CURS 1.

Digestia şi absorbţia principalelor grupe alimentare Principalele macro- şi

micronutriente
NUTRIȚIA
latinescul nutritio
Definiție = totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana
(nutrienții) necesară creșterii, dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea
proceselor vitale, refecerea tesuturilor, etc.
are o deosebita importanta in:
– mentinerea starii de sanatate,
– dezvoltarea armonioasa a organismului uman,
– preventia unor boli,
iar terapia medicala nutritionala este parte importanta in vindecarea diferitelor boli.
Menținerea sanatatii este de neconceput fara nutritie, tot asa cum nutritia, ca o
componenta esentiala a stilului de viata optim, este de neconceput fara o activitate fizica
cel putin moderata
DIETA
Dieta urmareste:
– compensarea unor deficiente metabolice prin controlul sistemului alimentar,
– posibilitatea administrarii alimentului necesar organismului bolnav, printr-o
tehnologie alimentara adecvata,
Fiecare dieta trebuie modelata in functie de obiceiurile bolnavului, adaptandu-se in
limitele terapeuticii, preferintelor bolnavului.
In prescrierea unei diete trebuie sa se aiba in vedere intreg comportamentul bolnavului
(emotional, economic, social, in procesul de munca, in familie, etc.);
Nutritia, dietoterapia pot interveni pozitiv datorita a doua insusiri de baza ale
organismului:
– variabilitatea (datorita zestrei genetice a omului) si
– adaptabilitatea (modificarea sistemelor enzimatice care intervin in procesul
digestiei in functie de schimbarea treptata a obiceiurilor alimentare).
Alimentul = compus complex organic ce aprovizionează organismul cu 2 tipuri de
subtanțe:
– Macronutrienți (glucide, lipide, proteine) – compuși esențiali pentru viață care au
2 roluri esențiale:
1. constituțional – intră în structura membranelor celulare
2. funcțional – prin care aduc energie (calorii)
– Micronutrienți (vitamine, electroliți și oligoelemente – Fe, Mn, Cu, Zn, Ca, Mg)
ce au rol în prelucrarea macronutrienților sau ca oligoelemente ce participă la
constituirea organismului

PRINCIPIILE NUTRITIVE
Substantele nutritive din alimente -“principiile nutritive”- sunt de 6 tipuri:
1. glucide,
2. lipide,
3. proteine,
4. minerale,

1
5. vitamine si
6. apa.

Pentru a menţine constantă greutate corporală, cheltuielile energetice trebuie să fie egale
cu aporturile de energie.
Insuficienţa aportului energetic se traduce prin scăderea ponderală, iar excesul acestuia
produce creşterea greutatii corporale.
Necesarul energetic total zilnic trebuie să acopere:
– cheltuielile metabolismului bazal;
– acţiunea dinamică specifică a alimentelor;
– cheltuielile energetice determinate de activitatea fizică depusă;
– cheltuielile energetice ca răspuns la modificarea temperaturii mediului
înconjurător.
Proteinele
Aproape 75% din substanţele solide ale organismului sunt proteine, incluzând:
– proteinele structurale,
– enzime,
– proteinele care transportă oxigenul,
– proteinele musculare etc.
Proteinele = macromolecule alcătuite din lanţuri lungi de aminoacizi (aac).
20 aac - prezenţi în organism în cantitati semnificative, fiind necesari țesuturilor pentru a
sintetiza proteine şi alţi compuşi azotaţi.
9 aac esenţiali - (nu pot fi sintetizaţi în organism): - histidina, izoleucina, leucina, lizina,
metionina, fenilalanina, treonina, tripofanul, valina.
Alţi doi aminoacizi, cisteina şi tirozina, se pot sintetiza din metionină şi respectiv
fenilalanină.
in cazul în care alimentaţia furnizează cantitati suficiente din aceşti doi aminoacizi, sunt
economisiți ceilalţi doi.

