Biochimie- Curs 1

Introducere
Biochimia (chimia biologică) se ocupa cu studiul compozitiei chimice a organismelor
vii si al proceselor fizico-chimice care au loc în organism.
Biochimia generala se ocupa de problemele biochimice cu caracter de universalitate.
Ea cuprinde mai multe domenii restranse cu specificitate si individualitate. Astfel putem
vorbi, ca exemple, despre:
- biochimia animala care studiaza regnul animal
-biochimia vegetala care studiaza regnul vegetal
- biochimia microbiana care studiaza lumea microbiologica
- biochimia medicala care studiaza organismul bolnav comparativ cu organismul sanatos si
incearca vindecarea lui.
-biochimia farmaceutica care studiaza diversitatea de medicamente necesare in diverse boli
-biochimia sportului, o ramura noua, care studiaza procesele si valorile biochimice aparute
in organismul sportivului de performanta.

Compoziţia chimică şi organizarea materiei vii

Compoziţia chimica generală a organismelor
Compuşii chimici care se găsesc în organismele vii sunt foarte complecşi şi diferiţi. Alături
de moleculele de apă şi dioxidul de carbon, care au o masa moleculară mică, se găsesc
molecule gigant a căror masă moleculara se măsoară cu sutele de mii şi milioane de daltoni
(moleculele de proteine şi acizi nucleici).
-24
1 Dalton = masa unui atom de hidrogen = 1,67 x 10
Moleculele compuşilor care alcătuiesc materia vie poartă denumirea de
biomolecule. Ele condiţionează organizarea biochimică structurală şi funcţională
specifică tuturor organismelor vii.
Biomoleculele pot fi:
- anorganice: apa şi sărurile minerale;
- organice: proteine, lipide, glucide, enzime, hormoni etc.
La rândul lor, biomoleculele reprezintă combinaţii ale elementelor chimice prezente
în materia vie şi care poartă denumirea de bioelemente.
 Caracteristici biochimice ale materiei vii
Materia vie, din orice regn, vegetal sau animal, are o compozitie biochimica comuna.
Elementele care alcatuiesc materia vie se numesc bioelemente. Ele sunt extrase din mediul
inconjurator si au rol structural si energetic.
Intre organismele vii si mediu exista un permanent schimb de substanta, energie si
informatie. Bioelementele, prin interactiunea organism-viu si mediu, formeaza asa numitele
cicluri, specifice fiecarui bioelement.
În compoziţia materiei vii intră următoarele elemente :
a) C, H, O, N, S, P, Cl, Ca, Mg, K, Na, care se găsesc în proporţie mare şi formează
99% din masa organismelor, din care cauză se numesc şi elemente plastice. Ele reprezintă
macroelementele ;
b) Fe, I, F, B, Cu, Zn, Co, Mn, Si, Mo, Va, Ba, Li etc., care se găsesc în cantitate mică
însă, sub 1% din total. Unele din aceste elemente apar în cantităţi extrem de mici, în
limitele unei sutimi sau miimi de miligram pentru fiecare ; ele sunt numite
microelemente şi îndeplinesc, în general, un rol biocatalitic. Microelementele intră în
alcătuirea unor enzime, hormoni şi participă astfel la reglarea proceselor biochimice
care au loc în organism.
Pe plan general, numai 21 de elemente sunt totdeauna prezente în materia vie,
denumite şi bioelemente sau elemente esenţiale, care au fost împărţite în trei grupe în
funcţie de concentraţia lor în organisme :
Grupa I : elemente abundente: C, H, O şi N.
Grupa II : elemente puţin abundente: Na, Mg, P, S, Cl, Ca, K.
Grupa III : elemente rare: Si, B, Fe, Cu, Mn, Zn, Va, I, Ni, Co.
În toţi compuşii existenţi în materia vie, carbonul joacă un rol predominant,
datorită poziţiei centrale pe care o ocupă în sistemul periodic al elementelor, adică
configuraţiei sale electronice (structurii sale cuantice) care-i permite să realizeze
combinaţii atât cu elementele electronegative (oxigen, sulf, azot, fosfor, clor), cât şi cu
elemente electropozitive (hidrogen). Acest element mai posedă proprietatea de a se
combina cu el însuşi, participând astfel la formarea de edificii moleculare din ce în ce mai
complexe atât prin lungimea şi ramificarea catenelor ce iau naştere, cât şi prin formarea de
cicluri şi heterocicluri.
