ȘCOALA POSTLICEALĂ

’’THEOS SPERANȚA’’
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ANUL I, SEMESTRUL I

PSIHOLOGIE GENERALĂ și MEDICALĂ

PROF :

Prof. univ. Dr. MOȚ Ghiocel

ELEV :

DEMȘOREAN MARIA FLORINA

ARAD, 2023
 -REZUMAT-

Atitudini si prejudecati

= atitudinile reprezinta ansamblul de reactii personale fata de un obiect determinat

= reprezinta orientare personala sau de grup, rezultata din combinarea de elemente cognitive,
afective si conative care exercita influente de diredctionare, motivare sau evaluare asupra
comportamentului

= sunt dospozitii sau predispozitii psihice

= reactii caracteristice ale persoanei fata de realitate

= variabile latente, care se exprima prin: opinii, sentimente, comportament fata de (evenimente,
persoane, idei), postura, miscari, privire, voce

Chircev - atitudinile manifeste devin relatii, iar relatiile interiorizate, în timp, devin
atitudini.

- atitudinile care ating un grad inalt de stabilitate se constituie in insusiri caracteriale ale
unei persoane. Altfel spus, o tematizare a trairilor în functie de experienta exprima stabilitate.

Fac referire constant la valori, cuplul "atitudini-valori" reprezinta nucleul

persoanei; au coloratura afectiva, manifestata prin: simpatie, atasament, activism / antipatie,
respingere, ostilitate, refuz.

= Allport : atitudinea este o stare mentala si neurala de pregatire care exercita o influenta
directiva sau dinamica asupra raspunsului unui individ la toate obiectele sau situatiile cu care
este asociat.

- atitudinile au trei tipuri de componente: - cognitive , afective , comportamentale

Prejudecăţile şi stereotipurile

Prejudecata reprezintă dimensiunea afectivă asociată stereotipului, raportarea

afectivă la un anumit grup. Şi de obicei implică respingerea celuilalt considerat ca membru al
unui grup faţă de care se manifestă sentimente negative. De obicei ele se clasifică în funcţie de
categoria socială faţă de care apar – sexism – prejudecăţi legate de gen, xenofobie – teama faţă
de străini, rasism – prejudecăţi legate de alte rase.Deseori existenţa unor stereotipuri negative şi
prejudecăti cu privire la un grup social conduce la dezvoltarea de comportamente discriminative
faţă de acesta la nivel social.

Folosirea unei “etichete” în absenţa cunoaşterii persoanei sau situaţiei căreia i se

aplică, prin generalizarea rapidă a unor experienţe individuale sau de grup punctuale specifice
la nivelul tuturor reprezentanţilor grupului sau culturii respective stau de obicei la baza
dezvoltării unor seturi de comportamente care marginalizează, exclud sau discriminează
categoria căreia i se adresează cu efecte negative asupra

imaginii acesteia în timp.

Modificarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor deşi dificil de realizat, se poate iniţia

prin:

 evidenţierea unor reprezentanţi ai grupului cu privire la care identificăm existenţa unor

stereotipuri, care infirmă stereotipul;

 oferirea unei cantităţi semnificative de informaţii privind acel grup – privind toate
valorile şi normele specifice acestuia şi a membrilor acestuia;

 motivarea individului - indivizilor în sensul înţelegerii corecte a grupului cu care doreşte

să comunice; o implicarea în activităţi în vederea atingerii unor scopuri comune

 Identificarea propriilor noastre stereotipuri şi prejudecăţi este esenţială în realizarea

unei comunicări autentice pe termen lung între diferite grupuri culturale. De asemenea
constituie primul pas spre deschiderea către celalalt, ceilalţi şi dezvoltarea unor noi
perspective asupra grupurilor culturale cu care interacţionăm.

Fiecare din noi etichetăm sau avem anumite stereotipuri la un moment dat. În comunicarea
interculturală ele ne pot împiedica să vedem realitatea aşa cum este ea. Operarea cu stereotipuri
în comunicare nu este foarte eficientă fiindcă nu oferă informaţii detaliate asupra persoanei,
persoanelor cu care comunic şi deseori induce un tip de atitudine care se poate dovedi
inadecvat.1

În acest sens se poate argumenta că stereotipurile şi prejudecăţile au o funcţie

pozitivă, permiţându-ne să luăm repede o decizie. Deseori însă stereotipurile sunt utilizate
pentru a justifica şi susţine credinţele şi valorile majorităţii populaţiei. „Comunul” este perceput
ca „normal” iar lucrurile realizate de grupuri sociale distincte sau minorităţi sunt neapreciate,
dacă nu se conformează acestor „norme”. Unul dintre lucrurile cele mai supărătoare în cazul
stereotipurilor şi prejudecăţilor este că în mod obişnuit sunt create de cei puternici şi aplicate
celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuţi de ceilalţi şi nu pot schimba aceste
percepţii. În general, se spune că stereotipurile sunt adevărate. Orice aspect adevărat al
stereotipurilor este găsit, acesta justifică şi consolidează stereotipurile.2

O constantã este totusi punctul de plecare: notiunea de „imagine”, care trebuie

luatã în sens figurat, si nu de imagine realã, fotograficã, a realitãtii strãine. Imaginea
„imagologicã” este o reprezentare concentratã, simplificatoare, realizatã sub forma cliseului, a
stereotipului.

