Sunteți pe pagina 1din 9

Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara

Specializarea AMG
Grupa IB

PLACENTA

După nidaţie, trofoblastul( chorion frondosum) se va dezvolta în zona orientată


spre miometru. Aceasta este porţiunea trofoblastului, care va forma placenta fetală. Restul
trofoblastului se va atrofia. La formarea placentei participă şi o componentă maternă,
reprezentată de decidua bazală.
Placenta umană are formă discoidală, rotundă sau ovalară. Diametrul placentei este
de 20-25 cm, iar greutatea la naştere este de aproximativ 500-600 g.
Placenta prezintă două feţe:
• faţa fetală este lucioasă, netedă, acoperită de amnios, prin transparenţa
căruia se văd ramificaţiile vaselor alanto-coriale. Pe această faţă se inseră cordonul
ombilical.
• faţa maternă este neregulată, brăzdată de şanţuri, care o împart în teritorii
ce corespund cotiledoanelor.
Placenta umană este o placentă hemocorială, deoarece există o separare a sângelui
matern, de cel fetal.

MORFOGENEZA PLACENTEI

În procesul de formare, dezvoltare şi maturare placentară, rolul esenţial revine


trofoblastului, care asigură nutriţia butonului embrionar.
În dezvoltarea placentei se disting 2 stadii:
● stadiul previlos, între zilele 6-13.
● stadiul vilos, din ziua a 13-a şi până la naştere.

Stadiul previlos

Cuprinde două perioade:


• perioada prelacunară-zilele 6-9;
• perioada lacunară-zilele 9-13.
În perioada prelacunară trofoblastului i se disting două straturi; un strat profund
format din celule clare, citotrofoblastul şi un strat superficial reprezentat de o masă
citoplasmatică întunecată, fără limite celulare precise, sinciţiotrofoblastul.
Citotrofoblastul sau stratul celulelor Langhans este reprezentat de un singur rând
de celule, cu citoplasma bazofilă. La nivelul acestor celule sunt prezente mitoze.
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
Acest strat este discontinuu, cu zone la nivelul cărora, sinciţiotrofoblastul vine în
contact direct cu membrana bazală. Începând din lunile III-IV de sarcină, citotrofoblastul
se reduce, pentru a dispare complet spre sfârşitul sarcinii. Rare celule Langhans rotunde
sau alungite, izolate, situate între sinciţiu şi membrana bazală trofoblastică, pot persista
pănă la sfârşitul sarcinii - “celule Langhans reziduale”; ele sunt situate mai ales în
vecinătatea capilarelor.
Sinciţiotrofoblastul rezultă din fuziunea celulelor citotrofoblastului. Acest strat este
reprezentat de o masă citoplasmatică cu nuclei hipercromi. În placentele primelor luni de
sarcină nucleii sunt dispuşi relativ ordonat, în timp ce, în placentele aproape de termen,
nucleii se dispun sub formă de insule. În citoplasma celulelor se găsesc RER şi REN,
aparat Golgi, mitocondrii, precum şi vezicule ce intervin în procesele de secreţie şi
absorbţie. La polul apical, celulele sinciţiotrofoblastului prezintă microvili. Uneori aceştia
pot fi evidenţiaţi în MO, în coloraţia hematoxilină-eozină, sub forma unei “margini în
perie”. Sinciţiotrofoblastul persistă pe toată durata sarcinii. Celulele acestui strat au o
activitate secretorie intensă.
Nodulii (mugurii) sinciţiali sunt rezultatul proeminenţei în spaţiul intervilozitar, a
unor grupuri de nuclei împreună cu sinciţioplasma din jur. Aceste formaţiuni se pot detaşa,
apărând libere în spaţiul intervilos. Prin contopirea mai multor noduli, iau naştere punţile
sinciţiale intervilozitare, descrise de către Langhans. Proiecţii ale sinciţioplasmei în spaţiile
interviloase, denumite şi pseudopode sinciţiale, se întâlnesc mai ales în placentele
patologice.
Celulele “X“ sunt numite şi celule trofoblastice intermediare; au origine
trofoblastică. Se consideră că aceste celule secretă hormonul lactogen placentar şi proteina
bazică principală.
Microscopia electronică evidenţiază în aceste celule numeroase mitocondrii cu
creste tubulare. Citoplasma celulelor “X” este întunecată, cu numeroase vacuole şi prezintă
mai mulţi nuclei. Celulele “X” au un important rol imunologic, intervenind în sinteza
oncofibronectinei.
Chistele corionice apar în septele placentare. Aceste chiste sunt delimitate de celule
“X” şi conţin un fluid, în care s-a identificat produsul de secreţie al celulelor “X”,
hormonul lactogen placentar. Funcţia acestor chiste nu este cunoscută, dar prezenţa lor nu
este considerată patologică.
Celulele X în exces au fost asociate cu un risc crescut de apariţie a preeclampsiei şi
eclampsiei.
În perioada lacunară, sinciţiotrofoblastul proliferează, eliberează enzime
proteolitice şi determină apariţia unor lacune în grosimea deciduei bazale. Aceste lacune,
iniţial de dimensiuni mici, treptat se măresc şi fuzionează. Toate lacunele vor fi tapetate de
trofoblast. Pe de altă parte, activitatea litică a sinciţiotrofoblastului determină erodarea
pereţilor vasculari (artere şi vene) şi pătrunderea sângelui matern în lacune. Erodarea
pereţilor vasculari este numită invazie endovasculară. Sinciţiotrofoblastul secretă în
lacunele materne gonadotropina corionică umană( hCG). Secreţia estrogenilor şi
progesteronului de către corpul galben, se va afla sub controlul hCG. Celulele deciduale
materne din vecinătatea sinciţiotrofoblastului degenerează, eliberează glicogen şi lipide în
lacunele materne, asigurând nutrienţii necesari dezvoltării iniţiale a embrionului. Celulele
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
deciduale materne elaborează şi prostaglandine, substanţe cu acţiune imunosupresoare
asupra celulelor natural killer, prevenind rejetul embrionului. De asemenea stroma
endometrială secretă interleukina 2, prevenind respingerea embrionului de către
organismul matern. Celulele sinciţiotrofoblastului nu exprimă molecule ale Complexului
Major de Histocompatibilitate de clasă II, deci nu vor reprezenta antigeni pentru
limfocitele T CD4.