2
 Proteinele au:
– rol plastic, fiind necesare pentru:
buna funcţionare a celulelor,
asigurarea reînnoirii tisulare,
creştere,
– rol funcțional - sinteză de enzime şi anticorpi
– asigurarea echilibrului hidroelectrolitic.
– rol energetic 1 g proteine = 4,1 calorii
Pentru a menţine o stare de echilibru metabolic, proteinele din alimentaţie trebuie să
înlocuiască aac esenţiali pierduţi din organism în cadrul proceselor metabolice.
Organismul adult elimină zilnic produse azotate prin urină, fecale, salivă, descuamare
tegumentară, păr şi unghii.

Pentru menţinerea echilibrului azotat pierderile de substanţe azotate (în special proteine)
trebuie să fie acoperite printr-un aport proteic corespunzător în raţia alimentară.
Balanţa azotată - pozitivă când aportul de N este mai mare decât cantitatea excretată,
– în timpul perioadei de creştere, în sarcină şi în convalescență după traumatisme
sau intervenţii chirurgicale.
O balanta azotată negativă implică o cantitate de N excretată mai mare decât cea
consumată
– în cursul diferitelor boli, stări febrile sau la pacienţii care au suferit arsuri întinse.
– Calculul necesarului zilnic de proteine - fcț. de G corporală.
Anumite condiţii particulare necesită suplimentarea cantitatii de proteine.
Se recomandă o cantitate de proteine care să acopere 11 -15% din aportul caloric total (50%
de origine animală
Raţia de proteine recomandată depinde de trei factori majori:
– calitatea proteinelor
– aportul energetic (caloric) total
– activitatea fizică
– Calitatea proteinelor
Cantitatile de aac esenţiali din rațiile alimentare şi proporţiile dintre ei trebuie să fie f.
apropiate de necesarul organismului

Clasificarea proteinelor:
1. proteine complete (cu valoare biologică înaltă).
au o compoziţie corespunzătoare în aac esenţiali ce pot fi complet folosiţi
pentru a sintetiza proteine în celulele umane.
proteine de origine animală din ou, lapte şi carne;
2. proteine incomplete (cu valoare biologică scăzută).
conţin un număr mic de aac esenţiali şi neesenţiali şi procură
organismului materialul necesar pentru refacerea ţesuturilor proprii.
– Proteinele vegetale de ex. triptofanul în zeina din porumb, lizina în proteina din
grâu, metionina în proteina din leguminoase uscate (fasole, mazăre).
3. Proteine complementare - deficitul unor aac dintr-o proteină poate fi compensat prin
abundenţa aceloraşi aminoacizi într-o altă proteină dacă ambele proteine sunt furnizate prin
alimentaţie.

3
 2. Aportul energetic
Un alt factor care modulează utilizarea proteinelor este raportul dintre aportul caloric
total şi cantitate de proteine din raţie.
Menţinerea echilibrului azotat necesită un aport adecvat atât de proteine, cât şi de
componente energetice.
Când energia furnizată de glucide şi lipide este suficientă, se evită folosirea proteinelor
drept sursă de energie.
3. Activitatea fizică
Activitatea fizică desfasurată determină creşterea retenţiei azotate din proteinele
alimentare.
Aportul insuficient de proteine şi/sau calorii (energie) → malnutriţie.
– două forme severe:
– marasmul care apare prin deficit de aport protein - caloric şi
– kwashiorkor ce apare ca urmare a aportului insuficient de proteine, atât sub aspect
cantitativ cât şi calitativ.
Aportul proteic considerat „de securitate” (aportul minim necesar) recomandat de OMS -
0,5 g/kgc la femei şi 0,52 g/kgc pentru bărbaţi, exprimat în proteine cu valoare biologică
înaltă.

