge fuxina si se spala lama cu apa
-se decoloreaza cu solutie acid-alcool timp de 2 minute
-se spala lama cu apa
-se recoloreaza cu albastru de metilen
-se spala lama cu apa, se ususca si apoi se examineaza la microscopul optic.
Dupa spalarea fuxinei toti germenii sunt colorati in rosu, inclusiv mycobacteriile.
La decolorare mycobacteriile devin impermeabile, deci nu se vor decolora. Ceilalti
germeni, atat Gram-pozitivi cat si Gram-negativi se vor decolora, iar apoi se vor
colora in albastru cu solutia de albastru de metilen. Mycobacteriile la microscop se
prezinta colorate in rosu pe un fond albastru.
Structura bacteriilor
1 Peretele microbian este o structura rigida, la suprafata bacteriei, alcatuita din 3 straturi
in care componenta principala este mureina sau peptidoglicanii. Este absent la
mycoplasme. Peretele bacterian al bacterilor Gram-pozitive este rigid si contine o
cantitate mare de peptidoglicani care confera sensibilitate la lizozim si penicilina.
Bacteriile Gram-negative au un perete bacterian mai subtire, cu continut mic de
peptidoglicani si este acoperit de o membrana externa. Aceasta membrana este alcatuita
din lipoproteine si glicopreoteine si contine antigenul O.
Prin indepartarea peretelui bacterian, care protejeaza mambrana citoplasmatica se
determina liza bacteriana.
Peretele bacterian are rolul de
-a asigura forma bacteriei, dar si rezistenta la presiunea osmotica intracelulara.
-rol in diviziunea bacteriei
-este sediul antigenelor care induc un raspuns specific umoral sau celular in organismul;
gazda.
-este sediul unor receptori pentru atasarea microfagelor, a macrofagelor a unor proteine
plasmatice (opsonime) si pentru fixarea unor bacteriofagi.
-are rol important in patogenitatea unor germeni , fiind sediul unor factori de
patogenitate.
2 Membrana citoplasmatica sau membrana celulara sau membrana plasmatica reprezinta
bariera intre interiorul si exteriorul celulei. Are o permeabilitate selectiva si intervine in
sistemul de transport energetic al celulei, fiind sediul respiratiei bacteriene. La
majoritatea bacteriilor sunt observate invaginari complexe ale membranei celulare care se
numesc mezozomi. Acestia au rol in diviziunea celulara.
3 Componentele citoplasmatice sunt ADN-ul, ribozomii si vacuolele Este un sistem ce
contine proteine, enzime, lipide, saruri minerale, pigmenti, glucide si vitamine. Celulele
tinere au citoplasma cu aspect omogen, pe cand cele batrine au aspect vacuolar.
A ADN-ul la prokariote nu are membrana nucleara. Este concentrat in citoplasma sub
forma unui nucleoid cu un singur crozom sub forma de ADN dublu-catenar circular.
La plasmide exista ADN extracromoziomial. Plasmidele contin gene implicate in
rezistenta la antibiotice (factorul R) .
B Ribozomii sunt structuri complexe care sunt formate din ARN si proteine. Intervin in
sinteza proteinelor, dar unele antibiotice (sterptomicina, tetraciclina, cloramfenicolul)
inhiba sinteza de proteine a ribozomilor.
C Granulele de depozit, respectiv vacuole si incluziuni, contin o serie de metaboliti de
natura organica sau anorganica, care se folosesc in procesele anabolice sau rezulta din
procese catabolice.
4 Structurile externe sunt reprezentate de capsula, flageli si pili si se gasesc in afara
invelisului bacterian.
A Capsula este invelisul cel mai la exteriorul unor bacterii. Este de natura
mucopolizaharidica sau mucoproteica. La coloratia cu albastru de metilen apare
necolorata, ca un halou in jurul bacteriei. Reprezinta un factor de patogenitate, iar
antigenele capsulare au o mare specificitate.
B Cilii si flagelii sunt prezente la numeroase bacterii si reprezinta mijlocul de locomotie.
Cel mai adesea nu exista simultan si cili si capsula. Flagelul bacterian contine un singur
tip de proteina numita flagelina, care este o proteina contractila. Flagelina reprezinta
antigeni de o mare specificitate. Unele bacterii au un singur flagel, altele prezinta un
manunchi de flageli la un pol al celulei, iar alte bacterii prezinta cili sau flageli pe toata
suprafata.
C Pilii sunt fibre proteice ce acopera complet suprafata bacteriilor Gram-negative. Sunt
de 2 feluri: comuni si sexuali.
-pilii comuni sau fimbrii au origine la nivelul membranei celulare si strabat peretele
bacterian. Pe acestia exista receptori ce recunosc anumite structuri din organism. Ei au rol
in aderenta bacteriana si intervin astfel in patogenitate.
-pilii sexuali sau factorul F sunt implicati in conjugarea bacteriana si permit trecerea
materialului genetic de la o bacterie la alta. Deci au rol in variabilitatea genetica.
5 Sporul este o forma de rezistenta prezente numai la anumite specii bacteriene. Sporul
are forma sferica sau ovalara. Se formeaza in jurul nucleului cu structuri ce contin apa
legata (dipicolinat de calciu) care ofera rezistenta la variatii de temperatura si uscaciune.
Poate rezista la temperaturi de peste 100º C timp de 2-3 ore.In conditii favorabile sporul
germineaza si trece la forma vegetativa. Rolul sporului este de a asigura perpetuarea
speciei in conditii nefavorabile si nu in multiplicare sau patogenitate.
Patogenia bacteriilor
Intre microrganism si macroorganism exista 3 tipuri de relatii:
1 Relatii de simbioza se regasesc la bacteriile saprofite, sunt nepatogene si nu devin
niciodata patogene. Exemplu lactobacilul ce fermenteza celuloza.
2 Relatii de comensalism in care germenii comensali sau oportunisti sunt bacterii
saprofite, conditionat patogene. In tre acestea si organismul gazda se stabilesc relatii de
intrajutoare, stabilindu-se un echilibru. Cand echilibrul se rupe, bacteriile devin patogene.
3 Relatii de parazitism se refera la bacterii patogene, in care bacteriile profita de relatia
cu macroorganismul. Sunt bacterii obligatoriu parazite sau facultative parazite, care pot
trai libere in natura (germenii telurici).
Localizarea florei comensuale este pe tegumente si mucoase.
-pe tegumente traiesc stafilococi, strptococi, bacilli Gram-pozitiv, rari bacilli Gram-
negativi.
-in cavitatea bucala: streptococci, stafilococi, neiserii si bacterii anaerobe
-in tractul respirator streptococci, stafilococi, neiserii si bacilli pseudodifterici
-in tractul digestive bacilli Gram-negativi in primul rand E. coli si Proteus, lactobacilli,
enterococi
-in vagin bacilul Doderlein; in uretra- patrunde flora intestinala pe cale ascendenta
Agentul patogen este microorganismul care are capacitatea de a determina un proces
infectios in contact cu macroorganismul. Aceasta capacitate a microorganismelor se
numeste patogenitate si este modalitatea prin care germenii inving mijloacele de aparare
ale macroorganismului.
Procesul infectios depinde atat de factorii de aparare a macroorganismului cat si de
factorii de patogenitate ai microorganismului.
Factorii de patogenitate ai microorganismului trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
1 sa se adapteze la poarta de intrare si sa adere de tegumente si mucoase. La acest nivel
intervin pilii comuni, cilii sau flagelii, care contin niste proteine numite adezine cu rol in
aderare. Macroorganismul prezinta receptori la nivelul epiteliilor, care sunt specifice si
corespunzatoare adezinelor.
2 sa se multiplice in numar foarte mare si rapid. Multiplicarea bacteriilor este tinuta sub
control de apararea specifica si nespecifica a macroorganismului.
3 sa aiba capacitatea de a difuza in organism. Capsula germenilor prezinta o structura
mucopolizaharidica care impiedica fixarea factorilor de aparare ale macroorganismului.
Peretele bacterian poate prezenta urmatorii factori:
-factorul Vi (de virulenta) care confera bacililor Gram-negativi rezistenta la fagocitoza
-proteina M are rol important pentru streptococul patogen
-proteina A are rol important antifagocitar la stafilococul patogen
Unii germeni elibereaza coagulaza care permite ca bacteriile sa nu mai fie fagocitate. Alte
bacterii elibereaza leucocidinele care dupa ce au fost fagocitate duc la liza leucocitelor.
Factorii de invazie permit prin hidrolaze desfacerea componentelor tisulare si trecerea
germeniilor din mucoasa in submucoasa si apoi in alte tesuturi.
4 sa elaboreze substante care sa actioneze la distanta. Se elibereaza toxine, adica enzime
care blocheaza enzimele proprii organismului. Se cunosc 2 tipuri de toxine:
1 exotoxine sunt sintetizate de germenii Gram-pozitivi, de natura proteica si termolabile
(sunt distruse la 60 º C) Sunt specifice pentru un anumit tesut. Ex. Toxina bacilului
difteric are afinitate pentru miocard, suprarenale, nervi periferici. Toxina bacilului tetanic
are afinitate pentru SNC. Toxina bacilului botulinic are afinitate pentru SN
periferic.Odata legata de substrat actiunea toxinei este ireversibila. Bolile generate de
exotoxine sunt foarte grave si solicita punerea unui diagnostic, respective unui tratament
foarte rapid. Exotoxinele sunt antigenice si determina stimularea raspunsul imun prin
productia de anticorpi antitoxine. Pe acest fapt se bazeaza prepararea vaccinurilor
(anatoxine) de ex. Anatoxina tetanica, anatoxina difterica.
2 endotoxinele sunt constituienti ai peretelui celular al bacteriilor Gram-negative. Nu
difuzeaza si sunt eliberate la moartea germenilor prin liza bacteriana.Au o structura
glucido-lipido-polipeptidica si sunt termostabile (rezista la 100-120 º C timp de 1 ora).
Endotoxinele sunt nocive doar daca se elibereaza in cantitati mari .Ele actioneaza la
nivelul vaselor (tropism vascular). Cea mai grava forma clinica a endotoxinelor este
socul endotoxic in care apare hipotensiune, pete hemoragice, edeme localizate sau
generalizate.Produc leucopenie, mai ales neutropenie si elibereaza substante pirogene
care detremina hipertermie.Stimuleaza slab raspunsul imun celular si umoral si nu se pot
prepara vaccinuri.
COCII PATOGENI

1 STAFILOCOCUL
Face parte din familia Micrococaceae, genul staphilococus si cuprinde 3 specii cu
importanta medicala:
-stafilococul auriu care cauzeaza mai multe dintre infectiile stafilococice ale omului
-stafilococul epidermidis care face parte din flora proprie, dar care poate produce
ocazional infectii
-stafilococul saprofit ce poate determina cistite
Definitie: este un coc sferic, Gram pozitiv, dispus in gramezi, deobicei neincapsulat,
aerob, care poate fi atat saprofit cat si patogen.
Caractere morfologice: dimensiuni intre 0,8-1,2 µm, cu peretele format din mureina si
acid teichoic.
Caractere de cultura: creste pe medii simple, dar si pe medii hiperclorurate. Pe medii de
cultura solide formeaza colonii de tip S. Elaboreaza pigmenti ce coloreaza cultura astfel:
stafilococul auriu elaboreaza un pigment galben, stafilococul epidermidis elaboreaza un
pigment alb, iar stafilococul saprofit elaboreaza un pigment galben.
Caractere biochimice:
-elaboreaza pigmenti ( auriu, alb si galben)
-elaboreaza hemolizine si sunt rezistenti la concentratii crescute de Na Cl.
-au un echpament enzimatic bogat: stafilococul auriu si stafilococul epidermidis pot
creste in anaerobioza, spre deosebire de stafilococul saprofit.
Rezistenta: rezista la uscaciune si intuneric, dar prin pasteurizare (la temperature de 55-
60 º C timp de 15 minute) sunt distrusi
-sunt sensibili la dezinfectante si antiseptice uzuale.
-castiga usor rezistenta la antibiotice
-sunt sensibili la facteriofagi sau lizotipuri
-structura antigenica: toti stafilococii au nucleoproteina P si numai stafilococii aurii
patogeni detin si proteina A. Exista 13 antigene polizaharidice specifice, iar antigenele
solubile sunt de 3 feluri: hemolizine alfa, beta si delta. Stafilococii elaboreaza o serie de
enzime solubile, dar si exotoxine (enterotoxine) A si B atunci cand sunt purtatori de
bacteriofagi.
-Multiplicarea si invazivitatea sunt determinate de coagulaza, leucocidina care lizeaza
leucocitele si proteina A care confera rezistenta la fagocitoza.
Toxigeneza este determinata de exotoxina A care determina toxiinfectiialimentare si
enterocolite grave, iar exotoxina B determina enterite si enterocolite banale.
Bolile stafilococice
A Boli invazive caracterizate prin formarea de abcese
1 Infectii cutanate au 99 % etiologie stafilococica. Se caracterizeaza prin aparitia de
colectii purulente sub forma de cosuri, furuncule, abcese, acnee juvenila.
2 Pneumonia stafilococica apare dupa inhalarea stafilococilor, la persoanele debilitate,
dupa o infectie virala.
3 Endocardita acuta este cauzata de stafilococul auriu, iar endocardita subacuta de
stafilococul saprofit.
B Boli prin toxigeneza
1 Boli date de exotoxina A apare sub forma de meningite, abcese cerebrale, sinusite,
otite, conjunctivite, rinite, bronsite, bronho-pneumonii, pleurezii, emfizem pulmonar,
abcese hepatice, angine stafilococice, infectii abdominale, peritonite, infectii urinare,
infectii genitale, osteomielite etc.In toxiinfectia stafilococica cu enterotoxina A apare o
diaree masiva cu eliminarea enterotoxinei A rapida, cu materiile fecale si producerea unui
puternic dezechilibru hidro-electrolitic. Tratamentul trebuie sa inceapa cu administrarea
de lichide in cantitati mari.
2 Boli date de exotoxina B determina enterite si enterocolite banale.
-raspunsul imun este slab
Diagnosticul de laborator
Se foloseste diagnosticul bacteriologic si consta in :
-identificarea directa pe lama sau pe medii de cultura
-se foloseste ca mediu geloza sange pentru ca germenii sunt hemolitici
-se pune in evidenta coagulaza, germenii saprofiti sunt coagulazo-negativi, iar cei
patogeni sunt coagulazo-pozitivi
-cultura stafilococica se foloseste si pentru a determina sensibilitatea la antibiotice
( antibiograma)
Tratamentul urmareste distrugerea agentului etiologic prin antibioterapie si stimularea
apararii macroorganismului prin vaccinoterapie.
A Antibioterapia se face obligatoiu dupa antibiograma, pentru ca stafilococii isi castiga
cu usurinta rezistenta la antibiotice si chimioterapice.
B Vaccinoterapia are ca scop stimularea raspunsului imun si are 2 variante:
1 Autovaccin cu germeni izolati din propriul focar si atenuati
2 Stoc vaccin cu germeni izolati din stoc, omorati prin caldura, care nu mai au capacitatea
de a elabora coagulaza. Se administreaza dupa identificarea serotipului agentului
infectios.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul sau animalele bolnave sau purtatoare de stafilococi.
2 Calea de transmitere poate fi orice cale a mediului extern, deoarece are o rezistenta
relativ mare, dar transmiterea este mai frecvent indirecta.
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
-profilaxia sursei in mediul spitalicesc unde incidenta si severitatea infectiilor este
crescuta
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie.

