Biochimie

Curs 1

Biochimia este stiința care studiază chimia vieții(chimia organismelor vii).

Obiectul biochimiei:
- studiază structura substanțelor din organismele vii
- interacțiunile dintre ele
- metabolismul substanțelor(transformările metabolice)
Biochimia are 2 ramuri :
- biochimia structurala
- biochimia metabolismului
Biochimia structurala studiază structura substanțelor din organismele vii(proteine,
glucide, lipide, enzime, hormoni).
Biochimia metabolismului studiază procesele metabolice ale nutrienților (transformările
lor in interiorul organismului).
Compoziția materiei vii
Materia este o realitate obiectiva care exista independent de voința si conștiința omului.
Materia este formata din corpuri, corpurile din substanțe, substanțele din molecule si
moleculele din atomi.
Materia->corpuri->substanțe->molecule->atomi.
Substanțele sunt de 2 feluri:
- substanțe organice(proteine, aminoacizi, glucide, lipide)
- substanțe anorganice(apa, săruri minerale)
In materia vie exista tot 2 tipuri de substanțe:
- substanțe anorganice cu molecule mici: apa si bioxidul de carbon(CO2) si chiar
unele săruri minerale.
- substanțe cu masa moleculara mare(molecule gigant)

1
Molecula este cea mai mare particulă dintr-o substanța formata din 1 sau mai mulți
atomi de același fel sau diferiți.
Atomul este cea mai mica particula dintr-o substanța ,care prin metode fizice si chimice
obișnuite nu se mai poate divide.
Calculul masei moleculare
MH2O=1x2+16=18g/mol(masa apei)
Substanțele din organismele vii alcătuite din molecule atât mici cât si mari sunt formate
din elemente. Atât elementele cât si moleculele sunt legate între ele în diferite moduri.
Moleculele din substanțele vii se numesc biomolecule ,iar elementele care le alcătuiesc
bioelemente.
Elementele din care se formează biomoleculele sunt aceleași ca si în materia
anorganică. Ele sunt preluate de organismule vii din substanțele anorganice si legate in
biomolecule in moduri diferite.
Clasificarea elementelor
1.Macroelemente- se gasesc in organismul uman in cantitate mai mare si reprezintă
99% din totalul elementelor. Se mai numesc si elemente plastice .
Ex: C, H, O, N, S, P, Cl, Na, K, Mg, Ca
2. Microelemente – se găsesc in cantitate mai mica respectiv 1%.
- au rol de biocatalizator
- intră in alcătuirea enzimelor si a hormonilor
- reglează procesele biochimice din organism
Ex: Si, Zn, I, F, B, Fe, Co, Va, Ni
Clasificarea bioelementelor
Grupa 1 – se găsesc in proporție de 60% in organism: C,H,O,N
Grupa 2 - se găsesc in proporție de 0,02-0,1% in organism: S, P, Cl, Na, K, Mg, Ca
Grupa 3 - se găsesc in proporție de sub 0,01% in organism: F, Zn, Fe, Mn, B, Ni.
Cel mai important element este C, el are proprietatea de a se lega cu alți atomi de C si a
forma lanțuri sau catene.

2
 METABOLISMUL
Organismul este un sistem care realizează schimb de substanțe si energie cu mediul
extern.
Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor biochimice si energetice care au loc
in țesuturile organismelor vii.
Metabolismul se desfășoară in 3 etape:
1. etapa digestivă
2. etapa celulară
3. etapa excretorie
1. Etapa digestivă produce fermentarea hidrolitică a substanțelor. Ea are loc sub acțiunea
unor fermenți specifici. Prin fermentația hidrolitica se produce transformarea unor produsi
macromoleculari in molecule simple absorbabile(proteine in aminoacizi, zahăr in glucoza,
grăsimile in acizi grași sau glicerina)
2. Etapa celulară – se produc transformări care au loc la nivel celular.
3. Etapa excretorie- se elimină urină și fecale.
Metabolismul se desfășoară prin 2 procese:
1. anabolism
2. catabolism
1. Anabolismul reprezintă procesul de biosinteză a substanțelor care intră în
alcătuirea celulelor vii. Reacțiile anabolice duc la reînnoirea celulelor uzate. Prin
anabolism sunt sintetizate enzimele si hormonii. Reacțiile anabolice au loc cu
consum de energie - sunt reacții endoterme (endoenergice).
2. Catabolismul(dezasimilația) sunt transformările care duc la degradarea
compușilor organici( au loc ruperi de legături C-C). Aici se eliberează energie .
Are loc in 2 faze:
a. faza1 - metabolizarea intermediară, în care substanțele organice sunt degradate la
QA( coenzima A) si acid oxaloacetic(OAA). Se eliberează putina energie.
HOOC-COOH acid oxalic

3
CH3-COOH acid acetic
b. faza2 – are loc metabolizarea completă a compușilor intermediari. Se eliberează
mai multa energie.
Reacțiile catabolice sunt eczoterme( eczoenergetice).

4
Curs 2

Proteinele

Constiuenţii principali şi caracteristici ai tuturor organismelor vii sunt - Compuşi organici ai

carbonului ce au structură şi funcţionalitate specifică care asigură însăşi existenţa vieţii.

De aceea se numesc biomolecule organice.

• La nivel de celulă există acizii nucleici, care sunt purtători şi transmiţători ai informaţiei
genetice → asigură autoreproducerea organismelor.

• Proteinele ↗ simple elemente structurale (unele)

• ↘ componente ale enzimelor care

intervin în metabolismul substanţelor şi metabolismul energetic;

Proteinele, lipidele şi glucidele formează principalele trei categorii de constituenţi celulari

macromoleculari.

Glucidele ↘ surse de energie

↘ ca material de construcţie

Lipidele → constituie unul din elementele structurale ale membranelor şi în al doilea rând, o formă de
păstrare a energiei

Aminoacizi – Proteinele

• Aminoacizii sunt “cărămizile” din care sunt constituite proteinele.

• Fiecare proteină este construită din mai mulţi aminoacizi, legaţi între ei. Corpul nostru preia
proteinele din alimentaţie, le transformă (descompune) în aminoacizi prin digestie, care apoi
sunt recombinaţi în proteine specifice organismului

• Peptidele sunt compusi chimici rezultati prin unirea unuia sau a mai multor aminoacizi

• Daca moleculele contin :

• 1 -10 aminoacizi => oligopeptide

• 10 -50 aminoacizi => polipeptide

• Peste 50 aminoacizi => proteine

5
Aminoacizii

• Surplusul de aminoacizi se poate transforma în glucoză, iar în anumite condiţii pot ajunge
chiar la grăsime.

