METABOLISMUL

Prin metabolism în sens larg, se înţelege totalitatea transformărilor biochimice şi

energetice care au loc în celulele şi ţesuturile organismului viu.
Metabolismul se caracterizează printr-un schimb neîntrerupt de substanţă dintre
materia vie şi mediul de viaţă înconjurător.
Organismele vii sunt sisteme deschise, realizând un permanent schimb de substanţe
cu mediul înconjurător. Între compuşii organismelor vii (ioni, bioelemente, biomolecule
etc.) se stabilesc interacţiuni, procese de autoreglare, care asigură menţinerea şi
perpetuarea vieţii organismelor vii.
Prin metabolism se asigură în general reînnoirea materiei vii, creşterea şi
dezvoltarea, înmulţirea organismelor de la cele inferioare până la cele superioare.
Procesele metabolice au unele trăsături generale, comune tuturor vieţuitoarelor, dar
organismele se diferenţiază între ele prin particularităţi metabolice. Între transformările
metabolice ale diferitor grupe de substanţe care alcătuiesc organismul viu există o
strânsă interdependenţă şi corelaţie.
Pentru a uşura înţelegerea aspectelor fundamentale ale metabolismului, se prezintă
şi se studiază separat anabolismul şi catabolismul diferitor substanţe.
Metabolismul intermediar, sinteza şi degradarea moleculelor au două funcţii:
 asigură energia necesară pentru sinteza macromoleculelor şi pentru alte procese
consumatoare de energie;

1
  asigură aceste procese cu materialul de pornire necesar: aminoacizi pentru sinteza
proteinelor, acizi graşi pentru sinteza lipidelor, nucleozid trifosfaţi pentru sinteza
polizaharidelor, etc.

Pentru menţinerea vitalităţii, toate celulele necesită energie (ATP) şi material de

pornire pentru sinteză.
De asemenea, este necesară şi o putere reducătoare, un potenţial reducător (NADPH),
deoarece cele mai multe reacţii de biosinteză implică transformarea produşilor la mai
multe stări reduse. Deoarece necesităţile diferitor organisme sunt similare, căile prin
care organismele îşi asigură vitalitatea pot fi absolut diferite.
Deosebirile metabolice fundamentale dintre organisme se referă la căile prin care
acestea îşi satisfac cerinţele metabolice de bază.

1. Principalele căi metabolice majore

Metabolismul este un proces complex, formate din două laturi opuse:

 catabolism

 anabolism.

Prin catabolism se înţeleg procesele chimice de degradare a substanţelor din

celulă.
Se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon din moleculele diferitor
substanţe.
Reacţiile catabolice se caracterizează prin eliberarea de energie şi se numesc reacţii
exergonice (exoterme).
Prin anabolism se înţeleg procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră în
compoziţia materiei vii.

2
Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de energie şi se numesc reacţii
endergonice (endoterme).
Energia necesară proceselor de biosinteză provine în cea mai mare parte din scindarea
legăturilor macroerge ale diferitor compuşi.
Catabolismul şi anabolismul se realizează printr-o succesiune a numeroase reacţii
chimice cum ar fi: reacţiile de hidroliză; de hidrogenare, deshidratare, decarboxilare,
dezaminare, esterificare, condensare, polimerizare etc.
Procesele metabilice sunt puternic influenţate de enzime, hormoni, vitamine, ioni etc.
În anul 1998, Zubay a propus schema generală a metabolismului, care include
principalele interrelaţii între căile metabolice majore.

Catabolismul reflectă căile metabolice prin care nutrienţii sunt transformaţi în

molecule mici, molecule start pentru procesele de biosinteză.
Reacţiile catabolice, de asemenea, furnizează energie (ATP) şi putere reducătoare
(NADPH)

Pentru eliberarea energiei ce se găseşte acumulată în substanţele alimentare, au loc

în organism reacţii chimice (enzimatice), în urma cărora rezultă şi substanţe ce vor fi
eliberate în mediul extern. Energia intrată în organism nu se pierde, ci se transformă şi
se întoarce în mediu sub alte forme.