STREPTOCOCUL

Fac parte din familia Streptococcaceae, genul Streptococus. Unii streptococi sunt
patogeni, altii fac parte din flora normala a orofaringelui, tractului gastrointestinal sau
piele.
Cei mai importanti streptococi pentru patologia umana sunt: streptococul piogen,
streptococul agalactic, streptococul fecal, streptococul viridans si streptococul
pneuminiae sau pneumococul.
1 streptococul piogen
Morfologie
-Definitie sunt coci dispusi in lanturi, Gram-pozitivi, saprofiti, patogeni sau conditionat
patogeni.
-habitat sunt intalniti peste tot pe tegumente si mucoase
- peretele bacterian contine o cantitate mare de mureina. Sunt imobili, nesporulati, uneori
prezinta capsula care le confera o mare virulenta.
Caractere culturale
Streptococii se cultiva pe medii lichide de bulion-glucozat sau pe medii solide de geloza
sange, deci este un germene mai pretentios decat stafilococul.
1 Streptococii patogeni se dezvolta in bulion glucozat sub forma de flocoane care se
depun pe pereti sub forma de fulgi si lasa pe fundul eprubetei un sediment. Streptococii
foarte patogeni (cei incapsulati) tulbura omogen mediul.
2 Streptococii patogeni, incapsulati, pe geloza –sange dau colonii de tip M.
Caractere de hemoliza
Coloniile sunt mai mici decat la stafilococ 0,5-2 mmm, incolore si dau hemoliza. In
functie de elaborarea hemolizinei streptococii se impart in 4 categorii
1Streptococul α hemolitic care hemolizeaza incomplet hemoglobina si da o culoare verde
in jurul coloniilor, exemplu streptococul viridans.
2 Streptococul α ´ hemolitic care hemolizeaza complet hemoglobina, dar mai exista
hematii nehemolizate. Marginile coloniei sunt neclare, exemplu serotipurile B si D
streptococice, care sunt conditionat patogene.
3 Streptococul ß hemolitic da hemoliza ß, completa si foarte intensa, coloniile sunt cu
margini clare exemplu grupul serologic A care sunt intotdeauna patogene, dar si grupul B,
C si G.
4 Streptococul γ sunt nehemolitici si cuprind grupul serologic D.
Caractere biochimice
1 Streptococii α, α ´ si ß elaboreaza hemolizine, iar cei γ nu produc hemolizine.
2 Elaboreaza enzime care permit degradarea zaharurilor.
3 Sunt aerobi, dar pot fi microaerofili, iar cei din grupul D (enterococii) sunt anaerobi.
Rezistenta
1 Au o rezistenta relativ scazuta, fiind distrusi de razelele solare, UV, dezinfectante si
antiseptice in concentratii uzuale, precum si prin pasteurizare.
2 Streptococii din grupul A sunt intotdeauna sensibili la Penicilina G care se
administreaza parenteral si intravenos.
3 Streptococii din grupul D devin rapid rezistenti la actiunea bilei si a sarurilor bilizare,
dar si la actiunea multor antibiotice.
Structura antigenica: streptococii contin antigene somatice si solubile
1 Antigenele somatice sunt:
-antigenul capsular care se izoleaza numai la germenii foarte patogeni si se evidentiaza la
produsul proaspat recoltat si contine acid hialuronic.
-antigenul M se gaseste la suprafata peretelui bacterian si permite impartirea
streptococului in 65 de tipuri. In organismul uman se produc anticorpi specifici pentru
fiecare din cele 65 de tipuri.
-carbohidratul C se gaseste in profunzimea peretelui si permite clasificarea streptococilor
in 19 grupuri notate de la A,B,C, ...etc.(clasificarea Lancefield). Nu prezinta un factor de
patogenitate, iar anticorpii mu confera protectie.
2 Antigenele solubile
A exotoxina sau eritrotoxina are afinitate pentru piele si determina exantem, iar la nivelul
mucoaselor produce enantem. Exotoxina apare la streptococii lizogeni, deci purtatori de
bacteriofagi.Determina scarlatina si induce anticorpi anti-exotoxina aceiasi pentru toti
streptococii si care confera protectie.
b Alte antigene: hialuronidaza, fibrinoliza, proteinaze, carboxidaze.
Caractere de patogenitate
1 Multiplicare si invazivitate este dat de proteina M si produce afectiuni la poarta de
intrare.
Invazivitatea este determinata de enzime litice, care produc focare secundare propagate
din aproape in aproape.
Caracterele de patogenitate determina infectii acute, care se pot croniciza si sunt insotite
de puroi.
Infectii datorate multiplicarii si invazivitatii sunt: infectii cutanate (erizipel, abcese,
colectii purulente), angine, infectii respiratorii (rinite, sinusite, pleurezii), meningite,
abcese in diferite organe., endocardita lenta maligna. 99% din cazuri sunt date de
streptococul A, iar cel B da afectiuni grave la nou-nascut. 90% din anginele streptococice
sunt eritematoase, deoarece zona de infectie este foarte rosie.
2 Toxigeneza
Este proprietatea steptococilor de grup A, care poseda receptori pentru bacteriofagi si
elaboreaza exotoxine. Determina scarlatina.
Boli prin hipersensibilizare: apar prin mecanisme de hipersensibilitate umorala de tip II
sau III, urmate de hipersensibilitate celulara de tip IV. Ulterior apar mecanisme
autoimune, prin degradarea tesuturilor din focarul respectiv.Aceste boli sunt produse de
streptococi A. Majoritatea infectiilor din copilarie sunt streptococice si produc
hipersensibilizare. Una din infectii devine contactul sensibilizant, iar urmatoarea devine
contactul declansant.
Boli autoimune post-streptococice:
1 reumatismul articular acut
2 cardita reumatismala
3 eritem nodos
4 glomerulonefrita
Anticorpii anti-M au o durata de viata scurta de 3-6 luni, deci nu confera protectie decat
de scurta durata si fata de grupul specific cu Ag-M. Aparitia de anticorpi anti-
streptolizina O (ASLO) la valori mari denota o hipersensibilizare N=150-200 U. Todd/ml.
Raspunsul imun
In infectiile streptococice apare un raspuns imun puternic, atat antimicrobian, cat si
antitoxic, cand streptococul elibereaza toxine.
Raspunsul imun antimicrobian apare fata de streptococ prin AgM si duce la elaborarea de
Ac anti-M.
Raspunsul imun fata de toxina Dick (exotoxina) determina aparitia de anticorpi fata de
orice grup toxinogen, toata viata. Daca un om a facut scarlatina o data, nu va mai face
scarlatina a 2 a oara datorita anticorpiilor anti-toxina. Datorita interventiei promte cu
Penicilina V streptococii sunt distrusi rapid si nu au timp sa induca sinteza de
anticorpiilor anti-toxina. Astfel un om poate avea in antecedente mai multe episoade de
scarlatina. Ea este precedata de angina streptococica.
Diagnosticul de laborator
1 Diagnosticul bacteriologic evidentiaza streptococii in produsele patologice si
determina grupul serologic.
A Testul la bacitracina evidentiaza apartenenta la grupul A, iar reactia pozitiva se
evidentiaza prin aparitia unei zone de inhibitie a cresteriii in jurul capsulei de bacitracina.
Daca colonia este de alt grup, cultura se dezvolta normal. Pentru grupul A nu se mai face
antibiograma ci se administreaza Penicilina G sau V, intrucat este sensibil la acest
antibiotic.Pentru alte grupuri se face antibiograma.
B Reactia de coaglutinare evidentiaza grupurile A, B C, G si este o reactie de aglutinare
pe lama prin care anticorpi cunoscuti se cupleaza cu proteina A de la stafilococii omorati
si reactioneaza cu agentul necunoscut. Se formeaza complexe Ac-AG care se transforma
in corpusculi si pot fi vizualizati ( cu ajutorul trusei Streptic).
C Reactia de precipitare in inel se foloseste pentru evidentierea grupelor serologice.
2 Diagnosticul imunologic consta in reactia ASLO care permite stabilarea
diagnosticului, prognosticului, dar si eficienta tratamentului.Un tiru de peste 200 u
ASLO/ml denota infectie streptococica. Daca acest titru nu scade dupa 3 saptamini de
tratament, se repeta de 3 ori. Persistenta unui titru ASLO mare dupa aceste 3 determinari
arata instalarea hipersensibilizarii si pacientul va lua antibiotice si lunar se determina
ASLO. Un titru ASLO care scade arata vindecarea .
Tratament
Pentru streptococul A se recomanada Penicilina 7 zile si apoi Moldamin parenteral. Cand
pacientul este alergic la Penicilina se recomanda Eritromicina sau Oxaciclina.Pentru
celelalte grupe de steptococi se face antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este omul sau animalul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Caile de transmitere sunt numeroase, mai frecvent respiratorie si digestiva
3 Receptivitatea este maxima in primii 18 ani de viata.
4 Profilaxia este nespecifica si se refera la depistarea sursei de infectie si tratarea ei ,
dezinfectia cailor de transmitere etc.
COCII PATOGENI

2 STREPTOCOCUL PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL)


Definitie: sunt coci lanceolati dispusi in diplo.
Habitat se gasesc numai la oameni bolnavi sau puratatori sanatosi, in caile aeriene
superioare.
Caractere morfologice: au diametrul de 1-1,5 µm si poseda o capsula comuna pentru
ambii pneumococi dispusi cu capetele rotunjite fata in fata. Sunt imobili, nesporulati,
Gram-pozitivi. Majoritatea sunt saprofiti, dar exista si tulpini patogene.
Caractere de cultura : cresc numai pe geloza sange, iar cei incapsulati dau colonii de tip
S. Sunt hemolitici, coloniile de pneumococi sunt mici, transparente si inconjurate de o
zona de hemoliza α ´.
Caractere biochimice: sunt sensibili la bila si la optochin, fermenteaza inulina.
Rezistenta Sunt sensibili in mediul exterior, dar se transmit prin picaturile lui Pflugge.
Sunt distrusi de razele solare, dezinfectanti in concentratii uzuale si majoritatea
pneumococilor sunt sensibili la penicilina.
Structura antigenica prezinta antigene somatice si solubile. Cel mai important antigen
este Ag SSS din constitutia capsulei, care imparte pneumococii in 82 de serotipuri.
Caractere de patogenitate: este patogen prin multiplicare si invazivitate, date de prezenta
capsulei. Nu are capacitate de toxigeneza. Elibereaza o hialuronidaza care permite o
invazivitate redusa a cailor respiratorii inferioare. Determina pneumonia franca lobara,
doar la nivelul unui lob.
Raspunsul imun este dat de producerea de anticorpi pentru o perioada de timp scurta.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, din sputa.
Se poate face testul de patogenitate prin inocularea pe soricelul alb; pneumococul
determina o septicemie masiva in 24 ore.
Diagnosticul diferential se face intre streptococul viridans si pneumococ prin:
1 reactia la bila, pneumococul se lizeaza imediat, dar streptococul viridans rezista.
2 reactia la inulina: pneumococul fermenteaza inulina si pH solutiei vireaza spre acid.
Streptococul viridans nu fermenteaza inulina.
3 Reactia la optochin : pneumococul este sensibil la optochin, iar viridans nu .
Tratament: se administreaza Penicilina.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau purtator
2 Calea de transmitere este prin picaturile lui Pflugge
3 Receptivitate pneumonia pneumococica apare mai ales la copii, dar si la adulti in
contact cu copii bolnavi.
4 Profilaxia este specifica se asigura cu vaccin polizaharidic polivalent (23 tipuri) care
asigură o protecţie de lungă durată (până la 5 ani). .

NEISSERIA
Genul neisseria face parte din familia neisseriaceae cu 2 specii patogene pentru om:
Neisseria meningitidis si neisseria gonorrrhoeae, dar si specii saprofite.
1 NEISSERIA MENINGITIDIS (MENINGOCOCUL)
Definitie sunt coci reniformi, dispusi in diplo, Gram-negativi.
Habitat : se gasesc numai la oameni bolnavi sau sanatosi, localizati pe tegumente,
cavitatea nazala si bucala.
Caractere morfologice: cei 2 germeni sunt inconjurati de o capsula. In peretele lor
predomina antigenul O si nu mureina, fiind Gram –negativi.
Caractere de cultura sunt coci pretentiosi, cresc pe mediul Muller-Hinton, care este un
mediu imbogatit.Se poate creste pe mediu lichid, care are la baza bulion si meningococul
formeaza colonii de tip S, tulbura uniform bulionul. Creste pe mediu solid, care poate sa
aiba la baza geloza si formeaza colonii mici, nehemolitice, cu margini neregulate.
Atat meningococul cat si gonococul sunt stenotermi, adica rezista la variatii mici de
temperatura, temperatura optima de crestere este de 37 º C.
Caractere biochimice: sunt germeni oxidazo-pozitivi, daca pe o hartie de filtru se afla un
indicator, atunci culoarea acestuia vireaza din rosu in negru.
Rezistenta Sunt sensibili in mediul exterior, fiind rapid distrusi de orice dezinfectant sau
antiseptic.Majoritatea meningococilor sunt sensibili la penicilina, iar in caz de alergie se
folosesc peniciline sintetice.
Structura antigenica prezinta antigene somatice si solubile.Antigenele somatice impart
meningococul in 9 grupuri serologice sau serogrupuri, toate patogene, dar cel mai
patogen este grupul A.Antigenele solubile se elibereaza dupa moartea germenului si sunt
reprezentate de endotoxina..
Caractere de patogenitate: sunt patogeni, dar au o virulenta scazuta. 60-70% din infectii
sunt inaparente. Cea mai frecventa localizare a meningococului este nazala, foarte rar
infectia ajunge la meninge pe cale sanguina si produce meningita (1 caz la 1000).
Boli meningococice: rinita meningococica (cea mai frecventa), sinunzite, faringite,
meningita epidemica meningococica.La nivelul meningelui se produce puroi si exudat,
apoi adrente ale foitelor meningelui care blocheaza circulatia LCR si produc leziuni ale
SN cu aparitia de sechele.
Sindromul Waterhouse-Friderichsen este un soc endotoxic produs de meningococ cu
moarte in 3 zile prin meningita cu evolutie fulgeratoare. Se produce o vasodilatatie
generalizata si cresterea permeabilitatii vasculare si trecerea hematiilor in tesuturi.
Raspunsul imun este slab, dar in caz de meningita, raspunsul imun ofera protectie
specifica de grup.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, din LCR (lichidul cefalo-
rahidian) sau din exudatul nazo-faringian. Transportul produselor biologice se face
obligatoriu la 37 º C. (termos sau sub-brat si apoi la termostat)
Se coloreaza frotiul in coloratia Gram, meningococii sunt gram negativi si se coloreaza
in albastru.
Tratament: se administreaza masiv Penicilina, pentru a trece de bariera hemato-
encefalica. Daca germenul este rezistent se administreaza antibiotice dupa antibiograma,
care se obtine in 73 de ore (24 ore pentru cresterea coloniilor si 48 de ore pentru
antibiograma propiuzisa).
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav sau purtatorul sanatos
2 Calea de transmitere este calea directa, prin secretiile nazale si picaturile lui Pflugge
3 Receptivitate apare mai ales la copii si adolescenti., mai frecvent in sezonul rece..
4 Profilaxia este nespecifica.
2 NEISSERIA GONORRHOEAE (GONOCOCUL)
Definitie sunt coci reniformi, dispusi in diplo, Gram-negativi, incapsulati
Habitat : se gasesc numai la om, localizati in mucoasa uretral si vaginala .
Caractere morfologice:
cei 2 germeni sunt inconjurati de o capsula. In peretele lor predomina antigenul O (80%)
si nu mureina, fiind Gram –negativi. Sunt imobili si nesporulati.
Caractere de cultura sunt coci pretentiosi. Se poate creste pe mediu lichid si formeaza
colonii de tip S. Creste pe mediu solid si formeaza colonii mici, nehemolitice.
Structura antigenica prezinta antigene capsulare si Ag O din perete (se elibereaza dupa
moartea germenului si sunt reprezentate de endotoxina)
Rezistenta : sunt putin rezistenti in mediul extern. Sunt rezistenti la penicilina, este
necesara antibiograma.
Caractere de patogenitate: se multiplica intens la poarta de intrare, dar au o invazivitate
redusa. Toxigeneza prin endotoxina se produce in infectii cronice, toxina se fixeaza pe
vasele locale si produce inflamatii.
Boli produse de gonococ: La bărbaţi, gonococul determina disurie (durere la mictiune) şi
o secreţie uretrală purulentă, la câteva zile de la contactul vaginal sau anal neprotejat. La
un procent redus de bărbaţi simptomatologia este minoră şi dispare rapid. Netratată se
poate complica prin apariţia prostatitei şi epididimitei.
La femei infecţia este localizată iniţial la nivelul endocervixului, cauzând o secreţie
vaginală purulentă şi sângerări intermenstruale (cervicite). La majoritatea femeilor,
episodul acut trece neobservat, infecţia evoluând spre cronicizare, sau poate duce la
sterilitatea cuplului.
Localizările extragenitale (faringita şi localizările anale) sunt asociate contactelor sexuale
orale şi anale.
Infecţia diseminată are o incidenţă mai redusă- manifestări clinice mai discrete decât în
alte infecţii sistemice: febră moderată sub 38 o, artralgii migratorii (mai rar artrite
supurative ale articulaţiei mâinii, genunchiului şi gleznei, cu rash pustular pe fond
eritematos, respectând capul şi trunchiul).
Oftalmia gonococică a nou-născutului este transmisă de la femeia gravidă în timpul
naşterii şi apare frecvent în prima sau a doua zi după naştere, afectând corneea şi cauzând
orbirea.uretrite la ambele sexe, cervicite, anexite, metrite la femei, la nivelul miocardului
provoaca endocardita meningococica.
Raspunsul imun este slab, dar in caz de infectii cronice este un raspuns mai puternic,
inclusiv celular.
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic, care se face in faza acuta. Se
fac 2 frotiuri, unul colorat Gram si celalalt cu albastru de metilen. Apoi se face
antibiograma.
Se poate face in caz de infectii cronice RFC (reactia de fixare a complementului).
Epidemiologie
1 Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav
2 Calea de transmitere este sexuala, dar in cazul fetitelor se poate transmite datorita
conditiilor de igiena precare, din crese si gradinite sub forma de vulvo-vaginite.Oftalmia
nou-nascutului se tgransmite de la mama bolnava in timpul travaliului. Se administreaza
copilului nitrat de argint pe pleoape.
3 Receptivitate este generala..
4 Profilaxia este nespecifica, consta in depistarea si tratarea sursei.
BACILII PATOGENI