• Proteinele diferitelor specii animale si vegetale sunt diferite, fiecare au un anumit rol

- intr-un corp animal exista circa 100.000 de proteine specifice

• Toate proteinele si peptidele naturale contin C, H, N, O

Insulina-structura : carbon- verde în dreapta hexamerul – forma de stocare

hidrogenul –alb
oxigenul – roșu
azotul- albastru

6
Proteine- structura tridimensională

Aminoacizi – clasificare

Esenţiali – organismul nu îi poate sintetiza(sau îi poate sintetiza în cantităţi foarte mici: valina,
leucina, isoleucina, lizina, metionina, fenilalanina,treonina şi triptofanul. Valina, isoleucina şi leucina
sunt numiţi şi aminoacizi cu lanţuri ramificate şi se găsesc în cantităţi mari în proteinele de origine
animală.

condiţionat esenţiali – anumiţi aminoacizi sunt necesari în cantităţi mai mari în anumite
perioade,cum ar fi arginina la copii pentru creştere: histidina, cisteina, tirozina, prolina, glutamina.

• Neesenţiali – organismul îi poate sintetiza din aminoacizii esenţiali. Acest lucru presupune
însă un efort metabolic şi consum de energie

7
 Proteinele

Proteinele sunt substanţe alcătuite din lanţuri de aminoacizi, legaţi între ei. Proteinele din alimente
sunt prelucrate în procesul de digestie, rezultând aminoacizii componenţi, în forma liberă sau legaţi
câte 2-3, forme în care se absorb în organism.

• constituie principala bază a construcţiei structurilor organice – în special ţesut muscular, osos
şi conjunctiv, dar intră şi în compoziţia enzimelor, a anticorpilor, a celulelor, hormonilor
proteici.
De asemenea, daca există un surplus de proteine(aminoacizi), corpul nu poate depozita o
cantitate mare şi de aceea le elimină sau le transformă în grăsime.

• Proteinele aduc în organism aproximativ 4 calorii pe gram.

Sursele de proteină care au toţi cei 8 aminoacizi esenţiali se numesc proteine complete.

• În funcţie de diverşi factori poate creşte necesarul din aminoacizii neesenţiali, peste
capacitatea corpului de a-i produce.

• Ei devin astfel “condiţionat esenţiali”. Proteinele complete conţin toţi aminoacizii esenţiali, în
cantităţile necesare organismului. Acestea sunt proteinele de origine animală.

Proteinele de origină vegetala

• Sursele de proteină de origine vegetală nu conţin toţi aminoacizii esenţiali în cantităţile

optime, de aceea, pentru asigurarea tuturor aminoacizilor trebuie să mâncăm suficiente
proteine de origine animală sau să combinăm diferite surse de proteină vegetală.

Proteine – Surse

• Produse animale: lapte, brânzeturi (100g brânză = 25-30 g proteine), carne (20%
proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splină, peşte), ouă

• Vegetale:

• - Leguminoase: fasole (20-25%), mazăre, soia (35%).

- Cereale : pâine (8%).

• Oleaginoase:
- Nuci, arahide, alune,

• cartofi, ciuperci

8
Proteine – rol

• În urma procesul de digestie proteinele → aminoacizi.

• Organismul - separă şi foloseşte aminoacizii în diferite scopuri.

• Aminoacizi → creşterea şi producerea de noi proteine necesare organismului

→ folosiţi la refacerea ţesuturilor din corp

→ transformaţi în hormoni, anticorpi şi enzime.

Proteine – necesar

Necesarul de proteine depinde de:

• Vârsta, greutate corporală, efortul fizic depus, diferite boli şi condiţii medicale.

• Nou născuţii şi adolescenţii în creştere, precum şi femeile însărcinate au un necesar de

proteine crescut, precum şi cei care se recuperează după o boală sau chiar suferă de anumite
boli.

• Adulţi se recomandă un consum proteic, în funţie de activitatea fizică :

Sedentar 0,88 grame pe kilogram corp (Exemplu: 70 kg x 0,88=61,6 g proteine)
Efort moderat 1,1-1,3 grame pe kilogram corp
Efort intens 1,5-2 grame pe kilogram corp şi peste

Proteine – Clasificare

1. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti :

• - proteine insolubile (fibroase) - proteine de schelet sau scleroproteine

• - proteine solubile (globulare)

2. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala

• - proteine propriu-zise (dau prin hidroliza numai aminoacizi)

• - proteine conjugate (proteide) : dau prin hidroliza totala pe langa - aminoacizi si o alta
substanta, care in structura proteinei apare ca o grupa prostetica

9
Proteine – insolubile

Colagenul - din piele, oase, tendoane

• keratina - din par, lana, unghii, copite, coarne, pene

• fibroina - din matasea naturala

• aceste proteine nu sunt hidrolizate de enzyme si nu au valoare nutritiva

Proteine – solubile

• au insusiri fiziologice specifice

• Se impart in:

• 1. albumine - insolubile in apa

• 2. globuline - solubile in solutii de electroliti

• Exemple :

• - albumine - din oua

• - cazeina - din lapte

• - globuline si albumine din sange : hemoglobina si fibrinogenul

• - proteinele din muschi : miogenul si miosina

• - proteine din cereale : gluteina (grau), zeina (in porumb)

• - proteine produse de bacterii si virusi (antigeni) ce produc anticorpi

• - nucleoproteide - componente ale celulelor vii

Proteine – clasificare în funcție de compozitia chimică

• Proteinele se clasifica in 2 grupe:

• 1. holoproteine (proteine simple)

• 2. heteroproteine( structura complexa),ele contin alaturi de partea proteica si o grupare

neproteica numita si grupare prostetica (acid

fosforic,metale,lipide,glucide,si o componenta coloranta -hemul)

10
Holoproteinele

• Proteine globulare (sferoproteine) sunt de regulă substanțe solubile în apă sau în soluții
saline: protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele.