Stadiul vilos

Prezintă două perioade:


• perioada de elaborare a placentei, ziua a 13-a până la sfârşitul lunii a
IV-a;
• perioada de stare, perioada în care placenta este constituită, se
desfăşoară din luna a V-a, până la termen.
În stadiul vilos, trofoblastul situat în contact cu decidua capsulară se va atrofia,
datorită nutriţiei deficitare; este numit corion leve. Trofoblastul situat în contact cu decidua
bazală se dezvoltă progresiv, formează vilozităţile placentare şi este numit corion
frondosum.
Perioada de elaborare a placentei este caracterizată prin formarea vilozităţilor.
Se disting următoarele etape:
◦ Formarea vilozităţilor primare
Această etapă începe încă din perioada lacunară. Vilozităţile primare sunt complet
constituite între zilele 13-15. Sunt formate dintr-un ax reprezentat de citotrofoblast, tapetat
de sinciţiotrofoblast.
Aceste vilozităţi delimitează lacunele în care se găseşte sânge matern. Totalitatea
acestor lacune, formează spaţiul intervilos. Este constituită circulaţia placentară materna

◦ Formarea vilozităţilor secundare


Se realizează între zilele 18-20. În axul vilozităţilor pătrunde mezenchimul
extraembrionar, având semnificaţie de corion.
Vilozităţile secundare sunt formate dintr-un ax reprezentat de corion, tapetat de
trofoblast, cu cele două straturi, cito- şi sinciţiotrofoblast.
Vilozităţile secundare sunt numite şi vilozităţi coriale
◦ Formarea vilozităţilor terţiare
Apar din ziua 21-a, când din mezenchimul local vilozitar se diferenţiază insule
hematopoetice şi vase sanguine. Conectarea acestor vase vilozitare la circulaţia
embrionului, determină constituirea circulaţiei fetale.
Vilozităţile terţiare după constituire, se ramifică şi dau naştere vilozităţilor fiice. O
parte din vilozităţi rămân libere în spaţiul intervilos, iar cealaltă parte se inseră pe decidua
bazală şi constituie aşa numitele “vilozităţi crampon”.
În cursul constituirii vilozităţilor are loc proliferarea sinciţiotrofoblastului, grupuri
din aceste celule formând mugurii sinciţiali.
Formarea placentei definitive (ziua a13-a - luna a IV-a), implică următoarele
modificări:
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
• formarea cotiledoanelor şi a septelor intercotiledonare;
• dispariţia progresivă a citotrofoblastului;
• formarea de muguri sinciţiali.
La sfârşitul lunii a IV-a, placenta este complet constituită.
Perioada de stare (luna a V-a, până la termen)
Placenta continuă să se dezvolte prin creşterea cotiledoanelor şi dezvoltarea
sistemului vascular vilozitar

