Biochimie- Curs 1: Componentele materiei vii – elementele fundamentale (C, H, O, N, P, S);

substante organice (proteine, glucide, lipide); substante anorganice (apa, sărurile minerale)

Definitie: Biochimia reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii la nivel molecular.Face legatura
dintre chimie, care studiază interacţiunile atomice şi moleculare şi biologie, care studiază structura şi
interacţiunea celulelor organismului.

Elementele fundamentale - Compoziţia chimică şi organizarea materiei vii:

Există 28 de elemente chimice care se găsesc în mod constant în toate organismele vii:
 13 nemetale: C,H,O,N,S,P,Cl,F,Br,I,As,Si,B
 15 metale: Ca,Na,K,Mg,Fe,Zn,Cu,Ni,Co,Mn,Al,Pb,Ti, Mo,Sn
După ponderea lor, cele 28 de elemente se clasifică în:
Macroelemente: reprezintă 99,9% din total, şi ca elemente majore sunt:C,O,H,N
Microelemente:0,09% din total, si ca ex:P,Ca,S,Cl,Mg,Na,K
Oligoelemente:0,01% din total, I, Al,Si,Mn,Se etc
Atomii de H şi O, alături de atomul de C, formează primii constituenţi elementari ai materiei vii. Atomul
de N este, de asemenea, un element esenţial, deoarece alături de C, H, şi O intră în compoziţia
substanţelor proteice, adică a compuşilor care reprezintă structurile moleculare cele mai importante
ale materiei vii.
(Atomii de C, H, O şi N sunt înzestraţi cu o proprietate comună şi anume pot stabili legături covalente
prin distribuirea de perechi de electroni.
Elementele mai puţin abundente (P, S, Ca, Mg) iau parte ca elemente de construcţie în alcătuirea
moleculelor ce intră în alcătuirea organismelor vii, iar Cl, Na şi K s-au dovedit şi ele indispensabile
vieţii)

Carbonul este un ingredient de bază din compoziţia organismelor vii. Toate formele de viaţă conţin în
jur de 25% carbon. Atomul de carbon este unic deoarece se poate combina cu alţi atomi de carbon
dând naştere unor lanţuri lungi sau unor structuri circulare de legături carbon-carbon, care, la rândul
lor, stau la baza moleculelor organice complexe care fac posibilă viaţa

Hidrogenul (H2). Provine din apa si din substantele organice reduse. Reali-zeaza transferul de

electroni si formarea puntilor de hidrogen, caracteristice substan-telor organice. Participa la procesele
oxidatiei biologice si se implica in mentinerea echilibrului acido-bazic, la sinteza HCl, la schimbarile
ionice membranare etc.

Azotul este folosit ca barieră între oxigen şi celelalte substanţe pentru prevenirea oxidării. Azotul este
o parte esenţială în componenţa aminoacizilor şi a acizilor nucleici, ceea ce îl face vital. Se ştie că
masă musculară se dezvoltă într-un mediu bogat în azot.
Balanţa azotului din organism trebuie să aibă o valoare pozitivă. Acest lucru înseamnă că organismul
are la dispoziţie proteine în cantităţi suficiente. Echilibrul negativ de azot duce la carente de proteine
şi generează aşa numitul “canibalism”, când organismul consuma proteine proprii din ţesuturile
musculare, din sânge.
Omul are nevoie de 8 grame de azot pe zi; albuminele sunt combinaţii ale azotului şi organismul
pierde zilnic 50 g de albumine, care trebuie înlocuite. Nici un organism viu nu poate trăi fără azot,
albuminele fiind strict necesare pentru fabricarea plasmei. Suprimând substanţele azotate din hrana
organismului viu, aceasta sucomba, pentru că nu îşi poate construi albuminele. Azotul este o parte
esenţială în componenţa aminoacizilor şi a acizilor nucleici, ceea ce îl face vital.

Oxigenul intră în compoziţia unui număr mare de compuşi, atât în substanţe organice (grăsimi,
proteine, zaharuri, alcooli) cât şi în substanţe anorganice ( apă, oxizi, silicaţi, carbonaţi, azotaţi,
fosfaţi, etc.)
Oxigenul reprezintă alimentul numărul 1 al fiinţei vii şi, implicit, oxidarea reprezintă modalitatea cea
mai importantă de obţinere a energiei în organism.