Proteinele fibrilare (scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de susținere, protecție și

rezistență mecanică: colagenul, cheratina și elastina

Protamine - sunt solubile in apa si acizi diluati, au masa moleculara mica , hidrolizeaza in organismul
uman la aminoacizi sub actiunea pepsinei (este o enzima din sucul gastric). Nu coaguleaza prin
incalzire.

Histone - au structura mai complexa.: globina reprezinta partea proteica din heteroproteine.

Prolamine - sunt proteine vegetale , se mai numesc si gliadine : zeina din porumb,gliadina din
grau,hordeina din ovaz.

Gluteine - sunt situate intre prolamine si globuline ,sunt insolubile in apa ,solubile in solutii de saruri
neuter(alcool si acizi).Se gasesc alaturi de prolamina - glutenul din grau ( contine gliadina(prolamina)
si gluteina).

Albumine - sunt solubile in apa ,coaguleaza prin fierbere si prin tratare cu solutii diluate de acizi,
baza, saruri. serualbumina(albumina din serul sangelui), ovalbumina(albumina din oua),
lactoalbumina, mioalbumina (albumina din muschi- miogenul).

Globulinele - insotesc albuminele , au masa moleculara foarte mare (mai mare de 100.000g/mol). Prin
hidroliza formeaza glicocol: fibrinogenul(plasma sangvina) are rol foarte important in coagularea
sangelui deoarece sub actiunea enzimelor se transforma in fibrina.

Scleroproteine - se gasesc in schelet ,asigura rezistenta mecanica , au rol de sustinere, unele sunt
solubile in apa( colagenul se gaseste in tendoane, cartilaje, oase, prin fierbere da nastere la gelatina ).

Cheratina - se gaseste in par, unghii, coarne, si contine sulf.

Heteroproteinele

Proteine complexe care sunt constituite din o parte proteică și o parte prostetică; în funcție de această
grupare se pot clasifica astfel:

– Glicoproteine

– Lipoproteine

– Nucleoproteine

11
Nutriția

• Majoritatea microorganismelor și plantelor pot sintetiza toți cei 20 aminoacizi standard, în

timp ce organismele animale obțin anumiți aminoacizi din dietă (aminoacizii esențiali).

• În organismele de tip animal lipsesc unele enzime cheie care sa sintetizeze unii aminoacizi
esențiali- situația se rezolvă prin consumul de hrană ce conține proteine

• Proteinele ingerate sunt supuse acțiunii acidului clorhidric din stomac și acțiunii enzimelor
numite proteaze, proces în urma căruia lanțurile proteice sunt scindate (denaturate).

• Ingestia aminoacizilor esențiali este foarte importantă pentru sănătatea organismului,

deoarece fără acești aminoacizi nu se poate desfășura sinteza proteinelor necesare
organismului.

• De asemenea, aminoacizii sunt o sursă importantă de azot;

• unii aminoacizi nu sunt utilizați direct în sinteza proteică, ci sunt introduși în procesul
de gluconeogeneză, proces prin care organismul asigură necesarul de glucoză în perioadele de
înfometare (mai ales proteienele aflate în mușchi).

Digestia, absorbtia si metabolismul proteinelor

• Proteinele se scindeaza (descompun) inainte de absorbtia intestinala sub actiunea enzimelor

numite protease.

• Digestia proteinelor incepe in stomac sub actiunea pepsinei din sucul gastric. In urma digestiei
mai raman polypeptide, oligopeptide si aminoacizi.

• Din stomac digestia continua in duoden sub actiunea enzimelor pancreatice: tripsina,
chemiotipsina , carboxipeptidaza. In duoden raman oligopeptide si aminoacizi.

• Digestia este incheiata la nivelul intestinului subtire, sub actiunea aminopeptidazelor si a

peptidazelor. Aminocizii rezultati sunt absorbiti de sange si trimisi spre celule.

• Daca peretii intestinelor au o permeabilitate foarte mare, atunci pot fi absorbite si proteine
nedescompuse Daca aceasta absorbtie se repeată atunci apare alergia.

• Singura proteina absorbita de sange sunt anticorpii din laptele matern. Absorbtia
aminoacizilor este favorizata de vitamina B6 si Na.

12
Proteine – funcții

Functiile proteinelor

1. Sunt substante de structura(intra in structura celulelor).

• - maresc rezistenta mecanica

• - participa la reinnoirea si formarea celulelor.

2. Au un rol functional(participa sau asigura mobilizarea celulara )

• sunt biocatalizatori (pepsina, amilaza )

• maresc imunitatea organismului

• transporta spre membranele celulare : apa, oxigenul si lipidele

• substantele care care transmit caractere genetice(AND si ARN) sunt substante de tip proteic.

Dezaminizarea aminoacizilor

• Dupa eliminarea grupei amina restul care ramane poate arde la fel ca si glucidele si lipidele.

• Metabolismul proteinelor nu este unul pur(curat) la fel ca la lipide si glucide. In urma lui
rezulta si resturi (reziduri): uree, acid uric, creatinina,corpi cetonici, (care ar trebui sa se
elimine urinar). Daca organismul este bolnav acesti compusi se elimina mai greu si ei fiind
toxici devin periculosi.

• In procesul de asimilare (anabolism) din aminoacizii rezultati se formeaza proteinele

specifice fiecarui organism. Ele nu au nimic comun cu proteinele alimentare

13
Curs 3

Glucidele (zaharurile, hidraţii de carbon)

Din punct de vedere cantitativ, glucidele sau zaharidele reprezintă cea mai importantă

clasă de substanţe organice naturale, fiind totuşi răspândită în mod inegal în organismele vii. În

plante, spre exemplu, ele reprezintă 80-90% din substanţa uscată, în timp ce ţesuturile animale

conţin cantităţi mult mai mici (1-5%).

Glucidele, libere sau sub formă de derivaţi, se află în compoziţia oricărui organism viu,

unde îndeplinesc rolul de surse de energie şi rol structural (plastic), ele fiind elemente de

construcţie ale celulei vii.

Din punct de vedere structural glucidele se împart în trei clase:

1.monoglucide

2.oligoglucide

3. poliglucide

Monoglucidele (monozaharidele sau ozele) sunt combinaţii naturale polihidroxi-carbonilice,

mai exact polihidroxialdehide sau polixidroxicetone cu lanţ C-C neîntrerupt.