Imagologia opereazã cu reprezentãri colective, socializate, ce trãdeazã o

mentalitate colectivã si care sunt considerate ca reprezentative pentru acea comunitate.
Exprimãrile condensate, memorabile, sînt admise ca atare, axiomatic, avînd o functie descriptivã
si de (re)cunoastere, ocupînd un loc important în imaginarul social. Acestea sînt cliseele, sau
stereotipiile nationale: „scotian zgîrcit”, „român harnic si ospita-lier”, „francez iubãret”, „evreu
cu simt de afaceri” si asa mai departe. Caracterele atribuite diferitelor popoare sînt puse sub
semnul imuabilitãtii, de aceea în textele de facturã folcloricã apar aluzii la divinitate ca garant al
datului vesnic. Ne amintim începutul Baltagului: „Domnul Dumnezeu, dupã ce a alcãtuit lumea,
a pus rînduialã si semn fiecãrui neam. Pe Þigan l-a învãtat sã cînte cu cetera si Neamtului i-a dat
surubul etc. etc.”

Mono-stereotipiile fiind discutabile si mai usor de demontat, cliseele se cumuleazã în

fascicole, constelatii, corp cu multiple fatete, sau, ca în terminologia lui Cadot – preluatã de
Pageaux –, „agregat mitoid”. Numele Elvetiei evocã, pentru un român din zilele noastre, „munti,
ceasuri, bãnci, ciocolatã si.... reuniuni internationale”2, ameste-cînd elemente de cadru natural
cu produse traditionale si viata politicã. Imaginea traditionalã a turcului cuprindea elemente
exotice ce tin de o civilizatie strãinã (fes, salvari, iatagan, moschee, harem etc.), ca si trãsãturi
fizice si de caracter valorizate negativ, el fiind dusmanul (urîtime, cruzime, neomenie, lasitate).
Peste aceste straturi se suprapun imagini contemporane, de asemenea din registrul depreciativ,
negativ, rezultate din contacte umane de un anumit tip: negustor de bazar, sofer de TIR etc.
Poli-stereotipia poate proveni si din reflectarea aceleiasi strãinãtãti (alteritãti) de cãtre autori
diferiti, sau pe o perioadã mai îndelungatã. Însumarea multiplelor fatete va contura o „imagine
medie”, un fel de „portret-robot”, pentru a prelua, împreunã cu Klaus Heitmann, un termen din
recuzita politiei criminale 3.

Reflectarea strãinului, a „celuilalt”, este si o parte componentã a imaginarului social:

delimitarea fatã de alteritate permite grupului sã-si afirme propria identitate, face parte din
structura discursului identitar. Politica nu rãmîne nici ea imunã fatã de imaginile stereotipe,
uneori prejudecãti. Imaginile negative pun în miscare mecanisme de blocare a contactelor
bilaterale si internationale, cîtã vreme o imagine atrãgãtoare stimuleazã astfel de legãturi. De
exemplu, unificarea Germaniei a reînviat în memoria colectivã a europenilor atîtea imagini
rãzboinice, îngrijorãtoare.

Trãsãturile fizice, care de la bun început sînt de naturã sã sugereze atitudini de

simpatie sau, dimpotrivã, de antipatie, se dubleazã de observatii privind trãsãturile de caracter
si comportament, mult mai explicite în privinta acelor atitudini favorabile sau defavorabile,
rezultate din compararea cu valorile si normele din propria civilizatie.

Cadrul social si un anumit mod de viatã se convertesc si ele în „etichete” ce se aplicã

strãinului pentru a fi identificate anumite trãsãturi nationale. În aceastã ordine de idei s-ar
putea cita numeroase clisee de tipul: englezii aristocrati, italienii ocupati cu „siesta”, francezii
bãutori de vin iar nemtii de bere etc. Preferintele gastronomice sînt si ele sursã de „etichetãri”:
italienii ma-caronari, românii mãmãligari, pentru americani francezii sînt „frog eaters” iar
nemtii „krauts” (mîncãtori de broaste, de varzã), etc. Coroborînd astfel de observatii nu
înseamnã cîtusi de putin cã facem sociologie; nu ne propunem sã studiem organizarea socialã,
cutume si traditii, studiul imagolo-gic urmãreste modul în care reflectarea acestora în texte
scrise dintr-o altã culturã creeazã o anumitã imagine socotitã reprezentativã.