PARTEA I -

OBSTETRICA
FIZIOLOGICA

INSTALAREA GESTATIEI

Conf. Dr. Chicea Radu

 Gametogeneza
 Definiţie. Reprezintă totalitatea proceselor care duc la
formarea în organele genitale specifice (feminine şi
masculine) a unor celule haploide – gameti - pentru
fecundaţie.
 Genetic prin prezenţa a 46 cromozomi
 46 XX pentru sex feminin si 46 XY pentru sex masculin –
set diploid.
 Gametii – set cromozomial haploid:
 Ovulul 23 X
 Spermatozoidul 23 X sau 23Y.
 Ovogeneza

 Se defineşte ca totalitatea proceselor biologice care duc la formarea unei

celule germinative feminine, apte pentru fecundaţie (ovulul), cu caracteristici
morfologice, biochimice şi funcţionale specifice.
 Ovogeneza se desfăşoară la nivelul ovarului

 Embriologie:
 celule migrate din peretele dorsal al sacului vitelin în regiunea crestei genitale la 4-5
saptamani
 în trei faze principale;
 faza de migraţie.
 faza de diviziune.
 faza de maturaţie

 Secventa de diviziuni meiotice si apoi mitotice – la nivelul foliculului matur se

gaseste ovocitul in profaza celei de a doua diviziuni mitotice – in momentul
fecundatiei diviziunea se definitiveaza - ovulul matur şi al doilea globul polar
Ovogeneza
 Ovulaţia
 Ovulaţia este un proces biologic ciclic, care constă în
eliberarea ovulului apt pentru fecundaţie, de la nivelul
foliculului ovarian matur.
 Ruptura foliculului - mecanisme
 creşterea presiunii intrafoliculare prin contracţia
unor celule foliculare din corticala ovarului sub
acţiunea prostaglandinelor
 teoria enzimatică - colagenaze si hialuronidaza -
stigmă.

 Corpului galben progestativ, - corp galben gestativ,

 Reglarea ovulaţiei
 Sistemul nervos central
 Ax hipotalamo-hipofizo-ovarian
 Componenta nervos-centrală şi hormonală se maturizează
funcţional la pubertate,
 Hormonii gonadotropi hipofizari au următoarele actiuni:
 FSH determină maturizarea foliculilor ovarieni,
 Creşterea bruscă a secreţiei de LH la jumătatea ciclului
menstrual determină ovulaţia.
 Spermatogeneza
 Se defineşte ca totalitatea proceselor prin care celulele germinale
primordiale masculine (spermogoniile) se transformă în spermatozoizi
maturi.
 Similar ovogenezei
 Secventa de diviziuni meiotice si mitotitce
 Spermatocitul primar se formează 4 spermatide cu structură haploidă, două
conţinând un gonozom X şi două cu câte un gonozom Y.
 Spermatozoidul matur se formează prin procesul de spermiogeneză care
constă din:
 - constituirea acrozomului în zona Golgi a nucleului
 - apariţia la polul opus a centriolului distal, din care se va forma
filamentul distal.
 Durata integrală a ciclului spermatogenetic la bărbat este de 72-80 zile.
 Celulele sexuale masculine se formează la nivelul tubilor seminiferi ai
testicolului printr-un ciclu continuu, spre deosebire de ovulaţie care este un
proces discontinuu.
 Spermatozoidul