După numărul atomilor de carbon din moleculă monoglucidele pot fi: trioze, tetroze,

pentoze, hexoze, heptoze etc.

După natura grupării carbonilice monoglucidele pot fi.

aldoze – monoglucide care au în molecula lor grupa aldehidică;

14
cetoze - monoglucide care au în molecula lor grupa cetonică.

Monozaharidele cel mai des întâlnite în organismele vii sunt următoarele (cu reprezentanţi

mai importanţi):

Triozele sunt monozaharide cu trei atomi de carbon în moleculă. Dintre trioze două sunt

răspândite în celulele animale şi vegetale gliceraldehida (aldotrioză) şi dihidroxiacetona

(cetotrioza)

Tetrozele sunt monozaharide cu patru atomi de carbon în moleculă. Un exemplu este

eritroza întâlnită ca produs intermediar fosforilat în degradarea enzimatică a glucidelor.

Pentozele sunt monozaharide cu cinci atomi de carbon în moleculă. Dintre aldopentoze cea

mai importantă este riboza, monozaharidul cel mai răspândit în natură, îndeosebi ca parte

componentă a acizilor nucleici sau a unor enzime.

Dintre cetopentoze în organismele vii se întâlnesc sub formă fosforilată ribuloza şi xiluloza.

Hexozele sunt monozaharide cu şase atomi de carbon în moleculă.

Glucoza este monozaharidul cel mai răspândit în natură, găsindu-se atât sub formă liberă

(sânge, limfă, miere, fructe, sucuri de plante etc.) cât şi combinată (glicozide, oligozaharide,

polizaharide)

Galactoza se întâlneşte rar în stare liberă, în fructe. Sub formă combinată se întâlneşte în

lactoză, melibioză (dizaharide), rafinoză (trizaharid), şi în câteva polizaharide.

Manoza se găseşte sub formă combinată în câteva polizaharide(mucilagiile şi gumele vegetale).

Fructoza denumită şi levuloză este întâlnită în stare liberă în miere, în sucul unor fructe, în

mere, tomate etc., iar sub formă combinată în structura zaharozei, în unele oligozaharide etc.

15
Heptozele sunt monozaharide cu şapte atomi de carbon în moleculă.

Sedoheptuloza se găseşte în sucul numeroaselor plante şi ca produs intermediar în

procesul de fotosinteză (rol important în biosinteza hexozelor din compuşi care conţin un număr

mai mic de atomi de carbon)

Cele mai simple monoglucide sunt triozele. Se cunoaşte o aldotrioză denumită aldehida

glicerică (gliceraldehida sau gliceroza) şi o cetotrioză-dihidroxiacetona. Cu excepţia dihidroxi-

acetonei, toate ozele conţin cel puţin un atom de carbon asimetric (chiral) deci prezintă izomerie

optică.

Aldehida glicerică conţine un atom de carbon asimetric (C*) şi prin urmare există două

forme cu configuraţii diferite, adică doi enantiomeri: aldehida D-glicerică şi aldehida L-glicerică.

Toate monoglucidele (tetroze, pentoze, hexoze etc.) care teoretic pot fi obţinute din

aldehida D-glicerică prin creşterea succesivă a catenei atomilor de carbon de la capătul cu grupa

aldehidică, formează seria D.

Monoglucidele provenite pe aceeaşi cale din L-gliceraldehidă constituie seria L. Prin

urmare, monoglucidele aparţin seriei D sau L dacă atomul de carbon asimetric, cel mai îndepărtat
de grupa carbonil, are aceeaşi configuraţie ca şi atomul de carbon asimetric din aldehida D- sau L-
glicerică. Marea majoritate a monoglucidelor descoperite în natură fac parte din seria D deoarece
organismele vii nu conţin enzimele capabile să metabolizeze ozele seriei L. Ozele mai prezintă un
tip special de izomerie numită epimerie. Două oze epimere diferă

structural prin configuraţia unui singur atom de carbon asimetric. De exemplu D-glucoza şi D-

manoza sunt epimere în raport cu C-2 iar D-ribuloza şi D-xiluloza sunt epimeri după atomul C-3.
Transformarea unei oze în epimerul său se numeşte epimerizare. Formulele liniare (aciclice) sunt
utile pentru compararea structurii diferitelor monoglucide, însă nu reflectă unele proprietăţi ale
acestora. Aldozele cu peste 4 atomi de C în moleculă şi cetozele cu peste 5 atomi de C în moleculă
pot da reacţii de ciclizare intramoleculară cu formare de semiacetali, respectiv semicetali (formule

16
ciclice). La grupa carbonil din aldoze şi cetoze se adiţionează o grupă –OH din aceeaşi moleculă
rezultând cicluri de 5 sau 6 atomi dintre care unul de oxigen. Ciclul cu 5 atomi se numeşte ciclu
furanozic iar ciclul cu 6 atomi se numeşte ciclu piranozic. De exemplu, în cazul glucozei, în
structura astfel rezultată, grupa carbonil este mascată şi în locul ei apare o nouă grupă – OH numită
hidroxil glicozidic sau semiacetalic (semicetalic).

Prin ciclizarea monoglucidelor apare un nou centru de asimetrie la atomul de carbon care a

aparţinut grupei carbonil. Prezenţa acestui nou centru asimetric în molecula monoglucidelor face
posibilă existenţa a doi stereoizomeri numiţi α- şi β-anomeri. Anomerul α desemnează forma în
care orientarea hidroxilului glicozidic este identică cu cea a hidroxilului de la atomul de carbon
asimetric care determină apartenenţa monoglucidului respectiv la seria D sau L, iar β-anomerul
are configuraţia opusă la cei doi atomi de carbon.

Derivaţi funcţionali ai monoglucidelor

În organismele vii se întâlnesc atât ozele ca atare cât şi sub forma unor derivaţi funcţionali.

Între derivaţii monoglucidelor se numără: deoxiglucidele, aminoglucidele, derivaţi acizi,

glicozide.

a) Deoxiglucidele – sunt derivaţi ai monozaharidelor în care una sau mai multe grupări

OH sunt substituite cu atomi de H. Un astfel de compus foarte des întâlnit în natură este 2-D-

deoxiribăza care intră în structura ADN-ului.

b) Aminoglucidele – sunt derivaţi ai ozelor în care o grupare –OH este substituită cu o

grupare aminică. Aminoglucidele cele mai răspândite în natură sunt 2-aminoaldozele cum ar fi

glucozamina şi galactozamina întâlnite de regulă sub forma derivaţilor N-acetilaţi în structura

glicoproteinelor şi glicolipidelor.

