EMBRIOLOGIE - GENERALITĂŢI

  Embriologia umană constituie o ştiinţă care prezintă originea şi 

dezvoltarea fiecărui organism viu, de la fertilizare până la naştere.

 Dezvoltarea embrionară începe odată cu fertilizarea, care are ca rezultat

formarea zigotului. Urmează numeroase diviziuni celulare,diferenţieri ale
acestora, care adaugă mereu ceva nou structural și funcţional produsului de
concepţie. Astfel, pornind de la zigot, celula ou mică, se ajunge la organismul
uman pluricelular definitiv structurat.

Viaţa prenatală cuprinde trei perioade:

• Perioada embrionară – durează trei luni și se caracterizează printr-o

organogeneză rapidă.

• Perioada fetală precoce– trimestrul II al vieţii intrauterine – are loc

desăvârșirea organogenezei.

• Perioada fetală tardivă–  trimestrul III – se produce perfecţionarea maturaţiei

histologice și biochimice a fătului.

Fenomenul pregătitor preconcepţional cuprinde gametogeneza.

GAMETOGENEZA

Cuprinde spermatogeneza și ovogeneza.

Spermatogeneza

Spermatogeneza este procesul de formare a spermiilor şi începe la pubertate.

Cuprinde următoarele faze:

• Spermocitogeneza, care cuprinde perioada germinativă sau de proliferare și

perioada de creștere și de maturizare.

• Spermiogeneza.

În perioada de proliferare, celulele germinale ale tubilor seminiferi încep să se

dividă activ și să dea naștere unor celule mici și rotunde, numite spermatogonii,
care au un reticul endoplasmatic bogat.
Perioada de creștere și de maturizare se manifestă prin aceea că, spermatogoniile
acumulează material nutritiv, devenind spermatocite de ordinul I; sunt cele mai
mari celule din linia seminală și suferă două diviziuni succesive:

•O primă diviziune heterotipică, reducţională, din care rezultă spermatocitele de

ordinul II, celule care conţin numai jumătate din numărul de cromozomi ai
spermatocitului de ordinul I ( x3de cromozomi).

• A doua diviziune de maturaţie este o diviziune homotipică ecvaţională, în care

din spermatocitul de ordinul II rezultă spermatidele , celule mici care conţin
același
număr de cromozomi ca și spermatocitele de ordinul II și care, prin spermatogen
eză, se transformă direct, fără diviziune, în spermii mature.

Spermiile devin mobile numai în lichidul spermatic, produsul de secreţie al

glandelor anexe spermatice – veziculele seminale și prostata. Ele sunt expulzate
odată cu sperma, prin actul de ejaculare. În spermă, printr-o singură ejaculare, se
elimină aproximativ 300 de milioane de spermii.

O spermie matură are aspect flagelat și este alcătuită dintr-un cap, o piesă
intermediară și o coadă.

Capul spermiei este ovalar și format în întregime din nucleu. În partea

anterioară, are un corpuscul ascuţit, numit acrozom, cu care spermia perforează
membrana ovulului în timpul fecundaţiei.

Piesa intermediară a spermiei este alcătuită din gât și dintr-o piesă de legătură.

Coada spermiei este porţiunea cea mai lungă, care se subţiază treptat spre
extremitatea sa. Spermiile sunt foarte mobile, executând mișcări helicoidale de
xmm pe minut. Mișcările și vitalitatea lor sunt în funcţie de condiţiile de mediu
în care se găsesc și variază cu temperatura. Soluţiile acide și alcoolul le distrug,
în timp ce soluţiile slab alcaline le activează.

Ovogeneza

Este procesul de formare a ovulelor și se desfășoară în ovare. Ovarele sunt

formate din :

•O porţiune centrală (medulara)

•O porţiune periferică (corticala). La acest nivel se găsesc o serie de vezicule

numite  foliculi ovarieni. Forma iniţială este foliculul primordial, care este
format dintr-o celulă centrală, numită ovocit  , înconjurată de un strat de celule
foliculare.

Ovocitul suferă prima diviziune de maturaţie, devenind ovocit de ordinul al II

lea.

Celulele foliculare se divid și se dispun în mai multe straturi, formând, la

periferia foliculului, membrana granulară.

Într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, se constată că între celulele membranei
granulare apare o cavitate foliculară (antrul), în care se adună lichidul folicular,

 numit  foliculină.

Foliculul ajuns în această stare se numește folicul matur.

Foliculul matur se apropie de suprafaţa ovarului, pe care o rupe în zona în care

este amplasat. Se expulzează lichidul folicular și odată cu el și ovocitul- această
eliminare se numește ovulaţie. După expulzarea din folicul, ovocitul suferă a
doua diviziune de maturaţie și pătrunde în trompa uterină, unde devine ovul,

fiind acum apt pentru fecundare.

La nivelul ovarului, locul unde s-a rupt foliculul ovarian ia denumirea de

corp galben.

Corpul galben secretă hormonul progesteron. Dacă ovulul a fost fecundat,

începând deci sarcina, corpul galben se dezvoltă, atingând 2-3 cm în diametru, și
rămâne în stare de funcţionare 5-6 luni. Acest corp galben se numește

corp galben de sarcină. În a doua parte a sarcinii, el începe să involueze și se

transformă într-un corp fibros, corpus albicans.

Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben involuează într-un interval foarte
scurt, de11 - 12 zile, și poartă numele de corp galben menstrual.
 FECUNDAŢIA ŞI NIDAŢIA

 Fecundaţia reprezintă procesul de fuziune a spermei cu ovulul (un singur

spermatozoid  fecundează un singur ovul). În urma procesului se formează

celula ou (zigotul).

La om, fecundaţia este internă și are loc în două faze:

• faza de însămânţare, când spermiile vin în contact cu ovulul matur.

• faza de amfimixie, care reprezintă fecundaţia propriu-zisă.

Fecundaţia are loc în treimea laterală a trompei uterine, după care zigotul, prin
mișcările peristaltice ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter,
unde, în decurs de aproximativ trei zile, se fixează în mucoasa uterină prin
nidaţie. Devine astfel o sarcină uterină normală.

Sunt însă cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter și sarcina rămâne:
extrauterină;- în astfel de cazuri, ovulul fecundat este împins în cavitatea
peritoneală sau
abdominală, prin mișcări antiperistaltice ale trompei uterine și se fixează în abdo
men, determinând o sarcină ”abdominală”. De asemenea, este posibilă și situaţia
în care, din cauza unor deformări ale trompei uterine, sau din cauza unei
dezvoltări prea rapide a oului, acesta nu mai poate înainta până în uter și rămâne
pe traiectul trompei uterine. În acest caz, apare o sarcină „tubară”. Și într-un caz
și în altul de sarcină „ectopică;, produsul de concepţie nu este viabil, iar sarcina
nu poate fi dusă la termen, determinând o ruptură a trompei cu hemoragii
masive; singura atitudine terapeutică în asemea stari este intervenția chirurgicală
(de urgență).

Nidaţia (încuibărirea) are loc după 11 zile de la fecundaţie.