Familia Enterobacteriacee cuprinde mai multe genuri care sunt fie saprofiti conditionati
patogeni, fie intodeauna patogeni. Genurile salmonele, shigela si yersinia pestis sunt
intotdeauna patogene.
ECHERICHIA COLI
Definitie: sunt bacili Gram-negativi, mobili (au cili peritrichi, adica de jur imprejur), cu
habitat intestinal, nesporulati, necapsulati si au o relatie de intrajutorare cu
macroorganismul, in sinteza vitaminei K.
Caractere de cultura: cresc pe orice mediu de cultura, dar pe medii diferentiate de tip
AABTL formeaza colonii galbene, prin fermentarea lactozei (caracter de patogenitate).
Caractere biochimice: fermenteaza lactoza
Rezistenta sunt foarte rezistenti in mediul exterior unde ajung prin poluare cu materii
fecale. Sunt rezistenti la antibiotice, dar sunt distrusi de antiseptice si de caldura.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si Ag H (flagelar),
antigene solubile si antigene de suprafata. Pe baza antigenelor AgO bacilii sunt impartiti
in grupuri serologice, iar pe baza Ag H, grupurile sunt impartite in tipuri serologice.
Antigenele de suprafata pseudocapsulare determina existenta a 4 fractiuni, din care Vi
confera o virulenta crescuta. Pe baza acestor antigene se face impartirea in tipuri
serologice. Cel mai puternic antigen este B, iar la nou-nascut determina sindromul toxico-
septic .Antigenul solubil este endotoxina care se elibereaza dupa moartea bacteriei.
Patogenitate E. Coli este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza. Capacitatea de
multiplicare este data de Ag O care rezista la fagocitoza, iar toxigeneza determina un
proces infectios la poarta de intrare.
Infectii date de E. Coli: enterite si enterocolite, sindrom toxico-septic al nou-nascutului,
afectiuni urinare si genitale. E.coli determina 90% din totalul infectiilor urinare. Alte
infectii: infectii respiratorii, foarte rar meningite si septicemii. Izolarea unui germene in
alta parte decat in habitatul sau natural, este clar ca are caracter de patogenitate.
Raspunsul imun este slab.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si urmareste precizarea etiologiei
germenului si antibiograma, caracterul de patogenitate in infectiile digestive. E.coli apare
frecvent in mediu spitalicesc, deoarece bolnavii au rezistenta scazuta, exista surse de
infectii si tulpini rezistente la antibiotice.In acest caz se determina lizotipia ( germenii
Gram –negativi pot fi sensibili la bacteriofagi)
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Calea de transmitere este digestiva (fecal-orala), dar poate fi cutanata sau respiratorie.
3 Receptivitatea exista mai ales la pacientii cu debilitati imunologice.
4 Profilaxie: este nespecifica.
KLEBSIELLA
Sunt germeni saprofiti, conditionati patogeni.
Definitie: sunt bacili Gram-negativi, imobili (nu au flagel), cu habitat intestinal,
nesporulati, capsulati , dispusi in lanturi scurte (2-3 bacili inconjurati de o capsula
comuna)
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura, dar pe medii diferentiate de tip
AABTL formeaza colonii cu aspect de picatura de miere (galbene, lucioase, care se scurg
usor) fermenteaza lactoza.
Caractere biochimice: fermenteaza lactoza
Rezistenta sunt foarte rezistenti in mediul exterior
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O care determina impartirea in
grupuri serologice si Ag K, care determina impartirea in tipuri serologice, antigene
solubile reprezentate de endotoxina.
Patogenitate este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza.Capacitatea de
multiplicare este data de Ag O si Ag K care rezista la fagocitoza, iar toxigeneza determina
de endotoxina.
Infectii date de Klebsiela: enterite si enterocolite, infectiilor urinare, infectii respiratorii,
pot apare rinite pana la anosmie.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si urmareste precizarea etiologiei
germenului si antibiograma
Tratamentul se face cu antibiotice, desi germenul isi castiga usor rezistenta.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos
2 Calea de transmitere este digestiva dar poate fi extradigestiva..
3 Receptivitatea exista mai ales la pacientii de orice varsta cu rezistenta scazuta..
4 Profilaxie: este nespecifica.
YERSINIA PESTIS
Definitie: sunt cocobacili Gram-negativi, oxidazo-negativi, specie intotdeauna patogena
pentru om. Sunt dispusi in lanturi scurte 2-3 bacili inconjurati de o capsula comuna,
imobili, nesporulati. Sunt germeni patogeni pentru sobolani: sobolanul negru si cenusiu,
care se dezvolta in focare naturale si se transmite de la un animal la altul, prin purici cu
rol de vector sau prin muscatura directa. Omul intervine accidental in acest ciclu prin
muscatura puricelui sau a sobolanului.
Boala se numeste pesta sau ciuma si face parte din bolile pestinentiale, cu o mortalitate
mare 95% si contagiozitate foarte mare.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura, dar la temperaturi mai scazute de
28-33 º C. Pe medii diferentiate de tip AABTL formeaza colonii cu aspect albastre
verzui, fiind lactozo negativi. Pe mediul solid formeaza colonii de tip S, iar pe mediul
lichid tulbura uniform mediul.
Rezistenta sunt putin rezistenti in mediul exterior, rezista in produse patologice 2-3
saptamini, dar in cadavre pana la 1 an. Este sensibil la Tetraciclina, Cloramfenicol,
Streptomicina.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O de perete, Ag H capsular si
endotoxina, care se elibereaza dupa moartea bacteriei.
Patogenitate este patogena prin multiplicare si endotoxigeneza, care sunt date de Ag H
capsular.
Raspunsul imun este protector daca bolnavul supravietuieste. Deobicei decesul survine
inaintea aparitiei raspunsului imun protector.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic si este urgent. Produse patologice
recoltate depind de faza bolii: lichid de vezicula, puroi de bubon, sputa (pesta
pulmpnara), sange (septicemie).
Tratamentul consta in administrarea rapida de streptomicina si cloramfenicol sau
tetraciclina, fara antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: rezervorul natural il constituie rozatoarele din Asia.
2 Calea de transmitere
A Puricele ia Yersinia de la sobolanul bolnav si in tubul digestiv al puricelui sufera un
ciclu evolutiv, formeaza un dop care va fi regurgitat in noul organism sanatos. Omul
intervine accidental in acest ciclu prin muscatura puricelui sau a sobolanului.La locul
unde este muscat apare rapid o vezicula. Yersinia ajunge in ganglionii vegetativi si se
dezvolta o adenopatie sau un bubon. De aici germenii ajung in circulatia generala si se
multiplica in toate organele.Pesta este o septicemie ultrarapida cu o mortalitate de 75%
Daca yersinia ajunge la plamin, apare pesta pulmonara, iar bolnavul este contagios prin
picaturile lui Pflugge.
3 Receptivitatea exista la orice varsta.
4 Profilaxie: este nespecifica sau specifica, prin vaccinare la persoane care pleaca in zone
endemice..

AGENTI PATOGENI AI TOXIINFECTIILOR ALIMENTARE

Definitie Toxiinfectiile alimentare sunt imbolnaviri infectioase sau toxemice produse de


alimente contaminate, in care agentul patogen gaseste conditii prielnice de multiplicare
sau elaborare a toxinelor sale. Ancheta epidemiologica stabileste consumul aceluiasi
aliment, caracterul exploziv, toate cazurile au simptomatologie comuna, imbolnavirile
inceteaza dupa ce alimentul a fost scos din consum.
1 TOXIINFECTII ALIMENTARE SALMONELOZICE CU SALMONELLA
ENTERITIDIS
Etiologie : cel mai frecvent sunt produse prin consumul de oua, mai ales de rata.
Simptomatologie boala apre prin ingestie de alimente masiv contaminate cu salmonela.
Incubatia este de 48-72 de ore, datorita eliberarii de endotoxina. Boala debuteaza brusc
cu cefalee, ameteli, peristaltism exagerat care se manifesta cu greata, dureri abdominale,
diaree, febra, transpiratii reci. Diareea cu aspect apos si cu pierderi mari de lichide si
electroliti, respectiv deshidratare si perturbari ale metabolismului hidro-electrolitic.
Diagnosticul de laborator se bazeaza pe cercetarea produselor biologice(scaun,
varsaturi, sange) recoltate de la bolnav si personalul suspectat a fi purtator, precum si a
alimentelor suspectate Se precizeaza bacteria sau substantele toxice din alimente.
Atitudine terapeutica tratamentul consta
-regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice
2 TOXIINFECTII ALIMENTARE SALMONELOZICE CU SALMONELLA
TYPHI MURIUM
Etiologie : sunt produse prin consumul de alimente contaminate si se fixeaza in
profunzimea intestinelui subtire.Boala se numeste febra tifoida.
Simptomatologie Incubatia este de 7 zile si debuteaza cu sindrom febril, datorita
patrunderii germenilor in circulatie
In perioada de stare febra ajunge la 39-40 º C, starea generala este profund alterata si se
numeste ,, stare tifica”. Apare hierpermeabilizare vasculara cu aparitia de pete
hemoragice in organism si leucopenie.
Simptomele digestive constau in colici abdominale intense, datorita ulceratiilor peretelui
intestinal, diaree sangvinolenta si cu mucus. Dupa a 2 a saptamina de boala se produce un
numar mare de anticorpi care fagociteaza masiv germenii, iar simptomele clinice diminua
si apare starea de convalecenta.
Dupa vindecare unii oameni ramin purtatori sanatosi de germeni si elimina salmonele in
cantitati mici.
Diagnosticul de laborator: este bacteriologic, se face antibiograma, iar in caz de febre
tifoide se practica si diagnostic serologic (imunologic).
Diagnosticul bacteriologic urmareste izolarea germenului, identificare serologica prin
aglutinare pe lama, depistarea sursei de infectie prin lizotipie.Se recolteaza produse
biologice diferite in functie de stadiul bolii:
-in faza de stare se face coprocultura
-in faza de convalescenta: coprocultura, bilicultura sau urocultura
-la convalescenti se face coprocultura dupa purgativ salin
Diagnosticul serologic foloseste reactia de aglutinare Widal care evidentiaza Ac anti-O,
Ac anti-H, Ac anti Vi. Anticorpii anti-O apar in prima saptamina si dispar primii. Un titru
de 1/500-1/1000 este pozitiv. Anticorpii anti-H apar mai tarziu, dar dupa 3 saptamini
titrul pozitiv este de 1/500-1/1000 Anticorpii anti-Vi au un titru care creste foarte lent Un
titru de 1/20-1/100 este pozitiv.
Atitudine terapeutica: regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice dupa antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie: omul bolnav sau purtatorul sanatos in caz de febra tifoida, consumul
de alimente infectate cu salmoneloze in caz de salmonele enteritidis.
2 Calea de transmitere este digestiva (fecal-orala).
3 Receptivitatea exista la toate varstele.
4 Profilaxie: este nespecifica si consta in depistarea si tratarea sursei, precum si cresterea
rezistentei nespecifice.
Profilaxia specifica in febra tifoida consta in administrarea de vaccin cu salmonele
omorate prin caldura, care ofera o protectie 5 ani.

TOXIINFECTII ALIMENTARE STAFILOCOCICE


Etiologie Sunt produse de tulpinile enterotoxice de stafilococi care secreta o nterotoxina
cu tropism pentru terminatiile nervoase periferice intestinale.
Simptomatologie Incubatia este de 30 de minute-6 ore. Boala debuteaza brusc cu
salivatie, greturi, varsaturi, colici abdominale, temperatura este normala
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic prin :
-identificarea directa pe lama sau pe medii de cultura
-se foloseste ca mediu geloza sange pentru ca germenii sunt hemolitici
-stafilococii patogeni sunt coagulazo-pozitivi
-cultura stafilococica se foloseste pentru antibiograma
Tratament
-regim igieno-dietetic
-in reechilibrare hidro-electrolitica
- administrare de antibiotice
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta oamenii sau animalele bolnave sau purtatoare de
stafilococi, oua contaminate.
2 Calea de transmitere este digestiva, dar poate fi cutanata sau respiratorie.
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie cu produsi de clor

VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE SI PARAZITOLOGIE

BACILI PATOGENI

BACILUL PIOCIANIC
Face parte din familia Pseudomonadaceae, germeni care traiesc in mediu liber si sunt
patogene pentru plante, animale si om. Bacilul piocianic (pseudomonas aeruginosa) este
cea mai importanta specie pentru patologia umana, fiind incriminat mai ales in caz de
infectii intraspitalicesti.
Definitie sunt bacili Gram-negativi, mobili, monotrichi (cu un singur cil) , nesporulati,
unii capsulati, cu habitat intestinal la om si la animale.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura in anaerobioza, sub forma de
colonii S sau M. Elaboreaza 2 pigmenti: piocianina care are culoare albastra si predomina
in produsele patologice si pioverdina, care are culaore verde si coloreaza mediile de
cultura. Isi castiga usor rezistenta la antibiotice.
Caractere biochimice: este oxidazo-pozitiv. Piocianaza este bactericida pentru alte
specii, iar piocina este bactericida si pentru aceiasi specie, dar nu pentru aceiasi tulpina.
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, rezista mai ales la uscaciune. Este distrus de
dezinfectante si antiseptice. Isi castiga usor rezistenta la antibiotice.
Patogenitate este prin multiplicare la poarta de intare.
Afectiuni produse la om: infectii cutanate prin suprainfectarea unor plagi, infectii
digestive, infectii urinare, infectii pulmonare, infectii genitale, infectii meningeale la nou-
nascut.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic.
Tratament consta in spalarea plagilor cu antiseptice, antibiotice dupa antibiograma,
vaccinare.
VIBRIONUL HOLERIC
Face parte din famailia Vibriuonaceae si cuprine 2 specii patogene pentru om:vibrionul
cholerae si vibrionul parahemolyticus.
Definitie sunt bacili drepti sau usor curbati, Gram-negativi foarte mobili, nesporulati,
necapsulati cu habitat intestinal la om si la animale de apa.
Caractere de cultura: cresc usor pe medii de cultura cu pH alcalin si mult oxigen si sunt
oxidazo-pozitivi. In medii lichide formeaza un val la suprafata, iar in cele solide
formeaza colonii mici si transparente. Sunt rezistenti in medii cu bila.
Rezistenta sunt putin rezistenti in mediul exterior, mor la uscaciune. Este distrus de
dezinfectante si antiseptice. Sunt sensibili la Streptomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol si
sulfamide (Biseptol).
Caractere biochimice: sunt oxidazo-pozitivi, deobicei nehemolitici, dar sensibili la clor.
Varianta Vibrio El Tot are caractere biochimice noi: este rezistent la clor si hemolitic.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si Ag H (flagelar),
antigene solubile, reprezentate de endotoxina si exotoxina cu afinitate pentru mucoasa
intestinelui subtire si antigene de suprafata. Pe baza antigenelor AgO bacilii sunt impartiti
in 6 grupuri serologice, iar grupul O1 strict specific omului determina holera.Pe baza Ag
H, grupurile sunt impartite in tipuri serologice. Grupul O1 are 4 tipuri serologice
Patogenitate se face prin multiplicare si toxigeneza. Actioneaza la poarta de intare unde
afecteaza epiteliul mucoasei digestive care se exfoliza si determina granulatii riziforme.
Boala se numeste holera si evolueaza rapid, 2-7 zile . Bolnavul prezinta dureri
abdominale intense, scaune diareice numeroase cu aspect riziform, deshidratare pana la
soc.Dupa vindecare ramin purtatori 3-6 luni.
Raspunsul imun este slab, de tip, infectia este localizata la poarta de intrare. Apar
anticorpi protectori timp de 6-18 luni.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic. Se face coprocultura de
urgenta si in scaun se depisteaza cultura pura de vibrioni holerici.
Tratament consta in administrarea de antibiotice fara antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta oamenii sau animalele bolnave.
2 Calea de transmitere este digestiva, prin apa contaminata cu fecale..
3 Receptivitatea este generala, prezenta la orice varsta. Cei rezistenti fac forme usoare.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si se refera la
- profilaxia cailor de transmitere care se realizeaza prin dezinfectie cu produsi de clor a
apei si a materiilor fecale
-consum de apa numai din surse verificate
Profilaxia specifica se face prin vaccinare in zone endemice cu vaccin anti-holeric,
inventat de medicul roman I. Cantacuzino, care a fost aplicat masiv in Romania, pana la
eradicarea holerei.
BACILUL DIFTERIC
Face parte din genul Coynebacterium, familia Actinomycetaceae. Majoritatea lor fac
parte din flora de la nivevelul pielii, nasofaringelui, orogaringelui, tractului urogenital,
tractului intestinal. Germenii acestor specii se numesc difteroizi. Sunt bacili imobili, cu
capetele umflate, coryne=maciuca, iar pentru om exista o singura specie patogena.
Habitat: cavitatea bucala si faringe, cavitatea nazala, tegumente. Bacilii difterici se
gasesc atat la bolnavi, cat si la purtatorii sanatosi.
Caractere morfologice : bacilul difteric este Gram-pozitiv, nesporulati, necapsulati,
imobili. Au o dispozitie caracteristica: se suprapun determinand aparitia unor forme
asemanatoare literelor chinezesti.
Caractere de cultura: cresc pe medii imbogatite de tip OSCT (contine ou, cistina, ser de
bou si telurit de potasiu).
-Tulpinile virulente formeaza colonii R, iar cele avirulente formeaza colonii de tip S.
Tulpinile cele mai virulente elaboreaza cantitati mari de exotoxina si se numesc gravis.
Coloniile R au margini crenelate, rugoase, iar pe medii lichide formeaza flocoane, lasand
mediul limpede.
-Tulpinile avirulente sunt cele de tip mitis. Pe mediu solid formeaza colonii S bombate,
lucioase, iar pe mediul lichid da o turbiditate omogena.
-Tulpinile intermediare fac parte din tipu; intermedius, formeaza colonii intermediare
intre S si R.
Pentru diferentierea bacililor difterici de cei pseudodifterici se foloseste un mediu solid-
mediul Tinsdale (contine telurit de potasiu si cisteina).Bacilii difterici apar in colonii
negre foarte luciase, inconjurate de un halou. Bacilii pseudodifterici apar in colonii gri
inchise sau chiar negre, fara halou.
Cresc obligatoriu pe mediul electiv Loffler. Este un mediu solid ce contine ser coagulat
de bou, care favorizeaza aparitia coloniilor dupa 8-12 ore.. Coloniile de bacili difterici
apar ca niste picaturi de ceara alba
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, mai ales in falsele membrane (leziuni
caracteristice anginei).
Bacilii difterici se transmit prin picaturile Pflugge si este distrus de caldura la 60 º C timp
de 15-20 minute, de antiseptice si dezinfectante. Majoritatea bacililor sunt sensibili la
penicilina si rezistent la majoritatea sulfamidelor.
Caractere antigenice: detine antigene somatice: Ag O (de perete) si antigene solubile. Pe
baza antigenelor somatice bacilii difterici sunt impartiti in grupuri serologice si tipuri
serologice. Antigenela solubilesunt reprezentate de exotoxina A si B. Exotoxina A
difuzeaza la distanata si are afinitate pentru miocard, suprarenale, nervi cranieni si
rinichi.Exotoxina B este eliberarta de bacil numai in focar si are efect numai la locul
multiplicarii germenilor.
Patogenitate se face prin multiplicare si toxigeneza. Actioneaza la poarta de intare (prin
exotoxina B), unde afecteaza epiteliul mucoasei amigdaliene si determina angina
difterica. Daca infectia se localizeaza la nivelul laringelui se produce laringita cu
obstruarea cailor respiratorii. Se produce local un proces inflamator cu necroza si exudat.
Se formeaza o retea groasa la nivel amigdalian, laringean, cutanat, exudat foarte aderent..
Prin stergerea membranei aceastat nu se detaseaza, iar la smulgere determina sangerare.
Prezenta falselor membrane la nivelul cailor respiratorii duce la asfixie.
De la poarta de intrare, exotoxina A difuzeaza si intra in circulatie. Se fixeaza pe miocard,
suprarenale, nervi cranieni si rinichi. Moartea se produce prin insuficienta cardiaca sau
suprarenaliana.
Exotoxinele sunt sintetizate cand bacteria este lizogena, adica este purtatoare de
bacteriofagi.Bacilii difterici produc boala numita difterie. Aceasta este o infectie de focar
si se manifesta sub forma de angina difterica, rinita, crup difteric, difteria plagilor. Pentru
diagnostic nu se face hemocultura deoarece bacilul nu are capacitate de invazivitate.
Raspunsul imun este de tip, infectia este localizata la poarta de intrare. Apar anticorpi
protectori de tip anti-toxina difterica, care actioneaza prin mecanisme de neutralizare..
Diagnosticul de laborator trebuie sa fie foarte rapid si consta in diagnosticul
bacteriologic. Se urmareste depistarea sursei de infectie si etiologia difterica.
Se recolteaza urmatoarele produse patologice: exudata faringean, exudat nazal, exudat
din plaga. Produsul recoltat este paucimicrobian (adica putine bacterii).
- Se realizeaza un frotiu colorat cu albastru de metilen si un frotiu colorat Gram.
-Se cultiva bacilul pe mediul OSCT, mediile solide Loffler si Tindsdale.
-se efectueaza dubla reactia de precipitare in gel, respectiv testul in vitro Eleck, care
evidentiaza anticorpii antitoxina difterica.
-se identific pe baza caracterelor biochimice sau prin lizotipie, prin inoculare la cobai.
-Diagnosticul serologic se realizeaza prin reactia de hemaglutinare pasiva. Se pune in
contact hematiile cu serul de cercetat in dilutii.Interpretare:
Reactia pozitiva apare cand se depoziteaza neregulat hematiile pe fundul eprubetei.
Reactia negativa apare cand hematiile se depoziteaza ,,in buton”.
Tratament consta in administrarea de antibiotice de tipul penicilinei sau a penicilinelor
semisintetice. Daca diagnosticul se infirma, se evidentiaza bacili pseudodifterici sau
difterici nepatogeni, tratamentul cu antibiotice se sisteaza.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav sau purtatorul sanatos.
2 Calea de transmitere Bacilii difterici se transmit prin picaturile Pflugge.
3 Receptivitatea este maxima pana la varsta de 7 ani.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la izolarea si tratarea sursei.
B Profilaxia specifica se face prin vaccinare cu vaccin ce contine anatoxina difterica
(anatoxina purificata si absorbita). La 2 luni se practica administrarea de trivaccin, apoi
bivaccin si ultimul monovaccin. Se confera astfel un titru crescut. Titrul minim protector
este de 0,03 UA/ml. Revaccinarea tinerilor si adultilor se face selectiv dupa efectuarea
IDR Shick. Se administreaza pe fata anterioara a antebratului drept, intradermic 0,2 ml
toxina Shick, iar la nivelul antebratului stang se inoculeaza martorul (toxina Shick
inactivata termic). Se citeste la 48 de ore.
A Reactia pozitiva apare cand se formeaza o zona congestiv infiltrativa cu diametrul
peste 10 mm.
B Reactia negativa apare cand nu apar modificari la locul de inoculare a toxinei si se
traduce prin imunitate la difterie.
BACILII PATOGENI

MYCOBACTERIUM TUBERCULOSIS

Face parte din genul mycobacterium, familia Mycobacteriaceae, care cuprinde multe
specii saprofite cu exceptia mycobacterium tuberculosis si mycobacterium leprae.
Mycobacterium tuberculosis are 4 tipuri patogene:
1 Mycobacterium hominis –cel mai patogen
2 Mycobacterium bovis –frecvent patogen
3 Mycobacterium avium-rar patogen
4 Mycobacterium atipice –saprofite, conditionat patogene
Caractere morfologice : sunt bacili acid-alcoolo-rezistenti. Rezistenta este data de
prezenta acidului micolic (ceara D), care explica rezistenta la coloranti si decoloranti.
Pentru evidentiere se foloseste coloratia Ziehl-Nielsen in care toate elementele apar
albastre, iar bacilii tuberculosi(dar si leprosi) apar rosii.Sunt nesporulati, izolati sau in
grupuri de 2-3, imobili. Au o dispozitie caracteristica: de litere X, Y Z etc.
Caractere de cultura: cresc greu pe medii de cultura.Cel mai rapid apar colonii de
Mycobacterium atipice dupa 3-7 zile de la insamintare. Coloniile de Mycobacterium
hominis dupa 4-6 saptamini de la insamintare. Coloniile de Mycobacterium bovis si
Mycobacterium avium dupa 6 saptamini de la insamintare.
Cel mai folosit mediu de cultura pentru mycobacterium este mediul Lowenstein (contine
galbenus de ou si glicerina). Bacilii tuberculosi dau colonii de tip R.
-Pe medii solide dau colonii conopidiforme, neregulate, uscate, nepigmentate.
-Pe medii lichide bacilii de tip hominis si bovis cresc sub forma de pelicula, lasand
mediul limpede.
Mycobacterium atipice dau colonii S pigmentate.
Bacilii tuberculosi sunt puternic aerobi (cresc doar la uprafata), la un pH usor acid si
temperatura de 37 º C.
Habitat se gasesc atat la om, cat si la animale si pasari. Bacilii de la puratatorii sanatosi
sunt putin importanti, deoarece elibereaza cantitati reduse de germeni ,cu o patogenitate
redusa.Sursa imporatanta de infectie o reprezinta bolnavii. Acestia sunt excretori
respiratori (elimina bacilii pe cale respiratorie) sau excretori ganglionari (prin abcedare
ganglionara). Exista si excretori cutanati, in caz de tuberculoza osoasa.
Caractere antigenice: detine antigene somatice, (proteine, polizaharide si lipide) si
antigene solubile, reprezentate de tuberculina.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si capacitate de invazivitate.
Capaciatatea de multiplicare intracelulara este data de antigene somatice care rezista la
actiunea enzimelor lizozomale. Boala data de Mycobacterium tuberculosis se numeste
tuberculoza, iar forma cea mai frecventa este tuberculoza pulmonara. Bacilii tuberculosi
se transmit direct de la bolnav prin picaturile lui Pflugge sau pe cale indirecta , prin
obiecte sau alimente contaminate.
Tuberculoza primara este prima etapa a evolutiei tuberculozei Leziunea initiala este
complexul primar, iar leziunile caracteristice sunt adenopatia, inflamatiile perifocale si
leziunile cazeoase extensive.Evolutia poate fi acuta si subacuta. Tuberculoza primara se
prezinta sub forma de primoinfectia tuberculoasa, adenopatia traheobronsica si
tuberculoza miliara.
Primoinfectia tuberculoasa reprezinta ansamblul manifestarilor unui organism la primul
contact cu bacilul tuberculos.
Perioada de incubatie, adica perioada de la patrunderea bacilului Koch pe cale
respiratorie in organism si pina la aparitia modificarilor umorale, anatomice si clinice,
variaza de la citeva zile pina la 3-4 luni.
Simptome Este descoperita rar datorita tusei sau a ,,sindromului de impregnatie bacilara”
cu astenie, inapetenta, scadere ponderala, amenoree, subfebrilitati. Reactia cutanata la
tuberculina este pozitiva Reactia negativa arata ca individul testat nu a fost infectat cu
BK. Exceptia apare in faza de contaminare bacteriologica (aproximativ 3 saptamini-3
luni), in boli anergice ca rujeola, limfogranulomatoza maligna, in cursul tuberculozei
miliare sau perioada terminala a tuberculozei ulcerocazeoase.
Radiologic apare sancrul de inoculare si adenopatia satelita.
Rezistenta sunt rezistenti in mediul exterior, timp de luni sau ani in praf. Sunt sensibili la
actiunea radiatiilor solare si cele U.V. care ii distrug in 1-2 ore. Sunt rezistenti la actiunea
antisepticelor si dezinfectantelor uzuale. Sunt sensibili la actiunea antibioticelor de tip:
streptomicina, hidrazida acidului izonicotinic (HIN), acid para-amino salicilic, etambutol,
rifampicina (sinerdol). Pot sa-si castige usor rezistenta.
Evolutie si raspunsul imun Germenii patrund pe cale respiratorie si se localizeaza la
nivelul ganglionilor hilari, unde se multiplica si produc afectiunea primara. Leziunea prin
infectie primara, care nu realizeaza protectie, sunt amplificate de raspunsul celular, care
apare dupa 2-3 saptamini. Limfocitele T elibereaza limfokine, iar macrofagele activeaza
limfocitele T. Rezultatul se refera latesut necrozat, care se elimina pe cale respiratorie,
impreuna cu bacili virulenti. Se poate elimina pe cale sanguina si duc la aparitia de
localizari secundare (renale, genitale, osoase, meningeale, ganglionare, digestive).
Frecvent infectiile tuberculoase se vindeca, datorita mijloacelor de aparare nespecifica ale
organismului.
Premunitia (protectia de suprainfectie) apare pe fondul existentei unei infectii
tuberculoase, care duce la pastrarea de Ag in organism. Acest fenomen a fost descris de
Koch, care a inoculat bacili tuberculosi virulenti pe cobai. Apare sancrul de inoculare si
in final moartea cobaiului. Dca se inoculeaza cobaiul in timp util, apare sancrul secundar,
care evolueaza spre necroza, se elimina si se vindeca. Raspunsul imun este negativ fata
de infectia primara si este pozitiv fata de suprainfectie. Raspunsul imun umoral , prin
aparitia de anticorpi, nu are rol protector, dar permite punerea diagnosticului de laborator.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic prin recoltarea de sputa,
urina, abces, spalatura gastrica sau coprocultura in caz de forme digestive.
Se face frotiu din produsul patologic, care se coloreaza cu coloratia Ziehl-Nielsen in care
toate elementele apar albastre, iar bacilii tuberculosi apar rosii
-se insaminteaza cu obtinerea de medii de cultura si apoi antibiograma.
Tratament consta in administrarea de antibiotice, corect dupa antibiograma.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav care excreta germeni.
2 Calea de transmitere se transmit prin picaturile Pflugge, dar mai ales pe cale indirecta.
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la depistarea,izolarea si tratarea sursei de infectie si cresterea
rezistentei nespecifice.
B Profilaxia specifica se face prin vaccinare cu vaccin BCG (Bacil Calmette Guerin) ce
contine bacili vii atenuati de origine bovina . Se practica administrarea de BCG in
primele zile de la nastere. Verificarea raspunsului imun celular se realizeaza prin IDR la
tuberculina sau PPD (protein purificat derivat).. Se administreaza pe fata anterioara a
antebratului drept 2 u PPD intradermic tuberculina si se citeste la 72-96 de ore.
A Reactia pozitiva apare cand se formeaza o zona congestiv infiltrativa, tumefiata cu
diametrul peste 9 mm.Denota existenta unei infectii tuberculoase si necesita examene
clinice si radiologice.
B Reactia negativa apare cand nu apar modificari la locul de inoculare tuberculinei si se
impune vaccinare imediata cu BCG. Vaccinarea se controleaza la 1 an, 3 ani, 7 ani, 14 ani
si la 18 ani
SPIROCHETE

Familia Spirochete cuprinde 3 genuri: genul Treponema, genul Leptospira si genul

Borrelia.

Genul TREPONEMA In acst gen se gasesc 3 specii patogene pentru om: Treponeme

perenue si Treponema carateum , care dau boli ce nu se transmit pe cale sexuala si

Treponema Pallidum care se transmite in primul rand sexual.

TREPONEMA PALIDUM are cea mai mare importanata pentru patologia umana.