O clasă importantă de aminoglucide cu o structură complexă, o formează acizii sialici care

sunt derivaţi acilaţi ai acidului neuraminic.

c) Acizii derivaţi de la monozaharide

17
Gruparea aldehidică a aldozelor se poate oxida la gruparea –COOH cu formarea hidroxiacizilor
corespunzători numiţi acizi aldoni i. Prin această proprietate se explică capacitatea reducătoare a
aldozelor. Dacă se protejează gruparea aldehidică şi se oxidează gruparea alcoolică primară rezultă
acizii uronici. Atunci când se oxidează atât gruparea aldehidică cât şi cea alcoolică primară se
obţin acizii aldarici (zaharici). În cazul glucozei cei trei acizi sunt:

d) Glicozidele sunt derivaţi ai ozelor care iau naştere prin substituirea hidroxilului glicozidic
din formele ciclice ale ozelor cu alcooli, fenoli, amine etc.

Fragmentul de monoglucidă din molecula glicozidică se numeşte rest glicozidic sau glicon

iar cealaltă componentă se numeşte aglicon. În funcţie de natura atomului prin care se leagă cele
două componente, glicozidele sunt de mai multe tipuri: O-glicozide, N-glicozide, S-glicozide.
Multe glicozide au importanţă practică, însă marea lor majoritate sunt toxice pentru om şi animale.

Oligoglucide (oligozaharide, oligozide)

Sunt combinaţii formate din 2 – 10 resturi de oze legate între ele prin legături O-glicozidice.

Atunci când legătura glicozidică se formează între hidroxilul glicozidic al unei oze şi un hidroxil

alcoolic al alteia se formează oligoglucide reducătoare. De exemplu maltoza (2 resturi de α-D-

glucoză), celobioza (2 resturi de β-D-glucoză, lactoza (β-galactoză + α-glucoză).

Dacă legătura glicozidică se stabileşte între hidroxilii glicozidici rezultă oligoglucide

nereducătoare. De exemplu zaharoza (α-D-glucoză + β-D-fructoză), trehaloza, rafinoza etc.

În funcţie de numărul resturilor de oze oligoglucidele pot fi:

- diglucide

- triglucide

- tetraglucide etc.

- Poliglucide (polizaharide)

Sunt compuşi macromoleculari formaţi dintr-un număr mare de resturi de oze legate între

ele prin legături glicozidice.

18
 Poliglucide (polizaharide)

Sunt compuşi macromoleculari formaţi dintr-un număr mare de resturi de oze legate între

ele prin legături glicozidice.

În funcţie de structura chimică se împart în două grupe:

homopolizaharide (homoglicani) care se caracterizează prin aceea că au molecula

formată din acelaşi tip de monozaharide;

heteropolizaharide (heteroglicani)care au în structura lor 2 sau mai multe tipuri de oze

sau derivaţi ai acestora.

Homoglicanii pot fi la rândul lor: homoglicani neutri – rezultaţi prin condensarea

monoglucidelor neutre şi homoglicani acizi - rezultaţi din acizi derivaţi de la monoglucide.

Celuloza este cea mai răspândită substanţă organică naturală. Este o poliglucidă predominant
vegetală, dar se poate întâlni şi la unele bacterii şi nevertebrate. Este un polimer liniar alcătuit din
resturi de β-D-glucoză unite prin legături β-1,4-glicozidice. Hidroliza completă a celulozei
conduce la obţinerea cantitativă a β-D-glucozei iar hidroliza parţială la celobioză, diglucid care
reprezintă unitatea structurală de bază a celulozei. Celuloza conţine aproximativ 3 000 resturi

de celobioză, având o masă moleculară de aproximativ 400 000 daltoni (1D = 1,67x10-24g).

Celuloza joacă preponderent un rol structural în organismele vegetale.

Amidonul este principala polizaharidă de rezervă din plante (este depozitată în seminţe, bulbi,
tuberculi etc.). Prin hidroliza completă a amidonului rezultă α-D-glucopiranoză. Amidonul

reprezintă un amestec de 2 polizaharide:

- amiloza (15-25%) este un polimer liniar alcătuit din resturi alcătuit de α-D-glucopiranoză

unite prin legături α-1,4-glicozidice.

- amilopectina (75-85%) este un polimer cu structură puternic ramificată în care resturile de

glucoză se unesc predominant prin legături α- ,4-glicozidice, iar în punctele de ramificaţie prin

19
legături α-1,6-glicozidice:

Amiloza şi amilopectina au proprietăţi fizice şi chimice diferite. Masa moleculară medie a

amilozei din cartofi este de aprox. 400 000 D, în porumb şi orez de aprox. 100-200 000 D.

Masa moleculară a amilopectinei este de aprox. 20 x 106 D. Amiloza se colorează cu iodul în

albastru închis, iar cu amilopectina în albastru-violet. Amiloza, prin dizolvare în apă fierbinte dă
o soluţie coloidală, limpede, nevâscoasă, iar amilopectina formează aşa numitul “clei de amidon”.
Amidonul are rol important în alimentaţia omului.

Inulina şi fleina sunt poliglucide de rezervă ale D-fructozei care se întâlnesc în plantele superioare.

Glicogenul este cea mai importantă poliglucidă de rezervă din organismele animale. Se

acumulează în principal în ficat şi muşchi. De asemenea se găseşte în unele drojdii şi bacterii. Are
o structură foarte asemănătoare cu cea a amilopectinei (legături α-1,4-şi α-1,6-glicozidice). Spre
deosebire de aceasta, glicogenul posedă o structură mult mai ramificată şi mai compactă.

Dextranii sunt poliglucide produse de unele bacterii în care resturile de α-D-glucoză sunt

legate predominant prin legături α-1,6-glicozidice dar şi ramificaţii prin intermediul legăturilor α-
1,2-,α-1,3- şi α-1,4-glicozidice. Din dextrani se prepară “Sephadex-ul” folosit în laboratoarele de
biochimie drept site moleculare (datorită structurii foarte ramificate).