 Spermatozoidul este o celulă mobilă, cu o lungime de

65µm şi compus din patru părţi
 a. Capul are formă ovală şi este constituit din nucleu şi
acrozom.
 b. Colul are o lungime de 1µm şi este format din 10-12
formaţiuni inelare care înconjoară un cilindru în care se află
centriolul distal, din care pornesc filamente axiale.
 c. Piesa intermediară şi conţine aparatul filamentos
înconjurat de mitocondrii- „centrala energetică a spermatozoidului“.
 d. Coada măsoară 40-50 µm şi este formată dintr-un
filament axial înconjurat de o teacă.
 Capacitaţia constă în transformări morfologice, fiziologice,
metabolice şi enzimatice în urma cărora spermatozoidul devine apt
pentru o fecundaţie normală.
 Spermatozoidul are o dublă funcţie:
 - fecundantă,
 - ontogenetică, care constă în aportul genetic la
constituirea zigotului.
 Reglarea spermatogenezei: hormonul foliculostimulant
(FSH) şi hormonul luteinizant (LH).
 Fecundaţia
 Definiţie: Fecundaţia reprezintă mecanismul prin care se produce fuziunea prin amfimixie a celor doi gameţi
maturi, spermatozoidul şi ovocitul de ordinul II, având ca rezultat formarea unui ou sau zigot.
- fecundaţia se produce de obicei în zona ampulară a trompei – dupa captarea oului si progresiunea
spermatozoizilor
- Fenomenele intime ale fecundaţiei:
- Fecundaţia monospermatică
 Ovocitul de ordinul II (în metafaza celei de a doua diviziuni de maturaţie) îşi expulzeaza cel de al doilea globul
polar şi devenind astfel pe deplin matur
 Cei 23 de cromozomi ai ovulului fecundat formează pronucleul feminin, iar cei 23 de cromozomi ai
spermatozoidului, pronucleul masculin - unirea celor doi pronuclei reface setul diploid de cromozomi al oului,
moment în care fecundaţia este terminată şi va începe diviziunea oului.
 Mecanismul de captare tubară a ovocitului - realizat prin mişcări ale pavilionului trompei care acoperă ovarul în
apropierea ovulaţiei, formând un fel de buzunar în care este captat ovocitul şi printr-un mecanism de sucţiune
realizat prin mişcările ciliare ale celulelor epiteliului pavilionului tubar.
 După procesul fecundaţiei care are loc la nivelul joncţiunii ampulo-istmice, în continuare se produce segmentaţia
şi migraţia tubară a oului.
 Migraţia tubară a oului
 La un interval de 24 de ore de la fecundaţie, - diviziunile mitotice - segmentaţie.
 Diviziunea oului uman este holoblastică şi asincronă, primul plan de diviziune este meridional şi
rezultă două blastomere uşor inegale. A doua segmentaţie interesează blastomerul mai mare,
făcându-se tot meridional, rezultând 3 blastomere.
 Morula,
 Blastocist
 Formarea embrionului - embriogeneză, ceea ce constituie obiectul de studiu al embriologiei.
 Concomitent cu segmentaţia se produce şi migrarea tubară a oului.
 Desfăşurarea în timp a transportului tubar durează aproximativ 3 zile şi poate fi schematizată astfel:
 Fiziologia migraţiei oului
 - mişcările peristaltice ale trompei,
 - mişcările cililor celulelor epiteliului tubar
 - curentul fluidului tubar
 Oul parcurge foarte rapid porţiunea ampulară a trompei, stagnează apoi 2-3 zile la joncţiunea
ampulo-istmică, apoi încă o zi la nivelul joncţiunii tubo-uterine, ajungând în uter în ziua a 6-a
 Cei trei factori care contribuie la migraţia tubară se află sub control hormonal, estrogenii activează
mişcările peristaltice, cresc fluidul tubar şi diminuă activitatea ciliară, progesteronul având efect
invers. Prostaglandinele favorizează şi ele migraţia, activând peristaltica tubară şi relaxând
joncţiunea ampulo-istmică.
 Ovoimplantaţia
 Definiţie. Prin ovoimplantaţie se înţelege totalitatea proceselor biologice care
contribuie la penetrarea şi fixarea blastocistului în endometrul transformat deci-
dual.

 Fiziologie. Ovoimplantaţia se realizează prin trei tipuri de procese:

 - procese musculare,
 - procese epitelio-trofoblastice adezive,
 - procese epitelio-trofoblastice invazive
 Ovoimplantaţia începe odată cu pătrunderea oului în cavitatea uterină (ziua a
şasea de la fecundaţie) şi se încheie în ziua 12-13 după fecundaţie.
 Etapele ovoimplantaţiei:
 - faza de ataşare
 - faza de alipire
 - faza de penetrare
 - faza de acoperire
 Ovoimplantaţia
 Sinciţiotrofoblastul - spaţii lacunare.
 Zonele endometrului care vin în contact cu sinciţiotrofoblastul vor fi distruse prin citoliză.