Raţia zilnică de proteine pe grupe de vârstă (g/kgc/zi):

– la adulti -> 1,2 - 1,5 g/kgc/zi,
– copii 1 - 6 ani -> 3 - 4 g/kgc/zi
– copii 7 - 12 ani -> 2 - 3 g/kgc/zi,
– copii, adolescenţi, femei gravide, convalescență 3 - 4 g/kgc/zi

DIGESTIA PROTEINELOR
incepe in stomac,

4
 – pepsina, activata din precursorul pepsinogen sub acțiunea HCl, hidrolizeaza
legaturile dintre aac aromatici,
– gelatinaza lichefiaza gelatina.
– Labfermentul (renina sau chimozina) secretat, numai la copilul mic in perioada de
alaptare participa la coagularea laptelui in prezenta Ca

In intestinul subtire,
– polipeptidele formate prin digestia gastrica (albumozele si peptonele) si proteinele
si polipeptidele - digerate prin actiunea proteolitica, a enzimelor pancreatice si din
mucoasa intestinala.
– Tripsina - activata de enteropeptidaza intestinala si apoi autocatalitic.
Ea activeaza la randul sau alte numeroase enzime proteolitice pancreatice:
chimotripsina, elastaza si carboxipolipeptidazele A si B, care hidrolizeaza
proteinele pana la stadiul de oligopeptide si unii aminoacizi liberi.
– In continuare, aminopeptidazele si dipeptidazele de la nivelul marginii apicale „in
perie" a enterocitelor elibereaza pe suprafata acestora aac.
– Di-, tri- si tetrapeptidele patrunse in celulele intestinale sunt hidrolizate terminal
de peptidazele intracelulare, până la aac.
Prin digestia intraluminala a proteinelor rezulta 30% aac si 70% oligopeptide, formate din
2-6 aminoacizi.
Aac absorbiți din IS ajung pe calea venei porte la ficat, unde sunt supuși rc. de
transaminare, decarboxilare și dezaminare
Apoi sunt eliberați în circulație si transportați la celule - folosiți pentru sintezele proteice.

LIPIDELE
Lipidele (grasimile) constitute o sursa eterogena de substante insolubile în apa, solubile
în solvenți organici (acetonă, benzen, eter, cloroform);
au densitate mai mica decat apa.
sunt compuși organici ai C, H și O (proportia oxigenului este mai redusa fata de cea din
glucide).
se prezinta ca:
– lichide vascoase la temperatura obisnuita (uleiuri)
– substante grase solide (grăsimile animale)
Rolul lipidelor
1. Constituienți importanți ai rației alimentare
2. rol energetic (1 g lipide furnizeaza 9,1 calorii) prin:
1. consumul curent asigura necesarul energetic actual
2. grasimile de rezervă depuse în tesutul adipos
3. rol plastic: L- prezente în toate structurile tesuturilor sj organelor
3. mesele mai bogate în grăsimi conferă o senzație de satietate mai durabila (în stomac,
amestecul nutritiv care conține mai multe grăsimi întârzie evacuarea gastrică, astfel
întârzie senzația de foame)
4. Grăsimile alimentare contribuie la creșterea aportului de vitamine liposolubile și AG
polinesaturați, care au rol important în organism

5
Necesarul de lipide
Se recomandă ca lipidele să reprezinte 25-30% din valoarea calorică a dietei, ceea ce
reprezintă aproximativ 1 - 2 g/kgc/zi.
Proporţia optimă:
– grăsimi saturate 10%,
– mononesaturate 10% şi
– polinesaturate 10%,
– grăsimile vegetale să constituie 1/3 sau max 1/2 din cantit. totală de L
– Grăsimile saturate au în compoziţia lor acizi graşi (AG) saturaţi (care au numai
legături simple).
– Grăsimile nesaturate conţin AG cu una sau mai multe legături duble.
!!! necesitatea aportului de acizi graşi esenţiali (denumiți vitamina F).