Agaroza este componentul principal al agarului din unele specii de alge roşii marine, alcătuit din
resturi alternante de D-galactoză şi 3 6 anhidro-L-galactoză, unite pe rând prin legături

β-1,4- şi α-1,3-glicozidice.

Chitina este o polizaharidă cu structură liniară constituit din resturi de N-acetil- β-D-

glucozamină legate prin legături β-1,4-glicozidice. Chitina intră în structura carapacei

crustaceelor, a tegumentelor exterioare ale insectelor, a pereţilor celulari ai ciupercilor, precum şi
ai multor microorganisme.

Heteropolizaharide (heteroglicani) conţin în moleculă resturi a cel puţin două oze diferite.

Galactomananii şi glucomananii sunt heteropoliglucide formate din resturi de galactoză şi

20
manoză şi respectiv glucoză şi manoză unite prin legături β-1,3- şi β-1,4- glicozidice.

Galactomananii se găsesc în seminţele de leguminoase şi în rizomii plantelor iar glucomananii

predominant în organele subpământene (tuberculi, rădăcini, bulbi) ale unor plante.

Aceste heteropoliglucide se găsesc alături de amidon sau uneori ca substanţe unice de rezervă.

Mucopolizaharidele sunt heteroglicani formaţi din resturi de aminoglucide care alternează cu

resturi de acizi uronici. Se întâlnesc preponderent în organismele animale şi în cel uman unde
îndeplinesc funcţii bine stabilite. Cele mai importante mucopolizaharide sunt: acidul hialuronic,
acizii condroitin-sulfurici, dermatan-sulfatul, keratan-sulfatul, heparina.

Acidul hialuronic este un polimer neomogen ce conţine resturi de acid β-D-glucuronic şi

N-acetil-β-D-glucozamină.

Este constituentul principal al substanţei intercelulare unde îndeplineşte rolul de material de

cimentare a celulelor în ţesutul conjunctiv. Joacă şi un rol de apărare prin faptul că acest
heteroglican formează o barieră contra pătrunderii germenilor patogeni şi substanţelor toxice în
organism.

Acizii condroitin-sulfurici sunt sulfaţi ai condroitinei care, la rândul ei reprezintă un polimer liniar
ce conţine resturi de acid β-D-glucuronic şi N-acetil-β-D-galactozamină. Sunt răspândiţi în
cartilaje, tendoane, oase etc.

Dermatan-sulfatul are molecula formată din resturi de N-acetil-β-D-galactozamină esterificate cu

acid sulfuric la C4 şi resturi de acid D-glucuronic. Este răspândit în piele, tendoane, pereţii vaselor
sanguine etc.

Keratan sulfaţii sunt formaţi din resturi de β-D-galactopiranoză şi N-acetil-β-D- glucozamin-6-

sulfat. Se găseşte în cornee, cartilaje şi oase.

Heparina este secretată în sânge de către ficat, dar şi de plămâni şi muşchi. Este formată

din acid α-D-glucuronic esterificat cu acid sulfuric la C2 şi N-sulfo-α-D-glucozamin-6-sulfat.

Heparina este un puternic anticoagulant.

21
Curs 4 Biochimie

Lipidele
Def: substanțe organice grase care constituie cea mai mare sursă de energie pentru organism.

O lipidă este o moleculă solubilă în grăsimi. Lipidele sunt insolubile în apă, dar solubile în cel
puțin un solvent organic.

Celelalte clase majore de compuși organici ( acizii nucleici , proteine și carbohidrați) sunt mult
mai solubile în apă decât într-un solvent organic.

Lipidele sunt o grupă de substanţe organice, componente ale materiei vii, insolubile în apă şi
solubile în solvenţi organici (eter, acetonă, benzen ş.a.). Ele sunt compuşii organici ai
carbonului, hidrogenului şi oxigenului. Rezultă din esterificarea acizilor graşi cu diferiţi alcooli.
Din punct de vedere chimic, sunt substanţe organice cu molecula mai mult sau mai puţin
complexă, constituită din acizi graşi şi glicerol (glicerină).

Lipidele se împart în:

– lipide simple;

– lipide complexe.

În funcție de solubilitate se împart în :

Lipide:
I non hidrolizabile(non- saponifiabile):
a) Derivati ai lipidelor(Acizii grași, Alcoolii, Hidrocarburile superioare)
b) Terpene( Vitaminele A, E, K)
c) Steroli și steroizi( Colesterol, Vitamina D, Gluco și mineralocorticoizii, Androgeni
și Estrogeni, Acizii biliari, )

II hidrolizabile:
a) simple
b)complexe
I a)Derivați ai lipidelor:
Acizii grași
Acizii grași au în moleculă o catenă liniară cu un număr par de atomi de carbon ( n≥4).

1. Acizi grași saturați

2. Acizi grași nesaturați

Acizii grași saturați conțin numai legături simple CH3-(CH2)n-COOH.

Acizii grași nesaturați conțin cel puțin o legătură dublă, pe lângă legături simple σ.

Acizi grași se găsesc sub formă de esteri cu glicerina în grăsimi, uleiuri.

Acizii grași saturați – reprezentanți

Acid butanoic sau acid butiric CH3-CH2-CH2-COOH sau CH3-(CH2)2-COOH

Este primul din seria acizilor grași Se găsește în untul făcut din laptele de vacă
Acid capronic CH3-(CH2)4-COOH

Acid caprilic CH3-(CH2)6-

COOH

Acid caprinic CH3-(CH2)8-COOH

Acidul capronic, acidul caprilic și acidul caprinic se găsesc în untul făcut din laptele de capră.

Acid lauric sau acid dodecanoic CH3-(CH2)10-COOH(Se găsește în untul vegetal obținut din
laptele din nucă de cocos)
Acid palmitic CH3-(CH2)14-COOH
Acid stearic CH3-(CH2)16-COOH

Acidul palmitic și acidul stearic sunt constituenții principali ai grăsimilor din corpurile
animalelor
Acizii grași nesaturați – reprezentanți

Acidul oleic CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH

Este constituentul principal, în forma cis, al grăsimii din untul de cacao și

unele uleiuri .

Acidul linoleic CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH

Fac parte din esterii care se găsesc în uleiuri vegetale (ulei de soia și ulei de porumb)
Acidul linoleic, linolenic și arahidonic sunt acizi grași esențiali – nu se produc în organismul
uman. Trebuie luați din surse exogene. Sunt componente indispensabile ale alimentației

Acizii grași intră în compoziția săpunurilor, produse indispensabile pentru igiena

și sănătatea oamenilor. De aceea a crescut cerința de acizi grași la nivel mondial.