Caractere morfologice : sunt germeni helicoidali cu 10-15 spire, rigide, cu capetele


drepte. Sunt mobili si efectueaza miscari de rotatie si flexie, datorita prezentei intre perete
si membrana de fibrile.. Pentru evidentiere se foloseste coloratia Fontana-Tribondeau si
impregnatia argentica, in care apar bruni pe un fond bej.
Caractere de cultura: nu cresc pe medii de cultura. Artificiale Se folosesc culturi din
maimute si iepuri.Se cunosc 2 tulpini Tulpina Nicholas, folosita in toata lumea, fiind
tulpina patogena si Tulpina Reiter, care este o tulpina saprofita, care creste pe medii de
imbogatire si este folosita pentru diagnostic.
Caractere antigenice: detine antigene de familie, antigene de gen si antigene de specie.
Raspunsul imun este umoral si celular. Raspunsul imun celular apare deoarece T.
Palidum se multiplica strict intracelular. Raspunsul imun umoral consta in elaborarea de
anticorpi fata de intreaga familie si se numesc anticorpi Wassserman. Se mai elaboreaza
anticorpi fata de gen si de specie.
Rezistenta nu sunt rezistenti in mediul exterior, de aceea transmiterea este doar directa,
pe cale sexuala. Sunt sensibili la peniciline si cefalosporine.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si capacitate de invazivitate. Boala se
numeste sifilis sau lues.
Evolutia bolii
Sifilisul primar apare dupa inoculare pe cale sexuala. Bacteriile patrund la nivelul pielii si
mucoaselor. Datorita mobilitatii lor disemineaza pe cale limfatica in ganglionii regionali
si apare bacteremia. La locul de inoculare apare sancru dupa circa 3 saptamini de la
contactul initial (intre 1-12 saptamini). Leziunea este nedureroasa si dispare spontandupa
1-2 saptamini. Este insatita de adenopatie regionala, dura, nesupurata.
Sifilisul secundar apare la 2-3 luni de la contactul initial. Leziunile caracteristice sunt
maculo-papuloase, neulcerative la nivelul tegumentelor si mucoaselor. Dupa 2 saptamini
aceste leziuni dispar spontan. 25 % din bolnavi se vindeca definitiv in aceasta faza a
bolii. 25 % din bolnavi ramin in stare de latenta, fara alte manifestari. 50 % din bolnavi
evolueaza catre sifilisul tertiar. Bolnavii sunt contagiosi in stadiul de sifilis primar si
secundar.
Sifilisul tertiar apare datorita raspunsului imun celular la prezenta T. Palidum in
organism si a produsilor sai metabolici. Se dezvoltat dupa 5-40 ani de la inocul. Perioada
pana la debutul fazei tertiare se numeste perioada de latenta aparenta, fara simptome, dar
cu un titru mare de anticorpi.Sifilisul tertiar se manifesta prin granuloame sau gome
sifilitice. Boala se generalizeaza si se manifesta cu atrofii ale unor tesuturi (atrofia bazei
nasului cu ,,nas in sa”). Alte manifestari: ruptura cordului, a vaselor, orbire, alterari ale
SNC, ce duc la tabes si PGP (paralizie generalizata progresiva).
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic si imunologic.
1 Diagnosticul bacteriologic consta in frotiu colorat Fontana-Tribondeau in faza primara
din sancru, in faza secundara din sange si papule. Se observa germenii la microscopul cu
camp intunecat.
2 Diagnosticul imunologic evidentiaza anticorpii si este o reactie calitativa.Testele initiale
sunt de triaj si constau in RFC Wassermann si VDRL
Daca sunt pozitive se trece la reactii de confirmare:
A reactia de imunofluorescenta indirecta . Interpretare: daca se fixeaza anticorpii, apar
campuri galben verzui fluorescente si traduce reactia pozitiva. Daca campul apare
intunecat, reactia este negativa.
B Reactia de hemaglutinare pasiva
C diagnostic imunologic celular prin IDR in care antigenul este luteina. Reactia pozitiva
evidentiaza prezenta raspunsului imun celular, deci prezenta infectiei.
Tratament consta in administrarea de PENICILINA. Eficacitatea se verifica prin
diagnostic serologic, dispar anticorpii din serul de cercetat. Daca anticorpii se evidentiaza
in continuare, tratamentul administrat este ineficient sau nu este vorba de sifilis.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav in faza primara sau secundara. In faza
tertiara bolnavul nu este contagios.
2 Calea de transmitere se transmit este in principal sexuala. Boala se poate transmite
transplacentar, daca mama se afla in faza secunadara Daca boala este contactata in ultima
parte a sarcinii copilul se va naste sanatos.95% se transmite prin contact sexual, 5% prin
transfuzii, sarut, transplacentar, 0,1% prin obiecte contaminate. Spirocheta trece doar prin
microleziuni si nu prin tegumente intacte.
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace
A nespecifice si se refera la depistarea, izolarea si tratarea sursei de infectie si educatie
sexuala.

GENUL LEPTOSPIRA
Din acest gen fac parte specii saprofite si specii patogene. Din speciile patogene
enumeram: L. Icterohaemorrhagiae (rezervor soarecele), L. Grippotyphosa (rezervor
soarecele), L. Pomona (rezervor porcul), L. Canicola (rezervor cainele).
Caractere morfologice : sunt germeni helicoidali, respectiv spirochete foarte subtiri,
care pot trece si prin tegumente intacte in caz de contact al tegumentelor cu apa
contaminata. Corpul are 10-12 spire, nedeformabile, mici, neregulate, cu capetele
rasuciteAparatul locomotor este alcatuit dintr-o singura spira dispusa intre membrana si
perete, care este foarte elastic. Se coloreaza Fontana-Tribondeau cu nitrat de argint, in
care apar colorate brune pe un fond bej.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura imbogatite cu ser de iepure, dar numai
medii lichide.Nu tulbura mediul lichid datorita transparentei lor si se identifica dupa 72
de ore de incubatie, prin recoltarea unei picaturi de mediu si observarea la microscopul cu
fond intunecat. Sunt germeni aerobi.
Caractere antigenice: detine antigene somatice care impart in grupuri si tipuri
serologice. Rezistenta nu sunt rezistenti in mediul exterior, rezista doar in apa. . Sunt
sensibili la actiunea radiatiilor solare si cele U.V., la actiunea antisepticelor si
dezinfectantelor uzuale. Sunt sensibili la actiunea antibioticelor de tip: penicilina.
Germenii se raspindesc prin urina animalelor care contamineaza apa. Leptospirele sunt
sensibile la ph acid si de aceea mor in urina umana, dar rezista in urina animalelor, care
este alcalina datorita alimentatiei. Patogenitate se face prin multiplicare i si capacitate
de invazivitate. Boala se numeste leptospiroza si este o antropozoonoza. Leptospirele
patrund pe cale cutanata, mai ales la nivelul membrelor inferioare. Ele patrund in
organism si intra in circulatia generala. Pot strabate seroasele si determina meningita
leptospirotica. Pot determina hemoragii hepatice. Specia cea mai patogena este
Leptospira Icterohaemorrhagiae. Raspunsul imun este de tip umoral si nu ofera
protectie.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic si imunologic.
1 Diagnosticul bacteriologic consta in recoltare, insamintare si examinare la microscopul
cu fond intunecat. Produsele patologice recoltate sunt sangele si urina care trebuie
alcalinizata.
2 Diagnosticul serologic pune in evidenta anticorpii din ser prin
A Reactie fixatoare de complement cantitativa
B Reactie de aglutinare care se vede doar la microscopul cu fond intunecat. Dand
imagine de ,,cer instelat”.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie o reprezinta animale. In Extremul Orient poate fi sursa si omul,
datorita alimentatiei alcaline (orez)
2 Calea de transmitere se transmit prin apa contaminata
3 Receptivitatea este generala.
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice
Tratament consta in administrarea de PENICILINA in doze corespunzatoare sau
antibiotice similare

BACILI PATOGENI

FAMILIA BACILLACEAE

Include 2 genuri: genul Bacilus si genul Clostridium.


Genul Bacillus cuprinde specii saprofite si patogene. Specia cea mai importanta
pentru patologia umana este specia Bacillus anthracis.
Caractere morfologice : sunt germeni cu capetele taiate drept, dispusi in lanturi scurte in
produse patologice si lanturi foarte lungi in cultura. Sunt inconjurati de o capsula muco-
polizaharidica, comuna pentru tot lantul.Sunt imobili Gram-pozitivi. In conditii
nefavorabile sporuleaza.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple si formeaza culturi de tip R. In
medii lichide depun grunji pe peretele vasului, dar lichidul ramine limpede, iar pe medii
solide formeaza colonii cu margini neregulate numite ,,in coama de leu”.
Rezistenta formele vegetative nu sunt rezistenti la antiseptice si dezinfectante, radiatii
solare, precum si temperaturi de 56 º C timp de 15 minute. Sunt sensibile la peniciline si
cefalosporine. Sporii sunt rezistenti in sol timp de ani de zile si nu sunt distrusi de
antiseptice si dezinfectante.
Caractere antigenice: detine antigene somatice si antigene solubile. Antigenul capsular
confera specificitatea de tip, iar cel de perete pe cel de grup. Exotoxina este aceiasi
indiferent de specia de bacil carbunos.
Patogenitate se face prin multiplicare si capacitate de invazivitate. Capsula are rol
important in patogenitate.
Boala se numeste antrax sau carbune sau dalac. Afecţiunile produse de bacilul carbunos
sunt:
- pustula maligna
- edemul malign, care este localizat la nivelul fetei
- antraxul pulmonar, care se dezvolta prin inhalarea de praf cu spori
-antraxul digestiv care apare prin ingerarea de forme vegetative.
Pustula maligna este o boala localizata la nivelul pielii. La locul patrunederii sporilor,
dupa o incubatia de 4-5 zile, apare o papula (o ridicatura a pielii), apoi o vezicula (o mica
colectie lichidiana), apoi o pustula cu puroi prin infectarea veziculei.Pustula se insoteste
cu un edem foarte mare, dar nedureros.Pustula se usuca si apare o crusta de culoare
neagra.
Ulterior germenii patrund de la nivelul pielii pe cale sanguina in oranism si duc la
generalizarea procesului infectios cu aparitia de septicemie.
Edemul malign se refera la localizarea infectiei carbunoase la nivelul fetei si evolueaza
rapid cu deces prin asfixie mecanica.
Antraxul pulmonar se manifesta prin pneumonia acuta grava.
Antraxul digestiv se manifesta prin enterocolita grava.
Raspunsul imun este de tip umoral.
Diagnosticul de laborator consta in diagnosticul bacteriologic datorita urgentei. Se
recolteaza produse patologice de tipul: lichid si puroi din pustula, sange, sputa (in
formele pulmonare), scaun (in formele digestive).
Se poate incocula produsul patologic la soarecele alb, iar daca acesta contine bacili
carbunosi, soarecele face dupa 24de ore septicemie mortala.
Diagnosticul retrospectiv se face prin reactia Ascoli. Se realizeaza un filtrat din organe de
cadavru si apoi se face o reactie de precipitare cu anticorpi cunoscuti, deci este un
diagnostic bacteriologic ce evidentiaza antigenii.
Tratament consta in administrarea de PENICILINA in doze corespunzatoare sau
antibiotice similare.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie animalele bolnave: ovine, bovine, cabaline, porcine si
care elimina cantitati foarte mari de germeni prin urina, fecale, secretii. Cadavrelede
animale moarte de carbune, care sunt ingropate fara a fi incinerate, contamineaza solul.
2 Calea de transmitere este cutanata. Omul se contamineaza de la animalul bolnav in
cursul sacrificarii, tunderii, ingrijirii animalului bolnav. Contaminarea are loc prin
patrunderea directa a sporilor prin solutiile de continuitate, rar prin tegumentul sanatos.
Contaminarea se poate face si indirect prin
- obiecte contaminate de produse infectioase sau pamint continind spori ce vin in contact
direct cu diferite plagi
-prin insecte hematofage sau prin capuse care au supt singe de la animale bolnave sau
cadavre.
-ingestie de carne sau lapte contaminat, cind poarta de intrare este digestiva
3 Receptivitatea este generala, mai ales la persoanele care lucreaza cu animalele..
4 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si consta in depistarea animalelor
bolnave, prin reactia Ascoli.
GENUL CLOSTRIDIUM
Cuprinde specii patogene si saprofite. Cele patogene elaboreza exotoxine. Specii
patogene pentru om:
- Clostridium tetani si Clostridium botulinum elaboreaza o exotoxina cu tropism pe
sistemul nervos
- Clostridii ale gangrenei gazoase care sunt histiotrope.
1 Clostridium tetani (bacilul tetanic)
Caractere morfologice : sunt germeni cu capetele rotunjite, Gram-pozitivi. Sunt mobili
cu cili peritrichi. In conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor mare la unul din
polii bacilului cu aspect caracteristic de racheta de tenis.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, dar numai in anaerobioza. Pe
medii de cultura formeaza colonii de tip S, adica tulbura uniform mediul lichid, iar pe
mediile solide formeaza colonii netede. In mediile semisolide formeaza colonii in puf de
papadie, datorita modificarilor sale. Cultura are miros de corn de animal ars.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse de antiseptice si dezinfectante, radiatii solare,
precum si temperaturi de 56 º C timp de 15-20 minute. Formele vegetative sunt sensibile
la peniciline. Sporii sunt distrusi prin caldura uscata (poupinel) si prin caldura umeda
(autoclavare).
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si
antigene solubile (exotoxine). Ag H, de cil confera specificitate de grup. Ag O, de perete
imparte grupurile in tipuri serologice. Antigenele solubile sunt exotoxinede tip
tetanospasmina care au afinitate pentru bulbul cerebral si maduva si tetanolizaina cu
afinitate pe hematii pe care lizeaza..Toti bacilii tetanici elaboreaza cele 2 exotoxine.
Patogenitate se face prin multiplicare si capacitate de toxigeneza. Nu prezinta
invazivitate, germenele ramine localizat la poarta de intrare, in plaga.
Boala produsa de bacilul tetanic se numeste tetanos si este consecinta toxigenezei.Apare
o infectie localizata purulenta datorita patrunderii bacililor tetanici in plagi murdarite de
pamint, intepate, cu corpi straine, strivite, in conditii de anaerobioza. Bacilii tetanici
elaboreaza exotoxine care patrund in sange si duc la paralizia centrilor nervosi ai bulbului
cerebral si maduvei spinarii. Apare o paralizie spastica, rigida, tonica. Pe fondul acesteia
apar contractii spastice musculare (paralizia tonico-clonica).
Debutul bolii este marcat de instalarea contracturii de regula la muschii maseteri,
realizand starea patognomonica de trismus. La nou-nascut debuteaza cu ,,refuzul
sanului’’, copilul infometat face spasm glotic la orice incercare de supt si elibereaza sanul
ca sa respire.
Perioada de generalizare dureaza in formele usoare 7-10 zile si 12-24 ore in formele
foarte severe.In aceasta perioada contractura cuprinde progresiv muschii cefei, muschii
lati abdominale, muschii pielosi ai fetei cu rizus sardonicus, muschii laringelui, muschii
membrelor inferioare si a cei a membrelor superioare.In perioada de stare se instaleaza
contractiile paroxistice generalizate cu pozitii caracteristice de opistotonus,
emprostotonus, ortostotonus etc. Sugarul face paroxisme in flexie
(emprostotonus).Paroxismele devin tot mai frecvente si mai prelungite si sunt
determinate de zgomote, lumina sau chiar fara o cauza aparenta.Bolnavul moare prin
asfixie.In momentul in care se ajunge la reducerea contractiilor, se considera ca boala a
intrata in declin.
Raspunsul imun este de tip umoral, dar anticorpiisintetizati nu confera protectie.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic datorita urgentei.
Conduita terapeutica in fata unei plagi cu potential tetanigen
1 Se face toaleta plagii prin spalare cu apa oxigenata si apoi aplicarea unei solutii de
penicilina, nu ungvent sau pulbere care favorizeaza conditii de anaerobioza.
2 Se administreaza antibiotice parenetral, timp de 7-10 zile.
3 Daca pacientii au fost vaccinati corect se face o singura injectie cu ATPA (anatoxina
tetanica purificata si adsorbita).
4 Daca bolnavul este nevaccinat sau cu antecedente vaccinale nesigure se trece la
vaccinarea de urgenta care consta in administrarea de 3 doze de ATPA la interval de 14
zile. Daca plaga este veche sau profunda se administreaza si ser antitetanic, dupa testarea
hipersensibilitatii. Daca pacientul este hipersensibilizat se face mai intai desensibilizarea,
apoi se trece la administrarea serului.
Epidemiologie
Clostridium tetani poate fi izolat din sol sau din tractul intestinal al omului sau al
animalelor.
Infectia se produce prin contaminarea ranilor profunde cu pamint. Cei mai expusi sunt
lucratorii agricoli, dar si cei care ausuferit accidente rutiere.
Profilaxia nespecifica consta in toaleta plagii.
Profilaxia specifica se face prin vaccinare la sugar cu tetravaccin (vaccinare antidifterie,
antitetanos, antituse convulsivă, antipoliomielită, antihaemophilus influenzae B) de la
2, 4, 6 luni apoi revaccinare la 1 an tot cu tetravaccin, iar la 4 ani se administreaza
trivaccin (diftero-tetano-pertusis). La 14 ani se administreaza DT (diftero-tetanic) de tip
copil, iar la 24 ani si apoi din 10 in 10 ani DT(diftero-tetanic) de tip adult.

