Embriologie

Embriologia este stiinta dezvoltarii ontogenetice a

organismelor.
Este ramura biologiei care se ocupa cu studiul
embrionului in toate fazele dezvoltarii lui, de la
formarea celulei-ou pana la nastere.
Ontogeneza reprezinta istoria dezvoltarii unui
individ de la nastere pana la moarte.
Acest proces de creare a individului se petrece in mai
multe perioade, fiecare perioada desfasurandu-se in
mai multe faze:
1. perioada preembrionara cu fazele:
- gametogeneza
- spermatogeneza
- ovogeneza
2. perioada embrionara cu fazele:
- fecundatia
- segmentatia
- blastulatia
- gastrulatia
- organogeneza
3. perioada fetala.
Perioada embrionara si perioada fetala sunt cele doua
faze ale etapei prenatale.
Din punct de vedere fiziologic, dezvoltarea organismului
uman cuprinde urmatoarele etape si perioade:
Etapa prenatala= antepartum= cu urmatoarele
perioade:
- perioada preembrionara= reprezentata de
gametogeneza si insamantare;
- perioada de zigot sau prima saptamana de
dezvoltare; cuprinde: fecundarea, segmentarea si
formarea discului embrionar unilaminar (monodermic);
- perioada embrionara ( embriogeneza)
caracterizata de formarea embrionului si aparitia
primordiilor organelor; este reprezentata de

intervalul cuprins intre saptamana a 2-a si saptamana a

8-a;
- perioada fetala (organogeneza), dureaza pana la
sfarsitul lunii a 9-a si este caracterizata de totalitatea
proceselor de morfologie si histiogeneza prin care
primordiile de organe dau nastere tuturor sistemelor
functionale ale nou-nascutului;
Starea de graviditate presupune un ciclu propriu,
denumit ciclul sarcinii:
- conceptia
- perioada tubara
- perioada uterina cu 3 faze:
*faza de preimplantare
*faza de implantare= nidatia
*faza placentara
*nasterea
Etapa postnatala= postpartum= care cuprinde:
1. perioada de copilarie:
-prima copilarie= 0-3 ani:
. perioada perinatala=prima saptamana
postpartum;
. perioada de nou nascut= pana la sfarsitul primei
luni de viata post partum;
. perioada de sugar= primul an de viata post
partum;
. perioada de copil mic= 1-3 ani;
-a 2-a copilarie= 3- 6/7 ani;
-a 3-a copilarie= 6/7 ani-12 ani fete si 14 baieti;
2.perioada pubertatii= intre 12-16 ani fete si 14- 16 ani
baieti;
3. perioada de adolescent= postpubertala intre 17-20
ani;
4. perioada de adult= maturitate= tinerete intre 2130ani si maturitate propriu-zisa intre 31-65ani;
5. perioada de batranete si senescenta.
Gametogeneza.

Gametogeneza reprezinta formarea si maturizarea in

organismul parintilor, a unor celule specializate numite
gameti. Gametii sunt de fapt cele doua celule sexuale
mature, de sex opus= spermatozoidul si ovulul prin
contopirea carora in procesul fecundatiei ia nastere
prima celula a noului individ, numita zigot ( este oul
fecundat). Zigotul sau oulm fecundat contine in cantitati
egale material ereditar matern si patern, pe care-l
transmite noului organism.
Procesul de gametogeneza cuprinde: spermatogeneza
si ovogeneza si se desfasoara in 3 faze:
- germinativa( de multiplicare);
- crestere( de dezvoltare);
- de maturare.
Spermatogeneza= reprezinta fenomenul de maturare
al gametului sexual masculin, pornind de la gonocitele
primordiale masculine pana devin celule sexuale
mature si anume spermatozoizi. Acest proces cuprinde
ansamblul de multiplicari si diferentieri celulare care
duc la formarea spermatozoidului matur sau gametul
masculin. Procesul se desfasoara la nivelul epiteliului
germinativ din tubii seminiferi de la nivelul testicolului,
parcurgand cele trei perioade:
- perioada germinativa sau de multiplicare= este
parcursa in timpul pubertatii, astfel: gonocitele
primordiale se divid mitotic ( in mod repetat) si dau
nastere la 2 tipuri de celule: unele celule mici si unele
celule mai mari numite spermatogonii de tipul
A(prafoase) si de tipul B(crustoase) care vor
continua linia seminala.
- perioada de crestere= debuteaza odata cu
pubertatea si consta in cresterea si dublarea volumului
spermatogoniilor si transformarea acestora in
spermatocite de ordinul I.
- perioada de maturare= se caracterizeaza prin
faptul ca, spermatocitele de ordinul I se divid si produc
2 spermatocite de ordinul II cu set haploid(n) de

cromozomi. Acestea se divid mitotic imediat si rezulta in

final 4 spermatide. Spermatidele prin procesul de
spermiogeneza se transforma in spermatozoizi( fiecare
spermatida se transforma intr-un spermatozoid).
Astfel in urma acestui proces de spermatogeneza ,
dintr-un spermatocit primar, rezulta 4 spermatozoizi cu
valoare si calitati egale si cu o structura bine definita. Ei
capata mobilitate si se indreapta spre lumenul tubului
seminal.
Deci la nivelul tubului seminal:
1. Spermatogonie_ 2. Spermatocit I _ 3. Spermatocit II _
4.5.6. Spermatide in evolutie _ 7. Spermatozoizi.
Ovogeneza=reprezinta fenomenul de maturare a
ovulelor. Ca si in cazul spermatogenezei, acest
fenomen se petrece in 3 etape: multiplicare, crestere si
maturare. Spre deosebire de spermatogeneza care
incepe la pubertate, ovogeneza incepe in viata
intrauterina si are loc in glanda genitala feminina,
ovarul. Ovarul este un organ pereche situat retrouterin.
Fiecare ovar este acoperit de un epiteliu ovarian, format
din tesut conjunctiv, foliculi ovarieni, vase si nervi
dispusi in 2 straturi: corticala si medulara. Ovarul are o
dubla functie: exocrina avand ca produs final ovocitul si
endocrina de elaborare a unor hormoni specifici. In zona
corticala a ovarului se gasesc o serie de formatiuni
specifice numite foliculi ovarieni. Foliculul ovarian
contine ovocitul care este celula sexuala feminina
pe cale de maturizare. In evolutia lor de maturizare
sunt urmatoarele stadii: foliculul primar simplu se
transforma in folicul matur numit si folicul de Graf, care
in timpul ovulatiei elimina gametul feminin ( celula) sub
forma de ovocit. Ovogeneza se petrece ca si
spermatogeneza in 3 etape:
_ etapa de multiplicare= in care apar celulele simple
numite ovogonii, care la randul lor se transforma in
ovocite primare si care impreuna cu celulele foliculare

vor constitui foliculul primar. Etapa de multiplicare se

realizeaza in perioada embrionara.
_ etapa de crestere= incepe dupa nastere si se
termina in momentul maturarii foliculului. In timpul
fazei de crestere ovocitul ramane intr-o stare de repaos,
timp in care foliculul primar se transforma in folicul de
crestere, iar in ovocit se acumuleaza material nutritiv. In
procesul de multiplicare rezulta cca. 70.000-400.000 de
ovocite primare.
_ etapa de maturatie= la maturatie din cele 70.000400.000 ovocite primare, nu ajung decat 300-400 pe
toata perioada de activitate genitala a femeii care
dureaza cca. 30 ani. Odata cu inceperea ciclului
ovarian, un numar de foliculi primari tind sa ajunga
maturi. Dintre ei insa, doar unul singur se maturizeaza
si elimina un singur ovul, fenomenul numindu-se
ovulatie. Dupa ovulatie, foliculul ovarian, sufera o serie
de transformari care il duc la starea de corp galben.
Corpul galben, prin secretie de progesteron, pregateste
mucoasa uterina pentru nidatie( fixarea oului) si
gestatie, devenind corp galben gestativ. Daca
fecundatia nu are loc, corpul galben involueaza si
impreuna cu mucoasa uterina se elimina in timpul
fluxului menstrual. Ovulatia are loc la un interval de
14+-1 zi inaintea hemoragiei menstruale.
Perioada embrionara= se desfasoara in etape:
a) Fecundatia= reprezinta fenomenul prin care cei doi
gameti (masculini si feminini) se contopesc si
formeaza oul sau zigotul care este prima celula a
noului organism.In mod normal, ovulul este fecundat
in primele 24 ore dupa ovulatie. La om, un singur
spermatozoid are calitatea de a fi fecundant,
patrunzand in intregime in citoplasma ovulului. Puterea
fecundanta a spermatozoidului dureaza numai 24 ore.
In urma fecundarii, ovulul devine activ si incepe
diviziunea de maturatie. Perioada de fecundabilitate
maxima la femeie se socoteste a fi, in general intre ziua