I b) Terpenele:

Vitamina A (este un diterpen )

Vitamina A este termenul dat unui grup de compuși organici lipofili și nesaturați, care
include: retinolul, retinalul, și câteva carotenoide care acționează ca provitamine A (cel
mai important fiind beta-carotenul)
Rol: - asigură o vedere bună
- pentru creștere, dezvoltare, pentru menținerea sistemului imunitar.
Vitaminele A sunt necesare pentru retina ochiului, mai ales sub formă de retinal; acesta se
combină cu proteina denumită opsină formând rodopsină, molecula responsabilă de
absorbția luminii.
Vitamina E
Tocoferolii sunt o clasă de compuși organici (derivați fenolici metilați), câțiva
reprezentanți fiind vitamine E. Alfa-tocoferolul este principala sursă de vitamina E
în dieta europeană, datorită consumului de ulei de măsline și de floarea-soarelui,
iar gama-tocoferolul este principala sursă de vitamina E în dieta americană, datorită
consumului crescut de ulei de soia și de porumb. Avitaminoza E produce o scădere
a sintezei de ATP, oxidațiile tisulare fiind stânjenite, modificări în fibrele
musculare, nervoase și conjunctive, cu tulburări circulatorii afectând funcția de
reproducere. În mușchi și cord apar leziuni degenerative și necrozarea lor. Vitamina
E stimulează fertilitatea.

Ic)Steroizii(colesterolul, hormonii steroizi, acizii biliari)

1. Colesterolul
Colesterolul este un lipid, având la bază sterolul, identificat în membrana celulară și în țesuturile
organismului și transportat în sânge. Este exprimat la nivelul ficatului, măduvei spinării, a
creierului, dar și la nivelul plăcii de aterom, conducând la ateroscleroză.

La nivelul organismului acesta prezintă mai multe funcții:

- producerea anumitor hormoni, fiind una dintre cele mai importante funcții ale colesterolului.
Colesterolul este depozitat în glandele suprarenale, ovare și testicule și este mai apoi
transformat în hormoni steroizi.

Colesterolul din plasmă are proveniență alimentară și endogenă(sintetizat în ficat).

În plasmă colesterolul circulă sub formă liberă(30%) șisub formă esterificată afalt în centrul
lipoproteinelor

Toate lipoproteinele conțin colesterol, în diferite proporții, dar cantitățile cele mai importante
se gasesc în HDL și LDL.

HDL – colesterolul „bun” este un factor antiaterogen

LDL – colesterolul „rău” este responsabil de formarea plăcilor de aterom.

De asemenea, colesterolul este un ajutor pentru digestie, acesta contribuind la producerea bilei,
lichidului secretat de ficat și folosit pentru digerarea alimentelor bogate în grăsimi.

Are efecte oxidative, ajutând organismul să lupte împotriva radicalilor liberi. Previne
cristalizarea acizilor grași, acumularea fosfolipidelor în membrană celulară, sintetizează
neurotransmițători importanți și are rol în sinteza vitaminei D3.

Hormonii steroizi

Hormonii steroizi (au ca precursor comun colesterolul):

Sunt împărțiți în patru grupe:

1. Gestagenii(hormonii corpului galben – progesteronul)

2. Corticosteroizii( hormonii cortexului suprarenalelor). Corticosteroizii reglează
metabolismul glucidic
Cuprind: - glucocorticoizii(cortizolul – acționează ca antagonist al insulinei , sporind
c% glucozei în sânge provocând în ficat procesul de gluconeogeneză- sinteza glucozei)
- mineralocorticoizii( aldosteronul – acționează în special la nivelul tubilor
colectori ai nefronilor, stimulând reabsorbția de Na și apă și excreția de K
 3. Androgenii( hormonii sexuali masculini: Androsteronul și Testosteronul)
4. Estrogenii(hormonii sexuali feminini: Estrona și estradiolul)

Acizi biliari

Acizi biliari sunt substanţe înrudite din punct de vedere chimic cu steroli, având acelaşi schelet
tetraciclic. Se găsesc în bilă, din care se pot extrage prin diferite metode.

Bila hepatică este un lichid de culoare galben-oranj, iar bila veziculara este un lichid brun închis
sau brun-verzui;

Pe lângă substanţele anorganice şi organice bila hepatică şi bila veziculară coţin cantităţi
inseminate de acizi biliari şi săruri ale acestora.

Acizi biliari cei mai importanţi pentru om sunt acidul colic, acidul chenodeoxicolic,
deoxicolic, litocolic, care se deosebesc între ei prin numărul şi poziţia grupărilor hidroxil.
Acidul colic şi acidul chenodeoxicolic sunt acizi biliari primari, fiind sintetizaţi în ficat direct
din colesterol, în timp ce acizii deoxicolic şi litocolic sunt acizi biliari secundari sintetizaţi în
lumenul intestinal din acizii biliari primari sub influenţa bacteriilor intestinale.

Toţi acizii biliari derivă dintr-o substanţă comună, şi anume acidul colonic, care, la rândul lui,
se obţine prin oxidarea coprostanului (izomer cu colestanul):

Acidul colic, care este un acid 3,7,12-trihidroxicolanic, nu se găseşte ca atare în bilă, ci conjugat
fie cu glicocolul , formând acidul glicocolic, fie cu taurina, dând acidul taurocolic.

Taurina se obţine la rândul ei, pornind de la aminoacidul cisteina, prin oxidare şi decarboxilare.

Toţi acizii biliari se găsesc în bilă sub formă de săruri de sodium solubili( de aici numele de
săruri biliare).

Sărurile acizilor biliari sunt substanţe tension active cu puternic efect emulsionant asupra
grăsimilor; ele activează, de asemenea, lipazele, exercitând pe ambele căi o influenţă
considerabilă asupra digestiei şi absobţiei lipidelor.

Peste 90%din cantitatea de acizi biliari, excretată zilnic în intestine şi care constituie
aproximativ 20-30 g, este în cazul organismului omenesc resorbită şi reciculată în ciclul
enterohepatic.
Vitamina D

Vitaminele D reprezintă un grup de vitamine de tip secosteroide liposolubile a căror rol

principal este creșterea absorbției intestinale a calciului, magneziului și a ionului fosfat.