Structura placentei fetale

Placenta fetală este formată din placa corială şi ţesutul placentar propriu-zis
(vilozităţile coriale).
Placa corială este reprezentată de ţesut conjunctiv.
Prezintă două feţe:
• o faţă internă sau fetală, netedă şi lucioasă, acoperită de membrana amniotică.
• o faţă externă, tapetată de trofoblast, din care pornesc vilozităţile coriale. Ţesutul
conjunctiv al plăcii coriale se extinde în vilozităţi, formând axul acestora.
Ţesutul placentar propriu-zis este reprezentat de vilozităţile coriale, elementele
morfofuncţionale ale placentei. Aceste vilozităţi puternic ramificate sunt situate în spaţiul
intervilos, fiind scăldate de sângele matern
O vilozitate terţiară împreună cu toate ramificaţiile sale formează lobulul sau
cotiledonul fetal. Aceste ramificaţii sunt reprezentate de trunchiuri vilozitare de ordinul I,
II şi III; acestea din urmă se dispun regulat, concentric, realizând pentru ficare vilozitate un
aşa numit sistem tambur, cu centrul cavernos, fără vilozităţi. Ajunse în contact cu placa
bazală, trunchiurile vilozitare de ordinul III, se inseră pe aceasta sub formă de bucle
“coroana de implantare”, apoi se reîntorc în camera interviloasă, unde se termină după un
scurt traiect. Din trunchiurile viloase de ordinul III, se formează vilozităţile terminale.
Fiecare lobul are un sistem vascular propriu, conectat la vasele ombilicale.
Vascularizaţia fiecărui trunchi vilozitar este asigurată de o arteră şi o venă. Artera se
bifurcă în două ramuri, ambele distribuindu-se sub forma unei reţele capilare, situată sub
învelişul sinciţial şi comunicând cu vena trunchiului prin numeroase venule scurte.
Placenta matură conţine 8-15 cotiledoane.
După formarea cotiledoanelor, dezvoltarea placentei se face prin hipertrofie, prin
creşterea acestor cotiledoane, precum şi prin formarea de noi trunchiuri de ordinul II şi III,
cu formarea de noi sisteme tambur.
În preparatele histologice, vilozităţile apar în diferite incidenţe de secţiune. Între
vilozităţi se găsesc placarde de deciduă maternă şi sânge
Fiecare vilozitate este formată dintr-un ax conjunctivo-vascular, tapetat de
trofoblast.
• Axul conjunctivo-vascular
Structurile vasculare sunt reprezentate de artere, capilare şi vene, de origine fetală.
Maturarea sistemului vascular fetal vilozitar evoluează până la sfârşitul gestaţiei.
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
Aria vasculară a vilozităţilor terminale, de care depind schimburile materno-fetale,
reprezintă în sarcina normală la termen 74,8% din aria vilozitară totală, scade la 40,1% în
preeclampsie, la 10% în eclampsie, 20-60% în prematuritate.
Structurile conjunctive conţin fibre colagene şi reticulinice, fibroblaste.
În axul conjunctiv pot să apară şi fibre musculare netede.
Din luna a II-a de sarcină apar elemente stelate şi celulele Hoffbauer, celule rotunde
sau poligonale, cu citoplasmă abundentă, vacuolară şi un nucleu mic. Se dispun izolat sau
în grupuri. Se consideră că aceste celule intervin în transportul apei şi al substanţelor
nutritive, precum şi în menţinerea homeostaziei. Unii autori consideră că aceste celule sunt
implicate şi în procesele imune. Celulele Hoffbauer sunt numeroase în stroma vilozitară a
placentelor tinere şi scad pe măsură ce sarcina evoluează. În placentele patologice, cu
imaturitate vilozitară sau cu edem vilozitar, numărul celulelor Hoffbauer rămâne crescut.
În cursul sarcinii, aspectul vilozităţilor se modifică; apare condensarea stromei,
dezvoltarea şi dilatarea reţelei capilare din fiecare vilozitate, astfel încât vasele ocupă o
suprafaţă tot mai mare din aria de secţiune a vilozităţii. În gestoze şi la gravidele diabetice
fibroza vilozitară exagerată este secundară unui proces de endarterită obliterantă vilozitară
şi duce la creşterea numărului de vilozităţi, care suferă procese de ischemie, cu degenerare
consecutivă şi hialinizare.
• Epiteliul trofoblastic este format din citotrofoblast (până în luna a III-a de sarcină)
şi sinciţiotrofoblast. Sinciţiotrofoblastul persistă pe toată durata sarcinii. Când
citotrofoblastul dispare, sinciţiotrofoblastul vine în contact direct cu membrana bazală. În
ultima parte a sarcinii şi acest strat suferă un proces de atrofie.
Membrana bazală trofoblastică este decelabilă încă de la 6 săptămâni de gestaţie şi
apoi se îngroaşă progresiv, ajungând la termen la 1000-3000 Ǻ. Îngroşarea excesivă,
constatată în unele sarcini patologice, ar fi determinată de fixarea la acest nivel a
complexelor Atg-Atc, ceea ce ar determina o diminuare a schimburilor materno-fetale.
Bariera placentară este reprezentată de totalitatea structurilor care separă sângele
matern din spaţiul intervilos, de sângele fetal din vasele vilozităţilor coriale.
Bariera placentară este formată din:
- epiteliul trofoblastic,
- membrana bazală a epiteliului,
- ţesutul conjunctiv al vilozităţilor,
- membrana bazală capilară
- endoteliul capilarelor fetale.