a13-a si a17-a, a ciclului, socotind din prima zi a

menstruatiei, in aceasta perioada existand conditii de
producere a unei ovulatii.
Odata format oul, in organismul matern incep o serie de
transformari prin care se creaza conditii optime de
nidare a oului( fixare a lui in cavitatea uterina).
b) Segmentatia=este prima faza a
ontogenezei( ontogeneza reprezinta istoria dezvoltarii
individului). In aceasta faza, prima celula embrionara
( zigotul) se divide in blastomere( celule din ce in ce
mai mici) dimensiunea zigotului ramanand
nemodificata. Aceste mici celule se dispun sub forma
unei sfere compacte numita morula( are aspectul unei
mure ), inconjurata de zona pelucida. La inceput
morula este compacta, nu are cavitate. Ulterior, insa in
interior se formeaza o cavitate numita blastocel, iar
morula devine blastula( este un germene cu cavitate)
si este alcatuita din 2 straturi de celule: un strat intern
numit embrioblast din care se dezvolta embrionul si
un strat periferic numit trofoblast, care participa la
formarea corionului si a placentei. Se pare ca toate
aceste fenomene enumerate se petrec in primele 3 zile
de la fecundare.
De mentionat ca fecundatia si segmentarea nu
provoaca modificari exterioare ale germenului( morulei)
si de aceea , aceasta perioada se numeste
premorfogenetica. Este o perioada de acumulari
cantitative
Deci: Zigot->Blastomere->Morula cu Embrioblast
si Trofoblast.
Morula ajunsa in cavitatea uterina dupa 1-2zile, se
transforma in blastocist( cam in a 6-a-7-a zi de la
fecundatie) si se fixeaza( nideaza) in mucoasa uterina.
In momentul fixarii in mucoasa uterina, morula isi
pierde stratul exterior ce o inconjoara( zona pelucida).
In acest moment se stabileste un echilibru armonios
intre ou si mucoasa uterina.

Nidatia in uter constitue situatia normala, ideala in care

se dezvolta oul uman. Exista si situatii cand nidatia are
loc inafara cavitatii uterine( in trompa uterina, in ovar,
in peritoneu) si se formeaza sarcinile extrauterine.
Deci la sfarsitul primei saptmani, embrionul se gaseste
in stadiul de blastocist.
In a 2-a saptamana, se petrec alte transformari si apar
primele anexe embrionare: sacul vitelin si vezicula
amniotica. Tot in aceasta perioada se continua
implantarea tot mai adanca a oului cu toate
transformarile sale in mucoasa uterina, apare un
pedicul de fixatie si cam in a 16-a zi se termina nidatia.
c) Gastrularea=este faza in care au loc migrari
celulare si se petrece in a 16-a 20-a zi de la fecundatie.
Este asa numitul stadiu de germene tridermic in care
se formeazacele trei foite embrionare: ectodermul,
endodermul si mezodermul sau ectoblast,
endoblast si mezoblast. Este un stadiu de dezvoltare
cand incepe sinteza de proteine specifice, un proces de
modificari calitative si se mai numeste perioada
morfogenezei primare. Astfel la inceputul saptamanii
a-3-a de sarcina, se formeaza capilarele, iar pediculul
de fixatie va deveni viitorul cordon ombilical; totodata
se va forma canalul alantoidian, care reprezinta
viitoarea alantoida. Odata miscarile gastrularii
terminate, cele trei foite embrionare( ectoderm,
endoderm si mezoderm) isi continua dezvoltarea si
concomitent incepe delimitarea regiunilor embrionare
de cele extraembrionare, deci incepe formarea corpului
embrionar. Spre sfarsitul gastrularii, grupurile de celule
reprezinta rudimentele primelor organe dupa o
topografie aproape definita si apar organele
axiale( sistemul nervos) de aceea aceasta etapa a fost
numita faza de nerulatie sau perioada
morfogenetica secundara.
d) Organogeneza= este faza in care se contureaza
marile sisteme ale organismului si incepe perioada

morfogenezei definitive. In aceasta perioada au loc

proliferari si deplasari celulare importante ducand la
alcatuirea aparatelor si sistemelor.
e) Histogeneza= este fazaurmatoare in care celulele
se diferentiaza histogenetic, capatand structuri si
proprietati apte pentru functiile lor( aparat digestiv,
aparat respirator, etc).
e) Cresterea= este ultima etapa, este un fenomen
simplu de marire a volumului celulelor. Ea poate fi
hipertrofica si hiperplazica.
Aceste etape se succed si se intrica inca din momentul
formarii oului,desfasurandu-se cu mare intensitatein
viata intrauterina, iar unele dintre ele se vor continua
dupa nastere( ex. gametogeneza, dezvoltarea dintilor,
formarea fibrelor cristaline).
In mod conventional, produsul de conceptie in
primele stadii ale ontogenezei se numeste germene;
pana in luna a II-a ( viata intrauterina) se numeste
embrion si se contureaza regiunile cefalica, caudala,
dorsala, ventrala; intre luna a II a VI-a devine fat
neviabil;
Intre luna aVI-a si a IX-a devine fat viabil. Deci
fenomenele de umanizare apar dupa luna a II-a de viata
intrauterina. Dupa nastere vorbim de nou nascut.
Durata normala a gestatiei este in medie de 273 zile( 9
luni solare sau 10 luni lunare) si este urmata de
nasterea la termen a unui fat matur. Fatul care se
naste inainte de termen este prematur.
Am mentionat ca, odata miscarile gastrularii terminate,
cele trei foite embrionare(ectoderm, endoderm,
mezoderm) isi continua dezvoltarea si concomitent
incepe delimitarea regiunilor embrionare de cele
extraembrionare, deci incepe formarea corpului
embrionar.
Consecintele delimitarii corpului embrionar pot fi
sintetizate astfel:

- din ectoderm deriva: sistemul nervos(SNC, SN

periferic, organele de simt), invelisul cutanat si anexele
sale;
-din endoderm deriva : epiteliul tubului digestiv si a
anexelor sale
( ficat, pancreas) precum si epiteliul aparatului
respirator;
- din mezoderm deriva: scheletul, musculatura,
seroasele, tesutul conjunctiv, aparatul circulator si
aparatul uro-genital.
O caracteristica a embrionului uman si a mamiferelor
superioare este aparitia anexelor embrionare, inaintea
corpului embrionar. In ordinea aparitiei lor, anexele
embrionare sunt urmatoarele: vezicula amniotica sau
amnionul, vezicula vitelina sau sacul vitelin, vezicula
alantoida si placenta cu cordonul ombilical.
Acest moment de delimitare a corpului embrionar,
cuprinde o serie de fenomene care, prin miscari de
inflexiune, basculare si rulare, transforma embrionul
planiform aflat in continuarea anexelor sale, intr-un tub
izolat de aceste anexe, cu care nu mai pastreaza
legatura decat printr-un manunchi de formatiuni
acoperite de o membrana
(amnion), denumit cordon ombilical.
_ vezicula amniotica= amnionul= apare in ziua a 7a de la fecundare; aceasta anexa este prezenta in tot
timpul vietii intrauterine, se prezinta ca o cavitate ce se
umple cu un lichid numit lichidul amniotic; prin
compozitia sa chimica si biologica, lichidul amniotic
ofera embrionului si apoi fatului conditii optime de
dezvoltare, protejand-ul fata de actiunea nociva a unor
factori mecanici si totodata participand la procesul de
metabolism al fatului. Cantitatea de lichid amniotic
creste progresiv, ajungand la nastere sa aiba un volum
de 500-800ml in mod normal. Atat cantitatea cat si
calitatea sa, dau informatii asupra dezvoltarii fatului:
scaderea, cresterea sau aspectul tulbure sunt semne de

suferinta fetala ce se exploreaza chiar inainte de

nastere prin amniocenteza.
Marirea cavitatii amniotice aduce embrionul in interiorul
ei. Totodata au loc o serie de transformari structurale
care duc la formarea cordonului ombilical, care la
nastere este format din 2 artere si o vena, masurand la
fatul la termen o lungime de cca. 50cm si 2-3cm
diametru.
_ vezicula vitelina= sacul vitelin= apare din ziua a
9-a , si din elementele nei structurale iau nastere
primele elemente sanguine, iar mai tarziu tubul
digestiv.
_alantoida= este o anexa embrionara care dispare
spre sfarsitul lunii a II-a si are o parte intraembrionara
care va participa la formarea aparatului uro-genital si o
parte extraembrionara care se transforma intr-un
cordon fibros numit uraca. Daca nu se transforma in
cordon fibros si ramane canal deschis, atunci poate
comunica cu vezica urinara dand fistula ombilicovezicala care se trateaza chirurgical.
_ placenta= este o anexa foarte importanta, care
intervine activ mult timp in procesul schimburilor fetomaterne, datorita continuitatii ce exista la nivelul ei
intre sangele matern si cel fetal.Din punct de vedere
morfofunctional placenta cuprinde 2 portiuni: o
portiune fetala numita trofoblast si o portiune
materna reprezentata de mucoasa uterina pregatita
pentru gestatie numita decidua sau caduca.
Trofoblastul incepe sa se dezvolte in ziua a 5-a de la
fecundatie si are rolul de a asigura implantarea oului in
mucoasa uterina incepand din ziua a 6-7-a de la
fecundatie. In continuare au loc transformari, incat
incepand cu luna a IV-a, cavitatea uterina este ocupata
in intregime de fat si anexele sale( placenta, cordon
ombilical). L atermen, placenta se prezinta ca un disccu
diametrul de 20cm, o grosime de cca. 3cm, si cantarind
aproximativ 1/6 din greutatea corpului fetal. Acest disc