Metabolismul celular necesită un aport continuu din această hrană fundamentală care este oxigenul,
pentru bună desfăşurare a proceselor oxidative, care stau la baza vieţii.
Aparatul respirator aprovizionează organismul cu acest aliment gazos, aşa cum aparatul digestiv
aprovizionează organismul cu alimente lichide, semi – lichide şi solide, de aceea cele două aparate
sunt înrudite între ele.Oxigenul pătrunde zilnic în organism împreună cu apa, proteinele, grăsimile şi
glucidele. Oxigenul ajunge ajunge la toate celulele prin sistemul circulator.

Sulful intra în compoziţia aminoacizilor nesubstituibili: metionina, cisteina, cistina şi taurina. Aceştia,
la rândul lor, participa la sinteza proteinelor şi a enzimelor care accelerează miliardele de reacţii
chimice ce au loc permanent în corpul uman. De asemenea, sulful este un element de importanţă
capitală pentru oase şi dinţi, contribuind la fortificarea lor. Este implicat în aproape toate funcţiile
vitale, având un rol-cheie în procesul de oxigenare a celulelor.

Calciul in cantitate suficienta inseamna sanatatea dintilor si a oaselor, a caror structura o formeaza
alaturi de fosfor (raportul intre aceste minerale este de doi la unu). Ajutat de magneziu, calciul
asigura functionarea optima a sistemului cardiovascular, in special bataile regulate ale inimii.
Contribuie la transmiterea impulsului nervos si la metabolizarea fierului. S-a constatat ca marirea
dozei zilnice de calciu atenueaza durerile menstruale si ca ajuta la prevenirea reactiilor alergice.

Substante organice (proteine, glucide, lipide) și substante anorganice (apa, anioni si cationi)

Moleculele compuşilor care alcătuiesc materia vie poartă denumirea de biomolecule. Ele
condiţionează organizarea biochimică structurală şi funcţională specifică tuturor organismelor vii.
Biomoleculele pot fi:
- organice: proteine, lipide, glucide; - anorganice: apa şi sărurile minerale; La rândul lor,
biomoleculele reprezintă combinaţii ale elementelor chimice prezente în materia vie şi care poartă
denumirea de bioelemente.
Biomoleculele organice:

 Biomolecule organice, care intra în alcătuirea organismelor si reprezintă 35- 40% din masa
acestora. Principalele categorii de biomolecule sunt protidele, lipidele, glucidele, acizii nucleici,
enzimele, vitaminele, hormonii, compuşii macroergici etc.
Biomoleculele organice îndeplinesc în organism diferite roluri şi anume:
- protidele, lipidele şi unele glucide îndeplinesc rol plastic (structural) deoarece participă la alcătuirea
edificiului celular, a membranelor celulare şi formaţiunilor subcelulare;
- enzimele au rol catalitic, participând la reglarea reacţiilor biochimice necesare
activităţii organismelor vii, făcând posibilă desfăşurarea acestora în condiţii compatibile cu viaţa;
- glucidele şi lipidele îndeplinesc rol energetic, deoarece fiind supuse unor procese de degradare
eliberează energia necesară funcţiilor vitale ale celulei; energia eliberată poate fi stocată sub formă
de energie chimică în anumite molecule (substanţe macroergice);
- acizii nucleici îndeplinesc rol informaţional prin stocarea, transmiterea şi exprimarea informaţiei
ereditare;
- vitaminele şi hormonii îndeplinesc rol de reglare a diferitelor procese biochimice.

Proteinele intră în componenţa tuturor celulelor, iau parte la formarea unor fermenţi şi intervin în
desfăşurarea tuturor proceselor vitale în organism: intra în structura multor hormoni; participă la
formarea anticorpilor cu rolul de apărători ai organismului împotriva microbilor şi toxinelor acestora;
intră în combinaţii chimice cu substanţe chimice toxice, transformându-le în substanţe netoxice;
îndeplinesc funcţia de transportatori formând diferite complexe ( proteino-lipidic, proteino-glucidic,
proteino-mineral, proteino-vitaminic, proteino-hidric şi cu unele medicamente ).