Structura placentei materne

Placenta maternă este reprezentată de decidua bazală. Din această structură pornesc
septe, care delimitează spaţiul intervilos. Atât suprafaţa deciduei bazale, cât şi a septelor
placentare este tapetată de trofoblast.
Decidua bazală este formată din stratul spongios, situat bazal şi stratul compact la
suprafaţă. Stratul spongios este infiltrat cu celule trofoblastice. Până în lunile VI-VII, în
acest strat se pot evidenţia glandele uterine. Ulterior, aceste glande se reduc la mici fante.
Superficial se găseşte stratul compact, format din celule deciduale.
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
Septele placentare reprezintă prelungiri conjunctivo-vasculare ale plăcii bazale,
care determină compartimentarea spaţiului intervilos. Septele placentei materne apar prin
plicaturarea deciduei bazale, iar la termen unele septe sunt fenestrate, iar altele sunt mai
groase, deoarece la nivelul lor, vilozităţile crampon pătrund adânc în decidua bazală.
Lungimea acestor septe este variabilă, dar ele nu ajung niciodată să fuzioneze cu
placa corială. Apar către sfârşitul lunii a III a de gestaţie. Prin prezenţa acestor septe
placentare, placenta este compartimentată în lobuli fetali.
Histologic, placenta maternă este formată din glande endometriale dilatate, sau
reduse în final la septe subţiri, placarde de celule deciduale, ţesut fibrinoid, celule gigante
multinucleare, dispuse izolat sau în mici grupuri, de origine sinciţiotrofoblastică.
Celulele trofoblastice prezente atât la suprafaţa deciduei bazale, cât şi în
profunzimea acesteia, sunt greu de deosebit de celulele deciduale, în coloraţii de rutină.
Diferenţierea se face prin impregnare argentică sau prin metode de colorare a colagenului,
deoarece celulele deciduale sunt înconjurate de fibre colagene şi reticulinice, structuri care
lipsesc în cazul celulelor trofoblastice.
Stratul sau zona joncţională Nitabuch este regiunea unde se realizează contactul
între placenta maternă şi trofoblast. La acest nivel apare un proces de degenerescenţă
fibrinoidă.
Zona marginală este zona de contact între placa bazală şi placa corială. Are o
grosime de 1 cm; este alcătuită din fibrinoid, celule trofoblastice şi deciduale. La acest
nivel se găseşte sinusul marginal, din care pleacă trunchiuri venoase importante.
Fibrinoidul este o substanţă care la examenul histologic apare amorf, acidofil. Este un
component important al placentei, crescând odată cu vârsta sarcinii. Depozitele din această
substanţă cresc în condiţii patologice. Natura fibrinoidului nu este complet elucidată.