Atomii de H şi O, alături de atomul de C, formează primii constituenţi
elementari ai materiei vii. Atomul de N este, de asemenea, un element esenţial, dearece
alături de C, H, şi O intră în compoziţia substanţelor proteice, adică a compuşilor care
reprezintă structurile moleculare cele mai importante ale materiei vii. Atomii de C, H, O şi
N sunt înzestraţi cu o proprietate comună şi anume pot stabili legături covalente prin
distribuirea de perechi de electroni.
Elementele mai puţin abundente (P, S, Ca, Mg) iau parte ca elemente de
construcţie în alcătuirea moleculelor ce intră în alcătuirea organismelor vii, iar Cl, Na şi K
s-au dovedit şi ele indispensabile vieţii.
Elementele rare participă în concentraţii extrem de mici în procesele metabolice
celulare fundamentale în calitate de componenţi ai numeroase enzime, sau de activatori ai
acestora. Ca urmare, absenţa lor ar determina perturbări grave ale metabolismului celular.
Dacă se examinează locul, din sistemul periodic al elementelor, pe care-l ocupă
elementele ce intră frecvent în alcătuirea materiei vii, se constată că aproape toate fac parte
din primele patru perioade ale acestui sistem ; ca o consecinţă, natura vie este aproape toată
constituită din atomi uşori, care dau compuşi puţin complecşi, solubili în apă, ce permit
circulaţia şi schimburile nutritive din celule.
Cea mai mare parte din compuşii atomilor uşori sunt rău conducători de căldură
şi electricitate şi au o căldură specifică ridicată. Datorită acestor proprietăţi, compuşii
celulari sunt instabili, instabilitate necesară desfăşurării proceselor metabolice.
Oxigenul si hidrogenul se gasesc in organismele vii mai ales sub forma de apa (H 2O),
dar si sub forma de combinatii organice.
Bioelementele se găsesc libere sau sub forma de combinatii in tesuturile si umorile
organismului. In functie de bioelementele care le compun, combinatiile chimice sunt
anorganice si organice.
Biomolecule anorganice
Acestea sunt reprezentate de apă şi sărurile minerale. Materia vie reprezinta de fapt
o solutie coloidala de macromolecule, cu o forma de existenta predominant de gel (gel
protoplasmatic). In aceasta structura apa este constituentul cantitativ major.
Apa – se gaseste in organismul nostru intr-o proportie de 40-90%. Intr-un organism adult
sanatos ea este intr-o proportie de aproximativ 60 %. Cantitatea de apa difera in functie de
varsta, de sex, de momentul biologic al testarii si de altele. Ea provine din apa ingerata si din
apa produsa de organism in urma reactiilor chimice, metabolice. Apa se gaseste atat sub
forma libera cat si legata de structuri protoplasmatice. Un aport insuficient de apa duce la
aparitia unei stari grave a organismului, numita deshidratare.
Apa este cel mai important lichid pentru viaţă. Este importantă nu numai pentru faptul
că este principalul constituent din punct de vedere cantitativ al organismelor vii, ea
depăşind, de cele mai multe ori, totalul celorlalţi constituenţi, dar prezintă importanţă şi
pentru faptul că ia parte la organizarea structurală a sistemelor biologice şi la activitatea
metabolică a acestora.
Datorită structurii sale moleculare simetrice, în care fiecare atom de oxigen este
centrul unui tetraedru, apa are o serie de proprietăţi fizico- chimice propice vieţii:
- capacitate calorică mare, ce face să-şi păstreze timp îndelungat temperatura
constantă, utilă proceselor metabolice ;
- căldură specifică aproape constantă, între +27 0 C şi +40 0 C ;
- formează cu uşurinţă legături de hidrogen ;
- disociază uşor în (H 3O) + şi (HO) - .