Participă la menţinerea echilibrului osmotic, la repartizarea apei şi a substanţelor dizolvate în ea în

diferitele părţi ale organismului; pot fi arse în organism cu scop energetic, 1 g de proteine eliberând 4
kcalorii
Proteinele sunt lanțuri polimerice realizate din aminoacizi legați împreună prin legături peptidice
( s t a b i l i t e   î n t r e   g r u p a r e a   – C O O H   a   u n u i aminoacid şi gruparea amino a
următorului aminoacid din lanţ. Formarea l e g ă t u r i i   p e p t i d i c e   a r e   l o c   p r i n t r -
o   r e a c ţ i e   d e   c o n d e n s a r e ,   c e   i m p l i c ă  pierderea unei molecule de apă)
In timpul digestiei umane, proteinele sunt desfacute în stomac in lanțuri mai mici de polipeptide, prin
intermediul acidului clorhidric si actiunea proteazelor. Acest lucru este esențial pentru sinteza
aminoacizilor esențiali care nu pot fi biosintetizati de către organism.
Există nouă aminoacizi esențiali pe care oamenii trebuie să îi asigure in dieta lor, în scopul de a
preveni malnutriția de protein-energie. Ele sunt: fenilalanina, valina, treonina, triptofanul,
metionina, leucina, izoleucina, lizina și histidina.
Există cinci aminoacizi dispensabili pe care oamenii sunt capabili de a-i sintetiza in organism. Acesti
cinci aminoacizi sunt: alanina, acidul aspartic, asparagina, acidul glutamic și serină.
Enzimele ( fermenţi )
Sunt proteine sau proteide fără de care celule vii nu pot înfăptui reacţii complexe într-un timp scurt, la
temperatura mediului înconjurător. Enzimele numite şi fermenţi, sunt substanţe naturale produse doar
de către celulele vii. Ele intervin în numeroase reacţii biochimice, îndeplinind rolul de biocatalizatori.
Activitatea enzimatică este una dintre însuşirile esenţiale ale materiei vii.
Ele sunt substanţe care catalizează reacţiile biochimice din organism, având un rol esenţial în
biosinteza şi degradarea substanţelor din materia vie, întâlnindu-se în toate organismele animale,
vegetale şi în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori. Fără enzime,
procesele biochimice s-ar desfăşura cu viteze foarte mici. (vezi definiţia la catalizator din Dicţionar ).

 Glucidele (zaharide) sunt substante organice mai usor asimilabile. Au un inalt continut caloric cu
efect prompt rapid, nu necesita o digestie grea si furnizeaza energie imediat transformabila in caldura
sau actiune. Din aceasta cauza o alimentatie bogata in glucide este recomandata atletilor si celor ce
desfasoara activitati obositoare sau in climat rece.
            Din punct de vedere chimic ele sunt formate din carbon C, hidrogen H, oxigen O. De aici
numele de carbohidrati.
            Clasificarea glucidelor:
-        Monoglucide – Pentoze, Hexoze
-        Oligoglucide – Diglucide, Triglucide
-        Poliglucide – Amidonul, Celuloza, Inulina, Glicogenul      
Glucidele se formeaza in regnul vegetal in plantele verzi prin asimilatia clorofiliana, glucoza
fiind prima care apare in acest proces.
            In hrana obisnuita a omului, glucidele se regasesc zi de zi, ele indeplinind un rol energetic.

Lipidele
Din punct de vedere structural lipidele sunt substanţe complexe alcătuite din: polialcool combinat cu
acizi graşi. Polialcoolii sunt reprezentaţi de glicerol, dar pot exista şi alţii, ca ergosterol, colesterol. Ele
ajung în organism fie pe cale exogenă ( din grăsimile animaliere sau vegetale din hrană), fie pe cale
endogenă (se sintetizează, în interiorul organismului din glucide sau din proteine).
Acizii graşi se găsesc în 2 forme: saturaţi ( neesenţiali ) şi nesaturaţi ( esenţiali ). Acizii graşi
nesaturaţi conţin o singură legătura dubla de carbon ( mononesaturaţi ) sau mai multe legături duble
de carbon ( polinesaturaţi ). Acizii graşi saturaţi nu au duble legături.
Acizii graşi saturaţi conţin hidrogen, ceea ce îi face greu de digerat şi provoacă depozitarea grăsimii
pe pereţii arterelor inimii. Produsele care conţin grăsimi saturate sunt: carnea de vită, miel, porc,
slănină, untul, smântâna, brânză cu conţinut ridicat de grăsime, laptele, uleiul de palmier, uleiul de
nucă de cocos şi untul de cacao. Aceste alimente trebuie consumate mai rar şi nu trebuie să
depăşească procentul de 10% din meniul unei zile.

