C2 EMBRIOLOGIE

1. FECUNDAŢIA (FERTILIZAREA)
DEFINIŢIE
Fecundaţia (fertilizarea) reprezintă procesul biologic prin care cei doi gameţi (spermatozoidul şi
ovulul matur) se contopesc şi formează oul (zigotul) ce reprezintă prima celulă a noului organism.

La om fecundaţia este internă şi are loc în două faze:

 Faza de însămânţare, când spermiile vin în contact cu ovulul matur
 Faza de amfimixie, care reprezintă fecundaţia propriu-zisă.
Fecundaţia (fertilizarea) are loc în treimea laterală a trompei uterine, după care zigotul, prin mişcări
peristaltice ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter, unde, în decurs de aproximativ 3 zile, se
fixează în mucoasa uterină prin nidaţie şi astfel devine o sarcină uterină normală.
Sunt însă cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter şi sarcina rămâne „extrauterină”; în astfel de
cazuri, ovulul fecundat este împins în cavitatea peritoneală sau abdominală, prin mişcări antiperistaltice
ale trompei uterine şi se fixează în abdomen, determinând o sarcină „abdominală”. De asemenea, este
posibilă şi situaţia în care, din cauza unor deformări ale trompei uterine, sau din cauza unei dezvoltări prea
rapide a oului, acesta nu mai poate înainta până în uter şi rămâne pe traiectul trompei uterine. În acest caz,
apare o sarcină „tubară”. Şi într-un caz şi în altul de sarcină „ectopică”, produsul de concepţie nu este
viabil, iar sarcina nu poate fi dusă la termen, determinând o ruptură a trompei cu hemoragii masive;
singura atitudine terapeutică în asemenea stări este intervenţia chirurgicală (de urgenţă). Nidaţia
(încuibărirea) are loc după 11 zile de la fecundaţie.
Fertilizarea poate avea loc prin următoarele moduri:
 prin copulaţie (însămânţare internă naturală)
 prin însămânţare artificială care presupune prelevarea şi înlocuirea spermiilor în tractul genital
feminin
 în vitro – în acest caz ovocitul prelevat este fertilizat cu spermiile recoltate în condiţii de laborator
şi ţinut în mediul de cultură până la stadiul de morulă de 8 celule, apoi transferat în cavitatea
uterină unde se dezvoltă până la termen.

2. SEGMENTAŢIA
DEFINIŢIE
Segmentaţia reprezintă împărţirea oului (zigotului) având ca urmare scindarea celulei într-un
număr mare de edificii pluricelulare cunoscute sub numele de morulă şi blastulă.

 în prima săptămână de dezvoltare intrauterină, apare prima foiţă embrionară – endodermul

( etapa endodermică)
 endodermul se dezvoltă rapid şi din el se formează două cavităţi: ombilicală (sacul vitelin) şi
amniotică (rol protector pentru embrion).
 în a doua săptămână de dezvoltare, apare şi a doua foiţă embrionară – ectodermul (etapa
didermică).
 din endoderm ia naştere o altă anexă a embrionului, numită alantoida, care va conţine, ulterior,
vasele ombilicale
 în săptămâna a treia de dezvoltare, apare a treia foiţă embrionară – mezodermul ( etapa
trtridermică).
 foiţele embrionare vor da naştere la diferite ţesuturi şi organe.
 din ectoderm iau naştere: epidermul pielii (inclusiv glandele şi fanerele), cavităţile nazale,
sinusurile, gura, organele de simţ, canalul anal, sistemul nervos şi hipofiza.
 din mezoderm se formează: ţesutul muscular, ţesutul conjunctiv, sângele, măduva osoasă,
ţesutul limfatic, epiteliile de la nivelul vaselor sanguine, a rinichilor, ureterelor, gonadelor,
corticalei suprarenalelor.
 din endoderm iau naştere: epiteliile din structura faringelui, tubei auditivă, amigdalelor,
tiroidei, paratiroidelor, laringelui, timusului, traheei, plmânilor, tubului digestiv şi glandelor
anexe, vaginului şi uretrei.