CLASIFICAREA LIPIDELOR

Lipidele se împart în trei grupe mari:

1. lipide simple,
2. lipide complexe,
3. derivaţi lipidici.

1. Lipidele simple
Trigliceridele sau grăsimile neutre = esteri ai glicerolului cu AG.
O trigliceridă simplă - toţi cei trei AG asemănători.
Trigliceridele compuse au cel puţin doi din AG diferiţi.
Calitatea lipidelor depinde în mare măsură de AG care intră în structura trigliceridelor.
Diversitatea AG este det. de lungimea lanţului de C şi de gradul de saturare (în H) al
moleculei.
Numărul atomilor de C variază între 4 (acidul butiric - C4:0) şi 18 (acidul stearic -
C18:0).
– AG cu lanț scurt: 4-6 C
– AG cu lanț mediu: 8-12 C
– AG cu lanț lung: peste 12 C, cei mai răspândiți fiind AG cu 16-18C
Numărul legăturilor duble variază între 0 şi 6:
a) AG saturaţi când toate legăturile sunt de tip -CH2-CH2-,;
b) AG mononesaturaţi când contin o dublă legătură de tip -CH=CH-,;
c) AG polinesaturaţi au două sau mai multe duble legături.
a) Acizii graşi saturaţi
– principali reprezentanţi acidul palmitic (C16:0) şi acidul stearic (C18:0), din
grăsimile animale
– Întrucât aceste molecule sunt foarte hidrofobe, au o rigiditate crescută şi un punct
de topire înalt între +63 şi +17°C.
b) Acizii grași mononesaturaţi
– reprezentant important acidul oleic, are o dublă legătură la C9, care face molecula
mai puţin rigidă, iar punctul de fuziune - trece în stare lichidă- mult mai jos (la
+16°C).
– Se găseşte abundent în grăsimile vegetale, dar și în unele grăsimi animale.

6
c) Acizii grași polinesaturaţi conţin între 2 şi 6 duble legături pe moleculă
– Reprezentanți importanți
– acidul linoleic - două duble legături
– acidul linolenic - trei duble legături,
– acidul arahidonic – patru duble legături
Acizii linoleic si linolenic se găsesc în grăsimi de origine vegetală, iar acidul arahidonic
se găsește în fosfolipide (grăsimi complexe).
AG nesaturați pot exista și ca izomeri geometrici în forma:
– cis molecula se îndoaie la fiecare dublă legatură
– trans molecula se extinde la forma ei maximă
Grăsimile din alimentele naturale conțin AG în forma cis.
Valoarea biologică a grăsimilor depinde de:
– AG pe care îi conțin
– numărul si poziția legăturilor duble (C = C )
– configurația stereochimică a moleculei: izomerii "cis" și "trans”.
– La temperatura camerei, în grăsimile solide predomină AG saturati cu mai mult
de 14 C
în grasimile lichide predomină AG nesaturați sau cu mai puțin de 12 C.
Alimentele și grăsimile organismului uman conțin AG cu lanț lung și scurt, precum și AG
saturati și nesaturați.
Acidul palmitic (C16) și stearic (C18) predomină în grăsimile animale, care la
temperatura camerei sunt solide și sunt considerate ca grăsimi "saturate".
– Grăsimea de miel, vită, care au conținut crescut de acid palmitic și stearic, este
mai solidă decat grăsimea de porc, găină, care mai conține și AG nesaturați în
cantitate mai mare.
Grăsimea de pește conține o cantitate crescută de AG polinesaturați.
Grăsimea din lapte conține cantități crescute de AG saturați, dar are o consistență mai
moale datorită conținutului crescut în acizi grași cu lanț scurt (4-12 C).
în grăsimile vegetale predomină acizii oleic și linoleic.
– Uleiurile de porumb, din sămânță de bumbac și din soia conțin cantități crescute
de acid oleic și - mai puțin acid linoleic, fiind denumite și "grăsimi nesaturate";
– uleiul de cocos este considerat ca "grăsime saturată".
Grăsimile care conțin cantități crescute de AG cu 2 sau mai multe duble legături se
numesc "grăsimi polinesaturate”.