 Sinciţiotrofoblastul va invada şi vasele sanghine endometriale - comunicarea vaselor endometriale

cu spaţiile lacunare ale sinciţiotrofoblastului. Este etapa precursoare realizării circulaţiei sanghine
în spaţiul intervilos placentar. ]n felul acesta se realizează comunicarea atât venoasă cât şi
arterială cu spaţiul lacunar realizând un flux sanguin matern în sistemul lacunar.
 Aceste mecanisme sunt încheiate în zilele 12-13 de la fecundaţie, ovoimplantaţia fiind
terminată, realizând pentru produsul de concepţie o relaţie nutriţională prin sistemul vascular
matern din endometru.
 Funcţiile deciduei în ovoimplantaţie sunt două:
 - funcţia de nutriţie a embrionului (prin fagocitarea celulelor deciduale de către trofoblast);
 - funcţia de limitare a capacităţii invazive a trofoblastului.
 Decidualizarea se produce numai pe un endometru pregătit estro-progestativ, iar controlul
ei se află sub influenţa hormonilor sterolici, în special a estrogenilor (dozele mici favorizează
decidualizarea, iar cele mari o inhibă).
 In funcţie de raporturile topografice dintre deciduă şi ou se disting mai multe porţiuni ale
deciduei:
 - decidua bazală,
 - decidua reflectată sau capsulară,
 - decidua parietală
 PLACENTATIA
 Definiţie. Placentaţia se defineşte ca totalitatea proceselor biologice care duc la formarea unui organ tranzitoriu al
gestaţiei, derivat trofoblastic şi decidual - placenta - organ având ca funcţie principală realizarea schimburilor materno-
fetale.
 Placenta este constituită din elemente de origine ovulară
 La om placenta este de tip hemocorial,
 Etapele formării placentei
 Perioadele morfogenezei placentare sunt următoarele:
 a) perioada previloasă sau lacunară
 b) perioada viloasă
 a. Perioada previloasă cuprinde două etape - faza prelacunară (între zilele 6-9 după fecundaţie) şi faza lacunară (între
zilele 10-13 post-fecundaţie).
 Perioada previloasă, cu cele două faze, a fost deja descrisă la ovoimplantaţie şi constă în esenţă în
diferenţierea trofoblastului
 b. Perioada viloasă se întinde de la ziua a 13-a după fecundaţie până la termen şi cuprinde două etape.
 - faza de formare a arhitecturii placentare sau faza de elaborare (din ziua 13 până la finele lunii IV de
gestaţie)>
 - faza placentei definitiv constituite (de la sfârşitul lunii a IV-a şi până la termen).
 Faza de elaborare a placentei are următoarea succesiune a evenimentelor
 - formarea vilozitatilor coriale - proliferarea digitiformă a corionului -ax celular citotrofoblastic şi un strat
periferic sinciţiotrofoblastic.
 - vilozităţile secundare, neramificate, având în structura lor şi un ax central mezenchimatos, apoi vilozităţile
terţiare. Vilozităţile coriale astfel formate pot fi libere sau vilozităţi crampon, fixate la nivelul plăcii bazale.
 Din ziua 21 după fecundaţie şi până la sfârşitul lunii a IV-a de gestaţie, apar o serie de modificări care vor
duce la constituirea structurii definitive a placentei.
 PLACENTATIA

 a. Evoluţia deciduei şi corionului. Decidua - reprezintă endometrul în faza secretorie a ciclului menstrual
care suferă o serie de modificări induse de zigot în momentul ovoimplantaţiei, precum şi sub influenţa steroizilor
sexuali.
 - stratul compact profund (neinteresat de invazia trofo-blastică)
 - stratul superficial spongios.
 Evoluţia corionului (trofoblastului).
 - corion levae,
 - corion frondosum.
 Placenta propriu-zisă este constituită din două elemente principale:
 placa bazală aflată în contact cu peretele uterin şi având origine mixtă- maternă - deciduală şi ovulară corionică
-între cele două compo-nente aflându-se un strat fibrinoid (Nitabuch)
 placa corială situată profund şi cu origine ovulară - trofoblastică, de la nivelul căreia se formează vilozităţile
coriale
 spaţiul intervilos, prin care circulă sângele matern şi la nivelul căruia au loc schimburile materno-fetale
transplacentare.
 b. Dezvoltarea vilozităţilor şi formarea cotiledoanelor
 trunchiuri vilozitare de prin ordin
 trunchiuri vilozitare de ordinul II,
 trunchiuri vilozitare de ordinul III.
 c. Remanierea citotrofoblastului şi formarea septurilor intercotiledonare.
 Faza placentei definitiv constituite se întinde de la sfârşitul lunii a IV-a de gestaţie până la termen.
 Placenta la termen (matură)

 Aspectul macroscopic
 Placenta la termen se prezintă ca un organ cărnos cu formă discoidală, cu diametru de aproximativ 18-23
cm şi cu grosime între 3 şi 6 cm (mai groasă central şi mai subţire periferic). Greutatea placentei reprezintă în
medie 1/6 din greutatea fătului la naştere.
 Placenta decolată prezintă o faţă maternă şi una fetală.
 Faţa maternă - lobi placentari - de 16-20.
 Faţa fetală - inserţia cordonului ombilical.
 Aspectul microscopic al placentei la termen
 Spaţiul intervilos este spaţiul cuprins între placa bazală şi cea corială, Are dimensiunile unui spaţiu capilar
şi reprezintă conceptul morfofuncţional al schimburilor materno-fetale.