Glucidele

Se găsesc în proporţie mare în alimentele de origine vegetală (grâu, porumb, orez,

fructe, legume, zahăr, miere), şi în cantitate mai mică cele de origine animală (lapte). În
alimente, se găsesc cu structură chimică diferită: unele au moleculă mică,

3
monozaharide (glucoză, galactoză), altele au molecule duble, dizaharide (maltoză,
lactoză), şi altele, cu molecula cea mai mare, polizaharidele (amidon, glicogen,
celuloză). Glucidele nu pot fi absorbite de organism decât în urma digestiei, care le
transformă în molecule nozaharide, singurele capabile să străbată bariera intestinală, să
treacă în sânge şi să ajungă la ficat. Aici o parte se transformă prin sinteză în glicogen,
ca substanţă de rezervă, iar o altă parte trece în circulaţia generală pentru a fi folosite de
ţesuturi şi organe.

Glucidele intră în compoziţia citoplasmei şi din ele se eliberează aproximativ 60%

din totalul energiei consumată de organism (1 gram de glucoză eliberează 4,1 calorii).
Eliberarea de energie se face prin oxidarea glucidelor în citoplasmă şi transformarea lor
până la apă şi bioxid de carbon. La nevoie şi glicogenul de rezervă din ficat poate fi
transformat în glucoză (monozaharid) şi trecută în sânge pentru consum. Nivelul
glucozei în sânge este menţinut constant 1-1,5 grame la litru. Când glucidele sunt în
exces, ele se pot transforma şi în grăsimi şi se depun ca atare în organism.

Lipidele (substanţe grase)

Se găsesc în proporţie mare în alimentele de origine animală (unt, slănină, carne

de porc) şi unele fructe (alune, nuci, măsline).
Ele nu pot fi absorbite în organism decât sub forma componentelor lor, adică sub formă
de glicerină şi acizi graşi. În tubul digestiv, lipidele sunt descompuse în glicerină şi acizi
graşi, care trec în circulaţia limfatică şi sangvină, resintetizându-se sub formă de grăsimi
specifice omului. În citoplasma celulară sunt oxidate până la bioxid de carbon şi apă,
eliberându-se o mare cantitate de energie : 1 gram de grăsime eliberează 9,8 calorii. Altă
parte din aceste grăsimi se depozitează ca material de rezervă în celule adipoase de sub

4
piele sau în jurul unor organe (rinichi, intestin, etc.), de unde sunt mobilizate şi folosite
la nevoie.

Proteinele

Se găsesc în alimente de origine animală (carne, ouă, lapte) şi vegetală (fasole,

mazăre, linte, soia, etc.). Cele de origine animală se asimilează mai uşor în organism
decât cele de origine vegetală.

Proteinele sunt substanţe fundamentale pentru buna funcţionare a organismului;

ele nu pot lipsi din alimentaţie. Pe lângă rolul lor energetic, au în special rol plastic
(formator), contribuind la creşterea organismului şi la refacerea ţesuturilor distruse prin
funcţionarea şi uzura organismului. De asemenea, ele intră în alcătuirea hormonilor,
fermenţilor, enzimelor şi anticorpilor, care au rol important în funcţiile şi apărarea
organismului.

Moleculele mari de proteine, sunt desfăcute prin acţiunea fermenţilor, în diferite

segmente ale tubului digestiv, în aminoacizi, singura formă capabilă să străbată
mucoasa intestinală şi să treacă în sânge; aceştia ajung la celule şi sunt folosiţi pentru
sinteza proteinelor proprii fiinţe umane; prin metoda atomilor marcaţi s-a constatat că,
în timp, toate proteinele celulare sunt reînnoite; altă parte din aminoacizi sunt oxidate
până la bioxid de carbon şi apă, eliberându-se energie (un gram de proteine eliberează
4,1 calorii) sau sunt folosite pentru sinteza glucidelor şi lipidelor. Aminoacizii nu se
depun sub formă de rezervă.

5
 Carbohidratii

Carbohidratii reprezinta o sursa de energie furnizata de mancare. Exista 2 tipuri

de carbohidrati degradabili – amidonul si zaharul – care se gasesc in aproape toate
alimentele naturale, cum ar fi cerealele, fructele, legumele, laptele. Astfel, carbohidratii
formeaza probabil cea mai mare parte a unei alimentatii zilnice. Plantele depoziteaza
amidonul ca pe niste rezerve proprii de hrana, deci semintele si cerealele, ca graul,
porumbul sau orezul, mazarea si cartofii, sunt surse bune de amidon. Painea si pastele,
alimente bogate in carbohidrati, sunt produse obtinute din cereale.