b)Lipidele complexe
= lipide care contin AG şi glicerol au şi alte molecule (N sau acidul fosforic).
Exemple: lecitina, cefalina, sfingomielina, cerebrozidele, care conţin o moleculă de
glucoză sau galactoză şi lipoproteinele.
C) Derivaţii lipidici
cuprind, pe lângă AG, unii alcooli (glicerolul şi sterolul), carotenoizi şi vitamine
liposolubile (A, D, E şi K).
Colesterolul este un alcool policiclic complex, care se găseşte numai în ţesuturile
animate, îndeosebi în lipoproteinele membranelor celulare.
Raportul ideal colesterol/fosfolipide = 1, pentru menţinerea unui echilibru lipidic
satisfăcător.

7
 Se rec. scăderea aportului de AG saturaţi la < de 10% din grăsimile consumate (grăsimile
saturate cresc concentr. serică a LDL-colesterolului -extrem de aterogen).

Proprietățile grăsimilor
formarea de emulsii cu Iichidele;
– este o caracteristica esențială pentru digestia grăsimilor, dar și folosită la
omogenizarea laptelui, prepararea maionezelor
formarea de săruri (săpunuri) în combinație cu cationii;
– de exemplu, în mediul alcalin intestinal AG în combinație cu ionii de
Ca formează săpunuri insolubile, care se elimină prin fecale
hidrogenarea dublelor legături (transformarea din stare lichidă în stare solidă: din starea
cis în starea "trans");
– această transformare scade valoarea biologică a grăsimilor respective .
oxidarea grăsimilor, în contact cu aerul și lumina,
– fenomen care se numeste - râncezire, prin care se modifică mirosul și gustul
grăsimii respective
excesiva încălzire
– induce descompunerea glicerolului, rezultând un compus cu miros pătrunzător
denumit acroleina, foarte iritant pentru mucoasa gastrică și duodenală

DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA LIPIDELOR

Majoritatea Iipidelor care necesită digestie (prelucrare digestivă) sunt trigliceride.
Esterii de colesterol și fosfolipidele sunt în cantități mici
În prima etapă:
la nivelul intestinului subtire - la pH alcalin, trigliceridele alimentare se amestecă cu
sărurile biliare, care au rol de detergent, realizându-se emulsionarea grăsimilor -
fenomen de formare a unor micelii (particule) foarte fine, crescând astfel mult suprafața
de contact cu enzima specifica: lipaza pancreatică, prezentă în sucul intestinal în etapa
postprandiala.
Sub acțiunea lipazei pancreatice - hidroliza (scindarea) trigliceridelor în AG + glicerol
+ monogliceride și unele digliceride.
Absorbția fracției lipidice
– predomină în prima porțiune a jejunului
– depinde de:
numărul de atomi de C din lanțul acidului gras
numărul de duble legături dintre atomii de C
Astfel se realizează o absorbție mai rapidă a AG cu lanț mai scurt și cu
mai multe duble legături;
unii AG cu lanțuri scurte și medii (< 12 C) se absorb ca atare fără a fi necesară
transformarea în micelii.
Etapa a doua a absorbției lipidelor
resinteza trigliceridelor în celulele mucoasei intestinale din AG și monogliceridele
absorbite + glicerol din α-glicerofosfat produs in situ sau provenit din glucidele alimentare.
AG cu lanțuri scurte și medii se leagă de albuminele plasmatice și ajung pe calea
venei porte la ficat