Datorită acestor proprietăţi particulare, apa îndeplineşte în organism o serie de
funcţii. Apa participă în calitate de component de bază la formarea structurilor
intracelulare şi în cea mai mare măsură determină activitatea acestora. De exemplu, de
gradul de hidratare a mitocondriilor depinde intensitatea proceselor de fosforilare
oxidativă care au loc în ele. Apa participă direct la formarea citoplasmei celulare, de a
cărei stare fizică depinde funcţia sa fiziologică. Apa este un excelent solvent pentru unii
componenţi celulari. Formează legături de hidrogen şi participă la structura unor compuşi
macromoleculari. Apa constituie nu numai mediul în care decurg diversele reacţii
biochimice, ci participă direct la aceste reacţii (reacţii de hidroliză, hidratare şi
deshidratare, oxidare şi unele reacţii de sinteză). Cu ajutorul apei are loc transportul
substanţelor nutritive la celule şi ţesuturi şi eliminarea din ele a produselor finale de
metabolism. Prin evaporarea apei se reglează temperatura corpului.
În organismele vii apa se găseşte în diferite structuri, de la cele mai simple la cele
mai complexe. Se poate face o clasificare a apei după diferite criterii şi anume:
- după locul unde se găseşte în raport cu celulele şi ţesuturile se face o clasificare în apă
intracelulară şi extracelulară.
Apa extracelulară poate fi la rândul ei interstiţială şi circulantă ;
- din punct de vedere al distribuţiei în ţesuturi, apa se clasifică în apă tisulară (în
ţesuturi) şi cavitară (în lichidul cefalorahidian, etc.) ;
- din punct de vedere chimic, în organisme se găseşte apă legată de diferite structuri
moleculare şi apa liberă. Apa legată se fixează în cea mai mare parte prin hidratare pe
structurile coloidale ce prezintă grupări polare (glucide, lipide, proteine) ;
 - din punct de vedere al provenienţei, apa se clasifică în exogenă (introdusă în
organism din exterior) şi endogenă (rezultată din procesele metabolice prin oxidarea
aerobă).
Aceste clasificări nu trebuie privite în mod mecanic, deoarece grupele clasificate au
o stânsă legătură între ele. Astfel, apa legată poate fi intra- şi extracelulară, exogenă sau
endogenă.
Cantitatea de apă existentă în organismele vii variază în limite foarte largi în funcţie
de natura lor, organul şi vârsta. La animalele superioare ea reprezintă 60-95% din
compoziţia celulei, iar în unele celule poate ajunge până la 98% din greutatea lor
totală ; conţinutul în apă al ţesuturilor variază în funcţie de actvitatea metabolică: creier
– 84%, muşchi – 75%, ţesut adipos – 30%, oase – 22%. Cu vârsta, conţinutul de apă din
ţesuturi şi organe se reduce.
Aceleaşi variaţii ale conţinutului de apă se întâlnesc şi în ţesuturile vegetale. În pulpa
fructelor conţinutul de apă este de 80-85%, pe când în seminţe 15-20%. Pe măsură ce
ţesuturile vegetale se maturizează, nivelul apei scade (boabele de mazăre verde conţin
85% apă, cele mature 13-15%). Aceasta dovedeşte că, cu cât un organ sau un ţesut este
sediul unor procese metabolice mai intense, cu atât cantitatea de apă este mai mare.
Sărurile minerale care intră în compoziţia materiei vii pot exista sub două forme : pe
de o parte există sărurile minerale din stare de soluţie disociate în ioni, iar pe de altă
parte sărurile minerale imobilizate sub formă de structuri puţin solubile sau insolubile.
Sărurile minerale solubile se găsesc în mediul apos al celulei şi în lichidele
circulante, iar cele ce sunt combinate intră în constituţia citoplasmei sau sub formă
nedizolvată în ţesuturi (oase, dinţi).
Dezvoltarea organismelor reclamă prezenţa unor ioni, cum ar fi: K +, Ca 2+
, Mg 2+, Fe 3+,
(PO 4) 3-, Cl - care se menţin într-un echilibru dinamic în funcţie de activitatea fiziologică şi
constituie « balanţa ionică » a celulei.
Ponderea sărurilor minerale în organismele vii este de aproximativ 3-5% ; se găsesc
sub formă de cloruri, fosfaţi, sulfaţi, azotaţi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu,
etc.
Sărurile care se găsesc în stare solubilă în mediul apos al celulei sau în lichidele
biologice determină şi influenţează presiunea osmotică şi echilibrul acido-bazic al
acestora. De asemenea, se găsesc sub forma unor combinaţii cu unele molecule organice,
ca ioni absorbiţi la nivelul coloizilor celulari, sau participă direct la structura unor
biomolecule determinând încărcarea lor electrică şi activitatea lor biologică.