 Structura unei vilozităţi se descriu din exterior spre interior următoarele straturi
 - sinciţiotrofoblastul
 - citotrofoblastul
 - membrana bazală trofoblastică
 - ţesutul stromal vilozitar
 - sistemul vascular vilozitar - cel arterial este format din arterele vilozitare terţiare - din care derivă o reţea
capilară centrală şi una superficială, permiţând obţinerea unei mari suprafeţe de schimb şi a unei mari rezistenţe
vasculare - reţeaua venoasă se dispune invers după topografia arterială şi confluează spre vena ombilicală.
Placenta la termen (matură)
 Circulaţia placentară
 I. Circulaţia fetoplacentară
 Arterele ombilicale pătrund în masa placentară, deci în placa corială, - arterele cotiledonare - arterelor
vilozitare primare – secundare - terţiare.
 Arterele vilozitare terţiare vor forma sistemul vascular tambur (deja descris) din care derivă sistemul capilar
vilozitar (axial şi superficial), schimburile materno-fetale făcându-se prin membrana sinciţio-capilară la acest nivel.
 Vena ombilicală este cea care colectează sângele venos dintr-un sistem vascular dispus asemănător
sistemului arterial,.
 Debitul circulator în vasele ombilicale este de aproximativ 250 ml/min., iar presiunea sângelui din
capilarele vilozitare este de 10 mmHg în afara contracţiei uterine, şi de 30 mmHg în timpul acesteia.
 Circulaţia fetoplacentară se realizează după sistemul vis a tergo întreţinut de cordul fetal.
 II. Circulaţia utero-placentară este asigurată de vasele uterine şi de ramificaţiile lor - arterele radiale
(arcuate) şi arterele spiralate din endometru.
 Din arterele spiralate (dilatate şi invadate de trofoblast) sângele este ejectat în spaţiul intervilos înspre
placa corială şi vilozităţile coriale. Sângele matern intră în spaţiul intervilos cu o presiune de 70 mmHg, pentru ca
apoi presiunea să se stabilizeze în spaţiul intervilos la 10 mmHg.
 Circulaţia la nivelul spaţiului intervilos placentar este influenţată de factori materni (presiunea la nivelul
arterei spiralate, contracţia uterină) şi factori fetali (pulsaţia vilozitară, acţiunea musculaturii netede din structura
vilozităţilor mari).
 Debitul sanghin utero-placentar la termen este de 500-700 ml/min.
 Arterele spiralate endometriale suferă o serie de modificări în timpul sarcinii, peretele musculo-elastic este distrus
aproape în totalitate prin invazie trofoblastică şi înlocuit cu ţesut fibrinoid, iar celulele endoteliului vascular sunt
înlocuite cu celule trofoblastice.
 Membranele fetale
 Reprezintă învelişul intern al cavităţii amniotice în care se dezvoltă fătul.
 Membranele fetale sunt în număr de două: amniosul şi corionul şi un strat
spongios situat între ele.
 Amniosul formează stratul cel mai profund al membranelor fetale, iar în funcţie de
topografia sa se distinge o zonă placentară (situată pe placentă) şi o zonă reflectată
(care acoperă restul cavităţii uterine).
 Structura amniosului intră patru straturi: epitelial, membrana bazală, stratul fibros
şi stratul fibrocitar.
 Amniosul ia parte la procesele de transfer dintre oranismul matern şi cel fetal,
participând activ la elaborarea lichidului amniotic.
 Corionul care intră în structura membranelor fetale se numeşte corion levae şi
reprezintă foiţa externă a membranelor fetale, situată spre peretele uterin. In raport cu
topografia i se descrie o zonă placentară şi una reflectată sau parietală.
 Structura corionului levae intră de asemenea patru straturi: fibrocitar, fibros,
membrana bazală şi trofoblastul.
 Din punct de vedere funcţional corionul participă mai puţin activ la schimburile
materno-fetale.
 Cordonul ombilical
 Se diferenţiază la embrionul de 21 de zile.
 Structura macroscopică.
 lungime medie de 50-70 cm,