8
 AG cu lanțuri lungi trec în căile limfatice, apoi în canalul toracic, iar de aici în
circulație.
Colesterolul esterificat conținut în alimente, în prezența sărurilor biliare, este hidrolizat
de către esteraza pancreatică → și absorbit în celula intestinală, in interiorul căreia este
→reesterificat si inclus (împreună cu trigliceridele) în particulele denumite
chilomicroni,→ care trec în circulație si apoi ajung la ficat.
Cantitatea totală de colesterol provine din:
– colesterolul aiimentar
– colesterolul endogen (sintetizat în ficat)
– colesterolul sintetizat în celula intestinală
– Sarurile biliare folosite la emulsionarea grăsimilor sunt reabsorbite în
ileonul terminal și colonul ascendent și astfel se întorc la nivelui ficatului, de unde
se reîntorc în bilă, alcătuind astfel ciclul enterohepatic.
Sterolii din plante nu se absorb; prezenta lor in intestin diminuă absorbția colesterolului
alimentar.
Din alimente se absorb:
– 95% din grăsimile alimentare
– 80% din colesterolul alimentar
– Uleiul mineral (parafina)
– nu se absoarbe
– nu poate fi folosit la prepararea mâncărurilor
– are rol laxativ.
– După absorbție lipidele, fiind insolubile în apă, circulă legate de proteine, în
structuri stabile denumite lipoproteine

Lipoproteinele
sunt structuri care asigură transportul plasmatic pentru trigliceride, colesterol și
fosfolipide.
sunt particule cu conținut variabil de trigliceride, colesterol, fosfolipide și proteine
(denumite apoproteine).
În funcție de procentul fiecareia din aceste fracțiuni, lipoproleineie vor avea densitati
diferite.
În plasma sanguină se dozează trigliceridele si colesterolul total
cu fracțiunile sale: LDL-colesterol și HDL-colesterol.
Colesterolul total = 180-200 mg%,
Trigliceride = 100-150 mg%
LDL colesterolul = 70-140 mg%
HDL colesterolul: barbați 40-45 mg%, femei 45-50 mg%
FicatuI și tesutul adipos sunt organe specializate în utilizarea și stocarea lipidelor.
Sinteza grăsimilor (liposinteza) și degradarea (lipoliza) sunt procese sub control
hormonal și nervos.
Sursele alimentare de lipide:
– grăsimi "vizibile"
– origine vegetală: uleiurile, cu conținut de aproximativ 100% lipide
– origine animală: untura: 99% lipide
untul: 70 -80% lipide

9
 smântâna: 20 ~ 30% lipide
– grăsimi "invizibile" prezente în alimente, care acoperă
aproximativ 50% din rația zilnică de lipide, acestea fiind
prezente în diferite proporții:
carne și brânzeturi grase (25 – 30%);
Gălbenușulde ou (30 -35%), mezeluri (30 - 40%),
fructe oleaginoase (40 -80%)

Glucidele
Necesarul de glucide
Glucidele vor reprezenta 55-60% din valoarea calorică globală a dietei, adică aproximativ
4-7 g/kg/zi (300-500 g/zi), proporţional cu activitatea fizică depusă.
Sunt compuși chimici alcătuiți din C, H, O, în care proporția H/O este echivalentă cu cea
din formula apei → hidrați de C (carbohidrați)
Glicemia normală 70-110 mg%
G din alimentație:
1. au rol constituțional,
2. participă la formarea diferitelor componente ale celulei și la funcționalitatea
acesteia
3. asigură cea mai mare cantitate de energie necesară organismului
4. conferă gustul dulce alimentelor
5. au rol in asigurareea senzației de sațietate