Pentru organismul uman, cele mai importante forme de vitamina D sunt vitamina D3
(cunoscută și ca colecalciferol) și vitamina D2 (cunoscută și ca ergocalciferol).

Fără un indice, vitamina D se referă la D2, D3 sau ambele.

Vitamina D3 este biosintetizată în piele după expunerea la lumina ultravioletă de tip B (UVB),
din sursele solare sau artificiale și apare în mod natural într-o gamă mică de alimente.

În unele țări, alimentele de bază precum laptele, făina sau margarina sunt artificial îmbogățite
cu vitamina D și este de asemenea disponibilă sub forma de pilule, ca și supliment alimentar.
Sursele de mâncare precum peștele, ouăle sau carnea sunt foarte bogate în vitamina D și sunt
adesea recomandate persoanelor care suferă de deficiență de vitamina D.

Vitamina D este dusă de fluxul sanguin până la ficat unde se transformă în prohormon de calciu.
Circulând prin corp, calcidiolul se poate transforma în calcitriol, o formă biologică activă a
vitaminei D, fie în rinichi, fie de monocitele-macrofage în sistemul imunitar. Când este
sintetizată de o monocită-macrofagă, acționează la nivel local ca și o citozină, apărând
organismul împotriva organismelor microbiene.

Clasificarea lipidelor din p.d.v chimic

1. Homolipide (conțin C,H,O) – gliceride, ceride, steride

2. Heteroproteine( C, H, O, P, N) a)–glicerofosfolipide cu N (lecitine,
cefaline,serinfosfolipide)
b)-glcerofosfolipide fără N (acizii
fosfatidice, inozitolfosfqtide)
c) sfingolipide cu fosfor(sfingomielina)
d) sfingolipide fără fosfor(cerebrozide și
ceramide)
Gliceridele

Gliceridele sau acilglicerolii sunt lipide simple, in constitutia carora intra glicerol si acizi grasi.
Din punct de vedere chimic sunt esteri ai glicerolului cu diferiti acizi grasi.

În funcție de gradul de esterificare se împart:

- monogliceride
- digliceride
- trigliceride

Gliceridele sunt constituienți celulari ai plantelor, animalelor, și microorganismelor fiind cele

mai abundente lipide. Sunt substanțe lichide, solide,semilichide, solubile în solvenți nepolari,
insolubile în apă.

Au funcții multiple. Conferă organismului protecție termică și mecanică, sunt grăsimile de

rezervă.

Trigliceridele(triacilglicerolii)

Alături de colesterol sunt principalele lipide plasmatice.

Trigliceridele din ţesutul adipos uman cuprind următorii acizi graşi: acid oleic, acid palmitic,
acid linoleic, acid palmitoleic si acid stearic.

Acizii graşi sunt transformaţi în triacilgliceroli pentru a fi transportaţi în ţesuturi şi depozitaţi

ca sursă de energie metabolică.

O mare proporţie din trigliceride sunt depozitate în ţesutului adipos.

Lipoliza presupune hidroliza trigliceridelor la glicerol şi acizi graşi, care trec în sânge.

Acizii graşi sunt utilizaţi de toate ţesuturile, cu excepţia creierului, pentru producerea de energie
sau pentru biosinteza lipidelor.

Glicerolul este utilizat de ficat ca sursă pentru sinteza de glucoză.

Hidroliza trigliceridelor se face de către trei tipuri de enzime:

- lipaza pancreatică (digestivă),

- lipoprotein- lipaza (din sânge)

- lipaza hormonsensibilă (din ţesutul adipos).

Angajarea lipidelor în direcţia sintezei sau degradării trigliceridelor depinde de energia
metabolică necesară a organismului.

În organismul uman există două căi pentru sinteza trigliceridelor care diferă prin natura
precursorului în structura căruia intră glicerolul:

- calea monoacilglicerolului şi calea glicerol-3-fosfatului.

Calea monoacilglicerolului funcţionează în enterocite, şi reprezintă calea rapidă şi economică

de resinteză a trigliceridelor din produşii de digestie, absorbiţi din intestin.

Calea de esterificare a glicerol-3-fosfatului este calea de sinteză a trigliceridelor în aproape toate

celelalte ţesuturi ale organismului.

Sinteza triacilglicerolilor în ficat şi în ţesutul adipos joacă un rol important în economia

energetică a organismului.

Triacilglicerolii sintetizaţi sunt înglobaţi în chilomicroni, care prin sistemul limfatic trec în
sânge.

Trigliceridele depozitate în ţesutul adipos suferă continuu procesele de lipoliză şi reesterificare.

Rezultatul acestor două procese, care implică substraturi şi enzime diferite, determină cantitatea
de acizi graşi liberi din ţesutul adipos şi în final, nivelul acizilor graşi liberi circulanţi, din
plasmă.

Trigliceridele constituie o sursă majoră de energie pentru organism.

Exerciții:
Clasificati acizii:

acidul hexanoic (capronic)- CH3-(CH2)4-COOH

acidul octanoic (caprilic)- CH3-(CH2)6-COOH
acidul stearic- CH3-(CH2)16-COOH
acidul icosanoic- CH3-(CH2)18-COOH
acidul oleic- CH3-(CH2)7-CH =CH-(CH2)7-COOH
acidul linoleic-CH3-(CH2)4 -CH =CH-CH2- CH =CH-(CH2)7-
COOH
acidul linolenic-CH3-(CH2- CH =CH)3-(CH2)7-COOH
acidul ricinoleic-CH3-(CH2)5-CH(OH)-CH2- CH =CH-(CH2)7-
COOH

Compoziție ulei de masline

I. Acizi grași mononesaturați- 73%
Acizi grași polinesaturați -10,5%
Acizi grași saturați – 13,8%
Acizi omega 3- 1,5%
Omega 6 -2,2%
II Acizi grași mononesaturați – 71%
Acizi grași polinesaturați – 11%
Acizi grași saturați - 15%
Acizi omega 3 – 0,5%
Acizi omega 6 – 3,5%
III Acizi grași mononesaturați – 74%
Acizi grași polinesaturați – 11,5%
Acizi grași saturați – 11%
Acizi omega 3 – 1,5%
Acizi omega 6 – 2%