prezinta o fata fetala pe care se insera cordonul

ombilical si o fata materna privind spre uter. Placenta
este irigata pe de o parte de circulatia fetala
reprezentata de cele 2 artere si vena ombilicala, iar pe
de alta parte de circulatia materna reprezentata de
arterele uterine. In felul acesta, printr-un raport de
continuitate are loc schimbul de O2 si substante
nutritive intre sangele fetal si cel matern Este posibila si
trecerea unor medicamente administrate mamei, de
asemenea trec anticorpii materni ( antidifterici,
antirujeolici) care confera fatului o imunitate pasiva.
Placenta secreta o serie de hormoni: progesteron( care
asigura mentinerea sarcinii), gonadotrofina care se
elimina prin urina mamei si este utilizata in precizarea
diagnosticului de sarcina.
Mecanismele generale ale dezvoltarii
embrionare normale.
Dezvoltarea unui nou organism, rezulta din
diferentierea progresiva si cresterea celulelor sale,
ambele procese stand sub un dublu control:
1. controlul genetic= care determina specificitatea
organismulu;
2. controlul epigenetic= care asigura formarea
progresiva a tesuturilor si apoi a organelor sub forma lor
definitiva.
In aceste procese , intervin 4 mecanisme ale
embriogenezei:
a) miscarile celulare: segmentatia, blastulatia,
gastrulatia;
b) procesele de reglare;
c) procese de crestere diferentiata si regresie
specifica;
d) inductia.
Cresterea embrionului in prima luna se face mai lent. In
luna a II-a procesele de crestere se intensifica, la fel

procesele de diferentiere; embrionul are o marime de

23mm si trece printr-o perioada morfogenetica rapida,
care duce la aparitia majoritatii organelor sale., astfel
ca spre sfarsitul primelor 2 luni, embrionul poseda
principalele organe si are un aspect uman, net definit.
Incepand din luna a II-a pana in luna a IX-a, embrionul
devine fat, deci incepe perioada fetala. Fatul este
neviabil pana in luna a VI-a si devine viabil din luna a
VI-a pana in luna a IX-a. In aceasta perioada procesele
de crestere devin mai rapide, se regleaza proportiile, iar
fenomenele de diferentiere sunt mai incete. Se
accentueaza procesul de umanizare al fetei, devine
evident sexul prin aspectul organelor genitale externe si
incep miscarile( deci se manifesta functiile de
motricitate) pe care mama le percepe din luna a IV-a.
Spre sfarsitul lunii a VI-a dezvoltarea morfofiziologica a
fatului il face viabil, iar din luna a VII-a tegumentul se
acopera cu o substanta grasoasa numita vernix
caseosa. Totodata apar unele puncte de osificare a
oaselor lungi, cresc fanerele, iar cresterea generala este
si hiperplazica si hipertrofica. In decursul ultimilor luni
de viata intrauterina, se maturizeaza organele, se
definitiveaza topografia lor si ele incep sa functioneze in
mod specific.
Dar aceste mecanisme sunt complexe si foarte fragile,
adica pot fi usor perturbate si atunci apar malformatiile
genetice.
Aceste defecte congenitale, constituite inainte de
nastere sunt ireversibile si se caracterizeaza prin devieri
de la numarul, dimensiunile, forma, asezarea sau
caracterele obisnuite ale unui aparat, sistem, organ,
tesut, celula. Deci rezulta anomalii.
Aceste anomalii pot rezulta din:
- transmiterea unei anomalii de catre parinti: in
acest caz, defectul este inscris in codul genetic al unuia
sau ambilor parinti, iar fatul devine purtatorul unei

anomalii. O astfel de boala este Hemofilia, o boala

transmisa de femei baietilor;
- aberatii cromozomiale= transmise prin gameti sau
care apar in cursul primelor diviziuni. In acest caz, in
cursul gametogenezei, unul din gameti poate fi
purtatorul unui defect cromozomic si oul rezultat in
urma fecundarii va prezenta o anomalie care se va
transmite tuturor celulelor noului organism;
- factori nocivi din mediul extern care deregleaza
morfogeneza normala, denumiti si factori
teratogeni: factori fizici( radiatiile); factori
chimici( medicamente, insecticide, detergenti; exemplu:
sulfamidele antidiabetice administrate oral pot
determina avort sau unele malformatii; medicamentele
antitumorale dau malformatii asupra SN; antibioticele:
Penicilina, Streptomicina, Cloramfenicol, etc. pot fi
teratogene la om);
- hormonii;
- vitaminele: carenta Acidului folic este teratogena;
- hipoxia;
- factorii biotici: virusul rubeolic produce avort,
focomelie, malformatii cardiace; virusul citomegalic
produce malformatii ale SN; virusul gripal poate da
anomalii ale SN, chiar anencefalie; toxoplasmoza poate
produce malformatii grave ale SN: hidrocefalie,
microcefalie, anomalii oculare; sifilisul matern produce
surditate congenitala sau retard psihic.
In aparitia acestor malformatii sunt importante varsta
sarcinii la care a actionat agentul respectiv precum si
sensibilitatea individuala.
Derivatele ectodermului.
Din ectoderm se dezvolta: sistemul nervos, glandele
suprarenale, ochiul, urechea, fata, gatul limba, dintii,
glandele salivare, hipofiza, epifiza, pielea si anexele
sale.

_ dezvoltarea SN= in saptamana a 3-a de viata

intrauterina, pe fata dorsala si in portiunea mijlocie a
embrionului, apare o formatiune ectodermala, numita
placa neuronala. Aparitia acesteia marcheaza
inceputul dezvoltarii SN. In dezvoltarea ulterioara a SN,
placa neurala se deprima in zona centrala, seformeaza
un sant numit santul neuronal, care prin apropierea
si unirea marginilor se transforma in tub neural. Acest
tub neural se acopera cu invelisuri meningeale si
schelet osos cam in a 21-zi si ramane deschis la capete
pana in a 28-a zi de viata embrionara. Odata cu
inchiderea tubului neural la cele 2 extremitati, din
celulele marginale ale placii neuronale se formeaza
crestele neuronale sau crestele ganglionare, care
la randul lor formeaza sub tegument placa
ganglionara. Din ea, prin diviziuni succesive se vor
forma ganglionii nervilor cranieni, ganglionii
spinali si ganglionii vegetativi. Ulterior prin evolutia
celulelor din placa neuronala se formeaza
neuroblastii. Cand acest proces de neurogeneza
inceteaza, se produc celule gliale.
Aceste faze de placa neuronala, sant neuronal si tub
neuronal constituie faza de neurulatie.
La sfarsitul acestei faze, ectodermul neurogen este
complet separat de ectodermul tegumentar.
Tubul neuronal este locul de formare al neuronilor
motori si senzitivi.
Maduva spinarii se dezvolta tot din placa neurala. In
centrul ei se formeaza canalul ependimar care se va
continua in bulb cu ventricolul IV al creierului. Din
neuronii motori formati, vor iesi axoni din maduva si
formeaza radacinile anterioare si motoare ale nervilor
spinali. Cam in luna a V-a incepe mielinizarea
fibrelor senzitive, ulterior a fibrelor motoare, iar dupa
luna a IX-a a fibrelor cortico-spinale, mielinizarea lor
terminandu-se abia in jurul varstei de 2 ani.

Encefalul= din placa neuronala, prin procese de

inductie, apar initial 2 vezicule cerebrale:
deuterencefalul si arhencefalul. In evolutie, prin
inchiderea capatului anterior al tubului neural, se
formeaza alte 3 vezicule care se continua una cu alta
prin usoare gatuiri: prozencefalul= creierul anterior;
mezencefalul= creierul mijlociu; rombencefalul=
creierul posterior. Encefalul la final va fi alcatuit din 5
vezicule cerebrale: telencefal, diencefal,
mezencefal, metencefal si mielencefal. Din prima
vezicula( telencefal) care se dezvolta intens si-si
dubleaza volumul se vor forma emisferele cerebrale.
Din mielencefal in evolutie se formeaza bulbul
rahidian sau maduva prelungita. Tot in mielencefal isi
au originea nucleii motori ai nervilor cranieni IX, X, XI,
XII.
Din metencefal se dezvolta puntea si cerebelul.
Cerebelul incepe sa se dezvolte la sfarsitul saptamanii
a VI_a, incat la inceputul lunii a III-a, cerebelul se
dezvolta in 3 portiuni: o zona mediana= vermixul si 2
mase laterale= emisferele cerebeloase.
Telencefalul= in evolutie se dubleaza in 2 vezicule
dispuse lateral, care vor fi viitoarele emisfere
cerebrale. Suprafata veziculelor cerebrale va forma
scoarta cerebrala, iar baza lor va forma corpul striat
sau nucleii bazali( in luna a II-a si a III ).
Neocortexul se formeaza in perioada lunilor a III a-VI-a,
prin mai multe migrari celulare, realizand 6 straturi
caracteristice zonelor motoare, senzitive si asociative.
Cortexul motor se caracterizeaza prin predominanta
neuronilor de forma piramidala, iar cortexul senzitiv prin
predominanta neuronilor de forma granulara.
La nastere exista aproximativ 14 miliarde de
neuroni si numarul lor nu mai creste ulterior.
Creierul se dezvolta ponderal pana la varsta de 14 ani,
apoi dupa aceasta varsta continua dar mai lent. Aceasta
crestere se face pe seama cresterii individuale a