Clostridium botulinum
Caractere morfologice : sunt germeni mari, Gram-negativi. Sunt mobili cu cili
peritrichi. In conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor mare dispus central sau
subterminal.
Habitat : traieste in tractul intestinal al omului sau al animalelor in forma vegetativa, dar
este inofensiv pentru intestin.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, in anaerobioza. Pe medii de
cultura formeaza colonii de tip S. Cultura are miros rinced.
Bacilulse multiplica in intestin si produce gaze. Daca se inmulteste in conserve etanse
contaminate, capacul bombeaza datorita gazelor formate.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse prin pasteurizare, dar antiseptice si
dezinfectante, radiatii solare. Exotoxina botulinica este distrusa la 100 º C timp de 15
minute. Sporii sunt distrusi prin caldura uscata (poupinel) si prin caldura umeda
(autoclavare).
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si
antigene solubile (exotoxine).
Patogenitate se face prin toxigeneza. Exotoxina actioneaza la nivelul placii motoriisi
apare paralizie moale.De asemenea actioneaza la nivel intestinal unde determina
unsindrom digestiv.
Boala se numeste botulism si este o toxiinfectie alimenatra de tip toxic. Fiaxarea
exotoxinei este ireversibila. Boala apare dupa consumul de conserve de alimente perfect
inchise, unde sunt create conditii de anaerobioza. In conserva se produce un gaz (acidul
butiric). Dupa 6-12 ore de la consumul alimentelor carecontin toxina botulinica, apar
semne digestive cu greata, varsaturi, colici, diaree. Apoi apar paralizii ale nervilor
cranieni, mai ales oculomotorii. Ulterior sunt prinsi muschii faringieni si laringieni,
decesul survenind prin asfixie.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic si consta in identificarea serologica a
toxinei din alimente sau din stomac.
Se mai face reactia de neutralizare in vivo numita testul de toxinotopie, prin administrare
de filtrat ce contine toxina botulinica.
Tratament consta in administrarea de ser polivalent antibotulinic. Nu se administreaza
antibiotice, deoarece nu este un proces infectios.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele care elimina sporii ce vor sta in pamint
si contamineaza alimentele din conserve, care sunt insuficient preparate termic.
2 Profilaxia este realizata prin mijloace nespecifice si consta in respectarea tehnologiei de
preparare a conservelor.
Clostridii ale gangrenei gazoase care sunt patogene prin toxine histiotrope.Se prezinta ca
asociatii de clostridii.
Caractere morfologice : sunt bacili mari, Gram-pozitivi. Sunt mobili cu cili peritrichi. In
conditii nefavorabile sporuleaza formand un spor situat central sau terminal.
Habitat : traieste in tractul intestinal al omului sau al animalelor in forma vegetativa, dar
este inofensiv pentru intestin.
Caractere de cultura: cresc pe medii de cultura simple, in anaerobioza. Pe medii de
cultura formeaza colonii de tip S.
Rezistenta formele vegetative sunt distruse prin pasteurizare. Formele vegetative sunt
sensibile la peniciline.
Caractere antigenice: detine antigene somatice (Ag O, de perete si Ag H de cil) si
antigene solubile (exotoxine).
Patogenitate se face prin multiplicare la poarta de intrare si invazivitate din aproape in
aproape.
Boala se numeste gangrena gazoasa si are mai multe forme clinice.
1 Forma clasica apare dupa un traumatism (o plaga profunda murdarita cu pamint cu
spori sau o plaga intepata.)
2 Gangrena post-abortum apare dupa avorturi efectuate in conditii de nesterilitate.
3 Celulita gangrenoasa apare dupa injectii nesterile.
4 Enterita este o gastro-enterocolita produsa de Clostridium perfrigens.
Poarta de intrare este cutanata. Leziunea se insoteste de un edem masiv cu crepitatii in
caz de Clostridium perfrigens. Edemul este moale in Clostridium edematiens. Edemul
contine mult lichid in caz de Clostridium histoliticum.Plaga nu contine puroi si
arecontinut sero-sanguin.Daca se administreaza rapid Penicilina, se poate produce
vindecare, in caz contrar se produce deces prin intoxicatia cu produsi de catabnolism.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Se recolteaza ser din plaga, care se
coloreaza cu albastru de metilken si Gram.Pe frotiul colorat cu albastru de metilen apar
pe fondul albastru bacili mari, unii incapsulati, uniisporulati.Pe lama colorata Gram apar
bacili mari Gram pozitivi pe un fond rosu.
Clostridium perfrigens se pune in evidenta prin lecitinaza pe care o elaboreaza. Se face o
reactie de neutralizare in vitro.
Apoi se insaminteaza pe medii de cultura.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele care elimina sporii. Solul contine
spori..
2 Calea de transmitere este cutanata, prin plagi inconditii de anaerobioza.
3 Profilaxia nespecifica consta in toaleta precoce chirurgicala a plagii cu decontaminare,
debridare, excizia tesuturilor moarte. Se administreaza penicilina sau tetraciclina.
4 Profilaxia specifica se refera la administrarea de ser polivalent antigangrenos dupa o
prealabila testare a hipersensibilitatii.
MICOLOGIE GENERALITATI

Ordinul Rickttsiales cuprinde 2 familii: familia Rickettsiaceae cu genul Rickettsia


si Familia Chlamydiaceae din care face parte genul Chlamydia.
Caractere generale ale ordinului: dimensiuni mici, trec prin filtre prin care nu trec
bacteriile si au multiplicare strict intracelulara. Datorita acestor caractere au fost
considerate multa vreme virusuri, dar dupa aparitia microscopului electronic, s-au
observat ca sunt totusi bacterii.
Argumente pentru care se considera ca sunt bacterii: sunt organisme unicelulare, cu
perete rigid cu mureina. Au membrana citoplasmatica, citoplasma, nucleu cu cromozom
inelar, ribozomi, echipament enzimatic. Se multiplica prin diviziune binara. Sunt
sensibile la antibiotice de tipul tetraciclina, cloramfenicol.
Deosebiri dintre cele 2 familii: Familia Chlamydiaceae se transmit prin produse
patologice, obiecte contaminate. Germenii din familia Rickettsiaceae se transmit prin
intepaturi de artropode.
Genul Chlamydia cuprinde
1 Specii strict specifice pentru om: Chlamidia trachomatis
2 Specii comune omului si animalelor: Chlamidia psittaci si Chlamidia ornithosis
3 Specii strict specifice animalelor
Chlamidia trachomatis
1 Determina boala numita trahom, care este o cherato-conjunctivita.
2 Se caracterizeaza printr-o secretie purulenta abundenta oculara, care se transmite cu
usurinta. Boala netratata cuce la orbire.
3 Este raspindita in Africa si Orient si sursa de infectie este omul.
Chlamidia psittaci
1 Produce psittacoza, care este o boala naturala a papagalilor.
2 La om are localizare pulmonara cu aparitia unei pneumonii atipice, care cuprinde mai
multi lobi.
Chlamidia ornithosis
1 Determina ornitoza, boala pasarilor de curte.
2 La om determina pneumonii atipice.
Genul Rickettsia
Este o specie specifica numai omului, poate avea surse animale, dar se transmite prin
artropode.
Clasificare
1 Rickettsii producatoare de tifos exantematic transmise prin paduche sau au sursa
sobolanul si se transmit la om prin purice.
2 Rickettsii producatoare de febre butunoase: determina fabra mediteraneana clasica,
transmisa de la ciine la om prin intepatura capusei, iar la locul intepaturii apare un buton.
Alte rickettsi dau febra patata a Muntilor Stincosi, care se transmite de la rozatoare prin
capusa.
3 Rickettsii producatoare de febra tropicala : produc febra fluviala de Japonia, care are ca
rezervor rozatoarele si se transmite la om prin capuse
4 Rickettsii producatoare de tifos pulmonar sau febra Q. Rezervorul este reprezentata de
rozatoare si cornute si se transmite prin capuse. Boala se poate transmite direct pe cale
respiratorie sau digestiva.
Caractere morfologice : sunt cocobacili, Gram-negative, imobile, nesporulate.
Caractere de cultura: cresc strict intracelular fie in citoplasma, fie in nucleu. Se
dezvolta numai in culturi vii : ou embrionat, culturi de celule, soarece, sobolan, cobai.
Rezistenta la radiatiile solare, dar sunt distruse de dezinfectante, antiseptice, temperaturi
de 56 º C timp de 15-20 minute. Sunt sensibile la Tetraciclina, Cloramfenicol. Cea mai
rezistenta este Rickettsia burnetti care se poate transmite si prin praf.
Caractere antigenice: detine antigene somatice si antigene solubile (exotoxine), care se
elibereaza la moartea bacteriei.
Patogenitate se face prin multiplicare intracelulara si toxigeneza prin endotoxina.
Bolile date de rickettsi se numesc rickettsioze.
Raspunsul imun este dat de sinteza de anticorpi, care confera protectie fata de efectul
toxic al rickettsilor. Imunitatea celulara este data de persistenta infectiei latente la fostii
bolnavi de tifos exantematic in ganglionii limfatici. Infectia latenta se poate reactiva si
determina recaderi.
Tifosul exantematic este o boala ce apare dupa intepatura paduchelui. Aceasta face
infectia si elimina dejectii pe pielea noii gazde, dar si o substanta pruriginoasa, care
determina scarpinarea. Dupa ce patrund in organism, rickettsiile se multiplica in peretii
vaselor mici.
Apar noduli Frekel, care astupa vasul si astfel apar micronecroze diseminate in toate
tesuturile. Consectiv apar tulburari functionale la nivelul acestor organe.
Dupa 7-14 zile de la intepatura, apare febra 40-41 º C, care dureaza o saptamina. Dupa a
5a zi de febra apare eruptia, care se manifesta cu pete rosii. Mortalitatea este mare.
Tifosul exantematic este o boala pestinentiala, boala cu declarare nominala, cu ancheta
epidemiologica si raportare la OMS.
Pot apare cazuri de tifos fara transmitere prin paduchi, in cazul fostilor bolnavi de tifos,
care fac recaderi. In cazul scaderii rezistentei organismului, apare un nou episod de tifos
exantematic.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic si imunologic prin RFC cantitativ si reactie
de aglutinare Weil-Felix Este o reactie de aglutinare cantitativa.
Tratament consta in administrarea de Tetraciclina cu rezultate bune.
Epidemiologie
1 Sursa de infectie il constituie omul si animalele.
2 Calea de transmitere este cutanata, prin plagi artropode, cu exceptia Rickettsiei burnetti
care se poate transmite si prin praf.
3 Profilaxia nespecifica consta in distrugerea artropodelor, depistarea si tratarea sursei.
4 Profilaxia specifica se refera la administrarea de vaccin cu rickettsii omorate sau vii
atenuate
Micologie generalitati

Micologia se ocupa cu studiul fungilor sau ciupercilor. Se cunosc peste 100 specii de
fungi, care sunt implicate in patologia umana.Sunt importanati medical cei din familia
Mycetes.
Descriere generala: reprezinta o categorie neomogena de microorganisme uni sau
pluricelulare. Au o structura de tip eukariot cu perete celular rigid, dublu, in structura
careia intra chitina si nu mureina ca la bacterii. In citoplasma se afla un nucleu diploid cu
nucleoli si 2-4 cromozomi.
Clasificare
Dupa aspectul morfologic de baza ciupercile microscopice se impart in levuri si fungi.
1 Levurile sau drojdiile reprezinta orice drojdie sub forma unicelulara, care se reproduce
asexuat, deobicei prin inmugurire si rezulta acse cu ascospori. Caracteristic levurilor este
capacitatea de a fermenta medii bogate in substante hidrocarbonate, cu formare de CO2.
2 Mucegaiurile sunt ciuperci sub forma pluricelulara, cu aspect filamentos. Sunt
organisme saprofite sau parazitare, prezente pe sol, in apa si aer. Se multiplica sexuat si
asexuat.
Morfologie
Levurile au forma sferica sau ovalara, dar prezinta un polimorfism accentuat.Pot avea
forme elipsoidale, triunghiulare, fuziforme.
Mucegaiurile, care sunt ciuperci pluricelulare, sunt formate din thal sau miceliu. Thalul
este format dintr-o impletire de filamente subtiri numite hife.
Inmultirea se face pe cale asexuata sau sexuata. Levurile se inmultesc obisnuit asexuat
prin 2 mecanisme:
1 Inmugurire este caracteristica levurilor si consta in formarea unui mugure la suprafata
celulei mama.Mugurele creste si isi formeaza peretii proprii si se desprinde de celula
mama formind o noua celula numita spor.
2 Diviziunea directa este identica ca la bacterii. Celulele se alungesc, se divide nucleul
cu migrarea nucleolilor la extremitati. Procesul se incheie cu aparitia peretilor
despartitori.
Reproducerea sexuata se face prin conjugare izogama sau heterogama intre cele 2 celule
sexuate numite gameti.Prin contopirea celor 2 celule se fomeaza zigotul. Acesta poate sa
se inmulteasca mai departe prin inmugurire sau se poate transforma in asca in interiorul
careia se formeaza 4 ascospori.
A La levuri exista tipul de spori ca forma de rezistenta, numiti clamidospori, care au rolul
de a conserva specia in conditii vitrege, la fel ca la bacterii.
B La mucegaiuri procesul de reproducere prezinta aspecte diferite. Unele hife devin
specializate in reproducerea asexuata sau sexuata prin producere de spori.
Tipuri de spori
1 Spori asexuati apar prin fragmentarea hifelor. Dupa locul de formare pot fi endospori,
care se formeaza in interiorul unei celule sau organe sporogene si exospori, care se
formeaza extracelulari.
A Zoosporii se formeaza in celule numite zoospongi si se elibereaza prin ruperea
peretelui.Initila sunt mobili, apoi se inchisteaza pana cand conditiile devin favorabile
germinarii.
B Conidiosporii sunt asezati la extermitatea unei hife numite numite conidiofori.Acestia
sunt la inceput liberi, ulterior partea termin ala a conidioforului se modifica luind aspecte
variate. Din acestea deriva conidiile.
C Artrosporii se formeaza la mucegaiurile septate prin fragmentarea hifelor.
2 Spori sexuati apar in stadiul perfect al fungilor si se formeaza prin fuzionarea fie a doi
gameti identici (izogamie), fie prin fuzionarea a doi gameti diferiti (heterogamie).
A Sporii sexuati au un rol imortant in evolutia fungilor, deoarece rezulta din recombinare
genetica, iar descendentii au posibilitati de adaptare crescuta.
B Ascosporii iau nastere din fuzionarea a 2 prelungiri tubulare emise de 2 celule vecine
de pe acelasi miceliu sau de pe micelii separate.Nucleii fuzioneaza, iar celula rezultata
este un zigot.Nucleul unic sufera 1-3 diviziuni, se inconjoara cu protoplasma si formeaza
un perete propriu devenind ascospori. Celula care se formeaza se numeste asca.
Caractere generale.
Caractere de cultura
1 Fungiile cresc pe medii de cultura imbogatite cu steroli, la un Ph acid.
2 Levurile cresc pe mediul Sabourand, dupa 48-72 de ore si sunt neregulate si
pigmentate.
3 In macroorganismul in care se dezvolta, ciupercile dau colonii foarte mari, cu aspect de
tumorete.
Caractere antigenice: detine antigene somatice (structurale) si antigene solubile
(exotoxine, enzime histolitice).
Patogenitate se face prin multiplicare, invazivitate si toxigeneza.
Raspunsul imun este de tip celular si umoral. Toxinele ciupercilor pot da reactii de
hipersensibilitate (de tip umoral).
Diagnosticul de laborator este
1 direct prin examen micologic. Acesta presupune evidentierea ciupercilor din produsul
patologic.
2 Diagnostic imunologic (umoral si celular) se face prin RFC si intradermoreactie pentru
evidentierea hipersensibilitatii.

