Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
’’THEOS SPERANȚA’’
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ANUL I, SEMESTRUL I
EMBRIOLOGIE și GENETICĂ
PROF :
ELEV :
ARAD, 2023
-REZUMAT-
EMBRIOLOGIE - GENERALITĂŢI
GAMETOGENEZA
Spermatogeneza
O spermie matură are aspect flagelat şi este alcătuită dintr-un cap, o piesă intermediară şi o
coadă.
Capul spermiei este ovalar şi format în întregime din nucleu. În partea anterioară, are un
corpuscul ascuţit, numit acrozom, cu care spermia perforează membrana ovulului în timpul
fecundaţiei.
Piesa intermediară a spermiei este alcătuită din gât şi dintr-o piesă de legătură.
Coada spermiei este porţiunea cea mai lungă, care se subţiază treptat spre extremitatea sa.
Spermiile sunt foarte mobile, exectând mişcări helicoidale de 2mm pe minut. Mişcările şi
vitalitatea lor sunt în funcţie de condiţiile de mediu în care se găsesc şi variază cu temperatura.
Soluţiile acide şi alcoolul le distrug, în timp ce soluţiile slab alcaline le activează.
Ovogeneza
O porţiune periferică (corticala). La acest nivel se găsesc o serie de vezicule numite foliculi
ovarieni. Forma iniţială este foliculul primordial, care este format dintr-o celulă centrală,
numită ovocit, înconjurată de un strat de celule foliculare.
Celulele foliculare se divid şi se dispun în mai multe straturi, formând, la periferia foliculului,
membrana granulară.
Într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, se constată că între celulele membranei granulare
apare o cavitate foliculară (antrul), în care se adună lichidul folicular, numit foliculină.
Foliculul matur se apropie de suprafaţa ovarului, pe care o rupe în zona în care este amplasat.
Se expulzează lichidul folicular şi odată cu el şi ovocitul; această eliminare se numeşte ovulaţie.
După expulzarea din folicul, ovocitul suferă a doua diviziune de maturaţie şi pătrunde în trompa
uterină, unde devine ovul, fiind acum apt pentru fecundare.
La nivelul ovarului, locul unde s-a rupt foliculul ovarian ia denumirea de corp galben.
Corpul galben secretă hormonul progesteron. Dacă ovulul a fost fecundat, începând deci
sarcina, corpul galben se dezvoltă, atingând 2 - 3 cm în diametru, şi rămâne în stare de
funcţionare 5 - 6 luni. Acest corp galben se numeşte corp galben de sarcină. În a doua parte a
sarcinii, el începe să involueze şi se transformă într-un corp fibros, corpus albicans.
Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben involuează într-un interval foarte scurt, de 11 - 12
zile, şi poartă numele de corp galben menstrual.
FECUNDAŢIA ŞI NIDAŢIA
Fecundaţia are loc în treimea laterală a trompei uterine, după care zigotul, prin mişcările
peristaltice ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter, unde, în decurs de aproximativ
trei zile, se fixează în mucoasa uterină prin nidaţie. Devine astfel o sarcină uterină normală.
Sunt însă cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter şi sarcina rămâne „extrauterină”; în
astfel de cazuri, ovulul fecundat este împins în cavitatea peritoneală sau abdominală, prin
mişcări antiperistaltice ale trompei uterine şi se fixează în abdomen, determinând o sarcină
„abdominală”.
De asemenea, este posibilă şi situaţia în care, din cauza unor deformări ale trompei uterine, sau
din cauza unei dezvoltări prea rapide a oului, acesta nu mai poate înainta până în uter şi rămâne
pe traiectul trompei uterine. În acest caz, apare o sarcină „tubară”. Şi într-un caz şi în altul de
sarcină „ectopică”, produsul de concepţie nu este viabil, iar sarcina nu poate fi dusă la termen,
determinând o ruptură a trompei cu hemoragii masive; singura atitudine terapeutică în
asemenea stări este intervenţia chirurgicală (de urgenţă).