neuronilor si a multiplicarii prelungirilor si conexiunilor

nervoase.
Suprafata creierului este de 700cmp. la nastere , de
1700-2200cmp. la 2ani, apoi cresterea este mai lenta.
Maturatia neuronilor corticali se face progresiv si lent
incepand de la sfarsitul lunii a II-a si se termina la 14
ani.
Dezvoltarea aparatului olfactiv.
Incepand din saptamana a 4-a, tot din ectoderm incepe
sa se edezvolte aparatul olfactiv, initial sub forma a 2
ingrosari ale ectodermului numite placode olfactive.
La inceput au aspect plan, dar cu timpul se adancesc si
formeaza santurile olfactive. Din saptamana a 5-a
santurile olfactive vor fi marginite de proeminente
numite mugurii nazali laterali si mugurii nazali
mediani care prin unire vor duce in evolutia lor la
formarea nasului( coama nasului, septul nazal, partea
mijlocie a buzei superioare si osul incisiv sau
intermaxilar). In cursul saptamanii a 6-a, de la nivelul
mugurilor maxilari, coboara 2 prelungiri ce se vor uni si
vor forma bolta palatina, cam la sfarsitul lunii a II-a.
Dezvoltarea ochiului.
Incepe devreme, spre ziua a 18-a, prin aparitia a 2
evaginari in peretii inferiori ai prozencefalului( in zona
viitorului diencefal). Aceste evaginari cresc lateral si
formeaza 2 vezicule optice primare care induc
formarea cristalinului cam la inceputul saptamanii a 4a. Ulterior veziculele optice primare se transforma in
vezicule optice secundare si prin modificari evolutive
vor induce formarea retinei. Celulele din cristalin si
retina vor participa la formarea corpului vitros. La fel
se vor dezvolta muschii motori ai globului ocular,
iar glandele lacrimale se vor forma din cordoane de

celule ectodermale si se maturizeaza in cursul lunii a 5a de sarcina. Pleoapele apar ca simple cute ale pielii,
care raman unite de la sfarsitul lunii a II-a pana in luna
a V-a, cand incepe separarea lor si devine completa in
luna a VII-a.
Dezvotarea organului auzului si echilibrului.
Din punct de vedere anatomic, urechea este formata
din 3 portiuni: urechea externa, mijlocie si interna.
Urechea interna se dezvolta prima, incepand din
saptamana a 3-a, cand in dreptul veziculei
rombencefalice apar placodele auditive. Prin
proliferari mai active, placoda auditiva se transforma in
vezicula otica, care se desprinde rapid de ectoderm,
evoluand rapid, incat pe la mijlocul lunii a III-a, toate
elementele urechii interne sunt formate. Vezicula otica
se mai numeste si otocist si prin transformari
succesive va duce la formarea regiunii vestibulare, a
diverticulului cohlear, care catre mijlocul lunii a III-a
se ingroasa si histogeneza sa este terminata in luna a
VI-a.
Urechea externa se formeaza tot din ectoderm,
pavilionul urechii fiind complet format spre luna a IV-a.
Dezvoltarea extremitatii cefalice: fata si gatul.
Extremitatea cefalica se dezvolta la embrion, fiind
schitata de discul embrionar si placa neurala.
Extremitatea cefalica prin ramurile aortei primeste
sange mai oxigenat. Caracteristic este faptul ca, fata de
restul corpului, marimea extremitatii cefalice descreste
de la stadiul de embrion pana la varsta adulta.
In ceeace priveste fata= veziculele cerebrale acoperite
de mezenchim si ectoderm, produc o serie de
proeminente. Proeminenta frontala are cel mai mare
potential de dezvoltare si la nivelul ei se formeaza o

depresiune ectodermala larga, numita gura

embrionara primitiva sau stomodeum, acoperita
inspre faringe de o membrana. Aceasta membrana se
resoarbe la inceputul saptamanii a 4-a si stomodeumul
se deschide in faringe.
In partea inferioara a stomodeumului se formeaza
mugurii mandibulari, iar din acestia pe partile
laterale ale stomodeumului pornesc alte 2
proeminenete numite mugurii maxilari. In evolutie,
aceste proeminente vor fi separate intre ele prin niste
santuri. Din mugurii maxilari se va dezvolta cea mai
mare parte a etajului mijlociu al fetei; oasele maxilare,
oasele palatine, oasele malare si partile moi
corespunzatoare.
Din mugurii mandibulari, se formeaza etajul inferior al
fetei cu partile moi si dure.
Astfel la inceputul lunii a II-a, embrionul prezinta o
cavitate comuna buco-nazala, un orificiu stomodeal,
precum si placodele olfactive.
In saptamana a 6-a, prin adancirea placodelor olfactive
se formeaza gropitele olfactive, care ulterior se
transforma in santuri, iar santurile in tunele formand
fosele nazale primitive. Fosele nazale primitive sunt
deschise anterior si inchise temporar spre stomodeum
printr-o membrana buco-nazala. In evolutie aceasta
membrana se resoarbe si fosele nazale se vor deschide
in stomodeum prin coanele primitive.
Sinusurile paranazale= sunt cavitati care apar in
oasele fetei si in oasele bazei craniului incepand din
luna a IV-a, avand o dezvoltare concomitenta cu aceste
oase.
Din stomodeum sau gura primitiva, deriva o serie de
formatiuni: limba, dintii, glandele salivare.
Limba= incepe sa se dezvolte la embrionul de 4
saptamani, initial sub forma uor umflaturi numite
tuberculii limbii: 2 laterali si unul median. Din acesti
tuberculi se va forma in evolutie corpul limbii. Tot din

zona mediana se formeaza o alta umflatura din care se

va dezvolta radacina limbii, care ulterior se va
continua cu epiglota. Epiteliul lingual incepand din
luna a II-a incepe sa se stratifice, iar in luna a III-a deja
apar papilele linguale.
Glandele salivare= parotidele si submaxilarele incep
sa se dezvolte la embrion din saptamana a 6-a, iar in
saptamana a 8-a incep sa se dezvolte glandele
sublinguale.
Dintii= la sfarsitul saptamanii a 6-a, epiteliul gurii
embrionare( de origine ectodermica), prolifereaza la
nivelul marginii gingivale sub forma unor ingrosari care
se adancesc in mezenchim. Aceste ingrosari, cate una
pe fiecare maxilar, se desfac intr-o lama vestibulara
dispusa extern si o lama dentara primara dispusa
intern. Din aceasta lama dentara se formeaza mugurii
dentari piriformi, ceeace denota originea
ectodermala a dintilor. Din saptamana a 6-a si pana in
saptamana a 10-a apar pe rand, din lama dentara
primara cei 10 muguri ai dintilor temporari, incepand cu
incisivii si caninii. Tot din ea se dezvolta si mugurii
molarilor permanenti, incepand cu primul molar in luna
a IV-a intrauterina, continuand cu al 2-lea molar in
primul an dupa nastere si cu mugurele molarului de
minte la 3 ani. In evolutie se va dezvolta smaltul dentar
tot din ectoderm, iar dentina si pulpa dentara se vor
dezvolta din mezoderm.
Dentinogeneza si formarea smaltului sunt favorizate de
prezenta unei enzime numita fosfataza alcalina.
Eruptia dintilor la sugar, cuprinde un ansamblu de
procese in care intervin alungirea progresiva a radacinii
si cresterea si dezvoltarea functionala a maxilarelor.
Perioadele de eruptie variaza in functie de conditiile de
nutritie, climat, rasa, factori genetici si functionali.
Derivatele mezoblastului.