CIUPERCI PATOGENE

Fungile patogene pot produce la om


1 micoze, adica infectii fungice determinate de prezenta ciupercilor patogene in
organismul uman
2 Micotoxicoze care rezulta prin ingestia de alimente contaminate cu toxinele ciupercilor,
numite micotoxine (exemplu aflatoxina)
3 Alergii fungice
Clasificare
I Clasa Actinomycete cuprinde un grup de microorganisme filamentoase cu structura
ramificata si tendinta de fragmentare.Aceste fungi au structura asemanatoare bacteriilor si
sunt sensibili la agenti antibacterieni si nu antimicotici. Cuprind genuri anaerobe
Actnomyces si aerobe Nocardia si Streptomyces.
Principalele specii patogene
A Actnomyces israelii este un miceliu ramificat, care pe medii de cultura formeaza
colonii de tip R. Sunt anaerobe sau pot creste in conditii de microaerofilie.
Structura antigenica : peretele celular contine polizaharide cu proprietati antigenice si
care au permis separarea in 2 serotipuri.
Actinomicetele traiesc in mod normal in cavitatea bucala, dar pot vietuii si in tractul
gastro-intestinal si genital feminin. In conditii de igiena precara sau la persoane
imunodeprimate se dezvolta abundent. Astfel apara un focar initial o carie dentara sau
amigdaliana. Ulterior infectia se localizeaza la nivel de plamin, pleura, piele, oase, creier,
unde se formeaza abcese cu evolutie cronica..
Patogenitate : aceasta specie poate produce urmatoarele infectii:
-forme cervico-faciale, caracterizate prin necroza tesuturilor, cu producere de fistule si
leziuni osoase chistice.
-forme toracice, caracterizate prin leziuni hilare sau pleurale
-forme abdominale cu simptomatologia unei apendicite cronice. Frecvente sunt leziunile
renale, ovariene cu posibilitatea fistulizarii.
Tratamentul cu antibiotice administrate prelungit, timp de luni de zile cu penicilina,
eventual excizia chirurgicala a abceselor, duce la rezolvarea problemelor
Diagnosticul se pune prin evidentierea microscopica a ciupercii.
B Nocardia asteroides si Streptomyces species
Caractere morfologice Sunt ciuperci filamentoase ale caror hife fragmenteaza si iau
aspecte de bacili sau coci. Pe medii de cultura formeaza colonii de tip S, dar si colonii cu
aspect mucilaginos.Sunt Gram-pozitive si acido-aclcoolo-rezistente.
Cipercile contin pigmenti galbeni sau rosii, in functie de specii. Sunt aerobe, coaguleaza
laptele si lichefiaza gelatina.Prin imunodifuzie au fost identificate 4 tipuri antigenice,
care pot fi diferentiate prin IDR la un soarece sensibilizat.
Patogenie Patrund pe cale aeriana si se localizeaza preferential in plamini, dar se poate
complica cu alte localizari: cerebrala, renala, cutanata.
Diagnosticul se pune pe baza evidentierii ciupercii pe baza caracterelor morfologice,
biochimice si de metabolism.
2 Clasa Ascomycete
Cuprind ciuperci filamentoase septate care se reproduc prin spori asexuati si sexuati
(ascospori) formati in interiorul unei asce.Ciupercile din aceasta clasa cuprind
dermatofitele. Dermatofitele se caracterizeaza prin afinitate pentru tesuturi cormoase
(keratofile) si liza acestor tesuturi (keratolitice).
Pe mediul Sabouraud prezinta colonii si spori caracteristici. In tesuturile sau structurile
cornoase se intalnesc sub forma de hife sau artrospori. Se pot localiza pe pielea acoperita
de par sau neacoperita (glabra).
A Genul Trchophyton produce tricofitii tegumentare. Se distind 3 grupuri:
1 grupul endotrix in care sporii sunt mari si raspinditi in interiorul firului de par.
2 Genul ectotrix in care sunt spori mici in lanturi
3 genul megasporate cu spori mari in lanturi.
Coloniile sunt cremoase, pigmentate diferit in functie de specie. Prezinta macromidii si
micromidii.
B Genul Microsporum produce la om alopecii rare, cu forme neregulate.Se intalneste
mai ales la scolari si pot interesa si pielea glabra. Miceliul prezinta filamente fine, iar
macromidiile pot lipsi.Formeaza clamidospori terminali mari, iar la unele specii
micromidiile sunt numeroase.
C Genul Eppidermophyton produce la om leziuni numai pe pielea glabra, mai ales in
regiunea inghinala si unghii. Este o ciuperca larg raspindita in natura. In produsele
patologice (scuame) se prezinta sub forma de filamente. Pe medii de cultura coloniile
sunt cremoase, pigmentate kaki sau oliv, cu suprafata pliata radiar. Microscopic prezinta
macronidii numeroase, ce separa 3-4 celule, iar micronidiile lipsesc.
Toate epidermofitiile se numesc TINEA, iar la aceasta denumire generala se adauga
termenul latin al localizarii.Vorbim de Tinea capitis (la nivelul capului), Tinea manum (la
nivelul mainii), Tinea pedis (la nivelul piciorului), Tinea cruris (la nivelul regiunii
superioare a coapsei), Tinea corporis(la nivelul corpului).
Tinea capitis Se dezvolta in colectivitatile de copii prescolari si scolari. Sunt produse de
dermatofiti din genul Trycophyton si Microsporus.
Tinea pedis este favorizata de incaltamintea cu talpa de cauciuc si sosete supraelastice
ce impiedica transpiratia, accentueaza hidroza si maceratia.Inocularea se face de pe
gratarele bailor publice , bazinelor de inot, saune, sol, nisip.Are 3 forme clinice:
a) scoamoasa-hiperkeratozica- tegumentul din spatiul IV –V, planta si calcii sunt
ingrosate, hiperkeratozice, galben-cenusii
b) intertiginoasa-ambele versante ale spatiului interdigital si subdigital sunt eritematoase,
exudative, pruriginoase, cu fisuri dureroase.
c) forma dishidrotica cu spatiul interdigitale III-IV si subdigitale cu vezicule mari sau
bule, care se sparg, apar cruste, sunt insotite de prurit si se pot suprainfecta.
Tinea cruris apar mai ales la barbati adulti si la femei obeze. Prin frecare si macerare
apar la nivelul pliurilor inghino-crurale si fesiere placi rosietice cu periferia mai
accentuata si centrul mai pal acoperit cu scuame fine si prurit intens.
Tinea corporis este produs de orice gen de dermatofit.
Patogenitatea clasei Ascomycete
Dermatofitile sunt boli contagioase care se localizeaza astfel:
-la nivelul pielii paroase: microsporii, tricophitii, favus, kerion
-la nivelul pieli glabre: herpes cincinat, sycosis
-la nivelul pielii pliate: eczema marginala de Hebra, piciorul atletului
-la nivelul fanerelor : onixis, perionixis.
Onicomicozele sau Tinea Unguium intereseaza keratina unghilor si este produsa de
specii dermatofitice.Este o complicatie a Tinei pedis interdigitale, fie mai rar o localizare
primara si sunt localizate la baza si in jurul unghilor. Unghile isi modifica culoarea, sunt
ingrosate sau friabile, cu hiperkeratoza subunghiala urmata de caderea ei. In formele
intense, lama unghiala poate sa lipseasca complet, dezgolind un pat unghial
hiperkeratozic, friabil, dureros. Este o forma trenanta si rebela la tratament.
In majoritatea cazurilor apar la copii si in perioada pubertatii. Sunt mai frecvente la
barbati, au un caracter profesional si sunt influentate pozitiv de malnutritie. Nu dau
imunitate si sunt contagioase.
Microsporiile dau zone de alopecie rotunde, mari si rare. Microsporum este cea mai
contagioasa dintre pilomicoze.Apar placi alopecice de dimensiuni mari si in numar redus.
Firele se rup la 2-4 mm de radacina, iar bonturile parazitatesunt inconjurate de o teaca
alb-cenusie, cu aspect de ,,lan cosit".Boala se poate vindeca spontan la pubertate.
Examenul microscopic al firului de par arata o parazitarede tip ectothrix si spori sunt
dispusi in afara firului de par.
Trichophitiile sunt alopecii neregulate, mici si numeroase.
1 Tricofitiile sunt tricofitii uscate (neinflamatorii), produse de dermatofiti din genul
Trichopyton.
Se prezinta sub forma unor placi alopecice mici, multiple, cu fire de par parazitate rupte
chiar la radacina, incit apar mici puncte negre in firele de par. Placile pot prezenta o
usoara scuamatie furfuracee. Alopecia este necicatriciala si boala se poate vindeca
spontan la pubertate. Examenul microscopic al firului de par arata o parazitare endotrhrix,
ca un sac de nuci.
2 Tricofitiile inflamatorii (supurate) sunt produse de specii zoofile. In mediul urban, sursa
de infectie o reprezinta ciinii si pisicile, in mediul rural viteii bolnavi de tricofitie
In favus elementul caracteristic este godeul favic localizat la baza firului de par. Se
extinde neregulat si lasa permanent cicatrici. Favusul este cea mai severa forma de Tinea
capitis, deoarece duce la alopecie cicatriciala persistenta toata viata.Contagiozitatea este
minima, cu caracter familial. Leziunea elementara este formata din elemente micotice,
resturi celulare, exudat inflamator, godeu favic. Se prezinta ca un disc deprimat, central,
de culoare galbena. Cind elementele sunt multiple degaja un miros caracteristic de urina
de soarece. Favusul netratat persista si evolueaza si dupa pubertate. Firele parazitate
endothrix sunt septate cu aspect de bambus. Sporii sunt ingramaditi ca oasele tarsului
,,tars favic". Se mai pot observa bule de aer sub cuticula firului de par, care ii da aspect
mat ca firul de par de porc.
In kerion se produc inflamatii puternice cu caderea brusca a parului, iar daca este afectata
pielea glabra se numeste sicozis. Ambele sunt dermatofitii zoofile care afecteaza barba
adultului producind Tinea barbae. Sicozisul tricofitic se prezinta sub forma unor leziuni
papulo-nodulare perifoliculare. Firele de par se epileaza cu usurinta si eruptia are un
caracter acut si inflamator.Este utila epilarea firelor de par parazitate si a perilor adiacenti
pentru a preveni o diseminare prin continuitate.
Herpesul circinat debuteaza cu o papula eritemato-scuamoasa, care creste in cercuri
concentrice. La extremitatea leziunii se observa vezicule. Placile sunt rotunde cu margini
regulate eritematoase sau eritemato-veziculare, cu centrul mai pal fin scuamos sau
normal.
Eczema marginala de Hebra determina placarde eritemo-scuamoase in regiunea
inghinala. Piciorul atletului se prezinta in forma acuta cu vezicule mici pe planta si
interdigital, insotite de prurit. In forma cronica apare uscarea tegumentelor, cu aparitia de
fisuri interdigitale si plantare, insotite de prurit si miros dezagreabil.
MICOLOGIE

D Candida Albicans face parte din flora normala a organismului (in tubul digestiv,
vagin). Este o ciuperca conditionat patogena, care produce la om candidoze.Agresivitatea
ciupercii este determinata de scaderea rezistentei organismului.
Factorii favorizanti generali si locali care permit inmultirea candidelor sunt:
-diabet zaharat
-dupa corticoterapie
-dupa tratament cu imunosupresoare
-dupa antibioterapie
-boli endocrine
-factori locali favorizanti:frecarea, macerarea, contactul cu solutii hipercarbonate
Candida este o levura care prezinta eumiceliu (miceliu septat) sau pseudomiceliu.
Pe mediul Sabouraud coloniile sunt albe cremoase.
Pe frotiuri sunt colorate Gram-pozitive, cu forma ovalara sau sferica, cu polimorfism
accentuat.
In culturi prezinta forme filamentoase.Speciile din genul candida fermenteaza zaharurile.
Infectii produse la om de genul Candida:
A Muguetul sau margaritarelul (glosita candidozica, stomatita candidozica) este o
candidoza specifica sugarilor, caracterizata prin aparitia coloniilor la nivelul mucoasei
bucale.
Muguetul(margaritarelul) apare in primele zile de viata. Contaminarea se face in timpul
expulziei, odata cu trecerea prin filiera vaginala a mamei. Pe mucoasa cavitatii bucale si
limba, apar placi eritematoase, care se acopera rapid cu un depozit alb-cremos.
Glosita candidozica apare la adulti si este favorizata de consumul prelungit al unor
medicamente, diabet zaharat, gastrite.Pe fata dorsala a limbii se constata un depozit alb-
galbiu cremos, sub care papilele sunt hipertrofiate. Formele atrofice apar la batrini tarati
prin cancer gastric, anemie hipocroma.
Stomatita candidozica se asociaza cu glosita candidozica si se observa leziuni sub forma
de mici placi albicioase pe fondul mucoasei roz al cavitatii bucale.
Perlesul candidozic se caracterizeaza prin fisuri pericomisurale superficiale acoperite de
depozitul albicios caracteristic. Apare la diabetici, la persoanele cu proteze dentare totale
si instabile sau dupa tratamente prelungite cu antibiotice.
b Candidoze cutanate: intertrigoul candidozic, perionixul si onixul candidozic
c. Candidoze ale mucoasei genitale:balanopostita candidozica, vulvovaginita candidozica
la femei. Boala se manifesta clinic prin aparitia unei leucorei albe, cremoase, insotita sau
nu de prurit.
d Candidoza mucocutanata cronica:candidoza muco-cutanata cronica a adultului,
granulomul candidozic
e Localizare pe mucoasa gastro-intestinala
f Candidozele sistemice:pulmonara, intestinala, urogenitala, septicemia.
Tratamentul micozelor
1) Antibiotice pe cale generala ex. Griseofulvina (antidermatofitic, fungiostatic) 10
mg/Kg sau Ketoconazol solutie 200mg/zi. Antibioticul se administreaza dupa
antibiograma.
2 ) Tratament local cu topice frungice ex. Solutie Saboureau 2x zi cu 1-2 l
Solutie de Rivanol 1 %in Tinea pedis, Tinea cruris.
Solutie Castelani in formele exudative