Există două tipuri de lipide:

- grăsimile saturate, de origine animală, sunt cele mai periculoase sau sunt “grăsimile rele”
deoarece conţin colesterol, în general grăsimile solide: slănină, unt, smântâna, carne grasă,
margarina, brânzeturi, snacksurile, produsele de patiserie, dulciurile, etc.
- grăsimile nesaturate, de origine vegetală, acestea sunt grăsimile “bune”, sănătoase de care
organismul are nevoie pentru funcţiile vitale şi pentru absorbţia vitaminelor liposolubile A, D,
E : uleiurile vegetale, uleiul de măsline, uleiul de peşte.

Grăsimile hidrogenate: în timpul procesării industriale a alimentelor, unele grăsimi suferă un proces
chimic numit „hidrogenare“, prin care se modifica structura

Biomoleculele anorganice:
Acestea sunt reprezentate de apă şi sărurile minerale. APA este cel mai important lichid pentru
viaţă. Este importantă nu numai pentru faptul că este principalul constituent din punct de vedere
cantitativ al organismelor vii, ea depăşind, de cele mai multe ori, totalul celorlalţi constituenţi, dar
prezintă importanţă şi pentru faptul că ia parte la organizarea structurală a sistemelor biologice şi la
activitatea metabolică a acestora.Rolul apei în organism:
-participă la procese de morfogeneză-prezintă mare capacitate de solubilizare
-produce hidratarea numeroaselor substanţe
-asigură mediul optim de desfăşurare a reacţiilor metabolice
-reprezintă un mijloc de transport al substanţelor în sistemul circulator
-asigură menţinerea echilibrului acido-bazic, osmotic, coloid-osmotic în organism
-participă la procesul de termoreglare
-participă la transportul transmebranar.
Cuantumul apei în organism
 organismul adult: 60-66%-variaţii în raport cu vârsta:
 nou născut 68-74%
 bărbatul adult 60-65%
 femeia adultă 52%
În organismele vii apa se găseşte în diferite structuri, de la cele mai simple la cele mai complexe. Se
poate face o clasificare a apei după diferite criterii şi anume :
- după locul unde se găseşte în raport cu celulele şi ţesuturile se face o clasificare în
apă intracelulară şiextracelulară. Apa extracelulară poate fi la rândul ei interstiţială şi circulantă ;
- din punct de vedere al distribuţiei în ţesuturi, apa se clasifică în apă tisulară (în ţesuturi)
şi cavitară (în lichidul cefalorahidian, etc.) ;
- din punct de vedere chimic, în organisme se găseşte apă legată de diferite structuri moleculare şi
apa liberă. Apa legată se fixează în cea mai mare parte prin hidratare pe structurile coloidale ce
prezintă grupări polare (glucide, lipide, proteine) ;
- din punct de vedere al provenienţei, apa se clasifică în exogenă (introdusă în organism din exterior)
şiendogenă (rezultată din procesele metabolice prin oxidarea aerobă).

SĂRURILE MINERALE
Sărurile minerale (elemente- sodiu, clor, potasiu, magneziu, fosfor, calciu etc.) nu constituie o sursă
de energie pentru organism dar ele sunt indispensabile vieţii. Ele reprezintă 4% din greutatea
corpului. Sărurile minerale sunt eliminate zilnic prin urină deci ele trebuie readuse zilnic în organism
prin alimente. Rolul compuşilor minerali în organism:
 Contribuie la procese de morfogeneză (ţesut osos, ţesut cartilaginos, ţesut conjunctiv etc.);
 Activatori în diferite reacţii enzimatice;
 Inhibitori ai unor reacţii enzimatice;
 Menţinerea stării fizico-chimice normale a coloizilor din organism şi a presiunii coloid-
osmotice(presiunea data de proteinele din plasma);
 Formarea sistemelor tampon fiziologice;
 Realizarea sistemelor bioelectrice;
 Intră în compoziţia unor efectori chimici: Co în vitamina B12, iodul în hormoniii tiroidieni etc
Sărurile minerale care intră în compoziţia materiei vii pot exista sub două forme : pe de o parte
există sărurile minerale din stare de soluţie disociate în ioni, iar pe de altă parte sărurile minerale
imobilizate sub formă de structuri puţin solubile sau insolubile.
Sărurile minerale solubile se găsesc în mediul apos al celulei şi în lichidele circulante, iar cele ce sunt
combinate intră în constituţia citoplasmei sau sub formă nedizolvată în ţesuturi (oase, dinţi).