Din mezoderm se dezvolta: sistemul osos, aparatul

cardio-vascular, glandele sxuale, glandele suprarenale,
organele genitale externe.
Sistemul osos= atat musculatura cat si scheletul se
dezvolta din mezoderm. La inceputul saptamanii a 3-a,
mezodermul se prezinta ca o patura celulara fina ,
asezata intre ectoderm si endoderm. In planul median
al acesteia se condenseaza o zona numita notocord
sau coarda dorsala. Celululele notocordului se incarca
ulterior cu o substanta gelatinoasa care ii confera un
grad de rigiditate si apoi cu un invelis conjunctiv. Astfel
se formeaza scheletul primar al embrionului. Curand
acesta va fi inglobat in celulele mezenchimale care vor
forma scheletul secundar sau coloana vertebrala.
Urmeaza procesul de osificare, incat la adult apar cele 2
feluri de oase: oase de membrana si oase de cartilaj. In
dezvoltarea embrionara toate oasele trec prin forma
spongioasa, unele raman ca atare, iar altele devin
compacte, incat la adult gasim cele 2 categorii de oase:
spongios si compact. Osificarea se produce in 2 moduri:
a) osificare directa, in mezenchim, numita osificare
de membrana din care se dezvolta un numar redus de
oase= oasele calotei craniene, clavicula, o parte din
oasele fetei.
b) osificare encondrala, prin care se dezvolta cea
mai mare parte a scheletului.
Forma si arhitectura osului, precum si numarul oaselor
sunt determinate ereditar, iar aranjamentul final al
fiecarui os, este determinat de solicitarile functionale
dupa nastere, de conditiile endocrine, de alimentatie si
de varsta.
Coloana vertebrala se dezvolta incepand din
saptamana a 4-a ; sternul se dezvolta din saptamana a
5-a; din saptamana a 7-a coastele care incep sase
ataseze sternului prin procesul de condrificare. In
saptamana a 9-a unirea coastelor cu sternul este
completa, iar osificarea incepe in luna a 9-a.

In ceeace priveste dezvoltarea craniului se realizeaza

prin participarea a 3 elemente: cutia craniana,
capsulele organelor de simt si primul arc branhial. Acest
proces incepe in saptamana a 5-6 a, iar procesul de
osificare al lor, incepe in luna a III-a de sarcina.
Oasele calotei craniene ( frontale, temporale,
parietale, occipital) au intre ele niste articulatii fibroase
numite suturi, care sunt respectate in procesul de
osificare. Acolo unde se intalnesc mai multe oase,
suturile raman largi formand fontanelele si anume:
fontanela anterioara sau bregmatica intre oasele
frontale si parietale; fontanela posterioara sau
lambdoida intre oasele parietale si occipital. Aceste 2
fontanele raman deschise( mai putin totusi fontanela
posterioara) si dupa nastere o perioada. Suturile si
fontanelele au rolul sa permita cresterea cutiei craniene
si dezvoltarea creerului. Fontanela anterioara se inchide
intre luna a XV-a si a XVIII-a dupa nastere si este un
indicator al presiunii intracraniene si al procesului de
osificare.
Dezvoltarea membrelor incepe in ziua a 24-a de viata
intrauterina, prin aparitia membrelor superioare si ziua
a 26-a prin aparitia membrelor inferioare, sub forma
unor excrescente ale trunchiului in regiunea cervicala
inferioara si regiunea lombosacrata.
In cepand din saptamana a 6-a , incep sa cresaca, sa
se contureze segmentele fiecarui membru; in
saptamana a 7-a incepe stadiul cartilaginos, iar la scurt
timp incepe osificarea.
Articulatiile se dezvolta in mezenchimul dintre 2
segmente osoase.
Musculatura striata sau scheletica se dezvolta
incepand din saptamana a 5-a dintr-o zona
mezenchimala numita dermomiotom; se dezvolta prin
alungire in formatiuni fibrilare, incat in luna aIII-a
celulele musculare capata aspect striat. In a 2-a
jumatate a vietii intrauterine se formeaza noi fibre

musculare prin diferentierea celulelor initiale si prin

despicarea longitudinala a fibrelor existente. Dupa
nastere, aceasta proliferare inceteaza si incepe
cresterea in grosime a muschilor prin ingrosarea fibrelor
existente.
Musculatura neteda se dezvolta din celulele
mezenchimale calatoare, adunate sub stratul epitelial al
tubului digestiv, canalelor excretoare, canalele vaselor
si formeaza musculatura acestora. La fel se dezvolta si
miocardul ca muschi al unui organ cavitar.

Dezvoltarea aparatului cardio-vascular.

Intregul aparat circulator: inima, vasele sanguine, si
limfatice, sangele si tesutul hematogen sev dezvolta din
foita mezodermica a embrionului.
Mezodermul, sub forma de mezenchim, captuseste
sacul vitelin, trofoblastul pe care il transforma in corion
si vezicula amniotica si inveleste alantoida.
In acest mezenchim perivitelin apar primele elemente
sanguine si vasculare pe la mijlocul saptamanii a 3 a ,
din niste formatiuni numite celulele Wolff si Pander,
astfel: de la periferia acestor celule apar primele
elementa sanguine si vasculare, iar din zona centrala se
vor dezvolta celulele elementelor figurate si anume:
hemocitoblastii.
In aceasta etapa, din hemocitoblasi se formeaza
celulele de origine ale seriei rosii, megaloblastii.
Ulterior in procesul de dezvoltare, functia
hematopoetica va fi preluata de ficat in luna a II-a, a
carei activitate incepe sa incetineasca in luna a III-a si
dispare in luna a VII-a. In tot acest timp cat functia
hematopoetica a ficatului descreste, este preluata de
splina si ganglionii limfatici( intre luna a III-a si luna a IVa), iar la sfarsitul lunii a IV-a, functia hematopoetica
este preluata de maduva spinarii.

Incepand din a 20-a zi de viata intrauterina,se

formeaza tubul cardiac care prezinta miscari
dezordonate incepand cu a 23-a zi, iar din a27-29-a zi
incepe sa pompeze sangele ritmic.
Pe parcursul cardiogenezei, pornind de la tubul cardiac
primar, se formeaza endocardul, miocardul, pericardul,
cele 4 camarute ale inimii despartite prin septuri, iar
inima in cele din urma migreaza din regiunea cefalica
spre cea abdominala de care ramane despartita prin
diafragm. In procesul cardiogenezei se formeaza si
reteaua vasculara embrionara cu rolul de a aduce
sangele spre inima prin vene sau de a-l duce de la
inima spre tesuturi prin artere. Astfel se stabileste
circuitul materno-fetal pana la nastere.
Odata cu nasterea apar modificari cardio-vasculare prin
legarea cordonului ombilical care duce la suprimarea
aportului de sange arterial de la placenta; vena si
arterele ombilicale se atrofiaza si se transforma in
cordoane fibroase.
Cunoscand in mare etapele cardiogenezei, ne putem
explica prezenta anomaliilor la acest nivel. Anomaliile
se produc in timpul cardiogenezei si a formarii vaselor
mari, aproximativ intre a 20-50-a zi a dezvoltarii
intrauterine, perioada in care pot fi tulburate
fenomenele delicate ale embriogenezei aparatului
cardio-vascular.
Astfel se pot produce: defecte de incorporare a inimii
avand drept efect modificari de pozitie; se pot resorbi
parti care in mod normal trebuie sa ramana si apar
defectele septale; pot sa apara vase intr-un loc anormal
sau sa ramana vase care intr-o anumita etapa ar trebui
sa se oblitereze, etc. Anomaliile cardiace reprezinta cca.
30% din totalul malformatiilor pe aparate si sisteme.
Printre cauze amintim: rubeola mamei in primele 2 1/2
luni de sarcina, diabetul matern, anomalii cromozomiale
care se asociaza cu cardiopatii congenitale( trisomia
21).

Dezvoltarea aparatului genital.

Desi sexul este determinat inca din perioada
fecundatiei, pana la sfarsitul saptamanii a 6-a, glandele
sexuale embrionare nu prezinta deosebiri morfologice la
cele doua sexe. Este asa numita perioada
indiferenta. Incepand din saptamana a 4-a de viata
intrauterina, pe fata anterioara a mezonefrosului apare
o ridicatura numita creasta genitala. La nivelul
acestei creste genitale, incepand din saptamana a 5-a
se vor fixa gonocitele primare ( celule mari cu
citoplasma granuloasa, bogata in lipide). Aceste celule
se deplaseaza si ajung in mezenchimul dorsal si
patrund in crestele genitale, in epiteliul celomic al
acestore si in mezenchimul subiacent. De aici
invadeaza cordoanele sexuale si se inmultesc.
Cordoanele sexuale primare se unesc cu tubii contorti
mezonefrotici si astfel se formeaza prima conexiune
urogenitala sau organul Mihalcovicz.
Testiculul= la inceputul saptamanii a 7-a, cordoanele
sexuale primitive prolifereaza, se unesc si devin
testiculare. In luna a IV-a, cordoanele testiculare
formate, iau forma de ansa, sufera modificari evolutive
si se transforma in tubi contorti seminali, care raman
sub forma de cordoane pline pana la pubertate, cand li
se formeaza lumenul si devin functionali. Cordoanele
testiculare au in structura lor 2 linii celulare:a)
gonocitele care in luna a V-a de viata intrauterina se
vor transforma in spermatogonii, formand linia
seminala; b) celule de origine celomica, care se vor
transforma in celule Sertoli, formand linia nutritiva.
Ovarul= incepe sa se dezvolte mai tarziu decat
testiculul. Prima generatie de cordoane sexuale numite
cordoane medulare, aparute in etapa indiferenta, se
adancesc in interiorul glandei. Ulterior prin fragmentari
si fenomene de regresiune, vor fi inlocuite de un tesut