CIRCULAŢIA PLACENTARĂ

La nivelul placentei există două circulaţii distincte şi complet separate: circulaţia


fetală8 închisă) şi circulaţia maternă( deschisă).
Fluxul sanguin matern provine din arterele spiralate, a căror porţiune terminală
suferă modificări structurale importante, prin fenomenul de invazie trofoblastică.
Modificările vasculare apărute ca urmare a invaziei trofoblastice, au ca rezultat o
creştere a numărului şi calibrului vaselor intramiometriale, iar după constituirea placentei,
o creştere a calibrului porţiunilor terminale a arterelor utero-placentare. Ansamblul acestor
modificări permite o creştere a debitului global utero-placentar, alături de scăderea
rezistenţelor vasculare
Arterele spiralate se deschid în spaţiul intervilos. Sângele matern din camera
interviloasă are un volum cuprins între 150-200 ml la termen. Fiecare arteră spiralată se
deschide în spaţiul cotiledonar corespunzător. Presiunea la nivelul arterelor spiralate este
de 75-80 mm Hg. Sângele matern se întoarce prin venele utero-placentare, în care
presiunea este de 3-5 mm Hg.
Circulaţia fetală se realizează prin două artere ombilicale, care aduc sângele la
placentă şi o venă ombilicală, prin care acesta părăseşte placenta.
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
Arterele ombilicale se ramifică în ramuri primare, secundare şi terţiare, destinate
plăcii coriale şi vilozităţilor. În fiecare vilozitate pătrunde o arteriolă, care se va ramifica în
două ramuri, ce se capilarizează, iar sângele din capilare se varsă în venule. Venulele se
vor vărsa în vena ombilicală.
Circulaţia fetală se caracterizează prin presiuni sistemice scăzute prin prezenţa
placentei (legată direct cu arterele ombilicale, care constituie un sistem cu debit redus).

FUNCŢIILE PLACENTEI

Placenta este o anexă fetală complexă, care asigură schimburile dintre mamă şi făt.
Schimburile între circulaţia fetală şi maternă se realizează prin traversarea
membranei placentare. Nu există o comunicare directă între cele două sisteme vasculare.
Pe tot parcursul sarcinii bariera placentară separă circulaţia maternă de cea fetală.
Modificarea schimburilor feto-materne poate apare în următoarele situaţii:
• infarcte şi necroze cu depunere de fibrină (NIDF). Aceste infarcte sunt
determinate de întreruperea fluxului sanguin feto-placentar, mai ales prin obstrucţie
arterială, antrenând o tromboză în camera interviloasă corespunzătoare. Aceste aspecte se
decelează în special în caz de preeclampsie, HTA cronică, ICIU, dar excepţional pot apare
şi în sarcina normală.
• senescenţa prematură a placentei;
• trombozele subcoriale;
• tumorile placentare-corioangioamele;
• hematomul retroplacentar sau decidual bazal;
• hematomul decidual marginal sau ruptura sinusului marginal.

Rol de protecţie. Bariera placentară. Aspecte imunologice

Placenta se opune în general trecerii germenilor patogeni de la mamă la făt. Bariera


placentară poate fi traversată virusuri, de substanţe chimice şi medicamente.
Antigenii şi anticorpii traversează uşor bariera placentară. Acest lucru conferă
imunitate pasivă nou-născutului. Pe de altă parte, se poate ca urmare a acestui proces să
apară hemoliza hematiilor fetale prin aglutinine materne, în caz de incompatibilitate
sanguină. Sarcina poate fi considerată o “grefă a unui organism străin”, în organismul
matern. În prevenirea rejetului “grefei”, un rol semnificativ revine zonei joncţionale
Nitabuch.

Endocrinologia placentară. Unitatea feto-materno-placentară

Secreţiile hormonale de origine placentară, care trec în organismul matern, au rol