Zaharul desi are o valoare nutritiva redusa, este un element necesar organismulu. Zaharul “arde”
impreuna cu grasimea, pentru a produce energie. Problema alimentara apare deoarece termenul
“zahar” este asociat cu zaharul alb, fololosit pentru indulcirea bauturilor, prajiturilor, biscuitilor,
budincilor si a altor produse. Acest tip de zahar este rafinat, iar in timpul procesului de rafinare isi
pierde aproape toata valoarea nutritiva. De aceea specialistii recomanda ca acest zahar sa fie consumat
cat mai rar posibil.

Apa

Constituie 70% din greutatea corpului unui adult, fiind reprezentată în plasma
sangvină, în lichidul interstiţial, în limfă şi în citoplasma celulară. În tinereţe,
organismul conţine mai multă apă; paralel cu înaintarea în vârstă, organismul se
deshidratează.

Omul adult are nevoie de aproximativ 2-2,5 litri de apă în 24 de ore. Fără apă un om
moare în câteva zile prin deshidratare, pe când fără hrană poate trăi 35-40 zile.

6
Apa provine din 2 surse:

a) din lichidele şi alimentele ingerate

b) din oxidarea substanţelor organice în procesul de dezasimilaţie

În organism, apa alcătuieşte partea fundamentală a mediilor interne (plasma

sangvină, lichidul tisular şi limfa); are rol de solvent al substanţelor care se absorb prin
sânge şi limfă, transportă substanţele dizolvate în ea la celule, din care ia produşii de
dezasimilaţie pe care îi duce la organele de excreţie, (rinichi şi piele); înlesneşte toate
reacţiile chimice şi oxidările din organism, având rol de catalizator, şi ia parte la
menţinerea temperaturii constante a corpului graţie evaporării prin piele.

Eliminarea apei din organism se face prin rinichi (urină, aproximativ 1500 ml. în
24 de ore), şi încă 1000 ml prin piele (transpiraţie), prin plămâni cu aerul expirat şi prin
intestinul gros (fecale).

Sărurile minerale

Însoţesc apa, fiind prezente în toate lichidele şi celulele din organism. Ele
formează 5% din greutatea corpului; se elimină zilnic prin urină, transpiraţie şi fecale şi
sunt înlocuite o dată cu hrana, deoarece se găsesc în toate alimentele în proporţii
variabile.

Sărurile minerale intră în organism sub formă de clorurii, fosfaţii, sulfaţii de sodiu,
potasiu, calciu, fosfor, fier etc.

7
Vitaminele

Sunt substanţe organice absolut necesare desfăşurării normale a proceselor vitale

în organism; ele trebuie introduse odată cu alimentele deoarece în organism nu se
sintetizează decât vitaminele D, K şi B12 .

Vitaminele se găsesc numai în alimentele proaspete şi lipsesc în cele

conservate;au un rol important în procesele de asimilare a alimentelor, de creştere a
organismului şi servesc ca material pentru sinteza unor fermenţi. Sunt substanţe
catalizatoare, ne având nici un rol nutritiv şi nici energetic. Se cunosc multe vitamine:
A, B1, B2, B6, B12, C, D1, D2, E, F, H, K, P, PP.

Fiecare vitamină are acţiune specifică, lipsa ei provocând anumite tulburări. Relaţia
alimentară trebuie să cuprindă atât substanţe energetice, cât şi substanţe plastice şi
catalitice necesare organismului.

Glucidele din alimentaţie trebuie să fie în cantitate de 300-400 grame pe zi,

crescând la cei care depun eforturi fizice până la 500-600 grame. Necesarul de lipide
este 2-3 grame pe kilocorp în 24 de ore, crescând până la 4-5 grame în caz de activitate
fizică intensă sau la cei din regiunile cu climă rece.

Nevoile de protide sunt mai crescute la copii (3,5 g. pe kilocorp în 24 de ore), decât
la adulţi (2 g pe kilocorp în 24 de ore), deoarece la primele procese plastice
(formatoare) ale organismului sunt intense.

Sărurile minerale şi vitaminele se găsesc în alimente consumate. Pentru a asigura

necesarul de vitamine este recomandabil să se folosească în alimentaţie zarzavaturi şi
fruoaspete.

8
 Nevoile alimentare sunt mai mici la oamenii de vârstă înaintată, deoarece şi
procesele metabolice la aceştia sunt mai scăzute.

9
10
Biografie

http://www.scritub.com/biologie/Metabolismul82587.php

https://graduo.ro/referate/biologie/metabolism-162042

https://graduo.ro/referate/biologie/metabolism-162042

http://www.qreferat.com/referate/alimentatie/Proteine739.php

11