conjunctiv bogat vascularizat, care va constitui zona

medulara a ovarului. Din restul de epiteliu celomic se
formeaza o a 2-a generatie de cordoane, numite
corticale, care contin gonocite transformate in
ovogonii, care se vor multiplica in continuare. In luna a
4-a, prin fragmentarea cordoanelor corticale, apar mai
multe grupari celulare, fiecare continand cate o
ovogonie. Pana in luna a 7-a ovogoniile se transforma in
ovocite primare, inconjurate de celule foliculare si tot
acest ansamblu, constituie foliculii primari. Pana la
nastere ovocitele primare incep prima diviziune a
meiozei si raman in stadiul de profaza pana in
momentul ovulatiei care incepe la pubertate.
La nastere, foliculuii primari sunt in numar de 100 000400 000, fiind dispusi in zona corticala a ovarului.
Caile genitale= se dezvolta din 2 perechi de canale
prezente la ambele sexe in perioada nediferentiata a
dezvoltarii gonadelor: canalele Wolff si canalele
Muller. Dupa diferentierea sexuala a fatului, ele vor
evolua diferit, astfel:
_ caile genitale masculine se dezvolta din canalele
Wolff si din conexiunile acestora cu gonadele. In dreptul
gonadei, canalul Wolff formeaza epididimul, la inceput
drept, apoi foarte sinuos pentru ca, creste foarte mult in
lungime. In aceasta portiune se deschid canalele
eferente, tubii drepti si tubii seminiferi dupa pubertate.
Sub epididim, canalul Wolff formeaza canalul deferent
din care se dezvolta vezicula seminala. Astfel el devine
canal ejaculator si se deschide in uretra prostatica. De
la acest nivel, calea genitala masculina devine comuna
cu calea urinara si se continua la exterior cu uretra.
_caile genitale feminine= se dezvolta in cea mai
mare parte din canalele Muller si anume: din prima
portiune se dezvolta tubele uterine( trompele). Pana in
luna a III-a, coexista cu canalele Wolff( apoi acestea
regreseaza si dispar la barbat), in portiunea a 2-a si la
acest nivel apare canalul utero vaginal, se dezvolta

epiteliul mucoasei uterine si o parte din epiteliul

vaginal. Partea cea mai distala a canalului utero-vaginal
este inchisa, se ingroasa si formeaza vaginul. Vaginul
devine cavitate spre luna a V-a intrauterina, cand se
formeaza si fundurile de sac vaginale. Intre vagin si
vestibulul vaginal, ramane membrana himenala.
Musculatura uterina se formeaza din mezenchimul din
jurul canalelor Muller.
Organele genitale externe= parcurg si ele in timpul
vietii intrauterine cele 2 etape de dezvoltare: etapa
nediferentiata si etapa diferentierii sexuale dupa luna a
III-a, cand se poate recunoaste sexul dupa morfologia
organelor genitale externe.
Testiculul si ovarul isi schimba pozitia in timpul
dezvoltarii, in sensul ca ele vor cobora, un rol important
in acest fenomen jucand hormonii androgeni,
gonadotrofinele precum si cresterea inegala a diferitelor
segmente ale corpului. Coborarea testiculului incepe
spre sfarsitul lunii a III-a si se termina in luna a IX-a,
cand ajung in scrot. Miscarea de coborare a gonadei
feminine este mai redusa, ea trecand in cavitatea
abdominala.
In ceeace priveste anomaliile= la testicul pot fi: de
dezvoltare si de pozitie. Anomaliile de dezvoltare
sunt: anorhismul sau absenta testiculului si sinorhismul
sau unirea celor 2 gonade intr-o masa compacta fiind
situata in scrot sau abdomen.
Anomalii de numar: poliorhismul= testicul
supranumerar.
Anomalii de pozitie= coborat si necoborat:
- criptorhidia= oprirea intr-un punct pe traiectul
canalului
- ectopia= asezarea in alt loc decat traiectul normal
Anomalii ale organelor genitale externe masculine:
- hipospadiasul= defect congenital al uretrei care se
termina ventral si posterior;

- epispadiasul simlu sau complex, complet sau

incomple= absenta peretelui superior al uretrei.
- fimoza congenitala= o anomalie caracterizata prin
contractura preputului deasupra glandului care
impiedica evacuarea normala a urinei; se poate asocia
cu o stenoza a meatului uretral.
Organele genitale feminine pot avea urmatoarele
anomalii:
-absenta sau dedublarea congenitala a ovaruli(rar);
- fuziunea ovarelor( rar);
- ectopii ovariene;
- tumori congenitale: chisturi dermoide si teratoame;
- anomalii uterine: uter dublu, uter bicorn, uter
unicorn, uter septa;
- vagin dublu, atrofic, septat;
- fisura congenitala a clitorisului, fuziunea labiilor mici,
hipo si epispadiasul feminin.
Dezvoltarea glandelor suprarenale.
In dezvoltarea glandei suprarenale, in structura si
functia ei , se intalnesc 2 aspecte deosebite:
_ cortexul suprarenalei este de origine mezodermica
si incepe sa se dezvolte din saptamana a 6-a din
mezoteliu celomic, prin proliferari si diferentieri, cand
vor aparea celule mari acidofile care vor forma
cortexul fetal al glandei. Ulterior prin alte proliferari
de mezoteliu se formeaza celule mai mici, care se
depun in jurul cortexului fetal, formand zona
glomerulara si fasciculata a cortexului suprarenalei.
_ concomitent, din crestele neurale ale embrionului
migreaza celule in zona mediala a cortexului fetal, sunt
asa numitele celule cromafine; ele se aranjeaza in
cordoane si gramezi formand medulosuprarenala.
Putin dezvoltata la nastere, medulara se maturizeaza in
jurul varstei de 3 ani.

Derivatele mezoblastului.
Am amintit anterior ca, la sfarsitul primei saptamani de
la fecundatie, embrionul se gaseste in stadiul de
blastocist. In a 2-a saptamana, apare discul embrionar
didermic si se diferentiaza cele 2 straturi ale
trofoblastului in: citotrofoblast si sincitiotrofoblast
si apar primele anexe embrionare: sacul vitelin
primar si vezicula amniotica primara. In tot acest
timp se continua implantarea( nidarea oului) in
mucoasa uterina. Din ziua a 21-a, embrionul
planiform incepe sa bombeze in cavitatea amniotica,
fiind delimitat de o plica cefalica, o plica caudala si
2 plici laterale. Aceste plicaturari in toate directiile,
separa embrionul de regiunea extraembrionara si
imparte endodermul sacului vitelin in 2 portiuni: o
portiune intraembrionara care va deveni tubul
digestiv primitiv si o portiune extraembrionara
care va deveni sacul vitelin definitiv.
Deci tubul digestiv primitiv este incorporat in embrion si
ramane inchis la ambele capete( cefalic si caudal) prin
membrane ectodermale, care se vor perfora ulterior.
Astfel membrana orofaringiana, care separa tubul
digestiv de cavitatea bucala, se perforeaza si resoarbe
la sfarsitul sapatamanii a 4-a, iar membrana care
separa tubul digestiv de proctoderm( deci extremitatea
caudala) se resoarbe in cursul lunii a III-a de viata
intrauterina. Treptat comunicarea tubului digestiv cu
sacul vitelin se ingusteaza, se transforma intr-un canal=
canalul vitelin care va ramane cuprins in cordonul
ombilical.
Deci evolutia tubului digestiv inseamna: crestere,
diviziune, diferentiere, fuziune, migrare si
atrofie.
De mentionat ca, cresterea in lungime a tubului
digestiv, se face mai rapid decat cresterea in lungime a
corpului embrionului si diferit in diferitele lui regiuni.