Clasificarea glucidelor
În funcție de complexitatea moleculei și de numărul atomilor de C
Monozaharide:
– Trioze (3C)
– Pentoze (4C)
– pentozele (arabinoza şi xiloza)
– Hexozele – (glucoza, fructoza, galactoza)
Glucoza se găseşte în miere, fructe dulci, struguri, coacăze, morcovii.
Fructoza se găseşte în miere 80%, în fructele coapte şi în unele vegetale.
Galactoza se obţine prin hidroliza lactozei din lapte
Dizaharidele:
– zaharoza (cea mai răspândită) provine din trestie de zahăr, sfeclă, de unde se
extrage pe cale industrială, rezultând sorgul zaharat.
Prin hidroliză se scindează într-o moleculă de glucoză şi alta de fructoză.
– maltoza prin hidroliză se scindează în 2 molecule de glucoză.
– lactoza este zahărul din lapte, favorizează absorbţia calciului.
Prin hidroliza enzimatică se formează o moleculă de glucoză şi una de
galactoză.
Polizaharide:
– Molecule complexe alcătuite din mai multe molecule de G
– amidonul constituit din amilază şi amilopectină, constituie componenta energetică
cea mai importantă în hrana zilnică (majoritatea cerealelor, cartofi).
– Glicogenul – forma de depozit a G la nivelul ficatului sau mușchiului

10
 – Celuloza – polizaharid nedigerabil ce participă la procesul de digestie, la dinamica
intestinului subțire și gros
Se găsește în plante – celuloze dure (nedigerabile): coji de legume,
zarzavat și celuloze moi – hemiceluloze, care la nivelul intestinului subțire
suferă modificări în contact cu zaharurile rămase
– pectinele cu aspect de geluri cu rol f important in formarea bolului fecal și în
motilitatea intestinului subțire și gros

Digestia glucidelor
Digestia polizaharidelor începe în cavitatea bucală, unde amilaza salivara (ptialina)
hidrolizează amidonul preparat și glicogenul până la stadiul de dizaharide (maltoza).

Activitatea amilazei continuă și în stomac, unde însuși amidonul ingerat are efect
protector, față de pH-ul acid.
La nivelul IS – amilaza pancreatică mult mai activă decat cea salivara, actionează asupra
tuturor formelor gastronomice de amidon si glicogen producand α-limit dextrine,
rnaltotrioza si maltoza.
Dizaharidazele scindează dizaharidele în monozaharide:
– lactaza degradeaza lactoza in glucoza si galactoza,
– sucraza degradeaza sucroza in glucoza si fructoza,
– maltaza degradeaza maltoza in glucoza,
– α-limit dextrinaza degradeaza α-limit dextrinele in glucoza.
– G nedigerabile de tipul celulozei sunt scindate in cantitati foarte mici in intestinul
gros, sub actiunea unei celulaze produse de flora bacteriana de fermentatie.
Prezenta celulozei nedigerate și a hemicelulozei stimuleaza peristaltismul intestinal.

Absorbția glucidelor
Monozaharidele sunt absorbite in intestinul subtire, procesul fiind mai activ in jejun si
ileon
Viteza de absorbtie a monozaharidelor este diferita: mai mica pentru pentoze si mai mare
pentru hexoze.
– Dintre hexoze, galactoza are viteza cea mai mare de absorbtie si este urmata de
glucoza si apoi de fructoza.
La nivelul vilozităților intestinale absorbția este influențată de valoarea glicemiei:
– Daca concentrația glucidelor in intestin este
mai mare decât glicemia – absorbție prin difuziune
mai mică decât glicemia – absorbție prin transport activ (cu consum de
energie)
După absorbția din IS G ajung pe calea venei porte la ficat, unde sunt depozitate sub
formă de glicogen – lanțuri lungi de glucide cu punți glicozidice între lanțurile paralele
Valoarea glicemiei este dată de glucoza rezultată din scindarea glicogenului
Glicogenul, în funcție de necesarul energetic al organismului (metabolismul bazal) –
stimulat hormonal, eliberează glucoza in sânge.
Glucoza străbate peretele vascular, intrând în celule sub influența hormonului insulină,
secretată de celulele β pancreatice (insulele Langerhans)