NOTIUNI GENERALE DE PARAZITOLOGIE

1 Notiuni generale de parazitologie


Parazitologia este partea stiintelor medicale care se ocupa cu studiul parazitilor
animali si vegetali.
Parazitul este animalul, planta sau microorganism, care pentru o perioada sau pe
parcursul intregii existente, traieste pe seama altei fiinte.
Parazitismul cuprinde orice asociatie in care fiecare partener depinde de celalalt.
In conceptul medical, gazda este vatamata.
Simbioza se refera la relatiile care se stabilesc intre 2 organisme, care s-au
adaptat sa traiasca impreuna. O asociatie in care profita ambii parteneri se numeste
mutualism. In cazul in care unul din organismele asociate beneficiaza, iar celalalt nu
beneficiaza, dar nu este dezavantajat, se numeste comensalism.
Parazitismul implica un contact prelungit si intim intre 2 specii diferite, care duc
la stabilirea unui echilibru si prin care se tolereaza reciproc.Gazda poate sa elimine sau sa
distruga parazitul sau in situatii extreme, gazda poate muri, ca urmare a infestarii si va
pierii si parazitul. Unii paraziti nu pot trai decat dependenti de gazda, este cazul
parazitismului obligatoriu.Parazitii care traiesc atat liber in natura cat si intr-o gazda
animala este un parazit facultativ.
Un organism in care se dezvolta adultul sau stadiul final al dezvoltarii parazitului,
este o gazda definitiva. Daca parazitul se dezvolta in stadiul intermediar sau larvar este o
gazda intermediara. Gazda rezervor este specia de care depinde parazitul pentru
supravietuirea lui in natura si care serveste ca sursa de infectie pentru alte gazde, inclusiv
pentru om.
Transmiterea parazitilor de la o gazda la alta se face uneori prin vectori. Vectorii
pot sa fie
-mecanici, care transporta pe suprafata organismului lor parazitii
- vectori biologici in corpul carora parazitul sufera un ciclu evolutiv.
Vectori sunt unele insecte ( muşte, gândaci), rozătoare ( şoareci, şobolani), precum şi
unele animale domestice şi sălbatice (câini, pisici, porumbei) care transportă bacterii,
virusuri, ouă de paraziţi, spori de mucegaiuri, putând favoriza apariţia de îmbolnăviri.
Stiinta care se ocupa cu factorii care determina existenta unei infectii intr-o
populatie se numeste epidemiologie.
Prevalenta este numarul de persoane infectate intr-un anumit teritoriu si intr-o
anumita perioada de timp, iar incidenta este frecventa cu care se intalneste o infectie in
populatie.
Evolutia infectiei poate sa fie:
- sporadica, adica un numar mic de cazuri in populatie
-endemica, un numar mai mare de cazuri intr-un teritoiu, un oras, intr-o perioada de timp
-epidemica, un numar mare de cazuri, care se transmit rapid si intr-o perioada scurta de
timp
Ectoparazitii sunt parazitii care traiesc pe sau in tegumentul gazdei, iar actiunea
produsa de acestia se numeste infestare. In aceasta categorie intra artropodele
ectoparazite (agentul scabiei si al pediculozei).
Endoparaziti sunt paraziti care patrund in tubul digestiv si care prin actiunea lor
provoaca infectii, indiferent de dimensiunea lor.
Odata patrunsi in organism, parazitii reusesc sa scape de actiunea imuna a gazdei
prin mai multe mijloace:
-prin mimare antigenica, adica se imbraca in componente ale gazdei nemaifiind
recunoscuti ca straini
-inhiba anticorpii citotoxici ai gazdei
-se localizeaza intracelular si astfel scapa de o serie de mecanisme de aparare ale gazdei
si astfel parazitul creste si se multiplica
-parazitul isi modifica glicoproteinele de suprafata, prin mecanisme de variatie antigenica
si scapa de actiunea anticorpilor
-parazitul reduce raspunsul imun al gazdei fata de sine si fata de antigenele straine si
astfel are efect imunosupresor.
Gradul daunelor produse asupra gazdei depinde de mai multi factori:
-virulenta parazitului
-cantitatea inoculului
-rapiditatea cu care se multiplica in organism
Modul de lezare a gazdei
-perturba sistemul enzimatic al gazdei prin secretii, excretii, produse parazitare
-sustrag substantele nutritive ale gazdei. La nivelul intestinelui subtire, din chilul
intestinal se alimenteaza nematodele, cestodele. Din sange se alimenteaza Ancylostoma.
Parazitul Diphylobotrum se hraneste cu vitamina B12.
-irita mucoasa intestinala: giardia, Trichinela
-irita canalele biliare: fasciola
-produc fenomene obstructive ale cailor biliare (fasciola), ocluzie intestinala si chiar
perforatii (ascaris), fenomene compresive hepatice (chistul hidatic )
Gazda parazitata reactioneaza mobilizand mecanismele de aparare si in final se
produce:
-eliminarea parazitului
-stabilirea unui echilibru intre organism si parazit
-alterarea functiilor vitale ale gazdei pana la deces
Infectiile parazitare la persoanele cu sistem imun normal, evolueaza benign si
asimptomatic. La persoanele deprimate imun, pot evolua exploziv, punand in pericol
viata bolnavului.
In multe boli parazitare se dobandeste o imunitate, dar mai scazuta fata de
infectiile bacteriene si virale. Nu se dobandeste o imunitate absoluta fata de reinfectie.
Insa pe durata sederii parazitului in organism, se produce o rezistenta fata de o noua
infectie cu acelasi parazit (rezistenta la hiperinfectie), denumita si premunitie, fapt
important in zonele endemice.
2 Protozoologie: generalitati, reprezentanti:rizopode, flagelate, sporozoare, infuzori
Increngatura protozoarelor cuprinde organisme unicelulare, eukariote, cu
capacitatea de a indeplini toate functiile unei fiinte complexe, datorita faptului ca detin
organite. Nutritia este autotrofa sau heterotrofa.
1 Clasa rizopode cuprind organisme a caror corp este lipsit de polaritate, cu citoplasma
separata in endo si ectoplasma, iar la exterior membrana plasmatica este
semipermeabila.Emit pseudopode cu rol in locomotie si prinderea hranei.Nutritia este
fagotrofa.
Din clasa rizopode fac parte amibele, care traiesc fie libere, fie in tractul digestiv al
nevertebratelor sau vertebratelor.In conditii favorabile amibele se multiplica prin
diviziune binara, iar in conditi nefavorabile trec in stadiul de chist. Chistul se elimina din
organism si cand are conditii favorabile, amiba devine activa, rupe peretele chistului si
iese. Dupa diviziuni repetate se formeaza o colonie.
Dintre amibele patogene amintim entamoeba histolytica (amoeba coli,entamoeba
dysenteriae).
Boala: amibiza, dizenterie amibiana sau abces amibian
Morfologie: entamoeba histolytica are un ciclu de viata cu 4 stadii: trofozoit, prechist,
chist, metachist.In fecale se gasesc numai trofozoitii si chistii, iar in tesuturi trofozoitul.
Trofozoitul traieste in intestinele gros si focare extrintestinale.Prezinta o endoplasma
vascoasa si o ectoplasma clara, care formeaza pseudopode in forma de degete, cu ajutorul
carora se misca.Nucleul este sferic, cu granule de cromatina si are in centru un singur
cariozomAmiba se hraneste cu citoplasma celulelor pe care le invadeaza.
Chistul se formeaza in lumenul intestinala, iar nucleul sufera o diviziune dubla, astfel
chistul prezinta 4 nuclei.
Ciclul de viata Chistii ajunsi in mediul exterior sunt distrusi de uscaciune, caldura,
mediul hipertonic.In organism ajung odata cu legumele sau fructele nespalate. Sub
influenta sucurilor digestive, peretele chistului se distruge si metachistul se
elibereazaAmiba ajunge in cec, unde se stabileste in tesutul glandular si formeaza o
colonie.
Patogenie In conditiile unui tranzit intestinal incetinit, amibele au un contact prelungit cu
mucoasa intestinala. Aici adera de receptorii specificiEi determina o leziune denumita
abces ,,in buton de camasa”
Boala evolueaza cu infectii asimptomatice sau cu infectii simptomatice sub forma de
dizenterie amibiana, care este o boala intestinala fulminanta cu leziuni ulcerative. Alte
forme de manifestare: colita ndizenterica, amibiom(granulom intestinal proliferativ),
coliata postamibiana
Amibiaza extraintestinala se manifesta cu hepatomegalie nespecifica, infectii acute
nespecifice, abcese amibiene hepatice, pleurale, pericardice, peritoneale, amibiaza
cutanata, infectii metastatice ale plaminuluisplinei, creierului.
Exista purtatori asimptomatici in care entamoeba histolytica traieste probabil comensal.
Diagnostic parazitologic: se bazeaza pe identificarea parazitului in scaunsau in tesuturile
de biosie sau autopsie Se evidentiaza prin examinare directa la microscop, in ser
fiziologic sau dupa colorare cu solutie Lugol.
In caz de dizenterie amibiana se face coprocultura in solutie salina pentru a evidentia
trofoizii mobili. Se poate recolta scaun dupa administrarea unui puragtiv salin sau prin
sigmoidoscopie din leziunile ulcerative, in care prin examen microscopic direct se pot
evidentia trofoizii mobili.
-diagnostic serologic prin hemaglutinare indirecta si ELISA
Tratament cu amibocide de contact sau luminale (Metronidazol, Clorochina, Emetina,
Tetraciclina).
Epidemiologie
Sursa de infectie: persoanele care elimina chisturile tetranucleate.
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea veneriana, in special la
barbatii homosexuali.
Populatia receptiva in climatul temperat mai ales in colectivitatile de copii, spitale de
psihiatrie, comunitati cu conditii igienico-sanitare precare.Amibiza evolueaza endemic
sau chiar epidemic, in caz de contaminare a apei potabile cu chisturi de amibe.
2 Clasa flagelate curpinde organisme care poseda unul sau mai multi flageli. Nutritia
este autotrofa sau heterotrofa.
A Trichomonas vaginalis
Morfologie este un parazit cu habitat vaginal sau pe medii de cultura nutritive. Are forma
ovalara cu extremitatea anterioara latita, iar cea posterioara efilata. In partea anterioara
prezinta un nucleu cu 5 cromozomi si un complex kinetosomal, din care pleaca 3-5
flageli, egali ca marime, un flagel recurent, fixat pe marginea membranei ondulante si un
axiostil format din fibrile si care are rol de sustinere.
Biologie: este un parazit facultativ anaerob, cresterea sa este inhibata de concentratii mari
de oxigen. Prezinta numai forma vegetativa si se multiplica bine in mediu umed, la 35-
37º C si pH de 4,9-6,5.
Patogenie
Boala se transmite pe cale sexuala la ambii parteneri, fiind un parazit al cailor genito-
urinare. La pH acid normal, datorita lactobacililor, nu adera de celule si doar este prezent
in secretia vaginala, deci nu produce vaginita. In conditii de sarcina, menstruatie, infectie
cu anaerobi, lactobacilii sunt inlocuiti si parazitul adera de celule tinta, favorizat de pH
neutru.In aceste situatii se produc adezine, care determina celule epiteliale modificate,
uneori cu aspect malign. Se produce descuamarea epiteliului vaginal si apariţia unui
infiltrat inflamator al mucoasei însoţit de fenomene proliferative, apariţia leziunilor
necrotice şi hemoragice si apariţia vaginite.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta asimptomatic sau poate debuta cu prurit
vulvar, insotit de leucoree spumoasă, fluidă, galben-verzuie, miros fad, care se
exacerbează postmenstrual şi în sarcină. Vulvă, cervix, vagin devin eritematoase,
edematoase. Boal netratată se cronicizează si duce la sterilitate temporară. La femeile
gravide infectate apar fenomene inflamatorii, sunt posibile complicaţii
postabortum/postpartum, care se manifesta cu febră, inflamaţia mucoasei uterine, secreţie
fetidă. Trichomonas poate determina tulburări psihosomatice, tulburări sexuale cu
frigiditate, instabilitate emoţională. La bărbaţi poate fi infecţie asimptomatică (90%) sau
uretrită cu secreţie purulentă, fluidă, senzaţie de arsură, durere la micţiune.Infecţia
cronică se manifesta cu secreţie redusă (“picătura matinală”).
Diagnosticul se bazeaza pe identificarea parazitului în secreţia vaginală sau uretrală. Se
recolteaza secreţie vaginala din fundul de sac posterior sau lateral, în primele 4-5 zile
postmenstrual (multiplicare). Secreţia uretrală la bărbaţi se recolteaza prin masaj prostatic
Vizualizarea parazitului se face prin preparat nativ, unde se observa mobilitatea sau pe
preparat colorat
Imunodiagnosticul este important la bărbat.
Tratament cu Metronidazol, Fasigin 2 g doza unica (oral, vaginal) la ambii parteneri
simultan In sarcina se indica Clotrimazol local.
Notiuni de parazitologie

2 Clasa flagelate
B Giardia lamblia (lamblia intestinala, giardia intestinala)
Lamblia se prezinta sub 2 forme: trofozoit si chist.
Morfologie trofozoit este evidentiat la microscopul optic, si are un aspect priform (de
para), cu 2 nuclei situati in partea anterioara si 4 perechi de flageli grupati intre cei 2
nuclei si care pornesc de la citoschelet (o formatiune compusa din elemente filamentoase
si microtubuli. In partea posterioara se afla corpusculul median, cu aspect de
virgula.Parazitul mai prezinta un disc ventral care contine proteine contractile, cu rol de
fixare.
Chistul este ovoid sau elipsoidal si are un perete gros format din fibrile cu aspect de
pasla.Giaradia este un microorganism anaerob, aerotolerant.
Biologie: parazitul in forma chistica este ingerat si ajunge in stomac. Sub actiunea chimul
gastric se elibereaza trofozoitii, care migreaza in duoden si jejun cu ajutorul flagelilor. Se
inmultesc prin diviziune binara, apoi se inchisteaza si se elimina odata cu materiile
fecale.
Patogenie
Boala se datoreaza iritatiei mecanice produse de parazit, care traieste atasat de mucoasa
intestinala.In infectiile masive se produc veritabile bariere mecanice, care reduc absorbtia
intestinala de glucide si lipide.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta asimptomatic sau prin semne digestive,
neuropsihice si alergice.Bolnavul prezinta diaree apoasa cu miros urat, insotite de dureri
abdominale de intensitate variabila, localizate mai ales in epigastru. Formarea unei
cantitati mari de gaze duce la distensie abdominala, eructatie sulfurica si flatulenta. La
copii se intalneste anorexie, greata, varsaturi, intoleranta la lactoza.Simptomele dureaza
2-3 sptamini si pot dispare spontan. Cand boala devine cronica, persista durerile
epigatrice, flatulenta, scaunele diareice, la care se adauga semne neuropsihice si alergice.
Manifestarile neuropsihice se manifesta cu cefalee, astenie, insomnie, tulburari de atentie.
Manifestatrile alergice pot fi cutanate cu urticarie, eczema, prurigo, respiratorii cu
rinofaringite, astm bronsic sau oculare cu iridociclite.
Diagnosticul se bazeaza pe identificarea parazitului în scaun sub forma de chisti sau
trofoizi in scaunele diareice, lichid duodenal, biopsie jejunala.
Se poate face imunodiagnostic (teste ELISSA, HAI, imunofluorescenta) cu detectarea de
anticorpi anti-giardia in ser, saliva, lapte si secretii intestinale.
Tratament cu Metronidazol, Fasigin, Furazolidon simultan toata familia In sarcina se
indica Furazolidon numai in situatii de urgenta.
Epidemiologie
Sursa de infectie: omul sau animalele infectate.
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea prin epidemii hidrice.
Populatia receptiva mai ales copii, prin lipsa igienei individuale.
Prevenire: prin asigurarea de apa potabile filtrata si purificata, control parazitologic
periodic in institutiile de copii, reguli de igiena individuala, evitarea consumarii apei sau
alimentelor contaminate. Fierberea apei posibil contaminate 3 minute inainte de a fi
consumata.
3 Clasa sporozoare cuprinde exclusiv protozoare parazite, cavitare, tisulare sau
intracelulare, care nu detin aparat de locomotie. Unele sporozoare produc boli grave la
om si animale, mai ales la organisme imunodeficiente..
Se inmultesc in 2 faze: asexuat (prin schizogonie) si sexuat (prin sporogonie) in aceiasi
gazda sau in gazde diferite.
Sporozoare de interes medical: coccidia care isi desfasoara ciclul in aceiasi gazda,
cryptosporium parvum, cyclospora cayetanesis, isospora belli care isi desfaosra ciclul
biologic in intestinele subtire. Pneumocystis jiroveci isi desfasoara ciclul biologic la nivel
pulmonar. Alti reprezentanti sunt: Toxoplasma gondi, plasmodium vivax, malariae, ovale.
A Cryptosporium parvum
Cryptosporium parvum se prezinta sub 2 forme: trofozoit si chist. Chitul patrunde pe cale
digestiva si colonizeaza tot tractul digestiv sau numai o parte din el.
Manifestari clinice Boala se poate manifesta ca o diaree de scurta durata la persoanele
competente imunologic si care se vindeca spontan si sub forma de diaree prelungita, care
pune in pericol viata bolnavului, la persoanele cu deficienta imuna. Infectia are un
caracter oportunist.
Este posibila asocierea cu Giardia, cu care se aseamana ca ciclu de viata, forme
infectioase si forme de manifestare clinica.
Diagnosticul se bazeaza pe:
- identificarea parazitului în examen coprologic si biopsie intestinala.
- imunodiagnostic prin teste ELISSA, imunofluorescenta directa
Tratament vindecare spontana in cateva zile, fara tratament la persoanele
imunocompetente.
La persoanele cu imunodeficiente, ameliorarea capacitatii imunologice prin
transplant de maduva hematogena. Nu s-a gasit un tratament specific eficient.Se
recomanda rehidratare orala si parenterala pentru bolnavii de SIDA.
Epidemiologie
Sursa de infectie: omul sau animalele infectate (vitei, purcei, rozatoare, caini, pisici). Este
considerata o zoonoza
Calea de transmitere: fecal-orala. Este posibila transmiterea prin epidemii in colectivitati
de copii mici, dar si infectii in familie.
Populatia receptiva mai ales copii mici, prin lipsa igienei individuale si la ingrijitorii de
animale, ca boala profesionala.La bolnavii de SIDA, prevalenta infectiei este de 30 %.
Parazitul se dezvolta mai ales in climatul cald si umed, asociat cu turismul in anumite
zone, igiena deficitara, contactul cu animalele infectate, aglomerarea in crese. Oochistii
au o rezistenta mare la dezinfectante si agenti terapeutici.
B Toxoplasma gondi
Determina boala numita toxoplasmoza.
Cclul biologic gazda definitiva este felina. La om infectia este transmisa transplacentar
sau prin ingestia de chisturi din carnea infectata sau a oochistilor excretati de pisica. In
intestinele uman chistii sunt eliberati, trec in stare vegetativa si patrund in circulatia
sanguina.De aici sunt transportati in muschii scheletici, ganglionii limfatici, miocard,
encefal, retina, placenta si se inmultesc.
Manifestari clinice Boala se poate manifestaca toxolasmoza dobandita, toxoplasmoza
congenitala, toxoplasmoza oculara si toxoplasmoza la persoanele deprimate
imunologic.Se manifesta cu limfadenopatie generalizata, cu ganglioni mici, mobili, fermi,
nedurerosi si care nu supureaza. Se insoteste de febra, mialgii, artralgii, cefalee, angina,
exantem, urticarie. Se vindeca spontan Este depistata ocazional, prin teste serologice, la
gravide.
Toxoplasmoza congenitala presupune existenta unei infectii cronice sau latente la mama,
pe perioada sarcinii si aparitia de embriopatii sau fetopatii cu sarcini patologice si
nasterea de copii cu toxoplasmoza congenitala.Infectia fetala la inceputul sarcinii duce la
avort.Daca copilul se naste viu, boala poate fi latenta, grava sau atenuata.In formele grave
apare sindrom hemoragic, icter, hepato-splenomegalie,encefalopatii si deces rapid sau
evolutia unei maladii fetale cu hidro sau microcefalie, calcificari intracraniene,
corioretinite etc. O boala latenta in perioada neonatala se poate manifesta cu retard
psihomotor din ce in ce mai manifest, cu convulsii si hidrocefalie.
Toxoplasmoza oculara este o sechela a unei infectii congenitale. Chistii parazitari se
localizeaza in retina si determina o corioretinita, atrofica si pigmentara.Pacientul are
vedere neclara, scotoame (pierderea partiala a vederii), fotofobie (intoleranta luminii) sau
epifora (secretie lacrimala exagerata).
Toxoplasmoza la persoanele deprimate imunologic poate fi o toxoplasmoza acuta prin
ingestia de chisturi sau oochisti sau o reactivare a unei infectii latente, dobandite anterior.
Semnele predomina la nivelul SNC cu encefalita sau abces cerebral (25-80% din aceste
cazuri la bolnavii cu SIDA).
Diagnosticul se bazeaza pe:
- identificarea parazitului pe culturi de celule sau inoculare la soareci.In infectiile acute
toxoplasmele pot fi izolate in fluidele organismului, iar in infectii cronice din tesuturile
de biopsie sau autopsie.
- imunodiagnostic prin teste cantitative ELISSA, imunofluorescenta indirecta. De
referinta este reactia Sabin-Feldman.
Tratament se recomanda combinatia Pirimetamina cu Sulfadiazina.
Epidemiologie
Sursa de infectie: animalele infectate (pisicile sunt gazdele definitive). Este o
zoonoza.Omul are importanta epidemiologica in transmiterea transplacentara.
Calea de transmitere: fecal-orala prin consum de carne de porc, oaie, bovine, pasari care
contin chisturi sau alte alimente contaminate de oochisti eliminati de pisica. Este posibila
transmiterea transplacentara, cand gravida se infecteaza in timpul sarciniiSe poate
transmite prin sange si transplante de organe, de la persoanele fara manifestari clinice de
toxoplasmoza..
Populatia receptiva este generala. Preventia se asigura prin spalarea mainilor, fructelor si
zarzavaturilor, prelucrarea termica a carnii, evitarea contactului cu pisica.
4 Clasa ciliate sau infuzori au un aparat nuclear cu 2 nuclei, unul mai mare,
macronucleul care are rol trofic si unul mai mic cu rol germinativ.Sunt parazite sau
simbionte.
Helminti: generalitati, reprezentanti: platelminti, nematelminti
Entomologie: generalitati, reprezentanti: arahnide, insecte