esenţial în adaptarea acestui organism la sarcină şi menţinerea ei.
Studii de imunohistochimie au arătat că sinciţiotrofoblastul este sediul sintezei
hormonale. Histologic, se consideră că zonele sinciţiotrofoblastului în care nucleii sunt
distanţaţi sunt zone de transport ale substanţelor nutritive, iar zonele cu nuclei aglomeraţi
sunt zone de sinteză hormonală
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
Sinciţiotrofoblastul secretă hormoni steroizi şi proteici.
Hormonii steroizi, progesteronul şi estrogenul, au rol esenţial în menţinerea
sarcinii. Pe măsură ce sarcina înaintează, placenta preia rolul secretor al acestor hormoni
de la corpul galben. În producerea estrogenilor placentari, un rol esenţial îl are cortexul
adrenal fetal, care furnizează precursorii necesari sintezei. Din punct de vedere clinic,
monitorizarea producerii estrogenilor în timpul gravidităţii, poate fi folosită ca indice al
dezvoltării fetale normale.
Placenta secretă următorii hormoni cu structură peptidică:
• Gonadotropina corionică umană (HCG) - poate fi decelată în sânge la 6 zile de
sarcină şi în urină la 10-14 zile. Este produsă de sinciţiotrofoblast şi are rol în menţinerea
corpului galben de sarcină.
• Somatotropina corionică umană sau hormonul lactogen placentar - este
asemănător hormonului de creştere şi prolactinei. Sintetizat de sinciţiotrofoblast, după unii
autori de “celulele X”, reglează metabolismul glucozei şi stimulează proliferarea ductelor
din glanda mamară. Are efecte asupra metabolismului matern, dar rolul acestui hormon în
dezvoltarea fătului, rămâne necunoscut.
• Factorii de creştere insulin-like I şi II - se presupune că sunt produşi de
citotrofoblast.
• Factorul de creştere endotelial - la 4-5 săptămâni, factorul este sintetizat de
citotrofoblast şi produce stimularea proliferării trofoblastului. La 6-12 săptămâni, sinteza
este realizată de sinciţiotrofoblast. Are rol în menţinerea funcţiei trofoblastului.
• Relaxina - este sintetizată de celulele deciduale şi are rol în relaxarea ţesutului
conjunctiv al cervixului şi simfizei pubiene, favorizând naşterea.
• Leptina - este sintetizată de sinciţiotrofoblast în ultima lună de sarcină. Este
implicată în transportul substanţelor nutritive, de la mamă la făt, prin bariera placentară.

CORELAŢII CLINICE

Sarcina ectopică reprezintă implantarea blastocistului în afara cavităţii uterine.


95% din sarcinile ectopice apar la nivelul trompelor uterine, în special în zona ampulei
uterine. Un factor predispozant îl reprezintă salpingitele( procese inflamatorii la nivelul
trompelor uterine). O complicaţie majoră o reprezintă ruperea trompei uterine, însoţită de
sângerare masivă. Ruperea trompei apare datorită acţiunii litice a trofoblastului, care
acţionează şi asupra vaselor sanguine şi asupra peretelui trompei. Semnele clinice sunt
amenoreea, durerile abdominale şi sângerare vaginală abundentă.

Placenta praevia apare în a doua jumatate a sarcinii. Constă în extinderea


placentei peste sau în vecinătatea orificiului intern al canalului cervical. O posibilă cauză a
apariţiei este o vascularizaţie anormală. Clinic apar dureri abdominale şi sângerări
spontane, cauzate de decolări parţiale ale placentei de peretele uterin.

Dezlipirea de placentă normal inserată apare în a doua jumătate a sarcinii.


Hematomil retroplacentar este o cauză frecventă a dezlipirii de placentă. Alte cauze:
Școala Postliceală Henri Coandă Timişoara
Specializarea AMG
Grupa IB
traumatisme, hipertensiune maternă, consum de cocaină. Semnele clinice sunt sângerare
spontană şi contracţii uterine.

Atonia uterină. După naştere are loc eliminarea placentei datorită conracţiei
puternice a musculaturii uterine. În atonia uterină contracţia musculaturii este ineficientă.
Cauze posibile ale atoniei uterine sunt travaliu anormal, sarcină cu hidramnios( lichid
amniotic în cantitate crescută), tumori benigne ale uterului( leiomioame). Administrarea de
oxitocină stimulează contracţia uterină.

După naştere placenta poate fi reţinută în cavitatea uterină datorită unui clivaj
incomplet la nivelul deciduei bazale. Alteori se poate elimina placenta numai parţial. Când
apar astfel de situaţii contracţiile uterine sunt ineficiente şi apar sângerări abundente.
Separarea incompletă a placentei de peretele uterin apare şi în cazul în care vilozităţi
placentare pătrund profund în peretele uterin, situaţie numită placenta acreta. Pătrunderea
placentei până la nivelul miometrului este numită placenta increta. Extinderea placentei
dincolo de miometru este numită placenta percreta.

Mola hidatiformă reprezintă placenta în care vilozităţile sunt mari, edematoase.


Coriocarcinomul apare la 20% din gravidele cu molă hidatiformă.

S-ar putea să vă placă și