 diametru - 15-20 mm, consistenţă elastică şi culoare roz-albăstruie,
translucidă.
 In interiorul său se află vasele ombilicale şi o masă gelatinoasă
(gelatina Wharton).
 Vasele cu traiect spiralat - spiralarea se pare a avea semnificaţia unui
sistem vascular de reglare a vitezei de circulaţie sanghină prin aceste vase.
 Structura microscopică.
 la exterior un strat de celule amniotice,
 în interior gelatina Wharton, străbătută de traiectul celor două artere
ombilicale (periferic) şi de vena ombilicală (situată central).
 Gelatina Wharton are o structură mucopolizaharidică – bogata in celule
mezenchimale .
 SISTEMUL AMNIOTIC
 Definiţie: Sistemul amniotic este masa de lichid cuprinsă în interiorul cavităţii amniotice denumită
lichid amniotic,
 Noţiunea de sistem amniotic este adoptată ca o noţiune funcţională, deoarece la acest nivel au loc o
serie de procese de schimb materno-fetal, lichidul amniotic participând totodată prin circulaţia şi
turnover-ul său la asigurarea homeostaziei gravidice.
 Originea lichidului amniotic - dializat plasmatic.
 aparatul renal (la termen fătul elimină 300-500 ml urină în cavitatea amniotică),
 piele,
 aparatul traheo-pulmonar (la termen 50-60 ml lichid amniotic pe 24 ore)
 vasele cordonului ombilical (prin fenomenul de transudare plasmatică).
 Originea amniotică a lichidului amniotic 50-75 ml L.A./24 ore, în special la nivelul zonei placentare a
amniosului.
 Originea maternă a lichidului amniotic - transudarea din vasele materne prin membrane.
 Proprietăţile fizice ale L.A. Aspectul L.A. este de lichid clar în primele 30 - 32 SG, după această vârstă
gestaţională devenind opalescent-lăptos, datorită secreţiei glandelor sebacee fetale şi a descuamării
tegumetare.
 Volumul L.A. creşte pe parcursul sarcinii de la 30 ml la 10 săptămâni, la 40 ml la 20 săptâmâni, la 800-
1000 ml la 36-37 săptămâni, scăzând la termen la 600-800 ml.
 Densitatea creşte de la 1016 la 1030 la finele gestaţiei.
 SISTEMUL AMNIOTIC
 Proprietăţile chimice ale L.A.
 La termen L.A. este o soluţie apoasă compusă din 98% apă şi 2% reziduuri solide (proteine, alte substanţe organice, electroliţi, pigmenţi, celule fetale
etc.).
 Principalii constituenţi ai L.A.
 - glucoză cu o concentraţie medie de 25-40 mg%
 - lipide 50-60 mg% (acizi graşi, colesterol, fosfolipide)
 - creatinină 1,8 - 2 mg%, uree 30 mg%, acid uric 4,5 mg%
 - proteine sub 1 g% (predomină albuminele şi imunoglobulinele)
 - enzimele (în număr de 24)< fosfataze, amilaze, transaminaze etc.
 - fetoproteina (glicoproteină specifică fătului - creşte mai ales în malformaţiile SNC)
 - hormonii sunt reprezentaţi de tironină, insulină, gonadotrofina corionică (HCG), lactogenul placentar (HCS), hormonul de creştere hipofizar,
steroizi sexuali (estriol, progesteron)
 - bilirubina 0,4 mg% până la 28 SG, scade la termen la 0,1-0 mg%>
 - alte particule - lanugo, material lipidic (vernix cazeosa) şi celule tegumentare fetale.
 Studiul citologic al L.A. în trimestrul trei este important pentru determinarea gradului de maturizare fetală.
 Lecitinele şi sfingomielinele sunt prezente în L.A., dozarea lor reprezentând un indiciu de maturizare fetală.
 Circulaţia lichidului amniotic. L.A. reprezintă un sistem activ aflat în continuă schimbare. Intre cele trei componente (maternă, fetală şi L.A.) există
schimburi permanente bidirecţionale, însă inegale cantitativ. Turn-over-ul (reîmprospătarea L.A.) în sarcina la termen se face în 3 ore.
 Intre L.A. şi făt schimburile se produc prin intermediul aparatului digestiv fetal (fătul înghite la termen 200-700 ml L.A./24 ore), prin aparatul renal
(producţia de urină este de 300-500 ml/24 ore), prin arborele traheobronşic (50-70 ml secreţii pe 24 ore) şi prin piele (reduse).