11
 Pătrunderea glucozei in celule este facilitată de prezența pe suprafața acestora a
receptorilor de insulină - celule insulino-dependente – cu excepția celulei nervoase si a
hematiei.
În celulă G este preluată de glucotransportori și apoi metabolizată.
Oxidarea G (glicoliza) se produce printr-un lanț de 10 reacții chimice prin care cei 6 C
se transformă în produsi de 3C (gliceraldehida și dihidroxiacetona)
Oxidarea G in ciclul Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici)
– 1 moleculă de glucoză → 38 molecule de ATP (principala formă chimică de
stocare a energiei în organism) + 6 molecule CO2
– ATP este utilizat in lanțul respirator mitocondrial, unde prin fosforilare oxidativă,
este transformat in energie, utilizată de celule.
Alimente ce conțin glucide
– Legume, rădăcinoase, boabe (amidon)
– Fructe – zaharoză
– Produsele lactate - lactoză

Fibrele alimentare
principii nutritive de natură vegetală ce nu pot fi digerate de enzimele organismului şi se
pot grupa în trei mari categorii:
– fibre structurale (celuloza, lignina, unele hemiceluloze, pectine, care intră în
structura pereţilor celulei ai plantelor);
– gume şi mucilagii cu rol în reconstituirea zonelor lezate ale plantelor;
– polizaharide de depozit care reprezintă rezervele nutritive ale plantelor.
Celuloza este un polimer liniar al glucozei format din circa 3000 de unitati, este
insolubilă în apă şi nu este scindată de enzimele tubului digestiv.
Hemicelulozele = polimeri polizaharidici ce au proprietatea de a reţine apa la nivelul
intestinului şi de a fixa cationi.
– Deşi enzimele florei bacteriene saprofite din intestin hidrolizează aproximativ
85% din hemiceluloza, produşi rezultaţi nu sunt absorbiti.
Pectinele = polimeri ai acidului galacturonic care pot lega unii cationi sau acizi (biliari)
din intestin.
– Pectinele sunt scindate aproape în întregime de către flora intestinală la acid
galacturonic ,dar acesta nu se poate absorbi.
Lignina = copolimer aromatic şi reprezintă principalul vegetal cel mai puţin digerabil.
– La nivel intestinal lignina fixează sărurile biliare, dar poate fixa şi alte principii
nutritive, putând duce la scăderea absorbţiei acestora.
În funcţie de solubilitatea în acizi şi baze fibrele se clasifică în:
– Insolubile ;celuloza şi lignina - necesare unei bune funcţionări a colonului, în timp
ce fibrele mai solubile din legume şi fructe - pectina, scad colesterolemia.
– Solubile ;Fibrele solubile încetinesc evacuarea stomacului şi contribuie la
atenuarea creşterii postprandiale a nivelului glicemiei.

Alte roluri ale fibrelor alimentare:

12
 – asigură dispersia macronutrienților la nivelul intestinului și măresc
disponibilitatea de absorbție a acestora
– absorbţia apei prin reţinerea în ochiurile reţelei de fibre;
– favorizarea tranzitului intestinal;
– absorbţia unor substanţe organice toxice sau cu potenţial carcinogenetic;
– acţiune hipolipemiantă.

Necesarul de fibre
Cantitatea optimă necesară de fibre alimentare - 30 g/zi.
Aportul de fibre nu trebuie să depasească 50 g/zi deoarece se pot produce pierderi de
principii nutritive, minerale sau tulburări în utilizarea unor vitamine.
Un aport insuficient de fibre alimentare, pe perioade lungi de timp poate contribui la
apariţia unor afecţiuni (diverticulită, colon iritabil, constipaţie, Ca de colon, CI, DZ,
obezitate, dislipidemii).
alimentele de origine vegetală asigura aport de fibre alimentare, și de substanţe
alimentare bioactive import. ptr. numeroase procese biochimice (ex. neutralizarea
radicalilor oxizi - proces important pentru prevenirea bolilor degenerative cronice.

13