Tubul digestiv primitiv a fost impartit in 3 segmente:

intestinul anterior sau cranial, intestinul mijlociu si
intestinul posterior sau caudal.
Portiunea initiala a intestinului primitiv anterior este
faringele, urmat de esofag, stomac si duodenul
primar( care tine pana la mijlocul duodenului definitiv).
Intestinul primar mijlociu se intinde de la a 2-a jumatate
a duodenului, pana la ultima 1/3 a colonului transvers si
este caracterizat printr-o mare crestere in lungime.
Intestinul posterior incepe la ultima 1/3 a colonului
transvers si sfarseste la membrana cloacala.
Deci: din intestinul anterior deriva: faringele,
esofagul, stomacul si duodenul primar.
Faringele= se afla in continuarea stomodeumului,
apare ca o palnie largita si participa la formarea gurii
definitive. Initial exista o membrana orofaringiana care
se resoarbe. Deasemeni se resorb si celelalte
membrane, incat faringele va comunica cu fosele
nazale, cu urechea medie, iar din portiunea inferioara a
faringelui incepe sa se dezvolte mugurele pulmonar.
Esofagul= este un segment mai scurt al tubului
digestiv, care se dezvolta mai lent, in pas cu
dezvoltarea mediastinului si cu coborarea diafragmei.
Intre zilele 21-35 este etapa maxima de diferentiere a
sa, prin proliferarea epiteliului endodermal si se
transforma intr-un cordon care ulterior se
repermeabilizeaza. Din mezenchimul care inconjoara
epiteliul endodermal, se vor forma in 1/3 superioara
fibre musculare striate, iar in 1/3 inferioara fibre
musculare netede.
Stomacul= apare initial ca o dilatatie anterioara, dar
dupa saptamana a 4-a are loc o crestere asimetrica,
mai accentuata dorsal, formand marea curbura si mai
slab anterior unde se formeaza mica curbura.
Prima pozitie a stomacului este sagitala, ulterior
insa printr-o miscare de rotatie de 90* ajunge in pozitia
definitiva cu cu extremitatea pilorica in sus, se dezvolta

sfincterul piloric din luna a III-a, iar la nastere este

complet dezvoltat. Cardia coboara usor, adancind mica
curbura. Din saptamana a 14-a se dezvolta glandele
gastrice, iar enzimele au fost evidentiate din luna a V-a.
Acidul clorhidric se secreta insa mult mai tarziu.
Motilitatea gastrica incepe din luna a IV. Epiteliul gastric
formeaza glande care se specializeaza functional dupa
nastere, in raport cu regimul alimentar. Musculatura se
dezvolta in 3 straturi, iar stomacul va fi inconjurat de un
invelis seros, peritoneal care il leaga de organele
vecine.
Duodenul primar= se formeaza din portiunea
terminala a intestinului anterior si portiunea initiala a
intestinului mijlociu. Prin proliferarea celulelor
endodermale, din duodenul primar se vor forma niste
muguri din care se dezvolta ficatul si pancreasul.
Intestinul mijlociu= este reprezentat de partea de
intestin irigata de artera mezenterica superioara, care
ulterior dispare complet sau ramane sub forma de
diverticul Meckel. Prin miscari de rotatie in cele din
urma se asaza in cavitatea abdominala. Din segmentul
previtelin se va forma jejunul, iar din segmentul
postvitelin se va dezvolta partea terminala a ileonului,
cecul cu apendicele, colonul ascendent si 2/3 din
colonul transvers.
Intestinul posterior embrionar= este de fapt
intestinul gros ce se deschide in cloaca.
Cloaca= este o formatiune cavitara trecatoare comuna
caii digestive si urogenitala. Cam in saptamana a 9-a,
cloaca este divizata in 2 portiuni: una dorsala sau
sinusul anorectal si una ventrala sau sinusul urogenital.
Sinusul anorectal este acoperit de o membrana care se
resoarbe la sfarsitul lunii a III-a si se formeaza canalul
anal.
Tubul digestiv primar, asezat in plan medio-sagital al
corpului, se departeaza treptat de coloana vertebrala.

Dupa diferentierea segmentelor tubului digestiv

descrise mai sus, mezenterul devine: mezoesofag,
mezogastru, mezoduoden, mezenter propriu-zis,
mezocolon, mezorect.
Astfel: in mezoesofagul ventral coboara inima: in
mezogastru si in mezoduodenul ventral creste mugurele
hepatocistic din care se dezvolta ficatul si caile biliare;
tot in mezoduoden apar mugurii pancreatici din care se
va dezvolta pancreasul incepand din luna V-a
Anomaliile aparatului digestiv= constau fie intr-o
dezvoltare in exces, fie intr-o dezvoltare deficitara prin
oprirea dezvoltarii unor segmente sau printr-o asezare
defectuoasa survenita in timpul miscarilor de rotatie.
-prin exces de dezvoltare pot apare: duplicatii locale;
diverticul Meckel,etc.
-prin deficit : agenezii, aplazii sau atrezii.
-anomalii de pozitie determinate de defecte ale rotatiei:
volvulus.
-perturbari ale histogenezei; anomalii ale plexurilor
nervoase( boala Hirschprung), mucoviscidoza.
-anomalii ano-rectale: imperforatia anala.

Genetica.
Genetica este definita ca stiinta ereditatii si a
variabilitatii organismelor.
Ereditar se refera la mostenirea de la parinti (genitori).
Variabilitatea este opusul ereditatii.
Genotip= se refera la constitutia genetica a
organismelor.
Fenotip= se refera la infatisarea organismelor, aratand
care sunt deosebirile dintre acestea.
Procesul vital este legat de prezenta acizilor nucleici:
ADN si ARN.

ARN-ul= sintetizeaza proteinele, avand rol in cresterea

celuleleor si formarea anticorpilor.
ADN-ul= asigura transmiterea caracterelor ereditare si
are rol in diviziunea celulara.
Cromozomii= sunt formatiuni intranucleare care poarta
informatia ereditara din fiecare celula sub forma de
ADN. Deci putem spune ca ei sunt o forma de
organizare a materialului genetic.
Cea mai simpla forma organizata a materiei vii este
celula. Celula reprezinta unitatea morfo-functionala a
tuturor vietuitoarelor din regnul animal si regnul
vegetal. Mai multe celule de acelasi fel alcatuiesc un
tesut. Tesuturile la randul lor alcatuiesc organe, si
impreuna cu acestea formeaza organismul vegetal sau
animal. Ceeace face sa se deosebeasca materia
organica(vie) de materia anorganica( moarta), este
continua transformare. Deci transformarile sunt
caracteristice vietii si in acest context putem spune ca
fiecare organism, fie simplu fie complex, parcurge un
anumit ciclu: se naste, se dezvolta, se reproduce si
moare. Acest ciclu este intovarasit de o permanenta
modificare a substantei vii pentru a asigura energia
necesara, refacerea materialelor uzate si dezvoltarea
organismului.
Fondatorul geneticii este Gregor Mendel, care a facut
experiente pe plante( pe mazare, fasole si porumb), iar
rezultatele cercetarilor au fost aplicate mai tarziu si la
om.
Mazarea( Pisum satinum) este o planta autogama, adica
se autopolenizeaza., acest lucru insemnand ca la
mazare se produce monohibridarea.
Prin hibridare = intelegem incrucisarea intre organisme
de sex opus. Ceeace rezulta din aceasta incrucisare, la
plante se numesc: soiuri, varietati, linii pure; la om se
numesc; rase, si se deosebesc intre ele perin una sau
mai multe perechi de caractere fenotipice.

Studiind bobul de mazare, s-a constatat ca acesta poate

fia; rotund si neted( cand are un continut ridicat de
amidon) si rotund si zbarcit( cand are un continut ridicat
de dextrina).
El a incrucisat bobul neted A cu bobul zbarcit a si a
obtinut prima generatie de hibrizi cu boabe netede, deci
A este caracterul dominant.
O A+ * a= F1( prima generatie).
In urma acestor cercetari, s-a ajuns la o serie de
concluzii numite legile lui Mendel care pot fi aplicate si
la animale si la om:
_ legea I-a= se numeste legea uniformitatii hibrizilor
din prima generatieconform careia: la incrucisarea
dintre 2 organisme pure din punct de vedere genetic,
rasele sau soiurile din prima generatie (F1), vor fi
organisme hibride in care domina caracterele unuia
dintre genitori. Este o dominanta completa sau
ereditate de tip Pisum.
_ legea II-a= se numeste legea segregarii( separarii)
caracterelor ereditare care spune ca: prin
autopolenizarea plantelor din prima generatie, rezulta
in generatia a II-a (F2) un raport de segregare fenotipica
de 3:1 si acest raport a fost aproximativ constant la
toate experientele de acest fel.
_ legea III-a= se numestelegea segregarii
independente a perechilor de factori ereditari: adica
perechile de factori ereditari se separa independent una
de cealalta.
Desfasurarea fenomenului ereditar are loc in celule, iar
transmiterea informatiei ereditare( genetice), se
realizeaza in procesul reproducerii sistemelor biologice.
Celulele organismelor superioare se numesc eucariote
si au nucleu propriu. In nucleul celulei eucariote se afla
ADN-ul format dintr-un complex macromolecular si
anume cromatina.
Deci substanta de baza a nucleului este cromatina,
denumire ce provine de la proprietatea de a se colora

cu acizi bazici. Cromatina este delimitata fata de

citoplasma printr-o anvelopa nucleara, ce apare ca o
membrana dubla ce inchide materialul genetic in
nucleu. Aceasta anvelopa nucleara prezinta din loc in
loc pori la nivelul carora, mecanisme foarte exacte
controleaza realizarea schimbului informational si de
substante dintre nucleu si citoplasma.
Celula eucariota prezinta un ciclu celular care cuprinde
un compartiment replicativ numit interfaza si un
compartiment distributiv numit mitoza.
In timpul interfazei, cromatina isi dubleaza cantitatea,
care va fi distribuita in mod egal celulelor fiice, astfel ca
fiecare celula fiica mosteneste o aceeasi cantitate de
ADN si deci o aceeasi cantitate de informatie genetica.
Mitoza= reprezinta mecanismul de diviziune celulara si
se petrece in patru faze:
1) profaza= in debutul acestei faze, cromatina
sufera un proces de condensare( spiralizare) si din ea
incep sa se individualizeze cromozomii, in numar,
dimensiuni si forma caracteristice fiecarei specii si sunt
distribuiti in sfera nucleului. Cromozomii sufera in
continuare procesul condensarii si devin scurti si grosi.
La sfarsitul profazei, dispare membrana nucleara si
cromozomii iau contact direct cu citoplasma, in felul
acesta se organizeaza o structura
fibrilara numita fus de diviziune.
2) metafaza= este a 2-a faza a mitozei, in care
cromozomii ating gradul maxim de condensare, au o
morfologie constanta si se prind de fusul de diviziune.
3) anafaza= a 3-a faza a diviziunii celulare, in care in
urma diviziunii se formeaza celule fiice, fiecare
mostenind aceeasi cantitate de informatie genetica.
Dintr-o celula mama, iau nastere 2 celule fiice identice
intre ele si totodata identice si cu celula mama:
2n < n si n.
In felul acesta se asigura inmultirea celulelor.

