C1 VIRUSOLOGIE - NOŢIUNI GENERALE

1. CARACTERELE GENERALE ALE VIRUSURILOR

 virusurile sunt agenţi infecţioşi de talie mică, vizibili numai la microscop.
 nu au metabolism propriu, sunt multiplicate numai în celula gazdă pe care o parazitează.

2. STRUCTURA
 din punct de vedere chimic, virusurile sunt alcătuite din proteine şi acizi nucleici (ADN şi ARN).
 proteinele constituie un înveliş proteic numit capsidă, format din capsomere
 virusurile se prezintă sub trei stări:

VIRUSUL INFECŢIOS MATUR (VIRION) - reprezintă unitatea morfofuncţională a virusurilor.

VIRUSUL VEGETATIV - este virionul fără capsidă, multiplicat în celula gazdă.

PROVIRUSUL - este virusul decapsidat integrat în cromozomul celulei gazdă.

 bolile produse de virusuri se numesc viroze. (ex de viroze la om: gripa, turbarea, variola, varicela,
oreionul, hepatita virală, SIDA

3. CULTIVAREA VIRUSURILOR
Virusurile nu cresc pe medii artificiale, ci pot fi cultivate doar pe substraturi vii:
 animale de laborator (este limitată folosirea lor),
 ou de găină embrionat ( foarte importante în prepararea unor vaccinuri cum sunt cele
antigripale)
 culturi de celule.

4. CLASIFICAREA VIRUSURILOR:
a) CLASIFICAREA TAXONOMICĂ:
 familia – este desemnată de sufixul VIRIDAE
 subfamilia – este desemnată de sufixul VIRINAE
 genul – este desemnat de sufixul VIRUS

b) CLASIFICAREA EPIDEMIOLOGICĂ
 transmitere aeriană – virusuri respiratorii (virusuri gripale şi paragripale)
 transmitere fecal orală – poliovirusuri
 transmitere hematogenă – virusul hepatitei B
 transmitere pe cale sexuală- virusul HIV
 transmitere materno-fetală - citomegalovirusul

c) DUPĂ TIPUL DE ACID NUCLEIC

 dezoxiribovirusuri sau adenovirusuri (conţin ADN) – ex. Virusul hepatitei B, virusul herpes
simplex, virusul varicelo-zosterian
 ribovirusuri (conţin ARN) – ex. Virusul hepatitei A, HIV.

d) DUPĂ GAZDA PARAZITATĂ

 virusuri patogene pentru bacterii – bacteriofagi
 virusuri patogene pentru organisme vegetale: virusurile plantelor ( ex. Virusul mozaicului
tutunului);
 virusuri patogene pentru nevertebrate – virusurile insectelor;
 virusuri patogene pentru vertebrate (ex. arbovirusurile infectează mamifere)
e) DUPĂ SUBSTRAT (ex. Virusul rabic care atacă celulele nervoase).

C2 VIRUSUL POLIOMIELITEI

1. GENERALITĂŢI
 poliomielita este cauzată de infecţia cu virusul poliomielitic, un ribovirus de dimensiuni mici, de
25-30 nm, care aparţine familiei Picornaviridae
 transmiterea se face pe cale respiratorie sau digestivă, prin mâini murdare, obiecte, apă sau
alimente contaminate
 factorii favorizanţi ai transmiterii virusului sunt: anotimpul cald, aglomeraţia, igiena precară,
nivel scăzut de educaţie.
 Poliomielita este o boală infectocontagioasă care afectază în primul rând sistemul nervos central,
putând determina în unele cazuri paralizii flasce ale memebrelor
 perioada de incubaţie este de 7-14 zile, iar contagiozitatea este maximă spre sfârşitul acestei
perioade, prin secreţiile nazofaringiene, dar şi prin materiile fecale.
 tabloul clinic poate merge de la simptome respiratorii sau digestive nespecifice (febră, angină =
amigdalită, cefalee, anorexie, greaţă, dureri abdominale) până la îmbolnăviri grave (encefalită,
meningoencefalită)
 cea mai severă manifestare a bolii este paralizia ( 1 la 100 de cazuri); aceasta se instalează în
decursul primei săptămâni, cu afectarea unuia sau ambelor membre inferioare sau superioare şi a
musculaturii toracelui.
 vindecarea se poate face complet sau cu sechele definitive: paralizii definitive, atrofie musculară,
deformări ale coloanei şi bazinului, tulburări trofice manifestate prin tegumente subţiri, reci,
palide, atrofiate şi edem.
 durata eliminării virusului este de 7-10 zile în secreţiile nazale şi 14-21 de zile până la 5-6 luni în
materiile fecale.