4) telofaza= este ultima faza a mitozei, in care

cromozomii ajunsi la polul opus al celulei mama aflata
in diviziune, sufera un proces de deondensare si isi
pierd individualitatea. Intre timp se reface membrana
nucleara in jurul materialului cromatic al cromozomilor
fii, care vor intra in interfaza si ciclul reincepe.
La organismele cu reproducere sexuata, pe langa
mitoza, mai apare al 2-lea tip de diviziune celulara si
anume meioza. Prin acest fel de diviziune se formeaza
celulele reproducatoare si anume gametii.
Garnitura de cromozomi din fiecare celula este dubla
sau diploida si se noteaza cu 2n.
Formula mitozei: 2n< ( celula mama)
2n= celula fiica1
2n= celula fiica2
In meioza diviziunea celulara incepe de la celula
diploida( 2n) si dupa 2 diviziuni succesive, rezulta 4
celule care vor avea un numar de cromozomi redus la
fata de celula mama de la care s-a pornit. Aceste celule
devin gametii si care au deci o garnitura haploida de
cromozomi.
Formula meiozei: 2n(celula mama)<
n< n si n
n< n si n
Diviziunea meiotica se desfasoara la maturitatea
sexuala a organismului cu celule diploide( 2n) de
cromozomi, aflate in organele de reproducere. Meioza
se desfasoara in 2 faze:
A. Meioza I= care la randul ei are 4 faze:
_ profaza I(P I);
_ metafaza I(M);
_ anafaza I( AI);
_ telofaza I( TI);
B. Meioza II= tot cu 4 faze:
_PII; MII; AII; TII;
Ambele diviziuni meiotice se desfasoara dupa planul
general al mitozei.

Deci una din cele mai importante caracteristici ale

lumii vii este reproducerea, care la nivel molecular se
bazeaza pe o substanta , capabila sa se replice si care
coordoneaza in acelasi timp toate activitatile celulare,
asigurand in felul acesta transmiterea informatiei pe
care o contine. Aceasta substanta este acidul nucleic.
In celule exista doua tipuri de acid nucleic:
- ADN-ul= acidul dezoxiribonucleic= contine
informatia genetica.
- ARN-ul= acidul ribonucleic= utilizeaza informatia
genetica, care permite celulei sa sintetizeze proteine
specifice.
ADN-ul este molecula fara de care viata nu ar exista,
deoarece aceasta asigura reproducerea prin
transmiterea informatiei genetice generatiilor
urmatoare.
La organismele cu structura celulara, ADN-ul este
organizat in cromozomi, care sunt suportul
caracterelor genetice proprii speciei (suportul
ereditatii). Cromozomii la randul lor sunt alcatuiti din
gene formatiuni cu rol in determinarea caracterelor
aparente ale unui organism si anume fenotipul.
Numarul cromozomilor este fix pentru fiecare specie
animala sau vegetala. La om numarul cromozomilor
este 46 ( 23 perechi).
Exista doua feluri de cromozomi:
_ autozomii
_ heterozomii.
Autozomii= sunt cei doi cromozomi perechi,
asemanatori ca functie si forma, dar de origini diferite:
unul matern si unul patern.
In celula umana sunt 22 perechi de cromozomi
identici( autozomi) care nu sunt legati de sex.

Heterozomii= sunt reprezentati de perechea 23-a,

sunt cromozomii sexuali X si Y( gonozomi), responsabili
de diferentierea dintre sexe:
_ cromozomul sexual X poate fi asociat unui cromozom
omolog identic formand perechea XX la sexul
feminin, sau se poate asocia unui cromozom Y formand
perechea XY la sexul masculin.
_ cromozomul sexual Y este caracteristic sexului
masculin.
Maladii metabolice ereditare.
1) Fenilcetonuria.
Este o encefalopatie metabolica numita si oligofrenia
fenilpiruvica sau boala Folling. Este o tulburare
metabolica ereditara a fenilalaninei, un aminoacid
aromatic. Din punct de vedere patogenic este vorba de
un defect enzimatic si anume absenta activitatii
fenilalaninhidroxilazei hepatice, care in mod normal
transforma fenilalanina in tirozina. Rezultatul este
cresterea fenilalaninei in sange si LCR si eliminarea in
exces in urina.
Clinic= in primele saptamani sau luni de viata copilul
este normal. Ulterior se instaleaza treptat tulburari
neuropsihice constand in iritabilitate din ce in ce mai
accentuata, chiar convulsii uneori, intarziere
motorie( sugarul sta in sezut spre varsta de 1an, merge
tarziu, incepe sa pronunte cateva cuvinte spre varsta de
2-3 ani, prezinta miscari de balans, tremuraturi, agitatie
continua, hipertonie)
Totodata prezinta dezvoltare insuficienta staturoponderala, par depigmentat, ochi albastru-deschis,
eczeme. Depistarea se poate face precoce, in
maternitate prin testul Guthrie= care evidentiaza o
crestere importanta a fenilalaninei in sange( VN=0,73,5mg%).

2) Tirozinaza= este o boala ereditara, care din punct

de vedere patogenic este determinata tot de o
tulburare in metabolismul aminoacizilor aromatici si
anume este blocata enzima tirozintransaminaza.
Clinic= boala debuteaza in primele saptamani sau 2-6
luni de viata cu tulburari digestive( anorexie, varsaturi,
meteorism, scaune voluminoase cu miros de
transpiratie, uneori hematemeza, melena). Boala
evolueaza progresiv cu cirozacongenitala( ficat mare
dur, ascita, icter, splenomegalie). Investigatiile arata
cresterea tirozinei sanguine cu tirozinurie. Tratamentul
consta in regim fara tirozina si uneori doze mari de
vitamina D2.
3) Alcaptonuria= este o boala ereditara foarte rara, in
care consanghinitatea joaca un rol important ca si in
Tirozinoza. Boala se caracterizeaza prin colorarea
urinii in negru-brun. Debuteaza aproape in primele
zile dupa nastere, cand familia observa colorarea negrubrun a scutecelor, in rest fiind asimptomatica.
Pigmentul care coloreaza urina este alcaptona. Se poate
complica cu acronaza alcaptonurica, ceeace inseamna
depunerea de pigment brun-negricios-galbui in cartilaje
sau in unele tesuturi mezenchimale( nas, urechi, sclere,
ligamente, tendoane). Cu timpul cartilajele pigmentate
degenereaza si apar fenomene de artrita.
Tratamentul se face cu vitamina C( care imbunatateste
oxidarea tirozinei). Evolutia in general buna, fiind
considerata mai mult o anomalie decat o boala.
4) Cretinismul sporadic cu gusa= hipotiroidismul
familial= cretinismul congenital= este o boala
caracterizata din punct de vedere patogenic printr-o
insuficienta tiroidiana, cu secretie excesiva de TSH,
formare excesiva de parenchim tiroidian. Sinteza
insuficienta de tiroxina produce gusa, iar lipsa
produsului final care inhiba excretia excesiva de TSH
produce retard mintal.

5) Albinismul= este o anomalie ereditara a

metabolismului melaninei. Clinic= boala se
caracterizeaza prin depigmentarea generalizata,
intensiva si congenitala a pielii, care este fina,
matasoasa, de culoare alba sau roz-albicioasa. Parul,
sprancenele si genele sunt blond deschise pana la albpal, iar pupilele, prin depigmentarea intensa a irisului si
coroidei au o strlucire rosiatica. Boala este insotita
frecvent de fotofobie, nistagmus si uneori oligofrenie.
6) Hemofilia= boala congenitala, care are la baza o
tulburare de coagulare, determinata de deficitul
factorilor de coagulare: deficitul factorului VIII produce
Hemofilia A, deficitul factorului IX produce Hemofilia B,
deficitul factorului XII produce Hemofilia C. Afectiunea
este ereditara, are caracter familial cu un mod de
transmitere caracteristic: se transmite prin femei, dar
boala o fac numai barbatii. Clinic se caracterizeaza prin
tendinta la hemoragii, ce apar din prima copilarie
spontan sau provocate de traumatisme uneori foarte
mici si cu tendinta la recidiva.
;