2. DIAGNOSTIC DE LABORATOR
 la internarea unui pacient cu suspiciune de poliomielită, se indică recoltarea de exudat faringian,
sânge, materii fecale, lichid cefalorahidian.
 Transportarea probelor biologice spre laborator trebuie să se facă rapid.

3. PROFILAXIE
 pentru profilaxia poliomielitei sunt disponibile două tipuri de vaccin: SABIN (vaccin cu virus
viu atenuat, administrat pe cale orală) şi SALK (vaccin cu virus omorât, cu administrare
parenterală)
 în ţara noastră vaccinarea antipoliomielitică face parte din Programul Naţional de Vaccinări
obligatorii.
 VIRUSURILE GRIPALE

1. GENERALITĂŢI
 virusul gripal este un ribovirus de formă sferică şi diametru de 80-120 nm, membru al familiei
Orthomyxoviridae

2. CARACTERIZAREA VIRUSURILOR GRIPALE

 există trei tipuri de virusuri gripale: A, B, C.
VIRUSUL GRIPAL A
 este cel mai frecvent întâlnit
 a fost izolat atât la om cât şi la mamifere şi păsări
 poate afecta toate grupele de vârstă
 produce îmbolnăviri grave
 determină pandemii şi epidemii extinse
 are variaţie antigenică majoră
VIRUSUL GRIPAL B
 este întâlnit numai la om
 afectează în special copiii
 produce îmbolnăviri uşoare
 determină epidemii locale şi regionale
 variaţie antigenică minoră
VIRUSUL GRIPAL C
 este un patogen strict uman
 determină cazuri sporadice sau mici epidemii locale
 simptomatologia este minimă sau chiar absentă
 variaţie antigenică aproape nulă

3. GRIPA
 este cea mai frecventă infecţie acută a aparatului respirator
 virusul gripal se transmite cel mai frecvent prin picăturile minuscule de salivă eliminate în timpul
tusei, strănutului, dar şi în timpul vorbirii, picături numite Pflugge
 mai rar se poate transmite şi prin obiecte contaminate
 perioada de incubaţie este de 1-5 zile
 tabloul clinic cuprinde manifestări de ordin general – astenie, febră, frison, cefalee, dureri
musculare şi manifestări respiratorii – tuse, strănut, rinoree, obstrucţie nazală
 cei mai expuşi sunt copiii, vârstnicii, bolnavii cronici, bolnavii cu infecţie cu HIV – SIDA,
pacienţii aflaţi sub terapie cu imunosupresoare.

TRATAMENT
TRATAMENTUL IGIENICODIETETIC
 repaus la pat
 izolarea bolnavilor
 aport hidric crescut
TRATAMENTUL SIMPTOMATIC
 atipiretice şi antialergice
 antitusive şi expectorante
 decongestionante nazale
TRATAMENT PROFILACTIC
 principala metodă profilactică este administrarea vaccinului antigripal; perioada optimă de vaccinare
este octombrie-noiembrie;
 metodele nespecifice includ evitarea aglomeraţiei, evitarea frigului şi a umezelii, limitarea
contactului cu persoanele bolnave de gripă.